Fără buletin

Diaspora nu are nevoie de reprezentanți speciali (II)

Posted in Soluţii alternative, votul prin corespondenţă by Marius Delaepicentru on 2014/11/26

Adineaori, de la Curtea Supremă a Japoniei* s-a scoborît firmanul care stabilește că trasarea colegiilor electorale la alegerile pentru Senat, din vara anului trecut, a fost neconstituțională. Raportul greutății specifice între cel mai greu și cel mai ușor vot a fost de 4,77. Curtea a considerat că raportul este profund inechitabil și că trebuie ajustat la realitățile demografice.
Curtea a respins însă cererea de anulare a rezultatului alegerilor.

Decizia de azi se adaugă la una anterioară, dată după ce mai multe instanțe regionale au stabilit aceeași problemă la alegerile din decembrie 2012, pentru Camera Reprezentanților, cînd raportul incriminat a fost de peste 2,3. Curtea a recomandat atunci că tolerabil este raportul riguros mai mic ca 2,0.

Credeți că România stă mai bine? Hm! Numai dacă ne gîndim că există reprezentanți pentru diaspora, unde bazinul electoral este indefinit, ne dăm seama că putem avea raporturi aritmetice chiar mai urîte, cu cel puțin un ordin de mărime mai mari decît cele din Japonia.
Aștept ca oameni deștepți din partidele existente în România să facă analize similare și să atace la CCR legea electorală. Sper ca CCR să constate neconstituționalitatea colegiilor din diaspora.
Nu poți legifera reprezentarea din diaspora după reguli de drept canonic. Diaspora trebuie să voteze prin corespondență în colegiile în care fiecare elector a avut ultimul domiciliu stabil în țară.

––––––-
* Curtea Supremă are și o divizie constituțională, similară cu CCR.

Anunțuri

8 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Stelian said, on 2014/11/27 at 09:47

    Romania are nevoie de o noua Constitutie. Nou-nouta, rescrisa cuvint cu cuvint.
    Are nevoie de o noua lege a partidelor si de o noua lege electorala.
    Nu cred in votul electronic (nu stiu nici o tara care il are), dar cred in votul prin anticipatie si votul prin corespondenta.
    Si mai cred in absoluta necesitate ca procesul electoral ( Autoritate electorala, comisii, votare…) sa fie scos de urgenta din labele politicului si sa fie dat cuiva independent. DIn pacate nu cunosc nici o institutie independenta in Ro. As chema „arbitri” straini.
    Dupa 25 de ani inca procesul electoral este fraudat. Inca sunt acuzatii de frauda, dovedite in general de presa si de analize mai mult statistice.
    Din punctul meu de vedere alegerile trebuiau anulate inca de la primul tur.
    Am intrebat si continui sa intreb: de cite voturi furate este nevoie pentru a anula niste alegeri?

    • arakelian said, on 2014/11/27 at 20:51

      Belgia are vot electronic si obligatoriu (prezenta este de peste 90%). Diferenta este ca la votul electronic se poate fura, aplicatiile statului sunt facute de firme gen Siveco, a carei sefa este pusa sub acuzatie de mita si spaga, fosta angajata a Securitatii. Au facut intentionat aplicatii gen pentru CASMB de sunt persoane decedate inregistrate prin spitale si la medicii de familie, crezi ca nu o sa fie la fel la votat?

      Schimbarile legislative prea dese din Romania si punerea in aplicare de catre romani in stilul romanesc reprezinta o problema. Cat despre institutii independente – un vis frumos. Pana atunci romanii pot cere sa fie observatori, au dreptul sa se uite si sa faca observatii, dar si sa integistreze si raporteze. Uite ce au facut un fost coleg de munca : http://www.observatorcultural.ro/O-zi-mai-lunga-decit-veacul*articleID_31132-articles_details.html

      Iar eu nu vreau sa votez pentru un partid al diasporei. Votez pentru Romania, pentru partidul care imi ridica zona din tara unde am pamant, casa,rude, si unde ma voi intoarce.

      • Stelian said, on 2014/11/28 at 04:07

        Ca in Belgia votul e obligatoriu, stiu. Detaliaza despre votul electronic.
        Eu traiesc undeva unde este vot prin anticipatie, vot prin corespondenta si unde exista o autoritate independenta ce gestioneaza procesul electoral. Aici mi s-a gazduit o relatare proprie despre alegeri locale: http://lacoltulstrazii.ro/2014/09/14/alegeri-locale-in-canada/, unde m-am implicat.

      • Marius Delaepicentru said, on 2014/12/25 at 02:03

        Mulţumesc, Stelian! E foarte instructiv materialul.
        Felicitări!

  2. arakelian said, on 2014/11/27 at 21:03

    de votul prin corespondenta nu stiu ce sa zic.
    Despre votul electronic zic ce au zis si altii,d e la case mai mari: http://aceproject.org/ace-en/focus/e-voting/countries (am urmarit putin si ce probleme au aparut la unii …)

  3. Hronic said, on 2014/12/09 at 06:01

    Nici reprezentarea minoritatilor nu este constitutionala.

  4. Stelian said, on 2015/01/03 at 07:25

    Precizari despre Belgia.
    Azi am vorbit cu un bun prieten, cetatean belgian si am abordat problema votului.
    Da, votul e obligatoriu. Exista votul prin corespondenta (l-a exercitat cind era prin alte parti). Ba mi-a mai zis ca putea mandata pe cineva sa voteze pentru el. Ma rog, cu o porcedura. El a preferat votul prin corespondenta.
    Da, exista vot electronic, dar un vot electronic in sectie. Se incearca implementarea asta de ceva vreme (1-2-3 ani), dar cu ceva probleme. Este un vot in sectia de votare, unde in loc de buletin de vot si creion votezi la un terminal electronic.
    Deci departe de ideile ce le avem – vot electronic= vot de acasa de la calculatorul propriu.
    S-ar putea, din moment ce avem tranzactii bancare prin net, procedura pay-pal si altele de genul asta, dar vor fi voci ce vor striga frauda. De, hotul striga HOTII.

    (Si nu in ultimul rind, La multi ani!)


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: