★ Sănătate şi responsabilitate (I) – Un dop înţepenit
Salut aderarea grupului Theophyle (din care fac parte) la proiectul de reformă constituţională, intitulat Noua republică (.PDF).
Pentru noua republică consider că drepturile cetăţeneşti listate în prezent în Constituţie sunt suficiente. Însă pentru înoirea autentică am propus ridicarea gradului de responsabilitate a cetăţeanului. Nu prin şedinţe de îndoctrinare, ci prin mijloace legislative. Bine, veţi zice, dar la baza legilor, fie ea şi Constituţia, stau principiile, viziunile. Iar principiile şi viziunile sunt rezultatul reflecţiei. Ei, bine, tocmai despre felul în care viziunea se traduce în normă, în instrument, în practică curentă şi, de ce nu, în bani, în (ne)fericire, vreau să vorbesc. Şi o fac prin împărtăşirea şi interpretarea experienţelor personale simple. Din ele sper să se ridice spiritul viitoarelor norme juridice, iar în subsidiar, să se înţeleagă şi că – pentru o viaţă bună – nu e necesar un popor bun, ci un popor liber. Liber, adică responsabil.
Un dop înţepenit
– „Nu pot deschide sticla asta”, îmi zice nevastă-mea.
– „Dă-o-ncoa’!”
Mă opintesc, şi mă opintesc… şi mă opintesc… Nimic. Strîng de tirbuşon şi trag cu toată puterea, afişînd un zîmbet culturist de scenă (deh! eram în faţa muierii). Deodată, la limita luxaţiei de umăr, reuşesc să scot dopul. Cu tot cu o parte din gîtul sticlei. În mîna stîngă strîng din reflex restul de gît încă solidar cu sticla. Mă trezesc cu o tăietură adîncă chiar în podul palmei. „Am învaginat-o!”, îmi zic. N-o să mai pot modela pîinea, spăla vase, ţine tigaia. Tetsu se uită speriat, ca la katsuo no tataki*. Nevastă-mea intră în panică. Sare la pupitru şi încearcă să caute pe net un spital cu serviciu de urgenţă. Apăs imediat rana cu degetul mare şi mă întind pe o bancă din restaurant, aşteptînd să se coaguleze sîngele. Cele două cliente din acel moment se lămuresc repede despre ce e vorba. Pînă să afle nevastă-mea spitalul proxim, una dintre ele sună pompierii. Zice apoi: -„Chiar dacă mergeţi la urgenţă, spitalul are urgenţe şi urgenţe. Cu salvarea aveţi prioritate.”
În 7 minute se aude sirena. Cobor. Soţia mă însoţeşte. Îl lăsăm pe Tetsu gazdă. Îi spun brancardierului să bage targa înapoi (tocmai o descărca) şi urc în habitaclu. Paramedicul află din două vorbe în ce constă accidentul şi ne întreabă dacă vrem chirurgie simplă sau reparatorie. (în cazul meu, diferenţa ar fi fost cam de o radiografie). „Simplă, că nu prea am timp”, zic. Caută el pe listă şi ne duce la vreo 800 de metri mai încolo, la spitalul Onabe. Între timp, aparatele îmi înregistrau tensiunea şi pulsul. Pe drum mă simt obligat să mă scuz pentru deranj. Totuşi, pentru a nu se simţi chiar inutili, le spun paramedicilor că, cu 25 de ani în urmă, mă tăiasem în acelaşi loc, şi îmi amintesc că atunci mi-am pierdut cunoştinţa**. Cînd ajungem la spital, omul scoate din aparat fişa cu parametrii (mei) circulatori înregistraţi în cei 800m. Celălalt paramedic deschide protector drumul indicînd treptele cu degetul, nu cumva să mă împiedic. Intrăm în camera de gardă. Apăru repede şi medicul de gardă. Semnă foaia de drum apoi se ocupă de mine. După o anamneză sumară, îmi anestezie locul, îl igieniză şi apoi îmi cusu rana. La fiecare împunsătură mă punea să mişc degetele, ca să îşi dea seama dacă îmi coase, sau nu, vreun ligament, de tegument.
Rana după tratamentul chirurgical şi gîtul sticlei. Se întrevede şi cicatricea veche.
În Japonia, serviciul de salvare-pompieri este gratuit. Urgenţa medicală, însă, nu. Este cu coplată. Scot cardul de sănătate. Asistenta îmi ia datele şi mi-l înapoiază. Medicul îmi spune să las o hîrtie de 5000 sau de 10.000 de yeni în gaj. Primesc în schimb o poliţă. Urma regularizarea, a doua zi, la schimbarea pansamentului. (Spitalele nu au serviciu de contabilitate noaptea. Ar fi lipsit de eficienţă.)
După această trebuşoară „ne externăm” şi o luăm agale către restaurant.
– „Cred că sunt 14 ani de cînd n-am mai umblat pe Jizo-dori la ora asta.”
Soţia mă luă de braţ.
– „Ce porcărie! De unde ai cumpărat sticla aia? Ar trebui să faci reclamaţie.”
– „Hm! De la Yamaya. Dar crezi că voi primi compasiune dacă sun la companie? Sediul este în Sendai***…”
-(amar) … Ha, ha, ha!
Ajunşi la restaurant, găsim clientele vesele, consumînd vinul din sticla cu bucluc:
– „Ar fi fost păcat să fie aruncat.”
Cercetez fundul paharelor. OK. Iau apoi sticla şi o răstorn rapid cu 180 de grade într-un al treilea pahar (conic). Las să cadă ciobuleţele, apoi le-o restitui:
– „Din partea casei.”
(va urma)
Cu permisiunea dv., în episodul următor, după o mică prezentare a statutului spitalului Onabe, vom analiza împreună felul în care se întocmesc actele contabile.
–––––––
* katsuo no tataki este un (semi)preparat de fileu crud de ton (dintr-o specie de talie mijlocie) sumar perpelit pe jăratec. Tăietura transversală are cam aceleaşi culori ca una din podul palmei. Cafeniu deschis la periferie şi roşu intens la interior.
** Nu era o minciună. Cu 25 de ani în urmă încercînd să cuplez un furtun la o ţeavă de sticlă, m-am trezit cu ţeava plesnindu-mi în palmă. Atunci mi-am secţionat şi un nerv. Din fericire, doar senzitiv. Dar de asta mi-am dat seama mult după ce m-am trezit din leşin. Evenimentul a fost muşamalizat, iar încadrarea a fost schimbată în accident simplu, deşi se petrecuse în timpul lucrului şi fusesem internat două zile la chirurgie reparatorie. Aşa e cînd relaţiile de muncă sunt socialiste. 🙂
*** Pentru cei a căror viaţă conştientă a început după 11 martie 2011, este vorba despre oraşul Sendai din prefectura Miyagi, unul din oraşele afectate de un ţunami ucigaş.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
Salut Marius!
Am citit manifestul / proiectul de reforma intitulat Noua Republica.
Il percep in primul rand ca pe o miscare de militantism cu principii sanatoase, cu tenta cam prea dogmatica pentru gustul meu (in varianta lui Teophyle e mai acceptabil), dar care nu mi-e clar catre ce tinteste. Cu alte cuvinte, strategia este activism, implicare, principii, exemplu personal, insa obiectivul (politic, civic, economic) mi se pare neclar.
Am retinut ideea ta de libertate-responsabilitate, insa cum vezi punerea ei in practica?
Multumesc.
Salut, Dumitre!
Scuze pentru publicarea precoce de adineaori. Am definitivat primul episod, dar încă nu am ajuns la fondul discuţiei. Mai ai niţică răbdare, te rog.
in regula. multumesc.
… si sper sa te recuperezi repede.
Mulţumesc. Povestea datează din iunie. Între timp m-am recuperat.
[…] Sănătate şi responsabilitate (I) – Un dop înţepenit. Pentru noua republică consider că drepturile cetăţeneşti listate în prezent în Constituţie sunt suficiente. Însă pentru înoirea autentică am propus ridicarea gradului de responsabilitate a cetăţeanului. Nu prin şedinţe de îndoctrinare, ci prin mijloace legislative. Bine, veţi zice, dar la baza legilor, fie ea şi Constituţia, stau principiile, viziunile. Iar principiile şi viziunile sunt rezultatul reflecţiei. Ei, bine, tocmai despre felul în care viziunea se traduce în normă, în instrument, în practică curentă şi, de ce nu, în bani, în (ne)fericire, vreau să vorbesc. Şi o fac prin împărtăşirea şi interpretarea experienţelor personale simple. Din ele sper să se ridice spiritul viitoarelor norme juridice, iar în subsidiar, să se înţeleagă şi că – pentru o viaţă bună – nu e necesar un popor bun, ci un popor liber. Liber, adică responsabil. Share this:Like this:Like4 bloggers like this post. This entry was posted in Teme de meditație and tagged compromitere, guvizi electorali, in ape tulburi, in direct, mancatori de rahat, miscarea populara, Noua Republica, o sansa, Partidul Poporului Dan Diaconescu, pescuit, Radu Berceanu, Sorin Frunzăverde. Bookmark the permalink. ← Închiderea minelor o mega afacere cu bani publici […]
[…] Sănătate şi responsabilitate (I) – Un dop înţepenit. Pentru noua republică consider că drepturile cetăţeneşti listate în prezent în Constituţie sunt suficiente. Însă pentru înoirea autentică am propus ridicarea gradului de responsabilitate a cetăţeanului. Nu prin şedinţe de îndoctrinare, ci prin mijloace legislative. Bine, veţi zice, dar la baza legilor, fie ea şi Constituţia, stau principiile, viziunile. Iar principiile şi viziunile sunt rezultatul reflecţiei. Ei, bine, tocmai despre felul în care viziunea se traduce în normă, în instrument, în practică curentă şi, de ce nu, în bani, în (ne)fericire, vreau să vorbesc. Şi o fac prin împărtăşirea şi interpretarea experienţelor personale simple. Din ele sper să se ridice spiritul viitoarelor norme juridice, iar în subsidiar, să se înţeleagă şi că – pentru o viaţă bună – nu e necesar un popor bun, ci un popor liber. Liber, adică responsabil. […]
In penultimul paragraf de pe prima pagina e o greseala (editare neglijenta): „Aşa cum liberalii lui Tăriceanu & Vosganian au golit visteria ţării înaintea furtunii, Ponta & Antonescu vor arunca amaneta viitorul copiilor noştri.” (vor arunca amaneta)
Da, e un pic prea ancorat în prezentul imediat şi în figurile zilei. În loc de liberlalii lui… (personal) ar fi mers guvernul… (impersonal).
La retorică mai e ceva de lucrat. Nu neg meritele retoricii în plan umoral, însă cred că trebuie un echilibru*. Textul se vrea berbec de asalt, ceea ce trezeşte mai degrabă resentimente, dacă eşti de partea „bună”, dar devine repelent pentru cei ce încă nu şi-au pus în niciun fel problema, sau şi-au pus-o prost pînă la lectura lui.
–––––––––––
* Nici eu nu m-am născut învăţat. Pentru Proclamaţia de la Hiroşima, Alin Fumurescu mi-a fost „îndrumător de lucrare”. 😀
De asemenea, cred ca manifestul e prea personal; nici nu stim daca cei trei magnifici o sa fie in aceeasi formatie pana in 2012 – nu ma ingrijoreaza Voiculescu, el o sa ramana sigur, ca el plateste nota, dar Ponta si Antonescu sunt incerti in propriile partide.
Domnule Mistretu, un punctaj foarte precis privind reforma sistemului de sanatate in Romania puteti oare sa-mi oferiti. Noua Republica coaguleaza asemenea voci. Mesaje scurte, de 4-5 minute, inregistrate video, pot fi iarasi rostogolite de viitorul nostru portal. Va multumim pentru tenacitate.
@Mihail Neamţu, vă mulţumesc pentru intervenţie.
Pentru un punctaj privind calea, mi-ar trebui o imagine actuală, în detaliu, a sistemului românesc de sănătate. Şi nici aşa nu sunt sigur că aş putea sintetiza calea într-un punctaj. Vă pot însă oferi obiectivul, viziunea*. Calea, rămînînd să o găsească cei care cunosc situaţia.
Îi pot ajuta doar să vadă legătura între informatizare şi transparenţă, între transparenţă şi încredere, între transparenţă şi eficienţă, între contabilitate şi echitate, între aritmetică şi etică. Îi pot ajuta să deosebească medicina umană de cea veterinară, între serviciul medical şi serviciul notarial, între internare şi cazare. Îi pot ajuta să găsească echilibrul dintre transparenţă şi protecţia datelor cu caracter personal, între ce se cuvine şi ce se poate ş.a.
Viziunea v-o pot formula chiar aici în două vorbe: încredere şi echitate. Din ea decurg planul şi acţiunea.
În articolele următoare, voi puncta pe cît posibil elementele viziunii, şi sper ca ea, viziunea, să se regăsească atît în descrierea unităţilor de stat cît şi a celor private.
––––––––
* Politicul nu are treabă cu consumul de tifon pe cap de pacient, ci cu viziunea asupra calităţii vieţii pacientului şi a eficienţei sistemului. De pildă, în stomatologia japoneză, obiectivul este formulat numeric: 80-20. Ceea ce se traduce prin: la 80 de ani, fiecare pacient încă să mai aibă 20 de dinţi naturali. De aici decurg toate acţiunile.
Îmi pare rău de accident. Pe mine nu mă anunță nimeni de Noua Dreaptă ? N-aveți încredere în mine ?
Îmi cer scuze. Noua Republică. Sper să nu fie Mișcarea Populară cu Becali și Dan Diaconescu.
Îl vezi pe M.Neamţu la masă cu Becali? 🙂
Sunt vinovată. Nu știu cine este domnul Neamțu.