Fără buletin

Am prelevat de pe GoogleEarth două fotografii făcute: una, la 1 septembrie 2008, cealaltă, la 24 aprilie 2012, la extremitatea vestică a podului Tsurumi din zona centrală a Hiroşimei.

Judecînd după relativa absenţă a algelor, pe pavajul celor două scuaruri semicirculare, aţi zice că fotografia din dreapta este cea veche. Dar dacă priviţi cu atenţie partea dreaptă, veţi constata că doar unul din scuaruri este năpădit de alge. Cel din dreapta jos. Cum se explică lipsa algelor în cel de sus? Răspunsul este simplu. Pe locul scuarului a fost construit ceva între cele două date. Mai exact, între 2009 şi luna mai 2011. După care, peisajul a fost restaurat. Întrebarea este: ce?

Pe locul indicat a fost săpat un mare hău, deasupra căruia stătea încălecată o hală de tablă, iar ceva mai la vest, biroul de şantier şi cîteva dormitoare modulare. Am dat doar de o imagine alb-negru pe care am luat-o în februarie 2011. Deja hala era demontată. Urma să se îndepărteze biroul şi dormitoarele (parţial vizibile).

Iată şi o imagine luată pe 26 mai 2011, în timpul şantierului de restaurare a scuarului. Pavajul de granit al scuarului era gata. Se lucra doar la refacerea trotuarului.

Punctul de lucru a fost al unui şantier subteran ce încă nu e gata. Este vorba despre un canal de drenaj pentru apele pluviale. O conductă cu diametrul de 900-2000mm, vîrîtă într-un tunel lung de 2076,5m, pînă la staţia de pompare vizibilă în dreapta hărţii de mai jos:

După cum se poate vedea, traseul canalului subteran are patru puncte de rapel. Cel pe care vi l-am semnalat mai sus era al cincilea. L-am marcat cu punct galben.
Harta am fotografiat-o în ianuarie 2011 de pe panoul punctului 3 de rapel, acolo unde scrie cu roşu: （現在地） între paranteze.
Să vedem cum arată punctul 3 de rapel, şi ce impact are asupra circulaţiei:

Aşa arată locul în prezent:

Este hala dreptunghiulară din centrul imaginii. Nu încurcă circulaţia nici pe cele patru benzi ale arterei (Bulevardul Gării), şi nici pe arteriola din dreapta ei.
Să vedem ce a fost înainte:

Spaţiu verde cu 7 arbori de camfor. Iar alături, 17 locuri de parcare (cu plată) cu proprietar primăria, dar administrate de o companie privată.
Celelalte două puncte de rapel sunt mult mai mici, situate pe trotuar. Iar staţia de pompare este într-o zonă mult mai puţin circulată. Oricum, rapelul terminal este în ograda staţiei de pompare.

Să recapitulăm: un tunel comparabil ca diametru cu unul de metrou, dar care nu încurcă nicăieri circulaţia. Au fost sacrificaţi 7 arbori (posibil conservaţi într-o pepinieră) şi, vremelnic, 17 locuri de parcare.
Pe panoul punctului de rapel încă activ, găsim descrise şi raţiunea şantierului, şi metoda de foraj. Iată-le:

Desenul înfăţişează scutul de săpare şi felul în care se face schimbul de substanţă cu exteriorul: iese pămîntul şi intră modulele de beton. Peştişorul zice: „Întrucît scutul înaintează precum o cîrtiţă, impactul asupra circulaţie este foarte mic”. Am văzut mai sus cît de mic e.
Să vedem mai departe:

Traducem sumar: În oraş, aversele de ploaie sau mareele înalte, mai ales cînd coincid cu ploile intense (citeşte taifun n.m.), provoacă inundaţii. Pentru a evita inundaţiile, instalăm conducta de drenaj pluvial şi staţii de pompare. (Jumătate din aria oraşului are altitudine negativă n.m.). Sub Parcarea Inarimachi (pe partea dinspre cartierul Matsukawa) am montat scutul şi săpăm pînă la staţia de pompare din cartierul Danbara.

Dacă observaţi traseul conductei, ea împrejumuieşte pe jumătate un muncel (marcat cu verde pe hartă). Partea din dreapta muncelului a intrat în sistematizare abia în 1991 – încheiată abia în 2011 – deoarece, aflat în umbra lui, cartierul a scăpat nevătămat după explozia nucleară. Ani buni, infrastructura proastă făcea să se adune apa de ploaie pînă la genunchi. Cam ca în Bucureştii zilelor noastre.

Să comparăm:
Am luat la întîmplare două fotografii ale unuia din multele puncte de lucru ale şantierului din Drumul Taberei. Tema este aceeaşi: să se sape un tunel în teren aluvionar (mult mai sapropelic în Hiroşima decît în Bucureşti). Iată fotografiile:

Nu pare a fi şantier, ci mai degrabă autobază. Autobază în mijlocul şoselei. Circulaţia longitudinală este nulă. Iar cea transversală, cotită ciudat.
Să vedem impactul asupra mediului:

Aşa arăta locul punctului de lucru înainte. Arborii au fost raşi odată cu asfaltul. Cine locuieşte acolo poate număra singur paguba de spaţiu şi de vegetaţie. Şi e doar unul din punctele de lucru. Practic, cartierul este paralizat. Şi pentru ce? Pentru ca nişte camioane să se lăfăie pe noroaie, cablurile să stea împrăştiate în dezordine, armăturile să stea la ruginit sub cerul liber.

Fără să neg utilitatea metroului ca bun de utilitate publică, constat că dispreţul pentru cetăţean este evident. Rămîne să îl cuantificăm în bani şi să vedem şi cum primăria striveşte demnitatea locuitorilor.

Prima întrebare este: al cui este terenul?

Majoritatea ar răspunde: al primăriei de sector/ generale.

Greşit! Terenul pe care sunt construite arterele de circulaţie şi parcurile sunt domeniu public. Primăria îl are doar în custodie. Nu este al ei, ci al dumneavoastră, al tuturor.

A doua întrebare: cu ce drept întrerupe primăria circulaţia la suprafaţă, cînd şantierul este subteran? Aici se cuvine o mică discuţie.
Cînd vă lăsaţi automobilul pe domeniul public vi-l saltă miliţia şi mai plătiţi şi amendă. Camioanele companiei de construcţii zburdă în voie pe domeniul public deturnat. Este echitabil? Desigur, nu.
Compania de construcţii este firmă comercială privată. Asta înseamnă că ar trebui să aibă parc de utilaje şi spaţii de depozitare a materialului. Pentru care să plătească impozit pe mijloacele fixe (inclusiv pe teren). Prin parcarea camioanelor şi depozitarea materialelor pe domeniul public, practic, terenul de sub ele este dat în folosinţă privată, fără plata vreunui impozit. Compania poate să funcţioneze astfel fără acareturi. Cîte companii au privilegiul de a-şi ţine calabalîcul pe domeniul public fără să fie pedepsite?
Cîţi dintre dumneavoastră plătiţi anual pentru un loc de parcare în vecinătatea casei? Nu mă îndoiesc, mulţi. Nu vă daţi sema că sunteţi discriminaţi? De ce compania poate parca şi face stive în mijlocul străzii fără să plătească un leu?
Nu ştiu cît costă un loc de parcare în Drumul Taberei, dar ştiu că un camion ocupă de de-a moaca echivalentul a trei locuri de parcare. Spaţiul ocupat de materiale este başca. Aşadar, prin răsfăţul companiei pe domeniul public, practic ea fentează competiţia şi se sustrage plăţii impozitului pe teren cel puţin. Başca economia de combustibil prin parcarea camioanelor pe domeniul public.

Sunt convins că punctele de lucru nici măcar nu sunt izolate fonic. Iar nămolul circulă mai liber ca vrăbiile, cărat de roţile camioanelor şi de pietonii nevoiţi să păşească pe covoare precare. Toate astea se pot cuantifica în antinevralgice, în fracturi de femur, în pacheţele de nervi şi în mii de ore de depresie psihică.

De asemeni, capitalul de timp vă e spulberat. La o socoteală simplă, din cei 350.000 de locuitori ai cartierului, cel puţin 150.000 ies zilnic din el. Ambuteiajele consumă cel puţin o oră în plus pe zi şi persoană. Înmulţit cu 150.000 şi cu 200 zile pe an, rezultă 30 milioane de ore risipite anual. Iar dacă socotim 10 lei ora, rezultă o pagubă adusă capitalului de timp al populaţiei, de 300 milioane de lei anual.

Pentru a evalua pagubele pricinuite de neplata chiriei pe zecile de hectare de teren public privatizate abuziv, cred că sunteţi suficient de calificaţi să o faceţi la centimă. Numai dacă nu credeţi că e în regulă inechitatea.

Impactul asupra comerţului din cartier şi a altor interese private, cred că orice prăvăliaş îl poate socoti prin compararea bilanţului contabil anual. Rămîne ca voluntarii din zonă să facă ancheta şi să centralizeze cifrele.

Sigur, sofiştii noştri reprezentanţi ar putea obiecta că metroul e de interes public. Că nu e numai tunel, ci şi staţii. OK. În imaginea de mai jos apare o intersecţie din buricul Hiroşimei, în locul în care terenul are cea mai mare valoare din oraş, iar densitatea circulaţiei maximă. Mai ales că la etajul II al blocului din stînga sus se află şi o autogară.

Sub intersecţie se află un complex comercial de patru ori mai mare decît cea mai mare staţie de metrou din Bucureşti. Iar sub complex, o staţie de tren urban pe pneuri. S-a lucrat vreme de patru-cinci ani, răstimp în care nu s-a întrerupt în nicio zi circulaţia. Intersecţia era pavată cu blocuri de beton detaşabile. Noaptea se îndepărtau şi se făcea schimbul de materie cu subteranul. Dimineaţa, totul era ca în palmă.

Să recapitulăm:

Primăria sectorului 6 se face vinovată de deturnarea destinaţiei unei bune părţi a domeniului public, de nesocotirea planurilor zonale de urbanism, de favorizarea evaziunii fiscale, de înrăutăţirea sănătăţii publice şi lezarea dreptului la un mediu sănătos, de discriminarea persoanelor fizice în folosul persoanelor juridice, de obstrucţionarea intereselor private legitime, de confiscarea timpului oamenilor, de punerea în pericol a vieţii şi avutului populaţiei în caz de calamitate naturală.

Cine este avocat, sunt convins că poate transpune totul în păsăreasca juridică. Rămîne să vă organizaţi pentru strîngerea datelor primare: locuinţă cu locuinţă.

Succes!