Fără buletin

▲ Eroziune pluvială la Hiroşima (II) – Pietrele trec, apa rămîne

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2014/08/27

(urmare din numărul trecut)

Să ne facem o idee despre substratul pe care e aşezat oraşul. Partea intens urbanizată este aşezată pe o deltă. Jumătate din arie este însă recuperată din mare, prin îndiguire şi umplere cu rocă. Astfel, începînd cu era Meiji, delta a fost extinsă antropic cu aproape 3Km, înghiţind şi patru mici insule muntoase. În amonte, oraşul s-a dezvoltat pe versanţii văii. În special pe versantul drept, uşor mai domol, cu viroage ceva mai largi. Soluţia e relativ simplă. Se retează muncelul, iar cu materialul rezultat, fie se extinde terasa formată prin retezare, fie se cară roca în mare, unde formează încet, încet, un şes util. Terasele artificiale sunt apoi parcelate şi transformate în cartiere sistematizate (numite danchi – terenuri grupate) cu terenuri rezervate pentru şcoli şi grădiniţe, parcuri comunale şi case de cultură, prăvălii şi magazine. Unele danchi pot fi dedicate şi activităţilor industriale, dar separate de cele de locuit.

SONY DSC

În fundal poate fi văzut un danchi din profil. Nu are mai mult de 10 ani de cînd fu dat gata. Voi reveni la terasare ceva mai încolo.

Muncelul din tîrgul Yagi s-a dezvoltat „organic”. Lipsa spaţiului din luncă a dus la săparea şi nivelarea unor parcele-alveloe mici, pe care au fost construite locuinţe. Sunt două grupuri de locuinţe construite în regie publică (municipală şi respectiv judeţeană). În rest, locuinţe private. În dezastrul de pe 20 august însă, nu se poate spune că locuinţele ar fi fost cauza declanşării lui, ci substratul.

Munceii Hiroşimei sunt formaţi din roci vulcanice numite diorite (mai exact, granodiorite) apărute cam pe cînd se îngîna Cretacicul cu Paleocenul. Pietricele concoidale, agregate slab, fără pic de ciment. În interstiţii, coeziunea pare să o facă mai degrabă argilele rezultate din alterarea dioritelor. Roca se poate fărîma uneori cu mîna. Nu e greu de intuit că un pietriş vag apretat se surpă la solicitări mai mari. Asta face ca apele ce străbat munceii să aibă vaduri înguste, foarte sinuoase (ţinînd seama că la un cot rîul erodează în special partea din exteriorul arcului) şi terase înguste şi scunde. În tot judeţul sunt doar două segmente cu chei, semn că roca fermă este rară.
Iată, de pildă, în imaginea de mai jos,
în partea de nord-vest a muncelului, un cot cu o rază de curbură nu mai mare de 50m, subîntinde o culme lungă de aproape un kilometru şi jumătate, deşi diferenţa de nivel nu depăşeşte 230m. Un ditamai amfiteatrul, format, nu e greu să intuim, prin surparea repetată a muntelui. Puţin mai la sud-vest de cot se vede şi urma unei alunecări de teren de mari proporţii. Probabil, nu întîmplător, locul se numeşte Oshiageyama (Muntele împins în sus). S-a format un mic platou numai bun pentru terenuri de golf (la Vest) şi pentru construit locuinţe pe trei platforme (în viitor. acum, terenul pare doar în curs de netezire)

Pe versantul estic, mai puţin expus eroziunii rîului Ota, dar brăzdat de torenţi, panta medie este de 28 de grade. Acesta se pare că este şi unghiul de taluz natural al rocii. Din păcate, îmbibarea rocii face ca unghiul de taluz natural să se micşoreze suficient cît să se declanşeze surparea.
După ploaia din 20 august, se estimează că volumul aluviunilor depuse de torenţi va însuma echivalentul a 80.000 de basculante.

Aşadar, situaţia nu este roz. Se estimează că numai în judeţul Hiroshima sunt peste 30.000 de locuri periculoase. La ploaia din 20 august, doar 76 s-au exprimat. 31 au ucis. Celelalte urmează a fi descoperite.
Cert este că placa cu defrişările cauzatoare de viituri catastrofale nu prea ţine în cazul Hiroşimei. Muncelul era complet împădurit pe versantul estic. Deducem că o circulaţie superficială a apei de ploaie ar fi mai puţin riscantă. Iar o circulaţie superficială poate fi făcută prin terasare şi umanizare. Iată că danchi, deşi par a strica un echilibru, dimpotrivă, prin amenajările hidrotehnice de captare şi drenaj, contribuie la stabilizarea pantelor. Că veni vorba de drenaj, în vizita de duminică am luat cîteva imagini ale canalelor. 2014-08-24-081
Se poate observa că, deşi fu puhoi, nivelul apei în canal nu se ridică mai sus de prima treaptă.

Iată o altă imagine, cu confluenţa a două canale. Mai sus este unul din torenţii ucigaşi.

2014-08-24-082

Apa tulbure este semnul că pe pante instabilitatea este încă mare.
SONY DSC
Încă un curs drenat, ce trece printr-o arie de locuit. La fel de tulbure. Deocamdată.

Observăm supradimensionarea canalelor de drenaj şi neglijarea torenţilor. În viitor, probabil, stabilizarea pantelor va fi prioritatea, odată cu marcarea locurilor periculoase. Dar despre organizarea prevenirii din „software” a dezastrelor, vom vorbi în episodul următor. Numărul mare de morţi (66 pînă azi, din care doar 53 fură identificaţi) arată oarece uşurătate.

(va urma)

▲ Eroziune pluvială la Hiroşima (I)

Posted in urgenţe umanitare by Marius Delaepicentru on 2014/08/26

Pentru început reproduc aici ştirea pe care am preluat-o din alte surse şi am adaptat-o pe Facebook.

Pe 20 august a căzut o ploaie de 204mm în mai puțin de 3 ore. (media precipitațiilor din București în 3 luni și echivalentul mediei multianuale a întregii luni august în Hiroșima.) În nordul oraşului Hiroșima, pe valea Ota, torenții au pătruns în cîteva așezări. Viitură de bușteni, stînci și mîl.
Se adaugă surpări de pantă și cîteva alunecări de teren minore.
(…)
Dezastrul a fost amplificat de erodarea văilor torenților, dislocarea stîncilor, care au prăvălit arbori, la rîndul lor, devenind mangealîc pentru dislocarea altor arbori și stînci. Intervenția pompierilor și a trupelor de apărare este îngreunată de nenumăratele capcane din conurile de dejecție.(…)

Cele mai nevinovate victime sunt însă din cauza surpărilor de mal. Dacă vecinătatea unui torent face ca locuitorii să se refugieze în timp util, malul se prăbușește fără preaviz. O casă din cartierul Yamamoto, a fost parțial surpată de mal. Doi copii de 2 și respectiv 11 ani ce dormeau într-o cameră, au fost tîrîți de valul de mîl și pietre. Se petrecea la orele 5:30. Părinții, împreună cu fiul mijlociu au scăpat pentru că erau în bucătărie şi respectiv în altă cameră.

Premierul Abe, aflat la o partidă de golf în Yamanashi, a întrerupt-o deîndată. La orele 11 dădea ordinul de suplimentare a trupelor de apărare pînă la 630 de militari.

Ploaia intensă este un fenomen rar în Hiroșima. Recordul de precipitații intense fusese de 101mm. Conform datelor Ministerului Transporturilor și Amenajării Teritoriului, În zona calamitată, suma a depășit 237mm în trei ore, cu un maxim de 120mm căzuți într-o singură oră.
10623603_894604690569039_6856726538923371251_o
În fapt, un curent de aer cald și umed a intrat dinspre SV și a întîlnit un front atmosferic venit din Marea Japoniei. Circulația aerului cald are loc pe o direcție mai puțin obișnuită. De regulă, aerul cald vine mai dinspre Sud. De data asta, mai dinspre Vest. Ceea ce produce cîrlionți atît pe coasta estică a insulei Kyushu, cît și în golful Hiroșima.
Nori
Obstacolele de relief au făcut ca aerul cald să se ridice și să alimenteze constant precipitarea. Un mare cîrlionț noros ce face să plouă îndesat, zgomotos și fulgeros, pe o arie relativ mică.
10630671_894608837235291_1365843290929917887_o
Profilul căderilor în timp
Se observă două reprize de cîte 20mm la orele 21 și 23 și căderea corpului principal de 237mm, între orele 2 și 4. Cumulat, în sectorul Kabe, au căzut 287mm.

De aici în jos, aflăm mai multe despre ceea ce a urmat.

Ieri, 24 august, erau raportaţi 49 de morţi şi 41 de dispăruţi. Între timp se făcură 54 de morţi, iar despre dispăruţi, televiziunile au schimbat brusc modul de raportare. Iniţial spuneau cîţi sunt, fără alte comentarii. De ieri încoace, formula a devenit: „există temeri că 28 de persoane sunt dispărute”. O ambiguitate care ne aruncă în ceaţă. Nu ştim dacă cifrele diferite (41 urmat de 28) sunt semnul că ele trebuie adunate, sau că dispăruţii s-au împuţinat mai repede decît a crescut cifra morţilor.

Cert este că de data aceasta, numărul probabil al morţilor va fi de aproape trei ori mai mare decît în urmă cu 15 ani, cînd, în urma unei ploi de iunie, în altă parte a judeţului se înregistrară 31.

Pe 20 august, numărul surpărilor şi al erodării masive a torenţilor a fost de 76, din care, 31 în zone populate. Dar cel mai violent au fost lovite aşezările de sub versantul sud-estic al muncelului din imagine.
1404958_894698000559708_688598326276037937_o
Conurile de dejecţie au avansat cu 1Km, înecînd case şi curţi.

Un profesor de la un liceu industrial din oraş, comparînd imaginile 3D ale muncelului, a estimat volumul de material aluvionar cărat de pe versantul cu pricina, la circa 500.000 metri cubi de: rocă, nisip, mîl, arbori, moloz. Sigur, cea mai mare parte din materialul aluvionar s-a vărsat şi se varsă în continuare, în rîul Ota. Costul curăţirii este estimat la aproape 100 milioane USD.

Actualmente, înlăturarea obiectelor mari se face mecanic, cu utilaje grele, dar îndepărtarea de fineţe, numai manual. Sunt concentraţi 3.300 de militari, poliţişti şi pompieri. Se adaugă alte sute de voluntari locali. Voluntarii din alte părţi sunt priviţi cu suspiciune, deoarece s-au raportat deja cîteva furturi, cu toate restricţiile de circulaţie de pe străzile colmatate.
Peisajul arată cam aşa:
SONY DSC
Drumul naţional #54, care străbate şesul de sub munte este deja curat, deşi fu traversat prin numeroase locuri de viitură.
2014-08-24-083
Dar cele secundare sunt doar pe jumătate din lăţime practicabile, din cauza sacilor cu aluviuni şi a altor obstacole.
2014-08-24-088

Pe o uliţă ascendentă, situaţia arată cam aşa:
2014-08-24-094

Alţii sunt mai avansaţi cu curăţenia:
2014-08-24-097

Documentele din biroul unei companii stau la uscat după grilaj:

2014-08-24-104

Linia ferată este decolmatată, dar se pare că circulaţia nu va fi reluată în cursul anului. Spaţiul este strîmt. Au prioritate utilajele de: intervenţie, salvare, excavare şi transport.
2014-08-24-106
2014-08-24-089

Staţia Bairin din tîrgul Asa Minami este goală goluţă:
SONY DSC

Şcoala generală Bairin a devenit cartierul general al trupelor de intervenţie. Am văzut vehicule ale poliţiei din Yamaguchi, Osaka şi Kagawa (Shikoku).
2014-08-24-108

Pe DN54, însă, unde se află multe magazine de automobile, cu spaţii largi de parcare, alte utilaje şi cartiere generale sunt plasate.

2014-08-24-114
Aici este centrul de comandă al echipei Ministerului Transporturilor şi Amenajării Teritoriului. Alături, vehicule ale trupelor de apărare. Pe praporii de pe prelate scrie mare: angajat pentru dezastru.
Operaţia amplă de salvare din partea trupelor de apărare are o puternică componentă de PR. Trupele de apărare au fost adesea luate la rost de către civili, pentru că ar mînca banii publici degeaba. Dar odată cu relaxarea obligaţiilor americanilor în apărarea Japoniei, simultan cu obrăznicirea Chinei, se pune problema ridicării capacităţii de luptă, atît intensiv, cît şi extensiv în teatre externe, lucru ce nu e permis de Constituţie decît dacă art.9 va fi îndulcit sau direct abolit. Legislativul şi Executivul lucrează atît la legislaţia aferentă cerută de tratatele internaţionale, cît şi la percepţia publicului. Aşa se explică prezenţa praporului.

Cîinii dresaţi că găsească victime îngropate sunt scoşi la treabă. SONY DSC
Din păcate, zgomotul elicopterelor angajate de televiziuni le cam perturbă auzul şi le scade randamentul.

Pompierii şi-au grupat utilajele în faţa unui magazin universal:
2014-08-24-087

Televiziunile şi-au găsit parcare pentru carele de reportaj în curtea unui magazin ce vinde maşini Mazda:
SONY DSC
Punct de observaţie cu vedere la torent.

Iată-le şi carele de reportaj:
2014-08-24-085

NHK, ca de obicei, mai discret, şi-a pus autospeciala undeva la loc mai retras:
2014-08-24-107

Oamenii îşi văd de ale lor. Pe la ora 17 puteam vedea traversînd DN54 pîlcuri de voluntari cu hainele stropite de mîl şi cu cîte o lopată în mînă. Am păstrat discreţia, deoarece începînd cu ziua a treia de la dezastru, oboseala şi stresul le-ar putea scădea toleranţa la intruşi cu aparat foto.

2014-08-24-111
Nervii se întind şi mai tare atunci cînd începe să plouă. Şi a fost o aversă de ploaie ce i-a făcut şi pe militari să părăsească aria dezastrului.

Apa continuă să curgă tulbure, semn că substratul nu s-a aşezat.
La punctul de confluenţă al canalului colector al torenţilor, cu rîul, punct situat vreo 3-4Km mai la vale, la kilometrul 8,4 al rîului Ota, se vede clar diferenţa de culoare.
SONY DSC
Ca întotdeauna, nu lipseşte pescuitorul în ape tulburi.

(va urma)

★ Morikawa – (din nou despre eroism)

Posted in urgenţe umanitare by Marius Delaepicentru on 2013/08/06

Au apărut noi informaţii despre felul în care s-a restaurat recepţia radio după bombardamentul atomic. După 68 de ani de la catastrofă, s-a descoperit jurnalul unui tehnician de la postul teritorial Hiroşima al NHK. Jurnalul lui Morikawa Hiroshi acoperă intervalul dintre anii 1931 şi 1946. După 1974, cînd Morikawa a murit, jurnalul a fost păstrat de către fiul său cel mare.
La pagina fatidicei zile de 6 august 1945, Morikawa consemna că se afla în clădirea postului de radio din cartierul Nobori*), la numai 1,3Km de epicentrul exploziei. Clădirea a fost distrusă**. Însă Morikawa a scăpat cu cîteva răni uşoare. Obsedat de continuitatea fluxului de informaţii, mai ales într-o stiuaţie atît de gravă, n-a mai stat pe gînduri. Şi-a tras o pătură muiată în apă şi a luat-o printre incendii, şi ruine, aproape 7 Km, pe jos, pînă la antena de emisie din sectorul Asa Minami***).
NHK-dupa explozie

Unde a descoperit că emiţătorul fusese sever avariat.
Fără întîrziere, a sunat pe linia internă a NHK, la postul din Osaka, cerînd ca emisia să fie comutată pe unde scurte.
Astfel, recepţia radio a fost restaurată în aceeaşi zi, la numai cîteva ore după bombardament.

Jurnalul este valoros şi pentru că redă viaţa de fiecare zi în perioada acoperită. A fost donat Memorialului Exploziei Atomice.

Gestul lui Morikawa îmi aminteşte de alt act de eroism din partea corespondentului NHK la Washington, Tejima Ryuichi, din timpul atacului terorist multiplu, din 11 septembrie. Imediat după atac, cerul s-a închis. Neavînd un om de schimb, Tejima a fost nevoit ca, mai bine de o săptămînă, să iasă la microfon, din oră în oră, cu cîte un scurt buletin de ştiri. Zi şi noapte.

De asemeni, îmi amintesc că şi după cutremurul din 4 martie 1977 primeam informaţii despre dimensiunea lui tot pe unde scurte. De la Europa Liberă.

Compar cu „interesul public” prins din zbor la o televiziune românească: „Specialiştii în Feng-shui prezic că în următorii 20 de ani, va fi o perioadă bună pentru Andreea Marin.”
Vital, nu-i aşa?

Articole asemănătoare:
Nakamura
Sugihara Chiune

––––––––-
*) Actualmente, clădirea NHK se află în cartierul Otemachi.
**) Am calculat unghiul undei de şoc: aproape 22 grade. Nu era greu să fie spulberată.
***) În prezent, antena de emisie pe unde medii se află tot acolo, împreună cu două cămine pentru personalul NHK.

▲ Sentinţă de anulare a alegerilor din colegiile #1 şi #2 Hiroşima

Posted in Scatoalce de Stat, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2013/03/26

Despre premizele perverse ce produc rezultatele perverse născute de legea electorală din România s-a tot discutat. Şmecheria cu decuparea colegiilor este strigătoare la cer, dar nimeni nu întreprinde nimic pentru a restabili echitatea.

Iată că japonezii, cu un sistem electoral asemănător, cu aceleaşi rezultate paradoxale – dar cel puţin cu cotă fixă de fotolii adjudecate prin redistribuire, ceea ce face ca întotdeauna 180 din cei 480 de deputaţi ai Camerei Reprezentanţilor să fie în număr constant – au luat taurul de coarne.

Într-o sentinţă a Curţii Supreme de după alegerile generale din 2009, a fost declarat neconstituţional raportul de 2,43 între greutatea celui mai uşurel şi respectiv cel mai greu vot. Raport rezultat atît din decuparea vinovată a unor colegii inegale numeric, cît şi din cauze demografice în timp.
Camera reprezentanţilor însă a ignorat decizia Curţii Supreme, iar la alegerile din 16 decembrie 2012, a trasat cele 300 de colegii exact ca la alegerile precedente.

Contestarea nu a întîrziat. Grupul de avocaţi pentru sănătatea sistemului electoral, înfiinţat în 1962, are deja 14 sentinţe pronunţate de tribunale judeţene, pentru 31 de colegii. Sentinţe călîi, în care se constată anticonstituţionalitatea greutăţii votului, dar nu sunt urmate de decizii de anulare a alegerilor.

…pînă ieri, cînd Tribunalul judeţean Hiroşima a declarat nule alegerile din colegiile #1 şi #2 Hiroşima*). cu observaţia că raportul faţă de medie al electorilor calificaţi a fost intolerabil de mic (0,65 în colegiul #1 şi 0,52 în colegiul #2) ceea ce ridică greutatea votului individual la (raportul invers) la 1,54X şi respectiv 1,92X. Cu alte cuvinte, un vot din colegiul #2 Hiroşima a fost de aproape două ori mai greu decît media. Într-adevăr, intolerabil. Decizia de ieri, de anulare a alegerilor în colegiile citate, este prima de acest fel de la intrarea în vigoare a actualei Constituţii (1946). Dragnea are de ce se teme acum.

Pentru a scoate din Camera Reprezentanţilor cei doi deputaţi (dintre care Kishida fu ales şi de nevastă-mea), va fi însă necesară o decizie a Curţii Supreme a Japoniei**) care să confirme decizia de azi a Tribunalului judeţean Hiroşima.

Vestea vine foarte prost pentru regimul Abe II, deoarece premierul, aşezat confortabil pe o majoritate îngrijorător de mare, tocmai declara prin ianuarie că nu e dispus să iniţieze modificarea codului electoral.

Sursa este Radio NHK, buletinul din 26 martie ora 0, dar ştirea poate fi găsită şi pe Yahoo! care citează din Asahi.

Pentru a ne da seama cît de departe suntem de noţiunea de echitate, trebuie să observăm că în Constituţia românească este „firesc” ca, în plenul Camerelor reunite, votul unui deputat să fie de 2,354X mai greu decît votul unui senator. Ceea ce e intolerabil în Japonia, devine tolerabil şi natural în promiscuitatea morală a Constituţiei iorgovane amendate.

–––––––––
*) Fără legătură cu subiectul: în colegiul #3 Hiroşima a fost o situaţie „românească”: Candidatul I – admis, Candidatul II – respins, Candidatul III – admis.
**) O secţie a Curţii Supreme a Japoniei îndeplineşte rolul de Curte Constituţională.

▲● Un adevăr strigător la cer despre Hiroshima şi Nagasaki, dar şi despre România

Posted in Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2011/08/09

Sîmbătă, NHK a difuzat un documentar ce relevă dispreţul pe care autorităţile militare japoneze l-au avut faţă de popor. În prelungirea documentarului, am încercat să extrapolez consecinţele actualei Constituţii a României. Concluziile sunt înfricoşătoare. Dar, să o luăm încet.

Serviciul de interceptare radio al armatei de uscat japoneze monitoriza atent mişcarea la bazele americane aeriene din Pacific. Informaţiile nu erau chiar complete, întrucît americanii comunicau codificat, însă din tot cîrdul de semnale Morse, comandamentul militar japonez afla cu oarecare aproximaţie şi unde, şi cîte aparate B29, şi cînd aveau loc raidurile, şi care le era destinaţia. În iunie 1945, o nouă bază aeriană a apărut în Pacific. Pe insula Tenian. Spre desosebire de celelalte, cea de pe Tenian avea numai 12-13 bombardiere. Ordinul de mărime a atras atenţia transmisioniştilor, obişnuiţi să identifice 100-200 de aparate la o singură bază.
În linii mari se ştia că americanii pregătesc bomba nucleară. Însăşi Japonia a avut un program nuclear. Povestea unul din (la vremea aceea) elevii ce munceau la o carieră de minereu din Fukushima, ce le spunea supraveghetorul: „Din bolovanii ăştia pe care îi căraţi voi cu coşul, vom face o bombă cu care vom rade New-York-ul de pe faţa Pămîntului.” După 2 ani de tatonari, cînd s-a dovedit că minereul era prea sărac în material fisionabil, programul a fost abandonat. Însuşi comandantul Tojo scria în propriul jurnal că dacă japonezii nu au reuşit, nici americanii nu au bomba nucleară. Orbit de trufie, Tojo nu a ţinut seama de avertizările venite de la serviciul de supraveghere radio, deşi numărul redus de aparate de la Tenian, precum şi zborul premergător al aparatului de sondaj meteo pledau pentru iminenţa unei misiuni cît se poate de secrete*, dar devastatoare. Importanţa a fost întărită şi de interceptarea unui mesaj plecat de la Tenian, mesaj care, chiar dacă nu a fost decodificat, direcţia în care fusese transmis (Washington) spunea că ceva urît se pune la cale. Cei circa 2500 Km de la bază şi pînă la Hiroshima ar fi dat destul timp pentru ca comandamentul de protecţie civilă să alarmeze populaţia. Povestea o femeie ce la vremea respectivă lucra în buncărul comandamentului, că în dimineaţa de 6 august nu a fost primită nicio alarmă. Iar populaţia activă (înclusiv copiii) era la gimnastica în aer liber.
Legătura logică între manifestările radio şi iminenţa bombardamentului nuclear nu s-a concretizat în ordin de adăpostire nici pe 9 august la Nagasaki înainte de ora fatidică 11:02. Bilanţul este cunoscut.
Comandamentul militar nu dădea doi bani pe populaţie. Atitudinea sa era o prelungire firească a cinismului de a trimite la moarte sigură piloţii kamikaze şi oamenii torpilă. Comandanţii militari îşi pierduseră onoarea militară demult, odată cu simţul realităţii.

O mică discuţie

Militarismul japonez nu îşi are originea în iluzorii particularităţi culturale, ci în mult mai prozaica gaură de securitate din Constituţia Meiji. Conform ei, Executivul şi Legislativul aveau puteri reduse în temperarea tupeului armatei. Punctul slab al Constituţiei Meiji era chiar Împăratul. Luarea lui în captivitate a făcut posibilă colonizarea statului de către armată. Puterea necenzurată duce la catastrofe. E de notat că parazitarea şi alterarea metabolismului politic, social şi economic s-a făctut treptat, în decenii. Cam de pe la 1905, de cînd cu victoria de la Port Arthur, culminînd cu rutina cu care comandanţii militari îşi ucideau proprii subordonaţi prin ordinul: „îmbarcă-te şi mori!”. Cînd respiri prin graţia armatei, şi pentru armată, poate crede cineva că ai alternative la ordinul de sinucidere motorizată? Aşadar, o maşină de tocat perfectă. Restul este doar propagandă.

Vestea proastă este că Constituţia României are o gaură de securitate la fel de urîtă şi cu acelaşi potenţial criminal. Magistraţii nu sunt de nimic cenzuraţi. Dar de nimic! De nimic! Aţi înţeles? Nimic nu îi opreşte să facă orice nelegiuire vor.

Ei susţin sofistic că vezi, Doamne!, conştiinţa nu le dă voie să facă pocinoage. Hm! Care conştiinţă? Nu-i vedeţi că dau sentinţe după cum le sunt interesele? Nu-i vedeţi că vin cu argumente „logice” care nu conving niciun copil? Nu-i vedeţi că mai au nesimţirea să îşi afişeze impunitatea? Nu-i vedeţi că se acoperă unii pe alţii? Nu-i vedeţi că nu le pasă de dreptatea cu care oamenii mor în mînă? Nu-i vedeţi că îşi fac de cap, precum Danileţ, deîndată ce se văd cu sacii în car? Nu-i vedeţi că, precum Mona Pivniceru, înfruntă cu mare nesimţire un Preşedinte, pînă una, alta, ales? Nu vedeţi că însuşi Avocatul Poporului este complicele republicii magistraţilor? Nu-i vedeţi că pe magistraţi îi doare în cur de jurisprudenţa anterioară şi dau sentinţe contrare cu seninătatea peceristului? Nu îi vedeţi cum interferă brutal în politica guvernamentală? Nu-i vedeţi că, precum Tojo, ignoră toate semnalele venite din teren? Nu-i vedeţi că se aliază cu briganzii pentru a vă ţine în subdezvoltare?

Dacă mai cade cîte unul e doar pentru că s-a aliat cu brigandul nepotrivit la momentul nepotrivit.
Brigandul politic (la vedere reprezentat de TOATE formaţiunile politice, mass-media şi ONG-urile aferente) are naivitatea să creadă că poate scăpa nevătămat dacă manevrează Justiţia. Sfîntă naivitate! Va fi spulberat negreşit. Nu va mai controla politicul Justiţia, ci viceversa. Monstrul are toate instrumentele pentru a-şi ucide creatorul. Cu un complet de judecată aliat, orice crimă devine perfectă. Magistraţii sunt încă în faza de selecţie a propriei lor cohorte de briganzi. Pentru a vă parazita şi etanşa complet. Este numai o chestiune de timp pînă veţi deveni sclavii lor, parte a metabolismului lor. Asemeni generalului Tojo, a vă apăra vouă drepturile fundamentale reprezintă ultima preocupare a magistraţilor. Atunci, nici măcar dreptul la viaţă nu vă va mai fi garantat. Veţi deveni carne de tun într-un război interlop care nu este al vostru.

Puterea necenzurată duce la catastrofe. „Protestul” magistraţilor din toamna lui 2009 este numai unul** din incidentele prin care magistraţii încearcă să sufoce democraţia. Unul reuşit, din moment ce autorii principali (preşedinţii AMR şi UNJR) nu au fost pedepsiţi, ci promovaţi. Incidente similare vor mai avea loc. Nu are importanţă cine le va organiza, ci scopul: transformarea noastră în resursă. Colonizarea statului. Aşa se explică virajul comportamental al horaţilor şi cristilor deîndată ce le-a reuşit mişcarea de argentinizare a farselor politice. Vor urma şi lovituri de stat mai grele, deîndată ce dispozitivul magistrato-interlop se va perfecţiona. Ne îndreptăm spre o nouă Hiroşimă şi un nou Nagasaki. Deja numărul emigranţilor, sufocaţi de hidra magistrat-interlopă, numărul celor blazaţi, sau direct băgaţi în pămînt de Justiţia română a produs găuri demografice civile mai mari decît cele ale victimelor bombardamentelor nucleare şi convenţionale de pe mainland. Constituţia ucide. Ucide vise, apoi ucide oameni.

Soluţia? Schimbarea cu totul a Constituţiei. Desfiinţarea CSM şi a CCR, ale căror atribuţiuni vor fi preluate de ÎCCJ. Interzicerea AMR, dovedită ca jucînd politic. Pentru a menţine curăţenia morală în ÎCCJ, referendumuri populare de revocare a judecătorilor de la ÎCCJ, o dată la doi ani. Dacă toate astea nu le faceţi, nu vă rămîne decît nesupunerea civică, culminînd cu linşajul venit „de jos”, îndreptat împotriva persoanei magistraţilor. Nu este o figură de stil. Nimic nu este mai inflamator de mînie populară decît inechitatea şi nedreptatea, impuse sistematic, cu nemernicie, la adăpostul im(p)unităţii absolute cu putere absolută. Aşadar, cine se opune schimbării Constituţiei trebuie să se teamă. Armele se ascut. Şi zăgăne. Iar ceasul ticăie. Numărătoarea inversă pînă la lansarea bombei a început.

–––––-
* Unul din veteranii de la Tenian povestea cît de stricte erau condiţiile acolo. Deşi pe alte două insule vecine erau baze americane, cei de la Tenian nu aveau voie să ia în vreun fel legătura cu personalul lor.
** Nici regimul militarist japonez nu a expandat pe cale netedă. Au fost cîteva incidente ce s-au soldat cu asasinate politice. Reşedinţa guvernului poartă şi azi în ziduri găurile gloanţelor de la 26 februarie 1936 (Incidentul 226) ocolite cu grijă la fiecare reparaţie, întru aducere aminte. Asta, după un alt spasm intitulat 515 (din 15 mai 1932).

▲ Fotoreportaj de la epicentru

Posted in Chestii, Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2011/08/06

Aşa cum v-am promis în articolul precedent, aplic cîteva poze luate azi dimineaţă în Parcul Păcii.

Am ajuns în jurul orei 4. Instalaţiile de televiziune erau gata de lucru. Cameramani şi fotografi profesionişti mişunau de colo colo. Îi deosebeşti de cei amatori după greutatea bagajului şi după scutierul aferent. Pe o platformă situată în vadul rîului, doi ingineri de la NHK meştereau la un braţ de macara ce urmează să survoleze lumănările plutitoare ce vor fi eliberate diseară, la lăsarea întunericului. În parc, pretutindeni corturi pentru diversele ONG. Două antene de emisie pe ultrascurte stăteau încăciulate cu saci de plastic.

Pe gazonul de pe latura nordică a Memorialului Păcii (clădirea aflată în construcţie în filmul lui Shindo) stau rînduite scaunele pentru invitaţi. (de la stînga la dreapta) Clubul Păcii al Elevilor de Gimnaziu şi Liceu, Tabăra Copiilor Păcii, oficialităţile locale, hibakusha recunoscuţi* şi urmaşii lor, locuri pentru scaune cu rotile, invitaţi dinafară.

Iată că primii invitaţi au sosit. Sunt vestitorii păcii. Nu sunt cu toţii albi, semn că suntem multiculturalişti.

Porumbeii păcii

E drept, se mai ciondănesc în cuşti, de unde se vede că lupta pentru pace începe cu noaptea-n cap, încă din hulubărie. (La ora la care scriu, se aude din stradă o voce feminin-megafonă şi socialistă, exprimînd diverse dezacorduri (nu gramaticale) în slogane scurte, modulate emoţional.)

În criză de subiecte, băieţii din mass-media o imortalizează, audio şi video, pe singura pelerină ce acceptă să performeze în faţa camerelor de luat vederi, chiar în faţa coviltirului sub care zac bine ferecate, registrele cu numele victimelor exploziei atomice.


Legiunile de crizanteme dau o imagine a celor ce nu mai sunt.

Puţin mai spre nord, oraşul începe să se anime.

Sadako-chan stă stingheră pe ogivă, cu al mielea cocor origam.
Într-un elan egalitarist, fiul meu încerca să demoleze legitimitatea monumentului. „-Cîţi or fi fost în situaţia ei! De ce numai ea să aibe monument?” I-am explicat că nu numele propriu e important, ci faptul că oricare e în pericol de a fi Sadako. (Uf! Greu cu simbolurile la 10 ani!)

Mă pregătisem să trag o poză şi la monumentul victimelor coreene, însă brusc, felinarele se stinseră (la ora 04:55). Rămîne pentru la anul.

Mă îndrept către Domul Atomic.

O parte din următoarele poze sunt la dimensiunile în crud. Pot fi preluate de oricine, cu un clic, şi apoi cu încă unul (care duce direct la poza originară).

Domul Atomic nu se află la epicentru, ci la circa 100m NV. Iniţial, clădirea a fost sediul breslei industriaşilor din prefectură. Clădirea a fost proiectată pe la începutul anilor 20 de către un arhitect cehoslovac. Felul în care s-a ruinat a calificat-o ca martor de dezastru. Actualmente, structura se află în conservare. Felul în care fisurile sunt tratate este vizibil la o mărire corespounzătoare a pozelor.

atenţie!, poză voluminoasă

atenţie!, poză voluminoasă

atenţie!, poză voluminoasă

Şi ultima poză, un alt monument funerar închinat victimelor. Ofranda constă în… butelii de apă…

–––––––
* Întocmai ca revoluţionarii noştri, hibakusha sunt de mai multe feluri: hibakusha veritabili cu patalama, hibakusha falşi dar cu patalama, hibakusha fără patalama, pretinşi hibakusha. Mai prin 1997 am asistat şi la o mică altercaţie între hibakusha fără patalama şi poliţie. În ultimul timp e mai multă linişte. Fie au îmbătrînit, fie au murit, fie s-au scîrbit.

▲ Din culisele unor alegeri locale

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2011/04/13

Luat cu alte treburi, uitai să semnalez alegerile locale de duminică. Au fost trei feluri de alegeri, desfăşurate simultan; pentru primar, pentru consiliul orăşenesc şi pentru parlamentul prefectural. În alte părţi, un al patrulea buletin de vot a fost cel pentru alegerea guvernatorului (judelui). Nu însă în pref. Hiroşima.

În nord-estul Japoniei, alegerile locale sunt în amînare.
Cel mai mediatizat scrutin a fost cel pentru alegerea guvernatorului pref. Tokio, Ishihara Shintaro (78): un om direct, un intelectual de dreapta, puternic conservator, dar neafiliat politic. Cel puţin nu la vedere. I.Sh. a obţinut detaşat al patrulea mandat, în condiţiile grele, date de penuria de toate felurile, consecutivă cataclismului din 11 martie. Guvernatorul pref. Tokio gestionează un buget comparabil cu cel al României, la o populaţie cît 1/2-2/3 din cea a României.

Să revenim în Hiroşima. Akiba, un plimbăreţ primar socialist, degrabă făcător de credite şi vărsătoriu de buget pe acţiuni de dezarmare nucleară, de pace şi prietenie între popoare, se hotărî să nu mai candideze. Planul anunţat este să îşi reia cariera universitară, iar la primărie să lase locul unuia mai tînăr. Gurile rele spun că vrea ca restul vieţii să şi-l petreacă în tihnă, bucurîndu-se de cea de-a treia soţie, achiziţionată în timpul unuia din cele trei mandate cu care hiroşimanii l-au răsfăţat.
Akiba este un partizan al candidaturii Hiroşimei la organizarea JO din anul…(na! că uitai) 2020. Aşa se explică cocarda cu cercurile olimpice de pe reverul primarului, în clipul de mai sus.
Pe lîngă idei trăznite, cum ar fi conservarea pe vecie a tuturor şiragurilor de cocori origami depuşi de vizitatori la baza monumentului Sadako, (o fetiţă ucisă de boala de iradiere, cu credinţa că dacă face o mie de origami se vindecă) trebuie , să recunosc că de-a lungul celor 12 ani, faţa oraşului s-a schimbat pe alocuri în bine. Mă refer numai la proiectele finanţate din fonduri publice. Zona din umbra muncelului Hijiyama, rămasă teafără la bombardamentul nuclear, a suferit pînă prin 1991 de înapoiere urbanistică. Etapa întîi de „terraformare” (parţială) s-a încheiat prin 1998. A doua etapă a început în 2004 şi continuă şi azi. Dincolo de gîrlă, o serie de terenuri aparţinătoare companiei feroviare au fost transformate în bază sportivă. Acolo e şi noul stadion municipal de baseball.
Cel vechi, din vecinătatea Domului Atomic, stadion construit prin anii 50 din subscripţie publică, rămîne să fie demolat. (Poate reuşesc să pun şi cîteva poze la coadă.) Zona epicentrală rămîne cu cel mai mare preţ unitar din oraş. Terenul aferent vechiului stadion a făcut şi obiectul unui proces, dar am uitat cine şi ce drepturi are asupra lui. În orice caz, primăria a fost declarată intrus în afacere, iar primarul a rămas fără locul de depozitare a inflamabilelor şiruri de cocori.

↑(sus) Imaginea ariei epicentrale. În colţul din stînga jos se vede puţin din stadionul ce urmează a fi demolat. (am tras poza în luna mai, 2006)
↓(jos) Iată şi noul stadion

Tot în „era Akiba” au fost definitivate şi cîteva bypass-uri menite să descongestioneze traficul pe DN2 (ce trece prin oraş). Una din ramurile de ocolire o ia direct pe un pod continuu ce urmează linia ţărmului, dar prin golful Hiroşima, pod cu doar cîţiva piloni pe promontoriul Ogonzan (cîndva o insuliţă, în prezent, parte a grindului) iar restul în apă. Însă nu sunt sigur dacă investiţia majoră în infrastructura de trafic auto a fost din fonduri locale. E posibil ca ele să fie preponderent cel puţin prefecturale, dacă nu centrale. De asemeni, ruginita zonă adiacentă gării Hiroshima a intrat în etapa a II-a de modernizare beton-vitrală.↓


Doamnelor şi domnilor, candidaţii!↓

Viaţa după Akiba a început cu 6 samurai intraţi în cursă (4 samurai şi 2 samuraie) din care, Toyoda-san (poziţia 3 de pe panou) a fost viceprimar în mandatul trecut. Cu excepţia comuniştilor (poziţia 2 pe panou), partidele s-au codit să îşi desemneze membri sau să îşi aplice sigla pe afişe. Ceilalţi candidaţi au fost „independenţi”. Cel de la poziţia 6 însă, independent cu totul. Şi-a făcut campania de unul singur, într-un fel ciudat chiar. (Voi detalia mai jos.)
A cîştigat candidatul Matsui (poziţia 5 de pe panou), calul troian al PLD şi Komei, partide conservatoare, ce i-au făcut pe şest campania. Bineînţeles, în condiţii legale. Susţinerea manifestă a venit la despuierea urnelor, după oficializarea victoriei. În sediul de campanie al lui Matsui stătea de-a stînga sa Kishimoto, senatorul PLD de Hiroşima.

PLD a cîştigat însă majoritatea consilierilor municipali, ceea ce explică şi succesul lui Matsui, altminteri adeversar al organizării JO în Hiroşima. Opoziţia la ideea lui Akiba, opoziţie la care au subscris toţi cei exasperaţi de largheţea buzunară a fostului primar, i-a asigurat lui Matsui previzibilul succes electoral, pe fondul unei participări reduse la vot: puţin peste 40%. În continuare voi schiţa povestea lui M.Osamu (poziţia a 6-a de pe panou).

Sammy, cum singur se recomandă, este un tînăr ce ţine mai mereu să îşi facă damblaua participînd la alegeri. La cei 36 sau 37 de ani ai săi, lucrează la o companie fiică (fatămare) a Chuden (compania regională de electricitate). Nimeni nu ştie ce lucrează. Cred că nici măcar protagonistul. Ca în orice corporaţie, în care stabilitatea locului de muncă se pune rar în discuţie, iar cumsecădenia sindicalicoasă cu care eram obişnuiţi în comunism are valoare de virtute, Sammy învîrte hîrtii, însă cred că nimeni nu îi dă prea multe pe mînă, de teama să nu umple biroul de avioane.
Sammy trăieşte într-o lume a lui. Şi numai a lui. Scrie poezii copiate de la unul şi de la altul, strînge precum Corneliu Vadim Tudor aforisme în volum, cu deosebirea că şi le leagă singur, după ce şi le multiplică la serviciu. La alegerile locale trecute a scos caii pentru un post de consilier. Cu cele circa 800 de voturi strînse, bineînţeles, a căzut la vot, dar şi-a putut recupera integral cauţiunea legală (cca. 3 mil. yen) depusă odată cu candidatura. Am răsuflat cu toţii uşuraţi. Şi pentru că nu a ajuns consilier, şi pentru că şi-a recuperat banii.
Pe la sfîrşitul anului trecut, Sammy mărturisea că a găsit o soluţie pentru a compensa eşecul la alegeri: pur şi simplu îşi închipuie în solitudine că e primar, şi gata, se linişteşte. Însă odată cu declaraţia lui Akiba din 4 ianuarie, lui Sammy i s-a aprins din nou fitilul.

Pe la începutul campaniei (de 14 zile legale) a venit la prăvălie cu o uriaşă umbrelă de golf, vopsită curcubeu. Era recuzita sa de campanie electorală. La cererea unui grup de „admiratoare”, a schiţat în linii mari şi discursul electoral. Din motive lesne de înţeles, nu pot posta imagini cu Sammy în prăvălie. Iată-l însă la scenă deschisă: ↓

V-a plăcut? Sammy ne-a declarat karaoke că ne iubeşte.

Sammy, neavînd un sediu de campanie, a primit o vizită de curtoazie de la Akiba în apartamentul său din Ujina (în sudul oraşului) prilej cu care papălapţii unei televiziuni tabloide au găsit motive brânzoveneşti de tont-show, după ce filmaseră pe ascuns misterioasa descindere. De fapt, Akiba făcuse turul de salut pe la toate sediile de campanie ale celor înscrişi în cursa pentru primărie.
Cei mai încurcaţi au părut însă jurnaliştii serioşi. Obligaţi de lege să citeze niscai cimilituri în 5-6 rînduri pentru fiecare candidat, la Sammy nu au reuşit să scoată mai mult de o propoziţie simplă, dar buimacă. Nici NHK nu a putut da mai mult de 3 1/2 secunde pe post.

Epilog

Cu cele 11.700 voturi, reprezentînd 3-4% din totalul celor exprimate, Sammy a pierdut alegerile. Proporţie comparabilă totuşi cu scorul obţinut de candidatul comunist (din banii partidului). Însă condiţia de rambursare a cauţiunii era de 10%. Sammy a rămas fără cele trei-patru milioane de yeni, dar şi-a făcut damblaua.
Azi a venit puţin după prînz să îşi tragă sufletul, după ce făcuse turul de salutări şi dat-bineţe pe la susţinătorii săi (care or fi fost ăia?). Era uşor excitat. Pusese mîna pe o „dovadă” foto că Matsui încălcase legea şi începuse campania încă din prima decadă a lui martie. Sammy era hotărît să depună plîngere la poliţie, pentru a putea ulterior să conteste legitimitatea (de acum) actualului primar. Puţine şanse de succes. Of, şi seamănă aşa de bine la contestare cu micul Tituleţ!…Şi chiar şi din profil. Păcat! Dacă aş fi ştiut, lui Sammy i-aş fi făcut lipeala cu Realitatea TV, să-i împrumute filmuleţul cu preşedintele Băsescu pugilist. Nu avea decît să îi pună în loc capul lui Matsui, că cinematica photoshopă a directei de dreapta era gata încă din toamna lui 2009.

◎ Tsutsumi-ga-ura

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2011/03/23

Prin Golfuleţul învăluit s-ar traduce aproximativ. Aşa se numeşte locul în care îmi petrec uneori sfîrşitul de săptămînă. Este în fapt un mic estuar colmatat şi „împlăjit” artificial, în partea nord-estică a insuliţei Miyajima, la rîndul ei, situată în extremitatea apuseană a Golfului Hiroshima. Populaţia insulei: în jur de 300 loc.
Tsutsumi-ga-ura este un camping complex, lejer mai tot timpul anului, cu excepţia lunilor iulie şi august. De acolo se poate urca pe Misen, vîrful cel mai înalt al unei insuliţe din Marea Interioară Seto: 522m. Altfel, pe Misen se poate urca şi cu telegondola.
Pînă în anul 2007 cînd fiul meu a prins în greutate cît să nu îl mai pot căra, mergeam la Tsutsumi-ga-ura cu bicicleta. Luam feribotul de la Miyajima-guchi (Gura Miyajimei) 10 minute, apoi din nou pe bicicletă prin două mici pasuri (unul dublu tunelat) încă 3Km. Deşi fiul meu e „biciclistic” autonom, nu mă încumet încă să îl expun unui drum de 22-25Km, pe alocuri periculos de îngust, în condiţiile unei circulaţii intense. Actualmente prefer trenul.

Acolo i-am dus duminică pe cei trei copii ai micului meu harem. Deşi era Lună plină, iar ieşirea plănuită încă din ianuarie, vremea a fost ploioasă.

Copiii s-au minunat de (omni)prezenţa căprioarelor şi au început să le numere. Pînă la Tsutsumi-ga-ura, 107 capete.

La cină: instant raamen şi curry-rice. Curry din pungă, iar orezul, fiert la faţa locului. Nu am avut farfurii. Uitaserăm acasă şi lingurile. Copiii au fost nevoiţi să mănînce curry cu beţe, după ce goliseră de raamen paharele de carton. Locul de gătit e un şopron de beton unde se poate face şi foc de lemne. Utilajul: 10 vetre şi două jgheaburi lungi de beton, ultimele folosite şi ca spălătoare. Lumina are senzor de prezenţă şi stă aprinsă atît cît e nevoie. La fel e şi la toalete.

Peste noapte m-am trezit, le am făcut onigiri, iar între timp căutam să memorez ştiri de la radio. Pentru turnat pe blog. Nu m-a vizitat decît un raton ce m-a surprins fără aparatul foto la îndemînă.

Copiii, mîncau onigiri cu nori în deplina dezordine din cort.

Pe Misen era exclus să urcăm, deşi, dacă vremea ar fi ţinut cu noi, intenţia era să prindem răsăritul pe pisc. Ne-am mulţumit să dăm roată pe la poalele insulei. Am luat-o pe un drum ce duce la o staţie de pompare de pe versantul estic, ceva mai sălbatic, altminteri desemnat ca zonă de protecţie sanitară pentru colectarea apei de băut. Beneficiar, oraşul Hatsukaichi. Dacă nu ar fi aria protejată, s-ar putea face un tur complet al insulei în vreo 20-30Km.
(sus) Se poate vedea în fundal conul de dejecţie pe care a fost construit complexul.

(jos) Un copac rudă cu cameliul făcea culturism şi îşi etala muşchii abdominali.

Vremea se menţinea cenuşie.

Ajunserăm la o haldă de carapace. Crescătorii de stridii depun deşeurile acolo. Carapace de stridii şi de scalop.
Carapacele de scalop se înşiră pe sîrme cufundate în mare de pe plute de bambus. Ele servesc ca substrat pentru dezvoltarea stridiilor. La recoltare se trag şiragurile în barcă. Un ciclu de cultură durează în medie doi ani. O mare parte din „scoicicultura” de stridii (de pulpă, nu de perle) se face în Golful Hiroshima.

Am lăsat poza la rezoluţia iniţială. Cu un clic pe ea, puteţi vedea întreaga biocenoză. Cum se scurg nutrienţii în mare. Cum se adună raţe sălbatice şi pescăruşi în căutarea peştilor mîncători de plancton, la rîndul lui, alimentat de scurgeri. Pe culmea haldei tronează ubicue căprioare.

Un crescător de stridii îşi inspecta feuda plutitoare.

Ne apropiem. Cele două blocuri de beton din planul apropiat sunt două afete de tun din era Meiji, demult căzute din turnurile de pe faleză. (Fotografia de mai jos poate fi mărită cu un clic.)

Copiii examiează fragmente din zidăria englezească a fostei fortăreţe, în căutarea de suveniruri.

Dai 37 Hakusei-maru se îndrepta doldora de propan lichefiat către terminalul Hiroşima. E posibil ca un număr de molecule din propanul adus de vapor să ard şi eu în săptămînile următoare la maşina de gătit.

Copiii coboară cu caprele de la munte. Ajunşi la ţărm, facem concurs de broscuţe pe apă cu cochiliile de scalop.

O puştioacă rămasă cu labia desumflată, aruncată de valuri, zăcea printre gunoaie.

Întorşi în tabără, intrarăm în vorbă cu principalul unei trupe de Boys Scout, o organizaţie internaţională de educare a tineretului în spiritul cooperării, întrajutorării etc. Seniorul în vîrstă de aproape 70 de ani îmi povestea cum au acţionat la cutremurul din 1995. Organizaţia are mai multe trepte de pregătire. Boys Scout recrutează „rangeri” între clasele a 6-a şi a 9-a. Sub ea este clasa Cubs Scout 3-5. Mai sunt şi alte denumiri dar le-am uitat.
Cei de la Tsutsumi-ga-ura aveau în plan să facă şi un foc de tabără un pic mai în amonte, în seara în care noi am ajuns, însă evenimentul a fost anulat din cauza vremii. A doua zi, cînd ne-am întors din incursiunea „arheologică” membrii strîngeau tabăra.

După un somnic, ne făcurăm şi noi bagajele. O pornirăm către port. Copiii s-au oprit să mai arunce cîteva pietre în iazul din vecinătatea plajei.

…apoi pe plajă, căutînd cochilii.

Un şoim se rotea boeing în cercuri largi.

O ultimă privire către insulă.

În tren, o gustare de momiji manju – prăjiturele din pandişpan în formă de frunze de arţar jponez, umplute cu pastă de fasole dulce.

…şi un pui de somn.

Sfîrşit

Ştiri despre situaţia din Japonia voi aplica pe coloana de comentarii.

%d blogeri au apreciat asta: