Fără buletin

Ce se poate face cu două tigăi

Posted in Chestii, Teste by Marius Delaepicentru on 2010/11/27

A venit timpul să schimb tigăile. Pe cele vechi, deşi jupuite, cu mînerele slăbite, parcă nu-mi venea să le arunc. Şi atunci, mi-a venit o idee. Să le folosesc drept forme de cozonac. Zis şi făcut. Le deşurubai mînerele şi gata formele. Hai, să le vedem la lucru. Ce capac înalt să le fac? Cel mai simplu a fost să le fac tot din tigăi. Din şase tigăi, la trei am ataşat cîte trei urechi de tablă, fixate cu şuruburi autofiletante. (v. pozele) Improvizai apoi un aluat de cozonac, pe care îl frămîntai într-o maşinărie de pîine, pe post de malaxor.

Reţeta este următoarea:

făină 400g
iaurt gras (15%) 100g
1 ou integral
1 gălbenuş
apă pentru corectarea viscozităţii (v. mai jos)
unt 30g
zahăr 65g
sare 2g
mirodenii (secret de fabricaţie)
drojdie de panificaţie 4g
unt de ungere a formei

Aluatul conţine trei feluri de emulgatori: lecitina din ou, mono- şi di-gliceridele din iaurt*) şi lecitinele din drojdia de panificaţie. Raportul solide-lichide l-am corectat cu 80 cc de apă, adăugată în prima fază a frămîntării.

Frămîntarea. Am pus în tuciul malaxorului toate ingredientele, mai puţin apa, untul şi drojdia. Am programat malaxorul pentru modul aluat de pizza, ce cuprinde fazele: amestecare uşoară (1 minut), preluarea drojdiei din buncăr (timp neglijabil), amestecare energică I (14 minute), odihnă I (10 minute), amestecare energică II (10 minute) odihna finală (10 minute). În total, 45 minute.
În minutul 4 al amestecării energice I (minutul minus 40), cînd aluatul era încă în stadiul de frecăţei, am adăugat 80 cc de apă, apoi am aşteptat ca aluatul să ia forma de bilă. În minutul minus 35 am adăugat untul, după care mi-am văzut de alte treburi.

Cînd ciclul din malaxor s-a încheiat, am scos aluatul pe o planşetă, am împletit o cosiţă, la lungimea de circa 65 cm, după care i-am dat forma de colac şi am pus-o în tigaia unsă şi făinată. I-am aşezat deasupra tigaia tri-urecheată, şi am lăsat „modulul” astfel obţinut să fermenteze 30 de minute la 37 de grade, şi alte două ore la temperatura camerei (pentru evitarea proteolizei).
Am copt cozonacul 30 de minute la 190℃-umed**), din care, primele 22 de minute, cu capacul pus.

Rezultatul se poate vedea mai jos. Am obţinut un cozonac de 26cm în diametru, înalt de 9,5 cm, cu volumul de circa 4 litri, în greutate de 765g la cald şi 745 după răcire. (densitatea medie, puţin peste 170 g/l.)

Iată cum, cu cîteva tigăi vechi am reluat producţia de cozonac, după 15 ani de pauză.

La ieşirea din cuptor


Capacul


După scoaterea din tigaie

Stivă

––––––-
*) De fapt, mono- şi digliceridele sunt emulgatorii din frişca nebătută.
O notă despre conservanţi, substanţe ce ar putea inhiba creşterea drojdiei: În ziua de azi e greu să găseşti lactate fără conservanţi. Dar cea mai bună dovadă a lipsei conservanţilor este ca produsul să fermenteze fără incidente, cu un microorganism cunoscut dar inocuu. De aceea folosesc la cozonac iaurt. Prepar iaurtul din lapte intergral (3,5% grăsime) şi smîntînă dulce (40% grăsime). Le amestec în proporţie de 2:1, Dau amestecul în clocot şi apoi îl răcesc. Fac astfel să dispară conservanţii. După răcire, însămînţez amestecul, cu iaurt pe bază de Bifidus sp. (Activia, pe româneşte) într-un raport de inoculare de 1:5 (foarte mare, în comparaţie cu rapoartul industrial 1:50-1:10) în aşa fel, încît să nu las nicio şansă de dezvoltare microorganismelor concurente. Las preparatul la fermentat în loc călduţ, peste noapte. Obţin astfel un iaurt gras, sau o smîntînă slabă (cum doriţi să-i spuneţi) materie primă foarte utilă într-o bucătărie.

