Fără buletin

● Japonia – Morţii vii, dar nu şi viii morţi

Posted in Drepturi individuale, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2010/09/11

O problemă cu care se confruntă autorităţile japoneze este numărul mare de morţi vii. Adică de persoane moarte demult, dar care nu au fost radiate din registrele de stare civilă. Profit de faptul că, după mai bine de două luni, ştirea a apărut pe piaţa românească, pentru a alunga o parte din interpretările senzaţionaliste.

Dar înainte de orice discuţie, vă propun să citim ştirea:


Catalina Ciociltan HotNews.ro – Vineri, 10 septembrie 2010, 22:57

Mai mult de 230.000 de cetateni japonezi care figureaza in registrele publice ca avand cel putin 100 de ani nu pot fi gasiti si se presupune ca au murit cu mult timp in urma, potrivit unui sondaj al guvernul japonez publicat, vineri, informeaza FoxNews. Un sondaj efectuat la nivel national a relevat ca 234.354 de centenari au fost listati ca fiind in viata, insa domiciliul lor este necunoscut, au declarat reprezentanti ai guvernului japonez.
(…)
In august, Ministerul Justitiei a ordonat o revizuire a registrelor potrivit carora aproximativ 77.000 de oameni ar avea cel putin 120 de ani si 884 de oameni care ar avea 150 de ani.

Trebuie întîi să notăm că, în secolul XX, Japonia a trecut prin mai multe catastrofe naturale şi geopolitice. Nu mai zic de catastrofele sociale, din care evidenţiez emigraţia masivă spre Americi, precum şi migraţia internă, în căutarea unui loc de muncă. Prin anii ’50-60 circula chiar o vorbă - După război, munca departe de casă*) – ce punea pe acelaşi plan cei doi agenţi de destrămare a comunităţilor.

Niţică istorie:

În Era Edo, şi chiar înainte, evidenţa populaţiei o ţineau templele. Nici nu era greu. Oamenii călătoreau rar înafara satului iar adresa din registru coincidea cu “viza de flotant”. Societatea era împărţită în patru caste. Mai exista o categorie neînregistrată nicăieri, numită buraku sau eta hinin oameni ce desfăşurau activităţile considerate înjositoare: măcelărie, gunoierit, tăbăcărie, strîngerea cadavrelor ş.a. Reformele de la sfîrşitul Erei Edo au abolit sistemul de caste, iar eta hinin a fost încetăţenită cu drepturi depline.

Aşadar, înregistrarea sistematică, nediscriminatorie, datează de aproape 150 de ani. Abia de atunci încoace putem discuta de statistici demografice cu oarecare grad de precizie. Precizie alterată totuşi de multele catastrofe. Cînd la cutremurul din 1 septembrie 1923 mor oamenii cu zecile de mii, şi alte sute sau mii de coreeni sunt linşaţi ca urmare a zvonului că din cauza lor s-a iscat cutremurul, se poate întîmpla ca mii de familii să fie stinse înainte ca vreun membru să apuce să vină la primărie cu certificatele de constatare a decesului. În datele publicate de MOJ, cîteva sute de centenari sunt de-o seamă cu Eminescu. E foarte probabil ca ei să fi murit cu mult înainte de inventarea calculatorului electronic.

La fel, cînd eşti în Tokio, ai doi fii morţi pe front, şi nu o ştii, iar pe deasupra trec de 106 ori în doi ani, escadrile de B29, ce-ţi toarnă în cap sute de bombe de cîte 1000 de livre, e foarte probabil ca familia ta să fie una din zecile de mii condamnate la extincţie. Nu mai zic de zecile de mii de colonişti refugiaţi din Manciuria, părinţi epuizaţi de miile de kilometri de mers pe jos, ce îşi încredinţau copiii pe la localnici, apoi mureau două sute de kilometri mai la miazăzi, în timp ce registrele populaţiei îi aşteptau în ţară.

Bazele teoretice ale onticii administrative

Subtitlul e puţin preţios. Rog a fi iertat.
Sunt două forme de evidenţă a populaţiei: 1) forma negativă, prin care omul nu e considerat mort pînă cînd cineva nu o declară, şi 2) forma pozitivă, prin care absenţa semnelor periodice de viaţă duce la gestionarea persoanei ca moartă/ dispărută/ evadată (veţi vedea mai jos de ce “evadată”).

Evidenţa negativă a populaţiei e caracteristică statelor de drept, ce, în sistemul de drept fac de multe ori abstracţie de durata raţional-maximă de viaţă a omului. Aşa se face că, în SUA, pedepsele cumulate, de pildă, nu au o limită superioară de ani. Mai mult, omul este considerat formal ca avînd mai multe vieţi, ceea ce justifică statutul de “poli-vieţaş”. Poţi fi graţiat pentru o închisoare pe viaţă, dar îţi mai pot rămîne două, dacă ai avut trei condamnări pe viaţă. Observaţi că în Japonia, Ministerul Justiţiei este responsabil de registrele de populaţie, aşa cum îi şade bine unui stat de drept. A nu se confunda registrul de stare civilă cu registrul de domiciliu. Registrul de stare civilă este unic, comun pentru toţi membrii unei familii, iar adresa la care a fost înfiinţat, rămîne permanent în scripte, chiar dacă între timp ea a fost ştearsă de pe faţa pămîntului. Adresa actualizată poate fi aceeaşi cu cea din registrul familiei (în cazul sedentarilor) sau se poate schimba pe măsură ce individul migrează. Actualizarea adresei are doar scop practic. Oamenii, neavînd buletine, în cazul în care unul din soţi lucrează şi locuieşte în alt oraş, nu contează că soţul e înregistrat la o adresă şi soţia la alta. Îi uneşte registrul familiei. La nevoie, (rar e nevoie) Extrasul de registru de familie poate fi obţinut la cerere de la orice primărie, şi ţine loc de: document de identitate, certificat de naştere pentru toţi membri familiei, precum şi de certificat de căsătorie. Nu ţine loc de adeverinţă de domiciliu actualizat. Acela e un document distinct, ce, în viitorul apropiat poate fi obţinut nu numai de la primărie, ci şi de la unele reţele de magazine deschise permanent. La desprinderea fizică a unui membru din familie, sunt trei opţiuni: a) rămîne înscris în acelaşi registru. b) îşi înfiinţează registru separat c) intră în alt registru (prin căsătorie, adopţiune sau adopţiune însoţită de căsătorie).

Evidenţa pozitivă e mai degrabă asociată cu statele poliţieneşti, de unde şi multele pedepse legate de neîndeplinirea obligaţiei de prezentare la apelul de dimineaţă în faţa ghişeului, pentru: viza de flotant (ha, ha, viză pentru a locui în propria patrie?!), înoirea buletinului etc., sau pentru lipsa buletinului în buzunar la ieşirea din casă. Nu mai vorbesc că la vîrsta de 15 ani am fost amendat de miliţie pentru că nu aveam grupa sanguină pe buletin.

Desigur există şi forme mixte (în care Ministerul Adminsitraţiei şi Internelor şi Ministerul Justiţiei au atribuţii complementare) sau chiar evidenţa poliţienească mascată. Le dăm poliţiştilor grade civile şi clamăm că am demilitarizat evidenţa populaţiei. Mimăm statul de drept. Ai lipsit din lagăr la apelul de seară? Eşti declarat, de către Sonderkommando, evadat, sau mort, căzut în hazna .

Fiecare sistem are plusuri şi minusuri. Ca dovadă că nici sistemul pozitiv nu e mai breaz, o bună parte din harababura japoneză de azi se datorează chiar perioadei cît statul a fost unul totalitar. Nu mai zic de lipsa unei statistici riguroase asupra numărului de cetăţeni români ce trăiesc şi muncesc înafara României, deşi serviciul de Evidenţă a Populaţiei este încă sectar-poliţienesc, iar Registrul de Stare Civilă la primării (ambele în jurisdicţia MAI). Cum ar veni: te naşti, te căsătoreşti şi mori civileşte, dar între timp, eşti monitorizat miliţieneşte.

Alte surse de morţi vii

Problema registrelor de familie cuprinde şi cazuri precum cel al lui Bulă, cînd şi-a pus în geam bunicul mort, pentru a-l vedea poştaşul aducător de pensie. Însă ele sunt mai degrabă excepţia. Se cunosc şi asemenea situaţii. Într-un apartament, oasele tatălui unuia ce locuia în alt sector al metropolei au fost găsite după cîţiva ani într-un rucsac. În acest răstimp, fiul nu s-a sfiit să încaseze pensia tatălui. Întrebat de ce a procedat aşa, fiul a răspuns că nu a avut bani de mormîntare.

Pot fi şi cazuri la limita patologicului. Nu mai departe, dumincă (5 septembrie) HNK
a difuzat la TV un documentar ce prezenta un caz recent. Cu ani în urmă, un tînăr a fost nevoit să renunţe la viaţa socială, şi deci la cariera profesională pentru a-şi îngriji mama. După ce mama i-a murit, tatăl a căzut la pat pentru mai mulţi ani. Protagonistul a continuat să-şi îngrijească tatăl încă nouă luni după deces, deşi pe saltea, cadavrul se mumificase. Doar în urma semnalării făcute de vecini, autorităţile au intervenit. Aşadar, sunt cazuri şi cazuri. Se poate întîmpla ca cineva, după decenii de devotament, de absenţă a unei vieţi sociale active să-şi piardă simţul realităţii, înăbuşit de simţul datoriei. De aceea, omul nu a fost condamnat.

Un caz particular de dispariţie fără urmă este chiar dispariţia fără urmă. Cînd cineva are debite ce-l duc la faliment, poate alege între a-şi declara falimentul, sau a fugi de răspunderea patrimonială. Fuga se numeşte yonige (fuga în timpul nopţii). Astfel, fugarul poate trăi aproape liniştit, dacă nu are de-aface cu autorităţile. În schimb, nu-şi mai poate deschide niciun cont nicăieri, nu-şi mai poate înoi permisul de conducere, nu mai poate cumpăra niciun bun imobiliar, nu mai beneficiază de servicii medicale compensate. Totul, pe durata a 5 ani. Nimeni nu-i interzice însă să muncească, pentru că, pentru a munci nu e nevoie de acte de identitate sau de adeverinţe de cazier. Situaţia nu diferă mult de restricţiile ce i s-ar pune după un faliment cinstit. Nesiguranţa e mai mare. Uneori, chiar şi creditorii se lasă păgubaşi după un yonige, întrucît, dacă ar insista cu urmărirea fugarului se cehamă că e hărţuire, şi pică ei de inumani. Acuma, dacă între timp fugarul moare, sau se sinucide, se poate întîmpla ca moartea lui să treacă neobservată, sau cadavrul să nu poată fi identificat. Şi atunci, numărul morţilor vii creşte cu o unitate.

Se ştie că un număr necunoscut de cetăţeni japonezi au fost răpiţi şi duşi în Coreea de Nord. Cîţiva au fost repatriaţi în urma unor întortocheate negocieri. Aşadar, nici cetăţenii nerepatriaţi nu pot fi consideraţi morţi, chiar dacă, după 30 sau 40 de ani sunt indicii că ar fi murit. De ce? Oficializarea morţii lor în ţara mamă ar tăia baza de negociere cu statul răpitor. Ar face mult prea uşoară viaţa Coreei de Nord. Ar scuti-o de obligaţia de a recunoaşte o vină istorică.

În loc de concluzie

Dacă ar fi să optez pentru unul sau celălalt din sistemele de gestionare a registrelor populaţiei, aş alege sistemul negativ. Prefer ca, la o adică, statul să mă considere viu şi după moarte, decît să fiu viu, iar autorităţile să mă privească precum pe un mort, doar pentru că stau cu un paşaport expirat în mînă. Nu voi uita felul în care Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar în Japonia şi Singapore, domnul Aurelian Neagu m-a privit ca pe o fantomă administrativă, ce mai şi grăieşte nervos pe româneşte. Se petrecea pe 7 iunie 2009, cînd am fost la scrutin cu paşaportul expirat (problemă minoră) pentru care mi s-a refuzat exercitarea dreptului de vot. O asemenea ofensă nu se uită.

—————————–
*) În original: 戦争のつぎ、出稼ぎ (sensoo no tsugi, dekasegi.)

BONUS
Iată una din posibilele cauze pentru care morţii sunt încă vii în scripte:

Structura populaţiei pe vîrste şi sex. Pe dreapta sunt femeile. Se observă cele două baby-boom-uri postbelice, cele două depresiuni din războiul sino-japonez şi respectiv WWII, umbra depresiunii WWII în deceniul 7, estompată la următorul ciclu reproductiv de scăderea generală a natalităţii, precum şi lipsa din grafic a celor peste 230 mii de persoane moarte vii. Excesul de femei centenare arată că metoda statistică a fost corectă. Pe axa X, cifrele se înmulţesc cu 10.000 pentru a afla valoarea absolută.
Populaţia în anul 2007

About these ads

7 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

    • delaepicentru said, on 2010/09/13 at 23:26

      Să trăieşti o mie de ani, boierule! Mersi pentru preluare, Aline! Banzai!

      Uite şi aici o diferenţă; banzai înseamnă literal virsta (de) zece mii (de ani). Însă de la zece mii de ani în sus începe veşnicia. Man’nensetsu înseamnă zăpadă-de-zece-mii-de-ani, dar e corespondentul lui zăpezi veşnice. La fel şi man’nenhitsu (pensulă veşnică) – stilou. La noi, veşnicia începe de la o mie de ani. Uneori şi mai jos. Oricum, 150 de ani de viaţă scriptică e mizilic pe lîngă condiţia minimală de veşnicie: 15% pe româneşte, 1,5% pe japoneşte.

      Curios e că evidenţa pozitivă a populaţiei se opreşte undeva între vîrsta de 55 de ani şi o zi şi 65 de ani fără o zi, ceea ce corespunde intervalului în care se eliberează ultimul buletin din viaţă. Bine, dacă titularul îşi schimbă domiciliul, sau dacă divorţează şi revine la numele de fată, trebuie să treacă pe la ghişeu, ca să nu fie amendat, nu după 15% din viaţa veşnică, ci după numai 15 zile de la schimbarea survenită în trai.

      Acuma, ştim şi de ce autorităţile unui stat de drept nu se agită atîta timp cît lungirea vieţii scriptice nu costă bani. În statul de drept, no news is good news. În statul poliţienesc, no news is fine news. Contravenţională.

      Oricum, un stat de drept pare mai bine pregătit pentru viaţa de apoi. E deja gata să o recunoască. Ce s-ar petrece într-un stat poliţienesc? Păi, toţi înviaţii în trup ar avea o problemă de legalitate. Şi chiar dacă ar rezolva Preşedintele problema, şi ar da un decret în sensul recunoaşterii vieţii de apoi, tot s-ar găsi un Ponta şi un Antonescu – Crin Antonescu – care să conteste la Curtea Constituţională decretul Preşedintelui, şi să-l propună pe Iohannis în locul lui Iisus.

  1. Bogdan said, on 2010/09/13 at 16:58

    Interesanta problema – trebuie sa recunosc ca niciodata nu m-am gindit la acest aspect din punctul asta de vedere (poate faptul ca primirea buletinului la 14 in Romania e considerata o intrare in rindul majorilor…)
    Cred ca momentan -dpdv al mentalitatii 90% dintre romani nici n-ar vrea sa auda de forma negativa… Desi probabil ca ne-ar face o reducere a cheltuielilor semnificativa.
    Pe de alta partea cultul respectului autoritatii pare a fi opus situatiei din Japonia (din ce am auzit si eu…)

    • delaepicentru said, on 2010/09/13 at 18:06

      Vă mulţumesc pentru aprecieri.

      Pentru a schimba ceva, cred că va trebui să renunţăm la multe din clişee. Pe unele încă nu le conştientizăm. Desigur, niciuna din formele la limită, de evidenţă a populaţiei, nu e infailibilă. Însă ele pot fi ameliorate dacă se găsesc destui oameni care să deosebească drepturile fundamentale de privilegii. Din cele două categorii, numai în cazul privilegiului forma bate fondul în sensul refuzului de a recunoaşte dreptul în cauză. În consecinţă, cel puţin cînd vine vorba de drepturile fundamentale, exercitarea/ apărarea lor să nu fie niciodată condiţionată de preeminenţa legalităţii procedurale în dauna dreptului. Cînd prevenţia bate dreptul intră în coliziune cu art.23 şi art. 53 din Constituţie. Cu alte cuvinte, ca autoritate responsabilă, întîi satisfaci necondiţionat dreptul fundamental, iar hîrţogăria o poţi pune la punct ex post. Iar acolo unde ex post e prea tîrziu, trebuie uşurată identificarea persoanei în relaţie cu dreptului aferent. O cale simplă e diversificarea procedurilor. (v. identificarea activă) În urma inversiunii de priorităţi, nimeni nu mai poate ridica obiecţia că a fost lezat în drepturile sale. În al doilea rînd, după consumarea episodului administrativ, poţi oricînd contesta sau recunoaşte legitimitatea dreptului clamat. Ai toate datele. De altfel, pentru a doua fază, dacă se constată că dreptul a fost clamat fraudulos, Codul Penal nici măcar nu trebuie modificat.

  2. Turnofftheglory said, on 2010/09/14 at 06:45

    Marius imi place la nebunie unghiul japonez. Ajuta la clarificarea balcanicilor.

  3. Florina said, on 2010/09/15 at 06:09

    M-am gindit sa-ti fac o vizita si n-am venit cu mina goala. Sunt off topic, scuze, dar intrebai la articolul meu de Chirieac si ia uite ce-am gasit :)

    http://www.dcnews.ro/2010/09/vantu-%E2%80%93-prizonierul-lui-basescu/

    • delaepicentru said, on 2010/09/15 at 12:06

      Mersi, am citit. Deh, suge şi Chirieac o acadea, acuma, cît îi mai permite ciclul electoral.


Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 2,115 other followers

%d bloggers like this: