Fără buletin

◎ Desculţ în iarbă (I)

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2011/08/02

Timpuriul sezon ploios din acest an se ridică la fel de timpuriu. În prima decadă a lui iulie se însenină. Profitai de îndreptarea vremii şi, împreună cu fiul meu, de Ziua Mării, (sărbătoare naţională) dădurăm o fugă la munte. Nu prea am avut vreme de pregătiri minuţioase, ceea ce, după cum se va vedea mai jos, a lăsat oarecari urme pe corp.

Zis şi făcut. În a treia duminică din iulie, urcarăm în autobuzul de Masuda, cu destinaţia Ikoi no Mura (literal: satul de odihnă); o mică staţiune montană, uşor ruginită şi foarte puţin populată. De fapt nici nu este staţiune. Nu există decît un hotel în administraţie prfecturală, o pîrtie de schi ca vai de ea, un mic camping auto, un teren de fotbal/baseball, cîteva de gateball*, iar în rest, cîteva case de odihnă foarte private, semănate prin pădure.

Am descoperit staţiunea acum cîţiva ani, căutînd o cale mai uşoară de acces către Sandankyo**, după ce linia ferată*** a fost dezafectată. Sandankyo este populată mai mult toamna, cînd se înroşesc frunzele de momiji (arţar japonez). În ianuarie 2010 avui nesăbuinţa să trag şi într-un adăpost improvizat din Ikoi no Mura. Peste noapte a început viscolul. Dar asta e altă poveste.

Cum ziceam, pregătiri frugale, bocancii noi. Vorba vine. La tăpălaga mea de 30 cm., numai la mîna a II-a pot procura la preţuri rezonabile încălţări pe potrivă. Nu de puţine ori dau chix. La bocanci, durata unei “sesiuni” pedestre este importantă. Poţi avea senzaţia că încălţările sunt OK, dar după cîteva ore se poate întîmpla să te răzgîndeşti. A fost şi cazul meu.

Pe la orele 11:24, ajunşi la Ikoi no Mura, luarăm scurtul drum către camping. Şoseaua era bordată de hortensii.

Cicadele dădeau din buzere pe două voci. O voce colectivă mai de junglă, (să fi fost şi asta?) alta, mai a concert de motoraşe electrice. Ceva mai la larg, zgomotul de fond era acoperit de alte zbîrnîitoare.

În Japonia sunt vreo 10 specii de cicade. Cicadele au o poveste interesantă. În stadiul de larvă petrec între 3 şi 7 ani în pămînt. Cînd ajung la sfîrşitul stadiului de pupă, încep să iasă şi să năpîrlească pe crengile arborilor.


Se spune că, cu cît năpîrlirea are loc mai sus, cu atît adultul este mai puternic. E drept, vitalitatea depinde şi de regimul termic din iarnă. Cu cît e mai frig, cu atît larvele se conservă mai bine prin scăderea metabolismului. Stadiul de adult nu depăşeşte o săptămînă. Răstimp în care cicadele nu se mai hrănesc decît “spiritual”. După împerechere şi depunerea ouălor, adulţii mor. Cicadele sunt zburătoare destul de proaste. Zboară minimalist-goniometric sau cît să evite un pericol.

Ele se pot întîlni şi în America. Speciile americane au abdomenul mai lung. Cam ca un trabuc. Poate ar fi bine să amintim o etimologie puţin cunoscută la noi. În Mexic, cicada se numeşte cigarra.

Povestea cicadei – lunga viaţă de vierme sub vremi, încheiată cu fulgerătoarea erupţie de mortală vitalitate – i-a inspirat pe mulţi. Ce altceva sunt mulţimile eroice, dacă nu un stol de cicade despupate, gata să moară? Ştiind toate acestea, ne vine mai uşor a înţelege şi gestul de demnitate al sosiei din filmul Kagemusha.

Cicada e prezentă şi în cîntece mai mult sau mai puţin revoluţionare, fado sau mariachi. Iată cîteva exemple:



Scuzaţi calitatea sunetului.

Cicada e prezentă şi în flamenco. Camaron de la Isla are de asemeni un cîntec intitular La Cigarra.

(va urma)

——————–
* gateball este un fel de golf pentru pensionari. De fapt, jocul a fost inventat în sărăcia de după război, pentru copiii necăjiţi. Erau vremuri grele, cu timp berechet şi cu multe terenuri virane. Jocul nu a avut mare succes. Odată cu îmbătrînirea populaţiei însă, a fost adaptat pentru pensionari, şi monopolizat de ei. Copiii se uită azi cu ciudă cum pensionarii le colonizează parcurile de joacă duminica.
**literal: strîmtoarea-în-trei-trepte. Un mic ansamblu de chei, şi o mică aşezare omonimă la ieşirea din chei.
*** Linia ferată a fost construită la scurt timp după război, şi urma să străpungă lanţul muntos, pînă pe coasta Mării Japoniei, în prefectura Shimane. Ulterior, planul a fost abandonat, odată cu ascensiunea automobilului. Lucrările ajunseseră la Sandankyo. În toamna lui 2004, ultimul din puţinele trenuri care mai circulau, a rămas în depou. Soarta liniei ferate seamănă bine cu cea a celei dintre Braşov şi Buzău (tronsonul dintre Nehoiu şi Întorsura Buzăului). Niciodată gata.

About these ads

Un răspuns

Subscribe to comments with RSS.


Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 2,097 other followers

%d bloggers like this: