★★★ Ce rost are să mori de frică dacă tot e să mori de tot?
Pe măsură ce trece timpul, iar situaţia de la centrala cu bucluc se agravează, constat creşterea numărului de cunoscători în ale anatomiei, fiziologiei şi patologiei centralelor nucleare. Cu toţii dau „indicăţii” wikipedice cu ce trebuia făcut. Cu cît sunt mai depărtaţi de epicentrul nuclear, şi de vederea de ansamblu la rezoluţii cît de cît relevante, cu atît mai competenţi sunt. Pe lîngă ameninţări cu moartea, şi tentative de şantaj pe temeiuri iluzorii (Deh! Netrebnicia valahă.), am primit şi reproşuri că, vezi Doamne, ba profit de dezastru pentru a mă lustrui pre mine, ba că sunt iresponsabil în prezentarea „prea relaxată” a evenimentelor.
Acuma, dacă tot sunt atîţia competenţi dornici să ne ajute, de ce să nu îi folosim? Aş avea o listă de întrebări:
Calupul I
Cine credeţi că şi-ar dori ca, după un cutremur de gradul 9.0, după un tsunami de 10m şi o alertă de tsunami de 24 de ore, după ce apa, electricitatea, şoselele, căile ferate, industria din zonă au fost distruse, cum ziceam, cine credeţi că şi-ar mai dori şi o baie de radiaţii? Masonii, sioniştii sau eugeniştii?
Cum poţi să îi reproşezi unuia care nu are nici apă de băut, şi pentru care o baie caldă ar echivala cu raiul, că nu urmează corect procedurile de decontaminare radioactivă?
Pentru cine ştie ce e aceala beton: care este viteza de întărire a betonului la 1200 de grade? Presupunînd că reactoarele sunt deja reci, iar expertul ştie cîte ceva despre coroziune şi despre întîrzietorii de priză, ce fel de beton crede că ar putea fi preparat cu apă şi nisip scoase din mare? Care crede că sunt stocurile de ciment? Cîte betoniere încap pe un portavion? Cîte betoniere credeţi că rezistă la un cutremur de Richter 9? Cîte drumuri fisurate, forfecate, răsturnate, submerse, credeţi că rezistă la trecerea unei basculante de 20 de tone? Viceversa, peste cîte crevase în asfalt credeţi că poate sări o basculantă? Care credeţi că este capacitatea de transport a unei căi ferate atîrnînde, după ce terenul de sub ea a plecat la vale?
Ce credeţi că mai rămîne în picioare cînd zece pororoca puse unul peste altul, late cît estuarul Amazonului, dar cu viteza Amazonului în cheile de pe cursul superior, izbesc un teritoriu populat? Pe scurt, cînd îţi cad zece Amazoane în cap (nu pe cap), unde crezi că poţi găsi atîtea pompe cît să drenezi terenul (prăbuşit şi rămas inundat)?
Permiteţi-mi să actualizez lista de întrebări pe măsură ce găsesc reproşuri şi de la alţi competenţi.
Calupul II de întrebări
În condiţiile date, cît credeţi că ar dura strămutarea temporară a 50 de milioane de locuitori? Cîte halte ne putem permite în tentativa de a traversa Marea Chinei pe bicicletă? Dar a Pacificului?
Cum se poate face o injecţie fără seringă?
Cîte fire de păr ar trebui să ne smulgem din cap pentru a părea mai telegenici şi mai puţin „inconştienţi”?
Alin Fumurescu
Fără buletin 
Hi, ti-am citit interviul din Kamikaze, din pacate acum merg la serviciu, nu pot scrie mai mult.Mi-a placut ce ai spus in interviu.Vino acasa daca se ingroasa gluma.
A început intervenţia cu tulumbe. Obiectivul: turnarea a 50mc de apă în reactorul 3. Operaţia se face cu 7 cisterne. Din motive de securitate, tirul se face cu cîte o maşină, prin rotaţie. Ieri s-a urmat aceeaşi tactică. În condiţii normale, defunctele pompe fixe ar fi fost capabile să toarne 1.200 mc. Însă situaţia fiind una de urgenţă, se apreciază că 100mc aduşi cu sacaua ar ţine pe loc inamicul pînă la sosirea întăririlor (care or fi alea?).
te rog sa nu iei in considerare comentariile aberante. noi aici sintem alaturi de voi toti si ne rugam la Dumnezeu sa va ajute sa iesiti cu bine din acest dezastru. numai bine si nu uita ca aici multi oameni anonimi sint cu sufletul alaturi de voi.
Mulţumim, Bella. Avem nevoie de încurajări.
La un spital din pref. Fukushima tocmai au murit doi pacienţi în vîrstă din cauza lipsei kit-urilor de perfuzie.
Iti inteleg supararea dar, intr-adevar, este greu sa ai perceptia generala a situatiei de acolo. Cu atit mai mult cu cit ceea ce am vazut sunt, in principal, imagini „jurnalistice” si „artistice” si nu o imagine de ansamblu. Mintea noastra foloseste imagini cunoscute pentru a alcatui ansamblul (cite un drum distrus la inundatii, cite o casa pragusita la un cutremur, un bloc arzind dupa o explozie, dar ne este greu sa ni le imaginam pe toate acestea, si inca multiplicate de mii (zeci de mii?) de ori. Probabil creierul refuza sa vada altceva.
Nu vad nici o prea mare diferenta fata de romanii pe care ii vedeam anii trecuti la televizor, care stiau ca vine viitura peste ei dar erau resemnati in fata unei calamitati pe care nu o puteau controla si nici nu aveau mijloacele de a lupta impotriva ei. Cum vroia Domnul, cine avea zile scapa, cine nu, asta i-a fost soarta. Faci cit poti, iar pentru ce nu mai poti te rogi la Dumnezeu.
In plus, nu uita ca mare parte din romani sunt cei care, la o bere pe terasa, se pricep mult mai bine la ce ar trebui sa faca guvernul, politia, profesorii, fotbalistii, parlamentarii, etc. decit la ce ar trebui sa faca ei insisi. Stim perfect ce am face „daca am fi” dar nu prea stim si nici nu facem pentru „ceea ce suntem”. In ultimii ani am devenit experti in asa ceva, iar ziarele si televiziunile abunda de „specialisti” in de toate si nimic.
Iartă-mă Elena. Am citit pe diagonală şi am înţeles contrariul a ceea ce ai spus. Las însă textul comentariului, ca probă că oricine se poate pierde cu firea şi reacţiona prost (inclusiv eu) la o tentativă altfel bine intenţionată de raţionalizare a unei situaţii. Mulţumesc pentru înţelegere.
(în continuare, versiunea iniţial eronată a răspunsului adresat Elenei)
Iti multumesc ca ai avut rabdarea sa mai citesti inca o data textul meu (cam lung, de altfel). Inteleg sentimentul de neputinta, l-am simtit cu totii la un moment dat, cind ai facut tot ce puteai face tu dar deja nu mai depinde de tine.
Ma impresioneaza in mod deosebit sacrificiul celor care stiu ca vor muri, cel mai probabil, si nu vor avea o moarte usoara (cei care lucreaza de zile bune in si in preajma centralei nucleare) pentru a-i salva pe ceilalti. Ma impresioneaza si micile „actiuni umanitare”, cum este faptul ca voi gazduiti 2 familii prietene (presupun ca nu est usor sa stea 7 oameni intr-o casa gindita pentru 3). Imi inchipui ca nu este usor sa traiesti relativ bine in jumatatea mai putin afectata de dezastru cind stii ca cealalata jumatate este in starea in care este si ca nu poti ajuta (nu pentru ca nu vrei ci pentru ca practic nu poti). Este ridicol dar, in acelasi timp, adevarat ca sunt donati atitia bani dar ca banii nu rezolva intotdeauna orice fel de problema. Pe termen mediu si lung nu-si face nimeni nicio problema ca Japonia nu o sa recupereze, dar pe termen scurt (azi, miine, poimine, saptamina viitoare) sunt atitia oameni care nu au minimul necesar. As dori sa avem taria lor, ne plingem toata ziua si nu stim sa apreciem ce avem.
Sa va ajute Dumnezeu sa aveti taria necesara, sa va tina nervii si sa treceti mai departe.
marius, cel mai simplu e sa-i arunci afara din casa ta pe cei care sparcuie fecale la ficare silaba pe care o screm ca sa te injure. ca sa-l parafrazez pe sararu, spun si eu : niste prosti!
sunt convinsa ca poporul asta minunat caruia i te-ai alaturat va avea puterea sa treasca exemplar peste tragedia asta. ginduri bune pentru voi toti cei din arhipelag
Nu. Mirela. Şi mitocanul este tot om. Nu pot însă lăsa la liber revărsarea de ură, ci trebuie să o pun pe cartelă. Cîte o publicare pentru fiecare IP, şi numai dacă este strict un atac la persoana mea. 😀
Voluntari din toată Japonia iau contactul cu autorităţile din zona sinistrată. Sunt refuzaţi, întrucît migraţia lor masivă înspre zonele calamitate ar pune problema cazării, încălzirii şi hrănirii lor. Acţionează numai voluntari locali, urmînd ca, deîndată ce situaţia aprovizionării se va fi ameliorat, să fie primiţi şi voluntari dinafară.
Un ascultător din Tokio îi scrie redacţiei: „Caut să reduc pe cît posibil consumul de energie electrică. Menţin temperatura în cameră la sub 10 grade. Dacă nu e căldură pentru toţi, cel puţin frigul să îl suportăm echitabil şi în comun.”
Hiroşima: şi noi am renunţat iarna asta la a mai consuma petrol lampant, cu speranţa că va ajunge la cei în nevoie. Bidoanele goale pot fi văzute în postul intitulat Viaţa la comun. 🙂
Marius, un roman isihast (Vasile Andru) spune: suferinta inteleasa doare mai putin. Asa ca, daca tot mori, sa-ntelegi “de ce”…, parca doare mai putin … pentru multi dintre noi, poate-abia atunci incepe sa doara … poate abia asa suferinta sa-nceapa sa mai trezeasca ceva in noi
Eu personal, nu ascund deloc, nu simt nimic, nici compasiune nici suferinta.
Nu ma mai uit de 5 ani la televizor, dar cu toate astea cultura televizorului m-a integrat si pe mine, mai eficient decat comunismul. Fata de comunism mai aveam inca arme cu care sa ma apar (pe mine insami), televizorul creaza insa “masse”, adica un tzunami care poate fi tinut sub control – sau dezlantuit – dupa voia unora pe care nu putem sa-i controlam noi, in niciun fel.
Azi, dupa 6 ani cu vantu, voiculescu si basescu, am devenit o fiinta rece si nesimtita care nu mai da doi bani pe altii.
De ce nu pot sa simt nimic pt. voi ? Pai, in primul rand pentru c-ati primit exact atat cat ati putut duce. Aveti un dar – cultura colectiva – iata, deci: vi s-a dat ceva ce puteti vindeca folosind acest dar.
Romanii au avut si ei acest dar, odata, am intrat cu el in revolutia din 1989, si e singurul care-a scapat din comunism ne-atins. E un dar care care nu tine de comunism, ca nici Japonia avand acest dar, nu e comunista.
Insa politica occidentala a decis ca el trebuie sa ne fie luat, iar “tesatura nostra sociala” sa fie dezintegrata, asa ca i-au inventat pe vantu, voiculescu, si basescu, care ne-au re-educat sa respindem tot ce tine de “altii”. Interesant e ca niciun lider al elitelor romanesti nu s-a impotrivit si n-a luptat importiva distrugerii acestei tesaturi sociale in Romania, nici macar liderul “potent” basescu – complicele lui vantu – deci si noi avem ce meritam, pentru ca i-am urmat pe ei, si-am acceptat tot ce ni se intampla.
N-am deci compasiune si nici nu pot sa sufar pentru voi, si lucrul asta ma uimeste si pe mine, pt. ca eu nu eram asa. Dar daca vreau sa-nteleg de ce, ma gandesc ca aici in Romania, romanii re-educati de Vantu Voiculescu si Basescu, vor fi – intr-o astfel de situatie – mai periculosi “pentru om”, decat cutremurul insusi.
Incerc sa “aud” si sa “simt” glasul autentic in duiosiile si compasiunile exprimate aici de altii, si nu “aud” nimic. Cuvinte goale, lipsite de carnea sentimentelor.
Vrem sa fim vedete, sa fim “vazuti”, sa nu lipsim la apel cand se strange lumea in targ sa mai “vada” ce se-ntampla
Sau poate, exacerbarea vorbirii, pe net si la televizor, a facut din noi toti niste fiinte goale, care si cand exprima ceva nu fac decat sa repete altceva, spus de altii inaintea lor
Toata simpatia, deci, pentru voi. Dar…. atat. Atat mai am, atat va dau.
Aveti insa grija cu centralele alea, adica extindeti cultura voastra colectiva – si asupra noastra.
Daca mai puteti si voi, dupa cate-ati indurat…
Dumnezeu sa ne ajute pe toti.
Doamna, sinteti sigura ca altii sunt de vina pentru dumneavoastra?De ce nu incepe fiecare prin a se schimba el inainte de a-i schimba pe altii?
Li , n-ai inteles nimic din ce a spus doamna. Doamna a spus ca imediat , dupa ce va termina de scris ai sa sari tu cu gura , pentru ca asa te-a invatat vantu voiculescu si basescu . Ce-a scris Ioana , sunt cele mai frumoase si duioase cuvinte de imbarbatare , pline de o sinceritate taietoare , adresate celor din arhipelagul nipon . Decat sa-ti pui intrebari in public cu voce tare , incearca sa gandesti un pic , apoi vorbeste .
Draga Marius, suntem multi cu gandurile bune si cu inimile catre acolo, catre voi. Multumesc si eu pentru stirile obiective pe care le citesc la tine pe blog. Cum noi am renuntat de mult la televizor, primesc acum doar stirile corecte si sunt recunoscatoare pentru asta.
Ia si tu din cometariile pe care le primesti doar ceea ce chiar ai nevoie cu adevarat, inclusiv din al meu 😉
Ma rog pentru voi si va trimit acolo toate gandurile mele bune si incurajatoare, tie si familiei tale si intregii Japonii.
Blogul tau e o oaza de normalitate intr-o mare de aberatii. Aberatii media, aberatii logice, aberatii de comportament sau pur si simplu aberatii si atat. E greu de perceput si de imaginat de aici din Bucuresti ce inseamna cu adevarat solidaritatea! Ce inseamna sa renunti la ceva pentru a darui altuia care are nevoie…. Tot ce ne povestesti si ce putem vedea la tv (pentru cine vrea sa vada) este o adevarata pilda despre ce inseamna sa fii OM! In ultimele zile am ajuns sa caut noi postari pe blogul tau inainte de a citi orice ziar…:)
Sper sa continui sa scrii, chiar daca asta inseamna un timp pe care, poate, l-ai putea folosi mai mult in folosul tau. Or sa fie multi nesimtiti, mitocani sau prosti pur si simplu care or sa comenteze rauvoitor si or sa rastalmaceasca ce scrii dar … ei chiar nu conteaza! Sunt morti deja dar inca nu-si dau seama….:) Scrie pentru noi cei care inca mai respiram si mai credem in povesti, in binele care invinge raul…
La Fukushima germenii iadului revin, iacata, na turbinka. E bine ca nu te-ai speriat prea tare de detaliile abramburistico-apocaliptice ale ing.V :)Tragicomedia e insa alta: daca scapati de radiatiile Fukushimei, n-o sa se mai uite nimeni la voi (asa cum nu se mai uita la saracii revolutionari libieni). Restului lumii o sa i se para ca problemele ce v-au mai ramas sunt floare la ureche, pe langa ce-ar fi putut fi, n-asa ?
Deocamdată putem rasufla uşuraţi. Pe jumătate. Greul abia de acum încolo începte. Pînă cînd multele reţele comerciale se vor stabiliza cred că vor trece cel puţin doi ani.
Mogulărimea îşi poate acum continua opera de îndobitocire a poporului, „analizînd” ce vrăjeli a mai făcut nevasta lui Ponta, Crin.
nu va faceti griji, nu veti muri. cel putin nu de frica… adu-ti aminte ca „nu mor caii cand vor cainii” 🙂 e doar o perioada grea prin care treceti frumos (voi si poporul japonez) 🙂
CNN ora 12.20 (RO): „Threat level at Japan nuclear plant now at 5, same threshold as 1979 Three Mile Island incident, safety agency says.”
Inteleg ca situatia s-a stabilizat si nu mai e un pericol iminent.
Am stat cu sufletul la gura. Am citit si am tacut.
Va iubim pentru curajul vostru!
Marius,
Un mic dar din partea mea, în dorul unor vremuri mai blînde. Cînd se vor mai ostoi durerile și vei avea puțin timp, vizitează site-ul de mai jos: vei găsi acolo sute de cărți în limba română, autori români și străini, pe alese, inclusiv cărți pt copii. Timp să fie, că poftă de citit sunt sigură că există.
http://www.resurse-ortodoxe.ro/carti/literatura/
Mulţumesc, Diana. Voi intra negreşit.
@Marius Delaepicentru:
1) Reprosurile care iti sunt adresate (fie pentru stilul detasat,sau din contra, pentru supraimplicare egoista) sunt semnul ca ai devenit o voce cu sonoritate in presa romana. Stilul de informare pe care-l promovezi este o lovitura de moarte adusa pseudojurnalistilor care transforma in stiri umori personale sau obscure sarcini de serviciu.
2) Atacul la persoana ta este si un mod de a arata ca romanii, in general, indiferent unde sunt ei, sunt lipsiti de caracter,i umbla dupa castiguri facile si imorale si sunt gata sa-si injunghie gazda pentru a-i fura portofelul cu maruntis.
3) Seriozitatea analizelor tale bazate pe o evidenta formatie tehnica superioara discrediteaza tipul de reporter habarnist (de obicei cu diploma de Drept la Spiru Haret – ID ) care a acaparat stirile din Japonia la televiziunile cu (si sub) acoperire nationala.
4) Reportajele tale, care arata cum se imbina cultul muncii si demnitatea nationala la japonezi, sunt bai acide pentru ochii reporterilor mogulari care trebuie sa convinga ca romanii apreciaza doar cersitul si furtul (sau egoismul feroce, de tipul „rapsodului popular” din istorioara ta de ieri).
Concluzia mea: pregateste-te sa suporti de acum inainte, pe langa mesajele de sustinere, si zoaiele comandate de la centrala cu care sunt intampinati mai peste tot in antipresa nationala (sau presa antinationala, cum vrei s-o vezi, inclusiv blogosfera) voci ca Pora, TRU, Cristian Campeanu, Tia Serbanescu, Tapalaga, etc…Ai ajuns in la grupa mare, asta este explicatia.
Judex, mulţumesc pentru informaţii. N-am ştiut că sunt atît de popular. Am văzut că am crescut niţel în clasament, dar nu mi-m închipuit că am ajuns la grupa mare. Asa-mi mai lipsea! 😉
Bună Marius,
Îţi doresc multă sănătate familiei şi ţie personal, şi sperăm din tot sufletul ca toată această criză să se termine într-un mod care să vă afecteze cât mai puţin.
Am aflat din presă, că sunt aproape 150 de români în Japonia( îmi pare o cifră mică, poate au inclus doar familiile diplomaţilor ) gândurile mele bune sunt aproape de ei.
Daniel,ai aflat din presa ca sunt 2500 de romani in Japonia dintre care 150 au anuntat ca vor sa revina in tara.Asta ai aflat dar ce ai inteles….tu stii.Sunt foarte suparata pe mine pentru ca stau si nu pot face nimic pentru acele suflete.Gandurile mele sunt la voi,Dumnezeu sa va aiba in paza.
Mulţumesc în cascadă, băieţi şi fete 🙂
Marius, sa fiti sanatosi si sa treceti cu bine de greu.
Noapte frumoasa!
Mulţumesc mult, Gupi.
Salut Marius,
citesc doar de cateva zile blog-ul tau si imi pare rau ca s-a intamplat in acest context nenorocit sa aterizez aici si sa ajung sa il/te cunosc, purtat de Google de la keywords triste.
Am locuit in Tokyo cu familia intre 1995-2003 (studii+work). Am prins si accidentul Tokai-mura, si altul din Tokai de care nu prea se stie (lab-ul meu-U.Tokyo-avea infrastructura in Tokai, langa JAERI).
Adevarata calitate umana a poporului japonez ne era cunoscuta pana acum numai noua, celor care am trait printre ei un timp suficient de mult si care am fost suficient de deschisi (sau pregatiti) la a primi „lectiile” de umanitate atat de radicale – dar si atat de discrete – pe care oamenii astia ni le „predau” permanent. Nu toti sunt asa (exceptiile sunt chiar detestabile), dar marea majoritate. Intotdeauna m-am minunat cum se poate propaga in fibra lor o seva atat de frumoasa (modestie, cinste, harnicie, respect, generozitate, curaj…toate duse la extrem), atat de greu de inteles pentru lumea actuala, si de atatea secole.
Sunt sapte zile deja de cand intreaga lume a inceput sa cunoasca toate acestea… Stiam ca asa va fi inca de la nenorocire, si stiu ca – asa cum a vazut si valul hollywoodian de necuprins mental – lumea va vedea destule alte minuni putin cunoscute ale spiritului japonez.
Un vechi si bun prieten japonez (fotograf profesionist, colaborator apropiat al lui Dan Puric, lucreaza in Ro de vreo 5 ani) imi spune (redau aproximativ): „Radu, stiu ca e greu de inteles, vad ca lumea se minuneaza acum, dar la noi e ceva simplu si natural: totul vine de la respectul pentru ceilalti; de exemplu, daca te plangi cuiva de ceva inseamna ca il deranjezi pe el, ca il perturbi, ca nu-l respecti…”. Simplu…dar atat de ne-lumesc. Un „gaman” suprem, dar sprijinit pe respect, motivat de respect. Pe scurt, un subconstient crestin, laturi ale unui ideal crestin realizate inconstient, presarate misterios intr-un arhipeleag departe si geografic si sentimental de crestinism. Cine zicea ca Dumnezeu nu exista doar pt ca nu-L intelegem noi?…
In final, un link spre prima analiza jurnalistica pe care o consider cu adevarat profesionala, fara foamea de senzational, fara dorinta (sic!) sa se intample ceva senzational (presa din toate punctele cardinale pare sa sufere de boala asta, o boala, recenta, groaznica: dorinta de „viziona” un „hollywood” cat mai pasionant si/sau de a confirma convingeri personale in legatura cu inceputul/data/ora/apropierea/etc apocalipselor de orice culoare).
http://www.bbc.co.uk/news/world-asia-pacific-12785274
Aşa este, Radu. Îţi mulţumesc pentru intervenţie. Permite-mi să îi ridic rangul, să o alătur următorului articol (un portret) pe care mă apuc acum să îl scriu.
Vă muţumim tuturor celor ce v-aţi arătat solidaritatea cu poporul japonez, (şi cărora nu am apucat să vă răspund personal). Vă asigur că am citit comentariile.
Back to the reality
00:30 A început o nouă ofensivă la reactoare. Cu tulumba fixată pe stativul autospecialei, la 22m deasupra solului la un debit de 3 tone pe minut. Alimentarea cu apă se face într-un lanţ static de pompare în releu, cu apă de mare, direct din bazinul situat la circa 500m de obiectiv. La nevoie durata tirului poate fi prelungită la 5 ore. Operaţie în curs. „Mi-a fost frică.”, mărturiseşte unul din operatori.
La linia (de 6000V) de alimentare dinafară, s-a încheiat conectarea fizică. S-a tras un cablu de la o distanţă de 2,5Km. La această oră se verifică tablourile electrice. Instalaţia va fi alimentată în cursul zilei de azi, sau mîine. Se pare că, din cauza electroliţilor din apa valului, precum şi a avariilor produse de buşitura cu tsunami, complexitatea operaţiei a depăşit-o pe cea a răsucirii unei perechi de sîrme cu patentul. Din cauza nivelului ucigător de radioactivitate, s-a lucrat în schimburi de cîte 20 de minute.
Re-electrificarea este vitală pentru acţionarea sistemelor de răcire desemnate din proiect, precum şi pentru alte intervenţii.
Pe scurt, nu numai motorul electric al pompei a fost compromis, ci şi grupul electrogen. Practic, rezervorul (poate rezervoarele) de motorină fusese răsturnat de val, ceea ce la 11 martie a spulberat orice speranţă de autonomie electro-mecanică.
La radio NHK, noaptea se difuzează sfaturi de supravieţuire în refugiu în una două emisiuni de max 50 de minute. Primele trei nopţi au fost dedicate supravieţuirii corpului. Începînd cu noaptea a patra, tematica a fost extinsă asupra spiritului. Dar nu prin molifte, nici prin didacticisme, ci sub forma interviurilor, pe ton scăzut, cu vocea aproape şoptită, ca într-o şedinţă de hipnoză*.
Viaţa în refugiu afectează pudoarea, iar de acoloi necazurile datorate lipsei spaţiului privat. Soul-care cuprinde şi tratarea complexului de vinovăţie al supravieţuitorului, precum şi a excesului de anduranţă. Mulţi dintre supravieţuitori nu prea au loc să se plăngă, considerînd că nu ei sunt în cea mai grea situaţie. A tăcea şi a înghite în exces pînă la urmă se somatizează, sau mai grav asomează mortal. (Moarte de inimă rea cum se zice în popor.)
Durata de refugiu se va prelungi, deşi numărul refugiaţilor a scăzut la circa 250.000. Se moare în adăposturi. Într-unul din locuri, din circa 300 de refugiaţi, jumătate au peste 60 de ani. O bună parte suferă de boli cronice, iar medicamentele s-au cam împuţinat. Endemie de gripă.
Numărul persoanelor izolate a scăzut cu circa 16.000, dar mai sunt încă localităţi întregi (probabil rurale) unde salvatorii încă nu au ajuns. Se lucrează la redeschiderea drumurilor către aşezările izolate complet.
Elevii cărora clădirile şcolilor le-au fost compromise de tsunami au primit spaţiul necesar ceremoniei de absolvire în incintele şcolilor rămase întregi. Ceremonia a început cu un moment de reculegere. În Japonia, anul şcolar se încheie în preajma echinocţiului de primăvară şi începe în prima decadă a lui aprilie.
––––––––––
* Ceva asemănător am întîlnit doar la Radio Total în 1995-1996, pe vremea lui Neculai Constantin Munteanu, în emisiunea cuplului George şi Andrei (unul dintre psihologi era Mircea Toma încă întreg la minte).
Konbanwa Marius,
O multime aici ne gandim la voi, urmarim cu rasuflarea taiata si cu strangere de inima ce se intampla acolo, si doar pentru ca vrem sa auzim ca se termina cu bine (atat de bine cat se poate). Va tinem pumnii si suntem alaturi de voi.
Si aici, departe de Japonia incercata, se discuta aprins si sunt voci care critica una si alta, apar „pragmaticii” si „cinicii” care vorbesc despre disparitia Japoniei, chiar despre disparitia fizica, nu doar economica, insa suntem mai multi decat ei astia care speram si stim ca va fi bine. Ca nu se va termina aici.
Strict pentru tine, o gramada de prieteni te citesc, te-am citit de sambata incepand, si am de spus atat: e foarte bine ce faci.
Ganduri bune de aici, fiti tari, sper sa nu sune ca naiba, chiar ne pasa si suntem cu voi, desi putem face atat de putin.
Catalin
Uneori nu gasim raspunsuri tocmai pentru ca sunt prea multe intrebari de pus. Am putea spune ca frica inseamna curaj sau invers. Iar calupurile de intrebari ar putea continua…
„Ce nu te omoară, te face mai puternic”. Sunt sigură că cei afectați vor trece și vor ieși mai întăriți din această nenorocire . Este drept că noi, cei departe fizic și emoțional de oamenii și locurile afectate, nu avem cum să evaluăm și să înțelegem situația reală, sentimentele, gândurile, trăirile și mai ales mecanismele care-i motivează și ajută să reacționeze și să-și continue viața în aceste condiții. Totuși, cred că multe dintre comentarii (mai mult sau mai puțin avizate) sunt generate din reacția inerentă de spaimă și neputință în fața unui asemenea dezastru care poate avea loc oricâd, oriunde și sub orice formă. Avem tendința de a-i învinui pe cei care au o problemă că nu și-au luat toate măsurile de precauție (de câte ori nu mi-am certat copiii și m-am supărat pe ei că au căzut și s-au lovit, de parcă aceștia ar fi vrut să-și facă singuri rău), de parcă am putea controla totul. Este foarte ușor să vorbești că, teoretic, ar fi trebuit sau ar trebui facut într-un anumit mod sau timp. Din păcate, când ajungi la fața locului și trebuie sa aplici teoria îți dai seama ca realitatea este cu totul alta și ești nevoit să te descurci și să rezolvi problema cu resursele materiale și umane disponibile. Imi pare foarte rău de cele întâmplate și sper ca Dumnezeu să vă dea putere și curaj să treceți peste această suferință.
uite, poate stiai, dar nu e rau sa-ti mai spun.
utilizatorii romtelecom pot suna gratuit din romania in japonia.
http://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-8403554-utilizatorii-romtelecom-pot-suna-gratuit-incepand-sambata-catre-orice-numar-fix-sau-mobil-din-japonia.htm