Fără buletin

● Nu poţi face Poşta poştă dacă-ţi arăţi impotenţa de la o poştă

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Soluţii alternative, votul prin corespondenţă by Marius Delaepicentru on 2014/03/27

Recurent, apare tema privatizării Poştei Române. Ca de obicei, interese divergente, opinii divergente. Unele, argumentate doctrinar. Tot doctrinar voi încerca să arăt de ce NU poate fi privatăzată Poşta Română fără o normă critică prealabilă de drept constituţional.

Pe 6 iunie 2012 am arătat soluţia de continuitate la exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă: secretul votului se prelungeşte cu secretul corespondenţei. Ambele, libertăţi constituţionale.

Adversarii votului prin corespondenţă susţin cu acte semnate şi parafate că acesta este imposibil, deoarece Poşta Română nu ar fi în stare să asigure secretul corespondenţei. Cu alte cuvinte, Poşta Română ar fi neconstituţională. În loc să amelioreze apărarea libertăţilor cu pricina, adversarii consideră precaritatea Poştei calamitate naturală, şi ridică duşmănos din umeri. OK.

Problema este că aceiaşi adversari ai votului prin corespondenţă sunt partizanii privatizării Poştei, invocînd nu-ştiu-ce norme europene şi doctrine minarhiste. OK, dar, se pune întrebarea:

Cum pizda mă-tii ai pretenţia la Poştă privată, cînd nu eşti în stare să o faci fiabilă din punct de vedere constituţional?
A! Pretinzi că ai putea-o reglementa din afară? Păi, cum ai putea da Poşta pe mîini private, cînd tu semnezi negru pe alb că statul este impotent în privinţa asta, chiar şi cînd Poşta se află 100% în ograda sa? Insecuritatea libertăţilor cetăţeneşti este obvious de evidentă.

Vă rog să notaţi schizofrenia fundamentală şi să o exploataţi.
Orice discuţie despre privatizarea Poştei poate fi încăluşată simplu şi definitiv, cu documentele Consiliului Legislativ, ale comisiilor de profil şi ale plenului, în care se arată „lipsa de oportunitate”.
Orice discuţie despre privatizarea Poştei poate fi începută NUMAI după legiferarea votului prin corespondenţă, intrarea lui în vigoare şi aplicarea largă în cel puţin trei scrutinuri. Abia după ce raportul despre efectele votului prin corespondenţă va fi fost adoptat fără observaţii critice majore, se poate discuta despre privatizarea Poştei.

▲ Instrucţiuni de vot în Japonia

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative, votul prin corespondenţă by Marius Delaepicentru on 2013/07/24

Duminică au avut loc alegerile parţiale pentru Senatul Japoniei. Despre importanţa recentelor alegeri poate voi scrie un articol separat. Mă mărginesc doar la a prezenta felul în care se votează.

Alegătorul primeşte o carte poştală. Pe revers are înscrise următoarele informaţii:
Revers

[Titlul] Carte poştală
[Codul poştal] 73….
[Adresa destinatarului] Hiroshima….
[Numele destinatarului] Hisa….Mi… sama
[dedesubt] două coduri de bare cu corespondent în listele electorale
[Timbrul poştal – pătratul verde] „Corespondenţă cu plata la colectare”
[lozincă în acelaşi cadru] „Alegeri curate – viitor luminos”
[Dreptunghiul roşu] Biroul pentru alegeri
[Expeditor (în parantezele verzi)] Comisia de organizare a alegerilor din primăria sectorului… municipiul Hiroshima. [Rîndul II] Adresa… nr telefon… şi un număr de control (probabil pentru prevenirea falsificării)
[Cadrul rotunjit] (cu roşu) Înştiinţare pentru alegeri (cu verde) Alegeri ordinare pentru Senat.
[Ziua alegerilor] iulie 21 între orele 7 şi 20.
[Locul] secţia 311 Cartierul… ochiul 2, căminul cultural al ochiului 2. şi urmează adresa: ochiul 2, 9-26
[Deasupra liniei orizontale verzi] Votul în avans poate fi exercitat între 5 şi 20 iulie (pentru cei ocupaţi cu altele la data alegerilor)
[Sub linia verde (litere roşii)] Detalii pe spatele cărţii poştale.
Tot acolo sunt două rubrici pentru completat de către comisia de votare. Probabil, numărul de buletine pentru uninominal şi pentru listă. Probabil, număr de control pentru inventarul buletinelor de vot de la sfîrşitul votării.

Aversul conţine instrucţiunile
Scan10003
Coloana din stînga
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
[Fraza 1] Dacă aduceţi cartea poştală la secţia de votare, identificarea dumneavoastră va decurge rapid.
[Fraza 2 litere roşii] Chiar dacă pierdeţi cartea poştală, vă rugăm veniţi la secţia de votare, deoarece puteţi vota.
[Fraza 3] La secţia de votare vă putem identifica dacă ne răspundeţi cînd v-aţi născut (luna şi ziua). În mod sigur nu vă vom întreba în ce an v-aţi născut. Sau:
[Fraza 4] vă putem identifica în baza unui document, cum ar fi permisul de conducere.
[Fraza 5] Vă rugăm să cooperaţi, pentru a nu vă pierde importantul vot.

Modul de votare
[dreptunghi roşu plin 1] Pentru votul uninominal, scrieţi numele candidatului pe buletinul de culoare galben deschis.
[dreptunghi roşu plin 2] Pentru votul proporţional pe listă, scrieţi pe buletinul de culoare albă numele candidatului sau pe cel al formaţiunii politice.

Despre informaţiile publice
[Fraza 1] Vom actualiza informaţiile publice strecurînd flaiere în ziare (Asahi, Chuugoku, Mainichi, Yomiuri, Sankei)
[Fraza 2] Dacă nu sunteţi abonat la niciun ziar, după o cerere la comisia de sector de organizare a alegerilor, vă putem trimite informaţiile prin poştă.
[Fraza 3] În plus, la primăria de sector, la căminele culturale de cartier şi în alte locuri, puteţi găsi aceleaşi flaiere.

Coloana din dreapta

[Cadru roşu] Îndrumări pentru votul în avans (vă rugăm apelaţi în caz de nevoie)
În cazul în care aveţi treabă, sunteţi la muncă etc. în ziua votului, vă rugăm folosiţi sistemul de vot în avans. (Este nevoie să completaţi o cerere).
[pătrat verde 1] Interval de timp: începînd cu ziua următoare anunţării alegerilor şi pînă în preziua alegerilor. Inclusiv sîmbăta, duminica şi sărbătorile legale.
[pătrat verde 2] Orar: de la 8:30 la 20:00.
[pătrat verde 3] Locul: La primăria sau la biroul teritorial în a cărei/cărui jurisdicţie locuiţi. (cu excepţia biroului teritorial de pe insula Ninoshima).
[pătrat verde 4] Documente necesare: cartea poştală de faţă.

Despre votul la distanţă
Dacă locuiţi la o altă adresă, şi nu puteţi ajunge la secţia de votare de care apraţineţi, şi nu puteţi nici să votaţi în avans, puteţi purcede la votul la distanţă. Detalii puteţi afla dacă luaţi legătura cu cea mai apropiată comisie de organizare a alegerilor.

★★★ Ghid de lichidare a iobăgiei electorale

După cum ştiţi deja, la alegerile generale din 9 decembrie, cîteva categorii de cetăţeni români vor fi (cu premeditare) lipsiţi de exerciţiul dreptului de a alege. Enumăr: rezidenţi în străinătate, rezidenţi ilegali în străinătate, persoanele cu documentele de identitate expirate, persoanele care, prin natura profesiei sunt în mişcare (şoferi, comis-voiajori, muncitori feroviari, geologi, jurnalişti, avocaţi ş.a.m.d.), persoane ce, din motive familiale, de sănătate sau turistice (îngrijirea bătrînilor, persoane aflate în staţiuni, sanatorii etc.) se află în alte localităţi.

După cum vedeţi, la o primă ochire, între 5 şi 6 milioane de oameni au, într-un fel sau altul, cel puţin o problemă cu exercitarea dreptului de vot. Din motive geografice şi administrative. Aşadar, unul din trei electori este scos pe linie moartă de către un stat nemernic.

Nu e nevoie de prea multă sofisticare intelectuală pentru a remarca faptul că alegerile teritorializate (locale şi generale uninominale) cer în mod necesar o procedură de vot adaptată mobilităţii secolului al XXI-lea. Procedură pe care nevrednicii parlamentari nu au avut-o în vedere. Iar atunci cînd ea a fost propusă, formaţiunile politice: PNL, PSD, UDMR, PC, s-au opus cu ghearele şi cu dinţii.

Nici PDL nu pare să fi avut prea mare chef să o introducă. Dacă l-ar fi avut, ar fi jucat tare. În primul rînd, PDL a făcut eroarea de a o numi pompos lege a votului prin corespondenţă, lege distinctă de legea cadru (L35/2008) cînd de fapt nu era nevoie decît de o lege de amendare a legii 35/2008, în conformitate cu cerinţele ce decurg natural din ea.
În al doilea rînd, PDL a preferat compromisul „mucles”, de teama să nu i se trîntească guvernul. Pînă la urmă, ambele guverne coaliţiei conduse de PDL au fost trîntite. Acuma, chiar şi strategic, e mai onorant să cazi pentru promovarea unui drept negativ, decît pentru unul pozitiv (legea sănătăţii).

Să revenim. Alegerile sunt un bun public nepatrimonial, ce se exercită printr-un schimb simplu de informaţii. Organizarea lor statică este bunul de utilitate publică. Încă din secolul al XIX-lea, statele au rezolvat problema transferului de informaţii la distanţă, prin serviciile de telecomunicaţii (poştă, telegraf, telefon etc.). Nu e nicio scofală să încarci un bun public (alegerile) pe un bun de utilitate publică, menit să acopere distanţele (poşta).

Aşadar, legiuitorul nu are nicio scuză pentru reaua credinţă cu care a întocmit legea 35/2008.

Ce putem face?

Le recomand tuturor celor ce, dintr-un motiv sau altul nu se află „pe moşie” la data alegerilor, să meargă la cea mai apropiată secţie de votare, fie ea din ţară, fie din străinătate. Chiar şi cei aflaţi ilegal pe teritoriul altor state. Chiar şi celor aflaţi în localitate, dar care au documentele de identitate exprirate. Pentru cei cu documentele expirate, fie că sunt în ţară, fie că au domiciliul în străinătate, am o „procedură” specială.
Cum ziceam, mergeţi la cea mai apropiată secţie de votare, avînd în şubă un aparat de prelevare a suntetelor, pus pe poziţia [REC]. Pretindeţi că nu sunteţi la curent cu iobăgia electorală legală, şi insistaţi să votaţi. Veţi fi refuzaţi. Pasul următor este să îi cereţi preşedintelui secţiei de votare o dovadă că aţi încercat să votaţi, hîrtie în care să vă motiveze refuzul. Probabil, nu o veţi primi. Cereţi-i preşedintelui secţiei de votare să vă spună numele în clar. Dacă are ecuson, citiţi voi numele lui. Aveţi grijă să se înregistreze clar numele secţiei de votare, deoarece el e important în întocmirea plîngerii penale. Va fi o plîngere, iar nu un denunţ. Baza legală va fi articolul 385CP, foarte inclusiv, cînd vine vorba de tulburarea dreptului de vot.

Cu cît mai multe plîngeri vor fi, cu atît mai mare va fi probabilitatea ca cel puţin o plîngere să ajungă în instanţă. Unde ridicaţi, voi sau pîrîtul, excepţia de neconstituţionalitate, arătînd că legea 35/2008 şi toate ordonanţele ulterioare de organizare a alegerilor, sunt neconstituţionale, pe următoarele temeiuri:
1) discriminează crunt, pe criterii de ocupaţie şi adminsitrative*).
2) pedepseşte exercitarea dreptului de a călători liber.
3) acreditează ideea că cetăţenii îşi datorează existenţa statului, iar nu invers.
4) tulbură dreptul cetăţeanului de a dispune de corpul său.

Nu vă fie teamă, nimeni nu va fi condamnat pe temeiul art. 385. În schimb, cîştigaţi şansa de a pune legea 35/2008 şi ordonanţele ulterioare, pe masa CCR, care va constata îngrădirea nepermisă a drepturilor politice.

Reţineţi: dacă nu veţi lupta pentru abolirea iobăgiei electorale, iobăgia propriu-zisă e colea.

Extraball: sper ca resentimentarii, ce pînă mai ieri urlau împotriva votului prin corespondenţă, să descopere binefacerile lui intrateritoriale. Ei înşişi pot deveni niţel mai liberi în raport cu statul.

––––––––-
*) expirarea unui document de identitate nu este faptă penală. Vezi şi link-ul din text.

● Din nou despre votul prin corespondenţă

Posted in votul prin corespondenţă by Marius Delaepicentru on 2012/07/04

Tocmai am trimis la Guvern:

From: Marius
To: drp@gov.ro
Sent: Wednesday, July 04, 2012 3:24 PM
Subject: Vot prin corespondenta (UTF-8)

Stimaţi domni,

Dacă tot şi-a făcut Prim-ministrul un obicei să tot dea ordonanţe de urgenţă, vă rog să întocmiţi nota de fundamentare pentru o nouă ordonanţă de urgenţă, de instituire a votului prin corespondenţă.

Vă mulţumesc,

Cu stimă,

Marius Mistreţu

● Ghid contra fraudei retorice a reputatei deputate Alina Gorghiu (II)

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Soluţii alternative, votul prin corespondenţă by Marius Delaepicentru on 2012/06/05

Continuăm explorarea sofismelor deputatului naţional-liberal Alina Gorghiu.

Teoreticiana se arată îngrijorată de votul introdus în urna mobilă. În principiu, are de ce. Procedura este una scumpă, ţinînd seama că cere ca doi membri ai comisiei de votare să bată cartierul cu piciorul. Dar să vedem ce enunţă specialista:

8. Urna mobilă
(…)
Urna mobilă este folosită excesiv, nejustificat.
Legea menționează că este permisă deplasarea urnei mobile numai la persoanele care au depus cereri și care atestă imposibilitatea deplasării. Această situație se demonstrează printr-un certificat medical.

Doamna deputat naţional-liberal, ne anunţă că starea de invaliditate trebuie probată numai cu certificat medical, că aşa scrie la lege. Cu alte cuvinte, invalizii permanenţi, nu ar avea dreptul la urnă mobilă în baza carnetului de invalid. Ei trebuie să meargă zor, nevoie mare la medic pentru a obţine un certificat medical special pentru comisia de votare.
Într-un fel, obiecţia este îndreptăţită, dar nu din motivele legate de frauda electorală, ci din pricina bătăii de joc formulate scurt aşa: ieşi din casă pentru a obţine certificatul care atestă că nu eşti capabil să ieşi din casă.
Tînăra legiuitoare nu arată pic de compasiune faţă de neputinţa fizică a unor electori. Pe dumneaei o preocupă nu care cumva să se fraudeze alegerile. Şi supralicitează:

9. Urna mobilă schimbată
(…)
Se caracterizează prin înlocuirea urnei mobile la finalul traseului cu o altă urnă similară conținând același număr de buletine.

…de parcă un sigiliu de urnă mobilă ar putea fi cumpărat de la tutungeria din colţ.

Presupunînd că metoda ar fi una fezabilă şi „curată”, i-aş demonta fruntaşei naţional-liberale construcţia logică, opunîndu-i tocmai ceea ce partidul dumneaei ia în bătaie de joc: votul prin corespondenţă.

Cu o procedură suplă de vot prin corespondenţă, însăşi urna mobilă şi-ar pierde muşteriii. În fapt, votul prin corespondenţă este tot un fel de urnă mobilă. O urnă cu un singur set de buletine de vot. La o adică, o urnă cu traseu adulmecabil de către organele de cercetare penală. O urnă ce apără secretul votului, anvelopat de secretul corespondenţei. Ambele, constituţionale. Are avantajul ieftinătăţii şi al neutralităţii mediului de propagare.
Electorul nu mai e nevoit să motiveze lipsa de la secţia de votare în ziua scrutinului. În acelaşi timp, este sigur că nimeni nu stă să schimbe sigilii, avînd în vedere multitudinea lor, precum şi regimul de jurnalizare a corespondenţei oficiale. Orice tentativă de fraudă poate fi localizată imediat, prin analiza repartiţiei teritoriale a electorilor ce votează prin corespondenţă şi prin analiza timpilor de staţionare în centrele de cartare.

Corespondenţa de exercitare a dreptului de vot nu diferă de corespondenţa oficială de citare la tribunal.
Dacă naţional-liberalii au obiecţii faţă de votul prin corespondenţă, ar trebui în prealabil să militeze pentru abolirea citării prin corespondenţă. Ar trebui ca orice citare să se facă prin umflarea fedeleş a celui citat, şi cărarea lui în dubă pînă la judecătorie, pentru a i se aduce la cunoştinţă că la data cutare trebuie să apară în faţa completului de judecată.

Vom continua

★ Scrisoarea a II-a către Premier – votul prin corespondenţă

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative, votul prin corespondenţă by Marius Delaepicentru on 2012/04/18

Abstract

Despre fundamentul constituţional al votului la distanţă. Despre continuitatea drepturilor politice şi despre obligaţia statului de a asigura exercitarea lor întru întărirea legitimităţii organelor alese democratic. Propunere de raţionalizare şi de diversificare pe cale legislativă, a procedurii de vot, printr-o ordonanţă guvernamentală.

Stimate domnule Mihai Răzvan Ungureanu – premier al României,
Mă bucur să vă ştiu activ şi hotărît a îndrepta lucrurile din România.
Doresc ca prin scrisoarea de faţă să vă ofer o soluţie suplă de legitimare a aleşilor prin vot popular lărgit, în deplin acord cu prevederile constituţionale directe şi nexe. Dar, să o luăm încet.

Puţină ontică: statul există pentru că cetăţeanul există. Niciodată invers. Sunteţi de acord. Dreptul de vot este un drept negativ, situat imediat sub dreptul la viaţă. Într-un fel, sufocarea sau suspendarea dreptului de vot echivalează cu pedepsirea cetăţeanului, adică, a persoanei naturale de drept public. Acuma, cetăţeanul, fiind Suveranul statului, putem spune că el este Muntele, iar statul, Mahomed. Din acest motiv există secţiile de votare teritoriale, întinse pînă la nivel de cătun, pentru a nu umili Suveranul trimiţîndu-l prin glod, la mama naibii, după urnă. Avem şi situaţii obiective, de excepţie. Unele rezolvate pe cale legislativă, altele, nu.

Actualmente, legea prevede o procedură ce sună cam aşa: Ai căzut în puţ şi ţi-ai rupt piciorul? Păi, vino încoace să te ridic, du-te-n mă-ta!. Cam aşa îşi tratează legiuitorul Suveranul. Legea pleacă de la premiza că toţi cetăţenii sunt tineri şi vînjoşi, au timp berechet şi cu toţii locuiesc vizavi de secţia de votare.

Realitatea arată diferit. Eu, de pildă, am căzut într-un puţ la 900Km de proxima secţie de votare. Credeţi că este o distanţă rezonabilă? Dar credeţi că statul rămîne la fel de vrednic, iar legitimitatea celor aleşi la fel de mare, dacă statul ne face program de sărit peste şapte judeţe şi nouă ţări, deşi există servicii poştale? După cum ştiţi, sunt o mulţime de alte situaţii în care cetăţenii doresc să se exprime politic, însă, la fel de obiectiv, ei sunt prea departe, la distanţe neverosimil de mari de blestematele de urne. Uneori, electorii sunt ţintuiţi undeva, fără posibilitatea fizică sau ocupaţională de a se deplasa. Alteori, ei muncesc chiar în duminica votului, poate chiar în zone izolate, departe de urnele lui Mahomed. Ei există, sunt milioane, dar, în sens simbolic, pe ei, statul îi ucide sumar, printr-un gest de lene partitocrată.

Stimate domnule prim ministru Ungureanu, nu mă îndoiesc, aţi prins şi ideea şi soluţia: procedura de vot prin corespondenţă. E drept, nu lipsesc oponenţii. Am cîteva interpretări ce sper să vă ajute la fundamentarea virtualei ordonanţe.

Observ că votul la distanţă nu este ceva cu totul aparte, ci reprezintă doar o diversificare procedurală, ceea ce nu schimbă nimic organic, ci numai funcţional, în sensul protezări vacanţelor şi adaptării la (i)mobilitatea crescîndă.

Oponenţii susţin că votul prin corespondenţă este altceva. Este în formă, dar nu în esenţă. Din fericire, suntem fiinţe gînditoare şi putem face similitudini şi generalizări.

La votul prin corespondenţă, plicul exterior cuprinde de fapt partea procedurală de identificare a persoanei. Plicul interior (anonimizat) este echivalentul urnei mobile. Este sigilată? Este. Apără continuitatea secretului votului? O apără via secretul corespondenţei. Ambele, libertăţi fundamentale, constituţionale.

Mai mult, ţinînd seama că statul există pentru că cetăţeanul există, toate urnele ar trebui verificate şi sigilate în prezenţa unui cetăţean oarecare. Aşa de pildă, în Japonia, la prima oră, urna se verifică de către primul elector sosit în secţia de votare. Iar urna se sigilează în faţa sa. El este martorul corectitudinii procedurale la momentul t0. Aşadar, nu se pune problema vreunei nereguli în cazul în care electorul şi-ar sigila singur plicul interior, din moment ce „urna” conţine numai votul său, iar statul există pentru că cetăţeanul există.

O altă obiecţie se referă la lipsa de protecţie a secretul votului, că, vezi-Doamne, soţul ar afla cu cine votează soţia. Oponentul pronunţă doct “comisia de la Veneţia”şi apoi rînjeşte. Cu alte cuvinte, ne neagă o subsidiaritate familială, ceea ce, în termeni doctrinari, merge mai spre extrema stîngă, autoritaristă. Cu toate acestea, comisia de la Veneţia nu ar putea nega dreptul de vot al nevăzătorului, situaţie în care EXISTĂ deja o subsidiaritate admisă de lege. Nevăzătorul nu intră niciodată singur în cabina de vot. Dacă există deja o subsidiaritate legală, nu credeţi că aceeaşi subsidiaritate poate fi tolerată şi în cazul exercitării votului ologului, al ciungului, al paralizatului netrasportabil, al internatului din reanimare, al analfabetului, al emigrantului? În mod pervers, prin legalizarea subsidiarităţii familiale numai pentru nevăzători, legea discriminează, deşi intenţia a fost de egalizare procedurală a exercitării dreptului de vot. Aşadar, argumentul “Veneţia” cade. Nimic nu poate justifica tratamentul preferenţial pentru nevăzător, ignorînd alte categorii de electori. Nu ar fi echitabil, subsidiaritatea fiind riguros aceeaşi, dar tolerată numai în unele cazuri, iar în altele, nu. Aşadar, jos discriminarea!

Oponenţii procedurii de vot la distanţă argumentează: emigrarea este o opţiune personală. Cu alte cuvinte, emigrantul poate să crape. Ducă-se! Din nou detectăm o discriminare, dar, de data aceasta, iraţională. Aş zice; resentimentară. Legea nu tolerează resentimentele, ci numai raţiunea. Iar raţional, (în)depărtarea de secţia de votare nu încală niciuna din libertăţile constituţionale. Pentru ce să pedepseşti emigrantul? Dar pe muncitorul forestier? Datoria lui Mahomed este una singură: să vină la Munte. Fără discriminare după rezidenţă. Am arătat mai sus, votul la distanţă este doar o altă formă, mult mai raţională, mai ieftină şi mai democratică de vot în urnă mobilă.

De cîţi oameni îşi bat joc parlamentarii?

Actualmente, demografic, ravagiile potenţiale pe care le face lipsa unei proceduri de vot la distanţă, în bazinul electoral, la limită arată cam aşa:

Cetăţeni de 65-74 de ani: 1.881.722 (2008)

Cetăţeni de peste 75 de ani: 1.316.496 (2008)

Cetăţeni emigraţi: cca. 3.000.000 (2008)

Cetăţeni pensionaţi medical: cca. 800.000

Total: cca. 7.000.000 cetăţeni (38%)

Practic, prin lipsa unei proceduri de vot la distanţă, cel puţin unul din patru electori este amputat din corpul electoral. Nu am inclus numărul persoanelor cu handicap fizic dobîndit în copilărie şi pe cei 450.000 de electori ce nu pot vota deoarece au actele de identitate expirate*, ceea ce ar ridica şi mai mult paguba de legitimitate a organelor alese.

Contrar propagandei anti-, nu emigranţii sunt virtualii beneficiari ai procedurii de vot la distanţă, ci rezidenţii din România. Statistic, media emigranţilor activi electoral se află pe la 5%, chiar şi în cazul statelor ce au legiferat votul la distanţă. E de aşteptat ca nu mai mult de un emigrant din zece să voteze.

Oponenţii,  în solida lor stupiditate, sunt în stare să amputeze odată cu cei maximum 300.000 de potenţiali electori “externi”, alţi 4.000.000 de electori interni, care le pot fi părinţii şi bunicii, fraţii lor paralizaţi, sau verii lor ologi. Slăbiciunea fizică este trans-etnică.

Dacă aş fi un partizan al actualului cartel politic, m-aş îngriji mai mult de sporirea resurselor electorale, în condiţiile în care, lehamitea faţă de băltirea sectară a establishmentului, coboară participarea la vot la cote de-a dreptul ruşinoase. Aproape de limita tolerabilă.

În concluzie, domnule prim ministru Ungureanu, aveţi dreptul şi datoria de a valorifica la maximum bazinul electoral general. O puteţi face chair şi numai printr-o ordonanţă de guvern, ţinînd seama că votul la distanţă îndeplineşte toate condiţiile constituţonale de exercitare, este generos cu cel slab şi nu alterează calitativ nimic. În schimb atenuează niţel din mînia populară crescîndă.

Vă urez succes,

Al dumneavoastră, cu credinţă,

Marius Mistreţu

Hiroşima

–––––––––-

* altă nemernicie a campionilor democraţiei poliţieneşti-interlope contemporane.

● Vot prin corespondenţă = furt prin corespondenţă

Posted in Drepturi individuale, votul prin corespondenţă by Marius Delaepicentru on 2012/03/19

Prin toamnă, am comentat pe un sait de petiţii online, pe marginea unei intolerante petiţii, îndreptată împotriva banalei proceduri de vot prin corespondenţă, altminteri, text de lege aflat, în mod exasperant, încă prin sertarele Parlamentului, sub forma unui proiect. Lăsînd la o parte simplismul textului, vă propun să analizăm argumentul militanţilor, printre care, veţi descoperi şi un verbos sociolog analist „ciuvic”, pe la televiziunile de propagandă.

Nu mică mi-a fost mirarea să fiu contrat de un sociolog. Un anume Mircea Kivu, ce îmi opunea argumente antropologice, de moravuri ce privesc îndărăt, argumente tributare însă viziunii profund birocratice, prin care adesea este denaturat orice text de lege, în sensul înăbuşirii efectului ce se presupune că legea este instrumentată să îl provoace. (Aplic mai jos hardcopy după conversaţie.)

Zilele trecute însă, ghiduşul sociolog s-a trezit să comenteze din nou. Pe semne, temperatura atmosferică l-a scos din hibernare.

M-am enervat. Încerc sociologiceşte o similitudine, folosind sofismul preacinstitului Kivu.

L-aş întreba pe domnul sociolog cum apreciază atitudinea populară faţă de pedeapsa capitală. Statistic, circa 70% din adulţi ar fi de acord ca pedeapsa capitală să fie reintrodusă în Codul Penal.

În fond, nu ar fi mare diferenţă între a-i refuza cuiva dreptul la viaţă fizică şi a-i refuza altcuiva dreptul la viaţă politică. Deosebirea este că lipsa procedurii de vot la distanţă, face posibilă negarea dreptului la viaţă politică în lipsa unei sentinţe de vinovăţie. Tradus în termeni de drept la viaţă fizică, asta ar echivala cu execuţia sumară. Adică, un fel de: dă-l în mă-sa, că miroase a băutură! Poc!.

Ar legitima aversiunea populară faţă de homosexualitate, precum şi consimţămîntul poporului pentru pedepse ce produc efecte ireversibile (executare, castrare etc.) legiferarea în sensul dorit de popor?… Sunt convis că dl. Kivu o va fi scăldat pîrvuleşte, sau, după caz, într-un mod pontos.

Domnul sociolog Mircea Kivu m-ar putea convinge de nocivitatea votului la distanţă şi de justeţea raţionamentului său, numai după ce în legislaţia penală vor fi reintroduse pedeapsa cu moartea (pentru crime grave) şi puşcăria pentru homosexualitate. Şi, de ce nu?, pedeapsa cu moartea pentru homosexuali. Cu observaţia că este bine ca cele două pedepse să fie aplicate fără un proces în instanţă, aşa cum şi, actualmente, persoana politică a cetăţeanului este ucisă fără vreo sentinţă judecătorească, doar pentru că cetăţeanul este: bătrîn şi neputincios, ţintuit la pat, fără buletin sau prea departe de urnă.

Despre identificarea activă a persoanei

Posted in Chestii, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2009/12/23
Ştim cu toţii că titularul unui act de identitate poate fi şi mut, şi orb, şi surd. Din păcate, legile ne obligă pe noi toţi să fim muţi, orbi şi surzi cînd vine vorba să ni se stabilească identitatea. Rău e că legea ne consideră şi niţel tîmpiţi. Mai rău este că nici funcţionarul public nu este lăsat să-şi ia răspunderea asupra calităţii identificării persoanei. Aşadar, avem două părţi mute, surde, oarbe, şi tîmpite legal, obligate la pasivitate, uneori, împotriva evidenţei pure.
(Textul de mai jos a fost iniţial inclus în sesizarea din 15 iunie, adresată Avocatului Poporului. Pentru cursivitate am separat cele două secţiuni ale sesizării.

Ceea ce am scris mai jos nu se adresează neapărat Avocatului Poporului, ci mai degrabă opiniei publice, şi nu obligă pe nimeni la lectură. Cele de mai jos reprezintă strict viziunea mea, a unui cetăţean român, de bună credinţă, în legătură cu modul posibil de raţionalizare a procedurii de identificare a persoanei.)

Întrebări:

  • Într-un stat de drept, este lăsarea unui document să expire, un delict?
  • Cum e posibil ca o simplă etapă procedurală, de identificare a persoanei, să împiedice exercitarea unui drept fundamental într-un stat de drept?
  • De ce, într-un stat de drept, declaraţia unui cetăţean, sprijinită de documente de identitate, bine păstrate, deşi expirate, nu este prezumată ca reflectînd adevărul?
  • De ce, din 5 înscrisuri ce oglindesc unul şi acelaşi lucru, anume, identitatea uneia şi aceleiaşi persoane, prezentate în vederea identificării persoanei, din care: 4 documente cu fotografie, trei expirate, două valabile, din care, unul emis de alt stat, nu este recunoscut niciunul ca refletînd o stare reală, în ciuda prezenţei fizice a titularului?
Înainte de a încerca răspunsuri, vă propun să definim termenii (obiecţiile şi completările sunt binevenite):

Dreptul fundamental

Dreptul fundamental este un drept repartizat egal pentru toţi, continuu, recunoscut apriori,  dobîndit prin naştere, prin maturitatea legală, licit, sau prezumat ca fiind dobîndit licit, pînă la proba contrarie. Exercitarea dreptului fundamental depinde exclusiv de voinţa persoanei. Nimeni şi nimic nu poate  tulbura, condiţiona sau forţa o persoană în exercitarea, sau în neexercitarea unui drept fundamental, cu excepţia unei sentinţe judecătoreşti cu sens contrar, sau atunci cînd dreptul fundamental este în acelaşi timp şi obligaţie.

Privilegiul

Privilegiul este un drept repartizat inegal, a cărui dobîndire, exercitare, întindere în timp sau extincţie, este întotdeauna condiţionată de ceva sau cineva.

Aşadar, tăria categoriei juridice numită drept fundamental, îl face opozabil, oricărei prevederi legale ce perturbă, sau are potenţial de perturbare a exercitării dreptului fundamental în cauză.
Din păcate, realitatea arată altfel. Am văzut mai sus, cum, prin condiţionarea procedurală, de identificare a persoanei, ce se vrea sceptică, dar în fapt, obtuză în opinia mea, mi s-a furat o zi, adică 1/26280 din speranţa mea de viaţă, sau 1/9490 din cîtă sper că mi-a mai rămas, şi mi s-a trecut un drept fundamental, (dreptul de vot) într-o categorie mai slabă, cea de privilegiu. Şi acela, refuzat.
O altă interpretare posibilă a incidentului Tokio, ţine de nerespectarea drepturilor omului în statul poliţienesc. Cu alte cuvinte, conform procedurii actuale de identificare a persoanei, autorităţile statului văd în cetăţean un virtual infractor, punibil apriori. Deoarece în CR.1(3) este stipulat că România este stat de drept, ce a internalizat demult Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (DUDO), iar în prezent este şi membru al Uniunii Europene, refuz să cred că România este un stat poliţienesc, şi consider formalizarea excesivă a procedurii de identificare a persoanei, caducă, antieuropeană, şi (aşa cum afirma cineva) un „venin neconstituţional”. Ce este de făcut? Am motive să fiu optimist.
Dacă într-un stat poliţienesc, dreptul fundamental are proprietăţi, mai degrabă de privilegiu, şi un simplu poliţist are dreptul de a reţine persoana pentru simplul fapt că nu are înscrisă în buletin grupa sanguină, nu acelaşi lucru se petrece într-un stat ce se pretinde european.
Dacă, într-un stat de drept, dreptul fundamental este atît de important şi de intangibil, înseamnă că trebuie să (for)mulăm procedurile după el, în aşa fel, încît nicio procedură, indiferent de natura ei, să nu işte, niciodată, vreo discontinuitate, în exercitarea dreptului fundamental. În acest spirit, expirarea unui document de identitate nu poate constitui un delict. Nici măcar o contravenţie, atîta timp cît este pus în relaţie cu exercitarea unui drept fundamental, ce, prin definiţie nu poate fi îngrădit, decît în situaţii într-adevăr grave.
Ţinînd seama de cele descrise mai sus, am identificat patru căi de relaxare, de umanizare a procedurii de identificare a persoanei. E posibil ca ele să fie mai multe. Cele identificate de mine sunt: 1) inversiunea de paradigmă, 2) diversificarea şi complementarea, 3) desincronizarea şi 4) delocalizarea. Ceea ce expun mai jos se referă exclusiv la procedurile nexe exercitării drepturilor fundamentale, iar nu a privilegiilor. Vă propun să le luăm pe rînd:
1) Inversiunea de paradigmă
În zilele noastre, cetăţeanul încă mai este pus în situaţia umilitoare de a dovedi că el este el, şi nu altul, în faţa autorităţilor statului, şi aceasta, numai printr-un anumit document, emis (culmea!) de autorităţile statului, şi numai în termenul de valabilitate al documentului.  Cu alte cuvinte, autorităţile statului încă mai văd în cetăţean un virtual infractor.
Prin inversiunea de paradigmă, identificarea persoanei prin înscrisuri, se prezumă ca fiind făcută cu bună credinţă, în virtutea preambulului din DUDO, iar autoritatea statului care suspectează cetăţeanul de tentativă, de fals în declaraţii, sau de substituire de persoană, nu are decît să dovedească contrariul. Cum? O spun frust, nu este treaba cetăţeanului. Mijloace tehnice şi organizaţionale pentru a dovedi instantaneu că el nu este el, există deja.
2) Diversificarea şi complementarea
Aşa cum intuiţi, sau ştiţi deja, în alte state, identificarea persoanei se poate face după permisul de conducere. Permisul de conducere este un act ce atestă un privilegiu, cel de a conduce un automobil pe drumurile publice. La expirarea termenului de valabilitate, urcarea la volan este interzisă expres, dar, presupunînd că, dintr-un motiv sau altul, posesorul nu mai vrea să conducă un automobil niciodată, documentul in sine, chiar expirat, îşi conservă încă mulţi ani, capacitatea de a dovedi identitatea persoanei.
De asemeni, paşaportul. În relaţie cu teritorialitatea legilor, paşaportul are dublă funcţie. Una transfrontalieră, în mişcare, în virtutea unui privilegiu, cel de a călători peste graniţe (pe cale să devină drept universal) şi o funcţie intra-frontalieră, cea de document de identitate, pe durata şederii într-o ţară străină, sau chiar în ţara de origine. Expirarea paşaportului nu ridică probleme de identificare a persoanei, nici de legalitate a şederii, chiar temporare, într-o ţară stăină dacă acea ţară este un stat de drept. În această ordine de idei, un paşaport românesc, expirat de un an, mi-a dat dreptul obţinerii unui act de identitate, valabil pe teritoriul japonez. Mai mult, un paşaport expirat de doi ani, mi-a dat dreptul de reînoire a vizei de şedere, cu încă trei ani, pe vremea cînd nu obţinusem dreptul de rezidenţă permanentă. Desigur, un paşaport expirat nu-mi conferă dreptul de a călători dincolo hotarele Japoniei. Dar aceasta deja este de domeniul privilegiului, ceea ce nu face obiectul discuţiei de faţă.
În incidentul Tokio, am prezentat şi un act de identitate eliberat de autorităţile japoneze, act în termenul de valabilitate. Recunoaşterea unui atare document de identitate, de către autorităţile române rezidente în Japonia, nu ar ştirbi suveranitatea statului român, deoarece el este eliberat tot în baza unor acte originate în România, şi au înscrise chiar şi datele de identificare ale actului originar. Nerecunoaşterea unui atare document de identitate ca valid, pentru exercitarea unui drept fundamental, nu face să arate decît un mod primitiv, ţîfnos, de afirmare a suveranităţii statului, bazat pe un compex de inferioritate, cam ca cel al Coreei de Nord.

