Fără buletin

● Manual de subdezvoltare

Posted in Chestii, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/01/08

V-aţi întrebat vreodată cine şi cum stabileşte preţul demnităţii umane? Veţi zice, poate, că demnitatea umană este o valoare morală nepreţuită. Aşa şi este. Însă ceea ce nu poate fi măsurat, nu poate fi nici administrat. Aşadar, discuţia principială nu ne poate servi decît cel mult ca bază axiologică. Nu şi practică.
În viaţa reală, demnitatea umană are nevoie de un sistem de unităţi de măsură. Iar sistemul de unităţi de măsură trebuie să se muleze pe fiecare drept fundamental izvorît din demnitatea umană.
De pildă, dreptul la viaţă: pe vremea regimului comunist, un urs putea fi ucis numai dacă producea pagube de minimum 80.000 de lei, sau dacă ucidea doi oameni. Printr-o socoteală simplă, deducem că viaţa unui om valora 40.000 lei. Era un calcul cinic, dar care îi atribuia o unitate de măsură vieţii omului.
Aţi auzit desigur şi de răspunderea civilă pentru daune morale. Şi aceea se măsoară tot în lei. Descoperim că fiecare drept derivat din demnitatea umană are o unitate de măsură: leul.

Justiţia transpune adesea drepturi şi libertăţi, în unităţi monetare. Dar dacă extindem noţiunea de Justiţie la fiecare aspect al vieţii noastre, descoperim că cei competenţi să facă dreptate sunt mult mai mulţi decît judecătorii. Practic, un părinte care le împarte o pîine copiilor, împarte totodată şi dreptate. Un angajator care plăteşte un salariu, o companie care împarte dividende, face tot Justiţie. Toată lumea face, într-un fel sau altul, Justiţie.

Acestea fiind spuse, să ne concentrăm asupra unui aspect particular al dreptului la muncă. Dreptul la compensarea echitabilă timpului cheltuit de salariat cu munca prestată. Unitatea de măsură este lei/unitatea de timp. Lei/oră să zicem. Dar există şi o limită, sub care, compensarea lezează demnitatea angajatului. Numim graniţa dintre munca just plătită şi munca în regim de sclavie salariul orar minim (SOM).

Cum stabilim limita sclaviei fără să limităm dreptul la liberă iniţiativă economică?

Una din căi este cea sindicală. Ea poate fi urmată, dar numai în domenii precis delimitate, şi, de obicei, salariul negociat este undeva mai sus decît limita unui ipotetic SOM, plătit unui amărît de zilier nesindicalizat din cu totul alt domeniu. Aşadar calea sindicală nu ne interesează. Trebuie să căutăm altă cale de aflare a unui SOM just.
Piaţa? Hm! Piaţa, dacă e complet liberă, nu poate naturalmente exclude munca în regim forţat, ca o consecinţă a unui contract oneros, încheiat la strîmtoare, contract al cărui rezultat practic ar fi înrobirea debitorului pe o plantaţie a cămătarului. Nici aici nu găsim un răspuns mulţumitor, vorba latinului: homo homini lupus.
Altă cale este cea legislativ-arbitrară. Un guvern populist ar fi tentat să ridice SOM la valori neverosimile. Însă asta ar limita, dacă nu dreptul la liberă iniţiativă, cel puţin opţiunile unui angajator. Mai bine zis, un agent economic care s-ar lovi de un SOM prea mare, ar migra în altă parte. Nu e bine. Efectul unui SOM ales arbitrar ar fi unul pervers. În loc să aducă prosperitate, ar aduce subdezvoltare.

Cum poate fi aflat şi îmbunătăţit SOM?

SOM poate fi stabilit statistic, ca o fracţie din salariul orar mediu. În ţări anglosaxone, SOM nu trece de 0,6 din salariul mediu. Pot fi şi variaţii regionale, dar în limita a ±0,12 din SOM mediu pe ţară. Pe scurt, SOM se învîrte la 0,6±0,072 din salariul orar mediu statistic.

Pentru a îmbunătăţi SOM, trebuie să îmbunătăţim salariul orar mediu statistic pe economie. Cum?

Trebuie să privim lucrurile din perspectiva agentului economic. Ce factori îl pot determina pe un investitor să aleagă un anume amplasament pentru unitatea economică? Enumăr doar cîţiva: proximitatea resursei naturale (zăcăminte, resurse agricole, piscicole şi silvice etc.) infrastructura de transport, utilităţile, infrastructura de telecomunicaţii, infrastructura imobiliară, fiscalitatea, SOM etc.

Vedem că investitorul are cheltuieli cu carul, unele inerente şi fixe, altele mai uşor de ajustat. Dacă, de pildă, infrastructura de transport este sigură şi rapidă, asta ieftineşte din cheltuielile materiale. Veţi observa desigur că de fiabilitatea bunurilor de utilitate publică (utilităţile, infrastructura de transport şi telecomunicaţii etc.), precum şi de nivelul fiscalităţii depinde foarte mult cît de mare poate fi SOM. Cînd apa condiţionată este ieftină şi abundentă, cînd energia electrică este de calitate bună, cînd siguranţa clădirilor închiriate de agentul economic este mare iar chiriile mici, profitabilitatea agenţilor economici creşte, ceea ce îndreptăţeşte şi creşterea pe cale administrativă a SOM.

Aşadar, SOM depinde foarte mult de cît de bine îşi fac treaba executanţii contractelor cu statul, fie că vorbim de proiecte locale fie de proiecte regionale de amenajare a teritoriului.

Ce constatăm?

În România, deşi se cheltuiesc bani publici cu lopata, infrastructura stă destul de prost, iar „băieţii deştepţi” din energie, din transporturi, din distribuţia de gaz etc., sunt tocmai cei care lucrează scump, lent şi prost. Sunt practic singurii care prosperă (parazitar) alături de primitorii de şpagă. Cu alte cuvinte, banii publici sunt drenaţi în buzunare private. În schimbul lor, amenajarea mediului propice dezvoltării economice trenează sau lipseşte, iar regiuni întregi rămîn în subdezvoltare, tocmai din cauza precarităţii bunurilor de utilitate publică. Investitorii rătăciţi pe acolo sunt astfel nevoiţi să cheltuiască mai mult cu aparatele de purificare a apei, cu instalaţiile de regularizare a energiei electrice, cu paza clădirilor, cu şpăgile către famiglia mafiotă de partid şi de stat, cu impozite peste impozite, iar ce mai rămîne pentru salarii este praful de pe tobă. În aceste condiţii, SOM nu poate fi decît mic.

După cum v-aţi dat seama, corupţia ne păgubeşte nu numai la output, dar şi la input. Un SOM just trebuie aşadar să ţină seama de toţi factorii pomeniţi.

Cum putem mări SOM?

Pentru ca SOM să poată fi mărit, trebuie ca înşişi cetăţenii să îşi ridice nivelul demnităţii în propriii ochi. Nu prin greve şi demonstraţii, nici prin referendumuri, ci prin monitorizarea atentă a execuţiei bugetare, prin denunţarea răspicată a tuturor scurgerilor de bani publici în buzunarele private ale băieţilor deştepţi. Pe măsură ce cetăţenii activi, prin milioane de petiţii şi denunţuri, vor obliga zilnic autorităţile să cheltuiască banii publici cu chibzuinţă, fără nepotisme, fără licitaţii trucate, fără şpăgi, abia atunci vom putea spune că ridicarea SOM va fi una realistă, justă, iar sclavia abolită de facto. Atîta timp cît ne va poseda conformismul tîmp, subdezvoltarea este şi va fi o realitate.

Priviţi-vă în oglindă. Aveţi mîini, aveţi picioare, aveţi minte. Aveţi demnitate. Acţionaţi! Cum? Păi, nu vă zisei? Aveţi minte. Stoarceţi-o şi nu mai daţi vina pe alţii. Demnitatea este o resursă nelimitată. Luaţi-vă cît vă ţin băierile inimii. Cîtă puteţi duce, atîta veţi avea.

Anunțuri

20 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. angelaglobal said, on 2012/01/08 at 22:27

    O completare: ora de intriga e platita, din pacate, mai bine decat cea de munca, de unde se deduce ca intriga are o demnitate mai mare.

    prezidenta.wordpress.com

  2. zalex said, on 2012/01/09 at 01:11

    foarte bine (şi dureros) spus. concluziile îmi plac cel mai mult…

    o sa fac din nou pe vocatul diavolului şi o spun că populaţia care ar trebui să pună presiune pe aleşi pentru a nu mai arde gazul de pomană este ocupată cu orice altceva decât cu civismul.

    cum vine asta? în primul rând, populaţia nu mai are un duşman comun, vizibil. cum era comunismul întruchipat, ca-n poveste, de Ceauşescu. atunci ştiai: ca să ne fie mai bine (să supravieţuim) trebuie să fim uniţi, să lăsăm la o parte ce ne desparte şi să ne concentrăm pe ce ne uneşte. vecinul îţi împrumuta cartela ca să iei mai multe ouă pentru ziua nevestii, tu îii dădeai la schimb sifonul când era sf. Ion. acum nu mai e asa… acum e o societate concurenţială (şi nu mă refer la agenţii economici). dacă vecinul şi-a luat plasmă, te roade stomacul de supărare şi până nu-ţi cumperi un tv cât peretele, nu te laşi. sau mai e sindromul „să mai facă alţii, că eu am făcut…”. comunităţile, la oraş, au fost dezintegrate de diferenţele de clasă şi (aparent) lipsa unor interese comune.

    apoi, statul ăsta corupt, pe care dă vina când avem un necaz… nu e format, la scara moleculară, din vecinul meu, de vânzătoarea de la magazin, de poliţistul din intersecţie? cei mai mulţi nu reacţionează la corupţie pentru că SUNT PARTE A EI! cine-şi ia singur scaunul de sub fund ?!

    si-apoi suntem obişnuiţi să fim conduşi, nu să conducem. iar cum să conducem nu e dispus nimeni să (ne) înveţe…

    • Marius Delaepicentru said, on 2012/01/09 at 03:03

      A face pe avocatul diavolului este tot o formă de escapism.

      • zalexro2 said, on 2012/01/09 at 06:06

        recunosc că am dat fuga la dexonline ptr. escapism. atemporalitate? evadare din cotidian? contemplarea „esențelor spirituale”? credeți că asta fac? hmmm…

      • Marius Delaepicentru said, on 2012/01/09 at 10:43

        I-am zis ironiceşte aşa, pentru a nu te răni.

  3. angelaglobal said, on 2012/01/09 at 02:19

    @zalex
    Aveam impresia ca doar eu remarc dezintegrarea de clasa si promovarea contra-liderilor, dar se pare ca s-au prins mai multi.
    http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/cum-sa-contrafaci-un-lider-249308.html

    prezidenta.wordpress.com

  4. Bucur said, on 2012/01/10 at 23:02

    In Romania tocmai a fost „majorat” salariul minim de la 680 Lei/luna la 700 Lei/luna (vreo 165 Euro). In Japonia cat este?

    • Marius Delaepicentru said, on 2012/01/11 at 00:32

      În medie 750yen/oră. Cel mai jos e în Okinawa (675), iar cel mai sus în Tokio (821). În Hiroşima este 710yen/oră.

      • stelian said, on 2012/01/11 at 07:07

        Desi ma uit pe acest blog de ceva vreme, te-as ruga sa detaliezi costul vietii.
        Salariul orar, lunar sau anual nu sunt relevante decit in vis-a-vis de costul vietii.
        Am vazut de curin nu stiu ce statistica cum ca un salariu de 34000 de dolari americani pe an inseamna mult. Si aratau ca peste jumatate din cei ce cistiga suma asta sunt in USA. Daca e vorba de un salariu anual cistigat singur si cheltuit de familie nu e mare brinza, esti cam sarac. Daca lucreaza 2 la salariul asta, da, esti prin clasa medie. Dar nu trebuie uitat nici nivelul de impozitare, tare diferit de pe un meridian pe altul.
        Mai detaliaza, te rog, daca se poate si ai timp si cite ceva despre programul de lucru, sarbatori, vacante…
        Nu neaparat in cazul tau, avind o circiuma ai un program mai incarcat, dar poate in jur.
        Nu de alta, dar exista nenumarate „legende” despre japonezi munca, eficienta. Unele relatari vin din diverse romane (James Clavell, altele de prin filme, altele de prin carti ce au fost scrise chiar si de autori romani).
        Parerea mea este ca nu te poti pronunta despre o tara sau un sistem decit cind incepi sa traiesti acolo si sa platesti impozite acolo…

      • Marius Delaepicentru said, on 2012/01/11 at 08:47

        Aş putea să îţi furnizez datele despre costul vieţii, însă ele nu cred că sunt chiar relevante în discuţia despre slariul minim orar, din moment ce am exprimat în yen(lei)/oră. În Japonia se lucrează în medie cam 2500 ore/an. Sărbătorile oficiale sunt cam 15 zile/an. Iar concediul e fragmentat după nevoile companiei, mai mult decît după dorinţele angajatului. Practic nu îţi poţi lua un concediu mai lung de 10 zile o dată. De obicei, ţi-l iei cu ţîrîita. Două zile ici, pentru cîte o mormîntare, o un copil febril colo… un seceriş de orez la casa părintească mai prin toamnă… şi tot aşa.
        În unele companii săptămîna de lucru este de 5 zile, în altele, 6 zile. Dar astea sunt orientative. Adesea, orele suplimentare ajung la 40-50 ore/lună. De cele mai multe ori, neplătite, mai ales cînd salariul este lunar. În această privinţă, dumpingul social practicat de companiile aflate, nu-i aşa, în concurenţă liberă, are o limită pusă tocmai de SOM. Ca manager, poţi la o adică să forţezi relaţia de muncă, dar nu indefinit. Dacă media orară în brut îi iese angajatului sub SOM, te arde inspecţia muncii cu amendă de 350.000yen/angajat nedreptăţit.

        Aşa, orientativ, în structura consumului familial, mîncarea atîrnă cam 24% (de x1,5 mai mare decît în SUA).
        Rata de economisire per familie este de circa 30% (probabil în prezent ceva mai mică) semn că încă mai rămîn bani şi pentru consumul amînat.
        Impozitul pe venit este progresiv: între 0-40%. Mai sunt două sau trei impozite (locale) dar nu prea mari. În total, undeva între 1-5% din venitul anual.
        TVA este 5%, cu observaţia că, din 2013, se face 8%, iar peste încă doi sau trei ani va ajunge la 10%.
        Benzina regular este 140yen/litru. Kerosenul casnic a ajuns la 100yen/Kg (e cam 85 yen/l).

  5. stelian said, on 2012/01/12 at 01:53

    Multumesc de raspuns.
    Discutia despre structura cheltuielilor si salariul minim are sens, pentru ca in opinia mea, dincolo de valoarea salariului minim este puterea de cumparare a acestuia.
    Iti pot spune de exemplu, ca dind o cautare am aflat ca 100 de yen= 1 Euro (aproximativ, cu o marja de eroare inginereste acceptabila in contextul discutiei), si deci salariul minim pe economie din Japonia ar fi ceva mai mare ca in Franta(cam 1100 euro), de exemplu si mai mic decit in Canada-Quebec(9.75$/h).
    Despre cit este de suficient salariul minim din Romania pentru a trai… nu cred ca are sens sa discutam, nu de alta, dar in opinia personala baza de la care se pleaca in a-l stabili este absolut falsa. In Romania, pina in 2005, nici eu, nici rude de ale mele si nici cunostinte apropiate (si am mai peste tot in tara) nu au participat vreodata la vreun sondaj. Nici macar la faimoasele sondari de la iesirea de la vot. In schimb, aici in Canada, unde traiesc din 2005 am avut parte de mai multe. si nu vorbesc de cele comerciala, pentru un lant sau altul de magazine, ci de cele oficiale.
    In plus, sunt convins ca si tie, ca si mie, pentru absolut ceea ce cumperi nu ti se cere decit ceea ce cistigi. Si aceeasi situatie este cu imprumuturile. Adica yen cistigi, in yen platesti si yen iti da banca. Ceea ce nu este cazul pentru Romania. Evident, sub pretextul ca suntem in UE si ca ne pregatim sa adoptam Euro, multe bunuri si servicii sunt in Euro.
    Iar daca faci cumva conversia din lei in euro vei constata ca uneori pretul e mai mare in Ro decit in alta parte unde se cistiga Euro.
    In Japonia cu salariul minim pe o luna poti cumpara 890 litri de benzina, in Ro cu 700 lei salariul minim iei numai 130 (1l benzina la 5,3 lei).

    • Bucur said, on 2012/01/17 at 21:12

      Chestia cu benzina e destul de relevanta, mai adaugam si vorba populara „salarii romanesti si preturi europene” plus ca esti (inca) un roman verde care spune „suntem in UE” desi precizezi ca din 2005 traiesti in Canada. De asemenea nu ai specificat daca cei 9.75 dolari sunt USD sau CAD. Simple neconcordante?

      • stelian said, on 2012/01/20 at 03:08

        Benzina am ales-o ca un exemplu, cit despre SUNTEM IN UE, iarta-ma, am uitat sa pun ghilimele.
        Pot sa-ti spun insa ca acesta a fost raspunsul cind, voind sa inchiriez o masina pe durata recentului sejur ce l-am facut, toti cei ce inchiriaza masini mi-au pretins chiria in Euro. Nivelul preturilor cerute nu-l mai discutam.
        Cit despre cealalta „neconcordanta” este explicata undeva in text, ca traiesc undeva unde platesc cu ceea ce cistig, deci dolar canadian. Un alt raspuns e ca de ceva timp 1USD e aproximativ egal cu 1 CAD, cu mici variatii, nesemnificative in cazul acestei discutii.
        Un lucru ce l-as sublinia este nu atit raportul intre diferite monezi, ci cit trebuie sa muncesti ca sa ai ceva.
        Un bun amic imi spunea ca o vreme s-a utilizat ca factor pentru nivel de trai sau pentru putere de cumparare (unul din ele), cit trebuie sa muncesti pentru a cumpara un hamburger la Mc Donald, fiind o franciza larg raspindita si cu un meniu comun pe toate meridianele.
        Ce apreciez in mod deosebit la acest blog este ca autorul indeamna la actiune. Si asta nu numai din vorbe, ci actionind el insusi. E constient ca efectele sunt minime, o spune, dar in acelasi timp nutreste speranta ca totusi ceva ceva se intimpla. Comparatia ce-mi vine in minte este titlul unei carti a lui Soljenitin, „Vitelul si stejarul”.

  6. Adrian said, on 2012/01/31 at 02:45

    Salariul minim nu trebuie privit ca un venit sau o garantie, ci ca o bariera. Daca productivitatea nu depaseste acel minim, e ilegal sa ai un loc de munca. Fie ca e vorba de un tanar care are nevoie de calificare la locul de munca, sau de o persoana in varsta/invalida ce nu mai poate produce peste minim (dar vrea sa munceasca). Asadar, lipsa de demnitate reiese din privarea de astfel de oportunitati. Fiecare potential angajat isi evalueaza singur si independent acea „limita de demnitate”.

    • Marius Delaepicentru said, on 2012/01/31 at 03:07

      Păi, nici nu l-am tratat ca pe o garanţie de trai, ci ca pe o garanţie de demnitate absolută. Ceea ce spui acolo despre sunt nivele de garanţie relativă. Dacă salariul orar minim va fi bine definit, garanţia relativă va fi întotdeauna mai sus de garanţia absolută.

      • Adrian said, on 2012/01/31 at 17:47

        Daca salariul minim (orar) e suficient de scazut, atunci nici nu mai conteaza. Dar daca-i impus peste acel nivel, atunci vor fi unii carora le va fi refuzat de lege (desi probabil nu si practic) dreptul de a munci sau de a se califica. Nu vad compasiunea in acest demers.

      • Marius Delaepicentru said, on 2012/02/01 at 04:48

        Nu e vorba de compasiune, ci de principiu. Orice tentativă de însclavizare (trafic de fiinţe umane, prostituţie forţată etc.) poate fi sancţionată şi în felul acesta. Mă mir că nu vă daţi semama.

  7. Adrian said, on 2012/01/31 at 17:57

    Addendum:
    In cazul Romaniei, SM a reprezentat nu doar o bariera, ci si un venit real. Salariile bugetarilor sunt indexate in functie de valoarile minime (conform indicilor de spor). Asadar, cand creste SM cresc in mod direct si veniturile bugetarilor. Ceea ce a reusit miscarea sindicala a fost crearea unei parghii universale, iar apoi si-au putut concentra eforturile(agitatiile?) asupra unui singur punct. Presupun ca nu e cazul Japoniei.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: