▲ Sirena de la 08:15
Bună dimineaţa!
Se împlinesc 66 de ani de la prima experienţă nucleară pe loturi mari de oameni. Oraşul nu fierbe, dar nici nu stă indiferent. Extrema dreaptă circulă cu autobuzele-i megafoane şi revarsă cîntece patriotice, în timp ce socialiştii şi comuniştii o pun, ca de obicei, de o dezarmare nucleară. E drept, actualul primar nu îi prea mai răzgîie logistic, întrucît are de achitat datoriile făcute în cei 12 ani de primărie socialistă anterioară. Socialiştii au în schimb tupeul să reclame dezafectarea centralelor nucleare, fără a fi de acord cu scumpirea corespunzătoare a energiei electrice. Ca de obicei, schizoidie şi lipsă de realism.
Mass-media internaţionale vor fi probabil slab reprezentate la ceremonia de dimineaţă, unde Primarul va rosti declaraţia anuală de pace. 66 nu este o cifră suficient de rotundă pentru o ştire mai lungă de 5 rînduri sau 15 secunde de preluare video cu fondul sonor bruiat de nelipsitele cicade de sezon ce asistă din arbori de camfor*, chiparoşi şi leandri**.
Sper să pot aplica fotografii (peste cîteva ore).
Pînă atunci, dacă aveţi un răgaz de 95 de minute, azi permiteţi-mi să vă prezint un film regizat de Shindo Kaneto, intitulat Copiii Hiroşimei (1952) (subtitrat în engleză). Cei mai bătrîni îşi vor fi amintit poate că acum circa patru decenii, unul din filmele lui Shindo, Insula nudă (1960) a rulat şi la TVR sub titlul Insula. Un film de un dramatism mut, despre supravieţuirea în mizerie, pe o insulă din largul oraşului Onomichi. Shindo este un regionalist cam ca Steinbeck, minus Salinas.
Aş fi vrut să aplic Copacul fără frunze (1986) o capodoperă de-a dreptul feliniană, premiată şi la Berlin, un film cu subiect hiroşiman postnuclear, dar, din păcate, pelicula încă nu este accesibilă pe Youtube.
Altfel, la cei 99 de ani ai săi, Shindo încă mai regizează. Din scaunul cu rotile, dar nu se lasă.
Vizionare plăcută!
–––––––––
* Arborele de camfor este simbolul vegetal al prefecturii Hiroşima.
** Leandrul a fost primul copac înflorit, după numai doi ani de la explozia nucleară.
multumesc,
o sa ma uit,
Surisul HIroshimei – poezie de Eugen Jebeleanu, mie mi-a placut..
DA! NU trebuie să uităm!
NU trebuie să mai continuăm a crede că în război, totul este permis.
În dragoste, poate dar în război categoric, NU!