Fără buletin

Chichi no furusato

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2010/09/30

-Tată, pot veni azi la tine la cîrciumă? Am o veste bună. Nu ţi-o spun dacă nu mă laşi să vin.
-Bine, vino; 🙂 îi spun la telefon. (Aveam încotro?)
………
Tetsu intră ţanţoş cu un plic în mînă. Mi-l înmînă solemn. Îl deschid. Citesc în grabă… premiul de aramă (bronz)… locul III, din 541 de lucrări.

Tema fusese generoasă: pictaţi ceva înduioşător. orice. Îl felicit şi-l strîng în braţe. Aflu apoi că pe 9 şi 10 octombrie, lucrarea va fi expusă, împreună cu altele, la Muzeul de Artă Contemporană din Hiroşima.

Bietul Tetsu! A pictat fără vreo îndrumare, cu mîna lui stîngă, seara, în timp ce păzea singur casa. Maică-sa i-a trimis lucrarea fără să-şi facă vreo speranţă. Şi iată că juriul, probabil mişcat şi de titlu (locul de baştină al tatălui meu) i-a acordat premiul.

Chichi no furusato

Jos: Crudul (înainte de decupare):
 
 

2007-10-0572-015


(Fotografie luată la Rînca, cu un bătrîn aparat Minolta α-303si, pe negativ Kodak ISO400; negativ scanat.)
 
…şi o caligramă scrisă cu mîna dreaptă:

sei


(vieţui)

Ideograma are circa 500 233 de citiri (cele mai multe alocate unei singure ideograme), din care 36 oficiale, însă sensurile de bază sunt a vieţui (ikiru) a lăsa să trăiască (ikasu), a se naşte (umareru), sau proaspăt, pe viu (nama). În compusul (altminteri pleonastic şi niţel scorţos) seimei (生命) are sensul generic: viaţă.

● Fizica poliţienească – Cinematica

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2010/09/22

V-aţi întrebat vreodată ce reprezintă din punct de vedere juridic un bilet de călătorie?

Răspunsul care vă vine imediat în minte este că biletul reprezintă dovada încheierii unui contract comercial. Este adevărat. Vrem să ne deplasăm din punctul A în punctul B. O putem face şi pe jos, însă durează mai mult, sau ne este peste puteri. Aceeaşi distanţă o putem parcurge mecanizat şi rapid. Deci, cumpărăm în principal timp, şi doar în subsidiar, o relativă libertate de circulaţie.

Însă să vedem ce alte implicaţii are contractul. În bilet poate fi inclusă şi o asigurare de viaţă, şi chiar şi un act anticipator de stare civilă. (v. mai jos) Acelaşi bilet dovedeşte şi că pasagerul recunoaşte, şi e dator să respecte regulamentul de transport. Constatăm că avem în faţă o convenţie civilă complexă, cu o secţiune scrisă, cu alta verbală (instructajul de călătorie) dar cu accept reciproc prezumat. Agentul se angajează să ducă pasagerul într-un anumit loc, într-o anumită marjă de viteză, eventual la o anumită oră, şi cu un minimum de prejudicii aduse sănătăţii pasagerului. În schimb, pasagerul, în virtutea dreptului la liberă circulaţie, se obligă să-şi limiteze chiar dreptul la liberă circulaţie şi să se supună regulamentului de transport. În cele mai multe situaţii pasagerul îşi limitează parţial şi dreptul la a-şi alege traiectoria în spaţiu. Coboară adesea la staţia proximă destinaţiei sale, dar nu neapărat la scara blocului.
Vom detalia aspectul constituţional. Nu înainte de o mică discuţie despre locomoţie.

Locomoţia

Locomoţia este forma prin care subiectul se deplasează cu consum de energie cinetică. Nu poate fi considerată locomoţie căderea liberă a subiectului. Căderea ghidată – activ sau pasiv – însă, da. După soluţia tehnică adoptată, locomoţia poate fi: prin mijloace propri sau sub acţiunea unei forţe exterioare. În mişcare, subiectul poate fi activ (ca în cazul bicicletei, al mersului pe jos sau al conducerii unui vehicol) sau pasiv, atunci cînd este pasager al unui vehicol (oricare ar fi el).

Limitele locomoţiei

Legitimitatea locomoţiei se află în dreptul individual şi constituţional la libera circulaţie, însă nici traiectoria, nici viteza nu sunt nelimitate. Am văzut mai sus că limitarea traiectoriei poate avea loc în virtutea unui contract civil, cînd, de regulă, subiectul este pasiv, şi îşi poate păstra doar un grad de libertate permis de habitaclul vehicolului. Dacă nu ar fi aşa, am putea să ne prevalăm de dreptul nostru constituţional de a călători pe capota unui vehicol, sau pe acoperişul vagoanelor, ceea ce ar fi un abuz. Un alt abuz ar fi să-i cerem mecanicului de locomotivă să oprească unde vrem noi, eventual, să-i cerem să părăsească linia ferată şi s-o ia pe mirişte. Cînd prin contract, subiectul este pasiv, nu are voie să preia comanda vehicolului. În anumite condiţii comanda poate fi preluată punctual, însă nu în virtutea dreptului la liberă circulaţie. Astfel, în tren, prin tragerea semnalului de alarmă în mod abuziv pasagerul este de trei ori culpabil: 1) opreşte vehicolul acolo unde prin contract nu e nici momentul nici locul 2) preia comanda fără să aibă permis de conducere (care de fapt e un privilegiu) 3) consecinţă a primelor două, le lezează altora dreptul la liberă circulaţie. Totuşi unele contracte de transport permit preluarea indirectă a comenzii. Cele mai multe staţii de autobuz din Japonia sunt facultative. Pentru a opri autobuzul într-o staţie, pasagerul are la dispoziţie 70-80 de butoane în habitaclu. Poate apăsa pe oricare, şi, în urma semnalului auditiv şi sonor, la următoarea staţie, şoferul opreşte autobuzul. Autobuzul poate fi comandat şi din exterior. Fluturarea mîinii sau simpla prezenţă a cuiva în staţie are drept consecinţă oprirea. Un grad de libertate şi mai mare îl permite circulaţia cu taxiul.
Aşadar, am văzut că dreptul la liberă circulaţie poate fi limitat:
● printr-un contract civil cu extensie comercială,
● printr-un accept verbal sau tacit reciproc dar necomercial (cînd cineva urcă în maşina altcuiva),
● în virtutea unui privilegiu (permisul de conducere),
● în virtutea altui drept constituţional (la viaţă, la îngrijire medicală etc.),
● prin măsuri administrative (interdicţia sau condiţionarea expresă a pătrunderii în anumite spaţii),
● prin măsuri de drept procedural penal (interdicţii de mişcare motivate judiciar), sau chiar
● prin norme de circulaţie (cînd nu ai bec la bicicletă, şi s-a-ntunecat, nu mai ai voie să pedalezi. Împingi la ea, iar bicicleta, din vehicol, devine bagaj. Tot aşa, nu ai voie să traversezi strada pe oriunde.)

Ce mai rămîne din dreptul la liberă circulaţie?

Păi, nu prea mult. Constituţia garantează în mod raţional numai dreptul la liberă circulaţie pe jos cu modulul vitezei, riguros mai mare ca zero. Constituţia nu garantează nici traiectoria nici viteza. Şi e firesc să fie aşa.

Limitele dreptului de a circula incognito

Contractele de transport de pasageri pot prevedea necesitatea identificării pasagerilor la îmbarcare. De regulă, identificarea persoanei este necesară în situaţia în care călătoria se face cu trecerea în altă jurisdicţie naţională, sau cînd călătoria are potenţialul de a duce la o transformare ireversibilă de stare civilă, mai precis, la moartea pasagerului fără ca proba obiectivă a morţii să poată fi prelevată. De aceea, agentul de transport trebuie să păstreze şi să actualizeze listele de pasageri, pentru că ele devin acte premergătoare la obiectivarea transformării de stare civilă. Listele de pasageri se folosesc şi ca probă în constatarea naşterii sau a căsătoriei în vehicule al căror regim de mişcare nu permite deturnarea sau escala în timp util.

La mijloacele terestre, viteza de transport este cea care poate condiţiona identificarea la îmbarcare. La 300Km/oră se mai poate încă circula incognito, chiar dacă, la un moment dat, rezervarea pentru partea comercială a contractului poate fi nominală. Nu ştim încă dacă la 800Km/oră va mai fi valabilă permisiunea. Identificarea persoanei la îmbarcarea în mijloacele aeriene, navale şi cosmice poate fi condiţionată nu numai de viteză, ci şi de proprietăţile spaţiului traversat. Pentru un feribot ce traversează ape uşor de sondat, sau pentru vaporaşul din Herăstrău, nu e nevoie de identificare la îmbarcare. La unele curse aeriene (chiar interne) însă e mai mare necesitatea identificării pasagerilor la îmbarcare. Să ne imaginăm numai că o cursă Toronto-Voncover este deturnată din motive meteorologice, şi face o escală 200Km mai la sud, la Seattle. Pasagerii vor fi puşi în situaţia de a se identifica pe teritoriul altui stat. Dacă nu vor figura pe o listă de pasageri, vor avea o problemă de legalitate.

Pietonul şi drepturile lui

Din textul de mai sus am văzut că dreptul constituţional la liberă circulaţie este garantat numai pentru pietoni. Cînd pietonul este pasager pasiv al unui vehicul, el rămîne din punct de vedere constituţional pieton, fie că şade în vehicul, fie că umblă pe puntea unui vas, fie că stă în picioare pe scara rulantă. Acuma, pietonul pieton, poate fi deturnat de la traiectorie, prin amplasarea semnelor de circulaţie. Semnul de circulaţie nu poate fi pus decît cu rost. Dacă am absolutiza dreptul la liberă circulaţie, atunci am avea dreptul să contestăm egocentrist legitimitatea amplasării semafoarelor şi a pasajelor pietonale sub- supra- (sau pur şi simplu) terane, ceea ce ar fi un abuz din partea noastră. Ştim că, după adresare, semnele de circulaţie sunt de trei feluri: pentru conducători, pentru pietoni şi pentru ambele categorii deopotrivă. Ştim că dreptul de a conduce un vehicul nu este unul fundamental. Exercitarea lui presupune licenţierea titularului, care nu e garantată de Constituţie. Acuma, de ce-o trebui să fim noi, pietonii, cu dreptul fundamental garantat de Constituţie, obligaţi de lege să purtăm buletin, atunci cînd umblăm regulamentar pe trotuar? Nu ştiu. Pot doar să presupun. Dreptul la liberă circulaţie nu mai este un drept, ci un privilegiu atestat de permisul de pieton, numit curent buletin de identitate sau carte de identitate.

Cît de constituţional e carnetul de pieton?

Este obligaţia de a purta buletin una constituţională? Nu. Sub nicio formă. Nici ca pieton, iar în unele cazuri, nici ca pasager. Buletinul nu e pomenit în niciun articol din Constituţie. Nici la drepturi, nici la îndatoriri.

Dacă obligaţia de a purta buletin ar fi constituţională, singurul drept care ne mai rămîne este cel la liberă nemişcare, şi acela violat din cînd în cînd, cînd suntem obligaţi să ne prezentăm pe la vreun ghişeu de-al administraţiei, pentru înoirea „carnetului de pieton” ce, în acest fel, nu ne maigarantează nici măcar dreptul la nemişcare. Trebuie să observăm că dreptul la liberă circulaţie ne este garantat numai în cazul particular al căderii libere. Pentru a ne arunca de la etaj nu ne trebuie buletin.

Doar acreditarea ideii că statul pedepseşte dreptul la liberă circulaţie, fără afişaj public (grafic sau pictografic) la loc vizibil, fără preaviz, pedeapsă motivată de „lipsa carnetului de pieton”, mă face să mi se zbîrlească pielea, dar îmi dă şi un chef nebun să dau în judecată statul şi să ridic obiecţia de neconstituţionalitate. O facem?

Iată o idee: mergeţi în faţa unui obiectiv de interes deosebit (Palatul Victoria, Palatul Cotroceni sau similarele) şi apucaţi-vă să-l fotografiaţi. Cînd veţi fi legitimaţi de gabori, arătaţi-le o fotocopie după buleti, şi aceea, cu CNP-ul alterat, să vedeţi ce zic. La nevoie, completaţi verbal cifrele lipsă din CNP. Dacă veţi fi amendaţi, supuneţi-vă, dar nu plătiţi amenda. În termenul legal, faceţi întîmpinare. La proces va trebui să obiectaţi prin excepţia de neconstituţionalitate. Simplu, nu?

Iar acum, vă propun să ne destindem niţel:

● Fizica poliţienească – Topologia

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2010/09/21

Pînă la ce distanţă avem dreptul legal de a ne depărta de documentul de identitate?

Întrebarea pare una glumeaţă. Nu este. De ce? Pentru că, aşa cum am arătat în capitolul precedent (Statica şi dinamica poliţienească) avem în fiinţa noastă transcendenţe pe care nu ni le poate ignora/contesta nimeni, fără să ne lezeze demnitatea.

Ştiţi că putem fi opriţi oriunde de către orice poliţist. Iar dacă nu arătăm cartea de identitate putem fi amendaţi sau primim un avertisment. Întrebarea mea este: există vreo normă care să precizeze distanţa maximă pînă la care ne putem depărta de cartea de identitate fără să fim amendaţi? Dacă, nu, cred că procesul verbal întocmit de poliţist poate fi contestat fără probleme. Înainte de a argumenta, vă propun să citim textul din Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată în 2000:

Art. 2. – Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: (…) 33) refuzul unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau de menţinere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu; (…)
Art. 3. – (1) Contravenţiile prevăzute la art. 2 se sancţionează după cum urmează:
a) cu amendă de la 1.000.000 lei la 5.000.000 lei, cele prevăzute la pct…. 33)…; (…)

A trebuit să îmbin trei fragmente pentru a-i da textului citat un oarecare sens logic. Dar, mă rog, astea sunt textele de „lego” din România.
Aşadar, ne paşte o amendă de 100-500 lei. E posibil ca între timp ea să fi căpătat alte limite pecuniare.

Să vedem cît de justificată e pedepsirea noastră.

Deşi am făcut eforturi să-l adun, textul legii este ambiguu. Enumeră: a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale (A) (virgulă) a se legitima cu actul de identitate (B), după care urmează un SAU, care nu ştim dacă guvernează şi relaţia dintre termenii anteriori, sau îi pune la grămadă, în relaţie cu termenul următor a se prezenta la sediul poliţiei… (C).

Pentru simplificare, ignorăm deocamdată termenul C.

Dacă relaţia este: A ŞI B, atunci portul actului de identitate B este obligatoriu. Iar, pe lîngă datele înscrise în B, poliţistul poate cere şi date suplimentare despre identitatea noastră, ca de pildă orientarea sexuală, şi ea un element al identităţii noastre, e drept, neadministrative, dar cu relevanţă în profiling. În cazul relaţiei ŞI (portul obligatoriu al B) pentru a evita abuzurile, trebuie specificată şi o distanţă maximă (în lege nu e) între corpul nostru fizic şi buletin (B). Distanţă ce poate fi grosimea hainelor sau cea mai apropiată tutungerie de casă, să zicem. Precizarea este importantă, deoarece ea face diferenţa dintre amendă şi neamendă.
Am putea fi amendaţi atunci cînd mergem la scaldă. Suntem în apă, dar buletinul e în vestiar. Suntem legal culpabili? Suntem. De pildă, în cazul internaţilor în spital sau în penitenciar, în lege scrie clar unde se află buletinul. Dacă, în celelalte cazuri, distanţa maximă nu e specificată, atunci putem contesta orice amendă, fie ea pecuniară sau morală, cauzată de lipsa buletinului la control.

Dacă relaţia este A SAU B, atunci portul B nu este obligatoriu. Înseamnă că legea permite şi metode alternative, neconstrictive, de identificare. Putem satisface cu bună credinţă condiţia A, fără necesitatea de a ni se răpi libertatea de mişcare prin recurgerea la termenul C. În cazul acesta, poliţistul trebuie să ne creadă pe loc, şi pe cuvînt, în virtutea Art.1 din DUDO şi a art. 23 din Constituţie. Dacă poliţistul are dubii asupra celor declarate de subiect, îi poate cere numărul de telefon (CNP-ul public, neoficial), şi verifica prin staţie dacă subiectul spune adevărul. Este o cale simplă, la îndemîna oricui în zilele noastre. Aşadar, nu ar fi obligatoriu să fim tîrîţi la sediul poliţiei pentru „identificarea tare”, atîta timp cît există indicii temeinice asupra bonităţii noastre morale şi administrative. Nici măcar în lipsa buletinului. Mai mult, nu se mai justifică niciun fel de amendă legată de lipsa buletinului, sau de expirarea lui.

Din păcate, ambiguitatea legii este exploatată de poliţişti. Iată un exemplu de abuz flagrant:

(…)…esti ridicat din mijlocul strazii de sapte politisti si bagat cu forta in masina politiei (in cazul meu au fost chemate alte patru masini de politie). Ti se smulge telefonul din mana si esti tinut in camera infractorilor 8(opt) ore, doar pt. ca nu ai buletinul la tine si indraznesti sa intrebi politia, de ce anume esti cercetat si retinut. Iar daca, Doamne fereste, mai ai neinspiratia sa pomenesti de mita care urma sa se dea de catre taximetrist*) politistului (iar eu naiva, habar nu aveam de aceasta obligativitate a tuturor taximetristilor pe care aflu ca o cunoaste toata lumea…), esti filmat impotriva vointei tale, sunt trucate imaginile astfel incat, sa reiasa ce mare infractor esti.
Comedia a atins “culmi de ridicol” cand, la ora 9:30 (deci dupa aproximativ opt ore) comandatul te cheama, iti cere iertare, ii pune si pe toti ceilalti care au gresit sa-si ceara iertare si…cere agentului constatator sa savarseasca infractiunea de fals, impunandu-i sa intocmeasca un AVERTISMENT FALS.
(…)
Daca nu s-a stabilit decat un avertisment pe [temeiul – n.MD] ca persoana nu avea asupra sa buletinul, de ce au fost chemate patru masini de politie?
De ce au fost chemate patru televiziuni?
De ce a fost urcata persoana, cu forta, de sapte politisti in masina si dusa la sectie?
De ce a fost perchezitionata corporal de alti cinci politisti?(…)
(Textul integral poate fi găsit aici.)

După cum v-aţi dat seama, poliţia vă poate sălta, însă o face ÎNTOTDEAUNA în mod abuziv, ţinînd seama că:
1) Prezentarea unui alt înscris conţinînd elemente de identificare a persoanei nu reprezintă un refuz.
2) Buletinul expirat nu este totuna cu buletinul anulat. (sunt două categorii distincte). Folosirea unui buletin anulat reprezintă un delict, în timp ce prezentarea unuia expirat nu e nici măcar motiv de sancţiune administrativă**).
3) Sintagma invitaţia justificată limitează libertatea „organelor” de a face cu noi ce vor. Întîi trebuie să ţi se spună mobilul invitaţiei, şi abia apoi să fii identificat. Dacă invitaţia e pentru identificare, atunci, „organul” e obligat să ia instantaneu în seamă ORICE dovadă a identităţii (scrisă sau verbală) cu excepţia înscrisului falsificat, sau anulat.
4) Art 22 din OUG 97/2005 ce prevede:

(1) Titularii actelor de identitate, precum si autoritatile publice prevazute la art. 21 sunt obligati sa ia masuri pentru a evita deteriorarea, distrugerea, pierderea sau furtul acestora.

vă dă dreptul de a proceda după cum consideraţi potrivit. 500Km între buletin şi corpul meu e o distanţă rezonabilă. 🙂

Eu însumi, cînd/dacă voi umbla pe teritoriul României, o voi face avînd asupra mea doar o fotocopie a actului de identitate, şi aceea, cu o parte din CNP denaturat. La nevoie, completez verbal cifrele lipsă. Abia aştept să mă oprească vreun miliţian. Iar dacă mă va amenda, abia aştept să contest legitimitatea şi legalitatea procesului verbal în faţa instanţei. Tot atunci voi ridica şi două excepţii de neconstituţionalitate. 🙂

Ţinînd seama de cele de mai sus, aveţi libertatea să consideraţi că distanţa maximă pînă la care vă puteţi depărta de buletin, FĂRĂ SĂ FIŢI SANCŢIONAŢI, este egală cu cea dintre şifonierul vostru şi orice punct de pe graniţele naţionale. Nu uitaţi: sunteţi cetăţeni ai României şi nimeni nu are voie să vă conteste cetăţenia***) şi/sau identitatea. E timpul să mai comitem şi noi „abuzuri”.

–––––––––
*) persoana lezată era pasager paşnic al unui taxi în momentul în care a fost reţinută.
**) Voi demonta cît de curînd argumentul expirării buletinului, ca temei de pedeapsă, în capitolul Cinematica din Fizica poliţienească.)
***) Discuţia despre cetăţenie şi modul ei de dovedire va urma.

–––––––––-
Bonus

Cum mi-a venit ideea argumentului topologic la evaluarea contravenţiei:

În Hiroşima, amenda pentru parcarea neregulamentară se dă şi în funcţie de poziţia automobilului faţă de bordură. Cu cît maşina e mai daparte de bordură, cu atît „mai contravenţional” e şoferul. Pe semne, există şi o distanţă maximă admisibilă, sub care oprirea e permisă în anumite condiţii (de ex. sub 3 minute şi în prezenţa şoferului). O situaţie particulară, dar care nu face excepţie de la regulă, este cea în care automobilul este, poate, lipit de bordură, dar cu botul orientat în sensul invers celui indicat de săgeata de pe asfalt.Se cheamă că maşina a oprit poate regulamentar, dar pe contrasens. Atunci, măsurătoarea se face între bordura de pe partea opusă a carosabilului, şi aliniamentul proxim longitudinal al roţilor. Cu alte cuvinte, distanţa măsurată este practic lăţimea totală a carosabilului, minus gabaritul automobilului. 🙂

● Cetăţeanul, ca prepuţ al oligarhiei

Posted in baconschi, Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Teste by Marius Delaepicentru on 2010/09/20

Căutînd un responsabil pentru o flagrantă inechitate prezentă în anexa legii 198/2008, privind taxele consulare, am descoperit că instituţiile statului fug de răspunderea morală ca de dracul. Petentul e trimis de la minister la parlament, de la Avocatul Poporului la parlament, iar între timp, cuantumul taxelor se schimbă prin ordin ministerial, adică, în mod cît se poate de executiv, aproape la fel de des ca paritatea leu-dolar. În final m-am înfuriat şi i-am bălăcărit pe toţi, fie că e vorba de ministrul de externe (actualmente Baconschi) de Avocatul Poporului, sau de Legislativ (personificat de Sever Voinescu în epistolele mele).

–– Original Message ––
From: Marius
To: ministru(la)mae.ro
Cc: William BRINZA ; sever.voinescu(la)cdep.ro ; Fumurescu, Alin
Sent: Thursday, September 02, 2010 4:11 AM
Subject: Taxe consulare

Stimate domnule Theodor Baconschi, Ministru al Afacerilor Externe,

Am aflat despre recentul ordin MAE Nr.1410 din 27 august 2010 prin care aţi ajustat cuantumul taxelor consulare a patru poziţii din Anexa legii 198/2008, şi mă grăbesc să vă felicit.

Nu pot însă să nu constat că aţi neglijat obiectul multor sesizări pe care le-am făcut începînd cu luna iunie 2009, atît la MAE. cît şi la Avocatul Poporului, (precum şi unor deputaţi) anume, obiecţia asupra cuantumul taxei consulare percepută pentru depunerea cererii de renunţare la cetăţenia română, comparativ cu aceeaşi taxă în sens invers, din secţiunea E. (SERVICII DIVERSE) a anexei legii citate.

Spre comparaţie, taxa omologă pentru Canada este de 100 CD. India – 20 USD la cerere, (sau gratuit-automat, la obţinerea altei cetăţenii). Liban – 350 USD. Nigeria – 100 euro. Jamaica – 504 USD. Serbia – 601 USD. Singapore – 35 SGD. Regatul Unit – 208 pound sau gratuit, pentru cetăţenii din teritoriile de peste mări. Japonia – gratuit. Italia – 200 euro (cu observaţia renaturalizării automate, la un an de la repatriere).

După cum ştiţi probabil, în ţările enumerate, raportul cuantumului taxei la dobîndire/renunţare poate fi unitar (Italia 200 euro în ambele sensuri) dublu (Canada 200/100) sau gratuit în ambele sensuri (Japonia). În România, raportul este puternic subunitar (circa 1/10). Mărturisesc, este cel mai dezechilibrat raport pe care l-am întîlnit în documentarea internetă.

Fiind totuşi vorba despre un drept fundamental, orice politică demografică, în sensul descurajării renunţării la cetăţenia română prin mijloace pecuniare, are prea multe puncte de similitudine cu contingentarea exportului de boi şi vaci în viu, pentru a nu leza demnitatea umană. Actualmente, valoarea de 600 euro sau 789USD (605, după ultima revizuire) comparativ cu 60 euro la dobîndirea cetăţeniei (65, după ultima revizuire), violează bunul simţ, şi echivalează cu solaţia plătită de sclav pentru a fi eliberat. Poate nu ar strica să vă anunţ că deputatul William Brînză a depus în luna iunie 2010 un proiect de lege în care, cu nonşalanţă, propunea modificarea anexei legii 198/2008 în sensul triplării actualei taxe, şi aşa imorale.

Stimate domnule ministru Baconschi, vă rog, ştergeţi eticheta de negustor de sclavi, pe care statul român o poartă încă de pe vremea cînd exporta evrei şi saşi. Faceţi ceva întru stabilirea raportului echitabil. Fiţi consecvent cu principiile afirmate în diversele apariţii publice.

Cu stimă,

Marius Mistreţu
Hiroşima

–––––––––––
RĂSPUNSUL venit de la DRCO (MAE)
–––––––––––

–– Original Message ––

From: DRCO – Directia Relatii Consulare

To: Marius

Cc: relatii_cu_publicul

Sent: Friday, September 17, 2010 6:07 PM

Subject: H3/P/Co/1207/2.09.2010/Marius Mistretu/Japonia

Stimate domnule Mistretu,

La mesajul dumneavoastră din data de 2 septembrie a.c., vă comunicăm:

1. Am luat notă de opinia dumneavoastră privind creşterea unora din taxele consulare.

2. După cum probabil cunoaşteţi, aceste taxe sunt stabilite de catre Parlamentul României, într-un context care să asigure un anumit echilibru şi chiar reducerea lor acolo unde este posibil.

ÎN LEGE SCRIE ALTFEL! (n.MM)

3. Astfel, de la 1 septembrie 2010, o serie de taxe consulare (pentru cele mai solicitate serivicii cum sunt, spre exemplu, cele referitoare la actele de stare civila) au fost substanţial reduse.

PRIN ORDIN MINISTERIAL! (n.MM)

Renunţarea la cetăţenia română este, după cum cunoaşteţi, o opţiune a persoanei în cauză. Situaţia este însă complet diferită în celelalte ipostaze în care se pot găsi, independent de voinţa lor, cetăţenii români în străinătate.

FIE VORBA-NTRE NOI, NICI CETĂŢENIA NU MI-A FOST ATRIBUITĂ CA REZULTAT AL OPŢIUNII PERSONALE. (n. MM)

Cu stimă,

Director DRCo

Aleea Alexandru nr. 24, Sector 1
Bucureşti 011823, România

Tel.: +40 (0)21 319 6870
Fax: +40 (0)21 319 6869
E-mail: drco(la)mae.ro
http://www.mae.ro
–––––––––––––
M-AM ÎNFURIAT:
–––––––––––––
From: Marius
Sent: 20 septembrie 2010 12:08
Cc: Sever.voinescu(la)cdep.ro; DRCO – Directia Relatii Consulare
Subject: Fw: H3/P/Co/1207/2.09.2010/Marius Mistretu/Japonia

Stimaţi domni,

Am observat că Avocatul Poporului şi DRCO din MAE mă trimit la Parlament pentru modificarea cuantumului taxelor consulare. În legea 198/2008 scrie clar la art.13 că cei în măsură să aducă modificări sunt Ministrul Afacerilor Externe şi Ministrul de Finanţe, prin ordin ministerial comun. În luna mai, Parlamentul a adus modificări în anexa legii. În luna ‘august, însă, s-a procedat conform legii. Acuma, DRCO încearcă din nou să mă prostească în faţă. Nu se găseşte nimeni să-i concedieze pe sofiştii ăştia?

Vă rog, puneţi-vă de acord înainte de a mă minţi. Vă avertizez sever că sunt încă cetăţean al acestei ţări, de care vă bateţi joc.

––––––––-
RĂSPUNSUL DRCo
––––––––-

–– Original Message ––
From: DRCO – Directia Relatii Consulare
To: Marius
Sent: Monday, September 20, 2010 6:14 PM
Subject: RE: H3/P/Co/1207/2.09.2010/Marius Mistretu/Japonia

Confirmam primirea.
––––––––––––––
Răspunsul deputatului Sever Voinescu:
––––––––––––––

––––––––––––––
Să vă traduc ce a spus Sever Voinescu? Păi, în interpretarea mea înseamnă: mi se rupe pulovărul de tine şi de ţara în care legiferez.

● Fizica poliţienească – Statica şi dinamica identităţii

Posted in Drepturi individuale, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2010/09/17

Precedentul articol m-a pus pe gînduri. Ce face ca numele unor oameni de vîrsta lui Eminescu să fie încă prezente în registrele de stare civilă japoneze? Mai în glumă, mai în serios, am comentat realitatea scriptică prin raportarea la Cele Veşnicie. Şi cred că, instinctiv, m-am apropiat de adevăr. Am scos un porumbel şi simt că trebuie niţel examinat înainte de a-l lansa. Totodată, a trebuit să revizuiesc ceea ce am scris despre viaţa fără biroul de stare civilă.

Am reluat lectura Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. La articolul 6 se află cheia:

Fiecare om are dreptul sa i se recunoasca pretutindeni personalitatea juridica.

Hopa! Sufixul -tate nu se referă la o calitate? Ba, da. Omul are personalitate juridică pentru că este ŞI persoană juridică, nu numai persoană fizică. Am făcut artificiul acesta pentru a deosebi partea fizică a omului de partea lui… meta-fizică. Sigur, legile se referă la persoane fizice ca subiecte de drept, dar doar pentru a le deosebi de persoanele juridice (cele mai multe colective) aflate în exerciţiul unui drept, să zicem economic, social, politic, patrimonial etc. Dar în rest, şi persoana fizică, şi persoana juridică sunt deopotrivă persoane juridice.

Iar dacă morţii vii din registrele japoneze de stare civilă sunt tot acolo, e pentru că dreptul la stare civilă, este unul individual şi absolut: universal, inalienabil şi imprescriptibil, parte a persoanei juridice a individului. În lipsa actelor şi a faptelor de stare civilă (singurele izvoare de stare civilă admise de normele de drept civil) radierea dispăruţilor devine o aporie. Dar nu este decît o aporie cuminte, fără implicaţii instumentale sau materiale, ci numai morale. Ne lipsesc probele şi nu ne permitem să hotărîm noi cît are omul dreptul să trăiască. Nu avem decît să considerăm acei oameni ca eterni. La urma urmei, nici măcar demnitatea nu le este încălcată. E mai măgulitor să te ştii viu în scripte şi după moarte, decît mort cît eşti viu, doar pentru că ţi-a expirat buletinul. Apoi, ţinînd seama că dreptul la stare civilă este unul nepatrimonial, nimeni dintre viii actualizaţi nu e lezat în drepturile sale. Prezenţa morţilor vii, cum nu strică, aşa n-ajută. Morţii cu morţii, viii cu toţii. Dacă, să zicem, mortul viu deţine proprietăţi, bunurile sale lăsate în paragină au un regim clar, ce permite folosinţa (şi eventual destrucţia) lor de către terţi, pînă la improbabila revendicare din partea titularului. De pildă, o bicicletă abandonată are un regim clar normat. Ai lăsat-o de izbelişte? O găseşti la depozitul orăşenesc. Dacă n-o vrei înapoi, nu trebuie să faci nimic. După recondiţionare, ea se vinde prin tragere la sorţi. Eu însumi, cînd am ajuns în Hiroşima, primul frigider şi prima maşină de spălat le-am căpătat dintr-o locuinţă din care chiriaşul fugise. Bunurile urmau oricum a fi aruncate la gunoi. Aşadar, se poate aplica chiar şi dreptul natural, în cazul în care „dispărutul cronic” lasă în urmă bunuri materiale.

Aşadar, am clarificat partea juridică a persoanei. Am descoperit funcţia stării civile la constituirea identităţii persoanei în timp. Ce mai observăm? Registrele de stare civilă consemnează doar transformările de stare. În rest, tac.

Cele trei stări civile admise de stat sunt totodată şi expresia Tainelor. Taina naşterii, Taina căsătoriei şi Taina morţii. (lipseşte de pildă Taina botezului). Aşa se explică de ce registrele de stare civilă au fost secole de-a rîndul ţinute în biserici şi temple. Cu alte cuvinte, starea civilă e în legătură cu scopul trecerii noastre prin viaţă. Prin trecerea la statul laic, cele trei taine au fost reduse aproximativ la aserţiunea: (Life is hard and then you die.) 🙂 dar şi-au păstrat puterea de a defini o identitate individuală ce transcende viaţa biologică a individului.

Totuşi, cine gestionează partea fizică a identităţii noastre? Răspunsul e simplu: Evidenţa Populaţiei (EvP). Ea ţine socoteala mişcării noastre în spaţiu. Datele deţinute de EvP sunt mai de încredere, din moment ce actualizează mişcarea noastră în spaţiu. Iar pe datele de la EvP se bazează de pildă listele de alegători*), ţinînd seama că informaţiile de stare civilă sunt raportate lunar la EvP. Tot EvP gestionează şi starea de cetăţean sau de necetăţean.

Observăm că EvP reuneşte elemente de drept civil, de drept administrativ şi de drept constituţional. Din cele trei specii de drept, potenţialul de invazie asupra celorlalte îl are numai dreptul administrativ. Iar azi, invazia dreptului administrativ în dreptul civil şi în cel consituţional este flagrantă**).

Nu ai voie să mergi pe stradă fără buletin (coliziune cu DUDO 13(1)).
Nu ai voie să votezi dacă nu ai buletin. (coliziune cu DUDO 21(3))
Nu ai voie să primeşti un colet dacă nu ai buletin.
Funcţionarul nu poate elibera alocaţia de stat pentru un copil, dacă mama nu are buletin.
Ba, am descoperit şi un caz al unei femei ce urma a fi deposedată de casa, doar pentru că un conţopist de la EvP i-a greşit actele de identitate iar femeia nu a putut dovedi că ea e ea.

Observăm că, persoana noastră juridică, reprezentată de datele de stare civilă poate fi aruncată la gunoi, dacă documentul de identitate expiră sau conţine erori materiale. Pentru miliţieni, partea cea mai solidă a identităţii noastre (şi reflexie administrativă a Tainelor) este ucisă de un termen de valabilitate. S-a ajuns ca nici măcar cetăţenia să nu mai fie recunoscută în lipsa unui buletin.
Încet, încet, normele de drept administrativ ne vor face să semănăm cu o colonie de corali, un „perpetuum stabile”, supus capriciilor Naturii, reprezentate de miliţienii „cu dreptul la bază”.

Ceea ce se vrea un briceag elveţian în stabilirea uşoară a identităţii noastre, a devenit o piatră de moară legată de picioarele noaste. Asta, în timp ce stăm pe o bîrnă şubredă deasupra hăului.

E drept, rădăcinile invaziei au fost plantate de raţionalismul extrem. De obiectivarea şi supraobiectivarea oricărui fleac, de reducerea ponderii Nevăzutelor în gestionarea atît a subiectului de drept, cît şi a agentului (coliziune cu DUDO art.1). De socialismul ştiinţific (militarizarea EvP), de materialismul dialectic şi istoric, de evacuarea metafizicului şi supremaţia fizicului, de confiscarea încrederii şi încredinţarea ei poliţiştilor şi notarilor, ceea ce ne deposedează de calitatea de subiect de drept. De altfel, neoficial, statele totalitare degradau persoana umană la calitatea de obiect de drept, aşa cum regimurile fundamentaliste o fac cu „infidelii”. Altfel nu s-ar explica milioanele de victime moarte prin împuşcare, otrăvire, înfometare, epuizare, congelare ş.a. în statele totalitare.

Moştenim un registru de stare civilă în custodia Ministerului Administraţiei şi Internelor, în loc ca el să se afle în grija Ministerului Justiţiei, unde a mai stat, începînd din 1864. (Primăriile erau obligate să depună registrele închise, la grefa tribunalului.) După 1948, inclusiv registrele confesionale au fost confiscate de miliţie, chipurile, pentru a „unifica” înregistrarea stării civile. În fapt, pentru controlul absolut asupra persoanelor.

În prezent, tot EvP controlează Registrul de stare civilă. Face controale anuale la toate primăriile, asigură contra cost(!) formularele şi cerneala (L.119/1996 art.77) instituind un monopol asupra comerţului cu cerneală specială, la bunul plac al secretarilor de stat. Vă închipuiţi că astfel, manipularea primăriilor e simplă. Guvernul poate aloca mai mulţi bani la primării, pentru ca apoi, poliţia să crească preţul unitar al cernelii. Iar acesta e doar un mic exemplu. Sunt curios cît e adaosul comercial şi de ce nu se sesizează Oficiul Concurenţei. 🙂

Desigur nu mi-am propus să epuizez tema, ci doar să vă invit a privi din alte unghiuri, lucruri, altminteri de la sine înţelese. Poate reuşim împreună să găsim cauzele nefericirii noastre administrative, şi să ne sprijinim pe valori solide în demersurile ulterioare. Cu alte cuvinte, de la mine nu veţi căpăta altceva decît încrederea în propria voastră dreptate, prin punerea în ordine a valorilor. Puteţi muri cu dreptatea în mînă, dar nimeni nu vă poate obliga să renunţaţi la demnitate.

––––––––
*) Aici se cuvine o menţiune. Unii morţi pot fi scoşi de acolo prin declaraţii cu moartori. Alţii, nu, atîta timp cît sunt dispăruţi fără urmă. Listele se pot însă aproxima, prin suspendarea provizorie a dreptului de vot, după ce trece suficient timp încît, raţional, ei să nu mai fie în viaţă. Să zicem: vîrsta de 100 de ani fără semne de viaţă în ultimii 10 ani (sau orice alt criteriu raţional) poate da dreptul EvP să scoată din listă mortul viu, cu observaţia că, titularul îşi poate reconstitui instantaneu dreptul de vot, dacă se prezintă la urnă. În acest fel, cifra totală a electorilor va fi mai aproape de realitate, ţinînd seama că numărul scriptic de alegători este necesar în unele formule de aritmetică electorală.

**) Bunăoară, în incidentul Tokio, Constituţia (art. 20, 23, 36 şi 53) a fost bătută de o obscură Ordonanţă de Urgenţă, ce de fapt completa o amărîtă de lege de organizare a alegerilor (mai puţin sancţiunile, chipurile mutate în noul Cod Penal, care nici acum nu e în vigoare).Pe scurt, în sistemul românesc de drept , forma de administrare bate substanţa, nu numai pentru a proteja, de pildă, drepturile inculpatului Vîntu (n-am avut altă rimă) dar şi pentru a jugula exercitarea unui drept fundamental muritorului Mistreţu.

● Japonia – Morţii vii, dar nu şi viii morţi

Posted in Drepturi individuale, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2010/09/11

O problemă cu care se confruntă autorităţile japoneze este numărul mare de morţi vii. Adică de persoane moarte demult, dar care nu au fost radiate din registrele de stare civilă. Profit de faptul că, după mai bine de două luni, ştirea a apărut pe piaţa românească, pentru a alunga o parte din interpretările senzaţionaliste.

Dar înainte de orice discuţie, vă propun să citim ştirea:


Catalina Ciociltan HotNews.ro – Vineri, 10 septembrie 2010, 22:57

Mai mult de 230.000 de cetateni japonezi care figureaza in registrele publice ca avand cel putin 100 de ani nu pot fi gasiti si se presupune ca au murit cu mult timp in urma, potrivit unui sondaj al guvernul japonez publicat, vineri, informeaza FoxNews. Un sondaj efectuat la nivel national a relevat ca 234.354 de centenari au fost listati ca fiind in viata, insa domiciliul lor este necunoscut, au declarat reprezentanti ai guvernului japonez.
(…)
In august, Ministerul Justitiei a ordonat o revizuire a registrelor potrivit carora aproximativ 77.000 de oameni ar avea cel putin 120 de ani si 884 de oameni care ar avea 150 de ani.

Trebuie întîi să notăm că, în secolul XX, Japonia a trecut prin mai multe catastrofe naturale şi geopolitice. Nu mai zic de catastrofele sociale, din care evidenţiez emigraţia masivă spre Americi, precum şi migraţia internă, în căutarea unui loc de muncă. Prin anii ’50-60 circula chiar o vorbă - După război, munca departe de casă*) – ce punea pe acelaşi plan cei doi agenţi de destrămare a comunităţilor.

Niţică istorie:

În Era Edo, şi chiar înainte, evidenţa populaţiei o ţineau templele. Nici nu era greu. Oamenii călătoreau rar înafara satului iar adresa din registru coincidea cu „viza de flotant”. Societatea era împărţită în patru caste. Mai exista o categorie neînregistrată nicăieri, numită buraku sau eta hinin oameni ce desfăşurau activităţile considerate înjositoare: măcelărie, gunoierit, tăbăcărie, strîngerea cadavrelor ş.a. Reformele de la sfîrşitul Erei Edo au abolit sistemul de caste, iar eta hinin a fost încetăţenită cu drepturi depline.

Aşadar, înregistrarea sistematică, nediscriminatorie, datează de aproape 150 de ani. Abia de atunci încoace putem discuta de statistici demografice cu oarecare grad de precizie. Precizie alterată totuşi de multele catastrofe. Cînd la cutremurul din 1 septembrie 1923 mor oamenii cu zecile de mii, şi alte sute sau mii de coreeni sunt linşaţi ca urmare a zvonului că din cauza lor s-a iscat cutremurul, se poate întîmpla ca mii de familii să fie stinse înainte ca vreun membru să apuce să vină la primărie cu certificatele de constatare a decesului. În datele publicate de MOJ, cîteva sute de centenari sunt de-o seamă cu Eminescu. E foarte probabil ca ei să fi murit cu mult înainte de inventarea calculatorului electronic.

La fel, cînd eşti în Tokio, ai doi fii morţi pe front, şi nu o ştii, iar pe deasupra trec de 106 ori în doi ani, escadrile de B29, ce-ţi toarnă în cap sute de bombe de cîte 1000 de livre, e foarte probabil ca familia ta să fie una din zecile de mii condamnate la extincţie. Nu mai zic de zecile de mii de colonişti refugiaţi din Manciuria, părinţi epuizaţi de miile de kilometri de mers pe jos, ce îşi încredinţau copiii pe la localnici, apoi mureau două sute de kilometri mai la miazăzi, în timp ce registrele populaţiei îi aşteptau în ţară.

Bazele teoretice ale onticii administrative

Subtitlul e puţin preţios. Rog a fi iertat.
Sunt două forme de evidenţă a populaţiei: 1) forma negativă, prin care omul nu e considerat mort pînă cînd cineva nu o declară, şi 2) forma pozitivă, prin care absenţa semnelor periodice de viaţă duce la gestionarea persoanei ca moartă/ dispărută/ evadată (veţi vedea mai jos de ce „evadată”).

Evidenţa negativă a populaţiei e caracteristică statelor de drept, ce, în sistemul de drept fac de multe ori abstracţie de durata raţional-maximă de viaţă a omului. Aşa se face că, în SUA, pedepsele cumulate, de pildă, nu au o limită superioară de ani. Mai mult, omul este considerat formal ca avînd mai multe vieţi, ceea ce justifică statutul de „poli-vieţaş”. Poţi fi graţiat pentru o închisoare pe viaţă, dar îţi mai pot rămîne două, dacă ai avut trei condamnări pe viaţă. Observaţi că în Japonia, Ministerul Justiţiei este responsabil de registrele de populaţie, aşa cum îi şade bine unui stat de drept. A nu se confunda registrul de stare civilă cu registrul de domiciliu. Registrul de stare civilă este unic, comun pentru toţi membrii unei familii, iar adresa la care a fost înfiinţat, rămîne permanent în scripte, chiar dacă între timp ea a fost ştearsă de pe faţa pămîntului. Adresa actualizată poate fi aceeaşi cu cea din registrul familiei (în cazul sedentarilor) sau se poate schimba pe măsură ce individul migrează. Actualizarea adresei are doar scop practic. Oamenii, neavînd buletine, în cazul în care unul din soţi lucrează şi locuieşte în alt oraş, nu contează că soţul e înregistrat la o adresă şi soţia la alta. Îi uneşte registrul familiei. La nevoie, (rar e nevoie) Extrasul de registru de familie poate fi obţinut la cerere de la orice primărie, şi ţine loc de: document de identitate, certificat de naştere pentru toţi membri familiei, precum şi de certificat de căsătorie. Nu ţine loc de adeverinţă de domiciliu actualizat. Acela e un document distinct, ce, în viitorul apropiat poate fi obţinut nu numai de la primărie, ci şi de la unele reţele de magazine deschise permanent. La desprinderea fizică a unui membru din familie, sunt trei opţiuni: a) rămîne înscris în acelaşi registru. b) îşi înfiinţează registru separat c) intră în alt registru (prin căsătorie, adopţiune sau adopţiune însoţită de căsătorie).

Evidenţa pozitivă e mai degrabă asociată cu statele poliţieneşti, de unde şi multele pedepse legate de neîndeplinirea obligaţiei de prezentare la apelul de dimineaţă în faţa ghişeului, pentru: viza de flotant (ha, ha, viză pentru a locui în propria patrie?!), înoirea buletinului etc., sau pentru lipsa buletinului în buzunar la ieşirea din casă. Nu mai vorbesc că la vîrsta de 15 ani am fost amendat de miliţie pentru că nu aveam grupa sanguină pe buletin.

Desigur există şi forme mixte (în care Ministerul Adminsitraţiei şi Internelor şi Ministerul Justiţiei au atribuţii complementare) sau chiar evidenţa poliţienească mascată. Le dăm poliţiştilor grade civile şi clamăm că am demilitarizat evidenţa populaţiei. Mimăm statul de drept. Ai lipsit din lagăr la apelul de seară? Eşti declarat, de către Sonderkommando, evadat, sau mort, căzut în hazna .

Fiecare sistem are plusuri şi minusuri. Ca dovadă că nici sistemul pozitiv nu e mai breaz, o bună parte din harababura japoneză de azi se datorează chiar perioadei cît statul a fost unul totalitar. Nu mai zic de lipsa unei statistici riguroase asupra numărului de cetăţeni români ce trăiesc şi muncesc înafara României, deşi serviciul de Evidenţă a Populaţiei este încă sectar-poliţienesc, iar Registrul de Stare Civilă la primării (ambele în jurisdicţia MAI). Cum ar veni: te naşti, te căsătoreşti şi mori civileşte, dar între timp, eşti monitorizat miliţieneşte.

Alte surse de morţi vii

Problema registrelor de familie cuprinde şi cazuri precum cel al lui Bulă, cînd şi-a pus în geam bunicul mort, pentru a-l vedea poştaşul aducător de pensie. Însă ele sunt mai degrabă excepţia. Se cunosc şi asemenea situaţii. Într-un apartament, oasele tatălui unuia ce locuia în alt sector al metropolei au fost găsite după cîţiva ani într-un rucsac. În acest răstimp, fiul nu s-a sfiit să încaseze pensia tatălui. Întrebat de ce a procedat aşa, fiul a răspuns că nu a avut bani de mormîntare.

Pot fi şi cazuri la limita patologicului. Nu mai departe, dumincă (5 septembrie) HNK
a difuzat la TV un documentar ce prezenta un caz recent. Cu ani în urmă, un tînăr a fost nevoit să renunţe la viaţa socială, şi deci la cariera profesională pentru a-şi îngriji mama. După ce mama i-a murit, tatăl a căzut la pat pentru mai mulţi ani. Protagonistul a continuat să-şi îngrijească tatăl încă nouă luni după deces, deşi pe saltea, cadavrul se mumificase. Doar în urma semnalării făcute de vecini, autorităţile au intervenit. Aşadar, sunt cazuri şi cazuri. Se poate întîmpla ca cineva, după decenii de devotament, de absenţă a unei vieţi sociale active să-şi piardă simţul realităţii, înăbuşit de simţul datoriei. De aceea, omul nu a fost condamnat.

Un caz particular de dispariţie fără urmă este chiar dispariţia fără urmă. Cînd cineva are debite ce-l duc la faliment, poate alege între a-şi declara falimentul, sau a fugi de răspunderea patrimonială. Fuga se numeşte yonige (fuga în timpul nopţii). Astfel, fugarul poate trăi aproape liniştit, dacă nu are de-aface cu autorităţile. În schimb, nu-şi mai poate deschide niciun cont nicăieri, nu-şi mai poate înoi permisul de conducere, nu mai poate cumpăra niciun bun imobiliar, nu mai beneficiază de servicii medicale compensate. Totul, pe durata a 5 ani. Nimeni nu-i interzice însă să muncească, pentru că, pentru a munci nu e nevoie de acte de identitate sau de adeverinţe de cazier. Situaţia nu diferă mult de restricţiile ce i s-ar pune după un faliment cinstit. Nesiguranţa e mai mare. Uneori, chiar şi creditorii se lasă păgubaşi după un yonige, întrucît, dacă ar insista cu urmărirea fugarului se cehamă că e hărţuire, şi pică ei de inumani. Acuma, dacă între timp fugarul moare, sau se sinucide, se poate întîmpla ca moartea lui să treacă neobservată, sau cadavrul să nu poată fi identificat. Şi atunci, numărul morţilor vii creşte cu o unitate.

Se ştie că un număr necunoscut de cetăţeni japonezi au fost răpiţi şi duşi în Coreea de Nord. Cîţiva au fost repatriaţi în urma unor întortocheate negocieri. Aşadar, nici cetăţenii nerepatriaţi nu pot fi consideraţi morţi, chiar dacă, după 30 sau 40 de ani sunt indicii că ar fi murit. De ce? Oficializarea morţii lor în ţara mamă ar tăia baza de negociere cu statul răpitor. Ar face mult prea uşoară viaţa Coreei de Nord. Ar scuti-o de obligaţia de a recunoaşte o vină istorică.

În loc de concluzie

Dacă ar fi să optez pentru unul sau celălalt din sistemele de gestionare a registrelor populaţiei, aş alege sistemul negativ. Prefer ca, la o adică, statul să mă considere viu şi după moarte, decît să fiu viu, iar autorităţile să mă privească precum pe un mort, doar pentru că stau cu un paşaport expirat în mînă. Nu voi uita felul în care Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar în Japonia şi Singapore, domnul Aurelian Neagu m-a privit ca pe o fantomă administrativă, ce mai şi grăieşte nervos pe româneşte. Se petrecea pe 7 iunie 2009, cînd am fost la scrutin cu paşaportul expirat (problemă minoră) pentru care mi s-a refuzat exercitarea dreptului de vot. O asemenea ofensă nu se uită.

––––––––––
*) În original: 戦争のつぎ、出稼ぎ (sensoo no tsugi, dekasegi.)

BONUS
Iată una din posibilele cauze pentru care morţii sunt încă vii în scripte:

Structura populaţiei pe vîrste şi sex. Pe dreapta sunt femeile. Se observă cele două baby-boom-uri postbelice, cele două depresiuni din războiul sino-japonez şi respectiv WWII, umbra depresiunii WWII în deceniul 7, estompată la următorul ciclu reproductiv de scăderea generală a natalităţii, precum şi lipsa din grafic a celor peste 230 mii de persoane moarte vii. Excesul de femei centenare arată că metoda statistică a fost corectă. Pe axa X, cifrele se înmulţesc cu 10.000 pentru a afla valoarea absolută.
Populaţia în anul 2007

● Amendament la Codul Penal Art.267 Favorizarea făptuitorului – Expunere de motive

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2010/09/11

Expunere de motive

Ca urmare a regretabilului incident, în urma căruia un distins cetăţean de gradul zero a fost lezat în drepturile sale fundamentale, Partidul Social Democrat, prin Preşedintele Senatului domnul Mircea Geoană, iniţiază proiectul de lege, de extindere a noţiunii de familie, în deplin acord cu Tratatul de la Lisabona, cu DUDO, şi cu Constituţia României: art. 23 (libertatea individuală) art.44 (dreptul de proprietate privată) art.48 (familia) şi art.50 (protecţia persoanelor cu handicap). În Noul Cod Penal, art.267 (favorizarea făptuitorului) există cîteva excepţii referitoare la relaţii intrafamiliale. Astfel, cf. art.267:

Favorizarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.

Considerăm că termenul familie este prea restrîns. Propunem înlocuirea lui cu famiglie, din următoarele considerente:

1) România a devenit un conglomerat de clanuri extinse, iar Constituţia şi legile trebuie să reflecte această realitate socială obiectivă, pentru a nu mai apărea tensiuni între legi şi moravuri.
2) În urma abrogării art. 200 (vechiul cod penal) homosexualitatea trebuie sprijinită prin măsuri de discriminare pozitivă. Astfel, concubinii homosexuali trebuie trataţi ca membri ai unei famiglii şi chiar legalizată căsătoria între persoane de acelaşi sex. Recentul argument factual poate fi găsit în stenogramele convorbirilor telefonice interceptate în vederea inculpării abuzive a cetăţeanului de gradul zero, argument, altminteri observat şi de cîinele de pază al democraţiei, Presa, ea însăşi o famiglie.
3) Dreptul cutumiar consacră omerta, ca lege mult mai veche şi mai fiabilă decît însăşi Constituţia. De aceea considerăm că omerta trebuie obiectivată într-o lege transparentă, pentru a proteja membrii famigliei atît de abuzurile organelor de cercetare penală, cît şi de abuzul de putere în raporturile dintre membrii famgliei.

Nu ne îndoim, prin acest proiect de lege, distinsul cetăţean va fi repus în drepturi pe baza clauzei celei mai favorabile.

Legislaţie conexă

În Codul Civil şi Codul Familiei vor fi definite următoarele categorii de înscrisuri doveditoare ale relaţiilor de famiglie, şi care pot fi eliberate şi retroactiv:

Certificat de naş/ bulibaşă
Certificat de cumătru
Certificat de tăiere a moţului şi respectiv de rupere a turtei
Certificat de cuscru
Certificat de subaltern
Certificat de şef al subalternului
Certificat de cumătru vitreg
Certificat de cuscru de cumătru vitreg
Certificat de cutumă poponară
Certificat de înfîrtăşire
Certificat de concubinaj
Certificat de promiscuitate sexuală
Certificat de tovărăşie în falanster
Certificat de favorit şi respectiv cordaci

Nomenclatorul de profesii va fi completat cu următoarele:

Spălător-încărcător de conturi.
Spălător de bani
Suveicar de plăţi în zig-zag
Ştergător de urme
Valizor-devalizor

Pentru a pune în acord Constituţia cu proiectul de lege, se va abroga: art: 2(2).

Preşedintele Senatului
Mircea Geoană

Certific că argumentaţia este bedon
Secretarul comisiei legislative Sergiu Andon

■ Lista ventilatoarelor sapropelice alimentate de miliardarul Nuştiulică

Posted in Teste by Marius Delaepicentru on 2010/09/10

La cît de străvezie e colaborarea celor acatistaţi mai jos, cu Ţeparul Naţional de Investiţii (SOV), nici nu mai e nevoie de ţepe în Piaţa Constituţiei. Ăstora le place să se tragă singuri în ţeapă, mai abitir ca păgubiţilor FNI.

Testul eolian este în desfăşurare. Rezultate parţiale la proba de damf şi duhoare:

În capul listei, Preşedintele Senatului, al doilea om în stat, trădător şi închinător de ţară, fostul preşedinte al Partidului Social Democrat, fost ministru de externe (cu relaţii la serviciul paşapoarte) MIRCEA GEOANĂ. Iată-l într-una din evoluţiile la sol, (spre demisol) cînd, cu binecunoscuta-i coerenţă logică, afirma despre Sorin Ovidiu Vîndu că este un presonaj malefic, dar benefic. Cum ar veni: Geoană e coerent, dar schizofrenic; ca tot marxistul. Vîntu a pariat pe o mîrţoagă. Aşadar, domnilor leninişti din PSD, dacă vreţi să mai suspendaţi o dată Preşedintele, atunci va trebui întîi să scoateţi mîrţoaga din fruntea Senatului. Abia după aia mai discutăm.

Cornel Nistorescu – director cotidianul.ro,
Bogdan Chirieac – şantajist, om de afaceri, tonomat
Mircea Dinescu – angajat Realitatea TV, tonomat
Adrian Ursu – angajat Realitatea TV, tonomat
Dan Diaconescu – patron al OTV, şantajist de presă
Val Vâlcu – redactor şef Puterea, tonomat
Lidia Popeangă-Mitchievici – redactor şef Puterea, tonomat
Alecu Racoviceanu – redactor şef Puterea, tonomat
Stelian Tănase – angajat Realitatea TV, tonomat
Ionica (alias Oana) Stănciulescu – tonomat/vuvuzea
Cosmin Prelipceanu – angajat Realitatea TV, tonomat,
Cristian Tudor Popescu – angajat Gândul, tonomat
Emil Hurezeanu – angajat RTV, tonomat
Sorin Roşca Stănescu – şantajist de presă, consilierul lui SOV
Andreea Creţulescu – angajat Realitatea TV, tonomat
Oana Stancu – angajat Realitatea TV, tonomat
Victor Alistar – director executiv Transparency International Romania, subordonat PNL
Radu Tudor – angajat Antena3, tonomat
Victor Ciutacu – tonomat, angajat Antena3
Mircea Badea – tonomat, angajat Antena3
Dana Grecu – tonomat, angajat Antena3
Corina Drăgotescu – tonomat
Răzvan Dumitrescu – tonomat , angajat Antena3, lichea de presă
Adina Anghelescu, jurnalist, lumeajustitiei.ro
Răzvan Savaliuc, jurnalist, lumeajustitiei.ro
Ecaterina Andronescu, vicepreşedinte PSD
Dinu Patriciu – mogul, mafiot
Mugur Ciuvica – tonomat al lui Felix
Alina Gorghiu – deputat PNL, vuvuzea
Cozmin Guşă – argat al lui Vîntu, diversionist
Adrian Păunescu – poet de curte
Liliana Mincă – membru PC, argat al lui Felix
Alice Drăghici, avocat
Mariana Ştefan – avocat
Lavinia Şandru – centuristă, traseistă, tonomat al lui Vîntu
Dan Şova – avocat, afacerist, senator PSD
Paula Iacob – avocat
Lucian Avramescu – poet, oportunist
Cătălin Dancu – avocat
Aurelian Pavelescu – avocat, traseist politic
Corneliu Vadim Tudor – europarlamentar, paranoic
Hanibal Dumitraşcu – psiholog, tonomat
Claudiu Săftoiu – tonomat
Doru Costea – avocat
Alexandru Chiciu – avocat
Iulian Leca – tonomat VoxPublica
Cristian Teodorescu – tonomat VoxPublica
Mihai Goţiu- tonomat VoxPublica
Teodor Nicolaescu – fost preşedinte al BRS
Norica Nicolai – europarlamentar PNL
Cristina Şincai – angajat RTV, tonomat
Emma Zeicescu – angajat RTV, tonomat
Dan Bucura – angajat Puterea, tonomat al lui SOV

Citeşte mai mult: http://badeadan.blogspot.com/#ixzz0z67BvLH7
Under Creative Commons License: Attribution

EDIT: Întrucît s-a dovedit că organizaţiile media deţinute de inculpat reprezintă o justiţie paralelă, ce nu are de-aface cu dreptatea şi cu Binele public, Procurorii ar fi îndreptăţiţi să ceară în instanţa de apel interzicerea apropierii la mai puţin de 500m de inculpat, a oricărui angajat, colaborator sau a oricărui aparat de prelevare a sunetului şi a imaginilor, aparţinătoare oricărei entităţi aflate în relaţie directă sau indirectă cu inculpatul. De asemeni, este de datoria procurorilor să creeze culoare opace de manipulare stocare şi transport pentru deţinut. Numai aşa, procesul judiciar va putea rămîne netulburat.

● Curtea Constituţională a republicii mele familiale, decide:

Se cuvine întîi o mică punere în temă. Aşa cum am afirmat şi cu alte ocazii, din cauza netrebniciei statului român, mi-am declarat autonomia statală. Am fondat republica Marius Mistreţu-Balc, cu statut provizoriu de protectorat japonez.

În articolul precedent am recurs la un artificiu, pentru a face mai uşoară înţelegerea problemei. Am luat o decizie de-a CCR pe care am găsit-o generoasă din punctul de vedere al respectării drepturilor omului şi a libertăţilor cetăţeneşti: Decizia CCR nr. 820 din 7 iunie 2010, referitoare la neconstituţionalitatea Legii lustraţiei. Am substituit în fraze doar: subiectul, obiectul şi agentul, lăsînd argumentele aşa cum le-a redactat CCR, mai puţin argumentele factuale, de jurisprudenţă internaţională. Am mai tăiat cîteva paragrafe ce făceau referire la dreptul la muncă, dar nu pe toate*).

Desigur, cîrcotaşii profesionişti vor aduce obiecţii marginale, cum ar fi autosesizarea CCR. Da, domnilor, ştiu, CCR nu se poate autosesiza. Este doar un calibru constituţional, şi atît.

Aşadar, după ce am descris felul în care am folosit textul deciziei, să vedem ce, cu ce, am substituit:
1) legea lustraţiei cu: legea de organizare a alegerilor
2) limitarea temporara a accesului la unele functii si demnitati publice pentru persoanele care au facut parte din structurile de putere si din aparatul represiv al regimului comunist in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 cu: limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate, sau cu buletinul de identitate expirat.
3) Art. 37 şi 38 din Constituţie (dreptul de a fi ales), cu: art. 36 (dreptul de a alege).

Vă mărturisesc, cea mai mare parte a substituţiei am făcut-o mecanizat, cu unealta: search and replace. După substituţie, doar mici ajustări gramaticale au fost necesare.

Am lăsat neatinse referinţele la: art.11 alin. (2) si art.20 referitoare la suprematia instrumentelor juridice internationale ratificate de Romania in materia drepturilor omului. Aceasta lege aduce atingere unei serii de acte internationale care instituie drepturi si libertati pe care statul roman se obliga sa le garanteze, dupa cum urmeaza: Art.19, art.20 si art.21 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, care proclama dreptul fiecarei persoane de a participa la conducerea treburilor publice ale tarii, dreptul de a avea acces in conditii de egalitate la functiile publice, dreptul la opinie si exprimare, precum si libertatea de intrunire si asociere pasnica;
# Art.19 si art.25 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, care consacra dreptul de a fi ales si, respectiv, numit in functiile publice in conditii de egalitate, cat si protectia impotriva discriminarii pentru opiniile exprimate, inclusiv cele politice;
# Art.8, art.10, art.11 si art.14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, prin care se consacra dreptul la respectarea vietii private si de familie, libertatea de exprimare, libertatea de intrunire si de asociere, interzicerea discriminarii, precum si art.3 din Protocolul nr.1 la Conventie, care proclama dreptul de vot si dreptul de a fi ales in functiile elective publice.

Nu am stat să scotocesc bulşitul din normele internaţionale, însă presupun că, dacă scădeţi cifra 1 din numerele unora din articole, nimeriţi exact referinţa corectă.

Şi, ceea ce e mai important, am lăsat spiritul deciziei exact aşa cum l-a emanat CCR. Una peste alta a ieşit un text foarte coerent axiologic, pe baza căruia, orice Avocat al Poporului, orice deputat sau senator poate pune problema în exact aceiaşi termeni, şi în spiritul generos al deciziei CCR nr.820 din 7 iunie 2010. Din păcate, adunarea constituantă nu mi-a dat voie să umblu cu calibrul CCR. Pe semne, iorgovanilor le-a fost frică să nu-l scap pe jos. Numai ei au voie să aplice momente de rotaţie pe calibru, apoi tot ei se miră precum Meleşcanu, de ce se decalibrează CCR văzînd cu ochii.

De altfel, referinţele la unele articole din Constituţie le-am mai făcut şi cu alte ocazii, pe la multele, şi din-umeri-ridicătoarele autorităţi ale statului. Aplic mai jos o corespondenţă inedită cu Biroul Electoral Străinătate:

–––––––––––––
*) întrucît, lipsa unei proceduri de vot la distanţă nu poate să nu afecteze dreptul la muncă şi cel de liberă gestionare capitalului de timp, mai ales atunci cînd cea mai apropiată urnă se află la 902Km depărtare

=======================

From: Marius [mailto:marius @ (…).jp]
Sent: Wednesday, October 21, 2009 12:08 PM
To: Biroul Electoral Strainatate
Subject: Procedura de identificare violeaza dreptul de vot

Stimaţi domni,

Vă rog să observaţi că valabilitatea actelor de identitate are două componente: valabilitatea scriptică şi valabilitatea temporală. Valabilitatea scriptică este atemporală şi asigurătoare pentru identificarea persoanei. CNP nu expiră niciodată. Numele nu expiră niciodată. Chipul persoanei, de asemeni.

Vă rog să eliminaţi condiţia valabilităţii temporale a actului de identitate, ţinînd seama de următoarele considerente:

1) Este neconstituţională.

Conform art. 36:

(2): Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.

Aşadar, nicio prevedere constituţională nu cuprinde actul de identitate drept condiţie obligatorie la exercitarea dreptului de vot.

Conform art. 53:

(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Cît de gravă e expirarea unui act de identitate? Este ea mai gravă decît un dezastru, de pildă? Aşadar, măsura trebuie să fie PROPORŢIONALĂ, şi să respecte în acelaşi timp şi 53(2). Nu putem invoca apărarea drepturilor cetăţeneşti refuzînd exercitarea unui drept cetăţenesc.

2) Contravine Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.

Conform art.20:

(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Legea 370/2004 (cu modificările ulterioare) este neconstituţională şi din acest punct de vedere.

3) În viitorul apropiat va constitui infracţiune

Prin consecinţe, condiţia valabilităţii temporale va face, obiectul art.385. din Codul Penal (după alte surse art.382), iar orice cetăţean se va putea prevala de prevederea art.385 în forţarea exercitării dreptului de vot. Comisiile de votare vor fi nevoite ca, în prealabil, să aibă pregătită infrastructura de identificare prin sistemul unificat de evidenţă a populaţiei, dacă nu vor să fie reclamate la Parchet. Conţinutul art.385 este de fapt preluat din toate legile electorale dinainte de 2009, ce prevedeau şi sancţiuni penale pentru împiedicarea, sub orice formă, a exercitării dreptului de vot.

Stimaţi domni,

Ce este de făcut?

Pentru alegerile din 22 noiembrie 2009, sugestia mea este următoarea:

Să cereţi expres domnului (prim)ministru să modifice de urgenţă normele de aplicare ale legii 370/2004, în aşa fel încît să fie permis votul în baza actului de identitate expirat. Precedente există. Nu mai departe, la alegerile din 29 iulie 2009, pentru Parlamentul Republicii Moldova, a fost permisă votarea în baza paşaportului expirat.

Mă simt dator să vă previn că pînă la secţia de votare voi parcurge 900Km. Sunt hotărît să acţionez Statul Român în instanţă, pe două capete de acuzare:

a) împiedicarea, pe motive minore a exercitării dreptului de vot, şi

b) să cer restituirea cheltuielilor de deplasare la secţia de votare.

Dacă pentru evitarea procesului în instanţă conform pct.b) nu mai e nimic de făcut, întrucît votul la distanţă nu a fost legalizat (deşi au trecut 20 de ani) vă puteţi spăla obrazul, evitînd acuzaţia de la pct.a).

Cu stimă,

Marius Mistreţu
Hiroşima
============================
…şi răspunsul:
============================
–– Original Message ––
From: Biroul Electoral Strainatate
To: Marius
Sent: Thursday, October 22, 2009 9:02 PM
Subject: RE: Procedura de identificare violeaza dreptul de vot

Stimate domnule Mistretu,

La mail-ul dumneavostra transmis Biroului Electoral pentru sectiile de votare din strainatate, inregistrat la data de 22 octombrie 2009, ora 12.08 PM pe suport electronic, va comunicam urmatoarele:

Potrivit art.11 punctul D din Legea 370/2004 modificata prin OUG 95/2009, puteti vota in urma legitimarii cu un act de identitate valabil in ziua votarii.

Valabilitatea actelor de identitate – sub aspect “temporal” – este necesara deoarece, pe langa CNP-ul persoanei care nu se schimba pe tot parcursul vietii, mai sunt si alte componente care se pot modifica: de exemplu, potrivit art.11 (1) lit. c, isi pot exercita dreptul electoral toti cetatenii romani cu drept de vot, cetatenia fiind un element care se poate schimba in decursul vietii unei persoane.

Persoana fizica are capacitate de folosinta si capacitate de exercitiu.

Potrivit art. 8 din Decretul 31/1954 privind persoana fizica si persoana juridica, capacitatea deplina de exercitiu incepe de la varsta la care persoana devine majora, moment in care, aceasta isi poate exercita dreptul de vot.

Pe de alta parte, capacitatea de exercitiu (implicit a dreptului de vot) este abolita, potrivit art.11 din aceelasi act normativ, atunci cand o persoana este pusa sub interdictie. Documentul de identitate valabil, cuprinde toate aceste aspecte, limitarile privind capacitatea de exercitiu a unei personae fizice, fiind adusa la cunostinta celor ce elibereaza astfel de documente, moment in care, exercitiul drepturilor este ingradit.

Documentele de identitate valabile sunt totodata o garantie, pentru persoana care isi exercita dreptul la vot, ca acesta este liber exprimat, ca documentul nu este fals, nu este folosit in mod abuziv de o alta persoana, in conditiile in care, un document expirat, poate fi in prealabil pierdut sau furat.

Asa cum bine ati precizat dumneavoastra, conform art.53 din Constitutia Romaniei “ exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin legea…..”.

Legea electorala nu ingradeste dreptul la vot, ci doar creeaza cadrul legal pentru organizarea si desfasurarea alegerilor in mod democratic, iar cerinta unui document valabil de identitate, la momentul exercitarii dreptului de vot, are drept scop eliminarea oricaror abuzuri.

Potrivit art.20 din Constitutia Romaniei, drepturile si libertatile cetatenesti vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu normele CEDO, iar cerinta actului de identitate valabil in ziua votarii, nu constituie o incalcare a dreptului la vot, deoarece nimic nu va impiedica pe dumneavoastra sau orice alta persoana fizica, sa va procurati acte de identitate, data alegerilor fiind stabilita si adusa la cunostiinta pubicului cu cel putin 45 de zile inaintea votarii, deci intr-un termen rezonabil si util.

Cazul ipotetic – pe care dumneavoastra ni l-ati transmis la data de 22 octombrie 2009, ora 10.55 – prin posta electronica, prin revenire la adresa anterioara, nu este de natura a schimba raspunsul nostru.

Persoanele retinute, arestate sau in executarea unei pedepse privative de libertate, urmeaza sa indeplineasca, pentru a-si exercita dreptul la vot, aceleasi conditii prevazute de art.11, alineat 1 punctul C si alineat 2 din Legea nr.370/ din 20.09.2004, modificata si completata prin OUG 95/2009.

Cu deosebita consideratie,

Biroul Electoral pentru sectiile de votare din strainatate

====================================
…căpos din fire, am replicat:
====================================

–– Original Message ––
From: Marius
To: Biroul Electoral Strainatate
Sent: Friday, October 23, 2009 12:52 AM
Subject: Re:curs

Stimaţi domni,

Vă sunt recunoscător pentru răspunsul prompt. Nu pot însă să nu constat o ciocnire de viziuni. Sper să nu mi-o luaţi în nume de rău, dar voi încerca să arăt unde este eroarea de raportare a autorităţilor statului la fiinţa umană.

Suntem cu toţii de acord că Japonia este un model de civilitate. În Japonia nu există buletin de identitate. Iar japonezii sunt printre cei mai mîndri oameni de pe Terra, deşi tentaţia fraudei este la fel de mare; şi în Japonia, ca şi în România. Statistica o arată. La ora 12 a zilei de scrutin, numărul amenzilor legate de procesul electoral se ridică la peste 4000. Cu toate acestea, cetăţenii merg la scrutin cu mîna goală. De ce? Sper că veţi descoperi mai jos şi raţiunile şi avantajele.

Spuneţi: „…cetatenia fiind un element care se poate schimba in decursul vietii unei persoane…”

Ce fel de stat este acela care nu-şi recunoaşte cetăţenii? Vă previn că afirmaţia dumneavoastră acreditează imaginea statului suferind de boala Alzheimer, ce nu-şi recunoaşte cetăţenii decît în momentele sale de luciditate. Pentru un cetăţean, fiinţă umană, ce se presupune că are demnitate, este degradant ca o autoritate a statului să-l suspecteze apriori de fals în declaraţii. Nu cetăţeanul este cel chemat să sprijine o afirmaţie, ci statul, gestionar unic al datelor personale, este cel care trebuie să dovedească contrariul, acolo unde este cazul. Cum? Prin mijloace electronice. Nu există acele mijloace? Nu e din vina cetăţeanului. Pînă la proba contrarie, aşa cum o arată şi spiritul Constituţiei, în condiţii normale, nimeni şi nimic nu va împiedica acel cetăţean să-şi exercite dreptul de vot. Nu sunt bani? Nici nu e nevoie de prea mulţi. Fie vorba între noi, în Japonia, vechimea consolelor conectate la baza de date de evidenţă a populaţiei, respectînd proporţiile, este mult mai mare decît în România. Însă nimeni nu stă cu (pardon) popoul pe ele tricotînd. Sunt folosite. Intens şi rapid.

Ca o paranteză, în Japonia, în anul 2003, mi s-a prelungit şederea cu 3 ani, în baza unui paşaport expirat de 2 ani. Comparăm: Un paşaport expirat nu-mi dă dreptul să votez. Acest lucru mă face să mă simt mai străin în relaţie cu autorităţile ţării mele… Dar, să revenim.

Apoi, adăugaţi: „…capacitatea de exercitiu (implicit a dreptului de vot) este abolita, potrivit art.11 din aceelasi act normativ, atunci cand o persoana este pusa sub interdictie.”

Aserţiunea face clar modul în care statul român îşi tratează cetăţenii ca pe virtuali infractori.

Îmi reproşaţi: „…nimic nu va impiedica pe dumneavoastra sau orice alta persoana fizica, sa va procurati acte de identitate, data alegerilor fiind stabilita si adusa la cunostiinta pubicului cu cel putin 45 de zile inaintea votarii, deci intr-un termen rezonabil si util.”

Doresc să clarific cîteva aspecte ale interferenţei statului în gestionarea capitalului de timp al cetăţeanului. Autorităţile statului român au impresia că cetăţeanul trebuie să fie la dispoziţia lor, iar nu invers, cum cere bunul simţ. Cum se manifestă bunul simţ? În primul rînd, niciun cetăţean nu este chemat de mai mult de o (una) dată la ghişeu. Procedura de eliberare a unui paşaport, în cazul meu dureză de la 4 la 6 luni. (45 de zile e oricum prea tîrziu.) Mai mult, sunt nevoit să parcurg 900Km dus-întors, de 3 ori. În aceste condiţii, kilogramul de paşapoarte duce la emisia a 27.000Kg de dioxid de carbon. Total 5400Km, şi cel puţin 3 zile din capitalul meu de timp, pierdute definitiv, pentru un paşaport. Ne mai mirăm că România are o productivitate atît de mică? Muncesc 300 de zile pe an şi nu am de gînd să îmi irosesc viaţa pentru o birocraţie, oricare ar fi ea.

Privind mai aproape afirmaţia: „Legea electorala nu ingradeste dreptul la vot, ci doar creeaza cadrul legal pentru organizarea si desfasurarea alegerilor in mod democratic, iar cerinta unui document valabil de identitate, la momentul exercitarii dreptului de vot, are drept scop eliminarea oricaror abuzuri.”

Constatăm următoarele: Cadrul bate dreptul. Litera bate spiritul. Organizarea bate democraţia. Iar aceasta, în condiţiile în care există deja prevederi punitive pentru fraude, cu pedepse suficient de severe cît să descurajeze tentativele de fraudă. Astfel, rolul preventiv al condiţiei de valabilitate temporală al actului de identitate devine redundant.

Constatăm că statul român combate propria slăbiciune prin ceva cu mult mai nociv: abuzul de drept. Acolo unde abuzul de drept domină, nu numai dreptul de vot este lezat, ci multe alte drepturi fundamentale. Zilnic, şi brutal.

Stimaţi domni,

Ţinînd seama de cele de mai sus, vă rog să reflectaţi la dimensiunea ontică a subiectului de drept, să vă însuşiţi obiecţiile mele şi să acţionaţi întru moderaţie, în sensul ajustării normelor-cadru. Vă mulţumesc.

Cu stimă,

Marius Mistreţu

Hiroşima

● Victorie! Curtea Constituţională aboleşte buletinul de identitate (text revizuit)

În urma deciziei prin care Legea lustraţiei a fost declarată neconstituţională, Curtea Constituţională şi-a dat seama că a adăugat implicit la Constituţie. A consacrat dreptul de a fi ales (art. 37 şi 38 din Constituţie) ca unul mai important decît dreptul de a alege (art.36 din Constituţie). Pentru a compensa preeminenţa dreptului comunistului de a fi ales, în dauna dreptului constituţional de a alege, Curtea Constituţională s-a autosesizat, şi, prin decizia motivată mai jos, a hotărît să asigure echilibrul. Cum? Prin abolirea condiţiei restrictive de identificare a persoanei, condiţie prezentă în Legea de organizare a alegerilor. Aplic motivaţia CCR la decizia de a declara neconstituţională procedura de identificare a persoanei. Discuţia, într-un articol viitor.

Decizia … din …

referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate sau cu buletinul de identitate expirat.

Pe rol se afla solutionarea obiectiilor de neconstitutionalitate asupra dispozitiilor OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate sau cu buletinul de identitate expirat, formulate de un grup de 29 de senatori si de un grup de 58 de deputati, in temeiul art. 146 lit. a) din Constitutie.
Curtea, avand in vedere ca obiectiile de neconstitutionalitate, care formeaza obiectul dosarelor nr. 1.357A/2010 si nr. 1.368A/2010, au continut identic, dispune conexarea Dosarului nr. 1.368A/2010 la Dosarul nr. 1.357A/2010, care este primul inregistrat.
I. Cu Adresa nr. 2.380 din 25 mai 2010, secretarul general al Senatului a trimis Curtii Constitutionale, in temeiul dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie si al art. 15 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarea privind neconstitutionalitatea OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate, formulata de un grup de 29 de senatori.
La sesizare s-a anexat lista cuprinzand semnaturile a 29 de senatori, autori ai sesizarii de neconstitutionalitate. Potrivit acestei liste, autorii sesizarii de neconstitutionalitate sunt urmatorii: Sorin Constantin Lazar, Ion Toma, Ioan Chelaru, Vasile-Cosmin Nicula, Dan-Coman Sova, Gheorghe Pop, Gheorghe Marcu, Trifon Belacurencu, Nicolae-Danut Prunea, Viorel Arcas, Laurentiu-Florian Coca, Ioan Mang, Daniel Savu, Gavril Mirza, Ion Rotaru, Elena Mitrea, Constantin Tamaga, Serban-Constantin Valeca, Radu-Catalin Mardare, Nicolae Moga, Marius-Sorin-Ovidiu Bota, Adrian Tutuianu, Titus Corlatean, Ecaterina Andronescu, Lia-Olguta Vasilescu, Alexandru Cordos, Toni Grebla, Gheorghe Saghian si Florin Constantinescu.
La sesizare a fost anexata, in copie, OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate.
Sesizarea a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 6.723 din 26 mai 2010 si formeaza obiectul Dosarului nr. 1.357A/2010.
Autorii sesizarii sustin ca prin legea contestata, denumita in continuare OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, sunt infrante, in principal, prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 23, art. 36, art. 41 alin. (1) si art. 53, precum si prevederile art. 8, 10, 11 si 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ale art. 3 din Protocolul nr. 1 la Conventie, ale art. 19, 20 si 21 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului si ale art. 19 si 25 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, in esenta, pentru urmatoarele motive:
OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, excedeaza prevederilor constitutionale ale art. 36 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 16 alin. (3) si art. 40 alin. (3), prin aceea ca prevede o noua situatie care ar justifica restrangerea dreptului de vot, situatie care insa nu este prevazuta de art. 53 din Constitutie. Chiar daca s-ar admite posibilitatea restrangerii dreptului de a exercita drepturile electorale pe criteriul termenului de valabilitate al buletinului de identitate, se ridica problema proportionalitatii si a eficientei juridice a unei astfel de masuri in conditiile adoptarii sale la peste 20 de ani de la caderea regimului comunist. Or, asa cum s-a retinut si in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, acest temei nu mai este suficient pentru a justifica efectul preventiv al restrictiei, in conditiile trecerii unei perioade de timp atat de indelungate din decembrie 1989. Astfel, apare ca necesara verificarea altor elemente, in special participarea persoanelor la acte de natură penală. Promovarea OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor atat de restrictiv aduce atingere deosebit de grava insasi esentei statului de drept, pe care se intemeiaza statul roman, conform art. 1 alin. (3) din Constitutie. Astfel, aceasta lege incalca cerintele de previzibilitate ale normei juridice, instituind totodata o limitare a dreptului de a alege, pe temeiul unei culpabilizari generale avand la baza criteriul simplei expirari a actului de identitate, care, la momentul eliberării lui, era in concordanta cu prevederile constitutionale si legale aplicabile in statul roman. Faptul ca ineligibilitatea destinatarilor Legii de organizare a alegerilor se bazeaza pe o hîrţoagă, iar nu pe comportamentul lor actual, aduce atingere prezumtiei de nevinovatie instituite in art. 23 alin. (11) din Constitutie.
In continuare, autorii sesizarii sustin ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, instituie, in mod evident, o discriminare intre cetatenii romani in ceea ce priveste dreptul de vot, pe criteriul termenului de valabilitate al actelor de identitate, dupa 20 de ani de la caderea regimului totalitar, in conditiile actualului context istorico-politic, in care nu sunt semnalate amenintari la adresa ordinii democratice si nici nu exista riscul reinstaurarii vechiului regim.
OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004,de organizare a alegerilor contravine prevederilor constitutionale ale art. 11 alin. (2) si art. 20 referitoare la suprematia instrumentelor juridice internationale ratificate de Romania in materia drepturilor omului. Aceasta lege aduce atingere unei serii de acte internationale care instituie drepturi si libertati pe care statul roman se obliga sa le garanteze, dupa cum urmeaza:
-art. 19, 20 si 21 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, care proclama dreptul fiecarei persoane de a participa la conducerea treburilor publice ale tarii, dreptul de a avea acces in conditii de egalitate la exercitarea drepturilor electorale, dreptul la opinie si exprimare, precum si libertatea de intrunire si asociere pasnica;
-art. 19 si 25 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, care consacra dreptul de a alege si, respectiv, exercitarea drepturilor electorale in conditii de egalitate, cat si protectia impotriva discriminarii pentru opiniile exprimate, inclusiv cele politice;
-art. 8, 10, 11 si 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, prin care se consacra dreptul la respectarea vietii private si de familie, libertatea de exprimare, libertatea de intrunire si de asociere, interzicerea discriminarii, precum si art. 3 din Protocolul nr. 1 la Conventie, care proclama dreptul de vot si dreptul de a alege in functiile elective publice.
Problema aneantizarii administrative a persoanei umane si a interdictiei drepturilor electorale ale persoanelor fara buletin a fost dezbatuta de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in acest sens fiind spete relevante, precum Cauza Marius Mistretu contra Romaniei.
In aceste cauze, Curtea, analizand interdictiile adoptate de aceste state ale fostului bloc comunist, interdictii similare celor cuprinse in OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, a constatat incompatibilitatea acestora cu prevederile conventionale mentionate, prin incalcarea cerintelor de proportionalitate ce se impun respectate ori de cate ori se aduce o restrangere a drepturilor prevazute de Conventie. Astfel, adoptarea restrictiva a legii, la peste 20 de ani de la caderea comunismului, nu este proportionala cu scopurile legitime pe care se presupune ca le urmareste.
De asemenea, autorii sesizarii sustin ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, incalca conditiile stabilite prin Rezolutia Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1.096/1996 relativa la masurile de desfiintare a mostenirii fostelor regimuri totalitare comuniste, masurile absurde de identificare a persoanei nefiind compatibile cu un stat de drept si democratic. Astfel, relaxarea masurilor de identificare a persoanei ar fi trebuit sa ia sfarsit cel mai tarziu la 31 decembrie 1999, deoarece la acea data noile regimuri democratice ar fi trebuit sa fie consolidate in toate tarile care au fost anterior supuse unui regim totalitar comunist. Adoptarea OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, la peste 20 de ani de la reinstaurarea democratiei in Romania este o masura in vadita disproportie cu scopurile urmarite si incalca, in mod flagrant, insesi valorile democratiei pe care doreste sa o protejeze.
In fine, OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, contravine art. 2 si 4 din Conventia nr. 111/1958 a Organizatiei Internationale a Muncii privind discriminarea in domeniul fortei de munca si exercitarii profesiei, art. 1 alin. (2) din Conventia nr. 122/1964 a Organizatiei Internationale a Muncii privind întreruperea activităţii de producţie pentru scopuri cetăţeneşti, precum si art. E din partea a V-a a Cartei sociale europene revizuite, in sensul in care instituie discriminare in ceea ce priveste dreptul la munca, statul nepunînd electorilor la dispozitie procedura de vot la distanta, printre altele.
Autorii sesizarii apreciaza ca o reglementare precum OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, este inadmisibila, in conditiile in care se bazeaza pe o prezumtie de vinovatie colectiva, aplicata extensiv, cu infrangerea principiilor dreptului la aparare si a prezumtiei de nevinovatie.
II. Cu Adresa nr. 51/2.499 din 28 mai 2010, secretarul general al Camerei Deputatilor a trimis Curtii Constitutionale, in temeiul dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie si al art. 15 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarea privind neconstitutionalitatea OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate, formulata de un grup de 58 de deputati.
La sesizare s-a anexat lista cuprinzand semnaturile a 58 de deputati, autori ai sesizarii de neconstitutionalitate. Potrivit acestei liste, autorii sesizarii de neconstitutionalitate sunt urmatorii: Viorel Hrebenciuc, Florin Iordache, Dumitru Chirita, Bogdan Nicolae Niculescu Duvaz, Rodica Nassar, Carmen Moldovan, Dan-Mircea Popescu, Marian Neacsu, Cornel Itu, Neculai Ratoi, Vasile Mocanu, Ioan Stan, Ioan Cindrea, Horia Teodorescu, Horia Grama, Ioan Damian, Andrei Dolineaschi, Florin Paslaru, Adrian Solomon, Mircea Dusa, Gheorghe Antochi, Vasile Popeanga, Vasile Gliga, Tudor Pantiru, Dorel Covaci, Sorin Constantin Stragea, Victor Cristea, Cornel Cristian Resmerita, Ioan Sorin Roman, Laurentiu Nistor, Gheorghe Ana, Dan Nica, Petru Gabriel Vlase, Angel Tilvar, Aurel Vladoiu, Eugen Bejinariu, Ion Calin, Anghel Stanciu, Mircea Lup Silvestru, Marian Ghivenciu, Constantin Nita, Ion Stan, Costica Macaleti, Antonella Marinescu, Lucretia Rosca, Georgian Pop, Filip Georgescu, Ion Burnei, Ion Dumitru, Cristian Sorin Dumitrescu, Sonia-Maria Draghici, Sergiu Andon, Damian Florea, Vasile Bleotu, Valeriu Stefan Zgonea, Iulian Iancu, Raul-Victor Surdu-Soreanu si Eduard-Stelian Martin.
La sesizare a fost anexata, in copie, OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate, sau care au documente de identitate exprirate.
Sesizarea a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr… din… 2009 si formeaza obiectul Dosarului nr…
Autorii sesizarii sustin ca prin legea contestata, denumita in continuare OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, sunt infrante, in principal, prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (3) si (5), art. 4, art.7, art. 8 alin. (1), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) si (3), art. 20 alin. (1), art. 23 alin. (11), art. 29 alin. (1), art. 36 alin. (1), art. 38, art. 41 alin. (1), art. 45 si art. 53, pentru urmatoarele motive:
Principalul viciu al OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, il constituie instituirea unei adevarate sanctiuni colective, bazate pe o forma de raspundere colectiva si pe o culpabilizare globala facuta pe criterii administrative. Astfel, refuzul de a permite execitarea dreptului de vot, din cauza simplei expirari a buletinului de identitate constituie o prezumtie de vinovatie, indiferent de modul in care a actionat si s-a comportat persoana. In legatura cu acest aspect, autorii exceptiei invoca Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea politiei politice comuniste, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008, prin care Curtea Constitutionala, declarand legea neconstitutionala, a statuat, printre altele, faptul ca „legea creeaza premizele unei forme de raspundere morala si juridica colectiva, pentru simpla expirare a buletinului de identitate, fara vinovatie si fara existenta unei fapte de incalcare a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.”
In continuare, autorii sesizarii arata ca problema buletinului de identitate are o importanta rezonanta internationala, dovada fiind principiile si criteriile directoare ale Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei aprobate prin Raportul privind masurile de desfiintare a mostenirii fostelor regimuri totalitare comuniste, din 3 iunie 1996. Insa forma de sanctionare instituita prin legea criticata, afectand grav drepturile si libertatile fundamentale ale omului prin infrangerea unor documente internationale ratificate de Romania, poate avea implicatii internationale negative. Dintre documentele internationale cele mai relevante, autorii sesizarii fac referire la Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene care a devenit parte integrata a Tratatului de la Lisabona.
Una din principalele sanctiuni colective prevazute in art. 2 vizeaza dreptul de vot, prin consecinta dreptul de a alege in functiile de demnitate publica enumerate, acordat persoanelor care nu au documente de identitate in termenul de valabilitate. Dispozitiile acestui articol de lege contravin prevederilor constitutionale ale art. 36 si 38, coroborate cu cele ale art. 1 alin. (3) si (5), art. 4, art. 8 alin. (1), art. 16, art. 23 alin. (1) si (11), ceea ce creeaza o forma de incompatibilitate necunoscuta si nerecunoscuta intr-un stat democratic, nedemocratica, bazata pe prezumtia de vinovatie, si nu pe o raspundere individuala care sa porneasca de la fapte ilicite, care incalca principiile pluralismului politic, ale solidaritatii cetateanului Romaniei, ale egalitatii in drepturi. (…)

Caracterul nedemocratic al unor masuri de acest fel reiese si din decizii ale Curtii Europene a Drepturilor Omului, pronuntate in Cauza Marius Mistretu contra Romaniei, 2009.
(…)
Nu se poate sustine cu argumente juridice ca persoanele vizate de dispozitiile art. 1(d), carora li se reproseaza că nu au documente de identitate valabile, sa fie sanctionate cu darea afară din secţia de votare după un drum de 900Km pentru care au plătit 300 euro. In aceste cazuri sunt infrante si prevederile art. 45 din Constitutie referitoare la libertatea economica.
(…)
In fine, in contextul celor aratate mai sus, autorii criticii subliniaza faptul ca, potrivit art. 53 din Constitutie, in conditiile strict reglementate, se poate actiona doar pentru restrangerea unor drepturi, iar in niciun caz pentru eliminarea, anihilarea, desfiintarea lor.
Masurile cuprinse in aceasta lege sunt evident discriminatorii si disproportionate in raport cu situatiile avute in vedere.
In conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarile au fost comunicate presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a transmite punctele lor de vedere.

Presedintele Senatului, in punctul sau de vedere, apreciaza ca sesizarile de neconstitutionalitate sunt intemeiate. In acest sens, in esenta, arata ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor instituie o adevarata sanctiune colectiva, bazata pe o culpabilizare globala facuta pe criterii administrative. Simpla expirare a actului de identitate al unei persoane (…) se constituie, potrivit acestei OUG, intr-o prezumtie de vinovatie, indiferent de modul in care a actionat si s-a comportat persoana respectiva. Acest aspect contravine flagrant principiilor statului de drept si ale ordinii de drept, potrivit carora orice sanctiune are ca temei o raspundere juridica, de regula individuala, determinata de savarsirea unei fapte ilicite cu vinovatie. Sistemul juridic al oricarui stat de drept consacra, iar functionarea acestuia se bazeaza pe prezumtia de nevinovatie, instituita de art. 23 alin. (11) din Constitutie, care stabileste ca o persoana este considerata nevinovata pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, prezumtia de nevinovatie constituind un drept fundamental al cetateanului roman. Or, OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, instituie legal o prezumtie de vinovatie in sarcina categoriilor de persoane care nu se incadreaza in prevederile acesteia, ceea ce contravine flagrant art. 23 alin. (11) din Constitutie.
Este inadmisibil ca intr-un stat de drept sa se adopte un act normativ care instituie o limitare a dreptului de a alege, pe temeiul unei culpabilizari generale avand la baza criteriul simplei expirari a actului de identitate care, la momentul eliberării lui, era in concordanta cu dispozitiile constitutionale si legale aplicabile in statul roman.
Totodata, este inacceptabil pentru un stat de drept ca persoanele nevizate de art. 1(d) din OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor sa suporte interdictia de a vota, in conditiile in care, in sistemul de drept actual, o astfel de masura poate fi aplicata doar in urma unei condamnari penale.
Or, ineligibilitatea destinatarilor OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, se bazeaza pe expirarea buletinului de identitate, iar nu pe comportamentul lor actual, neluand in calcul inexistenta condamnarilor penale ale acestora, aducandu-se in acest mod atingere si prezumtiei de nevinovatie.
OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, instituie, in mod evident, o discriminare intre cetatenii romani in ceea ce priveste dreptul de vot, pe criteriul termenului de valabilitate al actelor de identitate, in conditiile in care aceasta restrangere depaseste cadrul constitutional prevazut de art. 53 din Legea fundamentala, negasindu-si justificarea la distanta de 20 de ani de la caderea regimului totalitar, in conditiile actualului context istorico-politic, in care nu sunt semnalate amenintari la adresa ordinii democratice si nici nu exista riscul reinstaurarii vechiului regim daca cetateanul voteaza in baza unui act de identitate expirat.
Potrivit art. 20 din Constitutie, dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte, iar in masura in care exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile. Or, OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, aduce atingere unei serii de acte internationale care instituie drepturi si libertati pe care statul roman se obliga sa le garanteze.
Problema aneantizarii administrative a persoanei umane si a interdictiei drepturilor electorale aplicate persoanelor fara buletin a fost dezbatuta in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, existand, in acest sens, o serie de spete relevante in care Curtea, analizand interdictiile similare celor cuprinse in OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, adoptate de unele dintre statele din fostul bloc comunist, a constatat incompatibilitatea acestora cu art. 8, 10, 11 si 14 din Conventie, precum si cu art. 3 al Protocolului nr. 1 la Conventie.
In lumina argumentelor prezentate in rationamentele Curtii Europene a Drepturilor Omului, se poate deci observa ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor contravine atat art. 8, 10, 11 si 14 din Conventie, cat si art. 3 din Protocolul nr. 1 la Conventie, prin incalcarea cerintelor de proportionalitate ce se impun respectate ori de cate ori se aduce o restrangere drepturilor prevazute de Conventie.
Astfel, adoptarea sa restrictiva, la mai mult de 20 de ani de la caderea regimului comunist nu este proportionala cu scopurile legitime pe care se presupune ca le urmareste – respectiv „necesitatea insanatosirii moralei publice, si a legalitatii”, dupa cum se precizeaza in expunerea de motive -, reducand drepturile electorale la un nivel la care este adusa atingere insasi substantei acestora, fara ca necesitatea lor intr-o societate democratica sa fie demonstrata.
In considerarea celor expuse mai sus, rezulta ca adoptarea OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, la peste 20 de ani de la reinstaurarea democratiei in Romania, nu poate fi motivata de necesitatea eliminarii sau reducerii amenintarilor pe care subiectii restrictiei administrative ar putea-o constitui pentru blocarea procesului de democratizare, fiind o masura in vadita disproportie cu scopurile urmarite. Mai mult, instituirea unor interdictii pentru dreptul de vot, pe considerentul simplei expirari a actelor de identitate – statul fiind unul legal la data eliberării documentelor de identitate care intra sub incidenta OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor – fara aducerea vreunei probe care sa demonstreze ca persoanele in cauza au savarsit acte concrete care au urmarit reinstaurarea vechiului regim comunist in Romania constituie, ea insasi, o ingerinta adusa sistemului democratic roman, incalcand, in mod flagrant, insasi valorile democratiei pe care doreste sa le protejeze in acest fel.
In contextul incalcarii actelor internationale mentionate, ratificate de Romania, ceea ce rezida intr-un angajament asumat pe plan international, in raport cu celelalte state, de a promova si respecta drepturile prevazute de acestea, OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, va genera implicatii negative pe plan international atat in ceea ce priveste imaginea Romaniei, cat si a raspunderii sale din perspectiva angajamentelor luate prin aceste acte, deschizand calea sesizarii Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg de catre persoanele care se vor considera nedreptatite, cu grave consecinte asupra credibilitatii Romaniei la nivel international.
Presedintele Camerei Deputaţilor considera ca sesizarile de neconstitutionalitate sunt neintemeiate, deoarece legea criticata nu incalca normele constitutionale invocate in sustinerea criticilor. Astfel, referitor la infrangerea art. 23 alin. (11) din Constitutie, apreciaza ca acest text constitutional nu are nicio legatura cu continutul OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, intrucat in cuprinsul acesteia nu este prevazuta nicio forma de raspundere penala aplicată electorului, ci doar i se refuză dreptul de vot. In continuare, arata ca in aceeasi situatie de nemotivare a incalcarilor Constitutiei si a actelor internationale invocate se afla si celelalte sustineri ale autorilor sesizarilor. OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, este in concordanta cu prevederile constitutionale ale art. 16 alin. (1) si (3) si art. 53, precum si cu jurisprudenta Curtii Constitutionale si a Curtii pentru Drepturile Omului de la Strasbourg. Asadar, cel putin pentru siguranţa statului, o asemenea norma juridica trebuie sa ramana in vigoare.
Guvernul arata ca in expunerea de motive, precum si in preambulul OUG sunt invocate ca argumente in sustinerea acestui demers necesitatea consolidarii valorilor si institutiilor democratice din Romania si pentru protejarea principiilor fundamentale constitutionale, inlaturarea „oamenilor liberi”, adica a acelor persoane care, potrivit Constitutiei Romaniei, „si-au pus viata in pericol pentru instaurarea democratiei”.
Analizand jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, Guvernul apreciaza ca legea criticata, prin faptul ca impune, in mod nediferentiat, eliminarea tuturor persoanelor care au acte de identitate expirate, sau nu au deloc, deoarece se apreciaza ope legis ca acestea au adus prejudicii drepturilor si libertatilor fundamentale si ca acest comportament al lor este in sine de natura a prejudicia mecanismele democratiei, ridica probleme din punctul de vedere al conformitatii cu prevederile Conventiei Europene si ale Constitutiei Romaniei.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a recunoscut ca un stat, pentru a garanta stabilitatea si eficienta unui sistem democratic, poate dispune anumite masuri specifice si ca pluralismul si democratia sunt bazate pe un compromis care determina uneori cetatenii sa accepte limitarea exercitarii unor drepturi si libertati. In aprecierea art. 3 al Protocolului nr. 1 la Conventie referitor la organizarea, la intervale rezonabile, de alegeri libere cu vot secret, in conditiile care asigura libera exprimare a opiniei poporului cu privire la componenta forului legislativ, se lasa statelor membre o marja larga de apreciere asupra modului in care se reglementeaza drepturile respective, dar impune ca eventualele restrangeri ale exercitarii acestor drepturi sa nu afecteze insasi esenta lor.
Curtea a recunoscut, de asemenea, dreptul oricarui stat de a-si reglementa cadrul legislativ in contextul evolutiei politice interne. Curtea a aratat ca previzibilitatea unei norme, mai ales cand aceasta impune restrictii, nu a fost respectata atunci cand restrictia vine ca urmare a unor absurditati administrative, cand persoana in cauza, din cauza procedurilor redundante şi absurde, nu putea in mod rezonabil sa isi inoiasca buletinul de identitate si nici nu a fost somata in scris cu 180 de zile inainte de expirare sa isi inoiasca actul de identitate. (…)

C U R T E A,

examinand obiectiile de neconstitutionalitate, punctele de vedere ale presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, rapoartele intocmite de judecatorul-raportor, dispozitiile legii criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie si ale art. 1, 10, 15, 16 si 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sa solutioneze obiectiile de neconstitutionalitate formulate de grupul celor 29 de senatori si de grupul celor 58 de deputati.
Obiectiile de neconstitutionalitate se refera la OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate, sau cu buletinul de identitate expirat.
Autorii sesizarilor sustin ca aceasta lege contravine prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (3) si (5), art. 4, art. 7, art. 8 alin. (1), art. 11 lin. (2), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) si (3), art. 20, art. 23 alin (11), art. 29 alin. (1), art. 36, art. 41 alin. (1), art. 45 si art. 53, prevederilor art. 1, 2, 8, 9, 10, 11 si 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ale art. 3 din Protocolul nr. 1 la Conventie, ale Protocolului nr. 12 la Conventie, ale art. 6, 7, 8, 13, 15, 19, 20 si 21 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului si ale art. 19 si 25 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, ale rezolutiilor Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1.096/1996 si nr. 1.481/2006.

Curtea Constitutionala considera ca asigurarea exercitarii nediscriminatorii a dreptului de a alege se poate constitui ca reper moral, dar si ca masura de redare a demnităţii umane electorului, de a i se recunoaste personalitatea juridica, indiferent dacă are, sau nu buletin de identitate în termenul de valabilitate. A asigura legalitatea la scrutin nu inseamna, epurare sau razbunare pentru alegeri ideologice gresite ori accidente biografice, ci incercarea de regasire a demnitatii si increderii, precum si redarea autoritatii şi a încrederii cetăţeanului. Legalitatea accentueaza mai ales principiul responsabilitatii in exercitarea dreptului de vot.
Dincolo de numeroasele probleme morale, sociale, politice, legale etc. ridicate dupa adoptarea OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, aceasta are, per ansamblu, un efect pozitiv in perioada de tranzitie a fostelor tari comuniste in vederea trecerii la un stat democratic, de drept, bineinteles, daca este adoptata in conformitate cu prevederile constitutionale ale statului respectiv.
Principiul egalitatii accesului la scrutin este consacrat prin Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului din 1789, precum si in art. 21 paragraful 1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, potrivit caruia „Orice persoană are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale ţării sale, fie direct, fie prin reprezentanţi liber aleşi. ” si in art. 25 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice din 16 decembrie 1966, potrivit caruia „Orice cetatean are dreptul si posibilitatea, fara niciuna dintre discriminarile la care se refera art. 1 (d) si fara restrictii nerezonabile; […] c) de a avea acces, in conditii generale de egalitate, la exercitarea drepturilor electorale din tara sa”.
Astfel, sunt interzise discriminarile bazate pe rasa, sex, religie, opinie, avere, origine sociala, buletin de identitate, domiciliu etc., dar fiecare stat are dreptul sa impuna, pe cale legislativa, anumite conditii specifice pe care trebuie sa le indeplineasca un functionar public, cum ar fi contestarea pe baza de documente oficiale a: cetateniei electorului, exercitarea deplina a drepturilor civile si politice, identitatea etc., avand totodata in vedere imprescriptibilitatea cetateniei.
Asadar, in toate statele membre ale Uniunii Europene exista conditii specifice pentru accederea la scrutin. Unele state membre cer detinerea oricarui inscris de identificare a titularului, altele solicita doar ca titularul sa isi declare verbal identitatea, si doar in cazul în care sunt suspiciuni justificate, comisia de votare are capacitatea si caderea de a-l contrazice pe loc, cu probe certe.
(…)
De altfel, chiar initiatorii OUG, invocand art. 53 din Constitutie, afirma ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor se subscrie acestei norme constitutionale care statueaza ca „Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea […] moralei publice, […]”, morala intinata de cutumele comunismului si ale statului politienesc.
La ora actuala, in Romania, in ceea ce priveste exercitarea dreptului de vot, nu exista o conditionare de neapartenenta la vechile structuri comuniste sau de valabilitate a documentelor de identitate, cea din urma neconstituind propriu-zis o indatorire cetateneasca.
In conditiile legislatiei actuale, o asemenea conditie este numai cea prevazuta la art. 36 (2) din Constitutia Romaniei: „(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale. „.
Procedand la examinarea criticilor de neconstitutionalitate, Curtea retine ca, astfel cum rezulta din OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004 “a fost necesara pentru protejarea principiilor fundamentale prevazute de Constitutie, justificand astfel restrangerea exercitarii unor drepturi si libertati ale unor persoane, prin restrangerea exercitarii dreptului de a alege”.
Curtea ia nota de formularea intr-o maniera defectuoasa, a art. 1(d), ceea ce duce la concluzia ca restrangerile si interdictiile prevazute de aceasta OUG au ca scop „restrangerea exercitarii dreptului de vot”.
Curtea observa, de asemenea, ca dispozitiile OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, sunt lipsite de rigoare normativa.
Fata de aceste ambiguitati, Curtea se margineste sa atraga atentia asupra posibilelor dificultati de ordin practic in aplicarea masurilor prevazute de lege.
Raspunderea juridica, indiferent de natura ei, este o raspundere preponderent individuala si exista numai intemeiata pe fapte juridice si acte juridice savarsite de o persoana, iar nu pe prezumtii.
Asa cum s-a mai aratat, expirarea buletinului de identitate, fiind cel mult o contraventie minora, nu poate face obiectul pedepsirii sau razbunarii. O pedeapsa poate fi impusa doar pentru o activitate criminala din trecut, pe baza Codului penal aplicabil si in conformitate cu toate procedurile si garantiile procesului penal.
Or, supusa controlului de constitutionalitate sub acest aspect, OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor este excesiva in raport cu scopul legitim urmarit, deoarece nu permite individualizarea masurii. Aceasta OUG instituie o prezumtie de vinovatie si o adevarata sanctiune colectiva, bazata pe o forma de raspundere colectiva si pe o culpabilizare generica, globala, facuta pe criterii administrative, ceea ce contravine principiilor statului de drept, ale ordinii de drept si prezumtiei de nevinovatie instituita prin art. 23 alin. (11) din Constitutie. Chiar daca OUG criticata permite apelarea la justitie pentru justificarea interzicerii dreptului de vot, aceasta nu reglementeaza un mecanism adecvat in scopul stabilirii desfasurarii unor activitati concrete indreptate impotriva drepturilor si libertatilor fundamentale. Cu alte cuvinte, legea nu ofera garantii adecvate de control judiciar asupra aplicarii masurilor restrictive, intrucat electorul cu actul de identitate expirat nu primeste niciun document care sa ateste prezenta sa in fata comisiei de votare si nicio motivatie scrisa pentru refuzul de a i se permite sa voteze.
Nicio persoana nu va putea fi supusa restringerii drepturilor electorale pentru simpla expirare a buletinului de identitate şi care, pînă la data scrutinului nu a comis incalcari grave ale drepturilor omului. Interdictia este permisa doar cu privire la acele persoane care au luat parte efectiv, eventual impreuna cu organizatii ale statului la grave incalcari ale drepturilor si libertatilor omului.
Art. 1 (d) din OUG supus controlului de constitutionalitate prevede una dintre principalele sanctiuni colective care vizeaza dreptul de a alege. Dispozitiile acestui articol de lege contravin prevederilor constitutionale ale art. 36 prin care se consacra dreptul de a alege, cu interdictiile expres si limitativ mentionate. Este evident ca dispozitiile art. 1 (d) din OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, excedeaza cadrului constitutional, prevazand o interdictie dreptului de vot, care nu respecta art. 53 din Constitutie referitoare la restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati. Astfel, Curtea constata ca aceasta limitare este lipsita de proportionalitate in raport cu scopul urmarit, intrucat aduce atingere insesi existentei dreptului si nu isi justifica necesitatea intr-o societate democratica.
(…)
Totodata, Curtea observa ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, a fost adoptata, dupa 20 de ani de la caderea comunismului. De aceea, caracterul restrictiv al OUG este considerat de Curte ca fiind relevant pentru disproportionalitatea masurilor restrictive, chiar daca prin acestea s-a urmarit un scop legitim al statului. (…)

Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 146 lit. a) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) si al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi
CURTEA CONSTITUTIONALA

In numele legii

Decide:

Constata ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a dreptului de a alege pentru persoanele cu documentele de identitate expirate, sau fără documente de identitate este neconstitutionala.

Definitiva si general obligatorie.

Decizia se comunica presedintelui Romaniei, presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si primului-ministru si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

%d blogeri au apreciat asta: