Lecţia de indiferenţă social-democrată – Diaconescu
Cristian Diaconescu e la răscruce. E în dificultate. NU va avea compasiunea mea decît pentru prostia sa funciară. Obiectiv, omul este suma actelor sale. Cît a fost ministru de externe, l-am rugat pe Diaconescu să emită două acte administrative de: raţionalizare a circulaţiei documentelor la misiunile consulare în folosul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, şi respectiv, restaurarea echităţii în cuantumul taxelor consulare. Ultima temă face şi obiectul unei sesizări la Avocatul Poporului. O voi publica într-un viitor apropiat. Pînă atunci, vă urez lectură plăcută:
–– Original Message ––
From: Marius
Cc: ministru(la)mae.ro ; traianbasescu(la)presidency.ro ;
Sent: Saturday, July 25, 2009 3:41 AM
Subject: Pasaport CRDS – solutie posibila
Stimate domnule Cristian Diaconescu – Ministru al Afacerilor Externe
Vă mulţumesc pentru răspunsul tipizat, la memoriul din 14 iulie. Sper că subalternii dumneavoastră de la Direcţia Consulară sunt înafara oricărui pericol, şi beneficiază de o binemeritată odihnă după ce mi-au trimis un copy-paste, extras din legea prin care mi se îngrădeşte, procedural şi cu generozitate, dreptul de a călători. Ţinînd seama că situaţia nu s-a schimbat între timp, vă reconfirm hotărîrea mea de a nu mai păşi pe teritoriul românesc, pînă la îndeplinirea condiţiilor puse de mine, ca urmare a incidentului Tokio. Înafara celor cunoscute, vă anunţ că mai am şi motive de conştiinţă, ce ţin şi de recomandarea din legea 248/2005, de a respecta legile statului de reşedinţă. […] Conform articolului 27 al Constituţiei Japoniei, oamenii au dreptul şi datoria de a munci. Ultimul articol vă sună familiar. Era enunţat, într-o formă apropiată, şi în Constituţia României, cea din 1965. Eu însumi am luat în serios art.27, şi muncesc 300 de zile pe an. Am muncit şi 8 ani consecutivi, fără concediu. Zilele mele libere nu coincid niciodată cu zielele în care consulatul este deschis.
Vă amintesc, domnule ministru, că deja am comis sacrilegiul de a închide restaurantul pe 8 iunie a.c., pentru chestiuni administrative în relaţie cu statul român. Trăiesc în capitalism, am cel puţin 1000 de concurenţi în jur şi nu-mi permit, tocmai în perioadă de criză economică, să las baltă prăvălia, pentru a fi la cheremul unei birocraţii, oricare ar fi ea. Trăiesc în cultul muncii. La urma urmei, nu e nimic blamabil în a avea cultul muncii. Ţine de libertatea de conştiinţă ce nu lezează drepturile altuia. A doua mea prezenţă, în carne şi oase, cerută insistent de autorităţile române prin invocarea unei legi de-a dreptul risipitoare cu capitalul de timp al cetăţeanului, este nedreaptă. V-am cerut derogarea tocmai pentru a arăta împreună nedreptatea prevederii legale. Nu m-aţi sprijinit, deşi, acum, aţi avea chiar trei sau patru motive solide să faceţi o excepţie de la lege.Domnule ministru, mi-a venit o idee prin care sper să rezolvăm impasul. Se apropie ziua comemorării victimelor exploziei atomice de la Hiroşima. Se împlinesc 65 de ani. Logic, pe 6 august, (zi de lucru) la ora 8 dimineaţă, un reprezentant diplomatic din partea României, va fi prezent la ceremonie. Cel puţin de complezenţă. Aş fi foarte bucuros ca acel reprezentant să se abată puţin (cca 800m) pînă la prăvălia mea, să aducă chitanţierul şi ştampila, să-mi primească cererea de eliberare a paşaportului, să-mi ia banii, apoi să-mi facă serviciul de curierat, urmînd ca, ulterior paşaportul să-mi parvină prin poştă. Sunt convins că şi conştiinţa celor siliţi de legea strîmbă să-mi fi irosit două zile din viaţă, va fi mai împăcată, dacă mi s-ar face acest mic serviciu (public).
Ţinînd seama de dubla subordonare a personalului diplomatic, îndrăznesc să adresez acest memoriu, indirect, şi Preşedintelui României. Simultan, trimit un duplicat şi la consulat. Pentru fairplay. După cum observaţi, mă ţin de promisiune şi nu vă mai cer nimic. De veţi considera util să emiteţi vreo derogare în sensul propus de mine, aş fi bucuros, dar nu v-o cer în mod expres. Sper ca alternativa pomenită mai sus să fie fezabilă, chiar dacă, nu mă îndoiesc, se vor mai ridica împotrivă şi cîţiva legalişti ortodocşi.
Vă mulţumesc.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
Iată şi răspunsul:
From: DRCO – Directia Relatii Consulare
To: Marius
Cc: relatii_cu_publicul
Sent: Tuesday, July 28, 2009 4:44 PM
Subject: H3/P/Co/1006/1507.2009 Marius Mistretu/Japonia
Stimate domnule Mistretu,
În legătură cu mesajul dvs. din 22 iulie* a.c., vă comunicăm următoarele:
1. Conform Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, art. 15, alin. 2, “cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple se depun personal de către solicitanţi, în ţară, la serviciile publice comunitare pentru evidenţa persoanelor ori la serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, în a căror rază de competenţă au domiciliul sau, după caz, reşedinţa, iar în străinătate, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României”.
2. Ministrul afacerilor externe nu are competenta de a face derogari de la litera legii.
2. Dacă viitoarea dumneavoastră corespondenţă vizează aceeaşi problemă ne rezervăm dreptul, conform art.10 din OG nr. 27/30.01.2002, privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, să o clasăm.
Direcţia Relaţii Consulare
––––––
* – este vorba despre replica mea la un copy-paste idiot primit de la direcţia consulară la 22 iulie 2009. O reproduc mai jos:
To: relatii_cu_publicul
Sent: Wednesday, July 22, 2009 11:43 PM
Subject: Replica la: Raspunsul la Memoriul_#2 (UTF-8) – Marius Mistretu – DRCo – relatia Japonia
Stimată Direcţie Relaţii Consulare,
Tocmai am deschis fişierul intitulat „Raspuns pasaport CRDS Ro la misiune Marius Mistretu.doc” ataşat ca răspuns la solicitarea mea.
Din păcate, răspunsul nu este deloc rezonabil. Nu am cerut informaţiile pe care, cu eroism, mi le-aţi furnizat. Aceleaşi informaţii le găsesc la orice oră, pe pagina MAE. Ceea ce am cerut este o DEROGARE din partea domnului ministru. Derogarea se doreşte ca soluţie firească a impasului creat de imposibilitatea temporară de a mă deplasa la consulatul din Tokio. Motivele le veţi identifica la o lectură ATENTĂ a memoriului din 14 iulie, adresat Ministrului Afacerilor Externe, personal.
Iertaţi-mă, dar dacă dumneavoastră, sau domnul ministru, consideraţi aplicarea mecanică a legii, ca soluţie a CAZULUI PARTICULAR prezentat de mine, şi daţi copy-paste după textul legii, poate ar fi mai nimerită, direct, automatizarea răspunsurilor tipizate, printr-un program informatic. Un informatician mediocru ar putea scrie o atare aplicaţie în 10 minute, ceea ce ar scuti, pe vecie, plata a 4 oameni de la Direcţia Relaţii Consulare. Bani cu care s-ar putea zugrăvi interiorul clădirii Ambasadei din Tokio.
Ţinînd seama de cele de mai sus, aveţi două soluţii:
a) (fără raţiune) să ignoraţi roboticeşte mesajul de faţă.
b) (cu raţiune) să reconsideraţi cele scrise de mine, atît în memoriul din 18 iunie, cît şi în cel din 14 iulie.Şi într-un caz, şi în celălalt, aveţi toate asigurările mele că nu vă voi purta ranchiună. Cum aş putea fi eu ranchiunos pe o unealtă? Dacă alegeţi b), aveţi 9 zile să-mi răspundeţi, pentru că, la 2 august a.c. intenţionez să trimit un al treilea memoriu, tot cu titlu personal, domnului ministru. Voi continua, timp de 7 ani să fac, din timp în timp, acelaşi lucru, indiferent cine va fi ministru. Voi putea înceta chiar mai curînd, deîndată ce voi considera că statul român este irecuperabil pentru lumea civilizată. Atunci voi renunţa şi la onoarea de a fi cetăţean român. Pînă una, alta, eu nu am neapărată nevoie de statul român, ci viceversa. De ce? V-aş explica, dar nu sunt convins că mă adresez unor fiinţe raţionale, ci doar unor mecanisme bielă-manivelă, mai bine, sau mai prost gresate. Îmi pare rău, dar aşa se vede de aici.
Vă mulţumesc.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
Lecţia de arivism – Ponta
Aplic aici un text postat în 2005 în altă parte. Se pare că încă de atunci am mirosit corect arivismul tînărului Ponta.
1998
(Biroul ministrului justiţiei)
Ministrul justiţiei: (către sfatul procurorilor) – Domnilor, e groasă cu corupţia. Avem nevoie de procurori tineri, nepătaţi, pe care să-i băgăm la înaintare. Nu se mai poate aşa! Domnul preşedinte Tinescu a pornit campania anticorupţie. Campania ne-a prins cu fundul gol. Şi pe noi, şi pe el. Faceţi propuneri.
Un procuror baban din sfat: – Păi, uitaţi, ne acordă italienii asistenţă nău-hau. Sunt gata să primească la specializare procurori tineri pentru lupta antimafia.
Un alt procuror baban din sfat: – Am io un băiat bun. Lucrează de vreo trei ani la judecătoria sect 1. Vă daţi seama că ştie toate mişcările din Primăverii. Ăsta ar fi bun să-i pună cu botul pe labe. Dar pentru asta trebuie detaşat la ICCJ. Că altfel, o să cedeze tentaţiei. Ştiţi cum e… Dacă nu-i plăteşti, nu găseşti la ei patriotism. Că noi o făceam din convingere şi pe vremea ailaltă. Da’ cu ăştia tineri e altfel.
Ministrul justiţiei: – Bine. Aşa facem. Dă-ncoace ordinul de detaşare să-l semnez.
(…)
2000
(Biroul ministrului justiţiei)
Ministrul justiţiei: (către sfatul procurorilor). – Ce facem, domnilor? Am pus oameni tineri, i-am trimis la specializare tocmai în Catania, dar rezultate, ioc!
Un procuror baban: – Păi, staţi, că nu-i aşa simplu. Ştiţi că metodele de lucru ale Caracatiţei sunt din ce în ce mai rafinate. Avem noi oameni tineri, dar ştiţi cum e. Experienţa le e cam subţire. Iar Monta, băiatul de-l trimeserăm la specializare în Italia, face el săracul multe. L-am pus să coordoneze şi Biroul de prevenire a spălării banilor. Însă îi trebuie dovezi concrete. Păi cine să i le dea, dacă toţi specialiştii sunt concentraţi asupra afacerii Narghileaua II? Pe de altă parte, nici Narghileaua II nu e de colea, că vine raportul de ţară şi n-am încheiat decît 8 capitole. Or, dacă se vede că ne zbatem, o să-nchidă şi Europa ochii.
(…)
2001
(biroul primului ministru. Premierul sună secretara)
Premierul: – Da, să intre.
Monta: – ‘Trăiţi dom’profesor! Ce mai faceţi? Oo, aer condiţionat! Oho! Ce tablouri frumoase! Cred că costă o grămadă de bani! Le aveţi pe inventar?
Premierul: – Nu te-am chemat să-mi admiri tablourile. Avem de discutat chestii mai importante.
Monta: – Da, sigur! Care-i problema?
Premierul: -Ştii că eu te-am propus acum trei ani pentru specializarea aia contra mafiei. Cum îi zice… Mă rog, eu i-am zis procurorului baban să te propună. Ştii că aveam noi un diil mai vechi, cam de cînd urla o anumită parte a presei „Manase-Patru-Case”.
Monta: -Ah, da! Mi-aduc aminte. Păi, suntem chit, nu?
Premierul: – Ei, nu chiar. Am aflat că la Biroul de prevenire a spălării banilor e o adresă venită de la o bancă hapsburgică, cum că mi-au intrat nişte bani în contul ăla secret. Şi, dacă-i secret, aş vrea să rămînă secret.
Monta: – Da ce?, v-a pomenit careva ceva?
Premierul: – Deh!, lumea rea. E unu la spălarea banilor care n-are mamă, n-are tată. Îl cheamă Moşmondel. Nu că mi-ar fi frică de el, dar n-ar da deloc bine. Ne-am zbătut atîta să cîştigăm alegerile… Să mă-mpiedic eu de atîta lucru, eu, care am făcut atîtea lucruri bune pentru ţară? Cum mi-ar sta? Se compromite stînga în ţara asta, şi vin iar legionarii la putere!
Monta: – Gata, gata, dom’ profesor! S-a terminat demult campania electorală. Deci, cine v-a pus să vă atingeţi de moştenire înainte ca baba să fi murit?… Dar ca să nu ziceţi să sunt băiat rău… Deci, să fim pragmatici. Ce oferiţi?
Premierul: – Păi, ca de obicei, zece procente din valoarea tranzacţiei.
Monta: – Glumiţi! Scrie pe fruntea mea „prost”? Scrie pe siviul meu „filantrop”? Dom’ profesor! Eu, să fiu sincer, am cam obosit să tot umblu după borfaşi. Am nevoie de o mică refacere. Mai am de dat şi doctoratul… Apropo, n-aveţi un băiat să-mi scrie şi mie teza de doctorat? Că sunt cam surmenat de atîta anticorupţie. Apoi, m-am gîndit că poate aveţi ceva, un post de secretar de stat. Poate vreţi să vă întăriţi poziţia în PDSR, să vă scoateţi investiţia… Nu ştiu. V-aş putea ajuta la mulgerea mai lină a baronimii. Cred că cu pregătirea mea de jurist aş inspira destulă teamă ca să puteţi strînge zeciuiala fără probleme. Puneţi-mă şef de control pe lîngă primul ministru şi gata. Îl dau afară şi pe Moşmondel. Nu vă pot garanta însă că scrisoara hapsbugică se va putea evapora cu totul. Dar, nu-i aşa, între timp, lucrurile se mai şi prescriu…
Premierul: (cu chipul relaxat subit) – Bine mă. (rîzînd) Dă-ncoace hîrtiile. (semnează)
(…)
2002
(Biroul primului ministru)
Monta: – ‘Trăiţi! Am adus raportul despre Crapul. Ce facem? Că văd că s-a privatizat. I s-a urcat şefia la cap. Cere mult mai mult decît înmînează partidului. Îi înfigem un flagrant?
Premierul: – Mi-e frică c-o să răsune prea tare. C-o să se descopere toată schema.
Monta: – Nicio problemă! Oricum, presa îşi va pune doar întrebările permise. Cine să facă investigaţiile? Că mardeiaşii noştri au răspîndit deja mesajul. Ăla de la Ino Ardelean. Dacă va apărea ceva, aia va fi numai de la Cei trei „analişti” tenori. Cristieras, Cristomingo şi Stănerotti. Păi ăştia mănîncă cel mai mult buget de publicitate. De ce să nu-i folosim? Că doar sunt banii ţării.
Premierul: – Ai dreptate. Că altfel, renegociem contractele de publicitate. Şi dacă-l înfundăm pe Păvăcrap, scăpăm şi de Iaban Mităilescu. Că-s mînă-n-mînă. I-am mirosit c-o pun de-un puci. Auzi? Încă n-a terminat Opisan subordonarea presei din judeţ? Hai, măi, ce-o fi aşa greu să-i mătrăşească pe gălăgioşii ăia? Oricum, mulţumesc pentru raport. Ţi-am pregătit o surpriză de ziua ta. Te fac preşedintele tineretului social-democrat.
Monta: – Merge şi-aşa. Nu e chiar cum ne-am învoit, dar, ţinînd cont că nu mai e mult pînă la prescrierea deranjului hapsburgic…
Premierul: – Păi mai ai şi tu răbdare, că nu te pot face vicepreşedinte aşa dintr-un foc. Sunt proceduri, stagii, statutul partidului. Bate şi la ochi… Fă cum zic io, şi-o să ajungi şi vicepreşedinte.
(…)
2003
(Biroul primului ministru)
Monta: – Dom’ profesor, aparatul e prea încărcat cu babalîci. (flutură ultimul sondaj de opinie făcut de institutul Salin Termodorescu) Tinerii sunt deja nerăbdători să intre în Europa cu galoanele pe ei. Trebuie să mai scoatem din babalîci.
Premierul: – Bună idee! Ar da bine la imagine. Ne presează şi partidul socialist european. (chicotind) Era să zic internaţionala comunistă. Ce criterii propui?
Monta: – Deci, la cursul de medicină legală, la noţiuni de antropometrie, am învăţat să deosebim indivizii între ei ca cadavre. Deci, io zic să băgăm ca criteriu, circumferinţa guşii. Că nu dă bine cu social-democraţia. Cu cît mai guşat, cu atît mai puşcăriabil. Harşti! Cadavru politic. Mai zic că şi suprafaţa locativă ar fi un criteriu. Dar mai bine facem un punctaj, şi lăsăm organizaţiile de bază să decidă. Ca să fie democratic. Uite, Tichie ar cădea la ambele examene.
(…)
2004
(Biroul premierului. Monta, vicepreşedintele partidului, dă buzna)
Monta: – E groasă. Tinerii din partid se răscoală. Să fiu sincer, cu pregătirea mea de jurist, nu ştiu cum să le canalizez energiile creatoare. Le-am dat tricouri cu Che Guevarra, dar mi-e să nu se radicalizeze. Şi acum nu mai sunt nici şeful tineretului.
Premierul: – Promite-le şi tu că or să fie mai bine reprezentaţi în parlament. Dar să arate că merită.
Monta: – Io le-am propus să lăsăm calculatoarele să decidă la alegerile interne. Apropo, io ce circumscripţie să-mi trag? Că după cîte am făcut io pentru ţara asta, cred că merit şi io.
Premierul: – Păi, Gorjul e bine? A rămas liber după ce l-am schimbat pe Tichie.
Monta: – E bun şi-ăla. Mie mi-ar fi fost mai pe potrivă Bucureştiu’, ca să nu rîdă Traciana de mine, dar acum, pot să zic nu? La pregătirea mea de jurist… Apropo, mai trăieşte băbătia? (pleacă fredonînd: Mărioară de la Gorji/ [size=9]Ia la neica fo doi zloţi[/size]/ [size=7]Şi nu te iubi cu toţi…[/size]
Premierul: (în gînd) – Şi totuşi mi-e simpatic băiatul ăsta cu profil de Tituleţ. Oare cît mai am pînă la prescripţia aia?
În atenţia personalului consular – tînăr şi bătrîn – al MAE
Am fost adesea victima conformismului conţopesc al funcţionarilor de diverse extracţii. Vin cu tot felul de piedici legale, dar nu prea ştiu să explice care e originea lor. Răspund invariabil: „aşa scrie la lege”. Am hotărît să îndemn pe oricine să-şi arate nemulţumirea faţă de refrenul: „aşa scrie la lege”.
Reproduc mai jos textul unei scrisori adresate consulatului din Tokio.
Stimată doamnă S
Vă mulţumesc pentru operativitatea cu care aţi mediat eliberarea noului meu paşaport. Plicul mi-a parvenit în stare foarte bună.
Aş avea totuşi cîteva recomandări. Spre Binele dumneavoastră. Pe data de 22 noiembrie, cînd am depus actele, aţi avut un mare scrupul legat de starea mea civilă. Mi-aţi recomandat atunci să declar că sunt necăsătorit, întrucît, căsătoria mea nu este înregistrată în România, deci, juridic, nu există. Vă înţeleg scrupulul, însă se cuvine o mică discuţie pe tema aceasta. Ea pleacă de la întrebarea: de ce trebuie transcrisă o căsătorie?
Răspunsul conţopesc, este: aşa scrie în lege. Legea e rezultatul raţiunii. Nu este o lege bazată pe afect, nici pe iluminare. Nu e divină. De aceea, întrebarea trebuie să continue sub forma: de ce scrie aşa în lege? Aceasta este întrebarea ce cere un răspuns raţional. Iar răspunsul raţional „e două”.
1) Prima circumstanţă este ca statul de reşedinţă să permită dubla cetăţenie. Dacă ar fi numai aceasta, tot nu ar fi obliatorie transcrierea căsătoriei. Vom vedea mai jos de ce. A doua cauză pentru care trebuie transcrisă o căsătorie în România (conexă primeia) este eventualitatea schimbării numelui. Numai în acest caz, este posibil ca una şi aceeaşi persoană să deţină două paşapoarte pe două nume diferite. Legile internaţionale permit ca o persoană să deţină două paşapoarte, dar pe acelaşi nume. Aşadar, obligativitatea transcrierii căsătoriei trebuie dublu condiţionată: de schimbarea numelui, şi de permisivitatea statului de reşedinţă la dubla cetăţenie. Cînd numai una din condiţii este satisfăcută, nu este obligatorie transcrierea căsătoriei în statul de baştină. Nu sunt sigur asupra tăriei argumentului schimbării numelui. E posibil ca numai schimbarea numelui să atragă obligativitatea transcrierii căsătoriei.
2) A doua cauză posibilă, este apărarea moralei publice. O persoană căsătorită în străinătate, dacă declară că e celibatară, îşi deschide calea spre bigamie. Delict penal.
Am răspuns mai sus la întrebarea: de ce? . Să vedem, în cazul meu, care ar fi răspunderea ce ne-ar reveni (mie şi dumneavoastră) în legătură cu cele înscrise în cererea de paşaport. Vă rog să observaţi că niciuna din cele două condiţii de la punctul 1) nu e îndeplinită. Rămîne punctul 2) Şi acela respectat. Conscinţa e că, în virtutea declaraţiei pe propria răspundere, din 22 noiembrie 2009, în cazul în care Dumnezeu îmi ia minţile, şi vreau să mă căsătoresc şi în România, va trebui automat să dovedesc că nu sunt căsătorit în Japonia. Cu alte cuvinte, prin limitarea voluntară a opţiunilor matrimoniale, apăr şi morala publică. Dacă aş fi declarat că sunt necăsătorit (aşa cum mi-aţi sugerat) asta mi-ar fi oferit şi opţiunea bigamiei. Totodată, aş fi comis delictul de fals în declaraţii. Copia după cartea de identitate japoneză ar fi furnizat şi dovada falsului în declaraţie. Pentru că acolo scrie că sunt căsătorit, şi cu cine. Vina dumneavoastră ar fi fost instigare la fals în declaraţii. Aşadar, în cerere am declarat că sunt căsătorit, şi nu e necesar să o şi dovedesc printr-un act românesc. Procedînd astfel, am salvat şi morala publică, şi legalitatea, şi pe dumneavoastră de la un delict.
După cum vedeţi, doamnă S, depăşirea vîrstei lui de ce?, (4-7 ani) fără ca întrebarea să revină atunci cînd e necesar, atrage riscuri. Ceea ce v-am prezentat vine să arate că adevărul adevărat e mai important decît adevărul juridic.
Cu cele mai bune gînduri,
Marius Mistreţu
Hiroşima
Mama Tamara
Premierul Hatoyama are o mare problemă. Timp de 5 ani a primit de la mama sa mai bine de 1.200.000.000 yen (cca 13 mil.$) despre care spune că nu a ştiut. Sigur, nu-i nimic rău, deşi protagonistul nu a ezitat ca, din cînd în cînd, să mai şi scoată bani gheaţă din contul cu pricina. Problema e că legea prevede ca banii din donaţii să intre în declaraţia de venit, ca venit. Lucru pe care Hatoyama l-a omis. De altfel, pînă în 2001, Hatoyama nu a plătit niciun fel de impozit. Impozitul restant este de aproape 6 milioane de dolari. El zice că va plăti eşalonat, în 7 ani. Nu ar fi nimic imoral dacă, paradoxal, asta nu l-ar scoate mai ieftin cu peste 500.000$.
Ascult la radio dezbaterile în Dietă pe marginea bugetului. Miniştrii Partidului Democrat sunt incompetenţi. Cel puţin cel al apărării e varză. La întrebări concrete răspunde vag. Se pare că populismul şi prostia sunt mînă în mînă. Poporul s-a trezit repede după eroarea din vară. Actualmente, susţinerea populară a guvernului Hatoyama a scăzut la 30%, după ce, la alegerile generale, PD obţinuse mai bine de 2/3 din locurile din camera inferioară. Se apropie alegerile parţiale pentru Senat*. PLD speră să-şi menţină majoritatea, însă şi el are o problemă. De altă natură. Gerontocraţia. În PLD, un schimb de generaţii va fi inevitabil, atîta timp cît, procentele pierdute de PD nu se regăsesc în susţinerea PLD.
––––––––––––
* Pentru Senat nu sunt decît alegeri parţiale. Mandatul de senator este de 6 ani, iar la fiecare 3 ani, jumătate din senatori îşi termină mandatul. Senatul nu se dizolvă niciodată.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
leave a comment