Fără buletin

● Scrisori către Florica (II) – Cum să conduci dialogul cu moluştele

Posted in Drepturi individuale, Paşaport şi paşaportare, Scatoalce de Stat, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2012/05/31

(urmare din numărul trecut)

Dragă Florica,

În scrisoarea precedentă, am încercat să îţi sugerez diferenţa fundamentală între felul în care ne autopercepem şi felul în care suntem percepuţi de către gardienii noştri. Desigur, noi suntem aceiaşi şi avem aceleaşi drepturi fundamentale, fie că avem sau nu buletin. Iar în ţările în care trăim, aşa şi suntem percepuţi de către autorităţi: eu≡eu. Drepturile negative se cer respectate chiar şi în lipsa buletinului. Mai problematic de înţeles e pentru mînuitorii noştri de pulan, pentru că ei au rămas prizonieri ai aceleiaşi mentalităţi de lagăr de concentrare, unde toate drepturie sunt pozitive, sau, mai rău, privilegii (categorie şi mai slabă). Pentru ei, eu-cu-buletin≠eu-fără-buletin. Pentru ei, eu-fără-buletin=nimeni. Să lămurim întîi ce înseamnă drepturi fundamentale negative.

Drepturile fundamentale negative sunt cele faţă de care statul nu are nicio legitimitate în a le tulbura, pentru că ele nu izvorăsc de la stat, ci din însăşi fiinţa noastră. Pentru a le restrînge (de regulă temporar), e nevoie întotdeauna de o decizie judecătorească sau de o lege specială. În baza drepturilor negative, statul există pentru că cetăţeanul există. Niciodată invers. Drepturile negative se consideră de la sine înţelese, iar exercitarea lor nu poate fi contestată decît dacă există proba contrarie. Dreptul la identitate, dreptul de vot, dreptul la viaţă, dreptul la cetăţenie sunt drepturi negative. Lipsa unui document de identitate la scrutin nu reprezintă o probă contrarie. Lipsa unei probe contrarii nu poate împiedica titularul să îşi exercite dreptul în cauză. Dacă nu ar fi aşa, ar trebui să mergem la MAI să ne reînoim pînă şi autorizaţia de respiraţie pulmonară.

Din dialogul ipotetic pe care îl voi ţese mai jos, vei deduce că, în cazul drepturilor politice (drepturi negative) legislaţia este dreaptă şi foarte coerentă axiologic. Cu excepţia tocmai a normelor de aplicare a legii de organizare a alegerilor. Cu ele şi cu capsomania aferentă vei avea de luptat la consulat. De fapt numai cu atributul:”…în termenul de valabilitate…”, dintr-o pîrlită definiţie a actului de identitate.

OK. Ne închipuim că ai ajuns la masa comisiei de votare şi prezinţi paşaportul expirat.

[ei] -Nu se poate.
[tu] -De ce? CNP nu mi s-a schimbat între timp.
[ei] -Nu se poate, că aşa scrie la lege.
[tu] -Cine votează la alegerile generale? Cetăţenii români, da? Din paşaport rezultă că sunt cetăţean român.
[ei] -De unde ştim noi că nu aţi renunţat la cetăţenie între timp?
[tu] -Din Monitorul Oficial. Sunt acolo listaţi toţi cetăţenii care au renunţat la cetăţenie. Eu nu figurez acolo. Dacă îmi arătaţi că eu nu mai sunt cetăţean român, atunci renunţ. Puteţi? Aveţi Dovada?
[ei] -Fugi doamnă de-aici! Cine stă să caute acum?
[tu] -Dacă nu puteţi demonstra că nu aş fi cetăţean român, atunci trebuie să mă lăsaţi să votez. pentru că dreptul de vot este un drept fundamental negativ. Eu aş putea să vă dau o palmă şi aş avea scuza că nu am ştiut că sunteţi om, ci robot, deoarece nu aveţi nici măcar ecuson din care să deduc că aţi fi un om cu drepturi fundamentale.
[ei] -Dar aşa scrie la lege.
[tu] -Legea e neconstituţională. Cetăţenia este un drept imprescriptibil. Punînd condiţia de valabilitate temporală, legea acreditează ideea că cetăţenia ar fi un drept prescriptibil. Este sigur neconstituţională. Şi scoţi un carton pe care ai printat cu litere mari:

CAPITOLUL IV
Dovada cetăţeniei române
Art. 22
(1) Dovada cetăţeniei române se face cu cartea de identitate sau, după caz, cu buletinul de identitate, paşaportul ori cu certificatul prevăzut la art. 20 alin. (4).

[tu] -Aşadar, nu se pomeneşte în lege despre vreun termen de valabilitate. Nici pentru buletin nici pentru cetăţenie. Sunteţi abuzivi. Şi scoţi următorul carton:

CAPITOLUL IV
Art. 23
În caz de nevoie misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României eliberează, la cerere, dovezi de cetăţenie pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate.

[tu] -Intră în obligaţia dv. să îmi eliberaţi dovada cetăţeniei, pentru a vota.
[ei] -Dar dumneavoastră aveţi obligaţia de a vă înoi documentele de identitate în timp util.
[tu] -Înoirea documentelor de identitate nu este obligaţie cetăţenească. Obligaţie cetăţenească, cel puţin moral, este să votez, iar dv. nu mă lăsaţi. Dv. sunteţi aici să rezolvaţi probleme sau să îmi faceţi probleme?
[ei] -Dar nu sunteţi în regulă.
[tu] -Mie, cînd stă să îmi expire permisul de conducere, sunt anunţată prin poştă cu trei săptămîni înainte. Nu e treaba mea să citesc termene de valabilitate. V-am trimis un mail în luna cutare la data cutare. Aveţi linia directă securizată cu MAI. Aveaţi datele mele personale şi puteaţi căuta şi singuri cînd îmi expiră paşaportul. De ce nu m-aţi anunţat? Cum să tragi fără somaţie? E ca şi cum m-ai condamna în contumacie, fără măcar să îmi trimiţi o citaţie. Stat de drept e România?
[ei] -Nu se poate domne! Nu există o lege pentru aşa ceva. Cum să ştim care pe unde stă?
[tu] -Înseamnă că staţi degeaba pe aici.
[ei] -Te dau afară!
[tu] -Ha! Atunci dă-mi şi o motivaţie, o sentinţă judecătorească prin care să îmi arăţi de ce nu mă laşi să votez. Te previn că intri pe terenul penal. (Şi arăţi următorul carton:)

Titlul IX – INFRACTIUNI ELECTORALE
Art. 385 Impiedicarea exercitarii drepturilor electorale
(1) Impiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercitiu al dreptului de a alege sau de a fi ales, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.

Articolul 385 este foarte inclusiv. Nu sunt exceptaţi nici măcar membrii comisiei de votare.
E drept, ei îţi pot opune art. 387:

Art. 387 Frauda la vot
(1) Fapta persoanei care voteaza:
a) fara a avea acest drept;

Ce observăm: dreptul de vot nu trebuie demonstrat de către tine, ci trebuie contestat de către ei. Lipsa sau expirarea actului de identitate nu înseamnă că nu ai dreptul de vot, deoarece la art. 36 din Constituţie, reluat în Codul Penal la art. 385(2) specifică clar cine nu are dreptul să voteze. Tu nu te încadrezi acolo. Şi chiar dacă te-ai încadra, sarcina probei cade la ei, nu la tine. Mai mult, a nega dreptul de vot cuiva doar pentru că are buletinul expirat înseamnă că în mod pervers, documentul de identitate reprezintă autorizaţie de cetăţean. Cetăţenia şi drepturile politice derivate din ea, nu trebuie autorizate. Ele sunt în fiinţa ta, iar nu în paşaport. Ei te consideră o carapace cînd tu eşti miez.

După cum vezi, dragă Florica, ai toate atuurile să îi bagi în aporie. Nu tu eşti în culpă ci moluştele consulare ce acceptă cu seninătate nedreptăţile.

Dacă ai nelămuriri, îţi stau la dispoziţie. În scrisoarea următoare vom vorbi despre false similitudini şi false argumente împotrivă, precum şi despre cum se combat ele.

(va urma)

(EDIT)
Bibliografie
*** Legea 21/1991 – a cetăţeniei, republicată.
*** Codul Penal 2009, art. 385, 386, 387

Anunțuri

● Scrisori către Florica (I) – Existăm prin graţia MAI

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/05/30

Dragă Florica,

Aşa cum ţi-am promis, îţi fac instructajul de contraofensivă cetăţenească. Îndeplineşti toate condiţiile „de eligibilitate”: ai fost snopită în bătaie de către minerii şefului de lagăr, provii din clubul fumătorilor de Carpaţi, ai fost nevoită să pleci în bejenie, ţi-ai recîştigat pas cu pas demnitatea pe alte meleaguri, ţi-ai luat propriile diplome pe merit, ţi-ai făcut propriul rost, fără vreun ajutor de la vreun stat. De un singur lucru nu ai scăpat: de insecuritatea juridică, de sila produsă de gardieni la înoirea blestematului paşaport românesc.

Este o ocazie perfectă pentru a le scoate pe nas aroganţa şi mentalitatea de vătaf. Pentru început, să luăm aminte la un text scurt, extras din opera prietenului şi profesorului meu, petrileanul ID Sîrbu:

Ca principiu, avem trei mijloace simple. Unu: găsirea sau inventarea păcatului originar, fiecare om să fie sau să devină un păcătos ce se ascunde sau un criminal, complice al nostru, pe care noi îl ascundem, deocamdată. Doi: fiecare cetăţean, de la cel mai umil portar până la cel mai înfumurat ministru, trebuie să aibă, cum zice poporul, „un coi în gaj la stăpânire”… Din aceste metode derivă cel de-al treilea principiu, care de fapt e o concluzie: tot ce primesc aceşti constructori de viaţă nouă să fie considerat un dar al mărinimiei noastre. Un dar, nu un drept! Să ne fie recunoscători că se nasc, că învaţă, că pot intra în câmpul muncii; să considere orice examen sau avansare o răsplată, un favor: buletinul, diploma, apartamentul, carnetul de partid, toate acestea sunt favoruri pe care li le acordăm cât timp se poartă bine cu noi, cu sistemul nostru, îi lăsăm să fure, să mintă, să călătorească, să aibă diplome şi decoraţii: toate acestea nu fiindcă le merită, ci fiindcă suntem noi generoşi cu ei. Până şi pensia, şi locul de veci, şi scândura pentru coşciug să fie obţinute ca un favor, ca un semn al grijii noastre paterne. Dar – peste acest imens cer de bunuri şi uşurări posibile – trebuie să rămână înscrisă, în carnea fiecărui cetăţean, teama că oricine poate fi oricând schimbat, mazilit sau arestat, pentru orişice, şi condamnat la orişicât. Toate aceste întimorări sunt studiate ştiinţific de către nişte inteligenţe ce văd mult dincolo de Marx, dincolo chiar de visele urmaşilor săi întru teroare şi nouă ordine…

Tu nu mai ai niciun coi în gaj la stăpînire. Eşti liberă. Niciun ţîfnos de la consulat nu îşi mai poate bate joc de tine. E rîndul tău să îi bagi în rahat.

Cum? Te duci cu fruntea sus şi cu paşaportul expirat, să votezi pentru alegerile generale. Desigur, te vor refuza. Iar de aici încolo, începe distracţia propriu-zisă.

Prima acţiune va fi să trimiţi la consulat un mail cu datele personale pe bune (numele vîrsta, adresa, eventual numărul de telefon). Spui acolo că vrei să participi la alegeri. Probabil nu îţi vor răspunde. Dacă îţi vor răspunde, va fi doar un extras din normele legale de organizare a alegerilor. Vei vedea mai jos, mailul este util la băgarea lor în corzi. De aceea, e bine să îl trimiţi cu confirmare de primire. Chiar dacă nu primeşti confirmarea, printezi mailul şi îl pui la dosar.

În ziua de votare, iei cu tine următoarele documente: certificatul de naştere, permisul de conducere sau vreun certificat SSN american, certificatul de căsătorie (copie), buletinul de identitate (chiar şi expirat). Dacă nu ai paşaport CRDS (cetăţean român cu domiciliul în străinătate), poţi merge cu buletinul în original. Dacă ai paşaport CRDS, atunci, poţi merge cu o fotocopie după buletinul anulat. Nu e bătut în cuie, dar e necesar să ai cel puţin un document cu CNP înscris pe el.

Intri şi ceri cu seninătate buletinele de vot. Te vor refuza. Îţi voi lista toate posibilele lor argumente. La toate vei avea cîte un răspuns ce îi va înebuni.

(va urma)

● Proiectul MAI de modificare a normelor de organizare a alegerilor

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/05/27

Pînă pe 3 iunie, pe saitul MAI, proiectul de modificare a organizării alegerilor stă în dezbatere publică. Am trimis sugestiile mele:

–– Original Message ––
From: Marius
To: legislatie[la]mai.gov.ro
Sent: Sunday, May 27, 2012 1:00 AM
Subject: Acte normative in vederea eliminarii cartii de alegator

Stimaţi domni,
Apreciez tentativa dumneavoastră de eliminare a cărţii de alegător din procedura de identificare a persoanei la urne. În acelaşi timp, pentru a îndrepta statul de drept, sunt unul dintre adepţii simplificării identificării alegătorului la scrutin. În acest sens, sunt împotriva condiţionăriiexercitării dreptului de vot de prezenţa numai a anumitor înscrisuri de identificare (buletin de identitate, paşaport etc.) şi numai în termenul de valabilitate. Este o procedură prea restrictivă, ce se întoarce împotriva democraţiei.Ceea ce vă propun este să normaţi şi soluţii alternative (inclusiv poliţieneşti) de identificare a persoanei, în cazul lipsei unor înscrisuri în termenul de valabilitate (voi detalia mai jos). Motivul este de bun simţ, şi se bazează pe următoarele axiome:

1) Statul există pentru că cetăţeanul există. Statul nu are voie a împiedica exercitarea unui drept fundamental individual, care stă tocmai la baza legitimităţii statului.
2) La alegeri participă cetăţeni, iar nu acte de identitate. Doar cetăţeanul trebuie să fie unic. Nu şi felul în care se identifică.
3) Dreptul de vot este un drept fundamental negativ, ce nu poate fi îngrădit pe căi administrative, altfel decît în baza unei decizii judecătoreşti.
4) Nu există un cetăţeanu cu două CNP, şi nu există un CNP atribuit mai mult de unuia din cetăţeni.
Consecinţa directă a celor patru axiome, este că un act de identitate expirat, ca de altfel, orice document asimilabil documentului de identitate (sau combinaţia dintre un document valabil şi unul expirat ) sunt obligatoriu a fi luate în seamă de către comisia de votare.
Expirarea unui document de identitate nu reprezintă nesocotirea unei obligaţii cetăţeneşti, şi nici o faptă suficient de gravă cît să împiedice exercitarea unui drept fundamental negativ, precum dreptul de vot.
Nu cetăţeanul este dator să probeze cu documente tari identitatea proprie, ci autorităţile statului sunt chemate să îl contrazică, numai dacă cetăţeanul ridică suspiciuni de uzurpare de identitate. În acest sens, este esenţial ca autorităţile statului să îşi pregătească infrastructura de probare a contrariului. Lipsa ei înseamnă, în mod obligatoriu şi necesar, că cetăţeanul afirmă adevărul prezentînd document(e) de identitate expirat(e).
Vă previn, folosirea unui document de identitate expirat nu reprezintă o faptă penală, şi nu poate împiedica alegătorul să voteze, întrucît, documentul expirat nu devine legalmente nul, atîta timp cît nu are un document succesor. Numai documentul despre care autorităţile statului pot demonstra că este nul devine nul.  Pînă atunci, nimeni nu are dreptul de a tulbura exercitarea dreptului de vot. Aşa se explică de ce Codul Penal se referă NUMAI la documente de identitate nule. Niciodată la documente de identitate expirate.
Studiind legislaţia conexă, am constatat o mare coerenţă doctrinară, care vine în sprijinul celor susţinute de mine, privind necesitatea relaxării identificării persoanei la scrutin.

Astfel, legea 21/1991 a cetăţeniei (republicată), la capitolul dovada cetăţeniei, nu pomeneşte nimic despre termenul de valabilitate al documentelor de atestare a cetăţeniei.

De asemeni, în temeiul articolelor 20, 21 şi 53 din Constituţie, autorităţile statului sunt datoare să emită o motivaţie scrisă, cu valoare de sentinţă judecătorească, în eventualitatea în care îi refuză cetăţeanului exercitarea dreptului de vot.

Aşadar, un eventual act normativ prin care s-ar menţine sau s-ar restrînge gama de soluţii la identificarea electorului, devine în mod automat neconstituţional. Şi voi avea grijă ca el să ajungă într-un fel sau altul pe masa Curţii Constituţionale.În aceeaşi generos spirit, Codul Penal, la articolul 385, prevede:

Titlul IX – INFRACTIUNI ELECTORALE

Art. 385 Impiedicarea exercitarii drepturilor electorale
(1) Impiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercitiu al dreptului de a alege sau de a fi ales, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.

Aşadar, într-un mod foarte inclusiv, fără vreo excepţie, tulburarea exercitării dreptului de vot este faptă penală. Codul Penal nu asigură imunitate membrilor comisiei de votare, ceea ce îl îndreptăţeşte pe orice cetăţean să facă plîngere penală  împotriva şefului comisiei de votare. Eu însumi le recomand tuturor cunoscuţilor şi necunoscuţilor să meargă la secţia de votare cu buletinul expirat (şi cu înscrisuri complementare), apoi să lupte pentru restaurarea dreptului său de vot, fie şi pe cale judecătorească.În consecinţă, stimaţi domni, prin diversificarea procedurii de identificare a cetăţeanului, sunteţi datori să facilitaţi accesul la exercitarea dreptului de vot, atît pentru a face din România un stat de drept, cît şi pentru a nu vă trezi cu o avalanşă de procese la CEDO. Procese pentru care aţi avea răspunderea directă.

Vă pot arăta căi alternative. De pildă, secţiile de votare sunt păzite de jandarmi, persoane care au acces la baza de date de evidenţă a populaţiei. Oricine se va fi prezentat la secţia de votare cu documente incomplete (certificat de naştere) şi/sau expirate (carte de identitate, permis de conducere etc.) va putea fi sprijinit de un jandarm întru afirmarea şi validarea propriei identităţi.Eventualele fraude oricum sunt fapte penale, iar direct răspunzător pentru ele este doar cetăţeanul care ar abuza. Cu alte cuvinte, nu are niciun rost să supra-protejaţi statul în dauna cetăţeanului.

Cu speranţa că veţi gîndi noile norme în spiritul drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, vă urez succes. Dacă doriţi şi alte detalii pentru soluţii alternative, vă pot oferi cîte doriţi. Nu sunt originale. Ele se aplică demult în Japonia.

Cu stimă,

Marius Mistreţu

Hiroşima

Despre energia geotermală şi campania pentru alegerile locale

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/05/23

Ascult la B1TV că nici nu se descoperi bine zăcămîntul de apă termală din apropierea Bucureştilor că se şi găsiră candidaţi la primărie, care să proclame că acolo se află gigacaloria pe de-a moaca.

Încerc să temperez entuziasmul, pînă nu prind de ştire ecologarii. Ăştia ar fi în stare să pună în mişcare un întreg arsenal pentru a prosti lumea cu viziunea lor idilică, deloc inginerească, despre resursele planetei.

Apa termală nu este o resursă inepuizabilă. Întocmai ca alte zăcăminte, are limite de volum. Din zăcămintele de apă termală nu se poate extrage oricît fără ca însăşi rezistenţa substratului să sufere, sau fără ca zăcămîntul să se epuizeze. De aceea, de pildă, în Japonia, unde, dacă te străduieşti, poţi da de apă termală şi în propria curte, extracţia este reglementată drastic. Autorizaţia de extracţie prevede şi diametrul maxim admisibil pentru conducta de extracţie, şi numărul maxim de întreprinzători pe kilometrul pătrat. În unele zone, zăcămintele de apă termală fac parte din rezervaţii geologice. De acolo nu se extrage.

Mineralizaţia apei termale poate fi mai mare decît a apei de puţ. Ceea ce pune probleme mai mari de coroziune şi scumpeşte distribuţia. Ele pot fi mai mici dacă se interpun schimbătoare de căldură, însă asta limitează în jos condiţiile de temperatură ale agentului primar. E iutil să foloseşti apă termală de 35-40 de grade pentru încălzirea la distanţă. Pînă la consumator, ajunge apă călîie spre rece chiar şi fără schimbător. Şi dacă îi mai pui şi un schimbător de căldură (pentru a iftini reţeaua de distribuţie), vei avea nevoie de apă de cel puţin 80 de grade la sursă.Ceea ce oricum cere debite mari, mult mai mari ca cele actuale, din reţelele RADET (105 grade la sursă).

În concluzie, dacă îl auziţi pe vreun Virinel că vă promite gigacalorie la preţ de milicalorie, să ştiţi că mănîncă borş.

◎ Eclipsă parţială

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/05/21

Această prezentare necesită JavaScript.

● Evidenţa populaţiei ca agent de fraudă electorală

Prin 1990 sau 1991, un unchi, colonel de securitate, proaspăt pensionat, mi-a venit cu o propunere. S-a oferit să îmi medieze obţinerea unui paşaport turistic românesc, fără să fie nevoie de prezenţa mea la ghişeu. În schimb, în baza paşaportului meu, el a ridicat cei 500 de dolari cît era atunci raţia de valută pentru populaţie. La paritatea oficială, mult mai ieftină decît pe piaţa neagră.

Observăm astfel cum, funcţionari ai statului tranzacţionează în folos propriu, servicii pe care statul este dator să le presteze necondiţionat.

Observăm că reţelele de fraudă se prelungesc şi dincolo de viaţa activă „în serviciul cetăţeanului”.

Tocmai am citit cum merge frauda electorală în zilele noastre, în anul 2012. Citez din Jurnalul:

(…)…pregătirile pentru campanie demarează cu multe luni înainte de startul oficial. Se trece din vreme la un inventar al actelor de identitate expirate sau pe cale să expire.Toate acestea sunt înnoite pe cheltuiala echipei de candidaţi care se află la putere. Titularii îşi primesc documentele înapoi doar în ziua de votare, mai precis în drum spre locul unde urmează să voteze şi unde sunt duşi cu maşina de cei care le-au ţinut actele zălog.(…)

Aşadar, nu s-a schimbat nimic în metoda de colonizare a statului de către funcţionarii săi. Ea rămîne în paradigma: Îţi fac, îmi dai.

Vă daţi seama că interesul colonialiştilor de partid şi de stat este să facă procedura de eliberare a actelor de identitate cît mai greoaie şi mai restrictivă. De asemeni, să restricţioneze procedura de identificare a persoanei la scrutin, cît mai sever. Dar nu pentru a apăra statul de găinari, ci pentru a folosi instituţiile statului întru fraudă.
Iată un motiv în plus pentru ca CCR să caseze orice referinţă normativă la termenul de valabilitate a documentelor de identitate. Aştept de la PDL să atace normele de organizare a alegerilor, în sensul relaxării identificării persoanei. Acum PDL e în opoziţie. Nu ar mai avea nicio scuză în raţionalizarea trădării cetăţeanului în folosul aranjamentelor de culise.

★ Asociaţia Ad Astra – Comunicat privind plagiatul

Posted in Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2012/05/13

Am primit de la Gabriel Preda, un mail cu linkul către un comunicat al Asociaţiei cercetătorilor români Ad Astra, cu rugămintea de a-l difuza. O fac cu plăcere. Am mai făcut-o şi cu altă ocazie. Cred că e util ca cei ce încă nu au avut prilejul să reflecteze asupra gravităţii infracţiunii de plagiat, să o facă de acum încolo.

Întrucît comunicatul este un document de interes public, îmi permit a-l copia integral. (Sper să nu fiu acuzat de plagiat. 🙂 )

Comunicat privind plagiatul

Plagiatul – una dintre cele mai grave incalcari ale eticii in cercetare si educatie – este in aceste zile in fruntea agendei publice din Romania. Aceasta grava problema a mediului academic autohton a fost tratata cu discretie pana acum, si tocmai de aceea consideram ca atentia critica ce i se acorda din partea presei si a societatii civile este benefica. Consideram ca acest tip de presiune publica trebuie sa conduca in cele din urma la interzicerea juridica a accesului la functii publice de inalt nivel (ministere, parlament, primarii, ambasade etc.) a oricarei persoane dovedite de plagiat.
Nu trebuie sa uitam ca acest tip de infractiune a determinat recent demisia unor inalti demnitari publici din unele state ale Uniunii Europene, precum ministrul german al apararii Karl-Theodor zu Guttenberg sau Presedintele maghiar Pal Schmitt. Consideram ca este esential ca si in Romania orice inalt demnitar public dovedit ca plagiator sa fie demis in mod imediat, iar gradul (titlul) didactic (universitar) sa ii fie in mod automat retras. Credibilitatea Romaniei pe plan extern depinde de faptul ca oficialii de rang inalt ai Statului sunt ireprosabili din acest punct de vedere.

Aceasta exigenta este cu atat mai imperioasa cu cat in joc este Ministerul Educatiei si Cercetarii. Ne exprimam astfel in chip neechivoc pozitia de principiu ca portofoliul Educatiei nu poate fi ocupat de o persoana dovedita de plagiat si, in general, de frauda profesionala, niciun alt considerent neputand justifica ocuparea unei functii publice de catre o asemenea persoana. Nerespectarea acestui principiu este extrem de nociva atat pentru universitari, elevi si studenti, nemijlocit, cat si pentru intreaga societate. Indiferent de conjunctura sau culoarea politica, solicitam in chip ferm autoritatilor abilitate sa demita orice inalt demnitar dovedit de plagiat si sa nu nominalizeze pentru inalte functii publice persoane asupra carora planeaza suspiciuni de acest tip.

Totodata, potrivit L. 206/2004, modificata si completata prin O.G.28/2011, Consiliul National de Etica a Cercetarii Stiintifice, Dezvoltarii Tehnologice si Inovarii (CNECSDTI) este singura instanta ce stabileste chip definitiv daca o persoana se face vinovata de plagiat. Consideram ca, in prezent, aceasta instanta are deplina competenta tehnica si independenta academica in judecata. Sustinem ferm ca independenta CNECSDTI trebuie respectata si in viitor si ca orice imixtiune sau presiune din partea politicului asupra activitatii acestei instante academice trebuie denuntata ca fiind nefasta. Data fiind abundenta cazurilor de plagiat din mediul academic romanesc, credem de asemenea ca orice masuri de sporire a capacitatii tehnice a CNECSDTI sunt binevenite.

Subliniem totodata ca difuzarea probelor care indica plagiatul reprezinta un element esential pentru constientizarea publica a gravitatii acestei infractiuni intelectuale. Totusi, consideram ca posesorii probelor care indica plagiatul trebuie sa le inainteze instantei potrivite (CNECSDTI, de exemplu) inainte de dezvaluirea lor in spatiul public.

Asociatia Ad Astra

Posted by Octavian Voiculescu

12/05/12

◎ Ninoshima – (III)

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/05/11

(continuare din numărul trecut)

Coborîm…

Ajungem pe o mică platformă amenajată cu instalaţii de joacă. Privim către Taoshima. Un monstru marin aluneca spre nord în lumina piezişă…

(ilizibil)taka-maru. Un petrolier de vreo 200m lungime. După cum (nu) vălureşte, pare tractat. (am descoperit în alt cadru remorcherul)

Apele Hiroşimei au fost mult timp prea puţin adînci pentru a permite accesul navelor mari. Pe la 1880, prefectul Senda a iniţiat planul de amenajare portuară. Pînă atunci, navele mari erau nevoite să tragă mai departe, iar încărcătura să fie transbordată pe vase mici pînă la Hiroşima. Linia ferată Sanyo nu se lungise încă.

Zis şi făcut. Grindul de la nord de Ujina a fost lungit pînă la contactul cu  insuliţa. Apele au fost dragate. Lucrul la „terraformare” avansa încet, deoarece se lucra numai în orele de reflux.  Pescarii din zonă s-au opus constant proiectului. Uneori se mai terminau banii. Prefectul acoperea bugetul şi din buzunarele propri. În 1889 însă, limba de uscat a fost gata. Costul s-a ridicat la 300.000 yen (cca 60 ml.USD din zilele noastre). Locuitorii şi-au exprimat recunoştinţa, postmortem, botezînd unul din cartiere, Senda-machi.

Actualul port de pasageri este niţel mai la vest de cel vechi. Iar cel de containere (la extremitatea vestică a grindului), nu are mai mult de 20 de ani. Din construcţiile vechi nu a mai rămas decît clădirea căpităniei.

Una din marile companii de construcţii de platforme de uscat, peri-litorale, este PentaOcean (pe japoneză Goyoo) cu sediul în Hiroşima. Ea a construit şi platforma terminalului de containere de la Agigea. Proiectul data de pe vremea cînd Traian Băsescu era secretar de stat. A fost finalizat, în prima fază, în anul 2003, cînd noua platformă de uscat a fost populată cu primele macarale de chei.

Aşadar, pe lîngă că la Constanţa a fost construit primul terminal modern de containere din Marea Neagră, lui Traian Băsescu îi datorăm şi extinderea ariei de uscat a României. Ca să nu mai zic de extinderea ariei marine, în primul mandat prezidenţial.

Dar, să revenim. Decenii la rînd, locuitorii Ninoshimei s-au îndeletnicit şi cu excavarea nisipului marin. Pentru construcţii. După cutremurul din Kobe-Osaka-Awajishima, din 17 ianuarie 1995, cînd structuri solide s-au prăbuşit, două învăţăminte au fost trase. Structurile de oţel construite din grinzi subţiri (şi multe), rezistă mai bine, deoarece cele groase (şi puţine) se rup urît. Cea de-a doua învăţătură a fost citită în structurile de beton, unde s-a observat că sarea din nisipul marin corodează armătura şi şubrezeşte clădirile. Deşi normele de calitate pentru nisipul marin erau drastice, nu a fost chip să fie respectate. Din 1997, o lege interzice  definitiv dragarea cu scop extractiv. Atît pentru siguranţa în construcţii, cît şi pentru conservarea circulaţiei actuale a curenţilor mareici în Marea Seto, pentru a nu strica ariile de sedimentare naturală, în folosul fondului piscicol.

Cînd am fost acolo, în vecinătata micului port Ninoshima, erau trei utilaje de dragare, dar numai pentru ajustarea profilului submarin stricat de aluviuni.

Odată cu legea ce interzice folosirea nisipului şi pietrişului marin în construcţii, au rămas utilajele, multe încă neamortizate. O bună parte din micile companii de profil au falimentat. Cîteva îşi aveau sediul în Ninoshima.

Coborîm. Mîncăm de seară, întindem cortul şi, din lipsă de ocupaţie, adormim pe la ora opt. Ne trezim devreme. Ne înviorăm pe terenul de fotbal, tragem cîteva şuturi în minge, mîncăm, apoi, îi propun lui Tetsu să mai urcăm o dată pe Kofuji. Tetsu îmi mărturiseşte că nu mai corespund viziunii sale despre ieşirea în natură. Cred şi eu. Orice copil s-ar plictisi văzîndu-şi tatăl moşmondind pe lîngă un aparat foto şi gîfîind după 20 de minute de alergat pe teren, dar nu şi cînd urcă pe munte. Şi nici măcar un foc de tabără nu îi face.

Ne strîngem bagajul, iar pe la 6:30 o luăm din loc. Dăm roată tot în sensul acelor de ceasornic. Ajungem în vecinătatea şcolii.

Un monument  dedicat victimelor bombardamentului atomic. Alături, o placă explicativă.

Citez:

Pe 6 august 1945, la prima explozie nucleară din istoria umanităţii, într-o clipă, au rezultat două sute şi ceva de mii de morţi şi răniţi. Pe Ninoshima au fost transportaţi mulţi răniţi iradiaţi, însă, în lipsa unei minime îngrijiri, mulţi au murit. În acea învălmăşeală, mulţi au fost îngropaţi sumar.

În noiembrie 1971, în curtea gimnaziului, au fost dezgropate resturile a 517 victime, şi cenuşa a circa 100 de cadavre. Cîteva alte vestigii au fost descoperite.

În septembrie 1990, în cuptorul vechiului cremtaroriu pentru cai al armatei, a fost descoperită o cantitate de circa 300 de lopeţi de cenuşă umană.

În iulie 2004, în locul săpat în 1971, au mai fost găsite resturile a 85 de victime şi 65 de vestigii.

Resturile pămînteşti au fost duse în Parcul Păcii din Hiroşima şi depuse laolaltă cu celelalte rămăşiţe ale victimelor exploziei nucleare. Cele 65 de vestigii au fost încredinţate muzeului memorial.

Acuma, moartea colectivă e greu de asimilat de mintea umană. Cifrele distrag. Ne duc cu gîndul la statistică, la recorduri, la care e mai tare şi mai criminal. Nu ne putem da seama de grozăvie decît prin foraje înguste.

Unul din vestigiile găsite în anul 2004, era un nasture metalic, rămas de la o uniformă de gimnaziu. Avea gravate două ideograme: 内谷 (numele titularei). Aparţinuse mătuşii unuia din prietenii mei (cu care am şi călătorit de altfel în România). Fata era elevă de gimnaziu în oraş,  la data fatidică. Apartenenţa nasturelui a fost confirmată de fratele victimei (tatăl prietenului). Identificarea fost fără dubiu, deoarece fratele reţinuse aproape 60 de ani, o particularitate a uneia din ideograme. Gravată de mînă, ideograma avea una din trăsături terminată într-un fel care fratelui îi displăcea.

Povestea a fost transpusă într-un documentar difuzat de NHK în august 2004.

(sfîrşit)

● O vorbă despre migraţia parlamentară

Posted in Drepturi individuale, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/05/09

Ascult tot felul de baliverne pe marginea migraţiei parlamentare. Unii îi vor spînzuraţi pe „derutaţii” şi „şmenatorii” migratori, alţii susţin totala libertate de conştiinţă, iar vacarmul nu include principii, cum ar fi reprezentativitatea.

Dreptul de a migra cu conservarea mandatului şi cel de a migra cu pierderea mandatului, trebuie disjunse în funcţie de felul în care a fost ales reprezentantul. Mai exact, depinde de formula prin care a fost promovat în Parlament.

Astfel, deosebim două categorii mari şi late de reprezentanţi.

1) Reprezentanţii promovaţi prin vot uninominal.

2) Reprezentanţi promovaţi prin vot de listă.

Sistemul electoral mixt este de fapt o combinaţie de criterii de selecţie, însă, fiecare individ promovat în Parlament îşi conservă legitimitatea dată de criteriul de selecţie în baza căruia a fost promovat.

Care este diferenţa fundamentală între cele două sisteme electorale?

1) Votul uninominal reprezintă votul dat de Suveran persoanei fizice. Apartenenţa persoanei fizice la corporaţia politică este un element marginal.

2) Votul proporţional pe listă este votul dat de Suveran persoanei juridice, recte, partidului. Practic, pentru Suveran nu are importanţă pe cine trimite persoana juridică în Parlament.

Consecinţe

Un candidat promovat în baza votului dat persoanei fizice (uninominal) ARE dreptul de a migra de la un partid la altul, din moment ce Suveranul a investit-o cu încrederea sa. Apartenenţa persoanei fizice la un partid sau la altul, devine o chestiune secundară. Nu se poate invoca pierderea legitimităţii migrantului, din moment ce Suveranul a ales persoana fizică.

În oglindă, reprezentantul promovat în baza votului proporţional pe listă, odată ce a migrat, îşi pierde automat mandatul, întrucît, Suveranul nu a votat persoana fizică, ci persoana juridică. În cazul migraţiei, persoana juridică are dreptul de a-şi desemna un supleant pe fotoliul migrantului, care iese astfel din Parlament.

La sistemul mixt, consecinţele migraţiei vor fi cele date de felul în care a promovat reprezentantul. Dacă e „nominac”, are toată libertatea de a migra, fără să îşi piardă mandatul. Dacă e listac, nu mai are ce căuta în Parlament, urmînd a fi înlocuit de supleant.

E drept, pentru un minimum de echitate, în cazul reprezentării uninominale, întrucît Suveranul a ales o persoană, iar acea persoană şi-a schimbat locul în Parlament, tot Suveranul (nu partidul, nici Parlamentul) este cel în măsură să decidă dacă migrantul mai are legitimitate, sau nu, să îl reprezinte. În acest caz, procedura de chemare la vatră este imperios necesară şi ar trebui legiferată.

Desigur, procedura de chemare la vatră nu are sens în cazul reprezentării proporţionale prin vot pe listă. În schimb, se poate imagina o procedură de chemare la vatră a întregului partid, în cazurile grave, cum ar fi comportamentul neparlamentar al partidului. Ca de exemplu, greva parlamentară şi chiulul în masă.

Aşadar, lucrurile sunt simple. Rămîne ca şi sofiştii din CCR să înţeleagă mecanismul, precum şi disjuncţia dintre individ şi corporaţie.

★ Vicepreşedintelui PDL, dl. Teodor Baconschi

Posted in Drepturi individuale, Scatoalce de Stat, Soluţii alternative, Talanga de identitate by Marius Delaepicentru on 2012/05/07

Stimate domnule Teodor Baconschi – vicepreşedinte al Partidului Democrat-Liberal

Permiteţi-mi vă rog să încep printr-o observaţie privind raportul de participare a cetăţenilor la alegeri. Scăderea interesului cetăţenilor pentru alegeri este consecinţa firească a fortificaţiei de cartel, cu care egoistele partide parlamentare s-au înconjurat. Ştiţi desigur obiecţiile mele faţă de condiţia de 25.000 de membri la înfiinţarea partidelor, precum şi cea faţă de pragul electoral, în condiţiile votului uninominal.

Nu mă îndoiesc că ştiţi, partidele cartelate sunt interesate în reducerea participării cetăţenilor la scrutin, ţinînd seama de previzibilitatea comportamentală a „Suveranului” (strungărit legal)  întru suprareprezentarea parlamentară a partidelor din cartel. Aşa se explică inapetenţa lor şi chiar opoziţia făţişă faţă de votul la distanţă. Cele 3 milioane de potenţiali alegători prin corespondenţă, ar arunca în aer egoistele planuri de colonizare a statului.

De data aceasta însă, avînd în vedere noua ipostază a partidului pe care cu onoare îl viceprezidaţi, mă voi referi numai la o soluţie paliativă, de detaliu, pentru creşterea participării cetăţenilor la scrutin, dar cu consecinţe de ordin constituţional, ce vor limita pe viitor bătaia de joc a legiuitorului faţă de conceptul de cetăţean şi cetăţenie.

Concret, domnule Baconschi, vă propun să atacaţi la Curtea Constituţională OUG 95/2009, mai precis, definiţia actului de identitate, conform art. 1^1, paragraful (1)d):

d) act de identitate – cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori pasaportul diplomatic, pasaportul diplomatic electronic, pasaportul de serviciu, pasaportul de serviciu electronic, pasaportul simplu, pasaportul simplu electronic, pasaportul simplu temporar, titlul de calatorie, iar in cazul elevilor din scolile militare, carnetul de serviciu militar, valabile in ziua votarii.

(am subliniat partea neconstituţională).
 

Vă reamintesc circumstanţele în care s-a legiferat condiţia de valabilitate temporală a documentelor de identitate. În anul 2009  au fost două ordonanţe de guvern ce au reglementat procedura de vot. Una, la alegerile pentru Parlamentul European, cealaltă, la alegerile prezidenţiale. Ambele ordonanţe au fost emise de guvernul de coaliţie PDL-PSD-UDMR.  Am frunzărit similarele. În actele normative similare anterioare nu am găsit aberanta condiţie de valabilitate temporală, de unde deduc că, doctrinar, ea reprezintă viziunea socialistă asupra ontologiei dreptului. Numai în regimurile carcerale şi totalitare drepturile civile sunt privite, nespecific, ca drepturi pozitive.

Argument

Punînd condiţia valabilităţii temporale a actului de identitate, legiuitorul acreditează ideea că însăşi cetăţenia este ceva cu termen de valabilitate. Ceea ce intră în contradicţie flagrantă cu DUDO. Mai mult, legiuitorul ne spune implicit că cetăţeanul există pentru că statul există. Absurd! Puteţi reciti Legea 21/2001 – a cetăţeniei, la capitolul „Dovada cetăţeniei” şi veţi constata că legea nu conţine nicio referire la durata de valabilitate a documentelor de identitate.

Se poate obiecta că, vezi, Doamne!, cetăţeanul este dator să îşi citească zilnic buletinul de identitate, dimineaţa, la cafea, şi să îl schimbe în timp util. Este o obiecţie cinică. Puteţi răsfoi Constituţia. Nu veţi găsi nicăieri buletinul de identitate pe lista îndatoririlor cetăţeneşti. Şi chiar dacă ar fi, e nevoie de un act doveditor suplimentar, pe care statul este obligat să îl producă, dacă vrea să îi interzică cuiva un drept negativ. Interzicerea exercitării dreptului de vot numai pentru că buletinul a expirat între timp, încalcă dreptul constituţional la un proces echitabil.

Întrucît limitarea exercitării dreptului de vot (practic, chiar şi a existenţei individuale) reprezintă un act de maximă gravitate, ea trebuie făcută pe documente. Cu cît mai judecătoreşti, cu atît mai bine. Un document indispensabil pentru motivarea refuzului ar fi dovada că statul l-a anunţat pe titular că îi expiră actul de identitate. Eu însumi, cu 21 de zile înainte de expirarea buletinului de Hiroşima, primesc de la primărie o carte poştală-citaţie.  La o adică, dovada expediţiei poştale îmi este opozabilă.

Întrebare: se aplică în prezent vreo procedură legală de citare a titularului în preajma expirării buletinului de identitate?

Răspuns: NU!

Statul trage fără somaţie. Ca în lagărul de concentrare.

Aşadar nimeni nu îmi poate limita vreun drept negativ doar pentru că mi-ar fi expirat buletinul. Iar dreptul de vot este un drept negativ. Ca dovadă că se poate fără buletin, orice cetăţean japonez poate merge la scrutin cu mîna goală. Şi nu e vorba de cinste, ci de procedura de identificare, concepută în aşa fel, încît să prevină frauda, dar să apere şi dreptul Suveranului de a se exprima, nestingherit de legalisme tîmpe.

Cinicii de serviciu încearcă să motiveze că, vezi, Doamne!, documentul expirat ar fi nul. E-ro-nat!  Legea face disjucţia între document expirat şi document anulat. Legitimarea cu un document expirat nu este decît cel mult o contravenţie, în timp ce, legitimarea cu un document nul este faptă penală.

Dacă cinicii ar dori să fie consecvenţi cu ei înşişi, ar trebui ca oricine s-ar duce la secţia de votare cu un document expirat, să fie puşcăriabil. Ceea ce nu se petrece, pentru că documentul anulat are un succesor, în timp ce documentul expirat NU are un succesor.

Ţinînd seama că dreptul de vot este unul negativ, buletinul expirat trebuie în mod necesar a fi luat de bun, întrucît NU are un succesor. Dacă nu facem aşa, va rămîne larg deschis drumul către alte nelegiuiri, cum ar fi anularea dreptului la viaţă, în baza buletinului expirat.

Cînd electorul este refuzat să îşi exercite dreptul de vot doar pentru că are buletinul expirat, statul este dublu vinovat. O dată pentru că nu poate dovedi cu acte că electorul minte, şi încă o dată, pentru că nu îi dă nicio decizie judecătorească la mînă, prin care să îi motiveze refuzul.

Impact

Permanent, în ţară, într-un echilibru dinamic, sunt circa 450.000 de electori cu buletinul de identitate expirat. Mai sunt, în alte state, peste 1.000.000 de electori rezidenţi ce au (şi) paşaportul expirat. Dacă socotim o participare de 60% în ţară, şi 7% în străinătate, rezultă că, prin eliminarea prvederii neconstituţionale citate, resursele electorale ar spori, în termeni reali, cu 340.000 de cetăţeni.

Rugăminte

Stimate domnule Baconschi, sper că am fost convingător. Aş fi depus personal o contestaţie la Curtea Constituţională, însă Legislativul nu îmi permite, mie, cetăţean din (pardon!) pulime, să îmi cenzurez constituţional propriii aleşi, deşi e Constituţia noastră. Am încercat în cîteva rînduri la Avocatul Poporului, dar şi el, săracul, este pafarist la capitolul „drepturi cetăţeneşti”. Autoritatea Electorală Permanentă este la fel de încuiată, iar cea din cadrul MAE şi mai decerebrată.

Mă bizui pe solidele dumneavoastră cunoştinţe de teologie politică, avînd în vedere că disciplina în cauză se ocupă exact cu existenţa subiectului de drept. Cel puţin fiinţa politică din om este puternic ameninţată de strîmbăturile legale citate. În calitate de parte a Suveranului în serviciul căruia vă aflaţi, vă rog să iniţiaţi contestarea la Curtea Constituţională. Prevederea legală este caducă, însă potenţialul de nemernicie este acolo, în Legislativ şi în Executiv. Este foarte probabil ca socialistul Executiv, rezultat din acelaşi cartel politic,  să emită o reglementare la fel de limitativă. O rezoluţie din partea CCR ar zădărnici în avans o asemenea tentativă.

Pînă şi socialiştii trebuie să înţeleagă că statul există pentru că cetăţeanul există. Nimeni nu va mai îndrăzni, prin chichiţe gramaticale, să ne calce demnitatea în picioare.

Dacă aveţi nelămuriri de natură procedurală, vă rog, nu ezitaţi să mă întrebaţi. Vă pot oferi o motivare a CCR pe care am adaptat-o dreptului de vot. Vă pot oferi şi soluţii alternative, „neinvazive”, de identificare a electorului. Vă pot oferi chiar şi argumente din dreptul penal, prin care puteţi fortifica argumentaţia în faţa CCR.

Cu cele mai bune gînduri,

Marius Mistreţu – cîrciumar

Hiroşima

◎ Ninoshima – (II)

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/05/06

(continuare din numărul trecut)

Suntem în vîrful Aki-no-kofuji (278m). Facem un tur parţial de orizont, deoarece, spre vest, un copac ascunde priveliştea. Mai strică clişeul şi o linie electrică aeriană ce alimentează baliza terestră pentru traficul aerian. (În apropiere e vechiul aeroport din Hiroşima).

Spre nord, portul Ujina din Hiroşima.

Portul Ujina

În stînga se pot vedea două bazine închise. Sunt de fapt două viitoare parcele de uscat. Urmează a fi umplute cu pietriş şi cu moloz.
Oraşul continuă să se extindă. Acum 300 de ani, terenul inundabil se întindea încă patru kilometri mai spre nord. Treptat, uscatul a fost extins prin îndiguire. Însăşi porţiunea de vegetaţie din dreapta (partea cu farul roşu) acum 100 de ani era insula Moto-Ujina.

Un mic terminal de containere, alături de o a doua viitoare parcelă de uscat. Puţin mai la nord, o fabrică de ciment. Se poate vedea clar şi unul din cele cinci braţe ale rîului Ota.

Gorganul îndumbrăvit din partea stîngă este tot o fostă insuliţă, înghiţită de grindul în expansiune. Mai la sud de Ebayama (gorganul) se află o  insulă artificială, de formă aproximativ dreptunghiulară, ce ţine una din cele două platforme din oraş, ale concernului Mitsubishi Heavy Industry (MHI).  (Vom reveni mai jos)

Platforma Eba. Pînă în 1962, insula Eba a găzduit un şantier naval al MHI. Regresul construcţiilor navale a dus la reconfigurarea platformei pentru construcţii metalice de mare tonaj. Pe grindul vecin (cel cu hala albă), numit Kan’on,  se află o altă platformă de-a MHI, dar destinată construcţiei de utilaj chimic şi energetic.

Actualmente, pe platforma Eba  se construiesc module metalice pentru poduri, pentru coşuri de fum, precum şi macarale de mare tonaj. În special, macarale şi poduri rulante pentru containere.

13 din macaralele de la terminalul de containere Agigea au fost croite şi asamblate aici. Cînd a venit vremea să fie cărate în România, din motive de spaţiu, una dintre cele trei mari macarale de chei, a fost transportată demontată, iar două au fost puse erecte pe puntea vaporului. Cînd au făcut socoteli, inginerii şi-au dat seama că cele două agregate depăşesc cu 90cm gabaritul admis de podul de peste Bosfor.  Au cerut permisiunea ca, la trecerea prin strîmtoare, să mărească niţel pescajul vasului transportor, astfel încît să nu strice podul. Turcii nu au fost de acord (avînd şi experienţa petrolierului Independenţa). Pînă la urmă, inginerii nu au avut încotro, au tăiat sfîrcurile şi le-au sudat la Constanţa. Îmi zicea unul din ingineri: –„Ar fi fost păcat să stricăm podul de peste Bosfor, că şi p-ăla, tot noi l-am făcut”.

(Urmează un zoom-in)

În hala din imagine se confecţionează subansamble de avion pentru Boeing. 35% din corpul avioanelor Boeing se confecţionează în Japonia.

Terenurile construite în mare au un dezavantaj: cînd, prin natura procesului tehnologic, sunt neîndiguite (ca cel din imagine)  la cîte un taifun de toamnă, cînd şi mareea  e mai înaltă, sunt  inundate. Pe zidul uneia din clădirile de birouri de pe platforma MHI-Eba, există un răboj cu anul, numărul taifunului şi cota.  1,2m peste cota uscatului nu este o raritate.

Urmează o serie de fotografii în zoom-in.  Datorită aplatizării perspectivei, clădirile par înghesuite. Realitatea este ceva mai „rarefiată”.

În planul proxim se poate vedea terminalul de containere de pe grindul Ujina-Niho. În planul secund, pe grindul Yoshijima, o fabrică de ciment. Imediat în spatele ei, două antrepozite frigorifice. Pe braţ, mai în aval de pod, sunt pilonii noii căi ocolitoare a DN2. Cînd va fi gata, traficul de pe actualul DN2 e de aşteptat să scadă.

Am lăsat fotografiile la rezoluţie ceva mai mare. Cu două clicuri succesive, se pot mări. Fotografia de mai sus oglindeşte zona central-vestică a oraşului Hiroşima. În dreapta, între orele 2 şi 3, se poate vedea marcat cu un cerc negru, Domul Atomic. Pentru a vă da seama de aplatisarea perspectivei, ansamblul de locuinţe din spatele Domului se află la aproape 1Km depărtare relativă. Ansamblul din Motomachi a fost construit în 1957, într-o viziune le-corbusieră. Chiria este mică, dar întreţinerea faţadelor, plătită din  bani publici, costă imens. Acolo, infracţionalitatea este peste media oraşului. Se pare că arhitectura nu este nevinovată cînd vine vorba de accentuarea năravurilor rele.

Hiroşima – zona centrală. Podul din planul apropiat reprezintă noul DN2. În stînga, la ora 9, se poate vedea din nou Domul Atomic. Blocul albicios din porţiunea centrală (uşor stînga sus), este un hotel de lux. Terenul aparţine companiei telefonice NTT. Acolo, preţul unitar este cel mai mare din oraş.

↑ Zona central-estică a Hiroşimei.

 

↑ Aceeaşi zonă central-estică, ceva mai la est.  În planul apropiat, grindul Ujina. În planul secund, în dreapta, este un muncel numit Hijiyama, orientat nord-sud, înalt de vreo 40m, lung de 800m şi lat de maximum 400. Faţa lui vestică a fost rău pîrjolită la bombardamentul atomic. Actualmente, pe culmea sa se află un muzeu de artă contemporană, o bibliotecă de manga şi un centru de cercetare a efectelor radiaţiilor nucleare. În spatele silozului din centrul imaginii (de fapt un mare magazin universal) se află gara Hiroşima. Iar în planul terţ, pe faţa muntelui cu cupola aceea ţuguiată şi argintie, cartierul Hikari-machi. În era Edo, atît acolo, cît şi pe grindul Kan’on (din partea opusă a oraşului) trăiau cei dinafara sistemului de caste. Prejudecăţile despre cei încetăţeniţi abia la afîrşitul erei Edo, încă nu s-au şters cu totul. Însăşi, insula Etajima (la sud de Ninoshima) îşi trage numele de la aceeaşi categorie de locuitori dinafara sistemului de caste.

↑ Zona de est a Hiroşimei. Se vede în prim plan portul Ujina. Zona înverzită din planul secund este restul muncelului Hijiyama. Mai departe, pe coasta muntelui, o parte din cartierul Ushita. În centrul fotografiei, (mai mult în jumătatea dreaptă) se poate vedea acoperişul unei arene de baseball, construită recent, pe terenul achiziţionat de la compania feroviară JR. Arena veche, din vecinătatea Domului Atomic,  construită în anii 50 din subscripţie publică, este în curs de demolare. Proprietatea asupra terenului eliberat rămîne în litigiu. Cu atît mai încleştat, cu cît preţul unitar este acelaşi cu al celui de sub hotelul de lux.

Nu se vede în fotografie, dar cîteva zeci de hectare de teren din apropierea stadionului de baseball sunt în curs de sistematizare.

↑ În planul apropiat este fosta insulă Moto-ujina. Cam dincolo de linia de Shinkansen nu mai este Hiroşima, ci tîrgul Fuchu, din plasa Aki. În Fuchu îşi are sediul compania Mazda. O parte din liniile de fabricaţie sunt acolo, dar şi în oraşul Hiroşima. (v. poza de mai jos)

↑ Ougonzan Un muncel din fosta insulă Niho, înalt de 190m. În fundal, tîrgul Fuchu.

Muncelul are o prelungire lătăreaţă şi molcomă spre vest. Acum 70 de ani, erau grădini terasate. În spatele lui, pe un teren mlăştinos, erau grădini de lotus de rădăcină. Muncelul, între timp s-a împădurit, iar grădinile de lotus au fost transformate în arii rezidenţiale. De jur împrejurul muncelului, ariile rezidenţiale se extind în sus. La baza muncelului se poate vedea cea de a doua uzină de automobile Mazda-Ford. Dincoace de DN2 este o platformă de îmbarcare a produselor. Într-o fotografie de mai jos se va vedea şi sediul central al companiei.

↑ Iată acelaşi ansamblu văzut din partea opusă, de pe Ogonzan. În planul depărtat se vede şi Aki-no-kofuji de pe insula Ninoshima. Fotografia am tras-o în zorii zilei de 19 septembrie 2011.

 

↑ Iată şi sediul central al companiei Mazda. În planul secund, dincoace de DN2, aceeaşi imensă platformă de îmbarcare. Ceva mai în dreapta, un depozit de automobile supraetajat.

Şi cu aceasta, am încheiat lunga şi pe-săritea divagaţie despre Hiroşima văzută de pe insula Ninoshima.

În episodul următor vom reveni cu picioarele pe insulă.

(va urma)

 

◎ Ninoshima – (I)

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/05/05

Ninoshima este o insuliţă muscelos-păduroasă, aflată la mai puţin de un kilometru de limita sudică a oraşului Hiroşima. Numele său înseamnă Insula Asemănării, probabil de la principalul său muncel, numit Aki no kofuji – Micul-Fuji-al-Ţării-Aki (numele vechi al actualului judeţ Hiroşima). Forma este asemănătoare, dar scara, desigur, diferită. Kofuji nu are decît 278,1m înălţime. Suficient cît să dea numele unui cartier de-al Hiroşimei: Fujimi-cho (Fuji-vede).

Aria insulei nu depăşeşte 4 kilometri pătraţi. Pe circumferinţă se poate da o tură cu bicicleta în numai o oră. Doar pe jumătate din lungimea drumului litoral pot circula automobile.

Nu există niciun curs permanent de apă, ceea ce face agricultura aproape imposibilă. Doar cîteva grădini terasate pot fi văzute.

Populaţia actuală numără 1004 locuitori, majoritatea bătrîni. Sunt doar două pensiuni şi o coşmelie de cantină, botezată restaurant. Cîteva mici prăvălii sunt vizibile în preajma micului port de la vest, din zona populată mai intens.

Ninoshima aparţine administrativ de sectorul Sud al oraşului Hiroşima.  Are un post de poliţie şi un birou-capilar al primăriei de sector. Deţine o şcoală primară la baza unui promontoriu şi un gimnaziu ceva mai la nord, ambele pe partea estică, ceva mai slab populată.

Ninoshima a fost populată tîrziu, abia prin era Edo, odată cu extinderea fermelor de stridii. În era Meiji, pe Ninoshima a fost instalată o mică garnizoană de carantină pentru cai. A rămas de atunci hornul unui crematoriu de animale, în curs de ruinare. Eroziunea litorală a dus între timp la inundarea crematoriului. Fortificaţiile au fost în cea mai mare parte demolate, iar terenul, ocupat cu un azil de bătrîni şi cu un complex de tabere pentru copii: instalaţii de scaldă, parc de joacă, teren de fotbal, centru de instrucţie, bucătărie în aer liber şi colibe-dormitor.

Obişnuit să umblu pe alte coclauri, am descoperit tîrziu insula, deşi, din portul Ujina, cu feribotul, se fac numai 20 de minute. Mai mult durează manevrele de intrare şi ieşire în şi din port. În aprilie dădui o tură de recunoaştere. Ieri însă, traversarăm să rămînem peste noapte.  În cort.

Ieşim din port printre cele două faruri.

Farul roşu…

…şi farul alb.

Ajungem mintenaş la debarcaderul principal de pe Ninoshima. (mai e unul pe partea estică, dar la care feribotul nu trage decît de trei ori pe zi.)

Către vest, se vede insula Miyajima, pe care tocmai am „trădat-o”. Anul trecut pe vremea asta eram acolo.

Pornim la drum în sensul acelor de ceasornic (ocolim pe la nord).

Fojgăit de funamushi. Nişte cîrcăieci cu aspect de bărcuţă, de unde şi numele (insecta barcă). Seamănă la alergare cu gîndacii de bucătărie, ceea ce îi cam dă lui Tetsu o senzaţie de silă. Încerc să îl liniştesc. Sunt numai nişte „libărcuţe”. Nu muşcă. Doar fug.

Funamushi

Trecem pe lîngă hornul crematoriului de cai. (fotografia de mai jos am luat-o în expediţia de recunoaştere, de pe 1 aprilie)

Crematoriul de cai

Ajungem într-un mic golf. Mareea este joasă, ceea ce ne permite să observăm agregatele de stridii în cultură rezemată.

Trecem pe lîngă un cămin, probabil pentru personalul didactic al gimnaziului din vecinătate. Ne atrage privirea o statuie de bronz, uşor disproporţionată, înfăţişîndu-l pe Karl Juchheim, un fost prizonier neamţ. În primul război mondial, nu ştiu prin ce împrejurări, un grup de prizonieri au fost internaţi într-un mic lagăr pe insula Ninoshima.

Trebuie spus că în erele Meiji şi Taisho, militarii capturaţi de japonezi aveau un regim de semilibertate. Erau mai degrabă ostateci. Aveau dreptul de a-şi aduce familia în locul de detenţie, aveau voie să închirieze locuinţe, să se căsătorească, să îşi facă de lucru. Astfel, în războiul ruso-japonez din 1905, vreo 3000 de prizonieri ruşi au fost „cazaţi” în oraşul Matsuyama din insula Shikoku. Unii au rămas acolo definitiv. În Matsuyama există chiar şi un cimitir rusesc, bine întreţinut. În anumite zile, elevii locali merg  în grupuri organizate pentru a depune flori la morminte. Cimitirul este inclus în circuitele turistice.

În epoca statului totalitar din era Showa, însă, japonezii, pe cît de primitori fuseseă înainte, pe atît de cruzi au devenit.

De un tratament relaxat au avut parte şi prizonierii nemţi de pe insula Ninoshima. Karl Juchheim a putut astfel să îşi aplice „tehnologia” preparării Baumkuche. Şi astfel, dintr-un accident istoric, meniul japonezilor s-a îmbogăţit cu un nou produs alimentar.  Recunoştinţa a fost exprimată în bronz.  (fotografia am tras-o pe 1 aprilie 2012)

Trecem de clădirea gimnaziului, apoi de două mici instalaţii de dejghiocare a stridiilor şi ajungem în dreptul căminului de bătrîni. În spatele lui, complexul de care pomenii mai sus. Parcul este pustiu. E prea timpuriu pentru activităţi de vacanţă. Lăsăm bicicletele de izbelişte…

…mîncăm de prînz, apoi o luăm pe poteca de pe piciorul muntelui.

Cînd ajungem pe la jumătatea urcuşului, peisajul se deschide.

Vedere către est. Insula Taoshima (Toogeshima?) În fundal, se poate vedea vîrful Egezan (cca. 600m) dintre tîrgurile Yano şi Saka, din plasa Aki. În planul apropiat, culturi flotante de stridii.

Vedere către sud. Se poate vedea aşezarea de la port, precum şi cele două promontorii de la extremitatea sudică. În planul terţ, insula Etajima, considerabil mai mare, mai dendritică şi mai populată.

Un zoom-in pe aşezare. În ultimul plan se întrevede oraşul Ootake, cu a sa industrie chimică. Săptămîna trecută fu o explozie la o fabrică de adezivi a concernului Mitsui. Un operator de 22 de ani a murit.

Alt zoom-in către est. Aşezarea se numeşte numeşte Tennoo. Cupola din vale nu este a unei biserici, ci este una din clădirile unui parc de distracţii falimentar, numit Kure Portopia. Aşezarea aparţine oraşului Kure.

Ajungem în vîrf. Gata! Pot spune că, în sfîrşit, am urcat pe Fuji. E drept, un Fuji de interes local, dar care sigur nu dă boala de altitudine.

(va urma)

◎ De chichi

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/05/01

(Citeşte: cici.)

Pentru chichi 父 – tată, lucrurile sunt clare. Chichi are încă două homofone, însemnînd lapte şi respectiv ţîţă (aşadar, atribute femeieşti), dar cu care nu are nicio legătură.

Una din piste merge pe un generic ji (父)、 ce ar descrie generaţia/generaţiile din amonte. Astfel, oji (scris, în mod neunitar 叔父, 伯父, precum şi 小父, alt oji, dar în vorbirea cu un terţ mai în vîrstă)  înseamnă unchi. Dacă socotim, pentru bunic,  termenii ojii お爺, precum şi persiflantul  jijii 爺, totul este coerent. Se adaugă oyaji 親父, cu sensul de babacu’. Conversia în chichi este plauzibilă, ţinînd seama că unul din agenţii inovatori în lexic este limbajul copiilor.

Ca în cazul lui (o)too(san) お父さん. Pentru rădăcina to este acreditat te 手 – mînă. În limbajul copiilor, (o)tete, are  sensul de mînă/mîini. Din tete, s-a format toto, cu apelativul arhaic toto-san.  Nu e clară însă conversia lui tete în toto. Nu e clar însă cum a fost evitată homofonia cu toto (uneori taitai)  însemnînd, în limbajul copiilor, peşte. Dar dacă copiii au fost în stare să disjungă între: lapte, ţîţă şi tată, nu cred că a fost o problemă reală suprapunerea dintre tată şi peşte. Din toto-san s-a format tottsan, folosit şi în prezent în unele regiuni. Otoo-san, aşadar, a venit cumva firesc. În limbajul tineretului, contracţia e şi mai mare: oton şi respectiv okan.

În aval şi în colateral, însă, rudenia este destul de prost diferenţiată pe sexe . Pentru primii născuţi, ea există şi e veche:  ani 兄 – bade şi ane 姉 – lele, ţaţă, sunt prezente, însă pentru următorii născuţi, disjuncţia a apărut tîrziu. Nu mai departe, la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, otooto 弟 – frate mai mic putea fi şi soră mai mică, rădăcina oto neavînd nimic în comun cu sexul. Imooto 妹- soră mai mică,  a apărut ulterior, din contragerea lui imo-no-hito (întotdeauna, sora mai mică e mai simpatică). Pentru prîslea, deşi recent, şi probabil cu scop administrativ, a apărut suego 末子 folosit pentru ambele sexe. Însă e rar, şi numai explicativ, prezent în vorbirea curentă.

Deşi lipsesc vere!, prîsleo! şi nepoate!, observăm că termenii folosiţi în primul rînd ca apelative, şi parţial ca explicative, (dar nu neapărat administrative) sunt cam aceiaşi cu cei folosiţi în societatea rurală românească: bădiţă, leliţă, ţăţică, unchiule, mătuşico, moşule. Cu deosebirea că ei sunt încă vii, chiar şi în suburbiile marilor oraşe. Este unul din indiciile că societatea japoneză rămîne rurală în esenţa ei.

Pentru nepot de unchi, termenii sunt oiko şi meiko. Iar pentru nepot de bunic, mago 孫. Ultimul, ambisex. Nici disjuncţia oiko – meiko nu pare a fi prea veche, din moment ce cea între otooto- imooto este atît de recentă.
Pentru veri  – itoko, disjuncţia de sex nu s-a făcut nici pînă în ziua de azi. Doar în scris (従兄弟 şi respectiv 従姉妹), în special cu scop administrativ. De pronunţat se pronunţă însă la fel.

Se constată lipsa unui termen neaoş pentru fraţi. Probabil a existat, însă s-o fi pierdut. Există însă termeni sintetici, ca de plidă kyoodai 兄弟 folosit adesea şi pentru sexul femeiesc, deşi există shimai 姉妹 (ex: san-nin-shimai 三人姉妹 – trei surori). Kyoodai e folosit şi ca apelativ între fraţi sau între membrii aceleiaşi găşti. Însă, funcţional, pare mai degrabă un calc după termenul omolog din argoul american.

(va urma)

%d blogeri au apreciat asta: