● Simboluri pîngărite, băşini resorbite
Ştiţi desigur că omul, precum maimuţa, este un izvor nesecat de bacterii coliforme trăitoare în intestinul gros. Uneori, cîte o tulpină se mai burzuluieşte diareic şi contagios. (v. recentul exemplu german)
Cam 18% din masa fecalelor este constituită din microorganisme. S-a determinat numărul minim necesar de straturi de hîrtie igienică pentru ca (pardon!) ştergerea la cur să nu aibă nevoie de spălarea ulterioară a mîinilor. Treizeci şi două. În aceste condiţii, vă daţi seama că, în activitatea obişnuită, oricît ne-am igieniza, cu numai două strate de ţesătură pe cur, nu avem cum împiedica zborul enterobacteriilor în aerul pe care îl circulăm în jurul nostru (fie şi numai prin convecţie naturală). Mai ales în autobuze cu un miros pronunţat de cur nespălat ne dăm seama de aerosolii emanaţi. Dar în rest, ne contaminăm zilnic unii de la alţii, la dăpostul apei de colonie ne respirăm emanaţiile reciproc, fără măcar să conştientizăm. Diferenţa este că circulaţia e mai intensă la maimuţe, iar densitatea germenilor în adăpostul familiei simiene, mai mare. Aşadar, cum nu putem umbla cu 32 de straturi de lenjerie, ne resemnăm că civilizaţia nu opreşte, ci doar subţiază schimbul de microorganisme. De stopat, niciodată!
A fost odată ca niciodată o gaşcă de securişti pensionari ce se întîlneau mai în fiecare zi la cîte o partidă de şah în parc. Pălăvrăgeau cîte în lună şi în stele, puneau ţara la cale, ei se certau, ei se împăcau. Într-o bună zi, se aşeză pe bancă, alături de pensionari, un necunoscut. Se uită, trase plictisit o băşină, apoi plecă. Pensionarii, după el: -Nu ţi-e ruşine dom’le să te beşi pe culorile naţionale? Retrage-ţi imediat băşina! (Suntem în Clujul lui Funar.)
Va să zică, pensionarii securişti nu aveau nicio greaţă să stea cu curul de-microbi-emanator, pe banca tricoloră, să mai tragă şi cîte una la concentrare maximă în partidele de şah, dar s-au ofuscat doar pentru că unul care nu era dintre ei, a emanat, pentru o fracţiune de secundă, mai multe bacterii deodată.
Acum, faceţi un efort de imaginaţie şi substituiţi banca tricoloră, cu Regele. Care pîngărire este mai rea? Cea sistematică, sau cea ocazională?
Morala: atenţie unde, şi sub ce formă, expunem simbolurile naţionale. Nu toate ipostazele sunt şi cele mai onorante.
Acest post este dedicat (cu întîrziere) Zilei Tricolorului. Tricolor de care îşi bat joc patriotarzii.
––––––
Iar acum, dragi copii, pentru destindere (intestinală?) onara taisou (gimnastică „vîntoasă”)
★★★ Regele este un simbol naţional viu. Cam ca Gică Hagi
Prin vacarmul de jelanii, vituperaţii, argumentaţii, peroraţii, străchinaţii şi imprecaţii, stîrnite de remarcile Preşedintelui la rolul istoric al Regelui Mihai I, am găsit şi voci cumpătate. Una este cea a apreciatului istoric Adrian Cioflâncă, într-un articol la rece, pe blogul său. Vi-l recomand cu toată încrederea.
În articolul de faţă, voi încerca să păstrez tonul scăzut, după modelul Cioflâncă. Îi mulţumesc pentru exemplu. Aşa cum îi sunt recunoscător şi reputatului politolog Vladimir Tismăneanu pentru exemplul de tenacitate şi pentru umorul cu care tratează atacurile abjecte ce îi trec zilnic prin faţa ochilor.
Nu pot însă să renunţ la stil. Fie-mi iertat.Voi începe printr-o mică discuţie despre oficial-neoficial.
Oricine a auzit de cartierul Dudeşti. O arie urbană veche de circa un secol şi jumătate*, delimitată, niţel difuz, pe adiacenţa Căii Dudeşti. Cartierul Dudeşti nu există în nomenclatorul urban. Numai Calea Dudeşti. Denumirea „zona Dudeşti” poate fi găsită ocazional în titluri de documente de amenajare urbană, însă aceasta nu oficializează denumirea cartierului.
Nu a fost întotdeauna aşa. În secolul al XVIII-lea, denumirile mahalalelor erau cele oficiale. În schimb, uliţele nu aveau nume. Doar drumurile importante aveau, de cele mai multe ori, numele „de botez” indicînd felul traficului (Drumul Sării) sau punctul terminus (Podul Mogoşoaiei). Ca o observaţie personală, toponimia urbană japoneză este în esenţă identică cu cea veche românească.
Avem aşadar două percepţii: una ce le dă prioritate firelor reţelei, cealaltă, ochiurilor reţelei urbane. Ambele seturi de denumiri coexistă, însă numai unul este oficial, iar celălalt tolerat.
Am văzut cum e cu nomenclatorul urban. Să vedem cum este cu titulatura oamenilor. În republica România, modul oficial de adresare se compune după formula: domnule/doamnă [profesia/funcţia/demnitatea][numele de familie]. Cînd titulatura este prea lungă, se preferă înşirarea cel puţin parţială a titlurilor, după numele titularului. Dacă, să zicem, unui medic primar, să zicem, Sorin Oprescu – Primar General, i-a fost retras dreptul de practică medicală, atunci, corect este numai domnule primar…în loc de domnule medic primar primar general… La fel, pentru gradele militare. Îi poţi spune oficial unui colonel în rezervă domnule colonel…, dar este interzis să îi adaugi titlul de colonel dacă, titularul a fost degradat între timp.
Cum e cu monarhii? Păi, să vedem întîi ce statut au ei. Titlul de monarh se obţine în virtutea dreptului salic, dacă procedura de titularizare a respectat Constituţia. El se atribuie pe viaţă. Se retrage doar dacă titularul a abdicat, sau dacă a fost scos din familia dinastică.
Cum e cu foştii monarhi într-o republică? O republică este un fel de monarhie electivă cu mandat temporar. Iar heraldic, inanimată. Dreptul salic nu are sens. E ca împărţirea la zero. Aşadar, într-o republică, un fost monarh este un cetăţean ca oricare.
Aţi zice că într-o republică nu ar exista simboluri vii. Ele există, sunt tolerate, cele mai multe sunt iubite (cît sunt în vogă) însă ele sunt, invariabil, NEOFICIALE. Ele pot fi oficializate la nivel sub-constituţional, prin acordarea de ordine şi medalii oficiale. Fostul monarh Mihai I, Nadia Comăneci şi Gică Hagi sunt tustrei simboluri naţionale, dar niciunul nu este recunoscut de Constituţie (v. art. 12). Într-o republică, înafara Dreptului (penal civil, comercial etc.) singura formă atipică de drept este dreptul canonic. Dreptul canonic este unul tolerat şi recunoscut în virtutea libertăţii de conştiinţă. Dacă religiile pot fi mai multe, forma de guvernămînt este unică, şi definită strict.
Întrucît, oficial, dreptul salic nu mai este parte a dreptului românesc, şi nici profesia de monarh nu există în nomenclatorul de profesii şi meserii, unui fost monarh demisionar nu i te poţi adresa decît NEOFICIAL cu Majestate/Măria-Ta ş.a. Oficial, nu ai o bază legală de folosire a titulaturii salice.
Să (re)citim acum scrioarea trimisă de domnul senator Crin Antonescu – Preşedintele Partidului Naţional Liberal şi Copreşedinte al Uniunii Socialist-Liberale, Majestăţii Sale Regele Mihai I de România**:
Majestate,
Vă scriu în numele tuturor românilor, republicani sau monarhiști, care-și iubesc țara și își respectă istoria. Ați fost jignit încă o dată și am fost cu toții jigniți încă o dată de către un apatrid moral, care se află astăzi, vremelnic și din ce în ce mai abuziv, în fruntea statului român. În numele tuturor compatrioților mei care Vă respectă ca pe un simbol al istoriei noastre,Vă cer eu iertare pentru această agresiune stupidă și ticăloasă.
Suntem alături de Majestatea Voastră pentru ceea ce ați reprezentat și reprezentați, din respect pentru istoria și demnitatea României.
Crin Antonescu
Președintele Partidului Național Liberal
Întrebarea este: în ce calitate a scris şi semnat dl. profesor Crin Antonescu – Președintele Partidului Național Liberal (şi senator stipendiat pentru chiul în Parlamentul României)? Aflăm tot din scrisoare: în calitate de preşedinte de partid politic. Buun!
Dacă scrisoarea deschisă este una neoficială, atunci, ea rămîne fără consecinţe juridice. Poate fi catalogată drept joc de glezne electorale. În acest caz, în virtutea art. 30 din Constituţie, scrisoarea reprezintă o opinie. Discutabilă axiologic, trufaşă în esenţa ei, uşor schizoidă, dar o opinie şi nimic mai mult.
Aşa cum opinii sunt şi nenumăratele, disonantele şi adesea birjăreştile epitete pe care le tot auzim din gura diverselor persoane cu înalte funcţii în stat (unele virtuali Preşedinţi interimari) la adresa Preşedintelui în vigoare.
Cu toate acestea, deşi Preşedintele reprezintă OFICIAL România în relaţiile internaţionale, Preşedintele nu sare de (pardon!) cur în sus (ca GDS) la invectivele ce i se adresează ZILNIC, pe toate canalele, pînă la saţietate.
Recenta ieşire a Preşedintelui, în cadru NEOFICIAL, la adresa fostului suveran reprezintă tot o opinie şi a fost delimitată explicit, chiar de către emitent, ca opinie.
Acuma, a te ofusca verbos pentru cîteva consideraţii la adresa unui fost monarh vădeşte un comportament de galerie fotbalistică. Este ca şi cum i-ai sări emitentului la beregată pentru că l-ar fi făcut prost pe Mutu (alt simbol naţional viu) că a tras pe nas.
De ce ar avea nevoie Preşedintele să îi ceară iertare unui simbol naţional apus? Ca să ce? Cu ce este mai de rangul zero Regele, în comparaţie cu mine, Marius Mistreţu – cîrciumar, cetăţean lezat, la rîndul său, în drepturile politice? Să vă spun că în calitate de monadă*** a Suveranului colectiv (CR art.2) i-am pretins (în ordine): domnului senator Geoană şi Preşedintelui să îmi ofere garanţii constituţionale, sub forma scuzelor publice, şi am fost dublu ignorat? V-aş plictisi inutil.
La urma urmei, în emisiunea televizată cu pricina, Preşedintele şi-a exprimat o opinie în acelaşi registru în care el însuşi este tratat de plutocraţia în vigoare şi de lefegiii ei mediatici. (Nu căutăm acum exemple. Ne găsesc ele pe noi.)
Dar, să revenim. A văzut cineva scrisoarea domnului Crin Antonescu, preşedintele PNL? Are scrisoarea antetul PNL? Dacă, da, are scrisoarea sigiliul PNL? Dacă, da, atunci scrisoarea este una oficială, ce recunoaşte implicit, unilateral şi oficial, un simbol naţional animat. Să vedem consecinţele:
Recunoaşterea unilaterală şi oficială a unui simbol naţional animat, prin apelativul Majestatea Voastră, excede Constituţia. Gestul PNL adaugă în mod oficial un simbol apocrif la lista de simboluri ale statului român. Simbolul adăugat abuziv, fiind din categoria simbolurilor vii, cere în mod anticonstituţional reintegrarea dreptului salic, şi atribuiue în mod fraudulos, statului (unitar şi indivizibil) proprietăţi de monarhie. Cel puţin în formă.
Un stat nu poate fi în acelaşi timp şi republică şi monarhie. Adică, poate, dar acela nu mai este un stat suveran, ci unul eşuat, în curs de destrămare, sau chiar o tiranie**** (cazul dinastiilor prezidenţiale ca în Coreea de Nord).
Nu mai zic că, preşedintele PNL supralicitează, vorbind şi în numele meu, ceea ce contravine art 2 din Constituţie. Preşedintele PNL va putea vorbi în numele meu numai dacă eu, dumneavoastră şi ceilalţi cetăţeni cu drept de vot, vom fi fost consultaţi la un referendum, asupra formei de guvernămînt. Pînă atunci, orice act oficial, fie el şi o cerere de iertare, NU are voie să dea pe alături de ordinea constituţională.
De altfel, preşedintele PNL a intrat în coliziune cu mai toate interdicţiile exprese din art. 152. Adică tocmai cu miezul dur al Constituţiei, statuat de amicul său politic, PSD, moştenitorul FSN. Pentru un opozant al revizuirii Constituţiei este o ieşire curajoasă şi în acelaşi timp schizoidă.
Ţinînd seama de cele prezentate, dacă scrisoara preşedintelui PNL către fostul monarh este una oficială, repet: dacă scrisoara preşedintelui PNL către fostul monarh este una oficială, pentru a restabili ordinea constituţională tulburată de negînditele cuvinte puse pe hîrtie de preşedintele PNL, scrisoarea trebuie în mod expres anulată în Monitorul Oficial.
În caz contrar, orice cetăţean al României va putea depune plîngere la Avocatul Poporului, invocînd insecuritatea constituţională prin desele şi schizofrenicele ieşiri oficiale ale unor partide politice. Apopo, nu strică să (re)citiţi articolul 3 din Legea 14/2003.
Opinii, discuţii?
–––––––––-
* La 1820 era pe acolo numai viţă de vie.
** Pentru mine, Regele rămîne un simbol viu, dar articolul de faţă nu este despre mine şi nu este un document oficial.
*** Nu, nu este aroganţă din partea mea. În Constituţie scrie clar cine este Suveranul. Purtaţi-vă cu politicienii ca şi cînd aţi fi Suverani şi veţi fi Suverani. Consecinţa imediată este că orice crimă politică (mineriade etc.) este un act de lezmajestate.
**** teratogeneza statală este istoriceşte mai vastă. Pot fi şi succesiuni nenormate clar, ca în Bizanţ, ceea ce a făcut ca, în anumite perioade, violenţa la vîrf să devină singura regulă de întronare a Basileului. Nici în Republica Socialistă România (în general în statele comuniste) succesiunea la vîrf nu era prea clară. De unde şi cîrdul de crime politice, sfîrşind (sper) cu asasinarea lui Ceauşescu.
● Fir-aş albastru, Majestate, mînca-ţi-aş trusa de transfuzie!
Articolul de faţă nu este despre monarhie, ci despre monarhiştii proteici, de conjunctură, concentraţi, deloc surprinzător, preponderent în lighioana politică: Uniunea Socialist Liberală.
Cine doreşte opinia mea despre monarhie este binevenit să mă întrebe pe coloana de comentarii.
Un martor al evenimentului de la 23 august 1944 povestea cît de uluiţi erau ofiţerii prizonieri germani arestaţi în Bucureşti. Întrebat dacă se aştepta la inflexiunea istorică, unul din prizonieri mărturisea că se aştepta. Ceea ce l-a uluit a fost că, deşi oamenii erau aceiaşi, pe 24 august nu mai găseai picior de filogerman în Bucureşti.
Deh!, oportunismul valah are rădăcini adînci.
Iată că, odată cu recentul băţ muiat în turnesol de Preşedinte, şi vîrît prin gard, parvenimea naţională ne dezvălui trecerea într-o nouă etapă de satisfacere a propriilor ei trebuinţe maslowe: nevoia de auto-transcendenţă. Azi într-o nouă prezentare, sub forma aripii monoplane dar monarhiste a unui conglomerat altminteri republican, dacă mergem la filogeneză.
Pentru cei mai puţin familiarizaţi, este vorba despre trebuinţele umane, ierarhizate de amicul Maslow în cinci trepte.
Sigur, lucrurile sunt discutabile. Pot fi aspiraţii în serie (întîi burta şi apoi intelectul) sau în paralel (n-ai dreptul de proprietate garantat, dar practici rezistenţa prin cultură), pot fi subiecţi ce se opresc la stadii inferioare (bea, mănîncă, fute bine/ că nu ştii moartea cînd vine), sau superioare (viaţă întru Hristos), dar, în linii mari, nevroza existenţială are cam aceleaşi mecanisme de compensare.
Nici eu, nici dumneavoastră, nici plutocraţii noştri nu facem excepţie. Particularitatea (clepto)plutocraţilor este că, pescuitori în apele tulburi ale tranziţiei, îşi caută satisfacerea trebuinţelor în mod fraudulos. De unde se vede că ierarhia Maslow este una obiectivă, dincolo de dialectica bine/rău, real/imaginar, recunoscut/cumpărat, moral/imoral, principial/pragmatic etc.
Privite prin prisma Maslow, moravurile celor de la vîrful societăţii pot fi explicate uşor.
Astfel, epidemia de doctorate cumpărate pe interntet, sau de la fabrici de diplome, este expresia frauduloasă a trebuinţei a IV-a. Trebuinţa a III-a este satisfăcută tot fraudulos, prin chermeze sechelarii, nunţi şi cumetrii monstruoase, grătare de 1 Mai şi pomeni electorale. Nu degeaba naşul este o instituţie. Nevoia a II-a, de securitate, este satisfăcută prin legalizarea raptului în Constituţie. Nevoia de auto-transcendenţă* (trebuinţa a V-a) poate fi găsită în picturile votive din multele biserici ridicate din bani prăduiţi.
Mai mult, reproducţia sistemului este asigurată prin menţinerea prostimii la nivelul trebuinţei I – bazale. Nu este greu să faci din flămînzi, milogi care să te voteze. Astfel, cu actuala plutocraţie, subdezvoltarea României este garantată. Inclusiv constituţional.
Dar, să revenim. Burghezia gentilomă de partid şi de stat a găsit o nouă resursă de înnobilare, blazonare şi albăstrire a propriului sînge: monarhia.
Era de aşteptat. Pînă nu ne forţează să îi băgăm pînă şi în calendarul creştin ortodox, ăştia nu se lasă.
Un plutocrat notoriu – Sergiu Andon – aghiotantul securistului definitiv şi irevocabil – Dan Voiculescu (aka Felix) – nu are nicio greaţă în a ronţăi articolul Fir-ai al naibii majestate! şi de a declara senin: Casa Regală îmi aduce o rază de speranţă. Este numai un exemplu din multele scuipaturi linse ulterior, după cum scîrbăvnicia protagoniştilor o cere.
Aspiraţia lor de azi este: Fir-aş albastru, Majestate!
Mîine? Nu ştiu. De la viermi proteici mă pot aştepta la orice. Încurcate sunt căile parvenirii sociale.
Mica publicitate
Camarilă venală, şi pletoră cinică, căutăm monarh de îmbrobodit. Garantăm pecuniar.
–––––––-
* Adesea parvenitul de vîrf aspiră să devină guru de sectă religioasă. Îşi fondează una. Un exemplu este cel din scandalul Toyota Shoji, un megacaritas, în urma căruia, iniţiatorul şi-a tras şi o sectă religioasă. Nici construcţia sctei criminale Aum Shinrikyo nu este mult diferită.
★★☆ Judecătorul Iulia Motoc le dă din nou clasă fonfăiţilor ankilozauri în robă mov
În dezacord cu opinia Curţii Constituţionale exprimată prin decizia menţionată considerăm că propunerea de modificare vizând eliminarea tezei a doua din alin.(8) al art.44 din Constituţie potrivit căreia „caracterul licit al dobândirii se prezumă” nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate sau a garanţiilor acestuia.
Menţionăm că, în nici unul dintre statele Uniunii Europene nu se regăseşte prezumţia caracterului dobândirii licite a averii, a se vedea, de exemplu, Constituţiile Franţei, Germaniei, Italiei, Portugaliei, Spaniei şi Ciprului. Apreciem că această prezumţie trebuie înlăturată deoarece nu aduce atingere securităţii juridice a dreptului de proprietate, acesta fiind în continuare garantat şi ocrotit prin Legea fundamentală, de vreme ce operează interdicţia confiscării averii dobândite licit.
De asemenea, principiul securităţii juridice nu se referă la protecţia bunurilor sau a persoanelor potrivit unei concepţii tradiţionale asupra securităţii, ci se referă la protecţia drepturilor fundamentale prin stabilitate legislativă. Este ştiut că principiul securităţii juridice îşi are originea în dreptul german, care a consacrat protecţia cetăţenilor împotriva efectelor secundare ale legii, în special a incoerenţelor legislative care pot decurge din schimbări repetate ale acesteia. În acest sens Consiliul Constituţional din Franţa a arătat că securitatea juridică are ca elemente accesibilitatea şi caracterul inteligibil al legii. (François Luchaire – Cahiers du Conseil Constitutionnel nr.11). Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a preluat acelaşi sens al conceptului de securitate juridică în cauza cauza Bosch soluţionată prin Decizia din 6 aprilie 1962. Totodată şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în acelaşi sens prin Hotărârile din 26 aprilie 1979 şi 22 septembrie 1994 pronunţate în cauzele Sunday Times împotriva Marii Britanii şi Hentrich împotriva Franţei.
Prin urmare, sensul principiului securităţii juridice reţinut în Decizia Curţii Constituţionale nr.85 din 3 septembrie 1996 precum şi prin prezenta decizie nu corespunde modului în care acesta a fost înţeles la nivel european. Prezumţia caracterului licit al dobândirii averii contravine tratatelor internaţionale pe care România le-a ratificat respectiv Convenţia din 8 noiembrie 1990 a Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor având legătură cu infracţiunea şi Convenţia ONU din 12 decembrie 2000 împotriva criminalităţii organizate transnaţionale. Astfel, în conformitate cu art.12 din Convenţia ONU statele părţi pot analiza posibilitatea de a solicita autorului unei infracţiuni să demonstreze originea licită a unor produse presupuse având legătură cu infracţiunea sau a altor bunuri care ar putea face obiectul unei confiscări, în măsura în care această solicitate este conformă cu principiile dreptului lor intern şi cu natura procedurii judiciare.
Măsurile cuprinse în Convenţiile menţionate au fost luate pentru combaterea criminalităţii organizate transfrontaliere, pentru prevenirea şi combaterea următoarelor infracţiuni: spălarea banilor, traficul de persoane, exploatarea sexual a copiilor şi pornografia infantilă, traficul ilicit de droguri şi terorismul, precum şi pentru identificarea, urmărirea, îngheţarea, sechestrarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor.
Propunerea de revizuire a avut în vedere prevenirea şi combaterea acestor infracţiuni prin înlăturarea prezumţiei dobândirii licite a averilor rezultate în urma comiterii infracţiunilor menţionate şi este în conformitate cu Decizia-cadru 2005/212/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind confiscarea produselor, a instrumentelor şi a bunurilor având legătură cu infracţiunea, decizie care produce efecte obligatorii.
Astfel, potrivit acesteia, statele membre sunt obligate să nu formuleze şi nici să nu menţină rezerve în ce priveşte dispoziţiile Convenţiei Consiliului Europei privind confiscarea. Se arată, de asemenea, că instrumentele care există în acest domeniu nu au contribuit în mod suficient la asigurarea unei cooperări transfrontaliere eficace în materie de confiscare. Scopul acestei decizii-cadru este acela de a garanta că toate statele membre dispun de norme eficiente în materie de confiscare a produselor având legătură cu infracţiunea, inter alia, în ceea ce priveşte sarcina probei privind sursa bunurilor deţinute de o persoană condamnată pentru o infracţiune având
legătură cu criminalitatea organizată.
Propunerea de revizuire a art.44 alin.(8) teza a doua din Constituţie nu numai că nu aduce nici o atingere dreptului de proprietate ci a fost făcută pentru respectarea tratatelor internaţionale anterior menţionate şi a dreptului comunitar în sensul art.148 alin.(4) din Legea fundamentală.
În concluzie, apreciem că respingerea de către Curtea Constituţională a propunerii de modificare vizând eliminarea tezei a doua din alin.(8) al art.44 din Constituţie poate atrage răspunderea Statului român pentru nerespectarea obligaţiilor pe care acesta şi le-a asumat prin tratatele la care este parte.
Prof.univ.dr.
Iulia Antoanella Motoc
● A corpse, a corpse, my kingdom for a corpse! (via Politeía)
Mulţumesc, Theophyle, pentru efortul de documentare şi punere în pagină.
Este foarte utilă plasarea abdicării MSR Mihai I în contextul istoric comparativ, ca să ne dăm seama de alternativa de răspuns la şantajul cu studenticidul, practicat de Vîşinski.
Aflăm de ce un decret regal de abdicare poate legaliza un regim ilegitim şi criminal în esenţa sa. Este trist să fii notarul unui regim comunist, deşi omeneşte aş putea înţelege că, fie şi un monarh poate alege prost.
Aşadar, aflăm de ce, în decembrie 1989, Constituţia din 1923 nu îi putea urma Constituţiei din 1965. Am fost nevoiţi să ne bălăcim în prelungirea organică a Constituţiei din 1965, Constituţia iorgovană în vigoare. O Constituţie ce a instaurat Republica Coloneilor cu Dreptul la FF.
via Politeía
▲ Repere fluide (apocalipsa după Mohorovičić)
Nu vă speriaţi. 😀 Moho este amicul nostru.
În urma cataclismului din 11 martie curent, toate standardele de siguranţă ale Japoniei sunt în curs de revizuire. La geografie nouă, standarde noi.
Apropo de geografie, planurile de cadastru trebuie redesenate. Jumătate din Japonia a patinat pe astenosferă cu 20 cm mai spre est. Pe aria supusă translaţiei tectonice se află 100.000 de repere topografice. 45.000 s-au deplasat cu pînă la 5m şi nu mai pot servi la nimic, pînă la redefinirea coordonatelor fiecăruia. Însuşi reperul de rang zero, care este şi originea axelor de coordonate din sistemul cadastral japonez, (un punct din Tokio, hotărît prin lege în 1891), s-a deplasat. Pentru Japonia, o eroare de numai 50mm poate fi obiect de cauză civilă în instanţă. Redefinirea reperelor va dura pînă în octombrie. Operatorii umblă cu prăjini de cîte 15m, cu ajutorul cărora, prin GPS, stabilesc: latitudinea, longitudinea şi respectiv altitudinea (au fost şi deplasări pe verticală) fiecărui punct de reper.
Nici după redefinirea reperelor topografice nu este sigur că proprietăţile funciare vor putea fi comercializate şi întabulate, întrucît se aşteaptă noi cutremure în To- şi Nan-kai. E de aşteptat ca şi viitoarele evenimente telurice să ceară ajustări ulterioare.
Pînă atunci, se fac ajustări în pregătire. Într-un hotel din Shizuoka a avut loc primul exerciţiu de evacuare cu simularea unei alarme de ţunami. Aţi zice că nu e nimic neobişnuit. Noutatea este că hotelul se află la altitudinea de 14m, pînă deunăzi, considerată ferită de ţunami. Proximul punct de refugiu este la 400m distanţă. Se pune problema deplasării în siguranţă a vilegiaturiştilor, nu toţi în cea mai bună formă sportivă. Pe timp de noapte, 5-6 angajaţi, cîţi numără schimbul, trebuie să îndrume în cel mai scurt timp, 200 de persoane – e de aşteptat – unele invalide. Concluziile exerciţiului nu sunt chiar optimiste.
Nici ţinta guvernamentală de 15% pentru reducerea consumului de electricitate nu este uşor de atins. Au început căldurile. Mulţi operatori industriali au anunţat mutarea zilelor libere joia şi vinerea, pentru a aplatisa vîrfurile de sarcină. Cu toate astea, viziunea de înlocuire a energiei nucleare este departe de parametri realişti. Printre altele, bugetul de cercetare pentru surse neconvenţionale de energie nu trece de 30 milioane de dolari pentru anul în curs.
Premirerul Kan a depus un proiect de lege prin care obligă marii producători de energie (care sunt şi distribuitori) să cumpere energia excedentară a micilor producători. Proiectul este la fel de nerealist ca cel de suprimare a reactoarelor nucleare. Cum să sincronizezi frecvenţa a sute de mii de producători, din care majoritatea, casnici*? Preşedintele companiei de energie electrică din Kansai a declarat răspicat că fără cele 13 reactoare din prefectura Fukui nu e în stare să asigure continuitatea şi calitatea electricităţii livrate, întrucît sursele alternative sunt nesemnificative. Desincronizarea dintre ofensiva energiei neconvenţionale şi regresul energiei „murdare” este flagrantă. Vor fi pene de curent.
PLD şi-a început ofensiva de înlăturare a regimului Kan, rămas cu un sprijin parlamentar din ce în ce mai firav.
–––––––
* Una din soluţiile în discuţie este separarea producţiei de distribuţie. În acest fel, se speră ca producătorii mici să fie angrenaţi. Soluţia i-ar putea linişti şi pe enoriaşii ecologişti. Odată despărţită producţia de distribuţie, ecologimea poate opta liber pentru o sursă în acord cu idealul propriu. Nimic nu îi va împiedica să aleagă o companie ce distribuie exclusiv energie regenerabilă. Factura la electricitate îi va ajuta să îşi dea seama şi cît costă idealul. Aşadar, segregarea distribuţiei şi a consumului de energie electrică din motive de conştiinţă este posibilă. Să vedem cît va ţine. 😀
EDIT Declaraţia IAEA în urma vizitei în Japonia. (PDF) La Viena se desfăşoară lucrările unui autoclav conclav, mă rog, congres al IAEA. După 24 iunie vom şti mai în detaliu ce s-a comis. Pe semne va ieşi o rezoluţie şi va fi editat un nou teanc de guidelines.
● Principiul raptului cîştigat
Nu aţi auzit niciodată de aşa ceva? Aflaţi după ce citiţi motivaţia CCR privitoare la amendarea art.44 din Constituţie.
Paradoxul tîlharului
Tîlharul este o persoană gingaşă, ce trebuie protejată. Tîlharul nu se simte niciodată în siguranţă. El se ştie fraudulos şi încearcă să se ridice în propriii ochi. Ceea nu realizează tîlharul, este că încearcă să se onorabilizeze, minţindu-se în primul rînd pe sine. De aceea, tîlharul nu se mulţumeşte să îşi consume în nemernicia sa (şutesc şi plîng. şutesc) averea dobîndită prin rapt. El simte nevoia să fie stimat. Îşi cumpără televiziuni, echipe de fotbal, partide politice, echipe de imagine (eventual postaci) pentru a se putea bucura de averea furată. Însă, aşa cuţitar cum e, nu are nicio greaţă să facă pîrnaie. Atunci cînd nu are încotro, el consideră că pîrnaia (adesea cu suspendare) indulgenţă cumpărată de la protectorul său, magistratul (adesea securist cu dreptul la bază) îl va spăla de ruşine pe vecie. Odată ieşit din pîrnaie, tîlharul vrea şi mai abitir să fie respectat. Tîlharul este procesoman înăscut. Cum i-ai pus la îndoială moralitatea sprijinită pecuniar, cum te acţionează în instanţă.
Tîlharul român nu se simte bine nici cu prezumpţia de nevinovăţie (art.23(11)). El o vrea întărită cu „prezumpţia licită”* a averii obţinute prin rapt. La trebuinţele tîlharului răspunde articolul 44 din Constituţia statului mercantil de rapt. La punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, statul interlop răspunde cu teza 8 a art.44, după ce ne-a torturat decenii cu tezele de la Mangalia.
Curtenii Constituţionali, consecvente slugi credincioase ale tîlharului (nealese democratic, ci angajate) au hotărît că tîlharul de la care îşi trag poziţia în societate trebuie răsplătit, şi protejat mai tare ca mine, sau ca tine, cititorule. CCR a devenit bodyguardul cleptocratului proiectat de statul lui Iliescu.
Curtea Constituţională nu vrea în ruptul capului să îşi supere stăpînii. Pentru că tîlharul i-a numit pe judecătorii Curţii Constiuţionale, şi tot tîlharul îi revocă.
Judecătorii Curţii Constituţionale, slugile tîlharului constituţional, sunt bielele şi manivelele statului de rapt, numit România. Mici producători de sofisme, la rîndul lor, curtenii constituţionali şi-au dobîndit averea în mod nevrednic, dar în spiritul articolului 44, şi de aceea nu vor fi niciodată de acord cu amendarea lui. Raptul este nu numai cîştigat, dar şi obligatoriu onorabil.
Întrucît venalitatea a devenit valoare constituţională, mafioţi din lumea largă se vor simţi atraşi de prima ţară din lume care consacră dreptul interlopului la stimă. România va deveni un paradis al opulenţei gherţoaie şi al subdezvoltării miloage. Un bastion al briganzilor internaţionali.
Visul lui Patriciu de a avea o Justiţie privată este o realitate palpabilă.
––––––––––
* am citat din agramatismele Curţii Constiuţionale
★ Ţări în curs de dezvoltaj
Italia
Ieri se încheie în Italia un nou referendum maraton (de două zile) pe tema energiei nucleare. Precedentul avusese loc în 1987, cînd electoratul italian a ales alungarea energiei nucleare din peninsulă. Reţeaua electrică a Italiei a rămas ulterior cu un deficit cronic de circa 10%. Deficit acoperit de reactoarele nucleare ale Franţei. În 2003, după o serie de pene de curent de mare anvergură, survenite pe filiera elveţiană de transport, premierul Berlusconi a anunţat reluarea programului nuclear. Însă ce fu dărîmat prin referendum trebuia pus la loc prin referendum. Avu loc şi referendumul. Participare 57%. Rezultat mai mult decît dezolant: 94,6% împotriva energiei nucleare. Referendum validat, dependenţa energetică, cu azimut francez pe termen scurt, şi rus pe termen lung.
Germania
Programul german de denuclearizare prevedea termenul 2036. A fost devansat de guvernul Merkel pentru 2020. Germania este acum în situaţia Italiei din 1987. Puterea electrică a Germaniei va rămîne cu un deficit de 20%, pe care regimul de la Berlin susţine că îl va acoperi din excedentul francez (adică tot nuclear) şi din aceleaşi fantasmagorice soluţii făcaie* oferite de gargara ecologistă.
Voltajul şi dezvoltajul
În cazul Italiei şi cel al Germaniei, cele două soluţii paliative, altminteri identic de nucleare, sunt la fel de zăroniene* prin lipsa de imaginaţie. Şi funciarmente ipocrite.
Altfel, nu e greu să intuim că butonul de electrificare a Europei se va muta încet, încet, la Kremlin. Pentru că, nu-i aşa, gazul de la Gazprom este o sursă curată de energie, şi are calitatea că trece prin mîini schrödere. De încredere, care-va-să-zică.
Nu numai Germania şi Italia sunt în curs de dezvoltaj. Opinia publică a fost bine dresată de desanturile ecologiste de pretutindeni. Refuzul italian şi gălăgia socialiştilor nemţi se înscriu în curentul general de tembelizare ecologară a populaţiei planetei.
Statele Unite
În ultimii 7 ani, în SUA nu a mai fost adăugat niciun reactor nuclear la cele 101 existente. Dacă în octombrie 2010, 40% din americani erau împotriva energiei nucleare, după accidentul de la centrala Fukushima #1, şi mulţumită zelului mediilor de informare catastrofiste, proporţia a trecut de 52%. De acum, pentru preşedintele Obama e floare la butonieră să rotească mîna a davai turbina, şi să lase arii largi ale SUA şi Canada pe întuneric.
Japonia
În Japonia, guvernul Kan a anunţat abandonarea energiei nucleare în maximum 10 ani. Un sondaj telefonic, sociologiceşte acceptabil, făcut de NHK pe 1060 de persoane de peste 20 de ani, indică în populaţie o aversiune de 47% pentru energia nucleară.
Obtuzitatea regimului Kan deja dă roade. 6GW intră din Rusia în zona de est a Japoniei. Ca semn de recunoştinţă, MAE, nici aşa prea strălucitor în acţiuni, a lăsat baltă retorica integristă şi a trecut la cea de tip ciocu-mic. Kurilele nu mai sunt decît pe agenda externă predată la arhivă.
Concluzie sumară
Aşadar, prostia cunoaşte cooperarea. Pariez că opozanţii faţă de energia nucleară, în solida lor schizofrenie, pe lîngă că nu vor avea proiecte realiste de energie alternativă, vor fi şi primii care vor protesta (cu molusca-n mînă, mîngîind balena) atît împotriva sporirii emisiilor carbonice, cît şi a frecventelor pene de curent. Pene ce le vor ucide pruncii în incubatoare, şi părinţii în dializoare.
Desigur, mînia lor se va îndrepta tot împotriva guvernului şi a capitalismului. Dacă nu cumva, între timp, se va ridica un alt tătuc planetar care să îi convingă că, de fapt, pruncii şi părinţii lor mor pentru viitorul de aur şi pentru culmile de civilizaţie lăsate deunăzi baltă de Ceauşescu.
Darkness is light.
(Big Brother)
––––––––-
* de la moara cu făcaie.
** Se povesteşte că lui Zăroni (ministru în guvernul Groza) îi cam puţeau picioarele. Odată, la Capşa, un alt ministru din acelaşi guvern, exasperat de miros, îi recomandă lui Zăroni să meargă la WC şi să îşi schimbe ciorapii. Cînd acesta se întoarse, acelaşi miros.
-Mă, Zăroni, ţi-ai scos ciorapii?
-Da. Uite-i! Sunt în buzunar.
▲ Cool Japan – noul brand de ţară
Cred că linkul de mai jos le va fi util (enumăr la întîmplare): jurnaliştilor, specialiştilor în industria turismului, strategilor electorali, urbaniştilor, piariştilor fără inspiraţie, plastografilor universitari, celor ce vor să pară informaţi, „amenajeurilor” teritoriali, academicienilor, sociologilor, celor curioşi să afle cam cu ce se mănîncă o ofensivă culturală, precum şi curioşilor de bună credinţă.
Lectură plăcută!
● Bypass
Despre revizuirea Constituţiei, Constituţia zice:
ARTICOLUL 151
Procedura de revizuire
(1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere.
(2) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.
(3) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.
Constituţia nu prevede termene pentru adoptarea/ respingerea/ (eventual modificarea) proiectului de revizuire a Constituţiei. Doar condiţii numerice (2/3 şi resp. 3/4) dar atemporale. În acest caz, trebuie căutată reglementarea termenelor în legi de rang inferior.
Observăm că constituţional, decizia definitvă îi aparţine poporului. Parlamentul este doar o verigă în lanţul procedural. În cazul Constituţiei, Parlamentul nu este autoritate legiuitoare deplină, ci doar îi propune poporului un proiect. Pentru că, orice Constituţie, este sfinţită NUMAI prin referendum. În cazul Constituţiei, nu e nevoie nici măcar de promulgarea de către Preşedinte.
Întrebarea este: dacă nu există un termen pentru rezoluţia Parlamentului, dar, în numele suveranităţii poporului, (art. 2) în acord cu cele trei regulamente ale Parlamentului*, şi cu avizul Curţii Constituţionale, poate fi supus proiectul de Constituţie direct referendumului?
Eu zic că da, dacă interpretăm tăcerea Parlamentului drept unanimitate (1/1). 1/1 > 3/4 > 2/3. Avem toată legitimitatea să interpretăm tăcerea drept unanimitate, întrucît, art. 2(2) spune că nicio persoană şi niciun grup nu poate exercita suveranitatea în nume propriu. Or, temporizarea indefinită de către Parlament ar contraveni art. 2(2).
Nu trebuie să ne fie teamă de bypasarea Parlamentului. Istoria înregistrează o grămadă de Constituţii, (democratice şi robuste) care au ocolit procedurile parlamentare înainte de a fi adoptate de popor. În Islanda, grupul de reflecţie asupra revizuirii Constituţiei este format din cetăţeni simpli, aleşi la întîmplare. Constituţia este întocmită de popor, pentru popor, iar nu numai pentru fonfăiţii parlamentari.
EDIT (MM): Am clarificat pe coloana de comentarii unele aspecte logice. Aş fi bucuros dacă mai mulţi cititori ar contribui prin obiecţii pertinente la verificarea fiabilităţii ideii.
––––––-
* singurele legi de rang organic în care există termene procedurale.
▲ Regîndirea alertelor de ţunami
Una din concluziile recentrului dezastru natural ce a cuprins estul Japoniei este că schema de alertare a avut cîteva imperfecţiuni.
În primul rînd, s-a constatat că au fost afectate de ţunami chiar şi arii neincluse iniţial în harta de hazard, trasată după ţunamiul din 1896. În unele locuri considerate sigure, nu numai că nu fuseseră prevăzute ariile de refugiere şi regrupare, dar chiar deplasarea către cele deja desemnate pentru alte mahalale, ar fi mărit riscul ca refugiaţii să fie prinşi pe drum.
Astfel, la o şcoală situată înafara zonei considerate periculoase, după trecerea cutremurului, copiii au fost adunaţi în curte. Pentru apel şi pentru evaluarea preliminară a stării lor de sănătate. În răstimp, şcoala a fost înghiţită de ţunami. Au murit atunci aproape 80 de copii, din cei circa 130.
S-a ajuns la concluzia că nici modul de alertare nu a fost potrivit. La ţunami, alarmarea automată prin mass-media are loc în mai puţin de 3 minute. Nicăieri în lume nu se alertează mai prompt. Totuşi intervalul este prea scurt pentru evaluarea cantitativ corectă a dezastrului probabil. Pe 11 martie, alerta de ţunami mare (ootsunami) a fost dată cînd încă pămîntul se mai zguduia*.
Un grup de reflecţie a găsit şi hiba modului de alertare. În primele minute, cotele probabile au fost evaluate la 3m pentru Fukushima, Iwate şi Ibaraki, şi de 6m pentru Miyagi. Cea mai mare parte a populaţiei a reţinut doar cifrele de la prima alertă, neglijînd apoi anunţurile de actualizare, ce prevedeau chiar cote de peste 10m. Aşa e făcut creierul nostru. Reţine doar primele date, apoi refuză să îşi mai însuşească altele**. E greu să dai un „la loc, comanda!” pe parcurs.
Ţinînd seama de limitele obiective la percepţia pericolului, grupul de reflecţie recomandă ca, în prima fază, să nu se mai comunice cotele probabile ale ţunamiului, pînă cînd postcalculul nu va fi gata. Este vorba de o temporizare a rezultatului cantitativ de doar 3-5 minute, răstimp în care, mai bine tragi o sperietură degeaba, şi o iei la fugă, decît să stai relaxat şi să te ia apa.
13 iunie 2011 EDIT(MM): În unele locuri, conformaţia terenului a favorizat creşterea cotei valului la valori incredibile: 40m şi peste.
––––––––
* Durata lungă, de peste 5 minute, sprijină ideea că, de fapt, au fost mai multe cutremure simultane, iar magnitudinea totală era imposibil de determinat într-un timp atît de scurt. Cifrele au fost ajustate de două ori (iniţial M7,9 apoi, M8,4 şi respectiv M9,0).
** Cei care au falsificat filmuleţul cu copilul, chipurile, „lovit” de Preşedinte, tocmai pe prima impresie au mizat. Lucru ce vădeşte natura propagandistică a postului Realitatea TV. Nu înţeleg de ce CNA încă se mai cîcîie să îi anuleze autorizaţia de funcţionare postului cu pricina, cînd, după 4000 de difuzări, e limpede că oficina nu serveşte Binele public.
★★ Tien-an-men – 22 de ani – Mesajul jandarmeriei române:Futu-ți morții mă-tii cu Basarabia mă-tii! (via George Simion)
După ce, în nemernicia lor, dădură mai an cu „caşchetele” după Preşedinte, jăndarii rămaşi în civil ca pentru incendierea autobuzelor premineriadei din 13 iunie 1990, cum ziceam jăndari se întoarseră la popor cu principiile zootehnice tradiţionale şi cu mijloacele din dotare: sudalma şi pulanul. Iată un exemplu:
via George Simion
În semn de solidaritate cu George Simion, mă consider dezlegat de promisiunea pe care le-am făcut-o unor jandarmi de a nu le publica feţele. Statul poliţienesc poate fi ilustrat cel puţin în .jpg:
Poza de mai sus nu are nimic anormal. Dar sper ca, prin publicarea cît mai multor probe AV cu reprezentanţi ai aparatului de represiune în acţiuni de interes personal* (şpăgi, abuzuri etc.) să facem ordine în forţele de ordine. Îi invit pe toţi cei ce dispun de probe, să mi le trimită. Le voi publica negreşit, ferindu-i astfel de abuzuri ulterioare din partea forţelor de represiune ale statului poliţienesc. Adresa este: bucataria_mea(la)yahoo.com.
–––––––
* intimidarea cu violenţă fizică şi verbală, avînd ca obiect însăşi publicarea sau nepublicarea imaginii exponentului organului de represiune, nu reprezintă o acţiune în interes public, ci una strict privată. Deci, fundamental abuzivă.
▲ Fukushima #1, #2 şi Tokai-mura – Raportul preliminar IAEA
Puteţi găsi aici toate rapoartele NISA în limba engleză. Cel mai nou este al 156-lea raport, din 1 iunie, ora 12.
▲ Cu abonamentul Radio-TV la Curtea Supremă
Un japonez a constestat legitimitatea, legalitatea şi constituţionalitatea abonamentului Radio-TV.
Motivaţia includea şi faptul că abonamentul a fost înfiinţat în lipsa sa, de către soţie. Tribunalul a constatat totuşi legalitatea abonamentului. Sentinţa a fost ulterior atacată la Curtea Supremă a Japoniei.
Azi, CSJ a decis că este raţional şi drept ca abonamentul să fie plătit. A fost respinsă şi excepţia de neconstituţionalitate prin invocarea art. 18 din Constituţie (articol ce interzice servitutea involuntară).
Prin sentinţa de azi, Curtea Supremă a creat un nou articol de jurisprudenţă constituţională. De asemeni, recunoscînd validitatea şi legalitatea abonamentului Radio-TV, indirect, CSJ a întărit factual şi principiul răspunderii solidare a soţilor.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
4 comments