▲ Sentinţă de anulare a alegerilor din colegiile #1 şi #2 Hiroşima
Despre premizele perverse ce produc rezultatele perverse născute de legea electorală din România s-a tot discutat. Şmecheria cu decuparea colegiilor este strigătoare la cer, dar nimeni nu întreprinde nimic pentru a restabili echitatea.
Iată că japonezii, cu un sistem electoral asemănător, cu aceleaşi rezultate paradoxale – dar cel puţin cu cotă fixă de fotolii adjudecate prin redistribuire, ceea ce face ca întotdeauna 180 din cei 480 de deputaţi ai Camerei Reprezentanţilor să fie în număr constant – au luat taurul de coarne.
Într-o sentinţă a Curţii Supreme de după alegerile generale din 2009, a fost declarat neconstituţional raportul de 2,43 între greutatea celui mai uşurel şi respectiv cel mai greu vot. Raport rezultat atît din decuparea vinovată a unor colegii inegale numeric, cît şi din cauze demografice în timp.
Camera reprezentanţilor însă a ignorat decizia Curţii Supreme, iar la alegerile din 16 decembrie 2012, a trasat cele 300 de colegii exact ca la alegerile precedente.
Contestarea nu a întîrziat. Grupul de avocaţi pentru sănătatea sistemului electoral, înfiinţat în 1962, are deja 14 sentinţe pronunţate de tribunale judeţene, pentru 31 de colegii. Sentinţe călîi, în care se constată anticonstituţionalitatea greutăţii votului, dar nu sunt urmate de decizii de anulare a alegerilor.
…pînă ieri, cînd Tribunalul judeţean Hiroşima a declarat nule alegerile din colegiile #1 şi #2 Hiroşima*). cu observaţia că raportul faţă de medie al electorilor calificaţi a fost intolerabil de mic (0,65 în colegiul #1 şi 0,52 în colegiul #2) ceea ce ridică greutatea votului individual la (raportul invers) la 1,54X şi respectiv 1,92X. Cu alte cuvinte, un vot din colegiul #2 Hiroşima a fost de aproape două ori mai greu decît media. Într-adevăr, intolerabil. Decizia de ieri, de anulare a alegerilor în colegiile citate, este prima de acest fel de la intrarea în vigoare a actualei Constituţii (1946). Dragnea are de ce se teme acum.
Pentru a scoate din Camera Reprezentanţilor cei doi deputaţi (dintre care Kishida fu ales şi de nevastă-mea), va fi însă necesară o decizie a Curţii Supreme a Japoniei**) care să confirme decizia de azi a Tribunalului judeţean Hiroşima.
Vestea vine foarte prost pentru regimul Abe II, deoarece premierul, aşezat confortabil pe o majoritate îngrijorător de mare, tocmai declara prin ianuarie că nu e dispus să iniţieze modificarea codului electoral.
Sursa este Radio NHK, buletinul din 26 martie ora 0, dar ştirea poate fi găsită şi pe Yahoo! care citează din Asahi.
Pentru a ne da seama cît de departe suntem de noţiunea de echitate, trebuie să observăm că în Constituţia românească este „firesc” ca, în plenul Camerelor reunite, votul unui deputat să fie de 2,354X mai greu decît votul unui senator. Ceea ce e intolerabil în Japonia, devine tolerabil şi natural în promiscuitatea morală a Constituţiei iorgovane amendate.
–––––––––
*) Fără legătură cu subiectul: în colegiul #3 Hiroşima a fost o situaţie „românească”: Candidatul I – admis, Candidatul II – respins, Candidatul III – admis.
**) O secţie a Curţii Supreme a Japoniei îndeplineşte rolul de Curte Constituţională.
● Ce sunt consiliile, autorităţile şi agenţiile naţionale şi ce viitor pot avea?
Încă de cînd s-au înfiinţat feluritele consilii, agenţii şi autorităţi naţionale, ele sunt supuse presiunilor politice mai mari sau mai mici. Nemulţumirea faţă de eficacitatea lor este aproape unanimă. Într-un fel, nemulţumirile sunt îndreptăţite, dar nu pentru că deciziile organismelor nejudiciare afectează drepturi fundamentale, sau pentru că componenţa lor este decisă şi influenţată politic, ci doar pentru motive ce ţin de un principiu simplu: unicitatea Justiţiei.
Încă de cînd CNSAS a fost edentat de către avocatul Sergiu Andon prin obiecţia de neconstituţionalitate admisă de CCR, mi-am pus problema relevanţei consiliilor, agenţiilor şi autorităţilor similare. Cele mai multe decizii ajung finalmente la instanţa supremă. Iniţial m-a cuprins un sentiment de disperare, însă ulterior am căutat în minte o soluţie de valorificare a situaţiei. În sensul standardizării procedurilor de contestare. Lucru ce ar simplifica screening-ul în Justiţie. Vom vedea cum.
Este adevărat că majoritatea agenţiilor, consiliilor şi autorităţilor se comportă ca entităţi ce administrează Justiţia. Lucru ce într-un fel poate fi asimilat cu instanţele extraordinare, interzise expres de Constituţie. Cu toate astea, pe măsură ce numărul contestaţiilor se soluţionează în instanţă creşte, situaţia poate fi ameliorată. Există deja o jurisprudenţă ce poate fi valorificată şi îmbogăţită în folosul, atît al agenţiilor, consiliilor şi autorităţilor cît şi al sistemului judiciar. Astfel, dacă o speţă similară sau identică în esenţă a fost soluţionată de ANI, să zicem, iar ulterior, la contestare, s-a dat o sentinţă definitivă în sensul validării deciziei ANI, orice contestare poate fi în viitor respinsă de Justiţie.
Spuneam mai sus că prin natura lor, agenţiile, consiliile şi autorităţile nu se pot substitui Justiţiei, dar nimic nu le opreşte să reglementeze în baza jurisprudenţei.
Un CNA buimac, corupt, dacă nu va înţelege care îi este rolul social, mai devreme sau mai tîrziu va fi reglementat dinafară. Aceasta este o ameninţare şi totodată o recomandare.
Dacă, de pildă, o instanţă decide ca o organizaţie de media să urmeze o anume cale de îndreptare a respectului pentru interesul public, iar CNA este desemnat prin decizie judecătorească să urmărească planul de corijare, este în avantajul CNA să urmeze întocmai decizia judecătorească. Odată cu internalizarea deciziei judecătoreşti însăşi responsabilitatea decizională a CNA scade. Creşte în schimb responsabilitatea executivă.
În primii ani de la înfiinţare e firesc ca numărul contestaţiilor să fie mare. Dar este nefiresc deja vu-ul din instanţe. Dacă nu se va internaliza jurisprudenţa în materie, lucrurile nu se vor îndrepta. În stadiul actual, este important ca judecătorii să arate creativitate în întocmirea sentinţelor, pentru a-şi face în viitor viaţa uşoară. Popa nu toacă de două ori pentru o babă surdă.
Avantajul este evident. Prin asimilarea jurisprudenţei specifice, agenţiile, consiliile şi autorităţile naţionale vor înceta să mai fie organe nejudiciare, ci vor deveni organe parajudiciare, ca mediatorii sau ca poliţia. Odată convertit de facto statutul lor, aproape că nu va mai conta felul în care membrii sunt desemnaţi. Presiunile politice vor fi zădărnicite de către cazustică şi în final vor dispărea.
Din nou despre „principiul simetriei”
Încep cu o negaţie: Principiul simetriei nu poate fi invocat în chestiunile de drept public. A-l invoca este o pistă falsă, iar susţinătorii ei, sofişti.
Am stabilit în alt articol că teoria statului cere ca energia de destrucţie să fie mult mai mare decît cea necesară la construcţie. Altfel vom avea un stat metastabil ca apa gazoasă. Cum se destinde niţel, cum se trezeşte.
Un principiu al simetriei ar putea fi valabil la destrucţie dacă s-ar proba virtutea fundamentală: raţiunea.
Cum detectăm raţiunea? Putem? Putem. Iată cum:
Procesul de suspendare a Preşedintelui, fiind unul politic, mobilul Parlamentului poate fi deopotrivă raţional şi iraţional. Nu ştim. Dar ştim că instanţa constituţională are, prin natura sa, raţiunea, (judecata) ca virtute constitutivă. În această idee, avizul instanţei constituţionale, de fapt, compară rezultanta acţiunii Legislativului, cu textul constituţional. Un proces raţional. Dacă avizul este negativ, înseamnă că Legislativul a luat o decizie iraţională. Sigur, ştiam cu toţii asta dinainte, privindu-le mutrele schimonosite de ură. Dar instanţa constituţională înlătură dubiul.
Aşadar, din start, referendumul a fost iniţiat ca urmare a unui afect colectiv, exprimat cantitativ prin numărul de 256 de descreieraţi. În politică, afectele negative nu construiesc, ci distrug. Şi de aceea trebuie descurajate prin şicane solide. Una dintre şicane este cvorumul de participare la referendum.
Filozofia nu este diferită de cea a dreptului internaţional. Războaiele, fie ele: civile, între state, sau între alianţe de state, sunt prezumate a fi forme de manifestare politică a iraţionalului. Pentru prevenirea lor s-au inventat o serie de organisme de impunere a raţiunii. Toate conferinţele de securitate, toate organismele internaţionale de profil sunt de fapt instanţe de obiectivare a iraţionalului şi de impunere a raţionalului între state. (Eşecul lor este altă poveste.)
Acuma, la limită, statul poate fi format politiceşte chiar şi ca urmare a unei iluzii (naţiunea), a unei credinţe (religia), a unei identităţi (etnia), dar nu poate fi în mod legitim dezintegrat decît ca urmare a unui proces raţional (tratate de pace, despărţiri de catifea, decolonizări etc.).
Revenind, se poate vorbi de un principiu al simetriei la demiterea Preşedintelui, dacă, de pildă, ca în Austria, eşecul demiterii s-ar solda cu dizolvarea Legislativului (partea solubilă*). Aceasta ar fi într-adevăr o raţionalizare, prin pedepsirea entităţii iraţionale.
Aşadar, firească la o confruntare de natură constituţională este numai simetria: ori tu – ori noi. Iată, ne dăm seama de gaura din Constituţia actuală, o gaură formulată prin relaţia: ori tu – tot noi. Din start este ceva asimetric. Cum poate vorbi cineva de simetrie, cînd totul pleacă de la o a-simetrie? Pe slăbiciunea asta s-au bazat şi iniţiatorii loviturii de stat din 3-6 iulie 2012.
––––––––-
*) Nu toate adunările legislative sunt solubile. De pildă, în Japonia, Camera e solubilă, dar Senatul, nu.
★ Semnificaţia lui 6-3
Ieri, Curtea Constituţională a invalidat un referendum ce punea condiţia de cvorum. Am urmărit cu interes întreaga sofistică în interpretarea cifrelor furnizate de MAI. Am remarcat cît de troglodiţi sunt sofiştii parlamentari şi guvernamentali.
Mă aşteptam însă ca la Curtea Constituţională, scorul să fie clar şi rapid 9-0 în favoarea invalidării referendumului, din moment ce singura operaţie aritmetică constituţional valabilă era de a compara două numere. Cel scriptic al electorilor de peste 18 ani, şi cel al participanţilor la scrutin.
Am înţeles tribulaţiile judecătorilor în legătură cu actualitatea totalului nominal al potenţialilor electori (era firesc să se caute: morţii, debilii mintal, puşcăriaşii neradiaţi). Ele au fost legitime.
Ceea ce nu am înţeles este de ce, cu cifrele în faţă, trei judecători au decis că cvorumul fu sofistic atins, prin scoaterea din total a rezidenţilor în străinătate, a celor cu acte expirate etc.
Am ajuns la concluzia că cei trei judecători nu au citit nici Constituţia, nici Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Sau dacă le-au citit, nu au înţeles nimic. Altfel nu îmi explic de ce nu au considerat dreptul de vot ca fiind, aşa cum scrie în Constituţie, UNIVERSAL.
Cei trei judecători au comis o eroare calitativă fatală: au legat dreptul de vot de ceea ce omul deţine, iar nu de ceea ce omul este. I-au selectat din listă doar pe electorii care AU domiciliul în ţară şi care AU buletin de identitate în termenul de valabilitate. Mă mir că nu au selectat bărbaţii în dauna femeilor, bogaţii în dauna săracilor, românii în dauna neromânilor, şi ne-am fi trezit direct în secolul al XIX-lea, dar cu cvorum supraunitar.
Sigur, confuzia între A FI şi A AVEA este încă des întîlnită în înapoiata societate românească. Rău e că are promotori liberali şi socialişti. Nu mai departe, de vreo doi ani, un lider liberal susţine legarea dreptului de vot de vărsarea cel puţin a unui impozit în ţară. Cu alte cuvinte, tocmai cei care, alături de socialişti, încă din secolul al XIX-lea au militat pentru universalitatea dreptului de vot, încearcă să strecoare pe sub uşă votul cenzitar. Dacă adăugăm şi opinia patriarhului octogenar al sociaştilor, ce propune iobăgia electorală, prin retragerea dreptului de vot cetăţenilor români din bejenie, schizofrenia e gata. Tocmai cei care au impus istoric universalitatea dreptului de vot, vor să sugrume valorile pentru care mulţi înaintea lor s-au sacrificat.
Sper că am fost convingător, partidele din USL nu (mai) au treabă nici cu socialismul nici cu liberalismul. Din partea mea pot fuziona, pentru că, după atîtea acte anticonstituţionale, de subminare a statului de drept, pînă la desfiinţarea lor, tot o gaşcă de plutocraţi venali şi interlopi rămîn. Cei trei judecători de la CCR nu fac decît să le întreţină impostura.
★ Preşedintele poate reveni la Cotroceni. Acum!
Procedura de revenire la Cotroceni a Preşedintelui suspendat este una care nu ţine seama de principiile de bază ale cercetării judiciare. Ştiu, procesul este unul politico-jurdiciar, dar o similitudine tot putem face.
Considerînd suspendarea Preşedintelui, în vederea demiterii, ca pe o procedură penală, ar rezulta că procurorul este Parlamentul, procuror ce dispune arestarea preventivă. Curtea Constituţională ţine loc de Curte de apel.
Odată desfăşurat procesul care, din cauza deciziei juraţilor (Poporul) nu s-a mai ţinut, sau, mă rog, s-a încheiat cu un scor de „nevinovat”, cauza a devenit caducă.
De obicei, cînd cauza devine caducă, să zicem, sau instanţa (poporul) respinge cauza, în baza principiului clauzei celei mai favorabile inculpatului, sau se lasă cu achitare, iar Curtea de apel constată caducitatea/ lipsa vinovăţiei, eliberarea inculpatului se execută deîndată. Nu mai e nevoie nici de motivarea Curţii, nici de vreo audiere a procurorului. Totul se interpretează în favoarea inculpatului.
În mod normal, Parlamentul (procurorul) nu are nevoie de nicio solemnitate pentru restaurarea Preşedintelui. În orice caz, restaurarea Preşedintelui NU MAI DEPINDE DE PARLAMENT. Pentru că nimeni nu poate fi în acelaşi timp şi procuror şi judecător.
Cum ar fi ca un nevinovat dovedit în instanţă, să mai stea în arest, la mîna procurorului, după încheierea procesului?
Aşadar, condiţionarea restaurării Preşedintelui de bulşitul cu solemnitatea parlamentară în plenul Camerelor reunite, şi cu sesiunea extraordinară, este un abuz, ce nu ţine seama de drepturile inculpatului. Preşedintele îşi poate relua locul de la Cotroceni din secunda următoare pronunţării deciziei CCR. Nici măcar motivarea, nici măcar publicarea în MOf. nu mai e necesar a premerge reinstalarea, întrucît este vorba despre un drept restaurat, iar totul trebuie interpretat în sensul apărării de urgenţă a tuturor drepturilor celui în cauză.
Un argument suplimentar în restaurarea de urgenţă a Preşedintelui ales este apariţia la PNL a interimarului. Ea reprezintă demisia lui de facto. Odată ce s-a afişat cu grangurii (penali) ai PNL, interimarul redevine preşedintele Senatului, iar Preşedintele ales poate merge liniştit la biroul său.
Locul de Preşedinte este vacant, iar Traian Băsescu trebuie deîndată să îşi reia prerogativele.
★ Ajutaţi-i să înţeleagă ce porcărie au făcut
Am trimis către patru instituţii ale statului o scrisoare prin care îmi afirm existenţa. Sfătuiesc pe oricine să trimită una similară. Modelul este cel afişat mai jos:
–– Original Message ––
From: Marius
To: cetatenie@just.ro
Cc: office@roaep.ro ; depabd@mai.gov.ro ; dgp.relatiipublice@mai.gov.ro
Sent: Friday, August 03, 2012 1:07 PM
Subject: Avertizare
(numele şi adresa-pe-bune)
Stimaţi domni,
În urma contestării acurateţii listelor electorale permanente la Curtea Constituţională, de către reprezentanţii celor 256 de parlamentari ce au atentat la statul de drept, contestaţie prilejuită de referendumul de demitere a Preşedintelui României, din 29 iulie 20112, şi urmată de verificarea listelor într-un termen relativ scurt,
ţinînd seama de presiunea politică la revizuirea listelor, şi de previzibilul exces de zel în ţesălarea lor,
personal mă simt ameninţat de pericolul real de a fi radiat abuziv din evidenţele dumneavoastră.
În consecinţă, vă rog să luaţi notă şi să ţineţi seama de următoarele:
1) Eu, Marius MISTREŢU, cetăţean român, cu CNP 1xxxxxxxxxxxx, sunt viu şi nevătămat.
2) Începînd cu data, ora şi minutul la care mesajul de faţă vă va parveni, orice operaţie din partea dumneavoastră care mi-ar aduce vreo vătămare a drepturilor cetăţeneşti, va fi interpretată ca acţiune ostilă faţă de un cetăţean român.
3) Voi da următorul semn de viaţă în ultimul trimestru al anului 2019, cînd îmi va expira paşaportul CRDS. În acest interval (şi după) în lipsa unui certificat de deces tradus din limba japoneză, voi fi considerat necondiţionat viu.
4) Vă puteţi convinge oricînd de existenţa mea fizică, printr-o corespondenţă internaţională cu confirmare de primire, sau printr-o carte poştală dus-întors, la adresa din antet.
5) În cazul în care vreuna din manevrele birocratice pe care le faceţi, sau le veţi face, îmi va provoca vreo pagubă pecuniară sau de timp, vă previn că mă voi constitui parte civilă, eventual şi ca parte vătămată (după caz), întru repararea perjudiciului.
Vă mulţumesc pentru înţelegere,
Marius Mistreţu – cîrciumar
Hiroşima
–––––––––––
Acest document a fost trimis simultan către următoarele instituţii ale statului:
Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie – cetatenie@just.ro
Autoritatea Electorală Permanentă – office@roaep.ro
Serviciul de Evidenţă a Populaţiei – depabd@mai.gov.ro
Direcţia Generală de Paşapoarte – dgp.relatiipublice@mai.gov.ro
=======================================
EDIT: Întrucît calomniile se tot propagă pe net, doresc să vă prezint o mostră de ticăloşie sau de naivitate „googlatră”. Din motive lesne de înţeles, nu i-am lăsat echipei de trolli privilegiul de a se exprima liber:
★ Către Avocatul Poporului, dl. Valer Dorneanu
–– Original Message ––
From: Marius
To: avp@avp.ro
Sent: Wednesday, July 04, 2012 5:56 PM
Subject: Sesizare. Legea 14/2003 art.44 (Unicode UTF-8)
(adresa)
Marius Mistreţu
Japonia
Stimaţi domni,
Vă mărturisesc, mă simt ameninţat direct de lovitura de stat, de colonizarea statului de către o serie de partide parlamentare. Este un sentiment de furie şi pe care nu îl pot reprima, o senzaţie de neputinţă în faţa expandării sufocante a puterilor Parlamentului şi a nelegiuitelor ordonanţe de urgenţă emise de Executiv în ultimele două luni. Echilibrul puterilor în stat a fost afectat în mod extrem de grav.
Ţinînd seama de repetatele şi gravele încălcări ale principiilor statului de drept, inclusiv a Constituţiei, în baza articolului 40(2) din Constituţie, şi a articolului 44 din Legea 14/2003, vă rog să iniţiaţi deîndată procedura de dizolvare a următoarelor partide politice: Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Conservator din România.
Sunteţi specialişti în drept. Lista samavolniciilor şi a atentatelor la statul de drept din partea partidelor politice citate, vă este cunoscută. De asemeni, ştiţi şi unde se află Curtea Constituţională a României. Aştept să acţionaţi în sensul restabilirii legalităţii şi a ordinii constituţionale.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
● Şi-atunci i-am reclamat pe toţi
Am mai comis una. I-am mai trimis Avocatului Poporului o sesizare. Le recomand tuturor cetăţenilor români să procedeze la fel.
Adresa de mail este: avp[la]avp.ro
În cazul în care veţi avea amabilitatea de a coopera, înainte de orice, să scrieţi pe două trei rînduri: prenumele, numele adresa şi eventual numărul de telefon.
Priviţi calendarul şi actualizaţi numărul de zile scurse.
(mai jos, textul sesizării)
Stimaţi domni,
Doresc să vă semnalez un fapt ce pune în pericol democraţia din România. În urma dublului referendum din 22 noiembrie 2009, ataşat alegerilor prezidenţiale, 7.766.573 de cetăţeni, în baza Aticolului 2(1) din Constituţie, şi-au exprimat voinţa de a reduce atît numărul de Camere ale tricameralului Parlament, cît şi numărul reprezentanţilor poporului în Parlamentul României.
Vă rog să constataţi că cele 935 zile şi 9 ore de la validarea referendumului, răstimp de inacţiune trufaşă din partea deputaţilor şi senatorilor, reprezintă o dovadă irefutabilă de încălcare a articolului 2(2) din Constituţia României. Citez: Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
935 zile şi 9 ore de neaplicare a voinţei populare reprezintă un interval nerezonabil de amînare, ce echivalează cu exercitarea suveranităţii în nume propriu, lezează grav suveranitatea poporului, deschizînd calea legitimităţii revoluţionare.
Întrucît inacţiunea Palamentului ameninţă însăşi temelia statului de drept, şi are un imens potenţial de tumult social, iar mie, personal, (îndrăznesc să spun: şi celorlalţi 7.766.572 de cetăţeni ce şi-au exprimat aceeaşi voinţă) îmi dă o stare de frică şi de mînie, îmi lezează profund demnitatea, vă rog respectuos să iniţiaţi acţiunea la Curtea Constituţională a României, pentru ca CCR să constate neconstituţionalitatea de facto a mandatelor tuturor deputaţilor şi senatorilor, pe temeiul art.2(2) din Constituţia României, în vederea dizolvării Camerelor Parlamentului.
Vă mulţumesc.
● Evidenţa populaţiei ca agent de fraudă electorală
Prin 1990 sau 1991, un unchi, colonel de securitate, proaspăt pensionat, mi-a venit cu o propunere. S-a oferit să îmi medieze obţinerea unui paşaport turistic românesc, fără să fie nevoie de prezenţa mea la ghişeu. În schimb, în baza paşaportului meu, el a ridicat cei 500 de dolari cît era atunci raţia de valută pentru populaţie. La paritatea oficială, mult mai ieftină decît pe piaţa neagră.
Observăm astfel cum, funcţionari ai statului tranzacţionează în folos propriu, servicii pe care statul este dator să le presteze necondiţionat.
Observăm că reţelele de fraudă se prelungesc şi dincolo de viaţa activă „în serviciul cetăţeanului”.
Tocmai am citit cum merge frauda electorală în zilele noastre, în anul 2012. Citez din Jurnalul:
(…)…pregătirile pentru campanie demarează cu multe luni înainte de startul oficial. Se trece din vreme la un inventar al actelor de identitate expirate sau pe cale să expire.Toate acestea sunt înnoite pe cheltuiala echipei de candidaţi care se află la putere. Titularii îşi primesc documentele înapoi doar în ziua de votare, mai precis în drum spre locul unde urmează să voteze şi unde sunt duşi cu maşina de cei care le-au ţinut actele zălog.(…)
Aşadar, nu s-a schimbat nimic în metoda de colonizare a statului de către funcţionarii săi. Ea rămîne în paradigma: Îţi fac, îmi dai.
Vă daţi seama că interesul colonialiştilor de partid şi de stat este să facă procedura de eliberare a actelor de identitate cît mai greoaie şi mai restrictivă. De asemeni, să restricţioneze procedura de identificare a persoanei la scrutin, cît mai sever. Dar nu pentru a apăra statul de găinari, ci pentru a folosi instituţiile statului întru fraudă.
Iată un motiv în plus pentru ca CCR să caseze orice referinţă normativă la termenul de valabilitate a documentelor de identitate. Aştept de la PDL să atace normele de organizare a alegerilor, în sensul relaxării identificării persoanei. Acum PDL e în opoziţie. Nu ar mai avea nicio scuză în raţionalizarea trădării cetăţeanului în folosul aranjamentelor de culise.
★ Vicepreşedintelui PDL, dl. Teodor Baconschi
Stimate domnule Teodor Baconschi – vicepreşedinte al Partidului Democrat-Liberal
Permiteţi-mi vă rog să încep printr-o observaţie privind raportul de participare a cetăţenilor la alegeri. Scăderea interesului cetăţenilor pentru alegeri este consecinţa firească a fortificaţiei de cartel, cu care egoistele partide parlamentare s-au înconjurat. Ştiţi desigur obiecţiile mele faţă de condiţia de 25.000 de membri la înfiinţarea partidelor, precum şi cea faţă de pragul electoral, în condiţiile votului uninominal.
Nu mă îndoiesc că ştiţi, partidele cartelate sunt interesate în reducerea participării cetăţenilor la scrutin, ţinînd seama de previzibilitatea comportamentală a „Suveranului” (strungărit legal) întru suprareprezentarea parlamentară a partidelor din cartel. Aşa se explică inapetenţa lor şi chiar opoziţia făţişă faţă de votul la distanţă. Cele 3 milioane de potenţiali alegători prin corespondenţă, ar arunca în aer egoistele planuri de colonizare a statului.
De data aceasta însă, avînd în vedere noua ipostază a partidului pe care cu onoare îl viceprezidaţi, mă voi referi numai la o soluţie paliativă, de detaliu, pentru creşterea participării cetăţenilor la scrutin, dar cu consecinţe de ordin constituţional, ce vor limita pe viitor bătaia de joc a legiuitorului faţă de conceptul de cetăţean şi cetăţenie.
Concret, domnule Baconschi, vă propun să atacaţi la Curtea Constituţională OUG 95/2009, mai precis, definiţia actului de identitate, conform art. 1＾1, paragraful (1)d):
(am subliniat partea neconstituţională).d) act de identitate – cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori pasaportul diplomatic, pasaportul diplomatic electronic, pasaportul de serviciu, pasaportul de serviciu electronic, pasaportul simplu, pasaportul simplu electronic, pasaportul simplu temporar, titlul de calatorie, iar in cazul elevilor din scolile militare, carnetul de serviciu militar, valabile in ziua votarii.
Vă reamintesc circumstanţele în care s-a legiferat condiţia de valabilitate temporală a documentelor de identitate. În anul 2009 au fost două ordonanţe de guvern ce au reglementat procedura de vot. Una, la alegerile pentru Parlamentul European, cealaltă, la alegerile prezidenţiale. Ambele ordonanţe au fost emise de guvernul de coaliţie PDL-PSD-UDMR. Am frunzărit similarele. În actele normative similare anterioare nu am găsit aberanta condiţie de valabilitate temporală, de unde deduc că, doctrinar, ea reprezintă viziunea socialistă asupra ontologiei dreptului. Numai în regimurile carcerale şi totalitare drepturile civile sunt privite, nespecific, ca drepturi pozitive.
Argument
Punînd condiţia valabilităţii temporale a actului de identitate, legiuitorul acreditează ideea că însăşi cetăţenia este ceva cu termen de valabilitate. Ceea ce intră în contradicţie flagrantă cu DUDO. Mai mult, legiuitorul ne spune implicit că cetăţeanul există pentru că statul există. Absurd! Puteţi reciti Legea 21/2001 – a cetăţeniei, la capitolul „Dovada cetăţeniei” şi veţi constata că legea nu conţine nicio referire la durata de valabilitate a documentelor de identitate.
Se poate obiecta că, vezi, Doamne!, cetăţeanul este dator să îşi citească zilnic buletinul de identitate, dimineaţa, la cafea, şi să îl schimbe în timp util. Este o obiecţie cinică. Puteţi răsfoi Constituţia. Nu veţi găsi nicăieri buletinul de identitate pe lista îndatoririlor cetăţeneşti. Şi chiar dacă ar fi, e nevoie de un act doveditor suplimentar, pe care statul este obligat să îl producă, dacă vrea să îi interzică cuiva un drept negativ. Interzicerea exercitării dreptului de vot numai pentru că buletinul a expirat între timp, încalcă dreptul constituţional la un proces echitabil.
Întrucît limitarea exercitării dreptului de vot (practic, chiar şi a existenţei individuale) reprezintă un act de maximă gravitate, ea trebuie făcută pe documente. Cu cît mai judecătoreşti, cu atît mai bine. Un document indispensabil pentru motivarea refuzului ar fi dovada că statul l-a anunţat pe titular că îi expiră actul de identitate. Eu însumi, cu 21 de zile înainte de expirarea buletinului de Hiroşima, primesc de la primărie o carte poştală-citaţie. La o adică, dovada expediţiei poştale îmi este opozabilă.
Întrebare: se aplică în prezent vreo procedură legală de citare a titularului în preajma expirării buletinului de identitate?
Răspuns: NU!
Statul trage fără somaţie. Ca în lagărul de concentrare.
Aşadar nimeni nu îmi poate limita vreun drept negativ doar pentru că mi-ar fi expirat buletinul. Iar dreptul de vot este un drept negativ. Ca dovadă că se poate fără buletin, orice cetăţean japonez poate merge la scrutin cu mîna goală. Şi nu e vorba de cinste, ci de procedura de identificare, concepută în aşa fel, încît să prevină frauda, dar să apere şi dreptul Suveranului de a se exprima, nestingherit de legalisme tîmpe.
Cinicii de serviciu încearcă să motiveze că, vezi, Doamne!, documentul expirat ar fi nul. E-ro-nat! Legea face disjucţia între document expirat şi document anulat. Legitimarea cu un document expirat nu este decît cel mult o contravenţie, în timp ce, legitimarea cu un document nul este faptă penală.
Dacă cinicii ar dori să fie consecvenţi cu ei înşişi, ar trebui ca oricine s-ar duce la secţia de votare cu un document expirat, să fie puşcăriabil. Ceea ce nu se petrece, pentru că documentul anulat are un succesor, în timp ce documentul expirat NU are un succesor.
Ţinînd seama că dreptul de vot este unul negativ, buletinul expirat trebuie în mod necesar a fi luat de bun, întrucît NU are un succesor. Dacă nu facem aşa, va rămîne larg deschis drumul către alte nelegiuiri, cum ar fi anularea dreptului la viaţă, în baza buletinului expirat.
Cînd electorul este refuzat să îşi exercite dreptul de vot doar pentru că are buletinul expirat, statul este dublu vinovat. O dată pentru că nu poate dovedi cu acte că electorul minte, şi încă o dată, pentru că nu îi dă nicio decizie judecătorească la mînă, prin care să îi motiveze refuzul.
Impact
Permanent, în ţară, într-un echilibru dinamic, sunt circa 450.000 de electori cu buletinul de identitate expirat. Mai sunt, în alte state, peste 1.000.000 de electori rezidenţi ce au (şi) paşaportul expirat. Dacă socotim o participare de 60% în ţară, şi 7% în străinătate, rezultă că, prin eliminarea prvederii neconstituţionale citate, resursele electorale ar spori, în termeni reali, cu 340.000 de cetăţeni.
Rugăminte
Stimate domnule Baconschi, sper că am fost convingător. Aş fi depus personal o contestaţie la Curtea Constituţională, însă Legislativul nu îmi permite, mie, cetăţean din (pardon!) pulime, să îmi cenzurez constituţional propriii aleşi, deşi e Constituţia noastră. Am încercat în cîteva rînduri la Avocatul Poporului, dar şi el, săracul, este pafarist la capitolul „drepturi cetăţeneşti”. Autoritatea Electorală Permanentă este la fel de încuiată, iar cea din cadrul MAE şi mai decerebrată.
Mă bizui pe solidele dumneavoastră cunoştinţe de teologie politică, avînd în vedere că disciplina în cauză se ocupă exact cu existenţa subiectului de drept. Cel puţin fiinţa politică din om este puternic ameninţată de strîmbăturile legale citate. În calitate de parte a Suveranului în serviciul căruia vă aflaţi, vă rog să iniţiaţi contestarea la Curtea Constituţională. Prevederea legală este caducă, însă potenţialul de nemernicie este acolo, în Legislativ şi în Executiv. Este foarte probabil ca socialistul Executiv, rezultat din acelaşi cartel politic, să emită o reglementare la fel de limitativă. O rezoluţie din partea CCR ar zădărnici în avans o asemenea tentativă.
Pînă şi socialiştii trebuie să înţeleagă că statul există pentru că cetăţeanul există. Nimeni nu va mai îndrăzni, prin chichiţe gramaticale, să ne calce demnitatea în picioare.
Dacă aveţi nelămuriri de natură procedurală, vă rog, nu ezitaţi să mă întrebaţi. Vă pot oferi o motivare a CCR pe care am adaptat-o dreptului de vot. Vă pot oferi şi soluţii alternative, „neinvazive”, de identificare a electorului. Vă pot oferi chiar şi argumente din dreptul penal, prin care puteţi fortifica argumentaţia în faţa CCR.
Cu cele mai bune gînduri,
Marius Mistreţu – cîrciumar
Hiroşima
▲● Un adevăr strigător la cer despre Hiroshima şi Nagasaki, dar şi despre România
Sîmbătă, NHK a difuzat un documentar ce relevă dispreţul pe care autorităţile militare japoneze l-au avut faţă de popor. În prelungirea documentarului, am încercat să extrapolez consecinţele actualei Constituţii a României. Concluziile sunt înfricoşătoare. Dar, să o luăm încet.
Serviciul de interceptare radio al armatei de uscat japoneze monitoriza atent mişcarea la bazele americane aeriene din Pacific. Informaţiile nu erau chiar complete, întrucît americanii comunicau codificat, însă din tot cîrdul de semnale Morse, comandamentul militar japonez afla cu oarecare aproximaţie şi unde, şi cîte aparate B29, şi cînd aveau loc raidurile, şi care le era destinaţia. În iunie 1945, o nouă bază aeriană a apărut în Pacific. Pe insula Tenian. Spre desosebire de celelalte, cea de pe Tenian avea numai 12-13 bombardiere. Ordinul de mărime a atras atenţia transmisioniştilor, obişnuiţi să identifice 100-200 de aparate la o singură bază.
În linii mari se ştia că americanii pregătesc bomba nucleară. Însăşi Japonia a avut un program nuclear. Povestea unul din (la vremea aceea) elevii ce munceau la o carieră de minereu din Fukushima, ce le spunea supraveghetorul: „Din bolovanii ăştia pe care îi căraţi voi cu coşul, vom face o bombă cu care vom rade New-York-ul de pe faţa Pămîntului.” După 2 ani de tatonari, cînd s-a dovedit că minereul era prea sărac în material fisionabil, programul a fost abandonat. Însuşi comandantul Tojo scria în propriul jurnal că dacă japonezii nu au reuşit, nici americanii nu au bomba nucleară. Orbit de trufie, Tojo nu a ţinut seama de avertizările venite de la serviciul de supraveghere radio, deşi numărul redus de aparate de la Tenian, precum şi zborul premergător al aparatului de sondaj meteo pledau pentru iminenţa unei misiuni cît se poate de secrete*, dar devastatoare. Importanţa a fost întărită şi de interceptarea unui mesaj plecat de la Tenian, mesaj care, chiar dacă nu a fost decodificat, direcţia în care fusese transmis (Washington) spunea că ceva urît se pune la cale. Cei circa 2500 Km de la bază şi pînă la Hiroshima ar fi dat destul timp pentru ca comandamentul de protecţie civilă să alarmeze populaţia. Povestea o femeie ce la vremea respectivă lucra în buncărul comandamentului, că în dimineaţa de 6 august nu a fost primită nicio alarmă. Iar populaţia activă (înclusiv copiii) era la gimnastica în aer liber.
Legătura logică între manifestările radio şi iminenţa bombardamentului nuclear nu s-a concretizat în ordin de adăpostire nici pe 9 august la Nagasaki înainte de ora fatidică 11:02. Bilanţul este cunoscut.
Comandamentul militar nu dădea doi bani pe populaţie. Atitudinea sa era o prelungire firească a cinismului de a trimite la moarte sigură piloţii kamikaze şi oamenii torpilă. Comandanţii militari îşi pierduseră onoarea militară demult, odată cu simţul realităţii.
O mică discuţie
Militarismul japonez nu îşi are originea în iluzorii particularităţi culturale, ci în mult mai prozaica gaură de securitate din Constituţia Meiji. Conform ei, Executivul şi Legislativul aveau puteri reduse în temperarea tupeului armatei. Punctul slab al Constituţiei Meiji era chiar Împăratul. Luarea lui în captivitate a făcut posibilă colonizarea statului de către armată. Puterea necenzurată duce la catastrofe. E de notat că parazitarea şi alterarea metabolismului politic, social şi economic s-a făctut treptat, în decenii. Cam de pe la 1905, de cînd cu victoria de la Port Arthur, culminînd cu rutina cu care comandanţii militari îşi ucideau proprii subordonaţi prin ordinul: „îmbarcă-te şi mori!”. Cînd respiri prin graţia armatei, şi pentru armată, poate crede cineva că ai alternative la ordinul de sinucidere motorizată? Aşadar, o maşină de tocat perfectă. Restul este doar propagandă.
Vestea proastă este că Constituţia României are o gaură de securitate la fel de urîtă şi cu acelaşi potenţial criminal. Magistraţii nu sunt de nimic cenzuraţi. Dar de nimic! De nimic! Aţi înţeles? Nimic nu îi opreşte să facă orice nelegiuire vor.
Ei susţin sofistic că vezi, Doamne!, conştiinţa nu le dă voie să facă pocinoage. Hm! Care conştiinţă? Nu-i vedeţi că dau sentinţe după cum le sunt interesele? Nu-i vedeţi că vin cu argumente „logice” care nu conving niciun copil? Nu-i vedeţi că mai au nesimţirea să îşi afişeze impunitatea? Nu-i vedeţi că se acoperă unii pe alţii? Nu-i vedeţi că nu le pasă de dreptatea cu care oamenii mor în mînă? Nu-i vedeţi că îşi fac de cap, precum Danileţ, deîndată ce se văd cu sacii în car? Nu-i vedeţi că, precum Mona Pivniceru, înfruntă cu mare nesimţire un Preşedinte, pînă una, alta, ales? Nu vedeţi că însuşi Avocatul Poporului este complicele republicii magistraţilor? Nu-i vedeţi că pe magistraţi îi doare în cur de jurisprudenţa anterioară şi dau sentinţe contrare cu seninătatea peceristului? Nu îi vedeţi cum interferă brutal în politica guvernamentală? Nu-i vedeţi că, precum Tojo, ignoră toate semnalele venite din teren? Nu-i vedeţi că se aliază cu briganzii pentru a vă ţine în subdezvoltare?
Dacă mai cade cîte unul e doar pentru că s-a aliat cu brigandul nepotrivit la momentul nepotrivit.
Brigandul politic (la vedere reprezentat de TOATE formaţiunile politice, mass-media şi ONG-urile aferente) are naivitatea să creadă că poate scăpa nevătămat dacă manevrează Justiţia. Sfîntă naivitate! Va fi spulberat negreşit. Nu va mai controla politicul Justiţia, ci viceversa. Monstrul are toate instrumentele pentru a-şi ucide creatorul. Cu un complet de judecată aliat, orice crimă devine perfectă. Magistraţii sunt încă în faza de selecţie a propriei lor cohorte de briganzi. Pentru a vă parazita şi etanşa complet. Este numai o chestiune de timp pînă veţi deveni sclavii lor, parte a metabolismului lor. Asemeni generalului Tojo, a vă apăra vouă drepturile fundamentale reprezintă ultima preocupare a magistraţilor. Atunci, nici măcar dreptul la viaţă nu vă va mai fi garantat. Veţi deveni carne de tun într-un război interlop care nu este al vostru.
Puterea necenzurată duce la catastrofe. „Protestul” magistraţilor din toamna lui 2009 este numai unul** din incidentele prin care magistraţii încearcă să sufoce democraţia. Unul reuşit, din moment ce autorii principali (preşedinţii AMR şi UNJR) nu au fost pedepsiţi, ci promovaţi. Incidente similare vor mai avea loc. Nu are importanţă cine le va organiza, ci scopul: transformarea noastră în resursă. Colonizarea statului. Aşa se explică virajul comportamental al horaţilor şi cristilor deîndată ce le-a reuşit mişcarea de argentinizare a farselor politice. Vor urma şi lovituri de stat mai grele, deîndată ce dispozitivul magistrato-interlop se va perfecţiona. Ne îndreptăm spre o nouă Hiroşimă şi un nou Nagasaki. Deja numărul emigranţilor, sufocaţi de hidra magistrat-interlopă, numărul celor blazaţi, sau direct băgaţi în pămînt de Justiţia română a produs găuri demografice civile mai mari decît cele ale victimelor bombardamentelor nucleare şi convenţionale de pe mainland. Constituţia ucide. Ucide vise, apoi ucide oameni.
Soluţia? Schimbarea cu totul a Constituţiei. Desfiinţarea CSM şi a CCR, ale căror atribuţiuni vor fi preluate de ÎCCJ. Interzicerea AMR, dovedită ca jucînd politic. Pentru a menţine curăţenia morală în ÎCCJ, referendumuri populare de revocare a judecătorilor de la ÎCCJ, o dată la doi ani. Dacă toate astea nu le faceţi, nu vă rămîne decît nesupunerea civică, culminînd cu linşajul venit „de jos”, îndreptat împotriva persoanei magistraţilor. Nu este o figură de stil. Nimic nu este mai inflamator de mînie populară decît inechitatea şi nedreptatea, impuse sistematic, cu nemernicie, la adăpostul im(p)unităţii absolute cu putere absolută. Aşadar, cine se opune schimbării Constituţiei trebuie să se teamă. Armele se ascut. Şi zăgăne. Iar ceasul ticăie. Numărătoarea inversă pînă la lansarea bombei a început.
–––––-
* Unul din veteranii de la Tenian povestea cît de stricte erau condiţiile acolo. Deşi pe alte două insule vecine erau baze americane, cei de la Tenian nu aveau voie să ia în vreun fel legătura cu personalul lor.
** Nici regimul militarist japonez nu a expandat pe cale netedă. Au fost cîteva incidente ce s-au soldat cu asasinate politice. Reşedinţa guvernului poartă şi azi în ziduri găurile gloanţelor de la 26 februarie 1936 (Incidentul 226) ocolite cu grijă la fiecare reparaţie, întru aducere aminte. Asta, după un alt spasm intitulat 515 (din 15 mai 1932).
● Principiul raptului cîştigat
Nu aţi auzit niciodată de aşa ceva? Aflaţi după ce citiţi motivaţia CCR privitoare la amendarea art.44 din Constituţie.
Paradoxul tîlharului
Tîlharul este o persoană gingaşă, ce trebuie protejată. Tîlharul nu se simte niciodată în siguranţă. El se ştie fraudulos şi încearcă să se ridice în propriii ochi. Ceea nu realizează tîlharul, este că încearcă să se onorabilizeze, minţindu-se în primul rînd pe sine. De aceea, tîlharul nu se mulţumeşte să îşi consume în nemernicia sa (şutesc şi plîng. şutesc) averea dobîndită prin rapt. El simte nevoia să fie stimat. Îşi cumpără televiziuni, echipe de fotbal, partide politice, echipe de imagine (eventual postaci) pentru a se putea bucura de averea furată. Însă, aşa cuţitar cum e, nu are nicio greaţă să facă pîrnaie. Atunci cînd nu are încotro, el consideră că pîrnaia (adesea cu suspendare) indulgenţă cumpărată de la protectorul său, magistratul (adesea securist cu dreptul la bază) îl va spăla de ruşine pe vecie. Odată ieşit din pîrnaie, tîlharul vrea şi mai abitir să fie respectat. Tîlharul este procesoman înăscut. Cum i-ai pus la îndoială moralitatea sprijinită pecuniar, cum te acţionează în instanţă.
Tîlharul român nu se simte bine nici cu prezumpţia de nevinovăţie (art.23(11)). El o vrea întărită cu „prezumpţia licită”* a averii obţinute prin rapt. La trebuinţele tîlharului răspunde articolul 44 din Constituţia statului mercantil de rapt. La punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, statul interlop răspunde cu teza 8 a art.44, după ce ne-a torturat decenii cu tezele de la Mangalia.
Curtenii Constituţionali, consecvente slugi credincioase ale tîlharului (nealese democratic, ci angajate) au hotărît că tîlharul de la care îşi trag poziţia în societate trebuie răsplătit, şi protejat mai tare ca mine, sau ca tine, cititorule. CCR a devenit bodyguardul cleptocratului proiectat de statul lui Iliescu.
Curtea Constituţională nu vrea în ruptul capului să îşi supere stăpînii. Pentru că tîlharul i-a numit pe judecătorii Curţii Constiuţionale, şi tot tîlharul îi revocă.
Judecătorii Curţii Constituţionale, slugile tîlharului constituţional, sunt bielele şi manivelele statului de rapt, numit România. Mici producători de sofisme, la rîndul lor, curtenii constituţionali şi-au dobîndit averea în mod nevrednic, dar în spiritul articolului 44, şi de aceea nu vor fi niciodată de acord cu amendarea lui. Raptul este nu numai cîştigat, dar şi obligatoriu onorabil.
Întrucît venalitatea a devenit valoare constituţională, mafioţi din lumea largă se vor simţi atraşi de prima ţară din lume care consacră dreptul interlopului la stimă. România va deveni un paradis al opulenţei gherţoaie şi al subdezvoltării miloage. Un bastion al briganzilor internaţionali.
Visul lui Patriciu de a avea o Justiţie privată este o realitate palpabilă.
––––––––––
* am citat din agramatismele Curţii Constiuţionale
▲ Cu abonamentul Radio-TV la Curtea Supremă
Un japonez a constestat legitimitatea, legalitatea şi constituţionalitatea abonamentului Radio-TV.
Motivaţia includea şi faptul că abonamentul a fost înfiinţat în lipsa sa, de către soţie. Tribunalul a constatat totuşi legalitatea abonamentului. Sentinţa a fost ulterior atacată la Curtea Supremă a Japoniei.
Azi, CSJ a decis că este raţional şi drept ca abonamentul să fie plătit. A fost respinsă şi excepţia de neconstituţionalitate prin invocarea art. 18 din Constituţie (articol ce interzice servitutea involuntară).
Prin sentinţa de azi, Curtea Supremă a creat un nou articol de jurisprudenţă constituţională. De asemeni, recunoscînd validitatea şi legalitatea abonamentului Radio-TV, indirect, CSJ a întărit factual şi principiul răspunderii solidare a soţilor.
● Curtea Constituţională a republicii mele familiale, decide:
Se cuvine întîi o mică punere în temă. Aşa cum am afirmat şi cu alte ocazii, din cauza netrebniciei statului român, mi-am declarat autonomia statală. Am fondat republica Marius Mistreţu-Balc, cu statut provizoriu de protectorat japonez.
În articolul precedent am recurs la un artificiu, pentru a face mai uşoară înţelegerea problemei. Am luat o decizie de-a CCR pe care am găsit-o generoasă din punctul de vedere al respectării drepturilor omului şi a libertăţilor cetăţeneşti: Decizia CCR nr. 820 din 7 iunie 2010, referitoare la neconstituţionalitatea Legii lustraţiei. Am substituit în fraze doar: subiectul, obiectul şi agentul, lăsînd argumentele aşa cum le-a redactat CCR, mai puţin argumentele factuale, de jurisprudenţă internaţională. Am mai tăiat cîteva paragrafe ce făceau referire la dreptul la muncă, dar nu pe toate*).
Desigur, cîrcotaşii profesionişti vor aduce obiecţii marginale, cum ar fi autosesizarea CCR. Da, domnilor, ştiu, CCR nu se poate autosesiza. Este doar un calibru constituţional, şi atît.
Aşadar, după ce am descris felul în care am folosit textul deciziei, să vedem ce, cu ce, am substituit:
1) legea lustraţiei cu: legea de organizare a alegerilor
2) limitarea temporara a accesului la unele functii si demnitati publice pentru persoanele care au facut parte din structurile de putere si din aparatul represiv al regimului comunist in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 cu: limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate, sau cu buletinul de identitate expirat.
3) Art. 37 şi 38 din Constituţie (dreptul de a fi ales), cu: art. 36 (dreptul de a alege).
Vă mărturisesc, cea mai mare parte a substituţiei am făcut-o mecanizat, cu unealta: search and replace. După substituţie, doar mici ajustări gramaticale au fost necesare.
Am lăsat neatinse referinţele la: art.11 alin. (2) si art.20 referitoare la suprematia instrumentelor juridice internationale ratificate de Romania in materia drepturilor omului. Aceasta lege aduce atingere unei serii de acte internationale care instituie drepturi si libertati pe care statul roman se obliga sa le garanteze, dupa cum urmeaza: Art.19, art.20 si art.21 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, care proclama dreptul fiecarei persoane de a participa la conducerea treburilor publice ale tarii, dreptul de a avea acces in conditii de egalitate la functiile publice, dreptul la opinie si exprimare, precum si libertatea de intrunire si asociere pasnica;
# Art.19 si art.25 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, care consacra dreptul de a fi ales si, respectiv, numit in functiile publice in conditii de egalitate, cat si protectia impotriva discriminarii pentru opiniile exprimate, inclusiv cele politice;
# Art.8, art.10, art.11 si art.14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, prin care se consacra dreptul la respectarea vietii private si de familie, libertatea de exprimare, libertatea de intrunire si de asociere, interzicerea discriminarii, precum si art.3 din Protocolul nr.1 la Conventie, care proclama dreptul de vot si dreptul de a fi ales in functiile elective publice.
Nu am stat să scotocesc bulşitul din normele internaţionale, însă presupun că, dacă scădeţi cifra 1 din numerele unora din articole, nimeriţi exact referinţa corectă.
Şi, ceea ce e mai important, am lăsat spiritul deciziei exact aşa cum l-a emanat CCR. Una peste alta a ieşit un text foarte coerent axiologic, pe baza căruia, orice Avocat al Poporului, orice deputat sau senator poate pune problema în exact aceiaşi termeni, şi în spiritul generos al deciziei CCR nr.820 din 7 iunie 2010. Din păcate, adunarea constituantă nu mi-a dat voie să umblu cu calibrul CCR. Pe semne, iorgovanilor le-a fost frică să nu-l scap pe jos. Numai ei au voie să aplice momente de rotaţie pe calibru, apoi tot ei se miră precum Meleşcanu, de ce se decalibrează CCR văzînd cu ochii.
De altfel, referinţele la unele articole din Constituţie le-am mai făcut şi cu alte ocazii, pe la multele, şi din-umeri-ridicătoarele autorităţi ale statului. Aplic mai jos o corespondenţă inedită cu Biroul Electoral Străinătate:
–––––––––––––
*) întrucît, lipsa unei proceduri de vot la distanţă nu poate să nu afecteze dreptul la muncă şi cel de liberă gestionare capitalului de timp, mai ales atunci cînd cea mai apropiată urnă se află la 902Km depărtare
=======================
From: Marius [mailto:marius @ (…).jp]
Sent: Wednesday, October 21, 2009 12:08 PM
To: Biroul Electoral Strainatate
Subject: Procedura de identificare violeaza dreptul de vot
Stimaţi domni,
Vă rog să observaţi că valabilitatea actelor de identitate are două componente: valabilitatea scriptică şi valabilitatea temporală. Valabilitatea scriptică este atemporală şi asigurătoare pentru identificarea persoanei. CNP nu expiră niciodată. Numele nu expiră niciodată. Chipul persoanei, de asemeni.
Vă rog să eliminaţi condiţia valabilităţii temporale a actului de identitate, ţinînd seama de următoarele considerente:
1) Este neconstituţională.
Conform art. 36:
(2): Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.
Aşadar, nicio prevedere constituţională nu cuprinde actul de identitate drept condiţie obligatorie la exercitarea dreptului de vot.
Conform art. 53:
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
Cît de gravă e expirarea unui act de identitate? Este ea mai gravă decît un dezastru, de pildă? Aşadar, măsura trebuie să fie PROPORŢIONALĂ, şi să respecte în acelaşi timp şi 53(2). Nu putem invoca apărarea drepturilor cetăţeneşti refuzînd exercitarea unui drept cetăţenesc.
2) Contravine Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.
Conform art.20:
(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
Legea 370/2004 (cu modificările ulterioare) este neconstituţională şi din acest punct de vedere.
3) În viitorul apropiat va constitui infracţiune
Prin consecinţe, condiţia valabilităţii temporale va face, obiectul art.385. din Codul Penal (după alte surse art.382), iar orice cetăţean se va putea prevala de prevederea art.385 în forţarea exercitării dreptului de vot. Comisiile de votare vor fi nevoite ca, în prealabil, să aibă pregătită infrastructura de identificare prin sistemul unificat de evidenţă a populaţiei, dacă nu vor să fie reclamate la Parchet. Conţinutul art.385 este de fapt preluat din toate legile electorale dinainte de 2009, ce prevedeau şi sancţiuni penale pentru împiedicarea, sub orice formă, a exercitării dreptului de vot.
Stimaţi domni,
Ce este de făcut?
Pentru alegerile din 22 noiembrie 2009, sugestia mea este următoarea:
Să cereţi expres domnului (prim)ministru să modifice de urgenţă normele de aplicare ale legii 370/2004, în aşa fel încît să fie permis votul în baza actului de identitate expirat. Precedente există. Nu mai departe, la alegerile din 29 iulie 2009, pentru Parlamentul Republicii Moldova, a fost permisă votarea în baza paşaportului expirat.
Mă simt dator să vă previn că pînă la secţia de votare voi parcurge 900Km. Sunt hotărît să acţionez Statul Român în instanţă, pe două capete de acuzare:
a) împiedicarea, pe motive minore a exercitării dreptului de vot, şi
b) să cer restituirea cheltuielilor de deplasare la secţia de votare.
Dacă pentru evitarea procesului în instanţă conform pct.b) nu mai e nimic de făcut, întrucît votul la distanţă nu a fost legalizat (deşi au trecut 20 de ani) vă puteţi spăla obrazul, evitînd acuzaţia de la pct.a).
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
============================
…şi răspunsul:
============================
–– Original Message ––
From: Biroul Electoral Strainatate
To: Marius
Sent: Thursday, October 22, 2009 9:02 PM
Subject: RE: Procedura de identificare violeaza dreptul de vot
Stimate domnule Mistretu,
La mail-ul dumneavostra transmis Biroului Electoral pentru sectiile de votare din strainatate, inregistrat la data de 22 octombrie 2009, ora 12.08 PM pe suport electronic, va comunicam urmatoarele:
Potrivit art.11 punctul D din Legea 370/2004 modificata prin OUG 95/2009, puteti vota in urma legitimarii cu un act de identitate valabil in ziua votarii.
Valabilitatea actelor de identitate – sub aspect “temporal” – este necesara deoarece, pe langa CNP-ul persoanei care nu se schimba pe tot parcursul vietii, mai sunt si alte componente care se pot modifica: de exemplu, potrivit art.11 (1) lit. c, isi pot exercita dreptul electoral toti cetatenii romani cu drept de vot, cetatenia fiind un element care se poate schimba in decursul vietii unei persoane.
Persoana fizica are capacitate de folosinta si capacitate de exercitiu.
Potrivit art. 8 din Decretul 31/1954 privind persoana fizica si persoana juridica, capacitatea deplina de exercitiu incepe de la varsta la care persoana devine majora, moment in care, aceasta isi poate exercita dreptul de vot.
Pe de alta parte, capacitatea de exercitiu (implicit a dreptului de vot) este abolita, potrivit art.11 din aceelasi act normativ, atunci cand o persoana este pusa sub interdictie. Documentul de identitate valabil, cuprinde toate aceste aspecte, limitarile privind capacitatea de exercitiu a unei personae fizice, fiind adusa la cunostinta celor ce elibereaza astfel de documente, moment in care, exercitiul drepturilor este ingradit.
Documentele de identitate valabile sunt totodata o garantie, pentru persoana care isi exercita dreptul la vot, ca acesta este liber exprimat, ca documentul nu este fals, nu este folosit in mod abuziv de o alta persoana, in conditiile in care, un document expirat, poate fi in prealabil pierdut sau furat.
Asa cum bine ati precizat dumneavoastra, conform art.53 din Constitutia Romaniei “ exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin legea…..”.
Legea electorala nu ingradeste dreptul la vot, ci doar creeaza cadrul legal pentru organizarea si desfasurarea alegerilor in mod democratic, iar cerinta unui document valabil de identitate, la momentul exercitarii dreptului de vot, are drept scop eliminarea oricaror abuzuri.
Potrivit art.20 din Constitutia Romaniei, drepturile si libertatile cetatenesti vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu normele CEDO, iar cerinta actului de identitate valabil in ziua votarii, nu constituie o incalcare a dreptului la vot, deoarece nimic nu va impiedica pe dumneavoastra sau orice alta persoana fizica, sa va procurati acte de identitate, data alegerilor fiind stabilita si adusa la cunostiinta pubicului cu cel putin 45 de zile inaintea votarii, deci intr-un termen rezonabil si util.
Cazul ipotetic – pe care dumneavoastra ni l-ati transmis la data de 22 octombrie 2009, ora 10.55 – prin posta electronica, prin revenire la adresa anterioara, nu este de natura a schimba raspunsul nostru.
Persoanele retinute, arestate sau in executarea unei pedepse privative de libertate, urmeaza sa indeplineasca, pentru a-si exercita dreptul la vot, aceleasi conditii prevazute de art.11, alineat 1 punctul C si alineat 2 din Legea nr.370/ din 20.09.2004, modificata si completata prin OUG 95/2009.
Cu deosebita consideratie,
Biroul Electoral pentru sectiile de votare din strainatate
====================================
…căpos din fire, am replicat:
====================================
–– Original Message ––
From: Marius
To: Biroul Electoral Strainatate
Sent: Friday, October 23, 2009 12:52 AM
Subject: Re:curs
Stimaţi domni,
Vă sunt recunoscător pentru răspunsul prompt. Nu pot însă să nu constat o ciocnire de viziuni. Sper să nu mi-o luaţi în nume de rău, dar voi încerca să arăt unde este eroarea de raportare a autorităţilor statului la fiinţa umană.
Suntem cu toţii de acord că Japonia este un model de civilitate. În Japonia nu există buletin de identitate. Iar japonezii sunt printre cei mai mîndri oameni de pe Terra, deşi tentaţia fraudei este la fel de mare; şi în Japonia, ca şi în România. Statistica o arată. La ora 12 a zilei de scrutin, numărul amenzilor legate de procesul electoral se ridică la peste 4000. Cu toate acestea, cetăţenii merg la scrutin cu mîna goală. De ce? Sper că veţi descoperi mai jos şi raţiunile şi avantajele.
Spuneţi: „…cetatenia fiind un element care se poate schimba in decursul vietii unei persoane…”
Ce fel de stat este acela care nu-şi recunoaşte cetăţenii? Vă previn că afirmaţia dumneavoastră acreditează imaginea statului suferind de boala Alzheimer, ce nu-şi recunoaşte cetăţenii decît în momentele sale de luciditate. Pentru un cetăţean, fiinţă umană, ce se presupune că are demnitate, este degradant ca o autoritate a statului să-l suspecteze apriori de fals în declaraţii. Nu cetăţeanul este cel chemat să sprijine o afirmaţie, ci statul, gestionar unic al datelor personale, este cel care trebuie să dovedească contrariul, acolo unde este cazul. Cum? Prin mijloace electronice. Nu există acele mijloace? Nu e din vina cetăţeanului. Pînă la proba contrarie, aşa cum o arată şi spiritul Constituţiei, în condiţii normale, nimeni şi nimic nu va împiedica acel cetăţean să-şi exercite dreptul de vot. Nu sunt bani? Nici nu e nevoie de prea mulţi. Fie vorba între noi, în Japonia, vechimea consolelor conectate la baza de date de evidenţă a populaţiei, respectînd proporţiile, este mult mai mare decît în România. Însă nimeni nu stă cu (pardon) popoul pe ele tricotînd. Sunt folosite. Intens şi rapid.
Ca o paranteză, în Japonia, în anul 2003, mi s-a prelungit şederea cu 3 ani, în baza unui paşaport expirat de 2 ani. Comparăm: Un paşaport expirat nu-mi dă dreptul să votez. Acest lucru mă face să mă simt mai străin în relaţie cu autorităţile ţării mele… Dar, să revenim.
Apoi, adăugaţi: „…capacitatea de exercitiu (implicit a dreptului de vot) este abolita, potrivit art.11 din aceelasi act normativ, atunci cand o persoana este pusa sub interdictie.”
Aserţiunea face clar modul în care statul român îşi tratează cetăţenii ca pe virtuali infractori.
Îmi reproşaţi: „…nimic nu va impiedica pe dumneavoastra sau orice alta persoana fizica, sa va procurati acte de identitate, data alegerilor fiind stabilita si adusa la cunostiinta pubicului cu cel putin 45 de zile inaintea votarii, deci intr-un termen rezonabil si util.”
Doresc să clarific cîteva aspecte ale interferenţei statului în gestionarea capitalului de timp al cetăţeanului. Autorităţile statului român au impresia că cetăţeanul trebuie să fie la dispoziţia lor, iar nu invers, cum cere bunul simţ. Cum se manifestă bunul simţ? În primul rînd, niciun cetăţean nu este chemat de mai mult de o (una) dată la ghişeu. Procedura de eliberare a unui paşaport, în cazul meu dureză de la 4 la 6 luni. (45 de zile e oricum prea tîrziu.) Mai mult, sunt nevoit să parcurg 900Km dus-întors, de 3 ori. În aceste condiţii, kilogramul de paşapoarte duce la emisia a 27.000Kg de dioxid de carbon. Total 5400Km, şi cel puţin 3 zile din capitalul meu de timp, pierdute definitiv, pentru un paşaport. Ne mai mirăm că România are o productivitate atît de mică? Muncesc 300 de zile pe an şi nu am de gînd să îmi irosesc viaţa pentru o birocraţie, oricare ar fi ea.
Privind mai aproape afirmaţia: „Legea electorala nu ingradeste dreptul la vot, ci doar creeaza cadrul legal pentru organizarea si desfasurarea alegerilor in mod democratic, iar cerinta unui document valabil de identitate, la momentul exercitarii dreptului de vot, are drept scop eliminarea oricaror abuzuri.”
Constatăm următoarele: Cadrul bate dreptul. Litera bate spiritul. Organizarea bate democraţia. Iar aceasta, în condiţiile în care există deja prevederi punitive pentru fraude, cu pedepse suficient de severe cît să descurajeze tentativele de fraudă. Astfel, rolul preventiv al condiţiei de valabilitate temporală al actului de identitate devine redundant.
Constatăm că statul român combate propria slăbiciune prin ceva cu mult mai nociv: abuzul de drept. Acolo unde abuzul de drept domină, nu numai dreptul de vot este lezat, ci multe alte drepturi fundamentale. Zilnic, şi brutal.
Stimaţi domni,
Ţinînd seama de cele de mai sus, vă rog să reflectaţi la dimensiunea ontică a subiectului de drept, să vă însuşiţi obiecţiile mele şi să acţionaţi întru moderaţie, în sensul ajustării normelor-cadru. Vă mulţumesc.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
● Proclamaţia de la Hiroşima (text revizuit)
Cetăţeni!
Curtea Constituţională ne arată că dreptul de proprietate asupra pensiei este sfînt. Curtea Constituţională susţine că dreptul de proprietate asupra pensiei poate fi apărat şi la graniţa Somaliei cu Eritreea. Pentru a ne convinge, Curtea Constituţională a hotărît să transforme România într-o Somalie.
Întrucît suntem prizonierii unei oligarhii, nu ne rămîne decît să ne supunem.
Prin decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, de sacralizare a pensiilor securiştilor, ale securiştilor-magistraţi şi ale magistraţilor-securişti, Curtea Constituţională ne-a făcut un bine nesperat. Curtea Constituţională a consfinţit statul mercantil.
În consecinţă, Curtea Constituţională ne-a lărgit, virtualmente nelimitat, dreptul la muncă, şi la liberă iniţiativă.
Cetăţeni!
① Autoangajaţi-vă la negru.
② De azi înainte, sunteţi liberi a întreprinde, după puteri, orice activitate lucrativă, fără autorizaţie, fără aprobări, fără avize, fără ştampile, fără şpagă. Sunteţi liberi să vă manifestaţi spiritul antreprenorial. Sunteţi liberi să cumpăraţi orice, să produceţi orice, să vindeţi orice, să închiriaţi orice. Aţi înţeles? Liberi!
③ De azi înainte, sunteţi liberi să consideraţi că organele de reglementare şi control nu există. Aţi înţeles? Liberi!
④ Plătiţi cu prioritate asigurările de sănătate şi de pensie.
⑤ Nu înregistraţi firmele pe care le înfiinţaţi. Păstraţi însă o contabilitate clară, iar la soroc, mergeţi cu actele la fisc. Fără ştampilă de la vreun contabil autorizat. Dacă vrea bani de la voi, statul mercantil va trebui să admită că spuneţi adevărul. Va trebui să vă înregistreze firmele.
⑥ Dacă vreo autoritate a statului vă pune vreo barieră birocratică, o puteţi acuza de hărţuire. Dacă vă amendează, vă arestează, vă percheziţionează sau vă execută silit, arătaţi că statul de rapt vă împiedică să faceţi bani pentru a plăti chiar salariile şi pensiile celor ce vă persecută. Aveţi toată legitimitatea din lume.
⑦ Organizaţi-vă. Constituiţi echipe de intervenţie mixte: antreprenori şi agenţi media. Interveniţi precum taximetriştii o fac: prompt, gălăgios, ameninţător şi în masă, acolo unde vreo autoritate de-a statului încearcă să forţeze aplicarea vreunei pîrdalnice de legi ce vă tulbură drepturile constituţionale.
⑧ Dacă sunteţi învinuiţi penal, nu vă angajaţi avocaţi! La proces, arătaţi că pozitivarea dreptului la pensie atrage obligatoriu negativarea dreptului la liberă iniţiativă. Arătaţi că legile ce reglementează şi reprimă munca şi libera iniţiativă au devenit caduce, din moment ce alimentarea fondului de pensii este raţiunea supremă de existenţă a statului.
Cetăţeni!
Oligarhii ne dispreţuiesc. Îi vom sufoca cu iubirea noastră. Le vom băga pensia pe gît, şi le-o vom scoate pe nas.
Nu vor avea curajul să ne condamne. Iar dacă ne condamnă, ei înşişi vor fi condamnaţi de propria lor conştiinţă. Se vor prăbuşi moral.
Nu mai suntem viermi! Vin vremuri eroice. Prin munca noastră, iar la nevoie, prin jertfa noastră, le vom arăta că suntem oameni vii. Îi vom obliga să ne iubească!
––––––––-
Notă. Am revizuit şi scurtat textul, azi, 30 iunie 2010, ora 04:07 (UTC+9). Dar va urma o nouă versiune, sper, finală.
Am revizuit şi lungit niţel textul, azi, 1 iulie 2010, ora 15:30 (UTC+9)
Mulţumiri: Îi mulţumesc lui Alin Fumurescu pentru sprijinul moral, îndrumarea, comentariile şi introducerea la text, precum şi pentru preluarea integrală a articolului, pe Voxpublica.
Articole din aceeaşi categorie:
https://delaepicentru.wordpress.com/2010/05/24/mic-indreptar-de-gherila-circiumar-cetateneasca/
https://delaepicentru.wordpress.com/2010/05/22/domnilor-blaga-si-voinescu-salutari-de-la-pro-wasserman/
Notariatul ANI va fi mai periculos
După cum aţi aflat, Curtea Constituţională, într-un elan revoluţionar de apărare a datelor personale ale propriilor judecători, a decis că ANI nu e constituţională. Inspectorii ANI au fost pasivaţi prin castrarea legii. Ei vor fi obligaţi doar să numere declaraţiile de avere, de interese şi… ouă. Nu e sigur că Parlamentul va coopera la restaurarea puterilor ANI. Am motive să nu-mi fac mari speranţe.
Însă inspectorii ANI sunt cetăţeni, supuşi aceloraşi îndatoriri constituţionale precum orice alt cetăţean. Dacă ANI nu mai are voie să vorbească neîntrebată, nimic însă nu-i poate opri pe inspectorii ANI să semnaleze la Parchet incongruenţele din declaraţii. În nume personal. Chiar legea penală îi obligă să nu tăinuiască putreziciunea din statul pe care îl slujesc. Odată sesizat prin denunţ, Parchetul poate cere oficial, la ANI, documentele necesare. În felul acesta, ANI nu iese din cuvîntul CCR. În acelaşi timp, îşi poate îndeplini rolul, chiar aşa pasivată cum e. Avantajul denunţului cetăţenesc este că Parchetul îi poate trăzni pe suspecţi după cercetări chiar mai discret făcute decît pînă acum.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
leave a comment