◎ Desculţ în iarbă (II)
(continuare din numărul trecut)
Ajunserăm curînd în camping. Instalarăm cortul, mîncarăm curry din plic. Cu pîine „de casă”. Frămîntată cu adaos de alge în loc de sare.
Bucuros că pensionarii tocmai îşi strîngeau uneltele de gateball, şi eliberau gazonul peluzei ce înconjura terenul de fotbal, fiul meu scoase mingea din rucsac şi încercă să mă ademenească la un schimb de pase. Bocancii începuseră deja să mă menghine. Cum nu aveam încălţări de schimb, am ieşit desculţ la joacă. Zgura terenului era cam aspră, aşa că migrarăm pe gazon. Suportabil. Cîteva pase, apoi mîncărime intensă pe gambe. Dădui cu mîna. Dîre subţirele de sînge. Drace! Şi pe aici? Mai păţisem o dată cu trei ani în urmă ceva asemănător, într-un camping din preajma vulcanului Daisen. Umblasem, ca de obicei, vara-toamna, cu pantaloni scurţi. Prin iarbă. Căpuşele atîta aşteptau. Uite ce-mi făcură:
Parcă ar fi economia românească: şi constricţionată bocanc, şi căpuşată.
Toxinele căpuşelor sunt foarte agresive şi persistente. Sunt deja aproape trei săptămîni de cînd mă penetrară şi încă mai am mîncărimi. După cîteva micronecroze locale. Din fericire, se pare, nu îmi inoculară nicio lighioană microscopică.
După scurta repriză de pase în iarbă, strînserăm repede catrafusele şi o luarăm către Sandankyo. Drum de coborîre pe un mic afluent al rîului. Nu ne-am mai luat nimic de mîncare, în speranţa că vom completa deficitul caloric cu o porţie de udon într-una din puţinele „unităţi de alimentaţie publică” din chei, situată la confluenţă.
Fiul meu se opri pentru o clipă să urmărească o lăcustă minusculă ce tocmai făta ceva. S-a dovedit ulterior că produsul nu era progenitura, ci altceva. Am aşteptat să tragă apa, apoi am pozat-o:
…şi un pic mai de aproape
Mici neplăceri
...dar viaţa merge înainte...
...cu camuflaj...
...sau fără.
Plantele ne zîmbeau cu frunzele cariate...
...şi ne adăposteau cu frunze rotate.
Ajunserăm la confluenţă. De obicei, în Sandankyo aici ne puneam cortul. Fără vreo aprobare. De data asta eram numai în vizită. Fiul meu simţi nevoia să îşi trateze picioarele uşor erodate (aş zice; neînvăţate cu bocanci).
Iată o poză făcută acum 8 ani în acelaşi loc.
În soarele dimineţii
Ne hotărîrăm să mergem la cantina ştiută, cîteva sute de metri mai în amonte. Priveliştea era dezolantă. Nici ţipenie de om.
E drept, în ultimii ani ajungeam pe acolo numai înafara sezonului. Nu era nicio surpriză De data asta aveam confirmarea că ceva este ireversibil. Ruina era evidentă. Iată acelaşi loc în noiembrie 2008:
Ne zbenguirăm niţel (încălţaţi) prin iarba sălbăticită, alergarăm după frizbi, iar într-un tîrziu căzurăm obosiţi.
Luarăm drumul îndărăt spre camping. Ne aştepta acelaşi curry şi pîinea cu alge. Pe măsură ce ne apropiam, simţeam mirosul de grătare de la celelalte două grupuri de vilegiaturişti din camping. De la una din casele de vacanţă se auzea un mic concert familial de karaoke pe note false.
Urma o seară cu artificii (culinare şi pirotehnice).
Alin Fumurescu
Fără buletin 
Funny sosetele acelea cu degete.
Pe de alta parte nu te juca cu muscaturile de capuse!
sunt capuse ca ale noastre? ca vad ca sunt extrem de agresive. io n-am patita atat buba pe picior indiferent de cat am stat prin ierburi si nici macar sub un roi de tantari in Delta…
Nu ştiu cum arată. În România numai cu puricii am avut contact. Prima dată cînd am fost căpuşat în viaţa mea a fost acum trei ani. Sunt foarte rapide în mişcări. Şi extrem de mici. Nu le simţi decît cînd au supt deja pînă pe la diametrul de 1,5mm. (prima oară chiar mai tîrziu) Au sacul colector foarte uşor de spart, ceea ce cred că mi-a şi agravat rănile.
🙂 nasol!
vezi ca problema la capuse, cel putin in Romania, este ca au capul mic, care se detaseaza usor de trup si ramane infipt in rana care asa se infecteaza.
spor la drumetie!
scarboase insecte 😦
Povestea voastră seamănă cu haladuirile noastre. Doar că, eu, în lipsă de fiu, duc cu mine pe Ulise (are 11 ani!). Şi noi am păţit o poveste cu căpuşe, la Cheile Turzii. Noroc că am fost atenţionat. Pe drumul spre casă, am făcut o haltă de descăpuşare. De pe Ulise şi chiar şi de pe mine! Dar … hălăduirile ne plac ambilor componenţi ai echipei Ulise & Zamfir!