**) 190℃-umed nu e nicio scofală. Pe fundul cuptorului termostatat la 190℃ pun un vas cu apă, în aşa fel, încît, în permanenţă să fie căldură umedă, necesară expansiunii aluatului. În aceeaşi idee, primele 22 de minute din timpul de coacere a cozonacului, şi primele 11 în cazul chiflelor, ţin un capac cît se poate de bine închis, dar nu etanş, deasupra tăvii. Dau capacul la o parte doar pentru a atinge gradul de brun dorit.

動労感謝の日

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2010/11/23

În Japonia, 1 Mai pică întotdeauna pe 23 noiembrie.

Fiul meu mi-a scris o picto-scrisoare. Iat-o!

Sărmăluţe cu smîntînă

Sărmăluţe cu smîntînă

Tata e,

Oishii shouri*) itsumo arigatou. Genki de ganbatte ne. Tetsu mo ouen shitoru kee ne.

Tetsu yori

–––––––
*) a vrut să scrie ryouri – (bucate), dar i-a ieşit ceva ce poate însemna victorie.

(traducerea aproximativă**)

Către tata

[Îţi] mulţumesc pentru bunătăţi(le) [pe care mi le faci] mereu. Să munceşti cu voioşie! (este o urare) …pentru că, nu-i aşa?, te susţin [moral] şi io.

De la Tetsu

Ţinînd seama că e ziua muncii, am preferat să traduc verbul ganbaru prin a munci, iar nu prin locuţiunea a se ţine tare, altminteri un corespondent ceva mai aproapiat. (n.trad.)

Scrisorile sunt adesea ilustrate. Se numesc ehagaki în cazul cărţilor poştale, şi etegami în cel al scrisorilor.

Scrisoarea reprodusă mai sus e pictată şi scrisă numai cu pensula, pe hîrtie confecţionată manual (washi) după procedeul tradiţional, ceea ce explică lipsa fasonului (vizibilă mai ales în partea de jos, dacă clicaţi pe imagine şi o măriţi la 100%). Hîrtia e folosită aşa cum iese din baia de depunere.

Despre text
Stilul este oral, în registrul familiar, la persoana a treia. Graiul este cel din Hiroşima, cu observaţia că particula finală ne (ce prezumă acordul receptorului faţă de cele spuse de emitent) nu este în forma regionalizată (no) ci în cea a limbii standard. Cînd particula ne apare de două sau mai multe ori în fraze consecutive, este semn de compasiune, empatie ş.a., Pe scurt, mediază comunicarea emoţională. Cam ca emoticoanele din ziua de azi.

–––––
**) Este destul de greu să transpui ceva dintr-o limbă sintetică într-una analitică. E cu atît mai anevoios, cu cît, în stilul oral, frazele sunt adesea scurtate strict la cauzală, restul rămînînd nerostit, subînţeles. De altfel, propoziţiile eliptice (fie de subiect, fie de obiect, fie de agent, fie de verb) sunt frecvente în exprimarea orală. Ca să poţi înţelege ceva trebuie să ştii dinainte cam ce ar vrea să spună vorbitorul. Uneori, elipsele au rol în transmiterea emoţiilor, sau chiar a poziţiei relative a interlocutorilor. Cel situat mai sus poate vobi mai scurt şi mai eliptic. Cel de jos, mai lung, mai complet şi mai prevenitor.

Tagged with:

● Cvorum

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2010/11/17

Cînd la un scrutin local (nu mai ştiu dacă cel din 2000 sau 2004) participarea la vot a fost sub aşteptări, iar tendinţa era clar descendentă, Ion Iliescu a venit cu ideea eliminării pragului minim de participare prezent în legea electorală de atunci drept condiţie de validare a alegerilor generale. Iliescu a propus relaxara condiţiei cu pricina, pentru a evita un blocaj (altminteri, încă de neevitat, conform legii referendumului).

Recent, Camera Deputaţilor a eliminat cvorumul din regulamentul şedinţelor Biroului Permanent. Tot pentru evitarea blocajului, de data aceasta, parlamentar.

Sofiştii nu au întîrziat să apară. Nu mai departe, Blănculescu (Ionel?) şi Alina Gorghiu o ţineau langa pe la televiziuni, cu: „principiul democraţiei”, (care principiu?) cu ameninţarea cu „dictatura”, cu „Marea Adunare Naţională”, cu „bampiru'”…şi cu alte cataclisme.

Le-aş aminti celor doi sofişti citaţi, precum şi altora, poate mai inteligenţi, că mandatul de parlamentar nu este unul imperativ. De aceea, pentru adoptarea unei decizii colective, niciuna din condiţiile prealabile nu trebuie să fie mai importantă decît cea minimală într-o democraţie: votul majoritar al CELOR PREZENŢI.
Nu poţi chiuli în numele propriei conştiinţe, dacă tu, delegat al poporului nu catadixeşti să te prezinţi cel puţin la şedinţele Biroului Permanent. Lipsa ta de acolo este interpretată ca acord prezumat pentru orice decizie ar lua-o cei prezenţi. Ai auzit? Cei prezenţi.

Dacă nu ar fi aşa, atunci, în numele simetriei, eu, Suveranul, ar fi trebuit să fiu obligat prin lege să particip la scrutinul prin care tu ai fost ales. Or, deocamdată cel puţin, votul popular nu este obligatoriu. Mandatul tău nu e imperativ, şi nici prezenţa ta la BP nu e necesară. Tu vrei să fii absent. Eşti liber să fii absent.

● Partidele ca persoane juridice de drept privat

Posted in Chestii, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2010/11/15

Pe cînd fierbea la Grivco cazanul cu sofisme,

Mihai Voicu spunea (octombrie 15, 2009 la 19:00):

Pentru ca presedintii precedenti nu au abuzat de Constitutie si au citit articolul acesta (103), ca si altele, in spiritul Constitutiei

Din spiritul Constituţiei rezultă că, la desemnarea premierului de către Parlament nu se recunosc majorităţile conjuncturale, ci numai majorităţile verificate electoral. Mai mult, Constituţia nu recunoaşte nici măcar majorităţi relative, ci numai majorităţi absolute sau, după caz, calificate. Mecanismele de deblocare a situaţiilor atipice există deja, (citate şi de Voicu). Situaţiile atipice se tranşează prezidenţial şi apoi parlamentar. Niciodată exclusiv parlamentar. Iar CCR a emis deja două ucaze pe tema asta.

În general, e bine să înţelegeţi că partidele sunt persoane juridice de drept public. Dintr-o încheiere, ce are loc între două sau mai multe persoane juridice de drept public, nu e obligatoriu să iasă ceva de drept public, decît dacă acea încheiere e (con)sfinţită printr-o decizie judecătorească. O alianţă/coaliţie neînregistrată la tribunal, şi neverificată electoral, se presupune apriori că e persoană juridică de drept privat, ceea ce excede cadrul legii partidelor. Iată de ce mogulii (persoane cu interese exclusiv private) stau deoparte în perioadele electorale şi îşi scot antenele la vedere cînd vine vorba de negocieri. Perioadele propice sofismelor bănoase, (chiar şi pentru liderii de sindicat) sunt cele dintre alegeri.

Aşadar, atenţie!, nu tot ceea ce negociază partidele (în spaţii publice sau private) ar fi obligatoriu şi automat ceva de drept public.

Ce facem atunci cînd o persoană juridică de drept public face înţelegeri cu una de drept privat? Ce valoare politică poate avea un pact încheiat între PSD şi un sindicat, sau între PNL/PC şi o organizaţie patronală? Pot fi pactele documente de drept public? Poţi fi solidar cu sindicatele la prînz, pentru ca în dupăamiaza aceleiaşi zile să votezi politic în Parlament? Vă las pe dumneavoastră să (vă) găsiţi schizoidia ce, de pildă, a stat la baza prezenţei active a preşedinteului PSD Ponta, la o demonstraţie sindicală în ziua votării unei moţiuni de cenzură.

Dacă se va găsi vreun pesedist care să mă contrazică, replica mea va fi următoarea: Dacă, să zicem, un pact sau o acţiune comună dintre PSD şi sindicate se consideră document sau fapt de drept public, atunci, liderii de sindicat TREBUIE să-şi facă publice averile. Corect? Corect. Atunci, de ce PSD a iniţiat proiectul de lege prin care vrea să ascundă averile liderilor de sindicat?

%d blogeri au apreciat asta: