Fără buletin

★ Sănătate şi responsabilitate (XIII) – Asigurări publice, asigurări private

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2011/11/15

(urmare din numărul trecut)

În articolul precedent am identificat principiile ce guvernează asigurările publice de săntătate. Am aflat că ele se supun principiului echităţii, în forma contribuţiei procentual egale la colectare, şi a axiomei unicităţii sănătăţii.

Întrebări:

Poate fi sănătatea plurală? Dacă, da, în ce condiţii?
Poate fi aplicat principiul contributivităţii la sănătate? Dacă, da, în ce condiţii?

Pentru ilustrare, continuăm studiul de caz.
Să vedem întîi care au fost costurile totale la tratamentul varicelor (costuri nominale şi coplata), pentru a şti despre ce vorbim.

Avem cinci chitanţe: două din 6 şi 26 iulie (8.200+13.980yen) două din 19 şi 24 august (406.160+1140yen) şi una din 22 septembrie (4190yen). În total, costul nominal a fost de 433.670yen, din care am plătit din buzunar: 130.100yen, reprezentînd coplata curată (fără serviciile neacoperite de asigurări). Cu alte cuvinte, sistemul public de sănătate mi-a acoperit 303.570yen, echivalentul a 2 ani de cotizaţie. Reţinem 2 ani.

Aplic pentru conformitate chitanţele din 24 august şi 22 septembrie. Pe celelalte le aveţi în articolele anterioare.

Dacă doriţi şi detaliile, le pot aplica la coadă.

Avem pe 22 septembrie o cheltuială suplimentară de 3.150yen (din care TVA 150yen) care nu se regăseşte în totalul coplăţii, deoarece ea reprezintă costul unul certificat medical tipizat, special pentru compania de asigurări private. Act notarial neacoperit de asigurările publice.

Să vedem comparativ care este compensaţia obţinută de la compania privată.

Am activat două poliţe de asigurare de viaţă, poliţe ce, în subsidiar, acoperă spitalizarea de la a 5-a zi în sus, precum şi, parţial, costul operaţiei chirurgicale. Poliţele nu acoperă costul spitalizării pentru primele 4 zile, şi nici costurile auxiliare (analize, materiale etc.)

Să vedem cifrele:

Întîmplător, am datele la rînd. În carnetul de economii figurează două nume: Kanpo hoken şi Kan’i hoken. De fapt, compania este una singură, anume, Asigurări Poştale Uşoare. Numele poliţelor este diferit, deoarece contractele de asigurare au fost încheiate: unul, înainte de privatizare (Kan’i hoken), celălalt, după (Kanpo).
Ambele poliţe sunt de asigurare de viaţă, cu clauze de sănătate: internare, chirurgie. Atît şi nimic mai mult.

Deşi poliţele sunt la aceeaşi companie, cifrele sunt diferite, deoarece condiţiile contractuale sunt diferite. În carnetul de economii sunt trecute pauşal, dar una din poliţe prevede 2×4.500yen spitalizare (ziua 5-a şi a 6-a) plus 90.000 pentru operaţiile chirurgicale (total 99.000yen). Cealaltă acordă 2×6.000yen pentru spitalizare şi 120.000 pentru operaţie (total 132.000yen). Total 231.000yen.
Cotizaţia lunară este de 17.160 şi respectiv 18.990yen. Total: 36.150yen.

Discuţie

Comparăm cele două complexe:
Public: acoperire 303.570yen (2 ani de cotizaţie)
Privat: acoperire 231.000yen (6,4 luni de cotizaţie) (de la prima publicare a textului, multiplul a fost revizuit. v. mai jos)

Cu cît acoperirea este mai scurtă în termeni de cotizaţie, cu atît mai prost e pentru asigurat. Putem spune formal că asigurările private sunt de 4 ori mai scumpe decît cele publice. Adăugăm că situaţiile acoperite de asigurările private sunt mult mai puţine decît în cazul celor publice.

Se poate obiecta că de fapt, asigurările de viaţă nu sunt totuna cu cele de sănătate. În parte e justificat. Dar să vedem lucrurile pînă la capăt. În cazul de Doamne fereşte, să fiţi siguri că din totalul încasat de succesorul meu, se vor scădea cei 231.000yen. În aceste condiţii, nu este o greşeală să considerăm lunile de cotizaţie la asigurările private drept cotizaţie la sănătate. E ca şi cum aş fi murit un pic.
(am revenit mai jos cu completări de substanţă, ce invalidează raţonamentul din paragraful de faţă)

Unora li se va părea convenabil sistemul asigurărilor private. Cu cîteva observaţii însă.

Niciun asigurator privat nu plăteşte mai mult decît încasează. Asta înseamnă că, la tratamente cu costuri exorbitante, o bună parte din cheltuială va rămîne descoperită, oricît de private ar fi asigurările.
A doua observaţie se referă la costurile auxiliare. Am plătit 3.150yen pentru certificatul medical. Nu este singurul cost ascuns. La declaraţia de impozit, asigurarea privată încasată va intra ca venit. Grosier, pentru cei 231.000yen încasaţi, datorez statului 23.000. Asta înseamnă circa 0,7 luni de cotizaţie în minus, ceea ce duce la 4,2 raportul de scumpete (privat/public). Un alt cost ascuns este că asigurarea încasată sporeşte venitul net din anul, iar în consecinţă, contribuţiile la: pensie, sănătate, impozit regional, cresc în valoare absolută în anul următor)

Concluzii

În principiu, omul poate avea mai mult de o sănătate, dar numai una poate fi garantată. Celelalte depind de alţi factori.

Principiul contributivităţii poate fi aplicat, dar numai în registrul privat, cu restricţii multe. Şi, în general, în sistemul privat e „mai frig”. În sistemul privat, contribuţia ieftină cu compensarea babană este o iluzie.

Relaţia dintre condiţiile contractuale nu este liniară. Dacă la cotizaţia de 17.160yen (Kanpo) am primit de 5,77x mai mult, la cotizaţia de 18.990yen, raportul a fost de 6,95x. Se poate vedea că privatizarea unei asigurări terţe aduce o înrăutăţire a cotei de asigurare. (aserţiuni ce nu mai au suport din momentul în care am despicat partea de sănătate din asigurarea de viaţă)

Aşadar, în sistemul public nu ne permitem să umblăm cu criterii cantitative, cum ar fi cel de contributivitate, fără să stîrnim inechităţi flagrante şi mînie.

Pentru a fi rentabile asigurările private de sănătate, venitul lunar net al asiguratului va trebui să fie de minimum 550.000yen. Doar la valori peste cifra avansată, sistemul privat de sănătate devine atractiv. Cu alte cuvinte, de la director în sus. (la reconsiderarea fracţiei din asigurarea de viaţă, dedicată sănătăţii, limita inferioară de atractivitate al asigurării private scade considerabil).

EDIT

Cu scuze pentru concluziile de mai sus, mă văd nevoit să amendez calculele:

Cred că am reuşit să determin partea ce îi revine sănătăţii din poliţa de asigurare de viaţă.

Asigurarea de viaţă are trei componente: 1) asigurare de sănătate, 2) asigurare de invaliditate şi 3) asigurare de viaţă. La compania citată, sunt zece clase definite, definite ca: 1 milion, 2 milioane…10 milioane yen de plată la împlinirea termenului. Din ele derivă şi contribuţia lunară.

Cele două poliţe private de asigurare sunt din două clase diferite. Una de 3 milioane (3unităţi), iar alta de 4 milioane (4 unităţi). La asigurarea egală cu unitatea, formula de calcul este: 1.000.000×1,5/1000=1500yen pe ziua de spitalizare. Cum ziceam, am două poliţe cu un total 7 de unităţi, ceea ce înseamnă că mi s-au compensat (7×1.500yen/zi)x2zile=21.000yen.
Acuma, gravitatea intervenţiilor chirurgicale are teoretic patru clase de compensare: x5, x10, x20 şi x40, raportate la ziua de spitalizare. Operaţiile mele au fost considerate de gravitatea x10, ceea ce înseamnă 21.000×10=210.000yen. Plus 21.000 (partea de spitalizare) iese totalul de 231.000yen.

Din diferenţa dintre cele două cotizaţii la asigurare rezultă şi cotizaţia per unitatea de sănătate: 18.990-17.160=1830yen/lună şi unitate. Cum am 7 unităţi contractate, rezultă o contribuţie lunară dedicată strict sănătăţii: 1830×7=12.810yen/lună.

Am întrebat un client cu mai multă experienţă în folosirea asigurărilor de viaţă. Mi-a spus că partea din asigurare ce îi revie sănătăţii nu se regăseşte în asigurarea de viaţă la împlinirea termenului. Cu alte cuvinte, din cei 36.150yen plătiţi lunar, doar 23.340 sunt bani ce se vor regăsi în asigurarea de viaţă. Restul, sunt bani „aruncaţi”.

Discuţie

În asigurarea complexă, 64,5% sunt bani returnabili, restul, urmează regimul asemănător asigurării publice de săntăate, iar cuantumul este comparabil.

Să reluăm comparaţia:
Avem aşadar în regimul public, compensarea cu echivalentul a 2 ani de cotizaţie.

Rămîne să vedem cuantumul în regim privat: 231.000 minus 3.150 (certificatul), minus 23.000 impozitul aferent sporului de venit global, egal: 204.850yen, reprezentînd echivalentul a 16 cotizaţii lunare. Normalizat la valoarea compensată de asigurările publice, asta înseamnă 23,7 luni.

Concluzie

Cu scuze pentru uşurătatea din prima analiză (cu premiză simplificatoare falsă), la aceeaşi compensare, sistemul privat este mai avantajos cu circa 15%, dar cu observaţia că nu se activează la intervenţii medicale ambulatorii curente, nu se activează la cheltuielile cu medicina preventivă, nu se activează la dentist (decît cel mult pentru chirurgia facială cu implicaţii dentare).

Desert

Internarea fusese planificată pentru 9 zile (pînă la scoaterea copcilor) Eu m-am externat la cerere, într-a şasea. Asta înseamnă că am pierdut trei zile de asigurare, valorînd în termeni de bani: 31.500+315.000=346.500yen. Cum ar veni, aş fi putut încasa de la asigurările private 577.500yen. De 4 ori mai mult decît m-a costat coplata. 🙂 Sau, altfel spus, aş fi putut încasa de la asigurările private cu 33% peste costul nominal al tratamentului (internare, analize, operaţii chirurgicale). Am preferat însă să deschid prăvălia în zilele de vineri şi sîmbătă. În meseria mea, sunt mai importante planurile cu bătaie lungă. Şi mai ales să fiu la post. Altfel, pagubele întinse pe decenii ar fi mai mari de 346.500yen.

Anunțuri

3 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Ștefan A. said, on 2011/11/16 at 02:49

    Multumesc Marius de lamuriri . 🙂
    In Romania , unde viitoarele asigurari private de sanatate obligatorii sint mult ” laudate ” pentru valoarea lor medie de 200 euro PE AN , nimeni nu spune ce se va oferii in schimbul acestei cifre ridicole .

    • Marius Delaepicentru said, on 2011/11/16 at 10:57

      Cu plăcere, Ştefan. Îmi pare rău că am venit nepregătit la partea de postcalcul pentru asigurările private.

      În altă ordine de idei, chiar azi dimineaţă aflai că actualul guvern (din ce în ce mai) socialist al Japoniei, a început de azi discuţia concretă pentru comasarea unuia din fondurile de sănătate* cu fondul de îngijire la pat.
      Asta e o idee cît se poate de tîmpită. Socialiştii au înclinaţia naturală spre amestecarea rahaturilor. Tehnicienii sunt îngrijoraţi. Nu e exclus să ne trezim cu găuri mari în viitor. Formulele de calcul la decontare nu se ştie dacă, în noul mediu, vor putea menţine stabilitatea fondului consolidat. Întrucît e vorba de fondul cu pomană mai mare, socialiştii s-au gîndit şi la cum să astupe eventualele găuri: din TVA. Cum ar veni, tot eu, asiguratul popular (kokumin hoken) cu coplata de 30%, voi achita notele de plată lăsate de „băieţii deştepţi”, cărora, jumătate din contribuţie le-o plăteşte oricum angajatorul. Maibinele e duşmanul binelui.

      –––––––
      * e vorba de fondul shakai hoken, cel cu clasele de coplată de 10 şi 20%.

  2. Turnofftheglory said, on 2011/11/18 at 06:07

    http://turnofftheglory.com/blog/2011/11/17/furatul-ucide/
    Pentru ca ne batem pentru asta!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: