● Japonia – Morţii vii, dar nu şi viii morţi
O problemă cu care se confruntă autorităţile japoneze este numărul mare de morţi vii. Adică de persoane moarte demult, dar care nu au fost radiate din registrele de stare civilă. Profit de faptul că, după mai bine de două luni, ştirea a apărut pe piaţa românească, pentru a alunga o parte din interpretările senzaţionaliste.
Dar înainte de orice discuţie, vă propun să citim ştirea:
Catalina Ciociltan HotNews.ro – Vineri, 10 septembrie 2010, 22:57
Mai mult de 230.000 de cetateni japonezi care figureaza in registrele publice ca avand cel putin 100 de ani nu pot fi gasiti si se presupune ca au murit cu mult timp in urma, potrivit unui sondaj al guvernul japonez publicat, vineri, informeaza FoxNews. Un sondaj efectuat la nivel national a relevat ca 234.354 de centenari au fost listati ca fiind in viata, insa domiciliul lor este necunoscut, au declarat reprezentanti ai guvernului japonez.
(…)
In august, Ministerul Justitiei a ordonat o revizuire a registrelor potrivit carora aproximativ 77.000 de oameni ar avea cel putin 120 de ani si 884 de oameni care ar avea 150 de ani.
Trebuie întîi să notăm că, în secolul XX, Japonia a trecut prin mai multe catastrofe naturale şi geopolitice. Nu mai zic de catastrofele sociale, din care evidenţiez emigraţia masivă spre Americi, precum şi migraţia internă, în căutarea unui loc de muncă. Prin anii ’50-60 circula chiar o vorbă - După război, munca departe de casă*) – ce punea pe acelaşi plan cei doi agenţi de destrămare a comunităţilor.
Niţică istorie:
În Era Edo, şi chiar înainte, evidenţa populaţiei o ţineau templele. Nici nu era greu. Oamenii călătoreau rar înafara satului iar adresa din registru coincidea cu „viza de flotant”. Societatea era împărţită în patru caste. Mai exista o categorie neînregistrată nicăieri, numită buraku sau eta hinin oameni ce desfăşurau activităţile considerate înjositoare: măcelărie, gunoierit, tăbăcărie, strîngerea cadavrelor ş.a. Reformele de la sfîrşitul Erei Edo au abolit sistemul de caste, iar eta hinin a fost încetăţenită cu drepturi depline.
Aşadar, înregistrarea sistematică, nediscriminatorie, datează de aproape 150 de ani. Abia de atunci încoace putem discuta de statistici demografice cu oarecare grad de precizie. Precizie alterată totuşi de multele catastrofe. Cînd la cutremurul din 1 septembrie 1923 mor oamenii cu zecile de mii, şi alte sute sau mii de coreeni sunt linşaţi ca urmare a zvonului că din cauza lor s-a iscat cutremurul, se poate întîmpla ca mii de familii să fie stinse înainte ca vreun membru să apuce să vină la primărie cu certificatele de constatare a decesului. În datele publicate de MOJ, cîteva sute de centenari sunt de-o seamă cu Eminescu. E foarte probabil ca ei să fi murit cu mult înainte de inventarea calculatorului electronic.
La fel, cînd eşti în Tokio, ai doi fii morţi pe front, şi nu o ştii, iar pe deasupra trec de 106 ori în doi ani, escadrile de B29, ce-ţi toarnă în cap sute de bombe de cîte 1000 de livre, e foarte probabil ca familia ta să fie una din zecile de mii condamnate la extincţie. Nu mai zic de zecile de mii de colonişti refugiaţi din Manciuria, părinţi epuizaţi de miile de kilometri de mers pe jos, ce îşi încredinţau copiii pe la localnici, apoi mureau două sute de kilometri mai la miazăzi, în timp ce registrele populaţiei îi aşteptau în ţară.
Bazele teoretice ale onticii administrative
Subtitlul e puţin preţios. Rog a fi iertat.
Sunt două forme de evidenţă a populaţiei: 1) forma negativă, prin care omul nu e considerat mort pînă cînd cineva nu o declară, şi 2) forma pozitivă, prin care absenţa semnelor periodice de viaţă duce la gestionarea persoanei ca moartă/ dispărută/ evadată (veţi vedea mai jos de ce „evadată”).
Evidenţa negativă a populaţiei e caracteristică statelor de drept, ce, în sistemul de drept fac de multe ori abstracţie de durata raţional-maximă de viaţă a omului. Aşa se face că, în SUA, pedepsele cumulate, de pildă, nu au o limită superioară de ani. Mai mult, omul este considerat formal ca avînd mai multe vieţi, ceea ce justifică statutul de „poli-vieţaş”. Poţi fi graţiat pentru o închisoare pe viaţă, dar îţi mai pot rămîne două, dacă ai avut trei condamnări pe viaţă. Observaţi că în Japonia, Ministerul Justiţiei este responsabil de registrele de populaţie, aşa cum îi şade bine unui stat de drept. A nu se confunda registrul de stare civilă cu registrul de domiciliu. Registrul de stare civilă este unic, comun pentru toţi membrii unei familii, iar adresa la care a fost înfiinţat, rămîne permanent în scripte, chiar dacă între timp ea a fost ştearsă de pe faţa pămîntului. Adresa actualizată poate fi aceeaşi cu cea din registrul familiei (în cazul sedentarilor) sau se poate schimba pe măsură ce individul migrează. Actualizarea adresei are doar scop practic. Oamenii, neavînd buletine, în cazul în care unul din soţi lucrează şi locuieşte în alt oraş, nu contează că soţul e înregistrat la o adresă şi soţia la alta. Îi uneşte registrul familiei. La nevoie, (rar e nevoie) Extrasul de registru de familie poate fi obţinut la cerere de la orice primărie, şi ţine loc de: document de identitate, certificat de naştere pentru toţi membri familiei, precum şi de certificat de căsătorie. Nu ţine loc de adeverinţă de domiciliu actualizat. Acela e un document distinct, ce, în viitorul apropiat poate fi obţinut nu numai de la primărie, ci şi de la unele reţele de magazine deschise permanent. La desprinderea fizică a unui membru din familie, sunt trei opţiuni: a) rămîne înscris în acelaşi registru. b) îşi înfiinţează registru separat c) intră în alt registru (prin căsătorie, adopţiune sau adopţiune însoţită de căsătorie).
Evidenţa pozitivă e mai degrabă asociată cu statele poliţieneşti, de unde şi multele pedepse legate de neîndeplinirea obligaţiei de prezentare la apelul de dimineaţă în faţa ghişeului, pentru: viza de flotant (ha, ha, viză pentru a locui în propria patrie?!), înoirea buletinului etc., sau pentru lipsa buletinului în buzunar la ieşirea din casă. Nu mai vorbesc că la vîrsta de 15 ani am fost amendat de miliţie pentru că nu aveam grupa sanguină pe buletin.
Desigur există şi forme mixte (în care Ministerul Adminsitraţiei şi Internelor şi Ministerul Justiţiei au atribuţii complementare) sau chiar evidenţa poliţienească mascată. Le dăm poliţiştilor grade civile şi clamăm că am demilitarizat evidenţa populaţiei. Mimăm statul de drept. Ai lipsit din lagăr la apelul de seară? Eşti declarat, de către Sonderkommando, evadat, sau mort, căzut în hazna .
Fiecare sistem are plusuri şi minusuri. Ca dovadă că nici sistemul pozitiv nu e mai breaz, o bună parte din harababura japoneză de azi se datorează chiar perioadei cît statul a fost unul totalitar. Nu mai zic de lipsa unei statistici riguroase asupra numărului de cetăţeni români ce trăiesc şi muncesc înafara României, deşi serviciul de Evidenţă a Populaţiei este încă sectar-poliţienesc, iar Registrul de Stare Civilă la primării (ambele în jurisdicţia MAI). Cum ar veni: te naşti, te căsătoreşti şi mori civileşte, dar între timp, eşti monitorizat miliţieneşte.
Alte surse de morţi vii
Problema registrelor de familie cuprinde şi cazuri precum cel al lui Bulă, cînd şi-a pus în geam bunicul mort, pentru a-l vedea poştaşul aducător de pensie. Însă ele sunt mai degrabă excepţia. Se cunosc şi asemenea situaţii. Într-un apartament, oasele tatălui unuia ce locuia în alt sector al metropolei au fost găsite după cîţiva ani într-un rucsac. În acest răstimp, fiul nu s-a sfiit să încaseze pensia tatălui. Întrebat de ce a procedat aşa, fiul a răspuns că nu a avut bani de mormîntare.
Pot fi şi cazuri la limita patologicului. Nu mai departe, dumincă (5 septembrie) HNK
a difuzat la TV un documentar ce prezenta un caz recent. Cu ani în urmă, un tînăr a fost nevoit să renunţe la viaţa socială, şi deci la cariera profesională pentru a-şi îngriji mama. După ce mama i-a murit, tatăl a căzut la pat pentru mai mulţi ani. Protagonistul a continuat să-şi îngrijească tatăl încă nouă luni după deces, deşi pe saltea, cadavrul se mumificase. Doar în urma semnalării făcute de vecini, autorităţile au intervenit. Aşadar, sunt cazuri şi cazuri. Se poate întîmpla ca cineva, după decenii de devotament, de absenţă a unei vieţi sociale active să-şi piardă simţul realităţii, înăbuşit de simţul datoriei. De aceea, omul nu a fost condamnat.
Un caz particular de dispariţie fără urmă este chiar dispariţia fără urmă. Cînd cineva are debite ce-l duc la faliment, poate alege între a-şi declara falimentul, sau a fugi de răspunderea patrimonială. Fuga se numeşte yonige (fuga în timpul nopţii). Astfel, fugarul poate trăi aproape liniştit, dacă nu are de-aface cu autorităţile. În schimb, nu-şi mai poate deschide niciun cont nicăieri, nu-şi mai poate înoi permisul de conducere, nu mai poate cumpăra niciun bun imobiliar, nu mai beneficiază de servicii medicale compensate. Totul, pe durata a 5 ani. Nimeni nu-i interzice însă să muncească, pentru că, pentru a munci nu e nevoie de acte de identitate sau de adeverinţe de cazier. Situaţia nu diferă mult de restricţiile ce i s-ar pune după un faliment cinstit. Nesiguranţa e mai mare. Uneori, chiar şi creditorii se lasă păgubaşi după un yonige, întrucît, dacă ar insista cu urmărirea fugarului se cehamă că e hărţuire, şi pică ei de inumani. Acuma, dacă între timp fugarul moare, sau se sinucide, se poate întîmpla ca moartea lui să treacă neobservată, sau cadavrul să nu poată fi identificat. Şi atunci, numărul morţilor vii creşte cu o unitate.
Se ştie că un număr necunoscut de cetăţeni japonezi au fost răpiţi şi duşi în Coreea de Nord. Cîţiva au fost repatriaţi în urma unor întortocheate negocieri. Aşadar, nici cetăţenii nerepatriaţi nu pot fi consideraţi morţi, chiar dacă, după 30 sau 40 de ani sunt indicii că ar fi murit. De ce? Oficializarea morţii lor în ţara mamă ar tăia baza de negociere cu statul răpitor. Ar face mult prea uşoară viaţa Coreei de Nord. Ar scuti-o de obligaţia de a recunoaşte o vină istorică.
În loc de concluzie
Dacă ar fi să optez pentru unul sau celălalt din sistemele de gestionare a registrelor populaţiei, aş alege sistemul negativ. Prefer ca, la o adică, statul să mă considere viu şi după moarte, decît să fiu viu, iar autorităţile să mă privească precum pe un mort, doar pentru că stau cu un paşaport expirat în mînă. Nu voi uita felul în care Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar în Japonia şi Singapore, domnul Aurelian Neagu m-a privit ca pe o fantomă administrativă, ce mai şi grăieşte nervos pe româneşte. Se petrecea pe 7 iunie 2009, cînd am fost la scrutin cu paşaportul expirat (problemă minoră) pentru care mi s-a refuzat exercitarea dreptului de vot. O asemenea ofensă nu se uită.
––––––––––
*) În original: 戦争のつぎ、出稼ぎ (sensoo no tsugi, dekasegi.)
BONUS
Iată una din posibilele cauze pentru care morţii sunt încă vii în scripte:
Structura populaţiei pe vîrste şi sex. Pe dreapta sunt femeile. Se observă cele două baby-boom-uri postbelice, cele două depresiuni din războiul sino-japonez şi respectiv WWII, umbra depresiunii WWII în deceniul 7, estompată la următorul ciclu reproductiv de scăderea generală a natalităţii, precum şi lipsa din grafic a celor peste 230 mii de persoane moarte vii. Excesul de femei centenare arată că metoda statistică a fost corectă. Pe axa X, cifrele se înmulţesc cu 10.000 pentru a afla valoarea absolută.
● Cînd vorbeşte neîntrebat, cetăţeanul trebuie pedepsit
M-am întrebat adesea care sunt motivele pentru care relaţia dintre cetăţean şi administraţia de stat este atît de toxică. Încet, încet, am desprins cîteva principii ce guvernează, în spiritul lor, legile statului român în chestiunile administrative şi de drept civil.
Pentru fiecare afirmaţie de mai jos am scris cel puţin un articol pe blogul de faţă. Cine vrea, poate folosi instrumentele locale de căutare pentru a se convinge. Am preferat să menţin textul aerisit.
Statul uită repede. Cetăţenia română nu este prezumată
Dacă eşti cetăţean român trăitor în străinătate şi ai ghinionul să pierzi actele de identitate româneşti pe teritoriu românesc, eşti nevoit să mergi de la Satu Mare la Bucureşti pentru a obţine dovada că eşti cetăţean român. Cu alte cuvinte, pe lîngă umilinţa de a nu fi recunoscut de către statul român drept cetăţean român pe teritoriu românesc, eşti pus în pericolul de a fi arestat, luat la întrebări, abuzat de către orice tablajor.
Dacă ai buletinul expirat, nu ai voie să votezi. Nici în ţară, nici în secţiile din străinătate. Şi asta, contrar textului constituţional ce prevede clar condiţiile de interzicere a exercitării unui drept fundamental. Orice alt (pre)text nu poate fi decît abuziv. Nu însă în viziunea legiuitorului. Iar asta, pentru că cetăţenia nu e prezumată.
Din experienţe povestite, aflu că, dacă ai depus la vreo instituţie adeverinţa de cazier, iar dosarul tău trenează, custodele dosarului îţi va mai cere una, deîndată ce ea expiră. Iar dacă între timp îţi mai expiră un document de la dosar, iar trebuie să „intri în legalitate” în mod sisific.
Statul e suspicios. Omul e prezumat a fi un sclav mincinos.
Dacă, din motive obiective, nu poţi dovedi că tu eşti tu, orice autoritate a statului te poate contrazice. Îţi poate interzice orice drept, fără să fie pedepsită pentru persecuţia la care te supune.
Dacă nu ai buletin, şi nici părinţii tăi nu au avut, eşti pus să te deplasezi la locul de baştină pentru a-ţi dovedi cu martori identitatea, fără să să ţi se dea la mînă vreun act care să te exonereze de eventualele pedepse şi abuzuri la care vei fi expus în călătoria de dovedire a identităţii.
Dacă mergi la vreun consulat cu un act de identitate expirat, eşti mai întîi identificat şi abia apoi ţi se permite să depui cererea. Nimeni nu s-a gîndit la optimizarea schemei procedurale. Cererea de identificare(1) şi cea de eliberare a paşaportului (2) să fie primite împreună, iar dacă (unu la un milion) rezoluţia la (1) va fi „minciună”, (2) să primească „stop”. Nu. Pe niciun legiuitor nu l-a interesat ce pagube produce prin disjungerea procedurii în paşi mărunţi. Vom vedea mai jos şi de unde atîta dispreţ.
Statul nu prelungeşte tacit contractele.
Oricine ştie că un contract de închiriere poate fi prelungit tacit. Chiar şi convenţia de la Haga, de care face atîta caz legiuitorul, este un contract prelungit tacit. Însă, sub nicio formă, contractul de cetăţenie. Mint. Forme există, dar îmbracă aspectul sever punitiv*. Analizînd efectele devastatoare pe care le produc actele de identitate expirate/ pierdute/ distruse/ reţinute, ne dăm seama că ele nu sunt întocmite pentru a uşura existenţa cuiva, ci pentru a o complica. În ce scop? Vedem deja, iar dacă nu vedem, vom sistematiza materialul şi vom trage şi alte concluzii. Deocamdată vă invit să memoraţi următoarea…
Schemă de dresaj
Statul român nu recunoaşte instituţia cetăţeanului. Acolo unde o recunoaşte, (de ochii lumii) statul român nu recunoaşte dreptul cetăţeanului de a fi liber. Cînd prin vreo conjunctură norocoasă cetăţeanul devine liber, nu are voie să vorbească neîntrebat. Atunci cînd vorbeşte neîntrebat, cetăţeanul trebuie pedepsit.
––––––––––––––-
Veţi vedea în postările viitoare în ce măsură schema de mai sus face din statul român unul ilegitim. Un stat croit în folosul unei clase parazite. Vom descoperi că absenţa sau asfigmia simţului civic, şi a altor virtuţi, se datorează tocmai felului în care omul este dresat de către oligarhie, prin instrumentul statului sinucigaş de drept. (Trebuie să recunoaşteţi că orice stat din care lipseşte instituţia cetăţeanului este un stat sinucigaş.)
Ce-ar fi dacă…? Viaţa fără Biroul de Stare Civilă
Să ne închipuim că un dezastru distruge toate arhivele de evidenţă a populaţiei şi ale birourilor de stare civilă, iar cetăţenii au cu toţii actele de identitate expirate, sau nu le au deloc. Rămîne întreagă doar arhiva informatică de evidenţă a populaţiei.
Cum va putea statul să-şi identifice cetăţenii, din moment ce nici măcar funcţionarii de la evidenţa populaţiei nu vor avea dreptul să opereze dacă au buletinul expirat? Cum va putea Executivul să organizeze alegeri, din moment ce legea de organizare (izvorul de drept) devine inoperantă? Cum va putea guvernul amenda legea de organizare a alegerilor, din moment ce nicio persoană din aparatul Executivului nu va putea dovedi că ea e ea şi că are dreptul legal să amendeze o lege? Cum vor putea parlamentarii legifera în spirit democratic, din moment ce nimeni nu va mai fi obligat să-i recunoască? Cum vor judeca judecătorii avalanşa de litigii ce vor însoţi confuzia produsă de lipsa documentelor de identitate? Orice instanţă va putea fi recuzată, din moment ce însuşi completul de judecată nu-şi va putea dovedi identitatea.
Veţi spune: e stare de urgenţă, se recurge la soluţii alternative de identificare. Corect! Aşa se şi face. Orice logistică de combatere a efectelor calamităţilor cuprinde obligatoriu cortul de evidenţă a populaţiei. Diferă doar modul de identificare a persoanei. Fiind stare de război, se procedează ca la armată. Ţi se pun întrebări la care numai tu poţi răspunde. Ca la schimbarea gărzii: parolă – răspuns. Nici nu e greu. Întreaga arhivă de evidenţă a populaţiei încape într-un stick de memorie şi poate fi folosită chiar şi offline de către autorităţi.
Acuma, dacă se poate pe timp de război, de ce, pe timp de pace, nu?
Pentru a răspunde la întrebare, să facem întîi o observaţie: pentru identificarea persoanei pe baza arhivei de evidenţă informatizată nu mai e nevoie de certificatul de naştere. Identitatea poate fi complet stabilită în lipsa lui. Constatăm că nu e nevoie să mai umblăm de la un birou la altul. Oricum, certificatul de naştere nu ţine loc de buletin de identitate. În baza lui nu se poate vota. Se pune în mod legitim întrebarea dacă într-adevăr biroul de stare civilă mai merită să fie entitate separată de evidenţa populaţiei.
Iar răspunsul este clar NU. În Japonia nu există fizic un asemenea birou. Asta nu înseamnă că nimeni nu are habar dacă o persoană este născută sau nu, dacă e căsătorită sau nu, dacă e moartă sau nu, ci că ambele funcţii sunt preluate de acelaşi ghişeu. Ca în cazul calamităţilor, cortului unic de evidenţă a populaţiei îi corespunde un ghişeu unic în primărie. Ce-o fi în spatele ghişeului (ce documente, cărei forme de administrare îi aparţine) nu mai e treaba cetăţeanului. Evidenţa informatizată a populaţiei simplifică viaţa cetăţeanului. Cetăţeanul nu e obligat să poarte talanga de identitate, nu are nevoie de certificat de naştere valabil pe viaţă. Cetăţeanul este liber, şi recunoscut de către stat în orice situaţie. Chiar şi după moarte.
De ce nu se poate pe timp de pace ca şi în România lucrurile să se simplifice? Nu ştiu. Ba, ştiu, dar vă invit şi pe dumneavoastră, domnilor legiuitori, să reflectaţi. Inclusiv din perspectiva restrîngerii bugetare.
Ceea ce am prezentat ca premiză la limita posibilului se petrece, la scară mai mică, oră de oră, în timp de pace, minus raţionalizarea procedurii de identificare a persoanei. Cu alte cuvinte, în permanenţă, un număr de cetăţeni sunt practic în stare de război, şi nu au la îndemînă niciun „cort” în care statul să le recunoască identitatea. Dacă e să considerăm numai dreptul de vot violat prin barierele administrative, legitimitatea sistemului politic este constant erodată prin existenţa celor 500.000 de cetăţeni cu documentele de identitate lipsă sau expirate, la care se adaugă milioanele de cetăţeni care locuiesc prea departe de „cortul-scrutin”. Ceea ce face ca statul să-şi submineze însăşi baza constituţională de legitimitate.
Corolar: Exagerînd un pic (nu mult) viaţa cetăţeanului e mai simplă în starea de război, decît în cea de pace.
Idioţii defensivi – sau: cînd funcţionarii publici dau Cezarului ce-i al lui Dumnezeu
Doamnelor şi domnilor,
Azi vă propun să reflectăm la alt adevăr juridic ucigător de fals. Ucigător la propriu. Anume, lipsa de tot a unui act de identitate, ce atrage inexistenţa juridică a persoanei. Din cele trei exemple de mai jos veţi desprinde un şir nesfîrşit de nemernicii de stat, legate de inexistenţa unui act de identitate. Luaţi de citiţi, apoi, dacă mai rezistaţi, discutăm:
1) Aliona
2) Mihaela
3) Epidemiologie
Discuţie
Să vedem mai întîi, în Constituţie, care sunt valorile pe care se sprijină Statul Român (numit mai jos statul). Ca să ştim ce-i putem cere:
Art1 (3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.
Garantate? Ha! Îmi vine să rîd. Demnitate umană? Care demnitate? Cum i se respectă Mihaelei demnitatea? Dar „socialul” din Constituţie, cînd vine vorba despre drepturile copilului său? Sunt întrebări legitime, dar la care cupizii şi ţîfnoşii noştri funcţionari din adminsitraţia de stat ridică indiferent din umeri. Nu ei au făcut legea.
Pentru stat, art. 1(3) din Constituţie se respectă numai dacă omului i se ia demnitatea din suflet şi i se bagă în buletin. Ai pierdut buletinul? Canci, demnitate! Nu au avut părinţii tăi buletin? Eşti maidanez, fără nicio şansă de încetăţenire.
De ce eşti maidanez? Pentru că funcţionarii de la primărie dau Cezarului ce-i al lui Dumnezeu. Ei sunt în stare să lase un om să moară pentru că nu are buletin, ei sunt gata să ucidă un copil, precum cel al Mihaelei, sau al Alionei, numai pentru că mama lui a fost bătută de soartă. Pentru funcţionarul de la evidenţa populaţiei, de la starea civilă sau de la serviciul social, voi, bătuţii de soartă, sunteţi nişte fantome soioase. Dacă nu aveţi buletin, funcţionarul vă şterge chipul – primul pas înainte de a vă lua viaţa. Statul Român o pune pe Mihaela să meargă 400Km pentru un buletin. Mihaela nu are bani. În lipsa buletinului nu se poate nici angaja pentru a face banii de drum. Singura cale de a cîştiga bani este să fure sau să se prostitueze. Aşadar, statul de drept obligă oximoronic, o femeie, să comită o ilegalitate, pentru a-i da un drept al său, dreptul la demnitate, şi acela, pliat între coperţi de buletin. Cu alte cuvinte, statul devine proxenet. Cum prostituţia şi furtul nu sunt valori înscrise în Constituţie, ba, dimpotrivă, acte îndreptate împotriva moralei publice, statul român devine anticonstituţional. Prin refuzul de a elibera cel puţin alocaţia pentru copil, statul devine şi persecutor de copii. Condiţionînd eliberarea buletinului de un şmotru umilitor, statul nu e cu mult mai bun decît paznicul unui lagăr de concentrare.
Burtoşii noştri legiuitori şi administratori ridică glacial din umeri: „nu avem text de lege”. Şi-şi văd de ciubucurile lor. Totuşi, problema e următoarea: există oameni în carne şi oase, ce se prezintă la ghişee. Cum poţi să-i spui unui om în faţă, că el nu există? Ce ofensă mai mare credeţi că poate aduce un funcţionar, celui pe care e chemat să-l servească? Cum poate un funcţionar însărcinat cu „libera dezvoltare a personalităţii umane” să NU ajute un copil? Ce fel de ontică e asta? Cît de ticălos poţi fi, să continui să iei salariu de la stat, după ce ai refuzat să acorzi alocaţia unui copil sărman?
După cum vedeţi, pilonii pe care se sprijină statul nu sunt nişte valori, ci doar nişte suluri din hîrtie. Toată axiologia de la art. 1(3) s-a evaporat şi a desublimat în coperţile buletinului. Oamenii nu există. Dorin Tudoran scria deunăzi: Un stat ce își bate joc de oameni, își bate joc de instituții. Un stat ce îşi bate joc de instituţii, îşi bate joc de oameni. Cît de adevărat este!
Ce e de făcut?
Dacă, prin aplicarea fără excepţie a dispoziţiilor legale, nu se poate (re)constitui un drept fundamental, cu puţină imaginaţie, dreptul penal o poate face. Cum? Păi, în cercetarea penală, prima operaţie este identificarea făptaşului. Să ne imaginăm că o persoană fără acte comite o crimă. Este prinsă. Nu are buletin. Ce facem? Dacă ar fi după obtuzitatea funcţionarilor, ar trebui s-o eliberăm imediat. Din moment ce nu are acte, nu există. Totuşi, în practică nu se face aşa. Cum se face identificarea? Cu martori. În felul acesta (pînă atunci) „maidanezul uman” devine om. I se poate da şi un buletin de identitate la ieşirea din puşcărie. Cu alte cuvinte, trebuie să faci un act nedemn ca să-ţi capeţi demnitatea. Cum se leagă de alocaţia pentru copii? Să vedem: Am stabilit că cercetarea penală atrage automat şi identificarea făptaşului de către organele de cercetare. Păi, dacă în registrul penal se poate, de ce nu se poate în cel civil/ administrativ? Pentru că statul nu ştie de fapt ce apără. Cînd o mamă fără buletin se duce să ceară alocaţie, şi nu i se primeşte nici măcar cererea, de fapt, statul nu apără copilul, ci se apără pe sine. Este un stat autosuficient şi mizantrop.
Ar putea fi multe căi rapide de rezolvare, fără să mai aşteptăm ca legiuitorul să-şi mute tîrtiţa. O soluţie la îndemînă ar fi următoarea: funcţionarul ar putea trece uşor peste lipsa buletinului mamei. Rostul lui e să protejeze social copilul, iar nu să ignore oameni. Funcţionarul ar primi cererea, ar înregistra-o, ar pune-o pe mamă să dea o declaraţie pe propria răspundere că ea e ea, (unde şi cînd s-a născut, sub ce porecle e cunoscută în locul natal etc.) apoi, neavînd o probă certă, pentru prevenirea falsului în declaraţii (chestie penală) ar trimite declaraţia la Procuratură. Procuratura pune poliţia să caute martorii, şi tot poliţia poate comanda la primărie un certificat de naştere, cu care îi poate face mamei buletinul. Şi astfel, odată cu buletinul şi NUP-ul nex, aporia se ridică. În felul acesta, toate, dar absolut toate valorile pe care se sprijină statul vor fi respectate. Simplu, nu?
De ce să facă statul toate astea? Pentru că e în interesul lui. Principiul este arhicunoscut: obligatoriu, deci, gratuit. Dacă statul o va ţine langa cu obligativitatea buletinului, înainte de abolirea lui definitivă*, primul pas va fi ca oamenii să militeze cel puţin pentru gratuitatea şi eliberarea lui lesnicioasă. Nu ne-a întrebat nimeni dacă vrem, sau nu, să purtăm talangă de identitate.
Nu mă îndoiesc, dacă în milionul de funcţionari de stat, altminteri, evlavioşi, şi de-semnul-crucii-făcători, se vor găsi cîţiva care să-i dea lui Dumneazeu ce-i al lui Dumnezeu, adică, să vadă în orice năpăstuit, cu, sau fără, buletin, chipul lui Dumnezeu, şi să îl ajute, că de-aia e acolo, aerul din România va deveni niţel mai respirabil. Dacă tot susţinem că românul s-a născut ortodox, atunci, trebuie să renunţăm la viziunea zootehnică asupra persoanei. Alminteri, ne înfundăm tot mai adînc în fariseism şi ipocrizie.
La muncă, tovarăşi!
–––––––
* despre abolirea buletinului, într-un text viitor.
Casa cu buletină roşie
Căutînd argumente în sprijinul relaxării procedurilor la identificarea persoanei, am dat de textul unei interpelări din care se poate uşor înţelege cum un act de identitate prost făcut duce la violarea flagrantă a dreptului de proprietate.
(Plenul Camerei Deputatilor – 5 octombrie 2009 – interpelare)
Domnul Sorin Ştefan Zamfirescu:
Doamnă preşedinte,
Interpelarea este adresată domnului secretar de stat şef al Corpului de Control al primului-ministru.
Domnule secretar de stat, am onoarea de a mă adresa cu o problemă gravă, o problemă de eludare a drepturilor persoanei, situaţie în care se află M E, domiciliată în Călimăneşti, Calea lui Traian nr. XXX, judeţul Vâlcea.
În urma pierderii actelor de identitate, i s-a eliberat un certificat de naştere cu o dată de naştere greşită.
Datorită acestei erori, astăzi, se află în situaţia – o femeie în vârstă, născută în 1941 – se află în situaţia de a pierde şi casa în care mai locuieşte; este contestată, sunt nişte succesiuni în care nu este recunoscută datorită pierderii acestor acte de identitate şi eliberării unor acte de identitate cu date greşite de naştere.
Persistenţa în această eroare a instituţiilor abilitate (s-au făcut o groază de verificări) ne duce cu gândul că această atitudine este voită sau stimulată de rudele care vor să îndepărteze pe reclamantă de succesiunile şi partajările care sunt pe rol în acest moment. Fac şi menţiunea că şi autorităţile locale sunt cumva, cred eu, implicate, fiindcă acest lucru se putea rezolva, de altfel, foarte uşor.
În concluzie, vă rog să efectuaţi, în limita competenţelor de care dispuneţi prin lege, verificările necesare pentru a se constata dacă păgubitei i-au fost încălcate drepturile sale cetăţeneşti.
Solicit răspuns scris şi verbal.
Vă mulţumesc.
–––––––––––––––––––-
I-am scris domnului deputat Sorin Zamfirescu:
–– Original Message ––
From: Marius
To: sorin.zamfirescu(la)cdep.ro
Sent: Thursday, October 08, 2009 11:30 AM
Subject: Ref: Interpelarea din 5 oct.2009 (E M)
Stimate domnule Sorin Ştefan Zamfirescu – deputat în Parlamentul României
Este pentru prima oară cînd vă scriu. Sunt un cetăţean român trăitor în Hiroşima – Japonia. Am ascultat interpelarea dumneavoastră din 5 octombrie 2009, în care aţi expus cazul E M, de încălcare flagrantă a drepturilor persoanei. S-ar putea să nu vă daţi seama acum, dar, cazul este expresia unui atavism moştenit din regimul comunist. Eu însumi sunt într-o situaţie similară, dar nu de gravitatea celei semnalate de dumneavoastră.
Am străbătut 900Km pînă la Tokio, să votez, cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European. În baza unui paşaport expirat şi a certificatului de naştere. Nu mi s-a permis să votez. Pus în faţa negării mele ca persoană, am reflectat adînc, şi am ajuns la concluzia că nu eu sunt în neregulă, ci sistemul poliţienesc de administrare a evidenţei persoanei. Am privilegiul de a observa cum se administrează un popor, fără obligaţia ca cetăţenii să poarte documente de identitate. Se poate. Şi încă la standarde ce nu pun problema violării demnităţii umane.
Interesant este că, extrapolînd consecinţele monstruoase pe care le are preeminenţa hîrţoagei în dauna persoanei, într-una din sesizările către Avocatului Poporului, am enumerat şi un caz ipotetic, în esenţă, identic celui descris de dumneavoastră.
Aşa este, domnule deputat! În viziunea autorităţilor, noi suntem potenţiali infractori. Iar ceea ce este strigător la cer, nu suntem luaţi în seamă, în pofida evidenţei, a prezenţei în carne şi oase în faţa unei autorităţi a statului.
Stimate domnule deputat, vă rog să observaţi că, ceea ce, la data de 5 octombrie părea un caz de excepţie, este de fapt o anomalie sistemică. Desigur, demersul dumneavoastră este menit să clarifice partea civilă/penală a cazului. Dar speranţa mea este să nu vă opriţi la Corpul de control al Primului Ministru. Cu toate puterile mele vă voi sprijini să continuaţi. Aş fi fericit să reuşim extirparea reminiscenţelor de gîndire poliţienească legate de supralegalismul ce ne ucide cu buletinul în mînă.
Ţinînd seama de cele de mai sus, îndrăznesc să vă sugerez să luaţi legătura cu domnul deputat Sever Voinescu în această chestiune. Dumnealui este în temă şi are şi cunoştinţele necesare de Drept.
(…)Stimate domnule deputat, Sorin Zamfirescu
Aveţi din partea mea acceptul în folosirea oricărei referinţe la documente oficiale şi neoficiale, emise şi primite de mine. Puteţi folosi orice pasaj pe care îl găsiţi util în expunerea de motive, orice idee ce se înscrie în spiritul Constituţiei şi al DUDO. Permisiunea se întinde numai asupra demersurilor legate de procesul legislativ şi numai în mod excepţional, asupra rezolvării cazului Elena Matei, precum şi a altor eventuale cazuri concrete similare, pînă cînd viziunea „umanizată” asupra procedurilor de identificare a persoanei va deveni lege. Vă mulţumesc pentru înţelegere.
Vă doresc să aveţi puterea de a izbîndi.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
Domnul deputat Zamfirescu, ca de altfel mulţi alţi deputaţi, miniştri şi secretari de stat, nu mi-a răspuns. Tare ocupaţi şi prost crescuţi trebuie să fie aleşii şi numiţii noştri, de nu-şi permit nici măcar gesturi minimale de politeţe!
În atenţia personalului consular – tînăr şi bătrîn – al MAE
Am fost adesea victima conformismului conţopesc al funcţionarilor de diverse extracţii. Vin cu tot felul de piedici legale, dar nu prea ştiu să explice care e originea lor. Răspund invariabil: „aşa scrie la lege”. Am hotărît să îndemn pe oricine să-şi arate nemulţumirea faţă de refrenul: „aşa scrie la lege”.
Reproduc mai jos textul unei scrisori adresate consulatului din Tokio.
Stimată doamnă S
Vă mulţumesc pentru operativitatea cu care aţi mediat eliberarea noului meu paşaport. Plicul mi-a parvenit în stare foarte bună.
Aş avea totuşi cîteva recomandări. Spre Binele dumneavoastră. Pe data de 22 noiembrie, cînd am depus actele, aţi avut un mare scrupul legat de starea mea civilă. Mi-aţi recomandat atunci să declar că sunt necăsătorit, întrucît, căsătoria mea nu este înregistrată în România, deci, juridic, nu există. Vă înţeleg scrupulul, însă se cuvine o mică discuţie pe tema aceasta. Ea pleacă de la întrebarea: de ce trebuie transcrisă o căsătorie?
Răspunsul conţopesc, este: aşa scrie în lege. Legea e rezultatul raţiunii. Nu este o lege bazată pe afect, nici pe iluminare. Nu e divină. De aceea, întrebarea trebuie să continue sub forma: de ce scrie aşa în lege? Aceasta este întrebarea ce cere un răspuns raţional. Iar răspunsul raţional „e două”.
1) Prima circumstanţă este ca statul de reşedinţă să permită dubla cetăţenie. Dacă ar fi numai aceasta, tot nu ar fi obliatorie transcrierea căsătoriei. Vom vedea mai jos de ce. A doua cauză pentru care trebuie transcrisă o căsătorie în România (conexă primeia) este eventualitatea schimbării numelui. Numai în acest caz, este posibil ca una şi aceeaşi persoană să deţină două paşapoarte pe două nume diferite. Legile internaţionale permit ca o persoană să deţină două paşapoarte, dar pe acelaşi nume. Aşadar, obligativitatea transcrierii căsătoriei trebuie dublu condiţionată: de schimbarea numelui, şi de permisivitatea statului de reşedinţă la dubla cetăţenie. Cînd numai una din condiţii este satisfăcută, nu este obligatorie transcrierea căsătoriei în statul de baştină. Nu sunt sigur asupra tăriei argumentului schimbării numelui. E posibil ca numai schimbarea numelui să atragă obligativitatea transcrierii căsătoriei.
2) A doua cauză posibilă, este apărarea moralei publice. O persoană căsătorită în străinătate, dacă declară că e celibatară, îşi deschide calea spre bigamie. Delict penal.
Am răspuns mai sus la întrebarea: de ce? . Să vedem, în cazul meu, care ar fi răspunderea ce ne-ar reveni (mie şi dumneavoastră) în legătură cu cele înscrise în cererea de paşaport. Vă rog să observaţi că niciuna din cele două condiţii de la punctul 1) nu e îndeplinită. Rămîne punctul 2) Şi acela respectat. Conscinţa e că, în virtutea declaraţiei pe propria răspundere, din 22 noiembrie 2009, în cazul în care Dumnezeu îmi ia minţile, şi vreau să mă căsătoresc şi în România, va trebui automat să dovedesc că nu sunt căsătorit în Japonia. Cu alte cuvinte, prin limitarea voluntară a opţiunilor matrimoniale, apăr şi morala publică. Dacă aş fi declarat că sunt necăsătorit (aşa cum mi-aţi sugerat) asta mi-ar fi oferit şi opţiunea bigamiei. Totodată, aş fi comis delictul de fals în declaraţii. Copia după cartea de identitate japoneză ar fi furnizat şi dovada falsului în declaraţie. Pentru că acolo scrie că sunt căsătorit, şi cu cine. Vina dumneavoastră ar fi fost instigare la fals în declaraţii. Aşadar, în cerere am declarat că sunt căsătorit, şi nu e necesar să o şi dovedesc printr-un act românesc. Procedînd astfel, am salvat şi morala publică, şi legalitatea, şi pe dumneavoastră de la un delict.
După cum vedeţi, doamnă S, depăşirea vîrstei lui de ce?, (4-7 ani) fără ca întrebarea să revină atunci cînd e necesar, atrage riscuri. Ceea ce v-am prezentat vine să arate că adevărul adevărat e mai important decît adevărul juridic.
Cu cele mai bune gînduri,
Marius Mistreţu
Hiroşima
28 iunie 2009 – Votul prin corespondenţă
Am scris la MAI
Stimate domnule Secretar de Stat pentru Reforma Administratiei Publice Marius-Tiberiu Martinescu
Doresc să vă aduc la cunoştinţă cîteva considerente ce nu pot fi ignorate în viitorul foarte apropiat, fără ca statul român să nu se pună în situaţia ingrată, de a da socoteală pentru încălcarea din cauze, numai şi numai administrative, a unor drepturi fundamentale garantate prin Constituţie. Concret, este vorba despre infrastructura şi procedura necesare exercitării, conform art. 17 din Constituţie, coroborat cu art. 25. în relaţie cu art.36, a dreptului de vot.
Domnule secretar de stat Martinescu, vă rog să constataţi următoarea realitate. Dreptul de vot, drept fundamental, garantat prin Constituţie, ce, la rîndul ei, internalizează DUDO, este, prin definiţie, un drept continuu, repartizat egal pentru fiecare şi pentru toţi. Distanţa dincolo de limita rezonabilului pînă la proxima urnă de vot, reprezintă o îngrădire obiectivă, de natură geografică. Însă, fiind vorba despre o îngrădire neinclusă în lista din art. 53 (CR), ea trebuie neapărat depăşită pe cale administrativă.
Există două soluţii: 1) Votul la distanţă, şi 2) (solutia actuala) prezenţa în carne şi oase la scrutin.
Prin condiţionarea exercitării votului de prezenţa în carne şi oase la secţia de votare, caracterul de vot universal se pierde, el devenind astfel, în mod formal, vot cenzitar, în sensul că, numai cine îşi permite cheltuiala de timp şi de bani, poate vota, lucru ce contravine caracterului de stat democratic atribuit prin Constituţie, României, şi reprezintă un act de proastă administrare. Vă reamintesc, proasta administrare pune România în situaţia de a fi sancţionată, conform tratatului de aderare la UE. În ipoteza 2), reconstituirea caracterului de vot universal nu se poate realiza decît prin decontarea de către stat, a cheltuielilor aferente exercitării dreptului de vot. Eu însumi vă anunţ de pe acum, la alegerile prezidenţiale din noiembrie, intenţionez să merg în carne şi oase pînă la proxima secţie de votare, situată la 902Km, dacă folosesc calea ferată, sau la 814Km dacă o folosesc pe cea rutieră. În cazul în care statul român nu îmi va deconta cheltuielie, dupa o formula de calcul pe care am intocmit-o tinind seama de toate costurile, îmi rezerv dreptul de a acţiona în judecată statul român, cu şanse reale de a cîştiga procesul, chiar de va fi să ajung la CEDO. Personal, aştept de 16 ani, cel puţin introducerea procedurii de vot prin corespondenţă, dacă nu se simte nicio autoritate a statului român în stare să pună în funcţiune cea mai ieftină soluţie tehnică, anume, votul online. Vă rog să-mi iertaţi tonul ultimativ, dar, vă anunţ pe această cale, că răbdarea mea a luat sfîrşit. În lipsa unui suport minimal din partea statului român, deja am început o campanie de convingere a cetăţenilor români aflaţi în străinătate, să procedeze ca mine. Prin presiunea creată, autorităţile române, mai devreme sau mai tîrziu, vor fi nevoite să pună la punct procedura de vot la distanţă. Cu cît mai repede, cu atît mai bine. Şi mai ieftin.Domnule secretar de stat Martinescu, ţinînd seama de cele expuse mai sus, vă rog să înaintaţi domnului Ministru, cît mai repede posibil, un proiect de adaptare a prevederilor legale ce se referă la exercitarea dreptului de vot, la condiţia de stat membru al UE, în tot ceea ce revine ca responsabilitate ministerului în care activaţi.
Profit de abilităţile domnului Ministru în ale tehnologiei informaţiei, consemnate generos în CV, pentru a sugera un mecanism simplu de întocmire a listelor de alegători din străinătate. Concret, este vorba despre o aplicaţie online, de înregistrare în lista de electori, mai exact, un script securizat, ce va trebui să cuprindă următoarele rubrici pentru identificarea persoanei:
Obligatoriu: numele, prenumele, CNP, (eventual şi data naşterii), adresa din străinătate.
Opţional: numărul de telefon, adresa de mail. Eventual, distanţa aproximativă pînă la cel mai apropat consulat.
Cheie de verificare: ultimul domiciliu stabil avut în ţară, exprimat minimal (judeţul+localitatea+strada, iar în mediul rural, judeţul+localitatea+numărul gospodăriei) sau, în cazul în care persoana în cauză nu-şi mai aminteşte ultimul domiciliu, se va recurge la cheia alternativă, prenumele părinţilor.Întrucît aplicaţia nu cere o infrastructură grozav de sofisticată, consider că, pînă la 15 septmbrie 2009, ea poate trece chiar şi testele de securitate necesare, astfel încît să fie gata de incastrare în pagina Autorităţii Electorale Centrale, urmînd ca AEC, eventual, împreună cu consulatele, să preia partea de secretariat în exploatarea bazei de date.
Domnule secretar de stat Martinescu, vă rog să observaţi că propunerea mea nu angajează costuri mari de personal, cetăţenii înşişi vor contribui la întocmirea şi actualizarea bazei de date. Avantajul este dublat de sporul de cunoaştere rezultat din gestionarea statistică a datelor personale. Se pot face astfel proiecţii privind repartiţia cetăţenilor români în străinătate, cu certă valoare în orientarea politicilor guvernamentale. Nu mă îndoiesc, veţi găsi şi alte părţi bune.
Vă urez succes!
Cu stimă,
● 18 iunie 2009 Am scris la MAE
–– Original Message ––
From: Marius
To: ministru(la)mae.ro
Sent: Thursday, June 18, 2009 1:09 PM
Subject: Memoriu (UTF-8)
Memoriu neoficial şi revendicare (numit mai jos Documentul)
Stimate domnule ministru
Marius Mistreţu, cetăţean român cu domiciliul în străinătate, declar următoarele: în ziua de 07 iunie 2009, cu prilejul scrutinului pentru PE, am fost pus în situaţia degradantă, de a mi se refuza exercitarea dreptului de vot, drept fundamental şi cetăţenesc, stipulat de Constituţia României. Din cauza procedurii de identificare a persoanei, formalizată în mod excesiv, absurd, în dispreţul total al cetăţeanului, situaţie agravată de unele discursuri publice, rostite de către persoane cu multă putere în stat, cu referire directă la Preşedintele Senatului, discursuri ce consider că au indus o stare de timorare în rîndul personalului comisiilor de votare şi constituie acte de imixtiune în bunul mers al scrutinului. Ca o consecinţă directă şi legitimă a incidentului (numit mai jos Incidentul Tokio), am hotărît ca, pînă la data de 07 iunie 2016 să nu mai calc pe teritoriul României, decît cu condiţia satisfacerii revendicării de mai jos.
Domnule Ministru, sunteţi un om ce a acţionat şi acţionează în numele legii, aveţi o carieră strălucită şi, nu mă îndoiesc, sunteţi capabil să raţionaţi logic. Vă rog să constataţi că formalizarea excesivă a procedurilor, mi-a zdruncinat încrederea în inocuitatea unor prevederi legale. O afirm răspicat, nu îmi este frică de legile României, dar mi-e frică de normele lor de aplicare. Vă rog să constataţi că împiedicarea exercitării dreptului de vot, din motive strict procedurale, ce, printr-un adevăr juridic fals, m-a aneantizat ca fiinţă umană în faţa legii, mi-a provocat formalizarea gîndirii logice, sper eu, reversibilă. Astfel, prin extensie, dacă mi s-a încălcat dreptul de vot, atunci, mă pot aştepta şi la violarea altui drept fundamental în ceea ce mă priveşte. Consider deja (dacă nu cumva e un fapt) că perimetrul Ambasadei României la Tokio este parte a teritoriul României.
Ţinînd seama de teritorialitatea legilor, printr-un nex simplu, şi un pic de autocenzură, consider că pătrunderea fără acte de identitate valabile pe teritoriul României (recte Ambasada) este un delict, şi sunt virtual punibil pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat. Dacă, Doamne fereşte, mă loveşte vreo nulitate? Ştiu şi eu? Chiar Excelenţa Sa Ambasadorul României în Japonia şi Singapore, Domnul Aurelian Neagu, mi-a comunicat verbal, în mod explicit, că, fără un paşaport valabil, sunt vulnerabil. Îl cred pe Domnul Ambasador. Numai că, eu am demult documente valabile pe teritoriul Japoniei, unele eliberate în baza unui paşaport românesc (culmea!) expirat. Pe teritoriul Japoniei mă simt în siguranţă, deoarece procedurile nu te lovesc, nici pe la spate, nici în faţă, şi în general, nu lovesc, ci urmează un parcurs raţional, ce ia în seamă şi deţinătorul probei ca izvor de probe. Paradoxal, nu mă mai simt protejat de către Statul Român. Bineînţeles numai din motive procedurale. De unde deduc că excelenţa sa, domnul ambasador, se referea la Statul Român atunci cînd spunea că sunt vulnerabil.
Vă mărturisesc, îmi este frică să mai intru pe teritoriul României, pînă cînd nu voi avea suficiente garanţii de natură morală, din partea Statului Român.Revendicare
În termen de 90 de zile, de la data emiterii Documentului, Domnul Preşedinte al Senatului îmi va adresa oficial, pe cheltuiala oricărei entităţi, dar nu pe cheltuiala mea, pe trei posturi de televiziune, din care unul TVR, cu un total de audienţă ce însumează peste 18%, (luînd ca date primare pentru calcul, distribuţia audienţei înregistrată în luna precedentă), cum spuneam, Domnul Preşedinte al Senatului, va apărea, cu faţa vizibilă, într-un clip de 10-30 secunde, şi va rosti explicit numele meu, împreună cu scuzele domniei sale, adresate atît mie, personal, cît şi Poporului Român, pentru excesele retorice, ce au amplificat valul de supralegalitate procedurală, mai drastic ca niciodată, din cauza căruia eu, şi mulţi alţi cetăţeni, nu ne-am putut exercita un drept cetăţenesc. Clipul se va difuza pe durata a 24 de ore, o dată la fiecare 6 ore. Ţinînd sema de independenţa editorială, televiziunile angajate, sau terţe, vor avea libertatea de a difuza, sau nu, clipul şi în alte programe, terţele apariţii, fiind excluse de la numărătoare.
Argumentaţie
Se poate obiecta că revendicarea este supradimensionată. Argumentul meu contrar este că, oamenii politici şi înalţii funcţionari ai statului, cu cît se află mai sus pe scara ierarhică, cu atît efectele actelor lor influenţează mai mult viaţa şi (ne)fericirea oamenilor. De aceea, consider şi sunt convins că am dozat cu atenţie, atît întinderea, cît şi frecvenţa apariţiilor, ţinînd seama şi de factori obiectivi, anume, inerţia mare a auditoriului în receptarea unui mesaj, oricare ar fi el. Revendicarea mea nu este în măsură să ştirbească prestigiul, onoarea, sau imaginea de sine a cuiva, ci, dimpotrivă, să întărească, pe cale morală, în mod autonom, independent de legi şi proceduri, încrederea cetăţenilor români în Instituţiile Statului, în special în Parlament, singurul legiuitor al României.
Vă rog să-mi iertaţi insolenţa, însă, sprijinindu-mă pe faptul că dumneavoastră aveţi relaţii instituţionale, politice, şi nu în ultimul rînd, personale cu domnul Geoană, vă rog să-i înmînaţi un duplicat după acest Document, cu speranţa că-mi veţi înţelege tacit scrupulele. Am o rugăminte însă. Vă înţeleg o eventuală argumentaţie în exonerarea domnului Geoană de responsabilitatea morală, dar nu aş vrea să fiu pus în situaţia jenantă, de a demonta încă o dată refrenul:” Dumnealui a spus-o în calitate de…”, pentru că îi faceţi un rău. Sper că înţelegeţi, nu trebuie să vă amintesc că, Omul este o monadă gînditoare, înzestrată cu conştiinţă, prezumată ca fiind una singură, indivizibilă. În condiţii normale, nimeni nu poate afirma despre altcineva că are două sau mai multe conştiinţe, fără să aibă şi un certificat medical în mînă.Condiţii procedurale
Revendicarea, fiind ceva ce ţine de moravuri, vă rog să înţelegeţi că termenele legal-procedurale nu se aplică. De aceea, mă simt dator să vă înştiinţez că, sunt gata să aştept timp de 15 zile calendaristice, măsurate de la data expedierii, un eventual răspuns direct de la Domnul Preşedinte al Senatului, sau de la dumneavoastră, ca mediator ad hoc. Vă asigur că, revendicarea ridicată de mine nu a luat calea Justiţiei, şi nici nu o va lua, deoarece mi-e frică de proceduri. Dacă procedurile mă ignoră pe mine, ignor şi eu procedurile. De aceea, desfid orice eventuală acţiune în instanţă, iniţiată în numele meu, de către orice entitate, cu excepţia AvP, şi numai dacă AvP se autosesizează. Nu am făcut, şi nu voi face niciodată o sesizare, la AvP, din propria voinţă, în chestiunile ce ţin de moravuri.
De asemeni, în numele Celor Nevăzute, las la latitudinea Preşedintelui Senatului, şi recunosc libertatea domniei sale să urmeze, sau să nu urmeze procedura ad-hoc, propusă de mine, în sensul satisfacerii sau, nu, a Revendicării, rezultatul, oricare ar fi el, reprezentînd măsura moralităţii Preşedintelui Senatului. Aduc observaţia că, dacă în termenul indicat mai sus nu voi primi un răspuns, voi fi nevoit să mă adresez Preşedintelui României, tot cu titlu personal, să apelez la înţelegerea şi la prerogativele ce-i revin în calitate de garant al Constituţiei României, şi să-l rog să îmi satisfacă Revendicarea, exact în aceleaşi condiţii pe care i le-am propus mai sus Domnului Preşedinte al Senatului. Fiind un document public, dar situat înafara procedurilor curente, nu vă pot garanta că termenul de 15 zile va fi şi respectat. Dacă Documentul va primi mai repede răspuns de la Preşedintele României, decît de la Preşedintele Senatului, mă înclin în faţa preemineţei Dreptului Natural, cel al primului sosit. Instrumentul de acordare a priorităţii va fi orologiul serverului meu de mail. Dubla garantare, chiar în lipsa dreptului primului venit, este binevenită.
Lămuriri suplimentare
Documentul NU este o glumă. Sper ca Documentul să arate suficient de clar cum, o simplă procedură, (cum spunea cineva) o pietricică, pe care aproape nimeni n-o bagă în seamă, odată ce ţi-a intrat în bocanc, te obligă să gîndeşti. Demersurile mele sunt acţiuni solitare, ce sper să îndrepte lucrurile în numele Dreptăţii, Binelui, Adevărului şi Frumosului, singurele valori ce ne definesc ca oameni întregi. Din motive de pudoare, afirm că cele trei valori fundamentale sunt, deocamdată, patru.
Domnule Cristian Diaconescu – Ministru de Externe al României
Sunteţi de formaţie jurist, strălucitor prin moderaţie, calitate foarte preţioasă azi, cînd statul de drept are nevoie de (re)îndreptare. Aţi fost, şi poate mai sunteţi magistrat. Nu mă îndoiesc, conştientizaţi impasul în care se află Statul Român, în garantarea drepturilor fundamentale ale omului. Vă ofer, cu inima deschisă, prilejul să arătaţi că există dreptate, că există legi congruente cu legitimitatea, iar acolo unde nu o puteţi arăta, vă rog să-mi arătaţi rîvna dumneavoastră întru îndreptarea strîmbului.
Vă rog să nu o luaţi ca pe o formă de presiune, dar, în eventualitatea în care niciunul din cei doi reprezentanţi ai Poporului, la care fac referire mai sus, nu vor face vreun demers în sensul arătat în Revendicare, în termen de 90 de zile calendaristice, măsurate de la data de expirare a termenului de reparaţie morală, cu mîhnire, îmi rezerv dreptul exclusiv şi inalienabil, de a depune cerere oficială de renunţare la cetăţenia română.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu!
Textul iniţial conţinea şi o cerere de derogare.
● 15 iunie 2009 – Avocatul Poporului
Textul mailului de mai jos a conţinut iniţial şi o secţiune de discuţii şi soluţii, pe care, din motive de cursivitate, am postat-o separat.
Clauze restrictive: Prin natura lui, documentul nu poate fi secretizat.
Clauze permisive: Documentul poate fi utilizat, fără acordul autorului, în scopul fundamentării de proiecte de legi, a iniţierii, ca urmare a unei sesizări, sau din oficiu, a procedurilor de atac, de contestare a constituţionalităţii oricărei prevederi legale în vigoare în legislaţia României, cu care conţinutul documentul are tangenţă, inclusiv a oricărui text constituţional, a omologării oricărui articol de jurisprudenţă, precum şi în oricare alte situaţii oficiale, în care utilizatorul consideră că Binele Public este servit de utilizarea parţială sau integrală a textului de faţă.
–––––––––––––––––-
Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.
Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Din motive procedurale, şi numai din motive procedurale, am fost în situaţia de a nu-mi putea exercita dreptul de vot, de aceea, mă simt profund lezat în drepturile mele cetăţeneşti şi în demnitatea mea. Sunt în posesia tuturor dovezilor că mi s-au încălcat, unul sau mai multe, drepturi fundamentale. Nu aduc nicio învinuire nimănui, ci doresc doar ca spiritul ce guvernează legile Uniunii Europene să se regăsească nealterat, în spiritul legilor României, totul reflectat în litera legilor, în numele cărora statul de drept este administrat.
Hiroşima
Am împărţit sesizarea către AvP în două posturi distincte. Restul sesizării îl găsiţi aici.
–––––––
● 7 iunie: Stenograma mitrală
(Comedie absurdă în două acte expirate)
Actul I Paşaportul
(cîrciumarul elector coboară din tren la staţia Gotanda. Întră într-un magazin de încălţăminte, singurul pe o rază de 1000 de kilometri, despre care ştie că ţine pantofi pe potriva tăpălagei lui de 1 shaku. Aruncă gioarsele cumpărate cu un an în urmă de nevastă-sa din acelaşi loc, urcă din nou în tren, cu un aer misterios, şi în acelaşi timp, preocupat. Coboară la Ebisu, staţia supraterană cea mai aproapiată de citadela electorală a marii politici europene. Se rătăceşte niţel, deşi cunoştea zona ca-n palmă, pe vremea atacului cu sarin, cînd a fost la trei trenuri distanţă de oroarea din ţeava Hibiya sen. Face cîteva poze impunătorului ansamblu de clădiri Ebisu Garden, nou-nouţă pe vremea cînd cîrciumarul elector părăsea oraşul pentru un trai mai tihnit, la epicentru. Ajunge la citadela electorală, pentru asaltul frontal. Podul basculant e coborît. Intră.).
(ora 16:30)
(electorul) Bună ziua! Mamă, ce linişte-i aici! (chicoteli)
(membru al comisiei, fără ecuson, identificat mai tîrziu drept consul) Bună ziua!
(electorul) Am venit să votez. Să vedem dacă am destule acte. (rîsete)
(consulul, zîmbind) Paşaport, sau buletin…
(electorul) Ambele sunt expirate. Da’, vă spun o chestie: CNP-ul s-a păstrat de minune!
(consulul) Nu, dacă sunt expirate nu se poate.
(electorul) Atunci… (cu o voce seducătoare, mieroasă, făcînd din sprîncene) …certificat de naştere. Ei?
(consulul) Buletin sau paşaport.
(electorul) Buletin sau paşaport.
(consulul) Da,… valabil.
(electorul) Păi, eu ce sunt aicea? Sunt un om? Ştiu să vorbesc româneşte. Nu? (bineînţeles, minţea. Vorbea o română poticnită.)
(consulul) Asta nu contest. Dar trebuie să aveţi un act de indentitate valabil.
(electorul) O! Mamă, ce lege! Am două, chiar! Unul mai vechi, şi unul mai nou. (rîzînd) Adică, am unul mai vechi, şi unul şi mai vechi, ca-să-zic-aşa. Am venit să le schimb. Da’, mîine.
(chicoteli)
(al treilea membru spune ceva neinteligibil)
(consulul) Paşaportul acesta trebuia anulat.
(electorul) Păi, e anulat. Nicio problemă!
(între ei) Sunt expirate?
(între ei) Sunt expirate.
(electorul) Păi, da, dar CNP-ul e-acelaşi. (arîtînd o copie după buletinul de identitate) Uite şi-aici! Ăsta-i expirat de 5 ani.
(consulul) Trebuie să aveţi un act de identitate valabil, pentru a vota.
(electorul) Aha! Hai, că vă dau o copie după actul de identitate de-aici.
(consulul) Păi, dar nu e un document românesc.
(electorul) Păi, suntem pe teritoriul japonez?
(al treilea membru) Sunteţi în România.
(consulul) Deci, aveţi cumva un act de identitate…(vorbă tăiată)
(electorul) Şi ce trebuie să demonstrez cu actul ăla? Că, ce?
(consulul) Că e valabil. Că sunteţi cetăţean român.
(electorul) Aaşaa! Că sunt cetăţean român, Corect! Nu că trebuie să fie valabil.
(consulul) Ba, nu! (vorbă retezată)
(electorul) Păi, atunci, io nu mai sunt cetăţean român?
(consulul) Ba da, asta nu v-o conte…(vorbă retezată)
(electorul, fără să asculte) Oo, ce bine! Nu mai trebuie să depun cererea (de renunţare la cetăţenie)!? Scutesc 600 de euro!?
(consulul) Nu-i aşa.
(electorul) A! Atunci, aştept să se mai ieftinească cererea aia. (rîsete) Şi dup-aia renunţ, că văd că… Auziţi, domnişoară? Vedeţi buletinul ăsta?
(consulul) Paşaportul.
(electorul) Paşaportul ăsta. Cînd mi-am reînoit viza, l-am dat p-ăsta (pe cel străvechi). N-a contat că era expirat de doi ani. Viza mi s-a eliberat. Şi ştiţi de ce? (bîlbîit şi gîlgîit de nervi) Pentru că sunt luat drept persoană. Ştii? (cu vocea ridicată) Pentru că (în Japonia) sunt luat drept OM! …(trînteşte paşaportul pe masa comisiei de sar toate ştampilele)
(consulul) Păi…
(electorul) …nu act!
(consulul) Dar ştiţi că…(vorbă retezată)
(electorul) Că ce? Ca să ce? E poza mea?
(consulul) Da. Este poza dumneavoastră, dar vă rog…
(electorul) Mă cac pe ea, de Românie! ‘Tu-i mama ei de Românie!
(consulul) ..valabile…
(intervine gorila)
(electorul, către gorilă, cu vocea scăzută) Da, e-n regulă! E-n regulă! (Dă să iasă. Către membrii comisiei) Mai vin mîine. (iese, dar îşi dă seama că şi-a uitat rucsacul. Se întoarce.)
(electorul) Ia, ziceţi-mi şi mie ce funcţii îndepliniţi aici!
(consulul) Consul.
(electorul) Cine-i consul?
(consulul) Eu.
(electorul) Aha!
(electorul) Cum vă cheamă?
(consulul, cu vocea scăzută) Silvana Ghimici
(electorul) Silvana?…
(consulul) Ghimici.
(electorul îndreaptă capul către persoana din stînga lui. Aceasta îngăimează ceva neinteligibil) Aşadar, comisia formată din…
(un tînăr brunet, căutînd ştampilele pe sub masă) Al treilea membru.
(electorul) Numele?
(un tînăr brunet, căutînd ştampilele pe sub masă spune ceva neinteligibil)
(consulul) Ştiţi foarte bine, că, şi în ţară, pentru a vota trebuie să prezentaţi un act de identitate valabil.
(electorul) Nu! Prima condiţie e să mă prezint.
(al treilea membru îngăimează) Şi a doua condiţie e să prezentaţi un act.
(către al treilea membru) Ca să ce?
(al treilea membru) Să votaaţi, domnu’!
(electorul) Ca să fiu admis de roboţi, nu de oameni! (mici proteste acoperite de vocea ridicată a electorului) Pentru că vă purtaţi ca nişte roboţi! Aia e!
(gorila) Vă rog frumos!
(către gorilă, împăciuitor) Am ieşit, am ieşit! (iese)
(îşi dă seama că ar mai fi fost multe de spus, şi, oricum secţia de votare era liberă. După cîteva guri de aer, se întoarce)
(electorul) OK, m-am calmat… OK, m-am calmat.
(gorila) Daţi-mi un act de identitate.
(electorul) Pe care-l vreţi? Am unul vechi şi unul şi mai vechi.
(gorila) Unul valabil.
(electorul) Nu-i niciunul valabil.
(gorila, ostenită) Pe care-o fi!
–––(Discuţia continuă în lobby)
(consulul) Deci, pentru a obţine un paşaport românesc…
(electorul) Aşa…
(consulul) …trebuie să aveţi un act de identitate valabil.
(electorul) Aşa…
(consulul) Carte de ide…
(electorul) Actul de identitate valabil este certificatul de naştere.
(consulul) Nu e bun.
(electorul) De ce?
(gorila) Un document eliberat de România. Actul de naştere e un document pe care-l primiţi cînd vă naşteţi.
(electorul) Şi? Mi s-a dat în România, nu?
(consulul) Păi, da, dar cu el vi se eliberează un nou buletin.
(electorul) Şi care-i diferenţa dintre buletin şi certificatul de naştere? Dacă am buletin şi n-am certificat de naştere înseamnă că nu m-am născut?
(consulul începe să stăpînească din nou atmosfera stricată de elector)
(consulul) Tocmai! Aveţi certificatul de naştere în baza căruia, la vîrsta legală, 14 ani, trebuie să fie prima carte de identitate. Care are un termen de valabilitate.
(electorul) De ce?
(consulul) De ce? Haideţi să ne gîndim doar la faptul că este fotografia…
(electorul) Aşa…
(consulul) Fizionomia omului se schimbă.
(electorul) Bun! A mea s-a schimbat? A mea s-a schimbat?
(consulul) Da, pot să spun că s-a schimbat.
(electorul) Cît? Puteţi să spuneţi că sunt de nerecunoscut?
(consulul) Nu, nu pot să spun că sunteţi de nerecunoscut.
(Intervine gorila, ia paşaportul expirat şi face o fotocopie)
(către gorilă) Gata, acum aveţi toate elementele dacă e să mă reclame cineva.
(consulul) Să vă spun cum puteţi să obţineţi acte, şi care e procedura. Avînd în vedere că actele dumneavoastră au expirat de mai bine de un an de zile…
(electorul) Aşa…
(consulul) Se recurge la…
(electorul) A! Nu e un an! Pe 10 se face un an.
(consulul) Aaproape un an!.
(electorul) Mai sunt două zile. Dacă e s-o luăm din punct de vedere legal, nu e un an. Mai departe.
(consulul) Deci, se va recurge la identificarea dumneavoastră în ţară. Este o procedură pur şi simplu de rutină.
(electorul) În ţară?! Păi, de rutină, dar pe mine mă costă bani.
(consulul) Vă costă bani, dar dacă…
(electorul) Mă costă (neinteligibil) de yeni.
(consulul) Eu vă spun…
(electorul) Ştiţi de unde vin?
(consulul către cel de-al treilea membru al comisiei) Păi asta încercam să-i explic şi domnului…
(electorul) De la Hiroşima am venit.
(consulul) Eu vă înţeleg, dar…
(electorul) Aşa,
(consulul) Aveaţi informaţiile şi pe sait.
(electorul) L-am văzut, le-am citit, dar..
(consulul) Trebuie un act de identitate valabil…
(electorul) Aşa! Păi, certificatul de naştere!
(consulul) Da, dar eu vă spun care sunt toate actele în baza cărora puteţi vota. Certificatul de naştere nu este un act în baza căruia puteţi vota.
(electorul) De ce? Scrie că m-am născut acum 50 de ani. Da?
(gorila) Am o rugăminte…
(către gorilă) E-n regulă, e-n regulă!
(consulul) Eu vă spun care e procedura pentru a obţine acte.
(electorul) Aşa.. (către gorilă, a cărei răbdare dădea semne de epuizare) Nu, nu-i nicio problemă!
(către consul) Am cererea (pentru paşaport) gata completată.
(consulul) Da, dar dacă veneaţi din timp…
(electorul) Din timp, înseamnă încă un drum. Înseamnă încă 350.000 de yeni.
(gorila) Şi cu ce suntem noi vinovaţi dom’le?
(electorul) Eu cu ce sunt vinovat?
(gorila) Cine e vinovat că aveţi actele în neregulă?
(electorul) Uite domne! Stai aşa, că m-am enervat iar. (către gorilă) Hai, că nu fac scandal. E numai gura de mine!
(gorila) Nu faceţi, dar aţi făcut.
(electorul) E numai gura de mine… Uite că l-am găsit! Am o cerere aici, în care mă legitimez tot cu certificat de naştere… Şi mi s-a eliberat (paşaportul). E de-acum 6 ani.
(consulul) Păi, de-acum 6 ani, dar…
(electorul) Aşa. Şi-ntre timp?
(consulul) Legea s-a schimbat.
(electorul) Aha! Şi-ntre timp, legislaţia s-a făcut aşa un fel de… npnp… Legea, legea pe ce se bazează? Aşa, pe cinstite.
(consulul) Legea este lege.
(electorul) Bun. Legea este… este făcută de oameni, da?
(consulul) Da.
(gorila) Şi noi trebuie s-o respectăm.
(electorul) Stai s-o luăm aşa… că văd că nu ne-nţelegem.
(gorila) Am o rugăminte. Domnişoara e-n comisie, nu este ca să dea informaţii consulare.
(electorul) Nu e ocupată. E un funcţionar public, eu sunt un cetăţean român, e-n serviciul meu.
(rumoare, protesete neinteligibile)
(al treilea membru) Nu puteţi să votaţi!
(electorul) Bun! Asta o lăsăm deoparte!
(neinteligibil)…actele!
(electorul) Păi, le am!
(consulul) Acte valabile!
(electorul) Pentru ce? Pentru schimbarea buletinului sau pentru vot? Stai, să ne-nţelegem! Pentru votare? Bun! Am înţeles. Am renunţat. Gata! Sunt un fel de animal care-a trecut pe-aici…
(consulul) Nu căă, sunteţi un fel de animal…Deci, nu…
(electorul) Stai, să ne-nţelegem. Legea, legea… Cine-o face domne?
(consulul) Nu eu personal, sau nu…
(electorul) Bun, am înţeles că nu vă luaţi răspunderea. Asta e specific tuturor birocraţiilor. (electorul) Nicio problemă! Cine face legea?
(gorila) Statul român!
(consulul) Statul român, da!
(electorul) Statul român din ce-i format?
(consulul) Din oameni.
(electorul) Din oameni şi teritoriu. Da? Legea nu-i făcută de teritoriu, nu? E făcută de oameni. Ce sunt oamenii?… Sunt nişte animale… raţionale. Da?
(gorila) Animale raţionale deci trebuie să respectăm…
(consulul) Tocmai că avem raţiune…
(electorul) Bun! Dacă avem raţiune, eu sunt aici în carne şi oase, am nişte acte care au şi poze, şi toate elementele de identificare, dovadă că mi-aţi luat şi paşaportul (la fotocopiat)…
(gorila) Dar nu aveţi ce vă trebuie.
(electorul) Aşa! N-am ce-mi trebuie. Hai, s-o luăm altfel.
(consulul) Trebuie să fie valabile.
(electorul) Bun, bun, bun, bun!
(consulul) Deci, dacă dumneavoastră vă expira chiar şi astăzi…
(electorul se lasă păgubaş) Bun, hai s-o lăsăm!
(Schimbă subiectul)
(electorul) Îî! Cine-i cu turismul, responsabil cu turismul aicea?
(gorila) Deci, o rugăminte. Nu este program consular. Este… (neinteligibil). Vă rog frumos.
(electorul) Nu, nu, că ţine de altceva. O altă chestie, pe care vreau s-o lămurim.
(gorila) Deci, nu putem să lămurim nimica.
(electorul) Nu trebuie să lămuresc rapoarte.(la poartă?) Ia, uitaţi ce-am găsit pe saitul ambasadei! Biroul de turism…
(consulul) În primul rînd, asta nu e pe saitul ambasadei.
(electorul) (??) tokio.mae.ro! Corect?
(electorul) Dar, de unde aveţi dumneavoastră printată asta?
(electorul, cu maliţie) Am printat-o eu acasă!
(consulul) În formatul acesta nu există!
(electorul) Cum adică… „în formatul acesta”? L-am formatat ca să intre-n pagină!… Şi-am mai pus unul. Că face o trimitere aici: info@romaniatabi.jp
(consulul) E biroul de turism, care nu este al ambasadei.
(electorul) Care nu este al ambasadei, dar… ia, uitaţi aici! Alexandru Şerban răspunde de el.
(consulul) Şi domnul Alexandru Şerban nu este angajatul ambasadei României la Tokio. Nu este aici. Dacă vedeţi, este o cu totul altă adresă.
(electorul) Ia, uitaţi ce mi-a făcut! Mi-a luat saitul meu, şi mi l-a lipit aici. Să se împăuneze cu turismul românesc în Japonia. Îî…cu bucătăria românească în Japonia. Asta, în ce bază?
(consulul) Atunci, vorbiţi dumneavoastră cu domnul Şerban.
(electorul) Vorbiţi cu domnul Şerban, că nu-i al meu! E-al dumneavoastră!
(gorila) Deci, am o rugăminte…
(electorul) Să-i spuneţi să…
(gorila) Deci, dacă aveţi nelămuriri, luaţi legătura…
(electorul) N-am timp io de astea! Io pierd mîine 45000 de yeni numai pentru că vin aici!
(gorila) Nu aveţi documentele necesare pentru a vota, sunt afişate pe sait…
(electorul) Da, tipic, românesc! Tipic! De parc-ar fi lege divină!
(gorila) Vă rog frumos, nu-mi creeaţi probleme.
(iese, îşi face bagajul în curte, iese în stradă)…
(electorul) Capsomania românească!… Mamă, ce draci am!
(zgomot de obiecte în buzunar, în cadenţa paşilor. zgomot de automobile)
Fine del primo tempo
–––––––––––
Secundo tempo Actul II Buletinul de Hiroshima
(electorul, cu o mutră virilă cam ca 007 în Rising Sun, privind roată să nu fie auzit) Mai încerc o dată… Este ora 20:24. Secţiile de votare pînă la ora 21:00. Ia, să vedem secţia de votare de la Ambasada României din Tokio…(zgomotele străzii)
(electorul) Iar am venit.
(gorila) Aţi rezolvat cu actele?
(electorul) Nu, nu, am un act aici. Să vedem dacă merge. (scoate buletinul de Hiroşima alien registration card)
(e lăsat să aştepte în lobby. toată acţiunea se petrece în lobby)
(gorila) Asta e alien registreişăn card.
(electorul) Da, dar suntem oameni.
(gorila) Păi, fără acte de identitate valabile nu se poate.
(electorul) Mai vedem. Vedem, poate şi-au făcut vreun proces de…
(gorila) Staţi că vine domnul (doamna?) abasador să…
(electorul) Bine.
(gorila) Luaţi loc.
(electorul) Se vedem, doamna ambasador, ce zice…
(voci din secţia de votare.)
(gorila) Deci domnul ambasador a zis că dacă nu aveţi documentele necesare…
(electorul) Şi totuşi. E o problemă totuşi. E o problemă umană.
(voci din secţie iese consulul în timp ce-l conducea spre ieşire pe unul dintre puţinii electori din Tokio)
(electorul) Bună seara! Auziţi, ce ziceţi de ăsta? (şi scoate buletinul de Hiroşima)
(consulul) Da, este un registreişăn alien card. Nu este un act românesc.
(electorul) Da, dar scrie aici: România. Dar dumneavoastră recunoaşteţi literele?
(consulul) Da. Nu se poate vota. Uitaţi, noi avem afişate…
(electorul) Am crezut că v-aţi făcut vreun proces de conştiinţă între timp.
(consulul) De ce să-mi fac procese de conştiinţă?
(electorul) Pentru că sunteţi om, şi omul are conştiinţă.
(consulul) Da, dar..
(electorul) Mă ascultaţi un pic? Da. ştiu, ştiu, birocraţiile întotdeauna au acoperire. Însă, vreau să vă avertizez asupra unui lucru. (spus apăsat) Supralegalismul este la fel de rău ca anomia… Ce aveţi de spus?
(consulul) Este opinia dumneavoastră, eu doar îmi fac treaba, nu aveţi acte valabile, nu puteţi vota.
(electorul) N-am acte valabile, nu exist! A! (neinteligibil) Aşa. Mîine vin aici pentru schimbarea paşaportului.
(consulul) Da, dar am încercat să vă explic, dacă mă lăsaţi să vă explic toată procedura, pentru că nu-i aşa de simplu în cazul dumneavoastră.
(electorul) De ce?
(consulul) Pentru că aveţi actele expirate de… mai mult timp. Că am nevoie de identificarea dumneavoastră ca cetăţean român, în ţară.
(electorul) Haideţi să v-arăt…
(consulul) Dumneavoastră puteaţi să renunţaţi la cetăţenia română.
(electorul) Dacă renunţam la cetăţenia română, aş fi apărut în monitorul oficial, şi abia de atunci încolo… se consideră că nu mai sunt.
(apare o persoană nouă, ce se va recomanda mai tîrziu, ambasador)Bună seara!
(electorul) Bună seara! Oh!
(excelenţa-sa) Neagu mă numesc.
(electorul) Marius Delaepicentru
(excelenţa-sa) Cu ce pot să vă ajut, domnu Marius?
(electorul) Cine sunteţi dumneavoastră?
(excelenţa-sa) Eu sunt ambasadorul României.
(electorul) Ah! (interjecţii de surpriză) Am transpirat!
(electorul, cu vocea scăzută, vizibil emoţionat) Eu sunt Marius Delaepicentru. Cred că mă cunoaşteţi… Îmi pare rău, cred că mi-am uitat, alea cum îi zice, cărţile de vizită acasă.
(excelenţa-sa) Nu face nimic! Luaţi loc. Spuneţi!
(electorul) Am venit să votez.
(excelenţa-sa) Dar am înţeles că nu aveţi actele care trebuie.
(electorul) Da. Dar sunt acte, totuşi eliberate de statul român.
(excelenţa-sa) Da, numai că ele au expirat.
(electorul) Bun! Şi ce trebuie să dovedesc eu aici?
(excelenţa-sa) Dumneavoastră trebie să dovediţi, nu trebuie să ne dovediţi nouă nimic. În carte scrie aşa: Puteţi să votaţi atunci cînd aveţi acte de identitate valabile. Adică, să fie valabile. Înţelegeţi ce vreau să…
(electorul) Bun! Şi dacă eu spun că sunt român, cetăţean român, de ce nu mi se…
(excelenţa-sa) Pentru că nu ne permite legea. Legea nu ne permite…
(electorul) Legea este divină, sau raţională?
(excelenţa-sa) Nu facem… aici nu facem teorie din asta…
(electorul) Păi, asta-i practica! Iar practica se bazează pe un orizont teoretic.
(excelenţa-sa) Avem instrucţiuni foarte clare. Scrie, au venit… (vorbă tăiată)
(electorul) De la cine le-aţi primit?
(excelenţa-sa) De la ministerul de externe care le primeşte de la cei care organizează votarea.
(excelenţa-sa) Ni s-a spus aşa: Cetăţenii români aflaţi în străinătate, pot să voteze, atunci cînd prezintă documente valabile.
(electorul) Opinia dumneavoastră sinceră care ar fi?
(excelenţa-sa schimbă vorba) Opinia mea sinceră, io o să vă-ntreb altceva. Cum staţi dumneavoastră în această ţară?
(electorul) Legal.
(excelenţa-sa) Pe baza cărui document?
(electorul) Pf! Documente sunt o grămadă!
(excelenţa-sa) Nu. Paşaportul dumneavoastră cînd a expirat?
(electorul) Anul trecut.
(excelenţa-sa) Şi de ce n-aţi făcut nimic ca să-l, să-l reînnoiţi?
(electorul) Pentru că… mă costă prea mult. Sincer.
(excelenţa-sa) Bun! Să vă întreb eu pe dumneavoastră ceva. Dacă dumneavoastră… (vorbă tăiată)
(electorul, căutînd ceva) Parcă mai aveam pe aici un paşaport. A căzut cumva pe-aici?
Nu. Ăsta e. Nu, nu. Mai am unul. Ăsta-i ăla vechi. (caută în mapă. îl găseşte. excelenţa sa îşi înghite între timp vorba) A!, mai am unul, mai am unul. (răsuflă uşurat)
(excelenţa-sa) Dacă dumneavoastră vreţi să călătoriţi acuma… (vorbă retezată)
(electorul) Ei, n-o să pot!
(excelenţa-sa) Şi ce faceţi în această situaţie?
(electorul) În această situaţie… vin la dumneavoastră.
(excelenţa-sa) E! În această situaţie trebuia să ne căutaţi de acum un an de zile, de cînd v-a expirat paşaportul.
(electorul) N-am avut timp.
(excelenţa-sa) Îmi pare foarte rău, dacă nu aveţi timp să vă rezolvaţi aceste probleme, noi nu putem să facem nimic pentru dumneavoastră.
(electorul) Aşa! Mîine ce piedici îmi mai puneţi?
(excelenţa-sa) Mîine nu vă pun nicio piedică.
(consulul) Întrucît paşaportul e expirat de un an de zile… (vorbă retezată)
(electorul) Aşa. Şi identificarea o puteţi face după. Oricum, se duc actele la serviciul de paşapoarte. Nu?
(excelenţa-sa) Domnu Marius, nu se face aşa! Să vă spun ceva, că nu mai facem acest lucru. Acuma vă facem altceva. Vă eliberăm un document de călătorie cu care puteţi să vă duceţi de aici pînă în România…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …şi atît. Cu ăla nu puteţi să votaţi*. Îmi pare foarte rău, acestea sunt dispoziţiile legale pe care le-am primit.
(electorul) Şi totuşi, e o problemă aici.
(excelenţa-sa) E.
(electorul) Legea poa să fie proastă! Poa s fie srîmbă!
(excelenţa-sa) Vă rog frumos, să ne reclamaţi.
(electorul) Nu! Ar trebui să fie situaţia asta în rapoartele dumneavoastră. Sincer.
(excelenţa-sa) Io o prez…
(electorul) Aş vrea să le văd. Nu, nu eu. Aş vrea să ştiu de ele.
(excelenţa-sa) N-aveţi căderea…(vorbă retezată)
(electorul) Aş vrea să…
(excelenţa-sa) Puteţi să consultaţi la ministerul de externe. Puteţi să vedeţi acolo cîţi cetăţeni români, o să se facă o situaţie, cîţi cetăţeni români s-au prezentat la vot fără să aibă acte. Au fost refuzaţi deoarece legea nu-ne-per-mi-te să vă lăsăm să vo.. Eu, sincer, regret din suflet treaba asta.
(electorul) Ştiţi că la fiecare birocraţie, în raport trebuie opinia personală şi propuneri de îmbunătăţire.
(excelenţa-sa) Da.
(electorul) Aveţi? Le aveţi?
(excelenţa-sa) Eu?
(electorul) Da. Nu neapărat acum.
(excelenţa-sa) Eu nu le am acum, pentru că procesul de votare nu s-a-ncheiat. Procesul de votare se închide la ora 9. Noi o să facem, bineînţeles că o să facem un raport, şi-o să scriem: Avem un caz, un cetăţean care s-a pregătit, a venit aicea… Mie personal îmi pare foarte rău, pentru că dumneavoastră aveţi spirit civic.
(electorul) Asta vroiam să aud!
(excelenţa-sa) Da, domne! Eu sincer, personal, am toată simpatia pentru dumneavoastră, că VREŢI să votaţi, domne! Este o chestie pe care foarte multă lume.. nu o are! Din păcate, nu putem să vă permitem să faceţi asta, pentru că este ilegal.
(electorul) Hm!
(excelenţa-sa) Şi fiind ilegal…
(electorul) Cu ce s-ar lăsa? Cu ce pedeapsă s-ar lăsa?
(excelenţa-sa) De ce trebuie să mă pedepsească pe mine?
(electorul) Ştiţi de ce? Pentru că, uneori, ca să arătăm că e drept, tre’ să suportăm o pedeapsă.
(excelenţa-sa) Suportaţi-o dumneavoastră!
(electorul) Eu o suport. Deja o suport. Şi-am mai suportat.
(excelenţa-sa) Eu nu-mi permit să fac aceste erori, domne! Nu pot!
(electorul) De ce?
(excelenţa-sa) Pentru că meseria mea nu-mi permite.
(electorul) Bun! Ce e mai important pentru dumneavoastră? Scuzaţi-mă că vă iau un interviu… practic. Ce-i mai important? Omenescul din dumneavoastră, sau să fiţi sclavul unei cariere?
(excelenţa-sa) Eu sunt sclavul unei cariere, pînă în momentul în care sunt pensionar. Pînă atunci, eu nu pot să fac altceva, decît ce mi se spune, şi ce e legal.
(electorul) Am înţeles, am înţeles!…O temă pentru acasă… (îi înmînează două coli scrise) E o experienţă de acum 6 ani, povestită pe internet.
(excelenţa-sa) Da.
(electorul) Astea sunt actele.. povestite acolo (arată un vraf de copii după actele de acum 6 ani). Şi mai e o chestiune.
(electorul schimbă de subiectul)
(electorul) În legătură cu…(îi înmînează un print după două pagini de internet)
(excelenţa-sa) Mă iertaţi, dar nu am ochelarii la mine.
(electorul) Ah! Aveţi +1 cumva? Că şi eu am. (îi înmînează ochelarii) Scuzaţi-mă sunt din ăia de 100 de yeni.
(excelenţa-sa) Nu face nimic, că şi eu tot din ăştia am… Cu domnul Şerban ce problemă mai aveţi?
(electorul) Domnul Şerban mi-a lipit un link către saitul meu, fără să mă-ntrebe.
(excelenţa-sa) Asta, discutaţi cu dînsul.
(electorul) Nu! Dumneavoastră discutaţi.
(excelenţa-sa) Eu nu am ce discuta.
(electorul) Trimiterea e-aici, la mae.ro. Este numele ministerului în joc.
(excelenţa-sa) Domnul, vă spun încă o dată. Domnul Şerban nu este subalternul meu. Domnul Şerban e subalternul doamnei Udrea, şi al celor care lucrează pentru dînsa. Eu personal, nu pot să-i spun domnului Şerban nici dă-te mai încolo. Eu pot să-i spun lui: domnu Şerban, te rog frumos, ascultă-mă cînd îţi spun ceva. Eu nu pot să-l trag de urechi. Nu am căderea.
(electorul) Dar puteţi să-i interziceţi să mai lipească numele meu de MAE.
(excelenţa-sa) Dumneavoastră puteţi să faceţi asta.
(electorul) Şi dumneavoastră sunteţi cetăţean. Îmi pare rău că vă spun asta.
(excelenţa-sa) Da! Avem o problemă de comunicare. Eu vă spun ce pot să fac, eu ştiu ce pot să fac, dar ştiu foarte bine cît de mult pot să mă-ntind. Să ştiţi că n-am ajuns ambasador aicea, făcînd chestii d-astea omeneşti.
(electorul) Da, vă cred.
(excelenţa-sa) Asta este! Dacă vrei să ajungi aici unde sunt eu, tre să faci chestiile care sunt legale. Indiferent dacă-ţi plac sau nu. Sunt multe chestii pe care le fac, şi care, personal, vă spun sincer, nu-mi plac! Dar n-am ce să fac!
(electorul) Da. Mai am ceva de căutat pe net. Este vorba despre cel mai cunoscut consul japonez din toată istoria. (este vorba despre Chiune Sugihara)
(excelenţa-sa) Da, ştiu povestea. Mulţumesc frumos, cunosc foarte bine povestea.
(electorul) Bun!… Ştiţi cum îl cheamă, da?
(excelenţa-sa) Cunosc povestea.
(electorul) Cum îl cheamă?
(excelenţa-sa) Nu mă interesează numele. Ştiu foarte bine ce-a făcut, şi ştiu care e importanţa lui. Nu se compară!
(electorul) Se compară.
(excelenţa-sa) Nu se compară!
(electorul) Se compară la nivel uman, e drept.
(excelenţa-sa) Nu-i adevărat!
(electorul) Dumneavoastră număraţi în vieţi omeneşti, probabil.
(excelenţa-sa schimbă vorba) Nu, nu. Dumneavoastră veniţi şi-mi spuneţi mie că n-aveţi timp, şi n-aveţi bani, să vă faceţi paşaport.
(electorul) N-am!
(excelenţa-sa, într-o tentativă de culpabilizare) Ce faceţi dumneavoastră? Mă scuzaţi că vă-ntreb.
(electorul) Muncesc.
(excelenţa-sa) Unde?
(electorul) Am propria mea prăvălie.
(excelenţa-sa) Şi, acolo cîştigaţi bani, sau nu?
(electorul, zîmbind) Acuma, nu.
(excelenţa-sa) Acuma, nu. Îmi pare foarte rău pentru dumneavoastră! Dar eu nu pot să permit ca un cetăţean român să facă aşa ceva!
(electorul) Să, ce?
(excelenţa-sa) Vă spun că manifestaţi o neglijenţă…
(electorul) Nu e neglijenţă. Pe mine, ca să vin aici, mă costă… mîine nu deschid prăvălia…
(excelenţa-sa) aşa,
(electorul) …şi pierd 45000 de yeni.
(excelenţa-sa) Cîştigaţi 45000 de yeni pe zi?
(electorul) Îm! Teoretic… Din care, mai rămîn şi eu cu cîteva mii.
(excelenţa-sa) Eu nu cîştig banii ăştia.
(electorul) Nici eu nu-i cîştig. Pentru că, dacă vă dau bilanţul contabil, o să vă speriaţi.
(excelenţa-sa) Să vă spun ceva: asta nu vă scuză cu nimica, dom le. Problema mea ştiţi care este? Uite, eu sunt acuma foarte supărat…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …pentru că, dacă mîine vi se întîmplă ceva, eu tre să vă apăr…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …şi n-am cum!
(electorul) O s-aveţi!
(excelenţa-sa) Nu! N-am cum.
(electorul) Emm! Mă apără statul japonez, că-i mai… e mai cumsecade!
(excelenţa-sa) Probabil că da. Dar atîta vreme cît dumneavoastră vă declaraţi cetăţean român…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …şi nu aveţi actele care să dovedească acest lucru…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …sunteţi vulnerabil.
(electorul) Mda! Mă rog. E o chestiune de viziune.
(excelenţa-sa) Este foarte adevărat! Eu, ştiu, pentru că am mai avut cazuri d-astea. Să ştiţi că nu sunteţi prima persoană care se prezintă aici, la noi, cu paşaportul expirat. Am mai avut şi altele. Au venit la noi în ultima clipă, cînd erau înghesuiţi, erau pe cale să fie arestaţi, şi-au început să protesteze aici că (bate în masă) de ce nu le fac eu imediat? Cînd vor ei, atuncea!
(electorul) A, bine…
(excelenţa-sa) Nu avuseseră timp…(vorbă retezată)
(electorul) …mă bucur că mă băgaţi în tagma borfaşilor…
(excelenţa-sa) Dumneavoastră vă băgaţi…(vorbă retezată)
(electorul) …dar nu cred că e cazul.
(excelenţa-sa) Păi, asta faceţi domne! Vă situaţi în aceeaşi tabără cu nişte oameni care, nu prea au aceeaşi situaţie ca a dumneavoastră.
(electorul) Oricum, vă mulţumesc. Am înţeles mesajul. Nu-i nicio problemă!
(excelenţa-sa) Eu nu-nţeleg un lucru, domne! De ce vreţi să fiţi vulnerabil?, cum v-am spus, vă prinde unu, mîine pe stradă, fără acte…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …şi vă… (vorbă retezată)
(electorul) Aici nu e ca-n România! Nu e stat poliţienesc!
(excelenţa-sa) Aşa credeţi dumneavoastră!?
(electorul) Da!
(excelenţa-sa) Aşa cred şi fete d-astea care vin la noi…(vorbă retezată)
(electorul) Da, bine! Fetele, treaba lor ce fac! Ele nu s-au integrat! Eu sunt însurat de 12 ani, aici!
(excelenţa-sa) Vă bazaţi pe soţia dumneavoastră că vă scoate din acest rahat?
(electorul) Da!
(excelenţa-sa) S-ar putea ca ea să nu vă scoată!
(electorul) Ei, nu mă scoate, nu mă scoate! Asta mi-a fost soarta!
Ştiu, dar…(vorbă retezată)
(electorul) Să fiţi sigur că n-o să cer ajutorul statului român!
(excelenţa-sa) Grija mea, atîta vreme cît aveţi paşaport românesc, şi vă declaraţi cetăţean român, este că vreau să vă protejez!
(electorul) Nu, vă mulţumesc!
(excelenţa-sa) Nu că vreau. TREBUIE să vă protejez! Şi dumneavoastră vă puneţi singur, într-o situaţie în care nu puteţi fi protejat! N-am cum să v-ajut! Oricine, autoritatea japoneză care vă caută la acte…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …o să zică: dumneata eşti aproape un apatrid în acest moment, pentru că nu ai acte! Nu-a-ve-ţi ac-te valabile!
(electorul) Viza e valabilă!
(excelenţa-sa exasperată) Cum poa să fie viza valabilă pe un paşaport care e expirat, domne? (excelenţa-sa) Dumneavoastră nu-nţelegeţi! În momen…(vorbă retezată)
(electorul) Hai, să v-arăt ceva.
(excelenţa-sa) …tul în care paşaportul şi-a pierdut valabilitatea, viza nu mai există!
(electorul) Viza mai există!
(excelenţa-sa) Nu există! Cum să existe, cînd…(vorbă retezată)
(electorul) Există chiar înainte de a fi aplicată pe paşaport! (scoate dovada)
(excelenţa-sa) Avem o problemă reală de comunicare.
(electorul) Aşa. Vă-nţeleg, vă-nţeleg!
(excelenţa-sa) Paşaportul este expirat. Aţi înţeles? Viza care era pe el nu mai e valabilă!
(electorul) Am fost într-o situaţie asemănătoare acum 6 ani.
(excelenţa-sa) Aşa. Şi?
(electorul) Am făcut cererea…
(excelenţa-sa) da,
(electorul) …m-am legitimat cu certificatul de naştere…
(excelenţa-sa) Da, domne, cunosc procedura, că asta facem toată ziua. Domnişoara Ghimici…(vorbă retezată)
(electorul) Viza mi-a fost eliberată înainte ca paşaportul nou să fie gata.
(excelenţa-sa) Dumneavoastră sunteţi mult mai deştept decît mine, îmi cer scuze, vă mai spun încă o dată. Paşaportul dumneavoastră nu este valabil! Deci viza dumneavoastră de plecare credeţi că este valabilă. Nu este!
(electorul) Este!
(aici se cuvine o precizare: se pare că ne-am înţeles separat. Eu vorbeam de şedere, şi de funcţia de document de identitate a paşaportului, în timp ce excelenţa-sa se referea la călătorie. Abia la transcrierea de faţă am auzit cuvîntul „plecare”. Bineînţeles, pentru călătorie, e nevoie de o viză, pe care nu ţi-o aplică nimeni pe paşaport expirat. Şi, în genereal, paşapoartele expirate nu mai sunt documente de călătorie. Dar pot fi folosite ca documente de identitate valide, în ţara de reşedinţă. Şi dacă paşaportul rămîne şi după expirare valabil, dar numai ca document de identitate, atunci, şi viza de şedere rămîne valabilă pînă la schimbarea paşaportului, ce poate avea loc într-un an, sau în zece, în cazul unei vize de şedere permanentă, iar posesorul nu călătoreşte în acest răstimp. Cu alte cuvinte, paşaportul îşi pierde dimensiunea dinamică, dar şi-o păstrează pe cea statică.)
(excelenţa-sa) Bun! Atunci, n-avem ce discuta. Nu avem ce să discutăm!
(electorul) Mie mi-a fost eliberată o viză de şedere, pe paşaport expirat. Nu aplicată pe paşaport expirat, dar… eliberată!
(excelenţa-sa, cu ironie) Vă rog frumos, să discutaţi cu ăia! Da? Dacă ei vă pot da o hîrtie în care spune: domnu Marius e total înafara regulilor, şi are voie să voteze, vă rog să vă duceţi la ei.
(electorul) Vă mulţumesc pentru grijă!
(excelenţa-sa) N-aveţi pentru ce! Îmi pare rău că v-aţi deplasat pînă aici…(vorbă retezată)
(electorul) Era un drept elementar! Păcat!
(excelenţa-sa) Păcat! Într-adevăr…(vorbă retezată)
(electorul) Un drept universal, aş putea spune.
(excelenţa-sa) Personal, îmi pare rău.
(electorul) Dreptul de a alege şi de a fi ales.
(excelenţa-sa) Din păcate…(vorbă retezată)
(electorul) Scris în carta drepturilor omului.
(excelenţa-sa) …numai că legea scrie: trebuie să aveţi acte valabile!
(electorul) Da, da, cunosc, cunosc, CUNOSC! Ah, ce păcat că luaţi legea drept Biblie! Dacă aţi lua Biblia drept Biblie, ar fi mult mai simplu!
(excelenţa-sa) Probabil că da.
(electorul) Vedeţi dumneavoastră, moderaţia…(se răzgîndeşte) Legalismele sunt ca anomia!
(excelenţa-sa) Aveţi dreptate.
(electorul) Bun! Scuzaţi-mă că v-am reţinut…
(excelenţa-sa) Nu face nimic. Asta o păstrăm (textul postat de mine pe internet) pentru… o punem la dosar, acolo, ca s-avem şi noi o poveste. Să vedem ce s-a-ntîmplat în…
(electorul) Aşa, şi… aştept, adică nu eu aştept, să scrieţi raportul.
(excelenţa-sa) Sigur că da. N-aveţi nicio grijă, că va fi menţionat că dumneavoastră aţi vrut să votaţi şi noi n-am putut să vă lăsăm, pentru că…,
(electorul) …şi-am venit chiar de două ori!
(excelenţa-sa) Sincer, îmi pare foarte rău pentru toată chestia, pentru toată povestea asta. Dar nu pot să fac acest lucru.
(electorul) Vă mulţumesc! (către gorilă) Suzaţi-mă că v-am dat răcori.
(excelenţa-sa) N-aveţi pentru ce!
(electorul) Noapte bună! (sunete de obiecte în buzunar, fundal motorizat, oftat, zgomot de motoare)
În fine!
–––––––––-
* Domnul ambasador şi-a schimbat opinia după scandalul pe care l-am făcut pe la diversele instituţii ale statului. Înainte de alegerile din 22 noiembrie 2009 am fost sunat să trimit poze pentru un titlu de călătorie, document eliberat gratuit, şi în baza căruia am votat. Cum ar veni, pe 7 iunie nu s-a putut, dar după scandaluri şi sute de ore pierdute pe memorii şi sesizări, s-a putut.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
7 comments