● Ţara cartoanelor
Cartonul a însoţit întreaga noastră istorie posbelică. În anii 50-60 ai secolului trecut, cartelele de hrană şi îmbrăcăminte regulau întreaga viaţă a oamenilor. Cum te mutai în alt oraş fără viză de flotant, erai agăţat fie pe baza cartonului numit biroul populaţiei, fie nu aveai dreptul de a cumpăra pîine pentru că îţi lipsea celălalt carton vital: cartela de alimente. Pe la anul 1981, cartonul de alimente a reintrat în uz, desigur, după ce întreaga societate mai trecu peste o culme, două, de cultură şi civilizaţie.
Paşapoartele erau cartoane de lux, pe care poporul le primea numai la ocazii speciale: misiuni de spionaj şi de exterminare a exialţilor, sau după caz, cînd rahatul nerespectării drepturilor omului se întindea peste graniţe. Excepţia o făceau paşapoartele contracost, pentru emigrarea saşilor şi a evreilor, dar se cheamă că acelea erau licenţe pentru exportul cetăţenilor în viu.
Exploatatorii tradiţionali ai cartonului scris sunt socialiştii cu funcţii de răspundere. După ce au basculat ideologia care le împiedica grasele neveste să îşi poarte blănurile dincolo de zidurile vilelor, socialiştii scăpaţi de legea 18 au democratizat cartonul. L-au democratizat prin monopolizare peri-statală. Au înfiinţat noua ramură a economiei: cartonicultura. Cea mai importantă resursă de înavuţire a cleptocraţiei contemporane este cartonul scris.
● Primele cartoane postrevoluţionare şi bănoase au fost certificatele de revoluţionar ce i-au făcut oameni pe toţi pîrliţii agramaţi şi post-bacalaureaţi, cu conexiuni şi complicităţi în eşalonul II şi III al PCR.
● Cuponiada a avut ca materie primă tot cartonul. A generat şi miliardarii de carton, din care unul se răsfaţă cu ochii în televizor şi cu batista-n hidrant.
● Însuşi liderul socialist Ponta, aplică în prezent o schemă de evaziune fiscală pe bază de cartoane.
● Judeţul Argeş, şi alte cîteva judeţe din Moldova, fiefuri ale socialiştilor, sunt centre ilegale de eliberare a permiselor de conducere auto. O categorie aparte de cartoane, a căror eliberare are întotdeauna ca sfînt protector ministrul de interne. E de notat că cea mai mare producţie de morţi şi buşiţi la hectar o dau şoferii cu pile socialiste şi permise false.
● Cartoanele universitare spiru-harete reprezintă de asemeni o afacere profitabilă, în special pentru reţeaua patronată de alde Bondrea&Impostorii.
Se mai îndoieşte cineva că, pentru socialişti, cel mai preţios capital este lova/ paraua/ euroiul şi că îi doare în cur şi la inimă de voi, pulimea? Socialiştii vă blagoslovesc cu cît mai multe drepturi pozitive, pentru a vă fura cît mai mulţi bani în baza lor. Pentru că, nu-i aşa, orice drept pozitiv trebuie atestat cu carton. Iar scriitorul de cartoane este tocmai socialistul ce le-a făcut obligatorii „spre binele poporului”. Cuplul de forţe la reproducţia sistemului (prin conraselecţie) este cel format din carton şi mîndria de a da şi primi şpagă pentru carton.
Ziele trecute, maşinăria de alimentare a cooperativei de cartoane universitare se gripă. Bacalaureatul de sub ministeriatul lui Daniel Funeriu încetă să mai furnizeze guvizi agramaţi pentru cooperativa lui Bondrea.
E de aşteptat ca socialiştii să sară de cur în sus. O resursă de pricopseală şi în celaşi timp de pervertire a moravurilor, (cu etica şi echitatea socialistă de şpagă) se reduse la 40%. Vînzoleală mare. Reacţia socialiştilor, a liberalilor de carton şi a conservatorilor de carton asfaltat este una previzibilă. Dizgraţioasă. Totuşi…
În funcţie de cum se vor poziţiona liderii PDL faţă de canciocul de nisip turnat de ministrul Funeriu în angrenajul corupţiei din învăţămînt, ne vom da seama dacă reforma din învăţămînt este una reală sau urmează a fi ajustată la una de carton ondulat şi la fel de socialist ca cel al socialiştilor.
De asemeni, un test important pentru PDL va fi reforma administrativă. Vom afla dacă PDL vrea o regionalizare adevărată, ca în Ţara Cantoanelor, sau doar o ţară a cartoanelor.
Un lucru e clar: carton vreţi, carton veţi mînca. (I’ll be back soon with another cartoon.)
Alin Fumurescu
Fără buletin 
excelenta schita (carbune pe carton :))
ce mai societate de gips-carton mai avem (parc-am fi satele lui Potemkin).
legea 42 a fost inventata de Ion Iliescu sa poata umple societatea cu falsi revolutionari care sa le acopere, cu grohaituri, protestele celor raniti si urmasilor celor omorati de catre glorioasa armata romana in revolutia de carton din Decembrie 1989. restul cartoanelor post-decembriste au venit de la sine: participatiunile clasei muncitoare au fost returnate sa stea respecteva clasa in banca ei la fiesta si distractie pana reuseau securistii, turnatorii lor si nomenclaturistii sa se privatizeze.
Mulţumesc, Sare’n Ochi! 😀
Iliescu a procedat ca la manualul bunului leninist. Egalitate prin privilegii şi dreptate prin exterminare şi zburătăcire.
acum dupa ce am vazut documentarul de pe Madame Blogary, am inteles mai mult.
zguduitor!
În viziunea socialiştilor, toate drepturile omului sunt drepturi pozitive. Inclusiv pentru dreptul la viaţă, trebuie să faci cerere. Care ţi se poate aproba, sau nu. După cum crede GB Shaw sau Engels, sau Stalin.
Excelenta cartografiere a moravurilor din tara cartoanelor
Mulţumesc, Gabriel! 😀
Am fost să donez jucării la un adăpost de copii. M-au trimis la un centru. Acolo mi s-a spus să fac o cerere la care o să mi se răspundă „într-un termen”. Am renunţat. Trebuie să fiu chinuit pentru că vreau să fac o donaţie pentru că ei trebuie „să justifice intrările în patrimoniu”.
Referitor la Funeriu. Aplaud circumspect. E un început bun, dar trebuie să continue aşa. Aştia din opoziţie sunt nesimţiţi. Miniştrii lor aveau educaţie beton cu promovabilitate mare dar eram praf la toate evaluările internaţionale…
Orice procedură este gîndită să umilească pe oricine vorbeşte neîntrebat. Fie că primeşte, fie că dă. Demnitatea încurcă foarte mult exercitarea puterii. De aceea trebuie strivită cu orice preţ.
[…] cât de greu se pot câștiga bani adevărați. De unde să învețe acești copii?”. Normal, părintele capitalismului de cumetrie, creatorul unei adevărate cumătrocrații, Ion Ilici Iliescu,…. Și fostul ministru al Educației Mircea Miclea atrăgea atenția, în cadrul unei emisiuni de […]
Foarte off topic: Crezi că mă poţi ajuta cu câteva linkuri cu exemple de social entrepreneurship din Japonia? Mi-ar prinde tare bine să înteleg cum se ajută japonezii unii pe alţii la nivelul ăsta (cum şi ce dau înapoi societăţii cei care „au reuşit în viaţă”).
Încă o dată, scuze de off topic
Uite că m-ai prins nepregătit. Nu am exemple, pentru că donaţiile sunt, fie discrete (prin fundaţii), fie anonimizate prin impozite*. În orice caz, este de prost gust cultul personalităţii. O companie nu poate promova altceva decît propriile produse. Pentru produse există reclama. Preşedintele unei companii nu este un produs al companiei. Cei (puţini) care apar pe la TV ca mari salvatori ai naţiunii sunt luaţi la ochi de fisc şi în cîteva luni auzi de ei la ştiri. Aşa s-a petrecut acum vreo 4 ani cu un anume Horiemon (poreclă) un tînăr antreprenor care s-a dovedit a fi un ţepar online şi condamnat la puşcărie pentru vreo 3-4 ani. Prin tabloide mai găseşti cîte un tokushu (cum ar veni; editorial, dar nu e) despre cîte un patron. Însă nu totdeauna el este şi cel care plăteşte spaţiul editorial. Chiar şi noi am apărut (în tokushu) la TV şi în cîteva reviste de diverse profiluri, fără ca noi să fim sponsorii.
Nici yakuza nu face paradă de biştari. Acum vreo 6 ani, capii lumii interlope au primit ordin de la barosanii din umbră, să renunţe la BMW şi Benz. Umblă în Toyote şi Nissane.
În rest, modestie mai mult sau mai puţin ostentativă. Nu e nicio surpriză dacă vezi patronul unei firme mici că îşi mătură singur biroul. Aşa cum nu e o surpriză să afli că sunt firme care aleg după puteri să acorde burse de studii unor necunoscuţi. Publicitatea pentru burse nu se face prin canalele mass media, ci sunt canale specializate.
Filozofia e simplă. Cînd cineva alege să îşi bage banii într-o afacere, banii nu mai sunt ai lui. De aceea, falimentele frauduloase (pe cifre prea roşii sau cu dosire de bani şi de bunuri) se pedepsesc. Aşadar, însuşi antreprenoriatul este parte a funcţiei sociale a capitalului.
Subvenţionarea partidelor politice este o problemă şi aici. Contribuţiile private prea mari sunt privite chiorîş. În schimb, subscripţiile populaţiei sunt prea mici pentru a susţine partidele. Se lucrează la un proiect de regulare mai raţională a finanţării partidelor, însă nu va fi prea curînd şi prea adîncă reforma.
––––––
* sunt cîteva impozite care rămîn la locul taxării: impozitul regional (parte a TVA), impozitul prefectural, impozitul orăşenesc, impozitul pe mijloace fixe şi chiar şi o parte din acciza pe tutun şi alcool. Ultima este şi mai regionalizată. Banii din accize sunt colectaţi şi returnaţi parţial chiar la nivel de cartier.
Aproape că m-a dat jos de pe scaun partea cu „Filozofia e simplă. Cînd cineva alege să îşi bage banii într-o afacere, banii nu mai sunt ai lui.”. 🙂
Cum, banii bagaţi în „afaceri” de Becali NU SUNT AI LUI??? Cred ca face icter instant dacă aude asta… 🙂
În altă ordine de idei, mi-a plăcut ce am citit, multumesc de expunere! „Parada de biştari” cred că e specifică satelor fără câini (remember?) şi nu cred că satul România are şanse reale să fie altfel curând.
Că tot ai adus aminte de presă şi de expunerea pe care înţeleg că unii EVITĂ să o aibă (cât de diferită e lumea românească de cea japoneză), poţi să-mi spui ce rol îşi asumă presa in JP? Cum se raportează publicul la informaţia venită prin canalele de mass-media? Există tabloide? Există „OTV”?
Apropo de Becali şi de sport, sumo este un sport tradiţional subvenţionat parţial de stat. Organizaţia s-a cam amestecat cu mafioţii. E putredă, cum ar veni. Probabil legăturile sunt mai vechi. Doar toleranţa autorităţilor şi-a atins limita.
Odată cu scandalul din iarnă (mai fusese unul anul trecut), cînd procuratura a dat în vileag legăturile subterane cu yakuza, lucrurile s-au precipitat în rău.
NHK a renunţat imediat la a mai transmite turneul de la Nagoya. Turneu care, pînă la urmă a fost anulat şi din lipsă de spectatori şi datorită faptului că cei implicaţi în scandal au fost expulzaţi din sistem. Recent, după multe plecăciuni şi promisiuni din partea responsabililor, turneul de la Nagoya a fost lansat din nou, însă comercialmente, va fi o catastrofă, întrucît, întreaga organizaţie este jeopardizată.
Se discută transformarea ligii de sumo în persoană juridică de interes public, ceea ce va aduce reguli mai stricte, probabil, salarii mai mici, limitarea expunerii comerciale (reclame la automobile etc.) precum şi standarde de moralitate mai drastice. Practic, luptătorii vor deveni un fel de bugetari, cu locuinţă de serviciu, cu toate facilităţile şi restricţiile. În schimb, li se va asigura o pensie viageră după expirarea duratei de exploatare sportivă (cca. 10 ani). În acest fel, se speră ca liga de sumo să scape de imaginea nefavorabilă din prezent, şi de falimentul ce o pîndeşte.
După cum vezi, prin scrupulele de natură morală şi legală, media au un cuvînt greu de spus cînd vine vorba de imagine. Apropo de imagine, un cercetat penal (chiar în libertate) nu mai are dreptul de a ieşi în media. Iar durata de interdicţie este hotărîtă de instanţă încă din faza premergătoare procesului propriu-zis.
În rest, media sunt pline de tot felul de publicaţii. De la cele serioase, la cele mai ciudate. Tabloide sunt cu ghiotura. Ele impun idoli şi tot ele îi sparg. Majoritatea tabloidelor se vînd prin combini
Însă sunt cîteva reguli de redare a imaginilor, altminteri, nu mult diferite de cele din Anglia de pildă.
Presa tipărită o duce prost, ca pretutindeni. A trecut vremea tirajelor de 8 milioane de exemplare. Cu toate astea, abonamentele nu par chiar puţine. Trec noaptea pe lîngă un centru de distribuire a unui ziar regional (Chugoku Shinbun). Oamenii muncesc. Teancuri multe. Distribuitorii pun gazetele pe motorete şi umblă prin cartier să le vîre în cutiile poştale. Iarnă, vară, ploaie, ninsoare.
Despre public, nu ştiu ce să spun. Unii cred în prostii, alţii nu.
După cum ţi-ai dat seama, sunt foarte curios de chestiunile ce privesc cutumele societăţii japoneze (pe care o apreciez foarte mult – în special felul oamenilor de a fi). Sper că nu te sâcâi prea mult cu întrebările / clarificările mele. Te rog să nu te simţi obligat în nici un fel când nu ai timp să răspunzi! Îţi multumesc pentru răspunsuri şi pentru blogul ăsta (o mană cerească pentru mine). Recunosc, citesc cu preponderenţă materialele din care reiese felul în care trăiesc japonezii. Pentru o parcurgere mai uşoară a articolelor din urmă, pot îndrăzni ca, pe lângă tag cloud-ul pe care deja îl folosesc, să pui şi linkuri cu arhiva (pe ani, luni samd). Multă sănătate şi… aştept următoarea însemnare! 🙂
Ignor partea cu Arhiva din comentariul meu… Acum am vazut-o! 😀
O idee de viitor articol: poate ne spui şi ceva negativ despre JP, măcar pentru o imagine ceva mai completă asupra vieţii de-acolo. Mă refer aici la aspecte cotidiene pe care ai fi bucuros să nu le trăieşti. Uite, încep eu cu câteva exemple la rubrica „ce-mi mai face mie viaţa un coşmar”: hoţii mi-au furat acum o săptămână TOATĂ bara din faţă de la maşină (şi-acum e infernul asigurărilor / reparaţiei), câinii vagabonzi sunt atât de mulţi pe stradă că primăria ar trebui să le facă nişte ANL-uri şi, mai nou, îmi ţin copilul strâns de mână pe stradă fiindcă e o întreagă isterie cu hoţii de copii care cică sunt din ce în ce mai mulţi (detalii aici http://tinyurl.com/4y696xn )
Ce să zic, Zalex? Isteria cu furtul de copii apare recurent* în societăţi mai degrabă închise. Este un semn de xenofobie. Din acest punct de vedere, OTV îşi urmează linia peremistă, la nivelul fantasmelor sociale.
De furat se fură şi în Japonia. Nu mai departe, o cale ferată abandonată a fost prăduită pe cîteva tronsoane, înainte ca şantierul autorizat pentru recuperarea oţelului să ajungă acolo.
Recent auzii de hoţi de cireşe. Anul trecut furară vreo 7 tone. Anula acesta, agricultorii patrulau pentru a-şi păzi cireşele. Erau sprijiniţi şi de elicopterele poliţiei.
––––––––––-
* Pe la afîrşitul anilor 60, cînd turiştii italieni veneau cu zecile de mii, circula acelaşi zvon. În interbelic se zvonea că ţiganii ar fura copii. În general, înafara „furturilor de copii” circulă şi ştiri despre străini care tîlhăresc.
[…] cât de greu se pot câștiga bani adevărați. De unde să învețe acești copii?”. Normal, părintele capitalismului de cumetrie, creatorul unei adevărate cumătrocrații, Ion Ilici Iliescu,…. Și fostul ministru al Educației Mircea Miclea atrăgea atenția, în cadrul unei emisiuni de […]
te da firma din Ro afara, cu drept de somaj prin cartonul justificativ aferent; te duci la ajofm din orasul tau sa-ti iei indemnizatia; unde surpriza angajatorul e din alt judet; ajofm baza iti cere un alt carton de la ajofm din judetul ala !!! (nu pot s-o faca ei, prin sistem informatizat sau prin posta interna, unde naiba ne credem ?!?)
[…] Exploatatorii tradiţionali ai cartonului scris sunt socialiştii cu funcţii de răspundere. După ce au basculat ideologia care le împiedica grasele neveste să îşi poarte blănurile dincolo de zidurile vilelor, socialiştii scăpaţi de legea 18 au democratizat cartonul. L-au democratizat prin monopolizare peri-statală. Au înfiinţat noua ramură a economiei: cartonicultura. Cea mai importantă resursă de înavuţire a cleptocraţiei contemporane este cartonul scris. Citeste mai departe! […]
Cate paduri taiate ca sa justifice atata birocratie!
Bonjour-Ohayo gozaimassu, Marius-san!
Excelent post, comme d’habitude… confirm pentru judetu’ Arges, ca-s fosta-pitesteanca, iar prietenii mei(ma famille de cœur) mi-au relatat cele mentionate de tine, la timpul respectiv, dincolo de supra-realist, realitatea la fatza locului va fi batut, depasit orice fictziune sau imaginatie…
===
à propos de bacu’ din România, daca au fost ecouri si-n presa franceza, înseamna ca s-a petrecut un adevarat dezastru, de râsu’-plânsu’, indeed:
“Sur les quelque 200 000 inscrits, seuls 90 765 ont obtenu leur diplôme du baccalauréat, examen marquant la fin des études secondaires. « Ces résultats représentent un miroir de la société et montrent que la Roumanie se trouve à un carrefour », a déclaré M. Funeriu. Le taux de réussite est nettement inférieur à celui enregistré l’année dernière, soit 69,3 %, et surtout à celui de 2009, 81,4 %.”
http://www.ouest-france.fr/actu/actuDet_-Le-desastre-des-resultats-du-Bac-en-Roumanie_6346-1860235_actu.Htm
===
salutari toulousene si-o saptamâna spornica!
Revin dupa ce tocmai am auzit despre alt seism de azi-dim(la voi):
„Une alerte au tsunami a été lancée aussitôt après le séisme, mais celle-ci a été levée dans les deux heures qui ont suivi. Tout juste une mini-vague de 10 centimètres a-t-elle été enregistrée dans le port d’Ofunato, situé dans la préfecture d’Iwate, et dans le port de Soma, dans la préfecture de Fukushima.”
===
tocmai citisem acest articol:
http://www.lemonde.fr/japon/article/2011/07/09/la-decontamination-de-fukushima-prendra-des-decennies-selon-le-gouvernement_1547039_1492975.html#xtor=AL-32280184
Deci potrivit guvernului japonez, decontaminarea va dura decenii… 😦
===
au fost si la noi câteva mini-seisme(pe 7/7), resimtite pe Coasta de Azur si-n Corsica, magnitudine de 5,3; la Marseille, pompierii-marinari au intervenit, dar pagubele au fost neseminficative…
¤¤¤
sanatate & curaj…
Bună dimineaţa, Mélanie! Mulţumesc pentru aprecieri.
A fost cutremur, dar ţunami nu a trecut de 10 cm. Tensiunea rămîne încă mare, iar media au piper la coadă. Adineaori, la 11:35 s-a dat din nou alarma, în Tochigi, Ibaraki, Fukushima, însă cutremurul nu a depăşit magnitudinea de 3,5.
Despre decontaminare, deocamdată se lucrează la neutralizarea sursei. Mai devreme de sfîrşitul anului nu se speră ca răcirea combustibilului să meargă pînă la sub 100℃. Instalaţia franţuzească de la AREVA dă rateuri frecvente. (probabil instalatorii nu au procedat chiar ca la carte.) De la jumătatea lui iunie, de cînd a fost pusă în funcţiune, aproape că nu e zi fără cel puţin un incident. Chiar ieri scăpară 50l de apă puternic radioactivă, dintr-o piesă de PVC fisurată. În ritmul acesta, rotunjimea circuitului de răcire-decontaminare rămîne încă un deziderat.
Controlul radioactivităţii reziduale în alimente nu se face sistematic, ci statistic. Ieri fu descoperită carne de vită contaminată. 11 vite crescute în pref. Fukushima, sacrificate la Tokio aveau un conţinut de cesiu de 6 ori mai mare decît cel permis. La cercetare s-a constatat că fînul mîncat de vite, pînă pe 15 aprilie, stătuse neacoperit în giuglă şi conţinea de 56 de ori mai multă radioactivitate decît limita admisă. Mergînd pe fir, s-au mai descoperit 6 capete din aceeaşi sursă, sacrificate anterior, dar deja tranşate şi vîndute în alte patru prefecturi.
Va mai dura. Numai desărarea terenurilor agricole e de aşteptat să dureze 3-5 ani. D-apoi izotopii radioactivi.
Salutare la toată lumea! Scuzaţi-mă pentru absenţă. Participai la o activitate sportivă de interes local. Campionatul de cartier*: baseball-băieţi şi fotbal-fete. Ne-am prăjit la soare. Campionatul s-a încheiat după amiază. A urmat „lansarea”, cu potol şi bere, la casele de cultură ale cvartalelor.
De seismul din Miyagi am aflat adineaori. Probabil cititorii ştiu mai multe detalii decît mine.
Cele bune!
––––––-
* După ce voi developa filmele poate voi ilustra un post cu pozele făcute azi.
Ceva frumos, pentru vremurile când ai ceva mai mult timp… http://www.youtube.com/watch?v=PNNnzRdx8TA
Mulţumesc, Zalex. Tocmai l-am vizionat. Am în arhiva personală poze cu doi din ultimii soldaţi ai unitatăţii de zboruri speciale*. Unul fusese programat să zboare pe 15 august 1945. A scăpat la mustaţă.
–––––––––
* în statele totalitare, cam tot ce e special e nasol.