Fără buletin

★ Despre chimismul postminier la Roşia Montană (VI)

Posted in Chestii, Soluţii alternative, Teste by Marius Delaepicentru on 2013/10/19

(urmare din numărul trecut)

Identificarăm în episodul trecut o serie de substanţe ce rezultă în procesul de extracţie şi în cel de detoxifiere, din care, cea mai mare parte sunt insolubile, iar ionul cheie este cel de calciu provenit din milionul de tone de var nestins ce va fi folosit în cei 16 ani. Menţinerea pH-ului din lac la valori mari asigură precipitarea elementelor toxice, dar nu integrală. Am identificat o posibilă acumulare de seleniu (şi probabil şi de telur), în supernatant. Tot la extracţie rezultă şi mici cantităţi de hidrogen seleniat, un produs volatil. Cît este în uzină nu este nicio problemă. Gazele trec oricum printr-un scrubăr de spălare. E de asemeni foarte probabil ca seleniul să se oxideze în timpul procesului de detoxifiere, dar asta nu rezolvă problema, deoarece seleniţii şi seleniaţii sunt în majoritate solubili.

Arsenul, de asemeni, va mai ridica probleme pe termen scurt şi mediu, deoarece oxidarea şi polimerizarea lui nu au loc spontan. E foarte probabil ca de la detoxifiere, o mare parte din arsen să rămînă tot sub formă de sulfură. Care, la concentraţia de saturaţie de 40mg/l, depăşeşte de o mie de ori concentraţia maximă admisibilă.

Prezenţa unor solubile quasipermanente, chiar dacă la concentraţii mici, în iaz, obligă exploatatorul ca în perioada de operare să folosească apa de acolo doar în circuit închis. Aşa e şi prevăzut în proiect. Doar apele „bătrîne”, provenite de pe valea Roşia pot fi epurate în staţie, cu mai puţină bătaie de cap. Eventual trimise pe cele două văi, ca debit salubru. Şi acest lucru este prevăzut în documentaţie.

Să ne aplecăm acum asupra chimismului din iaz.

Am preluat dintr-un ziar schema de transformare:
CN-in natura_1
Schema cuprinde transformările cianurilor în cele trei faze: gazoasă, lichidă, solidă. Să le luăm pe rînd:
Degradare in aer
Pe ramura din stînga sus este schematizată fotoliza acidului cianhidric. Ponderea reacţiei este extrem de mică, nu numai pentru că zilele senine sunt puţine iar nopţile senine nu contează, ci pentru că concentraţia iniţială este mică: 3mg/l la ieşirea din tulumbă. Dacă socotim 15 zile durata de recirculare totală a supernatantului şi a exfiltratului, rezultă o concentraţie medie de background de 1mg/l. La 1mg/l şi la pH=8, nu mai zboară practic nimic din acidul cianhidric. Pe ramura din dreapta este figurată degradarea biologică. Ea are loc în mediu aerob, la liziera iazului, la suprafaţa mîlurilor. Este practic hidroliza nitrilului la amoniac şi dioxid de carbon. Unele bacterii au darul să decarboxileze (să metabolizeze azotul şi să elibereze dioxidul de carbon) altele, să dezamineze (să metabolizeze carbonul şi să elibereze amoniacul. Cum amoniacul are solubilitate mare, nu este deloc exclus ca el să fie metabolizat direct de bacteriile iubitoare de azot. Fiind un proces aerob, amoniacul poate fi oxidat mai departe la azotiţi şi azotaţi. Însă ponderea procesului este relativ mică, datorită conţinutului mic de cianuri solubile. Nitriţii şi nitraţii sunt repede absorbiţi de către vegetaţia de plaur din vecinătate. Fenomenul se petrece în ape foarte puţin adînci, sau în sediment umed expus.

Aşadar, la interfaţa gaz-lichid şi în ape foarte puţin adînci, au loc procese oxidative.
Tot proces oxidativ întreţinut de către microorganisme este şi oxidarea arsenului la arseniţi şi mai ales la arseniaţi, precum şi cea a seleniului la seleniţi şi seleniaţi. Biosinteza arseniaţilor în prezenţa fierului şi a calciului*) dă naştere unor pelicule de arseniat de fier trivalent extraordinar de rezistente şi de impermeabile, ce îmbracă eventualele particule purtătoare de potenţiale surse de toxicitate metalică. Fenomenul de glazurare cu poliarseniaţi are loc în mod natural şi în haldele de pe valea Roşia, şi în galerii, dar mult mai dezordonat, cu eficacitate mult mai mică, din cauza acidităţii.
Este de la sine înţeles că, odată cu oxidarea seleniului are loc şi oxidarea la sulfaţi a sulfurilor rămase neatinse de procesul tehnologic.

Observăm că la biodegradarea oxidativă au loc atît fenomene dorite, cît şi fenomene nedorite. Unele substanţe precipită, altele devin solubile. Unele ies din sistem, altele precipită.

Continuăm. O altă serie de reacţii ce au loc în mediul apos este cea de fotoliză a complecşilor ciano-metalici:
Fotoliza complecsi
Trebuie spus că fotoliza complecşilor este valabilă în primii milimetri de apă sau în primul milimetru al nămolurilor expuse la soare. Deoarece complecşii înşişi ecranează pătrunderea luminii în stratele adînci. Ponderea fotolizei complecşilor metalici este mult mai mică în apă decît în mîluri. Dar odată eliberat acidul cianhidric, el însuşi se descompune fotochimic. Sau polimerizează. Fiind reacţii în mediul alcalin, este de aşteptat ca ionii centrali din complecşi să precipite sub forma hidroxizilor corespunzători.

Grosul metamorfozei are loc însă în adîncime, acolo unde se adună peste 90% din complecşii ciano-metalici. Ei se vor descompune în zeci de ani. Deocamdată să rămînem la cianura liberă din adîncime:

CN-in natura_2
Pe ramura de sus este o nerealistă reacţie cu sulful nativ. Minereul de la Roşia nu conţine sulf nativ. Dar teoretic, cianura poate întîlni un ion de sulfură solubilă, care să reducă un ion metalic, apoi să formeze sulfocianură. Mult mai probabile sunt reacţiile de hidroliză a cianurii, cu dezaminare, la care se adaugă reacţii de reducere a sulfaţilor la sulfuri. Din cele două reacţii rezultă aceiaşi produşi încercuiţi pe ramura de sus: H2S şi NH3.
În schemă este şi o eroare ce a trecut neobservată din Australia în România, pînă aici în Japonia: am încercuit ionul CH4(+) deoarece e de fapt NH4(+) (ionul amoniu). Ar mai fi metanul. El ia naştere natural în mîluri, dar nu are sarcină electrică.
Hopa!

Combinaţia de hidrogen sulfurat cu amoniac este reactivul unei întregi grupe de analiză a cationilor, mai exact, grupa a III-a analitică, numită şi grupa sulfurii de amoniu. Puteţi reveni la lista de insolubile din articolul precedent, să observaţi că hidroxizii unor metale tranziţionale au produse de solubilitate foarte mici. De ordinul zece la puterea minus 18 – minus 36. Atît hidroxizii cît şi sulfurile lor precipită cantitativ.

Încet, încet, pe măsură ce hidrogenul sulfurat este fabricat de bacterii, el transformă pînă şi hidroxizii metalici în sulfuri.

O altă serie de reacţii va fi cea a smulgerii liganzilor din complecşii ciano-metalici sedimentaţi. Procesul va fi lung, deoarece necesită selectarea unor tulpini de bacterii în regim anaerob, rezistente la presiune. Hrana lor va consta chiar din carbonul şi azotul provenite din complecşii ciano-metalici. Se eliberează astfel ionii centrali, ce mai departe vor fi imobilizaţi sub formă de sulfuri.

Practic, în apele adînci are loc procesul invers, cel de întoarcere a metalelor toxice în stadiul anterior excavaţiei. Procesele reductive din mîlul apelor adînci sigilează practic ciclul: mobilizare-imobilizare.

Iazul nu va mirosi niciodată a hidrogen sulfurat, deoarece el va fi captat**) de ionii metalici.

Dacă ar fi să evaluăm, după mecanismele expuse mai sus, capacitatea de autoepurare a iazului, ea poate fi mai mică în primii ani, deoarece apele sunt mai puţin adînci, iar impurităţile din peisajul scufundat ar putea influenţa semnificativ pH-ul. Dar pe măsură ce sedimentele vor spori, inerţia sistemului va permite stabilizarea miocroflorei utile. Însă nu în tot cuprinsul. Cît timp vor fi deversate suspensii reziduale, va fi greu de menţinut un mediu favorabil productivităţii microbiologice. Oricum, exploatatorul va avea 16 ani la dispoziţie să amenajeze şi să optimizeze cele două lagune de epurare semipasivă din aval. Lagune despre care vom vorbi în următorul articol.

––––––––
*) sulfatul de calciu omniprezent în sediemnt face ca arseniaţii să devină complet insolubili. Pe acelaşi gen de reacţie, o instalaţie de defosforare (arsenul este rudă bună cu fosforul) a apelor reziduale din Hiroşima, foloseşte ca agent de defosforare spărturile panourilor de partiţionare a birourilor şi încăperilor. Aşadar, un deşeu de gips (sulfat de calciu) din construcţii este folosit pentru a preveni pătrunderea fosforului în mare, şi astfel a frîna dezvoltarea planctonului marin cu potenţial sufocant pentru culturile de stridii.
**) Într-un port din judeţul Yamaguchi, schimbul mareic de ape era insuficient pentru a împiedica dezvoltarea hidrogenului sulfurat în mîlul marin. Oamenii se plîngeau de miros. Soluţia a fost bascularea cîtorva tone de şpan de fier pe fundul portului. Fierul rugineşte, iar rugina captează hidrogenul sulfurat. Marea Neagră, de asemeni, se reîmprospătează o dată la 271 de ani (spre deosebire de Marea Mediterană, o dată la 80 de ani). Este cunoscută ridicarea uneori a hidrogenului sulfurat la suprafaţă. Fenomen ce le cam dă dureri de cap marinarilor.

Anunțuri

★ Despre chimismul postminier la Roşia Montană (V)

Posted in Soluţii alternative, Teste by Marius Delaepicentru on 2013/10/18

(urmare din numărul trecut)

În episodul trecut descoperirăm că o serie de reacţii de precipitare au loc chiar în tulbureala epuizată, în timpul fazei de detoxifiere a cianurilor. În altă parte am identificat cîteva antagonisme naturale ce se pot petrece chiar şi pe valea Roşia cum ar fi inocuizarea reciprocă a arsenului cu fierul. Problematică în inocuizarea naturală de pe valea Roşia este dezorganizarea terenului. Nu totdeauna se nimereşte combinaţia potrivită de ioni care să precipite şi astfel să devină netoxici.

Pe valea Corna, toate substanţele mai mult sau mai puţin toxice se adună în iaz, unde interacţiunile sunt mult mai libere şi în acelaşi timp mai bine izolate de vecinătăţile civile. Un ion metalic toxic, plecat din uzină, sau născut în iaz, are mult mai multe şanse de a-şi găsi perechea împreună cu care să precipite. Dacă nu la coada lacului, în orice altă parte a lui. Cu alte cuvinte, iazul de decantare este o mare haldă concavă, cu mare mobilitate internă. Observaţi diferenţa faţă de şiroirile dezordonate şi de ieşirile libere din sistem de pe valea Roşia. Pe scurt, iazul formează un sistem aproape închis, unde procesele chimice şi biochimice de inocuizare indusă sau naturală, au loc mai rapid şi mai bine controlat.

Desigur, există şi limite pe care vom încerca să le aflăm. Nu va fi prea uşor, dar nici imposibil.

Iată mai jos un tabel general de screening rapid. Puteţi imagina orice substanţă rezultată din datele de intrare, după care puteţi vedea rapid dacă este sau nu solubilă. Tabelul e preluat şi reformatat cu anionii pe linii şi cu cationii pe coloană. Este doar orientativ:
Cationi si anioni

Pentru ceea ce ne interesează pe noi, am întocmit o listă cu produsele de solubilitate ale compuşilor pentru care am găsit date:
Arseniat de fier(3+) – FeAsO4 – 1.47xE-09%
Sulfocianură de plumb(2+) – Pb(SCN)2 – 0.553%
Hexacianoferat de mangan(2+) – Mn2Fe(CN)6 – 0.001882%
Hexacianoferat de plumb(2+) – PbFe(CN)6 – 0.0005991%
Sulfură de arsen (nativă) – As2S3 – 0.0004% (cca. 40mg/l)
Cianură de cadmiu – Cd(CN)2 – 0.022%
Hexacianoferat(II) de cadmiu – Cd2Fe(CN)6 – 0.00008736%
Carbonat de cadmiu – CdCO3 – 0.00003932%
Hidroxid de cadmiu – Cd(OH)2 – 7.2×E-15%
Molibdat de calciu – CaMoO4 – 0.004099%
Calcium phosphate – Ca3(PO4)2 – 0.002% (orientativ, pentru comparaţia cu arseniaţii)
Selenat de calciu – CaSeO4.2H2O – 9.22% (!)
Arseniat de cobalt(2+) Co3(AsO4)2 – 6.80×E-29mol/l
Sulfocianură de cupru(1+) – CuSCN – 8.427xE-07%
Sulfat de cobalt(2+) – CoSO4 – 36.1% (!)
Copper(I) cyanide CuCN 1.602E-09%
Hidroxid de cupru(2+) – Cu(OH)2 – 0.000001722%
Arseniat de cupru(2+) – Cu3(AsO4)2 -7.95×E-36mol/l
Oxalat de cupru – CuC2O4.2H2O – 2.1627xE-10%
Seleniat de cupru – CuSeO4 – 17.5% (!)
Selenit de cupru – CuSeO3 0.002761%
Seleniat de galiu(3+) – Ga2(SeO4)3.16H2O – 18.1% (!)
Hidroxid de galiu – Ga(OH)3 – 7.28×10-36mol/l
Hidroxid de indiu(3+) – In(OH)3 – 3.645xE-8%
Hidroxid de fier(2+) – Fe(OH)2 – 0.00005255%
Hidroxid de fier(3+) – Fe(OH)3 2.097xE-09%
Cromat de plumb(2+) – PbCrO4 – 0.0000171%
Hidroxid de plumb(2+) – Pb(OH)2 – 0.0001615%
Molibdat de plumb(2+) – PbMoO4 – 0.00001161%
Oxalat de plumb(2+) – PbC2O4 – 0.0006495%
Hidroxid de plumb(4+) – Pb(OH)4 – 7.229xE-11%
Sulfat de plumb (2+) – PbSO4 – 0.003836%
Seleniat de plumb(2+) – PbSeO4 – 1.37×10-7mol/l.

Ele pot fi mult mai multe. Le-am selectat pe cele cu solubilitate foarte scăzută, deoarece, ţinînd seama de pH-ul alcalin al apelor din iaz, formarea lor este mai probabilă.
Chiar dacă o sare solubilă se formează, fiind mediu apos, este imposibil ca anionul sau cationul să nu dea de un ion complementar cu care să precipite.

Din păcate nu am avut timp să unific unităţile de măsură. Unele substanţe sunt exprimate în moli la litru, altele, în procente. Valorile cu prea multe zerouri după virgulă sunt contrase ca puteri negative ale lui 10, exprimate ca „xE-8” de pildă, însemnînd că mantisa se împarte la 100 de milioane.

Deşi probabilitatea este mică, am listat şi cîţiva oxalaţi, ţinînd seama că dicianul este teoretic nitrilul acidului oxalic. În orice caz, formiaţii şi oxalaţii nu pot avea viaţă lungă într-un mediu în care foamea de substanţe organice este mare.

Am marcat cu semnul „(!)”, substanţe periculos de solubile, cărora nu le-am găsit un destin insolubil pe termen scurt. Este cazul seleniaţilor, care, deşi proporţional sunt în cantităţi infime, nu le-am întrevăzut reacţii de precipitare rapidă. Asta înseamnă că în apele iazului, se vor acumula seleniaţi şi posibil şi teluraţi.
Hopa!

Iată o oportunitate pentru Acad. Ionel Haiduc să propună o instalaţie de deseleniere a supernatantului din iaz, că tot plîngea după elementele valoroase. Ceva cu schimbători de ioni poate foarte bine concentra seleniul, cu costuri relativ mici.

Nu am pomenit nimic despre vanadiu şi titan. Nici nu e cazul. (Hidr)oxizii de vanadiu şi vanadaţii sunt de felul lor insolubili. Iar titanul nu va consimţi să se dizolve, în niciuna din fazele procesului tehnologic. Pentru vanadaţii şi polivanadaţii rezultaţi din oxidarea vanadiului din sulfuri, însuşi mineralul purtător de titan (probabil rutilul) reprezintă o matrice foarte bună de co-cristalizare. Afinitatea sterică reciprocă a oxizilor şi respectiv oxoanionilor celor două metale este foarte mare.

Aşadar, o mare parte din materiile toxice sunt, fie distruse, fie precipită. Dintre cele precipitate însă, rămîn periculoşi complecşii ciano-metalici, chiar dacă mai devreme sau mai tîrziu vor precipita stabil.

Hopa!

Acad. Ionel Haiduc semăna panica, bazîndu-se tocmai pe complecşii ciano-metalici. Spunea domnia-sa că la căldură se vor descompune volume uriaşe de feri- şi ferocianuri, otrăvind mediul. Date certe: la 70 de grade, fericianura abia începe să piardă apa de cristalizare. Iar de descompus, se descompune la fierbere. La altitudinea iazului, apa fierbe cam la 96 de grade. Va fi imposibilă descompunerea fericianurilor, chiar dacă întregul iaz ar fi aşezat pe o plită de 300ha.

Altfel, ferocianura de potasiu şi amoniu este folosită în zootehnie la doze de 1-15mg/kilocorp. Ceea ce înseamnă că un om de 70Kg poate înghiţi pînă la un gram de ferocianură, fără să se intoxice. Am găsit datele într-o documentaţie europeană datată 1998. Actul normativ este unul cu aplicare ocazională. Ferocianura solubilă este menită să prevină pătrunderea cesiului (radioactiv) în corpul animalului, în cazul unei catastrofe nucleare de pace. Ferocianura precipită cu cesiul, compus ce se elimină prin fecale, prevenind contaminarea internă. Aşadar, la concentraţiile mici de complecşi metalo-cianici, animalele din zonă nu ar suferi dacă ar bea accidental apă din iaz. Iar dacă unii complecşi ciano-metalici precipită cu ioni alcalini (cesiul este rudă cu sodiul şi cu potasiul) cu atît mai probabilă este precipitarea cu cationi metalelor tranziţionale.

Vom reveni la complecşii cianometalici atunci cînd vom vorbi despre chimismul pe termen lung.

(va urma)

★ Despre chimismul postminier la Roşia Montană (IV)

Posted in Soluţii alternative, Teste by Marius Delaepicentru on 2013/10/16

(urmare din numărul trecut)

Facem întîi o scurtă incursiune în amplasament, pentru a ne fixa mai bine ceea ce este acid de ceea ce este alcalin.
Amplasament Google

În primplan este valea Roşia. Contururile portocalii indică cele patru cariere. (pentru persoanele mai impresionabile, cei „patru munţi” care sunt doi versanţi) Contururile galbene arată aproximativ unde vor fi halde de steril neprelucrat. Roca grosieră sterilă, se va folosi mai ales la astuparea carierelor Jig şi Orlea din partea dreaptă a văii (stînga în imagine). Apele scurse din cariere, sunt tributare, văii Roşia. Cele tehnologice, văii Corna. Apele acide vor fi numai pe valea Roşia (ca şi în prezent). Ele vor fi colectate într-un iaz mai mic, ce urmează a fi reconfigurat, de unde vor fi pompate în staţia de epurare de pe cumpăna celor două văi principale.
Pe valea Corna, cu albastru este marcat „iazul de cianuri”. (voi arăta mai tîrziu de ce între ghilimele.) În el se vor colecta şi niscai ape acide de pe haldele de steril grosier de pe versantul stîng.
Aşadar, valea Roşia va fi colectoare de ape acide, în timp ce valea Corna va colecta apele industriale alcaline şi va reţine şi sterilul măcinat, rezultat din procesul de extracţie-detoxifiere.
Organizarea spaţiului este mai detaliată în planul de amplasare din documentaţia RMGC:
Amplasament RMGC

Forma este de bumerang, cu braţele pe cele două văi. Se pot identifica cu verde ariile deneatins: stivele de sol vegetal, localităţi şi cartiere, aria protejată, monumente naturale şi cimitire. Vor mai fi două cariere, marcate cu roşu brun, una de andezit, în cotul bumerangului şi una de gresie, mai la vest, lîngă iazul de ape acide. Stiva de minereu sărac va fi chiar lîngă uzina de extracţie.

Să descriem sumar procesul de producţie. Minereul se macină fin, se amestecă cu var şi cu cianură şi se supune extracţiei. Adaosul de cărbune activ face ca metalele de interes să se concentreze în particulele de cărbune. După faza asta, partea electrochimică şi metalurgică nu ne interesează. Pentru noi, mai interesante sunt deşeurile.
Trebuie spus că la Baia Mare, tulbureala (minereu amestecat cu soluţii de chimicale) după ce se epuiza, cînd încă mai conţinea 500mg/l, se arunca direct în iaz. Altminteri, precar barat. Cumulul de nesimţiri a dus la accidentul din anul 2000.
Nu este cazul RM, unde norma internă de zvîrlire este de sub 3mg/l. Adică doar de 1/150 din ceea ce se petrecea la Baia Mare. Iar barajul va fi mai tare ca orice alt baraj de pe glob.

Cum ziceam, la Roşia Montană, partea interesantă pentru noi pe termen lung este tocmai ceea ce urmează la prelucrarea deşeurilor, deoarece, precum se ştie, în deşeuri rămîn şi cianuri nevolatile. De fapt, complecşi cianuraţi ai unor metale tranziţionale, a căror transformare ulterioară este de-a dreptul fascinantă.

Elementul cheie în tot procesul de inocuizare a deşeului este calciul. Este omniprezent. Încă de la faza de măcinare fină se adaugă var nestins. Cianura atacă sulfurile native şi eliberează anionul solubil sulfură S(2-). Prin dizolvarea piritelor ia naştere sulfura cel puţin parţială de calciu*) Ca(HS)2, care la rîndul ei, are puterea de a tăia punţile de sulf din pirite**) şi de a grăbi atacul.

Simultan, în băile de cianurare iau naştere şi tiocianaţii (numiţi şi sulfocianuri sau rodanuri) cu care încerca acad. Ionel Haiduc să sperie lumea. Tiocianaţii, la fel ca cianaţii tipici (cianuri cu oxigen în moleculă) sunt compuşi metastabili. Procedeul detox cu dioxid de sulf şi oxigen, catalizat cu ioni de cupru, face praf cam tot ce e tiocianat. Oxidarea are loc asemănător cu cea din suveica de fier(3+)-fier(2+), descrisă anterior. Cuprul divalent oxidează sulfocianura şi în acelaşi timp se reduce la cupru monovalent, ce ulterior este din nou oxidat în mediul puternic oxigenat, la cupru divalent. Iată curba destrucţiei sulfocianurilor în timp:Decrement SCN
În mai puţin de 30′, sulfocianura se duce naibii. Presupunînd că nu se duce naibii cu totul, ea este toxică în proporţie de doar 1/7 din cea a cianurilor solubile, deoarece cam toate vietăţile moştenesc gene ce fac posibilă sinteza unei enzime numite rodanază, responsabilă de detoxifierea intracelulară a sulfocianurilor. Moştenirea ne vine de pe vremea cînd atmosfera Pămîntului conţinea acid cianhidric şi era reducătoare.

Hopa!

Dacă vreţi să vă convingeţi de prezenţa sau de absenţa sulfocianurilor în iaz, într-o excursie de documentare puteţi lua o sticluţă cu soluţie diluată de clorură ferică. Dacă la amestecarea apei din iaz cu clorura ferică, conţinutul flaconuluise înroşeşte, înseamnă că încă mai sunt tiocianaţi liberi. Puţin probabil. Voi arăta şi mai jos, şi în altă parte, de ce.

Ţinînd seama de rolul cheie al ionilor de cupru în catalizarea destrucţiei toxicelor, cine a pus la punct tehnologia nu s-a bazat nici măcar pe cuprul nativ prezent în minereu. Lista de chimicale cuprinde cîteva sute de tone de piatră vînătă, ce se adaugă în procesul detox. Semnul că exploatatorul nu îşi permite să se facă doar că detoxifică.

Conform procedeului de extracţie descris în raportul de mediu, cianura liberă din tulbureală, se recirculă parţial, ceea ce reduce volumul suspensiei de tratat. De asemeni, conţinutul de cianuri din faza apoasă scade încă din prima etapă a extracţiei, datorită complexării cu ionii metalelor tranziţionale din sistem şi a conversiei cianurilor în tiocianaţi. La detoxifierea accelerată, în atmosferă de dioxid de sulf şi oxigen, alte procese favorabile se petrec: sulfaţii formaţi reduc pH-ul, dar în acelaşi timp, ionii de amoniu rezultaţi din una din reacţiile de oxidare a cianurii, îl ridică. Amoniacul, împreună cu hidrogenul sulfurat provenit din hidroliza parţială a sulfurilor solubile, au darul să precipite din nou metalele tranziţionale, fie sub formă de hidroxizi, fie direct sub formă de sulfuri.

Hopa!

Reţineţi alăturarea: H2S şi NH3, deoarece ne vom mai întîlni cu ea în iaz, în cu totul alte împrejurări.

Desigur, tiocianaţii mai au marele avantaj că, odată oxidaţi, devin radicali liberi, puternic reactivi, ce dau startul unei game largi de reacţii de oxidare atît a dioxidului de sulf şi a sulfurilor, cît şi a ionului, cian, direct în dioxid de carbon şi azot. Două gaze neotrăvitoare, din care unul are darul să precipite suplimentar ionii metalelor tranziţionale şi calciul, la carbonaţi. Excesul de ioni sulfat şi sulfit sunt însă fixaţi în faza solidă tot de către calciu.

După cum vedem, multe reacţii de precipitare au loc chiar în timpul procesului de extracţie şi detoxifiere. Ele pot continua şi se diversifică în iaz, în măsura în care încă se mai află metalice toxice în soluţie.

Într-un post viitor voi privi critic reacţiile chimice şi biochimice din ramura de inocuizare pe termen lung (valea Corna). Tot atunci voi schiţa şi un mic bilanţ de materiale pentru metalele toxice. Voi spune două vorbe şi despre extincţia lor în timp.

(va urma)

––––––-
*) sulfurile alcalino-pămîntoase au proprietatea de a rupe punţile de sulf din proteine, făcîndu-le solubile. Aşa de pildă, sulfura de bariu este folosită la epilarea cobailor, atunci cînd sunt folosiţi ca hrană pentru ţînţarii de experienţă. Pentru uz uman se folosesc compuşi organici (acid tioglocolic, ditiothreitol etc.), dar cam tot pe acelaşi mecanism acţionează.
**) în pirite, compuşi naturali, starea de oxidare a sulfului nu este întotdeauna (2-) ci adesea este (1-), prin combinarea sulfului cu el însuşi. Cum sulful este rudă cu oxigenul, piritele pot fi considerate omologii peroxizilor, substanţe instabile, în care oxigenul se leagă de el însuşi.

★ Despre chimismul postminier la Roşia Montană (I)

Posted in Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2013/10/09

Articolul de faţă se adresează oamenilor raţionali cu oarece cunoştinţe de chimie, dar nu prea multe.

Studiind datele despre sursele de apă monitorizate pe durata a 10 ani de către RMGC, am observat că practic compoziţia lor chimică diferă atît în spaţiu cît şi în timp. Practic nu există o corelaţie certă între anotimpul, originea, regimul pluvial şi natura rocilor. Singurul parametru cu oarece legătură este pH-ul. Cu cît mai acid, cu atît mai mare mineralizaţia apelor.
Să trecem aşadar la problema propriu-zisă. Întrebarea este: de unde vine poluarea cu metale?

Răspunsul simplu este: din alterarea rocilor.

Cum?

În zăcămînt sunt cam patru feluri mari de roci, constituite din sute de minerale şi minerăluţe. La contactul cu oxigenul cu apa şi cu lumina, mineralele încep să se transforme. Unele se dizolvă, altele dau produşi tot insolubili. Nu e greu să ne dăm seama că suprafaţa de contact cu mediul, cu cît este mai mare, cu atît mai intensă va fi alterarea. De asemeni, cu cît durata de contact cu aceeaşi cantitate de solvent e mai mare, cu atît mai concentrată va ieşi soluţia de poluanţi. Prezenţa unora dintre microorganismele ce metabolizează metale este de asemeni importantă în calitatea outputului.


Aria de contact

La ora actuală, aria totală de contact este imposibil de estimat. Se pot face doar estimări macroscopice. Avem 22 de halde vechi, ce nu par a fi în vreun fel compactate, dar se întind pe zeci de hectare. Nu e greu să ne dăm seama că cu cît sunt mai mărunţite şi mai afînate, cu atît sunt mai generoase în poluanţi. Afînarea haldelor şi a rambleurilor înzeceşte aria expusă. Se adaugă eroziunea ce, prin ravenele de şiroire multiplică suprafaţa totală de contact.
Mai există două cratere, din care unul rambleiat. Alte zeci de hectare de rocă expusă degradării. Iar craterul Cetate pare a avea şi drenaj, ceea ce asigură scurgerea nestînjenită a poluanţilor în valea Roşia.
Mai sunt 140Km de galerii, din care au fost scoase de-a lungul vremii peste 2 megatone de rocă. Dacă socotim diametrul mediu de 4 metri*) rezultă alte 176ha de rocă expusă degradării, chiar dacă nu la vedere. (spre comparaţie, perimetrul minier nu are mai mult de 1200ha, din care jumătate nu va avea roca expusă.)

Durata de staţionare a apei

Intuitiv, ne dăm seama că băltirea duce la concentraţii mai mari de poluanţi Iar de băltire avem parte în toate cele trei forme de degradare: în galerii, în halde, în cratere. De reţinut că cu cît panta este mai mică, cu atît băltirea are o pondere mai mare. Dintre toate formele de acumulare şi deversare a apei băltinde, cea mai imprevizibilă este cea din subteran. Nu numai prin duratele mari de staţionare, dar şi prin fenomene accidentale de sifonare din galeriile părăsite. Cine ştie cîte ceva despre carstul subteran, ştie că sifoanele pot lua naştere natural. O galerie sinuoasă pe verticală, se poate umple, iar la un moment dat, sifonul se amorsează şi deversează mii de metri cubi de apă „stătută” printr-un izbuc pulsativ. Conformaţiile cu potenţial de sifonare nu sunt imposibile atunci cînd ai 140Km de galerii. Iar emergenţa aleatorie din galerii poate fi o explicaţie pentru compoziţia atît de capricioasă a apelor de mină în timp.

Am văzut aşadar cam cît de mare este aria rocilor supuse alterării naturale. Sunt mii de hectare macroscopice şi alte zeci de mii microscopice. La haldele de steril rezultat din flotaţie, aria unui metru cub poate depăşi şi 5ha. Şi sunt milioane de metri cubi. Din fericire, haldele se mai compactează şi natural, ceea ce scade mult aria specifică.

Am descris situaţia prezentă.

Ce e de făcut?

Nu e greu de intuit că distrugerea sistemului de galerii prin detonare reduce mult aria de expunere a rocii la alterare. Craterele rezultate au oricum aria limitată, iar durata de expunere la degradare are un gradient vertical. Mai mare sus, mai mică jos. Aria ce sporeşte prin adîncire, este compensată atît de reducerea ariei galeriilor cît şi de drenajul mai uşor de controlat. Haldele oricum vor fi compactate şi împrejmuite de şanţuri de drenaj, ceea ce reduce mult şi din aria de expunere microscopică. Sterilele colectate în iazul de decantare vor avea aria de expunere de maximum 363ha. Iar aria microscopică redusă doar la atît cît permite oglinda de apă. Adică, doar pe la coada iazului.

Avantajul iazului de decantare este evident. Nu numai că asigură recircularea apei, dar, prin pH-ul său alcalin, dă naştere unui chimism diferit de cel de pe valea Roşia. (voi detalia într-un articol viitor.) Nu greşim dacă considerăm sedimentele de acolo ca fiind o mare haldă întoarsă cu fundul în sus şi complet compactată. Mai mult, iazul de pe Corna poate fi folosit ca receptor şi neutralizator grosier de ape acide provenite de pe valea Roşia, datorită pH-ului ridicat, mai ales în situaţii de urgenţă (ruperi de nori).
De unde vine alcalinitatea iazului? Din megatona de var nestins ce va fi folosit la tratarea minereului.

Aşadar, pentru apele acide de pe valea Roşia să fie tratate, este nevoie a fi drenate într-un singur iaz de colectare. Doar acolo ele vor avea o compoziţie cît de cît previzibilă în timp. Cît timp RMGC le va exploata pentru extracţia aurului, apele acide vor înceta să mai polueze Abrudul şi Arieşul.
După încheierea proiectului minier, configuraţia terenului, reducerea ariei de alterare a rocilor va face mult mai simplă gestionarea scurgerilor. Iazul de ape acide va fi parte dintr-un sistem mai complex de captare şi epurare pentru uz casnic, industrial şi de salubrizare a cîtorva cursuri naturale de apă.

Aşadar, visul ecologiştilor de curăţenie va fi îndeplinit. Şi încă rapid. Nu însă fără efort. Efort pe care nu trebuie să îl facă ei. Îl va face exploatatorul. După încheierea proiectului, doar vrednicia primăriei, adică a aleşilor locali, va face diferenţa dintre bine şi rău.

Iată că nu am apucat să vorbesc despre chimism, ci despre lucruri mult mai simple. Am mutat şi discuţia despre microorganisme acolo, deoarece ea are aface mai mult cu chimismul intim decît cu aspectele ochiometrice şi de peisaj.

(va urma)

–––––––
*) în realitate sunt galerii înguste alternînd cu galerii largi şi cu domuri şi mai largi.

★ Tulbureală-n ochi – Roşia Montană pentru bolşevicul plăgar

Posted in Scatoalce de Stat, Soluţii alternative, Teste by Marius Delaepicentru on 2013/10/03

În articolele despre Roşia Montană am tot vorbit despre partea tehnică a proiectului minier, dar prea puţin despre contextul politic. Despre cel social, şi mai puţin, întrucît, socialul este divizat, prost organizat şi buimac. Încheiam articolul în care puneam condiţiile de stabilitate generală, cu:

Cianura nu este cea mai rea otravă. Mai rea este promiscuitatea morală.

Despre promiscuitatea morală voi vorbi.

Oricine a observat incongruenţe flagrante în comportamentul liderilor naţional-socialişti din USL. Au doborît două guverne invocînd securitatea expoloatărilor resurselor minerale. Odată ajunşi la putere, s-au sucit. Au invocat tot felul de argumente şi de proceduri în sensul deschiderii exploatării efective. Le cunoşteţi, nu insist. În acest răstimp, sondajele indicau un uşor avantaj al partidei pro-. O situaţie numai bună de exploatat politicianist şi de lepădat de răspundere. Executivul doctor plagiar ponta s-a poziţionat pro-, dar ca să scape de răspunderea politică, ca tot bolşevicul, a angrenat Parlamentul. Vocea poporului, cum ar veni. Doctorul plagiar din capul executivului a reuşit să îşi exhibe plenar pînă şi schizofrenia, anunţînd că în dubla sa calitate, va respinge proiectul la votul în Parlament. Sigur, proiectul de lege suferă de oarece coerenţă constituţională, însă ceea ce va cădea la controlul de constituţionalitate, va putea fi corectat prin reglementări de rang inferior. De răspundere tot nu va scăpa. Propagandistic însă, premierul plagiar are de cîştigat, deoarece, am motive să cred că poporul nu e în stare să identifice disonanţa cognitivă din războaiele de imagine. Schizofrenia executivă s-a propagat şi în stratele inferioare ale organizaţiei mafiote. Se adaaugă schizofrenia naţional-liberală. Încurajat de egalitatea relativă din sondaje, preşedintele Senatului a mizat pe cartea contra-.

Acuma, nu e greu de dedus că proiectul minier este o virtuală vacă de muls zeciuiala, întru alimentarea pomenilor electorale. La „negocierea” cu RMGC de pe poziţii de putere, contribuie din plin, nu numai protestele din stradă, atent dozate, dar şi lumea ştiinţifică. Academicianul Ionel Haiduc, promovat pe bază de dosar încă de pe vremea lui Pelticle, reuşeşte să se facă de rîs invocînd argumente care îl descalifică nu numai ca savant, dar şi ca chimist. IGR, argumentează inclusiv acolo unde nu are competenţă, dar după aceeaşi schemă. Nu ştiu cine pe cine a plagiat, dar parcă ambele „somităţi” au scris după dictare, prezentînd aceeaşi imagine apocaliptică, de aceeaşi culoare şi întindere. Cel puţin directorul IGR are dreptate atunci cînd se îndoieşte de rezistenţa versantului stîng al văii Corna la infiltraţii. Dar nu se abţine de la exagerări, în ciuda faptului că nu ştie dacă una din discontinuităţile de acolo e falie sau nu. (Cu deştepţii naţiunii mă voi mai întîlni virtual, atunci cînd va fi să scriu despre chimismul deşeurilor.)
Nici ministresa mediului, rovana plumb, nu scapă ocazia de a se împăuna cu ceea ce era demult scris în documentaţia RMGC, anume, că efluentul (care rămîne tot în aria industrială) va avea conţinutul de cianuri solubile limitat la 3mg/l.
Nu am zis nimic despre presă. Nici nu merită. Gazetarii sunt prea concentraţi asupra conflictului simulat de liderii USL.

De ce toată tevatura, am aflat. Ce e de făcut?

În condiţiile în care cinismul bolşevic exploatează atît sentimentele sin-, cît şi pe cele anti-, vă daţi seama că cel cîştigat va fi tot grupul bolşevic de criminalitate organizată. El are şi pîrghiile de şantaj asupra RMGC, şi manetele legislative, şi echipele de imagine, şi incitatorii la protest, dar şi puterea de a se arăta cine e stăpînul ghiulului.

Fie că susţineţi public proiectul minier, fie că îl contestaţi la fel de public, pe drept sau pe nedrept, tot naţional-socialiştii din USL sunt cei care vor cîştiga. Orice am face, suntem idioţii utili ai cuiva.

Dacă ar fi după mine, proiectul minier este bine întocmit. RMGC a dovedit transparenţă satisfăcătoare. Cutrele sunt tot bolşevicii, pentru că nu ezită să risipească răspunderea oriunde, dar nu asupra lor înşile. Iar dacă şi-o asumă vreodată, o fac murdărindu-i la aceeaşi culoare pe toţi. Cînd toţi sunt vinovaţi nimeni nu e vinovat.

Cum ziceam, nu avem ieşire. Adică, avem, dacă ne orientăm către rădăcina răului. Care nu e nici aurul, nici RMGC, nici mediul poluat, nici poziţia geografică, nici cianura, nici capitalismul. Răul este promiscuitatea morală care începe cu o copiuţă.

Vă dau două obiective:

1) să protestaţi zilnic pentru că premierul este un plagiator ordinar. Recent, a mai fost descoperită o furăciune de talie internaţională. Protestaţi pînă la doborîrea guvernului.

2) să militaţi pentru ca toate locuinţele de pe Valea Bucium să fie racordate la reţeaua de apă curentă şi de canalizare. Vă spun mai încolo de ce. Oricum, pînă în 2015, România s-a angajat să racordeze toate locuinţele din ţară la reţeaua de apă. Nu ar fi nimic extraordinar sau denefăcut.

Încheiere

Strigător la cer este furtul intelectual. Cel material vine în siaj. Aşadar, rădăcina răului este în capul schizofren al sociopatului victor viorel ponta, cu voia dumneavoastră, şi numai cu voia dumneavoastră, doctor plagiar nepedepsit.

Sincer, am îndoieli că vă veţi strînge 20.000 pentru a doborî plăgarul pentru că e plăgar şi hoţ. Dacă articolul de faţă ar avea 20.000 de cititori, aş fi mulţumit. De aici încolo e treaba dumneavoastră.

Aveţi ocazia să mă contraziceţi atunci cînd spun că sunteţi manipulaţi. Condiţia este simplă, numerică,uşor de evaluat: mai mare sau egal cu 20.000… în stradă… zilnic… pînă la capăt.

Succes!

★ Cum se manipulează lăcomia oponentului la proiectul Roşia Montană

Posted in Scatoalce de Stat, Teste by Marius Delaepicentru on 2013/09/23

Unul din argumentele aduse atît de oponenţii cu cocardă, cît şi de către academicianul Ionel Haiduc*), apelează la lăcomia latentă din orice om care aude de bogăţii naturale. Se acreditează ideea că aurul şi argintul ar fi doar pretextul pentru exploatarea altor materii. Să vedem însă în ce ar consta ele, şi ce e viabil din „tezaurul” acela.
Pe un sait indicat mai jos, este reprodusă compoziţia minereului. Şi urmează socoteala valorii pielii ursului din pădure.

Metal Au Ag Ge Bi Ni Co Cr Ga Ti V As
gr/tonă 1,5 7-10 20 20 30 30 50 300 1000 2500 5000

Plecând de la estimarea de 200 milioane de tone a minereului de acolo şi a ponderii fiecărui metal în zăcământ, obţinem următoarea evaluare a metalelor din zăcământ :

AUR (1,5 grame/tona minereu)………………………………………….18,84 mld. USD

ARGINT (10 grame/tona)…………………………………………………2,00 mld. USD

GALIU (300 grame/tona)…………………………………………………13,00 mld. USD

GERMANIU (20 grame/tona)…………………………………………….5,20 mld.USD

CROM (50 grame/tona)…………………………………………………..6,50 mld. USD

VANADIU (2500 grame/tona)……………………………………………10,00 mld. USD

Co, Ti, Ni, Bi, As şi feldspat potasic…………………………………… 5,00 mld. USD

TOTAL…………………………………………………………………….. 60,54 mld. USD
– See more at: http://surupaceanu.ro/2011/09/averea-ascunsa-de-la-rosia-montana-50-miliarde-dolari/#sthash.Y6gvnLVg.dpuf

Vă propun să le luăm pe rînd:

Aurul

În linii mari, socoteala este corectă, însă niţel umflată, deoarece aurul nu este uniform distribuit în zăcămînt. Vor fi peste 6-10 megatone de minereu sărac, cu conţinut de sub 0,6 g/tonă. Minereu ce se va prelucra mai pe la coadă. E foarte posibil ca pe acela să nu îl mai prelucreze nimeni, niciodată, mai ales dacă preţul aurului se va fi prăbuşit. Va fi probabil îngropat la loc în cele două cariere de pe coastă, pentru refacerea peisajului.

Argintul

Despre argint nu pot spune mare lucru. Este în licenţa de exploatare, ca şi aurul.

De aici, lucrurile devin ceva mai interesante:

Galiul

Pe plan mondial, producţia de galiu este de circa 180 de tone, din care doar 100 de tone provin din minerit. Restul, din recircularea galiului utilizat la diversele aliaje fuzibile şi la detectoarele de neutrino. Chiar şi cel provenit din minerit, se obţine ca subprodus la fabricarea aluminiului. Cu alte cuvinte, fără prea mari investiţii, galiul şi indiul se obţin din bauxite şi intră pe piaţă fără tamtam. La Roşia, niciun utilaj şi nicio substanţă nu indică exploatarea galiului. Ar fi cu totul neeconomic.

Germaniul

Oricît de important ar fi pentru industria semiconductorilor (ca de altfel galiul, folosit la impurificarea germaniului pentru diode) germaniul se obţine de asemeni ca subprodus la fabricarea zincului, argintului, plumbului şi cuprului. Aşadar, e perezent în calcopirite, în blende şi în alte sulfuri metalice native. Fiind o impuritate fără conţinut prea mare la Roşia, nu interesează pe nimeni. Presupunînd că minereul ar fi atît de bogat în germaniu, încît să spargă piaţa, prăbuşirea preţului ar face repede nerentabilă presupusa instalaţie de purificare. Cînd producţia mondială este 118t/an, cea mai mare parte obţinută în Rusia, China şi SUA, ce pretenţii poţi avea să spargi piaţa cu urme de germaniu?

Titanul

Deşi istoria metalurgiei titanului este scurtă, dioxidul de titan este folosit de mii de de ani ca pigment alb. Este cea mai albă substanţă cunoscută. Titanul are o răspîndire largă în natură. Este imediat după fier şi aluminiu. De aceea şi costă doar 17 dolari kilogramul în stare elementară. Cine ar avea nesăbuinţa să îl exploateze dintr-un conţinut de 0,1% dioxid de titan, cît se află în minereul de la Roşia? Proporţia exploatabilă începe de la valori de 100 de ori mai mari.

Cromul, cobaltul, bismutul, nichelul

Conţinutul din aceste metale este ridicol de mic. O proporţie mai mare de crom şi de nichel s-ar găsi într-un ceai preparat într-un ibric de inox de calitate. Cine ar face prostia să obţină la preţ de două ori mai mare decît cel al argintului, metale ordinare, ce altminteri se scot din zăcăminte de mii de ori mai bogate?

Vanadiul

Am rezervat un paragraf special, deoarece în vanadiu, minereul pare mai bogat. Să vedem cît de bogat. Vanadiul este un element foarte răspîndit în natură. Se găseşte pînă şi în hidrocarburile fosile. E drept, concentraţii mari de vanadiu se găsesc rar. 98% din producţia de vanadiu pe plan mondial, se face din trei ţări: Africa de Sud, Rusia şi China, din minereuri de zeci de ori mai bogate. Producţia mondială de vanadiu este de numai 56.000 de tone, deoarece nu este nevoie de volume prea mari de oţeluri speciale. (chirurgicale şi de scule). Pentaoxidul de vanadiu este de asemeni folosit drept catalizator la fabricarea acidului sulfuric şi în tobele de eşapament ale automobilelor, pentru supraoxidarea oxidului de carbon**). Pentru a vă face idee de cît de puţin înseamnă 56.000t, aflaţi că numai din arderea combustibililor fosili, pleacă anual în atmosferă 110.000t de vanadiu. Dublu.

Arsenul

Oemnirea are nevoie de arsen ca de o nouă explozie nucleară. 5Kg/tonă pun probleme mai degrabă de cheltuire a banilor la fixarea lui în pămînt, decît de obţinere a banilor. Arsenul de la Roşia, nu ar aduce bani, ci ar consuma bani. Altfel, arsenul este un element ce însoţeşte fosfaţii naturali. În procesul de fabricaţie a acidului fosforic se poate izola şi arsenul ca subprodus. În apa mării este de asemeni destul arsen natural.

Caolinitul

Feldspatul potasic din rocă, în mediu acid, se poate transforma în caolin. Ce folos, că este prezent în mai puţin de 10%? Toate argilele sunt un amestec de caolinit şi montmorilonit (huma de zugrăvit). Proporţia mică de caolinit dă ulcele proaste. Mai mult caolinit se află în ceramica de Horezu (de calitate mecanică medie, spre proastă) decît la Roşia.

Concluzie: Avem o ţară bogată în resurse sărace şi foarte sărace.

Închei cu o întrebare: unde este tezaurul de 60 de miliarde acreditat de sacorţosul academician?

–––––––––––
*) pe academician sunt supărat rău, pentru că încearcă să combată un proiect, folosindu-se de miciună. Numele său va mai apărea probabil în articole viitoare. Părăsind adevărul, Academia devine o unealtă propagandistică ordinară. Dacă aş fi academician, aş denunţa întreaga mizerie, cu atît mai vinovată, cu cît academicianul Haiduc este chimist.
**) la arderea catalitică în toba de eşapament, apar şi gaze nitroase. Cancerigene. Cînd aveţi un automobil euroconform, aflaţi că nu numai vanadiu şi eventual plumb răspîndiţi în aer, dar şi dioxid de azot. Fără oxid de carbon, şi în acelaşi timp, fără dioxid de azot, nu se poate.

★Pietrele trec, apa rămîne – Despre amăgire şi autoamăgire la Roşia Montană

Posted in Teste by Marius Delaepicentru on 2013/09/22

Permiteţi-mi să vă prezint rezultatul unei cercetări personale asupra unei probleme de interes public: mineritul la Roşia Montană şi cum este el îmbrăţişat sau respins. Am măsurat, fără mari pretenţii epistemice, viralitatea comparativă a cîtorva articole dintr-o serie.

Totul a început în după-amiaza de 2 septembrie, cînd am postat pe Facebook un articol intitulat Inginereşte despre Roşia Montană, datînd din februarie 2012. Acolo defineam problema din punctul de vedere al riscurilor de mediu şi ajungeam la concluzia că nu neapărat tehnologia sau mediul sunt problematice, ci încrederea. Am schiţat şi un mecanism de refacere a încrederii. Sorin Ioniţă l-a apreciat, iar Expertforum, într-un document recent a arătat un mecanism similar, formulat ceva mai… expert.

Tocmai începuseră protestele în stradă, bun prilej de măsurare a viralităţii.
Pînă la 20 septembrie, postul din februarie 2012 avea următoarea distribuţie a popularităţii în timp:
09-03-Inginereste
Oricine ar fi curios vadă ce se află în spatele unui ventru atît de falnic, după o latenţă de mai bine de un an şi jumătate. Viralitatea a fost de peste 1000 de evenimente pe Facebook şi de numai 2 pe Linkedin. Celelalte platforme nu l-au preluat.
Avalanşa de enoriaşi ecologişti mi-a oferit prilejul să le testez raţionalitatea demersurilor.
Am postat în trena articolului devenit peste noapte popular, o idee realistă de diversificare a serviciilor turistice, articolul intitulat Goana după aur.09-04-Goana
Rezultate modeste. Două ventre, din care unul datorat următorului val de vizite. Viralitate şi mai slabă: 55 de evenimente pe Facebook şi 1 pe Linkedin. Atît.
Mai jos aveţi imaginea de ansamblu a vizitelor lunii septembrie, pînă la data de 21.
09-21-Overall
Un blog modest, cu vizite puţine, nimerit într-o controversă naţională.
Ce e însă cu a doua cocoaşă? A doua cocoaşă este provocată de un articol intitulat Cîte locuri de muncă la hectar…, în care am preluat datele ventilate de ecologişti. Le-am introdus în apocalipticul tablou şi concluzionam că ar fi mai rentabil dacă locuitorii zonei ar fi cultivat afine. Succesul a fost enorm. Cred că am înţeles de unde vine termenul enormitate:
09-10-Cite locuri
Viralitatea este de peste 3000 de evenimente pe Facebook şi 1 pe Linkedin.
Ca şi în precedentul val, am introdus scurt două articole raţionale, în care arătam că cultura afinelor ar fi imposibilă azi, cînd zona este poluată şi plină de cratere, fără o temeinică ecologizare. Din ce bani? Nimeni nu s-a întrebat. Dar nici nu a ascultat la argumentul meu, prin care arătam că şansa ecologizării celor 4500ha luate în custodie de RMGC, ar fi tocmai incizia în furuncul pînă la fund. Iată rezultatele pentru primul articol de după valul de iraţional:
09-11-Chimicale_1
Viralitatea este de numai 89 de evenimente, toate pe Facebook.
Am repetat cu un al doilea articol cu următoarea popularitate:
09-12-Chimicale_2
Viralitatea este lamentabilă: 33 de evenimente pe Facebook. Şi atît.

Ok, oamenii se agită strict pentru că sunt speriaţi de neştiinţa lor. Dar, hai să văd dacă nu cumva vor să afle cel puţin pe ce lume se află. Politologic, măcar. Şi preiau un articol scris de Vladimir Tismăneanu:
09-12-Politologic
Fiind o reblogare, nu am date despre viralitate. Dar inapetenţa cel puţin a oponenţilor la proiectul RM, de a vedea pe ce lume se află, este evidentă.
O ultimă tentativă de apel la raţiune am făcut-o în articolul în care arăt că statul, adică noi toţi, avem o datorie publică exprimabilă în bani, faţă de mediul Munţilor Metaliferi. Şi am propus ca, pentru achitarea ei, toate veniturile provenite din exploatarea viitoare a aurului să fie folosite pe plan local, timp de două generaţii, la ecologizare. O idee care ar produce locuri de muncă pe termen lung, în prelungirea, şi în paralel cu exploatarea aurului. Am intitulat articolul Roşia Poieni cu bani de la Roşia Montană:
09-16-Finantare
Viralitatea este doar de 80 de evenimente, cu toatele pe Facebook.
Între timp, am scris şi cîteva scurte articole de popularizare a ştiinţei, aici şi aici, pentru a-i sensibiliza pe enoriaşii ecologişti că în spatele oricărei invenţii se află milioane de ore de nesomn, încercînd astfel să le induc oarece sentimente de recunoştină pentru invenţiile care stau inclusiv la baza telefoanelor lor celulare. Prin opacitatea lor la orice sună raţional, am descoperit natura profund nevrotică a demersului lor contra. Am fost inundat de trolli. Cu atît mai agresivi cu cît le demontam mai bine „argumentele”. Le-am cerut să îmi arate ei un plan alternativ. Atît de ecologizare a zonei, cît şi de eradicare a subdezvoltării endemice de acolo. Ioc. Numai băşcălie de neamprost.

Concluzii:

Ecologiştii nu sunt în stare să judece cu capul lor, sunt bine interconectaţi, dar foarte uşor manevrabili. Cu cît mai gogonată este minciuna cu care se hrănesc, cu atît mai entuziaşti sunt în buimăcia lor. Nu au văzut cu ochii lor, dar îşi închipuie peisajul de acolo ca pe unul virgin, şi se hrănesc din fantasmă. Ceea ce e mai grav, nu sunt în stare să propună o alternativă raţională. Una fondată doctrinar măcar, dacă nu financiar.

★ Roşia Poieni cu bani de la Roşia Montană

Posted in Scatoalce de Stat, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2013/09/16

Toată lumea s-a arătat oripilată de imaginea bisericii înecate în mîl, la Valea Şesii. Acolo nu e Roşia Montană. Este exploatarea de cupru (azi, părăsită) de la Roşia Poieni. Un perimetru mult mai larg decît cel alocat RMGC. (Roşia Montană e niţel mai la sud.) Şi zona aceea este poluată cu metale. Mai ales zona aceea. Cu fiecare zi se scug tone de otrăvuri din roca supusă intemperiilor.

Aşadar, în termeni de ecologie, bilanţul zonei are actualmente cifre puternic negative.

Studiind proiectul RMGC, am aflat despre ce riscuri sunt. Majoritatea sunt surmontabile. Mai am doar două nelămuriri, ce sper să se topească curînd.

Mai interesant cred că este să socotim ce bani se vor scoate din exploatarea metalelor nobile, şi mai ales, ce destinaţie ar fi în interesul naţional şi local.

Am aflat că participaţia statului va fi de 25%. Bani intraţi pe de-a moaca, fără ca statul să investească un leu. Mai este o redevenţă de 6%, precum şi 135 megadolari (cifră fluctuantă) reprezentînd garanţia de mediu. RMGC a avansat cifra de 78% (din 10 miliarde) reprezentînd proporţia de bani rămasă, din exploatare, pe teritoriul românesc. Din cele 7,8 miliarde teoretice, 1,6 reprezintă aproximativ salariile personalului direct şi auxiliar, iar alte aproape 3 miliarde, cheltuieli directe plătite furnizorilor români de materiale şi servicii. Rămîn 3,2 miliarde a căror destinaţie e bine să o fixăm încă de pe acum.

Perimetrul alocat RMGC reprezintă aproximativ 45 kilometri pătraţi. Avem promisiunea, garantată pecuniar şi dinamic, că compania va ecologiza terenul concesionat. Restul ariei poluate este de cel puţin patru ori mai mare decît perimetrul aurifer. Cariera de calcopirită de la Roşia Poieni, exploatată pe vremea lui Pelticle este chiar mai mare şi mai poluantă decît cea mai mare din cele aurifere, vizate de RMGC. Şi acolo vor trebui pompaţi bani pentru ecologizare. Nu ne putem lamenta în vîrf de clopotniţă.

De unde bani?

Aţi ghicit. Din cele 3,2 miliarde. Impactul social şi ecologic (în bine) ar fi formidabil. Va dispărea întrebarea: bun, şi după cei 16 ani?
După cei 16 ani în care oamenii ar avea de lucru (cu neplăcerile pe care oricum şi le asumă) ar mai rămîne bani pentru încă de două ori cîte 16 ani. La ecologizare. Ecologia nu este strigăt de luptă, ci muncă fizică şi intelectuală. Sudoare. Ecologia este tot economie.
Ecologia este ramura economiei care redă sau sporeşte valoarea terenurilor. Abia după ce acoperim gaura de bilanţ ecologico-pecuniar făcută deja în sutele de ani de scormonire, putem vorbi de turism la Roşia Montană şi chiar şi la Roşia Poieni.

Aşadar, e mult de muncă, iar banii zac exact acolo de unde vor trebui extraşi.

Sunt convins că vor sări cîrcotaşii de serviciu pe planul meu. Îi previn încă de pe acum, pentru a putea comenta, trebuie să vină ei cu un plan de achitare a datoriei ecologice din zonă.

Pînă atunci, le sugerez doar calea de control al banilor din custodia statului. Repet, din custodia statului. NU bani satului!
Obligaţi statul să publice anual bilanţul contabil al companiei RMGC şi bugetul de cheltuieli pentru ecologizare. 15.000 de ecologişti, cîţi sunt acum în stradă, ar fi tot atîtea perechi de ochi capabili să citească trimestrial rapoartele guvernamentale privind veniturile din aur şi cheltuielile de ecologizare, şi eventual să îi tragă la răspundere pe grangurii care nu sunt în stare să le motiveze.

Succes!

★ Peisaj cu chimicale la Roşia Montană (II)

Posted in Soluţii alternative, Teste by Marius Delaepicentru on 2013/09/11

(continuare din numărul trecut)

În articolul trecut am descoperit că aria de interes pentru exploatatorul minereurilor aurifere este deja poluată de multele mine istorice. Sute de ani s-a folosit mercurul pentru extracţie. El se mai foloseşte şi azi, deşi la scară mult mai mică. Sigur, nu cianurile sunt poluantul, ci metalele grele aflate încă în soluţie.

Aflarăm că exploatatorul, prin constrîngerile la utiliăţi, rezultate din negociere*), va fi nevoit să valorifice apa din iazuri (-le, actualmente toxice), ceea ce înseamnă că va fi nevoit ca, înainte de orice, să le amendeze pentru purificarea in situ. Din lista de chimicale am văzut că o bună parte vor fi folosite la neutralizarea şi inocuizarea deşeurilor, în toate cele trei stări de agregare.

În continuare vom vedea cu ochii minţii felul în care va decurge exploatarea, precum şi care sunt activităţile conexe.

Conform proiectului, vor fi, nu un crater de 8Km aşa cum acreditează ecologiştii, ci patru cratere de cîte… Dar mai bine să privim tabloul:

Rosia_spatiu
L-am pus aici doar pentru pedanţi. Voi face în continuare socotelile în hectare, simplificat, deoarece mi-am propus să determin producţia de locuri de muncă la hectar.

Lista mea, derivată din datele de mai sus, arată aşa:
Spaţiul

Cariere de minereu şi materiale de construcţii 214,1722ha
Halde şi depozite 177,9602ha
Uzina 51,3777ha
Spaţii de gestionare a apei (inclusiv canale de drenaj) 402,2276ha
Depozit minereu sărac 26,9743ha
Depozit pămînt excavat pentru amplasarea uzinei 4,1080ha
Depozit sol vegetal 39,7445ha
Alte destinaţii (drumuri, depozite, clădiri etc.) 511,1535ha
Total 1.061,6100ha
Arii neafectate 195,7064ha
Total 1,259,3164ha

Acum să comentăm fiecare poziţie din tabel.

Cele 214,1722ha alocate carierelor, cuprind cele patru cratere, plus o carieră de piatră de construcţii (pentru anrocament şi drumuri) şi una de gresie, al cărei rol nu îl văd, dar îl pot presupune: material de construcţie pentru pavaj şi eventual ca material de ranforsare a haldelor de steril şi ca material de umplutură pentru cratere, cînd va fi să se închidă afacerea.

În halde şi depozite (177,9602ha) am inclus atît halda principală de steril, ce va astupa o vale întreagă, cît şi depozitul de minereu sărac, scos şi pus deoprate. El ar urma a fi procesat în ultimii trei ani de exploatare.
Observaţii
Tehnologic, sterilul se va trimite sub formă de nămol subţire, printr-un sistem de conducte. Sa ales depozitarea sterilului fără aditivi de îngroşare, deoarece apa scursă din el se va colecta, pritr-un sistem de canale deschise, tot în iazul de decantare, de unde va fi refolosită. Ar mai fi fost soluţia deshidratării sterilului şi trimiterea lui pe cale pneumatică, însă ar halda ar deveni mare producător de pulberi.
Faţă de amînarea procesării minereului sărac am oarece obiecţii, deşi înţeleg că strategic este o alegere bună. Întîi faci ceva cheag şi abia apoi îţi permiţi să pierzi. Riscul este însă ca minereul sărac să nu mai fie procesat niciodată, ţinînd seama că rentabilitatea va fi prea mică, în ipoteza în care preţul aurului se va prăbuşi. Pentru gestionarea minereului sărac, contractorul trebuie să se angajeze, inclusiv pecuniar, că va face cumva să repare eventualul deranj.
Uzina va ocupa 51,3777ha şi un supliment de 4,1080ha reprezentînd depozitul de material rezultat din orizontalizarea terenului. E puţin probabil ca pămîntul acela să se întoarcă de unde a fost scos, deoarece contractul prevede ca uzina să rămînă aşa cum a lăsat-o exploatatorul. Pesemne, vreun grangur din guvern visează să vîndă fierul vechi, situaţie în care, nimeni nu se va mai preocupa să elibereze şi cele 4ha de depozit.
Un aspect interesant este că vor fi alocate pentru depozitul de sol vegetal, 39,7445ha. Solul va fi păstrat pentru refacerea peisajului. În prima fază, nu mai devreme de anul 9, cînd una din cariere îşi va fi încheiat rostul. Aşadar, „terraformarea” poate începe încă din anul 9. Craterele vor fi umplute cu rocă inertă, amestecată cu steril şi cu mult var. Prin carbonatarea naturală a varului-liant, terenul îşi va recăpăta fermitatea în mai puţin de un deceniu. Acelaşi fenomen va sta şi la baza secării iazului de decantare, ceea ce explică necesarul anual de 54.000t de var.
Cum era de aşteptat, o arie aproape dublă decît cea a carierelor, va fi ocupată de instalaţiile de gospodărire a apei: 402,2276ha (inclusiv canale de drenaj).
Studiind materialul, am descoperit că temerile mele iniţiale şi-au găsit liniştea relativă, de cînd am înţeles că tratarea apelor reziduale va fi făcută cu var (54.000t) şi cu floculanţi (510t/an). Aşadar, nu ape acide, ci ape alcaline. Ceea ce duce la un fenomen de autosigilare a fundului iazului. Agregatele rezultate din reacţiile de precipitare vor colmata porii rocii. Se adaugă caolinitul prezent în mod natural în minereu, pentru ca impermeabilizarea să se facă natural. Ca şi în cazul astupării craterelor de excavaţie, rolul varului (carbonatat în timp) este cel de consolidare a terenului. Fermitatea sedimentelor prin carbonatarea varului, va permite inclusiv deschiderea artificială a unei breşe în baraj, pentru a se relua circulaţia naturală a apei pe vale. În urmă va rămîne un teren mai mult sau mai puţin orizontal, unde se va putea amenaja chiar şi o bază de agrement, după numai patru decenii. Nu degeaba negociatorul a cerut ca iazul de decantare să fie eliberat de conducte şi de alte instalaţii. Apa va prelua niţel şi din sedimente, ce vor fi captate în aval, în lagune de epurare pasivă.

Proiectul cuprinde şi 511,1535ha, reprezentînd drumuri, spaţii de depozitare şi alte acareturi. Proiectul prevede ca drumurile rămase fără utilitate, să se revegeteze, ca de altfel fundul şi versanţii iazului de decantare.

Deşi tehnologia satisface pretenţiile de inocuitate**) cheltuielile de „terraformare” vor fi însemnate, dar lucrările de renaturalizare a ariei nu sunt imposibile. Cu atît mai uşor cu cît, solul vegetal va fi conservat aparte. Atît că totul va costa de zeci de ori mai mult decît amărîta de garanţie depusă de exploatator.

Într-un articol viitor voi reface socotelile despre rentabilitatea socială a terenului, după ce mi se mai sedimentează şi mie datele în cap.

–––––
*) I s-a interzis inclusiv accesul la conducta de 400mm de aducţiune pentru localităţile din zonă.
**) mai puţin norma de praf şi cea de zgomot, ultima, prevăzută a fi de 87dB, ce sigur nu va fi respectată, ţinînd seama de utilajele mari de concasare şi transport pe ţeavă, la care se adaugă zgomotul camioanelor de 150t şi cele 4 puşcări săptămînale.

★ Peisaj cu chimicale la Roşia Montană (I)

Posted in Soluţii alternative, Teste by Marius Delaepicentru on 2013/09/11

În articolul de ieri am făcut o extrapolare judecînd după datele ochiometrice ale exploatării de cupru de la Roşia Poieni. Estimam acolo că aria distrusă de exploatarea ce se profilează la Roşia Montană ar ocupa 11.120ha. Intuiam că nu va fi chiar aceeaşi proporţie de terenuri categorisite după destinaţie, însă tot o exagerare a ieşit. Atenţionat de Cristi Sălceanu, căruia îi mulţumesc, am luat la puricat un document de pe saitul ministerului mediului. E drept, documentul de 49 de pagini face o prezentare ce azi s-ar putea să fie caducă, însă numai cantitativ. (Între timp, perimetrul a fost dublat.) Calitativ însă, .PDF-ul rămîne o schiţă valoroasă pentru a estima impactul asupra mediului. Sunt date tehnologice, precum şi un tabel cu destinaţia terenurilor, a căror arie a fost calculată cu eroare la decimetrul pătrat, semn că la bază a stat un plan amănunţit de cadastru. Documentul cuprinde alternative tehnologice şi de mediu, abandonate, dar nu e clar peste tot care din părţi s-a opus.

Primul lucru care m-a surprins este că, actualmente, aria de interes este poluată, deoarece tehnologiile vechi, de pe vremea lui Pelticle, erau incomplete în termeni de protecţie a mediului. Cum am dat adesea cu nasul de industria chimică, ştiu că, pe vremea aceea, primele care se tăiau de pe listă erau costurile de protecţie a mediului. În special staţiile de tratare a apelor uzate şi instalaţiile de ventilaţie erau primele sacrificate. Impropriu spus ape. Curgeau la vale soluţii în toată regula.

Al doilea aspect este relativa insuficienţă de apă. Asta este şi rău, dar şi bine. Exploatatorul (mă feresc să zic RMGC) a fost constrîns să îşi ia apa proaspătă dintr-o singură sursă, la care se adaugă apele din tăurile otrăvite, rămase din bătrîni. Asta creează în mod necesar circuite interne, ce îl vor obliga pe exploatator să îşi purifice singur sursele de apă. Apa proaspătă va fi practic folosită numai la prepararea soluţiilor de reactivi chimici.

Lista de chimicale demontează practic teoriile conspiraţioniste privitoare la metalele şi metaloizii din zăcămînt.

Dar să vedem ce compoziţie are roca:
Am selectat doar metalele utile. Frecţiile cu titanul – prea sărac şi prea ieftin din alte surse – cu caolinul – impurificat natural cu componente toxice – cu cromul sau cu molibdenul – mult prea puţine pentru a fi eficiente economic, cu arsenul – mult prea răspîndit în natură pentru a fi exploatat fără piaţă – nu ţin la mine.
Iată componentele într-adevăr utile: 247t Au, 898t Ag, 1.075.000t As, (l-am pus doar ca să ne îngrozim), 537.500t V,
64.500t Ge (după alte surse, galiul. probabil erori de copiere). Astea sunt toate, mari şi late.
Din lista de chimicale, încă nu am identificat unul care să extragă germaniul. Volumul de minereu este, conform documentului, de 215 megatone, din care, o bună parte, cea săracă de deasupra, va fi stocată separat, pentru prelucrarea în ultimii 3 ani de exploatare. Vom reveni asupra lui.

Să vedem acum chimicalele şi rolul lor. Le luăm pe rînd:

Cărbune activ 410t/an. Cărbunele activ are rolul de a adsorbi complecşii ciano-metalici, făcînd asfel mai uşoară, atît concentrarea metalelor de interes, cît şi separarea din suspensia de steril.
Ca o paranteză, mulţi partizani ai „mineritului ecologic” mi-au băgat sub nas nuş’ce tehnologie cu cărbune activ. Iată, cărbunele este prezent în lista de chimicale.

Floculant 510t/an. Nu se spune ce fel de floculant este, dar sigur este folosit la tratarea apelor. De obicei se folosesc floculanţi anorganici, cum ar fi alaunii. Au darul să antreneze impurităţile şi să le sedimenteze rapid, în agregate mari.

Acid clorhidric 2.300t/an. Volumul de acid clorhidric nu este foarte mare. Este probabil folosit la desorbţia acidului cianhidric şi la corectarea pH-ului diverselor soluţii. Cert este că din proces vor rezulta cloruri, întotdeauna solubile, ceea ce măreşte volumul necesar de apă, atît pentru înlocuirea saramurilor, cît şi pentru diluarea lor atunci cînd sunt aruncate la canal. Este puţin probabil ca saramurile să se recircule.

Hidroxid de calciu 54.000t/an. Un volum imens, dar necesar atît la precipitarea tuturor metalelor toxice din iazurile de decantare, cît şi la consolidarea ulterioară a patului de steril de pe fundul iazurilor. Vom vedea mai jos, tot hidroxidul de calciu va fi folosit la consolidarea în alte scopuri.

Cianură de sodiu 12.000t/an. (cca. 400t/zi). Sună groaznic, dar nu este. Pierderile tehnologice de cianură sunt estimate la sub 10Kg/zi. Asta înseamnă că doar 0,0025% din cianură se va regăsi în natură. Şi va fi rapid distrusă de razele ultraviolete.

Hidroxid de sodiu, soluţie 50%, 2.000t/an. Rolul sodei caustice este cel de a ţine în soluţie acidul cianhidric (gaz de felul său) precum şi de a capta gazele cianuroase eventual scăpate, în scrubere de spălare cu hidroxid de sodiu. De asemeni, vom vedea mai jos, dioxidul de sulf este un alt poluant ce trebuie ţinut pe loc.

Paranteză: Cînd eram elev de şcoală generală am vizitat o fabrică de pile de pe la Răzoare (Bucureşti). La instalaţia de decapare trăznea a migdale amare. Iată-mă-s întreg şi nevătămat. Însă oamenii care lucrau acolo erau cam gălbejiţi.

Sulfat de cupru 860t/an. Este numit popular piatră vînătă. Nu aş putea spune la ce foloseşte în procesul tehnologic. Ar putea fi folosit ca floculant, competitor al aurului la complexarea resturilor de cianuri, sau poate chiar ca electrolit pentru ameliorat potenţialul de electrod al aurului. Habar nu am. Electrochimia nu e specialitatea mea.
EDIT: sulfatul de cupru se foloseşte drept catalizator la oxidarea cianurii.

Metabisulfit de sodiu 13.000t/an. Cifra comparabilă cu cea a cianurii de sodiu arată că distrugerea in situ a cianurilor se face cu dioxid de sulf rezultat prin acidularea (cu acid corhidric) a soluţiei de metabisulfit. Aşadar, am aflat care este antidotul. Şi de ce nu trebuie să ne temem de cianură.

Azotat de amoniu 4.660t. Volumul este mult prea mare pentru a nu ne gîndi că ar avea rolul unui precipitant la concentrare sau chiar la extracţie. Presupun că detonarea în carieră nu se va face cu amestec de azotat de amoniu şi păcură. Dar mai ştii?
EDIT: azozatul de amoniu este folosit ca exploziv.

Păcură 14.288t/an Probabil pentru vreun generator de abur tehnologic, sau chiar la atelierul metalurgic.

Am văzut cam care ar fi chimicalele.

Ca o impresie generală, tehnologia este cu gîndul la mediu. Am aflat cum se gestionează apa şi cum se distrug sau se fac insolubile substanţele toxice. Teama mea cea mai mare era cum se va fi neutralizat megatona de arsen. Arseniatul de calciu ce va lua naştere în iaz, este substanţă insolubilă. Şi tot ce e insolubil încetează a mai fi otravă.

Mîine vom vorbi despre administrarea spaţiului. Acolo am mai multe obiecţii decît la tehnologie.

(partea a II-a, aici)

● Cîte locuri de muncă la hectar va produce Roşia Montană?

Posted in Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2013/09/10

Frustrat de analizele de cost, exagerate în minus, de către RMGC, şi în plus, de către militanţii ecologişti, încerc din nou să judec cu capul meu.

Din datele publice, ştim că proiectul se va întinde pe 4282ha, la care se adaugă alte 252ha de pădure. Plus privatizarea dreptului de administrare a violenţei şi a justiţiei asupra aşezărilor din jur. Haidamacii RMGC pot alunga din casele lor orice locuitor.
Ecologiştii spun că la epuizarea zăcămîntului, va rămîne un crater de 8Km şi adînc de 400m. Cca 5025ha. Ceea ce s-ar suprapune peste cifrele oficiale. Am căutat să estimez aria totală a exploatării. Spaţii pentru: excavaţie, concasare, separare grosieră, concentrare, halda de steril, decantare.

Cum nu am un exemplu similar la îndemînă, am estimat proporţia de spaţiu, după destinaţie, la exploatarea de cupru de la Roşia Poieni. (v.foto)
Rosia Poieni

Craterul nu e greu de identificat. Are cam 800m în diametru şi ocupă cam 30% din totalul ariei scoase din circuitul agricol. Observăm că halda de steril (porţiunea albicioasă din prelungirea în dreapta albiciosului crater) dincolo de buza craterului, ocupă chiar mai mult decît craterul de excavaţie. Cam 35 din totalul ariei. Alte 35% sunt ocupate de iazul de decantare. Staţia de concentrare (partea din stînga, dincolo de vale) cu tot cu bazinele de tratare a apelor, nu ocupă mai mult de 10% din total.

Prin similitudine, rezultă că din cei cei 8Km de crater va fi excavat un volum de cel puţin 400 de ori mai mare de rocă, decît la Roşia Poieni. Totuşi, păstrînd proporţiile, halda de steril va fi poate pe o arie mai mică, chiar dacă volumul va fi mai mare, ţinînd seama că unele porţiuni ale craterului pot fi reumplute cu steril. În orice caz, este vorba despre jumătate de kilometru cub de rocă. Ca o paranteză, toţi oamenii de pe Terra ar încăpea în 0,42 kilometri cubi.

Dacă halda de steril poate fi micşorată prin convertirea spaţiului eliberat prin excavare, nu acelaşi lucru se poate spune despre iazul de decantare. Dacă la Roşia Poieni el este de 1,2 ori mai întins decît craterul, putem presupune că la Roşia Montană va fi nevoie de un iaz de cel puţin 5000ha (raport 1:1). Ceea ce dublează din start aria. Putem presupune că instalaţia de concentrare va ocupa alte 120ha. Se adaugă alte sute de hectare de iazuri de alimentare, de pe văile adiacente.

Să estimăm aria totală:
-craterul 5.000ha
-haldele de steril 1.000ha, să zicem
-iazul de decantare 5.000ha
-instalaţia de concentrare 120ha
-TOTAL: 11.120ha

Nu am inclus, nici colo, nici colo, aria iazurilor de alimentare, deoarece ele nu au un impact major în mediu.

De pe pagina RMGC rezultă că proiectul ar aduce un spor de 3600 locuri de muncă. Ceea ce înseamnă 0,324 locuri de muncă la hectar.

Cifra reală trebuie însă diminuată, deoarece 20% vor fi personal TESA şi gorile de zburătăcit săteni opozanţi.

Ţinînd seama că, după încheierea exploatării de metale, vreme de 400 de ani, terenul nu va mai avea valoare economică, să facem o socoteală simplă: pentru fiecare loc de muncă, statul aprobă să piardă (grosier) 4ha de teritoriu.

Cît ar cîştiga statul din cei 15 ani de exploatare a aurului?

Nu prea mult. Vreo 3 miliarde de euro, şi 135 milioane, garanţia RMGC, cică pentru „ecologizare”.

Să vedem cît ar costa ecologizarea:

Bugetul de 135 milioane, împărţit la 11.120ha, rezultă 12.140 euro/ha.

Ha! Doar întreţinerea barajului pe 5 ani ar costa atît. Pentru cele 11.120ha răvăşite nu ar mai rămîne nimic. Suedezii cheltuiesc anual sute de milioane de euro pentru a ţine pe loc un iaz similar mult mai mic. Numai instalaţiile de congelare a pămîntului costă jumătate de miliard. Curentul electric, şi întreţinerea instalaţiei, başca.
Nu e greu să ne dăm seama că cheltuielile de ecologizare vor fi chiar mai mari decît încasează statul din redevenţe şi participaţie.

Să vedem la nivel microeconomic ce efecte ar avea investiţia.
Dacă socotim salariul mediu de 2.500 lei/lună şi om, ori 3.600 de oameni, ori 12 luni, ori 15 ani, rezultă 1.620.000.000 lei în 15 ani. Ceea ce se traduce prin 145.683,45 lei la hectar (33.879,87 euro) Adică, de 2,79 ori mai mult decît ecologizarea bugetată.

Pe scurt, exploatarea de aur le aduce locuitorilor 9.712 lei/ha şi an. Doar 15 ani. După care va rămîne terra deserta. 400 de ani.

Dacă locuitorii ar cultiva afine, şi ar obţine o tonă la hectar, la 5 lei/Kg, le-ar ieşi cîte 5.000 lei/ha. Ori 400 de ani, ies 2 milioane lei la hectar. Pe termen lung, de la Roşia Montană s-ar putea scoate de 13,73 ori mai mult din afine, decît din aur.

Citeşte şi: https://delaepicentru.com/2012/02/03/%E2%97%8F-inginereste-despre-rosia-montana/
…şi o idee de afacere în văile aurifere:
https://delaepicentru.com/2013/09/04/goana-dupa-aur/

2013-09-11
EDIT: furat de propaganda anti, făcui cîteva erori la calcul. Erori pe care voi căuta să le îndrept în articolele următoare:
https://delaepicentru.com/2013/09/11/%E2%98%85-peisaj-cu-chimicale-la-rosia-montana-i/
https://delaepicentru.com/2013/09/11/%E2%98%85-peisaj-cu-chimicale-la-rosia-montana-ii/

◎ Goana după aur

Posted in Chestii, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2013/09/04

Vreţi o arie auriferă plină de turişti, mai multe luni pe an?

Iată o cale simplă, chiar mai productivă decît exploatarea zăcămîntului sărăcit de la cele două Roşii:

comunele din zonă să facă din prezenţa aurului o atracţie turistică palpabilă: să le închirieze turiştilor ciururi şi dîrmoane şi să îi lase să caute aur aluvionar. De plăcere. Aurul scos să rămînă al lor. Eventual să organizeze chiar concursuri intitulate Goana după aur.

Sezonul poate fi prelungit mai multe luni pe an, dacă li se dă turiştilor şi echipament termoizolant, odată cu locul de cort şi cu grătarul de mititei.

Să vezi atunci campinguri şi pensiuni!

Imaginea lui Charlie Chaplin poate fi exploatată de asemeni. Localnicii pot confecţiona prăjituri de forma bocancilor, de pildă. Mă rog, nu trebuie să vă spun îndeamărunt ce ar putea face localnicii.

Cît despre nadă, ea poate fi uşor întreţinută cu cîte un pumn de pulbere de aur zvîrlită o dată pe săptămînă în rîu. Atît cît să rezulte de 5 ori mai multe încasări.

Se pune totuşi o problemă legală: actualmente, statul este stăpînul absolut al bogăţiilor minerale. Va trebui modificată legea cu excepţia turistică.

Ce ziceţi?

EDIT

Ca să vă conving, dar în acelaşi timp să admit că nu am fost genial (au avut ideea alţii, înaintea mea), iată un şir de linkuri către foste exploatări aurifere, actualmente muzee:
http://homepage2.nifty.com/momo3/taikenjo.htm
http://www.toikinzan.com/sakin/
http://yamanashinow.blog137.fc2.com/blog-entry-396.html
http://qmura.jp/program/plan_detail/295

● Inginereşte despre Roşia Montană

Posted in Scatoalce de Stat, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/02/03

Umăresc neatent mişcările susţinătorilor proiectului de la Roşia Montană. Nu prea înţeleg nici toate argumentele oponenţilor, întrucît apelul la sanctitatea drobului de sare strămoşesc este prea agasant. Aş vrea să îmi formez o părere, chiar şi neîntrebat. Şi atunci, am hotărît să o iau inginereşte.

Autoprezentare

Sunt un utilitarist moderat, aşa cum sunt un ecologist moderat, e drept, uneori intolerant, mai ales atunci cînd văd albii de rîuri sufocate de PET-uri şi nesimţiţi fără tobă de eşapament. Aşadar, am toate datele pentru a fi detestat atît de ecologiştii ipocriţi, cît şi de utilitariştii habotnici.

Despre valoarea economică a zăcămîntului de la Roşia Montană

Bogăţia minereului de la Roşia Montană este prea mică pentru a putea fi valorificată altfel decît cu cianuri. Acesta este un dat obiectiv. Fiind un pic chimist, nu mă oripilez la auzul denumirilor de otrăvuri. În România sunt zeci de instalaţii de decapare/galvanizare, ce folosesc cianuri, şi nimeni nu se mai ecologeşte la poarta lor. Ba, puloverele de melana ale militanţilor ecologişti au internediari de sinteză cel puţin la fel de periculoşi ca cianurile. La urma urmei, acidul cianhidric nu este cea mai tare otravă de pe pămînt.
Aşadar, preţul va fi dictat de randamentul de extracţie, la care se adaugă cheltuielile auxiliare.

Acum, să vedem posibilele cheltuieli ce vor greva preţul de producţie.
Tehnologia în sine nu poate fi ieftinită, întrucît ea depinde doar de eficienţa utilajelor şi de costul forţei de muncă. Dacă tehnologia şi numai tehnologia arată că un 2g de aur şi un 6g de argint pe tonă este OK, atunci, tehnologia în sine, asumăm că e rentabilă.
Mai interesante sunt însă cheltuielile auxiliare. Iar aici avem de examinat costuri şi riscuri.
Ce riscuri reale şi teoretice ar fi?

Riscuri

Iazul

Accidentele cu deversare depind de:

-soliditatea şi fiabilitatea barajului. Aici nu am ce spune. Totul depinde de proiectant şi de organele de avizare.
-Amplasarea iazului şi captarea torenţilor de pe versanţi. Nu e greu să ne închipuim că, dacă iazul e într-o viroagă cu un bazin pluvial de, să zicem, 6 ori mai întins, la o ploaie torenţială de 120mm, nivelul din iazul cu cianuri poate creşte cu minimum 720mm. Din fericire, media multianuală de precipitaţii în zonă nu depăşeşte 1500mm (Vlădeasa). În România, foarte rar o ploaie depăşeşte 100mm în 24 de ore, însă aici discutăm şi despre riscuri teoretice. Teoretic, este posibil să înregistrăm o ploaie de pînă la 526mm (Sulina – 1.92zeci-şi-ceva). În aceste condiţii, drenajul pluvial artificial (devieri supra- şi sub-subterane) nu ar putea scoate din sistem mai mult de 50mm/oră, ceea ce se traduce prin 120mm/zi. Restul s-ar duce în iaz, crescîndu-i nivelul cu 2400mm ceea ce poate duce la deversare, dar, din fericire, şi la diluarea deversatului.
– Alunecări de teren şi avalanşe. De obicei, ploile abundente mai surpă şi pante, ceea ce limitează opţiunile la amplasarea iazului.

Aşadar, costurile auxiliare de consolidare şi drenaj vor scumpi gramul de aur. În anumite condiţii, e posibil ca însuşi barajul să iasă mai scump.

Accidente cu infiltrare

Volume mari de apă pot fi foarte greu ţinute pe loc. Dacă la un lac artificial de importanţă energetică sau agricolă nu prea are importanţă îmbibarea rocii de sub el, la un iaz de ape toxice, hidroizolarea este crucială. Hidroizolarea costă. Dar să vedem ce ar putea-o înrăutăţi.
-Tehnologia. Apele cianurate nu sunt inerte chimic. Materialul hidroizolant trebuie să fie rezistent pe termen lung la acţiunea substanţelor dizolvate în apă. De regulă, înafara tradiţionalului pat de argile, se aplică şi folii organice (polietilenă, pînză cauciucată, carton asfaltat etc.) Hidroizolaţia trebuie nu numai multistratificată, dar şi atent supravegheată, mai ales cînd Dorel e executantul.
-Seismicitatea. Nu am harta sistemului de falii din zonă, dar aici morfologii sunt cei chemaţi să le identifice. Identificarea faliilor e mai mult artă decît ştiinţă. Ţine mai mult de feng shui (exagerez dar nu prea mult). Aşadar, doar o dublă expertiză morfologică poate decide ce e falie şi cît de lungă e ea. Ca regulă generală, dacă pe o rază de 30Km în jurul zăcămîntului se identifică o falie de minimum 20Km lungime, una singură, nimic nu poate garanta fiabilitatea hidroizolaţiei iazului în caz de cutremur. Dacă barajul poate fi dimensionat conform seismicităţii rezultate din anomaliile de relief, nu acelaşi lucru se poate spune despre fundul iazului.
Faliile de peste 20Km lungime sunt indicatorul morfologic al seismicităţii neocene de peste M7.
– Rozătoarele sunt un alt factor de slăbire, atît a hidroizolaţiei, cît şi a barajului (în cazul în care barajul este de argilă). Tot ce sper este ca puţine rozătoare să reziste la mediul acvatic toxic. 🙂

Accidente „biosferice” curente

Iazul trebuie să fie împrejmuit şi acoperit cu o plasă continuă, reînoită periodic, pentru a împiedica atît accesul animalelor terestre cît şi accesul păsărilor călătoare. Lipsa plasei este semn de dispreţ. Iar protestele, uşor de iscat, întrucît plasa e ceva vizibil.
În compensaţie, în apropierea iazului toxic vor trebui amenajate şi iazuri curate, deoarece iazul toxic va intra în GPS-ul călătoarelor, şi e bine să nu le întărîtăm, ci să le îndrumăm în locuri prielnice popasului.

Aşadar, numai la amenajare şi întreţinere avem costuri destule, dar riscurile pot fi în mare parte înlăturate pe baze raţionale.

Cheltuieli ulterioare

După încheierea exploatării, va mai dura vreo 10-15 ani operaţia de „terraformare”. Nu îi putem cere exploatatorului să transforme zona într-un Chamonix, dar îi putem impune consolidarea pantelor, consolidarea, nivelarea şi terasarea terenurilor, (re)amenajarea unui sistem de regularizare hidrologică (aici iazurile de preluare a păsărilor călătoare pot intra în schemă) precum şi împăduriri.

Este de preferat ca regimul de proprietate după „retragerea gabrieliană” să fie încă de pe acum stabilit. Terenurile să fie răscumpărate de către primăriile localităţilor/ plaselor de pe raza cărora au fost achiziţionate. Chiar şi preţul de răscumpărare poate fi stabilit înainte de începerea exploatării propriu-zise. Iazul va fi preluat de către localitatea pe raza căreia ar pica la restaurarea proprietăţii funciare. Eventual, responsabilitatea la întreţinerea şi extincţia sa va reveni contra unui preţ mai mic la răscumpărare, sau chiar iaz contra teren gratuit.

Sunt convins că pînă la încetarea exploatării se vor fi găsit şi tehnologiile de grăbire a recuperării terenului ocupat de iaz.

Alte cheltuieli

Cheltuielile cu memoria

În excavaţiile de pînă acum s-au găsit destule vestigii romane, cît să îi satisfacă şi pe utilitarişti şi pe protocronişti. La cîţi aventurieri se perindară în cei 1800 de ani, cred că s-a scotocit cam tot ce era de scotocit. Ca utilitarist moderat, pot spune că întreţinerea grotelor de azi ar costa mai mult decît s-ar putea încasa din turismul istoric, chiar dacă turiştii ar sta zilnic la coadă.
Mai raţională ar fi amenajarea a trei muzee. Unul etnografic-păşunist: „paradisul nămolos”, unul istoric general, de la romani la Gabriel şi unul care să trateze chiar munca de epuizare minieră, ecologizare a spaţiului şi reconstituire a comunităţii. Cu bune şi cu rele. Toate cele trei muzee ar avea acelaşi potenţial instructiv.

Ghid de restaurare a încrederii

OK, v-am împuiat capul. V-am descris ceea ce nu am văzut. Acum, permiteţi-mi să vă prezint micul îndrumar de identificare a pisicii în sac.

În textul de mai sus, nu mă îndoiesc, aţi identificat cîteva „checkpoints” la cîntărirea bunelor şi relelor. Presupunînd că niciuna din condiţii nu va fi de natură să ne scuture visul de îmbogăţire indirectă, vă pot spune ce alte indicii de bonitate a exploatatorului sunt.

Prima observaţie este că lipsa de transparenţă a contractului de concesiune, propaganda din mass-media, precum şi graba la expropriere sunt semne că pe exploatator îl costă mai puţin: şpaga, şpaga şi respectiv şpaga, decît asumarea cinstită a întregului parcurs descris de mine mai sus. E păcat.

Pentru (re)credibilizare, Gabriel Resources trebuie:
-să publice conţinutul contractului de concesiune
-prin acte adiţionale, să angajeze, şi să achite toate cheltuielile auxiliare descrise mai sus
-să publice contractul de asigurare pentru calamităţi, pe sectoare: excavare, prelucrare, gestionarea deşeurilor. Specialiştii în asigurări îşi pot da seama dintr-o ochire dacă condiţiile de siguranţă vor fi îndeplinite. Contractele de asigurare spun despre bonitatea exploatatorului mai mult decît o mie de experţi, decît toţi gazetarii şi ecologiştii de pe o rază de 1000Km.
-să se supună rezultatului unui referendum la care să fie invitată toată populaţia din aval, pînă la vărsarea în Tisa. Absenţa la referendum se va considera acord tacit.

Sunt sigur că evoluţia preţului aurului pe piaţa internaţională, cu promisiunea unei rentabilităţi mai mari, precum şi fermitatea noastră în scoaterea mîţei din sac vor contribui la dezintoxicarea, în primul rînd morală, atît a companiei aurifere, cît şi a noastră.

Cianura nu este cea mai rea otravă. Mai rea este promiscuitatea morală.

Cine este de acord cu abordarea mea, are toată libertatea să preia şi să răspîndească schiţa de program cadru.

Succes!

%d blogeri au apreciat asta: