Fără buletin

Nou-instalatul regim Abe　II a enunţat un plan îndrăzneţ de ieşire din deflaţia de aproape două decenii, ce a urmat spargerii băşicii economice. Şi-a propus o ţintă de inflaţie de 2% în cîţiva ani.
Nu, regimul nu şi-a propus nici să lase cărămida de bani la poarta cetăţeanului şi nici să zvîrle cu bancnote din avion. Va fi un proces în paşi mărunţi, întins pe mai mulţi ani. Răstimp în care, Executivul şi Banca Centrală vor coopera întru mărirea încrederii în viitor.

Trebuie spus că deflaţia produce mutaţii adînci în comportamentul economic. Angajatorii preferă să angajeze mai puţin personal cu contract permanent, dar mai mulţi zilieri şi part-taimeri. Proverbiala angajare pe viaţă din Japonia a devenit demult un mit. Cercul vicios reprimă şi consumul, în folosul economisirii. Economisirea însăşi se contractă. Rata de economisire nu mai are valorile record din trecut. 30% este o cifră optimistă, depăşită deja de China şi de ţările din Asia de Sud-Est.

În aceste condiţii, măsura regimului Abe, în esenţă una politică, se speră să spargă cercul vicios de contracţie economică. Cu atît mai greu, cu cît, îmbătrînirea populaţiei este galopantă, parcul mijloacelor de producţie uşor îmbătrînit, redus inclusiv fizic, de ţunami. Colac peste pupăză, tratatul economic de liber schimb în Pacific bate la uşă. E de aşteptat ca cel puţin produsele alimentare ieftine din Asia, SUA, Australia şi Oceania să facă şi mai grea supravieţuirea populaţiei agricole numeroase (8%) şi îmbătrînite.
Bugetul pe anul 2013,　cu puţin peste o mie de miliarde USD, este cel mai mare din istorie. Cu toate acestea, stimularea economică prin proiecte de utilitate publică nu va putea revitaliza economia. Pentru anul în curs s-au alocat doar aproape 60 md.USD. Iar sporul de 3% la TVA (de la 5 la 8%), cifrat grosier la 30 md.USD, începînd cu 2014, va fi grevat pentru 10 ani de reconstrucţia economică de după dezastrul natural dublat de calamitatea artificială de pe Coasta Pacifică, din marie 2011. Dezastru evaluat la peste 200 md.USD.

Dacă ar fi după economiştii români din şcoala CSP, economia ar fi o chestie mecanică. Bagi pe o parte nişte cifre şi scoţi pe alta alte cifre. Nu e numai atît. Economia e o ramură a psihologiei. Doar psihologia poate explica de ce, după Şocul Lehman, sistemul financiar, deşi alimentat cu tranşe babane de bani (mii de miliarde) nu scotea nimic pe partea cealaltă. Lipsea ceva: încrederea. Mai ales, încrederea subiectivă.

Inţiativa Abe, de răsturnare a deflaţiei în inflaţie moderată, ţine seama tocmai de factorul psihologic în repornirea motorului economic. De aceea a şi fost numită Abenomics, prin combinarea lui Abe cu Economics.
E totuşi de aşteptat ca motorul să nu repornească la prima cheie. Noul contract va fi privit pentru un timp cu suspiciune. Asta înseamnă că, în primii ani, pompa de bani nu va face faţă tendinţei de tezaurizare şi a celei de a continua producţia cu zilieri în loc de angajaţi permanenţi. Cînd ai 5,8 milioane de yen pe cap de locuitor datorie publică, e greu să îi faci pe oameni să consume nonşalant. Cred că doar potenţialul de inovaţie va fi cel care va avea puterea de a deschide noi cîmpuri de încredere. Altfel, Abenomics va fi citit ca Abe no mix (Amestecătura lui Abe).