● Scrisori către Florica (I) – Existăm prin graţia MAI
Dragă Florica,
Aşa cum ţi-am promis, îţi fac instructajul de contraofensivă cetăţenească. Îndeplineşti toate condiţiile „de eligibilitate”: ai fost snopită în bătaie de către minerii şefului de lagăr, provii din clubul fumătorilor de Carpaţi, ai fost nevoită să pleci în bejenie, ţi-ai recîştigat pas cu pas demnitatea pe alte meleaguri, ţi-ai luat propriile diplome pe merit, ţi-ai făcut propriul rost, fără vreun ajutor de la vreun stat. De un singur lucru nu ai scăpat: de insecuritatea juridică, de sila produsă de gardieni la înoirea blestematului paşaport românesc.
Este o ocazie perfectă pentru a le scoate pe nas aroganţa şi mentalitatea de vătaf. Pentru început, să luăm aminte la un text scurt, extras din opera prietenului şi profesorului meu, petrileanul ID Sîrbu:
Ca principiu, avem trei mijloace simple. Unu: găsirea sau inventarea păcatului originar, fiecare om să fie sau să devină un păcătos ce se ascunde sau un criminal, complice al nostru, pe care noi îl ascundem, deocamdată. Doi: fiecare cetăţean, de la cel mai umil portar până la cel mai înfumurat ministru, trebuie să aibă, cum zice poporul, „un coi în gaj la stăpânire”… Din aceste metode derivă cel de-al treilea principiu, care de fapt e o concluzie: tot ce primesc aceşti constructori de viaţă nouă să fie considerat un dar al mărinimiei noastre. Un dar, nu un drept! Să ne fie recunoscători că se nasc, că învaţă, că pot intra în câmpul muncii; să considere orice examen sau avansare o răsplată, un favor: buletinul, diploma, apartamentul, carnetul de partid, toate acestea sunt favoruri pe care li le acordăm cât timp se poartă bine cu noi, cu sistemul nostru, îi lăsăm să fure, să mintă, să călătorească, să aibă diplome şi decoraţii: toate acestea nu fiindcă le merită, ci fiindcă suntem noi generoşi cu ei. Până şi pensia, şi locul de veci, şi scândura pentru coşciug să fie obţinute ca un favor, ca un semn al grijii noastre paterne. Dar – peste acest imens cer de bunuri şi uşurări posibile – trebuie să rămână înscrisă, în carnea fiecărui cetăţean, teama că oricine poate fi oricând schimbat, mazilit sau arestat, pentru orişice, şi condamnat la orişicât. Toate aceste întimorări sunt studiate ştiinţific de către nişte inteligenţe ce văd mult dincolo de Marx, dincolo chiar de visele urmaşilor săi întru teroare şi nouă ordine…
Tu nu mai ai niciun coi în gaj la stăpînire. Eşti liberă. Niciun ţîfnos de la consulat nu îşi mai poate bate joc de tine. E rîndul tău să îi bagi în rahat.
Cum? Te duci cu fruntea sus şi cu paşaportul expirat, să votezi pentru alegerile generale. Desigur, te vor refuza. Iar de aici încolo, începe distracţia propriu-zisă.
Prima acţiune va fi să trimiţi la consulat un mail cu datele personale pe bune (numele vîrsta, adresa, eventual numărul de telefon). Spui acolo că vrei să participi la alegeri. Probabil nu îţi vor răspunde. Dacă îţi vor răspunde, va fi doar un extras din normele legale de organizare a alegerilor. Vei vedea mai jos, mailul este util la băgarea lor în corzi. De aceea, e bine să îl trimiţi cu confirmare de primire. Chiar dacă nu primeşti confirmarea, printezi mailul şi îl pui la dosar.
În ziua de votare, iei cu tine următoarele documente: certificatul de naştere, permisul de conducere sau vreun certificat SSN american, certificatul de căsătorie (copie), buletinul de identitate (chiar şi expirat). Dacă nu ai paşaport CRDS (cetăţean român cu domiciliul în străinătate), poţi merge cu buletinul în original. Dacă ai paşaport CRDS, atunci, poţi merge cu o fotocopie după buletinul anulat. Nu e bătut în cuie, dar e necesar să ai cel puţin un document cu CNP înscris pe el.
Intri şi ceri cu seninătate buletinele de vot. Te vor refuza. Îţi voi lista toate posibilele lor argumente. La toate vei avea cîte un răspuns ce îi va înebuni.
(va urma)
▲ Un nou document de identitate în Japonia
O ştire NHK din 14 octombrie mi-a atras atenţia.
Certificatul de istoric rutier (cazier rutier) document eliberat de serviciul Circulaţie al Ministerului de Interne la încetarea licenţierii permanente (pentru bătrîni) sau temporare (contravenienţi) putea fi folosit ca document de identitate.
Însă, la deschiderea unui cont în bancă, de pildă, era nevoie ca certificatul de istoric rutier să fie în termenul de 6 luni de la eliberare. Băncile motivau validitatea redusă prin faptul că adresa titularului se mai schimbă între timp. Şi, într-adevăr, la schimbarea domiciliului, titularul trebuia să meargă din nou la ghişeu pentru un certificat nou, dacă vroia să îşi deschidă un cont în bancă (nu şi pentru relaţia cu statul, unde nu e nevoie de identificarea tare).
Poliţia Rutieră Comisia de Siguranţă Publică (koan iinkai – organ executiv) a Ministerului General (de Interne) a preluat recent sarcina actualizării adresei titularului, astfel încît, certificatul rutier să reprezinte un document tare de stabilire a identităţii. Şi, mai ales, un document fără termen de valabilitate.
Mai mult, permisul de conducere poate fi folosit încă 5 ani de la expirare, ca document de identitate.
Domnii Blaga, Nica, Ioan Rus, Igaş ş.a. nu ar înţelege în ruptul capului cum e posibil să nu mai pui cetăţeanul-moş şi cetăţeanul-babă pe drumuri.
● Socialistul Crin Antonescu: Cetăţenia este un moft
Nici nu apucă chirurgul Voiculescu să scoată copcile din sutura socialiştilor cu naţional-liberalii, operaţie de „depistare a cadrului”, prin care securistul neamului dădu formă unei lighioane politice numite simply USL, cînd, liderul hemicefal Crin Antonescu se şi trezi antracit din narcoză, vorbind dialectal în dodii socialiste de Carbonifer tîrziu. Recentul interviu acordat de Crin Antonsecu Gazetei Româneşti (scuzaţi typo) vădeşte o mentalitate profundă, specifică zbirilor penitenciari exasperaţi de faptul că deţinuţii încă mai respiră. Prin acreditarea şmotrului censitar ca bază de eligibilitate pentru dreptul de vot, Crin nu face decît să devină ventrilocul lui Iliescu – Ion Iliescu: cetăţenia – o vorbă de dînşii inventată… În inocenţa sa retorică, Crin a încercat să spîrcîie parafraz un panseu, dar ieşi una porumbella panseluţa din categoria: Cine nu papă bătăturică nu suge ochişor. Sunt curios ce părere are stimabilul parlamentar european, soţia gînditorului, despre exocrina endocrina ieşire a umoralului său soţ.
I-aş sugera lui Crin să se ia IMGB-şte de mînă cu Brînză – William Brînză – autor al mai multor gugumănii normative, cum ar fi uiumul de 1% perceput căpşunarilor pe remitenţele în sînge, transpirate spre ţară. O dublă impozitare motivată sofist şi oligarhic-umanitar. Crin ar putea să îl susţină pe acelaşi WB în promovarea proiectului de contingentare a exportului de cetăţeni în viu, prin scumpirea taxei consulare la depunerea cererii de renunţare la cetăţenia română, aliniindu-se astfel viziunii zootehnice despre lume şi viaţă a mentorului său, Ion Iliescu.
A pune banii în mod firesc, acolo unde ţi-e gura, iar nu unde ţi-e şpăgarul de partid şi de stat, duce, în viziunea mareşalissimului, la activarea art. 53 din Constituţie. Numai pentru atîta lucru? Dar, ce vorbesc? Dacă doar expirarea buletinului provoacă o cataclismă comparabilă, ce să mai zic de impactul altor propuneri de salvare a statului poliţienesc de inspiraţie plutocrată?
I-aş face lui Crin propunerea ca, înainte de a se îndesa ca muta-n clanţă, să se gîndească la faptul că, dacă partidul său, aşa mutant şi ticălos cum este, este oficial o persoană juridică de drept public, tot aşa, cetăţeanul este o persoană fizică de drept public. Dacă îi pretinzi cetăţeanului să îşi plătească (dublul) impozit pentru a-i permite să voteze, atunci, şi tu, ca partid politic, ar trebui să faci dovada plăţii impozitului global pe şpaga severină şi similarele, pentru a putea fi ales. Altfel, se cheamă că faci discriminare pe criterii politice, din moment ce dreptul de vot este unul politic, parte fundamentală a dreptului public.
I-aş aminti lui Crin că, istoric, votul cenzitar este caduc. Îl cred pe Crin că are obiceiul să doarmă prelung, şi să chiulească cu stil, însă între timp, dreptul de vot a trecut din portofel, în fiinţa omului şi e un drept negativ, înscris şi în DUDO. Cum să îl condiţionezi ca pe raţia de petrol lampant, de plata cotei de mei, mătură şi ştevie, aşa cum făceau amicii bolşevici ai lui Crin cu „chiaburii”, înainte de cooperativizarea socialist-ştiinţifică? Cît de tîmpit să fii să îţi tai craca de legitimitate prin restrîngerea unui drept fundamental negativ?
În final, mi-aş face o mea culpa autocritică şi tovărăşească. Mă autoînvinuiesc de naivitate, atunci cînd i-am cerut lui Crin Antonescu să analizeze obligativitatea cărţii de identitate din perspectiva unui contract de cetăţenie oneros. Iertaţi-mă, l-am supraestimat pe Crin Antonescu. Nu îl duce mintea decît la mangle politice. Şi acelea, în haită.
● Persoanele juridice nu au buric
V-ar plăcea să trăiţi alături de o fermecătoare persoană juridică? Să mîncaţi la aceeaşi masă, să vă îmbăiaţi împreună, să mergeţi în concedii împreună, să spălaţi vasele cînd unul cînd celălalt… Ce vîrstă aţi vrea să aibă? Să fie majoră sau minoră? Să fie de sex opus, sau de acelaşi sex? Cîţi copii aţi vrea să aveţi cu ea? Presupunînd că aţi putea avea copii împreună, ei ar fi persoane fizice, sau juridice?
Întrebările sunt legitime. De ce? Pentru că legea de finanţare a partidelor (L334/2006) prevede că persoanele juridice au dreptul de a face donaţii partidelor politice. Cum ar veni, legea admite implicit că persoanele juridice au simpatii politice.
Simpatie? Păi, asta nu presupune conştiinţă, valori morale etc.? Oare SRL-urile îşi ţin conştiinţa politică şi simpatiile politice în sediul central, sau în filiale? Dar dacă o persoană juridică finanţează două sau mai multe partide politice în acelaşi timp (are dreptul legal) se cheamă că are două sau mai multe conştiinţe? Păi, pluralitatea de conştiinţe într-o singură persoană se numeşte schizofrenie. Iar schizofrenia este o boală ce nu-i dă dreptul posesorului să-şi manifeste legal opţiunile politice. O spune clar art. 36 din constituţie:
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.
Iar unei persoane ce nu are drept de vot, nu i se poate recunoaşte nici dreptul de a dona ceva din avutul propriu întru promovarea unui partid politic. Cu toate astea, „nebunatica” persoană juridică are actualmente dreptul legal de a finanţa partide politice. Şi încă baban, în limita echivalentului a 500 de salarii*.
Cu alte cuvinte, societăţile cu răspundere limitată, (SRL-urile) de plidă, au dreptul să vă influenţeze viaţa. Nu prin ceea ce vă vînd, ci prin ceea ce cumpără. SRL-urile îşi propun scopuri politice, şi le cumpără, cumpărînd partide politice, deşi scopurile politice nu fac parte din statutul SRL-urilor. O SRL este de regulă o entitate ce-şi propune profitul. Nu veţi găsi în niciun statut de organizare şi funcţionare decît referinţe la interese private, la împărţeala profitului, iar nu la morala publică. Persoanele juridice de drept privat sunt, şi trebuie considerate persoane amorale. Ironia face ca tocmai organizaţiilor religioase, persoane juridice ce îşi propun scopuri morale, le este interzis să finanţeze partide politice. De asemeni, sindicatelor le este interzis să finanţeze partide politice. Cu alte cuvinte, despărţirea statului de Biserică e garantată, aşa cum garantată este şi sudarea statului de Şpagă. Pentru că, nicio persoană juridică nu va finanţa un partd politic decît din interese pur comerciale**. Chiar fundaţie de ar fi, dacă urmărim banii în amonte, găsim şi interesele comerciale. Va să zică, conform aceleiaşi legi, pînă şi persoanele juridice sunt discriminate. Dacă aş fi persoană juridică-sindicat sau Biserică, aş fi primul care aş protesta împotriva discriminării. Nu poţi lăsa o persoană juridică de drept public (partidele) să fie finanţată de către persoane juridice de drept privat fără să pui însuşi statul în mîna intereselor private. Cînd cîteva companii influente financiar consideră că interesele lor ar fi mai bine satisfăcute de legalizarea căsătoriei monosexuate, sau de poligamie, vor cumpăra prin „finanţare” suficienţi politicieni pentru a modifica legea în sensul dorit. Ca alegători, asta vă doriţi atunci cînd vă primiţi mita electorală de pe fundul găleţii?
Un stat al persoanelor, sau un stat al cetăţenilor? Sunt persoanele juridice cetăţeni?
Altă serie importantă de întrebări, pentru că de răspunsul la ele depinde felul în care vom pune problema în curăţirea partidelor de interese private. În Constituţie, referinţa la persoane este relativ rară. Cele mai multe referinţe sunt la CETĂŢEAN. Persoanele juridice sunt pomenite numai în art. 35 (3)
Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.
Alte locuri în care cuvîntul persoană apare, se referă la drepturi economice (art.45), la ocrotirea persoanelor cu handicap (art.50) şi la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică (ar. 52). În linii mari, putem spune că statul este un stat al cetăţenilor. Şi totuşi, persoanele juridice au naţionalitate; vor spune cîrcotaşii. Da, aşa e, dar nu au cetăţenie. Şi nici stare civilă.
Răspundere limitată înseamnă drepturi limitate
În concluzie, persoanele juridice nu sunt cetăţeni, nu au răspundere integrală, nu au vîrstă de majorat, nu pot fi prezumate ca avînd simţ moral. Aşadar, persoanele juridice sunt persoane cu handicap sever. Şi atunci, trebuie să le ajutăm. Iar reforma statului trebuie să înceapă cu interdicţia aplicată persoanelor juridice de a mai finanţa partide politice. Orice subscripţie publică va putea fi făcută numai de către persoane fizice în deplinătatea facultăţilor mintale, şi în nume propriu. Iar dacă este nevoie, subvenţionarea suplimentară a partidelor, o va putea face numai statul, persoană juridică de drept public, deci de aceeaşi natură.
––––––––
* limita a fost revizuită în 2008 de administraţia Tăriceanu-PNL-PSD la echivalentul a 1000 de salarii.
** Pe vremea Marilor Descoperiri Geografice, un gulden investit în expediţii de comerţ/jaf, returna în medie 80. Sunt lucruri cunoscute. Acuma, nu are nicio persoană juridică de media, sau vreun ONG preocupat de igienizarea vieţii politice, vreo statistică a rentabilităţii investiţiilor făcute de persoane juridice de drept privat în partidele politice? Hai, curaj, băieţi! Alistar, Ioniţă, Ilie Şerbănescu, Adrian Vasilescu? Unde sunteţi?… Cel puţin estimativ. Cîţi lei aduce în buzunare private, direct şi prin ricoşeu, un leu investit în PNL? Dar în PSD? Dar în PDL?
● Unde este cetăţenia?
Zilele trecute dădui o fugă pînă în România. Unul din punctele programului fu să verific definiţia cetăţeniei. Cum o respectă statul român? Totodată, am încercat să văd în ce măsură actul de identitate este obligatoriu a fi purtat. Pentru aceasta, am făcut un mic experiment. Dar să vedem întîi: ce este cetăţenia?
Legatura juridico-politică permanentă ce există între stat şi persoana fizică se numeşte cetăţenie.
La alegerile pentru Parlamentul European am fost la secţia de votare din incinta Ambasadei României în Japonia. Am prezentat trei acte, din care unul expirat (paşaportul) şi două valide (certificatul de naştere şi cartea de identitate pentru străini).
Am avut prilejul să constat cu amărăciune că, încorsetat de o ordonanţă de urgenţă, de organizare a alegerilor, statul român nu respectă definiţia cetăţeniei. Pe scurt, mi s-a tăiat legătura politică cu statul român. Sau, în altă interpretare, dacă legătura politică nu mi s-a tăiat, ea nu a fost permanentă. Susţin că: fie legătura politică, fie atributul ei (permanenţa) mi-a fost negat(ă), deoarece nu mi s-a dat la mînă niciun act doveditor, în care să mi se motiveze de ce nu am fost lăsat să votez. Ceea ce mă îndeamnă să cred că inclusiv legătura juridică mi-a fost tăiată. Pur şi simplu am fost decăzut din calitatea de subiect de drept.
Dacă legătura politică mi-a fost în mod clar negată, rămînea doar să verific legătura juridică. Pentru aceasta, am făcut pe teritoriul românesc următorul experiment:
Material şi metodă
Cît am stat în România, în spaţiul public am purtat numai o copie după paşaportul CRDS, şi aceea denaturată. Am şters data naşterii şi cifrele corespunzătoare ei din CNP. Este un mod simplu de a circula fără grija că pierderea hîrtiei poate aduce necazuri. La nevoie, ceea ce deţin se poate îmbuca cu ceea ce ştiu, pentru a-mi reconstitui identitatea în faţa oricărui organ de control.
Mărturisesc, a fost greu să dau de un poliţist în Bucureşti. (vreme rea) Dar am găsit doi jandarmi ce îl chestionau pe un spălător de parbrize. Le-am făcut în mod ostentativ două poze cu un aparat foto foarte gălăgios şi i-am încitat astfel să mă legitimeze. Cînd m-au întrebat cine sunt, m-am prezentat verbal şi le-am arătat şi copia denaturată după paşaportul valabil. I-am lămurit repede că, dacă vor doar să mă legitimeze, iar nu să mă pedepsească, nu e nevoie să mă ducă la secţie. Le pot spune eu cifrele lipsă din CNP. Mai mult, prezentarea unei copii după actul de identitate nu reprezintă un refuz (care să cadă sub incidenţa 2.33) din L61/91).
Cu cele 6 cifre spuse de mine pe gură, au purces la identificarea mea in situ.
Au folosit un aparat din dotare, asemănător unui telefon celular, au intrat în baza de date de evidenţă a populaţiei şi s-au apucat să-şi noteze conştiincios pe carneţel seria şi numărul ultimului meu buletin de identitate. Le-am întărit afirmaţia că eu sunt eu, spunîndu-le, înainte ca ei să afle de pe ecran, numele străzii ultimului domiciliu din ţară, apoi i-am anunţat că ei notează seria şi numărul unui buletin anulat, şi că tot datele de pe copia paşaportului sunt cele actuale.
După ce au bombănit niţel, au încercat să mă oblige să şterg pozele. Nu am fost de acord, din moment ce ei erau persoane publice. Am motivat, pe drept, că pozele sunt pe gelatină, iar distrugerea filmului ar însemna ca ei să-mi violeze dreptul de proprietate asupra lui. Le-am promis în schimb că nu voi publica fotografiile. (le-aş putea publica denaturate, fără să spun data, ora şi locul.)
Ne-am despărţit în termeni neutri. Ei niţel uluiţi, eu, optimist.
Discuţie colaterală
Există o diferenţă mare între actul de identitate expirat şi actul de identitate anulat.
Actul anulat are un succesor, în timp ce actul expirat, nu. A te legitima cu un act de identitate expirat nu reprezintă un motiv de pedeapsă. Este caz penal doar legitimarea cu un act de identitate nul. O copie după un act de identitate este nulă de drept, dar nu este act. Deci posesorul nu poate fi pedepsit. Cetăţeanul are libertatea de a purta asupra sa cîte informaţii cu caracter personal crede de cuvinţă. Cine îi neagă această libertate are o problemă. 🙂
Concluzii
1) Tehnic, legătura juridică dintre stat şi cetăţean poate fi confirmată în timp real pe teritoriul românesc. Dar cum incinta unei ambasade a României este teritoriu românesc, iar tehnic, începînd cu 1 iulie 2009, consulatele pot obţine certificate de identitate printr-o linie securizată cu MAI (în interval de minute) legătura juridică poate fi confirmată şi în străinătate.
2) Nimic nu justifică un eventual refuz din partea comisiei de votare în cazul prezentării unui act de identitate expirat. Dimpotrivă, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal, şeful comisiei de votare devine punibil dacă nu-i permite alegătorului exercitarea dreptului său politic.
Aşadar, din moment ce legătura juridică este prezumată a fi continuă, şi tehnic poate fi confirmată în timp util, şi cea politică se prezumă a fi continuă.
Corolar
După cum ştiţi, secţiile de votare sunt păzite de poliţişti sau de jandarmi. Ei pot fi folosiţi la confirmarea identităţii electorului în cazul în care el se prezintă cu un act de identitate expirat sau chiar numai cu certificatul de naştere. Astfel, exploatarea bazinului celor 450.000 de electori din ţară, ce – într-un echilibru dinamic – au actele de identitate expirate, (şi a altor sute de mii de cetăţeni din străinătate, aflaţi în situaţie identică) ar da legitimitate sporită organelor alese ale statului. Pînă atunci, în permanenţă, pentru minimum 1 milion de cetăţeni români, orice regim rezultat din alegeri este ilegitim.
Alte implicaţii de drept constituţional
3) Toate actele normative, conform cărora, actul de identitate trebuie să fie în termenul de valabilitate, pentru ca cetăţeanului să i se permită exercitarea unui drept fundamental, sunt neconstituţionale.
4) Actul de identitate nu este un permis de pieton. Dreptul de a călători incognito este parte a dreptului de liberă circulaţie pe teritoriul românesc. Puteţi umbla liniştiţi cu o copie după CI în portofel. Cu calm şi cu o atitudine cooperantă puteţi trece de orice organ de control. Dacă sunteţi lezaţi, aveţi toate şansele să cîştigaţi procesul în contestare.
În viitorul apropiat voi examina constituţionalitatea obligaţiei şoferului de a purta şi permisul de conducere, şi buletinul de identitate. Dacă e firesc ca permisul să fie asupra şoferului, obiecţia mea se va îndrepta împotriva obligaţiei portului buletinului. Pentru început, vă sugerez să însoţiţi permisul de conducere doar de o copie după CI.
că
● Fizica poliţienească – Topologia
Pînă la ce distanţă avem dreptul legal de a ne depărta de documentul de identitate?
Întrebarea pare una glumeaţă. Nu este. De ce? Pentru că, aşa cum am arătat în capitolul precedent (Statica şi dinamica poliţienească) avem în fiinţa noastă transcendenţe pe care nu ni le poate ignora/contesta nimeni, fără să ne lezeze demnitatea.
Ştiţi că putem fi opriţi oriunde de către orice poliţist. Iar dacă nu arătăm cartea de identitate putem fi amendaţi sau primim un avertisment. Întrebarea mea este: există vreo normă care să precizeze distanţa maximă pînă la care ne putem depărta de cartea de identitate fără să fim amendaţi? Dacă, nu, cred că procesul verbal întocmit de poliţist poate fi contestat fără probleme. Înainte de a argumenta, vă propun să citim textul din Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată în 2000:
Art. 2. – Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: (…) 33) refuzul unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau de menţinere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu; (…)
Art. 3. – (1) Contravenţiile prevăzute la art. 2 se sancţionează după cum urmează:
a) cu amendă de la 1.000.000 lei la 5.000.000 lei, cele prevăzute la pct…. 33)…; (…)
A trebuit să îmbin trei fragmente pentru a-i da textului citat un oarecare sens logic. Dar, mă rog, astea sunt textele de „lego” din România.
Aşadar, ne paşte o amendă de 100-500 lei. E posibil ca între timp ea să fi căpătat alte limite pecuniare.
Să vedem cît de justificată e pedepsirea noastră.
Deşi am făcut eforturi să-l adun, textul legii este ambiguu. Enumeră: a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale (A) (virgulă) a se legitima cu actul de identitate (B), după care urmează un SAU, care nu ştim dacă guvernează şi relaţia dintre termenii anteriori, sau îi pune la grămadă, în relaţie cu termenul următor a se prezenta la sediul poliţiei… (C).
Pentru simplificare, ignorăm deocamdată termenul C.
Dacă relaţia este: A ŞI B, atunci portul actului de identitate B este obligatoriu. Iar, pe lîngă datele înscrise în B, poliţistul poate cere şi date suplimentare despre identitatea noastră, ca de pildă orientarea sexuală, şi ea un element al identităţii noastre, e drept, neadministrative, dar cu relevanţă în profiling. În cazul relaţiei ŞI (portul obligatoriu al B) pentru a evita abuzurile, trebuie specificată şi o distanţă maximă (în lege nu e) între corpul nostru fizic şi buletin (B). Distanţă ce poate fi grosimea hainelor sau cea mai apropiată tutungerie de casă, să zicem. Precizarea este importantă, deoarece ea face diferenţa dintre amendă şi neamendă.
Am putea fi amendaţi atunci cînd mergem la scaldă. Suntem în apă, dar buletinul e în vestiar. Suntem legal culpabili? Suntem. De pildă, în cazul internaţilor în spital sau în penitenciar, în lege scrie clar unde se află buletinul. Dacă, în celelalte cazuri, distanţa maximă nu e specificată, atunci putem contesta orice amendă, fie ea pecuniară sau morală, cauzată de lipsa buletinului la control.
Dacă relaţia este A SAU B, atunci portul B nu este obligatoriu. Înseamnă că legea permite şi metode alternative, neconstrictive, de identificare. Putem satisface cu bună credinţă condiţia A, fără necesitatea de a ni se răpi libertatea de mişcare prin recurgerea la termenul C. În cazul acesta, poliţistul trebuie să ne creadă pe loc, şi pe cuvînt, în virtutea Art.1 din DUDO şi a art. 23 din Constituţie. Dacă poliţistul are dubii asupra celor declarate de subiect, îi poate cere numărul de telefon (CNP-ul public, neoficial), şi verifica prin staţie dacă subiectul spune adevărul. Este o cale simplă, la îndemîna oricui în zilele noastre. Aşadar, nu ar fi obligatoriu să fim tîrîţi la sediul poliţiei pentru „identificarea tare”, atîta timp cît există indicii temeinice asupra bonităţii noastre morale şi administrative. Nici măcar în lipsa buletinului. Mai mult, nu se mai justifică niciun fel de amendă legată de lipsa buletinului, sau de expirarea lui.
Din păcate, ambiguitatea legii este exploatată de poliţişti. Iată un exemplu de abuz flagrant:
(…)…esti ridicat din mijlocul strazii de sapte politisti si bagat cu forta in masina politiei (in cazul meu au fost chemate alte patru masini de politie). Ti se smulge telefonul din mana si esti tinut in camera infractorilor 8(opt) ore, doar pt. ca nu ai buletinul la tine si indraznesti sa intrebi politia, de ce anume esti cercetat si retinut. Iar daca, Doamne fereste, mai ai neinspiratia sa pomenesti de mita care urma sa se dea de catre taximetrist*) politistului (iar eu naiva, habar nu aveam de aceasta obligativitate a tuturor taximetristilor pe care aflu ca o cunoaste toata lumea…), esti filmat impotriva vointei tale, sunt trucate imaginile astfel incat, sa reiasa ce mare infractor esti.
Comedia a atins “culmi de ridicol” cand, la ora 9:30 (deci dupa aproximativ opt ore) comandatul te cheama, iti cere iertare, ii pune si pe toti ceilalti care au gresit sa-si ceara iertare si…cere agentului constatator sa savarseasca infractiunea de fals, impunandu-i sa intocmeasca un AVERTISMENT FALS.
(…)
Daca nu s-a stabilit decat un avertisment pe [temeiul – n.MD] ca persoana nu avea asupra sa buletinul, de ce au fost chemate patru masini de politie?
De ce au fost chemate patru televiziuni?
De ce a fost urcata persoana, cu forta, de sapte politisti in masina si dusa la sectie?
De ce a fost perchezitionata corporal de alti cinci politisti?(…)
(Textul integral poate fi găsit aici.)
După cum v-aţi dat seama, poliţia vă poate sălta, însă o face ÎNTOTDEAUNA în mod abuziv, ţinînd seama că:
1) Prezentarea unui alt înscris conţinînd elemente de identificare a persoanei nu reprezintă un refuz.
2) Buletinul expirat nu este totuna cu buletinul anulat. (sunt două categorii distincte). Folosirea unui buletin anulat reprezintă un delict, în timp ce prezentarea unuia expirat nu e nici măcar motiv de sancţiune administrativă**).
3) Sintagma invitaţia justificată limitează libertatea „organelor” de a face cu noi ce vor. Întîi trebuie să ţi se spună mobilul invitaţiei, şi abia apoi să fii identificat. Dacă invitaţia e pentru identificare, atunci, „organul” e obligat să ia instantaneu în seamă ORICE dovadă a identităţii (scrisă sau verbală) cu excepţia înscrisului falsificat, sau anulat.
4) Art 22 din OUG 97/2005 ce prevede:
(1) Titularii actelor de identitate, precum si autoritatile publice prevazute la art. 21 sunt obligati sa ia masuri pentru a evita deteriorarea, distrugerea, pierderea sau furtul acestora.
vă dă dreptul de a proceda după cum consideraţi potrivit. 500Km între buletin şi corpul meu e o distanţă rezonabilă. 🙂
Eu însumi, cînd/dacă voi umbla pe teritoriul României, o voi face avînd asupra mea doar o fotocopie a actului de identitate, şi aceea, cu o parte din CNP denaturat. La nevoie, completez verbal cifrele lipsă. Abia aştept să mă oprească vreun miliţian. Iar dacă mă va amenda, abia aştept să contest legitimitatea şi legalitatea procesului verbal în faţa instanţei. Tot atunci voi ridica şi două excepţii de neconstituţionalitate. 🙂
Ţinînd seama de cele de mai sus, aveţi libertatea să consideraţi că distanţa maximă pînă la care vă puteţi depărta de buletin, FĂRĂ SĂ FIŢI SANCŢIONAŢI, este egală cu cea dintre şifonierul vostru şi orice punct de pe graniţele naţionale. Nu uitaţi: sunteţi cetăţeni ai României şi nimeni nu are voie să vă conteste cetăţenia***) şi/sau identitatea. E timpul să mai comitem şi noi „abuzuri”.
–––––––––
*) persoana lezată era pasager paşnic al unui taxi în momentul în care a fost reţinută.
**) Voi demonta cît de curînd argumentul expirării buletinului, ca temei de pedeapsă, în capitolul Cinematica din Fizica poliţienească.)
***) Discuţia despre cetăţenie şi modul ei de dovedire va urma.
–––––––––-
Bonus
Cum mi-a venit ideea argumentului topologic la evaluarea contravenţiei:
În Hiroşima, amenda pentru parcarea neregulamentară se dă şi în funcţie de poziţia automobilului faţă de bordură. Cu cît maşina e mai daparte de bordură, cu atît „mai contravenţional” e şoferul. Pe semne, există şi o distanţă maximă admisibilă, sub care oprirea e permisă în anumite condiţii (de ex. sub 3 minute şi în prezenţa şoferului). O situaţie particulară, dar care nu face excepţie de la regulă, este cea în care automobilul este, poate, lipit de bordură, dar cu botul orientat în sensul invers celui indicat de săgeata de pe asfalt.Se cheamă că maşina a oprit poate regulamentar, dar pe contrasens. Atunci, măsurătoarea se face între bordura de pe partea opusă a carosabilului, şi aliniamentul proxim longitudinal al roţilor. Cu alte cuvinte, distanţa măsurată este practic lăţimea totală a carosabilului, minus gabaritul automobilului. 🙂
● Fizica poliţienească – Statica şi dinamica identităţii
Precedentul articol m-a pus pe gînduri. Ce face ca numele unor oameni de vîrsta lui Eminescu să fie încă prezente în registrele de stare civilă japoneze? Mai în glumă, mai în serios, am comentat realitatea scriptică prin raportarea la Cele Veşnicie. Şi cred că, instinctiv, m-am apropiat de adevăr. Am scos un porumbel şi simt că trebuie niţel examinat înainte de a-l lansa. Totodată, a trebuit să revizuiesc ceea ce am scris despre viaţa fără biroul de stare civilă.
Am reluat lectura Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. La articolul 6 se află cheia:
Fiecare om are dreptul sa i se recunoasca pretutindeni personalitatea juridica.
Hopa! Sufixul -tate nu se referă la o calitate? Ba, da. Omul are personalitate juridică pentru că este ŞI persoană juridică, nu numai persoană fizică. Am făcut artificiul acesta pentru a deosebi partea fizică a omului de partea lui… meta-fizică. Sigur, legile se referă la persoane fizice ca subiecte de drept, dar doar pentru a le deosebi de persoanele juridice (cele mai multe colective) aflate în exerciţiul unui drept, să zicem economic, social, politic, patrimonial etc. Dar în rest, şi persoana fizică, şi persoana juridică sunt deopotrivă persoane juridice.
Iar dacă morţii vii din registrele japoneze de stare civilă sunt tot acolo, e pentru că dreptul la stare civilă, este unul individual şi absolut: universal, inalienabil şi imprescriptibil, parte a persoanei juridice a individului. În lipsa actelor şi a faptelor de stare civilă (singurele izvoare de stare civilă admise de normele de drept civil) radierea dispăruţilor devine o aporie. Dar nu este decît o aporie cuminte, fără implicaţii instumentale sau materiale, ci numai morale. Ne lipsesc probele şi nu ne permitem să hotărîm noi cît are omul dreptul să trăiască. Nu avem decît să considerăm acei oameni ca eterni. La urma urmei, nici măcar demnitatea nu le este încălcată. E mai măgulitor să te ştii viu în scripte şi după moarte, decît mort cît eşti viu, doar pentru că ţi-a expirat buletinul. Apoi, ţinînd seama că dreptul la stare civilă este unul nepatrimonial, nimeni dintre viii actualizaţi nu e lezat în drepturile sale. Prezenţa morţilor vii, cum nu strică, aşa n-ajută. Morţii cu morţii, viii cu toţii. Dacă, să zicem, mortul viu deţine proprietăţi, bunurile sale lăsate în paragină au un regim clar, ce permite folosinţa (şi eventual destrucţia) lor de către terţi, pînă la improbabila revendicare din partea titularului. De pildă, o bicicletă abandonată are un regim clar normat. Ai lăsat-o de izbelişte? O găseşti la depozitul orăşenesc. Dacă n-o vrei înapoi, nu trebuie să faci nimic. După recondiţionare, ea se vinde prin tragere la sorţi. Eu însumi, cînd am ajuns în Hiroşima, primul frigider şi prima maşină de spălat le-am căpătat dintr-o locuinţă din care chiriaşul fugise. Bunurile urmau oricum a fi aruncate la gunoi. Aşadar, se poate aplica chiar şi dreptul natural, în cazul în care „dispărutul cronic” lasă în urmă bunuri materiale.
Aşadar, am clarificat partea juridică a persoanei. Am descoperit funcţia stării civile la constituirea identităţii persoanei în timp. Ce mai observăm? Registrele de stare civilă consemnează doar transformările de stare. În rest, tac.
Cele trei stări civile admise de stat sunt totodată şi expresia Tainelor. Taina naşterii, Taina căsătoriei şi Taina morţii. (lipseşte de pildă Taina botezului). Aşa se explică de ce registrele de stare civilă au fost secole de-a rîndul ţinute în biserici şi temple. Cu alte cuvinte, starea civilă e în legătură cu scopul trecerii noastre prin viaţă. Prin trecerea la statul laic, cele trei taine au fost reduse aproximativ la aserţiunea: (Life is hard and then you die.) 🙂 dar şi-au păstrat puterea de a defini o identitate individuală ce transcende viaţa biologică a individului.
Totuşi, cine gestionează partea fizică a identităţii noastre? Răspunsul e simplu: Evidenţa Populaţiei (EvP). Ea ţine socoteala mişcării noastre în spaţiu. Datele deţinute de EvP sunt mai de încredere, din moment ce actualizează mişcarea noastră în spaţiu. Iar pe datele de la EvP se bazează de pildă listele de alegători*), ţinînd seama că informaţiile de stare civilă sunt raportate lunar la EvP. Tot EvP gestionează şi starea de cetăţean sau de necetăţean.
Observăm că EvP reuneşte elemente de drept civil, de drept administrativ şi de drept constituţional. Din cele trei specii de drept, potenţialul de invazie asupra celorlalte îl are numai dreptul administrativ. Iar azi, invazia dreptului administrativ în dreptul civil şi în cel consituţional este flagrantă**).
Nu ai voie să mergi pe stradă fără buletin (coliziune cu DUDO 13(1)).
Nu ai voie să votezi dacă nu ai buletin. (coliziune cu DUDO 21(3))
Nu ai voie să primeşti un colet dacă nu ai buletin.
Funcţionarul nu poate elibera alocaţia de stat pentru un copil, dacă mama nu are buletin.
Ba, am descoperit şi un caz al unei femei ce urma a fi deposedată de casa, doar pentru că un conţopist de la EvP i-a greşit actele de identitate iar femeia nu a putut dovedi că ea e ea.
Observăm că, persoana noastră juridică, reprezentată de datele de stare civilă poate fi aruncată la gunoi, dacă documentul de identitate expiră sau conţine erori materiale. Pentru miliţieni, partea cea mai solidă a identităţii noastre (şi reflexie administrativă a Tainelor) este ucisă de un termen de valabilitate. S-a ajuns ca nici măcar cetăţenia să nu mai fie recunoscută în lipsa unui buletin.
Încet, încet, normele de drept administrativ ne vor face să semănăm cu o colonie de corali, un „perpetuum stabile”, supus capriciilor Naturii, reprezentate de miliţienii „cu dreptul la bază”.
Ceea ce se vrea un briceag elveţian în stabilirea uşoară a identităţii noastre, a devenit o piatră de moară legată de picioarele noaste. Asta, în timp ce stăm pe o bîrnă şubredă deasupra hăului.
E drept, rădăcinile invaziei au fost plantate de raţionalismul extrem. De obiectivarea şi supraobiectivarea oricărui fleac, de reducerea ponderii Nevăzutelor în gestionarea atît a subiectului de drept, cît şi a agentului (coliziune cu DUDO art.1). De socialismul ştiinţific (militarizarea EvP), de materialismul dialectic şi istoric, de evacuarea metafizicului şi supremaţia fizicului, de confiscarea încrederii şi încredinţarea ei poliţiştilor şi notarilor, ceea ce ne deposedează de calitatea de subiect de drept. De altfel, neoficial, statele totalitare degradau persoana umană la calitatea de obiect de drept, aşa cum regimurile fundamentaliste o fac cu „infidelii”. Altfel nu s-ar explica milioanele de victime moarte prin împuşcare, otrăvire, înfometare, epuizare, congelare ş.a. în statele totalitare.
Moştenim un registru de stare civilă în custodia Ministerului Administraţiei şi Internelor, în loc ca el să se afle în grija Ministerului Justiţiei, unde a mai stat, începînd din 1864. (Primăriile erau obligate să depună registrele închise, la grefa tribunalului.) După 1948, inclusiv registrele confesionale au fost confiscate de miliţie, chipurile, pentru a „unifica” înregistrarea stării civile. În fapt, pentru controlul absolut asupra persoanelor.
În prezent, tot EvP controlează Registrul de stare civilă. Face controale anuale la toate primăriile, asigură contra cost(!) formularele şi cerneala (L.119/1996 art.77) instituind un monopol asupra comerţului cu cerneală specială, la bunul plac al secretarilor de stat. Vă închipuiţi că astfel, manipularea primăriilor e simplă. Guvernul poate aloca mai mulţi bani la primării, pentru ca apoi, poliţia să crească preţul unitar al cernelii. Iar acesta e doar un mic exemplu. Sunt curios cît e adaosul comercial şi de ce nu se sesizează Oficiul Concurenţei. 🙂
Desigur nu mi-am propus să epuizez tema, ci doar să vă invit a privi din alte unghiuri, lucruri, altminteri de la sine înţelese. Poate reuşim împreună să găsim cauzele nefericirii noastre administrative, şi să ne sprijinim pe valori solide în demersurile ulterioare. Cu alte cuvinte, de la mine nu veţi căpăta altceva decît încrederea în propria voastră dreptate, prin punerea în ordine a valorilor. Puteţi muri cu dreptatea în mînă, dar nimeni nu vă poate obliga să renunţaţi la demnitate.
––––––––
*) Aici se cuvine o menţiune. Unii morţi pot fi scoşi de acolo prin declaraţii cu moartori. Alţii, nu, atîta timp cît sunt dispăruţi fără urmă. Listele se pot însă aproxima, prin suspendarea provizorie a dreptului de vot, după ce trece suficient timp încît, raţional, ei să nu mai fie în viaţă. Să zicem: vîrsta de 100 de ani fără semne de viaţă în ultimii 10 ani (sau orice alt criteriu raţional) poate da dreptul EvP să scoată din listă mortul viu, cu observaţia că, titularul îşi poate reconstitui instantaneu dreptul de vot, dacă se prezintă la urnă. În acest fel, cifra totală a electorilor va fi mai aproape de realitate, ţinînd seama că numărul scriptic de alegători este necesar în unele formule de aritmetică electorală.
**) Bunăoară, în incidentul Tokio, Constituţia (art. 20, 23, 36 şi 53) a fost bătută de o obscură Ordonanţă de Urgenţă, ce de fapt completa o amărîtă de lege de organizare a alegerilor (mai puţin sancţiunile, chipurile mutate în noul Cod Penal, care nici acum nu e în vigoare).Pe scurt, în sistemul românesc de drept , forma de administrare bate substanţa, nu numai pentru a proteja, de pildă, drepturile inculpatului Vîntu (n-am avut altă rimă) dar şi pentru a jugula exercitarea unui drept fundamental muritorului Mistreţu.
● Japonia – Morţii vii, dar nu şi viii morţi
O problemă cu care se confruntă autorităţile japoneze este numărul mare de morţi vii. Adică de persoane moarte demult, dar care nu au fost radiate din registrele de stare civilă. Profit de faptul că, după mai bine de două luni, ştirea a apărut pe piaţa românească, pentru a alunga o parte din interpretările senzaţionaliste.
Dar înainte de orice discuţie, vă propun să citim ştirea:
Catalina Ciociltan HotNews.ro – Vineri, 10 septembrie 2010, 22:57
Mai mult de 230.000 de cetateni japonezi care figureaza in registrele publice ca avand cel putin 100 de ani nu pot fi gasiti si se presupune ca au murit cu mult timp in urma, potrivit unui sondaj al guvernul japonez publicat, vineri, informeaza FoxNews. Un sondaj efectuat la nivel national a relevat ca 234.354 de centenari au fost listati ca fiind in viata, insa domiciliul lor este necunoscut, au declarat reprezentanti ai guvernului japonez.
(…)
In august, Ministerul Justitiei a ordonat o revizuire a registrelor potrivit carora aproximativ 77.000 de oameni ar avea cel putin 120 de ani si 884 de oameni care ar avea 150 de ani.
Trebuie întîi să notăm că, în secolul XX, Japonia a trecut prin mai multe catastrofe naturale şi geopolitice. Nu mai zic de catastrofele sociale, din care evidenţiez emigraţia masivă spre Americi, precum şi migraţia internă, în căutarea unui loc de muncă. Prin anii ’50-60 circula chiar o vorbă - După război, munca departe de casă*) – ce punea pe acelaşi plan cei doi agenţi de destrămare a comunităţilor.
Niţică istorie:
În Era Edo, şi chiar înainte, evidenţa populaţiei o ţineau templele. Nici nu era greu. Oamenii călătoreau rar înafara satului iar adresa din registru coincidea cu „viza de flotant”. Societatea era împărţită în patru caste. Mai exista o categorie neînregistrată nicăieri, numită buraku sau eta hinin oameni ce desfăşurau activităţile considerate înjositoare: măcelărie, gunoierit, tăbăcărie, strîngerea cadavrelor ş.a. Reformele de la sfîrşitul Erei Edo au abolit sistemul de caste, iar eta hinin a fost încetăţenită cu drepturi depline.
Aşadar, înregistrarea sistematică, nediscriminatorie, datează de aproape 150 de ani. Abia de atunci încoace putem discuta de statistici demografice cu oarecare grad de precizie. Precizie alterată totuşi de multele catastrofe. Cînd la cutremurul din 1 septembrie 1923 mor oamenii cu zecile de mii, şi alte sute sau mii de coreeni sunt linşaţi ca urmare a zvonului că din cauza lor s-a iscat cutremurul, se poate întîmpla ca mii de familii să fie stinse înainte ca vreun membru să apuce să vină la primărie cu certificatele de constatare a decesului. În datele publicate de MOJ, cîteva sute de centenari sunt de-o seamă cu Eminescu. E foarte probabil ca ei să fi murit cu mult înainte de inventarea calculatorului electronic.
La fel, cînd eşti în Tokio, ai doi fii morţi pe front, şi nu o ştii, iar pe deasupra trec de 106 ori în doi ani, escadrile de B29, ce-ţi toarnă în cap sute de bombe de cîte 1000 de livre, e foarte probabil ca familia ta să fie una din zecile de mii condamnate la extincţie. Nu mai zic de zecile de mii de colonişti refugiaţi din Manciuria, părinţi epuizaţi de miile de kilometri de mers pe jos, ce îşi încredinţau copiii pe la localnici, apoi mureau două sute de kilometri mai la miazăzi, în timp ce registrele populaţiei îi aşteptau în ţară.
Bazele teoretice ale onticii administrative
Subtitlul e puţin preţios. Rog a fi iertat.
Sunt două forme de evidenţă a populaţiei: 1) forma negativă, prin care omul nu e considerat mort pînă cînd cineva nu o declară, şi 2) forma pozitivă, prin care absenţa semnelor periodice de viaţă duce la gestionarea persoanei ca moartă/ dispărută/ evadată (veţi vedea mai jos de ce „evadată”).
Evidenţa negativă a populaţiei e caracteristică statelor de drept, ce, în sistemul de drept fac de multe ori abstracţie de durata raţional-maximă de viaţă a omului. Aşa se face că, în SUA, pedepsele cumulate, de pildă, nu au o limită superioară de ani. Mai mult, omul este considerat formal ca avînd mai multe vieţi, ceea ce justifică statutul de „poli-vieţaş”. Poţi fi graţiat pentru o închisoare pe viaţă, dar îţi mai pot rămîne două, dacă ai avut trei condamnări pe viaţă. Observaţi că în Japonia, Ministerul Justiţiei este responsabil de registrele de populaţie, aşa cum îi şade bine unui stat de drept. A nu se confunda registrul de stare civilă cu registrul de domiciliu. Registrul de stare civilă este unic, comun pentru toţi membrii unei familii, iar adresa la care a fost înfiinţat, rămîne permanent în scripte, chiar dacă între timp ea a fost ştearsă de pe faţa pămîntului. Adresa actualizată poate fi aceeaşi cu cea din registrul familiei (în cazul sedentarilor) sau se poate schimba pe măsură ce individul migrează. Actualizarea adresei are doar scop practic. Oamenii, neavînd buletine, în cazul în care unul din soţi lucrează şi locuieşte în alt oraş, nu contează că soţul e înregistrat la o adresă şi soţia la alta. Îi uneşte registrul familiei. La nevoie, (rar e nevoie) Extrasul de registru de familie poate fi obţinut la cerere de la orice primărie, şi ţine loc de: document de identitate, certificat de naştere pentru toţi membri familiei, precum şi de certificat de căsătorie. Nu ţine loc de adeverinţă de domiciliu actualizat. Acela e un document distinct, ce, în viitorul apropiat poate fi obţinut nu numai de la primărie, ci şi de la unele reţele de magazine deschise permanent. La desprinderea fizică a unui membru din familie, sunt trei opţiuni: a) rămîne înscris în acelaşi registru. b) îşi înfiinţează registru separat c) intră în alt registru (prin căsătorie, adopţiune sau adopţiune însoţită de căsătorie).
Evidenţa pozitivă e mai degrabă asociată cu statele poliţieneşti, de unde şi multele pedepse legate de neîndeplinirea obligaţiei de prezentare la apelul de dimineaţă în faţa ghişeului, pentru: viza de flotant (ha, ha, viză pentru a locui în propria patrie?!), înoirea buletinului etc., sau pentru lipsa buletinului în buzunar la ieşirea din casă. Nu mai vorbesc că la vîrsta de 15 ani am fost amendat de miliţie pentru că nu aveam grupa sanguină pe buletin.
Desigur există şi forme mixte (în care Ministerul Adminsitraţiei şi Internelor şi Ministerul Justiţiei au atribuţii complementare) sau chiar evidenţa poliţienească mascată. Le dăm poliţiştilor grade civile şi clamăm că am demilitarizat evidenţa populaţiei. Mimăm statul de drept. Ai lipsit din lagăr la apelul de seară? Eşti declarat, de către Sonderkommando, evadat, sau mort, căzut în hazna .
Fiecare sistem are plusuri şi minusuri. Ca dovadă că nici sistemul pozitiv nu e mai breaz, o bună parte din harababura japoneză de azi se datorează chiar perioadei cît statul a fost unul totalitar. Nu mai zic de lipsa unei statistici riguroase asupra numărului de cetăţeni români ce trăiesc şi muncesc înafara României, deşi serviciul de Evidenţă a Populaţiei este încă sectar-poliţienesc, iar Registrul de Stare Civilă la primării (ambele în jurisdicţia MAI). Cum ar veni: te naşti, te căsătoreşti şi mori civileşte, dar între timp, eşti monitorizat miliţieneşte.
Alte surse de morţi vii
Problema registrelor de familie cuprinde şi cazuri precum cel al lui Bulă, cînd şi-a pus în geam bunicul mort, pentru a-l vedea poştaşul aducător de pensie. Însă ele sunt mai degrabă excepţia. Se cunosc şi asemenea situaţii. Într-un apartament, oasele tatălui unuia ce locuia în alt sector al metropolei au fost găsite după cîţiva ani într-un rucsac. În acest răstimp, fiul nu s-a sfiit să încaseze pensia tatălui. Întrebat de ce a procedat aşa, fiul a răspuns că nu a avut bani de mormîntare.
Pot fi şi cazuri la limita patologicului. Nu mai departe, dumincă (5 septembrie) HNK
a difuzat la TV un documentar ce prezenta un caz recent. Cu ani în urmă, un tînăr a fost nevoit să renunţe la viaţa socială, şi deci la cariera profesională pentru a-şi îngriji mama. După ce mama i-a murit, tatăl a căzut la pat pentru mai mulţi ani. Protagonistul a continuat să-şi îngrijească tatăl încă nouă luni după deces, deşi pe saltea, cadavrul se mumificase. Doar în urma semnalării făcute de vecini, autorităţile au intervenit. Aşadar, sunt cazuri şi cazuri. Se poate întîmpla ca cineva, după decenii de devotament, de absenţă a unei vieţi sociale active să-şi piardă simţul realităţii, înăbuşit de simţul datoriei. De aceea, omul nu a fost condamnat.
Un caz particular de dispariţie fără urmă este chiar dispariţia fără urmă. Cînd cineva are debite ce-l duc la faliment, poate alege între a-şi declara falimentul, sau a fugi de răspunderea patrimonială. Fuga se numeşte yonige (fuga în timpul nopţii). Astfel, fugarul poate trăi aproape liniştit, dacă nu are de-aface cu autorităţile. În schimb, nu-şi mai poate deschide niciun cont nicăieri, nu-şi mai poate înoi permisul de conducere, nu mai poate cumpăra niciun bun imobiliar, nu mai beneficiază de servicii medicale compensate. Totul, pe durata a 5 ani. Nimeni nu-i interzice însă să muncească, pentru că, pentru a munci nu e nevoie de acte de identitate sau de adeverinţe de cazier. Situaţia nu diferă mult de restricţiile ce i s-ar pune după un faliment cinstit. Nesiguranţa e mai mare. Uneori, chiar şi creditorii se lasă păgubaşi după un yonige, întrucît, dacă ar insista cu urmărirea fugarului se cehamă că e hărţuire, şi pică ei de inumani. Acuma, dacă între timp fugarul moare, sau se sinucide, se poate întîmpla ca moartea lui să treacă neobservată, sau cadavrul să nu poată fi identificat. Şi atunci, numărul morţilor vii creşte cu o unitate.
Se ştie că un număr necunoscut de cetăţeni japonezi au fost răpiţi şi duşi în Coreea de Nord. Cîţiva au fost repatriaţi în urma unor întortocheate negocieri. Aşadar, nici cetăţenii nerepatriaţi nu pot fi consideraţi morţi, chiar dacă, după 30 sau 40 de ani sunt indicii că ar fi murit. De ce? Oficializarea morţii lor în ţara mamă ar tăia baza de negociere cu statul răpitor. Ar face mult prea uşoară viaţa Coreei de Nord. Ar scuti-o de obligaţia de a recunoaşte o vină istorică.
În loc de concluzie
Dacă ar fi să optez pentru unul sau celălalt din sistemele de gestionare a registrelor populaţiei, aş alege sistemul negativ. Prefer ca, la o adică, statul să mă considere viu şi după moarte, decît să fiu viu, iar autorităţile să mă privească precum pe un mort, doar pentru că stau cu un paşaport expirat în mînă. Nu voi uita felul în care Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar în Japonia şi Singapore, domnul Aurelian Neagu m-a privit ca pe o fantomă administrativă, ce mai şi grăieşte nervos pe româneşte. Se petrecea pe 7 iunie 2009, cînd am fost la scrutin cu paşaportul expirat (problemă minoră) pentru care mi s-a refuzat exercitarea dreptului de vot. O asemenea ofensă nu se uită.
––––––––––
*) În original: 戦争のつぎ、出稼ぎ (sensoo no tsugi, dekasegi.)
BONUS
Iată una din posibilele cauze pentru care morţii sunt încă vii în scripte:
Structura populaţiei pe vîrste şi sex. Pe dreapta sunt femeile. Se observă cele două baby-boom-uri postbelice, cele două depresiuni din războiul sino-japonez şi respectiv WWII, umbra depresiunii WWII în deceniul 7, estompată la următorul ciclu reproductiv de scăderea generală a natalităţii, precum şi lipsa din grafic a celor peste 230 mii de persoane moarte vii. Excesul de femei centenare arată că metoda statistică a fost corectă. Pe axa X, cifrele se înmulţesc cu 10.000 pentru a afla valoarea absolută.
● Curtea Constituţională a republicii mele familiale, decide:
Se cuvine întîi o mică punere în temă. Aşa cum am afirmat şi cu alte ocazii, din cauza netrebniciei statului român, mi-am declarat autonomia statală. Am fondat republica Marius Mistreţu-Balc, cu statut provizoriu de protectorat japonez.
În articolul precedent am recurs la un artificiu, pentru a face mai uşoară înţelegerea problemei. Am luat o decizie de-a CCR pe care am găsit-o generoasă din punctul de vedere al respectării drepturilor omului şi a libertăţilor cetăţeneşti: Decizia CCR nr. 820 din 7 iunie 2010, referitoare la neconstituţionalitatea Legii lustraţiei. Am substituit în fraze doar: subiectul, obiectul şi agentul, lăsînd argumentele aşa cum le-a redactat CCR, mai puţin argumentele factuale, de jurisprudenţă internaţională. Am mai tăiat cîteva paragrafe ce făceau referire la dreptul la muncă, dar nu pe toate*).
Desigur, cîrcotaşii profesionişti vor aduce obiecţii marginale, cum ar fi autosesizarea CCR. Da, domnilor, ştiu, CCR nu se poate autosesiza. Este doar un calibru constituţional, şi atît.
Aşadar, după ce am descris felul în care am folosit textul deciziei, să vedem ce, cu ce, am substituit:
1) legea lustraţiei cu: legea de organizare a alegerilor
2) limitarea temporara a accesului la unele functii si demnitati publice pentru persoanele care au facut parte din structurile de putere si din aparatul represiv al regimului comunist in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 cu: limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate, sau cu buletinul de identitate expirat.
3) Art. 37 şi 38 din Constituţie (dreptul de a fi ales), cu: art. 36 (dreptul de a alege).
Vă mărturisesc, cea mai mare parte a substituţiei am făcut-o mecanizat, cu unealta: search and replace. După substituţie, doar mici ajustări gramaticale au fost necesare.
Am lăsat neatinse referinţele la: art.11 alin. (2) si art.20 referitoare la suprematia instrumentelor juridice internationale ratificate de Romania in materia drepturilor omului. Aceasta lege aduce atingere unei serii de acte internationale care instituie drepturi si libertati pe care statul roman se obliga sa le garanteze, dupa cum urmeaza: Art.19, art.20 si art.21 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, care proclama dreptul fiecarei persoane de a participa la conducerea treburilor publice ale tarii, dreptul de a avea acces in conditii de egalitate la functiile publice, dreptul la opinie si exprimare, precum si libertatea de intrunire si asociere pasnica;
# Art.19 si art.25 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, care consacra dreptul de a fi ales si, respectiv, numit in functiile publice in conditii de egalitate, cat si protectia impotriva discriminarii pentru opiniile exprimate, inclusiv cele politice;
# Art.8, art.10, art.11 si art.14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, prin care se consacra dreptul la respectarea vietii private si de familie, libertatea de exprimare, libertatea de intrunire si de asociere, interzicerea discriminarii, precum si art.3 din Protocolul nr.1 la Conventie, care proclama dreptul de vot si dreptul de a fi ales in functiile elective publice.
Nu am stat să scotocesc bulşitul din normele internaţionale, însă presupun că, dacă scădeţi cifra 1 din numerele unora din articole, nimeriţi exact referinţa corectă.
Şi, ceea ce e mai important, am lăsat spiritul deciziei exact aşa cum l-a emanat CCR. Una peste alta a ieşit un text foarte coerent axiologic, pe baza căruia, orice Avocat al Poporului, orice deputat sau senator poate pune problema în exact aceiaşi termeni, şi în spiritul generos al deciziei CCR nr.820 din 7 iunie 2010. Din păcate, adunarea constituantă nu mi-a dat voie să umblu cu calibrul CCR. Pe semne, iorgovanilor le-a fost frică să nu-l scap pe jos. Numai ei au voie să aplice momente de rotaţie pe calibru, apoi tot ei se miră precum Meleşcanu, de ce se decalibrează CCR văzînd cu ochii.
De altfel, referinţele la unele articole din Constituţie le-am mai făcut şi cu alte ocazii, pe la multele, şi din-umeri-ridicătoarele autorităţi ale statului. Aplic mai jos o corespondenţă inedită cu Biroul Electoral Străinătate:
–––––––––––––
*) întrucît, lipsa unei proceduri de vot la distanţă nu poate să nu afecteze dreptul la muncă şi cel de liberă gestionare capitalului de timp, mai ales atunci cînd cea mai apropiată urnă se află la 902Km depărtare
=======================
From: Marius [mailto:marius @ (…).jp]
Sent: Wednesday, October 21, 2009 12:08 PM
To: Biroul Electoral Strainatate
Subject: Procedura de identificare violeaza dreptul de vot
Stimaţi domni,
Vă rog să observaţi că valabilitatea actelor de identitate are două componente: valabilitatea scriptică şi valabilitatea temporală. Valabilitatea scriptică este atemporală şi asigurătoare pentru identificarea persoanei. CNP nu expiră niciodată. Numele nu expiră niciodată. Chipul persoanei, de asemeni.
Vă rog să eliminaţi condiţia valabilităţii temporale a actului de identitate, ţinînd seama de următoarele considerente:
1) Este neconstituţională.
Conform art. 36:
(2): Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.
Aşadar, nicio prevedere constituţională nu cuprinde actul de identitate drept condiţie obligatorie la exercitarea dreptului de vot.
Conform art. 53:
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
Cît de gravă e expirarea unui act de identitate? Este ea mai gravă decît un dezastru, de pildă? Aşadar, măsura trebuie să fie PROPORŢIONALĂ, şi să respecte în acelaşi timp şi 53(2). Nu putem invoca apărarea drepturilor cetăţeneşti refuzînd exercitarea unui drept cetăţenesc.
2) Contravine Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.
Conform art.20:
(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
Legea 370/2004 (cu modificările ulterioare) este neconstituţională şi din acest punct de vedere.
3) În viitorul apropiat va constitui infracţiune
Prin consecinţe, condiţia valabilităţii temporale va face, obiectul art.385. din Codul Penal (după alte surse art.382), iar orice cetăţean se va putea prevala de prevederea art.385 în forţarea exercitării dreptului de vot. Comisiile de votare vor fi nevoite ca, în prealabil, să aibă pregătită infrastructura de identificare prin sistemul unificat de evidenţă a populaţiei, dacă nu vor să fie reclamate la Parchet. Conţinutul art.385 este de fapt preluat din toate legile electorale dinainte de 2009, ce prevedeau şi sancţiuni penale pentru împiedicarea, sub orice formă, a exercitării dreptului de vot.
Stimaţi domni,
Ce este de făcut?
Pentru alegerile din 22 noiembrie 2009, sugestia mea este următoarea:
Să cereţi expres domnului (prim)ministru să modifice de urgenţă normele de aplicare ale legii 370/2004, în aşa fel încît să fie permis votul în baza actului de identitate expirat. Precedente există. Nu mai departe, la alegerile din 29 iulie 2009, pentru Parlamentul Republicii Moldova, a fost permisă votarea în baza paşaportului expirat.
Mă simt dator să vă previn că pînă la secţia de votare voi parcurge 900Km. Sunt hotărît să acţionez Statul Român în instanţă, pe două capete de acuzare:
a) împiedicarea, pe motive minore a exercitării dreptului de vot, şi
b) să cer restituirea cheltuielilor de deplasare la secţia de votare.
Dacă pentru evitarea procesului în instanţă conform pct.b) nu mai e nimic de făcut, întrucît votul la distanţă nu a fost legalizat (deşi au trecut 20 de ani) vă puteţi spăla obrazul, evitînd acuzaţia de la pct.a).
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
============================
…şi răspunsul:
============================
–– Original Message ––
From: Biroul Electoral Strainatate
To: Marius
Sent: Thursday, October 22, 2009 9:02 PM
Subject: RE: Procedura de identificare violeaza dreptul de vot
Stimate domnule Mistretu,
La mail-ul dumneavostra transmis Biroului Electoral pentru sectiile de votare din strainatate, inregistrat la data de 22 octombrie 2009, ora 12.08 PM pe suport electronic, va comunicam urmatoarele:
Potrivit art.11 punctul D din Legea 370/2004 modificata prin OUG 95/2009, puteti vota in urma legitimarii cu un act de identitate valabil in ziua votarii.
Valabilitatea actelor de identitate – sub aspect “temporal” – este necesara deoarece, pe langa CNP-ul persoanei care nu se schimba pe tot parcursul vietii, mai sunt si alte componente care se pot modifica: de exemplu, potrivit art.11 (1) lit. c, isi pot exercita dreptul electoral toti cetatenii romani cu drept de vot, cetatenia fiind un element care se poate schimba in decursul vietii unei persoane.
Persoana fizica are capacitate de folosinta si capacitate de exercitiu.
Potrivit art. 8 din Decretul 31/1954 privind persoana fizica si persoana juridica, capacitatea deplina de exercitiu incepe de la varsta la care persoana devine majora, moment in care, aceasta isi poate exercita dreptul de vot.
Pe de alta parte, capacitatea de exercitiu (implicit a dreptului de vot) este abolita, potrivit art.11 din aceelasi act normativ, atunci cand o persoana este pusa sub interdictie. Documentul de identitate valabil, cuprinde toate aceste aspecte, limitarile privind capacitatea de exercitiu a unei personae fizice, fiind adusa la cunostinta celor ce elibereaza astfel de documente, moment in care, exercitiul drepturilor este ingradit.
Documentele de identitate valabile sunt totodata o garantie, pentru persoana care isi exercita dreptul la vot, ca acesta este liber exprimat, ca documentul nu este fals, nu este folosit in mod abuziv de o alta persoana, in conditiile in care, un document expirat, poate fi in prealabil pierdut sau furat.
Asa cum bine ati precizat dumneavoastra, conform art.53 din Constitutia Romaniei “ exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin legea…..”.
Legea electorala nu ingradeste dreptul la vot, ci doar creeaza cadrul legal pentru organizarea si desfasurarea alegerilor in mod democratic, iar cerinta unui document valabil de identitate, la momentul exercitarii dreptului de vot, are drept scop eliminarea oricaror abuzuri.
Potrivit art.20 din Constitutia Romaniei, drepturile si libertatile cetatenesti vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu normele CEDO, iar cerinta actului de identitate valabil in ziua votarii, nu constituie o incalcare a dreptului la vot, deoarece nimic nu va impiedica pe dumneavoastra sau orice alta persoana fizica, sa va procurati acte de identitate, data alegerilor fiind stabilita si adusa la cunostiinta pubicului cu cel putin 45 de zile inaintea votarii, deci intr-un termen rezonabil si util.
Cazul ipotetic – pe care dumneavoastra ni l-ati transmis la data de 22 octombrie 2009, ora 10.55 – prin posta electronica, prin revenire la adresa anterioara, nu este de natura a schimba raspunsul nostru.
Persoanele retinute, arestate sau in executarea unei pedepse privative de libertate, urmeaza sa indeplineasca, pentru a-si exercita dreptul la vot, aceleasi conditii prevazute de art.11, alineat 1 punctul C si alineat 2 din Legea nr.370/ din 20.09.2004, modificata si completata prin OUG 95/2009.
Cu deosebita consideratie,
Biroul Electoral pentru sectiile de votare din strainatate
====================================
…căpos din fire, am replicat:
====================================
–– Original Message ––
From: Marius
To: Biroul Electoral Strainatate
Sent: Friday, October 23, 2009 12:52 AM
Subject: Re:curs
Stimaţi domni,
Vă sunt recunoscător pentru răspunsul prompt. Nu pot însă să nu constat o ciocnire de viziuni. Sper să nu mi-o luaţi în nume de rău, dar voi încerca să arăt unde este eroarea de raportare a autorităţilor statului la fiinţa umană.
Suntem cu toţii de acord că Japonia este un model de civilitate. În Japonia nu există buletin de identitate. Iar japonezii sunt printre cei mai mîndri oameni de pe Terra, deşi tentaţia fraudei este la fel de mare; şi în Japonia, ca şi în România. Statistica o arată. La ora 12 a zilei de scrutin, numărul amenzilor legate de procesul electoral se ridică la peste 4000. Cu toate acestea, cetăţenii merg la scrutin cu mîna goală. De ce? Sper că veţi descoperi mai jos şi raţiunile şi avantajele.
Spuneţi: „…cetatenia fiind un element care se poate schimba in decursul vietii unei persoane…”
Ce fel de stat este acela care nu-şi recunoaşte cetăţenii? Vă previn că afirmaţia dumneavoastră acreditează imaginea statului suferind de boala Alzheimer, ce nu-şi recunoaşte cetăţenii decît în momentele sale de luciditate. Pentru un cetăţean, fiinţă umană, ce se presupune că are demnitate, este degradant ca o autoritate a statului să-l suspecteze apriori de fals în declaraţii. Nu cetăţeanul este cel chemat să sprijine o afirmaţie, ci statul, gestionar unic al datelor personale, este cel care trebuie să dovedească contrariul, acolo unde este cazul. Cum? Prin mijloace electronice. Nu există acele mijloace? Nu e din vina cetăţeanului. Pînă la proba contrarie, aşa cum o arată şi spiritul Constituţiei, în condiţii normale, nimeni şi nimic nu va împiedica acel cetăţean să-şi exercite dreptul de vot. Nu sunt bani? Nici nu e nevoie de prea mulţi. Fie vorba între noi, în Japonia, vechimea consolelor conectate la baza de date de evidenţă a populaţiei, respectînd proporţiile, este mult mai mare decît în România. Însă nimeni nu stă cu (pardon) popoul pe ele tricotînd. Sunt folosite. Intens şi rapid.
Ca o paranteză, în Japonia, în anul 2003, mi s-a prelungit şederea cu 3 ani, în baza unui paşaport expirat de 2 ani. Comparăm: Un paşaport expirat nu-mi dă dreptul să votez. Acest lucru mă face să mă simt mai străin în relaţie cu autorităţile ţării mele… Dar, să revenim.
Apoi, adăugaţi: „…capacitatea de exercitiu (implicit a dreptului de vot) este abolita, potrivit art.11 din aceelasi act normativ, atunci cand o persoana este pusa sub interdictie.”
Aserţiunea face clar modul în care statul român îşi tratează cetăţenii ca pe virtuali infractori.
Îmi reproşaţi: „…nimic nu va impiedica pe dumneavoastra sau orice alta persoana fizica, sa va procurati acte de identitate, data alegerilor fiind stabilita si adusa la cunostiinta pubicului cu cel putin 45 de zile inaintea votarii, deci intr-un termen rezonabil si util.”
Doresc să clarific cîteva aspecte ale interferenţei statului în gestionarea capitalului de timp al cetăţeanului. Autorităţile statului român au impresia că cetăţeanul trebuie să fie la dispoziţia lor, iar nu invers, cum cere bunul simţ. Cum se manifestă bunul simţ? În primul rînd, niciun cetăţean nu este chemat de mai mult de o (una) dată la ghişeu. Procedura de eliberare a unui paşaport, în cazul meu dureză de la 4 la 6 luni. (45 de zile e oricum prea tîrziu.) Mai mult, sunt nevoit să parcurg 900Km dus-întors, de 3 ori. În aceste condiţii, kilogramul de paşapoarte duce la emisia a 27.000Kg de dioxid de carbon. Total 5400Km, şi cel puţin 3 zile din capitalul meu de timp, pierdute definitiv, pentru un paşaport. Ne mai mirăm că România are o productivitate atît de mică? Muncesc 300 de zile pe an şi nu am de gînd să îmi irosesc viaţa pentru o birocraţie, oricare ar fi ea.
Privind mai aproape afirmaţia: „Legea electorala nu ingradeste dreptul la vot, ci doar creeaza cadrul legal pentru organizarea si desfasurarea alegerilor in mod democratic, iar cerinta unui document valabil de identitate, la momentul exercitarii dreptului de vot, are drept scop eliminarea oricaror abuzuri.”
Constatăm următoarele: Cadrul bate dreptul. Litera bate spiritul. Organizarea bate democraţia. Iar aceasta, în condiţiile în care există deja prevederi punitive pentru fraude, cu pedepse suficient de severe cît să descurajeze tentativele de fraudă. Astfel, rolul preventiv al condiţiei de valabilitate temporală al actului de identitate devine redundant.
Constatăm că statul român combate propria slăbiciune prin ceva cu mult mai nociv: abuzul de drept. Acolo unde abuzul de drept domină, nu numai dreptul de vot este lezat, ci multe alte drepturi fundamentale. Zilnic, şi brutal.
Stimaţi domni,
Ţinînd seama de cele de mai sus, vă rog să reflectaţi la dimensiunea ontică a subiectului de drept, să vă însuşiţi obiecţiile mele şi să acţionaţi întru moderaţie, în sensul ajustării normelor-cadru. Vă mulţumesc.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
● Victorie! Curtea Constituţională aboleşte buletinul de identitate (text revizuit)
În urma deciziei prin care Legea lustraţiei a fost declarată neconstituţională, Curtea Constituţională şi-a dat seama că a adăugat implicit la Constituţie. A consacrat dreptul de a fi ales (art. 37 şi 38 din Constituţie) ca unul mai important decît dreptul de a alege (art.36 din Constituţie). Pentru a compensa preeminenţa dreptului comunistului de a fi ales, în dauna dreptului constituţional de a alege, Curtea Constituţională s-a autosesizat, şi, prin decizia motivată mai jos, a hotărît să asigure echilibrul. Cum? Prin abolirea condiţiei restrictive de identificare a persoanei, condiţie prezentă în Legea de organizare a alegerilor. Aplic motivaţia CCR la decizia de a declara neconstituţională procedura de identificare a persoanei. Discuţia, într-un articol viitor.
Decizia … din …
referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate sau cu buletinul de identitate expirat.
Pe rol se afla solutionarea obiectiilor de neconstitutionalitate asupra dispozitiilor OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate sau cu buletinul de identitate expirat, formulate de un grup de 29 de senatori si de un grup de 58 de deputati, in temeiul art. 146 lit. a) din Constitutie.
Curtea, avand in vedere ca obiectiile de neconstitutionalitate, care formeaza obiectul dosarelor nr. 1.357A/2010 si nr. 1.368A/2010, au continut identic, dispune conexarea Dosarului nr. 1.368A/2010 la Dosarul nr. 1.357A/2010, care este primul inregistrat.
I. Cu Adresa nr. 2.380 din 25 mai 2010, secretarul general al Senatului a trimis Curtii Constitutionale, in temeiul dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie si al art. 15 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarea privind neconstitutionalitatea OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate, formulata de un grup de 29 de senatori.
La sesizare s-a anexat lista cuprinzand semnaturile a 29 de senatori, autori ai sesizarii de neconstitutionalitate. Potrivit acestei liste, autorii sesizarii de neconstitutionalitate sunt urmatorii: Sorin Constantin Lazar, Ion Toma, Ioan Chelaru, Vasile-Cosmin Nicula, Dan-Coman Sova, Gheorghe Pop, Gheorghe Marcu, Trifon Belacurencu, Nicolae-Danut Prunea, Viorel Arcas, Laurentiu-Florian Coca, Ioan Mang, Daniel Savu, Gavril Mirza, Ion Rotaru, Elena Mitrea, Constantin Tamaga, Serban-Constantin Valeca, Radu-Catalin Mardare, Nicolae Moga, Marius-Sorin-Ovidiu Bota, Adrian Tutuianu, Titus Corlatean, Ecaterina Andronescu, Lia-Olguta Vasilescu, Alexandru Cordos, Toni Grebla, Gheorghe Saghian si Florin Constantinescu.
La sesizare a fost anexata, in copie, OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate.
Sesizarea a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 6.723 din 26 mai 2010 si formeaza obiectul Dosarului nr. 1.357A/2010.
Autorii sesizarii sustin ca prin legea contestata, denumita in continuare OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, sunt infrante, in principal, prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 23, art. 36, art. 41 alin. (1) si art. 53, precum si prevederile art. 8, 10, 11 si 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ale art. 3 din Protocolul nr. 1 la Conventie, ale art. 19, 20 si 21 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului si ale art. 19 si 25 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, in esenta, pentru urmatoarele motive:
OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, excedeaza prevederilor constitutionale ale art. 36 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 16 alin. (3) si art. 40 alin. (3), prin aceea ca prevede o noua situatie care ar justifica restrangerea dreptului de vot, situatie care insa nu este prevazuta de art. 53 din Constitutie. Chiar daca s-ar admite posibilitatea restrangerii dreptului de a exercita drepturile electorale pe criteriul termenului de valabilitate al buletinului de identitate, se ridica problema proportionalitatii si a eficientei juridice a unei astfel de masuri in conditiile adoptarii sale la peste 20 de ani de la caderea regimului comunist. Or, asa cum s-a retinut si in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, acest temei nu mai este suficient pentru a justifica efectul preventiv al restrictiei, in conditiile trecerii unei perioade de timp atat de indelungate din decembrie 1989. Astfel, apare ca necesara verificarea altor elemente, in special participarea persoanelor la acte de natură penală. Promovarea OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor atat de restrictiv aduce atingere deosebit de grava insasi esentei statului de drept, pe care se intemeiaza statul roman, conform art. 1 alin. (3) din Constitutie. Astfel, aceasta lege incalca cerintele de previzibilitate ale normei juridice, instituind totodata o limitare a dreptului de a alege, pe temeiul unei culpabilizari generale avand la baza criteriul simplei expirari a actului de identitate, care, la momentul eliberării lui, era in concordanta cu prevederile constitutionale si legale aplicabile in statul roman. Faptul ca ineligibilitatea destinatarilor Legii de organizare a alegerilor se bazeaza pe o hîrţoagă, iar nu pe comportamentul lor actual, aduce atingere prezumtiei de nevinovatie instituite in art. 23 alin. (11) din Constitutie.
In continuare, autorii sesizarii sustin ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, instituie, in mod evident, o discriminare intre cetatenii romani in ceea ce priveste dreptul de vot, pe criteriul termenului de valabilitate al actelor de identitate, dupa 20 de ani de la caderea regimului totalitar, in conditiile actualului context istorico-politic, in care nu sunt semnalate amenintari la adresa ordinii democratice si nici nu exista riscul reinstaurarii vechiului regim.
OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004,de organizare a alegerilor contravine prevederilor constitutionale ale art. 11 alin. (2) si art. 20 referitoare la suprematia instrumentelor juridice internationale ratificate de Romania in materia drepturilor omului. Aceasta lege aduce atingere unei serii de acte internationale care instituie drepturi si libertati pe care statul roman se obliga sa le garanteze, dupa cum urmeaza:
-art. 19, 20 si 21 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, care proclama dreptul fiecarei persoane de a participa la conducerea treburilor publice ale tarii, dreptul de a avea acces in conditii de egalitate la exercitarea drepturilor electorale, dreptul la opinie si exprimare, precum si libertatea de intrunire si asociere pasnica;
-art. 19 si 25 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, care consacra dreptul de a alege si, respectiv, exercitarea drepturilor electorale in conditii de egalitate, cat si protectia impotriva discriminarii pentru opiniile exprimate, inclusiv cele politice;
-art. 8, 10, 11 si 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, prin care se consacra dreptul la respectarea vietii private si de familie, libertatea de exprimare, libertatea de intrunire si de asociere, interzicerea discriminarii, precum si art. 3 din Protocolul nr. 1 la Conventie, care proclama dreptul de vot si dreptul de a alege in functiile elective publice.
Problema aneantizarii administrative a persoanei umane si a interdictiei drepturilor electorale ale persoanelor fara buletin a fost dezbatuta de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in acest sens fiind spete relevante, precum Cauza Marius Mistretu contra Romaniei.
In aceste cauze, Curtea, analizand interdictiile adoptate de aceste state ale fostului bloc comunist, interdictii similare celor cuprinse in OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, a constatat incompatibilitatea acestora cu prevederile conventionale mentionate, prin incalcarea cerintelor de proportionalitate ce se impun respectate ori de cate ori se aduce o restrangere a drepturilor prevazute de Conventie. Astfel, adoptarea restrictiva a legii, la peste 20 de ani de la caderea comunismului, nu este proportionala cu scopurile legitime pe care se presupune ca le urmareste.
De asemenea, autorii sesizarii sustin ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, incalca conditiile stabilite prin Rezolutia Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1.096/1996 relativa la masurile de desfiintare a mostenirii fostelor regimuri totalitare comuniste, masurile absurde de identificare a persoanei nefiind compatibile cu un stat de drept si democratic. Astfel, relaxarea masurilor de identificare a persoanei ar fi trebuit sa ia sfarsit cel mai tarziu la 31 decembrie 1999, deoarece la acea data noile regimuri democratice ar fi trebuit sa fie consolidate in toate tarile care au fost anterior supuse unui regim totalitar comunist. Adoptarea OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, la peste 20 de ani de la reinstaurarea democratiei in Romania este o masura in vadita disproportie cu scopurile urmarite si incalca, in mod flagrant, insesi valorile democratiei pe care doreste sa o protejeze.
In fine, OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, contravine art. 2 si 4 din Conventia nr. 111/1958 a Organizatiei Internationale a Muncii privind discriminarea in domeniul fortei de munca si exercitarii profesiei, art. 1 alin. (2) din Conventia nr. 122/1964 a Organizatiei Internationale a Muncii privind întreruperea activităţii de producţie pentru scopuri cetăţeneşti, precum si art. E din partea a V-a a Cartei sociale europene revizuite, in sensul in care instituie discriminare in ceea ce priveste dreptul la munca, statul nepunînd electorilor la dispozitie procedura de vot la distanta, printre altele.
Autorii sesizarii apreciaza ca o reglementare precum OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, este inadmisibila, in conditiile in care se bazeaza pe o prezumtie de vinovatie colectiva, aplicata extensiv, cu infrangerea principiilor dreptului la aparare si a prezumtiei de nevinovatie.
II. Cu Adresa nr. 51/2.499 din 28 mai 2010, secretarul general al Camerei Deputatilor a trimis Curtii Constitutionale, in temeiul dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie si al art. 15 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarea privind neconstitutionalitatea OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate, formulata de un grup de 58 de deputati.
La sesizare s-a anexat lista cuprinzand semnaturile a 58 de deputati, autori ai sesizarii de neconstitutionalitate. Potrivit acestei liste, autorii sesizarii de neconstitutionalitate sunt urmatorii: Viorel Hrebenciuc, Florin Iordache, Dumitru Chirita, Bogdan Nicolae Niculescu Duvaz, Rodica Nassar, Carmen Moldovan, Dan-Mircea Popescu, Marian Neacsu, Cornel Itu, Neculai Ratoi, Vasile Mocanu, Ioan Stan, Ioan Cindrea, Horia Teodorescu, Horia Grama, Ioan Damian, Andrei Dolineaschi, Florin Paslaru, Adrian Solomon, Mircea Dusa, Gheorghe Antochi, Vasile Popeanga, Vasile Gliga, Tudor Pantiru, Dorel Covaci, Sorin Constantin Stragea, Victor Cristea, Cornel Cristian Resmerita, Ioan Sorin Roman, Laurentiu Nistor, Gheorghe Ana, Dan Nica, Petru Gabriel Vlase, Angel Tilvar, Aurel Vladoiu, Eugen Bejinariu, Ion Calin, Anghel Stanciu, Mircea Lup Silvestru, Marian Ghivenciu, Constantin Nita, Ion Stan, Costica Macaleti, Antonella Marinescu, Lucretia Rosca, Georgian Pop, Filip Georgescu, Ion Burnei, Ion Dumitru, Cristian Sorin Dumitrescu, Sonia-Maria Draghici, Sergiu Andon, Damian Florea, Vasile Bleotu, Valeriu Stefan Zgonea, Iulian Iancu, Raul-Victor Surdu-Soreanu si Eduard-Stelian Martin.
La sesizare a fost anexata, in copie, OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate, sau care au documente de identitate exprirate.
Sesizarea a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr… din… 2009 si formeaza obiectul Dosarului nr…
Autorii sesizarii sustin ca prin legea contestata, denumita in continuare OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, sunt infrante, in principal, prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (3) si (5), art. 4, art.7, art. 8 alin. (1), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) si (3), art. 20 alin. (1), art. 23 alin. (11), art. 29 alin. (1), art. 36 alin. (1), art. 38, art. 41 alin. (1), art. 45 si art. 53, pentru urmatoarele motive:
Principalul viciu al OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, il constituie instituirea unei adevarate sanctiuni colective, bazate pe o forma de raspundere colectiva si pe o culpabilizare globala facuta pe criterii administrative. Astfel, refuzul de a permite execitarea dreptului de vot, din cauza simplei expirari a buletinului de identitate constituie o prezumtie de vinovatie, indiferent de modul in care a actionat si s-a comportat persoana. In legatura cu acest aspect, autorii exceptiei invoca Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea politiei politice comuniste, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008, prin care Curtea Constitutionala, declarand legea neconstitutionala, a statuat, printre altele, faptul ca „legea creeaza premizele unei forme de raspundere morala si juridica colectiva, pentru simpla expirare a buletinului de identitate, fara vinovatie si fara existenta unei fapte de incalcare a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.”
In continuare, autorii sesizarii arata ca problema buletinului de identitate are o importanta rezonanta internationala, dovada fiind principiile si criteriile directoare ale Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei aprobate prin Raportul privind masurile de desfiintare a mostenirii fostelor regimuri totalitare comuniste, din 3 iunie 1996. Insa forma de sanctionare instituita prin legea criticata, afectand grav drepturile si libertatile fundamentale ale omului prin infrangerea unor documente internationale ratificate de Romania, poate avea implicatii internationale negative. Dintre documentele internationale cele mai relevante, autorii sesizarii fac referire la Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene care a devenit parte integrata a Tratatului de la Lisabona.
Una din principalele sanctiuni colective prevazute in art. 2 vizeaza dreptul de vot, prin consecinta dreptul de a alege in functiile de demnitate publica enumerate, acordat persoanelor care nu au documente de identitate in termenul de valabilitate. Dispozitiile acestui articol de lege contravin prevederilor constitutionale ale art. 36 si 38, coroborate cu cele ale art. 1 alin. (3) si (5), art. 4, art. 8 alin. (1), art. 16, art. 23 alin. (1) si (11), ceea ce creeaza o forma de incompatibilitate necunoscuta si nerecunoscuta intr-un stat democratic, nedemocratica, bazata pe prezumtia de vinovatie, si nu pe o raspundere individuala care sa porneasca de la fapte ilicite, care incalca principiile pluralismului politic, ale solidaritatii cetateanului Romaniei, ale egalitatii in drepturi. (…)
Caracterul nedemocratic al unor masuri de acest fel reiese si din decizii ale Curtii Europene a Drepturilor Omului, pronuntate in Cauza Marius Mistretu contra Romaniei, 2009.
(…)
Nu se poate sustine cu argumente juridice ca persoanele vizate de dispozitiile art. 1(d), carora li se reproseaza că nu au documente de identitate valabile, sa fie sanctionate cu darea afară din secţia de votare după un drum de 900Km pentru care au plătit 300 euro. In aceste cazuri sunt infrante si prevederile art. 45 din Constitutie referitoare la libertatea economica.
(…)
In fine, in contextul celor aratate mai sus, autorii criticii subliniaza faptul ca, potrivit art. 53 din Constitutie, in conditiile strict reglementate, se poate actiona doar pentru restrangerea unor drepturi, iar in niciun caz pentru eliminarea, anihilarea, desfiintarea lor.
Masurile cuprinse in aceasta lege sunt evident discriminatorii si disproportionate in raport cu situatiile avute in vedere.
In conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarile au fost comunicate presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a transmite punctele lor de vedere.
Presedintele Senatului, in punctul sau de vedere, apreciaza ca sesizarile de neconstitutionalitate sunt intemeiate. In acest sens, in esenta, arata ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor instituie o adevarata sanctiune colectiva, bazata pe o culpabilizare globala facuta pe criterii administrative. Simpla expirare a actului de identitate al unei persoane (…) se constituie, potrivit acestei OUG, intr-o prezumtie de vinovatie, indiferent de modul in care a actionat si s-a comportat persoana respectiva. Acest aspect contravine flagrant principiilor statului de drept si ale ordinii de drept, potrivit carora orice sanctiune are ca temei o raspundere juridica, de regula individuala, determinata de savarsirea unei fapte ilicite cu vinovatie. Sistemul juridic al oricarui stat de drept consacra, iar functionarea acestuia se bazeaza pe prezumtia de nevinovatie, instituita de art. 23 alin. (11) din Constitutie, care stabileste ca o persoana este considerata nevinovata pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, prezumtia de nevinovatie constituind un drept fundamental al cetateanului roman. Or, OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, instituie legal o prezumtie de vinovatie in sarcina categoriilor de persoane care nu se incadreaza in prevederile acesteia, ceea ce contravine flagrant art. 23 alin. (11) din Constitutie.
Este inadmisibil ca intr-un stat de drept sa se adopte un act normativ care instituie o limitare a dreptului de a alege, pe temeiul unei culpabilizari generale avand la baza criteriul simplei expirari a actului de identitate care, la momentul eliberării lui, era in concordanta cu dispozitiile constitutionale si legale aplicabile in statul roman.
Totodata, este inacceptabil pentru un stat de drept ca persoanele nevizate de art. 1(d) din OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor sa suporte interdictia de a vota, in conditiile in care, in sistemul de drept actual, o astfel de masura poate fi aplicata doar in urma unei condamnari penale.
Or, ineligibilitatea destinatarilor OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, se bazeaza pe expirarea buletinului de identitate, iar nu pe comportamentul lor actual, neluand in calcul inexistenta condamnarilor penale ale acestora, aducandu-se in acest mod atingere si prezumtiei de nevinovatie.
OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, instituie, in mod evident, o discriminare intre cetatenii romani in ceea ce priveste dreptul de vot, pe criteriul termenului de valabilitate al actelor de identitate, in conditiile in care aceasta restrangere depaseste cadrul constitutional prevazut de art. 53 din Legea fundamentala, negasindu-si justificarea la distanta de 20 de ani de la caderea regimului totalitar, in conditiile actualului context istorico-politic, in care nu sunt semnalate amenintari la adresa ordinii democratice si nici nu exista riscul reinstaurarii vechiului regim daca cetateanul voteaza in baza unui act de identitate expirat.
Potrivit art. 20 din Constitutie, dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte, iar in masura in care exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile. Or, OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, aduce atingere unei serii de acte internationale care instituie drepturi si libertati pe care statul roman se obliga sa le garanteze.
Problema aneantizarii administrative a persoanei umane si a interdictiei drepturilor electorale aplicate persoanelor fara buletin a fost dezbatuta in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, existand, in acest sens, o serie de spete relevante in care Curtea, analizand interdictiile similare celor cuprinse in OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, adoptate de unele dintre statele din fostul bloc comunist, a constatat incompatibilitatea acestora cu art. 8, 10, 11 si 14 din Conventie, precum si cu art. 3 al Protocolului nr. 1 la Conventie.
In lumina argumentelor prezentate in rationamentele Curtii Europene a Drepturilor Omului, se poate deci observa ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor contravine atat art. 8, 10, 11 si 14 din Conventie, cat si art. 3 din Protocolul nr. 1 la Conventie, prin incalcarea cerintelor de proportionalitate ce se impun respectate ori de cate ori se aduce o restrangere drepturilor prevazute de Conventie.
Astfel, adoptarea sa restrictiva, la mai mult de 20 de ani de la caderea regimului comunist nu este proportionala cu scopurile legitime pe care se presupune ca le urmareste – respectiv „necesitatea insanatosirii moralei publice, si a legalitatii”, dupa cum se precizeaza in expunerea de motive -, reducand drepturile electorale la un nivel la care este adusa atingere insasi substantei acestora, fara ca necesitatea lor intr-o societate democratica sa fie demonstrata.
In considerarea celor expuse mai sus, rezulta ca adoptarea OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, la peste 20 de ani de la reinstaurarea democratiei in Romania, nu poate fi motivata de necesitatea eliminarii sau reducerii amenintarilor pe care subiectii restrictiei administrative ar putea-o constitui pentru blocarea procesului de democratizare, fiind o masura in vadita disproportie cu scopurile urmarite. Mai mult, instituirea unor interdictii pentru dreptul de vot, pe considerentul simplei expirari a actelor de identitate – statul fiind unul legal la data eliberării documentelor de identitate care intra sub incidenta OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor – fara aducerea vreunei probe care sa demonstreze ca persoanele in cauza au savarsit acte concrete care au urmarit reinstaurarea vechiului regim comunist in Romania constituie, ea insasi, o ingerinta adusa sistemului democratic roman, incalcand, in mod flagrant, insasi valorile democratiei pe care doreste sa le protejeze in acest fel.
In contextul incalcarii actelor internationale mentionate, ratificate de Romania, ceea ce rezida intr-un angajament asumat pe plan international, in raport cu celelalte state, de a promova si respecta drepturile prevazute de acestea, OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, va genera implicatii negative pe plan international atat in ceea ce priveste imaginea Romaniei, cat si a raspunderii sale din perspectiva angajamentelor luate prin aceste acte, deschizand calea sesizarii Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg de catre persoanele care se vor considera nedreptatite, cu grave consecinte asupra credibilitatii Romaniei la nivel international.
Presedintele Camerei Deputaţilor considera ca sesizarile de neconstitutionalitate sunt neintemeiate, deoarece legea criticata nu incalca normele constitutionale invocate in sustinerea criticilor. Astfel, referitor la infrangerea art. 23 alin. (11) din Constitutie, apreciaza ca acest text constitutional nu are nicio legatura cu continutul OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, intrucat in cuprinsul acesteia nu este prevazuta nicio forma de raspundere penala aplicată electorului, ci doar i se refuză dreptul de vot. In continuare, arata ca in aceeasi situatie de nemotivare a incalcarilor Constitutiei si a actelor internationale invocate se afla si celelalte sustineri ale autorilor sesizarilor. OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, este in concordanta cu prevederile constitutionale ale art. 16 alin. (1) si (3) si art. 53, precum si cu jurisprudenta Curtii Constitutionale si a Curtii pentru Drepturile Omului de la Strasbourg. Asadar, cel putin pentru siguranţa statului, o asemenea norma juridica trebuie sa ramana in vigoare.
Guvernul arata ca in expunerea de motive, precum si in preambulul OUG sunt invocate ca argumente in sustinerea acestui demers necesitatea consolidarii valorilor si institutiilor democratice din Romania si pentru protejarea principiilor fundamentale constitutionale, inlaturarea „oamenilor liberi”, adica a acelor persoane care, potrivit Constitutiei Romaniei, „si-au pus viata in pericol pentru instaurarea democratiei”.
Analizand jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, Guvernul apreciaza ca legea criticata, prin faptul ca impune, in mod nediferentiat, eliminarea tuturor persoanelor care au acte de identitate expirate, sau nu au deloc, deoarece se apreciaza ope legis ca acestea au adus prejudicii drepturilor si libertatilor fundamentale si ca acest comportament al lor este in sine de natura a prejudicia mecanismele democratiei, ridica probleme din punctul de vedere al conformitatii cu prevederile Conventiei Europene si ale Constitutiei Romaniei.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a recunoscut ca un stat, pentru a garanta stabilitatea si eficienta unui sistem democratic, poate dispune anumite masuri specifice si ca pluralismul si democratia sunt bazate pe un compromis care determina uneori cetatenii sa accepte limitarea exercitarii unor drepturi si libertati. In aprecierea art. 3 al Protocolului nr. 1 la Conventie referitor la organizarea, la intervale rezonabile, de alegeri libere cu vot secret, in conditiile care asigura libera exprimare a opiniei poporului cu privire la componenta forului legislativ, se lasa statelor membre o marja larga de apreciere asupra modului in care se reglementeaza drepturile respective, dar impune ca eventualele restrangeri ale exercitarii acestor drepturi sa nu afecteze insasi esenta lor.
Curtea a recunoscut, de asemenea, dreptul oricarui stat de a-si reglementa cadrul legislativ in contextul evolutiei politice interne. Curtea a aratat ca previzibilitatea unei norme, mai ales cand aceasta impune restrictii, nu a fost respectata atunci cand restrictia vine ca urmare a unor absurditati administrative, cand persoana in cauza, din cauza procedurilor redundante şi absurde, nu putea in mod rezonabil sa isi inoiasca buletinul de identitate si nici nu a fost somata in scris cu 180 de zile inainte de expirare sa isi inoiasca actul de identitate. (…)
C U R T E A,
examinand obiectiile de neconstitutionalitate, punctele de vedere ale presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, rapoartele intocmite de judecatorul-raportor, dispozitiile legii criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie si ale art. 1, 10, 15, 16 si 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sa solutioneze obiectiile de neconstitutionalitate formulate de grupul celor 29 de senatori si de grupul celor 58 de deputati.
Obiectiile de neconstitutionalitate se refera la OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a drepturilor electorale pentru persoanele fara buletin de identitate, sau cu buletinul de identitate expirat.
Autorii sesizarilor sustin ca aceasta lege contravine prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (3) si (5), art. 4, art. 7, art. 8 alin. (1), art. 11 lin. (2), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) si (3), art. 20, art. 23 alin (11), art. 29 alin. (1), art. 36, art. 41 alin. (1), art. 45 si art. 53, prevederilor art. 1, 2, 8, 9, 10, 11 si 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ale art. 3 din Protocolul nr. 1 la Conventie, ale Protocolului nr. 12 la Conventie, ale art. 6, 7, 8, 13, 15, 19, 20 si 21 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului si ale art. 19 si 25 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, ale rezolutiilor Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1.096/1996 si nr. 1.481/2006.
Curtea Constitutionala considera ca asigurarea exercitarii nediscriminatorii a dreptului de a alege se poate constitui ca reper moral, dar si ca masura de redare a demnităţii umane electorului, de a i se recunoaste personalitatea juridica, indiferent dacă are, sau nu buletin de identitate în termenul de valabilitate. A asigura legalitatea la scrutin nu inseamna, epurare sau razbunare pentru alegeri ideologice gresite ori accidente biografice, ci incercarea de regasire a demnitatii si increderii, precum si redarea autoritatii şi a încrederii cetăţeanului. Legalitatea accentueaza mai ales principiul responsabilitatii in exercitarea dreptului de vot.
Dincolo de numeroasele probleme morale, sociale, politice, legale etc. ridicate dupa adoptarea OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, aceasta are, per ansamblu, un efect pozitiv in perioada de tranzitie a fostelor tari comuniste in vederea trecerii la un stat democratic, de drept, bineinteles, daca este adoptata in conformitate cu prevederile constitutionale ale statului respectiv.
Principiul egalitatii accesului la scrutin este consacrat prin Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului din 1789, precum si in art. 21 paragraful 1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, potrivit caruia „Orice persoană are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale ţării sale, fie direct, fie prin reprezentanţi liber aleşi. ” si in art. 25 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice din 16 decembrie 1966, potrivit caruia „Orice cetatean are dreptul si posibilitatea, fara niciuna dintre discriminarile la care se refera art. 1 (d) si fara restrictii nerezonabile; […] c) de a avea acces, in conditii generale de egalitate, la exercitarea drepturilor electorale din tara sa”.
Astfel, sunt interzise discriminarile bazate pe rasa, sex, religie, opinie, avere, origine sociala, buletin de identitate, domiciliu etc., dar fiecare stat are dreptul sa impuna, pe cale legislativa, anumite conditii specifice pe care trebuie sa le indeplineasca un functionar public, cum ar fi contestarea pe baza de documente oficiale a: cetateniei electorului, exercitarea deplina a drepturilor civile si politice, identitatea etc., avand totodata in vedere imprescriptibilitatea cetateniei.
Asadar, in toate statele membre ale Uniunii Europene exista conditii specifice pentru accederea la scrutin. Unele state membre cer detinerea oricarui inscris de identificare a titularului, altele solicita doar ca titularul sa isi declare verbal identitatea, si doar in cazul în care sunt suspiciuni justificate, comisia de votare are capacitatea si caderea de a-l contrazice pe loc, cu probe certe.
(…)
De altfel, chiar initiatorii OUG, invocand art. 53 din Constitutie, afirma ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor se subscrie acestei norme constitutionale care statueaza ca „Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea […] moralei publice, […]”, morala intinata de cutumele comunismului si ale statului politienesc.
La ora actuala, in Romania, in ceea ce priveste exercitarea dreptului de vot, nu exista o conditionare de neapartenenta la vechile structuri comuniste sau de valabilitate a documentelor de identitate, cea din urma neconstituind propriu-zis o indatorire cetateneasca.
In conditiile legislatiei actuale, o asemenea conditie este numai cea prevazuta la art. 36 (2) din Constitutia Romaniei: „(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale. „.
Procedand la examinarea criticilor de neconstitutionalitate, Curtea retine ca, astfel cum rezulta din OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004 “a fost necesara pentru protejarea principiilor fundamentale prevazute de Constitutie, justificand astfel restrangerea exercitarii unor drepturi si libertati ale unor persoane, prin restrangerea exercitarii dreptului de a alege”.
Curtea ia nota de formularea intr-o maniera defectuoasa, a art. 1(d), ceea ce duce la concluzia ca restrangerile si interdictiile prevazute de aceasta OUG au ca scop „restrangerea exercitarii dreptului de vot”.
Curtea observa, de asemenea, ca dispozitiile OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, sunt lipsite de rigoare normativa.
Fata de aceste ambiguitati, Curtea se margineste sa atraga atentia asupra posibilelor dificultati de ordin practic in aplicarea masurilor prevazute de lege.
Raspunderea juridica, indiferent de natura ei, este o raspundere preponderent individuala si exista numai intemeiata pe fapte juridice si acte juridice savarsite de o persoana, iar nu pe prezumtii.
Asa cum s-a mai aratat, expirarea buletinului de identitate, fiind cel mult o contraventie minora, nu poate face obiectul pedepsirii sau razbunarii. O pedeapsa poate fi impusa doar pentru o activitate criminala din trecut, pe baza Codului penal aplicabil si in conformitate cu toate procedurile si garantiile procesului penal.
Or, supusa controlului de constitutionalitate sub acest aspect, OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor este excesiva in raport cu scopul legitim urmarit, deoarece nu permite individualizarea masurii. Aceasta OUG instituie o prezumtie de vinovatie si o adevarata sanctiune colectiva, bazata pe o forma de raspundere colectiva si pe o culpabilizare generica, globala, facuta pe criterii administrative, ceea ce contravine principiilor statului de drept, ale ordinii de drept si prezumtiei de nevinovatie instituita prin art. 23 alin. (11) din Constitutie. Chiar daca OUG criticata permite apelarea la justitie pentru justificarea interzicerii dreptului de vot, aceasta nu reglementeaza un mecanism adecvat in scopul stabilirii desfasurarii unor activitati concrete indreptate impotriva drepturilor si libertatilor fundamentale. Cu alte cuvinte, legea nu ofera garantii adecvate de control judiciar asupra aplicarii masurilor restrictive, intrucat electorul cu actul de identitate expirat nu primeste niciun document care sa ateste prezenta sa in fata comisiei de votare si nicio motivatie scrisa pentru refuzul de a i se permite sa voteze.
Nicio persoana nu va putea fi supusa restringerii drepturilor electorale pentru simpla expirare a buletinului de identitate şi care, pînă la data scrutinului nu a comis incalcari grave ale drepturilor omului. Interdictia este permisa doar cu privire la acele persoane care au luat parte efectiv, eventual impreuna cu organizatii ale statului la grave incalcari ale drepturilor si libertatilor omului.
Art. 1 (d) din OUG supus controlului de constitutionalitate prevede una dintre principalele sanctiuni colective care vizeaza dreptul de a alege. Dispozitiile acestui articol de lege contravin prevederilor constitutionale ale art. 36 prin care se consacra dreptul de a alege, cu interdictiile expres si limitativ mentionate. Este evident ca dispozitiile art. 1 (d) din OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, excedeaza cadrului constitutional, prevazand o interdictie dreptului de vot, care nu respecta art. 53 din Constitutie referitoare la restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati. Astfel, Curtea constata ca aceasta limitare este lipsita de proportionalitate in raport cu scopul urmarit, intrucat aduce atingere insesi existentei dreptului si nu isi justifica necesitatea intr-o societate democratica.
(…)
Totodata, Curtea observa ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, a fost adoptata, dupa 20 de ani de la caderea comunismului. De aceea, caracterul restrictiv al OUG este considerat de Curte ca fiind relevant pentru disproportionalitatea masurilor restrictive, chiar daca prin acestea s-a urmarit un scop legitim al statului. (…)
Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 146 lit. a) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) si al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
Decide:
Constata ca OUG 95/2009, de completare a Legii 370/2004, de organizare a alegerilor, privind limitarea temporara a dreptului de a alege pentru persoanele cu documentele de identitate expirate, sau fără documente de identitate este neconstitutionala.
Definitiva si general obligatorie.
Decizia se comunica presedintelui Romaniei, presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si primului-ministru si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
● Republica Moldova, cu un pas înaintea României. Autoritatea Electorală Permanentă doarme
La 28 iunie 2009 i-am scris secretarului de stat din MAI, responsabilul cu reforma. Arătam acolo cum pot participa electorii înşişi la întocmirea listelor de alegători. Secretarul de stat Martinescu a fost prea nesimţit. Pentru a-mi răspunde, cel puţin.
Iată că ideea expusă de mine acolo este aplicată de autoritatea electorală omologă din Republica Moldova. Între timp, Martinescu a fost măturat de izmeneala PSD din septembrie, Dan Nica a fost înlocuit cu eternul Vasile Blaga, iar Evidenţa Populaţiei nu-şi vede decît de ciubucurile cu buletine false. În România nu se mişcă nimic fără aprobarea mînuitorilor de sofisme şi pulan. Vitele din jurisdicţia României, numite curent cetăţeni români, nu au dreptul de a contribui la actualizarea datelor din diversele liste ale autorităţilor publice, pentru că actualizarea datelor ar pune ordine în harababura informatică a statului. Ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, ar lăsa în aer prea mulţi conţopişti, ar lipsi prea mulţi pulamentari de autobăgarea în seamă.
EDIT: Am observat că doar unul din paisprezece citori au urmat link-ul către ideea mea. Mulţi „grăbiţi”, puţini curioşi. 🙂
Cetăţenii Republicii Moldova care se află în străinătate şi doresc să fie înscrişi în listele electorale de bază se pot înregistra prealabil accesînd pagina web www.voteaza.md. Procedura de înregistrare a cetăţenilor cuprinde două etape: depunerea unei declaraţii precum că datele indicate sunt autentice şi completarea unui formular on-line, privind datele de identitate. Deasemenea, pe această pagină web cetăţenii vor putea lua cunoştinţă şi de alte servicii, a informat Secretarul Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan.
Insert: Ciocan
Perioada de înregistrare prealabilă a cetăţenilor Republicii Moldova din străinătate va începe cu 40 de zile înainte de ziua alegerilor şi se va termina cu 25 de zile pînă la ziua alegerilor.
La rîndul său, Preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Eugen Ştirbu a precizat că înregistrarea prealabilă nu este obligatorie, iar alegătorii care, din diferite motive, nu au urmat această procedură, îşi vor putea exercita dreptul de vot, prezentîndu-se în ziua alegerilor la secţia de votare respectivă.
Insert: Ştirbu
Datele despre persoanele care s-au înregistrat prealabil, Comisia Electorală Centrală le va transmite pentru radiere birourilor electorale din ţările, unde vor fi amplasate secţiile de votare. Biroul electoral va înceta radierea cu 5 zile pînă la ziua alegerilor.
Potrivit CEC-ului înregistrarea prealabilă va fi disponibilă doar pentru ţările şi localităţile unde Guvernul Republicii Moldova, prin intermediul Ministerului de Externe, va decide amplasarea secţiilor de votare suplimentare.
Pentru mai multe detalii doritorii de-a participa la vot pot telefona gratuit la numărul de telefon: 0 800 08888, din Republica Moldova. Iar cei de peste hotare pot apela +373 22 540488.
● Legea partidelor (14/2003) pe masa Avocatului Poporului
Una din căile de abolire a aberaţiilor legale este invocarea protecţiei datelor personale. Deschid o serie de articole prin care arăt cum pot fi exploatate prevederile referitoare la datele personale. Pentru început aplic o nouă sesizare la Avocatul Poporului. Sunteţi primii cititori. Răspunsul va sosi probabil în mai puţin de o lună.
–– Original Message ––
From: Marius
To: avp(la)avp.ro
Sent: Wednesday, June 16, 2010 4:58 AM
Subject: Legea 14/2003 – doua obiectii de neconstitutionalitate (UTF-8)
––––––––
Stimată doamnă Erzsébet DANE – Adjunct al Avocatului Poporului
Vă mulţumesc pentru răspunsul din 28 mai a.c. De data aceasta, cu scuzele de rigoare pentru frecvenţa cu care vă scriu, doresc să fac două observaţii prin care să arăt că unele prevederi din Legea 14/2003 a partidelor politice, încalcă:
1) norme legale privitoare la siguranţa cetăţeanului, mai precis, protecţia datelor personale, precum şi
2) dreptul de asociere.
În Legea 14/2003, la art.18(1)d) sunt stipulate drept condiţii necesare admiterii dosarului de înregistrare a formaţiunii politice la Tribunal: actul de constituire, impreuna cu lista semnaturilor de sustinere a membrilor fondatori; La art. Art. 22. se stipulează:
Partidul politic dobandeste personalitate juridica de la data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii instantei privind admiterea cererii de inregistrare. Aşadar, după îndeplinirea condiţiilor legale putem vorbi despre un partid politic.
Discuţie
Vă propun întîi să vedem ce date personale sunt necesare. Aflăm la art. 19(1) : Lista semnaturilor de sustinere trebuie sa mentioneze obiectul sustinerii, data si locul intocmirii, iar pentru sustinatori trebuie sa contina numele si prenumele, data nasterii, adresa, felul actului de identitate, seria si numarul acestuia, codul numeric personal, precum si semnatura.
(sublinierile îmi aparţin).
Întrebări: Pînă în momentul în care devine persoană juridică de drept public, grupul de iniţiativă ce este? Este partid politic? Nu. Agent economic? Nu. Instituţie publică? Nu.
Dacă nu este nici partid politic, nici agent economic, nici instituţie publică, cine garantează pentru felul în care un grup – pînă una, alta – fără un statut legal, deci, fără o răspundere legal asumată, gestionează datele personale a minimum 25.000 de oameni? Cine răspunde în cazul în care un grup infracţional ar mima că intenţionează să devină partid politic, apoi „se răzgîndeşte” şi pleacă cu baza de datele personale a 25.000 de oameni? Cum poate apăra statul siguranţa a 25.000 de cetăţeni înşelaţi? Este drept, din cerinţele legale, lipsesc doar cheia de la casă şi parola cărţii de credit, dar nu este sigur că ele nu ar fi cerute ulterior de către mafioţii „de drept public”. Eventual, prin violenţă.
Desigur, nu sunt eu în măsură să dau soluţiile constituţionale, însă cred că prevedrea legală prin care siguranţa a cel puţin 25.000 de oameni este pusă în pericol, poate fi abolită dacă inversăm operaţiunile: Întîi se înscrie partidul politic, format din minimum 3 membri (cît pentru citarea la Tribunal) apoi, într-un termen dat, se depune rezultatul „recensămîntului” membrilor. În acest fel, atît siguranţa cetăţeanului cît şi dreptul de asociere sunt apărate.
Cred că sunteţi de acord, dreptul de asociere începe de la 2, iar nu de la 25.000. 3 este rezonabil.
Ca un fapt divers, în Japonia, 3 este numărul minim necesar de membri pentru a înregistra un partid politic.
Cu speranţa că raţiunea va triumfa, vă încredinţez prezenta sesizare. Vă mulţumesc.
Cu adînc respect,
Marius Mistreţu
Răspunsul AvP şi reacţia mea, aici.
● Crin Antonescu
Constat că ALDE Crin Antonescu iar încearcă să învrăjbească în mod salam-soyos, cetăţenii români, invocînd sofistic o pretinsă teritorialitate a victoriei lui Traian Băsescu. Vezi-Doamne, dacă nu ar fi votat românii din diaspora cu Băsescu, mai fericiţi ar fi fost românii din ţară, sub guvernul Iohannis, cu Cătălin Voicu la interne şi cu cine ştie ce mardeiaş chioar la Justiţie.
Reproduc mai jos un mesaj adresat chiulăului numărul 1, senatorul Crin Antonescu, în campania electorală prezidenţială, mesaj prin care i-am arătat cum partida geoană, la care a aderat, poate cîştiga. Din păcate pentru el, Crin Antonescu a fost suficient de imbecil încît să nu sesizeze avantajul pe care i l-ar fi dat lărgirea bazei de electori.
–– Original Message ––
From: Marius
To: crin(la)crinantonescu.ro
Sent: Sunday, November 01, 2009 2:30 AM
Subject: Frauda prin refuz (urgent!)
Stimate domnule senator Crin Antonescu
Sunt un cetatean roman cu domiciliul in strainatate. De mai bine de un deceniu traiesc intr-un regim de democratie liberala autentica, in care suveranitatea cetateanului nu este vorba goala. Am in mod curent ocazia sa observ cum se raporteaza autoritatile statului la individ, si va pot spune ca Romania este inca departe de a fi o democratie liberala. De veti avea rabdarea necesara, veti descoperi si de ce sunt atit de categoric.
Prima observatie este ca, aici unde locuiesc, niciodata o autoritate a statului nu-i cere vreunui cetatean sa se legitimeze cu inscrisuri, atunci cind cetateanul isi exercita un drept fundamental. Cetatenii nu au buletine de identitate, iar acest lucru nu constituie o piedica la scrutin. (Cum sa-i ceri buletinul Suveranului?) Autentificarea se face verbal, prin metoda parola-raspuns. De obicei, intrebarea este: „luna si ziua nasterii?”
Compar:
Legea 33/2007, amendata prin OUG 55/2009, aprobata de Parlament in forma initiala, cu toate avizele, prevede valabilitatea temporala a documentului de identitate, drept conditie obligatorie la exercitarea dreptului de vot in alegerile pentru Parlamentul European. Absurd!
Conform art. 36 si 53 din Constitutia Romaniei, coroborat cu art. 20 din aceeasi Constitutie, exercitarea dreptului de vot nu poate fi refuzata decit in situatii grave. Expirarea buletinului de identitate NU intra in categoria „situatii grave”.Asadar, domnule senator, va rog sa observati ca autoritatile Statului impiedica in mod neconstitutional exercitarea dreptului de vot, in ciuda prevederilor punitive din legile electorale anterioare, precum si a art. 385 din Noul Cod Penal. Mai mult, legea 370/2004, amendata prin OUG 95/2009, mentine prevederea neconstiutionala.
Domnule senator, tema boicotului alegerilor prin „votul in alb” a revenit de citeva ori in dezbaterea publica. Va rog sa constatati ca, inaintea „finetzurilor civice”, mai mult sau mai putin „oengiste”, prin impedicarea votarii in baza unui act de identitate expirat, precum si prin lipsa cronica a unei proceduri de vot la distanta, Statul Roman a instituit boicotul asupra propriei sale legitimitati, prin crearea categoriei: „elector in alb”, cifrata la nu mai putin de 2 milioane de oameni (peste 13% din electoratul nominal) persoane ce, din motive geografice sau contzopiste, (ambele neconstitutionale) nu au putut, si nu-si vor putea exercita dreptul de vot. Este vorba despre un zacamint electoral ce nu va putea fi exploatat atita timp cit Parlamentul nu-si va lua in serios prerogativa de autoritate legiuitoare in sprijinul cetateanului, si in conformitate cu DUDO.
Domnule senator Antonescu, sper ca, tinind seama de sinceritatea cu care va etalati crezul liberal, nu este nevoie de alte argumente in favoarea abolirii conditiei de valabilitate temporala a actelor de identitate la scrutin. Sunteti de acord ca NU ne putem juca de-a statul politienesc cind vine vorba de drepturile fundamentale.
Profit de ocazie sa va comunic ca, in functie de cum va veti raporta la problema expusa, de felul in care o veti aduce, sau nu, in dezbaterea electorala, depinde optiunea mea de vot.
Daca pentru instituirea votului la distanta nu mai este timp, cel putin, abolirea prevederii neconstitutionale abuzive, as vrea-o infaptuita inainte de 22 noiembrie 2009. Masura ar spori sansele ca pentru cel putin 450.000 de electori sa se creeze culoarul pentru a se prezinta la urne.
Cum veti indrepta strimbatatea? Nu stiu. Dumneavoastra sunteti cel in masura sa actionati in spiritul generos al Constitutiei Romaniei. Sper ca sunteti constient ca un eventual: „nu se poate (acum)” va descalifica, intrucit voi aduce aceeasi tema de discutie si celorlalti competitori. Va ofer ocazia sa aratati ca discursurile din campanie nu sunt vorba goala.
Va multumesc, si va doresc succes.
Cu stima,
Marius Mistretzu
Hiroshima
Răspunsul candidatului Crin Antonescu nu a întîrziat.
Iată-l:
Am trimis un text, uşor modificat, şi pe adresa candidatului Remus Cernea. Nici el nu a catadixit să-mi dea vreun răspuns.
● Cutăriko-chan şi Cutărel-kun
Hiroşima – Bulevardul Păcii. Un ax est-vest, lung de 1,5Km şi lat de 100m, bordat de două promenade îndumbrăvite şi patru trotuare late. E zi de festival. Spre deosebire de omologul său din Ceauşima Bucureştilor, locul este animat. Un milion de oameni petrec. Circulaţia automobilelor e întreruptă. Salba de parcuri e tixită de corturi întinse pentru a feri echipele de dansatori costumaţi, de mitraliera soarelui de mai. Pe trotuare stau rînduite tarabele de bîlci. Miroase a sepie friptă şi a floricele de porumb.
Doi tineri îşi lasă micul bagaj pe iarbă şi se învîrt pe lîngă tarabe. La întoarcere nu-l mai găsesc. Cutăriko se enervează niţel. Dă precipitată telefoane şi-şi anulează cardurile. Totul merge repede. Cutărel face la fel, dar de la telefonul ei. Pe al lui îl săltase „găsitorul”. Merg amîndoi la cea mai apropiată gheretă de poliţie să anunţe incidentul. Ea constată că odată cu geanta i-au dispărut permisul de conducere şi carnetul de asigurări medicale. Dacă permisul nu-i poate ridica alte probleme decît imposibilitatea de a conduce un automobil timp de cîteva zile, cu carnetul de sănătate e mai problematic. Teoretic, el poate fi folosit ca document de identitate pentru contractarea unui împrumut la cămătari. De unde şi precipitarea în a-l declara la poliţie, pierdut. După ziua, ora şi minutul la care s-a făcut notificarea, niciun cămătar nu mai poate fi apărat de lege, în cazul în care un uzurpator ar încerca să folosească documentul şi ar reuşi.
Cutărel, român timorat, îşi pierduse demult buletinul de Hiroşima, dar nu îndrăznise să-l declare, neştiind unde e Monitorul Oficial al Japoniei şi cît e amenda. Fără să ştie săracul, că în Japonia nu e ca în România. Prinde însă curaj şi o însoţeşte a treia zi pe prietena sa la primărie. Se opresc pe drum la un automat de fotografii de paşaport. În cinci minute au pozele. Ajunşi la primărie, se legitimează fiecare cu ce are. El, cu paşaportul românesc, ea, cu factura de electricitate. Amîndurora li se pune aceeaşi întrebare: penultimul domiciliu?. Răspund. Şi cu asta intrară în legalitate. Procedura de anulare a carnetului de sănătate durează cît două clicuri şi trei zile pînă cînd noul carnet soseşte prin poştă la domiciliu. Cea de eliberare a buletinului de Hiroşima pentru străini, vreo trei clicuri. Şi gata. Nimic spectaculos.
(Discuţia, într-o postare viitoare)
Povestea este reală şi recentă.
● Japonia are 104 milioane de notari şi tot atîţia virtuali traducători autorizaţi
(cifrele din titlu reprezintă populaţia în vîrstă de peste 20 de ani de la sfîrşitul lunii decembrie 2009)
Pomeneam zilele trecute de instituţia cetăţeanului. Rămăsese să vă arăt în ce constă ea. Pentru a face lucrurile mai uşor de înţeles, să luăm tot un exemplu din viaţa reală. Transcrierea căsătoriei încheiate în alt stat. Comparativ, procedura românească şi cea japoneză. Cea românească ridică părul în cap, îi supune pe protagonişti la umilinţe, le risipeşte banii şi timpul pe autentificări inutile şi abuzive. Nu mai departe, obligativitatea traducerii de către un traducător autorizat este un abuz flagrant. Instituie un monopol fraudulos.
De fapt, notarul român, şi niciun alt notar, nu autentifică fidelitatea traducerii, ci semnătura traducătorului. Asta înseamnă că, oricine traduce un document îşi poate pune semnătura, deoarece notarul nu face decît să certifice identitatea persoanei care a semnat traducerea. A contesta sau recunoaşte abilităţile lingvistice ale cuiva, nu intră în competenţa notarului.
Aşadar, totul este un bullshit conceput de nemernicimea parlamentară, o încrengătură de securişti „cu dreptul la bază”, pentru ca o întreagă clasă parazită să vă mulgă ca pe vite, atunci cînd nu vă ţin în jug.
Acum înţelegeţi de ce transcrierea în registrul japonez de stare civilă durează 15 minute, şi constă într-o notificare, însoţită de certificatul românesc în original, un act de identitate al soţului străin în original (sau o fotocopie) şi completarea cîtorva formulare. Nu trebuie legalizat niciun act din listă, nu e nevoie de nicio apostilă de la Haga. Nu e nevoie nici măcar de prezenţa soţului român. De curînd am aflat (*) că nici traducerea certificatului românesc (CC) nu mai e necesară. Chiar de ar fi necesară, soţul care face traducerea ţine loc şi de notar şi de traducător autorizat (**). Asta e diferenţa dintre un cetăţean român în România, şi un cetăţean nejaponez de origine română, în Japonia. Ultimul e recunoscut drept izvor de probe chiar şi în absenţa persoanei sale. De ce? Pentru că omul îşi este propriul notar şi propriul traducător autorizat. Este o instituţie. În cele mai multe situaţii, chiar şi cetăţeanul nejaponez îşi este propriul notar. Voi reveni în alt post cu un exemplu din 1994.
Ca orice instituţie, cetăţeanul deţine ştampilă. Să nu credeţi că e ceva cu regim supracontrolat şi dictat de stat. Nu. Ştampila poate fi comandată oricărui atelier de profil, fără formulare înseriate şi alte brizbrizuri de stat poliţienesc. E preferabil ca ştampila să fie confecţionată dintr-un material dur (cele mai comune sunt lemnul şi piatra) şi lucrată de mînă. Pentru a avea tărie probativă mai mare, ştampila trebuie înregistrată la primărie. Operaţia e simplă. O aplică funcţionarul de acolo pe o hîrtie, care, ulterior se scanează şi se introduce într-o bază de date. Se eliberează apoi un card ce i se trimite prin poştă titularului. Vom vedea în altă parte la ce foloseşte cardul de specimen. Deocamdată, cam atît despre ştampila oficială.
Titularul poate deţine şi nenumărate ştampile neoficiale. Fiecare poate fi folosită în scopuri pe care titularul le găseşte potrivite. Dacă vrea să-şi deschidă un cont la o bancă, şi nu vrea să folosească ştampila oficială, poate folosi una neoficială, dar care, strict în jurisdicţia băncii, devine oficială. Dacă titularul are un nume de familie comun, pentru operaţii de rutină, cum ar fi ştampilarea unei dovezi de livrare a unei expediţii poştale (colet, recomandată etc.) poate folosi şi o ştampilă de 100 de yeni (de serie mare, Made in China). Tot aşa, pentru actele contabile curente, cum ar fi o chitanţă eliberată altcuiva, nu e nevoie de ştampila oficială. Pe chitanţă e deja ştampila prăvăliei, la care se adaugă ştampila ordinară a persoanei care scrie chitanţa. Rolul ştmpilei este de a preveni falsificarea chitanţei. Cum? Orice tranzacţie de peste 30.000 yen cere aplicat un timbru fiscal de 200 yen peste care se petrece aceeaşi ştampilă ordinară. Dacă chitanţa e pentru o sumă mai mică, orice găinărie se poate face în limita a 30.000 de yeni, şi cu riscul de a fi descoperită la confruntarea cu emitentul chitanţei. În principiu, se poate face şi o expertiză, ţinînd seama că e greu să nimereşti acelaşi tuş atunci cînt falsifici o chitanţă, presupunînd că ai folosit tot o ştampilă de serie. Însă la găinării de mică anvergură te dă de gol numărul chitanţelor şi compoziţia tuşului cu care falsifici. Dacă pentru mize mici îţi diversifici şi numărul de tuşuri, şi numărul de ştampilele false, atunci nu garantează nimeni că vreuna din părţi acoperă cheltuiala. Cu atît mai puţin probabil, cu cît există un al doilea prag pecuniar, dincolo de care trebuie un alt fel de timbru. 🙂
Aşadar, în numele subsidiarităţii clamate altminteri şi de Dreapta română, cetăţeanul îşi este propriul notar. Acolo unde sunt necesare garanţii suplimentare, cum ar fi la un contract comercial, se angajează unul sau mai mulţi garantori. Garantorul poate fi o persoană fizică, la rîndul ei, o instituţie cu ştampilă, deci un al doilea notariat pe două picioare.
Veţi zice, unde sunt notarii? Sunt şi notari, dar ei au alte roluri. Pentru a ne face o idee, să vedem statistica.
În prefectura Hiroşima, cu un produs intern brut cam cît al României plus jumătate din cel al Bulgariei, sunt 7 birouri notariale publice (la 2 milioane de locuitori), din care unul singur în oraşul Hiroşima (unul la 1 milion de locuitori). În acelaşi oraş, alaltăieri, cînd am vizitat pagina breslei, erau 474 de notari privaţi (cca unul la 2000 de locuitori). Să-i numim scribi. Vă propun să lăsăm deocamdată notarii publici.
Cei 474 de scribi sunt împărţiţi pe circa 9 domenii de activitate (înfiinţări de companii, drept comercial, imigraţie, drept succesoral etc.) Aşadar, sunt scribi înalt specializaţi. Ei pot reprezenta clienţii în toate instanţele administrative, în faţa partenerilor de afaceri la încheierea contractelor, şi uneori chiar în medierea litigiilor). Cu alte cuvinte, scribii sunt în acelaşi timp şi notari, şi avocaţi, şi mediatori-negociatori. Ei nu stau toată ziua la birou. Umblă. Prestează servicii. Spre deosebire de notarii din România, meniţi a ne mînca timpul (în evidentă cîrdăşie cu legiuitorul) scribii sunt angajaţi pentru a face ceea ce altminteri poate face şi comanditarul, dar nu are timp. Cu alte cuvinte, de la scribi, ca de altfel de la regia autostrăzilor, se cumpără timp. Desigur, în Hiroşima există şi circa 300 de avocaţi-avocaţi. Ei au un rol diferit de cel al scribilor, dar unele competenţe se suprapun. De pildă, un faliment presupune reprezentarea în faţa unor instanţe administrative sau chiar judecătoreşti, iar numai starea de litigiu îi dă prioritate avocatului, ceva mai priceput în interpretarea legilor întru minimizarea pagubei clientului. În rest, ştampila avocatului este tot atît de probativă precum cea a clientului.
Acum 7 ani, alături de alte acte şi procuri speciale, am încercat să-mi exercit dreptul – zic eu – cetăţenesc de a transcrie în România un act administrativ emis de statul japonez. Un extras din registrul de stare civilă. L-am tradus în engleză şi în română, iar scribul şi-a aplicat ştampila. Am mers apoi amîndoi la notariatul public (singurul din oraş) şi, am legalizat fiecare pagină. După atîta supralegalizare, am recurs şi la supralegalizarea supremă. Certificarea din partea Biroului Teritorial al Ministerului Justiţiei. (aduc comentarii sub fiecare imagine)
Din motive lesne de înţeles, am denaturat documentele. Iată originalul:
Documentul a fost eliberat pe 15 aprilie 2003 şi avea o valabilitate de 6 luni (dacă nu mă înşel). În Japonia nu se eliberează documente pe viaţă. Se merge pe principiul că minciuna are picioare scurte. Cu alte cuvinte, dacă documentul este furat, făptaşul are un timp scurt pentru a-l folosi în scopuri criminale. Veţi vedea într-un text viitor, cum, structura modulară a procedurilor face ca un eventual terţ fraudulos să nu poată folosi documentul. După cum aţi observat deja, documentul nu are un număr de înregistrare. Identificatorul este adresa la care s-a înfiinţat registrul, precum şi felul în care a derivat dintr-un alt registru de stare civilă (cel al tatălui) ţinînd seama că există o ereditate. Un registru de stare civilă se poate înfiinţa şi din spuma mării, dacă persoana în cauză nu a fost înregistrată niciodată. Aşa s-a făcut la sfîrşitul erei Edo, cînd clasa dinafara sistemului de caste a fost încetăţenită. Chiar dacă, între timp, un cataclism ar duce la ştergereea de pe hartă a adresei fizice, ea rămîne ca element de identificare a membrilor familiei, pînă la stingerea naturală a familiei. În document sunt înscrise toate persoanele ce constituie monada adminsitrativă. În cazul de faţă, mama, tatăl şi fiul. Ţinînd seama că familia este celula de bază a societăţii, nu numai în vorbe, documentul poate fi folosit de către orice membru al familiei. Ţine loc şi de certificat de naştere pentru fiecare membru (cu excepţia mea, eu fiind cetăţean român cu certificat de naştere boţit şi lipit cu scoci) şi de certificat de căsătorie pentru părinţi.
Vă propun să „vizionaţi” traducerea lui legalizată:
Pagina I
Pagina a II-a
Aşadar, o pagină tradusă, de mine, traducător „auto-motorizat”, cu ştampila mea şi cu semnătura mea. Am adăugat instrucţiunile de folosire şi lămuririle necesare, ţinînd seama că funcţionarul de la primăria de sector la care am încercat să transcriu căsătoria (prin împuternicit) nu dispune de cataloage de modele de acte pentru fiecare ţară, precum cei de la primăria oraşului Hiroşima. Să vedem acum în ce constă supralegalizarea. E de datoria mea să vă spun că paginile de supralegalizare sunt solidarizate cu ştampilă petrecută, ca de altfel întregul ansamblu, ceea ce face ca pe pagina I să nu fie necesară aplicarea vreunei ştampile întregi. Neîmbucarea ştampilelor petrecute atrage nulitatea certificatelor de supralegalizare. Iată certificatul de la notarul public:
Documentul este înseriat. Fiecare pagină primeşte cîte un număr de înregistrare. Nu am ilustrat decît cu certificatul uneia din cele două pagini. Celălalt arată la fel. (de fapt, am supralegalizat două documente. în total, 4 pagini)
…şi supralegalizarea de la Ministerul Justiţiei, Biroul teritorial Hiroşima.
După denaturare mi-au atras atenţia numerele de înregistrare de la notarul public. 108 (şi următoarele). Iar asta, în prima decadă a lunii mai. Astfel, mi-am făcut o imagine despre cît de des se apelează la notariatul public. După ce că e un singur notariat public la un milion de locuitori, mai arde şi gazul. De regulă, la notariatele publice se retrag judecători zguduiţi de sentinţe de condamnare la moarte. Puţini rezistă în sistem după ce dau un asemenea verdict. De aceea li se face cîte un loc de amakudari, la aer condiţionat. Nu se intră decît cu appointment, pentru a nu se afla scorul meciului la care se uită notarul public.
Cum ziceam, am mai primit trei numere consecutive, pentru celelalte 3 pagini (certificate nefigurate aici). Aşadar, notarul public autentifică în medie circa o pagină pe zi. 4 pagini am adus doar eu la supralegalizare. Ca prostul.
Dacă notarul public arde gazul, să vedem Biroul Teritorial al MJ ce face. (Suntem tot în luna mai a anului 2003):
Ha, ha, ha! Aşa-i că vă vine să rîdeţi? Prin comparaţie, notarul public e fruntaş pe ramură. Va să zică, am supralegalizat şi superlegalizat două documente, şi am devenit astfel vecin de opis cu Mazda şi Ford, cu Boeing şi Mitsubishi Heavy Industry, cu Zenekon, cu Hitachi, cu Sharp, cu Prefectura Hiroşima (cînd o fi legalizat vreun teritoriu smuls mării) iar cu voia dumneavosatră, ultimul pe listă, Marius Mistreţu a dăruit masa cu patru pagini. Pentru ce? Pentru ca o matracucă de la primăria sectorului 2 să-mi trimită reprezentantul la plimbare, fără ca cel puţin să-i dea o motivaţie la mînă. Sau măcar o îndrumare către vreun mînuitor de apostilă de la Haga. Aţi mai văzut atîta mîrlănie şi dispreţ din partea statului român? Desigur. Zilnic.
–––––––
(*)
Noroc,
Iar ai pornit la cruciade…
M. a dat certificatul romanesc aici [în Japonia n.m.], insa netradus de nimeni, si nu i s-a cerut versiunea japoneza. Cind ne-am casatorit [întîi n.m.] in Romania, ni s-a cerut traducere autorizata la kosekitohon al ei, si a trebuit sa ne-o faca o doamna baba de la Bucuresti, care e autorizata de amabasada si
recunoscuta chipurile de statul roman. Imi pare rau ca nu mai tin minte alte amanunte, au trecut 10 ani.
Alt exemplu:
….- a mers ea singura la primarie si s-a casatorit cu mine japonezeste,
subsemnatul in absentia. Stiu ca a trebuit sa completeze zeci de hirtii si chestionare [dar nu să alerge n.m.], cred ca le-a dat si certificatul din Romania, insa apostila nu am avut. De ce?
(**) am avut ocazia de a prezenta şi autorităţii de imigraţie cîteva documente româneşti, ce priveau terţe persoane. Le traduceam conţinutul, puneam ştampila personală şi gata.
● Cînd vorbeşte neîntrebat, cetăţeanul trebuie pedepsit
M-am întrebat adesea care sunt motivele pentru care relaţia dintre cetăţean şi administraţia de stat este atît de toxică. Încet, încet, am desprins cîteva principii ce guvernează, în spiritul lor, legile statului român în chestiunile administrative şi de drept civil.
Pentru fiecare afirmaţie de mai jos am scris cel puţin un articol pe blogul de faţă. Cine vrea, poate folosi instrumentele locale de căutare pentru a se convinge. Am preferat să menţin textul aerisit.
Statul uită repede. Cetăţenia română nu este prezumată
Dacă eşti cetăţean român trăitor în străinătate şi ai ghinionul să pierzi actele de identitate româneşti pe teritoriu românesc, eşti nevoit să mergi de la Satu Mare la Bucureşti pentru a obţine dovada că eşti cetăţean român. Cu alte cuvinte, pe lîngă umilinţa de a nu fi recunoscut de către statul român drept cetăţean român pe teritoriu românesc, eşti pus în pericolul de a fi arestat, luat la întrebări, abuzat de către orice tablajor.
Dacă ai buletinul expirat, nu ai voie să votezi. Nici în ţară, nici în secţiile din străinătate. Şi asta, contrar textului constituţional ce prevede clar condiţiile de interzicere a exercitării unui drept fundamental. Orice alt (pre)text nu poate fi decît abuziv. Nu însă în viziunea legiuitorului. Iar asta, pentru că cetăţenia nu e prezumată.
Din experienţe povestite, aflu că, dacă ai depus la vreo instituţie adeverinţa de cazier, iar dosarul tău trenează, custodele dosarului îţi va mai cere una, deîndată ce ea expiră. Iar dacă între timp îţi mai expiră un document de la dosar, iar trebuie să „intri în legalitate” în mod sisific.
Statul e suspicios. Omul e prezumat a fi un sclav mincinos.
Dacă, din motive obiective, nu poţi dovedi că tu eşti tu, orice autoritate a statului te poate contrazice. Îţi poate interzice orice drept, fără să fie pedepsită pentru persecuţia la care te supune.
Dacă nu ai buletin, şi nici părinţii tăi nu au avut, eşti pus să te deplasezi la locul de baştină pentru a-ţi dovedi cu martori identitatea, fără să să ţi se dea la mînă vreun act care să te exonereze de eventualele pedepse şi abuzuri la care vei fi expus în călătoria de dovedire a identităţii.
Dacă mergi la vreun consulat cu un act de identitate expirat, eşti mai întîi identificat şi abia apoi ţi se permite să depui cererea. Nimeni nu s-a gîndit la optimizarea schemei procedurale. Cererea de identificare(1) şi cea de eliberare a paşaportului (2) să fie primite împreună, iar dacă (unu la un milion) rezoluţia la (1) va fi „minciună”, (2) să primească „stop”. Nu. Pe niciun legiuitor nu l-a interesat ce pagube produce prin disjungerea procedurii în paşi mărunţi. Vom vedea mai jos şi de unde atîta dispreţ.
Statul nu prelungeşte tacit contractele.
Oricine ştie că un contract de închiriere poate fi prelungit tacit. Chiar şi convenţia de la Haga, de care face atîta caz legiuitorul, este un contract prelungit tacit. Însă, sub nicio formă, contractul de cetăţenie. Mint. Forme există, dar îmbracă aspectul sever punitiv*. Analizînd efectele devastatoare pe care le produc actele de identitate expirate/ pierdute/ distruse/ reţinute, ne dăm seama că ele nu sunt întocmite pentru a uşura existenţa cuiva, ci pentru a o complica. În ce scop? Vedem deja, iar dacă nu vedem, vom sistematiza materialul şi vom trage şi alte concluzii. Deocamdată vă invit să memoraţi următoarea…
Schemă de dresaj
Statul român nu recunoaşte instituţia cetăţeanului. Acolo unde o recunoaşte, (de ochii lumii) statul român nu recunoaşte dreptul cetăţeanului de a fi liber. Cînd prin vreo conjunctură norocoasă cetăţeanul devine liber, nu are voie să vorbească neîntrebat. Atunci cînd vorbeşte neîntrebat, cetăţeanul trebuie pedepsit.
––––––––––––––-
Veţi vedea în postările viitoare în ce măsură schema de mai sus face din statul român unul ilegitim. Un stat croit în folosul unei clase parazite. Vom descoperi că absenţa sau asfigmia simţului civic, şi a altor virtuţi, se datorează tocmai felului în care omul este dresat de către oligarhie, prin instrumentul statului sinucigaş de drept. (Trebuie să recunoaşteţi că orice stat din care lipseşte instituţia cetăţeanului este un stat sinucigaş.)
● Schizofrenia domnilor Baconschi şi Voinescu
Scrisoarea se adresează deopotrivă domnilor Baconschi (numit mai jos Executivul) şi Voinescu (numit mai jos Legislativul)
Stimaţi domni
Încep cu rugămintea de a mă ierta pentru titlu. L-am întocmit aşa din motive de marketing – să-i zicem – … politic. Dacă vă simţiţi ofensaţi, cel mai nimerit lucru pe care l-aţi putea face ar fi să acţionaţi în sensul principiilor pe care nu ezitaţi să le expuneţi pe la conferinţe simandicoase despre stat ca realitate morală, despre Dumnezeu ca izvor de libertăţi, despre libertatea dobîndită prin naştere.
În precedenta scrisoare adresată Executivului, precum şi în nenumăratele apeluri trimise pe adresa de la Cameră a Legislativului, arătam că taxa consulară percepută la descetăţenire este de 600 euro (!). De 10 ori mai mare decît aceeaşi taxă la încetăţenire. De altfel, la 7 iulie 2009 am sesizat şi Avocatul Poporului în aceeaşi chestiune.
Astăzi am primit un răspuns de la Divizia de Relaţii cu Publicul a MAE. (Îl anexez la coadă.) Ca de obicei, un răspuns tipizat, prin care sunt anunţat că Executivul este impotent, că Legislativul a hotărît ceva, şi că Preşedintele a promulgat. Pe scurt, prin recent publicata lege 78/2010, Legislativul a dizlocat o parte din prevederile legii 198/2008, dar nu a abolit raportul de 10:1. Nu am mai stat să verific dacă Art.13 din L198/2008 îi mai lasă Executivului puterea de a modifica cuantumul taxelor consulare, întrucît m-a luat somnul. Fie-mi iertat. Nu sunt decît un biet cîrciumar autoangajat. Mă ia somnul cînd citesc legi ordinare. De aceea îmi permit să bag în aceeaşi oală (oameni şi legi). Doar n-o să-mi pierd întregul meu capital de timp apelînd la doamna „Judecătorească”, atîta timp cît domniile voastre sunteţi în vigoare şi la îndemînă.
Stimaţi domni, întîmplarea a făcut să pot compara taxele omologe din normele canadiene: 200 dolari canadieni – încetăţenirea şi 100 – descetăţenirea. După cum vă puteţi da seama printr-o aritmetică elementară, raportul este: şi echilibrat şi inversat. De ce e mai ieftin să renunţi la a mai fi canadian?
Iată interpretarea mea:
Sunt cetăţean român prin naştere, iar nu din propria-mi voinţă. Trei decenii am fost sclav al statului totalitar. După revoluţie, era de aşteptat ca statul să devină o entitate morală, aşa cum susţine Legislativul (inclusiv pe blogul dumnealui) iar pe alocuri statul a devenit moral*. Dumneavoastră cu ce credeţi că poate fi asemuit un stat care-i pretinde cetăţeanului 765 de dolari canadieni sau 72.000 yen pentru a-l elibera? Aţi ghicit. Cu un stăpîn de sclavi. Negustoria de sclavi este atunci cînd preţul de vînzare/ răscumpărare a unui om e mai mare decît cel de achiziţie. În cazul meu, achiziţia s-a făcut zootehnic. Profit maxim. Cu alte cuvinte, (actualizat) ne naştem liberi, dar apa curge la deal.
Vă anunţ solemn că îmi rezerv dreptul inalienabil de a renunţa la cetăţenia română atunci cînd voi considera eu de cuvinţă, dar NU voi plăti taxa consulară atîta timp cît ea este inechitabilă, imorală, şi întocmită precum o politică guvernamentală ordinară, de contingentare a exporturilor**. Mai devreme sau mai tîrziu, bariera legală (prelungire a statului totalitar) va cădea, chiar de va fi ca eu să mor între timp. Am lăsat fiilor mei, cu limbă de moarte, să continue demersurile. Voi închide în testament ultima mea dorinţă. Dacă ea va fi să renunţ la cetăţenia română, fiii mei vor acţiona în judecată statul român, pentru descetăţenirea mea postmortem, deîndată ce ruşinoasa taxă consulară va fi raţionalizată.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu!
Stimaţi domni, apa trece, pietrele rămîn, spune o vorbă din bătrîni. Geologia însă o contrazice. Este viceversa. Ar fi timpul să vă temeţi. Barajul are crăpături. Apa dizolvă anrocamentul. Lent, dar va răzbi.
Think of it, always. (Mahatma Gandhi)
Ţinînd seama de cele de mai sus, domnule Executiv, domnule Legislativ, vă cer (dar nu vă rog) să prelungiţi în practică teoria cu care încercaţi să adunaţi oamenii în proiecte nobile, de dreapta. Iată, vă irit adrenergic, spunîndu-vă că, pentru mine cel puţin, legitimitatea puterii dumneavoastră este vax, şi riguros egală cu ea însăşi, atîta timp cît improvizaţi. Este vax şi din moment ce statul român, nu numai că nu a fost în stare să-mi pună la dispoziţie procedura de vot prin corespondenţă, dar nici nu m-a recunoscut drept cetăţean român la recentele alegeri europene. Cu alte cuvinte, sistemul politic românesc îşi subminează nu numai baza morală, dar şi pe cea de reproducţie. Şi va crăpa.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
––––––––-
* Din lectura legii, am constatat că taxa consulară percepută la înregistrarea cererii de identificare la distanţă a persoanei a fost abolită. Îmi place să cred că am avut şi eu o contribuţie prin demersurile anterioare, ce l-au făcut pe fostul ministru de externe să convoace precipitat, duminică (!) 21 iunie 2009, o conferinţă de presă în care să anunţe relaxarea procedurii de identificare a persoanei la consulatele MAE.
** ceea ce o transformă într-o formă de inginerie socială, întîlnită în statele totalitare ce nu ezitau să vîndă evrei, saşi şi şvabi
–––––––––––
ANEXA
–––––––––––
–– Original Message ––
From: DRCO – Directia Relatii Consulare
To: Marius
Cc: relatii_cu_publicul
Sent: Wednesday, May 19, 2010 10:10 PM
Subject: Raspuns mesaj inregistrat la Divizia relatii cu nr. Publicul – MAE nr. H3/P/Co/631/13 mai 2010
Vă rugăm confirmaţi primirea.
Vă mulţumim,
DRCo.
(în continuare, textul fişierului)
Urmare petiţiei dumneavoastră, înregistrate la Divizia Relaţii cu Publicul cu nr. H3/P/Co/631/13 mai 2010 şi la Direcţia Relaţii Consulare cu nr. P/ 1457/13 mai 2010, vă aducem la cunoştinţă următoarele:
Legea nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, act normativ la care faceţi referire în mesajul dumneavoastră, a fost recent modificată prin Legea Nr. 78 din 6 mai 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate.
Iniţiativa legislativă aparţine unui număr de parlamentari, textul legii nr. 78/2010 fiind ulterior adoptat de cele două Camere, promulgat de Preşedinte, iar apoi publicat în Monitorul Oficial.
Actul normativ îşi propune diversificarea modulului de utilizare a taxelor consulare de urgenţă, pentru a oferi sustenabilitate activităţii misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare în vederea asigurării de servicii consulare optime şi asistenţă consulară de înaltă ţinută profesională.
În acelaşi timp, Legea nr. 78/2010 nu are implicaţii financiare în sensul de a diminua veniturile bugetului de stat realizate din taxele consulare, ci prevede creşterea cuantumului taxelor aferente unor anumite servicii consulare, având în vedere inflaţia din majoritatea ţărilor unde activitatea consulară este semnificativă.
Totodată, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor români din străinătate, continuă să se efectueze o serie de servicii consulare în regim de gratuitate (ex: înscrierea în registrele de stare civilă româneşti a certificatelor de deces emise de autorităţile străine, înregistrarea naşterii copilului român în străinătate).
În sensul celor menţionate, întrucât obiectul petiţiei dumneavoastră nu este în competenţa Ministerului Afacerilor Externe, vă recomandăm să vă adresaţi autorităţilor române competente în materie, respectiv legiuitorului român.Cu stimă,
Direcţia Relaţii Consulare,
Ministerul Afacerilor Externe
(Continuarea, aici.)
Ce-ar fi dacă…? Viaţa fără Biroul de Stare Civilă
Să ne închipuim că un dezastru distruge toate arhivele de evidenţă a populaţiei şi ale birourilor de stare civilă, iar cetăţenii au cu toţii actele de identitate expirate, sau nu le au deloc. Rămîne întreagă doar arhiva informatică de evidenţă a populaţiei.
Cum va putea statul să-şi identifice cetăţenii, din moment ce nici măcar funcţionarii de la evidenţa populaţiei nu vor avea dreptul să opereze dacă au buletinul expirat? Cum va putea Executivul să organizeze alegeri, din moment ce legea de organizare (izvorul de drept) devine inoperantă? Cum va putea guvernul amenda legea de organizare a alegerilor, din moment ce nicio persoană din aparatul Executivului nu va putea dovedi că ea e ea şi că are dreptul legal să amendeze o lege? Cum vor putea parlamentarii legifera în spirit democratic, din moment ce nimeni nu va mai fi obligat să-i recunoască? Cum vor judeca judecătorii avalanşa de litigii ce vor însoţi confuzia produsă de lipsa documentelor de identitate? Orice instanţă va putea fi recuzată, din moment ce însuşi completul de judecată nu-şi va putea dovedi identitatea.
Veţi spune: e stare de urgenţă, se recurge la soluţii alternative de identificare. Corect! Aşa se şi face. Orice logistică de combatere a efectelor calamităţilor cuprinde obligatoriu cortul de evidenţă a populaţiei. Diferă doar modul de identificare a persoanei. Fiind stare de război, se procedează ca la armată. Ţi se pun întrebări la care numai tu poţi răspunde. Ca la schimbarea gărzii: parolă – răspuns. Nici nu e greu. Întreaga arhivă de evidenţă a populaţiei încape într-un stick de memorie şi poate fi folosită chiar şi offline de către autorităţi.
Acuma, dacă se poate pe timp de război, de ce, pe timp de pace, nu?
Pentru a răspunde la întrebare, să facem întîi o observaţie: pentru identificarea persoanei pe baza arhivei de evidenţă informatizată nu mai e nevoie de certificatul de naştere. Identitatea poate fi complet stabilită în lipsa lui. Constatăm că nu e nevoie să mai umblăm de la un birou la altul. Oricum, certificatul de naştere nu ţine loc de buletin de identitate. În baza lui nu se poate vota. Se pune în mod legitim întrebarea dacă într-adevăr biroul de stare civilă mai merită să fie entitate separată de evidenţa populaţiei.
Iar răspunsul este clar NU. În Japonia nu există fizic un asemenea birou. Asta nu înseamnă că nimeni nu are habar dacă o persoană este născută sau nu, dacă e căsătorită sau nu, dacă e moartă sau nu, ci că ambele funcţii sunt preluate de acelaşi ghişeu. Ca în cazul calamităţilor, cortului unic de evidenţă a populaţiei îi corespunde un ghişeu unic în primărie. Ce-o fi în spatele ghişeului (ce documente, cărei forme de administrare îi aparţine) nu mai e treaba cetăţeanului. Evidenţa informatizată a populaţiei simplifică viaţa cetăţeanului. Cetăţeanul nu e obligat să poarte talanga de identitate, nu are nevoie de certificat de naştere valabil pe viaţă. Cetăţeanul este liber, şi recunoscut de către stat în orice situaţie. Chiar şi după moarte.
De ce nu se poate pe timp de pace ca şi în România lucrurile să se simplifice? Nu ştiu. Ba, ştiu, dar vă invit şi pe dumneavoastră, domnilor legiuitori, să reflectaţi. Inclusiv din perspectiva restrîngerii bugetare.
Ceea ce am prezentat ca premiză la limita posibilului se petrece, la scară mai mică, oră de oră, în timp de pace, minus raţionalizarea procedurii de identificare a persoanei. Cu alte cuvinte, în permanenţă, un număr de cetăţeni sunt practic în stare de război, şi nu au la îndemînă niciun „cort” în care statul să le recunoască identitatea. Dacă e să considerăm numai dreptul de vot violat prin barierele administrative, legitimitatea sistemului politic este constant erodată prin existenţa celor 500.000 de cetăţeni cu documentele de identitate lipsă sau expirate, la care se adaugă milioanele de cetăţeni care locuiesc prea departe de „cortul-scrutin”. Ceea ce face ca statul să-şi submineze însăşi baza constituţională de legitimitate.
Corolar: Exagerînd un pic (nu mult) viaţa cetăţeanului e mai simplă în starea de război, decît în cea de pace.
● Baconschi – test de coerenţă
Vă propun să urmărim împreună în ce măsură actualul ministru de externe este consecvent în urmarea propriilor sale valori. Bineînţeles, dacă Excelenţa Sa mă va băga în seamă. 🙂 Pun totul la vedere. Un eventual răspuns nesatisfăcător, conţopeşte automatizat, va fi interpretat ca o abdicare de la principiile pe care persoana Teodor Baconschi le susţine.
–– Original Message ––
From: Marius
To: ministru(la)mae.ro
Sent: Thursday, May 13, 2010 1:16 AM
Subject: Inechitate in taxe consulare (UTF-8)
Stimate domnule Teodor Baconschi – Ministru al Afacerilor Externe
Mă numesc Marius Mistreţu, cîrciumar în Hiroşima – Japonia. Doresc să vă semnalez o anomalie ce contrazice viziunea dumneavoastră despre stat, aşa cum aţi formulat-o în numărul 295 al suplimentului 22 plus din 4 mai 2010, viziune pe care şi eu o împărtăşesc.
Anomalia se află la capitolul Taxe consulare – Servicii diverse, anume, în cuantumul taxei consulare (de 600 euro) ce se percepe la depunerea cererii de renunţare la cetăţenia română. Cuantumul este de 10 ori mai mare (!) decît cel perceput la operaţia inversă (60 euro la (re)dobîndirea cetăţeniei). Cu alte cuvinte: o taxă, două valori (flagrant diferite).
Conform legii 198/2008, art. 13, modificarea cuantumului taxelor consulare se face prin ordonanţă ministerială. Este de datoria mea să vă previn că am sesizat deja Avocatul Poporului în această chestiune. Sesizarea are numărul 6508/13 iulie 2009, iar recursul a stat la baza rezoluţiei AvP, cu numărul 6697/18 august 2009.
Documentele, precum şi interpretarea axiologică – în urma căreia am solicitat egalizarea cuantumului taxei consulare – pot fi găsite pe blogul meu.
Din nefericire, predecesorul dumneavoastră la minister, (dl. Diaconescu) nu a făcut nimic pentru îndreptarea statului de drept*. De aceea, mă grăbesc să vă ofer prilejul de a înlătura cel puţin inechitatea semnalată mai sus, întrucît, deşi pare meschin, nu vreau ca vreun cetăţean român (categorie în care mă includ încă) să mai fie umilit de către autorităţile statului. Cel puţin, nu atunci cînd alege soluţia extremă de afirmare a demnităţii sale, anume, renunţarea la cetăţenia română.
Vă mulţumesc.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima–––––––
* I-am cerut ministrului Diaconescu să îndrepte şi alte ciudăţenii normative ce violează grav drepturile fundamentale ale omului, cu consecinţe dintre cele mai interesante, mai ales dacă sunt interpretate din perspectiva ontologiei dreptului. La cerere, vă pot furniza întreaga arhivă a corespondenţei. O mare parte este deja publică, pe blogul meu. De veţi avea amabilitatea să o parcurgeţi, veţi descoperi chiar elemente de teologie politică aplicată.
Casa cu buletină roşie
Căutînd argumente în sprijinul relaxării procedurilor la identificarea persoanei, am dat de textul unei interpelări din care se poate uşor înţelege cum un act de identitate prost făcut duce la violarea flagrantă a dreptului de proprietate.
(Plenul Camerei Deputatilor – 5 octombrie 2009 – interpelare)
Domnul Sorin Ştefan Zamfirescu:
Doamnă preşedinte,
Interpelarea este adresată domnului secretar de stat şef al Corpului de Control al primului-ministru.
Domnule secretar de stat, am onoarea de a mă adresa cu o problemă gravă, o problemă de eludare a drepturilor persoanei, situaţie în care se află M E, domiciliată în Călimăneşti, Calea lui Traian nr. XXX, judeţul Vâlcea.
În urma pierderii actelor de identitate, i s-a eliberat un certificat de naştere cu o dată de naştere greşită.
Datorită acestei erori, astăzi, se află în situaţia – o femeie în vârstă, născută în 1941 – se află în situaţia de a pierde şi casa în care mai locuieşte; este contestată, sunt nişte succesiuni în care nu este recunoscută datorită pierderii acestor acte de identitate şi eliberării unor acte de identitate cu date greşite de naştere.
Persistenţa în această eroare a instituţiilor abilitate (s-au făcut o groază de verificări) ne duce cu gândul că această atitudine este voită sau stimulată de rudele care vor să îndepărteze pe reclamantă de succesiunile şi partajările care sunt pe rol în acest moment. Fac şi menţiunea că şi autorităţile locale sunt cumva, cred eu, implicate, fiindcă acest lucru se putea rezolva, de altfel, foarte uşor.
În concluzie, vă rog să efectuaţi, în limita competenţelor de care dispuneţi prin lege, verificările necesare pentru a se constata dacă păgubitei i-au fost încălcate drepturile sale cetăţeneşti.
Solicit răspuns scris şi verbal.
Vă mulţumesc.
–––––––––––––––––––-
I-am scris domnului deputat Sorin Zamfirescu:
–– Original Message ––
From: Marius
To: sorin.zamfirescu(la)cdep.ro
Sent: Thursday, October 08, 2009 11:30 AM
Subject: Ref: Interpelarea din 5 oct.2009 (E M)
Stimate domnule Sorin Ştefan Zamfirescu – deputat în Parlamentul României
Este pentru prima oară cînd vă scriu. Sunt un cetăţean român trăitor în Hiroşima – Japonia. Am ascultat interpelarea dumneavoastră din 5 octombrie 2009, în care aţi expus cazul E M, de încălcare flagrantă a drepturilor persoanei. S-ar putea să nu vă daţi seama acum, dar, cazul este expresia unui atavism moştenit din regimul comunist. Eu însumi sunt într-o situaţie similară, dar nu de gravitatea celei semnalate de dumneavoastră.
Am străbătut 900Km pînă la Tokio, să votez, cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European. În baza unui paşaport expirat şi a certificatului de naştere. Nu mi s-a permis să votez. Pus în faţa negării mele ca persoană, am reflectat adînc, şi am ajuns la concluzia că nu eu sunt în neregulă, ci sistemul poliţienesc de administrare a evidenţei persoanei. Am privilegiul de a observa cum se administrează un popor, fără obligaţia ca cetăţenii să poarte documente de identitate. Se poate. Şi încă la standarde ce nu pun problema violării demnităţii umane.
Interesant este că, extrapolînd consecinţele monstruoase pe care le are preeminenţa hîrţoagei în dauna persoanei, într-una din sesizările către Avocatului Poporului, am enumerat şi un caz ipotetic, în esenţă, identic celui descris de dumneavoastră.
Aşa este, domnule deputat! În viziunea autorităţilor, noi suntem potenţiali infractori. Iar ceea ce este strigător la cer, nu suntem luaţi în seamă, în pofida evidenţei, a prezenţei în carne şi oase în faţa unei autorităţi a statului.
Stimate domnule deputat, vă rog să observaţi că, ceea ce, la data de 5 octombrie părea un caz de excepţie, este de fapt o anomalie sistemică. Desigur, demersul dumneavoastră este menit să clarifice partea civilă/penală a cazului. Dar speranţa mea este să nu vă opriţi la Corpul de control al Primului Ministru. Cu toate puterile mele vă voi sprijini să continuaţi. Aş fi fericit să reuşim extirparea reminiscenţelor de gîndire poliţienească legate de supralegalismul ce ne ucide cu buletinul în mînă.
Ţinînd seama de cele de mai sus, îndrăznesc să vă sugerez să luaţi legătura cu domnul deputat Sever Voinescu în această chestiune. Dumnealui este în temă şi are şi cunoştinţele necesare de Drept.
(…)Stimate domnule deputat, Sorin Zamfirescu
Aveţi din partea mea acceptul în folosirea oricărei referinţe la documente oficiale şi neoficiale, emise şi primite de mine. Puteţi folosi orice pasaj pe care îl găsiţi util în expunerea de motive, orice idee ce se înscrie în spiritul Constituţiei şi al DUDO. Permisiunea se întinde numai asupra demersurilor legate de procesul legislativ şi numai în mod excepţional, asupra rezolvării cazului Elena Matei, precum şi a altor eventuale cazuri concrete similare, pînă cînd viziunea „umanizată” asupra procedurilor de identificare a persoanei va deveni lege. Vă mulţumesc pentru înţelegere.
Vă doresc să aveţi puterea de a izbîndi.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
Domnul deputat Zamfirescu, ca de altfel mulţi alţi deputaţi, miniştri şi secretari de stat, nu mi-a răspuns. Tare ocupaţi şi prost crescuţi trebuie să fie aleşii şi numiţii noştri, de nu-şi permit nici măcar gesturi minimale de politeţe!
● Neamurile proaste legiferează
În urma incidentului Tokio am cerut de la statul român garantarea drepturilor mele fundamentale, sub forma scuzelor publice din partea unuia din primii doi oameni în Stat. Căutînd o ieşire onorabilă din scenă, pentru cazul în care niciunul din cei doi vizaţi nu-mi va fi satisfăcut revendicarea, am prospectat eventualitatea renunţării definitive la cetăţenia română. Nu mică mi-a fost mirarea cînd am descoperit că statul român nu mă lasă să renunţ la cetăţenie pînă nu mă umileşte cu o taxă exagerat de mare, în raport cu aceeaşi taxă de sens contrar. Am hotărît să lupt, cel puţin acum, în al 12-lea ceas, pentru instaurarea unei minime echităţi. De aceea, am atacat via Avocatul Poporului prevederea legală prin care, arbitrar în opinia mea, s-a fixat cuantumul taxei consulare cu pricina. Primul răspuns sosit de la AvP a fost unul de neputinţă. Am verificat textul de lege la care m-a trimis chiar AvP în motivaţie, şi am constatat că AvP ARE căderea să pretindă egalizarea cuantumului taxei de dobîndire/renunţare (la) cetăţenie, drept care am insistat. În sfîrşit, AvP declară că ia în calcul atacarea prevederii legale. Se petrecea în august 2009. Termenul acordat statului român pentru garanţii de natură morală a expirat pe 7 ianuarie 2010. Suntem în martie 2010, iar cuantumul taxei consulare rămîne neclintit. Aplic mai jos corespondenţa mea cu Avocatul Poporului în această chestiune. Probabil curînd voi scrie un nou memoriu, de data aceasta, noului ministru de externe, Excelenţa-sa dl. Baconschi.
–– Original Message ––
From: Marius
To: avp(la)avp.ro
Sent: Tuesday, July 07, 2009 6:13 PM
Subject: Despre suprataxe
Rog, redirecţionaţi mesajul către departamentul PROPRIETATE, MUNCĂ, PROTECŢIE SOCIALĂ, IMPOZITE ŞI TAXE
Stimate domnule Ionel OPREA – Adjunct al Avocatului Poporului
Anomalia pe care o semnalez de data aceasta, se află în lista taxelor consulare, afişată la http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=37952&idlnk=4&cat=5
La capitolul Servicii diverse, sunt listate (în Euro):
1) Inregistrarea cererii pentru redobandirea cetateniei romane 60
2) Inregistrarea cererii privind renuntarea la cetatenia romana 600Observaţi desigur, raportul de 10 la 1.
Întrebări: De ce este mai scumpă renunţarea la cetăţenie, decît (re)dobîndirea ei? Care poate fi raţiunea înzecirii unei taxe?
Unul din motivele raţionale ar putea fi costul operaţiilor. Totuşi, ambele operaţii angajează riguros, aceleaşi costuri, chiar dacă sensurile sunt opuse. Chiar şi costurile de publicitate sunt aceleaşi. Un nume pe o listă din MO. Aşadar, nu este o problemă de diferenţă de costuri.
Dacă ar fi să analizăm modul de dobîndire a cetăţeniei, el poate fi: prin naştere (teritorial), prin filiaţie (familial), sau prin (re)naturalizare. Din cele trei situaţii, doar cea de-a treia este rezultatul indubitabil al voinţei titularului. Naturalizarea persoanei majore. Renunţarea la cetăţenie, prin natura ei, este un act unilateral de voinţă. În lumina principiului echităţii, ar fi de bun simţ ca tariful la renunţarea la cetăţenie, la rîndul ei un act de voinţă, să fie egal cu cel perceput la (re)dobîndirea ei.
Se poate susţine că suprataxarea prilejuită de renunţarea la cetăţenie are rol preventiv, de descurajare a jocului: „uite cetăţenia nu-i cetăţenia”. Hm! Prevenţia se poate face mult mai raţional prin suprataxarea REnaturalizării. Cu alte cuvinte, într-o atare situaţie, inversarea raportului, în sensul suprataxării REnaturalizării ar fi raţională. Voi arăta mai jos şi de ce.
Suprataxarea renunţării la cetăţenie poate fi considerată ca un act punitiv. O contravenţie. Este contravenţie exercitarea unui drept fundamental, ce prin definiţie nu poate fi îngrădit decît în condiţiile Art. 53 (CR)? Nu. Aşadar, o atare interpretare face neconstituţională îngrădirea exercitării dreptului prin suprataxarea lui.
Cetăţenia poate fi considerată obligaţie cetăţenească? Nu. Calitatea de cetăţean atrage ŞI obligaţii cetăţeneşti, dar dreptul la cetăţenie este un drept fundamental, ce-i conferă titularului inclusiv dreptul de a renunţa la acel drept. De ce să condiţionăm pecuniar renunţarea la un drept, mai aspru decît dobîndirea aceluiaşi drept? Putem însă sancţiona demersul în sensul REdobîndirii dreptului, ceea ce se leagă bine de principiul prin care, în registrul penal, de pildă, se măreşte pedeapsa la recidivă. Din acest punct de vedere, nu aş avea nicio obiecţie dacă s-ar suprataxa renaturalizarea.
Renunţarea la cetăţenie poate fi tratată ca un act de trădare. Dar trădarea nu se pedepseşte decît penal, şi numai în urma unui proces penal. Aşadar, cade şi interpretarea extremă.
Stimate domnule Ionel OPREA, ţinînd seama de interpretările expuse mai sus, am ajuns la concluzia că suprataxarea renunţării la cetăţenie este rodul unui proces iraţional. Legiuitorul pare să fi întocmit normele de aplicare în mod arbitrar, ca rezultat al unui afect, iar nu al raţiunii, ceea ce contravine principiilor statului de drept. Prin suprataxarea renunţării la cetăţenia română, legiuitorul vădeşte un comportament de neam prost, din categoria celor care, cînd sunt părăsiţi de muiere, se răcoresc trăgîndu-i şi două zmetii.
În consecinţă, vă rog să iniţiaţi demersurile necesare pentru ca legiuitorul să-şi spele obrazul, aducînd corecţia necesară. Sunt conştient că NU am dreptul constituţional de a cere modificarea valorii unei taxe, dar pot atrage atenţia asupra încălcării unui drept prin dimensionarea exagerată a taxei, în relaţie cu aceeaşi taxă, dar de sens contrar. Vă rog să observaţi că nu aduc nicio obiecţie în legătură cu valoarea absolută a taxei. Ea poate fi menţinută la valoarea actuală, poate fi scăzută, nu are importanţă pînă la ce limită. Poate chiar (de ce nu?) crescută. Nu aceasta este problema mea. Ceea ce doresc este ca taxa, în ambele sensuri, să fie riguros egală cu ea însăşi, şi să reflecte principiul echităţii ce guvernează legile unui stat ce se consideră de drept.
Vă mulţumesc.
Cu stimă,
Marius Mistreţu
Hiroşima
Replica la 6508 AvP
–– Original Message ––
From: Marius
To: avp(la)avp.ro
Sent: Tuesday, July 14, 2009 11:48 AM
Subject: Re: raspuns cerere 6508/2009
Stimate domnule Ionel OPREA – Adjunct al Avocatului Poporului
Vă mulţumesc pentru răspunsul prompt la sesizarea înregistrată cu numărul 6508/2009.
Totuşi, vă rog să observaţi că, la art.13 din legea 198/2008, invocată de dumneavoastră, (citez):„Cuantumul taxelor consulare prevazute in anexa poate fi revizuit prin ordin comun al ministrului afacerilor externe si al ministrului economiei si finantelor. ”
(am încheiat citatul). Aşadar, ajustarea cuantumului nu ţine decît indirect de Legislativ. Ca să o spun mai clar, iniţierea modificării propriu-zise a cuantumului taxei ţine de Executiv. Ajustarea poate fi ulterior aprobată de Legislativ.
Cu riscul de a vă răni, afirm următoarele: dacă instituţia pe care, cu onoare o reprezentaţi, nu poate interveni nici măcar la nivel de ministru, pentru îndreptarea nedreptăţilor, încep să cred că ea nu reprezintă poporul în raport cu Statul, ci viceversa. Vă rog, şi, m-aş bucura să mă puteţi contrazice.
Vă mulţumesc.Cu stimă,
Summit-ul româno-mistreţ nu va avea loc – (comunicat de presă)
Am primit zilele trecute un mail prin care sunt invitat la un forum economic româno-japonez, ce va avea loc la Hotelul Imperial din Tokio. Companie selectă. Număr limitat de participanţi. 80. Excelenţa-Sa Preşedintele României – Traian Băsescu – va ţine o cuvîntare.
Mă simt onorat, dar, ca preşedinte al Republicii Marius Mistreţu-Balc (Balc de la Balcani) voi fi foarte ocupat. În ziua summit-ului am deja pe agendă primirea unor numeroase delegaţii nippone, şi va trebui să fiu o gazdă bună la recepţiile ce vor avea loc cu acel prilej în sala de protocol a palatului prezidenţial din Hiroşima.
Pe de altă parte, aş fi vrut să clarific statutul republicii mele, din 7 iunie 2009, aflată în conflict diplomatic cu România. Ţinînd seama că România a iscat conflictul, în urma căruia, eu, împreună cu ceilalţi doi locuitori ce constituie populaţia ţinutului meu, am declarat independenţa statală, găsesc că firesc ar fi ca un mesager diplomatic român să facă primul pas în negocierea reîntregirii ţării. Dacă Preşedintele Băsescu are de gînd să-mi adreseze scuzele publice pentru nerecunoaşterea identităţii mele de către statul român, bine. Dacă nu, eu nu am probleme de statalitate. Rămîn sub protectorat japonez şi mă bucur de o largă autonomie.
Din motive sepepiste am publicat acest comunicat mai tîrziu. Rog Presa să nu mă acuze de lipsă de transparenţă în gestionarea chestiunilor de stat.
În atenţia personalului consular – tînăr şi bătrîn – al MAE
Am fost adesea victima conformismului conţopesc al funcţionarilor de diverse extracţii. Vin cu tot felul de piedici legale, dar nu prea ştiu să explice care e originea lor. Răspund invariabil: „aşa scrie la lege”. Am hotărît să îndemn pe oricine să-şi arate nemulţumirea faţă de refrenul: „aşa scrie la lege”.
Reproduc mai jos textul unei scrisori adresate consulatului din Tokio.
Stimată doamnă S
Vă mulţumesc pentru operativitatea cu care aţi mediat eliberarea noului meu paşaport. Plicul mi-a parvenit în stare foarte bună.
Aş avea totuşi cîteva recomandări. Spre Binele dumneavoastră. Pe data de 22 noiembrie, cînd am depus actele, aţi avut un mare scrupul legat de starea mea civilă. Mi-aţi recomandat atunci să declar că sunt necăsătorit, întrucît, căsătoria mea nu este înregistrată în România, deci, juridic, nu există. Vă înţeleg scrupulul, însă se cuvine o mică discuţie pe tema aceasta. Ea pleacă de la întrebarea: de ce trebuie transcrisă o căsătorie?
Răspunsul conţopesc, este: aşa scrie în lege. Legea e rezultatul raţiunii. Nu este o lege bazată pe afect, nici pe iluminare. Nu e divină. De aceea, întrebarea trebuie să continue sub forma: de ce scrie aşa în lege? Aceasta este întrebarea ce cere un răspuns raţional. Iar răspunsul raţional „e două”.
1) Prima circumstanţă este ca statul de reşedinţă să permită dubla cetăţenie. Dacă ar fi numai aceasta, tot nu ar fi obliatorie transcrierea căsătoriei. Vom vedea mai jos de ce. A doua cauză pentru care trebuie transcrisă o căsătorie în România (conexă primeia) este eventualitatea schimbării numelui. Numai în acest caz, este posibil ca una şi aceeaşi persoană să deţină două paşapoarte pe două nume diferite. Legile internaţionale permit ca o persoană să deţină două paşapoarte, dar pe acelaşi nume. Aşadar, obligativitatea transcrierii căsătoriei trebuie dublu condiţionată: de schimbarea numelui, şi de permisivitatea statului de reşedinţă la dubla cetăţenie. Cînd numai una din condiţii este satisfăcută, nu este obligatorie transcrierea căsătoriei în statul de baştină. Nu sunt sigur asupra tăriei argumentului schimbării numelui. E posibil ca numai schimbarea numelui să atragă obligativitatea transcrierii căsătoriei.
2) A doua cauză posibilă, este apărarea moralei publice. O persoană căsătorită în străinătate, dacă declară că e celibatară, îşi deschide calea spre bigamie. Delict penal.
Am răspuns mai sus la întrebarea: de ce? . Să vedem, în cazul meu, care ar fi răspunderea ce ne-ar reveni (mie şi dumneavoastră) în legătură cu cele înscrise în cererea de paşaport. Vă rog să observaţi că niciuna din cele două condiţii de la punctul 1) nu e îndeplinită. Rămîne punctul 2) Şi acela respectat. Conscinţa e că, în virtutea declaraţiei pe propria răspundere, din 22 noiembrie 2009, în cazul în care Dumnezeu îmi ia minţile, şi vreau să mă căsătoresc şi în România, va trebui automat să dovedesc că nu sunt căsătorit în Japonia. Cu alte cuvinte, prin limitarea voluntară a opţiunilor matrimoniale, apăr şi morala publică. Dacă aş fi declarat că sunt necăsătorit (aşa cum mi-aţi sugerat) asta mi-ar fi oferit şi opţiunea bigamiei. Totodată, aş fi comis delictul de fals în declaraţii. Copia după cartea de identitate japoneză ar fi furnizat şi dovada falsului în declaraţie. Pentru că acolo scrie că sunt căsătorit, şi cu cine. Vina dumneavoastră ar fi fost instigare la fals în declaraţii. Aşadar, în cerere am declarat că sunt căsătorit, şi nu e necesar să o şi dovedesc printr-un act românesc. Procedînd astfel, am salvat şi morala publică, şi legalitatea, şi pe dumneavoastră de la un delict.
După cum vedeţi, doamnă S, depăşirea vîrstei lui de ce?, (4-7 ani) fără ca întrebarea să revină atunci cînd e necesar, atrage riscuri. Ceea ce v-am prezentat vine să arate că adevărul adevărat e mai important decît adevărul juridic.
Cu cele mai bune gînduri,
Marius Mistreţu
Hiroşima
● 15 iulie: i-am scris din nou ministrului Diaconescu
(Link scurt: http://wp.me/pKahb-1F)
Din nou, MAE
–– Original Message ––
From: Marius
To: ministru(la)mae.ro
Sent: Wednesday, July 15, 2009 2:38 AM
Subject: Memoriu_#2
Stimate domnule Cristian Diaconescu – Ministru al Afacerilor Externe
Îndrăznesc să revin cu un al doilea memoriu, cu speranţa că veţi întreprinde ceva în îndreptarea situaţiei mele, iar prin ricoşeu, şi a altor cetăţeni români aflaţi în situaţii similare. În memoriul din 18 iunie, trimis prin mail, vă făceam cunoscute consecinţele incidentului Tokio. Tot acolo vă rugam, domnule ministru, să trimiteţi la consulatul din Tokio, o derogare, pentru perfectarea prin poşta jurnalizată, a schimbului de documente, între mine şi consulat, în vederea obţinerii unui paşaport de cetăţean român cu domiciliul în străinătate, întrucît, am hotărît ca, în urma împiedicării de către autorităţile statului român, a exercitării dreptului meu constituţional de vot, să nu mai calc timp de 7 ani pe teritoriul românesc. Implicaţiile, domnule ministru, sunt lesne de înţeles.
Prin cererea de derogare v-am oferit, domnule ministru, ocazia să reparaţi o nedreptate. Au trecut mai bine de patru săptămîni de atunci, iar cu fiecare zi, domnule ministru, mi-aţi întărit bănuiala că aveţi cu totul alte priorităţi, şi că am avut dreptate să declar că nu mai calc pe teritoriul românesc, din moment ce mi s-a încălcat un drept.
Domnule ministru, prin tăcerea dumneavoastră de patru săptămîni, sunteţi în situaţia de a-mi fi încălcat deja un al doilea drept. Pe cel de a călători după voinţa mea. Personal, domnule ministru, în această privinţă, nu depind de bunăvoinţa dumneavoastră, decît în eventualitatea în care aş vrea să ies dincolo de graniţele Japoniei. Statutul meu de şedere în Japonia nu va fi în niciun fel tulburat de felul în care, domnule ministru, aţi găsit de cuvinţă să-mi ignoraţi cererea de derogare.
La o adică, pentru că, oricum, costurile pe care procedura actuală de eliberarea a unui nou paşaport le ridică la valori de-a dreptul neverosimile, vă anunţ, domnule ministru, că am sondat piaţa de acte false şi pot procura un paşaport fals la numai 1/3 din cît m-ar costa unul românesc.
Apoi, judecat din punct de vedere ecologic, exprimat inginereşte, la distanţa la care mă aflu eu însumi de consulat, cele trei drumuri dus-întors, parcurse cu automobilul, ridică emisiile carbonice specifice, la circa 27 tone CO2 per kilogramul de paşapoarte. Mai mult decît pentru obţinerea unui kilogram de aur rafinat!
Vă mărturisesc, domnule ministru, că, din dorinţa de a afla preţul real al unui paşaport expirat, pe care statul român nu dă nici doi bani, cît ar da pentru titularul lui, am scos paşaportul la licitaţie publică. Să aflu şi eu valoarea lui reală. Valoarea persoanei mele, conform viziunii statului, admit că este riguros egală cu doi bani, ca să nu ne mai contrazicem şi pe această temă. Găsiţi paşaportul listat la: http://page5.auctions.yahoo.co.jp/jp/auction/e94153149 .
După această lungă introducere, domnule ministru, vă aduc la cunoştinţă o a treia nedreptate. Ea se află chiar în anexa legii 198/2008, unde veţi descoperi că valoarea taxei consulare (600euro) la depunerea cererii de renunţare la cetăţenia română, este de 10 ori mai mare decît aceeaşi taxă la operaţia inversă. Am semnalat, domnule ministru, anomalia, la Avocatul Poporului, înregistrată cu numărul 6508/2009. AvP s-a lepădat, motivînd că „excedează” atribuţiile sale, întrucît Parlamentul ar fi, chipurile, în măsură să echilibreze valoarea taxei. Principiul invocat de mine este unul simplu, cel al echităţii. Vă anunţ, domnule ministru, că în argumentaţia adresată AvP, anexată mai jos, am epuizat posibilele argumente raţionale, şi am ajuns la concluzia că din cei 600 de euro, doar 60 reprezintă raţiune, iar restul, altceva. Cu alte cuvinte, taxa consulară la depunerea cererii de renunţare la cetăţenie este doar 10% raţională, iar 540 euro m-ar costa mitocănia legiuitorului. Nu ştiu cine este legiuitorul, dar ştiu că la art. 13, din legea 198/2008, este specificat clar, că ajustarea cuantumului taxelor consulare depinde de MAE şi MEF. Aşadar, spălarea ruşinii o puteţi face chiar dumneavoastră, domnule ministru. Am adus ulterior la cunoştinţa AvP şi acest lucru, cu speranţa că-l voi ajuta să-şi identifice mai uşor rolul atribuit prin Constituţie.
Domnule ministru, presimt că veţi fi contactat de AvP, şi, pentru că veţi avea de răspuns la cîteva întrebări, mă grăbesc să vă previn. Vă mai previn, domnule ministru, şi asupra a două tentaţii sofistice într-o eventuală susţinere a ceea ce am identificat ca nedreptate. Prima tentaţie este cea a argumentului suveranităţii statale. De acord. Totodată, vă rog să constataţi că suveranitatea nu este o valoare în sine, ci doar o condiţie necesară, dar nu suficientă, pentru ca statul să se ghideze după principii şi valori. Suveranitate are şi Coreea de Nord. A doua tentaţie ar fi să motivaţi nedreptatea din anexa legii, invocînd aceeaşi lege. Nu aţi face decît să spuneţi cu alte cuvinte, că soluţia unei nedreptăţi s-ar afla în cauza aceleiaşi nedreptăţii. Adică, aţi înlocui o nedreptate cu ea însăşi.
După cum aţi intuit, domnule ministru, soluţia trebuie să fie exterioară legii cu pricina, şi va trebui să ia forma unei ordonanţe (co)ministeriale în timpul cel mai scurt posibil, pentru că, dacă pînă la data alegerilor prezidenţiale, nu voi avea un paşaport valabil, voi merge la secţia de votare tot cu unul expirat. În plus, şi cu martori. Cu toţii „gură-spartă”. De aceea, vă rog, domnule ministru, să încredinţaţi compartimentului juridic, spre analiză, cele semnalate de mine.
Vă asigur, domnule ministru, că aceasta este ultima mea rugăminte să faceţi ceva în calitate de ministru. Următoarea rugăminte va fi să demisionaţi, sau, mai neplăcut, următoarea rugăminte va fi să nu mai faceţi nimic. O puteţi lua ca tentativă de şantaj, dar cu riscul de a vă face de rîs, deoarece, toate actele mele sunt publicate în „monitorul meu oficial”, deîndată ce le emit. Cum ar putea fi numit şantaj, ceva (cel puţin principial) atît de bine fundamentat şi de transparent?
Cu speranţa că nu v-am vexat, vă urez să aveţi înţelepciunea necesară gestionării unui minister, (nu mă îndoiesc, greu) în folosul cetăţenilor, iar nu paguba lor. Cu atît mai greu, cu cît, o parte a personalului din subordinea dumneavoastră are probleme acute de imagine publică. Aţi avut chiar şi prilejul să vedeţi ,la consulatul din Chişinău, adevărul… nud, ca-să-zic-aşa.
Cu stimă,
MM
Edit: În urma listării paşaportului expirat la licitaţie, începînd cu valoarea de 1yen, în preziua expirării termenului de licitaţie, valoarea ajusese la 120 de yeni. Întrucît setasem invizibil o sumă mai mare pentru luarea în consideraţie a ofertelor, paşaportul nu a fost adjudecat. Oricum, concluzia experimentului este că paşaportul este de 180 de ori mai valoros decît preţul pe care Statul i-l atribuie persoanei titularului.
● 15 iunie 2009 – Avocatul Poporului
Textul mailului de mai jos a conţinut iniţial şi o secţiune de discuţii şi soluţii, pe care, din motive de cursivitate, am postat-o separat.
Clauze restrictive: Prin natura lui, documentul nu poate fi secretizat.
Clauze permisive: Documentul poate fi utilizat, fără acordul autorului, în scopul fundamentării de proiecte de legi, a iniţierii, ca urmare a unei sesizări, sau din oficiu, a procedurilor de atac, de contestare a constituţionalităţii oricărei prevederi legale în vigoare în legislaţia României, cu care conţinutul documentul are tangenţă, inclusiv a oricărui text constituţional, a omologării oricărui articol de jurisprudenţă, precum şi în oricare alte situaţii oficiale, în care utilizatorul consideră că Binele Public este servit de utilizarea parţială sau integrală a textului de faţă.
–––––––––––––––––-
Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.
Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Din motive procedurale, şi numai din motive procedurale, am fost în situaţia de a nu-mi putea exercita dreptul de vot, de aceea, mă simt profund lezat în drepturile mele cetăţeneşti şi în demnitatea mea. Sunt în posesia tuturor dovezilor că mi s-au încălcat, unul sau mai multe, drepturi fundamentale. Nu aduc nicio învinuire nimănui, ci doresc doar ca spiritul ce guvernează legile Uniunii Europene să se regăsească nealterat, în spiritul legilor României, totul reflectat în litera legilor, în numele cărora statul de drept este administrat.
Hiroşima
Am împărţit sesizarea către AvP în două posturi distincte. Restul sesizării îl găsiţi aici.
–––––––
Alin Fumurescu
Fără buletin 
8 comments