Despre complementaritate

Dacă două sau mai multe documente ce conţin elemente de identificare (grafice şi/sau biometrice, conţin informaţii superpozabile parţial sau integral, iar informaţiile reunite, dau un tablou complet al identităţii persoanei, atunci, identificarea persoanei se poate considera desăvîrşită.

Funcţia complementară poate fi îndeplinită chiar şi de saiturile înregistrate oficial cu DNS. De curiozitate, puteţi accesa http://ripe.net iar acolo, mă puteţi găsi, prin interogaţia: www.lamarius.net . Aflaţi astfel cine sunt, şi ce fac, chiar dacă întregul conţinut al saitului meu este scris într-o limbă necunoscută.
3) Desincronizarea
Nu este necesară întreruperea continuitatăţii unui drept fundamental, doar pentru că persoana nu are practic cu ce dovedi identitatea în momentul exercitării lui. Identitatea poate fi stabilită ex post. Pentru a arăta că este posibilă desincronizarea identificării persoanei, vă propun să luăm un caz ipotetic, extrem:
Este zi de scrutin. Se iscă o furtună ce pune la pămînt toate releele de telecomunicaţii din ţară. Comisia nu mai are acces la baza de date de evidenţă a populaţiei. La secţia de votare se prezintă un cetăţean ud leoarcă, ce-şi declară identitatea, dar nu o poate dovedi cu niciun document, deoarece viitura i-a luat automobilul la vale. Aparent, nu poate fi ajutat în niciun fel să-şi exercite dreptul de vot. Ce este de făcut? Cetăţeanul, deşi deposedat de toate înscrisurile de identificare, mai are două elemente de identificare concrete. Chipul şi mîna. În plus, conform Preambulului din DUDO, cetăţeanul conţine în fiinţa sa şi elemente nevăzute, recte, demnitatea, onoarea şi raţiunea, prezumate apriori ca existente şi definitorii pentru persoana umană. Deşi par minore, nevăzutele sunt o parte fundamentală a fiinţei umane, de aceea sunt puse în joc în declaraţiile publice, inclusiv în declararea identităţii. Dacă nu ar fi aşa, jurămintele cerute la proba cu martori în faţa instanţei, nu ar avea sens.
În exemplul nostru, concret, cetăţeanul poate merge în încăperea alăturată, şi, cu o cameră foto digitală, un compiuter, un program simplu de editare şi o imprimantă, ce pot fi găsite, practic, oriunde în zilele noastre, poate obţine un formular de declaraţie pe propria răspundere, personalizat, cu fotografia incastrată. Nu are decît să-l completeze cu mîna lui, să semneze, apoi să voteze. Dacă cetăţeanul a minţit în declaraţie, există deja în legislaţia românească cel puţin trei prevederi legale cu clauze sever punitive. Un eventual delict, fiind numai de natură penală, darea în urmărire generală nu este o problemă, iar expertiza grafologică, susţinută de proba cu martori, atestă eventuala fraudă, precum şi autorul ei. Aşadar, prin desincronizare, nu se încurajează delictul de fals în acte publice, nici substituţia de persoană şi nici frauda electorală, rolul preventiv al procedurii draconice de identificare a persoanei devenind astfel caduc, redundant, imoral şi păgubitor, pentru statul român şi pentru fericirea cetăţenilor lui.
4) Delocalizarea
Trăim vremuri fericite. Identificarea şi autentificarea la distanţă nu mai sunt demult  probleme insurmontabile, nici chiar pentru persoane aflate la mii de kilometri distanţă de ţară, sau de ghişeele autorităţilor statului. Numai prin mijloace electronice, există zeci, poate sute de protocoale de autentificare şi certificare la distanţă. Nu îndrăznesc încă să propun aşa ceva, deoarece sunt conştient de inerţia mare a autorităţilor statului. Menţionez doar, procedura simplă, de vot prin corespondenţă. Nu mai departe, un amic, de naţionalitate spaniolă, rezident în Japonia, a primit formularele de vot, împreună cu formularele de autentificare şi cu formularele de decontare a cheltuielilor de expediere, prin poştă, şi tot prin poştă a şi trimis opţiunea sa politică, împreună cu factura. Eu însumi aştept, de 16 ani, cel puţin instituirea procedurii de vot prin corespondenţă. Făcînd această comparaţie, îmi este ruşine pentru ruşinea autorităţilor statului român.
(într-o primă versiune, am trimis textul de mai sus şi domnului deputat Sever Voinescu pe adresa de la Camera Deputaţilor, la

June 15, 2009 5:38 AM (UTC+9) Subject: Despre excesul de legalitate. Soluţii.)
%d blogeri au apreciat asta: