Fără buletin

▲ Mansarda arde – hidrantul e uscat

Posted in Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/10/03

Un fapt divers, fluturat pe toate posturile TV, m-a grăbit să îmi expun viziunea despre un bun de utilitate publică: apa curentă.

Mansarda unui înalt bloc de locuinţe a ars complet. Cauzele agravante au fost: puţinătatea apei şi accesul greoi.
O trăsătură generală a noilor ansambluri de locuinţe este subdimensionarea tuturor bunurilor de utilitate publică sau chiar lipsa unora. Sigur, nu stau să caut vinovăţii, ci doar le trec în revistă.
În Voluntari şi Popeşti-Leordeni de pildă, reţeaua electrică este subdimensionată cronic. Se pare, la incidentul de azi, supraintensitatea la revenirea dintr-o pană de curent pare să fi iscat incendiul. Se suprapun: vîntul, sibdimensionarea şi lipsa redundanţei la alimentarea cu apă, precum şi drumul îngust de acces.
Dacă pentru energia electrică, vînt şi căi de acces nu am soluţii, (dar trebuie să le aibă alţii) pentru redundanţa alimentării cu apă, am.

În România de azi, cam toate reţelele de apă curentă merg în presiune mare. 5–30% din apa curentă se pierde pe reţea, din cauza bătrînelor conducte de oţel. Ceea ce e o risipă imensă. Practic, trimiţi apă curată în pămînt şi mai şubrezeşti şi fundaţia drumului. Ca să nu mai vorbim de energia specifică mare la pompare (presiune mare, rugozitate mare (provocată de depuneri şi de penele de lemn înfipte pentru a cîrpi ţeava), distanţele lungi.

Raţionalizarea reţelei constă în pomparea la presiuni mici, în ţevi de PVC.
PVC impurifică mai puţin apa. Dar nu rezistă la mai mult de 7-8 atmosfere. Ceea ce justifică o dată în plus, scăderea presiunii de transport.

În schimb, la terminaţiile reţelei se montează, în regim strict privat, instalaţii de pompare, rezervoare de zi şi rezervoare tampon pe terasă.

Ce bune ar fi fost rezervoarele (eventual interconectate) la stingerea incendiului de azi din ansamblul din Popeşti-Leordeni! La 3.500 de locuitori, cît am estimat că ar avea ansamblul, numai în rezervoarele de zi ar fi existat un stoc de cel puţin 1.000 metri cubi de apă „la botul calului”. Başca rezervoarele tampon, situate pe terase.

Locuind într-o ţară dens populată, bîntuită de calamităţi, am marele privilegiu de a observa administrarea apei. Cu următoarele…

Avantaje:

1) numărul de incidente pe reţea se reduce mult. În consecinţă, durata totală de întrerupere accidentală a circulaţiei pe drumurile publice scade enorm.(În cei 19 ani de şedere în Japonia, o singură conductă subterană spartă am văzut.)

2) preţul unitar al apei scade. Creşte în schimb cel pentru întreţinere, instalaţiile locale de pompare fiind alimentate fie din contorul individual, fie din cel destinat electrificării spaţiilor comune ale blocului (cvartalului). Creşte de asemeni costul întreţinerii (pentru curăţirea rezervoarelor şi a pompelor, de regulă, anual). Dar energia unitară totală de pompare scade, ceea ce se integrează bine în politicile europene de profil.

3) Calitatea compoziţiei chimice a apei curente se menţine pînă la consumator. Iar răspunderea pentru calitatea apei de la pompă în sus, îi revine proprietarului.

4) Creează oportunităţi de afaceri pentru producătorii de pompe, de rezervoare confecţionate din răşini armate, de termoizolaţii.

5) În rezervoarele de zi (şi eventual în cele tampon) în permanenţă, va exista un volum de apă disponibil în cazuri de calamitate sau dezastru.

6) Spaţiile staţiilor de purificare a apei pot fi folosite mai raţional, întrucît nu va mai fi nevoie de bazine-tampon atît de mari.

Dar efectul economic cel mai vizibil este:

7) Modernizarea reţelei de apă poate absorbi producţia de PVC a Oltchim pe 15 ani, şi promisiunea unei absorbţii anuale acceptabile, după.

Obiecţii ar fi doar cele legate de poziţia geografică a României. Pericolul crăpării ţevilor expuse gerului. Însă, privind imagini mai vechi din ţări cu climă temperată, am observat că, de pildă la New York, existau turnuri de apă pe clădiri. Pe semne, ele există şi azi, doar că sunt mascate cu panouri de reclamă. Dacă în New York-ul anului 1910, cu clima influenţată puternic de Curentul Labradorului, existau soluţii de izolare termică, cu atît mai la îndemînă sunt ele azi.

Am făcut un mic calcul tehnico-economic pentru a vedea cam cît din producţia de PVC de la Oltchim poate fi absorbită de modernizarea reţelei de apă curentă. Am socotit 8 milioane de locuinţe ce, în următorii 15 ani ar putea fi adaptate viziunii: presiune mică – fiabilitate mare. Am adăugat şi o raţie anuală de 50.000 de locuinţe noi.
Neavînd date statistice despre consumul specific în România, am luat una japoneză întinsă pe anii: 1955-2000.

În linii mari, consumul specific total de confecţii de PVC este între 264 Kg/locuinţă (1993) şi 353Kg/locuinţă (1999) în care intră cu o pondere mică şi ţevile electrice. Am exclus perioada dinainte de 1993, întrucît, proporţia locuinţelor alimentate cu apă era mai mic cu 4% iar consumul specific de PVC era mai departe de saturaţie.

Pe categorii, confecţiile de PVC au următoarele consumuri specifice (1999):
Ţeavă de presiune: 118Kg/locuinţă
Ţeavă antişoc: 26,7Kg/locuinţă
Ţeavă cu pereţi subţiri (pentru ape uzate şi pluviale): 208,4 Kg/locuinţă.

Dacă socotim că România are 8 milioane de locuinţe (real 8,4 milioane) din care peste 40% urmează a fi racordate pentru prima oară la apă curentă, şi un modest 250 KgPVC/locuinţă, totul eşalonat pe 15 ani, apoi adăugăm anual 50.000 de locuinţe noi nouţe, rezultă un consum anual de PVC de 146.300t.

Cine zicea că producţia de PVC de la Oltchim nu are piaţă?

Anunțuri

▲ O gaură de două miliarde într-un fond privat de pensii

Posted in Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2012/04/13

…miliarde de dolari. De fapt, puţin peste. Circa 180 md.yen.

Este vorba despre un scandal mai mare decît Olympus. Protagonistul este AIG, o companie financiară ce, cu cîţiva ani în urmă a intrat pe piaţa pensiilor private din Japonia. Observ că AIG e prezentă şi în România, ceea ce îmi dă curaj în a detalia faţetele scandalului.

Agresivă din fire, persoana juridică cu pricina s-a angajat în plasamente bănoase dar cu risc mare. Pînă aici, nimic anormal. Anormal este că a ascuns pierderile. Dornic de a fi fruntaş în întrecerea capitalistă, AIG a raportat în ultimii 4 ani randamente neverosimile la plasamentele de capital. Gaura nu a mai putut fi acoperită, iar în martie, vezica s-a spart. Cercetările judiciare sunt în curs, însă tema, fiind de interes public, însăşi Comisia de Economie şi Finanţe a Camerei Reprezentanţilor a făcut propria sa anchetă. Au fost audiaţi trei martori ai unei „firme de consultanţă”. Am pus între ghilimele, întrucît patronul firmei de  consultanţă este calul troian al AIG în relaţia cu Ministerul Sănătăţii şi Muncii. Patronul însuşi a fost înalt funcţionar în ministerul citat. În urmă cu cîţiva ani a plecat la AIG, de unde şi-a făcut propria firmă, intitulată „institut de cercetări economice…. şi pensii”. (În Japonia, multe companii de învîrtit hîrtii au denumiri sforăitoare.) Schema de amakudari este una clasică. Interdicţiile valabile după părăsirea postului au fost ocolite cu graţie, însă, ca în orice crimă, schema a fost imperfectă.

Ascultînd la radio, în direct, audierile din comisie, am admirat felul în care membrii comisiei au devoalat vinovăţia martorului principal. Orice procuror DNA ar fi invidios pe modul suplu în care adevărul a fost etalat. Întrebări simple, pertinente, al căror răspuns adesea se afla în buzunarul chestionatorului. Am aflat astfel că, la fondarea companiei de consultanţă, 90% din capital fusese pus de AIG. O dovadă şi mai clară a complicităţii a fost atunci cînd, întrebat dacă AIG îi plătea pînă şi chiria sediului, martorul a simulat amnezia. Nu îşi amintea nici cînd a reziliat contractul de consultanţă cu AIG. Totul a devenit clarissim cînd chestionatorul a arătat că serviciul de contabilitate al AIG deţinea pînă şi sigiliul personal al consultantului, dovada supremă a finanţării ilegale. Consultantul a prestat servicii şi pentru Ministerul Sănătăţii şi Muncii. Conflictul de interese dat de colaborarea cu AIG nu fusese mărturisit la timpul lui.

Şi iată cum, mielul care sugea la două oi,  este acum pasibil de 5 ani de puşcărie. (Răspunderea civilă şi penală a AIG e başca.)  Rămîne doar ca Justiţia să obiectiveze evidenţa. Nu are importanţă că, în scripte, colaborarea consultantului cu AIG încetase în 2009.

Pariez că, dacă o astfel de audiere s-ar fi petrecut în România, (pe marginea unuia din multele scandaluri de lobby fraudulos) s-ar trezi cîte un Adrian Severin să toarne bascule de sofisme: „se antepronunţă!”, „e numai treaba Justiţiei!”, „totul a fost legal!”, „de ce Minsiterul nu a investigat înainte!”, „dar în toate ţările civilizate există lobby!”, „de ce divulgaţi date din dosarul penal?”… (Mai adăugaţi domniile voastre)

Aşadar, atenţie la fondurile private de pensie. AIG e în România vă strînge banii şi vă promite huzur pe bani puţini, funcţionarii din ministere sunt  oameni bogaţi, iar prospere firme de consultanţă fojgăie pretutindeni.

● Ghid de restaurare a statului de drept după meci

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2012/01/16

Oricine a văzut felul în care mass media a preluat imagini şi comentarii despre recentele fapte antisociale petrecute în pieţe urbane, poate identifica efectul catalitic al declaraţiilor liderilor politici parlamentari, aflaţi în opoziţie parlamentară, asupra virajului spre violenţa stradală. Rămîne să luăm atitudine.

Ţinînd seama că liderii politici nu sunt şefi de galerie, ci lideri ai partidelor parlamentare, atitudinea lor nu mai ţine de libertatea de exprimare, ci reprezintă fapte antistatale, îndreptate împotriva ordinii constituţionale. Nu greşim atunci cînd asimilăm recentele dezordini sociale provocate, cu mineriadele. Ceva mai mititele, dar, în principiu, cam aceleaşi metode de intimidare.

Acuma, ce vreau de la dumneavoastră este să vă clamaţi exercitarea liberă a drepturilor constituţionale. Fiecare, în nume propriu, poate depune o plîgere la Avocatul Poporului.

Violenţa a fost augmentată de factorul politic PARLAMENTAR. Este o realitate. Partidele parlamentare sunt parte a statului român. Dar să analizăm spusele liderilor lor. Victor Ponta, mai hîrşit prin chichiţe gramaticale, salută protestele, dar respinge violenţa. Ponta nu vede însă că a saluta ceva ce nu mai are obiect, din moment ce proiectul de lege cu bucluc a fost retras. Ceea ce acreditează ideea că protestele fuseseră premeditate. Aşadar, intenţionalitatea nu poate fi omisă.

Antonescu însă e mai tranşant şi expune PNL la sancţiuni cel puţin pecuniare:

PNL este solidar cu cei care au ieşit în stradă, dar nu este implicat în organizarea protestelor

(14 Ian 2012 de agerpres.ro)

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă într-o conferinţă de presă că PNL este solidar cu cei care au ieşit în stradă pentru a-şi manifesta atât susţinerea pentru doctorul Raed Arafat, cât şi protestul faţă de modul în care un proiect de lege „s-a încercat a fi impus neconstituţional”.

Observăm că PNL se solidarizează, dar nu organizează. A te solidariza nu este numai o vorbă în vînt, ci, ţinînd seama de responsabilitatea ce îţi revine ca parte a statului, nu poţi face apologia violenţei fără să fii pedepsit. Nu te poţ opune, altfel decît prlamentar, intervenţiei celeilalte părţi a statului, pentru că altfel se numeşte tentativă de lovitură de stat. Nu ar fi prima. Dar trebuie să fie ultima.

Răul s-a făcut. Are un cost pe care societatea îl va suporta împotriva voinţei ei, dacă dumneavoastră nu vă reclamaţi drepturile, în aşa fel, încît, vinovatul să plătească. Sunt sute de metri pătraţi de caldarîm distrus, bunuri de utilitate publică distruse (coşuri de gunoi etc.) bunuri private distruse. Au fost provocate răni ce se vor lăsa cu sute de zile de spitalizare, ce vor însuma milioane de lei risipiţi pe apa sîmbetei (şi a duminicii). Cineva trebuie să plătească. PNL pică la zar. Care ar fi baza legală? Citez:

Art. 365 Instigarea publică
(1) Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârşească infracţiuni, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este comisă de un funcţionar, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat.
(3) Dacă instigarea publică a avut ca urmare comiterea infracţiunii la care s-a instigat, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru acea infracţiune.

Art. 369 Tulburarea ordinii publice prin adunări neautorizate
(1) Participarea la o adunare publică neautorizată, în cadrul căreia se comit acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează refuzul de a se supune somaţiei efectuate, potrivit legii, de către organele de ordine, pentru dispersarea unei adunări publice neautorizate prin care s-a blocat traficul pe un drum naţional ori pe calea ferată.

Art. 366 Incitarea la ură sau discriminare
Incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Aşadar, sunt fapte cu urmări penale şi pecuniare. Nu e treaba noastră să le evaluăm. Treaba noastră este să reclamăm că ni s-au lezat drepturi constituţionale legitime, că ni s-a limitat libera circulaţie, că ni se pune sănătatea şi viaţa în pericol prin acte huliganice augmentate de factori politici, că, partidele ce s-au solidarizat cu derbedeii, au încetat să mai fie persoane juridice de drept public, şi că, susţinînd activităţi private neautorizate, violente, în spaţiul public, au devenit de facto persoane juridice de drept privat, în coliziune flagrantă cu Codul Penal. Atîta timp cît, un cetăţean paşnic este forţat, sub ameninţarea cu violenţa, ba, chiar prin aplicarea violenţei, să strige Jos, (cutare)!, aceasta reprezintă o violare flagrantă a demnităţii umane, violare augmentată de partidele din opoziţia parlamentară. Nu poţi preamări (extraparlamentar) violenţa, fără să fii pedepsit.

Cam astea ar fi valorile şi principiile batjocorite de partidele parlamentare în zilele acestea. Aveţi tot dreptul la siguranţa fizică şi la pacea minţii, pe care Constituţia vi le garantează.

Întocmai ca la fotbal, vandalismul galeriei duce la penalizarea clubului. Clubul se numeşte PNL. Este responsabilitatea dumneavoastră să cereţi răspicat ca, în următoarele etape, PNL să joace numai „indoor”, fără mediatizare. Ca la fotbal.

Adresa de mail este: avp(la)avp.ro. Fiecare dintre dumneavoastră să trimită pe adresa indicată cîte o petiţie, în nume personal, ataşînd în clar adresa domiciliului stabil. Îngropaţi Avocatul Poporului în petiţii!
Nu vă aşteptaţi la minuni. Cereţi-i doar să sesizeze Parchetul în legătură cu faptul că factori politici au instigat la punerea în pericol a vieţii, demnităţii şi avutului cetăţenilor. Dar pentru asta trebuie ca dumneavoastră înşivă să îi dovediţi AvP – altfel decît cu buletinul – că sunteţi cetăţeni.

Ţineţi minte! Atitudinea mioritică nu rezolvă, ci agravează.

● Aberații birocratice (via Sare’n ochi)

Posted in Paşaport şi paşaportare, Scatoalce de Stat, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2011/07/30

Din nou, o antiteză grăitoare pentru natura profund poliţienească a statului român.

de Dorin Petrişor

Acum două luni am dat nas în nas cu unul dintre miile de cazuri in care statul român – sărac din născare – cheltuie bani, timp şi nervi. Am făcut un drum de la Sibiu la Bucureşti, însoţind o doamnă doctor, căreia i s-a „năzărit” că ar avea nevoie de un certificat european de conformitate, un soi de document emis de Ministerul Sănătăţii care atestă dreptul titularului de a-şi exercita profesiunea de medic oriunde în UE. Prima abe … Read More

(…) Un prieten, inginer emigrat prin anii 90 în Canada, s-a repatriat prin 2003. Cum îi expirase paşaportul canadian a procedat la reînoirea lui. A sunat la primăria din Toronto, şi-a „declinat” identitatea şi problema, a virat 15 dolari într-un cont anume al instituţiei, iar după o săptâmână l-a primit acasă, la adresa din Cluj. (…)
Concluzie: birocrații au un talent deosebit în a ne face viața dificilă. Completat de talentul nostru incredibil de a-i lăsa să ne ia banii doar pentru a-și justifica ei existența.

via Sareinochi's Blog

★★★ Petru Groza avea pistolul cu cea mai lungă bătaie în timp

Posted in baconschi, Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2011/07/01

Motto :

-Ce căutaţi aici? Nu aveţi Siberia aia imensă?
-În Siberia e iarna ger, iar vara, noroi şi ţînţari. Nouă, aici, la voi, ne place. Vă vom înlocui. Încet, încet, vă vom trimite pe voi în Siberia.”

(Aleksandr ZinovievHomo Sovieticus)
(citat aproximativ din memorie)

Un surprinzător comunicat pus în circulaţie de Ministerul de Externe rus foloseşte un limbaj extrem de contondent la adresa Preşedintelui României, şi implicit a României, fără să treacă prin necesarele şi premergătoarele faze procedurale (chemări de ambasadori la explicaţii etc.). Rusia califică nici mai mult nici mai puţin decît bravada nerusinata ieşirea de săptămîna trecută a Preşedintelui. Un calificativ fără precedent în limbajul diplomatic. Rusia acuză România că nu respectă cele 27 de milioane de victime produse de: instrucţia precară, lipsa unui stat major coerent, prezenţa apăsătoare a unui generalissim atoateştiutor, ambiţiile leninist-hrăpăreţe, pistolul ofiţerului politic din ceafa soldatului, taberele de reeducare, foametea atent dozată, asasinatele în masă, deportările, violurile în rîndul populaţiei feminine(eventual masculine), politica economică dezastruoasă, jertfe de sînge cu care URSS şi-a plătit sieşi ficţiunea ideologică de mankurtizare, de creare a omului nou, redus la nevoi etilice dublu distilate, ca replică la rinocerizarea fascistă.

Prin insolentu-i protest, Rusia îşi manifestă sprijinul total şi condiţionat, pentru regatul subteran şi Crescent, fondat de troica peltic-papiţoaie, pe osteoclast domnesc.

Rusia mardeiaşă ameninţă că are şi gaşcă în Europa „civilizată”. Europă civilizată care îşi vinde osteoblastele din coloana vertebrală, pe gaz şi petrol, înainte de a şi-o vinde şi pe mă-sa.

Episodul e doar o etapă de goarnă în planul mai larg de restaurare a hegemoniei politice ruse asupra ariei de terra deserta, „spaţiu vital” cu care oricărei tiranii îi place să se înconjoare. Pentru liniştea muscalului.

În acest răstimp, Sarkozy rostogoleşte francofonia cu băţul, iar Schroeder se scobeşte plictisit în nas la biroul unei corporaţii ruse.

Iată cum, lipsa unui gest de demnitate din partea Regelui Mihai I, în faţa pistolului lui Petru Groza, se răzbună, în ciuda faptului că România nu mai este republică populară, şi nici Rusia nu mai este URSS. Pe podeaua murdară, mujicului îi vine mai uşor să scuipe.

Îi mulţumesc misteriosului @Snapshot pentru snapshotul de mai jos.

Despre fotografii: Am scanat originalul, dar cu semnificantul 「Ion Slobozeanu」 veţi putea găsi pe net întregul număr al revistei Life din 19 februarie 1940.

EDIT Comunicatul MAE nu a întîrziat.

Ministerul roman de Externe a luat nota cu surprindere de declaratia exprimata in numele Ministerul Afacerilor Externe al Federatiei Ruse, care se refera la unele comentarii ale presedintelui Romaniei pe teme istorice. MAE roman considera complet nepotrivit limbajul folosit in declaratia oficialului rus pe acest subiect si dezavueaza utilizarea unor comentarii privind evenimente tragice, atat pentru poporul roman, cat si pentru cel rus, de acum 70 de ani, dandu-le o semnificatie in actualitatea politica.

„Consideram regretabila si lipsita de temei lansarea unei asemenea reactii publice cu o violenta de limbaj inacceptabila, fara o informare completa si o minima interactiune prealabila in plan diplomatic”, se arata intr-un comunicat de presa.

Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei are deplina deschidere pentru a dialoga cu Ministerul Afacerilor Externe al Federatiei Ruse, pentru eliminarea oricaror confuzii si denaturari ale informatiilor ce au stat la baza reactiei oficialului rus.

In acelasi timp, Ministerul Afacerilor Externe considera ca acest episod nu trebuie sa conduca la afectarea dialogului firesc, purtat in termeni de civilitate, care este normal sa defineasca relatiile bilaterale si isi exprima disponibilitatea pentru dialog cu Ministerul Afacerilor Externe al Federatiei Ruse pe orice tema de interes bilateral.

★★☆ Breaking news – Comunicat Ad Astra – pozitia fata de premierea de la Salonul de Inventica de la Geneva

Posted in Scatoalce de Stat, Teste by Marius Delaepicentru on 2011/05/10

Întrerupem programul pentru un anunţ important.

Pentru cei neinteresaţi de comentariul meu, aplic aici direct linkul către comunicatul Ad Astra.
http://docs.ad-astra.ro/Comunicat_AdAstra_Geneva.pdf

Primesc prin mail de la Gabriel Preda, un stimabil cercetător, care (precum actualul ministru al învăţămîntului şi ştiinţei, Daniel Funeriu) a lucrat cîţiva ani în cercetare de vîrf pe teritoriul Japoniei, un comunicat prin care se ridică problema imposturii în lumea ştiinţifică. Că e impostură nu ar fi nimic, dacă nu ar fi fost clădită cu bani publici.

Spun de la bun început că lumea este plină de „saloane de inventică”, aşa cum e plină de căsuţe poştale „universităţi prestigioase” de unde Corneliu Vadim Tudor şi alţi politicieni din diferite „boarduri” îşi cumpără pe nimica diplome şi medalii, cu deosebirea că universităţile CP sunt ceva mai abstracte, dar la fel de productive ca „Spiru Haret” la tipărirea diplomelor. Cel puţin la salonul de la Geneva, toate, dar absolut toate exponatele primesc „premii de excelenţă”. Dacă vrei să prosteşti vreo gîsculiţă, achiţi taxa aferentă „salonului” (puţin mai scumpă decît la un salon de frumuseţe) şi pleci cu patalamaua, chiar dacă expui o glastră „ecologică”, făcută prin retezarea gîtului unei butelii de PET.

Ca unul care a lucrat în cercetarea medicală, şi care, la scurt timp după revoluţie a renunţat la a mai mînca banii publici zbuciumînd în eprubetă chestii minore sau vag băbeşti (dar remunerate) vă pot spune că privesc întotdeauna cu scepticism „invenţiile epocale” şi „şcoala românească de inventică”. E bine ca guvidul majoritar să ştie că nu tot bulşitul este comestibil.

Sunt mai mult decît circumspect cu „epocalele” pocale minune şi cu panaceele învăluite în „mister” bănos, cum ar fi misterul apei kangen.

Cred că şi comunicatul Ad Astra (PDF) este menit să facă limpede, în mod punctual, impostura din domeniul cercetării medicale româneşti.

(din păcate, nu reuşesc să transpun aici litere din fişiere PDF.)

● Japonia – Reforma administrativă în cifre

Posted in Chestii, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2010/03/24

Odată cu intrarea în era Heisei, s-a pus problema reformei administrative. Deocamdată de mică adîncime, dar de mare anvergură. Economia-băşică s-a spart cu pagube imense, iar deflaţia cronică ce i-a urmat a făcut ca administraţia de stat să caute soluţii de raţionalizare a cheltuielilor publice.

Japonia este împărţită în 47 de prefecturi cu aria medie de aproximativ 1,4 ori mai mare decît a unui judeţ din România. Există şi unităţi teritoriale supraprefecturale – 8 la număr – însă, ca şi în România, ele nu sunt formalizate instituţional. Pînă în prezent, reforma teritorială (numită Heisei no daigappei – Marea fuziune a erei Heisei), nu a mutat în mod semnificativ graniţele prefecturilor, dar nu e exclus ca în viitor aceasta să se petreacă, şi să asistăm la reforma de rang superior.

Cantitativ

În 1990, Japonia avea un total de 3242 de localităţi, din care: 655 municipii, 1999 oraşe şi 588 de comune. Unităţile administrative intermediare au fost: municipiul (-shi -市) şi plasa (-gun -郡) . Ultima, azi aproape desfiinţată, reunea deopotrivă comune* (-son -村) şi oraşe (-chou -町). O particularitate o are capitala (Tokio), ce este formată din 23 de sectoare (dar are un singur primar). Structura administrativă a Capitalei nu a suferit modificări.

La 23 martie 2010, situaţia stă aşa: 786 de municipii (+131), 764 oraşe (-1235) şi 185 comune (-403), în total 1735 de localităţi (-1507). [1]

Dacă ar fi să actualizăm, la dimensiunile României, asta ar însemna 280 de primari – raportat la populaţie – sau 1083 – dacă raportăm la teritoriu. Probabil, pentru România, numărul optim de primari este undeva între cele două limite determinate prin analogie.

Cum?

Guvernul central nu a întocmit decît cadrul legal al coalescenţei. Restul s-a hotărît la nivel local, prin negocieri şi referendumuri. S-a hotărît la nivel local inclusiv denumirea **) localităţii rezultate prin fuziune, atunci cînd ea s-a petrecut în condiţii de egalitate de rang. Bineînţeles, acolo unde unirea s-a făcut prin absorbţie, nimeni nu a cerut schimbarea denumirii localităţii-nucleu. Singura condiţie a fost contiguitatea teritoriului. În această ecuaţie, dacă două entităţi ce vor să se unească sunt separate de oglindă de apă, ele se consideră în relaţie de contiguitate, iar oglinda de apă face parte integrantă din entitatea nou formată. Astfel, multele insuliţe au putut participa fără restricţii la proces.

De la lume adunate

Raţiunile locale în deciziile de aderare – sau nu – au fost diverse, însă forţa motrice principală este adjudecarea de calupuri mai mari de subvenţii venite de la guvernul central. De pildă, municipiul Hiroşima a avut ca obiectiv să treacă de 1 milion de locuitori. Pentru bani mai mulţi. A curtat oraşul Fuchu (cel mai apropiat geografic), pe atunci membru în Aki-gun, însă locuitorii micului oraş au respins oferta. În Fuchu se află sediul companiei Mazda, şi o mare parte din spaţiile de producţie (plus portul Mazda). Compania este un important contributor la bugetul local***. Locuitorii nu au vrut ca prin absorbţie să li se diminueze alocaţia pentru copii. Oraşul Kaita, deşi s-ar fi înscris bine în lungul DN-2, a respins oferta din alt motiv. Municipiul Hiroşima este prea îndatorat. Locuitorii au refuzat ca, prin absorbţie, să suporte datoriile făcute de socialistul şi eternul primar Akiba. În schimb, Fuchu a devenit el însuşi germen de aglutinare pentru localităţile fostei plase Aki, cu care are în comun puzderia de companii ce participă la construcţia de automobile. Fuchu a fost ridicat astfel la rangul de municipiu. A absorbit chiar şi cîrcotaşul tîrg Kaita. Pînă la urmă, Hiroşima a trebuit să se orienteze către nord, pe văi în sus, în căutarea sateliţilor defavorizaţi de poziţie, dispuşi să întregească milionul de locuitori, contra unui trai ceva mai bun. Localităţile montane au căzut uşor în plasa oraşelor-port. Astfel, Kure, ce înainte de 2003 avea vreo 50.000 de locuitori, a absorbit cel puţin 8 localităţi din văile şi depresiunile înconjurătoare, depăşind actualmente 245.000. Municipiul Onomichi şi-a căutat extinderea teritoriului pe insulele din apropiere. Absorbţia a fost favorizată de numărul mare de şantiere navale. Comunitatea ocupaţională îşi găseşte mai uşor un limbaj comun. Onomichi este el însuşi un brand regional, ca de altfel şi Kure, (locul din care s-a construit nava amiral a flotei japoneze, crucişătorul Yamato). Presiunea culturală a contribuit la rotunjirea municipiilor. Miyajima, o insulă cu circa 300 de locuitori, situată în golful Hiroşima, gazdă a unui templu din patrimoniul UNESCO, a avut de ales între municipiul Hiroşima şi ceea ce urma să devină Hatsukaichi-shi. A ales Hatsukaichi. În 2002, prefectura Hiroşima mai avea 6 comune. Azi, zero.

Cazuri particulare

O arie montană vastă din prefectura Gifu a constituit un oraş mai întins chiar decît suma celor 23 de sectoare din Tokio. Desigur, doar populaţia de copaci poate fi comparată cu cea umană a metropolei.

O mică presiune a apărut în 2005, în prefectura Nagano, într-o comună a plasei Kiso, de la graniţa cu prefectura Gifu. Locuitorii din Yamaguchi-mura au considerat că le e mai comod ca localitata lor să fie absorbită de un oraş din prefectura vecină. Condiţia de contiguitate era satisfăcută. Iar autorităţile centrale au fost puse în faţa faptului împlinit. Poşta a trebuit să aloce alte coduri poştale, iar companiile telefonice, prefixe de Gifu.
Încurajate de precedentul absorbţiei micii comune din Nagano, de către altă prefectură, în 2007, două municipii: Kita-Kyushu (pref. Fukuoka) şi Shimonoseki (pref. Yamaguchi) au luat în studiu posibilitatea fuziunii transprefecturale. Rezultatul ar fi gestionarea unitară a traficului prin strîmtoarea Kanmon, precum şi a căilor uscate (tunelul şi podul). Se pare însî că guvernul central nu este pregătit încă să devină un partener de dialog care să susţină sau să combată pe baze raţionale un astfel de proiect.

Ogasawara, un mic arhipelag vulcanic din Pacific, situat la vreo 1500 Km în larg, cu o populaţie ce nu depăşeşte 3000 de locuitori, a hotărît să devină parte a capitalei Tokio. Oricum, o dată la două decenii trebuie să părăsească cu toţii una din insule, întrucît vulcanul este activ, şi nimeni nu vrea să moară asfixiat. Cel puţin pe durata refugiului, locuitorii îşi pot face clienţi pentru bruma de turism ce, alături de pescuit, constituie activitatea de bază în perioadele de linişte.

Un alt caz particular este prefectura Ehime, în care, paradoxal, numărul de municipii a scăzut de la 12 la 11. Cauza este contopirea sau absorbţia a două sau mai multe municipii. (Să nu credeţi că ar exista şi un proces invers.)

Pînă acum, cea mai accentuată coalescenţă se poate observa în prefecturile Nagasaki şi Hiroşima (pură întîmplare), unde numărul de localităţi a scăzut la sub 30%. (mai exact 29,1 şi 26,7%)

Ritmul

Reforma este în curs, deşi grosul a fost între 2003 şi 2006. Odată cu anul 2010, criza economică şi schimbarea de regim, se observă o creştere uşoară a numărului de evenimente. Chiar ieri (23 martie) 9 noi entităţi s-au oficializat de facto.

Ritmul este ilustrat în graficul de mai jos:

–––––––––––––
Am preluat date din diverse surse, însă cea mai importantă poate fi găsită aici. Am introdus cifrele una cîte una într-o foaie de calcul şi am făcut totalul.

* -son e sufixul pentru sat. Însă, satele japoneze sunt cam de talia unei comune din România. De aceea am preferat termenul: comună.

**) În Japonia, nu Parlamentul sau Guvernul botează localităţile. Dacă locuitorii unui cartier consideră că denumirea trebuie schimbată, depun o notificare la primărie. Motivul poate fi unul raţional, sau chiar numai o superstiţie. De pildă, cvartalul în care am locuit timp de 6 ani, în era Meiji se numea Kaya-cho, datorită multelor prăvălii ce vindeau stuf pentru acoperişuri. Incendiile frecvente au determinat localnicii să ceară schimbarea denumirii în Kin’ya-cho. A fost înlocuit stuful cu aurul (generic metal) care, se ştie, nu e un material inflamabil.

*** Pînă în anul 1999, în Fuchu şi-a mai avut sediul un alt gigant industrial: compania Kirin. Odată cu dezafectarea vechii fabrici de bere din Fuchu, şi construirea uneia noi în prefectura vecină Okayama, unul din marii plătitori de impozite şi-a pierdut din pondere. Actualmente, în vechea fabrică se menţine o singură instalaţie, ce produce „berea casei” pentru reţele locale de restaurante.

[1] La verificarea datelor am descoperit două erori de consemnare. Cu această ocazie am reinterpretat cifrele referitoare la municipii. Cele 23 de sectoare din aria metropolitană erau trecute separat în materialul primar şi mi s-au strecurat în total. Pe harta electorală, cele 23 de sectoare nu au semnificaţie. De aceea, am considerat metropola ca solid administrativ, egal cu unitatea, şi am ajustat cifrele în consecinţă.

%d blogeri au apreciat asta: