● Suveică cu Săvuică
Zilele trecute, îndemnat de un prieten ce, ca şi mine, face buci pe Facebook, intrai să văd ce agramatisme mai secretă ex-ministrul IMM-urilor, „conservatoarea” de rit parvenistic, Grapini. După ce mă crucii bine, dădui peste o serie de fotografii trase la o gală de premiere, cică a ambasadorilor turistici ai României. Ediţia a II-a, după cum aflai ulterior. O frecţie tradiţională, sforăitor-patriotardă. Bine, inflaţia de gale laménate şi de ceremonii de premiere pentru cea mai… „exquisită” producţie de muşeţel la hectar, întru prostirea naţiei, nu mă mai surprinde. Că doar e ţara impostorilor guvernamentali şi mediatici. La sindrofia de care zic, organizatorii fură doi: MAE şi algoritmicul minister al IMM-urilor, ex-păşunat de protejata voiculescului.
Îmi atraseră atenţia cîteva obiecte comune (v. foto): 1) operatoarea – o bine-dezvoltată tînără, din aceea veşnică – le înmîna „laureaţilor” 2) cîte două exemplare ale unei reviste. Încet, încet, buchisii şi titlul revistei: Etiquette. Fuga!, la motorul de căutare… Ocazie cu care aflai şi numele operatoarei: Dana Săvuică, ridicătoare de moral priapic, de vreo 15 anişori, de când vîrî mustăţile iepuraşului Playboy în conştiinţa şoferului danubiano-pontic de tir.
Mă rog. Nefiind la curent cu „viaţa culturală” din România, mi-am zis că lipsa ambalajului şi a fundiţei s-ar datora faptului că obiectul cultural ar aparţine tot breslei turismului, căci a „tirismului” sigur nu era. Ca să n-o mai lungesc, formula matematică este: Etiquette ∈ Danei Săvuică, la rîndul său, exterioară turismului.
Ce naiba caută asta cu marfa terţă într-o instituţie publică, la o ceremonie publică?, mi-am zis.
Din agenţiile de ştiri scosei că Dana Săvuică tocmai fusese recrutată de Maria Grapini în ministerul IMM-urilor. Şi e pe statele de plată.
Carevasăzică, o persoană privată îşi promovează, fără perdea, fără ruşine, produsele comerciale*), într-o instituţie publică, posibil chiar pe bani publici.
Orice om dintr-o ţară civilizată ar fi remarcat oarece defecţiuni la „maşina de cusut” cu aţă albă:
Descoasem…
I) Conform cărui Cod de conduită/ etic şi de integritate** un consilier de ministru poate împărţi materiale promoţionale terţe?
II) În cazul în care distribuţia materialelor promoţionale se face în condiţii de legalitate, sub ce formă sunt împărţite acestea? Fac ele obiectul unei sponsorizări? De către cine? De către persoana care ocupă funcţia de consilier al ministrului? Şi mai ales către cine? Către ministerul la care distribuitoarea tocmai este angajată? Şi nu într-o funcţie oarecare, ci de consilier de ministru.
III) Dacă nu ne încadrăm în niciuna din situaţiile I) şi II), şi, Doamne fereşte, materialele respective să fi fost achiziţionate de minister, în ce condiţii a fost făcută achiziţia? Este cumva vorba de o achiziţie directă? Adică, Dana Săvuică cumpără direct de la Dana Săvuică?
Similitudini
Cazul îmi seamănă tot mai mult, atât prin schema de personal, cît şi prin firul suveicii, cu cel petrecut de curând în antecamera altui ex-ministru (Mariana Câmpeanu) unde se lăsă şi cu o condamnare.
Aştept ca Agenţia Naţională de Integritate, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice şi/sau DNA, după caz, să clarifice consecinţele nemerniciei.
Ultima oră
Ambasadorii cultural-industriali ai turismului, premiaţi de scula voiculescului cu suveica etiquettă, primiră zilele astea, într-un cadru simplu şi înălţător, paşapoarte diplomatice. Dar despre discriminatoarele documente de identitate româneşti voi povesti cît de curînd. Lăsaţi-mi niţel timp pentru concentrarea veninului.
––––––––––-
*) Dana Săvuică se lăuda pe-nu-ştiu-unde că publică o carte ce se vîndu în 20.000 de exemplare. Mersi. La pachet cu revista Cancan. Nefericita! Crede că instituţiile publice sunt un fel de Cancan cu ţîţe mai mari.
**) Aflai că proteicul Minister al Industriilor deţine şi un Cod etic şi de integritate, în completarea celor deja existente, aflate în vigoare. La art.2 (b) scrie că interesul public e mai sus ca cel privat. Iar la 2(f) zice clar cum e cu avantajele morale şi materiale. Dar la art.11, restricţiile privind folosirea imaginii personale sunt şi mai severe. Pentru conformitate: http://www.minind.ro/minister/cod_etic_ME.PDF
● Acum e momentul să le faceţi viaţa grea
Azi, am observat o creştere uriaşă a hiturilor cu semnificantul: „pasaport romanesc” şi cu alte chestii care denumesc documente ce atestă dreptul la existenţă*). Românii din Canada par a fi cei interesaţi.
Bănuiala mea este că mulţi căpşunari (şi asimilaţi căpşunarilor) au paşaportul expirat, dar vor să meargă la vot. Sfatul meu este să se prezinte cu el expirat. Pentru detalii, recomand manualul de luptă, intitulat Scrisori către Florica.
––––––––––
*) spre deosebire de maidanezi, de balene şi de alte animale simpatice, omul nou găseşte firesc să nu îşi poată exercita drepturile fundamentale negative dacă nu arată buletinul sau dacă îl are expirat. Asta, pînă cînd politicienii vor găsi de cuvinţă să ne crotalizeze pe toţi, ca pe maidanezi.
● Scrisori către Florica (II) – Cum să conduci dialogul cu moluştele
Dragă Florica,
În scrisoarea precedentă, am încercat să îţi sugerez diferenţa fundamentală între felul în care ne autopercepem şi felul în care suntem percepuţi de către gardienii noştri. Desigur, noi suntem aceiaşi şi avem aceleaşi drepturi fundamentale, fie că avem sau nu buletin. Iar în ţările în care trăim, aşa şi suntem percepuţi de către autorităţi: eu≡eu. Drepturile negative se cer respectate chiar şi în lipsa buletinului. Mai problematic de înţeles e pentru mînuitorii noştri de pulan, pentru că ei au rămas prizonieri ai aceleiaşi mentalităţi de lagăr de concentrare, unde toate drepturie sunt pozitive, sau, mai rău, privilegii (categorie şi mai slabă). Pentru ei, eu-cu-buletin≠eu-fără-buletin. Pentru ei, eu-fără-buletin=nimeni. Să lămurim întîi ce înseamnă drepturi fundamentale negative.
Drepturile fundamentale negative sunt cele faţă de care statul nu are nicio legitimitate în a le tulbura, pentru că ele nu izvorăsc de la stat, ci din însăşi fiinţa noastră. Pentru a le restrînge (de regulă temporar), e nevoie întotdeauna de o decizie judecătorească sau de o lege specială. În baza drepturilor negative, statul există pentru că cetăţeanul există. Niciodată invers. Drepturile negative se consideră de la sine înţelese, iar exercitarea lor nu poate fi contestată decît dacă există proba contrarie. Dreptul la identitate, dreptul de vot, dreptul la viaţă, dreptul la cetăţenie sunt drepturi negative. Lipsa unui document de identitate la scrutin nu reprezintă o probă contrarie. Lipsa unei probe contrarii nu poate împiedica titularul să îşi exercite dreptul în cauză. Dacă nu ar fi aşa, ar trebui să mergem la MAI să ne reînoim pînă şi autorizaţia de respiraţie pulmonară.
Din dialogul ipotetic pe care îl voi ţese mai jos, vei deduce că, în cazul drepturilor politice (drepturi negative) legislaţia este dreaptă şi foarte coerentă axiologic. Cu excepţia tocmai a normelor de aplicare a legii de organizare a alegerilor. Cu ele şi cu capsomania aferentă vei avea de luptat la consulat. De fapt numai cu atributul:”…în termenul de valabilitate…”, dintr-o pîrlită definiţie a actului de identitate.
OK. Ne închipuim că ai ajuns la masa comisiei de votare şi prezinţi paşaportul expirat.
[ei] -Nu se poate.
[tu] -De ce? CNP nu mi s-a schimbat între timp.
[ei] -Nu se poate, că aşa scrie la lege.
[tu] -Cine votează la alegerile generale? Cetăţenii români, da? Din paşaport rezultă că sunt cetăţean român.
[ei] -De unde ştim noi că nu aţi renunţat la cetăţenie între timp?
[tu] -Din Monitorul Oficial. Sunt acolo listaţi toţi cetăţenii care au renunţat la cetăţenie. Eu nu figurez acolo. Dacă îmi arătaţi că eu nu mai sunt cetăţean român, atunci renunţ. Puteţi? Aveţi Dovada?
[ei] -Fugi doamnă de-aici! Cine stă să caute acum?
[tu] -Dacă nu puteţi demonstra că nu aş fi cetăţean român, atunci trebuie să mă lăsaţi să votez. pentru că dreptul de vot este un drept fundamental negativ. Eu aş putea să vă dau o palmă şi aş avea scuza că nu am ştiut că sunteţi om, ci robot, deoarece nu aveţi nici măcar ecuson din care să deduc că aţi fi un om cu drepturi fundamentale.
[ei] -Dar aşa scrie la lege.
[tu] -Legea e neconstituţională. Cetăţenia este un drept imprescriptibil. Punînd condiţia de valabilitate temporală, legea acreditează ideea că cetăţenia ar fi un drept prescriptibil. Este sigur neconstituţională. Şi scoţi un carton pe care ai printat cu litere mari:
CAPITOLUL IV
Dovada cetăţeniei române
Art. 22
(1) Dovada cetăţeniei române se face cu cartea de identitate sau, după caz, cu buletinul de identitate, paşaportul ori cu certificatul prevăzut la art. 20 alin. (4).
[tu] -Aşadar, nu se pomeneşte în lege despre vreun termen de valabilitate. Nici pentru buletin nici pentru cetăţenie. Sunteţi abuzivi. Şi scoţi următorul carton:
CAPITOLUL IV
Art. 23
În caz de nevoie misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României eliberează, la cerere, dovezi de cetăţenie pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate.
[tu] -Intră în obligaţia dv. să îmi eliberaţi dovada cetăţeniei, pentru a vota.
[ei] -Dar dumneavoastră aveţi obligaţia de a vă înoi documentele de identitate în timp util.
[tu] -Înoirea documentelor de identitate nu este obligaţie cetăţenească. Obligaţie cetăţenească, cel puţin moral, este să votez, iar dv. nu mă lăsaţi. Dv. sunteţi aici să rezolvaţi probleme sau să îmi faceţi probleme?
[ei] -Dar nu sunteţi în regulă.
[tu] -Mie, cînd stă să îmi expire permisul de conducere, sunt anunţată prin poştă cu trei săptămîni înainte. Nu e treaba mea să citesc termene de valabilitate. V-am trimis un mail în luna cutare la data cutare. Aveţi linia directă securizată cu MAI. Aveaţi datele mele personale şi puteaţi căuta şi singuri cînd îmi expiră paşaportul. De ce nu m-aţi anunţat? Cum să tragi fără somaţie? E ca şi cum m-ai condamna în contumacie, fără măcar să îmi trimiţi o citaţie. Stat de drept e România?
[ei] -Nu se poate domne! Nu există o lege pentru aşa ceva. Cum să ştim care pe unde stă?
[tu] -Înseamnă că staţi degeaba pe aici.
[ei] -Te dau afară!
[tu] -Ha! Atunci dă-mi şi o motivaţie, o sentinţă judecătorească prin care să îmi arăţi de ce nu mă laşi să votez. Te previn că intri pe terenul penal. (Şi arăţi următorul carton:)
Titlul IX – INFRACTIUNI ELECTORALE
Art. 385 Impiedicarea exercitarii drepturilor electorale
(1) Impiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercitiu al dreptului de a alege sau de a fi ales, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.
Articolul 385 este foarte inclusiv. Nu sunt exceptaţi nici măcar membrii comisiei de votare.
E drept, ei îţi pot opune art. 387:
Art. 387 Frauda la vot
(1) Fapta persoanei care voteaza:
a) fara a avea acest drept;
Ce observăm: dreptul de vot nu trebuie demonstrat de către tine, ci trebuie contestat de către ei. Lipsa sau expirarea actului de identitate nu înseamnă că nu ai dreptul de vot, deoarece la art. 36 din Constituţie, reluat în Codul Penal la art. 385(2) specifică clar cine nu are dreptul să voteze. Tu nu te încadrezi acolo. Şi chiar dacă te-ai încadra, sarcina probei cade la ei, nu la tine. Mai mult, a nega dreptul de vot cuiva doar pentru că are buletinul expirat înseamnă că în mod pervers, documentul de identitate reprezintă autorizaţie de cetăţean. Cetăţenia şi drepturile politice derivate din ea, nu trebuie autorizate. Ele sunt în fiinţa ta, iar nu în paşaport. Ei te consideră o carapace cînd tu eşti miez.
După cum vezi, dragă Florica, ai toate atuurile să îi bagi în aporie. Nu tu eşti în culpă ci moluştele consulare ce acceptă cu seninătate nedreptăţile.
Dacă ai nelămuriri, îţi stau la dispoziţie. În scrisoarea următoare vom vorbi despre false similitudini şi false argumente împotrivă, precum şi despre cum se combat ele.
(va urma)
(EDIT)
Bibliografie
*** Legea 21/1991 – a cetăţeniei, republicată.
*** Codul Penal 2009, art. 385, 386, 387
★★ Reputatului profesor Corneliu Bîrsan, judecător la CEDO
Domnule profesor Corneliu Bîrsan, judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului,
Este prima scrisoare pe care îndrăznesc să v-o remit. Este o scrisoare gata deschisă, pentru că ştiu că nicio autoritate din România nu deschide vreo scrisoare cu scopul de a-i analiza conţinutul din perspectiva Drepturilor Omului. Nici măcar Avocatul Poporului. (parol! am un teanc de rezoluţii, toate fofilactice)
Dumneavoastră sunteţi la CEDO pentru a face dreptate, şi de a face vizibil actul dreptăţii, aşa cum şi studenta dumneavoastră, judecător la CCR, doamna Iulia Motoc mottografiază englezeşte: Not only must Justice be done; it must also be seen to be done.
Am aflat despre necazul dumneavoastră şi vă sunt alături. E lumea rea.
Ce nu prea înţelg este de ce vă opuneţi prin proteste la Consiliul Europei si CEDO, pentru o chestiune de rutină, cum ar fi, nu-i aşa, o percheziţie? Aflu din presă că faceţi presiuni şi asupra CSM, să revoce ordinele de percheziţie. Cînd vă mai liniştiţi, v-aş fi recunoscător dacă mi-aţi spune şi mie cum aţi făcut, şi care sunt zonele erogene ale CSM, ca să încerc şi eu măcar un pic de presopunctură pe el/ea. Am atîtea de dezmierdat*!…
Domnule profesor Corneliu Bîrsan, noi, cetăţenii de gradul patru (spre cinci) suntem zilnic percheziţionaţi corporal de miliţia capitalistă, pentru simplul fapt că nu avem buletinul la noi atunci cînd mergem la cumpărături. (Oare nu a aflat poliţia că raţia de zahăr şi ulei nu se mai dă pe buletin?) Dacă credeţi că percheziţia la domiciliul dv. conjugal vă lezează demnitatea, sunteţi omul meu. Aşa este, domnule judecător. E ceva necurat acolo, iar procurorii vor să vă facă curăţenie. De ce nu îi lăsaţi?
Apropo de demnitate, scuzaţi-mi îndrăzneala, pe 7 iunie 2009 am făcut un experiment simplu: am mers la secţia de votare cea mai apropiată (900Km dus şi 900Km întors) unde am prezentat paşaportul expirat. Credeţi că am fost lăsat să votez? Nici vorbă! De ce?
Permiteţi-mi să vă prezint concluziile mele proprii şi personale, din perspectiva Drepturilor Omului:
1) paşaportul reprezintă un document de atestare a cetăţeniei (L21/1991 republicată). Refuzul de a permite exercitarea dreptului de vot în baza unui acte de identitate expirat duce în mod necesar la concluzia că actul de identitate este un contract de cetăţenie pe durată limitată, ceea ce acreditează ideea că cetăţenia este un drept pozitiv, discontinuu, prescriptibil, ceea ce, mai departe, contravine art. 15 (1) şi (2) din DUDO.
2) lipsa unei decizii judecătoreşti care să motiveze refuzul de a permite exercitarea dreptului de vot reprezintă o dovadă certă că omul nu este recunoscut ca subiect de drept, ceea ce contravine art.6 DUDO şi spiritului Preambulului DUDO.
3) prin condiţia valabilităţii actului de identitate în ziua de vot, OUG 97/2008 (care normează procedural procesul electoral) face inoperante inclusiv art.1(3) şi art. 22(1) din legea 21/1991 republicată, întrucît legea 21/1991 republicată nu face nicio referire la termene de valabilitate pentru actele de identitate la dovada cetăţeniei. Cum dreptul la cetăţenie este un drept negativ, în spiritul art. 15 din DUDO, sarcina probei contrare i-ar reveni de drept comisiei de votare sau organului de supraveghere poliţienească a procesului de votare.
4) nicio autoritate a statului român nu este în stare să deosebească un act expirat de unul nul. Actul expirat devine nul numai şi numai în relaţia cu drepturile pozitive şi cu privilegiile. În toate celelalte cazuri, actul expirat este valabil pentru atestarea continuităţii drepturilor negative. Sunteţi de acord, nu? La nevoie vă pot documenta cu două precedente.
Domnule profesor Corneliu Bîrsan, judecător la CEDO, avînd în vedere autosesizarea pe care aţi făcut-o în legătură cu percheziţia la domiciliul conjugal, vă rog, dacă mai aveţi drum la CEDO, puneţi o vorbă şi un protest şi pentru mine. Ne înţelegem noi cumva. Atît dumneavoastră, soţia dumneavoastră cît şi eu suntem trei oameni lezaţi profund în demnitate.
Vă rog să mă iertaţi că îndrăznesc să vă contactez pe căi informale, dar am văzut că merge şmecheria. (Sincer, nu am ştiut că se poate merge direct la CEDO, fără a mai trece prin pivniţele, strungile şi mulgătorile Justiţiei.) Desigur, o fac în numele dreptăţii, pentru că nici dumneavoastră văd că nu prea le aveţi cu legalitatea şi cu procedura. Nu-i nimic. Ne privatizăm împreună. Eu am făcut-o deja. Am fondat propria mea republică, intitulată Republica Marius Mistreţu-Balc. Balc de la Balcani. Teritoriu cu statut de protectorat japonez. (La rîndul meu, am notificat MAE cu privire la noul meu statut de drept internaţional public. Şmecheria procedurală la convertirea din subiect de drept internaţional privat în entitate de drept public o găsiţi aici).
Cu speranţa unei reforme radicale a sistemului de pile relaţii şi cumetrii în Justiţia pe ramură, vă doresc succes în activitatea profesională şi didactică.
Al dumneavoastră,
Marius Mistreţu – cîrciumar
Hiroşima
EDIT:
În atenţia CSM
Domnilor, vă previn că dacă veţi fi sensibili la proteste profesorului Bîrsan, şi veţi încerca să stînjeniţi în vreun fel, libera circulaţie a acestei scrisori, vă previn încă de pe acum, că orice tentativă de intimidare exercitată asupra mea se va solda cu multiplicarea blogului de faţă. Am distribit deja baza de date. Ea va putea fi reconstituită în 10 minute în 10 alte locuri. Sunteţi perspicace şi puteţi extrapola. Vă rog, pe la y=100x să vă opriţi pentru a nu vă face de rîs la y=1000x.
Nu puteţi intimida cît putem noi multiplica.
😀
––––––
* a dezmierda vine de la îndepărtarea prin giugiulire, cu sau fără ţesală, a balegii de pe crupa şi ţîţele vitei. De la (lat.vulg.) mierdo (căcat).
● Aberații birocratice (via Sare’n ochi)
Din nou, o antiteză grăitoare pentru natura profund poliţienească a statului român.
● Socialistul Crin Antonescu: Cetăţenia este un moft
Nici nu apucă chirurgul Voiculescu să scoată copcile din sutura socialiştilor cu naţional-liberalii, operaţie de „depistare a cadrului”, prin care securistul neamului dădu formă unei lighioane politice numite simply USL, cînd, liderul hemicefal Crin Antonescu se şi trezi antracit din narcoză, vorbind dialectal în dodii socialiste de Carbonifer tîrziu. Recentul interviu acordat de Crin Antonsecu Gazetei Româneşti (scuzaţi typo) vădeşte o mentalitate profundă, specifică zbirilor penitenciari exasperaţi de faptul că deţinuţii încă mai respiră. Prin acreditarea şmotrului censitar ca bază de eligibilitate pentru dreptul de vot, Crin nu face decît să devină ventrilocul lui Iliescu – Ion Iliescu: cetăţenia – o vorbă de dînşii inventată… În inocenţa sa retorică, Crin a încercat să spîrcîie parafraz un panseu, dar ieşi una porumbella panseluţa din categoria: Cine nu papă bătăturică nu suge ochişor. Sunt curios ce părere are stimabilul parlamentar european, soţia gînditorului, despre exocrina endocrina ieşire a umoralului său soţ.
I-aş sugera lui Crin să se ia IMGB-şte de mînă cu Brînză – William Brînză – autor al mai multor gugumănii normative, cum ar fi uiumul de 1% perceput căpşunarilor pe remitenţele în sînge, transpirate spre ţară. O dublă impozitare motivată sofist şi oligarhic-umanitar. Crin ar putea să îl susţină pe acelaşi WB în promovarea proiectului de contingentare a exportului de cetăţeni în viu, prin scumpirea taxei consulare la depunerea cererii de renunţare la cetăţenia română, aliniindu-se astfel viziunii zootehnice despre lume şi viaţă a mentorului său, Ion Iliescu.
A pune banii în mod firesc, acolo unde ţi-e gura, iar nu unde ţi-e şpăgarul de partid şi de stat, duce, în viziunea mareşalissimului, la activarea art. 53 din Constituţie. Numai pentru atîta lucru? Dar, ce vorbesc? Dacă doar expirarea buletinului provoacă o cataclismă comparabilă, ce să mai zic de impactul altor propuneri de salvare a statului poliţienesc de inspiraţie plutocrată?
I-aş face lui Crin propunerea ca, înainte de a se îndesa ca muta-n clanţă, să se gîndească la faptul că, dacă partidul său, aşa mutant şi ticălos cum este, este oficial o persoană juridică de drept public, tot aşa, cetăţeanul este o persoană fizică de drept public. Dacă îi pretinzi cetăţeanului să îşi plătească (dublul) impozit pentru a-i permite să voteze, atunci, şi tu, ca partid politic, ar trebui să faci dovada plăţii impozitului global pe şpaga severină şi similarele, pentru a putea fi ales. Altfel, se cheamă că faci discriminare pe criterii politice, din moment ce dreptul de vot este unul politic, parte fundamentală a dreptului public.
I-aş aminti lui Crin că, istoric, votul cenzitar este caduc. Îl cred pe Crin că are obiceiul să doarmă prelung, şi să chiulească cu stil, însă între timp, dreptul de vot a trecut din portofel, în fiinţa omului şi e un drept negativ, înscris şi în DUDO. Cum să îl condiţionezi ca pe raţia de petrol lampant, de plata cotei de mei, mătură şi ştevie, aşa cum făceau amicii bolşevici ai lui Crin cu „chiaburii”, înainte de cooperativizarea socialist-ştiinţifică? Cît de tîmpit să fii să îţi tai craca de legitimitate prin restrîngerea unui drept fundamental negativ?
În final, mi-aş face o mea culpa autocritică şi tovărăşească. Mă autoînvinuiesc de naivitate, atunci cînd i-am cerut lui Crin Antonescu să analizeze obligativitatea cărţii de identitate din perspectiva unui contract de cetăţenie oneros. Iertaţi-mă, l-am supraestimat pe Crin Antonescu. Nu îl duce mintea decît la mangle politice. Şi acelea, în haită.
● Unde este cetăţenia?
Zilele trecute dădui o fugă pînă în România. Unul din punctele programului fu să verific definiţia cetăţeniei. Cum o respectă statul român? Totodată, am încercat să văd în ce măsură actul de identitate este obligatoriu a fi purtat. Pentru aceasta, am făcut un mic experiment. Dar să vedem întîi: ce este cetăţenia?
Legatura juridico-politică permanentă ce există între stat şi persoana fizică se numeşte cetăţenie.
La alegerile pentru Parlamentul European am fost la secţia de votare din incinta Ambasadei României în Japonia. Am prezentat trei acte, din care unul expirat (paşaportul) şi două valide (certificatul de naştere şi cartea de identitate pentru străini).
Am avut prilejul să constat cu amărăciune că, încorsetat de o ordonanţă de urgenţă, de organizare a alegerilor, statul român nu respectă definiţia cetăţeniei. Pe scurt, mi s-a tăiat legătura politică cu statul român. Sau, în altă interpretare, dacă legătura politică nu mi s-a tăiat, ea nu a fost permanentă. Susţin că: fie legătura politică, fie atributul ei (permanenţa) mi-a fost negat(ă), deoarece nu mi s-a dat la mînă niciun act doveditor, în care să mi se motiveze de ce nu am fost lăsat să votez. Ceea ce mă îndeamnă să cred că inclusiv legătura juridică mi-a fost tăiată. Pur şi simplu am fost decăzut din calitatea de subiect de drept.
Dacă legătura politică mi-a fost în mod clar negată, rămînea doar să verific legătura juridică. Pentru aceasta, am făcut pe teritoriul românesc următorul experiment:
Material şi metodă
Cît am stat în România, în spaţiul public am purtat numai o copie după paşaportul CRDS, şi aceea denaturată. Am şters data naşterii şi cifrele corespunzătoare ei din CNP. Este un mod simplu de a circula fără grija că pierderea hîrtiei poate aduce necazuri. La nevoie, ceea ce deţin se poate îmbuca cu ceea ce ştiu, pentru a-mi reconstitui identitatea în faţa oricărui organ de control.
Mărturisesc, a fost greu să dau de un poliţist în Bucureşti. (vreme rea) Dar am găsit doi jandarmi ce îl chestionau pe un spălător de parbrize. Le-am făcut în mod ostentativ două poze cu un aparat foto foarte gălăgios şi i-am încitat astfel să mă legitimeze. Cînd m-au întrebat cine sunt, m-am prezentat verbal şi le-am arătat şi copia denaturată după paşaportul valabil. I-am lămurit repede că, dacă vor doar să mă legitimeze, iar nu să mă pedepsească, nu e nevoie să mă ducă la secţie. Le pot spune eu cifrele lipsă din CNP. Mai mult, prezentarea unei copii după actul de identitate nu reprezintă un refuz (care să cadă sub incidenţa 2.33) din L61/91).
Cu cele 6 cifre spuse de mine pe gură, au purces la identificarea mea in situ.
Au folosit un aparat din dotare, asemănător unui telefon celular, au intrat în baza de date de evidenţă a populaţiei şi s-au apucat să-şi noteze conştiincios pe carneţel seria şi numărul ultimului meu buletin de identitate. Le-am întărit afirmaţia că eu sunt eu, spunîndu-le, înainte ca ei să afle de pe ecran, numele străzii ultimului domiciliu din ţară, apoi i-am anunţat că ei notează seria şi numărul unui buletin anulat, şi că tot datele de pe copia paşaportului sunt cele actuale.
După ce au bombănit niţel, au încercat să mă oblige să şterg pozele. Nu am fost de acord, din moment ce ei erau persoane publice. Am motivat, pe drept, că pozele sunt pe gelatină, iar distrugerea filmului ar însemna ca ei să-mi violeze dreptul de proprietate asupra lui. Le-am promis în schimb că nu voi publica fotografiile. (le-aş putea publica denaturate, fără să spun data, ora şi locul.)
Ne-am despărţit în termeni neutri. Ei niţel uluiţi, eu, optimist.
Discuţie colaterală
Există o diferenţă mare între actul de identitate expirat şi actul de identitate anulat.
Actul anulat are un succesor, în timp ce actul expirat, nu. A te legitima cu un act de identitate expirat nu reprezintă un motiv de pedeapsă. Este caz penal doar legitimarea cu un act de identitate nul. O copie după un act de identitate este nulă de drept, dar nu este act. Deci posesorul nu poate fi pedepsit. Cetăţeanul are libertatea de a purta asupra sa cîte informaţii cu caracter personal crede de cuvinţă. Cine îi neagă această libertate are o problemă. 🙂
Concluzii
1) Tehnic, legătura juridică dintre stat şi cetăţean poate fi confirmată în timp real pe teritoriul românesc. Dar cum incinta unei ambasade a României este teritoriu românesc, iar tehnic, începînd cu 1 iulie 2009, consulatele pot obţine certificate de identitate printr-o linie securizată cu MAI (în interval de minute) legătura juridică poate fi confirmată şi în străinătate.
2) Nimic nu justifică un eventual refuz din partea comisiei de votare în cazul prezentării unui act de identitate expirat. Dimpotrivă, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal, şeful comisiei de votare devine punibil dacă nu-i permite alegătorului exercitarea dreptului său politic.
Aşadar, din moment ce legătura juridică este prezumată a fi continuă, şi tehnic poate fi confirmată în timp util, şi cea politică se prezumă a fi continuă.
Corolar
După cum ştiţi, secţiile de votare sunt păzite de poliţişti sau de jandarmi. Ei pot fi folosiţi la confirmarea identităţii electorului în cazul în care el se prezintă cu un act de identitate expirat sau chiar numai cu certificatul de naştere. Astfel, exploatarea bazinului celor 450.000 de electori din ţară, ce – într-un echilibru dinamic – au actele de identitate expirate, (şi a altor sute de mii de cetăţeni din străinătate, aflaţi în situaţie identică) ar da legitimitate sporită organelor alese ale statului. Pînă atunci, în permanenţă, pentru minimum 1 milion de cetăţeni români, orice regim rezultat din alegeri este ilegitim.
Alte implicaţii de drept constituţional
3) Toate actele normative, conform cărora, actul de identitate trebuie să fie în termenul de valabilitate, pentru ca cetăţeanului să i se permită exercitarea unui drept fundamental, sunt neconstituţionale.
4) Actul de identitate nu este un permis de pieton. Dreptul de a călători incognito este parte a dreptului de liberă circulaţie pe teritoriul românesc. Puteţi umbla liniştiţi cu o copie după CI în portofel. Cu calm şi cu o atitudine cooperantă puteţi trece de orice organ de control. Dacă sunteţi lezaţi, aveţi toate şansele să cîştigaţi procesul în contestare.
În viitorul apropiat voi examina constituţionalitatea obligaţiei şoferului de a purta şi permisul de conducere, şi buletinul de identitate. Dacă e firesc ca permisul să fie asupra şoferului, obiecţia mea se va îndrepta împotriva obligaţiei portului buletinului. Pentru început, vă sugerez să însoţiţi permisul de conducere doar de o copie după CI.
că
● Japonia – Morţii vii, dar nu şi viii morţi
O problemă cu care se confruntă autorităţile japoneze este numărul mare de morţi vii. Adică de persoane moarte demult, dar care nu au fost radiate din registrele de stare civilă. Profit de faptul că, după mai bine de două luni, ştirea a apărut pe piaţa românească, pentru a alunga o parte din interpretările senzaţionaliste.
Dar înainte de orice discuţie, vă propun să citim ştirea:
Catalina Ciociltan HotNews.ro – Vineri, 10 septembrie 2010, 22:57
Mai mult de 230.000 de cetateni japonezi care figureaza in registrele publice ca avand cel putin 100 de ani nu pot fi gasiti si se presupune ca au murit cu mult timp in urma, potrivit unui sondaj al guvernul japonez publicat, vineri, informeaza FoxNews. Un sondaj efectuat la nivel national a relevat ca 234.354 de centenari au fost listati ca fiind in viata, insa domiciliul lor este necunoscut, au declarat reprezentanti ai guvernului japonez.
(…)
In august, Ministerul Justitiei a ordonat o revizuire a registrelor potrivit carora aproximativ 77.000 de oameni ar avea cel putin 120 de ani si 884 de oameni care ar avea 150 de ani.
Trebuie întîi să notăm că, în secolul XX, Japonia a trecut prin mai multe catastrofe naturale şi geopolitice. Nu mai zic de catastrofele sociale, din care evidenţiez emigraţia masivă spre Americi, precum şi migraţia internă, în căutarea unui loc de muncă. Prin anii ’50-60 circula chiar o vorbă - După război, munca departe de casă*) – ce punea pe acelaşi plan cei doi agenţi de destrămare a comunităţilor.
Niţică istorie:
În Era Edo, şi chiar înainte, evidenţa populaţiei o ţineau templele. Nici nu era greu. Oamenii călătoreau rar înafara satului iar adresa din registru coincidea cu „viza de flotant”. Societatea era împărţită în patru caste. Mai exista o categorie neînregistrată nicăieri, numită buraku sau eta hinin oameni ce desfăşurau activităţile considerate înjositoare: măcelărie, gunoierit, tăbăcărie, strîngerea cadavrelor ş.a. Reformele de la sfîrşitul Erei Edo au abolit sistemul de caste, iar eta hinin a fost încetăţenită cu drepturi depline.
Aşadar, înregistrarea sistematică, nediscriminatorie, datează de aproape 150 de ani. Abia de atunci încoace putem discuta de statistici demografice cu oarecare grad de precizie. Precizie alterată totuşi de multele catastrofe. Cînd la cutremurul din 1 septembrie 1923 mor oamenii cu zecile de mii, şi alte sute sau mii de coreeni sunt linşaţi ca urmare a zvonului că din cauza lor s-a iscat cutremurul, se poate întîmpla ca mii de familii să fie stinse înainte ca vreun membru să apuce să vină la primărie cu certificatele de constatare a decesului. În datele publicate de MOJ, cîteva sute de centenari sunt de-o seamă cu Eminescu. E foarte probabil ca ei să fi murit cu mult înainte de inventarea calculatorului electronic.
La fel, cînd eşti în Tokio, ai doi fii morţi pe front, şi nu o ştii, iar pe deasupra trec de 106 ori în doi ani, escadrile de B29, ce-ţi toarnă în cap sute de bombe de cîte 1000 de livre, e foarte probabil ca familia ta să fie una din zecile de mii condamnate la extincţie. Nu mai zic de zecile de mii de colonişti refugiaţi din Manciuria, părinţi epuizaţi de miile de kilometri de mers pe jos, ce îşi încredinţau copiii pe la localnici, apoi mureau două sute de kilometri mai la miazăzi, în timp ce registrele populaţiei îi aşteptau în ţară.
Bazele teoretice ale onticii administrative
Subtitlul e puţin preţios. Rog a fi iertat.
Sunt două forme de evidenţă a populaţiei: 1) forma negativă, prin care omul nu e considerat mort pînă cînd cineva nu o declară, şi 2) forma pozitivă, prin care absenţa semnelor periodice de viaţă duce la gestionarea persoanei ca moartă/ dispărută/ evadată (veţi vedea mai jos de ce „evadată”).
Evidenţa negativă a populaţiei e caracteristică statelor de drept, ce, în sistemul de drept fac de multe ori abstracţie de durata raţional-maximă de viaţă a omului. Aşa se face că, în SUA, pedepsele cumulate, de pildă, nu au o limită superioară de ani. Mai mult, omul este considerat formal ca avînd mai multe vieţi, ceea ce justifică statutul de „poli-vieţaş”. Poţi fi graţiat pentru o închisoare pe viaţă, dar îţi mai pot rămîne două, dacă ai avut trei condamnări pe viaţă. Observaţi că în Japonia, Ministerul Justiţiei este responsabil de registrele de populaţie, aşa cum îi şade bine unui stat de drept. A nu se confunda registrul de stare civilă cu registrul de domiciliu. Registrul de stare civilă este unic, comun pentru toţi membrii unei familii, iar adresa la care a fost înfiinţat, rămîne permanent în scripte, chiar dacă între timp ea a fost ştearsă de pe faţa pămîntului. Adresa actualizată poate fi aceeaşi cu cea din registrul familiei (în cazul sedentarilor) sau se poate schimba pe măsură ce individul migrează. Actualizarea adresei are doar scop practic. Oamenii, neavînd buletine, în cazul în care unul din soţi lucrează şi locuieşte în alt oraş, nu contează că soţul e înregistrat la o adresă şi soţia la alta. Îi uneşte registrul familiei. La nevoie, (rar e nevoie) Extrasul de registru de familie poate fi obţinut la cerere de la orice primărie, şi ţine loc de: document de identitate, certificat de naştere pentru toţi membri familiei, precum şi de certificat de căsătorie. Nu ţine loc de adeverinţă de domiciliu actualizat. Acela e un document distinct, ce, în viitorul apropiat poate fi obţinut nu numai de la primărie, ci şi de la unele reţele de magazine deschise permanent. La desprinderea fizică a unui membru din familie, sunt trei opţiuni: a) rămîne înscris în acelaşi registru. b) îşi înfiinţează registru separat c) intră în alt registru (prin căsătorie, adopţiune sau adopţiune însoţită de căsătorie).
Evidenţa pozitivă e mai degrabă asociată cu statele poliţieneşti, de unde şi multele pedepse legate de neîndeplinirea obligaţiei de prezentare la apelul de dimineaţă în faţa ghişeului, pentru: viza de flotant (ha, ha, viză pentru a locui în propria patrie?!), înoirea buletinului etc., sau pentru lipsa buletinului în buzunar la ieşirea din casă. Nu mai vorbesc că la vîrsta de 15 ani am fost amendat de miliţie pentru că nu aveam grupa sanguină pe buletin.
Desigur există şi forme mixte (în care Ministerul Adminsitraţiei şi Internelor şi Ministerul Justiţiei au atribuţii complementare) sau chiar evidenţa poliţienească mascată. Le dăm poliţiştilor grade civile şi clamăm că am demilitarizat evidenţa populaţiei. Mimăm statul de drept. Ai lipsit din lagăr la apelul de seară? Eşti declarat, de către Sonderkommando, evadat, sau mort, căzut în hazna .
Fiecare sistem are plusuri şi minusuri. Ca dovadă că nici sistemul pozitiv nu e mai breaz, o bună parte din harababura japoneză de azi se datorează chiar perioadei cît statul a fost unul totalitar. Nu mai zic de lipsa unei statistici riguroase asupra numărului de cetăţeni români ce trăiesc şi muncesc înafara României, deşi serviciul de Evidenţă a Populaţiei este încă sectar-poliţienesc, iar Registrul de Stare Civilă la primării (ambele în jurisdicţia MAI). Cum ar veni: te naşti, te căsătoreşti şi mori civileşte, dar între timp, eşti monitorizat miliţieneşte.
Alte surse de morţi vii
Problema registrelor de familie cuprinde şi cazuri precum cel al lui Bulă, cînd şi-a pus în geam bunicul mort, pentru a-l vedea poştaşul aducător de pensie. Însă ele sunt mai degrabă excepţia. Se cunosc şi asemenea situaţii. Într-un apartament, oasele tatălui unuia ce locuia în alt sector al metropolei au fost găsite după cîţiva ani într-un rucsac. În acest răstimp, fiul nu s-a sfiit să încaseze pensia tatălui. Întrebat de ce a procedat aşa, fiul a răspuns că nu a avut bani de mormîntare.
Pot fi şi cazuri la limita patologicului. Nu mai departe, dumincă (5 septembrie) HNK
a difuzat la TV un documentar ce prezenta un caz recent. Cu ani în urmă, un tînăr a fost nevoit să renunţe la viaţa socială, şi deci la cariera profesională pentru a-şi îngriji mama. După ce mama i-a murit, tatăl a căzut la pat pentru mai mulţi ani. Protagonistul a continuat să-şi îngrijească tatăl încă nouă luni după deces, deşi pe saltea, cadavrul se mumificase. Doar în urma semnalării făcute de vecini, autorităţile au intervenit. Aşadar, sunt cazuri şi cazuri. Se poate întîmpla ca cineva, după decenii de devotament, de absenţă a unei vieţi sociale active să-şi piardă simţul realităţii, înăbuşit de simţul datoriei. De aceea, omul nu a fost condamnat.
Un caz particular de dispariţie fără urmă este chiar dispariţia fără urmă. Cînd cineva are debite ce-l duc la faliment, poate alege între a-şi declara falimentul, sau a fugi de răspunderea patrimonială. Fuga se numeşte yonige (fuga în timpul nopţii). Astfel, fugarul poate trăi aproape liniştit, dacă nu are de-aface cu autorităţile. În schimb, nu-şi mai poate deschide niciun cont nicăieri, nu-şi mai poate înoi permisul de conducere, nu mai poate cumpăra niciun bun imobiliar, nu mai beneficiază de servicii medicale compensate. Totul, pe durata a 5 ani. Nimeni nu-i interzice însă să muncească, pentru că, pentru a munci nu e nevoie de acte de identitate sau de adeverinţe de cazier. Situaţia nu diferă mult de restricţiile ce i s-ar pune după un faliment cinstit. Nesiguranţa e mai mare. Uneori, chiar şi creditorii se lasă păgubaşi după un yonige, întrucît, dacă ar insista cu urmărirea fugarului se cehamă că e hărţuire, şi pică ei de inumani. Acuma, dacă între timp fugarul moare, sau se sinucide, se poate întîmpla ca moartea lui să treacă neobservată, sau cadavrul să nu poată fi identificat. Şi atunci, numărul morţilor vii creşte cu o unitate.
Se ştie că un număr necunoscut de cetăţeni japonezi au fost răpiţi şi duşi în Coreea de Nord. Cîţiva au fost repatriaţi în urma unor întortocheate negocieri. Aşadar, nici cetăţenii nerepatriaţi nu pot fi consideraţi morţi, chiar dacă, după 30 sau 40 de ani sunt indicii că ar fi murit. De ce? Oficializarea morţii lor în ţara mamă ar tăia baza de negociere cu statul răpitor. Ar face mult prea uşoară viaţa Coreei de Nord. Ar scuti-o de obligaţia de a recunoaşte o vină istorică.
În loc de concluzie
Dacă ar fi să optez pentru unul sau celălalt din sistemele de gestionare a registrelor populaţiei, aş alege sistemul negativ. Prefer ca, la o adică, statul să mă considere viu şi după moarte, decît să fiu viu, iar autorităţile să mă privească precum pe un mort, doar pentru că stau cu un paşaport expirat în mînă. Nu voi uita felul în care Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar în Japonia şi Singapore, domnul Aurelian Neagu m-a privit ca pe o fantomă administrativă, ce mai şi grăieşte nervos pe româneşte. Se petrecea pe 7 iunie 2009, cînd am fost la scrutin cu paşaportul expirat (problemă minoră) pentru care mi s-a refuzat exercitarea dreptului de vot. O asemenea ofensă nu se uită.
––––––––––
*) În original: 戦争のつぎ、出稼ぎ (sensoo no tsugi, dekasegi.)
BONUS
Iată una din posibilele cauze pentru care morţii sunt încă vii în scripte:
Structura populaţiei pe vîrste şi sex. Pe dreapta sunt femeile. Se observă cele două baby-boom-uri postbelice, cele două depresiuni din războiul sino-japonez şi respectiv WWII, umbra depresiunii WWII în deceniul 7, estompată la următorul ciclu reproductiv de scăderea generală a natalităţii, precum şi lipsa din grafic a celor peste 230 mii de persoane moarte vii. Excesul de femei centenare arată că metoda statistică a fost corectă. Pe axa X, cifrele se înmulţesc cu 10.000 pentru a afla valoarea absolută.
● Haideţi să cerebrăm statul (I)
După incidentul Tokio, cu scandalul pe care l-am iscat, autorităţile MAE au găsit o soluţie de compromis, pentru a nu se acoperi de ridicol prin recidivă. E drept soluţia a fost una pe genunchi, ce a omis din start simplitatea votului în baza CNP (reflectat de orice document în termenul de valabilitate, sau nu). Cum ziceam, mi s-a întocmit, cu titlu gratuit, un titlu de călătorie, în baza căruia am votat la alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie 2009.
Se pare că a fost o directivă a MAE, întrucît, am aflat de lăudabila productivitate în procesul de votare de la Paris, dublată de un număr impresionant de titluri de călătorie eliberate în preajma, şi în ziua, scrutinului. Excelenţa-Sa dl. Baconschi este un erou, iar nemernicia cu care a fost scălîmbat efortul echipei de la Paris i-a descalificat pe numiţii: Duvăz, Geoană şi Antonescu – Crin Antonescu – atunci cînd au contestat rezultatul votului, pe temei aerian-propagandistic. De altfel, în sprijinul „tezei fraudării”, lui Bogdan Niculescu Duvăz i-am trimis după alegeri şi o scrisoare olografă, pe care am lipit cîţiva floci şi o tăietură de unghie. Pentru analiza grafologică şi de ADN. 😀
Destul cu vorba! Vă propun să „vizionaţi” experimentul:
–– Original Message ––
From: Marius&Misa
To: CONSULAR
Sent: Thursday, November 19, 2009 1:49 AM
Subject: (UTF-8)
Stimaţi domni,
Deşi n-am înţeles de ce este nevoie de o identificare redundantă, vă mulţumesc pentru înştiinţarea telefonică de azi, prin care mi-aţi cerut să trimit fotografiile necesare (re)identificării persoanei în vederea exercitării dreptului de vot.
Am profitat de ocazie pentru a trimite şi cererea de eliberare a unui nou paşaport CRDS, împreună cu actele din opisul fotografic ataşat. Nu apar în fotografie, dar aveţi acolo, capsate, toate celelalte elementele necesare întocmirii dosarului. Vă reamintesc că identificarea mea în vederea eliberării paşaportului se află în custodia dumneavoastră de la 11 iunie 2009 .
V-aş fi recunoscător dacă pînă duminică veţi înregistra cererea, şi veţi scrie chitanţa, urmînd să achit în persoană costul tranzacţiei. Deoarece voi fi la Consulat numai duminică 22 noiembrie, iar luni Consulatul nu va fi deschis pentru public, am lăsat liberă rubrica destinată datei de înregistrare a cererii. O voi completa duminică. (Într-un viitor pe care îl doresc cît mai apropiat, sper că veţi fi de acord ca transferul pecuniar să se facă bancar. Pentru transparenţă şi uşurinţă.)
Am pus în joc cele mai importante documente de identitate pe care le posed. Experimentul vine să arate că este posibil schimbul de documente în deplină siguranţă, astfel încît, autorităţile române să pună oamenii pe drumuri de cît mai puţine ori. Dacă se poate, deloc.
Probabil, joi, cel tîrziu vineri dimineaţă, plicul vă va parveni. Numărul este 997469993026 şi poate fi urmărit în mod transparent, din orice punct al Globului, aici:
http://tracking.post.japanpost.jp/service/jsp/refi/DP311-00100.jsp?locale=en
[Edit] s-ar putea ca între timp linkul să fi devenit caduc. Nicio problemă! Ataşez mai jos extrasul de jurnal.
Stimaţi domni, vă rog, puţină bunăvoinţă. Fără sabotaj. Este în interesul tuturor, în special în perioade de epidemie virală. Vă mulţumesc.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Să vedem şi rezultatul experimentului.
–– Original Message ––
From: Marius
To: CONSULAR (consulatul din Tokio)
Cc: traianbasescu(la)presidency.ro
Sent: Thursday, November 19, 2009 5:26 PM
Subject: Experiment incheiat. Raport preliminar.
Procedeu de optimizare a circulaţiei documentelor în relaţia cu rezidenţii din Japonia
Cercetarea vine să arate cum poate fi înlocuită deplasarea cetăţeanului la ghişeele Administraţiei Statului, prin corespondenţa poştală jurnalizată.
Scop
1) Ieftinirea cheltuielilor administrative.
2) Economisirea capitalului pecuniar şi de timp al cetăţeanului.
3) Evitarea contactului interpersonal în perioade de molimă, invaliditate fizică sau psihică, lipsă de timp etc..
Material şi metodă
Într-un plic poştal înseriat, din clasa Expack500 (Japan Post) au fost introduse următoarele acte:
certificat de naştere în original, paşaport expirat, şase fotografii, o cerere de eliberare a unui paşaport CRDS în două exemplare, mai multe fotocopii după alte acte. Plicul a fost închis şi trimis de la Hiroşima la Tokio (904Km).
Plicul a fost înmînat personal, factorului poşatal itinerant, pe 18 noiembrie 2009, la ora 18:30, chiar în momentul în care golea cutia poştală. Etapele traseului au fost urmărite online, pe pagina Poştei Japoneze, în versiunea localizată pentru limba engleză. Au fost prelevate 4 probe screenshot, la 19 noiembrie 2009, orele: 13:13, 14:44, 15:04 şi 16:05 (proba finală). Pentru conformitate, ataşez versiunea finală a jurnalului.
La ora 16:15, după numai 45 de minute de la livrare, a fost primită de la destinatar (Consulatul din Tokio) confirmarea telefonică de primire.
Rezultate şi discuţii
Experimentul a reuşit. Autorul raportului a avut cu diverse alte ocazii, 72 de experienţe ca expeditor, şi 35 ca destinatar, ambele prin Expack500. 100% reuşite. Niciun rateu. Este de notat că, intuitiv, la acelaşi număr de deplasări în persoană (108 evenimente) probabilitatea de a rătăci/ pierde/ distruge un act este mai mare decît la expedierea lui prin poştă.
Pentru norme legale viitoare, este de examinat şi posibilitatea trimiterii la distanţă a imaginilor în mişcare cu titularul (ca dovadă că el e el, şi că e viu) precum şi transferul taxelor consulare prin virament, ambele proceduri, menite să înlocuiască prezenţa fizică la ghişeu.
Marius Mistreţu
Hiroşima
● Cutăriko-chan şi Cutărel-kun
Hiroşima – Bulevardul Păcii. Un ax est-vest, lung de 1,5Km şi lat de 100m, bordat de două promenade îndumbrăvite şi patru trotuare late. E zi de festival. Spre deosebire de omologul său din Ceauşima Bucureştilor, locul este animat. Un milion de oameni petrec. Circulaţia automobilelor e întreruptă. Salba de parcuri e tixită de corturi întinse pentru a feri echipele de dansatori costumaţi, de mitraliera soarelui de mai. Pe trotuare stau rînduite tarabele de bîlci. Miroase a sepie friptă şi a floricele de porumb.
Doi tineri îşi lasă micul bagaj pe iarbă şi se învîrt pe lîngă tarabe. La întoarcere nu-l mai găsesc. Cutăriko se enervează niţel. Dă precipitată telefoane şi-şi anulează cardurile. Totul merge repede. Cutărel face la fel, dar de la telefonul ei. Pe al lui îl săltase „găsitorul”. Merg amîndoi la cea mai apropiată gheretă de poliţie să anunţe incidentul. Ea constată că odată cu geanta i-au dispărut permisul de conducere şi carnetul de asigurări medicale. Dacă permisul nu-i poate ridica alte probleme decît imposibilitatea de a conduce un automobil timp de cîteva zile, cu carnetul de sănătate e mai problematic. Teoretic, el poate fi folosit ca document de identitate pentru contractarea unui împrumut la cămătari. De unde şi precipitarea în a-l declara la poliţie, pierdut. După ziua, ora şi minutul la care s-a făcut notificarea, niciun cămătar nu mai poate fi apărat de lege, în cazul în care un uzurpator ar încerca să folosească documentul şi ar reuşi.
Cutărel, român timorat, îşi pierduse demult buletinul de Hiroşima, dar nu îndrăznise să-l declare, neştiind unde e Monitorul Oficial al Japoniei şi cît e amenda. Fără să ştie săracul, că în Japonia nu e ca în România. Prinde însă curaj şi o însoţeşte a treia zi pe prietena sa la primărie. Se opresc pe drum la un automat de fotografii de paşaport. În cinci minute au pozele. Ajunşi la primărie, se legitimează fiecare cu ce are. El, cu paşaportul românesc, ea, cu factura de electricitate. Amîndurora li se pune aceeaşi întrebare: penultimul domiciliu?. Răspund. Şi cu asta intrară în legalitate. Procedura de anulare a carnetului de sănătate durează cît două clicuri şi trei zile pînă cînd noul carnet soseşte prin poştă la domiciliu. Cea de eliberare a buletinului de Hiroşima pentru străini, vreo trei clicuri. Şi gata. Nimic spectaculos.
(Discuţia, într-o postare viitoare)
Povestea este reală şi recentă.
● Cînd vorbeşte neîntrebat, cetăţeanul trebuie pedepsit
M-am întrebat adesea care sunt motivele pentru care relaţia dintre cetăţean şi administraţia de stat este atît de toxică. Încet, încet, am desprins cîteva principii ce guvernează, în spiritul lor, legile statului român în chestiunile administrative şi de drept civil.
Pentru fiecare afirmaţie de mai jos am scris cel puţin un articol pe blogul de faţă. Cine vrea, poate folosi instrumentele locale de căutare pentru a se convinge. Am preferat să menţin textul aerisit.
Statul uită repede. Cetăţenia română nu este prezumată
Dacă eşti cetăţean român trăitor în străinătate şi ai ghinionul să pierzi actele de identitate româneşti pe teritoriu românesc, eşti nevoit să mergi de la Satu Mare la Bucureşti pentru a obţine dovada că eşti cetăţean român. Cu alte cuvinte, pe lîngă umilinţa de a nu fi recunoscut de către statul român drept cetăţean român pe teritoriu românesc, eşti pus în pericolul de a fi arestat, luat la întrebări, abuzat de către orice tablajor.
Dacă ai buletinul expirat, nu ai voie să votezi. Nici în ţară, nici în secţiile din străinătate. Şi asta, contrar textului constituţional ce prevede clar condiţiile de interzicere a exercitării unui drept fundamental. Orice alt (pre)text nu poate fi decît abuziv. Nu însă în viziunea legiuitorului. Iar asta, pentru că cetăţenia nu e prezumată.
Din experienţe povestite, aflu că, dacă ai depus la vreo instituţie adeverinţa de cazier, iar dosarul tău trenează, custodele dosarului îţi va mai cere una, deîndată ce ea expiră. Iar dacă între timp îţi mai expiră un document de la dosar, iar trebuie să „intri în legalitate” în mod sisific.
Statul e suspicios. Omul e prezumat a fi un sclav mincinos.
Dacă, din motive obiective, nu poţi dovedi că tu eşti tu, orice autoritate a statului te poate contrazice. Îţi poate interzice orice drept, fără să fie pedepsită pentru persecuţia la care te supune.
Dacă nu ai buletin, şi nici părinţii tăi nu au avut, eşti pus să te deplasezi la locul de baştină pentru a-ţi dovedi cu martori identitatea, fără să să ţi se dea la mînă vreun act care să te exonereze de eventualele pedepse şi abuzuri la care vei fi expus în călătoria de dovedire a identităţii.
Dacă mergi la vreun consulat cu un act de identitate expirat, eşti mai întîi identificat şi abia apoi ţi se permite să depui cererea. Nimeni nu s-a gîndit la optimizarea schemei procedurale. Cererea de identificare(1) şi cea de eliberare a paşaportului (2) să fie primite împreună, iar dacă (unu la un milion) rezoluţia la (1) va fi „minciună”, (2) să primească „stop”. Nu. Pe niciun legiuitor nu l-a interesat ce pagube produce prin disjungerea procedurii în paşi mărunţi. Vom vedea mai jos şi de unde atîta dispreţ.
Statul nu prelungeşte tacit contractele.
Oricine ştie că un contract de închiriere poate fi prelungit tacit. Chiar şi convenţia de la Haga, de care face atîta caz legiuitorul, este un contract prelungit tacit. Însă, sub nicio formă, contractul de cetăţenie. Mint. Forme există, dar îmbracă aspectul sever punitiv*. Analizînd efectele devastatoare pe care le produc actele de identitate expirate/ pierdute/ distruse/ reţinute, ne dăm seama că ele nu sunt întocmite pentru a uşura existenţa cuiva, ci pentru a o complica. În ce scop? Vedem deja, iar dacă nu vedem, vom sistematiza materialul şi vom trage şi alte concluzii. Deocamdată vă invit să memoraţi următoarea…
Schemă de dresaj
Statul român nu recunoaşte instituţia cetăţeanului. Acolo unde o recunoaşte, (de ochii lumii) statul român nu recunoaşte dreptul cetăţeanului de a fi liber. Cînd prin vreo conjunctură norocoasă cetăţeanul devine liber, nu are voie să vorbească neîntrebat. Atunci cînd vorbeşte neîntrebat, cetăţeanul trebuie pedepsit.
––––––––––––––-
Veţi vedea în postările viitoare în ce măsură schema de mai sus face din statul român unul ilegitim. Un stat croit în folosul unei clase parazite. Vom descoperi că absenţa sau asfigmia simţului civic, şi a altor virtuţi, se datorează tocmai felului în care omul este dresat de către oligarhie, prin instrumentul statului sinucigaş de drept. (Trebuie să recunoaşteţi că orice stat din care lipseşte instituţia cetăţeanului este un stat sinucigaş.)
● Temă de reflecţie pentru toma-necredincioşii miniştri: Baconschi, Blaga, Predoiu
(enumeraţia din titlu este alfabetică)
Am rămas surprins de opacitatea, pe care o arată receptorii faţă de argumentul meu, conform căruia, o viză de şedere poate fi reînoită chiar dacă paşaportul este expirat. Un număr considerabil de interlocutori şi corespondenţi par loviţi cu leuca-n cap. Nu numai că nu admit, dar nici măcar nu încearcă să-şi imagineze cum ar fi posibil aşa ceva.
Deputatul Voinescu (fost consul la Chicago) se îndoieşte socratic şi pare a avea dificultăţi în a deosebi un drept, de un privilegiu. Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar Aurelian Neagu îmi zice în linii mari cam aşa: „fugi dom’le de-aici!”. Preşedintele Băsescu îmi spune părinteşte că în niciun stat civilizat nu sunt admise documente expirate. (Pe semne, Japonia nu e ţară civilizată.) Avocatul Poporului o ţine langa, precum colonelul Zangra. Eu îi vorbesc despre dragoste, el, despre caii săi. Într-o discuţie de pe un sait găzduit de Cosmin Alexandru, Horia Roman Patapievici, luat niţel pe nepregătite, nu a putut emite decît o vagă raţionalizare a obligativităţii unui act de identitate în termenul de valabilitate. (Din păcate, am pierdut link-ul, iar Google nu mă ajută decît cu cache. Vezi aici: Horia-Roman PATAPIEVICI pe 6 Octombrie 2009 ora 14:54) Afabil-ermeticul ministru Baconschi, ce nu pare a citi solicitări venite de la cetăţeni solitari, nu prelucrează decît loturi industriale, şi deci, tace semnificativ. Nu mi-a făcut nicio confesiune. Ceea ce mă pune în dificultate. De aceea, pentru a nu-i administra acest text pe inima goală, i-am pregătit şi o mică dizertaţie referitoare la pregătirea cosmologică a personalului consular. (Bine, nu mă iluzionez că Excelenţa-Sa va citi vreo literă.) 😀
Cum ziceam, cei mai mulţi rămîn inerţi, surzi şi orbi, de parcă le-aş povesti într-un dialect ultraviolet (nicio aluzie la Geoană). De aceea, mă ofer bucuros să ilustrez, în spectrul vizibil, cele spuse de mine, dar respinse aproape fiziologic de către slujitorii statului român.
Iată paşaportul vechi. Observaţi data expirării: 17 mai 2001.
Iată paşaportul nou. Observaţi data eliberării: 10 iunie 2003.
Aşadar, (conform mefienţelor ambasadorului Neagu) am fost „quasi-apatrid” mai bine de 2 ani. Vă propun să vedem acum, cînd, şi sub ce formă, am primit viza:
În imagine se pot citi: data depunerii cererii – 9 mai 2003, şi data eliberării vizei – 14 mai 2003. În partea de sus se observă o amprentă vagă a ştampilei petrecute, ca dovadă că hîrtia pe care a fost aplicată viza nu e un document fals, ci are pe semne un corespondent pe vreun cotor. Ştampila petrecută se poate vedea mai bine în imaginea următoare. Documentul nu are un număr de înregistrare la ieşire. Deşi minimalist întocmit, îşi este suficient
După cum observaţi, e o diploma ajustată la mărimea unui paşaport obişnuit. Se poate observa că formularul este prevăzut să suporte chiar mai mult de o viză (maximum 6), ceea ce arată că au fost imaginate şi situaţii mai lipsite de speranţă decît a mea. Probabil, Coreea de Nord a fost considerată etalonul de capsomanie administrativă, ceea ce e un punct bun pentru România.
Să vedem cronologia: Între mai 2001 şi iunie 2003, nu am avut continuitate paşaportă. Durata procedurii de înoire a vizei de şedere (9-14 mai 2003) este un subinterval netangent la limitele intervalului, întrucît, mai este anterior lui iunie. (de fapt, paşaportul nou mi-a parvenit în iulie, dar asta e altă sagă) În condiţiile date, o viză pe 3 ani, eliberată în 5 zile, trebuie să recunoaşteţi, este o probă, şi de operativitate, şi de încredere acordată aplicantului.
–––––––––
HOPA! (pauză de reclamă)
Despre ilustraţii:
Am extras imaginile din arhiva personală pentru situaţii de urgenţă (un stick USB hidroizolat 🙂 ) şi le-am denaturat pentru a nu intra în coliziune cu legea.
Cu excepţia certificatului de status de şedere (reţinut la Biroul de Imigraţie deîndată ce viza mi-a fost transpusă pe paşaportul nou) şi a buletinului de Hiroşima (între timp, reînoit) posed originalele.
Interzic folosirea imaginilor expuse aici, sau a părţi din ele, în alte scopuri decît fundamentarea de proiecte de acte normative ale statului român.
Dacă autorităţile române consideră necesar, le recunosc dreptul exclusiv de a folosi părţi din imagini pentru darea mea în urmărire generală. La cerere, pot furniza autorităţilor române, contra cost, chiar şi autoportrete actualizate, acurate şi cu rezoluţie mai mare.
Clientul nostru, stăpînul vostru!
(pentru a vă menţine sănătatea, consumaţi cît mai puţin zahăr, sare şi grăsimi. pam-pam!)
–––––––––
Vă propun acum să observaţi în ce condiţii mi-a fost eliberat buletinul de Hiroşima:
Observaţi data eliberării paşaportului, aceeaşi cu cea de pe paşaportul vechi (expirat în 2001) precum şi anul expirării buletinului: 2007 (am şters luna şi ziua, întrucît coincid cu data mea de naştere). 2003-06-01 reprezenta data expirării vizei vechi de şedere. Pe verso (nefigurat aici) se fac actualizările, într-un mod la fel de minimalist.
Scurtă prezentare: În fapt, buletinul japonez pentru străini nu face decît să reproducă unele date de identificare de pe paşaport, seria paşaportului, data eliberării, autoritatea care l-a eliberat şi felul vizei, la care se adaugă opţional: ocupaţia, locul de muncă ale titularului, după caz, numele soţului (soţiei) şi obligatoriu adresa. Cu alte cuvinte pe teritoriul japonez, documentul ţine loc şi de paşaport, şi de certificat de căsătorie, şi de buletin de identitate, şi chiar şi de adeverinţă de serviciu. Totul, în formatul 90x55mm. Dacă titularul nu are viză de şedere valabilă, se scrie acolo pe avers: „fără viză”. Pe scurt, pentru a dobîndi un buletin de identitate pentru străini, trebuie doar să ai un paşaport vizat, şi un domiciliu. Paşaportul şi viza (chiar expirate) nu trebuie să reflecte decît că titularului este una şi aceeaşi persoană cu cea de pe contractul de închiriere a locuinţei, sau de pe declaraţia unui colocatar.
Buletinul de Hiroşima e valabil 5 ani. Asta înseamnă că cel prezentat mai sus a fost eliberat în anul 2002, adică, fix în plină prăpastie paşaportă. Cu alte cuvinte, în anul 2002, cînd am fost la primărie să depun cererea de înoire a buletinului de Hiroşima, aveam paşaportul expirat de mai bine de 1 an. Ca de fiecare dată, am primit în locul buletinului vechi o hîrtie format A4, hîrtie ce a ţinut loc de buletin (fără poză) pe durata preschimbării (cca 14 zile). Aşadar, continuitatea buletină este aproape fără fisuri (un singur hiat, şi acela motivat, am avut în intervalul octombrie – decembrie 2007) în ciuda faptului că continuitatea paşaportă a avut două falii considerabile: una de 2 ani (v.mai sus) cealaltă de 1 1/2 ani (iunie 2008 – februarie 2010) iar de fiecare dată, buletinul mi-a fost eliberat ÎN BAZA paşaportului ce răspundea la întrebarea cine?/ cui?.
Concluzie şi completări
Aşadar, în intervalul de discontinuitate: 17 mai 2001 – 10 iunie 2003, statul japonez m-a băgat de două ori în legalitate, FĂRĂ SĂ-MI PUNĂ VREO ŞICANĂ(*). De ce? Dar e atît de simplu! Persoana umană nu expiră niciodată.
Ba, mai mult, la Biroul de Imigraţie nici nu a fost nevoie să mă prezint. N-am mai fost acolo de vreo 10 ani, deşi e situat la o aruncătură de bazooka de prăvălia mea. De fiecare dată m-a reprezentat un amic, scrib liber profesionist, reprezentant autorizat în chestiuni administrative. Nu a fost nevoie de nicio procură, de nicio hîrţoagă notarială pentru ca el să mă reprezinte la Biroul de Imigraţie. Culmea cumsecădeniei, nu mi-a luat nici bani pentru serviciile făcute. Zice: „io tot am drum încolo. Dă-mi şi cererea ta… Nu ai? Stai, că am io un formular.”
Temă pentru acasă:
・Comparaţi funcţionarii japonezi de la Primăria Municipiului Hiroşima şi de la Biroul Teritorial de Imigraţie cu conţopiştii de la Ambasada României în Japonia, care nu mi-au permis nici măcar să votez în nişte pîrlite de alegeri europene. (După ce umblasem 900 Km pe banii mei, m-am prezentat în persoană, am prezentat tot un paşaport expirat, întărit de certificatul de naştere. Răspunsul ugrovalah a fost: nţ!)
・Ghiciţii care din cele două state este poliţienesc, şi care un stat al oamenilor.
・Comparaţi normele legale ce guvernează cele două state în chestiunile administrative de evidenţă a populaţiei, şi descoperiţi fundăturile, prevederile: absurde, resentimentare, paranoice şi ofensatoare pentru cetăţean.
・Presupunînd că ar exista soluţie, într-o situaţie în oglindă, pe teritoriul României, calculaţi: amenda, taxele notariale şi de timbru, şpaga, totalul kilometrilor de fîţîială de la un ghişeu la altul, consumul de Rudotel şi paguba de timp a cetăţeanului străin. Exprimaţi totalul în lei/ viză şi respectiv lei/buletin.
–––––––––––––––
Dacă nu puteţi răspunde cerinţelor, sau vă simţiţi vexaţi de opinia generală despre funcţionarii şi legile statului român, vă sugerez să băgaţi maneaua cu suveranitatea statului. Aşa de tare-mi place!…
–––––––––––
(*) …iar dacă socotesc că în 1993 îmi expirase o viză de şedere cît eram încă pe teritoriul japonez, eliberîndu-mi un buletin de Tokio, în total, autorităţile japoneze m-au scos, în mod legal, de trei ori din (pardon!) rahat.
● 17 iulie 2009- Un plic de la Avocatul Poporului
În articolul Despre identificarea activă a persoanei am făcut o mică dizertaţie, în care am propus şi căile alternative de stabilire a identităţii persoanei, în spiritul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Am trimis textul către Avocatul Poporului. AvP e dominat încă de conformismul valah, după cum veţi constata şi din fibrosul răspuns afişat mai jos. (Pagina 1 şi jumătatea superioară a paginii 2). Răspunsul a venit de fapt şi la altă sesizare în care puneam problema constituţionalităţii procedurale a legilor votate în plenul camerelor reunite, şi care face obiectul unui articol din secţiunea Pagini. Deoarece răspunsurile nesatisfăcătoare ale autorităţilor îmi dau mîncărime în buricele degetelor, aplic mai jos răspunsul la răspuns, în care atrag atenţia şi asupra posibilităţii violării altor drepturi fundamentale, prin simplul fapt că buletinul e expirat. Dacă vrei să faci o nelegiuire legală, aştepţi ca virtuala victimă să rămînă fără buletin, apoi faci ce vrei cu ea. Vă îndoiţi? Aştepaţi numai niţel, şi veţi căpăta chiar argumente factuale, în două posturi ce deocamdată se află în ciornă.
–– Original Message ––
From: Marius
To: avp(la)avp.ro
Sent: Wednesday, July 15, 2009 5:00 PM
Subject: Raspuns ref.5888/2009
Stimată doamnă Erzsébet RÜCZ – Adjunct al Avocatului Poporului
Vă mulţumesc pentru răspunsul rapid la solicitările înregistrate cu numerele 5888 şi 5893/2009. În cele ce urmează mă voi referi doar la 5888 (identificarea persoanei).
Sunt de acord cu punctul dumneavoastră de vedere că cetăţeanul are şi obligaţii, nu numai drepturi, iar în multe situaţii, în relaţia stat-cetăţean, ceea ce constituie drept de o parte, este obligaţie de cealaltă, şi viceversa. Totuşi, dacă veţi privi cu atenţie, ceea ce susţineţi dumneavoastră este prioritatea obligaţiilor cetăţeneşti în dauna drepturilor cetăţeneşti. Mai devreme sau mai tîrziu, va trebui să admiteţi, acest fapt este incompatibil cu statul de drept.
O obligaţie poate decurge dintr-un drept, dar niciodată obligaţia neîndeplinită nu are puterea de a anula, nici măcar temporar, dreptul din care ea izvorăşte. De ce? Să luăm un caz ipotetic: în situaţia în care, cuiva îi expiră buletinul de identitate, ne putem prevala de neîndeplinirea obligaţiei de reînoire a actului de identitate, pentru a-i expropria locuinţa, chiar dacă titularul are intabulată proprietatea. Deschidem astfel o cutie a Pandorei. I-am putea lua viaţa cuiva pentru că nu are buletin de identitate. Îi putem refuza asistenţa medicală de urgenţă. Sunt de acord, o obligaţie poate condiţiona un privilegiu, în sensul împiedicării exercitării privilegiului, dar obligaţia nu poate tulbura sub nicio formă un drept, decît în condiţiile stipulate în Constituţie. Iar dreptul de vot prevalează în dauna obligaţiei, şi chiar trebuie să prevaleze, din moment ce este un drept fundamental. Altminteri, intrăm într-un iad, dacă nu cumva suntem încă acolo. Pentru a vă ajuta să vă faceţi o imagine mai clară, vă împărtăşesc sentimentul de similitudine cu lagărul de concentrare, unde, nu-i aşa, primează obligaţiile, în dauna drepturilor. În lagăr, ca să capeţi un blid de arpacaş, trebuie să-ţi îndeplineşti norma la tăiat de stuf.
Stimată doamnă RÜCZ Erzsébet, situaţia nu este disperată, dar trebuie lărgită semnificaţia sintagmei act de identitate valabil, în sensul abolirii gîndirii binare la evaluarea valabilităţii. Valabilitate vine de la valoare. Raţional, valoarea a ceva nu poate fi doar cea nominală, iar în secunda următoare expirării termenului de valabilitate, ea să devină nulă. Între cele două extreme sunt o mulţime de valabilităţi intermediare. De cîte ori nu aţi mîncat ceva cu termenul de valabilitate expirat? Mie mi s-a întîmplat de multe ori. Nu a fost grozav de gustos, însă mi-a ajutat să mă pot mişca şi gîndi. Cel puţin temporar. Ceea ce voi încerca să vă explic mai jos, se înscrie bine tocmai în ceea ce UE lasă la latitudinea examinatorului identităţii cetăţeanului.
Numele, data naşterii şi CNP nu-şi pierd valabilitatea decît odată cu decesul persoanei. Fotografia nu-şi poate pierde valabilitatea decît după minimum 10 ani de la emiterea actului. Paşaportul are valabilitatea de 5 ani pentru că e de aşteptat ca el să se umple de vize chiar înainte de termen, iar nu din motive neapărat „biometrice”. El poate fi folosit alţi 5 ani pentru identificarea statică a persoanei. Şi-apoi, dacă, să zicem, expirarea unui act de identitate echivalează cu evadarea din lagăr, datoria gardianului este să tragă întîi un foc de avertisment, înainte de a ochi picioarele fugarului. Aceasta se traduce în practică, prin înştiinţarea prealabilă a cetăţeanului, chiar de către autoritatea statului însărcinată cu eliberarea actului cu pricina, înştiinţare în care anunţă că actul de identitate al titularului este aproape de expirare. Ca o paranteză, eu însumi, cînd se apropie termenul de înoire a cărţii de identitate japoneze, primesc cu 21 de zile înainte, o carte poştală cu instrucţiunile necesare. O singură dată am întîrziat, şi totul s-a rezolvat printr-o scurtă notă explicativă, la a cărei întocmire a participat chiar funcţionarul primăriei. Dumnealui a observat că, în intervalul de înoire, nu mă aflam în Japonia. În Japonia, din motive de tehnologia securizării actelor, eliberarea unui CI durează 14 zile. În acest interval, cardul vechi se reţine la primărie, iar, în schimb, titularul primeşte un act temporar, o hîrtie format A4, fără fotografie, valabil pînă la eliberarea noului CI. Observaţi, vă rog, garanţia continuităţii. Mai mult, dacă în CI se strecoară o greşeală, aceasta nu atrage repetarea procedurii, ci, pe spatele cardului, toate corecţiile şi actualizările sunt consemnate. Aşa de pildă, cineva, nefamiliarizat cu limba, cînd a făcut cererea de eliberare a CI, a bifat căsuţa nepotrivită. Funcţionarul nu a observat eroarea, iar eroarea s-a perpetuat pe aversul CI, unde scria că titularul nu are viză de şedere*). N-a fost nicio problemă. Pe revers, eroarea a fost reparată chiar de către funcţionarul primăriei. Fără vreo penalitate. După cum vedeţi conceptul de toleranţă, specific societăţilor deschise, se extinde pînă în cele mai mici amănunte. Cuprinde inclusiv toleranţa la eroare. Totul, raţional, eficient şi fără frustrări de vreo parte sau de cealaltă.
Aşadar, eliminînd gîndirea binară şi reaua voinţă (ambele, extrem de costisitoare), şi punînd în loc raţiunea şi bunăvoinţa (care sunt gratis) deschidem exact intervalul de manifestare neîngrădită a drepturilor fundamentale. Ceea ce am susţinut în mica mea pledoarie este rodul experienţei mele de 16 ani de locuire într-un stat de drept. Vă rog, nu-mi ignoraţi experienţa, invocînd chiar legile şi atitudinea ce au făcut posibilă nedreptatea, pentru că, procedînd astfel, nu faceţi decît să alimentaţi nedreptatea.
Vă mulţumesc.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima–––––––––––––
*) În Japonia, expirarea unei vize de şedere nu reprezintă o piedică la eliberarea unui act de identitate. Nici măcar poliţia nu are dreptul de a reţine o persoană, doar pentru că are viza expirată. Alt organ este responsabil de rezolvarea ilegalităţii, dar nu poliţia.
AvP, conştiincios, mi-a înregistrat şi textul de mai sus, apoi mi-a răspuns:
În atenţia personalului consular – tînăr şi bătrîn – al MAE
Am fost adesea victima conformismului conţopesc al funcţionarilor de diverse extracţii. Vin cu tot felul de piedici legale, dar nu prea ştiu să explice care e originea lor. Răspund invariabil: „aşa scrie la lege”. Am hotărît să îndemn pe oricine să-şi arate nemulţumirea faţă de refrenul: „aşa scrie la lege”.
Reproduc mai jos textul unei scrisori adresate consulatului din Tokio.
Stimată doamnă S
Vă mulţumesc pentru operativitatea cu care aţi mediat eliberarea noului meu paşaport. Plicul mi-a parvenit în stare foarte bună.
Aş avea totuşi cîteva recomandări. Spre Binele dumneavoastră. Pe data de 22 noiembrie, cînd am depus actele, aţi avut un mare scrupul legat de starea mea civilă. Mi-aţi recomandat atunci să declar că sunt necăsătorit, întrucît, căsătoria mea nu este înregistrată în România, deci, juridic, nu există. Vă înţeleg scrupulul, însă se cuvine o mică discuţie pe tema aceasta. Ea pleacă de la întrebarea: de ce trebuie transcrisă o căsătorie?
Răspunsul conţopesc, este: aşa scrie în lege. Legea e rezultatul raţiunii. Nu este o lege bazată pe afect, nici pe iluminare. Nu e divină. De aceea, întrebarea trebuie să continue sub forma: de ce scrie aşa în lege? Aceasta este întrebarea ce cere un răspuns raţional. Iar răspunsul raţional „e două”.
1) Prima circumstanţă este ca statul de reşedinţă să permită dubla cetăţenie. Dacă ar fi numai aceasta, tot nu ar fi obliatorie transcrierea căsătoriei. Vom vedea mai jos de ce. A doua cauză pentru care trebuie transcrisă o căsătorie în România (conexă primeia) este eventualitatea schimbării numelui. Numai în acest caz, este posibil ca una şi aceeaşi persoană să deţină două paşapoarte pe două nume diferite. Legile internaţionale permit ca o persoană să deţină două paşapoarte, dar pe acelaşi nume. Aşadar, obligativitatea transcrierii căsătoriei trebuie dublu condiţionată: de schimbarea numelui, şi de permisivitatea statului de reşedinţă la dubla cetăţenie. Cînd numai una din condiţii este satisfăcută, nu este obligatorie transcrierea căsătoriei în statul de baştină. Nu sunt sigur asupra tăriei argumentului schimbării numelui. E posibil ca numai schimbarea numelui să atragă obligativitatea transcrierii căsătoriei.
2) A doua cauză posibilă, este apărarea moralei publice. O persoană căsătorită în străinătate, dacă declară că e celibatară, îşi deschide calea spre bigamie. Delict penal.
Am răspuns mai sus la întrebarea: de ce? . Să vedem, în cazul meu, care ar fi răspunderea ce ne-ar reveni (mie şi dumneavoastră) în legătură cu cele înscrise în cererea de paşaport. Vă rog să observaţi că niciuna din cele două condiţii de la punctul 1) nu e îndeplinită. Rămîne punctul 2) Şi acela respectat. Conscinţa e că, în virtutea declaraţiei pe propria răspundere, din 22 noiembrie 2009, în cazul în care Dumnezeu îmi ia minţile, şi vreau să mă căsătoresc şi în România, va trebui automat să dovedesc că nu sunt căsătorit în Japonia. Cu alte cuvinte, prin limitarea voluntară a opţiunilor matrimoniale, apăr şi morala publică. Dacă aş fi declarat că sunt necăsătorit (aşa cum mi-aţi sugerat) asta mi-ar fi oferit şi opţiunea bigamiei. Totodată, aş fi comis delictul de fals în declaraţii. Copia după cartea de identitate japoneză ar fi furnizat şi dovada falsului în declaraţie. Pentru că acolo scrie că sunt căsătorit, şi cu cine. Vina dumneavoastră ar fi fost instigare la fals în declaraţii. Aşadar, în cerere am declarat că sunt căsătorit, şi nu e necesar să o şi dovedesc printr-un act românesc. Procedînd astfel, am salvat şi morala publică, şi legalitatea, şi pe dumneavoastră de la un delict.
După cum vedeţi, doamnă S, depăşirea vîrstei lui de ce?, (4-7 ani) fără ca întrebarea să revină atunci cînd e necesar, atrage riscuri. Ceea ce v-am prezentat vine să arate că adevărul adevărat e mai important decît adevărul juridic.
Cu cele mai bune gînduri,
Marius Mistreţu
Hiroşima
● 15 iulie: i-am scris din nou ministrului Diaconescu
(Link scurt: http://wp.me/pKahb-1F)
Din nou, MAE
–– Original Message ––
From: Marius
To: ministru(la)mae.ro
Sent: Wednesday, July 15, 2009 2:38 AM
Subject: Memoriu_#2
Stimate domnule Cristian Diaconescu – Ministru al Afacerilor Externe
Îndrăznesc să revin cu un al doilea memoriu, cu speranţa că veţi întreprinde ceva în îndreptarea situaţiei mele, iar prin ricoşeu, şi a altor cetăţeni români aflaţi în situaţii similare. În memoriul din 18 iunie, trimis prin mail, vă făceam cunoscute consecinţele incidentului Tokio. Tot acolo vă rugam, domnule ministru, să trimiteţi la consulatul din Tokio, o derogare, pentru perfectarea prin poşta jurnalizată, a schimbului de documente, între mine şi consulat, în vederea obţinerii unui paşaport de cetăţean român cu domiciliul în străinătate, întrucît, am hotărît ca, în urma împiedicării de către autorităţile statului român, a exercitării dreptului meu constituţional de vot, să nu mai calc timp de 7 ani pe teritoriul românesc. Implicaţiile, domnule ministru, sunt lesne de înţeles.
Prin cererea de derogare v-am oferit, domnule ministru, ocazia să reparaţi o nedreptate. Au trecut mai bine de patru săptămîni de atunci, iar cu fiecare zi, domnule ministru, mi-aţi întărit bănuiala că aveţi cu totul alte priorităţi, şi că am avut dreptate să declar că nu mai calc pe teritoriul românesc, din moment ce mi s-a încălcat un drept.
Domnule ministru, prin tăcerea dumneavoastră de patru săptămîni, sunteţi în situaţia de a-mi fi încălcat deja un al doilea drept. Pe cel de a călători după voinţa mea. Personal, domnule ministru, în această privinţă, nu depind de bunăvoinţa dumneavoastră, decît în eventualitatea în care aş vrea să ies dincolo de graniţele Japoniei. Statutul meu de şedere în Japonia nu va fi în niciun fel tulburat de felul în care, domnule ministru, aţi găsit de cuvinţă să-mi ignoraţi cererea de derogare.
La o adică, pentru că, oricum, costurile pe care procedura actuală de eliberarea a unui nou paşaport le ridică la valori de-a dreptul neverosimile, vă anunţ, domnule ministru, că am sondat piaţa de acte false şi pot procura un paşaport fals la numai 1/3 din cît m-ar costa unul românesc.
Apoi, judecat din punct de vedere ecologic, exprimat inginereşte, la distanţa la care mă aflu eu însumi de consulat, cele trei drumuri dus-întors, parcurse cu automobilul, ridică emisiile carbonice specifice, la circa 27 tone CO2 per kilogramul de paşapoarte. Mai mult decît pentru obţinerea unui kilogram de aur rafinat!
Vă mărturisesc, domnule ministru, că, din dorinţa de a afla preţul real al unui paşaport expirat, pe care statul român nu dă nici doi bani, cît ar da pentru titularul lui, am scos paşaportul la licitaţie publică. Să aflu şi eu valoarea lui reală. Valoarea persoanei mele, conform viziunii statului, admit că este riguros egală cu doi bani, ca să nu ne mai contrazicem şi pe această temă. Găsiţi paşaportul listat la: http://page5.auctions.yahoo.co.jp/jp/auction/e94153149 .
După această lungă introducere, domnule ministru, vă aduc la cunoştinţă o a treia nedreptate. Ea se află chiar în anexa legii 198/2008, unde veţi descoperi că valoarea taxei consulare (600euro) la depunerea cererii de renunţare la cetăţenia română, este de 10 ori mai mare decît aceeaşi taxă la operaţia inversă. Am semnalat, domnule ministru, anomalia, la Avocatul Poporului, înregistrată cu numărul 6508/2009. AvP s-a lepădat, motivînd că „excedează” atribuţiile sale, întrucît Parlamentul ar fi, chipurile, în măsură să echilibreze valoarea taxei. Principiul invocat de mine este unul simplu, cel al echităţii. Vă anunţ, domnule ministru, că în argumentaţia adresată AvP, anexată mai jos, am epuizat posibilele argumente raţionale, şi am ajuns la concluzia că din cei 600 de euro, doar 60 reprezintă raţiune, iar restul, altceva. Cu alte cuvinte, taxa consulară la depunerea cererii de renunţare la cetăţenie este doar 10% raţională, iar 540 euro m-ar costa mitocănia legiuitorului. Nu ştiu cine este legiuitorul, dar ştiu că la art. 13, din legea 198/2008, este specificat clar, că ajustarea cuantumului taxelor consulare depinde de MAE şi MEF. Aşadar, spălarea ruşinii o puteţi face chiar dumneavoastră, domnule ministru. Am adus ulterior la cunoştinţa AvP şi acest lucru, cu speranţa că-l voi ajuta să-şi identifice mai uşor rolul atribuit prin Constituţie.
Domnule ministru, presimt că veţi fi contactat de AvP, şi, pentru că veţi avea de răspuns la cîteva întrebări, mă grăbesc să vă previn. Vă mai previn, domnule ministru, şi asupra a două tentaţii sofistice într-o eventuală susţinere a ceea ce am identificat ca nedreptate. Prima tentaţie este cea a argumentului suveranităţii statale. De acord. Totodată, vă rog să constataţi că suveranitatea nu este o valoare în sine, ci doar o condiţie necesară, dar nu suficientă, pentru ca statul să se ghideze după principii şi valori. Suveranitate are şi Coreea de Nord. A doua tentaţie ar fi să motivaţi nedreptatea din anexa legii, invocînd aceeaşi lege. Nu aţi face decît să spuneţi cu alte cuvinte, că soluţia unei nedreptăţi s-ar afla în cauza aceleiaşi nedreptăţii. Adică, aţi înlocui o nedreptate cu ea însăşi.
După cum aţi intuit, domnule ministru, soluţia trebuie să fie exterioară legii cu pricina, şi va trebui să ia forma unei ordonanţe (co)ministeriale în timpul cel mai scurt posibil, pentru că, dacă pînă la data alegerilor prezidenţiale, nu voi avea un paşaport valabil, voi merge la secţia de votare tot cu unul expirat. În plus, şi cu martori. Cu toţii „gură-spartă”. De aceea, vă rog, domnule ministru, să încredinţaţi compartimentului juridic, spre analiză, cele semnalate de mine.
Vă asigur, domnule ministru, că aceasta este ultima mea rugăminte să faceţi ceva în calitate de ministru. Următoarea rugăminte va fi să demisionaţi, sau, mai neplăcut, următoarea rugăminte va fi să nu mai faceţi nimic. O puteţi lua ca tentativă de şantaj, dar cu riscul de a vă face de rîs, deoarece, toate actele mele sunt publicate în „monitorul meu oficial”, deîndată ce le emit. Cum ar putea fi numit şantaj, ceva (cel puţin principial) atît de bine fundamentat şi de transparent?
Cu speranţa că nu v-am vexat, vă urez să aveţi înţelepciunea necesară gestionării unui minister, (nu mă îndoiesc, greu) în folosul cetăţenilor, iar nu paguba lor. Cu atît mai greu, cu cît, o parte a personalului din subordinea dumneavoastră are probleme acute de imagine publică. Aţi avut chiar şi prilejul să vedeţi ,la consulatul din Chişinău, adevărul… nud, ca-să-zic-aşa.
Cu stimă,
MM
Edit: În urma listării paşaportului expirat la licitaţie, începînd cu valoarea de 1yen, în preziua expirării termenului de licitaţie, valoarea ajusese la 120 de yeni. Întrucît setasem invizibil o sumă mai mare pentru luarea în consideraţie a ofertelor, paşaportul nu a fost adjudecat. Oricum, concluzia experimentului este că paşaportul este de 180 de ori mai valoros decît preţul pe care Statul i-l atribuie persoanei titularului.
● 23 iunie 2009 – Traian Băsescu
Am trimis scrisoarea de mai jos via e-mail. Confirmarea de primire a sosit codificată într-un discurs de-al Preşedintelui, la 27 iunie 2009.
Am revizuit textul, azi, 12 iunie 2011. Pentru toma-necredincioşi, la cerere, pot aplica hardcopy după e-mail. În text apare o referire la aşa-zisa Anexă. Celor ce nu sunt în temă, le recomand fie să ia în răspăr toate articolele anteriore celui de faţă, fie să intre direct aici pentru o scurtă recapitulare în 10.000 de semne.
(urmează textul propriu-zis)
Dragă Domnule Traian Băsescu – Preşedinte al României
Mă numesc Marius Mistreţu, cetăţean româno-internet, cîrciumar la http://www.lamarius.net, Hiroşima. Este a doua oară cînd vă scriu, dar prima, în calitate de Preşedinte. Bineînţeles, în calitatea dumneavoastră de Preşedinte. Acum circa 8 ani v-am mai scris un mesaj scurt, pe care îl puteţi identifica prin parola Zăroni.
Domnule Preşedinte, încep printr-o observaţie. Fiind un om scrupulos, înainte de a îndrăzni a vă scrie, am căutat titulatura dumneavoastră completă, în documentele oficiale ale celei de-a patra puteri în stat, pentru a nu face cumva vreo gafă. Nu am găsit ceva coerent, ci numai titluri de nobleţe, precum: mascul alfa, Zeus, dictatorul, piratul etc. Ultimul, ducîndu-mă cu gîndul la un stat eşuat, precum Somalia. Ştiind că România NU este un stat eşuat, am dedus că Presa reprezintă un alt stat. Un stat în stat, (nu mă îndoiesc, democratic, sprijinit pe cei trei stîlpi instituţionali, altminteri, onorabili, sau în curs de onorabilizare la tribunal: Voiculescu, Vîntu şi Patriciu) stat numit, se pare, tot România. De unde şi confuzia.
Prezentare generală
Domnule Preşedinte, permiteţi-mi, vă rog, să vă aduc la cunoştinţă faptele.
Duminică, 07 iunie 2009, am purces la exercitarea dreptului de vot pentru alegerile europene, ca cetăţean european ce mă consider. În lipsa tehnicii de vot la distanţă (pe care o aştept de 16 ani) am înghiţit eu distanţa (de 900 Km) ce mă despărţea de proxima urnă de vot. Vă mărturisesc, ştiam dinainte ce mă va aştepta, sprijinindu-mă pe cîteva fapte. O lege electorală restrictivă, un Parlament ce a restrîns şi mai mult opţiunile în procedura de identificare a persoanei, precum şi apeluri insistente la vigilenţă, rostite de preşedintele Senatului, atît în campania electorală, cît şi în ziua de vot, în apariţiile publice ale domniei sale. Apelurile domniei sale la vigilenţă mi-au rămas pînă azi, imprimate în memorie. De aceea, consider că preşedintele Senatului a agravat situaţia, ceea ce se reflectă în participarea slabă la scrutin, iar ca factor, atît politic, cît şi legislativ, precum şi uman, îl consider pe domnul Geoană responsabil, cel puţin moral, pentru cele petrecute ulterior. Este drept, nu unicul responsabil.
Aşadar, a rămas doar să dovedesc strîmbătatea. În consecinţă, am plecat înarmat cu o bocceluţă de acte eliberate de statul român, (cu excepţia certificatului de naştere, toate expirate) şi cu un MP3 player. Cel mai ieftin.
În secţia de vot de la Ambasadă, am fost împiedicat să îmi exercit dreptul de vot, refuz motivat de expirarea actelor mele de identitate. Dacă în trecut se mai închideau ochii pe la consulate, de data aceasta, apelul domnului Geoană la vigilenţă şi-a dovedit influenţa pernicioasă în (ne)exercitarea drepturilor cetăţeneşti.
M-am întrebat: care este semnificaţia refuzului? Răspunsul raţional pe care l-am găsit, este că buletinul de identitate (BI) reprezintă doar un contract de vasalitate, între cetăţean şi statul român, contract cu durată limitată. Odată cu expirarea buletinului/paşaportului, statul se pune în situaţia jenantă de a nu-i mai putea garanta cetăţeanului, nimic. BI, odată expirat, cetăţeanul este în aer. La rîndul meu, aruncat în aer de un paşaport expirat, vă mărturisesc, nu m-am simţit deloc confortabil, dar mi-am revenit repede, întrucît am început să gîndesc. Am luat-o încet, cu întrebări simple, precum: Cine sunt eu?, Ce reprezint eu?
Am realizat că, dacă un suzeran s-a debarasat de mine printr-o hîrţoagă, am devenit un om liber, tot atît de liber precum un ronin.
Pentru reconstituirea stării iniţiale, cea de cetăţean cu drepturi recunoscute, garantate de Constituţie, am sesizat absurditatea procedurală la Avocatul Poporului, fără să aduc acuzaţii. Însă corectarea anomaliei semnalată de mine pe cale legală este cronofagă, iar pînă la rezolvarea aspectului legal, eu rămîn fără garanţii de securitate din partea suzeranului, recte statul român.
Stare de provizorat
Ţinînd seama de cele expuse, am convocat toţi experţii în drept internaţional privat, pe o rază de 15cm (hm! poate mai puţin) i-am introdus repede în chestiune, apoi, amîndoi am decis că trebuie să-mi declar autonomia statală şi să promulg o Constituţie după modelul celei româneşti. (Să mai zică cineva că experţii nu ştie carte!) Cu alte cuvinte, eu sunt statul, iar statul sunt eu.
Am fondat o nouă formaţiune statală, numită: Republica Marius Mistreţu-Balc. (Balc, de la… Balcani.) Stat democratic, cu suprafaţa de 120mp, cu statut provizoriu de protectorat japonez. Populaţia: 3 locuitori, din care 2, minorităţi naţionale. Limba oficială: japoneza (minorităţile naţionale fiind majoritare). Parlament bicameral: Camera soţiei şi Senatul. Deciziile majore se iau unicameral, în şedinţă comună. Întocmai ca în Parlamentul României, nu există vot majoritar, ci numai unanimitate (cînd e vorba de împărţirea banilor) sau balotaj, balotajul fiind tranşat democratic şi gerontocratic. (Dacă soţia vrea să încline majoritatea în favoarea sa, nu are decît să îmbătrînească mai repede ca mine.) Spre deosebire de Parlamentul României, cvorumul se realizează uşor. Lipsa unui parlamentar se consideră şedinţă separată, iar cînd lipsesc ambii, se intră în vacanţă parlamentară şi se stinge lumina. Conflictele de natură constituţională se tranşează în curte, gravimetric, ca şi în România, în sensul că cel mai dolofan are dreptate. Fiind în acelaşi timp şi preşedintele Senatului, şi preşedintele Republicii, am rezolvat problema reprezentării în exterior, ceea ce îmi dă dreptul să mă adresez atît domnului Geoană, cît şi dumneavoastră personal, în calitatea de Preşedinte al României. Aşa, ca de la dictator la dictator. Prin acest artificiu procedural, am răspuns la întrebarea: ce sunt eu?.
Republica mea, neavînd un PIB asigurător, nu pot iniţia nicio acţiune la tribunalul internaţional de la Şpaga, pentru tranşarea platoului la Continental.
De aceea, am cerut garanţii morale de la domnul Geoană, sub forma scuzelor publice, pentru consecinţele incidentului Tokio, cănsiderînd un atare gest ca normal, şi asigurător pentru respectarea în viitor a drepturilor mele fundamentale.
I-am acordat domnului Geoană un termen de 15 zile pentru a lua legătura cu mine în această chestiune, urmînd ca, în caz contrar, să mă adresez Preşedintelui României. Condiţiile puse pot fi găsite în secţiunea Anexa. Întrucît termenul a expirat, şi, chiar în eventualitatea în care domnul Geoană ar fi luat legătura cu mine, sunt sigur că nu ar fi trecut de etapa procedurală simplă, de identificare a persoanei, i-am luat în mod unilateral şansa priorităţii. Doar pentru a-i dovedi absurditatea unor proceduri. Consider că domnul Geoană a pierdut ocazia de a-şi valorifica handicapul. (Ferească Sfîntul! Nu vă gîndiţi la altceva!) Dacă, pînă la data amorsării, cîmpul de bătaie se va modifica, vă rog să acceptaţi actualizarea.
Aşadar, rămîne în suspensie întrebarea: cine sunt eu? Răspunsul nu este atît de simplu pe cît pare. Sinteza etapelor în stabilirea integrală a identităţii mele este cuprinsă în următorul:
Opis
0) data: 11 iunie a.c.
Publicat Stenograma incidentului Tokio.
Calea: internet.
Caracterul: public, fără restricţii de afişare şi de acces la fişierele audio.
Termen: nelimitat.
1) data: 11 iunie a.c.
Cerere către Ministrul Turismului, în care îmi exprim unilateral voinţa, spre deconectarea paginii mele de internet de la saitul Biroului de Turism din Tokio, ca represaliu la nerecunoaşterea identităţii mele de către Statul Român.
Calea: internet.
Caracterul: public, cu revendicări, fără restricţii de afişare.
Termen: 31 iulie a.c.
2) data: 15 iunie a.c.
Sesizare la Avocatul Poporului, în care am arătat anomalia, precum şi sugestii de îndreptare.
Calea: e-mail.
Caracterul: public, cu restricţii de utilizare, fără revendicări.
Termen: cînd i-o înţelepţi Dumnezeu pe parlamentari.
3) data: 18 iunie a.c.
Memoriu trimis la MAE şi indirect, Preşedintelui Senatului.
Calea: e-mail.
Caracterul: public, cu revendicări, fără restricţii de utilizare.
Termen: 02 iulie a.c.
4) data: 18 iunie a.c.
Înştiinţare către MAE, în care anunţ că mă aflu sub protecţie.
Calea: e-mail.
Termen: nedivulgabil.
5) data: 02 iulie a.c.
Amorsarea prezentului memoriu către Preşedintele României.
Calea: e-mail.
Caracterul: confidenţial.
Termen: la latitudinea Preşedintelui României.
Motivaţie de interes general
Nu m-aş fi agitat atît, dacă nu aş fi convins că, prin demersurile mele, întăresc statul de drept. În această privinţă, domnul Geoană, cred că e de acord cu mine, întrucît sunt un român ce recunoaşte întîietatea convingerii, în dauna constrîngerii. Iată!, am reacţionat din convingere.
Nu mă îndoiesc, domnule Preşedinte, din cele scrise de mine, veţi desprinde o concluzie amară, dar în acelaşi timp, dătătoare de speranţă. Anume, pentru a dezvolta sentimentul de responsabilitate, de onoare, în conştiinţele cetăţenilor, trebuie început chiar cu cetăţenii. Cu alte cuvinte, în orice relaţie dintre cetăţean şi stat, sau între cetăţean şi cetăţean, acolo unde, raţional este posibil, să nu mai fie niciodată necesară autentificarea la notariat a oricărui rahat. Rahatul pute. Cea mai bună dovadă că e rahat, e că pute. La ce să-l mai şi guşti? La ce să-l mai şi ştapilezi? De ce să obligi cetăţeanul să mănînce ştapile? De ce procedurile îi bagă pe unii în mormînt iar pe alţii-n Parlament?
Dragă domnule Preşedinte, o afirm răspicat, de nu ne vom opri din nebunia (supra)legalismului, vom da direct în anarhie.
Ca să arăt efectele perverse ale supralegalismului paroxistic de azi, iau chiar acum, în timp ce scriu, la întîmplare, un ziar central. Răsfoiesc: „Poliţist de România: înjurat, bătut şi batjocorit”.
Iată! Ne-am fi aşteptat ca, cu atîţia notari şi notăriţe, cu atîţia oameni ai legii, lucrurile să fie în ordine. Ce descoperim? Oameni îndobitociţi de ştampile, fără minimul simţ al onoarei, ce bat poliţişti, la rîndul lor, cu un vag sentiment al onoarei. Sper ca, numai exemplul de faţă să arate clar că: supralegalism – egal – anomie. Iar acesta este numai începutul.
Demersul meu este unul paşnic, legitimat complex, şi sper ca el să fie şi bine înţeles.
Revendicare
Domnule Preşedinte, pe de o parte, în beneficiul meu personal, vă rog respectuos, iar de cealaltă, în beneficiul tuturor cetăţenilor, vă implor ca, în numele Statului Român, să îmi satisfaceţi revendicarea expusă în Anexa, şi sintetizată la poziţia 3) din opis.
Motivaţie de interes personal
Dragă domnule Preşedinte Traian Băsescu, mă simt dator să vă fac o ultimă confesiune. Acolo unde spuneam că demersul meu este unul legitimat complex, mă gîndeam şi la motivaţia intimă. Am fost recrutat de Securitate, ca turnător neplătit, în 1978, la vîrsta de 19 ani, pe cînd eram elev TR în UM 01634 Cîmpulung-Argeş. După satisfacerea stagiului militar, nu am mai fost contactat niciodată de „organe şi ţesuturi”. Pe semne, felul meu de a fi le-a legat mîna lungă. Prea eram gură-spartă. Pentru că nu am ascuns nici măcar acest lucru în cercul de prieteni. Cu ruşine, fac mărturisirea, atît întru mîntuirea mea, cît şi pentru a preveni orice atac din partea soţilor notăriţelor (se ştiu ei). Îi recomand domnului Geoană să nu mai scotocească prin hîrţoage, că nu se va alege decît cu strănutul. Mare lucru nu se află acolo. Doar un tînăr buimac, speriat, strivit moral de un sistem ticălos. Oricum, în populaţia româno-internetă, istoricul meu are oarecare notorietate, de mai bine de patru ani, de cînd susţin din toată inima, publicarea pe internet a arhivei.
Cînd spun ruşine nu mă refer numai la partea biografică, ci şi la cea genealogică. Am doi unchi pe linie paternă, foşti ofiţeri de Securitate. Ambii trăiesc. Nu ştiu ce au făcut. Tot ce ştiu, ştiu de la ofiţerul CI care m-a recrutat, anume, că unul dintre ei a fost şeful catedrei de tactică la unitatea de la Grădiştea-Giurgiu.
Domnule Preşedinte, aveţi căderea de a dispune căutarea dosarului meu la CNSAS. De veţi fi curios să-i aflaţi conţinutul, v-aş fi adînc recunoscător pentru favoarea de a-mi remite o copie după dosar, pentru a mă convinge, o dată în plus, de ce sunt liber. Aş putea cere eu dosarul, dar am jurat să nu mai bag niciun yen în buzunarul notarilor.
Mi-am mai jurat, ca, odată-şi-odată, să spăl onoarea numelui Mistreţu. Am încercat, pe 21 decembrie 1989, la Dales, cînd, cu mîinile mele am tras pe trotuar cadavrul unei femei scunde, sau scurtată de impactul cu camionul militar (ce trecu la nici un metru de mine). După primele rafale am fugit. Tentativă de spălare a numelui, eşuată. Nu eram pregătit să mor, deci, nu eram liber. A doua zi, am pus în geantă trei chifle Graham, cîteva nuci, prune uscate, cîteva lumînări, şi am purces gata să mor. Din fericire, a fost tîrziu. Am aprins lumînarile pe locul în care murise femeia aceea, şi am dat de pomană merindele, întru mîntuirea celor răpuşi, cărora le port adîncă recunoştinţă.
Nu mă consider revoluţionar, şi, de aceea, nici nu am un certificat (autentificat sau nu, la notariat) în acest sens. Dumnezeu m-a trecut în linia a II-a. Am luat calea bejeniei. Am ajuns în Japonia, la studii de Bucătărie şi Onoare. De mai bine de 12 ani locuiesc în Hiroşima, loc marcat pe vecie de planificatori militari înţelepţi, (din ambele tabere) planificatori ce, nu mă îndoiesc, au respectat toate procedurile.
Azi, sunt fericit că am apucat ziua în care Dumnezeu m-a trecut în linia I, după o zvîrcolire de cîteva săptămîni, zbucium ce precede orice metanoia autentică.
Domnule Preşedinte, nu vă ascund, au fost şi victime. Sunt cel puţin trei membri ai familiei mele din ţară, cărora le-am mutilat sufletul odată cu plecarea mea. Doresc din străfundul inimii ca, chiar de nu mă vor putea ierta niciodată, cel puţin să nu le fie ruşine că poartă, sau că au purtat cîndva, numele Mistreţu. Nu mă consider mucenicul Cauzei. Ei sunt mucenicii. Ceea ce v-am mărturisit, nu am îndrăznit să împărtăşesc nici măcar unui duhovnic, şi, aş îndrăzni să spun, nici măcar mie, pînă nu voi fi venit cu ceva onorabil, în folosul tuturor, şi cu un nume curat, e drept, ceva fără masă, fără volum, dar fără de care, viaţa oricui ar fi goală.
Vă rog să mă iertaţi pentru îndrăzneala de a vă pune în spinare o povară în plus.
Motivaţii suplimentare
Dragă domnule Preşedinte, vă rog să îmi permiteţi a vă anunţa că, indiferent de rezoluţia dumneavoastră, consider că, în sens larg, datoria mea de cetăţean nu a fost îndeplinită, atît timp cît sunt încă viu. În schimb, datoria faţă de membrii familiei mele lărgite, da. Mă maturizez greu. Deocamdată, abia înţeleg de unde îmi vine numele. Cine sunt.
Vă rog, domnule Preşedinte, arătaţi că un sistem ticăloşit poate fi umilit, (chiar dacă nu învins) doar cu un reportofon de 20 de dolari şi cu un paşaport expirat! Ceea ce ar urma întru Bine, nu va fi decît o chestiune de timp.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Efecte
Pînă la data expedierii, scrisorii de faţă, s-au petrecut următoarele lucruri ce se leagă în mod probabil, sau logic, de demersurile listate în opis.
a) Duminică 21 iunie a.c., conform unei depeşe Agerpres, într-o coferinţă de presă, MAE declară public că, începînd cu 01 iulie, se simplifică procedurile după care consulatele vor lucra cu cetăţenii români din străinătate. MAE nu motivează decizia prin contribuţia presiunii aplicate de îngerii mei păzitori şi de mine, dar este bine şi aşa.
b) 22 iulie a.c., preşedintele Senatului pleacă în China pentru 3 zile. Scopul vizitei, obscur. Suspect! În consecinţă, dispozitivul meu de protecţie a fost reconfigurat.
c) (adăugat azi, 16 iunie 2011) Joi 19 noiembrie 2011 am fost sunat de la consulat să trimit două poze de paşaport, pentru întocmirea unui titlu de călătorie, ce, la data alegerilor prezidenţiale (22 noiembrie) mă aştepta pe masa comisiei de votare. A fost o soluţie în paradigma birocrat-conţopească despre lume şi viaţă, dar o soluţie. Deci, se poate.
Încheiere
Domnule comandant; gabier Marius Mistreţu, de pe nava România, raportez: Nava se află staţionată în Lacul Rusesc, la intrarea în Bosfor. De 20 de ani are probleme de pescaj şi de gabarit, ceea ce nu o face aptă să treacă dincolo, în Europa. Coca este năpădită de moluşte. Vă rog, faceţi ceva, chiar de ar fi ca, odată cu retezarea catargelor, să cad şi eu. Voi cădea… liber.
Cu adînc respect, şi aş îndrăzni să spun, cu iubire,
Marius Mistreţu
cîrciumar, Hiroşima
–––––––––––––––––––––––––
Bibliografie şi mulţumiri
Montesquieu – Spiritul legilor.
*** – Constituţia României
Le mulţumesc, pe această cale, domnilor Asterix şi Obelix pentru pilda celor 12 munci, pildă ce m-a ajutat mai mult decît 12 tratate de tinichigerie politică – pardon! – de filozofie politică, Vărului meu, Vinny, pentru isteţimea în lupta cu procedurile din Alabama, precum şi mătuşii Tamara (pură coincidenţă).
Îmi place să cred că persoanele ce au aflat de demersurile mele, cu cît mi-au răspuns mai laconic (sau de loc), cu atît cred că m-au sprijinit mai mult. Le mulţumesc din inimă.
● Paşaport şi paşaportare
Textul de mai jos a fost inclus iniţial în memoriul trimis ministrului de externe Diaconescu la 18 iunie. Întrucît problema, deşi pare rezultatul minor al unui incident banal, este în realitate una complexă, am căutat să separ lucrurile. Nu ştiu cît am reuşit. 🙂
Cerere de derogare
Ţinînd seama de gravele implicaţii legale şi morale, ridicate de incidentul Tokio, vă rog, domnule ministru, să vă autosesizaţi, şi să trimiteţi o derogare la Consulat, prin care să dispuneţi modificarea procedurii la eliberarea unui nou paşaport în cazul meu. Vă comunic că prezenţa mea în carne şi oase pentru identificare este un fapt, iar confirmarea identităţii, sosită de la MAI, se află în custodia Consulatului încă din 11 iunie 2009. În baza principiului lucrului judecat (sau similarul) a doua prezenţă a mea la ghişeu este redundantă şi contrară voinţei mele. Vă rog să mă consideraţi paralizat. Paralizat de frică. De aceea, vă rog să aveţi amabilitatea să specificaţi expres în derogare, că, pînă la epuizarea procedurii, schimbul de acte dintre mine şi Consulat, se va face prin Japan Post – serviciul poştal jurnalizat – pe teritoriul Japoniei, şi pe cheltuiala mea. În caz contrar, consider condiţionarea eliberării paşaportului de prezenţa mea în carne şi oase la Consulat, drept repatriere împotriva voinţei mele. Precedentul procedural creat prin derogare, va sta, în viitor, la fundamentarea modificării practicii curente la toate misiunile consulare din jurisdicţia MAE.
Stimate domnule ministru, vă ofer prilejul să uşuraţi situaţia administrativă a românilor din străinătate, în relaţie cu statul român. Vă conjur, nu pierdeţi prilejul!
Vă mulţumesc
● 18 iunie 2009 Am scris la MAE
–– Original Message ––
From: Marius
To: ministru(la)mae.ro
Sent: Thursday, June 18, 2009 1:09 PM
Subject: Memoriu (UTF-8)
Memoriu neoficial şi revendicare (numit mai jos Documentul)
Stimate domnule ministru
Marius Mistreţu, cetăţean român cu domiciliul în străinătate, declar următoarele: în ziua de 07 iunie 2009, cu prilejul scrutinului pentru PE, am fost pus în situaţia degradantă, de a mi se refuza exercitarea dreptului de vot, drept fundamental şi cetăţenesc, stipulat de Constituţia României. Din cauza procedurii de identificare a persoanei, formalizată în mod excesiv, absurd, în dispreţul total al cetăţeanului, situaţie agravată de unele discursuri publice, rostite de către persoane cu multă putere în stat, cu referire directă la Preşedintele Senatului, discursuri ce consider că au indus o stare de timorare în rîndul personalului comisiilor de votare şi constituie acte de imixtiune în bunul mers al scrutinului. Ca o consecinţă directă şi legitimă a incidentului (numit mai jos Incidentul Tokio), am hotărît ca, pînă la data de 07 iunie 2016 să nu mai calc pe teritoriul României, decît cu condiţia satisfacerii revendicării de mai jos.
Domnule Ministru, sunteţi un om ce a acţionat şi acţionează în numele legii, aveţi o carieră strălucită şi, nu mă îndoiesc, sunteţi capabil să raţionaţi logic. Vă rog să constataţi că formalizarea excesivă a procedurilor, mi-a zdruncinat încrederea în inocuitatea unor prevederi legale. O afirm răspicat, nu îmi este frică de legile României, dar mi-e frică de normele lor de aplicare. Vă rog să constataţi că împiedicarea exercitării dreptului de vot, din motive strict procedurale, ce, printr-un adevăr juridic fals, m-a aneantizat ca fiinţă umană în faţa legii, mi-a provocat formalizarea gîndirii logice, sper eu, reversibilă. Astfel, prin extensie, dacă mi s-a încălcat dreptul de vot, atunci, mă pot aştepta şi la violarea altui drept fundamental în ceea ce mă priveşte. Consider deja (dacă nu cumva e un fapt) că perimetrul Ambasadei României la Tokio este parte a teritoriul României.
Ţinînd seama de teritorialitatea legilor, printr-un nex simplu, şi un pic de autocenzură, consider că pătrunderea fără acte de identitate valabile pe teritoriul României (recte Ambasada) este un delict, şi sunt virtual punibil pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat. Dacă, Doamne fereşte, mă loveşte vreo nulitate? Ştiu şi eu? Chiar Excelenţa Sa Ambasadorul României în Japonia şi Singapore, Domnul Aurelian Neagu, mi-a comunicat verbal, în mod explicit, că, fără un paşaport valabil, sunt vulnerabil. Îl cred pe Domnul Ambasador. Numai că, eu am demult documente valabile pe teritoriul Japoniei, unele eliberate în baza unui paşaport românesc (culmea!) expirat. Pe teritoriul Japoniei mă simt în siguranţă, deoarece procedurile nu te lovesc, nici pe la spate, nici în faţă, şi în general, nu lovesc, ci urmează un parcurs raţional, ce ia în seamă şi deţinătorul probei ca izvor de probe. Paradoxal, nu mă mai simt protejat de către Statul Român. Bineînţeles numai din motive procedurale. De unde deduc că excelenţa sa, domnul ambasador, se referea la Statul Român atunci cînd spunea că sunt vulnerabil.
Vă mărturisesc, îmi este frică să mai intru pe teritoriul României, pînă cînd nu voi avea suficiente garanţii de natură morală, din partea Statului Român.Revendicare
În termen de 90 de zile, de la data emiterii Documentului, Domnul Preşedinte al Senatului îmi va adresa oficial, pe cheltuiala oricărei entităţi, dar nu pe cheltuiala mea, pe trei posturi de televiziune, din care unul TVR, cu un total de audienţă ce însumează peste 18%, (luînd ca date primare pentru calcul, distribuţia audienţei înregistrată în luna precedentă), cum spuneam, Domnul Preşedinte al Senatului, va apărea, cu faţa vizibilă, într-un clip de 10-30 secunde, şi va rosti explicit numele meu, împreună cu scuzele domniei sale, adresate atît mie, personal, cît şi Poporului Român, pentru excesele retorice, ce au amplificat valul de supralegalitate procedurală, mai drastic ca niciodată, din cauza căruia eu, şi mulţi alţi cetăţeni, nu ne-am putut exercita un drept cetăţenesc. Clipul se va difuza pe durata a 24 de ore, o dată la fiecare 6 ore. Ţinînd sema de independenţa editorială, televiziunile angajate, sau terţe, vor avea libertatea de a difuza, sau nu, clipul şi în alte programe, terţele apariţii, fiind excluse de la numărătoare.
Argumentaţie
Se poate obiecta că revendicarea este supradimensionată. Argumentul meu contrar este că, oamenii politici şi înalţii funcţionari ai statului, cu cît se află mai sus pe scara ierarhică, cu atît efectele actelor lor influenţează mai mult viaţa şi (ne)fericirea oamenilor. De aceea, consider şi sunt convins că am dozat cu atenţie, atît întinderea, cît şi frecvenţa apariţiilor, ţinînd seama şi de factori obiectivi, anume, inerţia mare a auditoriului în receptarea unui mesaj, oricare ar fi el. Revendicarea mea nu este în măsură să ştirbească prestigiul, onoarea, sau imaginea de sine a cuiva, ci, dimpotrivă, să întărească, pe cale morală, în mod autonom, independent de legi şi proceduri, încrederea cetăţenilor români în Instituţiile Statului, în special în Parlament, singurul legiuitor al României.
Vă rog să-mi iertaţi insolenţa, însă, sprijinindu-mă pe faptul că dumneavoastră aveţi relaţii instituţionale, politice, şi nu în ultimul rînd, personale cu domnul Geoană, vă rog să-i înmînaţi un duplicat după acest Document, cu speranţa că-mi veţi înţelege tacit scrupulele. Am o rugăminte însă. Vă înţeleg o eventuală argumentaţie în exonerarea domnului Geoană de responsabilitatea morală, dar nu aş vrea să fiu pus în situaţia jenantă, de a demonta încă o dată refrenul:” Dumnealui a spus-o în calitate de…”, pentru că îi faceţi un rău. Sper că înţelegeţi, nu trebuie să vă amintesc că, Omul este o monadă gînditoare, înzestrată cu conştiinţă, prezumată ca fiind una singură, indivizibilă. În condiţii normale, nimeni nu poate afirma despre altcineva că are două sau mai multe conştiinţe, fără să aibă şi un certificat medical în mînă.Condiţii procedurale
Revendicarea, fiind ceva ce ţine de moravuri, vă rog să înţelegeţi că termenele legal-procedurale nu se aplică. De aceea, mă simt dator să vă înştiinţez că, sunt gata să aştept timp de 15 zile calendaristice, măsurate de la data expedierii, un eventual răspuns direct de la Domnul Preşedinte al Senatului, sau de la dumneavoastră, ca mediator ad hoc. Vă asigur că, revendicarea ridicată de mine nu a luat calea Justiţiei, şi nici nu o va lua, deoarece mi-e frică de proceduri. Dacă procedurile mă ignoră pe mine, ignor şi eu procedurile. De aceea, desfid orice eventuală acţiune în instanţă, iniţiată în numele meu, de către orice entitate, cu excepţia AvP, şi numai dacă AvP se autosesizează. Nu am făcut, şi nu voi face niciodată o sesizare, la AvP, din propria voinţă, în chestiunile ce ţin de moravuri.
De asemeni, în numele Celor Nevăzute, las la latitudinea Preşedintelui Senatului, şi recunosc libertatea domniei sale să urmeze, sau să nu urmeze procedura ad-hoc, propusă de mine, în sensul satisfacerii sau, nu, a Revendicării, rezultatul, oricare ar fi el, reprezentînd măsura moralităţii Preşedintelui Senatului. Aduc observaţia că, dacă în termenul indicat mai sus nu voi primi un răspuns, voi fi nevoit să mă adresez Preşedintelui României, tot cu titlu personal, să apelez la înţelegerea şi la prerogativele ce-i revin în calitate de garant al Constituţiei României, şi să-l rog să îmi satisfacă Revendicarea, exact în aceleaşi condiţii pe care i le-am propus mai sus Domnului Preşedinte al Senatului. Fiind un document public, dar situat înafara procedurilor curente, nu vă pot garanta că termenul de 15 zile va fi şi respectat. Dacă Documentul va primi mai repede răspuns de la Preşedintele României, decît de la Preşedintele Senatului, mă înclin în faţa preemineţei Dreptului Natural, cel al primului sosit. Instrumentul de acordare a priorităţii va fi orologiul serverului meu de mail. Dubla garantare, chiar în lipsa dreptului primului venit, este binevenită.
Lămuriri suplimentare
Documentul NU este o glumă. Sper ca Documentul să arate suficient de clar cum, o simplă procedură, (cum spunea cineva) o pietricică, pe care aproape nimeni n-o bagă în seamă, odată ce ţi-a intrat în bocanc, te obligă să gîndeşti. Demersurile mele sunt acţiuni solitare, ce sper să îndrepte lucrurile în numele Dreptăţii, Binelui, Adevărului şi Frumosului, singurele valori ce ne definesc ca oameni întregi. Din motive de pudoare, afirm că cele trei valori fundamentale sunt, deocamdată, patru.
Domnule Cristian Diaconescu – Ministru de Externe al României
Sunteţi de formaţie jurist, strălucitor prin moderaţie, calitate foarte preţioasă azi, cînd statul de drept are nevoie de (re)îndreptare. Aţi fost, şi poate mai sunteţi magistrat. Nu mă îndoiesc, conştientizaţi impasul în care se află Statul Român, în garantarea drepturilor fundamentale ale omului. Vă ofer, cu inima deschisă, prilejul să arătaţi că există dreptate, că există legi congruente cu legitimitatea, iar acolo unde nu o puteţi arăta, vă rog să-mi arătaţi rîvna dumneavoastră întru îndreptarea strîmbului.
Vă rog să nu o luaţi ca pe o formă de presiune, dar, în eventualitatea în care niciunul din cei doi reprezentanţi ai Poporului, la care fac referire mai sus, nu vor face vreun demers în sensul arătat în Revendicare, în termen de 90 de zile calendaristice, măsurate de la data de expirare a termenului de reparaţie morală, cu mîhnire, îmi rezerv dreptul exclusiv şi inalienabil, de a depune cerere oficială de renunţare la cetăţenia română.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu!
Textul iniţial conţinea şi o cerere de derogare.
Despre identificarea activă a persoanei
Ceea ce am scris mai jos nu se adresează neapărat Avocatului Poporului, ci mai degrabă opiniei publice, şi nu obligă pe nimeni la lectură. Cele de mai jos reprezintă strict viziunea mea, a unui cetăţean român, de bună credinţă, în legătură cu modul posibil de raţionalizare a procedurii de identificare a persoanei.)
Întrebări:
- Într-un stat de drept, este lăsarea unui document să expire, un delict?
- Cum e posibil ca o simplă etapă procedurală, de identificare a persoanei, să împiedice exercitarea unui drept fundamental într-un stat de drept?
- De ce, într-un stat de drept, declaraţia unui cetăţean, sprijinită de documente de identitate, bine păstrate, deşi expirate, nu este prezumată ca reflectînd adevărul?
- De ce, din 5 înscrisuri ce oglindesc unul şi acelaşi lucru, anume, identitatea uneia şi aceleiaşi persoane, prezentate în vederea identificării persoanei, din care: 4 documente cu fotografie, trei expirate, două valabile, din care, unul emis de alt stat, nu este recunoscut niciunul ca refletînd o stare reală, în ciuda prezenţei fizice a titularului?
Dreptul fundamental
Dreptul fundamental este un drept repartizat egal pentru toţi, continuu, recunoscut apriori, dobîndit prin naştere, prin maturitatea legală, licit, sau prezumat ca fiind dobîndit licit, pînă la proba contrarie. Exercitarea dreptului fundamental depinde exclusiv de voinţa persoanei. Nimeni şi nimic nu poate tulbura, condiţiona sau forţa o persoană în exercitarea, sau în neexercitarea unui drept fundamental, cu excepţia unei sentinţe judecătoreşti cu sens contrar, sau atunci cînd dreptul fundamental este în acelaşi timp şi obligaţie.
Privilegiul
Privilegiul este un drept repartizat inegal, a cărui dobîndire, exercitare, întindere în timp sau extincţie, este întotdeauna condiţionată de ceva sau cineva.
Despre complementaritate
Dacă două sau mai multe documente ce conţin elemente de identificare (grafice şi/sau biometrice, conţin informaţii superpozabile parţial sau integral, iar informaţiile reunite, dau un tablou complet al identităţii persoanei, atunci, identificarea persoanei se poate considera desăvîrşită.
● 9 iunie: Voinescu
–– Original Message ––
Domnule deputat Voinescu,Aşa cum v-am promis, vă descriu pe larg felul în care mi s-a refuzat, din motive conţopiste, dreptul cetăţenesc de vot. Pentru obiectivitate, relatarea mea este susţinută de probe audio, pe care le-am prelevat pe toată durata prezenţei mele în clădirea Ambasadei Române la Tokio. Am motive să cred că serviciul de mail al Parlamentului este filtrat prea mărunt pentru ca fişierele cu pricina să pătrundă nealterate pînă la urechile dumneavoastră. De aceea, la nevoie, vă voi trimite fişierele audio crude, la o adresă de încredere, pe care vă rog să mi-o comunicaţi.Duminică am avut două tentative de exprimare a opţiunii politice. Prima, în jurul orei 16:30, cea de-a doua, la 20:30. Ambele soldate cu eşec. Motivul refuzului a fost valabilitatea expirată a unor documente de identitate. Am prezentat: două paşapoarte expirate, o copie după buletinul de identitate expirat, o carte de identitate, valabilă, dar eliberată de Primăria Hiroshima, precum şi certificatul de naştere în original. Niciun document nu mi s-a luat în seamă. Comisia electorală a fost formată din consulul (na!, că i-am uitat numele), un observator (nu ştiu prin ce relaţie) şi de un al treilea membru care nu şi-a dezvăluit identitatea. Niciunul nu purta ecuson. Numele a doi din cei trei membri pot fi găsite în înregistrarea audio.La prima tentativă, după ce am fost refuzat în mod repetat să votez, am avut, în prima fază, o răbufnire, prin care am trîntit paşaportul pe masă, de-au sărit toate ştampilele, apoi am rostit cuvintele: Mă cac pe ea, de Românie!, moment în care a intervenit responsabilul cu securitatea, fără să mă brutalizeze, fără măcar să mă atingă. Am ieşit din clădire, surescitat, şi imediat mi-am dat seama că uitasem rucsacul. Reîntors, (dacă tot m-am întors) am căutat să identific membrii comisiei. Tineri şi vizibil derutaţi, s-au aliniat cuminte. Am ieşit din nou (ceea ce explică cele două scurte secvenţe cu croncănituri, din peisajul audio) dar eram departe de a mă împăca cu absurditatea situaţiei. Aşadar, m-am mai liniştit, dar n-am renunţat. Imediat m-am întors în hol, unde, din nou, a continuat discuţia în contradictoriu, eu căutînd să arăt că mai importante decît documentele (altminteri complet descriptive pentru identitatea mea) sunt oamenii. M-am lovit de acelaşi conformism obtuz, al oamenilor asamblaţi rigid în sistem, striviţi între legea strîmbă şi propriile ambiţii de carieră diplomatică. Lucrul acesta reiese cu maximă claritate din afirmţiile (în opinia mea) cinice şi autosuficiente, ale domnului ambasador Neagu, ieşit la rampă în episodul al doilea, cel de la ora 20:30.A doua tentativă, vă mărturisesc, a fost mai mult ca să văd dacă într-adevăr se respectă programul de funcţionare la secţia de votare. Oricum nu aveam altceva mai bun de făcut, într-un oraş în care nu mai cunoşteam practic pe nimeni, după o absenţă de 12 ani, şi în care nici nu intenţionam să trag la vreun hotel. Am găsit un pretext să trec de persoana de pază de la intrare, apoi am fost lăsat niţel să aştept pînă cînd domnişoara consul termina conversaţia cu unul dintre puţinii electori din Tokio. Responsabilul cu securitatea m-a rugat să-l aştept pe domnul ambasador, apoi am aflat că acesta nu poate coborî. Se pare că dialogul (surzilor) cu domnişoara consul s-a auzit la etaj, şi, fără ca eu să-l chem, domnul ambasador a avut amabilitatea să coboare. De aici încolo vine partea cea mai răscolitoare a evenimentului. Am avut în faţă, întîi un birocrat tipic, apoi prima tentativă de intimidare, urmată de afişarea unei empatii de faţadă, o încercare de evaziune dintr-o situaţie jenantă, o afirmaţie cinică, a doua încercare de evaziune dintr-o situaţie şi mai jenantă, un pic de invidie, iar în final, o demonstraţie de putere, exprimată în forma grijii pentru „vulnerabilii” cetăţeni români. Comunicarea a încetat deîndată ce am demontat argumentele ce se vroiau în favoarea legalismului. Un contraargument cu o mare încărcătură emoţională, adus de mine, a fost invocarea faptelor de toată isprava, ale consulului Japoniei la Kaunas, Chiune Sugihara. Dacă nu-i cunoaşteţi povestea, vă sfătuiesc să o căutaţi cît mai curînd pe Internet, folosind semnificanţii: chiune+sugihara, sau chiar numai sugihara.Ca o impresie personală, contrastul dintre scalda domnul ambasador şi actul de virtu al consulului Sugihara, m-a făcut să izbucnesc adineaori în plîns, atunci cînd i-am dat soţiei mele să asculte fişierul audio. Vă mărturisesc că, referitor la atitudinea domnului ambasador, mi-a scăpat un: Păi, ăsta-i un mic vierme, pe lîngă Sugihara! Chiar cu 10 paşapoarte valide, cum aş putea eu să cred că mă poate apăra statul român, cu funcţionari ce aşează pe primul plan propriile lor cariere?Ce e de făcut? În opinia mea, documentele trebuie să fie asemăntoare oamenilor. În sensul că: se nasc (mai uşor sau mai greu) trăiesc şi mor. Actualmente, spre deosebire de oameni, care pot muri în multe feluri, documentele mor numai subit. Unele, prin natura lor, trebuie să moară subit, cum ar fi: certificatele de naştere, contractele cu termen fix, negociat de comun acord etc., dar altele pot muri, bine mersi, lent. Moartea lentă a documentelor se înscrie chiar în subsidiaritatea de care se tot vorbeşte în România actuală, şi pe care puţini dau semne că ar înţelege-o. Cu alte cuvinte, un document, chiar expirat, dacă oglindeşte o stare actuală, poate servi, cel puţin provizoriu, unei game definite de scopuri. Ceea ce spun eu acum nu este deloc original, decît, poate, ca figură de stil. V-am mai pomenit de viza obţinută la Hiroshima, pe o hîrtiuţă, în baza unui paşaport expirat de doi ani. Aceea poate fi asimilată unei concepţii la senectute, urmată de o incubare in vitro. Deci, se poate.Cu scuzele că m-am lăbărţat mai mult decît se cuvenea, vă urez succes în opera de raţionalizare a relaţiei statului cu cetăţeanul, în favoarea cetăţeanului.Marius Mistreţu
● 7 iunie: Stenograma mitrală
(Comedie absurdă în două acte expirate)
Actul I Paşaportul
(cîrciumarul elector coboară din tren la staţia Gotanda. Întră într-un magazin de încălţăminte, singurul pe o rază de 1000 de kilometri, despre care ştie că ţine pantofi pe potriva tăpălagei lui de 1 shaku. Aruncă gioarsele cumpărate cu un an în urmă de nevastă-sa din acelaşi loc, urcă din nou în tren, cu un aer misterios, şi în acelaşi timp, preocupat. Coboară la Ebisu, staţia supraterană cea mai aproapiată de citadela electorală a marii politici europene. Se rătăceşte niţel, deşi cunoştea zona ca-n palmă, pe vremea atacului cu sarin, cînd a fost la trei trenuri distanţă de oroarea din ţeava Hibiya sen. Face cîteva poze impunătorului ansamblu de clădiri Ebisu Garden, nou-nouţă pe vremea cînd cîrciumarul elector părăsea oraşul pentru un trai mai tihnit, la epicentru. Ajunge la citadela electorală, pentru asaltul frontal. Podul basculant e coborît. Intră.).
(ora 16:30)
(electorul) Bună ziua! Mamă, ce linişte-i aici! (chicoteli)
(membru al comisiei, fără ecuson, identificat mai tîrziu drept consul) Bună ziua!
(electorul) Am venit să votez. Să vedem dacă am destule acte. (rîsete)
(consulul, zîmbind) Paşaport, sau buletin…
(electorul) Ambele sunt expirate. Da’, vă spun o chestie: CNP-ul s-a păstrat de minune!
(consulul) Nu, dacă sunt expirate nu se poate.
(electorul) Atunci… (cu o voce seducătoare, mieroasă, făcînd din sprîncene) …certificat de naştere. Ei?
(consulul) Buletin sau paşaport.
(electorul) Buletin sau paşaport.
(consulul) Da,… valabil.
(electorul) Păi, eu ce sunt aicea? Sunt un om? Ştiu să vorbesc româneşte. Nu? (bineînţeles, minţea. Vorbea o română poticnită.)
(consulul) Asta nu contest. Dar trebuie să aveţi un act de indentitate valabil.
(electorul) O! Mamă, ce lege! Am două, chiar! Unul mai vechi, şi unul mai nou. (rîzînd) Adică, am unul mai vechi, şi unul şi mai vechi, ca-să-zic-aşa. Am venit să le schimb. Da’, mîine.
(chicoteli)
(al treilea membru spune ceva neinteligibil)
(consulul) Paşaportul acesta trebuia anulat.
(electorul) Păi, e anulat. Nicio problemă!
(între ei) Sunt expirate?
(între ei) Sunt expirate.
(electorul) Păi, da, dar CNP-ul e-acelaşi. (arîtînd o copie după buletinul de identitate) Uite şi-aici! Ăsta-i expirat de 5 ani.
(consulul) Trebuie să aveţi un act de identitate valabil, pentru a vota.
(electorul) Aha! Hai, că vă dau o copie după actul de identitate de-aici.
(consulul) Păi, dar nu e un document românesc.
(electorul) Păi, suntem pe teritoriul japonez?
(al treilea membru) Sunteţi în România.
(consulul) Deci, aveţi cumva un act de identitate…(vorbă tăiată)
(electorul) Şi ce trebuie să demonstrez cu actul ăla? Că, ce?
(consulul) Că e valabil. Că sunteţi cetăţean român.
(electorul) Aaşaa! Că sunt cetăţean român, Corect! Nu că trebuie să fie valabil.
(consulul) Ba, nu! (vorbă retezată)
(electorul) Păi, atunci, io nu mai sunt cetăţean român?
(consulul) Ba da, asta nu v-o conte…(vorbă retezată)
(electorul, fără să asculte) Oo, ce bine! Nu mai trebuie să depun cererea (de renunţare la cetăţenie)!? Scutesc 600 de euro!?
(consulul) Nu-i aşa.
(electorul) A! Atunci, aştept să se mai ieftinească cererea aia. (rîsete) Şi dup-aia renunţ, că văd că… Auziţi, domnişoară? Vedeţi buletinul ăsta?
(consulul) Paşaportul.
(electorul) Paşaportul ăsta. Cînd mi-am reînoit viza, l-am dat p-ăsta (pe cel străvechi). N-a contat că era expirat de doi ani. Viza mi s-a eliberat. Şi ştiţi de ce? (bîlbîit şi gîlgîit de nervi) Pentru că sunt luat drept persoană. Ştii? (cu vocea ridicată) Pentru că (în Japonia) sunt luat drept OM! …(trînteşte paşaportul pe masa comisiei de sar toate ştampilele)
(consulul) Păi…
(electorul) …nu act!
(consulul) Dar ştiţi că…(vorbă retezată)
(electorul) Că ce? Ca să ce? E poza mea?
(consulul) Da. Este poza dumneavoastră, dar vă rog…
(electorul) Mă cac pe ea, de Românie! ‘Tu-i mama ei de Românie!
(consulul) ..valabile…
(intervine gorila)
(electorul, către gorilă, cu vocea scăzută) Da, e-n regulă! E-n regulă! (Dă să iasă. Către membrii comisiei) Mai vin mîine. (iese, dar îşi dă seama că şi-a uitat rucsacul. Se întoarce.)
(electorul) Ia, ziceţi-mi şi mie ce funcţii îndepliniţi aici!
(consulul) Consul.
(electorul) Cine-i consul?
(consulul) Eu.
(electorul) Aha!
(electorul) Cum vă cheamă?
(consulul, cu vocea scăzută) Silvana Ghimici
(electorul) Silvana?…
(consulul) Ghimici.
(electorul îndreaptă capul către persoana din stînga lui. Aceasta îngăimează ceva neinteligibil) Aşadar, comisia formată din…
(un tînăr brunet, căutînd ştampilele pe sub masă) Al treilea membru.
(electorul) Numele?
(un tînăr brunet, căutînd ştampilele pe sub masă spune ceva neinteligibil)
(consulul) Ştiţi foarte bine, că, şi în ţară, pentru a vota trebuie să prezentaţi un act de identitate valabil.
(electorul) Nu! Prima condiţie e să mă prezint.
(al treilea membru îngăimează) Şi a doua condiţie e să prezentaţi un act.
(către al treilea membru) Ca să ce?
(al treilea membru) Să votaaţi, domnu’!
(electorul) Ca să fiu admis de roboţi, nu de oameni! (mici proteste acoperite de vocea ridicată a electorului) Pentru că vă purtaţi ca nişte roboţi! Aia e!
(gorila) Vă rog frumos!
(către gorilă, împăciuitor) Am ieşit, am ieşit! (iese)
(îşi dă seama că ar mai fi fost multe de spus, şi, oricum secţia de votare era liberă. După cîteva guri de aer, se întoarce)
(electorul) OK, m-am calmat… OK, m-am calmat.
(gorila) Daţi-mi un act de identitate.
(electorul) Pe care-l vreţi? Am unul vechi şi unul şi mai vechi.
(gorila) Unul valabil.
(electorul) Nu-i niciunul valabil.
(gorila, ostenită) Pe care-o fi!
–––(Discuţia continuă în lobby)
(consulul) Deci, pentru a obţine un paşaport românesc…
(electorul) Aşa…
(consulul) …trebuie să aveţi un act de identitate valabil.
(electorul) Aşa…
(consulul) Carte de ide…
(electorul) Actul de identitate valabil este certificatul de naştere.
(consulul) Nu e bun.
(electorul) De ce?
(gorila) Un document eliberat de România. Actul de naştere e un document pe care-l primiţi cînd vă naşteţi.
(electorul) Şi? Mi s-a dat în România, nu?
(consulul) Păi, da, dar cu el vi se eliberează un nou buletin.
(electorul) Şi care-i diferenţa dintre buletin şi certificatul de naştere? Dacă am buletin şi n-am certificat de naştere înseamnă că nu m-am născut?
(consulul începe să stăpînească din nou atmosfera stricată de elector)
(consulul) Tocmai! Aveţi certificatul de naştere în baza căruia, la vîrsta legală, 14 ani, trebuie să fie prima carte de identitate. Care are un termen de valabilitate.
(electorul) De ce?
(consulul) De ce? Haideţi să ne gîndim doar la faptul că este fotografia…
(electorul) Aşa…
(consulul) Fizionomia omului se schimbă.
(electorul) Bun! A mea s-a schimbat? A mea s-a schimbat?
(consulul) Da, pot să spun că s-a schimbat.
(electorul) Cît? Puteţi să spuneţi că sunt de nerecunoscut?
(consulul) Nu, nu pot să spun că sunteţi de nerecunoscut.
(Intervine gorila, ia paşaportul expirat şi face o fotocopie)
(către gorilă) Gata, acum aveţi toate elementele dacă e să mă reclame cineva.
(consulul) Să vă spun cum puteţi să obţineţi acte, şi care e procedura. Avînd în vedere că actele dumneavoastră au expirat de mai bine de un an de zile…
(electorul) Aşa…
(consulul) Se recurge la…
(electorul) A! Nu e un an! Pe 10 se face un an.
(consulul) Aaproape un an!.
(electorul) Mai sunt două zile. Dacă e s-o luăm din punct de vedere legal, nu e un an. Mai departe.
(consulul) Deci, se va recurge la identificarea dumneavoastră în ţară. Este o procedură pur şi simplu de rutină.
(electorul) În ţară?! Păi, de rutină, dar pe mine mă costă bani.
(consulul) Vă costă bani, dar dacă…
(electorul) Mă costă (neinteligibil) de yeni.
(consulul) Eu vă spun…
(electorul) Ştiţi de unde vin?
(consulul către cel de-al treilea membru al comisiei) Păi asta încercam să-i explic şi domnului…
(electorul) De la Hiroşima am venit.
(consulul) Eu vă înţeleg, dar…
(electorul) Aşa,
(consulul) Aveaţi informaţiile şi pe sait.
(electorul) L-am văzut, le-am citit, dar..
(consulul) Trebuie un act de identitate valabil…
(electorul) Aşa! Păi, certificatul de naştere!
(consulul) Da, dar eu vă spun care sunt toate actele în baza cărora puteţi vota. Certificatul de naştere nu este un act în baza căruia puteţi vota.
(electorul) De ce? Scrie că m-am născut acum 50 de ani. Da?
(gorila) Am o rugăminte…
(către gorilă) E-n regulă, e-n regulă!
(consulul) Eu vă spun care e procedura pentru a obţine acte.
(electorul) Aşa.. (către gorilă, a cărei răbdare dădea semne de epuizare) Nu, nu-i nicio problemă!
(către consul) Am cererea (pentru paşaport) gata completată.
(consulul) Da, dar dacă veneaţi din timp…
(electorul) Din timp, înseamnă încă un drum. Înseamnă încă 350.000 de yeni.
(gorila) Şi cu ce suntem noi vinovaţi dom’le?
(electorul) Eu cu ce sunt vinovat?
(gorila) Cine e vinovat că aveţi actele în neregulă?
(electorul) Uite domne! Stai aşa, că m-am enervat iar. (către gorilă) Hai, că nu fac scandal. E numai gura de mine!
(gorila) Nu faceţi, dar aţi făcut.
(electorul) E numai gura de mine… Uite că l-am găsit! Am o cerere aici, în care mă legitimez tot cu certificat de naştere… Şi mi s-a eliberat (paşaportul). E de-acum 6 ani.
(consulul) Păi, de-acum 6 ani, dar…
(electorul) Aşa. Şi-ntre timp?
(consulul) Legea s-a schimbat.
(electorul) Aha! Şi-ntre timp, legislaţia s-a făcut aşa un fel de… npnp… Legea, legea pe ce se bazează? Aşa, pe cinstite.
(consulul) Legea este lege.
(electorul) Bun. Legea este… este făcută de oameni, da?
(consulul) Da.
(gorila) Şi noi trebuie s-o respectăm.
(electorul) Stai s-o luăm aşa… că văd că nu ne-nţelegem.
(gorila) Am o rugăminte. Domnişoara e-n comisie, nu este ca să dea informaţii consulare.
(electorul) Nu e ocupată. E un funcţionar public, eu sunt un cetăţean român, e-n serviciul meu.
(rumoare, protesete neinteligibile)
(al treilea membru) Nu puteţi să votaţi!
(electorul) Bun! Asta o lăsăm deoparte!
(neinteligibil)…actele!
(electorul) Păi, le am!
(consulul) Acte valabile!
(electorul) Pentru ce? Pentru schimbarea buletinului sau pentru vot? Stai, să ne-nţelegem! Pentru votare? Bun! Am înţeles. Am renunţat. Gata! Sunt un fel de animal care-a trecut pe-aici…
(consulul) Nu căă, sunteţi un fel de animal…Deci, nu…
(electorul) Stai, să ne-nţelegem. Legea, legea… Cine-o face domne?
(consulul) Nu eu personal, sau nu…
(electorul) Bun, am înţeles că nu vă luaţi răspunderea. Asta e specific tuturor birocraţiilor. (electorul) Nicio problemă! Cine face legea?
(gorila) Statul român!
(consulul) Statul român, da!
(electorul) Statul român din ce-i format?
(consulul) Din oameni.
(electorul) Din oameni şi teritoriu. Da? Legea nu-i făcută de teritoriu, nu? E făcută de oameni. Ce sunt oamenii?… Sunt nişte animale… raţionale. Da?
(gorila) Animale raţionale deci trebuie să respectăm…
(consulul) Tocmai că avem raţiune…
(electorul) Bun! Dacă avem raţiune, eu sunt aici în carne şi oase, am nişte acte care au şi poze, şi toate elementele de identificare, dovadă că mi-aţi luat şi paşaportul (la fotocopiat)…
(gorila) Dar nu aveţi ce vă trebuie.
(electorul) Aşa! N-am ce-mi trebuie. Hai, s-o luăm altfel.
(consulul) Trebuie să fie valabile.
(electorul) Bun, bun, bun, bun!
(consulul) Deci, dacă dumneavoastră vă expira chiar şi astăzi…
(electorul se lasă păgubaş) Bun, hai s-o lăsăm!
(Schimbă subiectul)
(electorul) Îî! Cine-i cu turismul, responsabil cu turismul aicea?
(gorila) Deci, o rugăminte. Nu este program consular. Este… (neinteligibil). Vă rog frumos.
(electorul) Nu, nu, că ţine de altceva. O altă chestie, pe care vreau s-o lămurim.
(gorila) Deci, nu putem să lămurim nimica.
(electorul) Nu trebuie să lămuresc rapoarte.(la poartă?) Ia, uitaţi ce-am găsit pe saitul ambasadei! Biroul de turism…
(consulul) În primul rînd, asta nu e pe saitul ambasadei.
(electorul) (??) tokio.mae.ro! Corect?
(electorul) Dar, de unde aveţi dumneavoastră printată asta?
(electorul, cu maliţie) Am printat-o eu acasă!
(consulul) În formatul acesta nu există!
(electorul) Cum adică… „în formatul acesta”? L-am formatat ca să intre-n pagină!… Şi-am mai pus unul. Că face o trimitere aici: info@romaniatabi.jp
(consulul) E biroul de turism, care nu este al ambasadei.
(electorul) Care nu este al ambasadei, dar… ia, uitaţi aici! Alexandru Şerban răspunde de el.
(consulul) Şi domnul Alexandru Şerban nu este angajatul ambasadei României la Tokio. Nu este aici. Dacă vedeţi, este o cu totul altă adresă.
(electorul) Ia, uitaţi ce mi-a făcut! Mi-a luat saitul meu, şi mi l-a lipit aici. Să se împăuneze cu turismul românesc în Japonia. Îî…cu bucătăria românească în Japonia. Asta, în ce bază?
(consulul) Atunci, vorbiţi dumneavoastră cu domnul Şerban.
(electorul) Vorbiţi cu domnul Şerban, că nu-i al meu! E-al dumneavoastră!
(gorila) Deci, am o rugăminte…
(electorul) Să-i spuneţi să…
(gorila) Deci, dacă aveţi nelămuriri, luaţi legătura…
(electorul) N-am timp io de astea! Io pierd mîine 45000 de yeni numai pentru că vin aici!
(gorila) Nu aveţi documentele necesare pentru a vota, sunt afişate pe sait…
(electorul) Da, tipic, românesc! Tipic! De parc-ar fi lege divină!
(gorila) Vă rog frumos, nu-mi creeaţi probleme.
(iese, îşi face bagajul în curte, iese în stradă)…
(electorul) Capsomania românească!… Mamă, ce draci am!
(zgomot de obiecte în buzunar, în cadenţa paşilor. zgomot de automobile)
Fine del primo tempo
–––––––––––
Secundo tempo Actul II Buletinul de Hiroshima
(electorul, cu o mutră virilă cam ca 007 în Rising Sun, privind roată să nu fie auzit) Mai încerc o dată… Este ora 20:24. Secţiile de votare pînă la ora 21:00. Ia, să vedem secţia de votare de la Ambasada României din Tokio…(zgomotele străzii)
(electorul) Iar am venit.
(gorila) Aţi rezolvat cu actele?
(electorul) Nu, nu, am un act aici. Să vedem dacă merge. (scoate buletinul de Hiroşima alien registration card)
(e lăsat să aştepte în lobby. toată acţiunea se petrece în lobby)
(gorila) Asta e alien registreişăn card.
(electorul) Da, dar suntem oameni.
(gorila) Păi, fără acte de identitate valabile nu se poate.
(electorul) Mai vedem. Vedem, poate şi-au făcut vreun proces de…
(gorila) Staţi că vine domnul (doamna?) abasador să…
(electorul) Bine.
(gorila) Luaţi loc.
(electorul) Se vedem, doamna ambasador, ce zice…
(voci din secţia de votare.)
(gorila) Deci domnul ambasador a zis că dacă nu aveţi documentele necesare…
(electorul) Şi totuşi. E o problemă totuşi. E o problemă umană.
(voci din secţie iese consulul în timp ce-l conducea spre ieşire pe unul dintre puţinii electori din Tokio)
(electorul) Bună seara! Auziţi, ce ziceţi de ăsta? (şi scoate buletinul de Hiroşima)
(consulul) Da, este un registreişăn alien card. Nu este un act românesc.
(electorul) Da, dar scrie aici: România. Dar dumneavoastră recunoaşteţi literele?
(consulul) Da. Nu se poate vota. Uitaţi, noi avem afişate…
(electorul) Am crezut că v-aţi făcut vreun proces de conştiinţă între timp.
(consulul) De ce să-mi fac procese de conştiinţă?
(electorul) Pentru că sunteţi om, şi omul are conştiinţă.
(consulul) Da, dar..
(electorul) Mă ascultaţi un pic? Da. ştiu, ştiu, birocraţiile întotdeauna au acoperire. Însă, vreau să vă avertizez asupra unui lucru. (spus apăsat) Supralegalismul este la fel de rău ca anomia… Ce aveţi de spus?
(consulul) Este opinia dumneavoastră, eu doar îmi fac treaba, nu aveţi acte valabile, nu puteţi vota.
(electorul) N-am acte valabile, nu exist! A! (neinteligibil) Aşa. Mîine vin aici pentru schimbarea paşaportului.
(consulul) Da, dar am încercat să vă explic, dacă mă lăsaţi să vă explic toată procedura, pentru că nu-i aşa de simplu în cazul dumneavoastră.
(electorul) De ce?
(consulul) Pentru că aveţi actele expirate de… mai mult timp. Că am nevoie de identificarea dumneavoastră ca cetăţean român, în ţară.
(electorul) Haideţi să v-arăt…
(consulul) Dumneavoastră puteaţi să renunţaţi la cetăţenia română.
(electorul) Dacă renunţam la cetăţenia română, aş fi apărut în monitorul oficial, şi abia de atunci încolo… se consideră că nu mai sunt.
(apare o persoană nouă, ce se va recomanda mai tîrziu, ambasador)Bună seara!
(electorul) Bună seara! Oh!
(excelenţa-sa) Neagu mă numesc.
(electorul) Marius Delaepicentru
(excelenţa-sa) Cu ce pot să vă ajut, domnu Marius?
(electorul) Cine sunteţi dumneavoastră?
(excelenţa-sa) Eu sunt ambasadorul României.
(electorul) Ah! (interjecţii de surpriză) Am transpirat!
(electorul, cu vocea scăzută, vizibil emoţionat) Eu sunt Marius Delaepicentru. Cred că mă cunoaşteţi… Îmi pare rău, cred că mi-am uitat, alea cum îi zice, cărţile de vizită acasă.
(excelenţa-sa) Nu face nimic! Luaţi loc. Spuneţi!
(electorul) Am venit să votez.
(excelenţa-sa) Dar am înţeles că nu aveţi actele care trebuie.
(electorul) Da. Dar sunt acte, totuşi eliberate de statul român.
(excelenţa-sa) Da, numai că ele au expirat.
(electorul) Bun! Şi ce trebuie să dovedesc eu aici?
(excelenţa-sa) Dumneavoastră trebie să dovediţi, nu trebuie să ne dovediţi nouă nimic. În carte scrie aşa: Puteţi să votaţi atunci cînd aveţi acte de identitate valabile. Adică, să fie valabile. Înţelegeţi ce vreau să…
(electorul) Bun! Şi dacă eu spun că sunt român, cetăţean român, de ce nu mi se…
(excelenţa-sa) Pentru că nu ne permite legea. Legea nu ne permite…
(electorul) Legea este divină, sau raţională?
(excelenţa-sa) Nu facem… aici nu facem teorie din asta…
(electorul) Păi, asta-i practica! Iar practica se bazează pe un orizont teoretic.
(excelenţa-sa) Avem instrucţiuni foarte clare. Scrie, au venit… (vorbă tăiată)
(electorul) De la cine le-aţi primit?
(excelenţa-sa) De la ministerul de externe care le primeşte de la cei care organizează votarea.
(excelenţa-sa) Ni s-a spus aşa: Cetăţenii români aflaţi în străinătate, pot să voteze, atunci cînd prezintă documente valabile.
(electorul) Opinia dumneavoastră sinceră care ar fi?
(excelenţa-sa schimbă vorba) Opinia mea sinceră, io o să vă-ntreb altceva. Cum staţi dumneavoastră în această ţară?
(electorul) Legal.
(excelenţa-sa) Pe baza cărui document?
(electorul) Pf! Documente sunt o grămadă!
(excelenţa-sa) Nu. Paşaportul dumneavoastră cînd a expirat?
(electorul) Anul trecut.
(excelenţa-sa) Şi de ce n-aţi făcut nimic ca să-l, să-l reînnoiţi?
(electorul) Pentru că… mă costă prea mult. Sincer.
(excelenţa-sa) Bun! Să vă întreb eu pe dumneavoastră ceva. Dacă dumneavoastră… (vorbă tăiată)
(electorul, căutînd ceva) Parcă mai aveam pe aici un paşaport. A căzut cumva pe-aici?
Nu. Ăsta e. Nu, nu. Mai am unul. Ăsta-i ăla vechi. (caută în mapă. îl găseşte. excelenţa sa îşi înghite între timp vorba) A!, mai am unul, mai am unul. (răsuflă uşurat)
(excelenţa-sa) Dacă dumneavoastră vreţi să călătoriţi acuma… (vorbă retezată)
(electorul) Ei, n-o să pot!
(excelenţa-sa) Şi ce faceţi în această situaţie?
(electorul) În această situaţie… vin la dumneavoastră.
(excelenţa-sa) E! În această situaţie trebuia să ne căutaţi de acum un an de zile, de cînd v-a expirat paşaportul.
(electorul) N-am avut timp.
(excelenţa-sa) Îmi pare foarte rău, dacă nu aveţi timp să vă rezolvaţi aceste probleme, noi nu putem să facem nimic pentru dumneavoastră.
(electorul) Aşa! Mîine ce piedici îmi mai puneţi?
(excelenţa-sa) Mîine nu vă pun nicio piedică.
(consulul) Întrucît paşaportul e expirat de un an de zile… (vorbă retezată)
(electorul) Aşa. Şi identificarea o puteţi face după. Oricum, se duc actele la serviciul de paşapoarte. Nu?
(excelenţa-sa) Domnu Marius, nu se face aşa! Să vă spun ceva, că nu mai facem acest lucru. Acuma vă facem altceva. Vă eliberăm un document de călătorie cu care puteţi să vă duceţi de aici pînă în România…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …şi atît. Cu ăla nu puteţi să votaţi*. Îmi pare foarte rău, acestea sunt dispoziţiile legale pe care le-am primit.
(electorul) Şi totuşi, e o problemă aici.
(excelenţa-sa) E.
(electorul) Legea poa să fie proastă! Poa s fie srîmbă!
(excelenţa-sa) Vă rog frumos, să ne reclamaţi.
(electorul) Nu! Ar trebui să fie situaţia asta în rapoartele dumneavoastră. Sincer.
(excelenţa-sa) Io o prez…
(electorul) Aş vrea să le văd. Nu, nu eu. Aş vrea să ştiu de ele.
(excelenţa-sa) N-aveţi căderea…(vorbă retezată)
(electorul) Aş vrea să…
(excelenţa-sa) Puteţi să consultaţi la ministerul de externe. Puteţi să vedeţi acolo cîţi cetăţeni români, o să se facă o situaţie, cîţi cetăţeni români s-au prezentat la vot fără să aibă acte. Au fost refuzaţi deoarece legea nu-ne-per-mi-te să vă lăsăm să vo.. Eu, sincer, regret din suflet treaba asta.
(electorul) Ştiţi că la fiecare birocraţie, în raport trebuie opinia personală şi propuneri de îmbunătăţire.
(excelenţa-sa) Da.
(electorul) Aveţi? Le aveţi?
(excelenţa-sa) Eu?
(electorul) Da. Nu neapărat acum.
(excelenţa-sa) Eu nu le am acum, pentru că procesul de votare nu s-a-ncheiat. Procesul de votare se închide la ora 9. Noi o să facem, bineînţeles că o să facem un raport, şi-o să scriem: Avem un caz, un cetăţean care s-a pregătit, a venit aicea… Mie personal îmi pare foarte rău, pentru că dumneavoastră aveţi spirit civic.
(electorul) Asta vroiam să aud!
(excelenţa-sa) Da, domne! Eu sincer, personal, am toată simpatia pentru dumneavoastră, că VREŢI să votaţi, domne! Este o chestie pe care foarte multă lume.. nu o are! Din păcate, nu putem să vă permitem să faceţi asta, pentru că este ilegal.
(electorul) Hm!
(excelenţa-sa) Şi fiind ilegal…
(electorul) Cu ce s-ar lăsa? Cu ce pedeapsă s-ar lăsa?
(excelenţa-sa) De ce trebuie să mă pedepsească pe mine?
(electorul) Ştiţi de ce? Pentru că, uneori, ca să arătăm că e drept, tre’ să suportăm o pedeapsă.
(excelenţa-sa) Suportaţi-o dumneavoastră!
(electorul) Eu o suport. Deja o suport. Şi-am mai suportat.
(excelenţa-sa) Eu nu-mi permit să fac aceste erori, domne! Nu pot!
(electorul) De ce?
(excelenţa-sa) Pentru că meseria mea nu-mi permite.
(electorul) Bun! Ce e mai important pentru dumneavoastră? Scuzaţi-mă că vă iau un interviu… practic. Ce-i mai important? Omenescul din dumneavoastră, sau să fiţi sclavul unei cariere?
(excelenţa-sa) Eu sunt sclavul unei cariere, pînă în momentul în care sunt pensionar. Pînă atunci, eu nu pot să fac altceva, decît ce mi se spune, şi ce e legal.
(electorul) Am înţeles, am înţeles!…O temă pentru acasă… (îi înmînează două coli scrise) E o experienţă de acum 6 ani, povestită pe internet.
(excelenţa-sa) Da.
(electorul) Astea sunt actele.. povestite acolo (arată un vraf de copii după actele de acum 6 ani). Şi mai e o chestiune.
(electorul schimbă de subiectul)
(electorul) În legătură cu…(îi înmînează un print după două pagini de internet)
(excelenţa-sa) Mă iertaţi, dar nu am ochelarii la mine.
(electorul) Ah! Aveţi +1 cumva? Că şi eu am. (îi înmînează ochelarii) Scuzaţi-mă sunt din ăia de 100 de yeni.
(excelenţa-sa) Nu face nimic, că şi eu tot din ăştia am… Cu domnul Şerban ce problemă mai aveţi?
(electorul) Domnul Şerban mi-a lipit un link către saitul meu, fără să mă-ntrebe.
(excelenţa-sa) Asta, discutaţi cu dînsul.
(electorul) Nu! Dumneavoastră discutaţi.
(excelenţa-sa) Eu nu am ce discuta.
(electorul) Trimiterea e-aici, la mae.ro. Este numele ministerului în joc.
(excelenţa-sa) Domnul, vă spun încă o dată. Domnul Şerban nu este subalternul meu. Domnul Şerban e subalternul doamnei Udrea, şi al celor care lucrează pentru dînsa. Eu personal, nu pot să-i spun domnului Şerban nici dă-te mai încolo. Eu pot să-i spun lui: domnu Şerban, te rog frumos, ascultă-mă cînd îţi spun ceva. Eu nu pot să-l trag de urechi. Nu am căderea.
(electorul) Dar puteţi să-i interziceţi să mai lipească numele meu de MAE.
(excelenţa-sa) Dumneavoastră puteţi să faceţi asta.
(electorul) Şi dumneavoastră sunteţi cetăţean. Îmi pare rău că vă spun asta.
(excelenţa-sa) Da! Avem o problemă de comunicare. Eu vă spun ce pot să fac, eu ştiu ce pot să fac, dar ştiu foarte bine cît de mult pot să mă-ntind. Să ştiţi că n-am ajuns ambasador aicea, făcînd chestii d-astea omeneşti.
(electorul) Da, vă cred.
(excelenţa-sa) Asta este! Dacă vrei să ajungi aici unde sunt eu, tre să faci chestiile care sunt legale. Indiferent dacă-ţi plac sau nu. Sunt multe chestii pe care le fac, şi care, personal, vă spun sincer, nu-mi plac! Dar n-am ce să fac!
(electorul) Da. Mai am ceva de căutat pe net. Este vorba despre cel mai cunoscut consul japonez din toată istoria. (este vorba despre Chiune Sugihara)
(excelenţa-sa) Da, ştiu povestea. Mulţumesc frumos, cunosc foarte bine povestea.
(electorul) Bun!… Ştiţi cum îl cheamă, da?
(excelenţa-sa) Cunosc povestea.
(electorul) Cum îl cheamă?
(excelenţa-sa) Nu mă interesează numele. Ştiu foarte bine ce-a făcut, şi ştiu care e importanţa lui. Nu se compară!
(electorul) Se compară.
(excelenţa-sa) Nu se compară!
(electorul) Se compară la nivel uman, e drept.
(excelenţa-sa) Nu-i adevărat!
(electorul) Dumneavoastră număraţi în vieţi omeneşti, probabil.
(excelenţa-sa schimbă vorba) Nu, nu. Dumneavoastră veniţi şi-mi spuneţi mie că n-aveţi timp, şi n-aveţi bani, să vă faceţi paşaport.
(electorul) N-am!
(excelenţa-sa, într-o tentativă de culpabilizare) Ce faceţi dumneavoastră? Mă scuzaţi că vă-ntreb.
(electorul) Muncesc.
(excelenţa-sa) Unde?
(electorul) Am propria mea prăvălie.
(excelenţa-sa) Şi, acolo cîştigaţi bani, sau nu?
(electorul, zîmbind) Acuma, nu.
(excelenţa-sa) Acuma, nu. Îmi pare foarte rău pentru dumneavoastră! Dar eu nu pot să permit ca un cetăţean român să facă aşa ceva!
(electorul) Să, ce?
(excelenţa-sa) Vă spun că manifestaţi o neglijenţă…
(electorul) Nu e neglijenţă. Pe mine, ca să vin aici, mă costă… mîine nu deschid prăvălia…
(excelenţa-sa) aşa,
(electorul) …şi pierd 45000 de yeni.
(excelenţa-sa) Cîştigaţi 45000 de yeni pe zi?
(electorul) Îm! Teoretic… Din care, mai rămîn şi eu cu cîteva mii.
(excelenţa-sa) Eu nu cîştig banii ăştia.
(electorul) Nici eu nu-i cîştig. Pentru că, dacă vă dau bilanţul contabil, o să vă speriaţi.
(excelenţa-sa) Să vă spun ceva: asta nu vă scuză cu nimica, dom le. Problema mea ştiţi care este? Uite, eu sunt acuma foarte supărat…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …pentru că, dacă mîine vi se întîmplă ceva, eu tre să vă apăr…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …şi n-am cum!
(electorul) O s-aveţi!
(excelenţa-sa) Nu! N-am cum.
(electorul) Emm! Mă apără statul japonez, că-i mai… e mai cumsecade!
(excelenţa-sa) Probabil că da. Dar atîta vreme cît dumneavoastră vă declaraţi cetăţean român…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …şi nu aveţi actele care să dovedească acest lucru…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …sunteţi vulnerabil.
(electorul) Mda! Mă rog. E o chestiune de viziune.
(excelenţa-sa) Este foarte adevărat! Eu, ştiu, pentru că am mai avut cazuri d-astea. Să ştiţi că nu sunteţi prima persoană care se prezintă aici, la noi, cu paşaportul expirat. Am mai avut şi altele. Au venit la noi în ultima clipă, cînd erau înghesuiţi, erau pe cale să fie arestaţi, şi-au început să protesteze aici că (bate în masă) de ce nu le fac eu imediat? Cînd vor ei, atuncea!
(electorul) A, bine…
(excelenţa-sa) Nu avuseseră timp…(vorbă retezată)
(electorul) …mă bucur că mă băgaţi în tagma borfaşilor…
(excelenţa-sa) Dumneavoastră vă băgaţi…(vorbă retezată)
(electorul) …dar nu cred că e cazul.
(excelenţa-sa) Păi, asta faceţi domne! Vă situaţi în aceeaşi tabără cu nişte oameni care, nu prea au aceeaşi situaţie ca a dumneavoastră.
(electorul) Oricum, vă mulţumesc. Am înţeles mesajul. Nu-i nicio problemă!
(excelenţa-sa) Eu nu-nţeleg un lucru, domne! De ce vreţi să fiţi vulnerabil?, cum v-am spus, vă prinde unu, mîine pe stradă, fără acte…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …şi vă… (vorbă retezată)
(electorul) Aici nu e ca-n România! Nu e stat poliţienesc!
(excelenţa-sa) Aşa credeţi dumneavoastră!?
(electorul) Da!
(excelenţa-sa) Aşa cred şi fete d-astea care vin la noi…(vorbă retezată)
(electorul) Da, bine! Fetele, treaba lor ce fac! Ele nu s-au integrat! Eu sunt însurat de 12 ani, aici!
(excelenţa-sa) Vă bazaţi pe soţia dumneavoastră că vă scoate din acest rahat?
(electorul) Da!
(excelenţa-sa) S-ar putea ca ea să nu vă scoată!
(electorul) Ei, nu mă scoate, nu mă scoate! Asta mi-a fost soarta!
Ştiu, dar…(vorbă retezată)
(electorul) Să fiţi sigur că n-o să cer ajutorul statului român!
(excelenţa-sa) Grija mea, atîta vreme cît aveţi paşaport românesc, şi vă declaraţi cetăţean român, este că vreau să vă protejez!
(electorul) Nu, vă mulţumesc!
(excelenţa-sa) Nu că vreau. TREBUIE să vă protejez! Şi dumneavoastră vă puneţi singur, într-o situaţie în care nu puteţi fi protejat! N-am cum să v-ajut! Oricine, autoritatea japoneză care vă caută la acte…
(electorul) aşa,
(excelenţa-sa) …o să zică: dumneata eşti aproape un apatrid în acest moment, pentru că nu ai acte! Nu-a-ve-ţi ac-te valabile!
(electorul) Viza e valabilă!
(excelenţa-sa exasperată) Cum poa să fie viza valabilă pe un paşaport care e expirat, domne? (excelenţa-sa) Dumneavoastră nu-nţelegeţi! În momen…(vorbă retezată)
(electorul) Hai, să v-arăt ceva.
(excelenţa-sa) …tul în care paşaportul şi-a pierdut valabilitatea, viza nu mai există!
(electorul) Viza mai există!
(excelenţa-sa) Nu există! Cum să existe, cînd…(vorbă retezată)
(electorul) Există chiar înainte de a fi aplicată pe paşaport! (scoate dovada)
(excelenţa-sa) Avem o problemă reală de comunicare.
(electorul) Aşa. Vă-nţeleg, vă-nţeleg!
(excelenţa-sa) Paşaportul este expirat. Aţi înţeles? Viza care era pe el nu mai e valabilă!
(electorul) Am fost într-o situaţie asemănătoare acum 6 ani.
(excelenţa-sa) Aşa. Şi?
(electorul) Am făcut cererea…
(excelenţa-sa) da,
(electorul) …m-am legitimat cu certificatul de naştere…
(excelenţa-sa) Da, domne, cunosc procedura, că asta facem toată ziua. Domnişoara Ghimici…(vorbă retezată)
(electorul) Viza mi-a fost eliberată înainte ca paşaportul nou să fie gata.
(excelenţa-sa) Dumneavoastră sunteţi mult mai deştept decît mine, îmi cer scuze, vă mai spun încă o dată. Paşaportul dumneavoastră nu este valabil! Deci viza dumneavoastră de plecare credeţi că este valabilă. Nu este!
(electorul) Este!
(aici se cuvine o precizare: se pare că ne-am înţeles separat. Eu vorbeam de şedere, şi de funcţia de document de identitate a paşaportului, în timp ce excelenţa-sa se referea la călătorie. Abia la transcrierea de faţă am auzit cuvîntul „plecare”. Bineînţeles, pentru călătorie, e nevoie de o viză, pe care nu ţi-o aplică nimeni pe paşaport expirat. Şi, în genereal, paşapoartele expirate nu mai sunt documente de călătorie. Dar pot fi folosite ca documente de identitate valide, în ţara de reşedinţă. Şi dacă paşaportul rămîne şi după expirare valabil, dar numai ca document de identitate, atunci, şi viza de şedere rămîne valabilă pînă la schimbarea paşaportului, ce poate avea loc într-un an, sau în zece, în cazul unei vize de şedere permanentă, iar posesorul nu călătoreşte în acest răstimp. Cu alte cuvinte, paşaportul îşi pierde dimensiunea dinamică, dar şi-o păstrează pe cea statică.)
(excelenţa-sa) Bun! Atunci, n-avem ce discuta. Nu avem ce să discutăm!
(electorul) Mie mi-a fost eliberată o viză de şedere, pe paşaport expirat. Nu aplicată pe paşaport expirat, dar… eliberată!
(excelenţa-sa, cu ironie) Vă rog frumos, să discutaţi cu ăia! Da? Dacă ei vă pot da o hîrtie în care spune: domnu Marius e total înafara regulilor, şi are voie să voteze, vă rog să vă duceţi la ei.
(electorul) Vă mulţumesc pentru grijă!
(excelenţa-sa) N-aveţi pentru ce! Îmi pare rău că v-aţi deplasat pînă aici…(vorbă retezată)
(electorul) Era un drept elementar! Păcat!
(excelenţa-sa) Păcat! Într-adevăr…(vorbă retezată)
(electorul) Un drept universal, aş putea spune.
(excelenţa-sa) Personal, îmi pare rău.
(electorul) Dreptul de a alege şi de a fi ales.
(excelenţa-sa) Din păcate…(vorbă retezată)
(electorul) Scris în carta drepturilor omului.
(excelenţa-sa) …numai că legea scrie: trebuie să aveţi acte valabile!
(electorul) Da, da, cunosc, cunosc, CUNOSC! Ah, ce păcat că luaţi legea drept Biblie! Dacă aţi lua Biblia drept Biblie, ar fi mult mai simplu!
(excelenţa-sa) Probabil că da.
(electorul) Vedeţi dumneavoastră, moderaţia…(se răzgîndeşte) Legalismele sunt ca anomia!
(excelenţa-sa) Aveţi dreptate.
(electorul) Bun! Scuzaţi-mă că v-am reţinut…
(excelenţa-sa) Nu face nimic. Asta o păstrăm (textul postat de mine pe internet) pentru… o punem la dosar, acolo, ca s-avem şi noi o poveste. Să vedem ce s-a-ntîmplat în…
(electorul) Aşa, şi… aştept, adică nu eu aştept, să scrieţi raportul.
(excelenţa-sa) Sigur că da. N-aveţi nicio grijă, că va fi menţionat că dumneavoastră aţi vrut să votaţi şi noi n-am putut să vă lăsăm, pentru că…,
(electorul) …şi-am venit chiar de două ori!
(excelenţa-sa) Sincer, îmi pare foarte rău pentru toată chestia, pentru toată povestea asta. Dar nu pot să fac acest lucru.
(electorul) Vă mulţumesc! (către gorilă) Suzaţi-mă că v-am dat răcori.
(excelenţa-sa) N-aveţi pentru ce!
(electorul) Noapte bună! (sunete de obiecte în buzunar, fundal motorizat, oftat, zgomot de motoare)
În fine!
–––––––––-
* Domnul ambasador şi-a schimbat opinia după scandalul pe care l-am făcut pe la diversele instituţii ale statului. Înainte de alegerile din 22 noiembrie 2009 am fost sunat să trimit poze pentru un titlu de călătorie, document eliberat gratuit, şi în baza căruia am votat. Cum ar veni, pe 7 iunie nu s-a putut, dar după scandaluri şi sute de ore pierdute pe memorii şi sesizări, s-a putut.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
leave a comment