Fără buletin

Deîndată ce se terminară alegerile din România, analiştii neamului, mai mult sau mai puţin principiali, blogări patrioţi, mai mult sau mai puţin oneşti, se repeziră la beregata ARD, reproşîndu-i cîte în lună şi în stele pentru eşecul de la alegerile din 9 decembrie. Le voi veşteji elanul inchizitor, şi sper să îi ajut a accepta realitatea obiectivă. Cu atît mai convingătoare, cu cît, alegerile de pe 16 decembrie din Japonia au date politice, elective, antropologice, şi nu în ultimul rînd conjuncturale, mai mult decît similare.

Azi, Partidul Democrat (PDJ sau Minshuto) a pierdut alegerile generale pentru Camera Reprezentanţilor. PDJ fost la guvernare 3 ani şi 3 luni. Cam aceeaşi durată a avut şi regimul Boc-Ungureanu, în diversele formule. Dacă comparăm cifrele, PDJ a obţinut 56 de fotolii – 11,7%, în timp ce ARD, aproape 17%. Participarea a fost de circa 44%. Cu cel puţin 10% mai slabă decît la alegerile din august 2009.

Sistemul politic japonez a fost decenii de-a rîndul unul cu partid central. Acum 20 de ani, a început să vireze înspre unul bipartit, dar cu asimetrie certă, în sensul că partidul central nu putea fi trimis în opoziţie decît de către coaliţii. La alegerile din 2009 însă, PDJ a obţinut o victorie răsunătoare. A putut constitui majoritatea în coaliţie cu un minuscul partid, Noul Partid al Poporului, constituit dintr-o dizidenţă a PLD. PDJ însuşi s-a desprins din PLD cam prin 1992. Aşadar, şi Japonia are FSN-ul său. De data asta, PLD a obţinut un rezultat zdrobitor: 297 de fotolii (peste 50%) şi 322 (pură întîmplare) împreună cu Partidul Budist (Komeito). Avea nevoie de 320 pentru a putea negocia reforma constituţională (ca în România). Ameninţarea populistă există şi în Japonia. Partidul Tuturor (Minnanoto PP-DD-ul japonez) a obţinut în 2009 6 mandate, iar la alegerile parţiale pentru Senat, 12. Era practic de patru ori mai reprezentat în Senat decît în Cameră. De data acesasta, Partidul Tuturor a fost contracarat de către noul Partid al Restauraţiei (PR sau Ishin no Kai), format din resturile Noului Partid al Poporului la care s-au alipit traseişti din PDJ. Mulţi. PR are ca personalităţi doi guvernatori de prefecturi puternic urbanizate: Tokio şi Osaka. Temutul Ishihara Shintaro, demisionarul guvernator de Tokio, un conservator convins, împreună cu energicul guvernator de Osaka, Hashimoto, şi cu eternul Kamei Shizuka, la al 12-lea mandat, au smuls 55 de fotolii (pînă la ora aceasta, cînd mai sunt 5 mandate încă nerepartizate), ajungînd a treia forţă politică. Partidul Tuturor nu a reuşit mai mult de 12 mandate, ceea ce, în termeni reali, înseamnă 1/2 din cît obţinuse în 2010 la alegerile parţiale pentru Senat. Comuniştii au obţinut 4 mandate, toate prin redistribuire, cu speranţa de a mai căpăta unul pînă la sfîrşitul numărătorii. Iar social-democraţii au adjudecat uninominal 1 mandat în Okinawa şi probabil vor mai primi unul prin redistribuire.

Sistemul electoral japonez are multe puncte comune cu cel românesc: majoritar într-un tur, cu deosebirea că numărul deputaţilor e fix (480), iar redistribuirea nu se face pe ţară, ci pe regiuni. Şi sistemul japonez dă rezultate perverse. De pildă, în colegiul 6 Hiroşima, un candidat al Partidului Liberal-Democrat (PLD sau Jiminto) a obţinut 91.000 de voturi şi a cîştigat colegiul. Sub el era candidatul PDJ cu 56.000 de voturi şi cel al unei noi formaţiuni pe care o numim Partidul Restauraţiei (PR sau Ishin no Kai) cu 36.000 de voturi. La redistribuire a promovat candidatul PR.

Instituţional, şi în Japonia, reformele au venit întotdeauna de sus. Poporul este docil şi credul. Reacţionează cam ca cel din România. Pînă şi nivelul de lehamite este cam tot pe acolo. (participare slabă la scrutin) Şi în Japonia populaţia îmbătrîneşte, cheltuielile publice cresc de la an la an, iar în sistemul de pensii a fost nevoie de o reformă prin care, o parte din taxa pe consum (ce va creşte la 8% de la anul, şi la 10% pînă în 2015) va merge direct în fondul de pensii.

Aşadar, atît premizele cît şi rezultatul sunt comparabile.
Ce lipseşte din Japonia e numai multitudinea de surse de mînie şi ură.

În Japonia, partidele se pot forma fără nemernica restricţie de 25.000 de membri. De asemeni, nu există prag electoral. Partidele minuscule sunt reprezentate atît cît pot scoate (Partidul Viitorului 1 loc) Ba, chiar şi 6 independenţi au promovat în Cameră. Reprezentarea de balast, în care includem: comuniştii, social-democraţii, partidele ciudate şi independenţii, nu trece de 5%. (În 2009 se cifra la 11%).
Pentru a nu stîrni mînia, demisia este de asemeni o instituţie onorabilă. Premierul Noda a anunţat deja că demisionează din conducerea PDJ. În replică, Ishihara Shintaro (PR) a salutat amical gestul.
Reformele vor merge în continuare, cu mici ajustări, după calendar. Fuziunea Pensii-TVA se va face, iar PDJ a declarat deja că PLD are în el un susţinător.
De asemeni, modificarea Constituţiei (neamendată de 66 de ani) devine posibilă.
Mass-media sunt corect strunite, în aşa fel încît să nu slăbească încrederea poporului în instituţii. Nu există linşaje mediatice. Judecînd după scorul PDL, comparativ cu cel al PDJ, antenele şi realităţile TV au mîncat căcat de pomană. Scorul nu putea fi mai bun. Ba, ca să fim niţel răutăcioşi, oficinele vînt-voiculeşti i-au băgat în buzunar alianţei ARD, cel puţin 5% mandate în plus.
Un singur element diferit va aduce PLD: va repune în funcţiune o parte din reactoarele nucleare şi va amîna programul de denuclearizare civilă, întrucît multe din centralele ce ard combustibil fosil sunt bătrîne şi nu vor face faţă unei exploatări intense pentru mult timp.