Fără buletin

◎ Şapte luni într-o oră

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2011/09/14

Atît mi-a luat să fac fotografia de mai sus. O oră. Am făcut-o azi dimineaţă, pe film Kodak de ISO400 (27゜DIN), între orele 04:40 şi 05:40, cu un aparat foto vechi de 20 19 de ani. Un Minolta α-5xi. Am programat IC-card-ul (Multiexposure) să suprapună 7 imagini*, la intervale de cîte 10 minute. Expunerea am ales-o manual: 7xS-1/15s, A-f/5,6. Obiectivul a avut focală fixă: 90mm.

Unghiurile de cîmp sunt: 15゜ pe orizontală şi 22゜30′ pe verticală. Pentru 2011-09-13, azimutul de insurgenţă al Lunii a fost de 273゜.

Întrebare: ştiind că poza are 871×1300 pixeli, care este coordonata (x) a Vestului (în pixeli)? Sau, mai simplu, la al cîtelea pixel se află Vestul?

Simplificări: Se consideră linia orizontului latura de jos a pozei, iar traiectoria Lunii o dreaptă ce duce chiar în colţul din dreapta jos. Se face abstracţie de efectul de perspectivă (altminteri redus) al obiectivului.

Soluţia se află aici.

————————
* Programasem aparatul să facă 9 expuneri (lucru bun la 9 luni), însă am tras ultimele două expuneri în orb, deoarece, între timp, zorii deveniseră prea luminoşi şi riscam o surpaexpunere.

Să nu credeţi că mi-a ieşit din prima. În intervalul 03:30 şi 04:30 am mai tras o poză, expusă la 7xS-1/4s, însă alesesem prost şi întunericul şi orientarea aparatului. Deşi eram conştient că prăjesc pelicula la 1/4s (lumina directă a Lunii cere cam 1/200s), am încercat să scot cerul albastru de noapte prin supraexpunere. Nici asta nu prea mi-a reuşit. Iată, e negru ca tăciunele:

EDIT: Am corectat link-ul către fişa aparatului foto. Din grabă legasem fişa modelului α-3xi (ce nu poate fi programat cu IC-card). Alte modele programabile sunt: α-7xi (1991), α-707si (1997), α-7700i (1988) şi α-5000 (1986). Or mai fi şi altele, dar nu le am eu în colecţie.

About these ads

11 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. zalex said, on 2011/09/14 at 04:34

    of, din gura dumitale fotografia pare sa fie o chestie atat de exacta, masurabila si complicata, cand, de fapt, nu e deloc asa… :)

    • Marius Delaepicentru said, on 2011/09/14 at 04:50

      Depinde. Domeniul este foarte vast. Nu fac aici un curs de critică a artelor vizuale, pentru că nu mă pricep. Descrierea tehnică nu e decît pentru cei interesaţi de trucuri. Pentru reproductibilitatea experimentelor. Merg pe “open source”. :D

      Aş avea o întrebare: ca fotograf (probabil digital) poţi face ceea ce cu Liubitel era posibil, anume, mai multe expuneri* pe un cadru? Da/nu.

      ————————–
      * Se prefigurează deja o nouă formă de fotografie digitală, însă mai are niţel pînă aparatul va deveni de larg consum. Fotografii în care focalizarea poate fi aleasă de consumator. Un clic pe zona blurată o poate clarifica în dauna altor detalii. Asta presupune mai multe expuneri aproape simultane, cu focalizare disjunsă şi rulate după plac.

      • zalex said, on 2011/09/14 at 07:04

        Mai intai, raspunsul: nu. Din cate stiu eu, aparatele foto digitale nu au posibilitatea ca PE ACELASI cadru sa faca mai multe expuneri (adica asta http://tinyurl.com/5vrt3ln). Dar acest lucru este foarte usor de realizat in Photoshop (care-i la fel de indispensabil pentru fotografia digitala cum e camera obscura pentru filme). Mai mult decat suprapunerea a 10 cadre Photoshop in care doar un element sa fie “in miscare” exista bracketing-ul (posibilitatea inregistrarii a trei imagini – una cu expunerea aleasa de fotograf, una subexpusa, una cupraexpusa – http://en.wikipedia.org/wiki/Bracketing ). Pe langa toate astea, cea mai “la moda” este HDR-ul ( http://en.wikipedia.org/wiki/High_dynamic_range_imaging ), tehnica din care ies niste grozavii de fotografii in (vezi exemplul de pe Wikipedia). Asa ca, dupa cum vezi, posibilitati exista si la digital :)

        Despre viitorul camerelor foto, ce sa zic, se va putea orice… Scenariul, insa, cred ca o sa fie mai degraba altfel: facem totul clar (diafragma mare) si apoi bluram zonele care NU ne intereseaza (lucru deja posibil, tot cu Photoshop-ul iata cum http://tinyurl.com/45z9az).

      • Marius Delaepicentru said, on 2011/09/14 at 15:41

        Aşa e Zalex. Suntem produsele experienţelor noastre. Acum vreo 15 ani, cînd munceam ca ajutor de meşter pe şantier, aveam de montat o ramă de toplight pe un acoperiş de beton. Cadrul de beton era un deal şi-o vale, iar noi eram nevoiţi să batem ancorele în aşa fel încît să aşezăm rama metalică fără nici cea mai mică distorsiune. Îl înjuram pe betonist că lucrase neglijent. La un moment dat, meşterul s-a enervat şi mi-a zis că un profesionist nu se împiedică de imperfecţiuni anterioare. Important este ca pe el însuşi să nu îl înjure nimeni după ce îşi termină treaba. Mi-am însuşit critica iar asta cred că se vede.

        Deja suntem exponenţii a două şcoli de gîndire. Una zice: fă totul, pe cît posibil înainte de declanşarea obturatorului. Cealaltă zice: las’ că se rezolvă din pixel. Fiecare viziune are riscurile şi costurile sale.

        Fotografiile mele nu necesită decît arareori postprocesare. Dacă nu găsesc una din funcţii într-un aparat digital, nu am nicio greaţă să recurg la unul analogic.

        Revenind la expunerea suprapusă, automatizarea aparatelor foto a scumpit procedeul, în loc să îl ieftinească. Dacă la Liubitel sau la Smena puteai suprapune, chiar şi numai din eroare, oricîte imagini (mecanismul de avans nefiind legat de obturator) odată cu automatizarea, trebuie să cumperi un dispozitiv separat* pentru a scoate din schema logică un interlock. Cu alte cuvinte, pentru un “downgrade” eşti pus să plăteşti**. Iar fotografia digitală nu face excepţie. Ce nu te lasă aparatul să faci (deşi ar putea fi imaginat un program de suprascriere in situ) eşti nevoit să faci din Photoshop (care nici el nu e gratis).

        Că veni vorba de bracketing, programul datează încă de la apariţia lui EOS650 (1986). La Minolta, era înscris într-o IC-card, iar la Nikon, într-un data-back (un programator de pe capacul filmului). La modelele ulterioare, bracketing-ul a fost inclus în corp, cu o plajă de max ±2 trepte, din 0,5 în 0,5 (la unele model din 0,3 în 0,3). În total, max. 9 poze la o singură apăsare.

        —————————
        * Trei producători trei soluţii de programare:
        Nikon – cu un backpanel pentru bracketing, multiexp, interval, long exp etc. O particularitate o are backpanel-ul pentru modelul F-301, ce introduce focusare anticipativă, deşi aparatul nu are autofocus. Dacă aştepţi un bursuc să iasă din vizuină, poţi seta clarul pe ieşirea din vizuină, laşi butonul declanşatorului apăsat, iar deîndată ce bursucul scoate botul, simpla mişcare în cîmp face ca obturatorul să se declanşeze automat.
        Canon a recurs într-un timp la un cititor de bare. Ai un catalog ilustrat cu diverse scenarii, fiecare cu codul ataşat. Scanezi cîrdul de cifre şi i le transmiţi fără fir aparatului.
        Minolta a avut ca inovaţie IC-card, cu observaţia că nu se puteau combina programe. Poate doar la Nikon să fi fost posibil. Mai studiez, că am două exemplare cu backpanel, dar pe care încă nu le-am epuizat experimental. E de notat la Minolta, seria xi şi următoarele, cu un obiectiv cu zoom ultrarapid se poate face un soft focus interesant (cu cardul Fantasy): în timpul expunerii (durată mijlocie-lungă 1/20 – 1/4s) zoom-ul se mişcă automat. Defocusarea de pe durata expunerii creează efectul. Era pe vremea cînd Photoshop gîngurea, dar şi orăcăia că nu are destul RAM.

        ** E drept, unele modele, te lasă să suprapui două imagini, dar nu mai multe, din programul built-in în modul ME (multiexp)

      • zalex said, on 2011/09/14 at 19:26

        Domnule, ma bucur sa vad ca esti pus in tema muuuult mai bine decat mine :). Mi-a placut pilda de pe santier. Asa cum am vazut si in alte articole, esti foarte interesat de procesul tehnologic, de detaliile tehnice, de calcule si observatii, chiar si la fotografie (dovada informatiile detaliate pe care mi le dai). Eu am facut fotografii prima oara cu un aparat point and shoot digital, asa ca perioada pre-digital face parte dintr-un muzeu al mintii. Si eu cred ca trebuie aranjat totul inainte de a declansa, dar sa ignori Photoshop-ul, in fotografia digitala, mi se pare o eroare… Plus ca Photoshop-ul nu-ti face poza, ti-o retuseaza. Acum, oricine isi permite o trusa foto de cateva mii de dolari care sa-i asigure succesul. Totul e automat! Pana si DSLR-urile sunt point and shoot! Dar, cum zicea si Helmut Newton, “fotografia o faci cu mintea, nu cu aparatul….”

        PS: Exista si alternative gratuite la Photoshop. Iata: http://pixlr.com/editor/ :)

      • Marius Delaepicentru said, on 2011/09/15 at 01:57

        Mulţumesc, Zalex.
        Totuşi, un editor de fotografii am. Nu e Photoshop, dar nici nu prea am mult de umblat cu el, decît pe la recoltare, rotire, redimensionare, şters zgîrieturi. Nici la zgîrieturi nu prea mă bag, că mi se strică local granulaţia naturală.
        Trebuie să spun că mai am cîteva motive pentru care unele poze le trag pe film. Enumăr fiabilitatea suportului şi echipamentul optic.

        Nu prea am încredere în mediile de stocare digitală. E drept, salvez în vreo 7 locuri pozele digitale, însă tot mă îngrozesc la gîndul că o simplă zgîrietură pe un CD poate zburătăcii sute de poze. Un clişeu zgîriat poate fi digitizat şi retuşat în Photoshop. Un CD, nu. Şi nici un HDD scăpat pe jos. Apoi, la cîte formate de fotografie digitală sunt, şi la viteza cu care se schimbă standardele, nu m-ar mira ca peste 10 ani formatul .jpg de pildă să nu mai poată fi expandat în niciun sistem de operare. Cînd ai clişeul de gelatină îl poţi oricînd digitiza în formatul vremii.
        Al doilea motiv este legat de accesorii cu care mă descurc bine şi fără formatul digital. Uneori mai bine. Am totuşi grijă să fac să se potrivească accesoriile vechi la aparate digitale. Şi viecersa. De ce să dau banii pe un blitz dedicat aparatelor digitale Sony, cînd pot folosi blitzuri Minolta la 1/50 din preţ, şi ajusta parametrii expunerii eventual manual? E cu atît mai simplu, cu cît, la fotografia digitală am feedback instantaneu.

        Nu înseamnă că refuz fotografia digitală. 70% din poze sunt în format digital. Ţin permanent în geantă un aparat digital, iar nu analogic. Cel puţin definirea albului şi ajustarea sensibilităţii sunt mult mai simple decît la fotografia analogică. De vreo trei ani încoace recunosc, şi rezoluţia optică* a aparatelor digitale (cea care contează) a crescut (cu vreo 25%) peste cea a filmelor. Asta înseamnă nu numai lentile bine şlefuite, dar şi senzori mari şi fini. Însă numai la sensibilităţi mici (ISO100-400). Rar, cînd vreau să scot ceva la ISO1600, atunci prefer filmul. La peste ISO400**, zgomotul de fond din aparatele digitale nu mai e de glumă, oricît s-ar bate producătorii cu cărămida în piept.

        ————————–
        * E bine să facem diferenţa între rezoluţia optică şi cea digitală. Rezoluţia optică are limite fizice. Cea digitală, nu. Poţi proiecta un aparat cu lentilă de plastic care să îţi scoată fişiere de 10MB în formatul .jpg pentru a lua maul guvidului, dar la mărire, să constaţi că 90% din pixeli sunt gunoi, şi că mai bine scoteai poza cu un aparat de carton cu gaură de ac în loc de lentilă.

        ** Am folosit prin 2002 Un Olympus compact, Camedia C-700 (să fi fost 750?), care, pe lîngă o uşoară supraexpunere (uşor de combătut) scotea sare şi piper chiar şi la ISO400.

    • zalex said, on 2011/09/15 at 04:00

      Uaau! Foarte frumos! Continuam discutia? :)

      Pai, in sfarsit cateva puncte divergente. Ca sa o iau de la coada… Compari mere cu pere. De acord, 10 mpx facuti cu un senzor prost + optica proasta inseamna o poza proasta; dar, atentie, daca printezi poza facuta cu aparatul analog la 9×13 si o compari cu cea facuta cu digitalul dar.. tot 9×13, nu cred ca digitalul e mai slab (desigur, depinde daca captorul e de point and shoot sau de DSLR – diferentele sunt enorme!)

      Apoi, aparatele DSLR de prin 2010 incoace nu produc noise vizibil nici pe la ISO 1600 ( vezi aici cum arata o fotografie de noapte la ISO 3200 – http://editorfoto.blogspot.com/2009/02/canon-5d-mk-ii-review.html),

      Despre formate… Nu cred ca JPG va fi asa usor de inlocuit cu altceva. Au trecut 10 ani de cand il folosim, sigur vor mai trece inca 10. La fel ca si MP3-ul.. :) Formatele astea, de baza, populare, vor ramane mereu standardul. Oricum, poti folosi si “negativul digital” (RAW).

      Cred ca cel mai evident avantaj al fotografiei digitale vs cea analogica este… costul! Odata investitia facuta intr-o camera digitala e totul muuuult mai ieftin! Practic, gratis! :) Nu tu cumparat filme, nu tu developat, nu tu printat pe carton. Ca sa nu mai zic de spatiul de depozitare… Am zeci de mii (!!!!) de fotografii facute cu aparate digitale – imagineaza-ti ce-ar fi insemnat sa dau bani ca sa le vad…

      PS: Iti dai seama ca exemplul pe care mi-l dai, cu o camera digitala din 2002, e pur si simplu depasit, nu? Doar nu crezi ca nu s-a schimbat nimic in tehnologia camerelor digitale in ultimii 9 ani :)

      • Marius Delaepicentru said, on 2011/09/15 at 16:05

        Cred că te pripeşti în discuţia despre rezoluţii. Despărţirea rezoluţiei optice de cea digitală nu reprezintă o comparaţie (mere cu pere) ci dimpotrivă, o disjuncţie. Aşadar, nu e nicio divergenţă de opinii.

        Dacă ai observat, la aparatele cu senzor mic, diafragma nu poate fi strîmtată mai mult de 1/8*. Hai, 1/11. Sunt limitări date de miniaturizare. De aceea susţin că senzorii cu arii mari (minimum 16x24mm sunt şi cei care asigură o rezoluţie optică reală chiar mai mare decît a unui film corespunzător. Însă e o iluzie să credem că un aparat miniatural are şi performanţele pe care producătorul le clamează, pentru simplul motiv că raportul dintre mărimea senzorului şi rugozitatea lentilei este mai mic. Este mai mic pentru că gradul de lustruire a lentilelor are limite, fie tehnologice, fie de cost.

        Acuma, despre costuri, e posibil ca, per ansamblu, fotografia digitală să fie mai ieftină. Depinde de ce faci cu fişierele. Dacă le imprimi pe hîrtie, diferenţa se atenuează**. Costuri sunt şi la fotografia digitală, însă ele au altă structură. De pildă, cheltuieşti zero pe film (cel mult pe o memorie, altminteri din ce în ce mai ieftină), dar te costă destul de mult schimbarea bateriei. Ca să nu mai spun că, dacă producătorul renunţă după cinci ani la producţia de baterii, aparatul digital devine bibelou.
        Te scoate ieftin preţul unitar, însă totul se scumpeşte deîndată ce vei constata că foarte puţine fotografii sunt şi cele care îţi plac. Uneori, tocmai ieftinătatea te face să apeşi pe declanşator cu mai puţine scrupule şi pregătiri, ceea ce măreşte rata rateurilor. Nu neg însă că sunt şi situaţii în care shutter chance nu se mai măsoară în lei şi bani. Însă ele nu pledează nici pentru digital, nici pentru analogic, ci pentru prezenţa de spirit. Doar într-un singur caz shutter chance îi dă un avantaj digitalului: atunci cînd viteza de difuzare face diferenţa dintre succes şi eşec (mass-media, urmărire poliţienească etc).

        Sunt şi medii în care aparatele digitale îşi arată punctele slabe. Cum ar fi deşertul, jungla, zonele polare sau refugiul prelungit. O expediţie în deşert îţi permite doar vreo 3000 de poze, după care îţi poţi lua adio de la senzor, oricît de protejat la praf ar fi, şi oricît s-ar scutura el. Asta, presupunînd că ai cu ce îl alimenta.
        În junglă, Alin Fumurescu a făcut clar cum se consumă bateriile văzînd cu ochii. Personal, în trusa de refugiu în caz de calamitate, am un aparat subacvatic şi unul mecanic, ultimul fabricat în 1967. Ambele pe film, din care unul neelectrificat.

        —————————
        * Ea poate avea înscrise şi valori de 1/11, 1/16 etc., dar acelea nu sunt valori reale, geometrice, ci sunt simulări prin artificii electronice. De ce? Pentru că senzorii mici cer focale mici. Iar la focale mici, închiderea sub un anumit diametru, amplifică fenomenele optice parazite (difracţie, interferenţă etc.). Nimic nu îi împiedică însă pe producători să clameze că au diafragme strîmte. E simplu să bage în circuit cîteva rezistenţe (pot fi condensatori) prin care sensibilitatea plăcuţei să scadă corespunzător, dar pe şest. Diferenţa dintre diafragma optică şi cea simulată este ca cea dintre zoom-ul optic şi cel digital.
        ** De vreo 10 ani încoace, chiar şi fotografiile imprimate după film sunt tot digitale. Prestatorii de servicii pentru publicul larg au renunţat la imprimarea pe hîrtie cu argint. Au unificat imprimarea (inter)punînd un scanner de filme în linia tehnologică, ceea ce face ca imprimarea după film să coste cam tot atît cît cea după fişierul provenit din aparatul digital.

      • zalex said, on 2011/09/15 at 16:48

        Iar o iau de la coada: sa spui ca aparatele pe film sunt mai bune (in desert*, iata) e ca si cum ai zice ca decat sa mergi cu Ferrari, preferi bicicicleta pentru ca nu trebuie sa depinzi, in caz de calamitate, de benzinarii sau service-uri. :( Intotdeauna ce e mai rudimentar e mai putin posibil sa se strice. Am vazut o fotografie din Libia, cu niste jurnalisti proaspat eliberati din hotelul unde fusesera tinuti ostati. Unul dintre ei avea un model de telefon mobil Nokia nou, dar care arata ca venit din trecut: mic, cu ecran monocrom, simplu (http://www.gsmarena.com/nokia_1280-3008.php). De ce? Bateria tine in stand-by… 528 ore!!!! Crezi ca omul nu are un iPhone 4 acasa, caruia-i tine bateria 2 zile? :)

        M-ai bulversat un pic cu “diafragma 1/8″. Valorile diafragmei incep de la F1 si se termina haaaat, spre F32. De unde atunci 1/8 ? (in fotografie – cea digitala cel putin – 1/8 desemneaza TIMPUL DE EXPUNERE; adica a 8-a parte)

        Despre costuri… Am doua aparate digitale DSLR (Nikon). Unul de prin 2005 – 2006, altul de vreo 3 ani. Amandoua functioneaza cu acumulatori Li-Ion. Nu le-am schimbat niciodata bateria. Evident, va veni vremea cand se vor usca. Dar nu inainte de a schimba camera! :D La aparatele mici, point and shoot, e alta poveste. Acolo acumulatorii se termina mult mai repede (de obicei dupa 2 ani) si se intampla ca si camera sa moara odata cu ei…

        Nu inteleg cum afecteaza folosirea unui DSLR cantitatea fotografiilor “reusite”. Din nou, conteaza ce ai in minte, mai putin ce tii in mana.. :) E adevarat, democratizarea aparatelor foto digitale a facut ca multi sa-si cumpere astfel de aparate, mai multi sa le foloseasca fara sa stie sa le seteze, si, cei mai multi habar n-au ce-i aia o diafragma… :) Lucrurile astea nu s-au intamplat pe vremea aparatelor foto digitale; ele te fortau sa inveti ceva tehnica, ceva fizica, poate si ceva arta…

        * poate in desert si filmul se deterioreaza mai repede. In caz de calamitate, cine-ti va mai developa / printa filmele? :)

      • Marius Delaepicentru said, on 2011/09/15 at 17:38

        Ostatecii din Libia au avut noroc că era Libia. Dacă ar fi fost capturaţi de gherilele maoiste din jungla peruviană (umiditate 90%), sau de ceaţa Nordului (la minus 20 de grade şi umezeală), ar fi zis mersi dacă i-ar fi ţinut 24 de ore. În rest, remarca despre invazia de praf rămîne valabilă.

        Desigur, vorbeam despre diafragmă. F8 este de fapt F(mm) înmulţit cu 1/8* şi reprezintă diametrul găurii în mm. Diametrul găuricii diafragmei nu se măsoară în secunde. :D Sper că după bulversare eşti acum înafara oricărui pericol.

        Despre costuri, lucrurile sunt discutabile. Speranţa de viaţă a multor aparate analogice trece de 40 de ani**. Dacă speri să foloseşti un aparat digital 6 ani, atunci unul din articolele de calculaţie este o fracţie din preţul aparatului, ce îi revine fiecărui cadru. Considerabil mai mare decît la un aparat analogic cumpărat la mîna a II-a. Pe aparatul cu care am fotografiat Luna am dat 2000 de yeni (cca 70 de lei) iar pe IC-card circa 1pol. Dacă trag 5 filme cu el, pot considera că l-am amortizat. :D

        În deşert filmul se deteriorează dacă e deschis la lumină, sau dacă stă prea mult în soare. :) Am văzut la televizor imagini filmate color cu ocazia unui incident politic, pe 26 februarie 1936 (la un an de la apariţia filmului color) şi developate (atenţie! developate) abia după 70 de ani. Încă mai conţineau informaţie. Orientativ, filmul alb negru ţine pînă la 500 de ani. Cel color ceva mai puţin. (Poate 100).

        —————
        * Treptele la diafragmă rezultă din împărţirea succesivă a distanţei focale cu radical din 2. Micşorarea diametrului deschiderii cu radical din 2, duce la înjumătăţirea iluminării senzorului/ gelatinei.
        ** cu o excepţie: la aparatele Canon, după vreo 15 ani se năclăieşte obturatorul cu o chestie răşinoasă. La Canon e bine să considerăm corpul ca fiind material consumabil.

  2. skorpion said, on 2011/09/14 at 04:37

    waoo, splendid,
    felicitari, :)


Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 2,366 other followers

%d bloggers like this: