● Nu există un principiu al simetriei juridice
Se tot bate apa-n piuă pe tema unei aşa-zis simetrii la demiterea unui organ ales. Purtătorul de sofisme este azi verbosul Eugen Nicolăescu. El clamează că, dacă Preşedintele a fost ales cu votul a 5 milioane de electori, tot cu atîţia trebuie şi demis. Pare echitabil, dar nu e. Pentru că nu ţine seama de stabilitatea instituţională în stat.
Pentru a înţelege mai bine cum vine treaba, să luăm un sistem chimic. Avem, să zicem, două substanţe ce urmează a reacţiona. Energia sistemului pleacă de la un nivel Er şi ajunge la un stadiu Ep.
Notăm cu Er – energia reactanţilor şi cu Ep – energia produsului de reacţie.
În funcţie de natura reactanţilor şi de cea a produsului, în mod didactic, deosebim trei modele.
1) Er>Ep – reacţia are loc cu degajare de energie
2) Er<Ep – reacţia are loc cu absorbţie de energie, şi
3) Er=Ep – în care, la bilanţ nu se găseşte nicio variaţie de energie.
Reproduc grafic doar situaţiile 1) şi 2), situaţia 3) cu un clopot simetric, fiind una rar întîlnită.
La bunul simţ, după ce reacţia chimică se petrece, sistemul stabil va fi cel cu Er>Ep. Pentru a întoarce sistemul la starea iniţială, adică pentru reacţia în sens invers, va trebui cheltuită mai multă energie decît pentru reacţia directă.
Observăm o cocoaşă cu vîrful în punctul E*. Aceea reprezintă energia de activare a reacţiei. Trebuie spus că nicio reacţie nu poate avea loc spontan, ci are nevoie de un „brînci” energetic. Brînciul poate fi o scînteie, o lovitură mecanică, sau chiar o rază de lumină, în funcţie de natura reactanţilor. Nu intru în amănunte.
Dau doar cîteva exemple de materiale, produse de reacţie ce ne însoţesc viaţa de zi cu zi.
Uneori ne dorim materiale stabile, ca de exemplu: pigmenţi care să nu se decoloreze la soare, cauciucuri care să nu devină lipicioase în timp, vopsele care să nu se cojească. Alteori ne dorim materiale instabile ca: detergenţi biodegradabili, polietilenă biodegradabilă etc. Iar alteori ne dorim materiale care se descompun exploziv ca: nitroglicerină, trotil etc. Am ilustrat cele trei feluri de produşi, după starea energetică relativă.
Să revenim la modul de constituire a unei instituţii. Observăm că niciuna nu se poate constitui spontan, ci numai în urma unei cheltuieli energetice. Alegerile reprezintă omologul energiei de activare (E* din exemplul grafic). Alegerile în baza majorităţilor absolute (E* mare) deşi consumă uneori mai multă energie (două tururi de scrutin în loc de unul) dau instituţii moralmente mai stabile decît cele în baza majorităţilor relative.
Teoretic, instituţiile rezultate din alegeri pot fi securizate faţă de disoluţie. Iar practic fiecare şicană legală pusă drept condiţie la demiterea unei autorităţi, reprezintă o frînă, o măsură de coborîre a energiei Ep şi implicit de mărire a E* necesare la disoluţie, pînă la valori asigurătoare.
Acuma, Preşedintele a fost ales în baza unei majorităţi absolute. Este legitim ca funcţia sa să fie securizată tot prin demiterea în baza unei majorităţi cel puţin la fel de mari. Neexistînd un contracandidat, el e suplinit de o condiţie de cvorum ce, odată îndeplinită, permite considerarea proporţiei între DA şi NU. Fără îndeplinirea condiţiei de cvorum, proporţia de DA şi NU nu are niciun fel de semnificaţie electorală. Şi e firesc aşa, pentru că numai aşa se asigură o oarecare stabilitate.
În alte ţări, mult mai stabile decît România, condiţiile pentru demiterea unei autorităţi sunt şi mai drastice, prin majorităţi calificate (de peste 50%+1, 60%, 66,6%, mergînd pînă la 80%). Ba, uneori, chiar şi demiterea unor autorităţi numite se poate face prin majorităţi calificate. Este cazul judecătorilor de la Curtea Supremă a Japoniei. Tot în Japonia, revizuirea Constituţiei se face numai cu acordul a 3/4 din componenţa Dietei. Asta face ca nicio revizuire să nu fi fost posibilă în cei 66 de ani de cînd actuala Constituţie e în vigoare.
Observ că loviturile date succesiv de Parlament merg, din contra, înspre scăderea artificială a energiei de activare; fie la constituire (vezi alegerile locale în baza majorităţilor relative) fie la demitere (tentativa de abolire a condiţiei de cvorum la referendmul de demitere a Preşedintelui). Nu mai zic de recenta lege electorală trîntită de CCR, ce mergea tot pe ideea majorităţilor relative.
Parlamentul nu se sfieşte să coboare energia de activare acolo unde îi convine. Ceea ce duce la o fluiditate pernicioasă a instituţiilor.
Emanciparea neruşinată a Parlamentului a devenit principala cauză a instabilităţii politice din România. Cu atît mai complicată, cu cît, însuşi Executivul este la mîna Parlamentului, neexistînd o cale extraparlamentară de demitere a plagiatorului ce ne face de rîs şi ne distruge ceas de ceas. Suntem prizonierii unei instituţii nemernice, suprastabile, dar care lichefiază, face muci toate instituţiile statului.
De veţi judeca în termeni de stabilitate energetică a sistemelor fizico-chimice, veţi identifica cu uşurinţă fiecare perturbaţie indusă de Parlament. Aşadar, Eugen Nicolăescu mănîncă borş atunci cînd invocă aşa-zisa „simetrie” la demiterea Preşedintelui. Ea nu ar fi decît cazul particular 3) din schemele energetice de mai sus. Spus altfel, EN vrea instabilitate, alături de ceilalţi 255 de nemernici.
Pentru posibile soluţii am nevoie de o evaluare după alegerile parlamentare din toamnă. Să vedem ce instituţii vor rămîne pînă atunci în picioare. 🙂
EDIT: Am dat mai sus exemple de materiale instabile. Aflu că CCR nu a restaurat Preşedintele nici acum, la 4 zile după referendum. Trebuie să vă mai spun că produsul de reacţie este trotilul şi că stă să explodeze? CCR deţine capsa detontoare. Brînciul energetic.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
Trebuia să te ascultăm cu securitatea absenței la vot.
Eu as profita de convingerile absolute pe care le au unii in acesta simetrie a votului si de agitarea „legitimitatii” date de „bobor” si le-as propune urmatoarea modificare a Constitutiei, aplicabila tuturor „alesilor” neamului, de la primar si consilierii locali si pana la parlamentari (cu presedintele ar fi alta poveste, dar as lasa-o pe altadata…):
Orice „ales” al poporului sa poata fi demis oricand pe parcursul mandatului său pe baza strângerii unui numar de semnaturi din perimetrul electoral pe care il reprezinta, egal cu numarul de voturi care i-au asigurat mandatul.
Acest demers ar trebui sa aiba o motivare simpla, logica, rationala si probabila*, urmand a fi validat de un judecator (orice judecator) si confirmat (procedural) de o alta instanta superioara (BEC, CCR, etc.).
De ex.: Parlamentarul X este ales cu 9159 de voturi in colegiul uninominal Y ce are 83802 alegatori pe listele electorale. In momentul in care, in acest colegiu, la initiativa oricui, se strang 9159 de semnaturi ale unor cetateni care constata ca, din varii si rationale motive, parlamentarul X nu-i mai reprezinta, mandatul acestuia inceteaza.
Avantajele acestui sistem ar fi:
– responsabilizeaza atat alegatorii cat si candidatii si, mai ales, pe castigator. A fi ales nu este o obligatie cetateneasca. Daca esti manat de inalte principii morale si comunitare (adica ai un crez…) nu ar trebui sa te deranjeze acest sistem.
– alegatorii nu ar mai trebui sa astepte, cu dintii stransi, incheierea unui ciclu electoral pentru a „sanctiona prin vot” pe cel care nu i-a reprezentat defel. Si caruia, se pare, nu-i pasa de acest tip de sanctiune.
– intareste relatia biunivoca intre alesi si alegatori. (care, in prezent, este biunivoca doar in teorie…)
– pentru a contracara posibilitatea de a fi demisi prea usor candidatii ar trebui sa-si asigure un numar cat mai mare de voturi ale alegatorilor. Asta ar presupune sa fie intr-atat de convingatori si plauzibili incat sa determine o prezenta masiva la vot. Nu o fac, nu-i nicio problema, isi asuma riscul de a putea fi demisi oricand.
– pentru a evita atacurile din partea adversarilor politici, cei alesi vor trebui sa-si armonizeze actiunile si discursul pentru a face putin posibila declansarea mecanismului. Nu o fac, nu-i nicio problema, isi asuma riscul… etc
– promisiunile fantasmagorice (gen „50000 de euroi oricui respira in circumscriptia mea”) s-ar mai domoli, ca nu stii niciodata cine se poate simti frustrat ca nu s-au indeplinit. Si nici nu poti argumenta simplu, logic, rational si probabil* ca aveai cum sa respecti promisiunea.
– ar mai reduce tentatia „sifonarii” banului public, ca nu stii niciodata ce probe* pot aparea. Si ar fi suficienta convingerea alegatorilor ca ti-ai bagat mana in borcanul cu miere ca sa fii demis, nu mai conteaza ca ti-ai supt degetul mijlociu si-l falfai curat prin fata tuturor, clamandu-ti inocenta.
Si lista ar mai putea continua.
Dezavantajul ar fi unul singur:
– e nashpa sa candidezi in conditiile astea daca nu ai niciun fel de principii morale si simt comunitar
________________________________________________________
*/ probabi – adica demonstrabil cu probe simple, logice si rationale…
Vă mulţumesc pentru amplul comentariu.
Chemarea la vatră a oricărui delagat al poporului este într-adevăr o soluţie raţională (ca în cazul judecătorilor de la curtea supremă a Japoniei). Cătălin Avramescu este un mare susţinător al soluţiei şi sper ca odată să fie instrumentată ca supapă de reglaj al presiunii în democraţie.
Condiţiile pot fi fixate în spiritul doctrinei constituţionale (nici prea fluid, nici prea rigid).
asa cum spunea-i , Marius, intr-un articol mai vechi despre libertatea de a crea un partid in Japonia ( acel candidat care isi facea singur campanie electorala) : aici in suedia oricine poate sa-si faca un partid , chiar daca are 3 membrii : sotul , sotia si copilul !!! asa a fost creat partidul ‘piratilor’ http://www.piratpartiet.se/ : care prin internet a strans destule voturi incat sa aiba reprezentanti in parlamentul suedez (chiar daca initial au fost criticati de UE datorita numelui) !
ideea este alta : distinsii nostrii ‘alesi’ si-au asigurat ‘ilegal’ ‘scaunele’ printr-o legislatie obscura si complicata prin care ‘esti obligat sa alegi ce este’ ! nu ai posibilitatea (in 2012) sa ‘creezi’ ceva si sa promovezi , deoarece esti legat de ‘maini si de picioare’ de un anumit numar de semnaturi ! prin acea lege este ingradita libertatea omului la exprimare libera ! plus ca diaspora nu poate sa isi faca un partid numit ‘Diaspora Romana’ : ar avea mai multe voturi (sic!)
toate cele bune din suedia
[…] stabilit în alt articol că teoria statului cere ca energia de destrucţie să fie mult mai mare decît cea necesară la […]