★★☆ Despre cum „eminentul” profesor Corneliu Liviu Popescu şi-a sugrumat fiinţa morală în plină zi
De multe ori am condamnat sofismul ca mod de a împărţi dreptatea. Nu mai departe, procesul „Cazului Valiza” s-a încheiat cu achitarea inculpatului Becali, în baza unui sofism. Vezi Doamne, inculptaul a dat şpagă pentru ca echipa altuia să cîştige (doar „întîmplător”, în folosul propriei echipe) iar nu să piardă. Orice specialist mediocru în dreptul comercial, care a citit trei rînduri despre legile concurenţei, în trei propoziţii ar fi demontat în factori primi sofismul. Iar la recompunere, inculpatul Becali ar fi ieşit condamnat la ani grei de temniţă. Se pare, mulţi judecători, cu cît se află mai sus pe scara ierarhică, cu atît îşi împletesc mai multe sofisme în păr şi decid contrariul a ceea ce vede şi înţelege un om cu common sense.
Actualmente, Justiţia e dominată de avocaţi-brokeri, la fel de amorali precum brokerii de bursă. Nu le e străin niciun artificiu; pentru a-şi atinge scopul, mergînd pînă la invazia în viaţa privată a judecătorilor.
Aflu de pe Juridice.ro cum reuşesc marile somităţi ale dreptului să îşi construiască o carieră în avocatură, folosindu-se, nu numai de şantaj în spaţiul privat, dar şi de sofisme şi bărbi. Este şi cazul prof.dr. Corneliu Liviu Popescu, ce, într-un celebru proces pînă una, alta, penal, se trezise să recuze completul de judecată pentru că, chipurile, e format din penalişti. Pe semne, fiind vorba de şpagă, în viziunea eminentului prof.dr. univ. Corneliu Liviu Popescu, ar fi fost necesar un complet de judecători specializaţi în dreptul comercial. Iar şpaga să fie trecută pe lista tranzacţiilor onorabile, la rubrica „troc”.
Întîmplător, avocatul CLP este apărătorul unei judecătoare de la ÎCCJ prinse cu raţa-n gură, o persoană capabilă, la fel de bine conectată la caracatiţă. Nu ar fi nicio problemă dacă avocatul ar apăra-o cu fairplay, dar o face murdar.
Ca o paranteză, soţul judecătoarei cercetate penal este nimeni altul decît reprezentantul României la CEDO, prof. Corneliu Bîrsan, a cărui intervenţie de intimidare a Justiţiei am condamnat-o la momentul potrivit.
Dar, mai bine să îl lăsăm pe dl. Gabriel Caican, autorul unui excelent articol antibrokeraj avocăţesc, să ne arate care sunt implicaţiile morale ale venalităţii avocaţilor-brokeri, în acelaşi timp şi profesori de drept.
Vă urez lectură plăcută.
Read more http://www.juridice.ro/205106/domnule-profesor-aveti-un-minut-avem-nevoie-de-dumneavoastra.html
Alin Fumurescu
Fără buletin 
Mie nu îmi este foarte clar dacă ce a făcut Becali se poate încadra la categoria „șpagă”. Nu știu foarte multe despre acel caz și sper să nu greșesc, dar eu nu văd unde este infracțiunea (și nici problema morală) atunci când un agent privat plătește un alt agent privat pentru ca acesta să își facă treaba cât de bine poate, iar toată această interacțiune are loc într-un context în care niciun agent public nu este afectat negativ.
Disclaimer (necesar pentru că în România de azi ești catalogat în trei secunde după ce ai deschia gura): nu sunt stelist, nu sunt jurist, nu mă uit la fotbal decât la campionate europene și mondiale. Încerc doar să înțeleg dacă o astfel de faptă e legală/ilegală și morală/imorală.
Nici eu nu mă uit la fotbal. Aşa că ne putem concentra asupra infracţiunii în sine.
Fotbalul este constituit tot dintr-un număr de companii ce concurează liber. A plăti bani unui concurent de-al concurentului tău, pentru ca tu sau el să cîştigaţi competiţia, şi să împărţiţi surplusul, se numeşte cartel. Sindicalizare ostilă. (La limită, există chiar şi preluare ostilă.) Toate sunt infracţiuni economice. Asta, dpdv strict economic-comercial.
Pe de altă parte, fotbalul este şi o activitate considerată de interes public. În orice sistem de interes public există un cod moral. În acest context, trăsătura morală specifică sportului este fairplay-ul. Fairplay-ul nu se reduce doar la comportamentul din teren, ci şi la cel dinafara lui. A fi concurent şi a plăti alt concurent pentru a pierde sau a cîştiga (nu contează) echivalează cu dopingul. Dopingul e şpaga dată corpului. Banii, şpaga dată (pentru pierderea) sufletului. Fiind şi o activitate de interes public, cuvîntul şpagă are un sens foarte concret.
Din punct de vedere fiscal, mişcarea banilor în sistem este reglementată nu numai de federaţie, dar şi de contracte intercluburi. Becali nu avea contracte de şpagă cu concurenţii mituiţi. Şi chiar dacă ar fi avut, ar fi fost ilegale. Becali nu ar putea motiva care ar fi scopul moral al banilor. Premierea? Preşedintele unui club e dator să îşi premieze numai şi numai proprii jucători. Nu şi pe ai altora. Orice mişcare de bani înafara cadrului reglementat reprezintă tentativă de evaziune fiscală.
În aceste condiţii, argumentele contrare sunt sofisme.
n-ai obosit „luptind” cu „mentalitatea” romaneasca? 😦
Nu. Dimpotrivă. 🙂
Mi-a fost de ajuns sa citesc ca birsan corneliu ar fi reprezentantul Ro la cedo, ca sa imi dau seama ca n-are sens sa imi mai bat capul cu acest articol