Fără buletin

● Nu poţi face Poşta poştă dacă-ţi arăţi impotenţa de la o poştă

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Soluţii alternative, votul prin corespondenţă by Marius Delaepicentru on 2014/03/27

Recurent, apare tema privatizării Poştei Române. Ca de obicei, interese divergente, opinii divergente. Unele, argumentate doctrinar. Tot doctrinar voi încerca să arăt de ce NU poate fi privatăzată Poşta Română fără o normă critică prealabilă de drept constituţional.

Pe 6 iunie 2012 am arătat soluţia de continuitate la exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă: secretul votului se prelungeşte cu secretul corespondenţei. Ambele, libertăţi constituţionale.

Adversarii votului prin corespondenţă susţin cu acte semnate şi parafate că acesta este imposibil, deoarece Poşta Română nu ar fi în stare să asigure secretul corespondenţei. Cu alte cuvinte, Poşta Română ar fi neconstituţională. În loc să amelioreze apărarea libertăţilor cu pricina, adversarii consideră precaritatea Poştei calamitate naturală, şi ridică duşmănos din umeri. OK.

Problema este că aceiaşi adversari ai votului prin corespondenţă sunt partizanii privatizării Poştei, invocînd nu-ştiu-ce norme europene şi doctrine minarhiste. OK, dar, se pune întrebarea:

Cum pizda mă-tii ai pretenţia la Poştă privată, cînd nu eşti în stare să o faci fiabilă din punct de vedere constituţional?
A! Pretinzi că ai putea-o reglementa din afară? Păi, cum ai putea da Poşta pe mîini private, cînd tu semnezi negru pe alb că statul este impotent în privinţa asta, chiar şi cînd Poşta se află 100% în ograda sa? Insecuritatea libertăţilor cetăţeneşti este obvious de evidentă.

Vă rog să notaţi schizofrenia fundamentală şi să o exploataţi.
Orice discuţie despre privatizarea Poştei poate fi încăluşată simplu şi definitiv, cu documentele Consiliului Legislativ, ale comisiilor de profil şi ale plenului, în care se arată „lipsa de oportunitate”.
Orice discuţie despre privatizarea Poştei poate fi începută NUMAI după legiferarea votului prin corespondenţă, intrarea lui în vigoare şi aplicarea largă în cel puţin trei scrutinuri. Abia după ce raportul despre efectele votului prin corespondenţă va fi fost adoptat fără observaţii critice majore, se poate discuta despre privatizarea Poştei.

Anunțuri

▲ „Coadă” la plata impozitelor în Hiroșima

Posted in Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2014/03/12

Loc: etajul 11 al unui magazin universal din centrul orașului.

Am ajuns pe la ora 14:15. Am luat bonul de ordine nr 687. La rînd intrase în sala de spectacol, transformată în instalație de strîns declarații de impozit, un lot de 10 deponenți, pînă la numărul de ordine 420. În 10 minute m-am lămurit că sunt două categorii de clienți. Cei care nu sunt în stare să își bage datele în computer – și care urmau să stea la „coadă” – și cei care sunt în stare. Ultimii puteau intra pe alt canal. Am intrat și eu cu ei. Nu înainte de a cronometra*). În orice situație avem prilejul de a afla lucruri noi. Am profitat de aglomerație pentru a măsura capacitatea instalației: la fiecare 2 minute intrau 10 inși din lotul „analfabet”. Pe un panou era afișat timpul de așteptare pentru fiecare categorie: 10 minute pentru alfabetizați, 40 pentru ceilalți.
În sală însă, posturile de lucru arătau la fel. Diferența consta doar în norma de ghizi. La analfabeți, era cam de 1 la 5, în timp ce la alfabetizați, cam 10-15 asistați pe cap de ghid. De aici și numărul de terminale: pentru analfabeți, fuseseră amenajate cam 140 de laptopuri legate în rețea. Pentru alfabetizați, 40. Cînd te împotmolești în script, și nici manualul de completare nu te ajută, ridici doar mîna și îți vine ghidul. Mai erau 8 posturi de lucru amenajate pentru deponenții bătrîni. Singurele prevăzute cu scaune și cu cîte un ghid la fiecare post de lucru.

În funcție de complexitatea declarației, și de cît de organizată e mintea deponentului, durata de staționare era între 10 și 45 de minute.
Accesul la formular se face în baza unui număr de 16 cifre primit prin carte poștală. După ce introduci numărul și parola, nu ai decît să verifici dacă datele personale (numele adresa etc.) corespund, și să bagi cifrele în baza de date, la articolele de calculație corespunzătoare. În cazul în care ai venituri impozitate deja, bagi datele acolo. Aplicația îți face totalul de plată într-un sens sau în celălalt. La sfîrșit, pui o cartelă IC cu un număr care nu te interesează. Cu ea mergi la una din cele 10 imprimante care o citesc, și în 6 secunde scot exemplarul care rămîne la deponent. O operatoare îți citește pe scurt: ați încasat atît, ați cheltuit atît, ați vărstat deja atît, banii vor fi scoși sau băgați în contul cutare, care vă aparține. OK? OK. După care aplică ștampila pătrată. Și cu asta, basta.

Sala de așteptare. Lobby-ul unei săli de spectacole.

Imaginea înfățișează spațiul de așteptare pentru „analfabeți”. Șorțurile-buzunar de pe spătarele scaunelor sunt echipamentul de lucru: clipboard, pix, manual de completare a ciornelor și ulterior a formularului electronic. În stînga este fumoarul.

––––––-
*) 300 de declarații pe oră. Una la 12 secunde. De cinci ori mai repede decît a mers proverbiala votare din noiembrie 2009, de la Ambasada din Paris.

Cele 14% : argumentul cu „procentele de teritoriu” latinizate…

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2014/03/09

Hîrtie de muşte pentru românii verzi.

Cabal in Kabul

Image
Unul din argumentele pe care dacopații il găsesc esential pentru temelia credinței lor, deși el nu are nicio bază in istorie, lingvistică și antropologie, e cel al „procentelor de teritoriu”…

Romanii nu au ocupat decât 14% din teritoriul Daciei, spun ei (unii îți cedează până la 20%)… Cum a fost atunci posibil ca întreg teritoriul Daciei (României istorice) să fi fost latinizat?

Totul e fals in acest raționament, de la premisă până la detaliile demonstrației și concluzii.

• Prima premisă falsă este aceea că ar fi existat un teritoriu al “Daciei” care coincidea mai mult sau mai putin cu cel al Romaniei de azi, si ca pe acest teritori care e cel de azi al României s-ar fi vorbit acum 2000 de ani o limbă unică, precum și că intreg teritoriul României de azi era locuit de „daci”. Aceasta e o construcție romantică, fără temei in realitate. Toponimele dacice, așa cum sînt cunoscute imprecis de…

Vezi articol original 889 de cuvinte mai mult

● Suveică cu Săvuică

Posted in Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2014/03/07

Zilele trecute, îndemnat de un prieten ce, ca şi mine, face buci pe Facebook, intrai să văd ce agramatisme mai secretă ex-ministrul IMM-urilor, „conservatoarea” de rit parvenistic, Grapini. După ce mă crucii bine, dădui peste o serie de fotografii trase la o gală de premiere, cică a ambasadorilor turistici ai României. Ediţia a II-a, după cum aflai ulterior. O frecţie tradiţională, sforăitor-patriotardă. Bine, inflaţia de gale laménate şi de ceremonii de premiere pentru cea mai… „exquisită” producţie de muşeţel la hectar, întru prostirea naţiei, nu mă mai surprinde. Că doar  e ţara impostorilor guvernamentali şi mediatici. La sindrofia de care zic, organizatorii fură doi: MAE şi algoritmicul minister al IMM-urilor, ex-păşunat de protejata voiculescului. 

Savuica Szabo
Îmi atraseră atenţia cîteva obiecte comune (v. foto): 1) operatoarea – o bine-dezvoltată tînără, din aceea veşnică – le înmîna „laureaţilor” 2) cîte două exemplare ale unei reviste.  Încet, încet, buchisii şi titlul revistei: Etiquette. Fuga!, la motorul de căutare… Ocazie cu care aflai şi numele operatoarei: Dana Săvuică, ridicătoare de moral priapic, de vreo 15 anişori, de când vîrî mustăţile iepuraşului Playboy în conştiinţa şoferului danubiano-pontic de tir.

Mă rog. Nefiind la curent cu „viaţa culturală” din România, mi-am zis că lipsa ambalajului şi a fundiţei s-ar datora faptului că obiectul cultural ar aparţine tot breslei turismului, căci a „tirismului” sigur nu era. Ca să n-o mai lungesc, formula matematică este: Etiquette ∈ Danei Săvuică, la rîndul său, exterioară turismului.
Ce naiba caută asta cu marfa terţă într-o instituţie publică, la o ceremonie publică?, mi-am zis.
Din agenţiile de ştiri scosei că Dana Săvuică tocmai fusese recrutată de Maria Grapini în ministerul IMM-urilor. Şi e pe statele de plată.

Carevasăzică, o persoană privată îşi promovează, fără perdea, fără ruşine, produsele comerciale*), într-o instituţie publică, posibil chiar pe bani publici.
Orice om dintr-o ţară civilizată ar fi remarcat oarece defecţiuni la „maşina de cusut” cu aţă albă:

Descoasem…

I) Conform cărui Cod de conduită/ etic şi de integritate** un consilier de ministru poate împărţi materiale promoţionale terţe?
II) În cazul în care distribuţia materialelor promoţionale se face în condiţii de legalitate, sub ce formă sunt împărţite acestea? Fac ele obiectul unei sponsorizări? De către cine? De către persoana care ocupă funcţia de consilier al ministrului? Şi mai ales către cine? Către ministerul la care distribuitoarea tocmai este angajată? Şi nu într-o funcţie oarecare, ci de consilier de ministru.
III) Dacă nu ne încadrăm în niciuna din situaţiile I) şi II), şi, Doamne fereşte, materialele respective să fi fost achiziţionate de minister, în ce condiţii a fost făcută achiziţia? Este cumva vorba de o achiziţie directă? Adică, Dana Săvuică cumpără direct de la Dana Săvuică?

Similitudini

Cazul îmi seamănă tot mai mult, atât prin schema de personal, cît şi prin firul suveicii, cu cel petrecut de curând în antecamera altui ex-ministru (Mariana Câmpeanu) unde se lăsă şi cu o condamnare.
Aştept ca Agenţia Naţională de Integritate, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice şi/sau DNA, după caz, să clarifice consecinţele nemerniciei.

Ultima oră

Ambasadorii cultural-industriali ai turismului, premiaţi de scula voiculescului cu suveica etiquettă, primiră zilele astea, într-un cadru simplu şi înălţător, paşapoarte diplomatice. Dar despre discriminatoarele documente de identitate româneşti voi povesti cît de curînd. Lăsaţi-mi niţel timp pentru concentrarea veninului.

––––––––––-
*) Dana Săvuică se lăuda pe-nu-ştiu-unde că publică o carte ce se vîndu în 20.000 de exemplare. Mersi. La pachet cu revista Cancan. Nefericita! Crede că instituţiile publice sunt un fel de Cancan cu ţîţe mai mari.
**) Aflai că proteicul Minister al Industriilor deţine şi un Cod etic şi de integritate, în completarea celor deja existente, aflate în vigoare. La art.2 (b) scrie că interesul public e mai sus ca cel privat. Iar la 2(f) zice clar cum e cu avantajele morale şi materiale. Dar la art.11, restricţiile privind folosirea imaginii personale sunt şi mai severe. Pentru conformitate: http://www.minind.ro/minister/cod_etic_ME.PDF

Miros de roșcată amară – la Humanitas, în Cișmigiu, pe 25 martie…

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2014/03/05

Pe asta să n-o scăpați.

Cabal in Kabul

Image

Într-un peisaj literar cu multe zone aride, într-un timp în care încă scriu (şi sunt publicaţi) atâţia veleitari cu ifose, într-o ţară unde eradicarea anemiei şi a rahitismului literar ţine de utopie, o carte cum e Miros de roşcată amară este echivalentul unui electroşoc. (Radu Paraschivescu)

Pe 25 martie, lansăm Miros de roșcată amară la Humanitas în Cișmigiu, iar imediat după aceea în Iași și Brașov. 33 de povești erotico-logotetice, in care principalul personaj e limba… Humanitas, cu o prefață de Radu Parashivescu… și copertă de Iepurele Mizantrop.

Neferi cu Verbul șovăielnic mi-au promis deja (înainte de a adulmeca măcar pielea roșcatei) un bad sex award

Voi primi cu bucurie, căci Logosul le pătrunde pe toate. Ba chiar le voi mulțumi, căci uneori trebuie să fii bun și omenos, doar pentru a deruta.

Cam așa curge începutul unei povești (la întâmplare) :

Leila cu fluturi în burtă

Vezi articol original 609 cuvinte mai mult

%d blogeri au apreciat asta: