Fără buletin

★★☆ Judecătorul Iulia Motoc le dă din nou clasă fonfăiţilor ankilozauri în robă mov

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Soluţii alternative, Teste by Marius Delaepicentru on 2011/06/24

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu opinia Curţii Constituţionale exprimată prin decizia menţionată considerăm că propunerea de modificare vizând eliminarea tezei a doua din alin.(8) al art.44 din Constituţie potrivit căreia „caracterul licit al dobândirii se prezumă” nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate sau a garanţiilor acestuia.

Menţionăm că, în nici unul dintre statele Uniunii Europene nu se regăseşte prezumţia caracterului dobândirii licite a averii, a se vedea, de exemplu, Constituţiile Franţei, Germaniei, Italiei, Portugaliei, Spaniei şi Ciprului. Apreciem că această prezumţie trebuie înlăturată deoarece nu aduce atingere securităţii juridice a dreptului de proprietate, acesta fiind în continuare garantat şi ocrotit prin Legea fundamentală, de vreme ce operează interdicţia confiscării averii dobândite licit.

De asemenea, principiul securităţii juridice nu se referă la protecţia bunurilor sau a persoanelor potrivit unei concepţii tradiţionale asupra securităţii, ci se referă la protecţia drepturilor fundamentale prin stabilitate legislativă. Este ştiut că principiul securităţii juridice îşi are originea în dreptul german, care a consacrat protecţia cetăţenilor împotriva efectelor secundare ale legii, în special a incoerenţelor legislative care pot decurge din schimbări repetate ale acesteia. În acest sens Consiliul Constituţional din Franţa a arătat că securitatea juridică are ca elemente accesibilitatea şi caracterul inteligibil al legii. (François Luchaire – Cahiers du Conseil Constitutionnel nr.11). Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a preluat acelaşi sens al conceptului de securitate juridică în cauza cauza Bosch soluţionată prin Decizia din 6 aprilie 1962. Totodată şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în acelaşi sens prin Hotărârile din 26 aprilie 1979 şi 22 septembrie 1994 pronunţate în cauzele Sunday Times împotriva Marii Britanii şi Hentrich împotriva Franţei.

Prin urmare, sensul principiului securităţii juridice reţinut în Decizia Curţii Constituţionale nr.85 din 3 septembrie 1996 precum şi prin prezenta decizie nu corespunde modului în care acesta a fost înţeles la nivel european. Prezumţia caracterului licit al dobândirii averii contravine tratatelor internaţionale pe care România le-a ratificat respectiv Convenţia din 8 noiembrie 1990 a Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor având legătură cu infracţiunea şi Convenţia ONU din 12 decembrie 2000 împotriva criminalităţii organizate transnaţionale. Astfel, în conformitate cu art.12 din Convenţia ONU statele părţi pot analiza posibilitatea de a solicita autorului unei infracţiuni să demonstreze originea licită a unor produse presupuse având legătură cu infracţiunea sau a altor bunuri care ar putea face obiectul unei confiscări, în măsura în care această solicitate este conformă cu principiile dreptului lor intern şi cu natura procedurii judiciare.

Măsurile cuprinse în Convenţiile menţionate au fost luate pentru combaterea criminalităţii organizate transfrontaliere, pentru prevenirea şi combaterea următoarelor infracţiuni: spălarea banilor, traficul de persoane, exploatarea sexual a copiilor şi pornografia infantilă, traficul ilicit de droguri şi terorismul, precum şi pentru identificarea, urmărirea, îngheţarea, sechestrarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor.

Propunerea de revizuire a avut în vedere prevenirea şi combaterea acestor infracţiuni prin înlăturarea prezumţiei dobândirii licite a averilor rezultate în urma comiterii infracţiunilor menţionate şi este în conformitate cu Decizia-cadru 2005/212/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind confiscarea produselor, a instrumentelor şi a bunurilor având legătură cu infracţiunea, decizie care produce efecte obligatorii.

Astfel, potrivit acesteia, statele membre sunt obligate să nu formuleze şi nici să nu menţină rezerve în ce priveşte dispoziţiile Convenţiei Consiliului Europei privind confiscarea. Se arată, de asemenea, că instrumentele care există în acest domeniu nu au contribuit în mod suficient la asigurarea unei cooperări transfrontaliere eficace în materie de confiscare. Scopul acestei decizii-cadru este acela de a garanta că toate statele membre dispun de norme eficiente în materie de confiscare a produselor având legătură cu infracţiunea, inter alia, în ceea ce priveşte sarcina probei privind sursa bunurilor deţinute de o persoană condamnată pentru o infracţiune având
legătură cu criminalitatea organizată.

Propunerea de revizuire a art.44 alin.(8) teza a doua din Constituţie nu numai că nu aduce nici o atingere dreptului de proprietate ci a fost făcută pentru respectarea tratatelor internaţionale anterior menţionate şi a dreptului comunitar în sensul art.148 alin.(4) din Legea fundamentală.
În concluzie, apreciem că respingerea de către Curtea Constituţională a propunerii de modificare vizând eliminarea tezei a doua din alin.(8) al art.44 din Constituţie poate atrage răspunderea Statului român pentru nerespectarea obligaţiilor pe care acesta şi le-a asumat prin tratatele la care este parte.

Prof.univ.dr.
Iulia Antoanella Motoc

7 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. skorpion said, on 2011/06/24 at 01:32

    iata, o femeie curajoasa & inteligenta.

    multumesc pentru atentionare

  2. Bogdan said, on 2011/06/24 at 03:27

    Unul din noua judecatori este corect, in plus argumentarea este impecabila.
    Ceilalti opt sunt pur si simplu de partea infractorilor…

  3. Gabriel Preda said, on 2011/06/24 at 05:35

    Excelent Iulia!

  4. […] pe nimeni care ştie drept şi care verifică argumentele, însă observ, din postări precum aceasta, că există rezerve inepuizabile de prostie (sau de mârşăvie coniventă) în România. […]

  5. Victor D said, on 2011/06/25 at 05:41

    Am citit si am comentat la articolul respectiv. Cel mai greu este sa nu faci atac la persoana cand vezi asa ceva…
    Nu imi vine sa cred cat de eficienta este indoctrinarea de la facultate. Tot ce zice cc este acceptat fara sa fie digerat sau raportat la contextul social….
    In anul 1 aveam de comentat decizii ale cc care erau nedrepte si noi trebuia sa le invatam. Pentru o parte dintre studenti a mers minciuna cu
    „asta nu e o incalcare a unui drept ci un cadru normal de exercitare a acestuia”
    si
    „oamenii au dreptul x, dar statul stabileste limitele acestui drept prin lege”
    cand cc trebuie sa verifice daca cadrul legal nu afecteaza dreptul in sine..
    Cum au trecut astia de testul de logica de la INM???

    • Bucur said, on 2011/06/25 at 12:12

      Desigur, de ex. Constitutia spune ca am dreptul sa traiesc in demnitatea unei fiinte umane. In prezent aceasta se „traduce” prin „dreptul” de a face slalom printre dejectiile cainilor vagabonzi si ocolirea acestora cand s-au tolanit pe trotuar. Vivat!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: