Fără buletin

● Sugihara Chiune

Posted in Chestii, Paşaport şi paşaportare, Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2011/03/02

Numele din titlu vă sună cunoscut? Probabil, nu. Vă este poate mai familiar Schindler.
Am căutat pe net referinţe după alăturarea: Chiune Bucureşti. Nu am găsit decît Chiune Bucharest. Am constatat cu amărăciune că nicio gazetă, niciun referat.ro, niciun istoric nu pomeneşte de el în limba română. Totuşi, ce legătură au Schindler, Sugihara şi Bucureştii?, veţi spune. Au. Dar, vă propun să începem cu începutul.

Sugihara Chiune a fost un diplomat japonez, ce, la un moment dat, a avut de făcut o alegere grea. Să se supună conformist ordinelor de sus, şi să spele putina, sau să rămînă pe loc, şi să salveze 6000 de evrei aflaţi în menghina dintre două imperii siameze. Se petrecea în iunie-august 1940, la Kaunas, capitala provizorie a Lituaniei, unde Japonia deschisese în 1939 un consulat. Consul era Sugihara Chiune.

Sinopsis
Suntem în 1940. Polonia era sub ocupaţia nazistă. Începuse măcelul evreilor. O parte s-au refugiat în Lituania, pe atunci un teritoriu încă liniştit. Liniştit pînă la 15 iunie, cînd, în urma ultimatumului, URSS a trimis 150.000 de trupe de ocupaţie. Evreii polonezi aflaţi în Lituania căutau o ieşire dintr-o Europă ruptă în două şi în mare parte căzută în barbarie, dar scăpaseră de dracu’ şi dădură de tassu’. Unul din puţinele locuri spre care evreii s-ar fi putut îndrepta erau teritoriile olandeze de peste mări. Mai precis Curaçao şi Guyana Olandeză. Dar cum să ieşi prin Marea Baltică la Atlantic, fără un halt! mortal? Aşa că evreii au încercat să înconjoare Globul, via Siberia şi Kobe, către Curaçao. Noul dispozitiv politico-militar sovietic din Lituania nu ar fi avut nimic împotrivă să le facă un culoar, dacă evreii ar fi avut documente de călătorie. Însă jumătate dintre ei nu aveau nici măcar paşaport. Asta nu i-a împiedicat să încerce la consulatul japonez obţinerea vizei de tranzit.

Kaunas
Numai că, la Kaunas, autorităţile sovietice au ordonat închiderea tuturor misiunilor diplomatice. Sugihara primise ordinul de strămutare la Berlin, (şi apoi în ordine, Königsberg şi Bucureşti) Îşi considera misiunea lituaniană încheiată. Într-o dimineaţă de iulie, cîteva sute de refugiaţi evrei au înconjurat practic clădirea consulatului. Niţel contrariat, consulul a cerut să-i fie trimişi cinci reprezentanţi pentru a afla motivul aglomeraţiei. Întrevederea avu loc, prilej cu care Sugihara află despre nefăcutele nemţilor în Polonia. Realiză că oamenii aceia erau într-un pericol iminent. Pus în faţa unei dileme, Sugihara a telegrafiat la minister pentru instrucţiuni. Răspunsul a fost negativ: nicio viză neregulamentară. A insistat, a cerut temporizarea strămutării, dar nu a mai primit niciun răspuns.

Alegerea
Şi atunci, între ministerul de externe şi Dumnezeu, Sugihara Chiune a ales să i se supună lui Dumnezeu. S-a pus pe treabă, deşi condiţiile erau dintre cele mai neprielnice. Dacă nemţii te prindeau că ajutai evrei, erai ca şi mort. Nu avea importanţă că erai cetăţean al unui stat aliat. Iar pericolul era real. Unul din funcţionarii micului consulat era neamţ, ulterior devenit militar german. Pe lîngă presiunile administrative şi procedurale, s-au ivit şi alte complicaţii: nu numai că evreii erau aproape lefteri şi nu ar fi putut să facă dovada autosuficienţei pecuniare, (condiţie de bază la eliberarea vizei), dar Sugihara a constatat că le lipseau documente esenţiale. Sugihara a hotărît să primească orice hîrtie. Chiar şi numai cîte o foaie albă pe care stătea scrisă destinaţia finală: Curaçao.

Timp de aproape o lună, 16 ore pe zi, reprimîndu-şi frica legitimă, Sugihara, ajutat de soţia sa şi de cumnata sa, scria vize peste vize. Pînă în ultima decadă a lui august, cînd, neavînd încotro, a fost nevoit să împacheteze şi să părăsească sediul. Soţia sa povestea că de epuizare, Sugihara arăta ca un mort. Au decis ca, înainte de călătoria la Berlin, să se odihnească niţel cu toţii la un hotel din Kaunas. Nici acolo nu avură linşte. Evreii s-au strîns în faţa hotelului. În cameră, consulul continua să scrie vize precum o regină de stup scoate ouă. Cînd a ajuns la gară, îl aşteptau alţi năpăstuiţi. A continuat să scrie vize chiar şi de pe peron. Pînă şi de la fereastra vagonului, pînă cînd acesta s-a pus în mişcare. Unul dintre evrei zise: “Mulţumim, domnule Sugihara! Sigur ne vom reîntîlni!”

Urmarea
În noiembrie 1941, Sugihara a primit ordinul de strămutare de la misiunea din Königsberg, la Legaţia Japoniei din Bucureşti, unde a rămas pînă în august 1944, cînd întregul personal a fost internat pentru 18 luni în lagăr. Repatriat în 1946, Sugihara a fost primit cu răceală ostilă la MAE. A fost practic demis în contumacie, în 1945. Un timp a fost comis voiajor de becuri electrice în Kanagawa unde s-a stabilit. Mai tîrziu valorificînd perfecţiunea cu care vorbea limba rusă, între 1960 şi 1975 a lucrat pentru o companie de comerţ exterior, pe relaţia cu URSS. Pentru a nu fi identificat de autorităţile sovietice, rămase cu un canin împotriva lui, încă din 1932, cînd a lucrat în mod strălucit ca negociator în tranzacţia pentru transferul de proprietatea asupra Căilor Ferate ale Manciuriei de Nord, Sugihara şi-a luat un pseudonim fonetic*: Sugiwara Senpo.
După 28 de ani de la episodul Kaunas a fost identificat de evrei pentru exprimarea neoficială a recunoştinţei. Oficial, abia în 1985, cînd i s-a conferit titlul de Drept Între Popoare de către Institutul Yad Vashem. Din păcate, bătrîn şi bolnav, protagonistul nu putut participa la ceremonia de decernare a titlului. Un an mai tîrziu, Sugihara Chiune murea într-o suburbie metropolitană.

Cîţi evrei au fost salvaţi?
Nimeni nu ştie cu exactitate. Se pare că au fost eliberate circa 2000 de vize, pentru 6000 de persoane. Socotind că e imposibil ca evreii să nu fi încercat şi plastografierea actelor originale, sunt autori ce avansează cifra de 10.000. Din cei scăpaţi pe culoarul siberian, o parte au ajuns la Kobe, şi apoi mai departe, au traversat Pacificul, altă parte au rămas pînă la sfîrşitul războiului, în Shanghai – China. Centrul Simon Wiesenthal estimează că, actualmente, circa 40.000 de evrei îşi datorează existenţa lui Sugihara Chiune. Asta, în condiţiile în care, evreii rămaşi în Lituania au fost exterminaţi după invazia din 1941, în proporţie de peste 90%.


Responsabilitate

Nu se cunoaşte încă nimic din perioada dintre 1942 şi 1946, cît Sugihara a fost pe teritoriu românesc. Statul român are o datorie faţă de Sugihara. Sincer, mă aşteptam ca, pînă acum, la 21 de ani de la abolirea regimului de inspiraţie sovietică, vreun conţopist de la MAE**, sau vreun istoric, să aducă pe masa Preşedintelui dosarul documentar şi propunerea de cerere oficială de scuze din partea statului român, familiei Sugihara, pentru cele optsprezece luni de lagăr pe care familia diplomatului le-a îndurat în urma invaziei sovietice din 1944. Unul din copiii diplomatului s-a îmbolnăvit în lagăr şi a murit la scurt timp după repatriere. În 1947 i-a murit şi cumnata. De unde se vede că nicio faptă bună nu rămîne nepedepsită.

Aveţi mai sus un fragment dintr-un documentar în limba engleză. Am copia unui alt documentar, dar pe DVD, în limba japoneză. Cred că dacă veţi căuta după ideogramele din subsolul paginii, îl puteţi găsi şi pe Youtube, chiar dacă într-o versiune dramatizată cinematografic. Iată şi un fragment televizat, de la vizita în Lituania, a cuplului imperial în vigoare.
Aveţi cuvintele cheie. De vreţi să aflaţi mai multe, netul este mare. Google afişează 189.000 de referinţe. Succes!

—————
* Sugiwara Senpo este un alt fel de a citi ideogramele ce alcătuiesc numele (杉原千畝) unde Chiune/Senpo ar putea fi citit şi cu înţelesul de O-mie-de-vieţi (ca extensie a sensului originar: o mie de brazde).
** Dar, ce zic? Nu mai departe de iunie 2009, nu îşi amintea numele lui Sugihara nici măcar, excelenţa sa, în-vigoarele ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Japonia şi Singapore. Ce să mai zic de conţopiştii de la MAE? Găsiţi stenograma aici.

About these ads

5 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Polichinelle said, on 2011/03/09 at 03:16

    Iată un personaj gogolian de-a-ndoaselea, un samaritean aţos, un heruvim de conjunctură… Nu era fiecare viză scrisă un memento al eternităţii? Nu erau cearcănele acestui Chiune nimbul sfinţeniei sale ad-hoc, tuşul prozaic al discretei iscălituri divine pe câte o frunză a Istoriei?

    Mulţumesc, Marius Delaepicentru, pentru această evocare.

  2. Liviu Pop said, on 2011/03/15 at 04:11

    Foarte instructiva si memorabila povestea. Mi-a placut mult.

  3. mirela said, on 2011/04/22 at 23:18

    frumos gest de a ne evoca un OM inainte de Paste. Daca mai tii sarbatorile religioase romanesti iti doresc Paste fericit si drum luminat

  4. ela said, on 2012/05/29 at 20:24

    In japonia au facut si film!

  5. […] Articole asemănătoare: Nakamura Sugihara Chiune […]


Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 2,098 other followers

%d bloggers like this: