Fără buletin

★ Dan Voiculescu a violat o japoneză de 41 de ani din Hiroşima

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2012/11/19

Pe 4 iulie am trimis la Parchet un denunţ penal pe numele a doi deputaţi recalcitranţi (găsiţi de ANI incompatibili, apoi declaraţi incompatibili de către ÎCCJ). Denunţul nu a făcut valuri la data publicării. La vreo patru săptămîni de la începerea sesiunii parlamentare, Antena 3 s-a trezit să mă execute din nou în efigie. De data asta, pe tema atitudinii faţă de trîntorii incompatibili reclamaţi la Parchet. Sigur, A3 m-a înjurat pe mine în loc să constate gravitatea nesimţirii parlamentare. Nu stau acum să analizez de ce tocmai pe 29 septembrie, la aproape trei luni de la publicarea denunţului şi la mai bine de două luni de cînd secretariatul Camerei primise documentaţia de la Parchet s-a „autosesizat” la comandă Oana Stancu. Mă voi referi doar la zbîrca colaterală, impardonabilă pentru un jurnalist cu ifose de BBC. Anume, la publicarea unei fotografii în care apăream alături de soţia mea. Iată imaginea denaturată de mine:

A3 a publicat-o explicit.

Chiar dacă Oana Stancu avea o slăbiciune (pihanalizabilă) pentru acea fotografie, obligaţia unei organizaţii mass-media era (şi prin lege, şi prin statut, şi prin recomandările CNA) de a ascunde partea ce aparţine unei persoane fără legătură cu subiectul. A3 nu a făcut-o. Trustul Intact va plăti.

Ca o primă măsură, soţia mea a trimis o scrisoare recomandată, cu următorul conţinut:

(de aici în jos, scrisoarea)––––––––––

Către reprezentantul legal al postului TV Antena 3 – reclamaţie de la:

Kubota Misa – Japonia 〒730-0028 Hiroshima-shi, Naka-ku, Nagarekawa-cho, 6-12 Baru biru 5F L@Marius
tel: +81-82-240-0237
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Hiroşima 15 octombrie 2012

Stimaţi domni,

Este prima scrisoare pe care v-o adresez. Depinde de dumneavoastră ca ea să rămînă prima, sau va fi totodată şi ultima.

Postul TV pe care (sper) cu onoare îl reprezentaţi, în emisiunea Exces de putere, din 29 septembrie 2012, între orele 20:00 şi 20:07, în 3 rînduri, însumînd o expunere de 2-3 minute, a difuzat portretul meu, la dimensiuni ce nu lasă loc de dubiu privind particularităţile fizionomice. În acel context, în care se discutau chestiuni pseudopolitice de interes meschin, balcanic, difuzarea fotografiei unei femei de naţionalitate japoneză este un abuz multiplu. Oprobriul contrafăcut, emanat de persoanele din platou, îmi provoacă şi acum, un disconfort profund, frate cu greaţa, şi o stare de anxietate.
Totul ar fi fost în limitele tolerabilului dacă imaginea chipului meu ar fi fost de interes public, sau contextul ar fi fost unul pozitiv. Nu în ultimul rînd, dacă producătorul mi-ar fi cerut în prealabil permisiunea pentru publicarea ei.
Întrucît postul Antena 3 a folosit în mod abuziv o imagine ce îmi aparţine, publică, dar cu circulaţie restrînsă, vă rog să conştientizaţi litigiul pe care l-aţi iscat.
Ţinînd seama de agresiunea la care am fost supusă prin nesocotirea, de către postul Antena 3, a unora din drepturile mele fundamentale, mă consider îndreptăţită să vă propun două căi alternative de reparare a prejudiciului. Una, morală, cealaltă, materială.

Propunerea 1 (P1): În urma consultării cifrelor de audienţă pe luna septembrie – publicate de Kantar Media pentru postul Antena 3 – pe plan naţional, reprezentaţi al treilea post generalist, şi primul de ştiri, (6,7% în mediul urban). Rotunjind în sus, prejudiciul moral se cere reparat în 7 module identice, după cum urmează:
Postul Antena 3 se obligă să producă şi să difuzeze, pe cheltuiala sa, un cadru static, pe fond negru, cu litere galbene, robuste, lesne lizibile, ce se vor întinde pe 70% din aria ecranului, cu următorul text:
„Postul Antena 3 regretă difuzarea, în emisiunea sa Exces de putere, din 29 septembrie 2012, a unei imagini reprezentînd-o pe Misa Kubota, de cetăţenie japoneză, soţia cetăţeanului român Marius Mistreţu.
Antena 3 recunoaşte că imaginea nu avea nicio legătură cu interesul public, iar difuzarea ei abuzivă reprezintă o regretabilă abatere de la codul deontologic al postului Antena 3.”

Textul va fi însoţit de corespondentul său sonor, recitat pe un ton neutru, de către o voce femeiască.
Data difuzării: sîmbătă 17 noiembrie 2012. (între orele 00:00 şi 23:59)
Durata cadrului: 20 secunde, difuzat de 7 ori în aceeaşi zi.
Cadenţa: o difuzare la fiecare 3 ore.
Antena 3 se obligă să plătească difuzarea aceluiaşi modul repetitiv, la aceeaşi dată, cu aceeaşi cadenţă, în aceleaşi condiţii audio-vizuale, pe unul din posturile concurente: B1TV sau ProTV.
Condiţiile grafice şi audio, data, durata şi schema de aplicare a reparaţiei morale, nu sunt negociabile. Aveţi de ales doar între a aplica întocmai scenariul propus, sau a refuza.

Propunerea 2 (P2): În cazul în care conducerea postului Antena 3 nu va accepta să execute, în beneficiul meu, reparaţia morală, în condiţiile de la P1, vă rog să îmi comunicaţi prin: da sau nu, dacă sunteţi gata să negociaţi o compensaţie materială, desigur, într-un cuantum mult mai mare decît costul angajat de reparaţia morală.

Termene Oricare dintre propunerile de mai sus rămîne deschisă şi aşteaptă de la dv. un răspuns scris, pînă la 2 noiembrie 2012, data Poştei. Depăşirea termenului, sau lipsa unui răspuns, echivalează cu refuzul dv. total.
Îmi rezerv dreptul de a (im)pune şi alte termene, (altminteri rezonabile) pe parcursul negocierii, în cazul în care ea va avansa.

Confidenţialitate Întregul conţinut al scrisorii de faţă este confidenţial. Difuzarea oricărei informaţii din document pe durata negocierii, echivalează cu refuzul dv. de a negocia, va atrage dublarea cuantumului pretenţiei de compensaţie materială şi anularea definitivă a P1. Orice obrăznicie din partea dv. va avea drept consecinţă întreruperea comunicării.

Date suplimentare Pentru cerinţa de la P1 nu aveţi nevoie de mai mult. Pentru P2, toate la timpul lor.

Cu stimă,

KUBOTA Misa [sigiliul personal]

Plicul ce însoţeşte scrisoarea de faţă este parte integrantă a documentului.

(traducerea: Marius Mistreţu)[sigiliul personal]

(pînă aici, scrisoarea) ––––––––––––––––

Pentru toma-necredincioşi, am păstrat toate urmele adulmecabile. Antena 3 nu a răspuns. Ieri se împlini termenul acordat pentru reparaţia de natură morală şi totodată expiră şi durata de confidenţialitate.

Ce va urma? Va urma o nouă scrisoare, „mult mai oficială”. Din ea va lipsi propunerea de reparaţii de natură morală. Caducă, din moment ce A3 îşi dispreţuieşte victimele şi nu-şi recunoaşte omeneşte nemernicia. Va fi interesant. Staţi pe fază.

Pentru posteritate, ataşez lista puicuşorilor din platou. Niciunul nu a sesizat ilegalitatea comisă de Antena 3.
Petre Roman
Pavel Abraham
Dan Şova
Oana Stancu
Robert Veress
Toţi participanţii la linşajul mediatic aveau cunoştinţele necesare sesizării ticăloşiei comise de Antena 3.

Anunțuri

14 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. de-a dura lex said, on 2012/11/19 at 01:23

    oho, și încă un context negativ, cel mai: să apară pe ecran în același timp cu Oana Stancu…

  2. Vio said, on 2012/11/19 at 02:16

    Ah, ce bine-mi pare!!! Mi-ar fi placut sa fii in tara sa poti sa le tii piept nemernicilor de la antena 3 cat si celor care beneficiaza de propaganda acestui post. Oricum multumim mult pentru ceea ce faci pentru noi astia din Romania, care nu mai avem nici o sansa. FELICITARI!!!! Atat tie cat si sotiei tale.

    • Marius Delaepicentru said, on 2012/11/19 at 02:23

      Mulţumesc, Vio. În ţară ar fi fost mai greu de produs un precedent curat. Sper însă ca, în ceea ce priveşte daunele directe, (cele asupra mea) să inţiez un proces în ţară. Ceea ce am prezentat mai sus este başca. Pe scurt, vor fi două procese pentru că sunt două cetăţenii. 🙂

  3. fish said, on 2012/11/19 at 17:26

    arde-i. cit poti de mult. cit poti de tare.

  4. nikuelektriku said, on 2012/11/19 at 19:44

    mariuseee, ard-ei la uaseee!

  5. dictaturajustitiei said, on 2012/11/19 at 19:51

    Iartă-mă că mă exprim astfel dar ei întrec orice limită a nesimțirii. Cu soția ta ce aveau de împărțit ?

  6. Alex said, on 2012/11/20 at 03:50

    Buna seara
    Macar de-ati reusi sa-i bagati in faliment. In Romania nesimtirea a atins cote inimaginabile. Toti frustratii au ajuns mari vedete, pentru ca majoritatea populatiei e mai frustrata ca ei si sta cu ochii cascati la idioteniile pe care le debiteaza aia. Parca sunt hipnotizati nu alta.
    Mult succes. Va tin pumnii.

    • Marius Delaepicentru said, on 2012/11/20 at 04:09

      Bună seara!
      În faliment i-aş putea băga numai dacă postul nu i-ar aparţine familiei Voiculescu. Sper să fac însă mai evident falimentul moral al trustului Intact. Ceea ce va urma va fi doar o chestiune de timp.

      • Alex said, on 2012/11/22 at 20:42

        Mai evident decat este nu-l veti putea face. La momentul actual falimentul moral al trustului se vede si de pe luna mai bine decat mare zid chinezesc. Partea proasta este ca pe cei care vad nu-i deranjeaza ceea ce vad.
        Multa sanatate.

  7. óvidiu said, on 2012/11/21 at 04:08

    Imi doresc sa puteti sa le faceti ceva sa-i doara rau de tot!
    Succes nelimitat! 🙂

  8. Emil said, on 2013/05/07 at 13:15

    ” ataşez lista puicuşorilor din platou.”
    Adica a PORCUSORILOR?
    In realitate, diminutivul nu se potriveste deloc. Asa esti tu: un dragut 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: