Fără buletin

★ Ţări în curs de dezvoltaj

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2011/06/14

Italia

Ieri se încheie în Italia un nou referendum maraton (de două zile) pe tema energiei nucleare. Precedentul avusese loc în 1987, cînd electoratul italian a ales alungarea energiei nucleare din peninsulă. Reţeaua electrică a Italiei a rămas ulterior cu un deficit cronic de circa 10%. Deficit acoperit de reactoarele nucleare ale Franţei. În 2003, după o serie de pene de curent de mare anvergură, survenite pe filiera elveţiană de transport, premierul Berlusconi a anunţat reluarea programului nuclear. Însă ce fu dărîmat prin referendum trebuia pus la loc prin referendum. Avu loc şi referendumul. Participare 57%. Rezultat mai mult decît dezolant: 94,6% împotriva energiei nucleare. Referendum validat, dependenţa energetică, cu azimut francez pe termen scurt, şi rus pe termen lung.

Germania

Programul german de denuclearizare prevedea termenul 2036. A fost devansat de guvernul Merkel pentru 2020. Germania este acum în situaţia Italiei din 1987. Puterea electrică a Germaniei va rămîne cu un deficit de 20%, pe care regimul de la Berlin susţine că îl va acoperi din excedentul francez (adică tot nuclear) şi din aceleaşi fantasmagorice soluţii făcaie* oferite de gargara ecologistă.

Voltajul şi dezvoltajul

În cazul Italiei şi cel al Germaniei, cele două soluţii paliative, altminteri identic de nucleare, sunt la fel de zăroniene* prin lipsa de imaginaţie. Şi funciarmente ipocrite.

Altfel, nu e greu să intuim că butonul de electrificare a Europei se va muta încet, încet, la Kremlin. Pentru că, nu-i aşa, gazul de la Gazprom este o sursă curată de energie, şi are calitatea că trece prin mîini schrödere. De încredere, care-va-să-zică.

Nu numai Germania şi Italia sunt în curs de dezvoltaj. Opinia publică a fost bine dresată de desanturile ecologiste de pretutindeni. Refuzul italian şi gălăgia socialiştilor nemţi se înscriu în curentul general de tembelizare ecologară a populaţiei planetei.

Statele Unite

În ultimii 7 ani, în SUA nu a mai fost adăugat niciun reactor nuclear la cele 101 existente. Dacă în octombrie 2010, 40% din americani erau împotriva energiei nucleare, după accidentul de la centrala Fukushima #1, şi mulţumită zelului mediilor de informare catastrofiste, proporţia a trecut de 52%. De acum, pentru preşedintele Obama e floare la butonieră să rotească mîna a davai turbina, şi să lase arii largi ale SUA şi Canada pe întuneric.

Japonia

În Japonia, guvernul Kan a anunţat abandonarea energiei nucleare în maximum 10 ani. Un sondaj telefonic, sociologiceşte acceptabil, făcut de NHK pe 1060 de persoane de peste 20 de ani, indică în populaţie o aversiune de 47% pentru energia nucleară.
Obtuzitatea regimului Kan deja dă roade. 6GW intră din Rusia în zona de est a Japoniei. Ca semn de recunoştinţă, MAE, nici aşa prea strălucitor în acţiuni, a lăsat baltă retorica integristă şi a trecut la cea de tip ciocu-mic. Kurilele nu mai sunt decît pe agenda externă predată la arhivă.

Concluzie sumară

Aşadar, prostia cunoaşte cooperarea. Pariez că opozanţii faţă de energia nucleară, în solida lor schizofrenie, pe lîngă că nu vor avea proiecte realiste de energie alternativă, vor fi şi primii care vor protesta (cu molusca-n mînă, mîngîind balena) atît împotriva sporirii emisiilor carbonice, cît şi a frecventelor pene de curent. Pene ce le vor ucide pruncii în incubatoare, şi părinţii în dializoare.

Desigur, mînia lor se va îndrepta tot împotriva guvernului şi a capitalismului. Dacă nu cumva, între timp, se va ridica un alt tătuc planetar care să îi convingă că, de fapt, pruncii şi părinţii lor mor pentru viitorul de aur şi pentru culmile de civilizaţie lăsate deunăzi baltă de Ceauşescu.

Darkness is light.
(Big Brother)

––––––––-
* de la moara cu făcaie.
** Se povesteşte că lui Zăroni (ministru în guvernul Groza) îi cam puţeau picioarele. Odată, la Capşa, un alt ministru din acelaşi guvern, exasperat de miros, îi recomandă lui Zăroni să meargă la WC şi să îşi schimbe ciorapii. Cînd acesta se întoarse, acelaşi miros.
-Mă, Zăroni, ţi-ai scos ciorapii?
-Da. Uite-i! Sunt în buzunar.

Anunțuri

14 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Gabriel Preda said, on 2011/06/14 at 21:21

    Excelent material.

  2. julia said, on 2011/06/15 at 02:33

    Marius, in principiu as fi de acord cu tine la bestelirea fanaticilor ecologisti ai lumii. Dar am totusi o retinere in ce priveste reactoarele nucleare, nu pentru motivele astora, ci gindindu-ma la deseurile de la centraleel astea si la cantitatea lor. La faptul ca de ce sint mai mutle CN de ce sint mai multe deseuri radioactive, si UNDE le punem? Daca activitatea omului in ultimii 60-80 de ani NU a dezechilibrat ecologic Pamintul, daca ne bagam in nucleare, s-ar putea s-o facem in citiva ani. Nu crezi? Chiar daca le ingropam, e totusi sueprficial; iar daca le aruncam in mare, am imbulinat-o!

    Deci poate ca e bine sa limitam numarul de CN in lume, ca sa limitam si sa controlam eliminarea deseurilor lor fara afectarea naturii.

    • Andi said, on 2011/06/15 at 04:12

      Pina la urma, indiferent de ce parte a baricadei te-ai afla, cred ca lupta e buna. Fukujima va duce la unii – putzin dependentzi de energia electrica nucleara, cum e Germania – la eliminarea centralelor iar la ceilaltzi – cei multzi – la norme moderne de securitate si prelucrare a deseurilor. Atitudinea imbecililor cu bune intentzii – sa opreasca trenuri si vapoare care duc deseurile spre procesare – nu face decit ca aceasta sa fie duse in lumea a IIIa unde nu vor fi stocate/securizate cum trebuie. Totzi vorbesc acum despre energia curata… dar nimeni nu vorbeste despre pretzul ei. Stiu ca nimeni n-ar accepta sa plateasca de 3-4x pretzul pe kW pe care il platesc acum pt a trece la energie curata. Fabrici si-ar inchide usile fara energie ieftina si apoi aceeasi ecologisti ar iesi in strada si ar rasturna masini si ar arunca sticle incendiare la politzie pt ca guvernul nu creaza noi slujbe. In ce ma priveste, credintza mea e ca dupa 1 an, dupa ce aceasta isterie se va potoli, si dupa implementarea unor noi norme de protectzie, se va reveni la energia nucleara pt inca 10-20 de ani. China, n-a redus cu nimic numarul de 100 centrale nucleare ce vor fi construite pina in 2030…

      • Marius Delaepicentru said, on 2011/06/15 at 17:25

        Corect, Andi! Energia curată are deocamdată preţuri ascunse mult mai mari.

        Dacă încercăm să ne imaginăm cum ar arăta sateliţii geostaţionari fotovoltaici*, şi cît de vulnerabil sunt ei la vîntul solar, ne dăm seama că un ţunami este încă blînd.

        Acum cîţiva ani am refuzat o ofertă de instalare a unor panouri solare pe acoperiş. Prezentarea era cît se poate de atractivă. În anumite ore, nu numai că plăteam mai puţin, dar puteam deveni şi furnizor de energie electrică. Un singur amănunt a omis agentul de vînzări: amortizarea investiţiei. El insista pe preţul unitar, pe economiile virtuale, dar cei 25.000 de dolari nu figurau nicăeri. Cu un calcul refăcut, i-am arătat că investiţia ar putea însemna ceva pentru mine doar după 10 ani. Adică fix după ce panourile devin inutilizabile.

        Mulţi s-au păcălit. Practic, ei subvenţionează acum producţia de energie electrică, pentru că nu au făcut socoteli la timp.

        Premierul Kan insistă ca preţul panourilor solare să scadă la (atenţie!) 1/6 din cel actual. Nu ştiu dacă băieţii deştepţi vor şi achiesa. Dacă ţinta de cost va fi atinsă, voi coopera bucuros la salvarea balenelor. Pînă atunci, rabd.

        ––––––––
        * Există şi astfel de proiecte. Captarea energiei solare în cosmos şi trimterea ei pe Pămînt prin microunde. Problema e că un strănut solar le-ar spulbera şi ar lăsa planeta pe întuneric. Cosmosul este întotdeauna violent.

    • Marius Delaepicentru said, on 2011/06/15 at 12:46

      Sunt de acord cu obiecţiile tale, Julia. Într-adevăr, tehnologic, problema deşeurilor nucleare este una serioasă. Aş putea-o chiar dezvolta şi particulariza, însă, în articolul de mai sus am luat în discuţie numai aspectul politic.

      Dpdv politic, ecologiştii au o problemă. Tot ecologică. Distrug mai mult decît construiesc. E doar o problemă de viteze. Cînd viteza de destrucţie o întrece pe cea de construcţie, apare „osteoporoza” politică. Cu riscuri mari de fractură (de bazin electoral).

  3. Ștefan A. said, on 2011/06/15 at 05:08

    Salut romanii din tara soarelui rasare . 🙂
    In teorie , energia nucleara e cu emisiuni poluante zero . In teorie , caci in realitate , atit dezastrul sovietic din anii 80 cit si cel japonez de acum au demonstrat ca radiatile merg unde vreau ele si fara sa ceara aprobare . Daca adaugam si cheltuielile inevitabile de conservare si tratare a componentelor unei centrale dezafectate ( toate au o viata max. de citeva zeci de ani , nici macar 50 ) , cheltuielile cu energia nucleara cresc vertiginos . Problema e ca avem o foame de energie electrica fara egal in istoria umanitatii dar si tehnici de productie a acestei energii cu multe probleme .
    1 – energia hidro provoaca modificari climatice si ambientale in zonele in care sint construite barajele . Ultimul exemplu de probleme , recunoscut oficial si de autoritatile comuniste ( ! ) mega barajul numit 7 gituri din China comunista .
    2- energia electrica pe carbuni sau petrol , polueaza puternic . Cu toate eforturile tehnologice de tratare a fumului .
    3- energia produsa prin centrale pe gaz metan ( turbo gas ) are consumuri ridicate si polueaza ( mai redus dar polueaza ) .
    4- energia nucleara , avem exemple in fata ochilor . Ca fapt divers , cine poate garanta pentru 10.000 de ani siguranta unui depozit de deseuri nucleare ? (unele elemente radioactive , au ca timp de injumatatire aceastra cifra )
    PS . Nu sint un fanatic ecologist , dar cind zilnic soarele ne trimite cu 700% energie mai multa decit cea consumata pe intreaga planeta in 24 de ore , trebuie sa ne intrebam ce model de dezvoltare planetara sintem dispusi sa sustinem pe tremen lung .

    • Marius Delaepicentru said, on 2011/06/15 at 16:55

      Salutare, Ştefan A.!

      Trebuie să observăm că, tehnologic, toate soluţiile de producere a energiei electrice se bazează pe „învîrteală”. Pe roată. Fie că vorbim de energia eoliană, de turbine de abur ieşit din cazane (focărite extern sau intern) sau de energia apei. Toate formele astea de conversie au randamente mici, resurse limitate, riscuri seismice aproape identice. Nu poţi comanda viteza şi constanţa vîntului, nu poţi înteţi curgerea rîului şi nu poţi scoate oricît petrol din pămînt. De pildă, pentru a stabiliza energia electrică produsă eolian e nevoie de cataroaie imense de pile electrice, ele însele rezultate din instalaţii poluante, şi devenite poluatori majori după folosire.

      Rămîn doar două forme de conversie a energiei ce nu depind de roată: panoul fotoelectric şi pila de combustie. Niciuna din cele două nu are încă puse la punct detaliile de inginerie pentru a constitui o sursă constantă de putere. Başca problemele uriaşe de siguranţă* ridicate de manipularea şi stocarea „curatului” hidrogen. Ştiu ce probleme de stabilitate întîmpină inginerii de la Mazda cu pilele de combustie. Dacă arderea benzinei în motor cere circa 10-100 de cicluri de computer pe secundă, la o pilă de combustie e nevoie de înzecirea controlului (1000 cicluri pe secundă). Pentru reglaje atît de fine, încă nu s-au pus la punct elemente de execuţie atît de rapide în răspuns. Cînd decalajul dintre comandă şi răspuns este prea mare, sistemul se destabilizează. Fie din cauza răspunsului prea lent al elementului de execuţie, fie din cauza răspunsului prea lent al mărimii de intrare.

      Aşadar, raţional ar fi ca, pe măsură ce ingineria energetică alternativă avansează şi convinge, să renunţăm la roată. Ecologiştii nu pot fi suspectaţi de raţionalitate. Ei se grăbesc ca fata mare la măritat. Privit tot prin prisma unui automatist, în urma perturbaţiei ecologiste, elementul de execuţie este forţat să lucreze prea rapid, în comparaţie cu lentoarea obiectivă a variaţiei mărimii de intrare (de regulă, ciclul: social, economic, tehnologic, măsoară decenii). Şi în acest caz sistemul se destabilizează dacă e forţat să ia decizii executive prea devreme (v. cazul Germaniei). Cel mai grav este că sistemul se destabilizează politic.

      ––––––––––-
      * Hidrogenul nu poate fi cărat cu găleata. Nici măcar cu butelia. Hidrogenul are prostul obicei de a difuza prin metale, de a le strica structura, de a le face fărîmicioase. Nu e deloc plăcut să îţi explodeze în faţa casei un automobil alimentat cu hidrogen.

  4. Emil Perhinschi said, on 2011/06/15 at 05:34

    „Pene ce le vor ucide pruncii în incubatoare, şi părinţii în dializoare. ” … merita repetat

    • Theophyle said, on 2011/06/16 at 02:40

      Super material 🙂
      In special pentru ca l-am citit dupa o pana de curent de 4 ore 😆

  5. Victor D said, on 2011/06/16 at 14:00

    Thenologic sunt de acord cu energia nucleara.
    Economic sunt de acord.
    Riscul=impact * probabilitate. Impact mare spre mediu probabilitate mica.
    Nu a comparat nimeni Fukushima cu dezastrul din Golful Mexic.
    O singura rezerva am fata de energia nucleara: asigurarea despagubirilor.
    Compania TEPCO (din stirile pe care le-am auzit pana acum) nu despăgubeşte numai din banii ei
    oamenii din jurul centralei şi vrea bani şi de la guvern pentru asta. Per total s-ar putea ca preţul energiei
    nucleare să fie mai mare dacă am lua în calcul şi aceste despăgubiri.

    • Marius Delaepicentru said, on 2011/06/16 at 16:02

      Legea prevede ca pagubele din cauze previzibile să fie acoperite integral de către vinovat, iar dacă se demonstrează că pagubele au survenit în urma unui eveniment excepţional, dincolo de parametrii prevăzuţi şi acceptaţi, atunci, guvernul răspunde solidar cu operatorul. Asta e legea. Peste o anumită limită, dezastrul transformă statul într-o mega-companie de reasigurare.
      În cazul Fukushima #1, limita dincolo de care statul răspunde solidar este 5,7m, cît era toleranţa la ţunami*.

      În SUA, unde responsabilitatea este în proporţie mai mare la operator, probabil, compensarea de la buget ar fi fost mai puţină sau deloc. Rămînînd ca Justiţia să instaleze echitatea. Cu toate acestea, nu se poate să nu observăm că, de pildă, industria auto americană este salvată tot din bani publici. Ceea ce reprezintă o similitudine, chiar dacă natura catastrofei este diferită. (naturală, respectiv, financiară).

      Desigur, mega-compania de reasigurare îşi reconsideră limitele de competenţă, însă nu o poate face retroactiv. Standardele de siguranţă au fost înăsprite, iar toate centralele nucleare sunt acum în cercetări pentru reavizare. Absolut toate unităţile au făcut şi vor continua să facă reconfigurări, reutilări, proiecţii şi exerciţii, pentru a aduce fiabilitatea în condiţii de stres la valori în acord cu noul standard.

      Acuma, interpretată politic, răspunderea solidară a statului se înscrie în costurile cerute de independenţa energetică, energia fiind, ca pretutindeni, un domeniu strategic. Însă nici statul nu plăteşte necondiţionat. Odată angrenat, pe lîngă impunerea noului standard de siguranţă, a căpătat şi dreptul de a limita salariile din branşă. Toţi angajaţii din energie vor cîştiga mai puţin. Raţiunea nu este numai contabilă, ci şi politică. Contribuabilul s-ar putea simţi furat, dacă ar vedea că operatorul energetic a rămas şi cu aripi de înger şi cu bani în buzunar.

      EDIT: Noutăţi de ultimă oră. 150 de familii din Minami-Soma ce primeau ajutor social, din momentul în care au fost despăgubite de Tepco (cu 750.000-1.000.000yen) au pierdut dreptul la ajutor social. Despăgubirile se consideră venit**. Şi, ca orice venit, se impozitează.
      Aşadar, ajutorul de stat pentru pagube este ca scărpinatul. Ajută pe moment.
      –––––––-
      * Se poate obiecta că la mijloc a fost o conspiraţie între economic şi politic. 5,7m pentru o coastă bîntuită şi cu alte ocazii de ţunami, poate reprezenta o indulgenţă vinovată, în condiţiile în care izvoarele istorice nu lipseau. Însă e greu de demonstrat o astfel de măgărie.
      ** venitul anual ce depăşeşte 380.000yen (plafon-zero) se impozitează. Simbolic, dar se impozitează. După aplicarea tuturor deducerilor (dacă sunt) se poate ajunge şi la un plafon-zero de 800.000yen.

  6. DanSu said, on 2011/06/17 at 05:53

    Salut Marius 🙂
    Problema care o expui, este mare si nu stiu cat de rezolvabila.
    Pe de o parte este pericolul mare reprezentat de o virtuala/eventuala eroare.
    La o centrala obisnuita, impactul e in mod sigur local si limitat in timp, in timp ce la o centrala nucleara este discutabil.
    Ca exemplu, desi este (statistic) cel mai sigur mijloc de transport, avionul aduce in atentie cel mai mare numar de victime /(per) accident. La fel, faptul ca industria atomica este cea mai putin periculoasa, nu-i incalzeste cu nimic pe eroii de la Fukuiama, care preactic s-au sacrificat.
    Am avut o discutie (inutila din pacate) cu un mare ecologist, care era pro „groapa ecologica” si anti „incinerator ecologic”. L-am rugat sa-mi arate cu cat polueaza mai putin „ascunderea gunoiului sub pres” (groapa), decat arderea lui. La fel, activistii eco, nu stiu de fapt ce si pentru ce lupta, lor le este clar ca trebuie sa fie anti…
    Nu sunt un anti-anti, ci cred ca putin calcul (real) in discutie nu strica niciodata. Fii-meu a renuntat la programul „casa verde” (implementat in Ro), pentru ca suma investita initial (d.p.d.v. energetic – nu numai financiar), este mult mai mare decat castigul calculabil si vizibil. Concluzia: progresul este progres cand aduce plus valoare, nu cand economiseste mai putin decat risipeste.

    • Marius Delaepicentru said, on 2011/06/18 at 03:50

      Salut, DanSu!

      Scuze pentru întîrziere. Am o mînă rănită încă de marţi, şi scriu niţel bîlbîit.

      De acord cu observaţiile, însă eu am accentuat pe latura (geo)politică.

      Observ că oamenii au tendinţa să divage. O dau pe riscuri economice, ecologice, electorale, costuri ascunse etc., ceea ce e un semn că începe să nu îi mai preocupe independenţa ţării în care trăiesc. Eu nu am arătat decît că, preocupaţi de puritatea kilowatului şi de efectivul balenelor, oamenii admit cu mare uşurinţă că independenţa s-ar putea cumpăra cu bani. Dacă se poate, la promoţie. Nu! O naţiune care acceptă să plătească peşcheşuri puterilor clientelare, o naţiune dispusă să cedeze în faţa şantajului energetic, o naţiune care acceptă de bunăvoie slăbirea propriei poziţii de negociere, este deja comdamnată la pieire. Asta e supărarea mea pe meschinăria ipocrită ce va face din ţările cu politici populiste, nişte suburbii ale Moscovei. Cine nu are vînă va trebui să ia rapid cursuri de cazacioc.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: