Fără buletin

Aţi observat desigur că la televizor apar tot felul de interlopi cu cătuşe, oameni ce continuă să ne violeze bunul simţ, fluturîndu-ne sofismul că ei sunt victime politice, dar că nu li se poate lua funcţia publică deoarece, vezi, Doamne, sunt „organe alese”. Incompetenţii noştri magistraţi, culmea!, le mai dau şi dreptate.

În realitate nu este aşa. A fi ales nu îţi conferă dreptul de a rămîne ales. A rămîne ales este un privilegiu dobîndit în baza dreptului de a fi ales. Privilegiile sunt întotdeauna condiţionate. În cazul dreptului de a rămîne ales, există condiţii ce se referă la: compatibilitate, moralitate, integritate şi chiar şi la sănătatea fizică şi mintală. Cam ca la permisul de conducere. Ai condiţii de dobîndire (vîrstă, stare a sănătăţii, antecedente penale etc.) şi condiţii de păstrare a dreptului de a conduce (punctaj, conduită, accidente, infracţiuni etc.). Şi nu e nevoie de decizie judecătorească pentru a rămîne fără permis, chiar dacă asta ar însemna să îţi pierzi totodată şi pîinea.

Aşadar, Justiţia noastră chioară face o gravă confuzie, deloc nevinovată, între dreptul de a fi ales şi privilegiul de a rămîne ales. Invocă atît dreptul de a fi ales, cît şi prezumpţia de nevinovăţie, omiţînd că prezumpţia de nevinovăţie este valabilă numai în interiorul tribunalului. Afară, oricine poate aprecia vinovăţia cuiva şi trage concluzia că inculpatul este o jigodie care nu merită să aibă privilegii. Magistraţii invocă dreptul de a fi ales cînd, de fapt, dreptul de a fi ales nu este un drept exercitabil continuu, ci numai punctual, atunci cînd sunt alegeri. Nimeni nu este ales de trei ori pe zi, ci o dată la patru ani. Dar zilnic este dator să arate că nu a fost ales degeaba. Constituţia garantează doar că are dreptul să fie ales, dar nu poate garanta mai mult decît cu imunitatea dată de demnitatea publică, rămînerea alesului în funcţie. Condamnarea excede condiţiile de imunitate şi este de natură să şteargă dreptul de a rămîne ales.

Practica arată că mai toţi demnitarii ajunşi în instanţă au fost vinovaţi. Că şi-au şpăguit judecătorii pentru a face dosarele uitate pînă la prescripţie e doar un detaliu. Noi avem toată libertatea să considerăm că toate prescripţiile faptelor ce au făcut obiectul acuzării reprezintă dovada clară a vinovăţiei titularilor. Nevinovatul nu tîrşeşte procedurile, ci vrea o rezoluţie clară, cît mai rapid. O ştiu pînă şi africanii din Congo*.

Ce constatăm? Constatăm că în Parlamentul actual sunt 6 puşcăriaşi ce votează legi şi ce îşi cară lunar roaba de bani deşi sunt jigodii cu sentinţa în buzunar. În baza cărui drept? A dreptului de a fi ales? Nu! În baza sofismelor şi codelilor magistraţilor. Magistraţii noştri nu sunt în stare nici măcar să regleze conduita post-decizie. Ei se consideră exteriori, deşi am stabilit că dreptul de a rămîne ales ar fi un drept fundamental numai şi numai dacă nu ar exista nicio condiţie de compatibilitate. Atîta timp cît există cel puţin o singură incompatibilitate, fie ea legală sau morală, prezenţa interlopilor în Parlament este un abuz împotriva democraţiei. De ce? Pentru că dreptul de a fi ales şi dreptul de a rămîne ales sunt superpozabilă şi au tărie egală, dacă şi numai dacă nu există nicio diferenţă de statut între candidatul ales şi reprezentantul organului ales. Or, calitatea de puşcăriaş nu poate fi compatibilă cu calitatea de demnitar al statului român. Constituţia nu pomeneşte de niciun drept fundamental de a fi demnitar puşcăriaş. Ca puşcăriaş, singura demnitate este cea de şef de cameră.

Propunerea mea este ca fiecare cititor să trimită în nume propriu (chiar şi prin mail) cîte o sesizare la Avocatul Poporului şi să argumenteze în spiritul micii mele pledoarii. Este important să le deschidem ochii juriştilor, prin disjuncţia a fi şi a rămîne. Între constituţional şi imoral (adică neconstituţional). Oricîte sofisme ar emite Justiţia, penalul rămîne penal. Penalul nu are voie să voteze legi. Iar asta nu o putem arăta decît prin cantitate. Avalanşe de sesizări. Exprimarea răspicată a fricii, a indignării, a mîniei.

––––––––
* Este vorba de o „procedură judiciară” arhaică, ce foloseşte ca agent probator extractul dintr-o plantă numită fisostigma (românizat). Fisostigmina, alcaloidul neurotoxic conţinut, are şi proprietăţi vomitive. Efectul „justiţiar” depinde numai de viteza de îngurgitare. Cel ce se ştie vinovat va bea mai cu băgare de seamă, în înghiţituri mici, lăsînd în mod inconştient timp pentru ambsorbţie. Cu efect mortal. Cel ce se ştie nevinovat va da licoarea pe gît dintr-odată. Efectul vomitiv, şi deci, salvator, apare numai la înghiţirea impetuoasă.