Fără buletin

Zilele trecute dădui o fugă pînă în România. Unul din punctele programului fu să verific definiţia cetăţeniei. Cum o respectă statul român? Totodată, am încercat să văd în ce măsură actul de identitate este obligatoriu a fi purtat. Pentru aceasta, am făcut un mic experiment. Dar să vedem întîi: ce este cetăţenia?

Legatura juridico-politică permanentă ce există între stat şi persoana fizică se numeşte cetăţenie.

La alegerile pentru Parlamentul European am fost la secţia de votare din incinta Ambasadei României în Japonia. Am prezentat trei acte, din care unul expirat (paşaportul) şi două valide (certificatul de naştere şi cartea de identitate pentru străini).

Am avut prilejul să constat cu amărăciune că, încorsetat de o ordonanţă de urgenţă, de organizare a alegerilor, statul român nu respectă definiţia cetăţeniei. Pe scurt, mi s-a tăiat legătura politică cu statul român. Sau, în altă interpretare, dacă legătura politică nu mi s-a tăiat, ea nu a fost permanentă. Susţin că: fie legătura politică, fie atributul ei (permanenţa) mi-a fost negat(ă), deoarece nu mi s-a dat la mînă niciun act doveditor, în care să mi se motiveze de ce nu am fost lăsat să votez. Ceea ce mă îndeamnă să cred că inclusiv legătura juridică mi-a fost tăiată. Pur şi simplu am fost decăzut din calitatea de subiect de drept.

Dacă legătura politică mi-a fost în mod clar negată, rămînea doar să verific legătura juridică. Pentru aceasta, am făcut pe teritoriul românesc următorul experiment:

Material şi metodă

Cît am stat în România, în spaţiul public am purtat numai o copie după paşaportul CRDS, şi aceea denaturată. Am şters data naşterii şi cifrele corespunzătoare ei din CNP. Este un mod simplu de a circula fără grija că pierderea hîrtiei poate aduce necazuri. La nevoie, ceea ce deţin se poate îmbuca cu ceea ce ştiu, pentru a-mi reconstitui identitatea în faţa oricărui organ de control.

Mărturisesc, a fost greu să dau de un poliţist în Bucureşti. (vreme rea) Dar am găsit doi jandarmi ce îl chestionau pe un spălător de parbrize. Le-am făcut în mod ostentativ două poze cu un aparat foto foarte gălăgios şi i-am încitat astfel să mă legitimeze. Cînd m-au întrebat cine sunt, m-am prezentat verbal şi le-am arătat şi copia denaturată după paşaportul valabil. I-am lămurit repede că, dacă vor doar să mă legitimeze, iar nu să mă pedepsească, nu e nevoie să mă ducă la secţie. Le pot spune eu cifrele lipsă din CNP. Mai mult, prezentarea unei copii după actul de identitate nu reprezintă un refuz (care să cadă sub incidenţa 2.33) din L61/91).
Cu cele 6 cifre spuse de mine pe gură, au purces la identificarea mea in situ.

Au folosit un aparat din dotare, asemănător unui telefon celular, au intrat în baza de date de evidenţă a populaţiei şi s-au apucat să-şi noteze conştiincios pe carneţel seria şi numărul ultimului meu buletin de identitate. Le-am întărit afirmaţia că eu sunt eu, spunîndu-le, înainte ca ei să afle de pe ecran, numele străzii ultimului domiciliu din ţară, apoi i-am anunţat că ei notează seria şi numărul unui buletin anulat, şi că tot datele de pe copia paşaportului sunt cele actuale.
După ce au bombănit niţel, au încercat să mă oblige să şterg pozele. Nu am fost de acord, din moment ce ei erau persoane publice. Am motivat, pe drept, că pozele sunt pe gelatină, iar distrugerea filmului ar însemna ca ei să-mi violeze dreptul de proprietate asupra lui. Le-am promis în schimb că nu voi publica fotografiile. (le-aş putea publica denaturate, fără să spun data, ora şi locul.)
Ne-am despărţit în termeni neutri. Ei niţel uluiţi, eu, optimist.

Discuţie colaterală

Există o diferenţă mare între actul de identitate expirat şi actul de identitate anulat.
Actul anulat are un succesor, în timp ce actul expirat, nu. A te legitima cu un act de identitate expirat nu reprezintă un motiv de pedeapsă. Este caz penal doar legitimarea cu un act de identitate nul. O copie după un act de identitate este nulă de drept, dar nu este act. Deci posesorul nu poate fi pedepsit. Cetăţeanul are libertatea de a purta asupra sa cîte informaţii cu caracter personal crede de cuvinţă. Cine îi neagă această libertate are o problemă. 🙂

Concluzii

1) Tehnic, legătura juridică dintre stat şi cetăţean poate fi confirmată în timp real pe teritoriul românesc. Dar cum incinta unei ambasade a României este teritoriu românesc, iar tehnic, începînd cu 1 iulie 2009, consulatele pot obţine certificate de identitate printr-o linie securizată cu MAI (în interval de minute) legătura juridică poate fi confirmată şi în străinătate.

2) Nimic nu justifică un eventual refuz din partea comisiei de votare în cazul prezentării unui act de identitate expirat. Dimpotrivă, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal, şeful comisiei de votare devine punibil dacă nu-i permite alegătorului exercitarea dreptului său politic.

Aşadar, din moment ce legătura juridică este prezumată a fi continuă, şi tehnic poate fi confirmată în timp util, şi cea politică se prezumă a fi continuă.

Corolar

După cum ştiţi, secţiile de votare sunt păzite de poliţişti sau de jandarmi. Ei pot fi folosiţi la confirmarea identităţii electorului în cazul în care el se prezintă cu un act de identitate expirat sau chiar numai cu certificatul de naştere. Astfel, exploatarea bazinului celor 450.000 de electori din ţară, ce – într-un echilibru dinamic – au actele de identitate expirate, (şi a altor sute de mii de cetăţeni din străinătate, aflaţi în situaţie identică) ar da legitimitate sporită organelor alese ale statului. Pînă atunci, în permanenţă, pentru minimum 1 milion de cetăţeni români, orice regim rezultat din alegeri este ilegitim.

Alte implicaţii de drept constituţional

3) Toate actele normative, conform cărora, actul de identitate trebuie să fie în termenul de valabilitate, pentru ca cetăţeanului să i se permită exercitarea unui drept fundamental, sunt neconstituţionale.

4) Actul de identitate nu este un permis de pieton. Dreptul de a călători incognito este parte a dreptului de liberă circulaţie pe teritoriul românesc. Puteţi umbla liniştiţi cu o copie după CI în portofel. Cu calm şi cu o atitudine cooperantă puteţi trece de orice organ de control. Dacă sunteţi lezaţi, aveţi toate şansele să cîştigaţi procesul în contestare.

În viitorul apropiat voi examina constituţionalitatea obligaţiei şoferului de a purta şi permisul de conducere, şi buletinul de identitate. Dacă e firesc ca permisul să fie asupra şoferului, obiecţia mea se va îndrepta împotriva obligaţiei portului buletinului. Pentru început, vă sugerez să însoţiţi permisul de conducere doar de o copie după CI.

că