Fără buletin

Despre pragul electoral

Posted in Chestii, Drepturi individuale by Marius Delaepicentru on 2009/12/30

Dreptul de a fi ales este unul individual. Punînd condiţia unui prag electoral strict mai mare decît norma de reprezentare a unui deputat/senator, pui implicit condiţia ca numai un grup de oameni să reprezinte o doctrină politică. Niciodată un individ. De acord, dar în acest fel, condiţia pragului electoral face din dreptul individual – cel de a fi ales – un drept colectiv. Valorizezi grupul în dauna îndividului. Pragul electoral de 5% ar fi unul democratic numai dacă Parlamentul ar fi format din 20 de deputaţi/senatori. Nu zic că ar fi o idee rea, dar pînă una, alta, cifrele sunt cu totul altele.

Se poate obiecta că un singur reprezentant al unui partid nu-şi poate valorifica dreptul de asociere dacă intră în Parlament. OK. Asocierea începe de la 2. În cazul acesta, pragul electoral va trebui ajustat la echivalentul normei de reprezentare pentru 2 parlamentari. La un Parlament cu 300 de deputaţi, pragul electoral ar trebui să fie minimum 1/300=0,333%, şi maximum 2×0,333=0,666%. Legea electorală nu este singura de rang inferior ce face din Constituţie hîrtie de pus la closet. Am arătat cu alte ocazii şi alte norme legale ce lezează grav Drepturile Omului.

Un alt efect pervers al pragului electoral de 5% este că induce un comportament pragmatic în electorat. Cu alte cuvinte, nu votezi pe cine crezi că te-ar reprezenta mai bine, ci pe cel cotat cu şanse. Consecinţa a fost de-a lungul timpului ieşirea unor partide din Parlament, fără nicio şansă de a reintra pe cale electorală fără o cartelare mai mult sau mai puţin imorală. Cum ar veni, legea electorală perverteşte şi dreptul de a alege, şi dreptul de a fi ales.

E de notat că Parlamentul European are, pentru România, un prag de reprezentare de 2,94%. Cu alte cuvinte, deşi numai cu 1/10 din cît are Camera Deputaţilor, secţiunea română a PE e formată pe baze de 1,7 ori mai democratice decît Parlamentul României.

Anunțuri

Despre identificarea activă a persoanei

Posted in Chestii, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2009/12/23
Ştim cu toţii că titularul unui act de identitate poate fi şi mut, şi orb, şi surd. Din păcate, legile ne obligă pe noi toţi să fim muţi, orbi şi surzi cînd vine vorba să ni se stabilească identitatea. Rău e că legea ne consideră şi niţel tîmpiţi. Mai rău este că nici funcţionarul public nu este lăsat să-şi ia răspunderea asupra calităţii identificării persoanei. Aşadar, avem două părţi mute, surde, oarbe, şi tîmpite legal, obligate la pasivitate, uneori, împotriva evidenţei pure.
(Textul de mai jos a fost iniţial inclus în sesizarea din 15 iunie, adresată Avocatului Poporului. Pentru cursivitate am separat cele două secţiuni ale sesizării.

Ceea ce am scris mai jos nu se adresează neapărat Avocatului Poporului, ci mai degrabă opiniei publice, şi nu obligă pe nimeni la lectură. Cele de mai jos reprezintă strict viziunea mea, a unui cetăţean român, de bună credinţă, în legătură cu modul posibil de raţionalizare a procedurii de identificare a persoanei.)

Întrebări:

  • Într-un stat de drept, este lăsarea unui document să expire, un delict?
  • Cum e posibil ca o simplă etapă procedurală, de identificare a persoanei, să împiedice exercitarea unui drept fundamental într-un stat de drept?
  • De ce, într-un stat de drept, declaraţia unui cetăţean, sprijinită de documente de identitate, bine păstrate, deşi expirate, nu este prezumată ca reflectînd adevărul?
  • De ce, din 5 înscrisuri ce oglindesc unul şi acelaşi lucru, anume, identitatea uneia şi aceleiaşi persoane, prezentate în vederea identificării persoanei, din care: 4 documente cu fotografie, trei expirate, două valabile, din care, unul emis de alt stat, nu este recunoscut niciunul ca refletînd o stare reală, în ciuda prezenţei fizice a titularului?
Înainte de a încerca răspunsuri, vă propun să definim termenii (obiecţiile şi completările sunt binevenite):

Dreptul fundamental

Dreptul fundamental este un drept repartizat egal pentru toţi, continuu, recunoscut apriori,  dobîndit prin naştere, prin maturitatea legală, licit, sau prezumat ca fiind dobîndit licit, pînă la proba contrarie. Exercitarea dreptului fundamental depinde exclusiv de voinţa persoanei. Nimeni şi nimic nu poate  tulbura, condiţiona sau forţa o persoană în exercitarea, sau în neexercitarea unui drept fundamental, cu excepţia unei sentinţe judecătoreşti cu sens contrar, sau atunci cînd dreptul fundamental este în acelaşi timp şi obligaţie.

Privilegiul

Privilegiul este un drept repartizat inegal, a cărui dobîndire, exercitare, întindere în timp sau extincţie, este întotdeauna condiţionată de ceva sau cineva.

Aşadar, tăria categoriei juridice numită drept fundamental, îl face opozabil, oricărei prevederi legale ce perturbă, sau are potenţial de perturbare a exercitării dreptului fundamental în cauză.
Din păcate, realitatea arată altfel. Am văzut mai sus, cum, prin condiţionarea procedurală, de identificare a persoanei, ce se vrea sceptică, dar în fapt, obtuză în opinia mea, mi s-a furat o zi, adică 1/26280 din speranţa mea de viaţă, sau 1/9490 din cîtă sper că mi-a mai rămas, şi mi s-a trecut un drept fundamental, (dreptul de vot) într-o categorie mai slabă, cea de privilegiu. Şi acela, refuzat.
O altă interpretare posibilă a incidentului Tokio, ţine de nerespectarea drepturilor omului în statul poliţienesc. Cu alte cuvinte, conform procedurii actuale de identificare a persoanei, autorităţile statului văd în cetăţean un virtual infractor, punibil apriori. Deoarece în CR.1(3) este stipulat că România este stat de drept, ce a internalizat demult Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (DUDO), iar în prezent este şi membru al Uniunii Europene, refuz să cred că România este un stat poliţienesc, şi consider formalizarea excesivă a procedurii de identificare a persoanei, caducă, antieuropeană, şi (aşa cum afirma cineva) un „venin neconstituţional”. Ce este de făcut? Am motive să fiu optimist.
Dacă într-un stat poliţienesc, dreptul fundamental are proprietăţi, mai degrabă de privilegiu, şi un simplu poliţist are dreptul de a reţine persoana pentru simplul fapt că nu are înscrisă în buletin grupa sanguină, nu acelaşi lucru se petrece într-un stat ce se pretinde european.
Dacă, într-un stat de drept, dreptul fundamental este atît de important şi de intangibil, înseamnă că trebuie să (for)mulăm procedurile după el, în aşa fel, încît nicio procedură, indiferent de natura ei, să nu işte, niciodată, vreo discontinuitate, în exercitarea dreptului fundamental. În acest spirit, expirarea unui document de identitate nu poate constitui un delict. Nici măcar o contravenţie, atîta timp cît este pus în relaţie cu exercitarea unui drept fundamental, ce, prin definiţie nu poate fi îngrădit, decît în situaţii într-adevăr grave.
Ţinînd seama de cele descrise mai sus, am identificat patru căi de relaxare, de umanizare a procedurii de identificare a persoanei. E posibil ca ele să fie mai multe. Cele identificate de mine sunt: 1) inversiunea de paradigmă, 2) diversificarea şi complementarea, 3) desincronizarea şi 4) delocalizarea. Ceea ce expun mai jos se referă exclusiv la procedurile nexe exercitării drepturilor fundamentale, iar nu a privilegiilor. Vă propun să le luăm pe rînd:
1) Inversiunea de paradigmă
În zilele noastre, cetăţeanul încă mai este pus în situaţia umilitoare de a dovedi că el este el, şi nu altul, în faţa autorităţilor statului, şi aceasta, numai printr-un anumit document, emis (culmea!) de autorităţile statului, şi numai în termenul de valabilitate al documentului.  Cu alte cuvinte, autorităţile statului încă mai văd în cetăţean un virtual infractor.
Prin inversiunea de paradigmă, identificarea persoanei prin înscrisuri, se prezumă ca fiind făcută cu bună credinţă, în virtutea preambulului din DUDO, iar autoritatea statului care suspectează cetăţeanul de tentativă, de fals în declaraţii, sau de substituire de persoană, nu are decît să dovedească contrariul. Cum? O spun frust, nu este treaba cetăţeanului. Mijloace tehnice şi organizaţionale pentru a dovedi instantaneu că el nu este el, există deja.
2) Diversificarea şi complementarea
Aşa cum intuiţi, sau ştiţi deja, în alte state, identificarea persoanei se poate face după permisul de conducere. Permisul de conducere este un act ce atestă un privilegiu, cel de a conduce un automobil pe drumurile publice. La expirarea termenului de valabilitate, urcarea la volan este interzisă expres, dar, presupunînd că, dintr-un motiv sau altul, posesorul nu mai vrea să conducă un automobil niciodată, documentul in sine, chiar expirat, îşi conservă încă mulţi ani, capacitatea de a dovedi identitatea persoanei.
De asemeni, paşaportul. În relaţie cu teritorialitatea legilor, paşaportul are dublă funcţie. Una transfrontalieră, în mişcare, în virtutea unui privilegiu, cel de a călători peste graniţe (pe cale să devină drept universal) şi o funcţie intra-frontalieră, cea de document de identitate, pe durata şederii într-o ţară străină, sau chiar în ţara de origine. Expirarea paşaportului nu ridică probleme de identificare a persoanei, nici de legalitate a şederii, chiar temporare, într-o ţară stăină dacă acea ţară este un stat de drept. În această ordine de idei, un paşaport românesc, expirat de un an, mi-a dat dreptul obţinerii unui act de identitate, valabil pe teritoriul japonez. Mai mult, un paşaport expirat de doi ani, mi-a dat dreptul de reînoire a vizei de şedere, cu încă trei ani, pe vremea cînd nu obţinusem dreptul de rezidenţă permanentă. Desigur, un paşaport expirat nu-mi conferă dreptul de a călători dincolo hotarele Japoniei. Dar aceasta deja este de domeniul privilegiului, ceea ce nu face obiectul discuţiei de faţă.
În incidentul Tokio, am prezentat şi un act de identitate eliberat de autorităţile japoneze, act în termenul de valabilitate. Recunoaşterea unui atare document de identitate, de către autorităţile române rezidente în Japonia, nu ar ştirbi suveranitatea statului român, deoarece el este eliberat tot în baza unor acte originate în România, şi au înscrise chiar şi datele de identificare ale actului originar. Nerecunoaşterea unui atare document de identitate ca valid, pentru exercitarea unui drept fundamental, nu face să arate decît un mod primitiv, ţîfnos, de afirmare a suveranităţii statului, bazat pe un compex de inferioritate, cam ca cel al Coreei de Nord.

Despre complementaritate

Dacă două sau mai multe documente ce conţin elemente de identificare (grafice şi/sau biometrice, conţin informaţii superpozabile parţial sau integral, iar informaţiile reunite, dau un tablou complet al identităţii persoanei, atunci, identificarea persoanei se poate considera desăvîrşită.

Funcţia complementară poate fi îndeplinită chiar şi de saiturile înregistrate oficial cu DNS. De curiozitate, puteţi accesa http://ripe.net iar acolo, mă puteţi găsi, prin interogaţia: www.lamarius.net . Aflaţi astfel cine sunt, şi ce fac, chiar dacă întregul conţinut al saitului meu este scris într-o limbă necunoscută.
3) Desincronizarea
Nu este necesară întreruperea continuitatăţii unui drept fundamental, doar pentru că persoana nu are practic cu ce dovedi identitatea în momentul exercitării lui. Identitatea poate fi stabilită ex post. Pentru a arăta că este posibilă desincronizarea identificării persoanei, vă propun să luăm un caz ipotetic, extrem:
Este zi de scrutin. Se iscă o furtună ce pune la pămînt toate releele de telecomunicaţii din ţară. Comisia nu mai are acces la baza de date de evidenţă a populaţiei. La secţia de votare se prezintă un cetăţean ud leoarcă, ce-şi declară identitatea, dar nu o poate dovedi cu niciun document, deoarece viitura i-a luat automobilul la vale. Aparent, nu poate fi ajutat în niciun fel să-şi exercite dreptul de vot. Ce este de făcut? Cetăţeanul, deşi deposedat de toate înscrisurile de identificare, mai are două elemente de identificare concrete. Chipul şi mîna. În plus, conform Preambulului din DUDO, cetăţeanul conţine în fiinţa sa şi elemente nevăzute, recte, demnitatea, onoarea şi raţiunea, prezumate apriori ca existente şi definitorii pentru persoana umană. Deşi par minore, nevăzutele sunt o parte fundamentală a fiinţei umane, de aceea sunt puse în joc în declaraţiile publice, inclusiv în declararea identităţii. Dacă nu ar fi aşa, jurămintele cerute la proba cu martori în faţa instanţei, nu ar avea sens.
În exemplul nostru, concret, cetăţeanul poate merge în încăperea alăturată, şi, cu o cameră foto digitală, un compiuter, un program simplu de editare şi o imprimantă, ce pot fi găsite, practic, oriunde în zilele noastre, poate obţine un formular de declaraţie pe propria răspundere, personalizat, cu fotografia incastrată. Nu are decît să-l completeze cu mîna lui, să semneze, apoi să voteze. Dacă cetăţeanul a minţit în declaraţie, există deja în legislaţia românească cel puţin trei prevederi legale cu clauze sever punitive. Un eventual delict, fiind numai de natură penală, darea în urmărire generală nu este o problemă, iar expertiza grafologică, susţinută de proba cu martori, atestă eventuala fraudă, precum şi autorul ei. Aşadar, prin desincronizare, nu se încurajează delictul de fals în acte publice, nici substituţia de persoană şi nici frauda electorală, rolul preventiv al procedurii draconice de identificare a persoanei devenind astfel caduc, redundant, imoral şi păgubitor, pentru statul român şi pentru fericirea cetăţenilor lui.
4) Delocalizarea
Trăim vremuri fericite. Identificarea şi autentificarea la distanţă nu mai sunt demult  probleme insurmontabile, nici chiar pentru persoane aflate la mii de kilometri distanţă de ţară, sau de ghişeele autorităţilor statului. Numai prin mijloace electronice, există zeci, poate sute de protocoale de autentificare şi certificare la distanţă. Nu îndrăznesc încă să propun aşa ceva, deoarece sunt conştient de inerţia mare a autorităţilor statului. Menţionez doar, procedura simplă, de vot prin corespondenţă. Nu mai departe, un amic, de naţionalitate spaniolă, rezident în Japonia, a primit formularele de vot, împreună cu formularele de autentificare şi cu formularele de decontare a cheltuielilor de expediere, prin poştă, şi tot prin poştă a şi trimis opţiunea sa politică, împreună cu factura. Eu însumi aştept, de 16 ani, cel puţin instituirea procedurii de vot prin corespondenţă. Făcînd această comparaţie, îmi este ruşine pentru ruşinea autorităţilor statului român.
(într-o primă versiune, am trimis textul de mai sus şi domnului deputat Sever Voinescu pe adresa de la Camera Deputaţilor, la

June 15, 2009 5:38 AM (UTC+9) Subject: Despre excesul de legalitate. Soluţii.)

● 15 iunie 2009 – Avocatul Poporului

Posted in Chestii, Drepturi individuale, Talanga de identitate, votul prin corespondenţă by Marius Delaepicentru on 2009/12/23

Textul mailului de mai jos a conţinut iniţial şi o secţiune de discuţii şi soluţii, pe care, din motive de cursivitate, am postat-o separat.

–– Original Message ––

From: Marius
To: avp(la)avp.ro
Sent: Monday, June 15, 2009 8:13 PM
Subject: Despre procedura de identificare a persoanei
Caracterul documentului: discurs neoficial, nesecret, cu proprietăţi de petiţie, fără revendicări de compensaţii materiale.
La nevoie, oficializarea poate fi realizată prin ataşarea informaţiilor din header, ce jurnalizează originea şi traseul documentului. Pentru afişarea header-ului apăsaţi simultan tastele Alt+Enter.
Clauze restrictive: Prin natura lui, documentul nu poate fi secretizat.
Autorul interzice expres folosirea conţinutului documentului, în integralitatea sa, sau a părţi din document, în scopul de mărire a prestigiului personal sau profesional, fără acordul autorului, prin scopul de mărire a prestigiului, înţelegînd: tratate, monografii, studii de caz, teze şi alte lucrări cu autor(i) ce semnează explicit.
Documentul nu poate fi folosit în public, în scopul luptei de idei sau în cel al luptei politice, în mass-media unidirecţionale, fără acordul autorului.
Orice restricţie formulată de autor, şi încălcată de o terţă persoană sau organizaţie, îi dă autorului dreptul moral de a-l face de ocară pe cel ce nu-i respectă voinţa.
Documentul nu poate fi opus autorului, în eventuale cauze penale şi/sau civile conexe sau terţe.
Clauze permisive: Documentul poate fi utilizat, fără acordul autorului, în scopul fundamentării de proiecte de legi, a iniţierii, ca urmare a unei sesizări, sau din oficiu, a procedurilor de atac, de contestare a constituţionalităţii oricărei prevederi legale în vigoare în legislaţia României, cu care conţinutul documentul are tangenţă, inclusiv a oricărui text constituţional, a omologării oricărui articol de jurisprudenţă, precum şi în oricare alte situaţii oficiale, în care utilizatorul consideră că Binele Public este servit de utilizarea parţială sau integrală a textului de faţă.
–––––––––––––––––-
(urmează documentul propriu-zis)
Despre bunul simţ şi procedura de identificare a persoanei
Stimată Doamnă  Erzsébet RÜCZ   –  Adjunct al Avocatului Poporului
Înainte de a binevoi să treceţi la o eventuală lectură a textului de faţă, vă rog, fiţi îngăduitoare cu stîngăciile de exprimare ale unui cetăţean simplu, nespecialist în chestiunile de Ştiinţe ale Dreptului, dar care apelează la dumneavoastră cu inima deschisă, şi cu încrederea că veţi acţiona din toate puterile, punîndu-vă în slujba Naţiunii Române şi a statului de drept, în tot ceea ce angajează competenţa dumneavoastră legală şi profesională, în aşa fel, încît, lucrurile expuse mai jos să se îndrepte, în numele raţiunii, al libertăţii, al omeniei şi nu în ultimul rînd, al legi. Sunt conştient că problema expusă mai jos este complexă, şi că rezolvarea ei nu depinde numai de instituţia Avocatul Poporului, de aceea, am îndrăznit să aduc la cunoştinţă cazul meu, şi altor instituţii al statului, în speranţa urgentării procedurilor necesare evaluării şi corectării anomaliilor semnalate de mine. Vă rog, de asemeni, să-mi iertaţi puseele de ironie, din paragrafele mai puţin importante, prezente în corpul textului. Ele sunt doar elemente strict retorice, ce mă definesc ca individ unic şi irepetabil, însă fără intenţia de a leza demnitatea cuiva.
Stimată Doamnă  RÜCZ Erzsébet
Îndrăznesc să vă supun atenţiei un caz, în opinia mea, emblematic pentru modul în care sunt întocmite legile în baza cărora autorităţile statului gestionează exercitarea drepturilor cetăţeneşti, şi drepturile fundamentale ale omului, cu referire directă la dreptul de vot, înscris în Constituţia României (CR) la art.36(1) precum şi la efectele perverse, ce decurg dintr-o formalizare excesivă a procedurilor. Am descoperit deunăzi, o anomalie flagrantă, ce evidenţiază, în opinia mea, fără putinţă de tăgadă, neconstituţionalitatea unor prevederi legale, referitoare la procedura de  identificare a persoanei, prevederi ce, îndrăznesc să speculez, vor isca într-un viitor previzibil, acte de nesupunere, răzmeriţe şi alte dezordini sociale, cu atît mai probabile, cu cît cetăţenii români descoperă, şi vor descoperi, că lucrurile pot fi, şi trebuie să fie uşurate în favoarea lor.
În fapt, dumincă 7 iunie 2009 am călătorit din oraşul de reşedinţă, Hiroşima, la Tokio, (900Km) unde am avut două tentative de a-mi exercita dreptul de vot, (numit mai jos „incidentul Tokio”) în secţia de votare, din incinta Ambasadei României în Japonia. În ambele tentative mi s-a refuzat exercitarea dreptului de vot, refuzul fiind motivat de expirarea valabilităţii documentelor mele de identitate.
Nedumerit, şi indignat, convins de legitimitatea, dar nu foarte sigur de legalitatea demersului meu, am căutat fundamentul juridic al refuzului, în Constituţia României. Am găsit următoarele:
La 36(2) stă scris:

Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.

Vă aduc la cunoştinţă că nu mă simt nici debil, nici alienat mintal, nu ştiu să fi fost pus sub interdicţie. Şi chiar dacă, subiectiv, m-aş simţi debil sau alientat mintal, sau cumva, punibil, nu am cunoştinţă de existenţa vreunui document adminsitrativ care să ateste, în mod obiectiv, starea de degradare a capacităţilor mele cognitive, şi nici vreo sentinţă judecătorească prin care să mi se interzică drepturile electorale, drepturi fundamentale. Nefiind specialist în Drept, am gîndit că, poate, de fapt, nu mi s-a refuzat dreptul de vot, ci doar mi s-a restrîns. Prin restrîngere, înţelegînd împiedicarea temporară a exercitării unui drept. Temporară, temporară, dar de ce tocmai în ziua de votare?
Mergînd mai departe cu căutarea, am descoperit că, în anumite condiţii, drepturile cetăţeneşti pot fi restrînse. Îmi zic: „ia, să vedem ce nenorocire am produs prin lăsarea paşaportului să expire”. Aflu la 53(1).

Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

„Aha!, care va să zică, paşaportul meu expirat ameninţă securitatea naţională, ordinea, sănătatea sau morala publică şi libertăţile cetăţenilor. Sau, expirarea unui paşaport este cel puţin „la fel de deosebit de gravă”, ca o calamitate naturală, dezastru sau sinistru.”
Stimată Doamnă  RÜCZ Erzsébet
Lăsînd gluma retorică la o parte, eu, Marius Mistreţu, cetăţean român, declar următoarele:
Din motive procedurale, şi numai din motive procedurale, am fost în situaţia de a nu-mi putea exercita dreptul de vot, de aceea, mă simt profund lezat în drepturile mele cetăţeneşti şi în demnitatea mea. Sunt în posesia tuturor dovezilor că mi s-au încălcat, unul sau mai multe, drepturi fundamentale. Nu aduc nicio învinuire nimănui, ci doresc doar ca spiritul ce guvernează legile Uniunii Europene să se regăsească nealterat, în spiritul legilor României, totul reflectat în litera legilor, în numele cărora statul de drept este administrat.
Menţinerea procedurii actuale de identificare a persoanei, ce obligă funcţionarul la orbirea voluntară , în dauna evidenţei pure, şi duce la impunerea, fără moderaţie, contrar drepturilor omului, a mii, poate milioane de adevăruri juridice false, ce sfidează bunul simţ, ce cască prăpăstii din ce în ce mai mari între legitim şi legal, devine, în mod flagrant, un act de proastă administrare, ceea ce contravine unor prevederi ale tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană.
La cerere, voi depune probele strînse cu ocazia incidentului Tokio, la dispoziţia oricărei instanţe de analiză a cazului meu, inclusiv comisiilor Parlamentului, în competenţa cărora intră rezolvarea anomaliei descrise mai sus. (…)
Stimată Doamnă  RÜCZ Erzsébet
Încă o dată, doresc să vă asigur de respectul sincer şi de consideraţia mea, de încrederea în autorităţile statului român, în care includ la loc de cinste Avocatul Poporului, în calitatea mea de cetăţean ce ia în serios consecinţele ce decurg din art.54(1)(CR).
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
––––––––
precizare:
Diintr-un scrupul ce ţine de structura mea, am grafiat, în corpul textului: RÜCZ Erzsébet  în loc de Erzsébet  RÜCZ, cu credinţa că respect astfel identitatea culturală a persoanei căreia m-am adresat, iar nu din altă cauză.

Am împărţit sesizarea către AvP în două posturi distincte. Restul sesizării îl găsiţi aici.

–––––––

● Elena Udrea

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2009/12/23

(La 11 iunie 2009 i-am scris ministrului turismului într-un comentariu pe blogul său.)

Stimată doamnă ministru

Vă scriu cu credinţa că veţi înţelege legitimitatea demersului meu. Duminică fusei să votez la ambasada din Tokio. Aşa cum ştiţi, cetăţenii români sunt priviţi întotdeauna chiorîş de către autorităţile române, oricare ar fi ele, oriunde ar fi ele. A fost şi cazul meu. (…) Ţinînd seama de tratamentul mizerabil la care am fost supus de către autorităţile române, de toate categoriile, de-a lungul celor 50 de ani de cînd sunt pe planeta aceasta, am hotărît să nu mai permit asocierea numelui meu cu vreo agenţie românească, ai cărei angajaţi sunt plătiţi din banul public.

De aceea, vă cer următoarele: să dispuneţi ca directorul Biroului de Turism la Tokio, domnul Alexadru Şerban, prezentat la http://tokyo.mae.ro/index.php?lang=ro&id=15697, persoană ce gestionează saitul http://www.romaniatabi.jp/ ca, pînă la data de 31 iulie 2009, să şteargă link-ul către cîrciuma mea: http://www.lamarius.net/ de pe pagina: http://www.romaniatabi.jp/food/index.html Nu-l cunosc pe domnul Şerban, nu i-am cerut să-mi lege numele de cel al biroului pe care îl conduce, şi ceea ce e mai grav, nu mi s-a cerut niciodată permisiunea pentru conectarea celor două saituri. Sunt de acord cu contectarea la orice sait privat, onorabil, dar nu la unul oficial.

Ţinînd seama de caracterul sistemic al anomaliilor din administraţie, şi de faptul că fiecare birocrat dă  întotdeauna vina pe altcineva, vă rog, doamnă ministru, să consideraţi gestul meu, ca represaliu faţă de TOATE autorităţile statului român, fără discriminare, în special faţă de cele ale MAI, MAE şi BEC, din partea unui cetăţean sătul să mai fie umilit de birocraţia românească.

Clauze conciliatorii:
Sunt dispus să iert statul român, pentru sutele de ore pierdute, şi pentru amintirile amare lăsate de mutrele acre şi dispreţuitoare ale aroganţilor funcţionari, sunt dispus să admit reabilitatea statului român în ochii mei, deîndată ce statul român va respecta următoarele viziuni de orientare a birocratului cu faţa către cetăţean:

1) Niciun cetăţean nu se va prezenta de mai mult de o singură dată la ghişeul vreunei autorităţi aparţinătoare administraţiei de stat, centrale sau locale, pentru rezolvarea unei probleme. Înscrisurile necesare, lipsă la ghişeu, vor fi trimise ulterior via serviciul poştal.
2) A doua chemare la ghişeu echivalează cu o pedeapsă corporală aplicată cetăţeanului, iar funcţionarul responsabil va fi pedepsit.
3) Legile şi normele de aplicare vor fi ajustate în acord cu viziunea de la punctul 1) coroborată cu 2)
4) Nicio problemă ce presupune mai mulţi paşi pentru rezolvare, şi la rezolvarea căreia concură două sau mai multe autorităţi, nu va fi disjunsă, ci se va considera monolit*), iar etapele de rezolvare, şi circuitul documentelor se vor internaliza de către autorităţile în atribuţiile cărora intră rezolvarea problemei.
5) Orice ambiţie, rivalitate, şicană, între două sau mai multe autorităţi ale statului se vor înăbuşi sever, în favoarea cetăţeanului, sub sancţiunea administrativă aplicată funcţionarilor responsabili de iscarea disfuncţiei.

Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima

————————————————
*) De exemplu, actualmente, pentru a obţine un paşaport în baza unuia expirat, procedura are mai multe etape, ceea ce presupune prezenţa titularului la consulat, de trei ori pentru o singură problemă. Paşaportul. Prima etapă este depunerea cererii de identificare a persoanei în ţară, urmată de etapa a doua, depunerea cererii de eliberare a paşaportului, iar a treia etapă este prezenţa la ghişeu pentru primirea paşaportului. Atît cererea de identificare a persoanei (la serviciul de evidenţă a populaţiei) cît şi eliberarea paşaportului (la serviciul de paşapoarte) se fac de către MAI. Actualmente, legea nu permite simultaneitatea sau paralelismul etapelor. Ajustarea legii în sensul viziunii de la punctul 1) ar reduce numărul de prezenţe la ghişeu la două, iar dacă paşaportul va fi trimis prin poştă, la una. QED

–––––––––––––––––

În urma postului meu, în termenul cerut, saitul mi-a fost decuplat de la cel al agenţiei de turism din Tokio.

● 9 iunie: Voinescu

Posted in Chestii, Scatoalce de Stat, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2009/12/23

–– Original Message ––

From: Marius
To: sever.voinescu(la)cdep.ro
Sent: Tuesday, June 09, 2009 3:04 AM
Subject: Legalism vs. virtu
Domnule deputat Voinescu,
Aşa cum v-am promis, vă descriu pe larg felul în care mi s-a refuzat, din motive conţopiste, dreptul cetăţenesc de vot. Pentru obiectivitate, relatarea mea este susţinută de probe audio, pe care le-am prelevat pe toată durata prezenţei mele în clădirea Ambasadei Române la Tokio. Am motive să cred că serviciul de mail al Parlamentului este filtrat prea mărunt pentru ca fişierele cu pricina să pătrundă nealterate pînă la urechile dumneavoastră. De aceea, la nevoie, vă voi trimite fişierele audio crude, la o adresă de încredere, pe care vă rog să mi-o comunicaţi.
Duminică am avut două tentative de exprimare a opţiunii politice. Prima, în jurul orei 16:30, cea de-a doua, la 20:30. Ambele soldate cu eşec. Motivul refuzului a fost valabilitatea expirată a unor documente de identitate. Am prezentat: două paşapoarte expirate, o copie după buletinul de identitate expirat, o carte de identitate, valabilă, dar eliberată de Primăria Hiroshima, precum şi certificatul de naştere în original. Niciun document nu mi s-a luat în seamă. Comisia electorală a fost formată din consulul (na!, că i-am uitat numele), un observator (nu ştiu prin ce relaţie) şi de un al treilea membru care nu şi-a dezvăluit identitatea. Niciunul nu purta ecuson. Numele a doi din cei trei membri pot fi găsite în înregistrarea audio.
La prima tentativă, după ce am fost refuzat în mod repetat să votez, am avut, în prima fază, o răbufnire, prin care am trîntit paşaportul pe masă, de-au sărit toate ştampilele, apoi am rostit cuvintele: Mă cac pe ea, de Românie!, moment în care a intervenit responsabilul cu securitatea, fără să mă brutalizeze, fără măcar să mă atingă. Am ieşit din clădire, surescitat, şi imediat mi-am dat seama că uitasem rucsacul. Reîntors, (dacă tot m-am întors) am căutat să identific membrii comisiei. Tineri şi vizibil derutaţi, s-au aliniat cuminte. Am ieşit din nou (ceea ce explică cele două  scurte secvenţe cu croncănituri, din peisajul audio) dar eram departe de a mă împăca cu absurditatea situaţiei. Aşadar, m-am mai liniştit, dar n-am renunţat. Imediat m-am întors în hol, unde, din nou, a continuat discuţia în contradictoriu, eu căutînd să arăt că mai importante decît documentele (altminteri complet descriptive pentru identitatea mea) sunt oamenii. M-am lovit de acelaşi conformism obtuz, al oamenilor asamblaţi rigid în sistem, striviţi între legea strîmbă şi propriile ambiţii de carieră diplomatică. Lucrul acesta reiese cu maximă claritate din afirmţiile (în opinia mea) cinice şi autosuficiente, ale domnului ambasador Neagu, ieşit la rampă în episodul al doilea, cel de la ora 20:30.
A doua tentativă, vă mărturisesc, a fost mai mult ca să văd dacă într-adevăr se respectă programul de funcţionare la secţia de votare. Oricum nu aveam altceva mai bun de făcut, într-un oraş în care nu mai cunoşteam practic pe nimeni, după o absenţă de 12 ani, şi în care nici nu intenţionam să trag la vreun hotel. Am găsit un pretext să trec de persoana de pază de la intrare, apoi am fost lăsat niţel să aştept pînă cînd domnişoara consul termina conversaţia cu unul dintre puţinii electori din Tokio. Responsabilul cu securitatea m-a rugat să-l aştept pe domnul ambasador, apoi am aflat că acesta nu poate coborî. Se pare că dialogul (surzilor) cu domnişoara consul s-a auzit la etaj, şi, fără ca eu să-l chem, domnul ambasador a avut amabilitatea să coboare.  De aici încolo vine partea cea mai răscolitoare a evenimentului. Am avut în faţă, întîi un birocrat tipic, apoi prima tentativă de intimidare, urmată de afişarea unei empatii de faţadă, o încercare de evaziune dintr-o situaţie jenantă, o afirmaţie cinică, a doua încercare de evaziune dintr-o situaţie şi mai jenantă, un pic de invidie, iar în final, o demonstraţie de putere, exprimată în forma grijii pentru „vulnerabilii” cetăţeni români. Comunicarea a încetat deîndată ce am demontat argumentele ce se vroiau în favoarea legalismului. Un contraargument cu o mare încărcătură emoţională, adus de mine, a fost invocarea faptelor de toată isprava, ale consulului Japoniei la Kaunas, Chiune Sugihara. Dacă nu-i cunoaşteţi povestea, vă sfătuiesc să o căutaţi cît mai curînd pe Internet, folosind semnificanţii: chiune+sugihara, sau chiar numai sugihara.
Ca o impresie personală, contrastul dintre scalda domnul ambasador şi actul de virtu al consulului Sugihara, m-a făcut să izbucnesc adineaori în plîns, atunci cînd i-am dat soţiei mele să asculte fişierul audio. Vă mărturisesc că, referitor la atitudinea domnului ambasador, mi-a scăpat un: Păi, ăsta-i un mic vierme, pe lîngă Sugihara! Chiar cu 10 paşapoarte valide, cum aş putea eu să cred că mă poate apăra statul român, cu funcţionari ce aşează pe primul plan propriile lor cariere?
Ce e de făcut? În opinia mea, documentele trebuie să fie asemăntoare oamenilor. În sensul că: se nasc (mai uşor sau mai greu) trăiesc şi mor. Actualmente, spre deosebire de oameni, care pot muri în multe feluri, documentele mor numai subit. Unele, prin natura lor, trebuie să moară subit, cum ar fi: certificatele de naştere, contractele cu termen fix, negociat de comun acord etc., dar altele pot muri, bine mersi, lent. Moartea lentă a documentelor se înscrie chiar în subsidiaritatea de care se tot vorbeşte în România actuală, şi pe care puţini dau semne că ar înţelege-o. Cu alte cuvinte, un document, chiar expirat, dacă oglindeşte o stare actuală, poate servi, cel puţin provizoriu, unei game definite de scopuri. Ceea ce spun eu acum nu este deloc original, decît, poate, ca figură de stil. V-am mai pomenit de viza obţinută la Hiroshima, pe o hîrtiuţă, în baza unui paşaport expirat de doi ani. Aceea poate fi asimilată unei concepţii la senectute, urmată de o incubare in vitro. Deci, se poate.
Cu scuzele că m-am lăbărţat mai mult decît se cuvenea, vă urez succes în opera de raţionalizare a relaţiei statului cu cetăţeanul, în favoarea cetăţeanului.
Marius Mistreţu
(Domnul deputat Voinescu nu mi-a răspuns nici pînă în ziua de azi.)

● 7 iunie: Stenograma mitrală

(Comedie absurdă în două acte expirate)

Actul  I Paşaportul

(cîrciumarul elector coboară din tren la staţia Gotanda. Întră într-un magazin de încălţăminte, singurul pe o rază de 1000 de kilometri, despre care ştie că ţine pantofi pe potriva tăpălagei lui de 1 shaku. Aruncă gioarsele cumpărate cu un an în urmă de nevastă-sa din acelaşi loc, urcă din nou în tren, cu un aer misterios, şi în acelaşi timp, preocupat. Coboară la Ebisu, staţia supraterană cea mai aproapiată de citadela electorală a  marii politici europene. Se rătăceşte niţel, deşi cunoştea zona ca-n palmă, pe vremea atacului cu sarin, cînd a fost la trei trenuri distanţă de oroarea din ţeava Hibiya sen. Face cîteva poze impunătorului ansamblu de clădiri Ebisu Garden, nou-nouţă pe vremea cînd cîrciumarul elector părăsea oraşul pentru un trai mai tihnit, la epicentru. Ajunge la citadela electorală, pentru asaltul frontal. Podul basculant e coborît. Intră.).

(ora 16:30)
(electorul) Bună ziua! Mamă, ce linişte-i aici! (chicoteli)
(membru al comisiei, fără ecuson, identificat mai tîrziu drept consul) Bună ziua!
(electorul) Am venit să votez. Să vedem dacă am destule acte. (rîsete)
(consulul, zîmbind) Paşaport, sau buletin…
(electorul) Ambele sunt expirate. Da’, vă spun o chestie: CNP-ul s-a păstrat de minune!
(consulul) Nu, dacă sunt expirate nu se poate.
(electorul) Atunci… (cu o voce seducătoare, mieroasă, făcînd din sprîncene) …certificat de naştere. Ei?
(consulul) Buletin sau paşaport.
(electorul) Buletin sau paşaport.
(consulul) Da,… valabil.
(electorul) Păi, eu ce sunt aicea? Sunt un om? Ştiu să vorbesc româneşte. Nu? (bineînţeles, minţea. Vorbea o română poticnită.)
(consulul) Asta nu contest. Dar trebuie să aveţi un act de indentitate valabil.
(electorul) O! Mamă, ce lege! Am două, chiar! Unul mai vechi, şi unul mai nou. (rîzînd) Adică, am unul mai vechi, şi unul şi mai vechi, ca-să-zic-aşa. Am venit să le schimb. Da’, mîine.
(chicoteli)
(al treilea membru spune ceva neinteligibil)
(consulul) Paşaportul acesta trebuia anulat.
(electorul) Păi, e anulat. Nicio problemă!
(între ei) Sunt expirate?
(între ei) Sunt expirate.
(electorul) Păi, da, dar CNP-ul e-acelaşi. (arîtînd o copie după buletinul de identitate) Uite şi-aici! Ăsta-i expirat de 5 ani.
(consulul) Trebuie să aveţi un act de identitate valabil, pentru a vota.
(electorul) Aha! Hai, că vă dau o copie după actul de identitate de-aici.
(consulul) Păi, dar nu e un document românesc.
(electorul) Păi, suntem pe teritoriul japonez?
(al treilea membru) Sunteţi în România.
(consulul) Deci, aveţi cumva un act de identitate…(vorbă tăiată)
(electorul) Şi ce trebuie să demonstrez cu actul ăla? Că, ce?
(consulul) Că e valabil. Că sunteţi cetăţean român.
(electorul) Aaşaa! Că sunt cetăţean român, Corect! Nu că trebuie să fie valabil.
(consulul) Ba, nu! (vorbă retezată)
(electorul) Păi, atunci, io nu mai sunt cetăţean român?
(consulul) Ba da, asta nu v-o conte…(vorbă retezată)
(electorul, fără să asculte) Oo, ce bine! Nu mai trebuie să depun cererea (de renunţare la cetăţenie)!? Scutesc 600 de euro!?
(consulul) Nu-i aşa.
(electorul) A! Atunci, aştept să se mai ieftinească cererea aia. (rîsete) Şi dup-aia renunţ, că văd că… Auziţi, domnişoară? Vedeţi buletinul ăsta?
(consulul) Paşaportul.
(electorul) Paşaportul ăsta. Cînd mi-am reînoit viza, l-am dat p-ăsta (pe cel străvechi). N-a contat că era expirat de doi ani. Viza mi s-a eliberat. Şi ştiţi de ce? (bîlbîit şi gîlgîit de nervi) Pentru că sunt luat drept persoană. Ştii? (cu vocea ridicată) Pentru că (în Japonia) sunt luat drept OM! …(trînteşte paşaportul pe masa comisiei de sar toate ştampilele)
(consulul) Păi…
(electorul) …nu act!
(consulul) Dar ştiţi că…(vorbă retezată)
(electorul) Că ce? Ca să ce? E poza mea?
(consulul) Da. Este poza dumneavoastră, dar vă rog…
(electorul) Mă cac pe ea, de Românie! ‘Tu-i mama ei de Românie!
(consulul) ..valabile…
(intervine gorila)
(electorul, către gorilă, cu vocea scăzută) Da, e-n regulă! E-n regulă! (Dă să iasă. Către membrii comisiei) Mai vin mîine. (iese, dar îşi dă seama că şi-a uitat rucsacul. Se întoarce.)
(electorul) Ia, ziceţi-mi şi mie ce funcţii îndepliniţi aici!
(consulul) Consul.
(electorul) Cine-i consul?
(consulul) Eu.
(electorul) Aha!
(electorul) Cum vă cheamă?
(consulul, cu vocea scăzută) Silvana Ghimici
(electorul) Silvana?…
(consulul) Ghimici.
(electorul îndreaptă capul către persoana din stînga lui. Aceasta îngăimează ceva neinteligibil) Aşadar, comisia formată din…
(un tînăr brunet, căutînd ştampilele pe sub masă) Al treilea membru.
(electorul) Numele?
(un tînăr brunet, căutînd ştampilele pe sub masă spune ceva neinteligibil)
(consulul) Ştiţi foarte bine, că, şi în ţară, pentru a vota trebuie să prezentaţi un act de identitate valabil.
(electorul) Nu! Prima condiţie e să mă prezint.
(al treilea membru îngăimează) Şi a doua condiţie e să prezentaţi un act.
(către al treilea membru) Ca să ce?
(al treilea membru) Să votaaţi, domnu’!
(electorul) Ca să fiu admis de roboţi, nu de oameni! (mici proteste acoperite de vocea ridicată a electorului) Pentru că vă purtaţi ca nişte roboţi! Aia e!
(gorila) Vă rog frumos!
(către gorilă, împăciuitor) Am ieşit, am ieşit! (iese)
(îşi dă seama că ar mai fi fost multe de spus, şi, oricum secţia de votare era liberă. După cîteva guri de aer, se întoarce)
(electorul) OK, m-am calmat… OK, m-am calmat.
(gorila) Daţi-mi un act de identitate.
(electorul) Pe care-l vreţi? Am unul vechi şi unul şi mai vechi.
(gorila) Unul valabil.
(electorul) Nu-i niciunul valabil.
(gorila, ostenită) Pe care-o fi!
–––(Discuţia continuă în lobby)
(consulul) Deci, pentru a obţine un paşaport românesc…
(electorul) Aşa…
(consulul) …trebuie să aveţi un act de identitate valabil.
(electorul) Aşa…
(consulul) Carte de ide…
(electorul) Actul de identitate valabil este certificatul de naştere.
(consulul) Nu e bun.
(electorul) De ce?
(gorila) Un document eliberat de România. Actul de naştere e un document pe care-l primiţi cînd vă naşteţi.
(electorul) Şi? Mi s-a dat în România, nu?
(consulul) Păi, da, dar cu el vi se eliberează un nou buletin.
(electorul) Şi care-i diferenţa dintre buletin şi certificatul de naştere? Dacă am buletin şi n-am certificat de naştere înseamnă că nu m-am născut?
(consulul începe să stăpînească din nou atmosfera stricată de elector)
(consulul) Tocmai! Aveţi certificatul de naştere în baza căruia, la vîrsta legală, 14 ani, trebuie să fie prima carte de identitate. Care are un termen de valabilitate.
(electorul) De ce?
(consulul) De ce? Haideţi să ne gîndim doar la faptul că este fotografia…
(electorul) Aşa…
(consulul) Fizionomia omului se schimbă.
(electorul) Bun! A mea s-a schimbat? A mea s-a schimbat?
(consulul) Da, pot să spun că s-a schimbat.
(electorul) Cît? Puteţi să spuneţi că sunt de nerecunoscut?
(consulul) Nu, nu pot să spun că sunteţi de nerecunoscut.
(Intervine gorila, ia paşaportul expirat şi face o fotocopie)
(către gorilă) Gata, acum aveţi toate elementele dacă e să mă reclame cineva.
(consulul) Să vă spun cum puteţi să obţineţi acte, şi care e procedura. Avînd în vedere că actele dumneavoastră au expirat de mai bine de un an de zile…
(electorul) Aşa…
(consulul) Se recurge la…
(electorul) A! Nu e un an! Pe 10 se face un an.
(consulul) Aaproape un an!.
(electorul) Mai sunt două zile. Dacă e s-o luăm din punct de vedere legal, nu e un an. Mai departe.
(consulul) Deci, se va recurge la identificarea dumneavoastră în ţară. Este o procedură pur şi simplu de rutină.
(electorul) În ţară?! Păi, de rutină, dar pe mine mă costă bani.
(consulul) Vă costă bani, dar dacă…
(electorul) Mă costă (neinteligibil) de yeni.
(consulul) Eu vă spun…
(electorul) Ştiţi de unde vin?
(consulul către cel de-al treilea membru al comisiei) Păi asta încercam să-i explic şi domnului…
(electorul) De la Hiroşima am venit.
(consulul) Eu vă înţeleg, dar…
(electorul) Aşa,
(consulul) Aveaţi informaţiile şi pe sait.
(electorul) L-am văzut, le-am citit, dar..
(consulul) Trebuie un act de identitate valabil…
(electorul) Aşa! Păi, certificatul de naştere!
(consulul) Da, dar eu vă spun care sunt toate actele în baza cărora puteţi vota. Certificatul de naştere nu este un act în baza căruia puteţi vota.
(electorul) De ce? Scrie că m-am născut acum 50 de ani. Da?
(gorila) Am o rugăminte…
(către gorilă) E-n regulă, e-n regulă!
(consulul) Eu vă spun care e procedura pentru a obţine acte.
(electorul) Aşa.. (către gorilă, a cărei răbdare dădea semne de epuizare) Nu, nu-i nicio problemă!
(către consul) Am cererea (pentru paşaport) gata completată.
(consulul) Da, dar dacă veneaţi din timp…
(electorul) Din timp, înseamnă încă un drum. Înseamnă încă 350.000 de yeni.
(gorila) Şi cu ce suntem noi vinovaţi dom’le?
(electorul) Eu cu ce sunt vinovat?
(gorila) Cine e vinovat că aveţi actele în neregulă?
(electorul) Uite domne! Stai aşa, că m-am enervat iar. (către gorilă) Hai, că nu fac scandal. E numai gura de mine!
(gorila) Nu faceţi, dar aţi făcut.
(electorul) E numai gura de mine… Uite că l-am găsit! Am o cerere aici, în care mă legitimez tot cu certificat de naştere… Şi mi s-a eliberat (paşaportul). E de-acum 6 ani.
(consulul) Păi, de-acum 6 ani, dar…
(electorul) Aşa. Şi-ntre timp?
(consulul) Legea s-a schimbat.
(electorul) Aha! Şi-ntre timp, legislaţia s-a făcut aşa un fel de… npnp… Legea, legea pe ce se bazează? Aşa, pe cinstite.
(consulul) Legea este lege.
(electorul) Bun. Legea este… este făcută de oameni, da?
(consulul) Da.
(gorila) Şi noi trebuie s-o respectăm.
(electorul) Stai s-o luăm aşa… că văd că nu ne-nţelegem.
(gorila) Am o rugăminte. Domnişoara e-n comisie, nu este ca să dea informaţii consulare.
(electorul) Nu e ocupată. E un funcţionar public, eu sunt un cetăţean român, e-n serviciul meu.
(rumoare, protesete neinteligibile)
(al treilea membru) Nu puteţi să votaţi!
(electorul) Bun! Asta o lăsăm deoparte!
(neinteligibil)…actele!
(electorul) Păi, le am!
(consulul) Acte valabile!
(electorul) Pentru ce? Pentru schimbarea buletinului sau pentru vot? Stai, să ne-nţelegem! Pentru votare? Bun! Am înţeles. Am renunţat. Gata! Sunt un fel de animal care-a trecut pe-aici…
(consulul) Nu căă,  sunteţi un fel de animal…Deci, nu…
(electorul) Stai, să ne-nţelegem. Legea, legea… Cine-o face domne?
(consulul) Nu eu personal, sau nu…
(electorul) Bun, am înţeles că nu vă luaţi răspunderea. Asta e specific tuturor birocraţiilor. (electorul) Nicio problemă! Cine face legea?
(gorila) Statul român!
(consulul) Statul român, da!
(electorul) Statul român din ce-i format?
(consulul) Din oameni.
(electorul) Din oameni şi teritoriu. Da? Legea nu-i făcută de teritoriu, nu? E făcută de oameni. Ce sunt oamenii?… Sunt nişte animale… raţionale. Da?
(gorila) Animale raţionale deci trebuie să respectăm…
(consulul) Tocmai că avem raţiune…
(electorul) Bun! Dacă avem raţiune, eu sunt aici în carne şi oase, am nişte acte care au şi poze, şi toate elementele de identificare, dovadă că mi-aţi luat şi paşaportul (la fotocopiat)…
(gorila) Dar nu aveţi ce vă trebuie.
(electorul) Aşa! N-am ce-mi trebuie. Hai, s-o luăm altfel.
(consulul) Trebuie să fie valabile.
(electorul) Bun, bun, bun, bun!
(consulul) Deci, dacă dumneavoastră vă expira chiar şi astăzi…
(electorul se lasă păgubaş) Bun, hai s-o lăsăm!

(Schimbă subiectul)
(electorul) Îî! Cine-i cu turismul, responsabil cu turismul aicea?
(gorila) Deci, o rugăminte. Nu este program consular. Este… (neinteligibil). Vă rog frumos.
(electorul) Nu, nu, că ţine de altceva. O altă chestie, pe care vreau s-o lămurim.
(gorila) Deci, nu putem să lămurim nimica.
(electorul) Nu trebuie să lămuresc rapoarte.(la poartă?) Ia, uitaţi ce-am găsit pe saitul ambasadei! Biroul de turism…
(consulul) În primul rînd, asta nu e pe saitul ambasadei.
(electorul) (??) tokio.mae.ro! Corect?
(electorul) Dar, de unde aveţi dumneavoastră printată asta?
(electorul, cu maliţie) Am printat-o eu acasă!
(consulul) În formatul acesta nu există!
(electorul) Cum adică… „în formatul acesta”? L-am formatat ca să intre-n pagină!… Şi-am mai pus unul. Că face o trimitere aici: info@romaniatabi.jp
(consulul) E biroul de turism, care nu este al ambasadei.
(electorul) Care nu este al ambasadei, dar… ia, uitaţi aici! Alexandru Şerban răspunde de el.
(consulul) Şi domnul Alexandru Şerban nu este angajatul ambasadei României la Tokio. Nu este aici. Dacă vedeţi, este o cu totul altă adresă.
(electorul) Ia, uitaţi ce mi-a făcut! Mi-a luat saitul meu, şi mi l-a lipit aici. Să se împăuneze cu turismul românesc în Japonia. Îî…cu bucătăria românească în Japonia. Asta, în ce bază?
(consulul) Atunci, vorbiţi dumneavoastră cu domnul Şerban.
(electorul) Vorbiţi cu domnul Şerban, că nu-i al meu! E-al dumneavoastră!
(gorila) Deci, am o rugăminte…
(electorul) Să-i spuneţi să…
(gorila) Deci, dacă aveţi nelămuriri, luaţi legătura…
(electorul) N-am timp io de astea! Io pierd mîine 45000 de yeni numai pentru că vin aici!
(gorila) Nu aveţi documentele necesare pentru a vota, sunt afişate pe sait…
(electorul) Da, tipic, românesc! Tipic! De parc-ar fi lege divină!
(gorila) Vă rog frumos, nu-mi creeaţi probleme.
(iese, îşi face bagajul în curte, iese în stradă)…
(electorul) Capsomania românească!… Mamă, ce draci am!
(zgomot de obiecte în buzunar, în cadenţa paşilor. zgomot de automobile)

Fine del primo tempo
–––––––––––

Secundo tempo Actul II Buletinul de Hiroshima

(electorul, cu o mutră virilă cam ca 007 în Rising Sun, privind roată să nu fie auzit) Mai încerc o dată… Este ora 20:24. Secţiile de votare pînă la ora 21:00. Ia, să vedem secţia de votare de la Ambasada României din Tokio…(zgomotele străzii)

(electorul) Iar am venit.
(gorila) Aţi rezolvat cu actele?
(electorul) Nu, nu, am un act aici. Să vedem dacă merge. (scoate buletinul de Hiroşima alien registration card)
(e lăsat să aştepte în lobby. toată acţiunea se petrece în lobby)
(gorila) Asta e alien registreişăn card.
(electorul) Da, dar suntem oameni.
(gorila) Păi, fără acte de identitate valabile nu se poate.
(electorul) Mai vedem. Vedem, poate şi-au făcut vreun proces de…
(gorila) Staţi că vine domnul (doamna?) abasador să…
(electorul) Bine.
(gorila) Luaţi loc.
(electorul) Se vedem, doamna ambasador, ce zice…
(voci din secţia de votare.)
(gorila) Deci domnul ambasador a zis că dacă nu aveţi documentele necesare…
(electorul) Şi totuşi. E o problemă totuşi. E o problemă umană.
(voci din secţie iese consulul în timp ce-l conducea spre ieşire pe unul dintre puţinii electori din Tokio)
(electorul) Bună seara! Auziţi, ce ziceţi de ăsta? (şi scoate buletinul de Hiroşima)
(consulul) Da, este un registreişăn alien card. Nu este un act românesc.
(electorul) Da, dar scrie aici: România. Dar dumneavoastră recunoaşteţi literele?
(consulul) Da. Nu se poate vota. Uitaţi, noi avem afişate…
(electorul) Am crezut că v-aţi făcut vreun proces de conştiinţă între timp.
(consulul) De ce să-mi fac procese de conştiinţă?
(electorul) Pentru că sunteţi om, şi omul are conştiinţă.
(consulul) Da, dar..
(electorul) Mă ascultaţi un pic? Da. ştiu, ştiu, birocraţiile întotdeauna au acoperire. Însă, vreau să vă avertizez asupra unui lucru. (spus apăsat) Supralegalismul este la fel de rău ca anomia… Ce aveţi de spus?
(consulul) Este opinia dumneavoastră, eu doar îmi fac treaba, nu aveţi acte valabile, nu puteţi vota.
(electorul) N-am acte valabile, nu exist! A! (neinteligibil) Aşa. Mîine vin aici pentru schimbarea paşaportului.
(consulul) Da, dar am încercat să vă explic, dacă mă lăsaţi să vă explic toată procedura, pentru că nu-i aşa de simplu în cazul dumneavoastră.
(electorul) De ce?
(consulul) Pentru că aveţi actele expirate de… mai mult timp. Că am nevoie de identificarea dumneavoastră ca cetăţean român, în ţară.
(electorul) Haideţi să v-arăt…
(consulul) Dumneavoastră puteaţi să renunţaţi la cetăţenia română.
(electorul) Dacă renunţam la cetăţenia română, aş fi apărut în monitorul oficial, şi abia de atunci încolo… se consideră că nu mai sunt.
(apare o persoană nouă, ce se va recomanda mai tîrziu, ambasador)Bună seara!
(electorul) Bună seara! Oh!
(excelenţa-sa) Neagu mă numesc.
(electorul) Marius Delaepicentru
(excelenţa-sa) Cu ce pot să vă ajut, domnu Marius?
(electorul) Cine sunteţi dumneavoastră?
(excelenţa-sa) Eu sunt ambasadorul României.
(electorul) Ah! (interjecţii de surpriză) Am transpirat!
(electorul, cu vocea scăzută, vizibil emoţionat) Eu sunt Marius Delaepicentru. Cred că mă cunoaşteţi… Îmi pare rău, cred că mi-am uitat, alea cum îi zice, cărţile de vizită acasă.
(excelenţa-sa) Nu face nimic! Luaţi loc. Spuneţi!
(electorul) Am venit să votez.
(excelenţa-sa) Dar am înţeles că nu aveţi actele care trebuie.
(electorul) Da. Dar sunt acte, totuşi eliberate de statul român.
(excelenţa-sa) Da, numai că ele au expirat.
(electorul) Bun! Şi ce trebuie să dovedesc eu aici?
(excelenţa-sa) Dumneavoastră trebie să dovediţi, nu trebuie să ne dovediţi nouă nimic. În carte scrie aşa: Puteţi să votaţi atunci cînd aveţi acte de identitate valabile. Adică, să fie valabile. Înţelegeţi ce vreau să…
(electorul) Bun! Şi dacă eu spun că sunt român, cetăţean român, de ce nu mi se…
(excelenţa-sa) Pentru că nu ne permite legea. Legea nu ne permite…
(electorul) Legea este divină, sau raţională?
(excelenţa-sa) Nu facem… aici nu facem teorie din asta…
(electorul) Păi, asta-i practica! Iar  practica se bazează pe un orizont teoretic.
(excelenţa-sa) Avem instrucţiuni foarte clare. Scrie, au venit… (vorbă tăiată)
(electorul) De la cine le-aţi primit?
(excelenţa-sa) De la ministerul de externe care le primeşte de la cei care organizează votarea.
(excelenţa-sa) Ni s-a spus aşa: Cetăţenii români aflaţi în străinătate, pot să voteze, atunci cînd prezintă documente valabile.
(electorul) Opinia dumneavoastră sinceră care ar fi?
(excelenţa-sa schimbă vorba) Opinia mea sinceră, io o să vă-ntreb altceva. Cum staţi dumneavoastră în această ţară?
(electorul) Legal.
(excelenţa-sa) Pe baza cărui document?
(electorul) Pf! Documente sunt o grămadă!
(excelenţa-sa) Nu. Paşaportul dumneavoastră cînd a expirat?
(electorul) Anul trecut.
(excelenţa-sa) Şi de ce n-aţi făcut nimic ca să-l, să-l reînnoiţi?
(electorul) Pentru că… mă costă prea mult. Sincer.
(excelenţa-sa) Bun! Să vă întreb eu pe dumneavoastră ceva. Dacă dumneavoastră… (vorbă tăiată)
(electorul, căutînd ceva) Parcă mai aveam pe aici un paşaport. A căzut cumva pe-aici?
Nu. Ăsta e. Nu, nu. Mai am unul. Ăsta-i ăla vechi. (caută în mapă. îl găseşte. excelenţa sa îşi înghite între timp vorba) A!, mai am unul, mai am unul. (răsuflă uşurat)
(excelenţa-sa) Dacă dumneavoastră  vreţi să călătoriţi acuma… (vorbă retezată)
(electorul) Ei, n-o să pot!
(excelenţa-sa) Şi ce faceţi în această situaţie?
(electorul) În această situaţie… vin la dumneavoastră.
(excelenţa-sa) E! În această situaţie trebuia să ne căutaţi de acum un an de zile, de cînd v-a expirat paşaportul.
(electorul) N-am avut timp.
(excelenţa-sa) Îmi pare foarte rău, dacă nu aveţi timp să vă rezolvaţi aceste probleme, noi nu putem să facem nimic pentru dumneavoastră.
(electorul) Aşa! Mîine ce piedici îmi mai puneţi?
(excelenţa-sa) Mîine nu vă pun nicio piedică.
(consulul) Întrucît paşaportul e expirat de un an de zile… (vorbă retezată)
(electorul) Aşa. Şi identificarea o puteţi face după. Oricum, se duc actele la serviciul de paşapoarte. Nu?
(excelenţa-sa) Domnu Marius, nu se face aşa! Să vă spun ceva, că nu mai facem acest lucru. Acuma vă facem altceva. Vă eliberăm un document de călătorie cu care puteţi să vă duceţi de aici pînă în România…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …şi atît. Cu ăla nu puteţi să votaţi*. Îmi pare foarte rău, acestea sunt dispoziţiile legale pe care le-am primit.
(electorul) Şi totuşi, e o problemă aici.
(excelenţa-sa) E.
(electorul) Legea poa să fie proastă! Poa s fie srîmbă!
(excelenţa-sa) Vă rog frumos, să ne reclamaţi.
(electorul) Nu! Ar trebui să fie situaţia asta în rapoartele dumneavoastră. Sincer.
(excelenţa-sa) Io o prez…
(electorul) Aş vrea să le văd. Nu, nu eu. Aş vrea să ştiu de ele.
(excelenţa-sa) N-aveţi căderea…(vorbă retezată)
(electorul) Aş vrea să…
(excelenţa-sa) Puteţi să consultaţi la ministerul de externe. Puteţi să vedeţi acolo cîţi cetăţeni români, o să se facă o situaţie, cîţi cetăţeni români s-au prezentat la vot fără să aibă acte. Au fost refuzaţi deoarece legea nu-ne-per-mi-te să vă lăsăm să vo.. Eu, sincer, regret din suflet treaba asta.
(electorul) Ştiţi că la fiecare birocraţie, în raport trebuie opinia personală şi propuneri de îmbunătăţire.
(excelenţa-sa) Da.
(electorul) Aveţi? Le aveţi?
(excelenţa-sa) Eu?
(electorul) Da. Nu neapărat acum.
(excelenţa-sa) Eu nu le am acum, pentru că procesul de votare nu s-a-ncheiat. Procesul de votare se închide la ora 9. Noi o să facem, bineînţeles că o să facem un raport, şi-o să scriem: Avem un caz, un cetăţean care s-a pregătit, a venit aicea… Mie personal îmi pare foarte rău, pentru că dumneavoastră aveţi spirit civic.
(electorul) Asta vroiam să aud!
(excelenţa-sa) Da, domne! Eu sincer, personal, am toată simpatia pentru dumneavoastră, că VREŢI să votaţi, domne! Este o chestie pe care foarte multă lume.. nu o are! Din păcate, nu putem să vă permitem să faceţi asta, pentru că este ilegal.
(electorul) Hm!
(excelenţa-sa) Şi fiind ilegal…
(electorul) Cu ce s-ar lăsa? Cu ce pedeapsă s-ar lăsa?
(excelenţa-sa) De ce trebuie să mă pedepsească pe mine?
(electorul) Ştiţi de ce? Pentru că, uneori, ca să arătăm că e drept, tre’ să suportăm o pedeapsă.
(excelenţa-sa) Suportaţi-o dumneavoastră!
(electorul) Eu o suport. Deja o suport. Şi-am mai suportat.
(excelenţa-sa) Eu nu-mi permit să fac aceste erori, domne! Nu pot!
(electorul) De ce?
(excelenţa-sa) Pentru că meseria mea nu-mi permite.
(electorul) Bun! Ce e mai important pentru dumneavoastră? Scuzaţi-mă că vă iau un interviu… practic. Ce-i mai important? Omenescul din dumneavoastră, sau să fiţi sclavul unei cariere?
(excelenţa-sa) Eu sunt sclavul unei cariere, pînă în momentul în care sunt pensionar. Pînă atunci, eu nu pot să fac altceva, decît ce mi se spune, şi ce e legal.
(electorul) Am înţeles, am înţeles!…O temă pentru acasă… (îi înmînează două coli scrise) E o experienţă de acum 6 ani, povestită pe internet.
(excelenţa-sa) Da.
(electorul) Astea sunt actele.. povestite acolo (arată un vraf de copii după actele de acum 6 ani). Şi mai e o chestiune.
(electorul schimbă de subiectul)
(electorul) În legătură cu…(îi înmînează un print după două pagini de internet)
(excelenţa-sa) Mă iertaţi, dar nu am ochelarii la mine.
(electorul) Ah! Aveţi +1 cumva? Că şi eu am. (îi înmînează ochelarii) Scuzaţi-mă sunt din ăia de 100 de yeni.
(excelenţa-sa) Nu face nimic, că şi eu tot din ăştia am… Cu domnul Şerban ce problemă mai aveţi?
(electorul) Domnul Şerban mi-a lipit un link către saitul meu, fără să mă-ntrebe.
(excelenţa-sa) Asta, discutaţi cu dînsul.
(electorul) Nu! Dumneavoastră discutaţi.
(excelenţa-sa) Eu nu am ce discuta.
(electorul) Trimiterea e-aici, la mae.ro. Este numele ministerului în joc.
(excelenţa-sa) Domnul, vă spun încă o dată. Domnul Şerban nu este subalternul meu. Domnul Şerban e subalternul doamnei Udrea, şi al celor care lucrează pentru dînsa. Eu personal, nu pot să-i spun domnului Şerban nici dă-te mai încolo. Eu pot să-i spun lui: domnu Şerban, te rog frumos, ascultă-mă cînd îţi spun ceva. Eu nu pot să-l trag de urechi. Nu am căderea.
(electorul) Dar puteţi să-i interziceţi să mai lipească numele meu de MAE.
(excelenţa-sa) Dumneavoastră puteţi să faceţi asta.
(electorul) Şi dumneavoastră sunteţi cetăţean. Îmi pare rău că vă spun asta.
(excelenţa-sa) Da! Avem o problemă de comunicare. Eu vă spun ce pot să fac, eu ştiu ce pot să fac, dar ştiu foarte bine cît de mult pot să mă-ntind. Să ştiţi că n-am ajuns ambasador aicea, făcînd chestii d-astea omeneşti.
(electorul) Da, vă cred.
(excelenţa-sa) Asta este! Dacă vrei să ajungi aici unde sunt eu, tre să faci chestiile care sunt legale. Indiferent dacă-ţi plac sau nu. Sunt multe chestii pe care le fac, şi care, personal, vă spun sincer, nu-mi plac! Dar n-am ce să fac!
(electorul) Da. Mai am ceva de căutat pe net. Este vorba despre cel mai cunoscut consul japonez din toată istoria. (este vorba despre Chiune Sugihara)
(excelenţa-sa) Da, ştiu povestea. Mulţumesc frumos, cunosc foarte bine povestea.
(electorul) Bun!… Ştiţi cum îl cheamă, da?
(excelenţa-sa) Cunosc povestea.
(electorul) Cum îl cheamă?
(excelenţa-sa) Nu mă interesează numele. Ştiu foarte bine ce-a făcut, şi ştiu care e importanţa lui. Nu se compară!
(electorul) Se compară.
(excelenţa-sa) Nu se compară!
(electorul) Se compară la nivel uman, e drept.
(excelenţa-sa) Nu-i adevărat!
(electorul) Dumneavoastră număraţi în vieţi omeneşti, probabil.
(excelenţa-sa schimbă vorba) Nu, nu. Dumneavoastră veniţi şi-mi spuneţi mie că n-aveţi timp, şi n-aveţi bani, să vă faceţi paşaport.
(electorul) N-am!
(excelenţa-sa, într-o tentativă de culpabilizare) Ce faceţi dumneavoastră? Mă scuzaţi că vă-ntreb.
(electorul) Muncesc.
(excelenţa-sa) Unde?
(electorul) Am propria mea prăvălie.
(excelenţa-sa) Şi, acolo cîştigaţi bani, sau nu?
(electorul, zîmbind) Acuma, nu.
(excelenţa-sa) Acuma, nu. Îmi pare foarte rău pentru dumneavoastră! Dar eu nu pot să permit ca un cetăţean român să facă aşa ceva!
(electorul) Să, ce?
(excelenţa-sa) Vă spun că manifestaţi o neglijenţă…
(electorul) Nu e neglijenţă. Pe mine, ca să vin aici, mă costă… mîine nu deschid prăvălia…
(excelenţa-sa) aşa,
(electorul) …şi pierd 45000 de yeni.
(excelenţa-sa) Cîştigaţi 45000 de yeni pe zi?
(electorul) Îm! Teoretic… Din care, mai rămîn şi eu cu cîteva mii.
(excelenţa-sa) Eu nu cîştig banii ăştia.
(electorul) Nici eu nu-i cîştig. Pentru că, dacă vă dau bilanţul contabil, o să vă speriaţi.
(excelenţa-sa) Să vă spun ceva: asta nu vă scuză cu nimica, dom le. Problema mea ştiţi care este? Uite, eu sunt acuma foarte supărat…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …pentru că, dacă mîine vi se întîmplă ceva, eu tre să vă apăr…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …şi n-am cum!
(electorul) O s-aveţi!
(excelenţa-sa) Nu! N-am cum.
(electorul) Emm! Mă apără statul japonez, că-i mai… e mai cumsecade!
(excelenţa-sa) Probabil că da. Dar atîta vreme cît dumneavoastră vă declaraţi cetăţean român…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …şi nu aveţi actele care să dovedească acest lucru…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …sunteţi vulnerabil.
(electorul) Mda! Mă rog. E o chestiune de viziune.
(excelenţa-sa) Este foarte adevărat! Eu, ştiu, pentru că am mai avut cazuri d-astea. Să ştiţi că nu sunteţi prima persoană care se prezintă aici, la noi, cu paşaportul expirat. Am mai avut şi altele. Au venit la noi în ultima clipă, cînd erau înghesuiţi, erau pe cale să fie arestaţi, şi-au început să protesteze aici că (bate în masă) de ce nu le fac eu imediat? Cînd vor ei, atuncea!
(electorul) A, bine…
(excelenţa-sa) Nu avuseseră timp…(vorbă retezată)
(electorul) …mă bucur că mă băgaţi în tagma borfaşilor…
(excelenţa-sa) Dumneavoastră vă băgaţi…(vorbă retezată)
(electorul) …dar nu cred că e cazul.
(excelenţa-sa) Păi, asta faceţi domne! Vă situaţi în aceeaşi tabără cu nişte oameni care, nu prea au aceeaşi situaţie ca a dumneavoastră.
(electorul) Oricum, vă mulţumesc. Am înţeles mesajul. Nu-i nicio problemă!
(excelenţa-sa) Eu nu-nţeleg un lucru, domne! De ce vreţi să fiţi vulnerabil?, cum v-am spus, vă prinde unu, mîine pe stradă, fără acte…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …şi vă… (vorbă retezată)
(electorul) Aici nu e ca-n România! Nu e stat poliţienesc!
(excelenţa-sa) Aşa credeţi dumneavoastră!?
(electorul) Da!
(excelenţa-sa) Aşa cred şi fete d-astea care vin la noi…(vorbă retezată)
(electorul) Da, bine! Fetele, treaba lor ce fac! Ele nu s-au integrat! Eu sunt însurat de 12 ani, aici!
(excelenţa-sa) Vă bazaţi pe soţia dumneavoastră că vă scoate din acest rahat?
(electorul) Da!
(excelenţa-sa) S-ar putea ca ea să nu vă scoată!
(electorul) Ei, nu mă scoate, nu mă scoate! Asta mi-a fost soarta!
Ştiu, dar…(vorbă retezată)
(electorul) Să fiţi sigur că n-o să cer ajutorul statului român!
(excelenţa-sa) Grija mea, atîta vreme cît aveţi paşaport românesc, şi vă declaraţi cetăţean român, este că vreau să vă protejez!
(electorul) Nu, vă mulţumesc!
(excelenţa-sa) Nu că vreau. TREBUIE să vă protejez! Şi dumneavoastră vă puneţi singur, într-o situaţie în care nu puteţi fi protejat! N-am cum să v-ajut! Oricine, autoritatea japoneză care vă caută la acte…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …o să zică: dumneata eşti aproape un apatrid în acest moment, pentru că nu ai acte! Nu-a-ve-ţi ac-te valabile!
(electorul) Viza e valabilă!
(excelenţa-sa exasperată) Cum poa să fie viza valabilă pe un paşaport care e expirat, domne? (excelenţa-sa) Dumneavoastră nu-nţelegeţi! În momen…(vorbă retezată)
(electorul) Hai, să v-arăt ceva.
(excelenţa-sa) …tul în care paşaportul şi-a pierdut valabilitatea, viza nu mai există!
(electorul) Viza mai există!
(excelenţa-sa) Nu există! Cum să existe, cînd…(vorbă retezată)
(electorul) Există chiar înainte de a fi aplicată pe paşaport! (scoate dovada)
(excelenţa-sa) Avem o problemă reală de comunicare.
(electorul) Aşa. Vă-nţeleg, vă-nţeleg!
(excelenţa-sa) Paşaportul este expirat. Aţi înţeles? Viza care era pe el nu mai e valabilă!
(electorul) Am fost într-o situaţie asemănătoare acum 6 ani.
(excelenţa-sa) Aşa. Şi?
(electorul) Am făcut cererea…
(excelenţa-sa) da,
(electorul) …m-am legitimat cu certificatul de naştere…
(excelenţa-sa) Da, domne, cunosc procedura, că asta facem toată ziua. Domnişoara Ghimici…(vorbă retezată)
(electorul) Viza mi-a fost eliberată înainte ca paşaportul nou să fie gata.
(excelenţa-sa) Dumneavoastră sunteţi mult mai deştept decît mine, îmi cer scuze, vă mai spun încă o dată. Paşaportul dumneavoastră nu este valabil! Deci viza dumneavoastră de plecare credeţi că este valabilă. Nu este!
(electorul) Este!

(aici se cuvine o precizare: se pare că ne-am înţeles separat. Eu vorbeam de şedere, şi de funcţia de document de identitate a paşaportului, în timp ce excelenţa-sa se referea la călătorie. Abia la transcrierea de faţă am auzit cuvîntul „plecare”. Bineînţeles, pentru călătorie, e nevoie de o viză, pe care nu ţi-o aplică nimeni pe paşaport expirat. Şi, în genereal, paşapoartele expirate nu mai sunt documente de călătorie. Dar pot fi folosite ca documente de identitate valide, în ţara de reşedinţă. Şi dacă paşaportul rămîne şi după expirare valabil, dar numai ca document de identitate, atunci, şi viza de şedere rămîne valabilă pînă la schimbarea paşaportului, ce poate avea loc într-un an, sau în zece, în cazul unei vize de şedere permanentă, iar posesorul nu călătoreşte în acest răstimp. Cu alte cuvinte, paşaportul îşi pierde dimensiunea dinamică, dar şi-o păstrează pe cea statică.)

(excelenţa-sa) Bun! Atunci, n-avem ce discuta. Nu avem ce să discutăm!
(electorul) Mie mi-a fost eliberată o viză de şedere, pe paşaport expirat. Nu aplicată pe paşaport expirat, dar… eliberată!
(excelenţa-sa, cu ironie) Vă rog frumos, să discutaţi cu ăia! Da? Dacă ei vă pot da o hîrtie în care spune: domnu Marius e total înafara regulilor, şi are voie să voteze, vă rog să vă duceţi la ei.
(electorul) Vă mulţumesc pentru grijă!
(excelenţa-sa) N-aveţi pentru ce! Îmi pare rău că v-aţi deplasat pînă aici…(vorbă retezată)
(electorul) Era un drept elementar! Păcat!
(excelenţa-sa) Păcat! Într-adevăr…(vorbă retezată)
(electorul) Un drept universal, aş putea spune.
(excelenţa-sa) Personal, îmi pare rău.
(electorul) Dreptul de a alege şi de a fi ales.
(excelenţa-sa) Din păcate…(vorbă retezată)
(electorul) Scris în carta drepturilor omului.
(excelenţa-sa) …numai că legea scrie: trebuie să aveţi acte valabile!
(electorul) Da, da, cunosc, cunosc, CUNOSC! Ah, ce păcat că luaţi legea drept Biblie! Dacă aţi lua Biblia drept Biblie, ar fi mult mai simplu!
(excelenţa-sa) Probabil că da.
(electorul) Vedeţi dumneavoastră, moderaţia…(se răzgîndeşte) Legalismele sunt ca anomia!
(excelenţa-sa) Aveţi dreptate.
(electorul) Bun! Scuzaţi-mă că v-am reţinut…
(excelenţa-sa) Nu face nimic. Asta o păstrăm (textul postat de mine pe internet) pentru… o punem la dosar,  acolo, ca s-avem şi noi o poveste. Să vedem ce s-a-ntîmplat în…
(electorul) Aşa, şi… aştept, adică nu eu aştept, să scrieţi raportul.
(excelenţa-sa) Sigur că da. N-aveţi nicio grijă, că va fi menţionat că dumneavoastră aţi vrut să votaţi şi noi n-am putut să vă lăsăm, pentru că…,
(electorul) …şi-am venit chiar de două ori!
(excelenţa-sa) Sincer, îmi pare foarte rău pentru toată chestia, pentru toată povestea asta. Dar nu pot să fac acest lucru.
(electorul) Vă mulţumesc! (către gorilă) Suzaţi-mă că v-am dat răcori.
(excelenţa-sa) N-aveţi pentru ce!
(electorul) Noapte bună! (sunete de obiecte în buzunar, fundal motorizat, oftat, zgomot de motoare)

În fine!

–––––––––-
* Domnul ambasador şi-a schimbat opinia după scandalul pe care l-am făcut pe la diversele instituţii ale statului. Înainte de alegerile din 22 noiembrie 2009 am fost sunat să trimit poze pentru un titlu de călătorie, document eliberat gratuit, şi în baza căruia am votat. Cum ar veni, pe 7 iunie nu s-a putut, dar după scandaluri şi sute de ore pierdute pe memorii şi sesizări, s-a putut.

%d blogeri au apreciat asta: