▲ S-a pogorît sfîntul Aviz
După accidentul nuclear din martie trecut, rînd pe rînd, reactoarele nucleare au fost oprite. Fie pentru că le venise sorocul la revizia generală, fie pentru că nu mai corespundeau tehnic noilor (şi mai severelor) restricţii legale, iar în consecinţă au primit ordin de oprire forţată. Astfel, la sfîrşitul anului trecut, mai bine de 90% din cele 54 de reactoare din Japonia, nu mai produceau nici un KWh şi nici un yen. Dimpotrivă, consumau. Iar costurile de reprimare, stabilizare şi revizie, depăşesc adesea echivalentul a 2ml.USD/zi şi reactor.
Prin lege a fost limitată durata de exploatare a reactoarelor nucleare, la 40 de ani. Pînă la noua prevedere legală, nu existase vreo limitare, alta decît cea normată de către proiectant (de regulă, 60 de ani, cît durează betonul).
Tot prin lege au fost impuse teste de stres, la instalaţiile energetice de toate categoriile, pentru scenarii catastrofale mai severe decît cele antecalculate la proiectare. Numai pentru grupurile electrogene de avarie situate mai jos de 7m, şi tot se impunea ridicarea altitudinii lor de amplasare. Başca alte vicii structurale, funcţionale sau de întreţinere, constatate la control. Autorităţile centrale (comisia energetică) de regulă se codesc cînd vine vorba de reacreditarea siguranţei în exploatare.
Astăzi însă a fost eliberată prima autorizaţie nucleară de după cataclism. Două reactoare nucleare ale centralei de la Ooi (reg.Kansai) au primit, într-un cadru simplu dar înălţător, autorizaţia de funcţionare. Centrala fusese oprită complet în octombrie. Timpul scurt luat de testele de stres, şi reautorizarea rapidă sunt semnul că nu erau probleme majore.
Nu aceeaşi soartă o au centralele din jumătatea estică, unde codeala este psihologic mai îndreptăţită. Se pare, deficitul de putere în reţea va persista. Indiferent de anotimp. Preţul unitar al energiei va sălta cu circa 20%, ceea ce va face problematică rentabilitatea unor ramuri întregi. Nu mai departe, în Kamaishi (jud, Iwate) nota lunară de plată la electricitate, pentru un siloz frigorific, se ridică la echivalentul a circa 20.000 USD. Clienţilor, pescari sărăciţi deja de ravagiile naturale, atît asupra flotei cît şi a fondului locativ, le va fi din ce în ce mai greu să acopere sporul de tarif la stocarea produselor marine.
Acreditarea de azi pentru centrala Ooi, nu a fost lipsită de incidente. Un grup de ecologari protestau zgomotos, gîlceavă ce a întîrziat cu circa 3 ore punerea avizului în execuţie.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
Dragă Delaepicentrule,
Revin, după o tihnită absenţă, cu un entuziasm în plus. Îţi frecventez – mă repet… – cu interes blogul, scintilaţiile de comentator, eboşele cu aromă juridică, micile panseuri de conjunctură. Te găsesc, aici, în plină detentă (elaborezi ample sugestii politice, glosezi delicios ambientul nipon, explici, evaluezi, tălmăceşti, faci arpentaj, umbli, convingător, la dedesubturi birocratice, glumeşti fără sulf…), te văd în luntrea promiţătoare a lui Neamţu, duelând, geometrizând, adulmecând marţial tărăşenii cu maidanezi, punând umărul cu tenacitate, te simt informat, blindat, bine frezat, fără ticurile insomniacului autohton, fără patetisme de gondolă. Prin urmare, te întreb: cum faci dom’le? Cum de-ţi iese un asemenea portret? Cum poţi fi şi tavernier (în Ţara Soarelui Răsare), şi tată implicat, şi soţ (plauzibil), şi tăun pentru impostori, şi conviv de idei, şi cititor abil, şi interlocutor prompt, şi salahor agreabil la Noua republică? Dă-mi şi mie un preambul de reţetă, un reper, un nume de vitamină, o povaţă incantatorie, ceva… Fiindcă mă simt, de ceva vreme, la antipodul blazonului « Mistreţu » : fac metafizică de hamac, nu-mi prea ies lecturile, nu pot compune cu mine, sunt anchilozat. Luat repede, mă fâstâcesc evazionist, oftez a crepuscul, divaghez arborescent. Să mă însor? Să beau oţet de mere? Să mă apuc de Kyudo?
Amicalement,
Polichinelle
Dragă domnule (doamnă?) Polichinelle,
Vă mulţumesc pentru aprecieri. Aş fi fost bucuros dacă ele ar fi descris şi realitatea. Dar discrepanţa devine strict problema mea. 🙂
Online e relativ uşor de compus un bust bine debavurat. Pe semne, am o propensiune pentru a mă uzurpa succesiv. Tehnologia informatică mă ajută. 🙂
E drept, nu totul este imagine. Am avantajul că muncesc cu mîinile şi cu ochii. Îmi rămîn libere urechile, precum şi mintea, pentru memorarea informaţiilor (pe termen scurt şi mediu) şi pentru relaţionarea lor cu „substratul”. Denumesc substrat şlamul de (meta)cultură rămasă după ce am uitat tot ce era de uitat. Nu mai sunt în stare să citesc cărţi, ceea ce iar îmi oferă timp, dar îmi ia şi speranţa că aş putea deveni vreodată erudit.
În schimb, m-am deprins ca, atunci cînd privesc ceva, o structură chimică, de pildă, să o recompun şi în forma izomerilor posibili. Se pare, deprinderea de a răsturna şi strîmba structuri, îmi prinde bine în a deosebi lucrurile plauzibile, dincolo de obtuzul şi plictisitorul refren gazetăresc: X a provocat evenimentul B pentru a abate atenţia de la scandalul A.
Altfel, ce să zic? Prolificitatea divergentă nu este o valoare. Ba, de la mentori, primesc şi reproşuri că mă risipesc. Aşadar, nu aveţi a vă simţi inferior. Cînd va veni, va veni fără scremete. Dacă ne-am maturiza prea devreme am rămîne şi scunzi. O spun ca unul cu pubertatea întîrziată. Şi fără garanţia că mi-a trecut. Altfel aş fi fost ceva mai puţin teribilist.
Cu cele mai bune gînduri,
Marius Mistreţu – jumătate om, jumătate blazon
Salut Marius San , primul samurai mioritic in tara soarelui rasare . 🙂
Da cu nationalizarea Tepco cum stam ? Ca pe la mine in ograda scriu ziarele ca musai sa fie a statului tinind cont de cite miliarde dolari are de platit ca despagubiri , curatenie ambientala , reparatii , etc .
PS . Sa inteleg din articol ca energia e tot cu portia distribuita , ca pe vremea „epocii de aur” de la noi ?
Salut, signor Estefano!
Nu ştiu dacă va fi naţionalizată compania. E foarte posibil. Cert e că are o listă nesfîrşită de reclamanţi. Ziceam mai prin martie că presimt o avalanşă de procese. Lista se lungeşte cu fiecare zi. Iar pentru cele patru instalaţii de la Fukushima #1 încă nu se poate face un total al costurilor viitoare. Creşterea TVA va avea o fracţie ce va merge tocmai la extincţia pagubelor şi la reconstrucţie.
Pentru că asigurarea de accident nuclear nu acoperă mai mult de echivalentul a 2 Md.USD. Colac peste pupăză, compania de asigurări (nenumită în ştiri) a declarat că nu reînoieşte contractul de asigurare cu Tepco, întrucît probabilităţile trebuie recalculate, că altfel s-ar putea ca în viitor să îşi ia ţepe şi mai mari.
În rest, întreruperile controlate au dispărut încă din primăvară. Nu cred că au ţinut mai mult de două luni. Factorul de încărcare este permanent pe muchie de cuţit (peste 90%) nu numai în est, dar şi în rest, ceea ce a dus la înăsprirea contravenţiilor pentru consumatorii industriali ce nu cooperează la îndeplinirea planului de scădere a consumului cu 15%. Peste vară, cam 400 de companii au fost amendate pentru depăşirea consumului normat.
@marius
intervin ca musca’n lapte: importa japonia electricitate de pe continent?
ca eu tot nu’mi pot imagina cum pot altfel functziona cu un asa minus de putere!
Salut, Niku,
Energia de origine nucleară reprezintă cam 17-19% din capacitate. Cele două reţele (de 50 şi resp. 60Hz) sunt niţel supradimensionate, pentru a păstra calitatea, şi a prelua vîrfurile de sarcină. Scoţînd din funcţie reactoarele şi o parte din centralele pe combustibil fosil din partea de est, a rezultat vremelnic un deficit de 10GW, din care 6GW i-a acoperit Rusia, că mai mult se pare că nu ţinea sîrma, restul traducîndu-se în opriri voluntare. Asta, vreo două luni, pînă s-a recuperat capacitatea de producţie de la toate centralele (nucleare şi pe hidrocarburi) intrate în verificări. Simultan, au fost puse restricţii la consumatorii mari. Obiectivul a fost scăderea cu 15% a puterii la consum. S-a mers cu gradul de încărcare la 90%, iar în cîteva vîrfuri de sarcină s-a ajuns şi la 97% (aproape să pleznească). Obiectivul a fost atins, cu ceva amenzi şi sacrificii, chiar şi umane. De pildă, numărul cazurilor de supraîncălzire corporală s-a triplat în 2011 faţă de 2010.
Nu ştiu dacă importul a continuat sau continuă.
Dacă dezastrul s-ar fi produs în jumătatea de vest, nici importul nu ar fi fost posibil. Convertoarele 50-60Hz din Kinki şi Kansai nu ar fi putut pompa mai mult de 1GW din partea de est pentru a o trimite în vest.
Din examinarea unor date mai vechi, despre încărcarea reactoarelor nucleare, am concluzionat că zonele în care ele sunt indispensabile pentru menţinerea factorului de putere, sunt insulele Hokkaido şi Shikoku. În Hokkaido am găsit şi un reactor al cărui indice de utilizare extensivă depăşea 100%. E drept, nici Kyushu nu stă grozav la satisfacerea necesarului, dar strînge din dinţi.
Off-line. Despre presa de tipărit a japonezilor, pe site-urile românilor.
http://www.paginademedia.ro/2012/01/la-noi-moare-la-ei-prospera-presa-japoneza-sfideaza-criza-cum-se-lupta-ziarele-pentru-increderea-cititorilor/#more-38646
Despre eroismul oamenilor de media am mai povestit. Gazeta de perete (în două sau trei exemplare) din Ishinomaki este unul din exemple. Cine vrea să facă gazetărie, la o adică, o poate face şi cu două carioci şi o hîrtie, la lumina lanternei.
Fiţoşii nu sunt în stare nici să stilizeze traducerile făcute de Google, şi nici să spună de unde au copiat. Acum cred că e pentru oricine clar de ce i-am pleznit pe fiţoşii din mass-media româneşti peste bot, atunci cînd au venit cu jalba-n proţap să le dau exclusivităţi. 🙂