▲ Curaj de mamă
Pe linia Senseki, ce leagă oraşele Sendai şi Ishinomaki, în dreptul tîrgului Higashi Matsushima, un tren cu 60 de pasageri a fost surprins de ţunami. Mecanicul a avut inspiraţia de a-l opri într-un debleu scurt de numai 100m, ce taie, într-un arc strîns, un promontoriu împădurit, mărginit la nord de estuarul rîului, iar la sud, de un canal de adăpostire a bărcilor pescăreşti. (v. foto.) Acolo, elevaţia a fost de peste 5m. De o parte şi de cealaltă a promontoriului, terenul (împreună cu linia ferată) a fost invadat de ţunami. Aşa că cei 60 de pasageri au fost nevoiţi să îşi petreacă noaptea în izolare. Doar unul din cei 60 – o femeie de vreo 60 de ani – a intrat în panică, altminteri repede temperată de atitudinea celorlalţi, nu mai puţin speriaţi, dar mai pudici.
Oamenii şi-au împărţit frăţeşte apa şi merindele, şi-au făcut curaj unii altora, deşi, înconjuraţi de ape negre şi de construcţii în mişcare, speranţa le era destul de firavă. Povestea o tînără că, aflată în imposibilitatea de a lua legătura cu familia, şi-a scris testamentul pe telefonul celular.
Pe la miezul nopţii au fost aduşi trei răniţi scoşi din vîltoare (nu e clar de cine). Oamenii au scos cîteva canapele şi le-au făcut pat pe culoarul vagonului. Din oră în oră, cu schimbul, le masau răniţilor corpul, pentru a preveni formarea cheagurilor.
Dimineaţă, cînd apele s-au mai retras, pasagerii au părăsit trenul şi au plecat pe picioare către un loc mai sigur.
Dar cel mai impresionant moment a fost cînd un elev, ce se nimerise în tren la ora la care se întorcea de la şcoală, şi care pînă la orele 2 din noapte stătuse tăcut, cu inima cît un purice, a fost strigat pe nume de afară: -”Ooi! Fiul meu e cumva înăuntru?”
Nu e clar dacă mama elevului venise înot, sau peste muncel, prin ninsoare, pe lîngă iaz, prin bezna ce învăluise întregul ţinut. Cert este că elevul, pînă atunci tăcut, a izbucnit în plîns şi s-a cuibărit la pieptul maică-sii.
Mişcată de neverosimila întîlnire, uşor înciudată de propria-i slăbiciune, tînăra şi-a şters din memoria telefonului, deja caducul testament.
Epilog. Conduita mecanicului a fost omologată ca regulă de siguranţă în manualul feroviarilor. De acum înainte, pe liniile feroviare şi rutiere expuse la ţunami, deplasarea nu va înceta în momentul cutremurului, ci doar atunci cînd vehicolul ajunge la o altitudine asigurătoare.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
”Ooi! Fiul meu e cumva înăuntru?”
+
tînăra şi-a şters din memoria telefonului deja caducul testament.
emotionante momente….
Admirabil popor, extraordinara natiune… Nu-i va egala nimeni, niciodata, nici de acum intr-o mie de ani. Am vazut ieri seara, pe CNN, o ceremonie de comemorare a celor morti/disparuti in imensa tragedie care a lovit Japonia. Atata decenta, atata bun simt, atata modestie respectuoasa la un popor care, iata, a dat miriade de semnificative lectii intregii umanitati.
Bine ai revenit, Flory!
Da, nu a aplaudat nimeni la ceremonie. Am ascultat ceremonia, ca de obicei, la radio. Împăratul, deşi operat cu numai trei săptămîni în urmă pentru bypass coronarian, şi cu niscai edeme toracice, a găsit resursele fizice pentru a participa pentru 20 de minute la ceremonie. După ce anul trecut a colindat toate oraşele şi satele afectate de cataclism.
De altfel, japonezii înşişi spun că, ţunami a sărăcit instantaneu jumătate de milion de oameni, însă naţiunea a ieşit mai bogată cu bunul renume.
Fericirea este în curs de redefinire. Modelul va fi probabil micul regat Bhutan. O arată lunga vizită a regelui Bhutanului, din toamna trecută.
Marius: acum, in clipa asta, pe TLC (54th chanel, la mine), ma uit la „Japan Tsunami – Tales of Terror”, un reportaj dincolo de cuvinte, dincolo de teroare, dincolo de lacrimi, dincolo de orice… fara cuvinte, pur si simplu! Privesc si plang si chiar nu pot intelege ca asemenea natiune exista, ca oamenii acestia chiar sunt deadevaratelea. Ca am revenit, zici? Da crezi ca e zi in care sa nu ma gandesc la tine, sa nu ma gandesc la voi?!
[…] Curaj de mamă. “- Ce tsunami? Ce cutremur? Eu trebuie să-mi văd copilul!”. Deh, Japonia… […]