Fără buletin

● Prezumpţia de nevinovăţie nu revirginează curva notorie

Posted in Chestii, Drepturi individuale, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2011/03/10

Recenta dispută pe tema extinderii prezumpţiei de nevinovăţie de la individ la organizaţia cu interfaţă publică, căreia individul îi aparţine, dar organizaţie aflată în competiţie politică, a început să ia forme dintre cele mai sofistice. Nu mai departe, un reputat analist politic şi consilier prezidenţial, afirma în linii mari că albul este un fel de negru înmulţit cu acceleraţia gravitaţională, totul împărţit la radical din marţi.

O spun de la bun început, prezumpţia de nevionovăţie nu are nicio treabă cu ceea ce crede cetăţeanul despre inculpaţii solidari cu partidele şi despre partidele solidare cu inculpaţii lor de vază.

Cetăţeanul este clientul. Dacă clientul crede că în prăvălia ta e murdărie, că îţi laşi flocii să intre în mîncarea pe care i-o vinzi, i se rupe de avizele tale de funcţionare şi de toate principiile de drept. Te ocoleşte, eventual te „denigrează” (chiar şi pe bloguri). Pe scurt, te lasă să pieri.

Sumbru, nu? Dar să vedem de ce nu au dreptate cei ce invocă atît de obstinat prezumpţia de nevinovăţie.

Nu au dreptate pentru că ei invocă garanţii procedurale, de obiectivare a încrederii, acolo unde e pusă în balanţă paguba provocată de prăbuşirea încrederii subiective. Or, clientul nu are nevoie de încrederea ta obiectivă. Îi este suficientă imponderabila sa încredere subiectivă. Iar dacă întrebaţi un specialist în branding, el vă va răspunde că încrederea subiectivă este cea care dă popularitatea brandului. Nu autorizaţia de la primărie.

Care e diferenţa?, veţi zice.

Păi, încrederea obiectivă e o categorie juridică, în timp ce cea subiectivă este una psihologică, individuală, sociologică, statistică, dar nu juridică. Ea poate avea efecte juridice, cum ar fi încrederea subiectivă exprimată în mod implicit, la încheierea unei căsătorii*, dar nu este categorie juridică. Este categorie juridică violarea/manipularea încrederii subiective: înşelăciunea, falsul intelectual, abuzul de încredere, calomnia, dar nu încrederea subiectivă.

O altă diferenţă este că încrederea obiectivă are baze raţionale, normate, ponderabile, limite clare, în timp ce încrederea subiectivă este adesea iraţională. Are contururi neclare, variază intensiv şi extensiv după toanele subiectului. Mie de pildă, acum îmi e suspect Vasile Blaga. Cred că e unul din marii mafioţi de partid şi de stat. Nu aş putea spune de ce. Uite, are o mutră de ticălos. A lucrat la vamă la Oradea cînd traficul cu carburanţi contrafăcuţi era în floare. Suspect! Pentru mine e suficient. Şi nimeni nu-mi poate cere să îi acord prezumpţia de nevinovăţie. Poate să-mi aducă toate adeverinţele de cazier, certificatele de bonitate, toate diplomele şi decoraţiile, că tot îmi e suspect. Mîine, dacă mă scol mai bine dispus, sau îi uit retorica de BOB al PCR de la CNC, s-ar putea ca Blaga să îmi fie chiar simpatic.

Acuma, să luăm un caz concret: primarul Aradului, Falcă.

Cum poate Blaga să mă convingă de virginitatea primarului, cînd el e pe ţeavă să facă pîrnaie? Cum poate Blaga să îmi alunge suspiciunea că toţi primarii PSD PDL sunt asemenea lui Falcă? Poate? Teoretic, da. Practic, imposibil. De ce, da? Pentru că se poate imagina un mecanism de acreditare obiectivă.

Dacă, de pildă, Falcă le dă tuturor cetăţenilor în gaj cîte 10.000 de euro (PIB-ul României pe un an şi ceva) pînă la încheierea procesului, s-ar putea ca o parte din cetăţeni să îşi recapete încredrea în Falcă. Cealaltă parte se va întreba însă de unde are Falcă atîţia bani pentru cauţiune.
Altă cale, ceva mai lipsită de riscuri ar fi ca pentru nevinovăţia lui Falcă să garanteze în nume personal, punîndu-şi onoarea la bătaie, domnul Blaga. Şi atunci, pe unii dintre noi îi va convinge. Pe mine nu, pentru că, am spus mai sus, şi Blaga îmi e suspect. Dacă pentru Falcă ar garanta Monica Macovei, atunci poate că mi-aş atenua neîncrederea subiectivă în Falcă. Ce te faci dacă Falcă va fi condamnat? Păi, în cazul acesta, fie încrederea acordată garantorului Monica Macovei (şi prin extensie şi PDL) se va face praf, fie încrederea mea subiectivă în Justiţie se va spulbera. Aşadar, atunci cînd sunt suspiciuni, încrederea subiectivă (cea care contează) poate fi recuperată în anumite condiţii, dar cu riscuri mari în stîrnirea unei epidemii de mefienţă în cazul în care garanţia pecuniară sau „obrazuală” sunt anulate prin ricoşeu de către sentinţa de condamnare a lui Falcă.

Acum să răspundem la întrebarea: Prin solidarizarea tacită sau manifestă a unui partid, cu penalul de partid, nivelul statistic de încredere subiectivă creşte sau scade?

Vom constata că organizaţia politică cu pricina e mai bine să se dea la o parte dacă vrea să mai salveze ceva din încrederea subiectivă. Altminteri, mai devreme sau mai tîrziu va avea soarta ultimei găini din aprozar, sau, mai rău, va fi nevoită să-şi colapseze taraba politică.

Pentru spiritele mai geometrice, pot depăna o grămadă de poveşti despre falimente cauzate de prăbuşirea încrederii subiective. Vă pot spune deocamdată că suma încrederilor subiective este singura cale de obiectivare sănătoasă a încrederii faţă de jucătorii aflaţi în competiţie. De încrederea subiectivă depinde soarta unui partid politic, iar nu de sofistica prezumpţiei de virginitate.

Ştiţi care este proporţia de calificative negative pentru a fi zburat ca vînzător de pe e-Bay? 5%. Pare nedrept, şi nedemocratic, dar cu igiena nu e de joacă. Vă pot prezenta scorul încrederii mele (inevitabil subiective) receptate pe Yahoo! Auctions: 378, din care, 311 în ipostaza de cumpărător, şi 67 în cea de vînzător. Calificative negative: 0 (zero). Aş fi foarte deprimat dacă vreun partener mi-ar clica (chiar dacă numai dintr-o eroare) un calificativ „noros-ploios”. Mi s-ar face frică să mai folosesc platforma cu pricina. M-aş retrage din competiţie.

Ce e de făcut în cazul statutului PDL?

Păi, eu cred că autosuspendarea, sau, în caz de refuz, suspendarea automată să fie regula. Eventuala raţiune de solidarizare cu inculpatul să se facă numai şi numai în cazul (puţin probabil) în care DNA ar acţiona la vreo comandă politică evidentă, iar nu presupusă. Şi atunci, cîntărind foarte atent pierderea şi cîştigul în planul încrederii subiective. Dacă PDL nu va face aşa, se cheamă că garantează tacit pentru un inculpat. Şi piere.

––––––––
* Pînă în anii 50 ai secolului trecut, Codul Familiei includea şi norme de încredere obiectivă, numite instituţia dotei. Servitute clar definită juridic. A rămas drept criteriu de bonitate matrimonială, cel zootehnic-veterinar (certificatul de stare a sănătăţii). Şi pe acela l-am pus pus în discuţie în altă parte.

● Blogul şi buldogul

Posted in Drepturi individuale, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2011/03/09

Motto:

Iar stejarul, Ţepeş-doamne, îl ţinem doar pentru boieri.

(Alexandru Andrieş)

Oligarhii şi slugile lor executive, atunci cînd nu sunt proteici sunt tixotropici. În condiţii de calm teluric se arată fermi, dar se moaie brusc, şi îngroapă orice, chiar şi la un mic cutremur, cum ar fi cel de igienizare morală a unui partid.

S-a petrecut recent, la CNC al PDL, cu notabilităţile de viţă veche din capul PDL. Cînd cei 40 de mucenici (care pînă la urmă au fost trei) au pus problema amendării regulamentului cu clauza privind suspendarea din partid a membrilor trimişi în judecată, oligărhimea s-a făcut fleaşcă şi, cu excepţia premierului Emil Boc, a înhumat tixotrop şi unanim propunerea avansată de Monica Macovei. Surpriza vine de la mucenicul Baconschi, altminteri bine catehizat şi teologat politic. S-a lepădat precum Sf.Petru de Iisus. Bine, de la iude nu ne puteam aştepta la fermitate. Dar de la Baconschi!?… Şansele ca după o triplă lepădare să ajungi basileu/ suveran pontif sunt mai mici de 1:2000 de ani. Mă rog, n-ar fi primul ou prezidenţiabil căzut de sub cloşcă. Darwin mi-e martor.

Aşadar, legea e pentru căţei, iar nu pentru buldogi. Concluzia după şedinţa CNC este că numai oligarhii sunt cetăţeni, din moment ce ei pot rămîne în organigramă chiar dacă sunt penali, iar cetăţenii cu buletin expirat nu mai sunt cetăţeni din clipa în care le expiră buletinul. De ce nu mai sunt cetăţeni? Păi, dacă pentru oligarhii penali trebuie o mie de aprobări pentru a-i scoate din schemă, pe cetăţeanul de rînd îl poţi suspenda chiar fără să-i dai ceva la mînă. Cetăţeanul este apriori penal, atunci cînd, pe alocuri, nu de-a dreptul inexistent juridic. Şi eu am putut arăta tot experimental această nedreptate. Am mers la vot cu buletinul expirat. Şi m-au flituit ca pe muşte. Întrucît discuţia despre nemernicia normelor de organizare a alegerilor este prea lungă, puteţi face singuri comparaţia dacă urmaţi link-ul spre talanga de identitate.

Dar, să revenim. Mulţi se grăbesc să considere înfrîngerea tripletei suspomenite drept o înfrîngere definitivă. Cine cunoaşte însă valoarea unei victimizări, îşi poate da seama că războiul de-abia acum începe. Pentru a revela poziţiile inamicului nu trebuie decît să tragi o rachetă de iluminare. Monica Macovei a tras-o. Acum ştim că, filogenetic, grosul PDL nu diferă de PSD, PC, PRM şi PNL. Direcţia lui este aceeaşi. Ştim distanţa care ne separă de oligarhi. Artilerişti ca mine, ca tine, ca altul, calculează azimutul şi paralaxa. Urmează bombardamentul. Noi, cetăţenii, cu, sau fără buletin în termenul de valabilitate, suntem mai mulţi ca ei. Îi vom face prizonieri înainte de a fi noi înrobiţi cu totul de ei.

Ironic, imnul PDL conţine şi cheia. Soluţia. Loessul tixotropic a înghiţit cele trei pietre. Loessul va fi spălat de ape, iar într-o epocă geologică ulterioară, pietrele se vor ivi din nou. Noi suntem apa. La scară geologică, pietrele trec, apa rămîne. Panta rhei. Loessul trece, trovanţii rămîn. Aveţi nădejde, şi nu uitaţi cuvintele lui M.Gandhi:

“First they ignore you, then they laugh at you, then they fight you, then you win.”

● Proiect de lege

Posted in Soluţii alternative, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2010/08/14

Un nou proiect de ordonanţă stă pe pagina MAI. Pînă ieri a fost în dezbatere publică. Nu am ştiut. Îi mulţumesc lui Niki pentru semnalare. Datorită diferenţei de fus orar, cu cîteva ore înainte de expirarea termenului, am trimis la MAI, precum şi deputatului Sever Voinescu, textul de mai jos:

Stimaţi domni,

Am consultat proiectul de modificare a OUG 97/2005 şi mă grăbesc să vin cu observaţii, şi sper, cu completări utile.

Trăiesc de mai bine de 17 ani într-un stat în care cetăţenii nu au carte de identitate. Cu toate acestea, lipsa ei nu dă naştere unor situaţii absurde. Nu este nevoie ca cetăţeanul să dovedească cu acte, în faţa autorităţilor statului căruia îi aparţine, nici cetăţenia, nici starea civilă, nici altceva. Statul este obligat să-l recunoască pe cetăţean, fără să-l pedepsească sau să-l bage în cercuri vicioase. Identificarea se face simplu, ca la armată, pe baza unor întrebări la care numai cetăţeanul poate răspunde. Iar numai acolo unde sunt îndoieli, statul poate contesta spusele cetăţeanului.

Ţinînd seama că lipsa, sau expirarea cărţii de identitate pune cetăţeanul în insecuritate constituţională (am exemple cîte doriţi) este necesar să puneţi la punct un sistem alternativ şi rapid de identificare, astfel încît, să evitaţi încălcarea drepturilor fundamentale ale cetăţeanului de către autorităţile statului. Iar de veţi căuta pe net semnificantul „incidentul tokio”, veţi descoperi de ce trebuie să debirocratizaţi cetăţenia.

Acestea fiind zise, vă propun să analizăm împreună forma şi fondul cîtorva din prevederile articolelor supuse dezbaterii publice.

La art.11 scrie aşa:

11. După articolul 11 se introduce un nou articol, art. 11^1, cu următorul cuprins:
„Art. 11^1
(…)
(2) Datele biometrice incluse în cartea electronică de identitate sunt imaginea facială şi imaginile
impresiunilor papilare a două degete.

Nu am înţeles prea bine în ce formă vor fi prezente amprentele pe cartea de identitate. Dacă preconizaţi să aplicaţi amprenta în formatul grafic, sfatul meu este să nu o faceţi decît, cel mult, în cazul cetăţenilor cu cazier judiciar. În acest fel, lipsa amprentei grafice pe cartea de identitate ar echivala cu lipsa cazierului judiciar. Scutiţi astfel anual, milioane de ore pierdute de către cetăţeni pentru formalitatea obţinerii adeverinţei de cazier judiciar. Ca o paranteză, în Japonia, adeverinţa de cazier judiciar nu e necesară decît în raport cu alte state. Pentru un japonez în Japonia, nu. Partea cealaltă poate căuta pe alte canale informaţiile despre antecedentele penale ale protagonistului, din moment ce toate sentinţele judecătoreşti sunt publice.

În Japonia, doar străinii rezidenţi au carte de identitate eliberată de statul japonez, fie că au statut legal de şedere, fie că nu. Fie că au paşarport în termenul de valabilitate, fie că nu.

În trecut, pe aversul cărţii de identitate figura şi amprenta arătătorului stîng, dar era acoperită de o ţiplă transparentă. Amprenta era mascată de balzonul Ministerului Justiţiei, imprimat pe ţiplă. Întrucît prezenţa amprentei digitale în formă explicită (chiar dacă mascată) leza, şi lezează, demnitatea umană, amprenta grafică a fost abolită în aprilie 2001.

În cazul în care vreţi să aplicaţi amprenta digitală explicit, este de examinat posibilitatea deosebirii cetăţenilor cu cazier judiciar, de cei fără. Cei cu amprenta în format grafic, să fie numai cetăţenii cu antecedente penale. Desigur, amprenta poate fi codificată numeric, fără probleme, în microcip. Dar punerea ei la vedere va ridica un val de proteste. Eu însumi o voi face vehement, în cazul în care nu veţi ţine seama de prezenta obiecţie.

Este de examinat pe viitor, demilitarizarea statul. MAI are o putere prea mare. De vreţi să aflaţi care este diferenţa între un stat de drept şi unul poliţienesc, puteţi intra aici: http://wp.me/pKahb-je
––––––––––––-

În continuare, vă propun să vedem la:

16. Articolul 19 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
,,Art.19 – (1) Cartea de identitate provizorie se eliberează în următoarele cazuri: (şi urmează…)

Pentru asigurarea continuităţii, ar fi mai multe soluţii de examinat. De pildă, în Japonia, la eliberarea primei cărţi de identitate, la reînoirea celei vechi, sau dacă cea veche nu se mai află în posesia titularului, se eliberează pe loc un document provizoriu de identitate. Este o hîrtie format A4, fără fotografie, document ce atestă identitatea titularului precum şi starea de provizorat, dar care are putere de document de identitate pe durata celor 14 sau mai multe zile, cît durează eliberarea cărţii de identitate. Documentul provizoriu este necesar, întrucît cartea veche de identitate se opreşte la ghişeu, odată cu cererea de înoire. Aşadar, continuitatea poate fi asigurată prin:
1) o simplă hîrtie ştampilată de RNEP, ce va fi arătată odată*) cu cartea de identitate expirată, sau în locul ei, în cazul în care găsiţi de cuvinţă să o opriţi pe cea veche, sau
2) O menţiune de prelungire a valabilităţii, aplicată pe cartea de identitate expirată.
Pentru detalii puteţi consulta şi: http://wp.me/pKahb-fp

–––––––––––––
*) Am povestit pe blogul meu, dedicat pericolelor legate de actele de identitate, cum mi s-a eliberat o viză de şedere, în baza unui paşaport expirat. Viza a fost aplicată pe o hîrtie separată. De asemeni, un paşaport expirat nu mi-a ridicat probleme la reînoirea cărţii de identitate japoneze.
http://wp.me/pKahb-bo
–––––––––––––
O a treia sugestie pe care o fac, este să aboliţi obligaţia cetăţeanului de a purta permanent cartea de identitate. Este o obligaţie ce, în mod pervers, pune şi cetăţeanul şi statul în insecuritate, şi ucide totodată spiritul civic. Iată cum:

Presupunem că un poliţist se luptă cu un infractor. Poliţistul nu este înarmat, iar aparatul de telecomunicaţii tocmai s-a spart în luptă. Poliţistul nu poate cere ajutor. Trec pe acolo. Sunt tentat să intervin în ajutorul poliţistului. Cazul a): am cartea de identitate la mine. Mi-e frică, nu care cumva, infractorul să mi-o smulgă într-o luptă al cărei rezultat nu îl pot prevedea. Aşa că bag capul între umeri şi trec mai departe. Cazul b): nu am cartea de identitate la mine. Mi-e frică nu cumva să fiu apoi amendat. Şi din nou bag capul între umeri şi trec mai departe. Aşadar, obligativitatea portului cărţii de identitate face ca probabilitatea risipirii datelor cu caracter personal în mediu este foarte mare. Periculos de mare. Iar statisticile dv. sunt grăitoare despre cîte milioane de biţi se risipesc în mediu odată cu pierderea şi/ sau furtul documentelor de identitate. Pervertirea simţului civic e başca.

Desigur, în paralel, va trebui să puneţi la punct sistemul de identificare alternativă (identificare activă) a persoanei. Nu este drept ca lipsa cărţii de identitate să atragă aneantizarea persoanei. Japonezii pot merge la secţia de votare cu mîna goală. Acolo îi aşteaptă un om cu un calculator. Li se pun două întrebări, şi cu asta, identificarea e gata.

Cu speranţa că veţi lua în calcul viziunea mea despre statul de drept, vă urez succes.

Cu stimă

Marius Mistreţu
Hiroşima

● Temă de reflecţie pentru toma-necredincioşii miniştri: Baconschi, Blaga, Predoiu

Posted in Paşaport şi paşaportare, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2010/05/26

(enumeraţia din titlu este alfabetică)

Am rămas surprins de opacitatea, pe care o arată receptorii faţă de argumentul meu, conform căruia, o viză de şedere poate fi reînoită chiar dacă paşaportul este expirat. Un număr considerabil de interlocutori şi corespondenţi par loviţi cu leuca-n cap. Nu numai că nu admit, dar nici măcar nu încearcă să-şi imagineze cum ar fi posibil aşa ceva.

Deputatul Voinescu (fost consul la Chicago) se îndoieşte socratic şi pare a avea dificultăţi în a deosebi un drept, de un privilegiu. Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar Aurelian Neagu îmi zice în linii mari cam aşa: „fugi dom’le de-aici!”. Preşedintele Băsescu îmi spune părinteşte că în niciun stat civilizat nu sunt admise documente expirate. (Pe semne, Japonia nu e ţară civilizată.) Avocatul Poporului o ţine langa, precum colonelul Zangra. Eu îi vorbesc despre dragoste, el, despre caii săi. Într-o discuţie de pe un sait găzduit de Cosmin Alexandru, Horia Roman Patapievici, luat niţel pe nepregătite, nu a putut emite decît o vagă raţionalizare a obligativităţii unui act de identitate în termenul de valabilitate. (Din păcate, am pierdut link-ul, iar Google nu mă ajută decît cu cache. Vezi aici: Horia-Roman PATAPIEVICI pe 6 Octombrie 2009 ora 14:54) Afabil-ermeticul ministru Baconschi, ce nu pare a citi solicitări venite de la cetăţeni solitari, nu prelucrează decît loturi industriale, şi deci, tace semnificativ. Nu mi-a făcut nicio confesiune. Ceea ce mă pune în dificultate. De aceea, pentru a nu-i administra acest text pe inima goală, i-am pregătit şi o mică dizertaţie referitoare la pregătirea cosmologică a personalului consular. (Bine, nu mă iluzionez că Excelenţa-Sa va citi vreo literă.) 😀

Cum ziceam, cei mai mulţi rămîn inerţi, surzi şi orbi, de parcă le-aş povesti într-un dialect ultraviolet (nicio aluzie la Geoană). De aceea, mă ofer bucuros să ilustrez, în spectrul vizibil, cele spuse de mine, dar respinse aproape fiziologic de către slujitorii statului român.

Iată paşaportul vechi. Observaţi data expirării: 17 mai 2001.

Paşaport expirat în anul 2001

Iată paşaportul nou. Observaţi data eliberării: 10 iunie 2003.

Aşadar, (conform mefienţelor ambasadorului Neagu) am fost „quasi-apatrid” mai bine de 2 ani. Vă propun să vedem acum, cînd, şi sub ce formă, am primit viza:

În imagine se pot citi: data depunerii cererii – 9 mai 2003, şi data eliberării vizei – 14 mai 2003. În partea de sus se observă o amprentă vagă a ştampilei petrecute, ca dovadă că hîrtia pe care a fost aplicată viza nu e un document fals, ci are pe semne un corespondent pe vreun cotor. Ştampila petrecută se poate vedea mai bine în imaginea următoare. Documentul nu are un număr de înregistrare la ieşire. Deşi minimalist întocmit, îşi este suficient

După cum observaţi, e o diploma ajustată la mărimea unui paşaport obişnuit. Se poate observa că formularul este prevăzut să suporte chiar mai mult de o viză (maximum 6), ceea ce arată că au fost imaginate şi situaţii mai lipsite de speranţă decît a mea. Probabil, Coreea de Nord a fost considerată etalonul de capsomanie administrativă, ceea ce e un punct bun pentru România.

Să vedem cronologia: Între mai 2001 şi iunie 2003, nu am avut continuitate paşaportă. Durata procedurii de înoire a vizei de şedere (9-14 mai 2003) este un subinterval netangent la limitele intervalului, întrucît, mai este anterior lui iunie. (de fapt, paşaportul nou mi-a parvenit în iulie, dar asta e altă sagă) În condiţiile date, o viză pe 3 ani, eliberată în 5 zile, trebuie să recunoaşteţi, este o probă, şi de operativitate, şi de încredere acordată aplicantului.
–––––––––
HOPA! (pauză de reclamă)

Despre ilustraţii:

Am extras imaginile din arhiva personală pentru situaţii de urgenţă (un stick USB hidroizolat 🙂 ) şi le-am denaturat pentru a nu intra în coliziune cu legea.

Cu excepţia certificatului de status de şedere (reţinut la Biroul de Imigraţie deîndată ce viza mi-a fost transpusă pe paşaportul nou) şi a buletinului de Hiroşima (între timp, reînoit) posed originalele.

Interzic folosirea imaginilor expuse aici, sau a părţi din ele, în alte scopuri decît fundamentarea de proiecte de acte normative ale statului român.

Dacă autorităţile române consideră necesar, le recunosc dreptul exclusiv de a folosi părţi din imagini pentru darea mea în urmărire generală. La cerere, pot furniza autorităţilor române, contra cost, chiar şi autoportrete actualizate, acurate şi cu rezoluţie mai mare.

Clientul nostru, stăpînul vostru!

(pentru a vă menţine sănătatea, consumaţi cît mai puţin zahăr, sare şi grăsimi. pam-pam!)
–––––––––

Vă propun acum să observaţi în ce condiţii mi-a fost eliberat buletinul de Hiroşima:

Observaţi data eliberării paşaportului, aceeaşi cu cea de pe paşaportul vechi (expirat în 2001) precum şi anul expirării buletinului: 2007 (am şters luna şi ziua, întrucît coincid cu data mea de naştere). 2003-06-01 reprezenta data expirării vizei vechi de şedere. Pe verso (nefigurat aici) se fac actualizările, într-un mod la fel de minimalist.

Scurtă prezentare: În fapt, buletinul japonez pentru străini nu face decît să reproducă unele date de identificare de pe paşaport, seria paşaportului, data eliberării, autoritatea care l-a eliberat şi felul vizei, la care se adaugă opţional: ocupaţia, locul de muncă ale titularului, după caz, numele soţului (soţiei) şi obligatoriu adresa. Cu alte cuvinte pe teritoriul japonez, documentul ţine loc şi de paşaport, şi de certificat de căsătorie, şi de buletin de identitate, şi chiar şi de adeverinţă de serviciu. Totul, în formatul 90x55mm. Dacă titularul nu are viză de şedere valabilă, se scrie acolo pe avers: „fără viză”. Pe scurt, pentru a dobîndi un buletin de identitate pentru străini, trebuie doar să ai un paşaport vizat, şi un domiciliu. Paşaportul şi viza (chiar expirate) nu trebuie să reflecte decît că titularului este una şi aceeaşi persoană cu cea de pe contractul de închiriere a locuinţei, sau de pe declaraţia unui colocatar.

Buletinul de Hiroşima e valabil 5 ani. Asta înseamnă că cel prezentat mai sus a fost eliberat în anul 2002, adică, fix în plină prăpastie paşaportă. Cu alte cuvinte, în anul 2002, cînd am fost la primărie să depun cererea de înoire a buletinului de Hiroşima, aveam paşaportul expirat de mai bine de 1 an. Ca de fiecare dată, am primit în locul buletinului vechi o hîrtie format A4, hîrtie ce a ţinut loc de buletin (fără poză) pe durata preschimbării (cca 14 zile). Aşadar, continuitatea buletină este aproape fără fisuri (un singur hiat, şi acela motivat, am avut în intervalul octombrie – decembrie 2007) în ciuda faptului că continuitatea paşaportă a avut două falii considerabile: una de 2 ani (v.mai sus) cealaltă de 1 1/2 ani (iunie 2008 – februarie 2010) iar de fiecare dată, buletinul mi-a fost eliberat ÎN BAZA paşaportului ce răspundea la întrebarea cine?/ cui?.

Concluzie şi completări

Aşadar, în intervalul de discontinuitate: 17 mai 2001 – 10 iunie 2003, statul japonez m-a băgat de două ori în legalitate, FĂRĂ SĂ-MI PUNĂ VREO ŞICANĂ(*). De ce? Dar e atît de simplu! Persoana umană nu expiră niciodată.

Ba, mai mult, la Biroul de Imigraţie nici nu a fost nevoie să mă prezint. N-am mai fost acolo de vreo 10 ani, deşi e situat la o aruncătură de bazooka de prăvălia mea. De fiecare dată m-a reprezentat un amic, scrib liber profesionist, reprezentant autorizat în chestiuni administrative. Nu a fost nevoie de nicio procură, de nicio hîrţoagă notarială pentru ca el să mă reprezinte la Biroul de Imigraţie. Culmea cumsecădeniei, nu mi-a luat nici bani pentru serviciile făcute. Zice: „io tot am drum încolo. Dă-mi şi cererea ta… Nu ai? Stai, că am io un formular.”

Temă pentru acasă:

・Comparaţi funcţionarii japonezi de la Primăria Municipiului Hiroşima şi de la Biroul Teritorial de Imigraţie cu conţopiştii de la Ambasada României în Japonia, care nu mi-au permis nici măcar să votez în nişte pîrlite de alegeri europene. (După ce umblasem 900 Km pe banii mei, m-am prezentat în persoană, am prezentat tot un paşaport expirat, întărit de certificatul de naştere. Răspunsul ugrovalah a fost: nţ!)
・Ghiciţii care din cele două state este poliţienesc, şi care un stat al oamenilor.
・Comparaţi normele legale ce guvernează cele două state în chestiunile administrative de evidenţă a populaţiei, şi descoperiţi fundăturile, prevederile: absurde, resentimentare, paranoice şi ofensatoare pentru cetăţean.
・Presupunînd că ar exista soluţie, într-o situaţie în oglindă, pe teritoriul României, calculaţi: amenda, taxele notariale şi de timbru, şpaga, totalul kilometrilor de fîţîială de la un ghişeu la altul, consumul de Rudotel şi paguba de timp a cetăţeanului străin. Exprimaţi totalul în lei/ viză şi respectiv lei/buletin.

–––––––––––––––
Dacă nu puteţi răspunde cerinţelor, sau vă simţiţi vexaţi de opinia generală despre funcţionarii şi legile statului român, vă sugerez să băgaţi maneaua cu suveranitatea statului. Aşa de tare-mi place!…
–––––––––––
(*) …iar dacă socotesc că în 1993 îmi expirase o viză de şedere cît eram încă pe teritoriul japonez, eliberîndu-mi un buletin de Tokio, în total, autorităţile japoneze m-au scos, în mod legal, de trei ori din (pardon!) rahat.

Domnilor Blaga şi Voinescu, salutări de la prof. Wasserman

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2010/05/22

Scrisoarea se adresează ideologilor din PDL, dar mai ales cetăţenilor umiliţi sistematic de statul român. De multe ori fără să-şi dea seama de înjosirile la care sunt supuşi.

Preambul

Stie cineva ce analize trebuie facute pt cununia civila? Si unde se pot face mai rapid?

faci numai analize de sange( la policlinica) cu bilet de trimitere de la medicul de familie.si nu dureaza decat o zi (asa a fost la noi acum 3 ani) si a trebuit sa scrie CLINIC SANATOS.

Aveti idee cam cat se da spaga pt 2 persoane?

(de pe forum adunate)

Stimate domnule Blaga, stimate domnule Voinescu (ambii, numiţi mai jos Statul)

Încep direct, prin a cita din Codul familiei: Art. 10

Casatoria nu se va incheia daca viitorii soti nu declara ca si-au comunicat reciproc starea sanatatii lor. In cazul in care, prin lege speciala, este oprita casatoria celor suferinzi de anumite boli, se vor aplica dispozitiile acelei legi.

După cum vă puteţi da seama, viitorii soţi trebuie să-şi declare reciproc, necondiţionat şi public deplinătatea sănătăţii fizice. Pînă aici e OK, din moment ce căsătoria are la bază încrederea reciprocă şi respectul reciproc.

Întrebări:

・Dacă persoana umană are personalitate juridică, aşa cum DUDO afirmă, de ce trebuie ca soţii să aducă şi acte doveditoare (numite mai jos condiţia Wasserman), din moment ce au declarat sub sancţiunea (penală) de fals în declaraţii că sunt sănătoşi?

・Dacă două persoane au încredere şi se respectă reciproc, de ce Statul nu le acordă aceeaşi încredere şi acelaşi respect? De ce Statul ne consideră apriori sifilitici, sculamentişti, ofticoşi şi fără de cuvînt?

・Ce apără statul? Sănătatea populaţiei? Cum? Zootehnic-veterinar?

・Dacă obligă soţii să aducă dovezi pentru starea de sănătate, de ce Statul nu obligă şi concubinii să facă acelaşi lucru? Nu credeţi că, din acest punct de vedere, e mai fără dureri de cap ca oamenii să nu se căsătorească?

Observ că Statul este preocupat mai mult de starea de sănătate fizică a oamenilor decît de intergritatea Nevăzutelor din ei. Deşi indivizii afirmă solemn, şi semnează, cum că sunt sănătoşi, Statul nu-i crede pe cuvînt.

・Ce fel de stat e acesta? Pînă unde îşi permite statul să intre cu bocancii în viaţa privată a oamenilor?

Domnilor, aboliţi condiţia Wasserman! Prezumarea falsului în declaraţii atrage umilirea cetăţeanului. Prin aceasta lezaţi însăşi esenţa căsătoriei: anume, asocierea civilă liberă. Dacă soţii vor să-şi susţină prin acte starea de sănătate, nu au decît să-şi arate unul altuia buletinele de analiză. Statul nu are dreptul să tragă cu ochiul în relaţia dintre două persoane majore. Aşadar, prin negarea unei subsidiarităţi, intruziunea statului în viaţa privată este imorală şi lezează demnitatea umană. Îndrăznesc să speculez: dacă o ţineţi tot aşa, ziua în care normele legale de eugenie ne vor dicta pînă şi poziţia de coit* este mai aproape decît credeţi.

În acest tablou, e firesc ca Statul să nu aibă alt rol decît cel de a lua act de voinţa suverană a protagoniştilor. Condiţia Wasserman nu are ce căuta. Ea lezează pudoarea într-un mod mai barbar decît dansul nupţial cu cearşeaful însîngerat. Menţine o redundanţă administrativă ce perverteşte moravurile prin întreţinerea unui altar închinat sfintei Şpaga.

Nu aş avea nimic împotrivă dacă denunţul penal pentru fals în declaraţii ar fi făcut, (conform art. 14 CF) de către o terţă pesoană, lezată direct sau indirect, de falsul în declaraţii al unuia dintre soţi. Dar NU de către Stat! După cum v-aţi dat seama din preambul, funcţia preventivă a condiţiei Wasserman este nulă de facto. Zero. Nada. Canci.

Spre comparaţie, în Japonia, Dreptul familiei nu are prevederi atît de umilitoare încît să pretindă dovezi obiective în chesiunile civile, altele decît identitatea şi starea civilă a persoanelor. Cu toate acestea, morbiditatea generală a bolilor cu transmitere sexuală este mult mai mică decît în România.

Nu am nimic împotrivă ca, ţinînd seama de răspunerea civilă solidară, ce decurge din starea de căsătorie, Statul să interzică apriori căsătoria persoanelor fără discernămînt. E firesc ca o persoană ce nu poate răspunde legal pentru propriile acte să nu aibă nici dreptul de a-şi extinde nerăspunderea la scara familiei. În privinţa stării de sănătate a soţilor, doar starea de sănătate mintală ar fi, în anumite condiţii, singura interdicţie pe care Statul o poate (o)pune ex ante.

Dacă mai există un minimum de demnitate în România, chem cetăţenii ce intenţionează să se căsătorească, să sesizeze anomalia Avocatului Poporului, Secretariatului General al Guvernului şi Legislativului, în nume personal. Să arate că Statul le reprimă în mod abuziv dreptul suveran de a se căsători. Ar fi un act de respect de sine în primul rînd, iar în al doilea, un act de pudoare. Cetăţenii să meargă la ofiţerul stării civile şi să-l convingă să accepte încheierea căsătoriei în baza declaraţiei pe propria răspundere. Nu au cum să piardă lupta, pentru că ea este pentru o cauză dreaptă, raţională şi morală. Chem toţi delegaţii de stare civilă să-şi recupereze demnitatea şi să încheie căsătorii în pofida normelor abuzive. Precedentul multiplicat la scară naţională va fundamenta factual viitoarea iniţiativă de abolire a condiţiei Wasserman la încheierea căsătoriei.

Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, drepturile fundamentale nu se cer în genunchi, ci se smulg.

Cu Dumnezeu, înainte!

––––––––––-
* O asemenea prevedere am găsit într-un tratat de sexologie, publicat în 1972. Acolo, autorul nu se sfia să scrie că poziţia normală (el deasupra, ea, dedesubt cu faţa în sus) este poziţia recomandată de Partid (în conformitate cu etica socialistă). Recomandarea nu a devenit niciodată literă de lege.

EDIT (12 august 2010):
Pe data de 4 august 2010, textul a fost preluat pe Voxpublica, de către Alin Fumurescu

%d blogeri au apreciat asta: