Fără buletin

★ Cum se manipulează lăcomia oponentului la proiectul Roşia Montană

Posted in Scatoalce de Stat, Teste by Marius Delaepicentru on 2013/09/23

Unul din argumentele aduse atît de oponenţii cu cocardă, cît şi de către academicianul Ionel Haiduc*), apelează la lăcomia latentă din orice om care aude de bogăţii naturale. Se acreditează ideea că aurul şi argintul ar fi doar pretextul pentru exploatarea altor materii. Să vedem însă în ce ar consta ele, şi ce e viabil din „tezaurul” acela.
Pe un sait indicat mai jos, este reprodusă compoziţia minereului. Şi urmează socoteala valorii pielii ursului din pădure.

Metal Au Ag Ge Bi Ni Co Cr Ga Ti V As
gr/tonă 1,5 7-10 20 20 30 30 50 300 1000 2500 5000

Plecând de la estimarea de 200 milioane de tone a minereului de acolo şi a ponderii fiecărui metal în zăcământ, obţinem următoarea evaluare a metalelor din zăcământ :

AUR (1,5 grame/tona minereu)………………………………………….18,84 mld. USD

ARGINT (10 grame/tona)…………………………………………………2,00 mld. USD

GALIU (300 grame/tona)…………………………………………………13,00 mld. USD

GERMANIU (20 grame/tona)…………………………………………….5,20 mld.USD

CROM (50 grame/tona)…………………………………………………..6,50 mld. USD

VANADIU (2500 grame/tona)……………………………………………10,00 mld. USD

Co, Ti, Ni, Bi, As şi feldspat potasic…………………………………… 5,00 mld. USD

TOTAL…………………………………………………………………….. 60,54 mld. USD
– See more at: http://surupaceanu.ro/2011/09/averea-ascunsa-de-la-rosia-montana-50-miliarde-dolari/#sthash.Y6gvnLVg.dpuf

Vă propun să le luăm pe rînd:

Aurul

În linii mari, socoteala este corectă, însă niţel umflată, deoarece aurul nu este uniform distribuit în zăcămînt. Vor fi peste 6-10 megatone de minereu sărac, cu conţinut de sub 0,6 g/tonă. Minereu ce se va prelucra mai pe la coadă. E foarte posibil ca pe acela să nu îl mai prelucreze nimeni, niciodată, mai ales dacă preţul aurului se va fi prăbuşit. Va fi probabil îngropat la loc în cele două cariere de pe coastă, pentru refacerea peisajului.

Argintul

Despre argint nu pot spune mare lucru. Este în licenţa de exploatare, ca şi aurul.

De aici, lucrurile devin ceva mai interesante:

Galiul

Pe plan mondial, producţia de galiu este de circa 180 de tone, din care doar 100 de tone provin din minerit. Restul, din recircularea galiului utilizat la diversele aliaje fuzibile şi la detectoarele de neutrino. Chiar şi cel provenit din minerit, se obţine ca subprodus la fabricarea aluminiului. Cu alte cuvinte, fără prea mari investiţii, galiul şi indiul se obţin din bauxite şi intră pe piaţă fără tamtam. La Roşia, niciun utilaj şi nicio substanţă nu indică exploatarea galiului. Ar fi cu totul neeconomic.

Germaniul

Oricît de important ar fi pentru industria semiconductorilor (ca de altfel galiul, folosit la impurificarea germaniului pentru diode) germaniul se obţine de asemeni ca subprodus la fabricarea zincului, argintului, plumbului şi cuprului. Aşadar, e perezent în calcopirite, în blende şi în alte sulfuri metalice native. Fiind o impuritate fără conţinut prea mare la Roşia, nu interesează pe nimeni. Presupunînd că minereul ar fi atît de bogat în germaniu, încît să spargă piaţa, prăbuşirea preţului ar face repede nerentabilă presupusa instalaţie de purificare. Cînd producţia mondială este 118t/an, cea mai mare parte obţinută în Rusia, China şi SUA, ce pretenţii poţi avea să spargi piaţa cu urme de germaniu?

Titanul

Deşi istoria metalurgiei titanului este scurtă, dioxidul de titan este folosit de mii de de ani ca pigment alb. Este cea mai albă substanţă cunoscută. Titanul are o răspîndire largă în natură. Este imediat după fier şi aluminiu. De aceea şi costă doar 17 dolari kilogramul în stare elementară. Cine ar avea nesăbuinţa să îl exploateze dintr-un conţinut de 0,1% dioxid de titan, cît se află în minereul de la Roşia? Proporţia exploatabilă începe de la valori de 100 de ori mai mari.

Cromul, cobaltul, bismutul, nichelul

Conţinutul din aceste metale este ridicol de mic. O proporţie mai mare de crom şi de nichel s-ar găsi într-un ceai preparat într-un ibric de inox de calitate. Cine ar face prostia să obţină la preţ de două ori mai mare decît cel al argintului, metale ordinare, ce altminteri se scot din zăcăminte de mii de ori mai bogate?

Vanadiul

Am rezervat un paragraf special, deoarece în vanadiu, minereul pare mai bogat. Să vedem cît de bogat. Vanadiul este un element foarte răspîndit în natură. Se găseşte pînă şi în hidrocarburile fosile. E drept, concentraţii mari de vanadiu se găsesc rar. 98% din producţia de vanadiu pe plan mondial, se face din trei ţări: Africa de Sud, Rusia şi China, din minereuri de zeci de ori mai bogate. Producţia mondială de vanadiu este de numai 56.000 de tone, deoarece nu este nevoie de volume prea mari de oţeluri speciale. (chirurgicale şi de scule). Pentaoxidul de vanadiu este de asemeni folosit drept catalizator la fabricarea acidului sulfuric şi în tobele de eşapament ale automobilelor, pentru supraoxidarea oxidului de carbon**). Pentru a vă face idee de cît de puţin înseamnă 56.000t, aflaţi că numai din arderea combustibililor fosili, pleacă anual în atmosferă 110.000t de vanadiu. Dublu.

Arsenul

Oemnirea are nevoie de arsen ca de o nouă explozie nucleară. 5Kg/tonă pun probleme mai degrabă de cheltuire a banilor la fixarea lui în pămînt, decît de obţinere a banilor. Arsenul de la Roşia, nu ar aduce bani, ci ar consuma bani. Altfel, arsenul este un element ce însoţeşte fosfaţii naturali. În procesul de fabricaţie a acidului fosforic se poate izola şi arsenul ca subprodus. În apa mării este de asemeni destul arsen natural.

Caolinitul

Feldspatul potasic din rocă, în mediu acid, se poate transforma în caolin. Ce folos, că este prezent în mai puţin de 10%? Toate argilele sunt un amestec de caolinit şi montmorilonit (huma de zugrăvit). Proporţia mică de caolinit dă ulcele proaste. Mai mult caolinit se află în ceramica de Horezu (de calitate mecanică medie, spre proastă) decît la Roşia.

Concluzie: Avem o ţară bogată în resurse sărace şi foarte sărace.

Închei cu o întrebare: unde este tezaurul de 60 de miliarde acreditat de sacorţosul academician?

–––––––––––
*) pe academician sunt supărat rău, pentru că încearcă să combată un proiect, folosindu-se de miciună. Numele său va mai apărea probabil în articole viitoare. Părăsind adevărul, Academia devine o unealtă propagandistică ordinară. Dacă aş fi academician, aş denunţa întreaga mizerie, cu atît mai vinovată, cu cît academicianul Haiduc este chimist.
**) la arderea catalitică în toba de eşapament, apar şi gaze nitroase. Cancerigene. Cînd aveţi un automobil euroconform, aflaţi că nu numai vanadiu şi eventual plumb răspîndiţi în aer, dar şi dioxid de azot. Fără oxid de carbon, şi în acelaşi timp, fără dioxid de azot, nu se poate.

Anunțuri

★Pietrele trec, apa rămîne – Despre amăgire şi autoamăgire la Roşia Montană

Posted in Teste by Marius Delaepicentru on 2013/09/22

Permiteţi-mi să vă prezint rezultatul unei cercetări personale asupra unei probleme de interes public: mineritul la Roşia Montană şi cum este el îmbrăţişat sau respins. Am măsurat, fără mari pretenţii epistemice, viralitatea comparativă a cîtorva articole dintr-o serie.

Totul a început în după-amiaza de 2 septembrie, cînd am postat pe Facebook un articol intitulat Inginereşte despre Roşia Montană, datînd din februarie 2012. Acolo defineam problema din punctul de vedere al riscurilor de mediu şi ajungeam la concluzia că nu neapărat tehnologia sau mediul sunt problematice, ci încrederea. Am schiţat şi un mecanism de refacere a încrederii. Sorin Ioniţă l-a apreciat, iar Expertforum, într-un document recent a arătat un mecanism similar, formulat ceva mai… expert.

Tocmai începuseră protestele în stradă, bun prilej de măsurare a viralităţii.
Pînă la 20 septembrie, postul din februarie 2012 avea următoarea distribuţie a popularităţii în timp:
09-03-Inginereste
Oricine ar fi curios vadă ce se află în spatele unui ventru atît de falnic, după o latenţă de mai bine de un an şi jumătate. Viralitatea a fost de peste 1000 de evenimente pe Facebook şi de numai 2 pe Linkedin. Celelalte platforme nu l-au preluat.
Avalanşa de enoriaşi ecologişti mi-a oferit prilejul să le testez raţionalitatea demersurilor.
Am postat în trena articolului devenit peste noapte popular, o idee realistă de diversificare a serviciilor turistice, articolul intitulat Goana după aur.09-04-Goana
Rezultate modeste. Două ventre, din care unul datorat următorului val de vizite. Viralitate şi mai slabă: 55 de evenimente pe Facebook şi 1 pe Linkedin. Atît.
Mai jos aveţi imaginea de ansamblu a vizitelor lunii septembrie, pînă la data de 21.
09-21-Overall
Un blog modest, cu vizite puţine, nimerit într-o controversă naţională.
Ce e însă cu a doua cocoaşă? A doua cocoaşă este provocată de un articol intitulat Cîte locuri de muncă la hectar…, în care am preluat datele ventilate de ecologişti. Le-am introdus în apocalipticul tablou şi concluzionam că ar fi mai rentabil dacă locuitorii zonei ar fi cultivat afine. Succesul a fost enorm. Cred că am înţeles de unde vine termenul enormitate:
09-10-Cite locuri
Viralitatea este de peste 3000 de evenimente pe Facebook şi 1 pe Linkedin.
Ca şi în precedentul val, am introdus scurt două articole raţionale, în care arătam că cultura afinelor ar fi imposibilă azi, cînd zona este poluată şi plină de cratere, fără o temeinică ecologizare. Din ce bani? Nimeni nu s-a întrebat. Dar nici nu a ascultat la argumentul meu, prin care arătam că şansa ecologizării celor 4500ha luate în custodie de RMGC, ar fi tocmai incizia în furuncul pînă la fund. Iată rezultatele pentru primul articol de după valul de iraţional:
09-11-Chimicale_1
Viralitatea este de numai 89 de evenimente, toate pe Facebook.
Am repetat cu un al doilea articol cu următoarea popularitate:
09-12-Chimicale_2
Viralitatea este lamentabilă: 33 de evenimente pe Facebook. Şi atît.

Ok, oamenii se agită strict pentru că sunt speriaţi de neştiinţa lor. Dar, hai să văd dacă nu cumva vor să afle cel puţin pe ce lume se află. Politologic, măcar. Şi preiau un articol scris de Vladimir Tismăneanu:
09-12-Politologic
Fiind o reblogare, nu am date despre viralitate. Dar inapetenţa cel puţin a oponenţilor la proiectul RM, de a vedea pe ce lume se află, este evidentă.
O ultimă tentativă de apel la raţiune am făcut-o în articolul în care arăt că statul, adică noi toţi, avem o datorie publică exprimabilă în bani, faţă de mediul Munţilor Metaliferi. Şi am propus ca, pentru achitarea ei, toate veniturile provenite din exploatarea viitoare a aurului să fie folosite pe plan local, timp de două generaţii, la ecologizare. O idee care ar produce locuri de muncă pe termen lung, în prelungirea, şi în paralel cu exploatarea aurului. Am intitulat articolul Roşia Poieni cu bani de la Roşia Montană:
09-16-Finantare
Viralitatea este doar de 80 de evenimente, cu toatele pe Facebook.
Între timp, am scris şi cîteva scurte articole de popularizare a ştiinţei, aici şi aici, pentru a-i sensibiliza pe enoriaşii ecologişti că în spatele oricărei invenţii se află milioane de ore de nesomn, încercînd astfel să le induc oarece sentimente de recunoştină pentru invenţiile care stau inclusiv la baza telefoanelor lor celulare. Prin opacitatea lor la orice sună raţional, am descoperit natura profund nevrotică a demersului lor contra. Am fost inundat de trolli. Cu atît mai agresivi cu cît le demontam mai bine „argumentele”. Le-am cerut să îmi arate ei un plan alternativ. Atît de ecologizare a zonei, cît şi de eradicare a subdezvoltării endemice de acolo. Ioc. Numai băşcălie de neamprost.

Concluzii:

Ecologiştii nu sunt în stare să judece cu capul lor, sunt bine interconectaţi, dar foarte uşor manevrabili. Cu cît mai gogonată este minciuna cu care se hrănesc, cu atît mai entuziaşti sunt în buimăcia lor. Nu au văzut cu ochii lor, dar îşi închipuie peisajul de acolo ca pe unul virgin, şi se hrănesc din fantasmă. Ceea ce e mai grav, nu sunt în stare să propună o alternativă raţională. Una fondată doctrinar măcar, dacă nu financiar.

★ Roşia Poieni cu bani de la Roşia Montană

Posted in Scatoalce de Stat, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2013/09/16

Toată lumea s-a arătat oripilată de imaginea bisericii înecate în mîl, la Valea Şesii. Acolo nu e Roşia Montană. Este exploatarea de cupru (azi, părăsită) de la Roşia Poieni. Un perimetru mult mai larg decît cel alocat RMGC. (Roşia Montană e niţel mai la sud.) Şi zona aceea este poluată cu metale. Mai ales zona aceea. Cu fiecare zi se scug tone de otrăvuri din roca supusă intemperiilor.

Aşadar, în termeni de ecologie, bilanţul zonei are actualmente cifre puternic negative.

Studiind proiectul RMGC, am aflat despre ce riscuri sunt. Majoritatea sunt surmontabile. Mai am doar două nelămuriri, ce sper să se topească curînd.

Mai interesant cred că este să socotim ce bani se vor scoate din exploatarea metalelor nobile, şi mai ales, ce destinaţie ar fi în interesul naţional şi local.

Am aflat că participaţia statului va fi de 25%. Bani intraţi pe de-a moaca, fără ca statul să investească un leu. Mai este o redevenţă de 6%, precum şi 135 megadolari (cifră fluctuantă) reprezentînd garanţia de mediu. RMGC a avansat cifra de 78% (din 10 miliarde) reprezentînd proporţia de bani rămasă, din exploatare, pe teritoriul românesc. Din cele 7,8 miliarde teoretice, 1,6 reprezintă aproximativ salariile personalului direct şi auxiliar, iar alte aproape 3 miliarde, cheltuieli directe plătite furnizorilor români de materiale şi servicii. Rămîn 3,2 miliarde a căror destinaţie e bine să o fixăm încă de pe acum.

Perimetrul alocat RMGC reprezintă aproximativ 45 kilometri pătraţi. Avem promisiunea, garantată pecuniar şi dinamic, că compania va ecologiza terenul concesionat. Restul ariei poluate este de cel puţin patru ori mai mare decît perimetrul aurifer. Cariera de calcopirită de la Roşia Poieni, exploatată pe vremea lui Pelticle este chiar mai mare şi mai poluantă decît cea mai mare din cele aurifere, vizate de RMGC. Şi acolo vor trebui pompaţi bani pentru ecologizare. Nu ne putem lamenta în vîrf de clopotniţă.

De unde bani?

Aţi ghicit. Din cele 3,2 miliarde. Impactul social şi ecologic (în bine) ar fi formidabil. Va dispărea întrebarea: bun, şi după cei 16 ani?
După cei 16 ani în care oamenii ar avea de lucru (cu neplăcerile pe care oricum şi le asumă) ar mai rămîne bani pentru încă de două ori cîte 16 ani. La ecologizare. Ecologia nu este strigăt de luptă, ci muncă fizică şi intelectuală. Sudoare. Ecologia este tot economie.
Ecologia este ramura economiei care redă sau sporeşte valoarea terenurilor. Abia după ce acoperim gaura de bilanţ ecologico-pecuniar făcută deja în sutele de ani de scormonire, putem vorbi de turism la Roşia Montană şi chiar şi la Roşia Poieni.

Aşadar, e mult de muncă, iar banii zac exact acolo de unde vor trebui extraşi.

Sunt convins că vor sări cîrcotaşii de serviciu pe planul meu. Îi previn încă de pe acum, pentru a putea comenta, trebuie să vină ei cu un plan de achitare a datoriei ecologice din zonă.

Pînă atunci, le sugerez doar calea de control al banilor din custodia statului. Repet, din custodia statului. NU bani satului!
Obligaţi statul să publice anual bilanţul contabil al companiei RMGC şi bugetul de cheltuieli pentru ecologizare. 15.000 de ecologişti, cîţi sunt acum în stradă, ar fi tot atîtea perechi de ochi capabili să citească trimestrial rapoartele guvernamentale privind veniturile din aur şi cheltuielile de ecologizare, şi eventual să îi tragă la răspundere pe grangurii care nu sunt în stare să le motiveze.

Succes!

Piata Universitatii, Rosia Montana si puterea celor fara de putere: Renasterea polisului paralel

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2013/09/12

Despre reintrarea politicului în cetate

Motto: “Never doubt that a small group of thoughtful, committed, citizens can change the world. Indeed, it is the only thing that ever has.” ― Margaret Mead

Decizia lui Victor Ponta de a renunta la proiectul Rosia Montana este, neindoios, o victorie a societatii civile din Romania. A nu vedea acest lucru inseamna a ignora realitatea, a nu lasa faptele sa interfereze cu teoriile. S-a dovedit ca mobilizarea civica poate impiedica actiuni guvernamentale socotite primejdioase pentru societate. Ca o tema, aparent fara legatura cu politicul, devine politica prin chiar preluarea sa de catre cetatenii care nu accepta sa fie subiectii muti ai aranjamentelor “de sus”. Ce se poate rezista “de jos”, from below, avaritiei, cupiditatii, rapacitatii, coruptiei, clientelismului si cinismului. Ca miscarile ecologiste nu sunt automat marxiste, desi exista numerosi marxisti care tin discursuri ecologiste ignorand ca tocmai regimurile comuniste au lasat in urma dezastre ecologice. Ma ocup de…

Vezi articol original 531 de cuvinte mai mult

★ Peisaj cu chimicale la Roşia Montană (II)

Posted in Soluţii alternative, Teste by Marius Delaepicentru on 2013/09/11

(continuare din numărul trecut)

În articolul trecut am descoperit că aria de interes pentru exploatatorul minereurilor aurifere este deja poluată de multele mine istorice. Sute de ani s-a folosit mercurul pentru extracţie. El se mai foloseşte şi azi, deşi la scară mult mai mică. Sigur, nu cianurile sunt poluantul, ci metalele grele aflate încă în soluţie.

Aflarăm că exploatatorul, prin constrîngerile la utiliăţi, rezultate din negociere*), va fi nevoit să valorifice apa din iazuri (-le, actualmente toxice), ceea ce înseamnă că va fi nevoit ca, înainte de orice, să le amendeze pentru purificarea in situ. Din lista de chimicale am văzut că o bună parte vor fi folosite la neutralizarea şi inocuizarea deşeurilor, în toate cele trei stări de agregare.

În continuare vom vedea cu ochii minţii felul în care va decurge exploatarea, precum şi care sunt activităţile conexe.

Conform proiectului, vor fi, nu un crater de 8Km aşa cum acreditează ecologiştii, ci patru cratere de cîte… Dar mai bine să privim tabloul:

Rosia_spatiu
L-am pus aici doar pentru pedanţi. Voi face în continuare socotelile în hectare, simplificat, deoarece mi-am propus să determin producţia de locuri de muncă la hectar.

Lista mea, derivată din datele de mai sus, arată aşa:
Spaţiul

Cariere de minereu şi materiale de construcţii 214,1722ha
Halde şi depozite 177,9602ha
Uzina 51,3777ha
Spaţii de gestionare a apei (inclusiv canale de drenaj) 402,2276ha
Depozit minereu sărac 26,9743ha
Depozit pămînt excavat pentru amplasarea uzinei 4,1080ha
Depozit sol vegetal 39,7445ha
Alte destinaţii (drumuri, depozite, clădiri etc.) 511,1535ha
Total 1.061,6100ha
Arii neafectate 195,7064ha
Total 1,259,3164ha

Acum să comentăm fiecare poziţie din tabel.

Cele 214,1722ha alocate carierelor, cuprind cele patru cratere, plus o carieră de piatră de construcţii (pentru anrocament şi drumuri) şi una de gresie, al cărei rol nu îl văd, dar îl pot presupune: material de construcţie pentru pavaj şi eventual ca material de ranforsare a haldelor de steril şi ca material de umplutură pentru cratere, cînd va fi să se închidă afacerea.

În halde şi depozite (177,9602ha) am inclus atît halda principală de steril, ce va astupa o vale întreagă, cît şi depozitul de minereu sărac, scos şi pus deoprate. El ar urma a fi procesat în ultimii trei ani de exploatare.
Observaţii
Tehnologic, sterilul se va trimite sub formă de nămol subţire, printr-un sistem de conducte. Sa ales depozitarea sterilului fără aditivi de îngroşare, deoarece apa scursă din el se va colecta, pritr-un sistem de canale deschise, tot în iazul de decantare, de unde va fi refolosită. Ar mai fi fost soluţia deshidratării sterilului şi trimiterea lui pe cale pneumatică, însă ar halda ar deveni mare producător de pulberi.
Faţă de amînarea procesării minereului sărac am oarece obiecţii, deşi înţeleg că strategic este o alegere bună. Întîi faci ceva cheag şi abia apoi îţi permiţi să pierzi. Riscul este însă ca minereul sărac să nu mai fie procesat niciodată, ţinînd seama că rentabilitatea va fi prea mică, în ipoteza în care preţul aurului se va prăbuşi. Pentru gestionarea minereului sărac, contractorul trebuie să se angajeze, inclusiv pecuniar, că va face cumva să repare eventualul deranj.
Uzina va ocupa 51,3777ha şi un supliment de 4,1080ha reprezentînd depozitul de material rezultat din orizontalizarea terenului. E puţin probabil ca pămîntul acela să se întoarcă de unde a fost scos, deoarece contractul prevede ca uzina să rămînă aşa cum a lăsat-o exploatatorul. Pesemne, vreun grangur din guvern visează să vîndă fierul vechi, situaţie în care, nimeni nu se va mai preocupa să elibereze şi cele 4ha de depozit.
Un aspect interesant este că vor fi alocate pentru depozitul de sol vegetal, 39,7445ha. Solul va fi păstrat pentru refacerea peisajului. În prima fază, nu mai devreme de anul 9, cînd una din cariere îşi va fi încheiat rostul. Aşadar, „terraformarea” poate începe încă din anul 9. Craterele vor fi umplute cu rocă inertă, amestecată cu steril şi cu mult var. Prin carbonatarea naturală a varului-liant, terenul îşi va recăpăta fermitatea în mai puţin de un deceniu. Acelaşi fenomen va sta şi la baza secării iazului de decantare, ceea ce explică necesarul anual de 54.000t de var.
Cum era de aşteptat, o arie aproape dublă decît cea a carierelor, va fi ocupată de instalaţiile de gospodărire a apei: 402,2276ha (inclusiv canale de drenaj).
Studiind materialul, am descoperit că temerile mele iniţiale şi-au găsit liniştea relativă, de cînd am înţeles că tratarea apelor reziduale va fi făcută cu var (54.000t) şi cu floculanţi (510t/an). Aşadar, nu ape acide, ci ape alcaline. Ceea ce duce la un fenomen de autosigilare a fundului iazului. Agregatele rezultate din reacţiile de precipitare vor colmata porii rocii. Se adaugă caolinitul prezent în mod natural în minereu, pentru ca impermeabilizarea să se facă natural. Ca şi în cazul astupării craterelor de excavaţie, rolul varului (carbonatat în timp) este cel de consolidare a terenului. Fermitatea sedimentelor prin carbonatarea varului, va permite inclusiv deschiderea artificială a unei breşe în baraj, pentru a se relua circulaţia naturală a apei pe vale. În urmă va rămîne un teren mai mult sau mai puţin orizontal, unde se va putea amenaja chiar şi o bază de agrement, după numai patru decenii. Nu degeaba negociatorul a cerut ca iazul de decantare să fie eliberat de conducte şi de alte instalaţii. Apa va prelua niţel şi din sedimente, ce vor fi captate în aval, în lagune de epurare pasivă.

Proiectul cuprinde şi 511,1535ha, reprezentînd drumuri, spaţii de depozitare şi alte acareturi. Proiectul prevede ca drumurile rămase fără utilitate, să se revegeteze, ca de altfel fundul şi versanţii iazului de decantare.

Deşi tehnologia satisface pretenţiile de inocuitate**) cheltuielile de „terraformare” vor fi însemnate, dar lucrările de renaturalizare a ariei nu sunt imposibile. Cu atît mai uşor cu cît, solul vegetal va fi conservat aparte. Atît că totul va costa de zeci de ori mai mult decît amărîta de garanţie depusă de exploatator.

Într-un articol viitor voi reface socotelile despre rentabilitatea socială a terenului, după ce mi se mai sedimentează şi mie datele în cap.

–––––
*) I s-a interzis inclusiv accesul la conducta de 400mm de aducţiune pentru localităţile din zonă.
**) mai puţin norma de praf şi cea de zgomot, ultima, prevăzută a fi de 87dB, ce sigur nu va fi respectată, ţinînd seama de utilajele mari de concasare şi transport pe ţeavă, la care se adaugă zgomotul camioanelor de 150t şi cele 4 puşcări săptămînale.

★ Peisaj cu chimicale la Roşia Montană (I)

Posted in Soluţii alternative, Teste by Marius Delaepicentru on 2013/09/11

În articolul de ieri am făcut o extrapolare judecînd după datele ochiometrice ale exploatării de cupru de la Roşia Poieni. Estimam acolo că aria distrusă de exploatarea ce se profilează la Roşia Montană ar ocupa 11.120ha. Intuiam că nu va fi chiar aceeaşi proporţie de terenuri categorisite după destinaţie, însă tot o exagerare a ieşit. Atenţionat de Cristi Sălceanu, căruia îi mulţumesc, am luat la puricat un document de pe saitul ministerului mediului. E drept, documentul de 49 de pagini face o prezentare ce azi s-ar putea să fie caducă, însă numai cantitativ. (Între timp, perimetrul a fost dublat.) Calitativ însă, .PDF-ul rămîne o schiţă valoroasă pentru a estima impactul asupra mediului. Sunt date tehnologice, precum şi un tabel cu destinaţia terenurilor, a căror arie a fost calculată cu eroare la decimetrul pătrat, semn că la bază a stat un plan amănunţit de cadastru. Documentul cuprinde alternative tehnologice şi de mediu, abandonate, dar nu e clar peste tot care din părţi s-a opus.

Primul lucru care m-a surprins este că, actualmente, aria de interes este poluată, deoarece tehnologiile vechi, de pe vremea lui Pelticle, erau incomplete în termeni de protecţie a mediului. Cum am dat adesea cu nasul de industria chimică, ştiu că, pe vremea aceea, primele care se tăiau de pe listă erau costurile de protecţie a mediului. În special staţiile de tratare a apelor uzate şi instalaţiile de ventilaţie erau primele sacrificate. Impropriu spus ape. Curgeau la vale soluţii în toată regula.

Al doilea aspect este relativa insuficienţă de apă. Asta este şi rău, dar şi bine. Exploatatorul (mă feresc să zic RMGC) a fost constrîns să îşi ia apa proaspătă dintr-o singură sursă, la care se adaugă apele din tăurile otrăvite, rămase din bătrîni. Asta creează în mod necesar circuite interne, ce îl vor obliga pe exploatator să îşi purifice singur sursele de apă. Apa proaspătă va fi practic folosită numai la prepararea soluţiilor de reactivi chimici.

Lista de chimicale demontează practic teoriile conspiraţioniste privitoare la metalele şi metaloizii din zăcămînt.

Dar să vedem ce compoziţie are roca:
Am selectat doar metalele utile. Frecţiile cu titanul – prea sărac şi prea ieftin din alte surse – cu caolinul – impurificat natural cu componente toxice – cu cromul sau cu molibdenul – mult prea puţine pentru a fi eficiente economic, cu arsenul – mult prea răspîndit în natură pentru a fi exploatat fără piaţă – nu ţin la mine.
Iată componentele într-adevăr utile: 247t Au, 898t Ag, 1.075.000t As, (l-am pus doar ca să ne îngrozim), 537.500t V,
64.500t Ge (după alte surse, galiul. probabil erori de copiere). Astea sunt toate, mari şi late.
Din lista de chimicale, încă nu am identificat unul care să extragă germaniul. Volumul de minereu este, conform documentului, de 215 megatone, din care, o bună parte, cea săracă de deasupra, va fi stocată separat, pentru prelucrarea în ultimii 3 ani de exploatare. Vom reveni asupra lui.

Să vedem acum chimicalele şi rolul lor. Le luăm pe rînd:

Cărbune activ 410t/an. Cărbunele activ are rolul de a adsorbi complecşii ciano-metalici, făcînd asfel mai uşoară, atît concentrarea metalelor de interes, cît şi separarea din suspensia de steril.
Ca o paranteză, mulţi partizani ai „mineritului ecologic” mi-au băgat sub nas nuş’ce tehnologie cu cărbune activ. Iată, cărbunele este prezent în lista de chimicale.

Floculant 510t/an. Nu se spune ce fel de floculant este, dar sigur este folosit la tratarea apelor. De obicei se folosesc floculanţi anorganici, cum ar fi alaunii. Au darul să antreneze impurităţile şi să le sedimenteze rapid, în agregate mari.

Acid clorhidric 2.300t/an. Volumul de acid clorhidric nu este foarte mare. Este probabil folosit la desorbţia acidului cianhidric şi la corectarea pH-ului diverselor soluţii. Cert este că din proces vor rezulta cloruri, întotdeauna solubile, ceea ce măreşte volumul necesar de apă, atît pentru înlocuirea saramurilor, cît şi pentru diluarea lor atunci cînd sunt aruncate la canal. Este puţin probabil ca saramurile să se recircule.

Hidroxid de calciu 54.000t/an. Un volum imens, dar necesar atît la precipitarea tuturor metalelor toxice din iazurile de decantare, cît şi la consolidarea ulterioară a patului de steril de pe fundul iazurilor. Vom vedea mai jos, tot hidroxidul de calciu va fi folosit la consolidarea în alte scopuri.

Cianură de sodiu 12.000t/an. (cca. 400t/zi). Sună groaznic, dar nu este. Pierderile tehnologice de cianură sunt estimate la sub 10Kg/zi. Asta înseamnă că doar 0,0025% din cianură se va regăsi în natură. Şi va fi rapid distrusă de razele ultraviolete.

Hidroxid de sodiu, soluţie 50%, 2.000t/an. Rolul sodei caustice este cel de a ţine în soluţie acidul cianhidric (gaz de felul său) precum şi de a capta gazele cianuroase eventual scăpate, în scrubere de spălare cu hidroxid de sodiu. De asemeni, vom vedea mai jos, dioxidul de sulf este un alt poluant ce trebuie ţinut pe loc.

Paranteză: Cînd eram elev de şcoală generală am vizitat o fabrică de pile de pe la Răzoare (Bucureşti). La instalaţia de decapare trăznea a migdale amare. Iată-mă-s întreg şi nevătămat. Însă oamenii care lucrau acolo erau cam gălbejiţi.

Sulfat de cupru 860t/an. Este numit popular piatră vînătă. Nu aş putea spune la ce foloseşte în procesul tehnologic. Ar putea fi folosit ca floculant, competitor al aurului la complexarea resturilor de cianuri, sau poate chiar ca electrolit pentru ameliorat potenţialul de electrod al aurului. Habar nu am. Electrochimia nu e specialitatea mea.
EDIT: sulfatul de cupru se foloseşte drept catalizator la oxidarea cianurii.

Metabisulfit de sodiu 13.000t/an. Cifra comparabilă cu cea a cianurii de sodiu arată că distrugerea in situ a cianurilor se face cu dioxid de sulf rezultat prin acidularea (cu acid corhidric) a soluţiei de metabisulfit. Aşadar, am aflat care este antidotul. Şi de ce nu trebuie să ne temem de cianură.

Azotat de amoniu 4.660t. Volumul este mult prea mare pentru a nu ne gîndi că ar avea rolul unui precipitant la concentrare sau chiar la extracţie. Presupun că detonarea în carieră nu se va face cu amestec de azotat de amoniu şi păcură. Dar mai ştii?
EDIT: azozatul de amoniu este folosit ca exploziv.

Păcură 14.288t/an Probabil pentru vreun generator de abur tehnologic, sau chiar la atelierul metalurgic.

Am văzut cam care ar fi chimicalele.

Ca o impresie generală, tehnologia este cu gîndul la mediu. Am aflat cum se gestionează apa şi cum se distrug sau se fac insolubile substanţele toxice. Teama mea cea mai mare era cum se va fi neutralizat megatona de arsen. Arseniatul de calciu ce va lua naştere în iaz, este substanţă insolubilă. Şi tot ce e insolubil încetează a mai fi otravă.

Mîine vom vorbi despre administrarea spaţiului. Acolo am mai multe obiecţii decît la tehnologie.

(partea a II-a, aici)

● Cîte locuri de muncă la hectar va produce Roşia Montană?

Posted in Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2013/09/10

Frustrat de analizele de cost, exagerate în minus, de către RMGC, şi în plus, de către militanţii ecologişti, încerc din nou să judec cu capul meu.

Din datele publice, ştim că proiectul se va întinde pe 4282ha, la care se adaugă alte 252ha de pădure. Plus privatizarea dreptului de administrare a violenţei şi a justiţiei asupra aşezărilor din jur. Haidamacii RMGC pot alunga din casele lor orice locuitor.
Ecologiştii spun că la epuizarea zăcămîntului, va rămîne un crater de 8Km şi adînc de 400m. Cca 5025ha. Ceea ce s-ar suprapune peste cifrele oficiale. Am căutat să estimez aria totală a exploatării. Spaţii pentru: excavaţie, concasare, separare grosieră, concentrare, halda de steril, decantare.

Cum nu am un exemplu similar la îndemînă, am estimat proporţia de spaţiu, după destinaţie, la exploatarea de cupru de la Roşia Poieni. (v.foto)
Rosia Poieni

Craterul nu e greu de identificat. Are cam 800m în diametru şi ocupă cam 30% din totalul ariei scoase din circuitul agricol. Observăm că halda de steril (porţiunea albicioasă din prelungirea în dreapta albiciosului crater) dincolo de buza craterului, ocupă chiar mai mult decît craterul de excavaţie. Cam 35 din totalul ariei. Alte 35% sunt ocupate de iazul de decantare. Staţia de concentrare (partea din stînga, dincolo de vale) cu tot cu bazinele de tratare a apelor, nu ocupă mai mult de 10% din total.

Prin similitudine, rezultă că din cei cei 8Km de crater va fi excavat un volum de cel puţin 400 de ori mai mare de rocă, decît la Roşia Poieni. Totuşi, păstrînd proporţiile, halda de steril va fi poate pe o arie mai mică, chiar dacă volumul va fi mai mare, ţinînd seama că unele porţiuni ale craterului pot fi reumplute cu steril. În orice caz, este vorba despre jumătate de kilometru cub de rocă. Ca o paranteză, toţi oamenii de pe Terra ar încăpea în 0,42 kilometri cubi.

Dacă halda de steril poate fi micşorată prin convertirea spaţiului eliberat prin excavare, nu acelaşi lucru se poate spune despre iazul de decantare. Dacă la Roşia Poieni el este de 1,2 ori mai întins decît craterul, putem presupune că la Roşia Montană va fi nevoie de un iaz de cel puţin 5000ha (raport 1:1). Ceea ce dublează din start aria. Putem presupune că instalaţia de concentrare va ocupa alte 120ha. Se adaugă alte sute de hectare de iazuri de alimentare, de pe văile adiacente.

Să estimăm aria totală:
-craterul 5.000ha
-haldele de steril 1.000ha, să zicem
-iazul de decantare 5.000ha
-instalaţia de concentrare 120ha
-TOTAL: 11.120ha

Nu am inclus, nici colo, nici colo, aria iazurilor de alimentare, deoarece ele nu au un impact major în mediu.

De pe pagina RMGC rezultă că proiectul ar aduce un spor de 3600 locuri de muncă. Ceea ce înseamnă 0,324 locuri de muncă la hectar.

Cifra reală trebuie însă diminuată, deoarece 20% vor fi personal TESA şi gorile de zburătăcit săteni opozanţi.

Ţinînd seama că, după încheierea exploatării de metale, vreme de 400 de ani, terenul nu va mai avea valoare economică, să facem o socoteală simplă: pentru fiecare loc de muncă, statul aprobă să piardă (grosier) 4ha de teritoriu.

Cît ar cîştiga statul din cei 15 ani de exploatare a aurului?

Nu prea mult. Vreo 3 miliarde de euro, şi 135 milioane, garanţia RMGC, cică pentru „ecologizare”.

Să vedem cît ar costa ecologizarea:

Bugetul de 135 milioane, împărţit la 11.120ha, rezultă 12.140 euro/ha.

Ha! Doar întreţinerea barajului pe 5 ani ar costa atît. Pentru cele 11.120ha răvăşite nu ar mai rămîne nimic. Suedezii cheltuiesc anual sute de milioane de euro pentru a ţine pe loc un iaz similar mult mai mic. Numai instalaţiile de congelare a pămîntului costă jumătate de miliard. Curentul electric, şi întreţinerea instalaţiei, başca.
Nu e greu să ne dăm seama că cheltuielile de ecologizare vor fi chiar mai mari decît încasează statul din redevenţe şi participaţie.

Să vedem la nivel microeconomic ce efecte ar avea investiţia.
Dacă socotim salariul mediu de 2.500 lei/lună şi om, ori 3.600 de oameni, ori 12 luni, ori 15 ani, rezultă 1.620.000.000 lei în 15 ani. Ceea ce se traduce prin 145.683,45 lei la hectar (33.879,87 euro) Adică, de 2,79 ori mai mult decît ecologizarea bugetată.

Pe scurt, exploatarea de aur le aduce locuitorilor 9.712 lei/ha şi an. Doar 15 ani. După care va rămîne terra deserta. 400 de ani.

Dacă locuitorii ar cultiva afine, şi ar obţine o tonă la hectar, la 5 lei/Kg, le-ar ieşi cîte 5.000 lei/ha. Ori 400 de ani, ies 2 milioane lei la hectar. Pe termen lung, de la Roşia Montană s-ar putea scoate de 13,73 ori mai mult din afine, decît din aur.

Citeşte şi: https://delaepicentru.com/2012/02/03/%E2%97%8F-inginereste-despre-rosia-montana/
…şi o idee de afacere în văile aurifere:
https://delaepicentru.com/2013/09/04/goana-dupa-aur/

2013-09-11
EDIT: furat de propaganda anti, făcui cîteva erori la calcul. Erori pe care voi căuta să le îndrept în articolele următoare:
https://delaepicentru.com/2013/09/11/%E2%98%85-peisaj-cu-chimicale-la-rosia-montana-i/
https://delaepicentru.com/2013/09/11/%E2%98%85-peisaj-cu-chimicale-la-rosia-montana-ii/

● Parchetul ne îndeamnă să ne căcăm pe un judecător, pe un premier şi chiar şi pe el

Posted in Scatoalce de Stat, Teste by Marius Delaepicentru on 2013/09/08

Textul de faţă li se adresează în special avocaţilor în căutare de motive pentru a recuza un anume judecător.

Motto:

„Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.”

Hm! Interesele generale ale societăţii. Reţinem frecţia asta, pentru că de ea se va freca întreaga construcţie ce urmează.

Nu ascund că intenţionez să hăituiesc un premier, doctor fraudulos în drept, titlu obţinut în baza unui plagiat flagrant. Abuzînd de poziţia sa de premier, micul şi ticălosul Titulescu a paralizat toate instituţiile publice şi private cu oarece tangenţă, în tentativa de a-şi astupa murdăria. Nu mă îndoiesc, eventualii cititori ştiu tot şirul de ticăloşii puse la cale. Începînd cu desfiinţarea comisiei de etică din Ministerul Învăţămîntului şi pînă la presiuni (sau cultivarea slugărniciei prin promisiuni palmate) uşor detectabile la Parchetul General.

Plagiatul premierului a fost denunţat la Parchet de către trei cetăţeni. Parchetul nu a văzut în fapta premierului nimic care să lezeze „interesele generale ale societăţii”. Nu a dispus nici măcar ordinul de retragere de pe piaţă a lucrării comerciale rezultate din plagiat. Ba, mai mult, nici măcar editurile ce au publicat autorii-sursă nu au ridicat pretenţii materiale. Nici măcar autorii-sursă. Un mucles general şi vinovat.
La rîndul meu, văzînd omerta generală, printr-un raţionament juridic ce nu poate fi contestat de către niciun jurist cu oarece cunoştinţe de drept, am demonstrat că NUP-ul Parchetului deschide o cutie a Pandorei. Parchetul s-a mulţumit să mă expedieze cu un sofism. (pag.1) şi (Pag.2) L-a durut fix în cur de „interesele generale ale societăţii”.

Dar care sunt acele „interesele generale ale societăţii”? Interesele economice? Imposibil. Nu pot fi decît diverse. Cele culturale? Aş! Politice? Şi alea sunt divergente. Atunci? Interesele generale ale societăţii sunt cele care exprimă valori morale: binele, adevărul, frumosul. Dar numai partea publică a lor, reunite în ceea ce numim curent morala publică.
Contrar opiniei comune, morala publică nu se referă la a nu-ţi arăta organele genitale în public. Este un concept mult mai larg, ce cuprinde inclusiv bazele regulilor ce asanează comerţul.

Morala publică este cea care stă la baza celor mai multe măsuri provizorii. Cînd cineva îşi arată curul în public, întîi i se acoperă curul şi abia apoi este luat la întrebări. Cînd un deţinut este transportat dintr-un loc în altul, firesc este ca chipul să îi fie ferit de privirile publicului. Cînd un produs contrafăcut este semnalat, întîi este retras de pe piaţă şi abia pe urmă se caută originea şi filiera. Cînd un vecin de bloc face scandal, întîi este redus la tonul normal şi abia apoi amendat.
Observăm că morala publică nu este un sentiment, ci un set de acţiuni raţionale şi precise de oprire imediată a răului, a minciunii, a urîtului. Abia după aceea se stabileşte în instanţă în ce măsură au fost lezate Binele, Adevărul şi Frumosul.

În cazul lucrării comerciale în discuţie, amicii noştri procurori nu par a fi înţeles că lipsa acţiunilor preventive pe care legalmente le aveau în fişa postului, lezează morala publică, adică tocmai „interesul general al societăţii”. Pilda lor lasă o breşă imensă în interesul public. Breşă prin care oprobriul nostru se va revărsa nu numai asupra ticălosului premier şi a obtuzilor procurori, dar şi asupra autorilor-sursă şi a editurilor părtaşe la frauda intelectuală prin inacţiunea lor.

Şi mai rău este că unul dintre autorii-sursă este judecător la o curte de apel. În mod automat, reputaţia judecătorului rămîne jeopardizată pînă cînd nu îşi va fi revendicat pe drept, repararea daunelor materiale şi morale provocate de copierea de către premier a unei lucrări publicate în 1999.
Reproduc din argumentaţia mea la plîngerea penală depusă împotriva premierului, un şir de suspiciuni legitime:

Declaraţia lui DD este un indiciu, fie al dezinteresului absolut, fie al unui raport de putere, în care putem doar presupune care este agresorul şi care, victima. Aşadar, o situaţie confuză, cu un imens potenţial de şantaj: fie DD îşi oferă ocazia de a-l şantaja pe VVP cu depunerea oricînd a unei plîngeri penale, fie VVP îl poate şantaja pe DD cu alte clenciuri. VVP este prim-ministru şi are legalmente suficientă putere pentru a o face direct sau pe ocolite. Repet, suntem pe terenul speculaţiei. Vulnerabilitatea lui DD poate fi agravată de eventualitatea ca însuşi DD să fi scris cărţi întregi apelînd la plagiat. De unde şi „dezinteresul”. Dacă nu ar fi aşa, în cazul Proprietăţii litigioase, DD ar fi ridicat neîntîrziat pretenţia de daune materiale împotriva autorului VVP. Dacă aş fi procuror la DNA, aş privi deja chiorîş lanţul „cumsecădeniei”.

Judecătorul se pune într-o situaţie incertă şi în instanţele în care este şi va fi prezent. Orice avocat sau învinuit îl poate recuza, atîta timp cît lasă arbitrariul să îi domine viaţa.

CSM este dator să il someze pe judecătorul Dumitru Diaconu să îşi regleze statutul moral. Singura cale de restaurare a moralităţii publice a judecătorului Dumitru Diaconu este ca acesta să îl acţioneze în instanţă pe premier, sau să demisioneze. Orice măsură căldicică nu face decît să adîncească prăpastia în dauna interesului public.
În joc este prestigiul Justiţiei. Şi, aş adăuga, interesele generale ale societăţii.

● De ce este primarul Oprescu penal

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2013/09/07

Tot ascultînd argumente şi pseudoargumente, am constatat că relativizarea morţii violente a copiilor, invocînd alte cauze, (accidente din neatenţie, violenţă domestică etc.) este ticăloasă, deoarece, înafară de moartea provocată de maidanezi, toate celelalte accidente fatale au autor cu răspundere legală.

Ca să le putem compara, trebuie să unificăm cauzele. Iar pentru a le unifica, trebuie să vedem cine e proprietarul legal al cîinilor vagabonzi. Legalmente, ei sunt în proprietatea primăriei. Aşadar, maidanezul este doar corpul delict al unui proprietar numit primăria Bucureştilor.

O a doua observaţie este că doar primăria este entitate publică. Toate celelalte sunt private. Or, cînd moartea se datorează unei entităţi publice, putem spune că avem un stat criminal. Pentru că dispare diferenţa dintre moartea de maidanez şi moartea în bătaie în arestul poliţiei. Ne putem aştepta ca un copil care se depărtează de părinţi, să fie înhăţat de poliţişti şi ucis în bătaie pentru că nu avea certificatul de naştere la el.

Sofismele pot fi uşor identificate. Dacă primăria nu va fi sancţionată într-un fel sau altul, oricum, dar PENAL, înseamnă că primăria este una din calamităţile naturale, alături de uragan, de avalanşă şi de trăsnet.

Tagged with: , ,

◎ Goana după aur

Posted in Chestii, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2013/09/04

Vreţi o arie auriferă plină de turişti, mai multe luni pe an?

Iată o cale simplă, chiar mai productivă decît exploatarea zăcămîntului sărăcit de la cele două Roşii:

comunele din zonă să facă din prezenţa aurului o atracţie turistică palpabilă: să le închirieze turiştilor ciururi şi dîrmoane şi să îi lase să caute aur aluvionar. De plăcere. Aurul scos să rămînă al lor. Eventual să organizeze chiar concursuri intitulate Goana după aur.

Sezonul poate fi prelungit mai multe luni pe an, dacă li se dă turiştilor şi echipament termoizolant, odată cu locul de cort şi cu grătarul de mititei.

Să vezi atunci campinguri şi pensiuni!

Imaginea lui Charlie Chaplin poate fi exploatată de asemeni. Localnicii pot confecţiona prăjituri de forma bocancilor, de pildă. Mă rog, nu trebuie să vă spun îndeamărunt ce ar putea face localnicii.

Cît despre nadă, ea poate fi uşor întreţinută cu cîte un pumn de pulbere de aur zvîrlită o dată pe săptămînă în rîu. Atît cît să rezulte de 5 ori mai multe încasări.

Se pune totuşi o problemă legală: actualmente, statul este stăpînul absolut al bogăţiilor minerale. Va trebui modificată legea cu excepţia turistică.

Ce ziceţi?

EDIT

Ca să vă conving, dar în acelaşi timp să admit că nu am fost genial (au avut ideea alţii, înaintea mea), iată un şir de linkuri către foste exploatări aurifere, actualmente muzee:
http://homepage2.nifty.com/momo3/taikenjo.htm
http://www.toikinzan.com/sakin/
http://yamanashinow.blog137.fc2.com/blog-entry-396.html
http://qmura.jp/program/plan_detail/295

★ Cînd maibinele devine o pacoste

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2013/09/01

Am prelevat de pe GoogleEarth două fotografii făcute: una, la 1 septembrie 2008, cealaltă, la 24 aprilie 2012, la extremitatea vestică a podului Tsurumi din zona centrală a Hiroşimei.
Rapel1
Judecînd după relativa absenţă a algelor, pe pavajul celor două scuaruri semicirculare, aţi zice că fotografia din dreapta este cea veche. Dar dacă priviţi cu atenţie partea dreaptă, veţi constata că doar unul din scuaruri este năpădit de alge. Cel din dreapta jos. Cum se explică lipsa algelor în cel de sus? Răspunsul este simplu. Pe locul scuarului a fost construit ceva între cele două date. Mai exact, între 2009 şi luna mai 2011. După care, peisajul a fost restaurat. Întrebarea este: ce?

Pe locul indicat a fost săpat un mare hău, deasupra căruia stătea încălecată o hală de tablă, iar ceva mai la vest, biroul de şantier şi cîteva dormitoare modulare. Am dat doar de o imagine alb-negru pe care am luat-o în februarie 2011. Deja hala era demontată. Urma să se îndepărteze biroul şi dormitoarele (parţial vizibile).
Image6
Iată şi o imagine luată pe 26 mai 2011, în timpul şantierului de restaurare a scuarului. Pavajul de granit al scuarului era gata. Se lucra doar la refacerea trotuarului.
SONY DSC

Punctul de lucru a fost al unui şantier subteran ce încă nu e gata. Este vorba despre un canal de drenaj pentru apele pluviale. O conductă cu diametrul de 900-2000mm, vîrîtă într-un tunel lung de 2076,5m, pînă la staţia de pompare vizibilă în dreapta hărţii de mai jos:

Harta drenaj

După cum se poate vedea, traseul canalului subteran are patru puncte de rapel. Cel pe care vi l-am semnalat mai sus era al cincilea. L-am marcat cu punct galben.
Harta am fotografiat-o în ianuarie 2011 de pe panoul punctului 3 de rapel, acolo unde scrie cu roşu: (現在地) între paranteze.
Să vedem cum arată punctul 3 de rapel, şi ce impact are asupra circulaţiei:

Aşa arată locul în prezent:
Rapel2_1
Este hala dreptunghiulară din centrul imaginii. Nu încurcă circulaţia nici pe cele patru benzi ale arterei (Bulevardul Gării), şi nici pe arteriola din dreapta ei.
Să vedem ce a fost înainte:
Rapel2_2
Spaţiu verde cu 7 arbori de camfor. Iar alături, 17 locuri de parcare (cu plată) cu proprietar primăria, dar administrate de o companie privată.
Celelalte două puncte de rapel sunt mult mai mici, situate pe trotuar. Iar staţia de pompare este într-o zonă mult mai puţin circulată. Oricum, rapelul terminal este în ograda staţiei de pompare.

Să recapitulăm: un tunel comparabil ca diametru cu unul de metrou, dar care nu încurcă nicăieri circulaţia. Au fost sacrificaţi 7 arbori (posibil conservaţi într-o pepinieră) şi, vremelnic, 17 locuri de parcare.
Pe panoul punctului de rapel încă activ, găsim descrise şi raţiunea şantierului, şi metoda de foraj. Iată-le:

Metoda de sapare

Desenul înfăţişează scutul de săpare şi felul în care se face schimbul de substanţă cu exteriorul: iese pămîntul şi intră modulele de beton. Peştişorul zice: „Întrucît scutul înaintează precum o cîrtiţă, impactul asupra circulaţie este foarte mic”. Am văzut mai sus cît de mic e.
Să vedem mai departe:
Instiintare
Traducem sumar: În oraş, aversele de ploaie sau mareele înalte, mai ales cînd coincid cu ploile intense (citeşte taifun n.m.), provoacă inundaţii. Pentru a evita inundaţiile, instalăm conducta de drenaj pluvial şi staţii de pompare. (Jumătate din aria oraşului are altitudine negativă n.m.). Sub Parcarea Inarimachi (pe partea dinspre cartierul Matsukawa) am montat scutul şi săpăm pînă la staţia de pompare din cartierul Danbara.

Dacă observaţi traseul conductei, ea împrejumuieşte pe jumătate un muncel (marcat cu verde pe hartă). Partea din dreapta muncelului a intrat în sistematizare abia în 1991 – încheiată abia în 2011 – deoarece, aflat în umbra lui, cartierul a scăpat nevătămat după explozia nucleară. Ani buni, infrastructura proastă făcea să se adune apa de ploaie pînă la genunchi. Cam ca în Bucureştii zilelor noastre.

Să comparăm:
Am luat la întîmplare două fotografii ale unuia din multele puncte de lucru ale şantierului din Drumul Taberei. Tema este aceeaşi: să se sape un tunel în teren aluvionar (mult mai sapropelic în Hiroşima decît în Bucureşti). Iată fotografiile:
DrumulTaberei1
Nu pare a fi şantier, ci mai degrabă autobază. Autobază în mijlocul şoselei. Circulaţia longitudinală este nulă. Iar cea transversală, cotită ciudat.
Să vedem impactul asupra mediului:
DrumulTaberei2
Aşa arăta locul punctului de lucru înainte. Arborii au fost raşi odată cu asfaltul. Cine locuieşte acolo poate număra singur paguba de spaţiu şi de vegetaţie. Şi e doar unul din punctele de lucru. Practic, cartierul este paralizat. Şi pentru ce? Pentru ca nişte camioane să se lăfăie pe noroaie, cablurile să stea împrăştiate în dezordine, armăturile să stea la ruginit sub cerul liber.

Fără să neg utilitatea metroului ca bun de utilitate publică, constat că dispreţul pentru cetăţean este evident. Rămîne să îl cuantificăm în bani şi să vedem şi cum primăria striveşte demnitatea locuitorilor.

Prima întrebare este: al cui este terenul?

Majoritatea ar răspunde: al primăriei de sector/ generale.

Greşit! Terenul pe care sunt construite arterele de circulaţie şi parcurile sunt domeniu public. Primăria îl are doar în custodie. Nu este al ei, ci al dumneavoastră, al tuturor.

A doua întrebare: cu ce drept întrerupe primăria circulaţia la suprafaţă, cînd şantierul este subteran? Aici se cuvine o mică discuţie.
Cînd vă lăsaţi automobilul pe domeniul public vi-l saltă miliţia şi mai plătiţi şi amendă. Camioanele companiei de construcţii zburdă în voie pe domeniul public deturnat. Este echitabil? Desigur, nu.
Compania de construcţii este firmă comercială privată. Asta înseamnă că ar trebui să aibă parc de utilaje şi spaţii de depozitare a materialului. Pentru care să plătească impozit pe mijloacele fixe (inclusiv pe teren). Prin parcarea camioanelor şi depozitarea materialelor pe domeniul public, practic, terenul de sub ele este dat în folosinţă privată, fără plata vreunui impozit. Compania poate să funcţioneze astfel fără acareturi. Cîte companii au privilegiul de a-şi ţine calabalîcul pe domeniul public fără să fie pedepsite?
Cîţi dintre dumneavoastră plătiţi anual pentru un loc de parcare în vecinătatea casei? Nu mă îndoiesc, mulţi. Nu vă daţi sema că sunteţi discriminaţi? De ce compania poate parca şi face stive în mijlocul străzii fără să plătească un leu?
Nu ştiu cît costă un loc de parcare în Drumul Taberei, dar ştiu că un camion ocupă de de-a moaca echivalentul a trei locuri de parcare. Spaţiul ocupat de materiale este başca. Aşadar, prin răsfăţul companiei pe domeniul public, practic ea fentează competiţia şi se sustrage plăţii impozitului pe teren cel puţin. Başca economia de combustibil prin parcarea camioanelor pe domeniul public.

Sunt convins că punctele de lucru nici măcar nu sunt izolate fonic. Iar nămolul circulă mai liber ca vrăbiile, cărat de roţile camioanelor şi de pietonii nevoiţi să păşească pe covoare precare. Toate astea se pot cuantifica în antinevralgice, în fracturi de femur, în pacheţele de nervi şi în mii de ore de depresie psihică.

De asemeni, capitalul de timp vă e spulberat. La o socoteală simplă, din cei 350.000 de locuitori ai cartierului, cel puţin 150.000 ies zilnic din el. Ambuteiajele consumă cel puţin o oră în plus pe zi şi persoană. Înmulţit cu 150.000 şi cu 200 zile pe an, rezultă 30 milioane de ore risipite anual. Iar dacă socotim 10 lei ora, rezultă o pagubă adusă capitalului de timp al populaţiei, de 300 milioane de lei anual.

Pentru a evalua pagubele pricinuite de neplata chiriei pe zecile de hectare de teren public privatizate abuziv, cred că sunteţi suficient de calificaţi să o faceţi la centimă. Numai dacă nu credeţi că e în regulă inechitatea.

Impactul asupra comerţului din cartier şi a altor interese private, cred că orice prăvăliaş îl poate socoti prin compararea bilanţului contabil anual. Rămîne ca voluntarii din zonă să facă ancheta şi să centralizeze cifrele.

Sigur, sofiştii noştri reprezentanţi ar putea obiecta că metroul e de interes public. Că nu e numai tunel, ci şi staţii. OK. În imaginea de mai jos apare o intersecţie din buricul Hiroşimei, în locul în care terenul are cea mai mare valoare din oraş, iar densitatea circulaţiei maximă. Mai ales că la etajul II al blocului din stînga sus se află şi o autogară.
Kamiyacho
Sub intersecţie se află un complex comercial de patru ori mai mare decît cea mai mare staţie de metrou din Bucureşti. Iar sub complex, o staţie de tren urban pe pneuri. S-a lucrat vreme de patru-cinci ani, răstimp în care nu s-a întrerupt în nicio zi circulaţia. Intersecţia era pavată cu blocuri de beton detaşabile. Noaptea se îndepărtau şi se făcea schimbul de materie cu subteranul. Dimineaţa, totul era ca în palmă.

Să recapitulăm:

Primăria sectorului 6 se face vinovată de deturnarea destinaţiei unei bune părţi a domeniului public, de nesocotirea planurilor zonale de urbanism, de favorizarea evaziunii fiscale, de înrăutăţirea sănătăţii publice şi lezarea dreptului la un mediu sănătos, de discriminarea persoanelor fizice în folosul persoanelor juridice, de obstrucţionarea intereselor private legitime, de confiscarea timpului oamenilor, de punerea în pericol a vieţii şi avutului populaţiei în caz de calamitate naturală.

Cine este avocat, sunt convins că poate transpune totul în păsăreasca juridică. Rămîne să vă organizaţi pentru strîngerea datelor primare: locuinţă cu locuinţă.

Succes!

%d blogeri au apreciat asta: