▲ Japonia aboleşte buletinul de identitate
Trebuie început cu precizarea că, în Japonia, numai străinii sunt (de fapt, au fost) obligaţi să deţină carte de identitate. Nu să o şi poarte.
Luna trecută am primit de la primărie un plic voluminos, în care am găsit un set de informaţii despre gestionarea registrului de evidenţă a populaţiei în cazul străinilor rezidenţi în Japonia.
În Japonia, (auto)identificarea persoanei se mulează întotdeauna pe miză. La mize mici, identificare sumară. La mize din ce în ce mai mari, autentificare din ce în ce mai tare.
Documentele de identitate curente sunt alte înscrisuri decît cele de evidenţă a populaţiei. Ca de pildă: carte de sănătate, permis de conducere, certificatul de cazier rutier, paşaport etc. În total, 26 de documente sunt calificate ca avînd putere probatoare a identităţii titularului, dar numai 19 atestă adresa.
Documentele tari de identitate sunt: adeverinţa de domiciliu, extrasul din registrul de stare civilă, însoţit(e) uneori de certificatul de specimen pentru sigiliul personal. Oricare din cele trei documente se poate obţine de la primărie, contra unei sume de 200-400yen (cca 3-4euro).
De documente tari de identitate e nevoie foarte rar. Iar dintre cele trei, cel mai frecvent folosit este adeverinţa de domiciliu. Adeverinţă ce, de un an încoace, poate fi obţinută la orice oră, în orice băcănie deschisă permanent (un fel de Mic.ro).
Introducerea a cerut ceva spaţiu, deoarece sistemul este cu totul diferit de cel românesc, cu diferenţa că e mult mai raţional şi mai lipsit de concreţiuni de paranoia din partea legiuitorului.
Cartea de identitate pentru străini a fost necesară deoarece felul în care se înregistrau străinii era diferit. Baza era paşaportul titularului, căruia i se înfiinţa un registru fictiv de stare civilă, ce punea ca identificator geografic ultimul domiciliu din ţara de origine (declarat verbal de către titular). Adeverinţa de domiciliu însă, nu face nicio referinţă la domiciliul din ţara de origine, ci numai la domiciliul actual.
Evoluţia cărţii de identitate pentru străini este destul de interesantă. . Iniţial era eliberată pe 5 ani, indiferent de statutul de şedere, (Chiar şi un rezident ilegal are (avea) dreptul la una.) dar conţinea amprenta indexului stîng. Amprenta a fost abolită în aprilie 2001, deoarece s-a considerat că leza demnitatea umană. Ulterior, durata de valabilitate a fost fixată la 7 ani. Pînă în iulie 2012, cînd cartea de identitate pentru străini va fi abolită. Cărţile aflate în circulaţie vor rămîne valabile pînă la expirare.
Începînd cu mîine, 1 iulie, orice străin va fi tratat întocmai ca orice aborigen. Registrul de stare civilă nu va mai fi unul fictiv, ci real, ceea ce îi dă dreptul străinului să fie cap de familie. (În Japonia, orice gospodărie are un singur cap de familie). Cu un registru real, orice altă diferenţă de tratament se şterge. Inclusiv cartea de identitate.
Ca o consecinţă directă, însăşi naturalizarea se poate face mai neted, nemaifiind necesară conversia documentelor ce atestă existenţa titularului.
● Sesizări la Parchet şi la CNA
Aplic mai jos textele a două sesizări consecutive.
–– Original Message ––
From: Marius
To: sesizare[la]mpublic.ro
Sent: Thursday, June 28, 2012 8:58 PM
Subject: Uzurpare de calitati oficiale (Unicode UTF-8)
[adresa]
Marius Misteţu
Japonia
Sesizare
Vă rog să începeţi cercetările preliminare asupra efectelor instituţionale şi morale, a acţiunii de uzurpare a calităţii de reprezentant al României la Consiliul European, în zilele de 28 şi 29 iunie 2012, din partea suspectului VICTOR PONTA – prim-ministru al României, în dispreţul Constituţiei şi al deciziei Curţii Constituţionale (CCR) din 27 iunie 2012. Codul Penal, la articolul 240, defineşte infracţiunea, precum şi pedeapsa.
Vă rog să examinaţi împrejurările în care Monitorul Oficial (MO) a fost preluat de Guvern, prin ordonanţă de urgenţă, şi să interogaţi insituţiile şi persoanele din lanţul de circulaţie a documentelor între CCR şi MO, implicate în temporizarea (în opinia mea a) publicării deciziilor CCR în Monitorul Oficial.
Vă rog să cercetaţi şi alte posibile infracţiuni asociate.
Vă mulţumesc,
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
===================================
Am trimis o sesizare şi la CNA
Stimaţi domni,
Sunt un cetăţean român cu domiciliul în străinătate. Astăzi am depus la Ministerul Public o sesizare. Se pare că sesizarea mea a făcut oarecare vîlvă.
Aflu de pe Facebook că posturile enumerate (e vorba de Realitatea TV, RTV şi A3 n.m.) s-au apucat să discute sesizarea mea, întorcînd-o pe toate părţile, brodînd copios poveşti de adormit poporul. Am fost făcut de invitaţii la tont-show în toate felurile. Ba, agent SIE, ba, că Mistreţu mi-ar fi numele de cod, mă rog, ştiţi şi dumneavoastră cam cum îşi etalează schzofrenia clănţăii naţionali, cum ar fi I.M. Paşcu, Radu Tudor (analist marţial), Ciuvică (îmi scapă prenumele) ş.a.
Vă mărturisesc, m-am simţit măgulit de ecoul demersului meu şi onorat de acuitatea analitică a unor vuvuzele mediatice, (altminteri onorabile) ce, anul trecut în martie, ştiură a-mi fura altminteri pasaje întregi de pe blog, să le „vîndă” ca „exclusivităţi”, pe vremea cînd îi raportam publicului situaţia de după cataclismul din 11 martie.
Ce m-a contrariat, este că, deşi au telefon în redacţii, niciunui redactor nu-i veni ideea de a mă suna, deşi numărul de telefon este public. Mă aşteptam cel puţin la un telefon de curtoazie pentru ponturile de anul trecut. Mă simt niţel descumpănit şi dezolat de lipsa de profesionalism a onorabililor jurnalişti şi comentatori deopotrivă. (Sper ca cel puţin raportul putere-opoziţie să fi ieşit ceva mai bine, ca să dea bine la statistică).
Ţinînd seama de cele descrise mai sus, vă cer respectuos să constataţi că jurnaliştii nu ştiu să folosească aparatura din dotare, şi nici că prea bine nu stau cu etica profesională.
Îmi permit să vă sugerez a da un firman, ceva, prin care să obligaţi patronatele să trimită întregul personal la un curs de etică jurnalistică de 12 lecţii, la o universitate din cele mai bune 500 din Lume. Pe cheltuiala proprietarilor. Pe durata cursurilor, jurnaliştii să fie iniţiaţi şi în folosirea aparatelor de telecomunicaţii. Mă rog, chestiuni elemenatare.
Vă mulţumesc.
==========================
În limita timpului, voi redacta probabil un drept la replică pe care nu îl voi trimite nicăieri, pentru a nu le da mardeiaşilor mediatici prilej de rînjete superioare.
EDIT: Reflectarea în blogosferă:
● Ciolan cu fasole de Calabar
Fasolea de Calabar nu se foloseşe decît în alimentaţia letală. Fisostigmina, substanţa otrăvitoare conţinută, este însă folosită în medicină, pentru proprietăţile miotone. Numele plantei vine de la cel al unei regiuni istorice a Nigeriei de azi. Latineşte, numele ei este: Physostigma venenosum.
O populaţie locală a folosit-o timp de mii de ani ca instrument de aplicare a Justiţiei. Cel condamnat pentru vrăjitorie, sau pentru alte fapte grave, era obligat să bea o suspensie preparată din boabe măcinate. Nu de puţine ori, condamnatul supravieţuia testului cu „planta adevărului”. Există o explicaţie.
Cel ce se ştie nevinovat, dornic de a-şi dovedi nevinovăţia, bea imediat licoarea. Cel ce se ştie vinovat, o bea mai cu fereală, în înghiţituri mici şi rare, favorizînd astfel absorbţia toxicului. Şi moare în spasme de groază.
(fotografie preluată de pe Wikipedia)
Bine, bine, veţi zice, dar ce se petrece cu cel nevinovat? De ce supravieţuieşte? Explicaţia e simplă: înghiţită repede, licoarea provoacă contracţia anastaltică violentă a muşchilor netezi. Spus popular, provoacă voma ce scoate toxicul din sistem. Şi astfel, condamnatul scapă de moarte.
În Justiţia modernă, cel ce se ştie vinovat, trage de timp, invocă excepţii de neconstituţionalitate, prescrieri, diarei rebele ale avocatului chiar în ziua termenului, treburi la partid, dispunerea nepotrivită a părţilor în sala de judecată, legalitatea ordinului de numire a judecătorului, umblă cu presiuni subterane şi nu se sfieşte să folosească inclusiv autorităţile statului pentru a zădărnici aplicarea Justiţiei. Se vede treaba că, fundamental, lucrurile nu sunt cu mult altfel decît în Justiţia vegetală. Dar pînă la urmă, inculpatul nu scapă de oprobriu, chiar dacă procesul se termină cu achitarea sa. Aşadar, rolul fisostigminei este preluat de oprobriul public.
Ceea ce face acum echipa de propagandişti socialist-liberali prin deşănţatul cult al personalităţii puşcăriaşe numită curent Adrian Năstase, este să încerce un antidot la oprobriu. Fisostigmina are antidot; o serie de alcaloizi din solanacee ca: mătrăguna, laurul porcesc belladonna etc., au acţiune contrară. Dar tot otrăvuri sunt. Ba, efectul este îndoielnic.
În linii mari, Adrian Năstase este politiceşte mort. Dar nu e mort pe nedrept, ci pentru că a lălăit-o în mod nemernic, încercînd în nenumărate rînduri să trişeze. Iar totul s-a văzut din tribună. Se mai zvîrcoleşte el niţel, dar nu se ştie din cauza cărui „toxic”: a oprobriului sau a contrariului său (propaganda mediatică de martirizare).
În orice caz, simt că cei ce, cu ciolanul în mînă, doctori plăgari, îi pledază sofistic inexistenta cauză, vor păţi la fel. Boabele muiate sunt deja în piuă. Hîrr, hîrr, hîrr!
Actualizare: Constat că propaganda de victimizare a lui AN a concentrat tirul asupra Monicăi Macovei. O neruşinată campanie de demonizare a eurodeputatului Monica Macovei reprezintă o ameninţare directă asupra statului de drept. Am arătat mai sus, nu Monica Macovei este vinovată pentru felul nedemn în care de acum deţinutul Adrian Năstase şi-a lungit boala. De fapt, Adrian Năstase şi pletora de politruci ce îl înconjoară au o problemă imensă de respect de sine. Oameni ce nu au avut niciodată demnitate, dar care care nu au ezitat să fure, să ameninţe, să ucidă, să pauperizeze, din poziţia de demnitari fără demitate. Iar partidul care a trimis-o pe Monica Macovei în Parlamentul European tace mîlc. Aştept o reacţie puternică, pentru că altfel, vom muri cu toţii de mătrăguna propagandistică administrată de PSD, PNL şi Partidul lu Ăla-micu.
Actualizare 2:
zeci de astfel de comentarii pe blog-ul Monicăi:
Socialiştii şi-au pus întregul arsenal la bătaie. Ameninţări explicite cu moartea pe blogul Monicăi Macovei, în coşul de spam. IP-ul este din Germania, semn că potenţialul ucigaş va cheltui foarte puţin pînă la Bruxelles pentru a-şi pune ipoteticul plan în aplicare.
Tu curva betiva, sa stii ca la viitoarea ta aparitie la Brüxel te asteapta glontul care a ocolit pe Nastase. Betivana comunista sa stii ca latul la gatul vostru cu betivanul basecu se strange. si nu mai sunt multe zile pana se strange definitiv. procurorul comunist al dracului cu toti acolitii veti fi eliminati din viata de pe pamant !!!!
Stefan
urban@yahoo.com
IP: 87.174.51.183
Nici acum nu vă indignaţi?
● Ministrului de interne Ioan Rus – campion al anarhismului
Stimate domnule ministru Ioan Rus…sau, mai simplu: bă Ioane,
Iartă-mi vorba rea: ai pizdit-o. Să vedem cum:
Pe 20 iunie 2012, circa de poliţie de pe raza Republicii Zambaccian, a primit un ordin de executare a încarcerării deţinutului Adrian Năstase, prietenul tău. Pînă aici, nimic nu e anormal. Au primit un ordin şi s-au străduit să îl execute.
Anormal e că tu i-ai permis condamnatului să deţină arme – 20 la număr – după condamnarea definitivă din primă instanţă, încălcînd astfel regimul armelor şi muniţiilor. Vina ta e că nu ai verificat dacă şi-a predat arsenalul de căsăpit mistreţi, deşi ştiai ce are în rastel. Îţi reamintesc că asta îşi găseşte corespondent în Codul Penal.
Bine, poţi scăpa uşor, făcînd pe niznaiu. Va pica altul de prost.
Dar amicul tău politic a profitat de incompetenţa ta şi era să-ţi găurească unul, doi, subalterni, în tentativa de simulare a sinuciderii, reuşită altminteri.
De ce simulare? Cum dreacu’ te dai fată mare cînd ştii sigur că deţinuţii cam au probleme cu stima de sine şi sunt în stare să facă orice pentru a fenta decanatul facultăţii de la Rahova? Nu era mai simpatic să fi înghiţit o lingură? Niţel fier nu-i strică nimănui. Dar tu l-ai lăsat să înghită plumb (nu Rovana). Bineînţeles că i-a stat în gît, de era să păteze fularul ăla bengos.
Dar să continuăm. Iluminat de pronia cerească, ai trimis un furgon de salvare. Privat. Furgon cu care ai condus simulantul pînă la graniţa Republicii de Urgenţă Floreasca, unde s-a văzut că nu avea nici pe dracu’. Altminteri nu era lăsat 11 ore cu perfuzii de Cavit 9. Mă rog, preşedintele Republicii Floreasca se ocupă acum de întocmirea dosarului de azil politic. Sigur, nu e pericol să cumpere întreaga republică Floreasca, dar se expune unui alt mare pericol: să fie mutilat de către oficialităţile statului în stat. Sigur, şi asta se poate simula. Îi pot bagă nişte substanţe în venă şi îi pot simula ce boală vrea el să-şi aleagă din catalogul de produse. Pînă şi diabetul poate fi simulat. Fie la sursă, fie la laborator. Ba, chiar şi din programul de interpretare a curbei de glicemie.
După cum vezi, bă Ioane, extrădarea deţinutului în Republica România nu îi conferă impunitate, deoarece, paşaportul medical cu care va reintra pe teritoriul României, nu va fi recunoscut de nicio instanţă. De ce?
Păi, procedura de atestare a bolii are un parcurs legalmente bine definit, parcurs ce începe în infirmeria puşcăriei. Tu, văd că nici măcar mandatul de internare în puşcărie nu l-ai dus la îndeplinire, d-apoi să-i oferi posibilitatea să depună cuminte, ca orice deţinut, dosarul umanitar şi să aştepte decizia judecătorului. Aşadar, fără patalamaua de la un spital din reţeaua penitenciarelor, ciuciu proces de scutire temporară de pedeapsă.
Apoi, certificatul, chiar dacă procedural poate fi admis, nu poate fi credibil, din moment ce lipsesc probele clinice şi de laborator făcute pe bune. Adică, fără simulări pe sub fular şi mimetisme (bio)chimice. Ce naiba? Eu să te învăţ?
În concluzie, bă Ioane, dacă nu grăbeşti extrădarea, îl expui pe simulant la mutilări inutile. Riscul de a-şi pierde definitiv sănătatea şi viaţa în republica de urgenţă Floreasca, este mai mare decît cel de a fi violat în puşcărie. Cu fiecare zi de azil politic într-o republică nerecunoscută de ONU, se măresc şi pedeapsa ta, şi nota de plată pentru costul spitalizării deţinutului. Pentru că tu, sau şeful secţiei de poliţie veţi plăti.
Ca să nu mai zic că vei fi călcat curînd de procurori, cel puţin pentru favorizarea sustragerii de la executarea pedepsei, dacă nu pentru subminarea autorităţii de stat sau pentru încălcarea principiului echităţii. (mai vorbim după prima răscoală în puşcării) Şi-apoi, vezi şi tu ce păţi prietenul tău pentru că trase de timp la proces. Vrei să tragă în continuare, dar cu riscuri infinit mai mari? OK. Îţi dau o veste proastă: boală lungă – moarte sigură.
Marius Mistreţu
preşedintele Republicii Marius Mistreţu-Balc
Hiroşima
––––––––––-
Pentru cei care se mai îndoiesc de culpele ministrului Ioan Rus, ataşez prevederile legale:
Persoanele private de libertate pot fi vizitate de sot sau de sotie ori de rudele pana la gradul al IV-lea inclusiv. Cu consimtamantul persoanei private de libertate, aceasta poate fi vizitata si de alte persoane, cu aprobarea scrisa a directorului locului de detinere;
Durata vizitei este de la 30 de minute pana la 2 ore, in functie de numarul solicitarilor de acordare a vizitelor si de spatiile existente. Persoanele private de libertate pot beneficia in cursul unei zile de o singurã vizita;
Arestatii preventiv si persoanele condamnate pentru care nu s-a stabilit inca regimul de executare a pedepsei beneficiaza de 4 vizite/luna;
Persoanele private de libertate internate in spitale din afara sistemului penitenciar pot fi vizitate cu aprobarea directorului locului de detinere si cu avizul medicului in a caror supraveghere se afla, in prezenta unui lucrator al sectorului vizita din cadrul penitenciarului.
● Denunţ cetăţenesc către directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor
Stimate domnule director,
Aveţi un deţinut evadat. Numele lui este Adrian Năstase, născut în 1950, 22 iunie, condamnat definitiv şi irevocabil de ÎCCJ la doi ani cu executare.
Permiteţi-mi să vă anunţ că am aflat din presă unde se ascunde. Deţinutul Adrian Năstase se află internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, Bucureşti, Calea Floreasca nr.8, Sector 1, Bucuresti.
Vă invit să vă recuperaţi deţinutul de acolo.
Întrucît, ministrul de Interne în funcţie, Ioan Rus, este complice cu evadatul, folosind, în scop personal, persoane cu aparenţă de poliţist pentru a mima paza în salonul deţinutului, sfatul meu este să nu sesizaţi organele MAI, ci să vă recuperaţi direct deţinutul.
Totodată, vă rog să depuneţi o sesizare la Parchetul General, pentru începerea cercetărilor penale a următorilor:
Ioan Rus – Ministrul Administraţiei şi Internelor – complice la evadare (a pus la dispoziţie mijlocul de transport), abuz în serviciu.
Prof. Dr. Radu Alexandru Macovei – director al Spitalului Floreasca – complice la evadare, gazdă a evadatului, internare fără documente legale, şi decontare ilegală a cheltuielilor de spitalizare pentru evadat. Totul, din fonduri publice, altele decît cele destinate spitalelor din reţeaua penitenciară.
Titus Corlăţean – Minsitrul Justiţiei (şeful dv.) – pentru tăinuirea evadării.
Vă urez succes,
Marius Mistreţu
Hiroşima
● Semidoctul e rege în ţara docţilor
Stimate semidoctor procuror Victor Ponta,
Am aflat şi eu despre felul în care sunteţi „persecutat” de Preşedinte. Mă gîndesc să vă sprijin. Intru şi eu în Frontul Plăgarilor, că văd că e trai dulce pe banii poporului, în dispreţul aceluiaşi popor.
Întrucît, de peste 100 de ani, dv., casta politică, lăsaţi impresia că dacă are un pic de tupeu, oricine poate fi ministru, vă anunţ că vreau şi eu. E drept, actualmente nu am doctoratul în drept, dar ştiu că mi-l pot cumpăra. Ştiţi cumva cam care e preţul pe piaţa neagră? Că văd că sunteţi doctor în achiziţia de doctorate.
Vă previn însă că am ceva probleme cu anestezierea simţului moral. Roşesc al naibii de repede atunci cînd spun o minciună. Sunt de-a dreptul eritrofob. Dv. cum faceţi de minţiţi de stingeţi, fără măcar să roşiţi?
Cum reuşiţi să vă fofilaţi printre legi, deşi e clar că aţi schimbat pe şest membrii comisiei de etică din Ministerul Învăţămîntului (cu yesmeni, probabil la fel de plăgari ca şi dv.) doar pentru a vă salva pîrlita de lucrare de doctorat plagiat? Cum reuşiţi ca printr-o descriere seacă a unei instituţii internaţionale, să obţineţi titlul de doctor, fără cel puţin să contribuiţi cu o interpretare originală în materia dreptului?
Mă rog, chestie de detaliu. Dacă tot aveţi atîta tupeu şi nesimţire cred că sunteţi persoana potrivită să reprezentaţi România la Consiliul European, pentru ca asfel, liderii UE să afle ce obraz gros au politicienii români. Cît de dedicaţi sunt ei interesului personal în dauna interesului public. Sunteţi mai mult decît reprezentativ pentru şcoala bolşevică de minciună instituţionalizată. Felicitări!
Dacă vă întîlniţi la „Brucsel” cu un anume zu Guttenberg, transmiteţi-i vă rog urările mele de sănătate.
Marius Mistreţu
doctor cîrciumar
Hiroşima
★★☆ Despre cum „eminentul” profesor Corneliu Liviu Popescu şi-a sugrumat fiinţa morală în plină zi
De multe ori am condamnat sofismul ca mod de a împărţi dreptatea. Nu mai departe, procesul „Cazului Valiza” s-a încheiat cu achitarea inculpatului Becali, în baza unui sofism. Vezi Doamne, inculptaul a dat şpagă pentru ca echipa altuia să cîştige (doar „întîmplător”, în folosul propriei echipe) iar nu să piardă. Orice specialist mediocru în dreptul comercial, care a citit trei rînduri despre legile concurenţei, în trei propoziţii ar fi demontat în factori primi sofismul. Iar la recompunere, inculpatul Becali ar fi ieşit condamnat la ani grei de temniţă. Se pare, mulţi judecători, cu cît se află mai sus pe scara ierarhică, cu atît îşi împletesc mai multe sofisme în păr şi decid contrariul a ceea ce vede şi înţelege un om cu common sense.
Actualmente, Justiţia e dominată de avocaţi-brokeri, la fel de amorali precum brokerii de bursă. Nu le e străin niciun artificiu; pentru a-şi atinge scopul, mergînd pînă la invazia în viaţa privată a judecătorilor.
Aflu de pe Juridice.ro cum reuşesc marile somităţi ale dreptului să îşi construiască o carieră în avocatură, folosindu-se, nu numai de şantaj în spaţiul privat, dar şi de sofisme şi bărbi. Este şi cazul prof.dr. Corneliu Liviu Popescu, ce, într-un celebru proces pînă una, alta, penal, se trezise să recuze completul de judecată pentru că, chipurile, e format din penalişti. Pe semne, fiind vorba de şpagă, în viziunea eminentului prof.dr. univ. Corneliu Liviu Popescu, ar fi fost necesar un complet de judecători specializaţi în dreptul comercial. Iar şpaga să fie trecută pe lista tranzacţiilor onorabile, la rubrica „troc”.
Întîmplător, avocatul CLP este apărătorul unei judecătoare de la ÎCCJ prinse cu raţa-n gură, o persoană capabilă, la fel de bine conectată la caracatiţă. Nu ar fi nicio problemă dacă avocatul ar apăra-o cu fairplay, dar o face murdar.
Ca o paranteză, soţul judecătoarei cercetate penal este nimeni altul decît reprezentantul României la CEDO, prof. Corneliu Bîrsan, a cărui intervenţie de intimidare a Justiţiei am condamnat-o la momentul potrivit.
Dar, mai bine să îl lăsăm pe dl. Gabriel Caican, autorul unui excelent articol antibrokeraj avocăţesc, să ne arate care sunt implicaţiile morale ale venalităţii avocaţilor-brokeri, în acelaşi timp şi profesori de drept.
Vă urez lectură plăcută.
Read more http://www.juridice.ro/205106/domnule-profesor-aveti-un-minut-avem-nevoie-de-dumneavoastra.html
★★★ Dan Alexe – Cum am dus-o pe Herta Müller la Luxembourg (sau: Cum lucreaza de fapt ICR-ul)…
Dan Alexe – Bruxelles
O prezentare clinic-factualã a solidei mele experiente de lucru cu ICR-ul… (…)
(text preluat cu acordul autorului)
In 2007, am avut in sarcina organizarea unei parti importante a evenimentelor culturale românesti la Luxembourg, in cadrul anului „Luxembourg-Sibiu, Capitale Culturale ale Europei”. Fusesem angajat cu un an inainte, in 2006, de catre Kulturfabrik, cel mai important centru cultural din Marele Ducat, care a avut in sarcina organizarea a jumatate din evenimente, de-a lungul intregului an 2007.
Kulturfabrik mi-a dat mîna libera in programare: trebuia, pe de o parte, sa organizez pentru tot anul evenimente aproape saptamanale prin care sa vina la Luxembourg scriitori, muzicieni, pictori, cineasti, samd, din România, si sa punem in scena o piesa româneasca. Trebuia sa-i conving sa vina si, daca se putea, sa mai gasesc si sponsori in Romania.
De la bun inceput, inca din vara lui 2006, am mers la ICR, la Bucuresti, cu un intreg pachet de proiecte de evenimente care trebuiau sa acopere tot anul 2007. Proiectul meu (sustinut de Kulturfabrik) de a aduce artisti români la Luxembourg era urmatorul:
– pe linga inevitabilele turnee de muzica populara si proiectii de filme, urma sa avem cite o seara literara pe luna, aducand scriitori si oameni de cultura din România, care impreuna cu scriitori din Luxembourg si Belgia aveau sa citeasca fragmente din opera lor, in româna si franceza (parte din traduceri aveam sa le fac eu);
– expozitiile de arta contemporana aveau sa fie umplute in special cu artisti contemporani contestatari si novatori, precum Gorzo, de pilda;
– piesa de teatru avea sa fie pusa in scena de Radu Afrim si sa fie o piesa de Matei Visniec (Radu Afrim isi va aminti ca el alesese o piesa care nu-mi parea potrivita si ca i-am sugerat insistent sa aleaga Mansarda la Paris, pentru ca e despre Cioran, Cioran venea din Sibiu, etc; lui Visniec ii era indiferent ce piesa alegem).
Pentru un program atat de complex, am contactat personal toti scriitorii pe care doream sa ii invit, facandu-i sa accepte fara remunerare participarea la un asemenea eveniment…
Dupa care am mers cu programul doldora la ICR, cerandu-le sa finanteze, in numele culturii române, participarea acestui intreg poporet, de-a lungul intregului an 2007, pe scenele din Luxembourg. La urma urmei, era anul Sibiu – Capitala Culturala.
ICR-ul a acceptat, dupa ce programul a fost discutat si puricat financiar in adunarile lor. ICR-ul a finantat deplasarea tuturor scriitorilor, artistilor, cineastilor, muzicienilor si a imprimat afise si brosuri, etc. Anul cultural româno-luxembourghez a fost un urias succes…
Unde vreau sa ajung cu atatea detalii?… La asta: niciodata, intr-un an si jumatate de colaborare, nimeni de la ICR, NIMENI !!… nici Patapievici, nici Mihaies ori Tania Radu, pe care ii vedeam de altfel foarte rar, nu mi-a sugerat vreodata sa invit sau sa favorizez pe vreun artist preferat de ei!…
Am ales si discutat si invitat singur pe cine am vrut, tot anul. Evident ca uneori erau mici discutii, insa erau doar de clarificare: de ce cutare si cutare? Dar era un „de ce“ justificat, de curiozitate institutionala obligatorie. Ba chiar, acolo unde nu ma pricepeam, si anume: selectia si organizarea concertelor grupurilor folclorice, ICR-ul a fost de acord sa cooptam -fara plata!- o experta externa: Speranta Radulescu de la Muzeul Taranului Român, care a si insotit grupurile in turnee.
ICR-ul a finantat in parte si piesa lui Visniec despre Cioran, in regia lui Afrim, care a avut un succes atat de mare incat a fost invitata anul urmator la Festivalul de la Avignon!…
Mi-e greu sa-mi amintesc acum toate detaliile unei colaborari atat de lungi si complexe, in care nimeni nu si-a bagat nasul sa-mi sugereze pe cutare sau cutare. Sigur ca in selectia mea de oameni care au venit sa citeasca la Luxembourg s-au numarat si Cartarescu, Blandiana, Brumaru, Agopian, et co., dar asta e pentru ca eu doream sa ofer o panorama a literaturii române, insa nimeni nu m-a oprit sa-i aduc pe Razvan Radulescu sau Florin Lazarescu, sau pe Ioana Bradea cu al sau Bãgãu (desi ea si-a anulat venirea in ultimul moment din motive personale, dupa cum nu a putut veni nici Radu Aldulescu).
Colaborarea mea cu ICR-ul a fost uluitor de lina si neideologizata, cu un mecanism financiar de sponsorizare perfect transparent si justificat pina la ultima centima din ambele parti.
Singura data cind mi s-a facut o sugestie in cadrul ICR-ului a fost una de un bun simt elementar si care avea sa duca la unul din momentele de virf ale anului. Dupa trecerea in revista a selectiei mele literare, care acoperea intregul an 2007, cineva de la ICR mi-a zis: „Dar de ce nu faceti si o seara speciala despre literatura de limba germana?“
Era o scapare atat de evidenta, incat nici nu mai avea rost sa ma rusinez… Cum pe la inceputul anilor ’80, inainte de a pleca din tara, ii cunoscusem pe cei din Aktionsgruppe Banat, am pus-o imediat pe lista pe Herta Müller. A fost una din serile cele mai reusite ale anului, cu Herta Müller citind in cafeneaua din Kulturfabrik… Doi ani mai tîrziu primea Nobelul !…
Si astazi, cei de la Kulturfabrik imi spun ca nu-si revin cã au avut un premiu Nobel in cafenea.
Iata. Cam asta e experienta mea cu ICR-ul. Niciun fel de ideologie, niciun fel de ambiguitati din partea lor si o nesfarsita intelegere si bun simt in colaborare.
Mai adaug ca nu obisnuiesc sa laud institutii… ba chiar rareori laud oameni.
–––––
Răfuiala socialiştilor cu trecutul.
Vladimir Tismăneanu scrie pe platforma Contributors:
Update: Surse bine informate imi spun a fost demis, de catre ministrul de interne, Ioan Rus, istoricul Dorin Dobrincu, directorul general al Arhivelor Nationale ale Romaniei. Cred ca are loc o putinizare fatisa si lipsita de orice urma de rusine. Ceea ce-a inceput odata cu decapitarea conducerii IICCMER continua cu o viteza si cu o inversunare ametitoare. Se urmareste, ca si in Rusia, reinchiderea arhivelor, revenirea la sistemul in care un numar de favoriti ai puterii aveau acces nelimitat, cata vreme cercetatorii si cetatenii interesati erau tratati ca intrusi indezirabili. Cine spune ca actul de condamnare a dictaturii comuniste a fost unul “doar” simbolic, fara efecte palpabile, se inseala. Democratizarea Arhivelor Nationale a fost una dintre consecintele cele mai importante ale acelui act. Daca informatia privind demiterea lui Dorin Dobrincu se confirma, mi-e teama ca vom asista la o reinchidere a arhivelor si…
Vezi articolul original 159 de cuvinte mai mult
● Şi-atunci i-am reclamat pe toţi
Am mai comis una. I-am mai trimis Avocatului Poporului o sesizare. Le recomand tuturor cetăţenilor români să procedeze la fel.
Adresa de mail este: avp[la]avp.ro
În cazul în care veţi avea amabilitatea de a coopera, înainte de orice, să scrieţi pe două trei rînduri: prenumele, numele adresa şi eventual numărul de telefon.
Priviţi calendarul şi actualizaţi numărul de zile scurse.
(mai jos, textul sesizării)
Stimaţi domni,
Doresc să vă semnalez un fapt ce pune în pericol democraţia din România. În urma dublului referendum din 22 noiembrie 2009, ataşat alegerilor prezidenţiale, 7.766.573 de cetăţeni, în baza Aticolului 2(1) din Constituţie, şi-au exprimat voinţa de a reduce atît numărul de Camere ale tricameralului Parlament, cît şi numărul reprezentanţilor poporului în Parlamentul României.
Vă rog să constataţi că cele 935 zile şi 9 ore de la validarea referendumului, răstimp de inacţiune trufaşă din partea deputaţilor şi senatorilor, reprezintă o dovadă irefutabilă de încălcare a articolului 2(2) din Constituţia României. Citez: Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
935 zile şi 9 ore de neaplicare a voinţei populare reprezintă un interval nerezonabil de amînare, ce echivalează cu exercitarea suveranităţii în nume propriu, lezează grav suveranitatea poporului, deschizînd calea legitimităţii revoluţionare.
Întrucît inacţiunea Palamentului ameninţă însăşi temelia statului de drept, şi are un imens potenţial de tumult social, iar mie, personal, (îndrăznesc să spun: şi celorlalţi 7.766.572 de cetăţeni ce şi-au exprimat aceeaşi voinţă) îmi dă o stare de frică şi de mînie, îmi lezează profund demnitatea, vă rog respectuos să iniţiaţi acţiunea la Curtea Constituţională a României, pentru ca CCR să constate neconstituţionalitatea de facto a mandatelor tuturor deputaţilor şi senatorilor, pe temeiul art.2(2) din Constituţia României, în vederea dizolvării Camerelor Parlamentului.
Vă mulţumesc.
● Zile de doliu
Filogeneza USL
Prin înfrăţirea ulterioară a călăilor îmbuibaţi, cu niscai victime îmbuibate, alese pe sprînceană, s-a născut Uniunea Socialist-Liberală.
● Afaceri grase cu „drepturile pozitive” ale maidanezilor
Aflu de la radio NHK (într-o corespondenţă telefonată) că populaţia de lupi liberi a Suediei a ajuns la 242 de exemplare.
În Suedia, lupul este specie protejată. În ultimul timp însă, tot mai multe plîngeri de iamă în şeptel se înregistrează. În consecinţă, anul trecut, după o interdicţie de 45 de ani, autorităţile au permis vînarea a 30 de exemplare.
Vînătoarea a avut 12.000 de participanţi umani (nu este o eroare). Prilej de frumoase serbări cîmpeneşti.
Compar. Dacă considerătm aria forestieră (de 15% în nord şi 65% în sud) la dimensiunile Suediei, ar ieşi cam o Românie integral împădurită.
Ha, ha, ha! În Bucureşti, 242 de lupi sunt numai pe kilometrul pătrat. De unde se vede că, numai în Bucureşti, arie urbană (nicidecum forestieră), sunt de peste 150 de ori mai mulţi lupi decît în întreaga arie forestieră a Suediei.
Aflu din aceeaşi corespondenţă: întrucît a fost un an favorabil prăsilei lupeşti, la toamnă se vor mai vîna 30 de exemplare. Cu aceeaşi desfărşurare cinegetică.
Ce proşti sunt suedezii! Habar n-au de excedentul cronic de lupi urbani din Bucureşti.
Mai bine le trimitem anual cîteva vagoane de maidanezi, să aibă fiece suedez de un „trofeu al cantităţii”. Cel puţin municipalitatea Bucureştilor va cîştiga un ban cinstit din vînzarea lor, şi nu va da ţepe din iluzorii şi sisifice ferme canine, construite şi alimentate din bani publici şi din alte chete, mai mult sau mai puţin evazioniste. (Totul intrînd în buzunarele beizadelelor de primar, precum şi în puşculiţele de partid. Nu în ultimul rînd, ca taxă de protecţie. De protecţie a vieţii maidanezului.)
Voluntarii veritabili, uşor de prostit, au fost, sunt şi vor fi doar exploataţi, ca orice enoriaş de sectă religios-mercantilă. Iată cum, fervoarea religioasă de cult păgîn, mai pe scurt: strechea zoofilă aduce oportunităţi de afaceri, mai ceva ca în coloniile de pe vremea corporaţiilor olandeze de secol XVIII.
Întrebările şi le vor pune eventualii cititori ai articolului de faţă.
● Statul poliţienesc a rînjit la Braşov
Aflu că un număr semnificativ de studenţi braşoveni, cu viză de flotant, nu au fost lăsaţi să voteze pentru că, chipurile, s-a stricat reţeaua informatică a BEJ şi nu au mai putut fi radiaţi de pe listele elctorale din localităţile de baştină.
Incidentul mertită analizat din perspectiva drepturilor omului.
Tulburarea dreptului de vot este sancţionată de Codul Penal, la articolul 385. Articolul nu prevede NICIUN FEL de excepţie. Codul Penal face clar că dreptul de vot este unul negativ, întocmai ca dreptul la viaţă. Este ca şi cu dreptul de a respira. Nu poţi vota retroactiv, aşa cum nu poţi respira retroactiv.
Trebuie spus că BEJ nu licenţiază dreptul de vot, ci doar îi teritorializează exercitarea.
Orice reglementare ce vizează un drept fundamental este făcută să asigure exercitarea dreptului cu pricina şi să o oprească numai atunci cînd se constată o tentativă de fraudă.
Cînd o persoană ce, din motive tehnico-birocratice nu poate fi demonstrat că a atentat la corectitudinea alegerilor, îşi exercită dreptul de vot, ea trebuie lăsată să îşi exercite dreptul fundamental. A i-l refuza, pe lîngă că nu respectă prezumpţia de nevinovăţie, fapta intră clar sub incidenţa Art.385(1). din Titlul IX (Infracţiuni electorale).
Aşadar, sarcina probei nu cade la elector, ci la autoritatea statului desemnată să verifice. Dacă poate. Dacă nu, e obligatoriu să lase procesul electoral să curgă. Nu să-l zăgăzuiască. Orice zăgăzuire fără o probă contrarie devine penală.
În situaţia luată în discuţie, studenţii trebuiau lăsaţi să voteze, iar eventualele fraude, demonstrate ulterior, din moment ce cauza incidentului nu este intrinsecă votantului, ci instalaţiei de oameni şi maşinării a statului.
Pe preşedinţii secţiilor de votare ce au refuzat să lase flotanţii legali să voteze, îi paşte o pedeapsă de la 3 luni la 3 ani de puşcărie.
Clemenţa faţă de organizatori ar fi numai recunoaşterea statutului de deţinut într-un mare lagăr de concentrare pe care cetăţenii români îl au.
★ Cît aur conţine o tonă de maidanezi?
Candidatul la primăria Bucureştilor, medicul primar Sorin Oprescu, a venit cu un proiect mai ceva ca cel de la Roşia Montană. Vrea, nici mai mult nici mai puţin, decît să construiască un stabiliment pentru cîinii maidanezi din Bucureşti, iar cu aceasta, să rezolve, chipurile, problema cîinilor vagabonzi. Se anunţă a fi o investiţie măreaţă, de – ţineţi-vă bine – 100.000.000 euro(!) (o-sută-milioane-euro).
Vă propun să luăm de bune afirmaţiile medicului primar şi să vedem ce implică o astfel de investiţie şi care sunt suveicile de extracţie a aurului din buzunarele bucureştenilor.
Să o luăm direct. Luăm cifrele avansate de Oprescu pentru efectivul de cîini din oraş: 40.000 (estimat). Împărţim costul investiţiei la numărul cîinilor, pentru a obţine indicatorul specific: 100.000.000 euro, împărţit la 40.000 maidanezi = 2.500 euro/maidanez.
Estimăm masa corporală la 10Kg/individ. Rezultă 100 de exemplare/tonă. În termeni pecuniari: 250.000 euro/tona de maidanezi. Trebuie să recunoaştem că e mai bănoasă decît dîra de vopsea pentru pistele bicicletelor (180.000 euro/kilometru).
Împărţim la preţul aurului (42,0601 euro/gram). Rezultă că dintr-o tonă de maidanezi se pot extrage minimum 5943.87 grame de aur. 6 Kilograme/tonă.
Conţinutul de aur din minereul de la Roşia Montană este de 1,5g Au şi 6g Ag. Rotund ar fi vreo 70 euro/tonă.
Împărţim 250.000 la 70. Rezultă o rentabilitate de 3.571 de ori mai mare la instalaţia de îmbogăţire a rudelor, prietenilor şi a milostivilor comilitoni ai medicului primar, decît la instalaţia de îmbogăţire a aurului de la Roşia Montană.
Cine dă banii?… Cum, cine? Priveşte-te în oglindă, prostule!
Nu vă îngrijoraţi de costuri. Ele vor fi sigur mai mari. De obicei, o investiţie de felul celei pomenite, se ridică la între 1,7 şi 2,5 ori mai mult decît devizul iniţial. Aşa e în construcţii. Începi să sapi, dar nu ştii peste ce dai, pentru că şi geologii au limitele lor la şpagă şi competenţă.
Dar, ca să n-o mai lungim, în final, tona de maidanezi îl va costa pe bucureştean între 425.000 euro şi 625.000 euro. Şi sunt 4.000 de tone de maidanezi. Dacă socotim că sunt 625.000 de cetăţeni activi fiscal în Bucureşti, asta înseamnă 400 euro/de persoană în cîmpul muncii.
Dar lucrurile nu se oprescu aici. Bucureşteanul tălîmb poate fi muls în continuare de euro. Nu mai vorbesc despre mizilicuri, cum ar fi costurile de rulare a mega-afacerii, şi de iluzorii profituri din vînzarea maidanezilor, ci de impocrize şi mai mănoase. Pariem că organele de avizare şi control vor aduce obiecţii că mirosul se răspîndeşte pe o rază prea mare, că staţia de epurare a apelor reziduale nu corespunde normelor UE, că incineratorul nu respectă demnitatea şi intimitatea maidanezului mort, şi că fiecare control se va lăsa cu alte articole de calculaţie în bugetul primăriei? Dacă nu i-aş cunoaşte pe ţeparii de partid şi de stat, ţi-aş da dreptate ţie, bucureştean prost de milostiv.
Sigur, nu am pus la socoteală alte căi legale de ţepuire a bucureşteanului, cum ar fi creşterea bruscă a chiriei terenului mega-fermei de maidanezi. Desigur, totul în folosul băieţilor deştepţi şi interlopi din Ilfov.
Vrei să ştii cît îţi va sălta din buzunar ziua de „grevă” a personalului instalaţiei de cultură maidaneză? Vei afla. Votează-l pe medicul primar. Are bisturiu cu care ştie să-ţi taie cel puţin buzunarele.
Ai de ales: milostenie şi sărăcie, sau pragmatism civil.
Dacă vei pune botul la „diagnosticul” felcerului primar, vei constata curînd, milostenia în sărăcie NU va rezolva problema cîinilor vagabonzi, ci o va scumpi de minimum 312,5 ori, deoarece, habitatele cîinilor ce şi-au ratat, din cauza ta, statutul de cîini comunitari vor fi ocupate de alţi cîini vagabonzi. Din ce în ce mai mulţi. Unii, poate aduşi prin contrabandă, ca suveică de îmbogăţire a băieţilor medicului primar, chiar de la stabilimentul ilfovean.
Dacă alegi pragmatismul civil, vei înţelege că principiul proximităţii de rang minim este cel mai ieftin şi mai sănătos în transformarea cîinilor vagabonzi în cîini comunitari.
Medicul primar îţi propune o ţeapă în baza principiului proximităţii de rang maxim. Cu preţuri umflate la maximum.
Ştii cît costă tona de maidanezi în Japonia?
100 euro pentru 40Kg de dioxid de carbon şi alţi 700 euro incinerarea. Total, 800 euro. Un pic mai scumpă decît tona de stavrizi.
◎ Conjuncţie de astre
Azi se petrecu un eveniment rar. Planeta Venus trecu prin faţa discului solar. Ultima dată cînd s-a văzut a fost acum 8 ani. Următoarea rundă va fi peste 105 ani.
Aşadar, tot un fel de eclipsă solară, dar de anvergură infinit mai mică decît cea de pe 21 mai anul curent.
Întrucît ocultarea a durat peste 6 ore, am prelevat probe cam la 40-45 de minute. Poate doar în prima oră să fi fost şi o probă intermediară.
Cerul a fost în general senin, însă un văl subţire, ce anunţă apropierea taifunului #24/3, tot s-a simţit. Ultima probă am luat-o cu numai două secunde înainte de intrarea Soarelui într-un nor opac.
Iluminarea nu a fost uniformă. Pe lîngă că am ajustat parametrii expunerii pe parcurs, a fost nevoie şi de prelucrarea ulterioară a imaginii.
Am fotografiat din mînă, cu un aparat Sony A-300, cu obiectiv Minolta 100-300mm, la 300mm, obiectiv căruia i-am interpus un teleconverter x2. Ţinînd seama de dimensiunile senzorului fotografic, ar ieşi echivalentul unui telescop cu focala de 0,9m.
Nefiind propriu-zis un telescop, nu am avut posibilitatea să ajustez poziţia faţă de soare. Practic, nu am avut un sistem de coordonate. Am luat două pete solare cărora le-am atribuit axa verticală. La prelucrarea imaginilor am căutat să păstrez cele două pete în acelaşi loc. Nu răspund pentru eventuala migraţie a petelor solare pe durata observaţiei. 🙂
Vizionare plăcută!
● Ghid contra fraudei retorice a reputatei deputate Alina Gorghiu (II)
Continuăm explorarea sofismelor deputatului naţional-liberal Alina Gorghiu.
Teoreticiana se arată îngrijorată de votul introdus în urna mobilă. În principiu, are de ce. Procedura este una scumpă, ţinînd seama că cere ca doi membri ai comisiei de votare să bată cartierul cu piciorul. Dar să vedem ce enunţă specialista:
8. Urna mobilă
(…)
Urna mobilă este folosită excesiv, nejustificat.
Legea menționează că este permisă deplasarea urnei mobile numai la persoanele care au depus cereri și care atestă imposibilitatea deplasării. Această situație se demonstrează printr-un certificat medical.
Doamna deputat naţional-liberal, ne anunţă că starea de invaliditate trebuie probată numai cu certificat medical, că aşa scrie la lege. Cu alte cuvinte, invalizii permanenţi, nu ar avea dreptul la urnă mobilă în baza carnetului de invalid. Ei trebuie să meargă zor, nevoie mare la medic pentru a obţine un certificat medical special pentru comisia de votare.
Într-un fel, obiecţia este îndreptăţită, dar nu din motivele legate de frauda electorală, ci din pricina bătăii de joc formulate scurt aşa: ieşi din casă pentru a obţine certificatul care atestă că nu eşti capabil să ieşi din casă.
Tînăra legiuitoare nu arată pic de compasiune faţă de neputinţa fizică a unor electori. Pe dumneaei o preocupă nu care cumva să se fraudeze alegerile. Şi supralicitează:
9. Urna mobilă schimbată
(…)
Se caracterizează prin înlocuirea urnei mobile la finalul traseului cu o altă urnă similară conținând același număr de buletine.
…de parcă un sigiliu de urnă mobilă ar putea fi cumpărat de la tutungeria din colţ.
Presupunînd că metoda ar fi una fezabilă şi „curată”, i-aş demonta fruntaşei naţional-liberale construcţia logică, opunîndu-i tocmai ceea ce partidul dumneaei ia în bătaie de joc: votul prin corespondenţă.
Cu o procedură suplă de vot prin corespondenţă, însăşi urna mobilă şi-ar pierde muşteriii. În fapt, votul prin corespondenţă este tot un fel de urnă mobilă. O urnă cu un singur set de buletine de vot. La o adică, o urnă cu traseu adulmecabil de către organele de cercetare penală. O urnă ce apără secretul votului, anvelopat de secretul corespondenţei. Ambele, constituţionale. Are avantajul ieftinătăţii şi al neutralităţii mediului de propagare.
Electorul nu mai e nevoit să motiveze lipsa de la secţia de votare în ziua scrutinului. În acelaşi timp, este sigur că nimeni nu stă să schimbe sigilii, avînd în vedere multitudinea lor, precum şi regimul de jurnalizare a corespondenţei oficiale. Orice tentativă de fraudă poate fi localizată imediat, prin analiza repartiţiei teritoriale a electorilor ce votează prin corespondenţă şi prin analiza timpilor de staţionare în centrele de cartare.
Corespondenţa de exercitare a dreptului de vot nu diferă de corespondenţa oficială de citare la tribunal.
Dacă naţional-liberalii au obiecţii faţă de votul prin corespondenţă, ar trebui în prealabil să militeze pentru abolirea citării prin corespondenţă. Ar trebui ca orice citare să se facă prin umflarea fedeleş a celui citat, şi cărarea lui în dubă pînă la judecătorie, pentru a i se aduce la cunoştinţă că la data cutare trebuie să apară în faţa completului de judecată.
Vom continua
● Ghid contra fraudei retorice a reputatei deputate Alina Gorghiu (I)
După o pauză mai lungă, am intrat pe Juridice.ro, unde am răsfoit secţiunea ce mă interesează în mod special: dreptul constituţional. Dau peste un articolaş ce semnala o conferinţă ţinută de notabilităţi în domeniu, pe tema dreptului electoral. Alături, o reclamă la o recentă lucrare semnată de Alina Gorghiu pe aceeaşi temă. Zic „semnată”, deoarece, ţinînd seama că partidul dumneaei tolerează miniştri plăgari în cabinetul Ponta, am îndoieli asupra paternităţii reale a cărţii. Cartea are 295 de pagini, nu mă îndoiesc, utile pentru procesul legislativ, judecînd după referinţele elogioase ale unui jurist semnatar al prefeţei.
Acuma, ţinînd seama de porumbeii liberali pe tema legării dreptului de vot, de şmotrul censitar, şi de obstinaţia cu care conglomeratul socialist-liberal (plus UDMR) se opune votului prin corespondenţă, îmi cam închipui ce soluţii de ameliorare ocoleşte autoarea. Sincer să fiu, aş fi vrut să citesc cartea, dar nu să dau banii pe ea. Cel puţin partea de drept comparat cred că mi-ar fi utilă. Dacă autoarea va simţi nevoia să îmi satisfacă curiozitatea ezoterică, bine. Dacă nu, iară bine. Mă mărginesc la „studiile” exoterice, prezente pe blogul său. Voi cita copios din ele, apoi voi comenta, oferind şi alternativele raţionale (nu resentimentare, precum cele produse de naţional-liberali).
Întrucît stimabilul deputat Alina Gorghiu nu are un criteriu de ordonare, nici eu nu mă simt dator a urma vreunul. O iau invers-cronologic. Citez din „ghidul antifraudă”:
12. Folosirea listelor electorale suplimentare
(…) Cu 3 luni înainte de data alegerilor anumite persoane își schimbă reședința de pe raza unei localități și sunt trecute în listele suplimentare, fără ca acestea să ceară radierea din copia de pe lista electorală permanentă de la domiciliul acestora.
Atenție și la folosirea listelor complementare în care sunt înscriși cetățenii Uniunii Europene cu drept de vot care au domiciliul sau reședința în circumscripția electorală în care au loc alegeri! Legea nu prevede în acest caz termenul de 3 luni înainte de data alegerilor pentru obținerea vizei de reședință.
Aş observa că nu e vina cetăţeanului că îşi schimbă domiciliul. Aşa cum, nu ar fi vina Alinei Gorghiu dacă, în spital, eu aş pune-o să respire retroactiv, motivînd că aparatul de reanimare era în procedura de omologare atunci cînd dumneaei a fost internată cu stop respirator.
Trăim într-o lume în care mobilitatea este mare. Iar liberal nu este să pui cetăţeanul să se radieze la cerere, ci, odată ce anunţă în alt loc că s-a mutat cu locuinţa, radierea la origine să meargă automat, în back-office. Cum? Cu două clicuri efectuate de funcţionarul de la primăria receptoare. Că doar de aceea s-au băgat sute de milioane de euro în informatizarea administraţiei. A-i impune un termen de trei luni „pifanului” locativ pentru a avea dreptul de a figura pe o listă electorală este un abuz, din moment ce cetăţeanul s-a mutat în localitate şi poate nu vrea să se mai întoarcă niciodată în locul din care a migrat.
Eventualele fraude pot fi dovedite listînd radierile postelectorale suspecte. Prin „suspecte”, înţelegînd locuirea efemeră, mai scurtă sau egală cu termenul legal în care nu ar fi necesară o mutaţie administrativă (pare-mi-se 45 de zile). Nu e nevoie decît de consultarea orologiului reţelei informatice pentru a obţine lista. Însă informaţia nu este o dovadă a fraudei, atîta timp cît, la nivel mondial, nu figurează acelaşi CNP românesc că ar fi votat de două ori. Iată cum, şi imperiozitatea dreptului de vot, şi statul pot fi apărate de abuzuri. Noţiunea de listă suplimentară şi-ar pierde sensul la alegerile locale, dar ar rămîne validă la alegerile generale, din moment ce nu poţi lega de glie electorii doar pentru că tu, stat eşti leneş. Dacă stimabilul deputat Alina Gorghiu ar vrea într-adevăr să elimine complet listele suplimentare, ar trebui să militeze pentru votul la distanţă, fără discriminare de domiciliu.
11. Metoda „capsunarilor”
(…)In prealabil se fac cercetari și se fac „liste” cu persoanele plecate la muncă în străinătate și care nu vor fi în localitatea de domiciliu în ziua votului. Ulterior, diverse persoane cu drept de vot se deplasează în mai multe locuri și votează în numele și pentru persoaneledespre care se știe că sunt plecate în străinătate și nu vor veni să-și exercite dreptul de vot.(…)Pentru a putea fi pusă în practică metoda căpșunarilor, se recurge la o altă metodă de fraudă electorală numită „Dimineața”:
Cu o jumătate de oră înainte de începerea votării, se introduc în urnă mai multe buletine de vot deja ștampilate.
Apoi, în cursul zilei în care se desfășoară alegerile, cei care votează în locul altor persoane trebuie doar să se semneze pe lista de vot în dreptul persoanelor despre care se știe că nu vin la vot.
Pentru a fi pusă în practică această metodă trebuie cunoscute în prealabil CNP –urile celor care nu se vor prezenta la vot.
Metoda pare a fi scoasă din scenariile bolnăvicioase, deoarece în practică ea implică prea multe complicităţi pentru a putea avea succes.
Votul multiplu cu aparenţă de vot singular nu poate avea loc fără ca cineva să nu comită un fals uşor de dovedit.
Una din căile de prevenţie a metodei „Dimineaţa” este cea din Japonia, unde, primul elector sosit în secţie este şi cel care verifică urna, după care urna se sigilează în faţa sa. Primul elector devine martor cu răspundere solidară cu cea a membrilor comisiei de votare. Martorul t0 nu răspunde însă pentru eventualele fraude ulterioare momentului t0.
O altă cale fleşcărie a „metodei căpşunarilor” este lărgirea nelimitată a accesului la procesul de votare. În această idee, votul prin corespondenţă ar veni tocmai întru descurajarea posibilelor mînării din satul de baştină al căpşunarului. Cînd nu poţi controla informaţiile despre existenţa aceluiaşi CNP în două locuri foarte depărtate, nu-ţi mai vine a face glume, pentru că intri la mititica.
Transparenţa este o altă cale de descurajare. Imediat după votare, AEP poate lista, pentru două săptămîni, toate CNP-urile care figurează că ar fi votat. Fără alte date cu caracter personal. Chiar dacă un căpşunar nu a participat la scrutin, el, sau o rudă apropiată, poate verifica online dacă CNP-ul titularului figurează pe lista AEP, sau nu. Cum oricine poate telefona sau trimite un mail la AEP şi la poliţie, insecuritatea făptaşilor este garantată.
După cum vedeţi, naţional-liberalii nu ar avea niciun motiv de a restricţiona şi de a opaciza procesul electoral, ci, dimpotrivă, de a-l lărgi şi de a-l transparentiza. În această idee, este de neînţeles opoziţia naţional-liberalilor faţă de votul la distanţă. Cu o excepţie: putem specula fără să greşim prea mult, că însuşi agregatul USL îşi doreşte să aplice cît mai multe metode de fraudă electorală.
10. Votul multiplu
În ce constă?
Votul multiplu constă în exercitarea votului de către o persoană de mai multe ori în ziua alegerilor, la același tip de alegeri.
Forme de vot multiplu:vot cu carte de identitate declarată furată
vot cu carte de identitate falsă.
dezlipirea timbrului autocolant aplicat pe cartea de identitate
”uitarea” lipirii autocolantului cu mențiunea ”votat” pe cartea de identitate
Iată o falsă metodă de fraudă. Un program informatic simplu poate extrage în cîteva secunde toate CNP-urile ce figurează a fi votat multiplu. Codul Penal este de partea statului. Programul poate da alarma chiar în timpul în care electorul se află în secţie. Făptaşul nu poate fi decît alegătorul. Dacă nu e alegătorul, se ştie cine este vinovat.
Legitimarea cu un document anulat este faptă penală la fel de gravă (de la 3 luni la 3 ani) ca cea a votului multiplu (de la 6 luni la 3 ani) ceea ce poate ridica maximul pedepsei chiar şi la 4 ani. Probe suplimentare pot fi prelevate, ţinînd seama că toate secţiile de votare sunt dotate cu camere de supraveghere, iar jandarmul aferent are acces rapid la baza de date de evidenţă a populaţiei. Orice îndoială asupra identităţii cuiva poate duce la identificarea poliţienească a electorului fraudulos. Legea 35/2008 o permite.
O cale simplă de disjucţie este cea a întrebării surpriză, cum ar fi: domiciliul anterior? sau: numele bunicului din partea mamei? Metoda interogaţiei surpriză este larg folosită în Japonia, ceea ce face posibil ca electorul să poată merge fără niciun document de identitate la votare, dar să poată fi oprit la timp în cazul unei tentative de uzurpare a identităţii, fie ea şi propria identitate.
Vom continua.
▲ Penultimul fugar a fost capturat
În noiembrie 2011, cel mai complex proces pe care Justiţia japoneză l-a avut, a luat sfîrşit. Este vorba despre procesul de după atacul cu gaze neuroparalizante din reţeaua metropolitană subterană de transport. Incident în urma căruia au rămas 13 morţi şi peste 6000 de răniţi. După încheierea procesului rămăseseră trei fugari încă neprinşi. Un fugar fu găsit la afîrşitul anului trecut, pe undeva prin Kansai.
Cel de-al doilea tocmai a fost capturat în oraşul Sagamihara din judeţul Kanagawa. Kikuchi – o femeie în vîrstă de 40 de ani, ce participase la sinteza atît a gazelor toxice, cît şi a explozivului din bomba artizanală trimisă în luna mai 1995 la unul din sediile poliţiei judiciare.
Semnalmentele corespund. Aluniţa din dreapta e la locul ei. Adineaori, rezultatul amprentării a ieşit pozitiv, iar suspecta arestată.
Întrucît procesul s-a încheiat, întocmai ca în cazul fugarului prins în Kansai, inculpata va „beneficia” doar de prevederile executorii din sentinţă. Nu mai există cale de recurs, întrucît, sentinţa din noiembrie a fost dată de Curtea Supremă.
Nu se ştie cine va încasa recompensa de 10 milioane yen (cca, 100.000 euro) pusă pe capul fugarei.
A mai rămas unul. Un anume Takahashi.
Vreme de circa 12 ani, şase fugari rămăseseră neprinşi. Afişele cu chipurile lor au rămas permanent pe panourile din faţa sediilor poliţiei. Se înlocuiau pe măsură ce se decolorau. Acum vreo 5 ani mai erau patru portrete. Se pare, prinderea fugarului din Kansai a accelerat ritmul. Curînd vom auzi probabil şi de prinderea ultimului fugar.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
2 comments