Fără buletin

▲ Senatorul Taro Yamamoto – comportament neparlamentar

Posted in Scatoalce de Stat, Teste by Marius Delaepicentru on 2013/11/02

Taro Yamamoto este un actor foarte popular la cei 39 de ani pe care îi are. Anul trecut a fost distribuit şi într-un film turnat în Hiroşima, film în care, întîmplător, fiul meu avu un rol episodic, secundar spre terţiar.

Îmi povestea fiul meu că, în multele ferestre inerente filmărilor, Yamamoto, altminteri un extravertit, îi aduna în jurul lui şi le descria apocaliptic urmările accidentului de la Fukushima şi cît de rele sunt centralele nuclare.

La alegerile parţiale pentru camera superioară a Dietei, din vara lui 2013, cu aceleaşi marote antinucleare, Yamamoto a candidat şi a fost ales.

Zilele trecute, aşa cum sunt uzanţele, oamenii împortanţi în viaţa publică, apăruţi în ultimul timp, fură chemaţi la Împărat. Întîlnirea este strict protocolară. Nu se discută practic nimic. Gestul este doar un certificat de bonitate cetăţenească atribuit de către simbolul viu, Împăratul. Cum protocolul cere ca Împăratul să schimbe două vorbe cu fiecare, cînd veni rîndul senatorului, acesta îi înmînă o scrisoare. Gest nemaiîntîlnit pînă atunci.

Întrebat de reporteri ce a fost în capul lui atunci cînd a nesocotit protocolul, Yamamoto şi-a expus din nou monomania antinucleară.
Lumea politică, dar şi oamenii de rînd, (pe Twitter), îl somează acum pe senator să demisioneze. Motivul este cît se poate de raţional: dacă este parlamentar şi recurge la mijloace neparlamentare pentru a-şi atinge scopuri politice, înseamnă că este incapabil să reprezinte alegătorii în Senat.

Încă nu se cunoaşte finalul incidentului. Cert este că gestul copilăresc al lui Yamamoto a fost o tentativă de a provoca Împăratul să se exprime în termeni politici, lucru interzis de Constituţie. Începînd cu era Taisho (1911), Împăratul nu s-a exprimat politic decît în două rînduri. Prima oară în 26 februarie 1936, în timpul unui incident sîngeros provocat de Armată în procesul de militarizare a statului (Incidentul 226), iar a doua oară acum cîţiva ani, în timpul unei controverse despre utilitatea arborării drapelului şi a intonării imnului de stat în şcoli. A doua oară, Împăratul a avut grijă să nu curgă sînge. S-a exprimat evaziv: „poate că nu e nevoie să fie obligatoriu”.

Hm! Mijloace neparlamentare pentru scopuri politice?

Trebuie să vă amintesc că parlamentarii USL au făcut mai mult decît să îi înmîneze o scrisoare Preşedintelui. Încă din 2011, cîteva luni au părăsit, au chiulit în masă din Parlament, iar între timp au pus-o de revoluţii cîmpeneşti cu mercenari în Piaţa Universităţii. Pe gerul Bobotezii, televiziunile senatorilor încălzeau carele de reportaj chiar şi cu lampa de benzină, numai să nu le scape vreun cadru netransmis. Psihoza lui Taro este o nevinovată obsesie, scuzabilă eventual clinic, spre deosebire de logistica şi bănetul puse în joc de actuala şi abjecta juntă ce controlează statul. Pihoză ce se prelungeşte pînă azi.

Oare cînd se va oprobria şi în România comportamentul neparlamentar?

Tagged with: ,
%d blogeri au apreciat asta: