Fără buletin

▲ Comuniune de cartier

Posted in Chestii, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2011/12/15

Duminică furăm convocaţi de chonaikai la mochitsuki.

Trebuie spus că fiecare cvartal are cîte un parc de joacă şi cîte un sediu al Adunării de Cartier* (AC), situat de regulă în vecinătatea parcului. Sediul este polivalent. Locuitorii au posibilitatea să discute acolo problemele comunităţii, să se organizeze în cluburi tematice, să pună la cale diverse acţiuni.
În unele parcuri din apropierea şcolilor pot fi găsite şi sediile şcolilor de după şcoală, pentru copiii din clasele I-VI. Cîte o clădire modestă, construită din materiale uşoare, cu două, trei, încăperi. Acolo copiii îşi fac temele, şi tot acolo li se serveşte şi o gustare. Iar cînd e vremea bună, se pot juca supravegheaţi în parc.

Cum ziceam, mochitsuki. Constă în aburirea orezului şi pisarea lui cu un mai, într-o piuă de piatră. Rezultă o masă cauciucoasă, ce se modelează în mici turtiţe, numite mochi (bisilabic: moci). Cînd sunt proaspete, se adaugă în diverse fierturi. Mochitsuki este un obicei de iarnă, ce pare să aibă legătură cu religia shinto. Ar fi echivalentul tăierii porcului.

Mă sculai ca de obicei pe la ora 10, îmi luai aparatul foto şi mersei la locul faptei. Soţia şi fiul meu erau acolo încă de la ora 8. Sărbătoarea era în toi.

Femeile trebăluiau prin sediu, pregăteau ingredientele pentru tonjiru** şi pentru zenzai***.
Le-am surprins cînd terminaseră treaba şi savurau tonjiru.

Altele erau la post în spatele mesei de distribuţie:


Cînd am ajus eu, zenzai se isprăvise. Kiri-kun, un plod din vecinătate mîncase trei străchini de zenzai, se mozolise tot, şi dormea în spinarea bunicii, în bătaia soarelul ca de toamnă.

Bărbaţii făceau muncile “periculoase”. Unii întreţineau instalaţiile de aburire.

După cum puteţi vedea, seamănă cu nişte coloane de distilare de la Brazi. Să ne apropiem:

Un cazan gulerat, focărit direct, cazan pe care se aşează două module cilindrice, cu talere perforate (cele de aluminiu) sau cu grătar de stinghii (cele de lemn). Pe talere se întinde o pînză rară, peste care se aşterne un pat de boabe de orez (muiat în prealabil) iar în cap, un capac. Aburul din cazan trece prin paturile de orez. Cînd orezul devine sticlos, cu consistenţa gumei de şters, se demontează un modul, se apucă pînza de colţuri şi se răstoarnă conţinutul în piuă.

Şi se bate, şi se bate… Asistentul are misiunea să întoarcă masa de mochi între două izbituri. Ca demulant se foloseşte mîna udă.

Cînd e gata, aluatul se trece pe planşeta de modelat, făinată cu amidon de cartof. Şi intră în jurisdicţia copiilor.

Ceilalţi participanţi se simt ca acasă:

Copiii nu au voie la leagăne. Toate aparatele de joacă sunt “sigilate”. În lipsa lor, copiii îşi fac de lucru:

…sau practică street art:

cam ca gaşca asta de “artişti”:

Dar, să revenim la ale noastre. La rîndul meu, imi suflacai mînecile şi pusei mîna pe mai. Pisai ultimele 5 şarje. (mie nu-mi făcu nimeni vreo poză…)

Mă rog, pe la ora 13, adunarea s-a spart. Cocoţat pe tobogan, am surprins ultimele lopeţi de cenuşă.

Aşa arăta parcul după ce s-a terminat sărbătoarea.

Au mai rămas în sediul asociaţiei doar organizatorii, la o bere, la un schimb de impresii şi la retuş.

Pe la ora 15, cu toţii au plecat la casele lor, împărţind frăţeşte gunoiul, pentru a-l depune a doua zi regulamentar.
(sfîrşit)
————————————-
Hopa! nu sunt sigur că v-aţi prins de funcţia subsidiară a reuniunii de duminică. Dacă priviţi din nou imaginile, veţi găsi o mare asemănare cu o tabără de sinistraţi. Trebuie să recunoaştem, o tabără bine articulată.

Acum aţi înţeles în ce a constat marea prostie a televiziunilor mogulare, (Realitatea TV, şi Antenele) de prin martie, cînd ţămbăluiau pe tema importului de japonezi sinistraţi? :D

————————
* Adunările de Cartier sunt un fel de asociaţii de locatari, organizaţii fără personalitate juridică, menite a închega comunităţi de mici dimensiuni. AC organizează de regulă sărbători şi întreceri sportive de interes ultralocal. Aş zice, punctual. Tot în AC se hotărăsc şi regulile de depunere a gunoiului, precum şi eventualele patrule cetăţeneşti în cazul în care se semnalează fapte antisociale în spaţiul public.
În vacanţa de vară, copiii sunt atraşi la gimnastica de dimineaţă. Cei cu “fişa de pontaj” completă primesc şi un te-miri-ce (dulciuri), ca premiu.
Cotizaţia este modică. Oricine îşi permite să o achite.
** Tonjiru ar fi literal zeamă de porc: o fiertură de carne de porc tăiată foarte subţire, cu legume (ridiche lungă, morcov, rădăcină de brusture, hakusai etc.) cu miso (soia fermentată) la care se adaugă ghimbir ras mărunt. În tonjiru se pot adăuga paste făinoase. De data asta, a fost mochi.
*** Zenzai este o fiertură de fasole mică roşie (azuki) bine îndulcită. Se serveşte caldă, fie cu mochi, fie cu găluşcuţe de amidon, fierte. Originea se spune că ar fi la Izumo, un oraş de pe coasta Mării Japoniei, din judeţul Shimane, unde se află patriarhia religiei shinto, şi unde ar fi fost pronunţat iniţial shinsai (sărbătoarea zeului/zeilor). Cuvîntul a suferit o distorsiune în drum spre capitala veche (Kyoto).

About these ads

13 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Dl.Goe said, on 2011/12/17 at 04:48

    Super poze in special prin faptul ca redau o izbitoare asemanatoare cu imaginii de gasit prin (aproape) orice oras romanesc, venite, iata, cu simplitate, din tara pe care subconstientul colectiv, pe baza unei mitologii legendara strecurate subliminal, o imagineaza exclusiv tehnologizata. Ceea ce insa ma deprima nitzel este precaritatea echivalentei dintre mochitsuki si tăierea porcului. Cred ca de fapt ramaneti dator, sa mai adaugati detalii si despre alte obiceiuri japoneze pentru a compensa diferenta de senzatii dintre modestul mochitsuki si voluptosul sorici proaspat asezonat cu tzuica fiarta, la botul calului. Sarbatori fericite, d-voastra si familiei. Cum s-ar zice asta in japoneza?

  2. miha said, on 2011/12/19 at 04:55

    extraordinar! ce cultura comunitara au! nu mai spun de respectul pt mediu si semeni….Multumim Marius :)

  3. mirela said, on 2011/12/19 at 20:52

    frumos, Marius. dar, inclin sa-i dau dreptate domnului Goe. parca nu prea are legatura cu taiatul porcului de la noi. e frumos ce transmite obiceiul asta surprins de tine, dar eu cred ca nu se aseamana cu traditiile noastre de craciun. mai mult ca sigur ca au si ei obiceiurile lor de sarbatorile de anul nou. chiar asa. au ceva similar ca sarbatoare cu Craciunul nostru? inderent in ce perioada a anului?

  4. Marius Delaepicentru said, on 2011/12/20 at 02:34

    La urma urmei, oamenii se adună şi fac ceva împreună. Asta e ideea. Kyodo ryori (gătitul împreună) este chiar mai larg răspîndit. La festivalurile organizate de temple tot aşa, se adună, gătesc pe pirostrii şi se bucură împreună.
    De acord, e mai atractiv porcul.
    Însă, ce folos au românii că taie porcul în bătătură, dar îi doare în cur cînd li se fură ţevile de irigaţii şi li se doboară pădurile? La asta cred că trebuie să ne gîndim.

    • zalex said, on 2011/12/20 at 09:13

      Cum adică, îi doare-n cur? Poate ați vrut să ziceți mor de ciudă că nu le-au furat ei mai devreme… :)

      E frumos la sărbătorile comunale. Noi, în RO, avem o problemă gravă cu lipsa comunităților (de orice fel, mai puțin cele cu caracter mafiot și de rapt, se pare…). Oare ce ne divizează atât de mult? Am stat de multe ori să mă gândesc de ce e la noi spiritul ăsta de „să moară și capra vecinului”. acolo unde nu poți să-ți depășești vecinul prin muncă, măcar prin pagubă (a lui !) să-l ajungi…

  5. Cantemir said, on 2011/12/21 at 05:20

    Nici taiatul porcului nu mai e ce-a fost:

    http://camarasdelumini.wordpress.com/2011/12/20/taierea-porcului-la-romani/

  6. zalex said, on 2011/12/23 at 17:35

    La mulţi ani de ziua Împăratului vostru! Să vă trăiască încă 78 de ani! :)

  7. Sare'n Ochi said, on 2011/12/24 at 17:54

    Craciun frumos alaturi de familie!

  8. miha said, on 2011/12/24 at 23:34

    La multi ani Marius! Tie si familiei, Sarbatori Fericite! Multumesc pt tot ce ai impartasit cu noi pe blog :)

  9. Twisted said, on 2011/12/25 at 16:19

    Si totusi, certificate de producator de mochi aveti? Si Sanepidu’ v-a dat aprobare? Da’ Pompierii? Hartie de la Primare sa va dea voie sa faceti miting ati scos? Utilizarea domeniului public in alt scop decat este el stabilit de Consiliul Local poa’ sa insemne si o taxa noua, acolo. Si daca tot ati mancat “moka”, ar trebui sa platiti si ceva impozit pe “tichetul de masa”…

    • Marius Delaepicentru said, on 2011/12/26 at 05:23

      :) Păi, terenul aparţine (micro)comunităţii. Iar mîncarea nu e moka, ci, înafara cheltuielilor din “fondul clasei”, taxa este (simbolică) de 100yen pentru trei castroane de zenzai.


Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 2,366 other followers

%d bloggers like this: