◎ Ultima zi de vacanţă
(continuare din numărul trecut)
Am adormit cu gîndul să reiau traseul montan. De data asta, prin aer clar, fără pîcla central-asiatică. Pe la orele 2 din noapte am deschis un ochi. L-am închis la loc. Cînd i-m deschis pe ambii, soarele îmi perpelea deja cortul. Mă uit la ceas: ora 11. Shit! Am scăpat ocazia. Nu-i nimic. N-au intrat zilele în sac. Cel puţin m-am odihnit în linişte.
Îmi făcui bagajul rapid, urcai pe bicicletă şi o tulii către casă.
Zilele frumoase nu pot fi libere pentru cultivatorii de stridii
Vizibilitatea este simţitor mai bună
Trec înapoi cu feribotul şi iau drumul înapoi. Soare puternic. Deschid umbrela. Trag cu ochiul în jur.
O locuinţă niţel futuristă, cu vedere la mare şi la calea ferată.
După ce trec de Itsukaichi o iau la dreapta prin Shoko center. O arie industrială construită acum vreo 20 de ani pe un teren smuls mării. Sunt întîmpinat de o peluză cu flori de cîmp.
Ajung la fabrica de gunoi. Locul de unde am fost concediat acum vreo 14 ani după numai o săptămînă.
Centrul de reciclare. Obiectiv inclus în turismul industrial. Culoarul în consolă constituie circuitul de vizitare a instalaţiei de sortat gunoiul. Zilnic, grupuri de elevi şi de pensionari sunt aduşi aici pentru a fi educaţi întru cooperare la sortarea gunoiului.
Arunc o privire către coasta muntelui. Se văd locuinţele din Inokuchi-dai, altminteri vizibile şi în fotografia cu pescarul pe dig.
Niţel mai încolo dau de flori nemaivăzute.
În sfîrşit, ajung în oraş la spartul festivalului.
Piramidă florală în faţa Muzeului Memorial. La spartul tîrgului, fiecare poate pleca acasă cu cîte un ghiveci.
Ocolesc prin Parcul Păcii. De la catastrofa din 11 martie, numărul turiştilor străini în Hiroşima a scăzut cu 80%(!). Însă, ca de obicei, în faţa monumentului Sadako, turişti.
Puţin mai încolo, în vadul rîului, pe o platformă, vizavi de Domul Atomic, artişti amatori, probabil coreeni.
Între timp se înserase. De pe Tsurumibashi trag un ultim cadru.
(Sfîrşit)
Alin Fumurescu
Fără buletin 
mai mult decat florile alea galbene din arbust m-au impresaionat alea rosii de camp. despre ce flroi e vorba?
Sunt flori de trifoi.
Marius-san, arigato pentru frumoasele imagini… am în front yard un palmier exact ca cel din imaginea ta… 🙂
mi-e tare dor de Nihon… poate la anu’… meanwhile, iata ce-am citit mai devreme, am quasi-certitudinea ca întelegi franceza:
Fukushima, aussi grave que Tchernobyl…
http://www.20minutes.fr/article/727864/pollution-radioactive-fukushima-inquiete-laboratoire-francais
E radioactivitate. Nu avem ce-i face deocamdată. Pe uscat vor rezulta circa 10 milioane de tone de material contaminat ce va trebui prelucrat cumva. Deocamdată situaţia nu este stabilă. La reactoarele 2 şi 3 s-au adunat în subsol peste 45.000 tone de apă puternic radioactivă. Iar rezervoarele din instalaţia de tratare sunt pline. Peste trei zile o parte din apa radioactivă va deversa din nou în ocean, pentru că mai multă nu încape în subsol. Iar pînă la jumătatea lui iunie, cînd va fi gata staţia de tratare cu tehnologie franzuţească, sunt şanse să se mai acumuleze/ deverseze vreo 20.000 tone. Contaminarea apei marine nu este o noutate. A mai fost şi pînă azi şi va mai fi. Drept să-ţi spun, prefer un ocean contaminat (şi ulterior diluat) în locul încetării răcirii reactoarelor, în condiţiile în care meltdown e o certitudine, iar riscul atingerii punctului critic, unul real. Au venit deja zilele astea băieţii de la AIEA, iar pe 20 iunie, la Viena, va fi prezentat raportul asupra accidentului Fukushima #1. Pînă una alta, comparaţia cu Cerbobîl e niţel forţată, din moment ce nicio explozie nu a împrăştiat plutoniu pe arii largi, şi nici stronţiu. Aşa că, să nu văd în faţa ochilor bocitoarele de la Green Peas că mi se trezesc instincte animalice. Rapoartele METI şi Monkasho (ministerul învăţămîntului şi ştiinţei) sunt destul de amănunţite cît să îi descurajeze pe mîncătorii de mazăre să se mai bage în seamă. Dar te pui cu nesimţiţii? Pentru ei nu contează că Monkasho a pus la dispoziţia oricui pînă şi un program de autoscreening. Începînd de joi, orice locuitor poate introduce date ca: adresă, felul locuinţei (lemn, beton etc.) numărul de ore petrecute afară, perioada, etc. şi află care este doza probabilă de radiaţii încasată. I se spune nu numai în cifre, dar şi în litere, sub forma unei mici concluzii.
În altă ordine de idei, am văzut ieri un film făcut de NHK pe tema balenelor vînate în apele Wakayamei. Ecologari din cea mai josnică speţă, organizaţi în ciopoare mici, îi provocau pe amărîţii ăia de vînători cu cele mai urîte injurii. Le fluturau bani pe la nas, îi fotografiau ostentativ, de la numai 15cm, doar doar îi vor irita cît să îi poată demoniza în revistele lor jegoase. Dar te pui cu ciracii lui Michael Moore? Ăştia sunt în stare să scoată un scandal şi dacă filmează doi prunci bălăcindu-se în lighean. Am văzut şi registrele în care sunt consemnate toate balenele (latitudine, longitudine, greutate, specie, ziua şi ora, totul făcut ca la carte, şi conform tratatului asupra mării. Nu e nicio problemă. Balenele din speciile gigantice sunt lăsate în pace. Iar cota de pescuit respectată. Ce dracu or căuta zărghiţii ăia plătiţi gras din banii proştilor? Nu ştiu. Ba, ştiu. E şi ecologismul o pîine împuţită de mîncat. Activiştii PCR ar plezni de invidie.
Marius, ai dreptate ca activistii PCR ar plesni de invidie ca ei nu s-au gindit la toate! Manipularea „green” e ultima gaselinita a business-man-ilor in lume. Al Gore a inceput si a facut milioane plus un Nobel pe de-a moaca si pe minciuni! In ce-l priveste pe dobitocul de MM asa facea si aici: zbiera din rarunchi ca e persecutat ca l-a criticat pe Bush si ca e impiedicat sa-si faca meseria de „documentarist”!! Si mai frate, NIMENI nu auzea ca sa-l ia la rost sau macar sa-l ia destul de in serios ca sa ii spuna „mai taci naibii din gura”………deci a ramas ne-persecutat si ne-cenzurat! Doar porcaria aia de film l-a facut nedorit de orice om cu bun simt pe lumea asta. La noi eschimosii in Alaska maninca foci si balene dar nu-i mai vad pe activistii green facind scandal…..poate si-au gasit alte subiecte si s-au carat……..
Voiam de mult sa te intreb: este adevarat ca japonezii maninca delfini? Am mai vazut un film pe internet cu o natie (scandinavi? sau norvegieni? undeva in nord….) care atrageau delfinii la mal sa-i omoare ca sport. La mine e curioasa linia de demarcatie intre ce poti sacrifica sa maninci si ce nu. Linia o trag la prietenii nostri necuvintatori si dincolo de animalele domestice crescute pentru a fi sacrificate. De exemplu masacrarea cailor salbatici in Romania imi face un rau fizic! 😦
Sanatate si multuemsc (din nou!) pentru frumusetile de poze!
Mulţumesc pentru urări. Şi ţie, Julia, numai bine!
Cred că se mănîncă şi delfin, întrucît e tot balenă. E drept, delfinul nu se ucide decît atunci cînd sperie peştele (cînd de pildă, rupe plasa şi invadează crescătoriile de peşte).
Balenele de talie mică se înmulţesc mai uşor, iar efectivul este simţitor mai mare decît acum 20 de ani, chiar şi al balenelor de talie mare. Un lucru e cert. Odată vînată, dintr-o balenă nu se aruncă nimic. Totul este folosit cu mare chibzuinţă*. Japonezii ştiu să preţuiască orice aliment rezultat din uciderea unei vietăţi. Se poate vedea asta comparînd volumul gunoiului dintr-un restaurant din Japonia şi unul din SUA sau România. Japonezul nu se sclifoseşte. Mănîncă chiar dacă îşi dă seama că a comandat prea mult. Rar, cînd mi se întoarce cîte o farfurie pe jumătate mîncată, mă impacientez. Gust din resturi să văd dacă nu cumva eu sunt de vină.
–––––––
* Pe vremea lui Pelticle rîdeam de tacîmurile de pui şi ne imaginam tacîmurile de peşte. Ajuns în Japonia am descoperit şi tacîmuri de peşte. Pentru supe.
Marius, merci pentru explicatii… m-ai facut sa zâmbesc cu „ecologari”, daca ai timp si te intereseaza, vezi cine e Daniel Cohn-Bendit(Bandit?!) si Eva Joly(judecatoare norvegiana, stabilita în Franta de vreo 40 ani)…
Am refuzat sa manânc balena si delfin în Islanda si-n Norvegia, în schimb am gustat piept de puffin(lundi, în islandeza!), care avea gust de ficat de pasare… 🙂
Fukushima : circa 70.000 persoane de evacuat, dintre care 9.500 copii între de 0-14 ani:
http://www.liberation.fr/monde/01012339314-fukushima-jusqu-a-70-000-personnes-encore-a-evacuer
===
se pare ca guvernul japonez ascunde(ignora, evita, omite?!) adevarul despre nivelul de radioactivitate, înceraca sa acopere lobby-ului nuclear(Tepco)… producatorii de ceai de la Kanagawa (270 kms sud de Fukushima) au anuntat ca plantatiile lor sunt deja contaminate…
–
Am citit tot în „Libé” despre capitalul Tepco: e detinut de vreo 600 000 actionari, printre care si numeroase fonduri de pensii, iar cam 20% sunt investitori straini, majoritatea americani, care îsi musca degetele dupa ce-au investit în acest urias devenit sinonim de „fiasco”…
De cînd e ştirea asta? Că parcă ar fi un deja vu. Se ştie despre ceai încă de pe 12 mai. Cei 70.000 de strămutaţi sunt aşa încă demult. Se ştie şi că bazinele de înot ale şcolilor din zonă nu vor fi folosite la vară. Copiii îşi vor putea desfăşura orele de scaldă (organizate în vacanţa de vară) numai în spaţii acoperite.
Guvernul nu ascunde. Nu are interesul. Toate măsurile de protecţie sunt în vigoare şi aplicate.
Cît despre fondurile de pensii, întotdeauna sunt riscuri. Lehman Brothers şi Enron sunt numai două exemple. Economia simbolică ne va rezerva chiar şi surprize mai mari. Crezi că Alico sau Axa stau grozav?
Marius, am citit toate-astea în utlimele 2-3 zile, de unde impresia ta de „déjà-vu”… 🙂
Cât despre Lehman Brothers & Enron, stiu, locuiam înca la Houston când a „cazut” Enronu’, tragedie cumplita(pleonasm intentionat!) pentru multi oameni, care-au pierdut tot-tot, economiile de-o viata, pensii, etc… 😦
@Julia, e vorba de masacrul globicefalilor(white sided dolphins), delfinii Calderon din Insulele Féroé(daneze) „for fun”… Acesti delfinit sunt sociabili si se-apropie de tarm, încât masacrarea lor va fi devenit „rutiniera”… Am semnat petitii 3 ani la rând, dar în fiecare an, acest ritual salbatec si barbar se repeta, la fel de tragic… imaginile sunt dincolo de oribile! UE face presiuni asupra Danemarcei, anual, în zadar! 😦
Este ceva ingrozitor sa vezi oameni care se pretind civilizati si educati participind in asemenea barbarie! Nu am putut sa privesc asa ceva. La inceput am crezut ca este doar o imagine ne-adevarata, un fel de sci-fi a ce ‘ar putea’ omenirea sa faca, nu a ‘ce face’. Cind am inteles ca imaginile sint reale si ca acei tineri ucid cu cruzime delfini domesticiti in principiu, mi s-a facut rau.
Cm spuneam: m-am uitat la un filmulet dintr-un abator unde se sacrifica vacile si porcii. Nu stiu de ce, dar vazind abatoarele in functiune, e parca un fel de uzina, unde totul se petrece rapid, eficient si fara nici-o intentie de a face animalele sa sufere. Macelaria este o meserie de cind sint oamenii oameni si animalele domestice crescute pent a fi mincate este un fapt acceptat ca parte din insasi existenta noastra. Dar la delfini parca am ucide oameni, asa simt eu. Si la caii salbatici.
Da, omul are o slăbiciune pentru animalele inteligente. (Nu pentru toate. De şobolani nu-i pasă.) Unul din motivele invocate de maşinăriile ecologare de insultat vînători de balene băgase şi motivul inteligenţei balenelor. Fiica unui vînător, întrebată de părinţi ce părere are, răspunse: „Aşadar, numai animalele deştepte au dreptul să trăiască? Ce facem cu animalele proaste? Vita e un animal prost?”
Acuma, cu caii sălbatici e o problemă. Nu îi poţi lăsa să se prăsească indefinit. Nu poţi realiza pericolul decît dacă, Doamne fereşte!, vreun apropiat îţi moare într-un accident de maşină doar pentru că a luat în bot un cal de 300Kg. Omul este dator ca, odată ajuns vrînd-nevrînd să controleze habitate, să le şi întreţină. Există formule de calcul pentru efective optime pe fiecare specie animală* (sau vegetală). O pădure atent rărită rezistă mai bine în timp, dă producţie mai mare şi de mai bună calitate, fixează mai bine pantele. Aşa e şi cu animalele. Dacă pe cele în exces omul le vînează judicios, se pot întreţine populaţii sănătoase şi în parametrii speciei. Un urs nărăvit la gunoi este un urs mort pentru că transmite informaţii de interes public false. Putem ajuta urşii ucigîndu-i, iar nu hrănindu-i cu savarine.
–––––––––
* În prefectura Mie, efectivul de căprioare a ajuns de patru ori mai mare decît cel optim. Însă problema este de natură legală: Vînătorii încă activi sunt prea puţini, şi autorizaţi legal doar pentru maximum două căprioare pe an. 2/3 din vînători au peste 60 de ani. Vor trebui aduşi vînători din alte prefecturi, sau amendată legea, prin mărirea numărului autorizat.