▲ Reforma sistemului energetic în Japonia
Veşti proaste despre bilanţul contabil al companiilor de electricitate. Chuden, compania ce alimentează regiunea Chuugoku, anunţă cifre roşii în echivalentul a 250 milioane euro. Toden, în curtea căreia se află cele patru reactoare buşite la centrala Fukushima, de asemeni, încheie anul cu echivalentul a un miliard euro în minus.
Scoaterea temporară sau permanentă din uz a celor 54 de reactoare nucleare, cheltuielile de reconfigurare şi reacreditare grevează bugetele companiilor de electricitate. Se adaugă cheltuielile pentru combustibilul fosil achiziţionat în compensaţie, la pachet cu titlurile suplimentare de emisii carbonice. Colac peste pupăză, yenul se ieftineşte.
Directorul Chuden a declarat că, dacă centrala nucleară Shimane, aflată în revizie generală, nu va reporni pînă în iulie, o nouă scumpire a kilowatului nu va putea fi evitată. Puţine şanse de repornire, ţinînd seama că se află în discuţie însăşi tectonica locală. Nu e clar dacă falia proximă este la fel de scurtă*) cît fu măsurată la alegerea locului, şi nici cît de inactivă a rămas.
De acum în doi ani, Japonia va aboli monopolurile regionale ale companiilor de electricitate. Consumatorii vor putea achziţiona energie electrică şi de la companiile intrate astfel în concurenţă. Se impun totuşi cîteva limite obiective. Jumătatea estică a Japoniei are generatoare de 50Hz, în timp ce Vestul, 60Hz. La interfaţă, capacitatea de conversie nu depăşeşte 1GW. Se speră ca în cîţiva ani, ea să se tripleze prin construirea şi a altor convertoare.
În etapa a II-a, ce se va întinde pînă în 2020, se va despărţi şi producţia de distribuţie. Între timp, se speră ca mai multe generatoare de energie neconvenţională să populeze peisajul.
––––––––
*) lungimea faliilor active dă o măsură a seismicităţii locale. Cu cît falia e mai lungă, cu atît mai probabile devin cutremurele puternice. La Shimane, lungimea determinată anterior era de 8-9Km. Cititorii în relief vorbesc însă de 18Km.
★ Scrisoarea I către Premier – Taxa de dezrobire
Abstract
Acţiune de contestare informală a cuantumului taxei consulare la depunerea cererii de renunţare la cetăţenia română. Se contestă nu atît cuantumul în valoare absolută, cît cel în valoare relativă, raportat atît la cel perceput la încetăţenire, cît şi prin compararea cu similarele practicate în alte state. Subiectul a descoperit un raport inechitabil, de 10:1. Susţine că raportul are baze iraţionale. Face o analiză axiologocă, argumentează şi documentează. Propune raţionalizarea raportului prin procedura descrisă în L198/2008 art. 13.
–––––––––––
Stimate domnule Mihai Răzvan Ungureanu – premier al României,
Este prima dată cînd vă contactez. Mă numesc Marius Mistreţu, cetăţean româno-internet, cîrciumar la Hiroşima.
Permiteţi-mi să vă felicit pentru noua dumneavoastră misiune în serviciul public. Vă mărturisesc, sunt entuziasmat de viziunea politică pe care o emanaţi. Rămîn însă sceptic faţă de felul în care veţi reuşi a deosebi, în situaţii particulare, valorile şi principiile apropriate. Pentru scepticismul meu nu sunteţi dumneavoastră vinovat, ci oamenii politici ce îmi vorbesc despre Max Weber*, oameni pe care îi monitorizez, dar la care nu prea găsesc cimiliturile weberiene transpuse în acţiune. Nici ei, săracii, nu sunt de vină. Furaţi de idei de anvergură, consideră că totul e să dea din gură. Vorba prietenului meu de tinereţe tîrzie, ID Sîrbu: Rezist la bătaie, la pălmuire şi scuipat – dar nu mai rezist la idei generale.
Stimate domnule Ungureanu, din spirit de frondă, dar şi din obstinaţia de a gîndi cu capul meu, evit bibliografia la zi. Cred totuşi că vă pot ajuta să infiltraţi principiile Dreptei, în acte normative mărunte, pentru că de acolo vine presa mecano-legalistă ce ne striveşte zilnic, nouă, cetăţenilor, stima de sine şi cheful de viaţă.
Lenea în a da zăpada este numai una din formele ce vădesc apatia cu atrofierea simţului civic. Un rol critic îl au legalismele absurde în care se bălăceşte statul, în raporturile sale cu cetăţeanul.
Planul meu este să vă scot la iveală cîteva din multele putreziciuni normative moştenite din legislaturi anterioare, unele reflectînd chiar şi resturi de gîndire totalitară.
Întrucît intenţionez a-mi întări poziţia de negociere cu statul al cărui exponent sunteţi, voi începe cu sfîrşitul.
Cuantumul taxei de dezcetăţenire
Este vorba despre o taxă consulară anormal de mare pentru o ţară ce se doreşte a fi europeană. (argumentele mai jos) Doresc să o supuneţi unui examen realist de echitate, din perspectiva drepturilor fundamentale negative. Odată ce reglajul taxei va fi gata, la următoarele teme de discuţie mă voi putea prevala de dreptul inalienabil de a renunţa la cetăţenia română. Cred că astfel vom putea discuta de pe poziţii de egalitate, eliberîndu-mă astfel de perspectiva de a fi din nou umilit. Cel puţin un atuu să am.
Fără să fie un reproş, cuantumul taxei (605 euro) a trecut neobservat şi în mandatul dumneavoastră la Externe, şi ulterior. Am semnalat inechitatea începînd cu iulie 2009, de pe vremea cînd actualul ministru de externe era tot ministru de externe. Rezultatul: doi ani şi jumătate de autism de partid şi de stat.
Concret, am început cu o sesizare la Avocatul Poporului. Primul răspuns sosit de la AvP a fost unul de neputinţă. Am verificat textul de lege la care m-a trimis chiar AvP în motivaţie, şi am constatat că AvP ARE căderea să pretindă egalizarea cuantumului taxei de dobîndire/renunţare (la) cetăţenie, drept care am insistat. În sfîrşit, AvP declară că ia în calcul atacarea prevederii legale. Se petrecea în august 2009. Se pare că AvP nu a făcut nimic. Şi nici dl. ministru Diaconescu nu pare să fi citit memoriul meu din 25 iulie. Nici succesorul său la MAE nu a excelat în particularizarea ideilor măreţe, deşi arătam îm memoriul din 13 mai 2010 că taxa are mai multe în comun cu contingentarea exportului de cetăţeni în viu, cu răscumpărarea din sclavie, decît cu teologia politică, cum ar fi fost firesc. În general primeam de la DRCo răspunsuri aţoase, goale de orice urmă de umanitate. Niciun răspuns din partea titularilor.
Stimate domnule Ungureanu, de vă va parveni epistola de faţă, şi veţi găsi de cuvinţă să acţionaţi în sensul egalizării taxei în ambele sensuri, consider de datoria mea să vă previn că s-ar putea să daţi de două opinii în consiliul legislativ al Executivului. Una care susţine calea parlamentară, iar alta, calea ordonanţei ministeriale. Vă pot spune că, în doi ani şi jumătate, cuantumul taxelor consulare a fost modificat de două ori. O dată parlamentar, cealaltă, ministerial. Aşadar, ambele soluţii sunt fiabile şi fezabile.
În iunie 2010 a mai fost o tentativă parlamentară, abandonată ulterior. Despre fîţîiala legislativ-executivă m-am exprimat niţel liric într-o epistolă din septembrie 2010, trimisă atît la DRCo cît şi deputatului Sever Voinescu. Cum era de aşteptat, fără măcar un: %&/()%&%/)=* drept răspuns.
Stimate domnule Ungureanu – prim ministru al României,
de veţi găsi de cuvinţă a lua în considerare demersul meu întru îndreptarea lucrurilor, v-aş fi recunoscător. Odată îndreptarea făcută, putem spune că România s-a mai desprins niţel din fostul bloc sovietic**. Cel puţin în privinţa respectului pentru voinţa cetăţenilor de a nu mai fi cetăţeni.
Cu speranţa că veţi acţiona rapid şi corect, şi cu inima cît un purice pentru lăbărţare, permiteţi-mi să vă urez putere de muncă.
Al dumneavoastră, cu credinţă,
cîrciumar Marius Mistreţu
Preşedintele Republicii Marius Mistreţu-Balc***
–––––––
* aluzia este la Sever Voinescu, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor.
** Doar Serbia şi Rusia mai practică taxe atît de mari.
*** Numele republicii mele familiale, înfiinţate în urma unui incident politico-conţopist. Poate voi detalia cu altă ocazie.
● Cum se organizează un balamuc
Cred că e util să comparăm circulaţia documentelor în spatele ghişeelor administraţiei de stat, în două state, pentru a vedea de fapt dacă sistemul de sănătate din România ne însănătoşeşte sau dacă, nu cumva, în subsidiar ne îmbolnăveşte de nervi.
Încep cu o scurtă introducere despre evidenţa populaţiei asigurate medical.
În Japonia, primăria, prin serviciul social, este organul ce ţine evidenţa asiguraţilor, preia contribuţia şi o virează către fondul de sănătate. Aşadar, colectarea o face primăria, iar plăţile le efectuează fondul de sănătate către fiecare agent medical. Dar asta nu intră în tema zilei.
Evidenţa asiguraţilor este pe fiecare locuinţă. Aşadar, după adresă. Dacă, să zicem, într-o familie de patru persoane numai un adult munceşte, calculul contribuţiei se face după venitul net intrat în casă în anul precedent. Pentru coasiguraţi (cei trei membri fără o slujbă), în funcţie de venitul specific şi de vîrsta minorilor, se adaugă la cuantumul contribuţiei un 10-15% pentru fiecare membru. Dacă sunt doi membri cu slujbă, de regulă, persoanele în îngrijire (minori, bătrîni fără venit) sunt trecute ca poziţie distinctă în „directorul” capului familiei.
Dovada plăţii contribuţiei se face cu cardul de sănătate sau cu o copie a sa. De pildă, un turist montan nu e dator să poarte cardul de sănătate, ci doar o fotocopie. În caz de Doamne fereşte, confirmarea validităţii documentului se poate face şi ex post, şi telefonic.
Cartea de sănătate - avers
Cardul de sănătate este un document securizat sumar (filigranat) fără informaţie electro-magnetică. Este valabil 1 an şi soseşte de la primărie, prin poştă, cu 21 de zile înaintea expirării celui vechi.
Detalii puteţi găsi şi aici.
Pentru coasiguraţi se eliberează acelaşi model de card, dar de altă culoare. Pe card este trecut şi numele capului familiei (directorul rădăcină).
Căile de plată. Pentru pesoanele care au depus o împuternicire de plată recurentă prin virament, contribuţia se extrage lunar şi automat din contul bancar al capului familiei sau al fiecărui membru care are un venit. Dar sunt şi persoane fără un cont în bancă. Ele primesc o dată pe an un carnet de facturi, Fiecare factură are un termen de scadenţă şi un cod de bare. Titularul poate plăti, fără să achite vreun comision, la orice oficiu poştal, sediu de bancă sau magazin de 24 de ore similar celor din reţeaua mic.ro. Operatorul pune cititorul de bare pe factură, pii!, apoi încasează banii. Operaţia este înserată instantaneu în bazele de date corespunzătoare. Nici întîrzierea la plată nu se suprataxează. Important este ca, pînă la 1 iunie, toate facturile să fie achitate, pentru că altfel cardul de sănătate probabil nu mai soseşte.
Cum află primăriile valoarea venitului net pe anul fiscal? Păi, nimic mai simplu. Datele i le furnizează serviciul de taxe şi impozite din aceeaşi primărie. Totul intră automat în schema de calcul, iar pe partea cealaltă ies cardul (ce se trimite prin poştă) şi calendarul de plăţi (ce ia căi electronice de facturare).
Pierderea cardului de sănătate se anunţă la primărie. De regulă, se completează un formular de înştiinţare. În cîteva zile vine acasă un card nou.
Cam asta e toată scofala. Dacă 10 ani nu intervine nimic, (naşteri, morţi, schimbări de domiciliu, majorat, intrarea în pîine a copiilor, şomaj etc.) 10 ani nu ai de ce contacta primăria.
=======================================
Să vedem cum e în România. Reproduc mai jos ipotezele identificate de specialiştii de la http://www.avocatnet.ro. Fiind vorba de un text de interes public, îmi îngădui a-l reproduce integral. Voi intercala vizibil observaţiile personale.
(de aici în jos, textul)
Daca sunteti salariati, pentru a va demonstra calitatea de asigurati, este nevoie ca angajatorul sa va elibereze o adeverinta din care sa reiasa ca vi se retine si vireaza contributia la Fondul National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate.
Adeverinta se elibereaza pe propria raspundere a angajatorului, insa modelul acesteia este stabilit de autoritati prin Ordinul nr. 903/2007 si folosirea acestui format este obligatorie.
Adeverinta eliberata de angajator are o valabilitate de 3 luni.
(cel puţin un drum dus-întors la locul de muncă al titularului)
Persoanele fizice autorizate, in schimb, trebuie sa isi demonstreze calitatea de asigurat printr-o adeverinta de asigurat, eliberata pe baza urmatoarelor documente, dupa cum informeaza Casa de Asigurari a Municipiului Bucuresti pe site-ul sau:
act de identitate;
dovada achitarii contributiei la asigurarile sociale de sanatate la zi.
Adeverinta de asigurat va fi valabila timp de valabila 3 luni de la momentul emiterii.
(Cel puţin un drum la casa de sănătate. Doamne fereşte să te trezeşti şi dator din neglijenţa vreunui căscat de pe acolo, sau să îţi fi expirat buletinul între timp, că atunci lucrurile se complică şi mai tare.)
Tot de adeverinta de asigurat au nevoie si celelalte categorii de persoane care sunt asigurate in sistemul national de sanatate pentru a-si dovedi aceasta calitate. Adeverinta de asigurat se elibereaza de Casa de Asigurari de Sanatate, pe baza anumitor documente, reglementate de Ordinul nr. 617/2007. Documentele solicitate difera in functie de categoria din care fac parte persoanele respective (sunt someri, pensionari, elevi, etc.). Concret, iata care sunt aceste documente.
Pensionarii au nevoie de:
actul de identitate,
cuponul mandatului postal de achitare a drepturilor sau a talonului de plata prin cont curent personal deschis la o unitate bancara, din luna anterioara.
In cazul pierderii acestor documente sau pana la dobandirea lor, calitatea de pensionar poate fi dovedita cu o adeverinta eliberata de institutia platitoare a pensiei. Adeverinta de asigurat eliberata pentru pensionari are valabilitate 2 ani.
(cel puţin un drum la casa de pensii)
Somerii trebuie sa pregateasca:
actul de identitate;
carnetul si/sau adeverinta de somaj.
In cazul somerilor, adeverinta de asigurat eliberata este valabila 6 luni.
Copiii in varsta de pana la 18 ani au nevoie de actul de identitate sau certificatul de nastere, dupa caz. Adeverinta de asigurat le va fi valabila pana cand implinesc 18 ani.
Adeverinta pentru elevii sau studentii cu varsta cuprinsa intre 18 si 26 de ani se elibereaza pe baza urmatoarelor documente:
act de identitate;
document eliberat de organele fiscale teritoriale din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri din munca, un document din care sa rezulte ca au calitatea de elev sau student;
declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri din munca.
(în Japonia, toată frecţia asta o preia primăria)
Adeverinta de asigurat eliberata pentru acestia este valabila pe durata anului scolar/universitar.
Parintii aflati in concediu pentru cresterea copilului au nevoie de:
actul de identitate
decizia emisa de directiile judetene de munca, familie si egalitate de sanse, respectiv de Directia de Munca, Familie si Egalitate de Sanse a Municipiului Bucuresti;
(încă cel puţin un drum cu copilul în cîrcă, la ispectoratul teritorial de muncă)
In acest caz, adeverinta de asigurat va avea o valabilitate de 2 ani, calculati de la data emiterii.
Femeile insarcinate sau lauze care solicita eliberarea adeverintei de asigurat trebuie sa prezinte:
actul de identitate;
adeverinta medicala;
certificatul de nastere a copilului – pentru lauze;
un document eliberat de unitatile fiscale teritoriale din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri impozabile
o declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri sau documente justificative din care sa rezulte ca realizeaza venituri lunare sub salariul de baza minim brut pe tara;
Adeverinta de asigurat eliberata va fi valabila valabila 1 an de la data emiterii.
(cel puţin un drum la fisc, unde, se ştie, niciodată nu poţi fi sigur că ai toate documentele)
Dosarul persoanelor cu handicap trebuie sa cuprinda:
actul de identitate;
certificatul de incadrare intr-un grad de handicap;
un document eliberat de organele fiscale teritoriale din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri impozabile,
declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte ca nu realizeaza alte venituri in afara celor prevazute de legea prin care li s-a stabilit aceasta calitate.
(deja am obosit)
Adeverinta de asigurat va fi valabila 1 an.
Pentru un coasigurat aflat in intretinerea unui asigurat, documentele necesare la eliberarea adeverintei de asigurat sunt:
actul de identitate;
documente care sa ateste relatia de rudenie sau casatoria cu persoana asigurata;
documente eliberate de organele fiscale teritoriale din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri impozabile;
declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri proprii;
declaratie pe propria raspundere a persoanei asigurate prin care aceasta declara ca are in intretinere persoana respectiva.
(tot bulşitul de mai sus este deja înregistrat în primăriile japoneze, iar cardul îl are fiecare coasigurat)
Adeverinta de asigurat, in acest caz, va fi valabila 3 luni de la data emiterii.
(Ei, poftim! după ce te pune pe drumuri, ţi-o face doar pe 3 luni. Asta înseamnă de patru ori pe an la coasigurare „cronică”.)
Tinerii cu varsta de pana la 26 de ani care provin din sistemul de protectie a copilului au nevoie de:
act de identitate;
document care sa ateste ca au fost inclusi itr-un sistem de protectie a copilului;
document eliberat de organele fiscale teritoriale din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri din munca, un document eliberat de primaria din localitatea de domiciliu prin care sa ateste ca nu beneficiaza de ajutor social;
declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri din munca.
Adeverinta de asigurat eliberata acestor tineri are o valabilitate de 1 an.
Pentru eliberarea adeverintei de asigurat in cazul bolnavilor cu afectiuni incluse in programele nationale de sanatate sunt necesare:
actul de identitate;
o adeverinta medicala eliberata de medicul curant sau de medicul coordonator al programului de sanatate;
un document eliberat de organele fiscale teritoriale din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri impozabile;
o declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri din munca, pensie sau alte surse.
Adeverinta de asigurat pentru aceste persoane are valabilitate 1 an.
Persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit legii nr.416/2001, trebuie sa prezinte:
actul de identitate;
adeverinta eliberata de catre primaria localitatii de domiciliu, din care sa rezulte ca acestea se incadreaza in categoria persoanelor care au dreptul la ajutor social;
(În Japonia, persoanele asistate social sunt înregistrate EXACT în compartimentul social din care pleacă şi cardurile de sănătate.)
Adeverinta are valabilitate 1 an.
Beneficiarii de legi speciale (veterani de razboi , vaduve de razboi, persoane persecutate pe criterii politice, etnice sau rasiale, revolutionari) pot obtine adeverinta de asigurat daca prezinta:
actul de identitate,
documentele doveditoare ca se incadreaza In una dintre categoriile de beneficiari ai acestor legi;
documentul eliberat de organele fiscale teritoriale din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri impozabile, altele decat cele din pensii;
declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte ca nu realizeaza alte venituri decat cele prevazute de legile speciale sau pensii.
In cazul acestora, adeverinta are valabilitate 1 an.
Citeste mai mult: http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_27561/Cum-demonstrezi-la-medic-ca-esti-asigurat-in-sistemul-national-de-sanatate.html#ixzz1klt3kcOT
=========================================
Nu pot adăuga decît că un asigurat nu are de ce să arate vreun buletin, nicăieri, ci numai cardul de sănătate. Şi chiar dacă i s-ar cere la primărie dovada că el e el, angajatul de la social nu are decît să intre în baza de date a serviciului de evidenţă a populaţiei din aceeaşi primărie, să se asigure că titularul e el însuşi. Dar nu e nevoie, pentru că uzurparea se poate stopa la livrarea prin poştă a cardului. Cardul se înmînează numai titularului de drept.
Aşadar, domnilor parlamentari, luaţi legile de organizare administrativă pentru partea ce îi revine „reformei” în sănătate periaţi-o pînă rămîne la fel de suplă. De acum nu mai aveţi nicio scuză.
★ Sănătate şi responsabilitate (XII) – Valori şi principii
Iată-ne la finalul părţii descriptive a serialului. Se pune problema identificării motorului axiologic al sistemului public de sănătate. Din materialul faptic el se întrevede. Voi încerca doar reformularea.
Văzurăm că unităţi sanitare diferite, pentru proceduri egale, practică preţuri egale, deşi, la intrare, valoarea absolută a contribuţiilor poate fi diferită, în funcţie de venitul anual al titularilor. Aşadar, avem la intrare o variabilă, iar la ieşire o constantă. Cum le armonizăm? O luăm invers: de la coplată la contribuţie.
Ce categorii de coplată sunt?
Am identificat două fonduri de asigurări de sănătate. Asigurările populare de sănătate (kokumin kenko hoken), cu coplata de 30%, şi asigurările sociale de sănătate (shakai hoken), la care coplata este de 10% şi respectiv 20%, în funcţie de condiţiile contractuale dintre angajator şi angajat, dar în ultimul timp a apărut şi clasa 30% la shakai hoken.
Cele două forme de asigurare nu pot merge în paralel pentru aceeaşi persoană, întrucît, ele depind de forma de angajare. Cu alte cuvinte, dacă contribui la shakai hoken, nu poţi contribui şi la kokumin hoken.
În trecut, la nivel naţional, media coplăţii era de circa 16%. Pe măsură ce sustenabilitatea binomului economie-solidaritate a scăzut, a crescut procentual şi coplata medie, ajungînd în prezent la puţin peste 21%. Pe semne, mai puţini angajatori îşi permit azi să co-finanţeze contribuţia atît cît să satisfacă condiţia de 10% la coplată.
La asigurările populare contribuie persoanele autoangajate, liber profesioniştii, zilierii, part-timerii şi orice alt cetăţean care munceşte, dar nu este angajat cu contract permanent. Este de notat că şi şomerii au sarcina plăţii asigurării de sănătate, dacă nu intră sub tutela imediată a unei rude, situaţie în care responsabilitatea contribuţiei îi revine tutorelui.
Contribuţiile la asigurările, sociale, de data asta, sunt însă achitate parţial de angajator. Şi în Japonia, angajatorul are obligaţia de a acoperi 1/2 din contribuţia angajatului la asigurările de sănătate. Pensionarea nu atrage schimbarea clasei de coplată, dar nici nu scuteşte titularul de contribuţia la sigurările de sănătate.
Avem aşadar, două organizaţii publice de administrare a contribuţiilor pentru sănătate, şi trei clase de coplată: 10, 20 şi 30%.
Cît e cuantumul contribuţiei?
În linii mari, contribuţia la asigurările de sănătate este de circa 10% din venitul global net realizat pe anul precedent. Se plăteşte în 10 tranşe lunare, între iunie şi martie. Ea se recalculează anual. Dacă, să zicem, într-un an îţi pică o pleaşcă mare, ea se adaugă la venitul global net şi ridică în sus cuantumul tuturor contribuţiilor şi impozitelor pe anul următor, ce au ca bază de calcul venitul global net.
Aşadar, procentual, contribuţie egală.
O diferenţă, de data asta, la cuantumul procentual al asigurărilor de sănătate o dă însă vîrsta.
Toţi contributorii în vîrstă de peste 40 de ani au sarcina de a achita o contribuţie suplimentară, din care se constituie (sub)fondul de îngrijire la pat. Însă contribuţia suplimentară nu figurează explicit nicăieri. Ea poate fi însă dedusă logic, sau aflată direct şi personalizat, în baza dreptului la informare.
Reformulat: la vîrstă egală, contribuţie procentual egală.
Acum să coroborăm cu clasa de coplată:
La clasă egală şi la vîrstă egală, contribuţie procentual egală.
Am rezolvat astfel „misterul”. Observăm că nu poate fi vorba despre vreun principiu al contributivităţii (decît în stabilirea clasei de coplată, dar cu observaţia că el nu depinde neapărat de contribuabil, ci de condiţiile contractuale de muncă). Putem spune că principiul care guvernează sistemul este principiul contribuţiei şi atît. Spre deosebire de principiul contributivităţii (din sistemul de pensii), principiul contribuţiei are valenţă mai degrabă calitativă. Este un principiu binar. Contribui, ai. Nu contribui, nu ai.
Concluzii
În sistemul public de asigurări de sănătate,
1) fiecare contributor are dreptul la o singură sănătate.
2) Contribuţia şi coplata reprezintă dovada dreptului la compensarea bănească a asistenţei medicale şi respectiv, dovada dreptului la informare.
3) La noroc diferit, sarcină diferită, dar tratament egal, nediscriminatoriu.
Aşadar, la contribuţie echitabilă, sănătate egală.
Alte concluzii
4) Asigurările publice de sănătate nu acoperă decît inerenţele medicale asumate şi omologate de sistemul de asigurări de sănătate. Asigurarea nu acoperă inerenţele fiziologice şi de trai.
5) Agentul medical nu poate fi decît creditor în raport cu asiguratorul şi cu asiguratul. Serviciul medical este o dublă creanţă certă, imperioasă, dar care îl obligă pe agent la dublă transparenţă contabilă.
6) Reciproca: Asiguratorul şi asiguratul nu pot fi decît debitori în raport cu agentul medical. Alt fel spus, asiguratul şi asiguratorul nu pot fi creditori pentru agentul medical. (nicio (co)plată ex ante)
7) Contribuţia la asigurările de sănătate nu reprezintă un drept de proprietate (reală sau virtuală), ci un drept pozitiv, inalienabil dar prescriptibil. Cu alte cuvinte, contribuţia la sistemul public de sănătate nu este returnabilă şi nici încetarea plăţii contribuţiei nu îi prelungeşte asiguratului dreptul la compensarea cheltuielilor de către asigurator.
8) Agentul medical nu adaugă valoare, ci serveşte valorile fundamentale (Binele, Adevărul şi Frumosul). În consecinţă este scutit de custodia TVA pentru serviciul prestat în numele celor trei valori, dar este obligat să plătească cel puţin TVA corespunzător cuantumului salariilor brute ale personalului din schemă*.
În episoadele viitoare vom examina organizarea agenţilor medicali, gratuităţile şi excepţiile la (co)plată, relaţia dintre sănătate şi fiscalitate, precum şi relaţia dintre salarii şi şpăgi (etica şpagamahică).
–––––––
* Munca este o marfă, ca şi bisturiul, ca şi aparatul de radiografie, iar ca orice marfă, se supune taxei pe valoarea adăugată. Nu vă speriaţi. În medicină, manopera reprezintă cam 30% din cheltuielile directe. Iar încasările nu pot depăşi 150%, raportate la cheltuielile directe. Ceea ce înseamnă procentual 100x(0,3/1,5)x0,24(TVA)=4,8% din încasări. Am introdus TVA din România (24%) iar nu cea din Japonia (5%). (Sigur, pînă la anul, în Japonia, TVA aferent salariilor personalului nu va depăşi 1% din încasări. De la anul e de aşteptat ca cifrele să se dubleze.) Am preferat TVA din România, pentru o simulare mai aproape de condiţiile româneşti.Corolar: Dacă agentul medical nu produce valoare, nu are nici dreptul de a plăti dividende. (despre imoralitatea profitului în sistemul de Sănătate voi mai vorbi). Agentul medical poate (ex)trage dividende doar pentru serviciile făcute în numele Maibinelui, Maifrumosului şi Maiadevăratului. Însă, de regulă, în viaţa reală, serviciile cu valoare adăugată vin mai degrabă să acopere găurile provocate de serviciile făcute în numele Binelui, Adevărului şi Frumosului.
★ Sănătate şi responsabilitate (IX) – Laser chirurgical
(continuare din numărul trecut)
Luni dimineaţă intrai în conveiorul chirurgical. Ziua începu, cum era de aşteptat, cu cîteva mici interviuri, însoţite de un instructaj doi la doi şi o mică formalitate notarială (v. mai jos).
Am fost întrebat despre tranzitul intestinal, mi s-au măsurat parametrii circulatorii, apoi mi s-a înfipt prima pungă de perfuzie. Ca de obicei, asistenta bîjbîia în căutarea unei vene pe antebraţ. Cu exquisitele şi subţirile-mi vene de şahist, pot trînti la proba practică orice asistentă medicală novice.
A venit apoi farmacista care mi-a înmînat pastilele şi modul de administrare.
A urmat asistenta de chirurgie. Am făcut cunoştinţă, mi-a descris rutina, apoi m-a întrebat ce muzică îmi place. Cum aveam aparatul de radio fixat pe NHK, i-am cerut continuitate în fondul sonor. I-am cerut apoi să ia fotografii în timpul operaţiei. I-am acordat libertate la alegerea subiectelor. Asistenta a devenit brusc anxioasă, şi mi-a recomandat să negociez cu chirurgul. Simţind că am depăşit o limită, în secunda următoare mi-am zis în gînd să renunţ la idee. Într-adevăr, din punctul de vedere al igienei ar fi fost o grijă în plus pentru personalul din sala de operaţii. Ulterior, dorinţa mi-a fost satisfăcută. Medicul însuşi umblă în clinică cu un aparat foto la gît. Se pare că zărghiţii se înţeleg din priviri. Vom vedea în alt articol şi în numele cărei valori medicul a acceptat prelevarea imaginilor.
La ora 11, soţia mea a sosit conform înţelegerii. S-a constituit o comisie informală, din două asistente de o parte, şi pacientul, asistat de soţie, de cealaltă parte. Momentul a fost unul notarial. Ni s-au prezentat riscurile rahianesteziei. Nu am ascuns frica de o atari (dublă) procedură, pomenind unul din cele 1:50.000 de rateuri soldate cu paralizia ireversibilă. Am avut un unchi care a ales să fie operat într-un spital din Băileşti. A fost al 50.000-lea…S-a chinuit 20 de ani în scaun cu rotile.
===============================
Celor care se leagă cu lanţuri în semn de protest faţă de desfiinţarea spitalelor din tîrguri şi comune, le-aş spune că acolo toate probabilităţile infinitezimale de accident devin 50%. Opoziţia parlamentară, în acest caz, este nu numai ipocrită şi cinică, dar de-a dreptul criminală.
===============================
Dar să revenim. Aplic aici expresia notarială a actului medical. Încep cu partea explanatorie.
Partea notarială propriu-zisă.
==============================
Ceea ce pare de neconceput pentru un birocrat român este faptul că cele două minute au fost întocmite în cîte un singur exemplar. Ambele au rămas la pacient(!). De ce? Pentru că, notarialmente, înafara probelor scrise, mai există două izvoare de probare: cei doi membri ai „comisiei”. Spitalul nu are nevoie să mă aibă „la mînă” în cazul unui accident, pentru că are alte documente adulmecative şi registre de protocol, plus două garanţii obrazuale din partea celor doi instructori. Astfel, arhiva e degrevată de spaţiul ocupat de două hîrţoage/pacient, altminteri redundante.
==============================
Sunt îndrumat la cabientul medicului. Medicul întocmeşte schema tactică:
Se face ora programată pentru operaţie. Sunt codus la etajul III. Merg pe picioarele mele, mînîndu-mi stativul de perfuzii (pe rotile). Mă întîmpină asistenta de chirurgie. Urmează identificarea verbală a persoanei. O formaltate ce poate părea redundantă, din moment ce aveam numele scris pe brăţară şi pe punga de perfuzie. Mai mult, discutasem cu două ore în urmă cu aceeaşi persoană. Ulterior am descoperit că numele şi semnalmentele mele erau scrise pe o tablă din sala de operaţii. Cu toatea acestea, identificarea verbală e absolut obligatorie. În acest fel, substituţia accidentală a pacientului este eliminată, iar responsabilitatea unui accident de substituţie, transferată pe umerii pacientului.
În ultimul moment, o asistentă intră gîfîind cu aparatul meu foto în mînă. Evrica!
Sunt aşezat pe masa de operaţie. În jur, toată lumea se mişca rapid, cu gesturi experte, într-un optimism uşor contrafăcut, dar antrenant. Îmi dispare orice teamă. În 5 secunde sunt gol puşcă sub cearşaf. Sunt răsturnat în poziţia fetală. Mi se înfige acul. După mai puţin de 2 minute îmi mai rămăsese numai jumătatea superioară vie. De la brîu în jos, alt hoit.
În scurt timp sunt gazat ca să nu mă plictisesc. Oricum, verificasem, în cîmpul vizual nu aveam nicio oglinjoară prin care să trag cu ochiul.
Sensei începu căutarea ecografică a conductelor.
După vreo 40 de minute eram cu piciorul drept gata înfăşat.
Succes pe toată linia.
(va urma)
★ Sănătate şi responsabilitate (VIII) – Ziua Z
(continuare din numărul trecut)
Duminică, 14 august îmi luai traista-n băţ şi intrai pe uşa lăturalnică a spitalului Takanobashi. De ce lăturalnică? Pentru că spitalul nu este deschis duminica decît pentru vizite, dar face internări planificate. La ora 21, toate uşile de la intrare (frontale şi lăturalnice) se încuie.
Urc la etajul 5 (pe româneşte 4), unde sunt întîmpinat de asistenta responsabilă de etaj; un tînăr uşor încurcat, deoarece salonul în care urma să fiu plasat nu avea patul gata. Am fost introdus într-o rezervă unde mi s-a făcut instructajul de tragere a ciorapilor compresori ce urma să îi port după operaţii. Manevră deloc uşoară, întrucît ciorapii sunt dintr-un material supraelastic aderent. Presiunea este gradată descendent pe verticală. Dacă la gleznă presiunea este de 40hPa, pe gambă, ea scade la 30hPa. Orice imperfecţiune în aplicarea ciorapilor provoacă suferinţă fizică. Am ajuns relativ repede la performanţa de a trage ciorapii medicinali în 10 minute.
Mi s-a înmînat apoi un pliant cu alte instrucţiuni.
Pe la prînz am fost invitat în salon. Salonul fusese proiectat pentru 6 paturi, însă ulterior compartimentat (cu draperii) pentru 4 paturi. Norma de spaţiu este de circa 8㎡/pacient. În alte spitale, norma este de circa 5,4㎡. Spaţiu în care intră patul şi o noptieră pe care stă un televizor cu căşti şi cartelă preplătită. Cum, de la ceaţa de la 19 ianuarie 1990, din Piaţa Victoriei, nu mai sunt enoriaş TV, mi-am scos aparatul de radio, l-am agăţat de cîrligul de perfuzii, şi cu un rapel la casca din ureche m-am conectat.
A sosit şi prînzul.
Pe tavă un mesaj din partea echipei de nutriţie:
Traducere parţial liberă: Aţi ales meniul standard. În spitalul nostru, starea dumneavoastră de nutriţie este planificată şi monitorizată pe parcursul perioadei de internare. Pe verso aveţi formularul cu care puteţi solicita schimbarea meniului. Semnează: Compartimentul de nutriţie al spitalului Takanobashi.
Bine echilibrată, hrana din spital nu depăşeşte 1500Kcal/zi. Nici nu e nevoie de mai mult. Cît am stat internat, nu am simţit nevoia vreunui supliment. Iar masa corporală de la intrare se regăseşte la ieşire. Regim metabolic staţionar.
Ca tot burghezul, trăsei apoi un somn. Pentru că nu aveam ce face, mă plimbai în linişte prin clădire.
Scurtă prezentare a spitalului
Spitalul este organizat ca fundaţie nonprofit cu personalitate juridică. Autorizaţia sa de funcţionare se înoieşte o dată pe cincinal. Iată baza sa legală de funcţionare:
Secţiile şi dispunerea lor în spaţiu:
Nivelul 1 (parter)
Recepţie contabilă (literal ghişeu general)
Recepţie medicală (literal ambulatoriu de specialitate)
Urologie (tratament litiază)
Chirurgie plastică şi externe chirurgie generală (era un kanji ascuns după diedru)
Nivelul 2 (et.1)
Enteroscopie, Tomografie computerizată, radiologie
Dermatologie, cabinet de investigaţii metabolice,
臨床検査室 cabinet de prognostic(?) – (nu am prins sensul termenului rinshou… gata) e asimilabil lui laborator de analize chimice şi biochimice.
Nivelul 3 (et.2)
Cameră de operaţii
Cameră de reabilitare
Pevilionul nou. Nivelul 4 (et.3)Saloane (413-438)
Nivelul 4 (et.3) Saloane 401-412 şi nurse station.
Notă: Clădirea în care se află spitalul pare a fi populată de mai multe entităţi medicale. La parter este şi o farmacie de spital, alta decît cea de la nivelul 4, şi o clinică de oftalmologie.
Acuma, ori spitalul şi-a extins aria în corpul nou, ori a avut la un moment dat un corp nou pe care l-a închiriat altor clinici.
Farmacie
Nivelul 5 (et.4) Saloane şi nurse station
Nivelul 6 (et.5) Saloane şi nurse station
Nivelul 7 (et.6) Vorbitor şi administraţie (vestiare, camera personalului de serviciu etc.)
Nivelul 8 (et.7) Birouri (contabilitate)
Vedere de afară
Holul pentru vorbitor (de la nivelul 7) are vreo 150㎡ şi vitraj pe două feţe şi jumătate. Dincolo de pereţii de sticlă se poate vedea o îngustă terasă acoperită şi o grădiniţă nu prea sofisticată. Ceva mai încolo se vede spitalul Crucii Roşii.
Mi-am dat seama că perimetrul este bine populat de spitale. Chiar şi spitalul Onabe e tot pe acolo. Am căutat o explicaţie. Cu un zoom-in am găsit-o:
Clădirea cu ceas este unul din fostele corpuri ale Universităţii din Hiroşima. Universitatea s-a mutat acum vreo două decenii în alt oraş (Higashi Hiroshima) însă pînă acum cîţiva ani, în vechiul amplasament a continuat să funcţioneze facultatea de medicină. Actualmente, clădirile construite pe la începutul erei Showa, supravieţuitoare ale bombardamentului atomic, sunt prea şubrede. Îşi aşteaptă demolarea.
(va urma)
28 iunie 2009 – Votul prin corespondenţă
Am scris la MAI
Stimate domnule Secretar de Stat pentru Reforma Administratiei Publice Marius-Tiberiu Martinescu
Doresc să vă aduc la cunoştinţă cîteva considerente ce nu pot fi ignorate în viitorul foarte apropiat, fără ca statul român să nu se pună în situaţia ingrată, de a da socoteală pentru încălcarea din cauze, numai şi numai administrative, a unor drepturi fundamentale garantate prin Constituţie. Concret, este vorba despre infrastructura şi procedura necesare exercitării, conform art. 17 din Constituţie, coroborat cu art. 25. în relaţie cu art.36, a dreptului de vot.
Domnule secretar de stat Martinescu, vă rog să constataţi următoarea realitate. Dreptul de vot, drept fundamental, garantat prin Constituţie, ce, la rîndul ei, internalizează DUDO, este, prin definiţie, un drept continuu, repartizat egal pentru fiecare şi pentru toţi. Distanţa dincolo de limita rezonabilului pînă la proxima urnă de vot, reprezintă o îngrădire obiectivă, de natură geografică. Însă, fiind vorba despre o îngrădire neinclusă în lista din art. 53 (CR), ea trebuie neapărat depăşită pe cale administrativă.
Există două soluţii: 1) Votul la distanţă, şi 2) (solutia actuala) prezenţa în carne şi oase la scrutin.
Prin condiţionarea exercitării votului de prezenţa în carne şi oase la secţia de votare, caracterul de vot universal se pierde, el devenind astfel, în mod formal, vot cenzitar, în sensul că, numai cine îşi permite cheltuiala de timp şi de bani, poate vota, lucru ce contravine caracterului de stat democratic atribuit prin Constituţie, României, şi reprezintă un act de proastă administrare. Vă reamintesc, proasta administrare pune România în situaţia de a fi sancţionată, conform tratatului de aderare la UE. În ipoteza 2), reconstituirea caracterului de vot universal nu se poate realiza decît prin decontarea de către stat, a cheltuielilor aferente exercitării dreptului de vot. Eu însumi vă anunţ de pe acum, la alegerile prezidenţiale din noiembrie, intenţionez să merg în carne şi oase pînă la proxima secţie de votare, situată la 902Km, dacă folosesc calea ferată, sau la 814Km dacă o folosesc pe cea rutieră. În cazul în care statul român nu îmi va deconta cheltuielie, dupa o formula de calcul pe care am intocmit-o tinind seama de toate costurile, îmi rezerv dreptul de a acţiona în judecată statul român, cu şanse reale de a cîştiga procesul, chiar de va fi să ajung la CEDO. Personal, aştept de 16 ani, cel puţin introducerea procedurii de vot prin corespondenţă, dacă nu se simte nicio autoritate a statului român în stare să pună în funcţiune cea mai ieftină soluţie tehnică, anume, votul online. Vă rog să-mi iertaţi tonul ultimativ, dar, vă anunţ pe această cale, că răbdarea mea a luat sfîrşit. În lipsa unui suport minimal din partea statului român, deja am început o campanie de convingere a cetăţenilor români aflaţi în străinătate, să procedeze ca mine. Prin presiunea creată, autorităţile române, mai devreme sau mai tîrziu, vor fi nevoite să pună la punct procedura de vot la distanţă. Cu cît mai repede, cu atît mai bine. Şi mai ieftin.Domnule secretar de stat Martinescu, ţinînd seama de cele expuse mai sus, vă rog să înaintaţi domnului Ministru, cît mai repede posibil, un proiect de adaptare a prevederilor legale ce se referă la exercitarea dreptului de vot, la condiţia de stat membru al UE, în tot ceea ce revine ca responsabilitate ministerului în care activaţi.
Profit de abilităţile domnului Ministru în ale tehnologiei informaţiei, consemnate generos în CV, pentru a sugera un mecanism simplu de întocmire a listelor de alegători din străinătate. Concret, este vorba despre o aplicaţie online, de înregistrare în lista de electori, mai exact, un script securizat, ce va trebui să cuprindă următoarele rubrici pentru identificarea persoanei:
Obligatoriu: numele, prenumele, CNP, (eventual şi data naşterii), adresa din străinătate.
Opţional: numărul de telefon, adresa de mail. Eventual, distanţa aproximativă pînă la cel mai apropat consulat.
Cheie de verificare: ultimul domiciliu stabil avut în ţară, exprimat minimal (judeţul+localitatea+strada, iar în mediul rural, judeţul+localitatea+numărul gospodăriei) sau, în cazul în care persoana în cauză nu-şi mai aminteşte ultimul domiciliu, se va recurge la cheia alternativă, prenumele părinţilor.Întrucît aplicaţia nu cere o infrastructură grozav de sofisticată, consider că, pînă la 15 septmbrie 2009, ea poate trece chiar şi testele de securitate necesare, astfel încît să fie gata de incastrare în pagina Autorităţii Electorale Centrale, urmînd ca AEC, eventual, împreună cu consulatele, să preia partea de secretariat în exploatarea bazei de date.
Domnule secretar de stat Martinescu, vă rog să observaţi că propunerea mea nu angajează costuri mari de personal, cetăţenii înşişi vor contribui la întocmirea şi actualizarea bazei de date. Avantajul este dublat de sporul de cunoaştere rezultat din gestionarea statistică a datelor personale. Se pot face astfel proiecţii privind repartiţia cetăţenilor români în străinătate, cu certă valoare în orientarea politicilor guvernamentale. Nu mă îndoiesc, veţi găsi şi alte părţi bune.
Vă urez succes!
Cu stimă,
Alin Fumurescu
Fără buletin 
leave a comment