● Vot prin corespondenţă = furt prin corespondenţă
Prin toamnă, am comentat pe un sait de petiţii online, pe marginea unei intolerante petiţii îndreptate împotriva banalei proceduri de vot prin corespondenţă, altminteri, text de lege aflat, în mod exasperant, încă prin sertarele Parlamentului, sub forma unui proiect. Lăsînd la o parte simplismul textului, vă propun să analizăm argumentul militanţilor, printre care, veţi descoperi şi un verbos sociolog analist „ciuvic”, pe la televiziunile de propagandă.
Nu mică mi-a fost mirarea să fiu contrat de un sociolog. Un anume Mircea Kivu, ce îmi opunea argumente antropologice, de moravuri ce privesc îndărăt, argumente tributare însă viziunii profund birocratice, prin care adesea este denaturat orice text de lege, în sensul înăbuşirii efectului ce se presupune că legea este instrumentată să îl provoace. (Aplic mai jos hardcopy după conversaţie.)
Zilele trecute însă, ghiduşul sociolog s-a trezit să comenteze din nou. Pe semne, temperatura atmosferică l-a scos din hibernare.
M-am enervat. Încerc sociologiceşte o similitudine, folosind sofismul preacinstitului Kivu.
L-aş întreba pe domnul sociolog cum apreciază atitudinea populară faţă de pedeapsa capitală. Statistic, circa 70% din adulţi ar fi de acord ca pedeapsa capitală să fie reintrodusă în Codul Penal.
În fond, nu ar fi mare diferenţă între a-i refuza cuiva dreptul la viaţă fizică şi a-i refuza altcuiva dreptul la viaţă politică. Deosebirea este că lipsa procedurii de vot la distanţă, face posibilă negarea dreptului la viaţă politică în lipsa unei sentinţe de vinovăţie. Tradus în termeni de drept la viaţă fizică, asta ar echivala cu execuţia sumară. Adică, un fel de: dă-l în mă-sa, că miroase a băutură! Poc!.
Ar legitima aversiunea populară faţă de homosexualitate, precum şi consimţămîntul poporului pentru pedepse ce produc efecte ireversibile (executare, castrare etc.) legiferarea în sensul dorit de popor?… Sunt convis că dl. Kivu o va fi scăldat pîrvuleşte, sau, după caz, într-un mod pontos.
Domnul sociolog Mircea Kivu m-ar putea convinge de nocivitatea votului la distanţă şi de justeţea raţionamentului său, numai după ce în legislaţia penală vor fi reintroduse pedeapsa cu moartea (pentru crime grave) şi puşcăria pentru homosexualitate. Şi, de ce nu?, pedeapsa cu moartea pentru homosexuali. Cu observaţia că este bine ca cele două pedepse să fie aplicate fără un proces în instanţă, aşa cum şi, actualmente, persoana politică a cetăţeanului este ucisă fără vreo sentinţă judecătorească, doar pentru că cetăţeanul este: bătrîn şi neputincios, ţintuit la pat, fără buletin sau prea departe de urnă.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
Drepturile constitutionale ale alegatorului invocate de dl. Kivu sunt spulberate de legea pentru alegerile locale care, cu o nonsalanta reminescenta socialista, spune (la art 3, alin 3, L 64/2007, pentru puristi):
„Dreptul de vot se exercita numai in comuna, orasul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritoriala a municipiului in care alegatorul isi are domiciliul.”
Domiciliu care se dovedeste, normal, cu buletinul… (art 19, art 20)
De aici incep frustrarile mele: posed trei proprietati – doua in Bucuresti si una la tara, la vreo 50 de km de oras. Nu, nu sunt latifundiar. De locuit, de trait, locuiesc in toate cele trei locurile (nu, nu in acelasi timp…) dar nu pot avea decat o singura resedinta in buletin.
Ca si cetatean, ma intereseaza nespus cine si cum administreaza locurile in care am proprietatile. Mai ales ca platesc impozite in fiecare dintre aceste locuri. Dar, conform legii, eu nu pot alege reprezentantii administratiei locale decat intr-un singur loc. Ala scris in buletin.
In rest, Dumnezeu cu mila. Pegrele, ciorditorii, loazele si alte elemente ale masei de manevra electorala (mai ales la sat) vor fi cei ce vor alege cine va administra teritoriul unde am eu proprietatea. Unde muncesc. Unde traiesc. Eu nu pot decat sa ma uit si sa tac ca, deh, vorba d-lui Kivu, e pur constitutional.
As fi facut efortul de a ma deplasa la cele trei sectii de votare deoarece as fi fost direct interesat de locurile unde imi duc traiul. Fara sa impietez procesul electoral deoarece interesele mele locale sunt mai puternice decat ale unui taraie-brau cu viza de flotant. Dar, nu, nu se poate. Listele se fac doar cu buletinul…
Nici nu mai spun ca votul prin corespondenta ar fi fost mai mult decat justificat in acest caz.
As dori sa-mi explice dl Kivu (cine altcineva!?) de ce nu se poate ceea ce vreau eu? E ceva absurd si ilogic in ceea ce doresc? A cui Constitutie ar fi incalcata?
PS. Nu am nimic cu dl. Kivu. Dar a devenit si dansul unul dintre exponetii unei clase de avocati ai diavolului care incearca sa ne convinga de bunele intentii ale unui stat autist si rapace in ingustimea sa.
Să nu exagerăm totuşi. O identitate nu poate cuprinde decît un domiciliu stabil. Este valabil şi pentru persoanele juridice cu mii de filiale, nu numai pentru cele fizice. Aşadar, o persoană, un vot.
Dar, în principiu, statul ar trebui să le permită şi celor ce nu se află în localitatea de domiciliu să voteze. Fie anticipat, fie la distanţă.
În Japonia, s-a aplicat pe scară largă, la alegerile locale de anul trecut. Ce ar fi fost ca o lege restrictivă, precum cea românească, să nu le permită locuitorilor de la Minami Soma, sau de la Futaba, (localităţi evacuate din cauza radioactivităţii) a vota decît în localitate?
De votat au votat, dar prin corespondenţă. Nu numai locuitorii Fukushimei, dar şi cei aflaţi în locuinţe temporare, uneori şi la 100Km distanţă de localitatea de domiciliu. 🙂
Nu cred ca exagerez foarte tare. Sunt de acord ca o identitate, un individ, trebuie sa fie (scriptic vorbind) asociat unui singur domiciliu. Nu aceasta imi era problema, sa am trei adrese in buletin sau sa am trei buletine…
Problema este ca eu sunt apartinator a trei comunitati. Nu cred ca faptul ca nu sunt prezent in fiecare din ele 24/7 ma face mai putin cetatean al comunitatii respective si ca, pe cale de consecinta, din motive de buletin, la doua din ele ar trebui sa ma doara in basca ce se intampla.
Din contra, consider ca atat timp cat administratia locala poate sa ia decizii care sa imi afecteze (pozitiv sau negativ) viata si proprietatea este absolut normal sa pot avea dreptul de a ii alege pe acestia.
Fiind vorba de administratii locale, de interese strict interne ale unor comunitati clar determinate, nu cred ca algoritmul „un cetatean rumân=un vot” are vreo relevanta. Apartenenta funciara la o comunitate mi se pare mai importanta decat inchiderea birocratica de bilant electoral.
Chiar asa exagerat vi se pare?
Simpatizez cu ivanG.
Locuiesc în sectorul 3 din București, mai am o proprietate și muncesc în sectorul 2 din București. Deci sunt interesat de cel puțin 2 sectoare din București pentru că deciziile administrației publice locale de acolo îmi afectează viață.
Dar să votez în ambele „localități” ar fi prea mult.
Civilizat ar fi niște consultări publice… până atunci reclamații, petiții, plângeri… la orice neregulă de peste tot.
Soția a schimbat buletinul și are domiciliul în S3… poate eu o să rămân cu domiciliul în S2…
@eRadical şi @IvanG
Vă răspund amîndurora. Să vedem ce statut ontic au proprietăţile imobiliare şi ce drepturi decurg din ele.
Proprietăţile imobiliare sunt sclavi, persoane juridice*. Persoanele juridice nu au drept de vot, întrucît nu au cetăţenie. Registrul de cadastru nu acordă cetăţenie, ci oglindeşte doar relaţia de proprietate între stăpîn şi sclav. Dreptul de vot nu vă vine de la faptul că aveţi proprietăţi imobiliare. A existat şi o asemenea vreme, cea a votului cenzitar, cînd la acordarea dreptului conta cît de mare îi este averea titularului. Însă, de cînd votul a devenit universal şi egal, dreptul de vot decurge din persoana umană. Adică, din ceea ce eşti, iar nu din ceea ce ai. Drept de vot au şi cetăţenii fără vreo proprietate imobiliară. Chiar şi cei ce locuiesc sub poduri. La locale, important este unde îşi înregistrează existenţa.
Acuma, cum o persoană umană nu poate fi în două locuri în acelaşi timp, util este ca ea să se hotărască unde se stabileşte. Poţi avea 50 de proprietăţi în 50 de locuri, dar să locuieşti cu chirie în al 51-lea. Poţi locui în oricare din cele 51 de locuri, dar numai unul din ele poate fi cel stabil.
Pot avea 100 de proprietăţi imobiliare. Atîta timp cît locuiesc în afara ţării, şi am paşaport de cetăţean român cu domiciliul în străinătate, sunt radiat din registrele de rezidenţă din ţară. Rămîn însă în registrul de cetăţeni. De pildă, la alegerile locale, eu nu am dreptul să votez în niciunul din cele 100 de ipotetice locuri în care aş avea proprietăţi, dar, în funcţie de legislaţia ţării de reşedinţă, pot avea dreptul de vot în localitatea de reşedinţă din străinătate, chiar dacă nu aş avea nicio proprietate imobiliară.
Un singur drept nu poate să îmi fie luat; cel de vot în alegerile generale. Iar raţiunea este simplă. Alegerile locale nu au potenţial de alterare a relaţiei de cetăţenie. În schimb, cele generale (legislative) da. Prin arma votului, eu pot contribui la slăbirea ascensiunii în Parlament a unui partid resentimentar, de pildă. Dacă nu mi s-ar permite să votez la alegerile legislative, atunci, însăşi noţiunea de cetăţenie ar fi golită de sens. Oricînd ar putea da Parlamentul o lege prin care să mă „pedepsească”, iar eu aş rămîne fără nicio cale de atac.
Aşadar, pentru protecţia tuturor cetăţenilor, dreptul de vot în alegerile generale este interzis a fi luat sau obstrucţionat. Raţiunea votului la distanţă este cea de egalizare în plan teritorial a dreptului de vot, din moment ce distanţa dintre proxima urnă este în afara ţării, infinit mai mare, nerezonabil de mare, ceea ce, în mod obiectiv, este o piedică geografică, dar care poate fi surmontată prin serviciul poştal. Aşa cum, pentru două proprietăţi imobiliare de dimensiuni şi de vîrste egale se percepe exact aceeaşi taxă de intabulare, tot aşa, la exercitarea dreptului de vot trebuie ca costurile de exercitare a dreptului de vot, angajate de cetăţeni, trebuie să fie egale, sau cel puţin comparabile.
––––––––
* În UK, toate proprietăţile imobiliare sunt explicit persoane juridice. Ele sunt definite în registrul de cadastru, iar în fişa fiecărui obiect este trecut proprietarul. La transferul de proprietate, se scrie numele noului proprietar.
I hope we agree to disagree…
1) As dori sa fie evident ca pozitia mea se refera doar la votul dat in alegerile locale.
2) Nu am pretins si nici nu am facut vorbire despre votul cenzitar. As fi intrutotul de acord ca, indiferent de marimea proprietatii, votul meu sa fie egal (cf constitutiei…) cu votul oricarui apartinator al aceluiasi „locus” (adica „loc” de unde si „alegeri locale”…) indiferent de faptul ca apartenenta ne este data de buletin sau de proprietate. Speram sa se fi subinteles din cele spuse de mine.
3) Da, poti avea 2 sau 200 de proprietati. Daca nu ai cedat uzufructul vreuneia dintre ele (chirie, arenda, locatie, etc) cred ca ar trebui sa ai dreptul (egal cu al celorlalti apartinatori ai „locus”-ului) de a decide asupra celor ce vor administra locul in care ai proprietatea. Cu toate consecintele care decurg din aceasta administrare: sanatate, educatie, securitate, igiena, etc, acesti factori putandu-ti afecta viata.
Daca poti/vrei sau nu sa-ti exprimi efectiv optiunea in toate cele 200 de locuri este doar problema ta, a proprietarului (si aici votul de la distanta – suntem in sec XXI – ar fi avut un cuvant de spus).
E m-as multumi sa am dreptul si as vota in cele trei locuri ale mele.
4) Povestea cu UK si proprietatea-entitate juridica este reala dar este valabila doar in UK si numai in anumite spete, fiind desprinsa din Common-Law-ul lor.
[putin off-topic]
Problema mea de perceptie asupra administratiei locale pleaca de la o alta dilema ce o am:
De ce primarul si consilierii locali trebuie sa reprezinte niste partide si interesele lor (oricare ar fi acestea)?
Ar putea fi sustinuti de formatiuni politice in procesul electoral, dar dupa aceea, apartenenta lor (ca functie) la un partid sau la o doctrina este inutila.
Nu este nicio deosebire intre o canalizare liberala si una social-democrata. Asa cum nu exista vreo diferenta intre niste decizii urbanistice de centru-dreapta fata de unele de centru-stanga. Iar gunoiul trebuie ridicat, indiferent daca se face in mod democrat-crestin sau national-socialist.
Vei rămîne probabil surprins, dar există o diferenţă de doctrină politică şi în urbanism.
De pildă, parcările. O doctrină stîngistă va angaja preluarea problemei în totalitate de către primărie, iar concurenţa între unităţile de parcare va fi practic zero. Una de dreapta însă, va pune doar condiţii de eliberare a carosabilului, eliberînd totodată iniţiativa privată, în sensul că oricine are dreptul să îşi construiască pe terenul său o parcare cu plată. Chiar dacă primăria va construi şi parcări în regie proprie, ele vor fi obligate să practice preţuri comparabile cu cele private. Niciodată gratis, niciodată dumping.
Chiar şi în reglementarea reţelei de apă curentă pot exista diferenţe doctrinare. O reţea de apă după o doctrină stîngistă, va merge în presiune mare şi va fi alimentată cu energie electrică numai de la staţiile centrale de pompare. O reţea construită după doctrine ceva mai individualiste, va merge pe conducte cu presiune scăzută, iar fiecare consumator (casă, fabrică, bloc de locuinţe, microraion de case) va avea o staţie de pompare proprie, alimentată electric din resurse propri, va avea un rezervor de zi la parter şi eventual un rezervor de alimentare sus pe terasă.
Discuţia despre gunoi, ţi-o pot dezvolta şi doctrinar, dar tare mi-e teamă că te voi plictisi.
Ivan, nimeni nu se defineşte prin ceea ce are, ci prin ceea ce este. Tu eşti cetăţean, dar plăteşti ce ai de plătit la primăria din proximitate, pentru sclavii tăi, de care eşti şi răspunzător. Nu pentru tine. Pentru tine plăteşti doar impozitul pe venit, şi eventual impozitul local aferent persoanelor fizice. (în Japonia există şi un astfel de impozit.) Sclavii pot avea naţionalitate, dar nu cetăţenie.
Invocînd cheltuielile aferente persoanei juridice (proprietatea imobiliară), faci marea confuzie de a te identifica cu proprietăţile tale, ceea ce înseamnă că ţi-ar conveni un vot cenzitar, şi încă un vot cenzitar multi-instanţiat. Nu eşti singurul care face o confuzie atît de flagrantă. 🙂
Pentru a face mai clară iluzia drepturilor politice ale persoanelor juridice, îţi recomand articolul acesta.
OK, iarta-mi confuzia in care traiesc leganat de iluzii…
Nu, nu ma plictisesc dezvoltarile doctrinare pe tema gunoiului, acesta fiind – de fapt – si unul din motivele pentru care-ti sunt cititor fervent. (honestly…)
Dar a politiza nepolitizabilul si a gasi inregimentari doctrinare pentru simple actiuni guvernabile pe baza bunului simt si a legilor fizicii, naturii si economiei nu reprezinta decat o voluta menita sa ascunda ceva. Ce? Depinde de partid…sau de cine e la putere 🙂
Just K.I.S.S.
PS1. Exemplul cu parcarile (sorry!) nu tine. Sa plecam de la premizele ca structura politica a administratiei locale ramane constanta pe parcursul mandatului si ca acest mandat a fost dat pentru a raspunde intereselor comunitatii.
Este foarte posibil ca pe parcursul celor patru ani, din motive de 1)rentabilitate si 2)rezolvarea necesitatilor comunitatii sa se treaca de la solutia de „dreapta” la cea de „stanga” si, eventual inapoi la „dreapta” daca se dovedeste ca era mai buna. Sau invers, ca sa nu se supere nimeni. Unde e influenta doctrinei?
PS2. Iar in urbanism, da, exista influenta doctrinei politice, dar nu la nivelul administratiei locale! Ei doar pot aplica si/sau implementa o doctrina stabilita central. Ori nu acesta era subiectul meu. N’est pas?
Dacă doctrina este stabilită central, atunci, da, autorităţile locale nu sunt decît o curea de transmisie. Dar însuşi faptul că, de exemplu, nu li se recunoaşte comunităţilor locale dreptul de a stabili propriile reguli de colectare şi de valorificare a gunoiului, propriile reguli de amenajare a parcărilor, propriile reguli de gestionare a resurselor de apă (de interes local), reprezintă o expresie a unei doctrine centraliste. Centralismul nu poate fi de dreapta, ci e doar o formă de colectivism. 🙂
„Nu eşti singurul care face o confuzie atît de flagrantă.”
Oare, daca e clar ca nu sunt singurul si se dovedeste ca, de fapt, suntem atat de multi incat devenim majoritari, nu-i asa ca actuala confuzie are sanse sa devina doctrina a carei simpla logica poate fi atat de flagranta? 🙂
Sigur, cînd din ce în e mai mulţi oameni militează pentru drepturile animalelor, pentru drepturile persoanelor juridice, pentru iluzorii drepturi izvorîte din deţinerea de obiecte, atunci, da, nu e de mirare buimăcia doctrinară contemporană.
Cînd din ce în ce mai mulţi oameni au impresia că a deţine multe cărţi echivalează cu a fi un om citit, că a purta poşete Luis Vuitton echivalează cu a fi un om cultivat, că a volăni un Ferrari echivalează cu a fi un lord, că a deţine un i-Pad echivalează cu a fi un om informat, că a pune planeta la sălbăticit echivalează cu a fi bun, sigur, a fi păleşte în faţa lui a avea.
Cam toate tiraniile vin din a avea (un Benz, un mediu „sănătos”, un i-phone, un sclav în plus etc.) . De fapt, toată istoria este lupta dintre a fi şi a avea. Că pe termen scut cîştigă a avea, nu este suficient ca oamenii să înţeleagă că a fi este de fapt ceea ce contează.
OK, si cu asta gata…
Pentru a-mi apara onoarea (si nu neaparat punctul de vedere) ma simt obligat sa reamintesc ceva din enuntul initial, ce pare ca s-a pierdut pe drum. De unde si observatiile tale (pertinente dintr-o anume perspectiva).
Eu mi-am clamat respectivul drept de vot nu din perspectiva lui „a avea” ci din perspectiva lui „a fi”. Eu sunt, traiesc, muncesc, contribui in cele trei colectivitati. Nu simultan 🙂 dar pe parcursul unei saptamani sunt prezent aproape egal in cele trei locuri. De aici dorinta de a putea decide. „A avea” era doar argumentul cu care justificam palpabil si birocratic aceasta stare (vs buletin).
Este drept ca atunci cand s-au pus bazele filozofiilor politice pe care ti-ai bazat argumentatia (revin, pertinenta, de altfel…) a putea decide intr-un anumit moment dat (sa zicem ziua alegerilor…) asupra viitorului „locus”-urilor unde-ti aveai multiplele proprietati era o imposibilitate fizica. Poate (si) de aceea o astfel de abordare parea absurda si inutila dintr-o perspectiva democratica ce se straduia sa fuga de feudalism. Acum s-au mai schimbat lucrurile (si locurile…). Ceea ce era drum de 2 zile cu caruta il faci in 2 ore.
Sint de acord cu ivanG. De fapt, eu unul am fost chiar surprins cind am aflat ca nu este posibil sa votez in ambele localitati in care am proprietati. Idea ca votezi findca esti, nu fiindca ai, e frumoasa si subtila – insa e o situatie de fapt care poate fi foarte bine schimbata. Votul=politica=interes. Daca prin existenta proprietatilor am interese intr-o zona ar trebui sa am drept de vot. Prin existenta proprietatilor sint membru in comunitatea respectiva, chiar si daca nu locuiesc acolo. Un boschetar care isi declara domiciliul unde am eu proprietatea si care isi face nevoile pe peretii blocului poate vota, eu nu. Nici un concept inalt de genul „votezi fiindca esti” nu justifica asta.
Reducerea la absurd nu functioneaza in cazul asta din pacate, fiindca pentru orice situatie extrema se pot gasi solutii. (In discutia cu Dl. Kivu sariti ca ars tocmai cind dansul vine cu o situatie extrema pe post de contra-argument, insa in aceasta discutie vad ca nu aveti nici o problema sa faceti exact acelasi lucru.)
(Exemplele extreme se pot rezolva – de exemplu se poate stabili foarte simplu ca 1 sau mai multe proprietati = 1 vot si gata, nu e nimic cenzitar.)
A fi e de drept public. A avea este de drept privat. Partidele sunt organizaţii de drept PUBLIC. Dreptul de vot este o categorie de drept public.
Dacă vei reuşi să faci deosebirea dintre dreptul public şi cel privat, se cheamă că eşti capabil să pretinzi numai ceea ce e de drept public.
De dragul argumentului, să ne închipuim că ai o proprietate imobiliară de 50ha de teren arabil. Cum vei cuantifica dreptul de vot? Voturi la hectar? 🙂 Fracţiuni de vot la hectar?
Dar ce te faci dacă ai domiciliul stabil într-o staţiune de odihnă, în care 70 de imobile aparţin unor granguri cu domiciliul stabil în altă parte? Te vei supune voinţei lor fie şi prin exprimarea fracţionată a votului?
Dacă eşti căsătorit, soţia ar avea drept de vot în contul proprietăţilor din alt loc decît domiciliul conjugal?
Dar dacă divorţaţi, iar un bun imobiliar comun se află la mama naibii, obligatoriu, partea de drept de vot ce i-ar fi revenit soţiei va trebui să fie tranzacţionată sau partajată prin sentinţă judecătorească. Iar tu va trebui să îi plăteşti compensaţii. Cu alte cuvinte, dreptul de vot devine negociabil. Cum îl evaluezi? Consulţi „bursa de drepturi de vot”? 🙂
Dar, să zicem că sunteţi mai multe familii ce împărţiţi aceeaşi casă de vacanţă. Cine va avea drept de vot, şi cine nu? Dacă toti, în ce proporţie?
Să zicem că o societate pe acţiuni (persoană juridică) deţine o proprietate la mama naibii. Toţi acţionarii vor avea drept de vot în localitatea cu pricina?
Ce te faci cînd mori? Dreptul tău de vot va fi moştenit de fiii tăi? În ce proporţie?
Ar mai fi şi alte cazuri, cu mult mai încîlcite, dar mă opresc aici. Sper că a devenit clar că legarea dreptului de vot de proprietăţile imobiliare îl trec automat din domeniul dreptului public în cel al dreptului privat.
QED
QED-ul triumfator cu care terminati ma nelamureste.
Este ciudat cat de multe argumente absurde (ex. dreptul de vot al actionarilor unei SC, etc) adunati impotriva unei idei de bun simt logic. In caz ca ati pierdut-o, v-o reamintesc: „buletin” vs „a trai”.
(Solutiile pentru a iesi din dilema argumentatiilor absurde sunt simple, elementare si nu aduc atingere vreunei componente structurale a dreptului.)
Deasemenea vituperati impotriva unui vot cenzitar cu nuante absurde, vot despre care nu a fost niciodata vorba. Intr-o zona sensibila cum este cea a proprietatii jonglati cu un amestec de principii juridice si etice pentru a demonstra ce? Ca suntem confuzi? Niste ametiti care nu inteleg ca legile nu sunt facute de oameni pentru oameni ci de niste inalte instante legalo-moralo-etico-democratice? OK, asa o fi. Nu suntem singurii din istorie…
Principial votul dat primarului si consiliului local nu este un vot politic. Alegi un membru al comunitatii sa administreze teritoriul si functiunile locale ale comunitatii si un grup de membri ai comunitatii care sa-l asiste si sa-l cenzureze. Atat. Simplu. Nu este stat in stat. Chiar daca pare cateodata. Atunci cand Statul e slab si autist…
Politicile de dezvoltare globale, interoperarea comunitatilor sunt legate de functionarea intregii societati, acestea fiind in apanajul politicului.
Daca insa transformi votul local intr-un vot politic atunci o faci pentru a justifica interese extracomunitare: dirijarea fondurilor in beneficiul direct si indirect al sustinatorilor politici, polarizarea politica pentru sprijin in dobandirea puterii la nivel statal, etc
In alta ordine de idei: OK, nu am drept de vot in locul in care traiesc (partial, temporar, cum doriti…) pe proprietatea mea. În ce calitate il pot intreba primarul/consiliul local despre deciziile pe care le-au luat, despre banii pe care i-au cheltuit (aiurea, sa presupunem malitios…)?
In temeiul Legii 544, nu-i asa? In ce calitate? De turist. Cetatean al patriei, dar turist. Asa cum pot pune aceleasi intrebari la inca 2858 de autoritati locale.
Deasemenea, in locul in care traiesc…etc se organizeaza o consultare pentru o problema de interes public, comunitar. În ce calitate pot avea o opinie de care va depinde viata mea (si nu valoarea proprietatii)? De turist, bineinteles!
Comunitatea se poate mobiliza pentru a strange semnaturi pentru a propune ceva autoritatii locale. Pot semna si eu, nu-i asa? In calitate de turist! Si in inca 2858 de locuri…
Confuz, nu-i asa?
Nu înţeleg de ce te agiţi doar pentru că ţi-am arătat ce implicaţii absurde ar avea pretenţia ta de a beneficia de votul multiplu, doar în baza proprietăţilor imobiliare pe care le ai. 🙂
Nu te opreşte nimeni să votezi la alegerile locale în orice loc vrei. Cu o condiţie: să declari că ţi-ai stabilit reşedinţa acolo, pentru a putea fi radiat din alt loc. 🙂
Un om, un vot. Acesta este principiul. S-ar putea să ţi se pară ciudat, dar este principiul echităţii, pe care se bazează orice act de importanţă publică.
Referitor la votul politic/nepolitic la alegerile locale, te anunţ că ORICE vot este politic, atîta timp cît el reprezintă voinţa cetăţeanului în gestionarea polisului. 🙂 A!, că votul poate fi pentru un reprezentant al unui partid, sau nu, asta e altceva. Oricum, primarul este ales uninominal. Nu prea are importanţă dacă în spate e un partid, sau nu. Îţi pot spune că la alegerile locale de anul trecut, din Hiroşima, doar partidele mici au desemnat candidaţi pentru postul de primar. Cele două partide majore, ce însumează 70% din numărul fotoliilor în camera inferioară a Dietei, nu şi-au desemnat niciun candidat, dar au sprijinit cîte unul din independenţii înscrişi în cursă.
În rest, dacă ai o proprietate pe teritoriul altei localităţi, ai exact aceleaşi drepturi şi obligaţii pe care le-ar avea orice alt proprietar, fie el persoană fizică sau persoană juridică. Dacă tu, ca proprietar vrei drept de vot acolo unde nu îţi ai cartierul general, atunci, trebuie să îi acorzi şi unei persoane juridice (companie, cooperativă, sindicat etc.) acelaşi drept. Vezi? Iar picăm în absurd.
Vrei să participi la decizia de a muta un canal de irigaţii? OK, dar fie că vrei ca el să treacă prin, pe lîngă, sau departe de proprietatea ta, nu o faci decît din motive strict personale. Adică, spus pe limba juriştilor, din motive de drept privat. Pentru a beneficia de protecţie în domeniul dreptului privat nu e nevoie de votul tău. E suficient Codul Civil.
Maestre, chapeau! Demonstratiile absurde clamand forma dar ignorand fondul (sau poate invers ?!?) m-au convins ca sunteti posesorul unor adevaruri ce-mi sunt straine.
Toate bune, oriunde v-ati afla si orice ati vrea a demonstra.
Constat că persistaţi în confuzia dintre a fi şi a avea. Probabil, a fi ţine de formă.
Dacă, să zicem, la Bumbeşti-Jiu, o parcelă de 100ha de pădure ar avea 10.000 de proprietari scriptici, ce fiecare şi-ar reclama dreptul de vot aferent, în baza titlului de proprietate, vă închipuiţi, desigur, că ar fi numai o chestiune „de fond” (forestier) ca modesta comună să se pricopsească cu 10.000 de votanţi pe lîngă cei 2000-3000 de „aborigeni”. 🙂
D-l Kivu spune o prostie mai mare decat el. Desi il simpatizez, in fond. Pai votul e egal ca valoare, adica votul unuia nu poate fi mai important decat al altuia. Nu inseamna ca, pentru fiecare vot, statul o sa faca acelasi efort.
Daca un om e invalid, statul asigura urna mobila, asta nu il scandalizeza pe D-nul Kivu? Votul prin corespondenta e pe dos, dar aceeasi chestie: o urna e fixa iar votul e mobil. E clar ca pe cel care are 500 de km pana la urna trebuie sa il ajute, dar votul lui e egal.
Doamne, iarta-ma!
Este corect ceea ce spuneţi.
As fi de acord, dar atunci tb. sa acceptati ca si referendumul pt. parlament unicameral si 330 de parlamentari e la fel de invalid, pt. ca 80% ar vota pt. pedeapsa cu moartea, 70% pentru desfiintarea parlamentului si 51% pentru dictatura militara.
Ceea ce ai prezentat ca argument este un sofism şi ştii că e un sofism.
A fixa prin referendum parlament monocameral şi a limita prin referendum numărul parlamentarilor la 300 nu violează niciun drept fundamental. Ar fi o violare a unui drept fundamental dacă prin referendum s-ar vota parlamentul zerocameral, ceea ce nu e cazul.
Aş aduce observaţia suplimentară că, actualmente, Parlamentul este TRI-cameral, ceea ce e şi neconstituţional şi constituţional deopotrivă. Dacă actuala schizofrenie constituţională te mulţumeşte, atunci, sigur, poţi ignora un referendum de raţionalizare a Parlamentului. 🙂
In nicio tara civilizata cu populatie de peste 10 milioane de locuitori nu exista monocameral. Asta e o idee a unor baieti trimisi la specializare in Nebraska (populatie sub 2 mil. loc.) si care au zis ca Ro tb. sa fie Nebraska Statelor Unite ale Europei. Pt. cine nu stie, Nebraska e singurul stat din SUA care a trecut la monocameral in anii `30.
Care e a treia camera? Cumva Parlamentul European? Atnci toate tarile din UE cu populatie peste 10 mil. au tricameral.
De recomandarile Comisiei de la Venetia, care cer ca referendumurile sa nu fie cuplate cu alegerile parlamentare sau prezidentiale, ati auzit? Dar de dna Delson, care a demisionat din cauza asta din boardul ISP ati auzit? Sau vointa lui Traian Basescu e pt. dvs. mai sfanta decat vointa lui Dumnezeu?
Teoretic, nici parlamentul unicameral cu 50 de membri nu e o violare a unui drept fundamental.
…şi Texas, care are simţitor mai mult de 10 milioane de locuitori. Cu observaţia că Texas a abolit Camera Reprezentanţilor şi a păstrat Senatul.
Pentru a vedea cîte camere are Parlamentul României, numără te rog cîte regulamente şi cîte seturi de comisii sunt, şi îmi vei da dreptate. Dacă ai dificultăţi, poţi găsi argumentaţia aici: https://delaepicentru.com/2011/10/05/gramatica-aritmetica-si-constitutie/
Cum n-am timp sa verific direct de la sursa cum e cu unicameralul din Texas, am dat rapid un search pe Wikipedia. Si iata ce am gasit: „The bicameral Texas Legislature consists of the House of Representatives, with 150 members, and a Senate, with 31 members. The Speaker of the House leads the House, and the Lieutenant Governor, the Senate”. Si am mai gasisti si asta:”Texas has a plural executive branch system limiting the power of the Governor”. Din doua, una: ori minte Wikipedia, ori dvs.
Cat despre tricameral, n-am putea reforma parlamentul in vederea unui bicameralism autentic? Altfel, e simplu, transformam consilierii prezidentiali si comisiile prezidentiale in Guvern si Parlament, dam presedintelui Puteri nelimitate si se plineste pohta ce-ati pohtit.
OK, s-ar putea ca eu să fiu cel mincinos. Dar dacă tot te preocupă numărul camerelor, aşteptam o opinie despre şedinţele camerelor reunite. Sunt ele expresia bicameralismului, sau a monocameralismului? Cu alte cuvinte, deja există un parlament monocameral care îţi influenţează viaţa. 28% din şedinţele în plen sunt cele în plenul camerelor reunite, ceea ce înseamnă parlament MONOCAMERAL(!) şi de jure (v. Constituţia) şi de facto.
Aşadar, fie că vrei parlament bicameral, fie că vrei parlament monocameral, Constituţia TREBUIE să fie ajustată sau înlocuită cu totul. Or, amicii noştri politici socialişti preferă actuala struţocămilă, monocamerală (dacă socotim plenul camerelor reunite ca fiind legislativ monocameral) sau tricamerală (dacă socotim că deputaţii şi senatorii sunt parlamentari de drept în cea de-a treia instanţă legislativă, rezultată din reunirea celor două camere în plen). Chiar nu te deranjează? 🙂
Şi Oregon a renunţat la Senat în 2009. 7 state din India au parlament monocameral. Queensland a renunţat la una din camere în 1922. Apropo, nu e clar de ce state unitare cu peste 10 milioane de oameni e musai să aibă două camere legislative. Ai vreo explicaţie? 🙂
Oregon NU are monocameral, desi s-a pus problema.
Oregon are 3 milioane jumate de locuitori.
Romania nu e parte a unei federatii ca USA, India (!!!) sau Australia (care tine de UK, de fapt).
Problema reprezentativitatii e prea delicata ca sa intram intr-o discutie aici, dar nu cred ca te-ar avantaja.
Da, sunt pt. o modificare a Constitutiei in favoarea unui bicameralism autentic.
Cred ca convingere ca un model unicameral si prezidential in Ro e un atentat la adresa democratiei similar cu o tradare de tara.
Cît de delicată poate fi problema reprezentării de nu poate fi formulată în două fraze?
Iar în cazul unui bicameralism „autentic”, care crezi că sunt criteriile de formare a camerelor? Care, ce interese să reprezinte? Sau te mulţumeşte bicameralismul redundant şi mimat, precum cel în vigoare?
Sunt de acord ca Senatul sa devina o Camera a regiunilor.
Nu ma multumeste bicameralismul redundant si mimat, m-ar multumi un bicameralism neredundant si nemimat, in nici un caz unicameralismul livrat prin santaj populist unor oameni neinformati, dar care au „boala” pe Parlament si care cred ca o „economie” de cativa sfantzi le va imbunatati viata.
Care regiuni? Că nici reforma administrativ-teritorială nu vor amicii noştri socialişti să o ia în discuţie. De fapt, ei nu vor nimic. 🙂
Am adus argumente suplimentare şi completări, aici.
Regionalizarea trebuie facuta si va fi facuta cu un parlament legitim, care sa respecte vointa alegatorilor, nu cu majoritati cumparate la bucata „in interes national”. In privinta diversiunii unicameralului, ramane cum am stabilit.
Păi, ce e ilegitim? Parlamentul se încadrează perfect în axiologia cu care mi-aţi venit aici. Parlamentele de pînă acum s-au format şi prin trecerea votului, din registrul public, în registrul privat: Na, găleata, dă-mi votul! Aşadar, o piaţă a voturilor există. Rămîne să o oficializaţi prin votul multiplu bazat pe proprietăţile imobiliare. 🙂
Ilegitim e UNPR, ilegitim e sa guvernezi cu o majoritate prezidentiala facuta pe picior impotriva a ce au decis „romanii” la alegerile parlamentare din 2008. Mai vreti detalii?
Păi, acum te-ai trezit? Nici pînă acum traseismul nu a fost sancţionat. Din vina mea? Nu. Din vina celor ce votează cu capu-n pătură. Pentru mine, niciunul din parlamentele de pînă acum nu e legitim. Dar una e să zici despre un Parlament că e ilegitim, şi alta să convingi un ciopor de jurişti.
Ce ai făcut pentru a arăta ilegitimitatea aleşilor? Eu am trimis la Avocatul Poporului o sesizare pentru anularea la CCR a mandatelor puşcăriaşilor din Parlament. Tu, ce scuză ai?
Ete că mai cade şi cîte o frunzăverde din PDL şi se duce în PNL. Putem spune că migraţia nu e un fenomen „prezidenţial”. 🙂
Mai putem adăuga că migraţia politică nu e neapărat un lucru rău. Din contră, ideile de sancţionare prin lege a traseismului politic sînt dăunătoare şi antidemocratice. Ele slujesc doar şefilor de partide care vor să aibe n partid marionete, nu oameni care gîndesc pe cont propriu.
Legile împotriva traseismului politic (valabile acum numai la nivel local) sînt responsabile de promovarea în politică a tipului uman care n-are convingeri proprii şi ştie doar să se orienteze ca să fie pe plac şefilor de partid.
Am dezvoltat mai pe larg argumentaţia în 2010: http://wp.me/pjejF-2b6
Dacă este cazul să fie sancţionaţi traseiştii politici e o treabă pe care trebuie s-o stabilească numai alegătorii, la următoarele alegeri.
Nu sînt convins nici de necesitatea anulării mandatelor puşcăriaşilor din parlament, fiindcă induce ideea că o persoană numită (judecător) poate anula mandatul cîştigat prin alegere.
Aleşii nu sînt ilegitimi. Ei sînt eventual tîmpiţi sau nemernici, dar sînt legitimi, că au fost aleşi democratic.
Este un punct de vedere judicios. Dar, în mod normal, judecătorul trebuie să se refere şi la soarta mandatului odată cu exprimarea sentinţei. Mai ales că legea penală permite suspendarea mandatului pentru fapte grave, deşi nu explicit, ci sub forma „…şi interzicerea unor drepturi.”
Ca orice sentinţă, ea trebuie să se refere şi la viitor. Pentru a înţelege mai bine, iată un exemplu: în legea civilă japoneză, partajul se face numai o dată. Iar proprietăţile indivize descoperite ulterior partajului sunt deja prevăzute în sentinţă, chiar dacă nu se ştia de ele la data partajului. Ele sunt guvernate de clauza din sentinţă ce sună aşa: „bunurile apărute ulterior se vor partaja în raportul X:Y…”.
Aşadar, o Justiţie corectă trebuie să includă în sentinţă toate efectele ce decurg în mod firesc din ea. Argumentul legitimităţii prin alegeri nu se susţine atîta timp cît inculpatul a fost DOVEDIT ca vinovat. Nu mai poate fi separat dreptul public de el însuşi.
S-a explicat in sfarsit atitudinea d-lui Kivu: Agent acoperit al Manastirii Secu!
Ce mai e de comentat?