Fără buletin

Sîmbătă noapte, cînd mă întorceam de la muncă, felinarele aveau un halou ciudat. Era pîclă, însă nările îmi comunicau că nu e umezeală. Cerul nu se vedea. Ce-o fi?, mi-am zis. În lipsa unui buletin meteo la îndemînă, mi-am amintit că primăvara se intensifică transportul de praf din Asia Centrală. Kosa (literal: nisip galben). Un praf gălbui ce se depune peste tot. Anul acesta, valul e de-a dreptul flagrant („săritor în ochi”). Clipesc mai des decît de obicei. În perioadele de kosa, rufele se murdăresc la loc, automobilele îşi pierd luciul. Se încercănează cu dîre alb-gălbui. Oamenii oftează exasperaţi, de parcă totul ar fi din vina mongolilor, a uigurilor şi a chinezilor. Încerc să-i consolez, spunîndu-le că dacă praful acela nu ar fi, în Kyushu nu ar creşte decît cîteva specii de arbuşti cu frunze cerate, rezistente la presiunea osmotică indusă de contactul prelungit cu ploaia. Oamenii ar munci pe plantaţii de arbori de cauciuc, pentru că altceva nu ar rodi. Praful venit din Asia remineralizează solul arhipelagului, făcînd posibilă agricultura. Ceeace pare o calamitate este în fond o mană cerească şi se cuvine să ne arătăm recunoştinţa. Le spun că şi Europa e tributară deşerturilor africane. Dacă Sahara nu ar exista, arii vaste din Europa de vest ar fi sterile. Cernoziomul cărat de crivăţ şi zăpada roz sau gălbuie, precipitată din fronturile mediteraneene, sunt combinaţia ideală pentru fertilizarea a solului. Prin aportul de fosfaţi, potasiu, fier etc., Africa este cel mai mare contributor la bugetul agriculturii europene.

Oare europenii mai ştiu ce e aceea recunoştinţă? După cum arată legile internaţionale ce reglementează transportul eolian de substanţă, se pare că nu. Legile sunt pline de mecanisme de alarmare pentru emisiile de substanţe toxice. Sunt prevăzute responsabilităţi, daune, tot tacîmul, dar nicio prevedere nu acoperă generozitatea deşerturilor. O redevenţă cît de mică pentru eliberarea în atmosferă a mii şi mii de tone de îngrăşămînt, provenit din Mali, Maroc sau Sudan. Nu mai zic că, praful ridicat în atmosferă, prin albedoul său, reflectă o bună parte din radiaţia solară, prevenind astfel încălzirea Planetei*). Alături de cenuşile vulcanice, şi de fumul avioanelor, praful deşerturilor reprezintă armele „iniţiativei de apărare strategică” a Planetei. Interceptează radiaţiile solare la altitudini asigurătoare.

Europenii vor să mănînce sănătos. Nimic mai legitim. Dar de aici şi pînă la a interzice cultivarea şi importul de plante modificate genetic e cale lungă. Nu s-a murit, şi nimeni nu s-a îmbolnăvit din cauza consumului de plante modificate genetic. Este o realitate, pe care protecţionista Europă nu o recunoaşte. De ce? Pentru că-i e mai comod să primească subvenţii de la Comisia Europeană, să cultive soia „sănătoasă”, pentru care se folosesc 7 feluri de pesticide per ciclu. De ce să importe soia modificată genetic din Kenya? Fermierul kenyan, oricum aplică doar două pesticide, pentru că de mai mult nu are nevoie. Restul protecţiei culturii îl face genetica. În schimb, Kenyei i se propune să cultive flori, pentru că de asta are nevoie europeanul. Cu alte cuvinte, Europa îşi otrăveşte terenul agricol ca să cultive în mod protecţionist soia „sănătoasă”, şi în acelaşi timp îndeamnă fermierul kenyan să-şi otrăvească pămîntul, să devină mai sărac, pentru alimentarea mişcărilor „flower power” (precursoare ale ecologismului habotnic). Îi doresc Europei o foamete severă. Poate aşa se lecuieşte de izmeneli ecologiste şi învaţă ce-i aceea recunoştinţa.

–––––––––
*) dacă mai era nevoie: nu sunt un „zădufist”.