Fără buletin

★ Sănătate şi responsabilitate (XIV) – Tratament scump

Posted in Chestii, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/03/30

Am văzut cu alte ocazii care sunt valorile şi principiile ce guvernează sistemul de sănătate japonez. Am arătat cum se aplică coplata şi care sunt limitele ei. Uneori, o internare poate costa cu mult peste cît este în stare pacientul să achite într-un termen rezonabil, chiar dacă are o asigurare socială (cu 20% coplată) sau populară (30% coplată).

Povesteam într-un articol anterior că tratamentele medicale scumpe beneficiază de deducerea coplăţii la declaraţia de impozit, şi că peste un anumit total, beneficiază chiar şi de alte formule de calcul.

Vă prezint un nou studiu de caz în care sper să se poată vedea cum, cu o asigurare populară de 30% coplată, se poate ajunge în final ca, la o operaţie pe plămîn, cu 10 zile de internare, coplata să scadă la mai puţin de 10%, fără ca pacientul să mai aştepte încheierea anului fiscal pentru a-şi recupera banii.

Concret, este vorba despre un tînăr de 25 de ani, căruia i s-a găsit o gaură în plămînul stîng. Gaura nu este de natură infecţioasă, ci s-a format probabil în urma unui şoc mecanic mai vechi. Pacientul avusese un accident uşor, dar care i-a afectat asimptomatic plămînul. Decompensarea a avut loc la mai mult de jumătate de an de la accident, sub forma unei dureri de umăr. Internarea s-a făcut în regim de urgenţă. În prima etapă i-a fost înţepat toracele şi i s-a montat un aspirator de drenaj. Ulterior, pacientul a decis să aleagă tratamentul chirurgical radical: extirparea unei bucăţele de 10x2x2 cm (cca 40cc) din lobul superior al plămînului.
Operaţia a fost efectuată sub endoscop. Stabilizarea formei organului s-a făcut cu o plasă.
În urma intervenţiei chirurgicale (de 30′ efectiv) pacientul a rămas doar cu trei găurele în torace. Externarea a avut loc la 5 zile de la operaţie. Cu o zi înainte de termenul planificat, dar cu două zile mai tîrziu de termenul optimist (cel fără febră postoperatorie).

Aşadar, o operaţie uşoară pentru pacient, cu imobilizare de doar 36 de ore, dar nu lipsită de riscuri.

În continuare, aplic copiile anonimizate, după majoritatea înscrisurilor cu care pacientul a fost externat. Nu mi-a parvenit încă broşura cu îndrumările primăriei pentru aplicaţia de compensare în avans a coplăţii. Acolo se află şi formulele de calcul.

Întrucît articolul de faţă se adresează în special celor din domeniu, am scanat documentele la rezoluţia de 200ppi. Trei din documente sunt în format A3. Le-am scanat pe jumătăţi. Două dintre ele reprezintă scheme de flux „tehnologic”. Cine este interesat, le poate asambla după imprimarea pe hîrtie. De asemeni, traducerea o las în seama lor. Eu voi comenta comparativ numai ceea ce consider relevant. Însuşi faptul că sunt 32 de pagini devine relevant, deoarece ilustrează atenţia care se acordă informării pacientului.

Sistemul este făcut să atenueze pe cît posibil fricile. Cu alte cuvinte, să te facă bine fizic, fără să te îmbolnăvească de nervi.

Foaia de mai sus prezintă simptomele, diagnosticul la internare, precum şi soluţia terapeutică aplicată (drenaj) . Sunt consemnate investigaţiile preliminare: radiologice, măsurarea capacităţii vitale etc.

Schema logică de probare a dreptului la asistenţă medicală. Se poate vedea, este o schemă simplă. Arăţi unul din documentele: card de sănătate, carnet de hibakusha, carnet de pensionar şi gata. Spre deosebire de România, nu e nevoie să alergi după adeverinţe, copii după buletin sau după alte prostii.

Cine folosea şi asigurarea la serviciul de îngrijire la domiciliu înainte de internare, este rugat să anunţe verbal la fişier. În ultimul chenar, pacientul este anunţat că, în cazul în care foloseşte şi asigurarea de îngrijire la domiciliu, s-ar putea ca pe durata internării să i se ceară cardul pentru puţin timp, de către şeful de secţie sau de către agentul de îngrijire la domiciliu. (Pe semne, la bolile de plămîni, internările lungi s-ar putea să încalece şi termene de decontare.)


Acesta este procesul verbal la internare. Din acest moment, pacientul şi garantorul (de regulă un membru al familiei), ale căror date personale sunt înscrise în cele două chenare, devin solidare în răspunderea pecuniară ulterioară.

Un fluturaş de prezentare sumară a condiţiilor de îngrijire. Norma de îngrijire în pavilioanele 3 şi 4 (general şi urgenţe) este de 7 pacienţi la o asistentă. Pacientul este anunţat că, în cazul în care internarea va depăşi 17 zile, e posibil să fie mutat într-un alt pavilion.

Dispoziţia datează din luna mai 2007.

Din cît se vede, nu conducerea spitalului este cea care a decis, ci proprietarul spitalului, adică: Federaţia Sindicatelor Funcţionarilor Publici.

Hopa! Abia acum am descoperit să spitalul aparţine sindicatelor, făcînd legătura cu ceea ce am văzut pe teren. În apropierea spitalului mi-a atras atenţia un bloc de locuinţe „monacamerale” pe care scria că este un cămin al funcţionarilor publici. De ce cămin şi nu „casă ANL”? Pentru că funcţionarii publici sunt un fel de samurai. Se duc acolo unde sunt trimişi. De regulă, funcţionarii publici sunt rotiţi în medie o dată la doi ani. Adesea se duc la post fără să îşi ia familia. E foarte posibil ca în căminul pomenit să locuiască şi funcţionari ai biroului teritorial al ministerului construcţiilor şi amenajării teritoriului, aşa cum foarte bine pot locui şi funcţionari ai biroului teritorial al ministerului justiţiei.

Fluturaşul de mai sus anunţă pacientul că saloanele sunt cu cîte 4 paturi, dar există, contracost, şi saloane de 2 paturi, precum şi rezerve de 1 pat. Tarifele  sunt listate în alt fluturaş.

Tariful pentru lenjerie este de 73yen (ieftin). Norma este de trei schimburi pe săptămînă vara, şi două, iarna.

Comisia de administrarea siguranţei din spitalul Yoshijima a decis în iulie 2009 un set de 10 îndatoriri pe care medicul şi pacientul trebuie să le îndeplinească: 1. începe dialogul cu formula de salut, 2.  pacientul are datoria să stabilească relaţii amiabile cu ceilalţi, 3. cînd ai ceva de comunicat, notează undeva să nu uiţi, 4. anamneza şi simptomele sunt informaţii de cea mai mare importanţă, 5. întreabă care sunt perspectivele, 6. fă efortul să comunici transformările de după, 7. ce e important, notează pe hîrtie, 8. întreabă ori-de-cîte-ori, pînă cînd vei fi mulţumit de răspuns, 9. certitudinea rezultatului tratamentului are şi limite, 10. tu alegi soluţia terapeutică.

Cele două pagini, de sus şi de jos, reprezintă regulamentul de ordine interioară. Sunt prezentate condiţiile de convieţuire, orele de baie, ora stingerii, orele de vorbitor, circulaţia în interior, programul punctului comercial, tarifele serviciilor auxiliare (maşini de spălat, televizoare, frigidere etc.)

Mai jos este prezentat calendarul internării: investigaţii, regimul alimentar, perfuzii, aerosoli mucolitici, ciorapi compresori şi aparate de masaj pneumatic al picioarelor (pentru prevenirea formării cheagurilor), interdicţia de îmbăiere, sonde urinare, conduita în pat,  medicaţie, instructaje (despre ce? şi cînd?).

Pe pagina a doua, în dreapta jos, este trecut şi devizul estimativ de coplată (clasa 30%): 380.000yen.

Calendarul chirurgical. Cuprinde cam aceleaşi rubrici. În plus, descrie procedura de identificare verbală a pacientului. În episoadele anterioare am arătat că ea este obligatorie. Spre deosebire de spitalul Takanobashi, la spitalul Yoshijima, identificarea verbală are loc în două locuri. O dată în antecamera de operaţii (de către asistentă) iar a doua oară, întrebarea vine direct de la medicul chirurg.

––––––

Fluturaşul prezintă riscurile pe care imobilizarea la pat le implică. Pacientul este învăţat să facă exerciţii fizice. Totodată se prezintă aparatul de masaj cu acţionare pneumatică.

Documentul de mai jos trebuia pus mai sus. El reprezintă instructajul la investigaţiile radiologice (raze X şi tomografie).

Mai jos, doi fluturaşi de prezentare a echipei de nutriţie precum şi asigurările în legătură cu adecvarea dietei la corpul pacientului şi la rigorile terapeutice. Pacienţii mobili sunt învăţaţi şi cum să sorteze vesela şi resturile alimentare.

Fluturaşul este semnat de comisia de nutriţie a spitalului.


De aici în jos sunt trei formulare de accept: pentru operaţie, pentru anestezie, pentru transfuzie. Ultimul, doar ipotetic, întrucît, în cazul pacientului în cauză, transfuzia devine necesară numai la manevre accidentale.

Minutele de accept sunt întocmite într-un exemplar, ce rămîne la pacient. Toate trei sunt semnate şi de către garantor.


Fluturaşul prin care pacientul este anunţat că, dacă are temeri în legătură cu: costul tratamentului, cu traiul familial, cu invaliditatea, cu traiul de după externare, poate lua legătura cu camera de serviciu social teritorial (nume, adresă, număr de telefon)


Fluturaşul roz descrie procedura de compensare a tratamentului medical costisitor de către primărie. Începînd cu aprilie 2007, procedura a fost simplificată, în sensul că compensarea se face încă înainte ca spitalul să emită factura de plată către pacient. Cu un simplu talon galben, eliberat de primărie, spitalul îşi ajustează în contabilitate suma de facturat, urmînd ca diferenţa ce ar fi fost de virat în contul pacientului la sfîrşitul anului fiscal, să fie virată în contul agentului medical (spitalul). În acest fel, întîrzierea la întoarcerea parţială a coplăţii se reduce la zero zile.

Ca fapt divers, titularul avusese, cu ani în urmă,  un gol de vreo doi ani la plata asigurărilor de sănătate. În urmă cu un an însă, la intrarea în conformitate, primăria i-a reeşalonat titularului datoria pentru cei doi ani de pauză. Însă reeşalonarea nu a putut fi respectată. Ieşea cca. 12.000 yen pe lună; prea mare pentru venitul titularului. Omul vira lunar numai 10.000yen/lună. Cînd garantorul s-a dus la primărie să regleze compensarea coplăţii (descrisă în fluturaşul roz) funcţionarul i-a atras atenţia că restanţa la contribuţie nu se recupera în ritmul stabilit de primărie. Însă cu o notă explicativă, (un formular de completat) dată de garantor în numele titularului, şi cu sigiliul personal al titularului, garantorul (prietena pacientului) a renegociat cu funcţionarul ritmul de reeşalonare. Astfel, rata a fost limitată la 10.000yen/lună.

Cam aşa arată umanizarea relaţiei dintre stat şi cetăţean. Fără procuri şi acte notariale. Practic, reprezentarea poate fi făcută de către oricine, dacă are în mănă sigiliul personal al titularului.

Următoarele cinci pagini reprezintă punctajul tuturor procedurilor şi serviciilor acoperite de asigurarea medicală. 1 punct = 10yen.


Aşadar, costul total al înternării a fost de 1.177.800yen (puţin peste 10.000 euro) din care:

taxa de prim consult: 2.700yen (universală pentru toate unităţile sanitare)

administrare medicală:  38.690yen

medicaţie:  9.240yen

injectabile: 23.790yen

dispozitive (aspirator de umori,  aparat de masaj etc.):  20.340yen

operaţie chirurgicală:  612.500yen

anestezie:  169.510yen

analize: 15.170yen

imagistică medicală:  34.540yen

internare:  237. 520yen (pentru 10 zile)

(probabil) aparatura de monitorizare a parametrilor fiziologici:  13.800yen

Total acoperit de asigurare: 1.177.800yen

Coplată (procentual): 30%

Coplată (absolut):  89.208yen

Hrană:  7.020yen

––––––––-

Total de plată: 96.228yen. Atît a plătit titularul.

Observăm că, deşi nominal este 30%, la sume mari, în realitate, coplata este de doar: 100×96.228/1.177.800=8,17%.(!)

Deîndată ce voi avea formula de calcul o voi aplica într-un comentariu.

–––––––-

Anunțuri

● Medicină în limba maghiară

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/03/28

Mă bucur că Premierul Ungureanu a supralicitat pretenţia UDMR de înfiinţare la Tîrgu Mureş a unei facultăţi de medicină şi farmacie cu predare, nu numai în limba maghiară, dar şi în engleză, iar, în viitor, şi în germană.

Văd că Titus Corlăţean propagă învrăjbirea, invocînd o iluzorie segregare. Segregare ar fi dacă nu li s-ar permite etnicilor români sau romi să se înscrie la secţia nou-înfiinţată. Realitatea e că, teoretic, oricine se poate înscrie acolo dacă este alfabetizat în limba maghiară.

Mai mult, vitejii lideri socialişti vor să iniţieze şi o moţiune de cenzură pe tema sus-citată. USL mizează pe un cal mort. Obiectivele uniunii sunt strict politicianiste. Problema nu există decît în capetele tîmpiţilor.

Iată de ce. Predarea în limba maghiară favorizează şi migraţia studenţilor maghiari din Ungaria, pentru studii în România, crescînd astfel prestigiul universităţii. Ceea ce nu e puţin lucru. Mai sunt şi alte avantaje. Cu cît mai mulţi medici cunoscători ai jargonului medical maghiar sunt, cu atît mai mare este probabilitatea ca ei să „fure” mai multe secrete profesionale de-ale colegilor lor de peste hotare. Şi nu vorbesc din cărţi. Am întîlnit cu mulţi ani în urmă, un chimist maghiar de la Sinteza-Oradea. Îmi povestea cum a reuşit să fure un secret de fabricaţie a aspirinei cubice*) citind un ziar din Ungaria. Se spunea acolo ceva despre calitatea proastă a anhidridei acetice la recristalizare. Hopa! Ăsta e solventul! Şi iată cum, fără efracţii şi microfilme, un pont a intrat pe mîna cui trebuie, doar pentru că omul ştia limba maghiară.

Cît despre pretinsa investiţie „neperformantă” în medici vorbitori numai de maghiară, treaba este mult mai simplă. Pentru a avea dreptul de practică medicală pe teritoriul României, va fi musai ca absolvenţii secţiilor cu predare în limba maghiară să treacă un test de cunoştinţe de limba română. Dar numai dacă angajatorul gestionează bani publici. Pentru angajarea în clinicile private, testul de limbă va fi problema strict privată între angajatorul privat şi absolvent.

–––––––––-
*) Este vorba despre sistemul cubic de cristalizare, o structură uşor de dezintegrat în stomac. Pînă atunci, aspirina cristaliza acicular, ceea ce făcea ca, odată compactată prin pastilare, să se topească mai greu, mărind şansele să găurească mucoasa gastrică.

● Vot prin corespondenţă = furt prin corespondenţă

Posted in Drepturi individuale, votul prin corespondenţă by Marius Delaepicentru on 2012/03/19

Prin toamnă, am comentat pe un sait de petiţii online, pe marginea unei intolerante petiţii îndreptate împotriva banalei proceduri de vot prin corespondenţă, altminteri, text de lege aflat, în mod exasperant, încă prin sertarele Parlamentului, sub forma unui proiect. Lăsînd la o parte simplismul textului, vă propun să analizăm argumentul militanţilor, printre care, veţi descoperi şi un verbos sociolog analist „ciuvic”, pe la televiziunile de propagandă.

Nu mică mi-a fost mirarea să fiu contrat de un sociolog. Un anume Mircea Kivu, ce îmi opunea argumente antropologice, de moravuri ce privesc îndărăt, argumente tributare însă viziunii profund birocratice, prin care adesea este denaturat orice text de lege, în sensul înăbuşirii efectului ce se presupune că legea este instrumentată să îl provoace. (Aplic mai jos hardcopy după conversaţie.)

Zilele trecute însă, ghiduşul sociolog s-a trezit să comenteze din nou. Pe semne, temperatura atmosferică l-a scos din hibernare.

M-am enervat. Încerc sociologiceşte o similitudine, folosind sofismul preacinstitului Kivu.

L-aş întreba pe domnul sociolog cum apreciază atitudinea populară faţă de pedeapsa capitală. Statistic, circa 70% din adulţi ar fi de acord ca pedeapsa capitală să fie reintrodusă în Codul Penal.

În fond, nu ar fi mare diferenţă între a-i refuza cuiva dreptul la viaţă fizică şi a-i refuza altcuiva dreptul la viaţă politică. Deosebirea este că lipsa procedurii de vot la distanţă, face posibilă negarea dreptului la viaţă politică în lipsa unei sentinţe de vinovăţie. Tradus în termeni de drept la viaţă fizică, asta ar echivala cu execuţia sumară. Adică, un fel de: dă-l în mă-sa, că miroase a băutură! Poc!.

Ar legitima aversiunea populară faţă de homosexualitate, precum şi consimţămîntul poporului pentru pedepse ce produc efecte ireversibile (executare, castrare etc.) legiferarea în sensul dorit de popor?… Sunt convis că dl. Kivu o va fi scăldat pîrvuleşte, sau, după caz, într-un mod pontos.

Domnul sociolog Mircea Kivu m-ar putea convinge de nocivitatea votului la distanţă şi de justeţea raţionamentului său, numai după ce în legislaţia penală vor fi reintroduse pedeapsa cu moartea (pentru crime grave) şi puşcăria pentru homosexualitate. Şi, de ce nu?, pedeapsa cu moartea pentru homosexuali. Cu observaţia că este bine ca cele două pedepse să fie aplicate fără un proces în instanţă, aşa cum şi, actualmente, persoana politică a cetăţeanului este ucisă fără vreo sentinţă judecătorească, doar pentru că cetăţeanul este: bătrîn şi neputincios, ţintuit la pat, fără buletin sau prea departe de urnă.

▲ Tixotropie

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/03/16

Aţi auzit desigur de nisipuri mişcătoare*. Cu cît te agiţi mai tare, cu atît te afunzi mai adînc în ele. Nisipurile mişcătoare nu sunt  o figură de stil, şi nici un mit holywoodian, ci un substrat material mai răspîndit în natură decît poate credeţi acum.

Tixotropie, etimologic înseamnă schimbare la atingere şi exprimă proprietatea unor materiale de a se transforma reversibil, sub acţiunea unei forţe mecanice, din solid aparent, în lichid aparent. De obicei materiile sunt constituite din două faze; una solidă, microgranulară, umectată şi dispersată într-un lichid (apos sau uleios).

Uneori, tixotropia este dezirabilă, ca în cazul vopselelor. Vopselele sunt compuse tot din particule solide dispersate în lichid. Cînd dai cu pensula, e preferabil ca ea să alunece frumos pe suprafaţa de vopsit. Cum ar veni, la aplicarea presiunii, vopseaua devine mai puţin vîscoasă, favorizînd depunerea în strat neted. Deîndată însă ce ai luat pensula, e de dorit ca vopseaua să nu se prelingă. Pentru a nu se prelinge, e necesar ca vopseaua să fie tixotropă. Pentru a fi tixotropă, mărimea şi forma granulelor de pigment şi de aditivi solizi se aleg în aşa fel, încît materialul să se întărească repede, dacă se poate, în prima secundă după aplicare. În practică, aşa se şi petrece. O vopsea bună nu se prelinge.

Dacă la vopsele tixotropia este de dorit, la supozitoare însă, fenomenul este dăunător. Te poţi trezi cu ele „topite”, ca urmare a hurducăielilor din timpul transportului. Dacă ar fi numai supozitoarele, ar fi bine. Dar ce te faci cînd, la un cutremur, terenul aluvionar (noroi nisipos) de sub tine începe să se înmlăştineze?

Fenomenul apare în special în lunci, dar şi acolo unde substratul este constituit din loess umed. În China, de plidă, sunt milioane de hectare de loess. Adesea, alunecările de teren se petrec ca urmare a înmuierii loessului (deja muiat de apa subterană) din cauza mişcărilor telurice. Au fost înghiţite sate întregi aşa. După seism, terenul se întărea la loc. Ia satele de unde nu-s.

La cutremurul din 11 martie 2011, 4.200ha de teren din jurul golfului Tokio s-au înmlăştinat. În special, în aria numită Urayasu. Străzile au devenit un deal şi-o vale. Oscilaţiile mecanice au făcut ca pămîntul să se înmoaie. Acolo unde pînza freatică e superficială, stratul tixotrop devine brusc permeabil, lăsînd apa să izvorască. Apar arteziene scunde de numai cîţiva centimetri, dar suficient de agresive cît să antreneze la suprafaţă nisip din substrat şi să lase goluri mari în substeran. Cînd golul îţi nimereşte sub talpa casei, nu e de mirare ca ea să îţi rămînă într-o rînă. O clădire cu mai mult de 1abatere de la verticală, provoacă vertij şi dureri de cap locatarilor. O clădire de nelocuit. Cînd ai casa pe teren tixotrop, totul devine complicat.

Forţa minimă de declanşare a tixotropiei nu este cunoscută. Poate fi aproximată prin teste de laborator. Însă s-a observat că, în cazul unui cutremur, importantă este amplitudinea, dar şi durata. Pe 14 martie 2012, la Urayasu, intensitatea locală a fost 5-tare (6 pe scara Mercali). Cutremurul a durat aproape un minut. Rezultatul: tixotropie.

La cutremurele din 11 martie 2011, deşi amplitudinea a fost mai mică, de 5-slab (5 pe scara Mercali) uneori, durata a fost de pînă la 5 minute. Rezultatul: tixotropie.

La inventarierea clădirilor din jurul golfului Tokio, s-a constatat că ele nu vor rezista la un cutremur de talia celui din 1 septembrie 1923; 6-tare (8 pe scara Mercali). Se vor prăbuşi şi avaria în jur de 33.500 de locuinţe din motive tixotrope.

Ce e de făcut? Fenomenul nu poate fi evitat, dar poate fi atenuat. Sunt două soluţii mari şi late, ambele scumpe. Una este săparea fundaţiei mai adînc şi ranforsarea terenului cu piloni îngropaţi. Pentru o clădire de 4 etaje, stîlpii subterani trebuie turnaţi cel puţin 6m în adînc.

Însă prioritatea trebuie să o aibă drumurile. Ele sunt cele mai vulnerabile, iar distrugerea lor cu cauze tixotrope, ar spori numărul victimelor prin imposibilitatea intervenţiei cu utilaj greu. Şi drumurile vor trebui construite pe o fundaţie mai adîncă. Alte cheltuieli.

O altă soluţie este uşurarea construcţiilor, pentru a putea fi redresate uşor în cazul în care se înclină. Ani de zile m-am întrebat de ce casele sunt atît de uşoare în Japonia. Acum am şi explicaţia.

O soluţie radicală (a treia) ar fi coborîrea artificială a pînzei freatice, însă ea nu poate fi aplicată fără riscuri, adesea şi mai mari. Coborîrea pînzei freatice aduce alt necaz: terenul se tasează. Adesea, rezistenţa mecanică a substratului este dată chiar de prezenţa apei freatice. S-a observat şi în Bucureşti, pe vremea cînd se săpa la metrou. Din motive tehnologice, pînza trebuia coborîtă. Şi a fost. Miliarde de metri cubi au fost pompaţi zi şi noapte, trimişi pe Dîmboviţa în jos. O serie de clădiri s-au şubrezit din cauza tasării terenului. Nici Tokio nu a scăpat de tasare, deşi din alte cauze: proporţia mare de asfalt. Reducera aportului de apă infiltrată a dus la lăsarea terenului cu 1 metru în mai puţin de 50 de ani. Tasarea pune ulterior probleme la drenajul pluvial. El se va face numai forţat. Adică cu pompe. Staţiile de pompare din Tokio sunt acţionate de motoare de Boeing. Sunt nişte mamuţi tehnologici. Magistralele de drenaj sunt adevărate palate subterane, înalte de 30-60m şi tot atît de largi.

Pentru a frîna tasarea prin ameliorarea bilanţului pluvial, de vreo 20 de ani încoace, trotuarele se confecţionează din agregate poroase (beton poros, gresie artificială etc.) Se speră astfel ca o proporţie mai mare din apă să se infiltreze în pămînt. Directiva se aplică şi în Hiroşima, oraş în mare parte aflat sub nivelul mării.

Bine, veţi zice, dar ce are tixotropia cu Bucureştii? Are. Şi în lunca Dîmboviţei, în special în zona Crîngaşi, Semănătoarea, Cişmigiu, Văcăreşti (partea din luncă) terenul este tot nisipos, tot aluvionar, aşadar, tot tixotrop. Iar ceasul ticăie.

Dacă doriţi să vedeţi cum se manifestă tixotropia, puteţi urmări filmuleţul de mai jos, tras în timpul cutremurului din 11 martie 2011.

––––––––-

* nu mă refer la nisipuri uscate

Tagged with: , , ,

▲ Cu pluta pe Oya shio

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/03/14

Cînd ţunami se retrage, are o forţă suficient de mare cît să tragă după el chiar şi obiecte mai grele decît ar fi putut la transgresiune. Obiectele grele au inerţie suficientă cît să izbească alte obiecte grele, să le tîrască, să are asfaltul, să rîme macadamul, să dărîme case ce pînă atunci apucaseră să rămînă erecte.

S-a petrecut în oraşul Minami Soma din judeţul Fukushima. O casă cu doi locatari, soţ şi soţie, ambii la vreo 60 de ani. Cei doi nu au avut timp să se refugieze. Au urcat pe acoperiş. La regresiune, casa s-a năruit. Soţia a fost luată de ape şi strivită. Soţul a supravieţuit, dar a fost dus de ape în larg. Nu e clar dacă a rămas pe acoperiş sau nu. Cert este că a fost găsit trei zile mai tîrziu pe o bucată de vreo 9 metri pătraţi de acoperiş de tablă, plutind la limită, însă suficient cît să îi ţină cele 50Kg de greutate corporală. Aşadar, văduv, ud leoarcă, pe o plută firavă, în frig, pe un ocean mort de pustiu. Ce poate fi mai dezolant? Elicopterele treceau, omul se agita cît îi permitea pluta – fluturînd o panglică de plastic roşu în vîrf de băţ – însă de sus nu putea fi deosebit de marea de cherestea şi de gunoi ce îl înconjura. A fost în sfîrşit salvat de o şalupă a marinei militare, după 45 de ore de singurătate, dus de Oya shio, vreo 50 de kilometri mai la sud, la 15 kilometri în largul centralei Fukushima #1.

Întrebat cum s-a descurcat, omul a arătat cum şi-a făcut un mic pod de scîndurele, încălecate pe două nervuri de acoperiş. A cîştigat astfel 6-7 cm, ceea ce făcea ca apa ce mai năvălea pe plută să nu îl ude. Şedea pe scîndurele. Iar, pentru menţinerea precarei flotabilităţi, cu un băţ, avea grijă să împingă în apă resturile de lemn şi de gunoi ce eşuau pe plută. A găsit şi o cască de constructor pe care şi-a aşezat-o pe cap. A scos hîrtie dintr-o carte de manga. A găsit pînă şi un creion. Pe hîrtie a scris numele său şi pe cel al soţiei răposate, apoi a închis-o într-un PET pe care şi l-a agăţat de gît, pentru cazul în care nu ar fi supravieţuit. A pescuit apoi o plapumă şi o pătură. Ambele uscate. Probabil, ambalate într-un sac de plastic, în care se păstrează, uneori vidate şi desicate, aşternuturile nefolosite. Cu pătura sub şezut şi cu plapuma glugă, a rezistat şi la ninsoarea ce a căzut în noaptea de 11 spre 12 martie.  Întrebat cum a petrecut două zile şi două nopţi fără apă, omul a mărturisit că a fost nevoit să îşi facă mîna căuş şi să îşi bea urina.

Supravieţuitorul e convins că duhul soţiei l-a apărat: -„Mi-a trimis soţia mea tot ceea ce aveam nevoie. Şi hîrtie, şi creion, şi cască, şi aşternut uscat.”

▲ Cote record de ţunami

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/03/12

Încă din primele ore de după devastatoarea transgresiune oceanică ce a urmat cutremurului din 11 martie 2011, se ştia că mai mulţi senzori de ţunami de pe uscat nu au transmis niciun fel de date întrucît au fost distruşi. A rămas ca imaginea să fie reconstituită „manual”, ex post.

Aseară, NHK a publicat raportul întocmit de topografii dintr-o comisie de construcţii, la 1 martie curent, în urma măsurătorilor pe teren în peste 5200 de puncte de pe coasta pacifică a insulei. Concluziile arată magnitudinea fenomenului.

Astfel, pe o distanţă (N-S) de peste 500Km (exact 530), amplitudinea valului a depăşit constant 10m. În special pe coasta Sanriku din judeţele Iwate şi Miyagi, pe o distanţă N-S de 200Km, cota a depăşit 20m. În oraşul Miyako (Iwate), în dreptul unui port pescăresc, valul s-a ridicat la 39m. În oraşul Minami Sanriku, unde, proporţional, s-a înregistrat cel mai mare număr de morţi,  în dreptul aşezării Tokura(?), valul a ajuns în mod cert la 33m. Însă într-un oraş din Iwate (Oofunawatari(?) mai exact într-unul din golfuleţe, ţunami a ajuns pînă la 40m.

Conform unui alt studiu (ce nu contrazice datele de mai sus) publicat luna trecută, efectuat de o echipă de la Universitatea Tokio în judeţul Fukushima, maximul local de ţunami a fost de 21m, înregistrat în oraşul Tomioka. Pentru tîrgul Futaba, din vecinătatea centralei nuclearea Fukushima #1, datele au fost reconsiderate. De la, iniţial 10m, prin toamnă, în urma unor analize video, cota a fost ridicată la 16m, iar în urma studiului Todai, cifrele au fost ajustate la 17m.

Este o minune că Fukushima #2 (cu două reactoare) a rezistat. Ambele centrale fuseseră proiectate să reziste la ţunami de maximum 5,7m.

Cauzele ce au amplificat transgresiunea sunt de două feluri. O cauză generală, cu originea la epicentru. Modelarea a arătat că seismul principal s-a petrecut în două etape cu succesiune rapidă. Astfel, la scurt timp după primul şoc ce a iscat ţunami, a mai avut loc unul cu efect similar. Cel de-al doilea ţunami l-a călărit pe primul, cu un defazaj de numai cîţiva kilometri. Aşadar, un val în două trepte. Amplitudini locale mai mari – mergînd pînă la dublul celei incidente – au apărut din cauze morfologice, (ţărm cu riass) în urma reflexiilor şi compunerii oscilaţiilor în multele cotloane din golfuri.

Tagged with: , , ,

▲ Curaj de mamă

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/03/12

Pe linia Senseki, ce leagă oraşele Sendai şi Ishinomaki, în dreptul tîrgului Higashi Matsushima, un tren cu 60 de pasageri a fost surprins de ţunami. Mecanicul a avut inspiraţia de a-l opri într-un debleu scurt de numai 100m, ce taie, într-un arc strîns, un promontoriu împădurit, mărginit la nord de estuarul rîului, iar la sud, de un canal de adăpostire a bărcilor pescăreşti. (v. foto.) Acolo, elevaţia a fost de peste 5m. De o parte şi de cealaltă a promontoriului, terenul (împreună cu linia ferată) a fost invadat de ţunami. Aşa că cei 60 de pasageri au fost nevoiţi să îşi petreacă noaptea în izolare. Doar unul din cei 60 – o femeie de vreo 60 de ani – a intrat în panică, altminteri repede temperată de atitudinea celorlalţi, nu mai puţin speriaţi, dar mai pudici.

Oamenii şi-au împărţit frăţeşte apa şi merindele, şi-au făcut curaj unii altora, deşi, înconjuraţi de ape negre şi de construcţii în mişcare, speranţa le era destul de firavă. Povestea o tînără că, aflată în imposibilitatea de a lua legătura cu familia, şi-a scris testamentul pe telefonul celular.

Pe la miezul nopţii au fost aduşi trei răniţi scoşi din vîltoare (nu e clar de cine). Oamenii au scos cîteva canapele şi le-au făcut pat pe culoarul vagonului. Din oră în oră, cu schimbul, le masau răniţilor corpul, pentru a preveni formarea cheagurilor.

Dimineaţă, cînd apele s-au mai retras, pasagerii au părăsit trenul şi au plecat pe picioare către un loc mai sigur.

Dar cel mai impresionant moment a fost cînd un elev, ce se nimerise în tren la ora la care se întorcea de la şcoală, şi care pînă la orele 2 din noapte stătuse tăcut, cu inima cît un purice, a fost strigat pe nume de afară: -”Ooi! Fiul meu e cumva înăuntru?”

Nu e clar dacă mama elevului venise înot, sau peste muncel, prin ninsoare, pe lîngă iaz, prin bezna ce învăluise întregul ţinut. Cert este că elevul, pînă atunci tăcut, a izbucnit în plîns şi s-a cuibărit la pieptul maică-sii.

Mişcată de neverosimila întîlnire, uşor înciudată de propria-i slăbiciune, tînăra şi-a şters din memoria telefonului, deja caducul testament.

Epilog. Conduita mecanicului a fost omologată ca regulă de siguranţă în manualul feroviarilor. De acum înainte, pe liniile feroviare şi rutiere expuse la ţunami, deplasarea nu va înceta în momentul cutremurului, ci doar atunci cînd vehicolul ajunge la o altitudine asigurătoare.

Tagged with: ,

▲ Viaţa după cataclism (II)

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/03/11

Rezultatul unei anchete făcute de NHK în rîndul a 600 de locatari din casele provizorii arată o scădere drastică a veniturilor. 17% au un venit de mai puţin de ¼ din cît aveau înainte de cataclism. 17% – circa ½, iar 15% – circa ¾. 41% din locatari au cam aceleaşi venituri, iar pentru 5%, veniturile au crescut.

 

Se înregistrează însă o astenie socială, cauzată atît de stresul strămutării, cît şi de destrămarea comunităţilor prin atribuirea aleatorie a locuinţelor. Locuinţe situate adesea la distanţe mari de comunităţile din care provin locatarii. 38% percep starea proprie ca pe o slăbire a legăturilor sociale. Se adaugă sărăcia, pe fondul lipsei de perspective de reactivare rapidă a economiei locale.

Astfel, dacă, înainte de cataclism, 70% din respondenţi ieşeau zilnic din casă, după, însă, proporţia lor a scăzut la 48%. A sporit numărul celor ce ies de 3 ori pe săptămînă, de la 15%, la 23%. De asemeni, numărul celor ce ies doar o dată pe săptămînă: 18% după, comparativ cu 10% înainte. Cei ce nu ies aproape deloc, reprezintă 6%, faţă de numai 2% înainte. Retractilitatea respondenţilor prefigurează o boală socială severă: izolarea şi moartea în singurătate.

 

 

Din datele statistice asupra morţilor, rezultă că peste 350 de victime au fost pompieri voluntari. 60% au murit în timp ce umblau să îi salveze pe alţi oameni din calea apelor. 30% au murit înecaţi în timp ce închideau stăvilarele porturilor pescăreşti.

 

Numărul mare de pompieri voluntari morţi pune problema protecţiei propri. Faptul că ei provin din comunitate îi ajută ca, la apelul refugiaţilor, să ştie cine şi unde a rămas. Legăturile strînse cu membrii comunităţii îi îi face să se simtă obligaţi să îşi neglijeze propria siguranţă. Nu puţini au plecat în căutarea celor rămaşi în urmă, să le arunce furtunul pentru a-i trage din vîltoare, dar să fie înghiţiţi cu toţii. Se examinează posibilitatea acţionării stăvilarelor de la distanţă, pentru a preveni accidente similare în viitor. De asemeni, manualul de intervenţie va cuprinde şi clauze suplimentare referitoare la protecţia personală la inundaţii severe.

 

Pompierii voluntari şi-au dovedit utilitatea în primele 7 zile după cataclism, pînă cînd au sosit echipele speciale de protecţie civilă. Astfel, înafara stingerii incendiilor, pompierii voluntari au iniţiat operaţii de căutare şi salvare din ruine, au dirijat circulaţia, au patrulat pentru prevenirea jafurilor, au cărat alimente şi echipament, au scos din dărîmături şi au recondiţionat fotografii, albume, au organizat cazarea în adăposturile temporare, au întocmit situaţia statistică a supravieţuitorilor. Pe scurt, au preluat toate sarcinile statului.

 

Pompierii voluntari sunt oameni obişnuiţi, plătiţi cu între 20.000 şi 30.000 yen/an. (echivalentul a 2 zile de salariu mediu) la care se adaugă între 2.000 şi 3.000 yen per intervenţie.

 

 

Fukushima

În urma cercetărilor în zona de protecţie din jurul centralei nucleare Fukushima #1, rezultă că peste 8.500 de locuinţe, aproape 1/3 din cele circa 27.000 rămase goale după evacuare, sunt într-o stare avansată de degradare. Multele cutremure le-au afectat fără posibilitatea de reparaţie în timp util. Majoritatea locuinţelor au acoperişurile sparte, ceea ce accelerează degradarea lor. Atît fizică, cît şi prin favorizarea invaziei vegetale.

Din cele 54 de reactoare nucleare ale Japoniei, 52 sunt oprite pentru reacreditare în urma unor cronofage şi scumpe teste de stres. Ultimele două, programate pentru revizia generală, vor fi oprite în luna mai.

▲ Cînd tornada de foc nu este o figură de stil

Posted in Scatoalce de Stat by Marius Delaepicentru on 2012/03/10

Azi se împlinesc 67 de ani de la marele bombardament asupra oraşului Tokio. În numai două ore şi jumătate, bombardamentul a produs peste 100.000 de victmie (mai multe decît în urma bombardamentului de la Nagasaki). Incendiile izbucnite pe arii vaste au provocat o turbulenţă atmosferică de tiraj, circulaţie ce a dus la formarea unor tornade de foc devastatoare. Mai bine de un an după bombardament, aria a rămas un maidan pîrjolit.
Bombardamentul din 10 martie 1945 a fost doar cel mai crud din lunga serie de peste 100 de evenimente similare abătute asupra oraşului Tokio între noiembrie 1944 şi mai 1945.

Alţi 105.000 de morţi neidentificaţi au fost îngropaţi sub memorialul din sectorul Sumida. Acţiunea de identificare a lor continuă şi azi. Numai anul trecut, 223 de morţi anonimi şi-au recăpătat numele.

▲ Cutremur! Toată lumea rămîne pe loc

Posted in Chestii, Soluţii alternative by Marius Delaepicentru on 2012/03/08

La aproape un an de la tripla catastrofă de anul trecut, ce a răvăşit estul Japoniei, activitatea seismică este departe de a se fi stabilizat. Întregul sistem de plăci este de 7 ori mai activ decît în anii obişnuiţi. Toate scenariile sunt revizuite. Nu numai cele de pe flancul estic şi sudic, dar şi din zona Kanto (Tokio, Chiba. Kanagawa, Saitama, Ibaragi).

Recent, specialiştii unui institut de protecţie civilă, afiliat Universităţii Tokyo, în urma analizei extinderii geografice a seismicităţii au ajuns la concluzia că hipocentrele de sub uscat, sunt mai active ca niciodată. Asta înseamnă că creşte probabilitatea de iscare a unui cutremur puternic, dar superficial. Faliile acumulează tensiuni ce pot deveni letale. Un exemplu este cutremurul din Kobe-Awajishima, din 17 ianuarie 1995, în urma căruia au rămas peste 6000 de morţi. Cutremurul nu a depăşit M7, dar a distrus local mii de clădiri, plus infrastructura rutieră şi feroviară.

În urma studiului citat, rezultă că probabilitatea unui cutremur catastrofal în regiunea Kanto a crescut de 7 ori. Pînă anul trecut, previziunile erau de 70% în următorii 30 de ani. La aceeaşi probabilitate, intervalul a fost scurtat la 4 ani.

De asemeni, gravitatea estimată (pe scara efectelor la suprafaţă) a fost ridicată de la 6+, la clasa 7. Chiar 6+ dacă ar rămîne, numărul victimelor s-ar ridica la 11.000 numai în Kanto. Un cutremur de gravitatea 7, pe o falie din nordul golfului Tokyo este foarte probabil să se petreacă. La gravitatea 7, nici măcar structurile solide nu mai pot garanta protecţia interiorului, ceea ce ridică numărul potenţialelor victime. Cu atît mai mare, cu cît, uscatul artificial, adiacent golfului Tokyo, are tendinţa de a se înmlăştina la un cutremur puternic. 4200 ha din Urayasu (Chiba) sunt deja şubrezite tixotropic de cutremurele din 11 martie (şi de replicile ce i-au urmat).

Pe lîngă revizuirea formulelor de alarmare, am pomenit în altă parte despre conduita post-cataclism. Manualul de conduită este în curs de perfecţionare. S-a constatat că un cutremur în buza uscatului ar scurta timpul de transgresiune a ţunami-ului la 1 minut, ceea ce nu mai lasă opţiunea reunirii familiei înaintea refugiului pe înălţimi. În şcoli şi în spitale/ sanatorii, elevii şi respectiv pacienţii,  vor fi urcaţi la ultimul etaj.  Pînă azi, părinţii aveau obligaţia de a-şi recupera copiii înaintea sosirii valului. Însă, cu ocazia cutremurului din 11 martie, reconstituindu-se traseele victimelor, s-a constatat că măsura de prevedere (devenită între timp caducă) a înmulţit numărul victimelor în loc să îl reducă. Prea mulţi părinţi şi elevi au fost surprinşi în timpul deplasării şi au murit cu zile.

Aşadar, elevii vor rămîne în şcoală, adulţii surprinşi la muncă, departe de casă, vor rămîne pe loc şi se vor refugia separat, pînă la normalizarea circulaţiei.

UPDATE: Aflu de la buletinul de prînz al NHK, că deja a intrat în vigoare o lege ce prevede ca, în caz de calamitate, 41 de autostrăzi din regiunea Kanto, însumînd 1770 Km, să fie rezervate exclusiv vehiculelor de intervenţie. Cu alte cuvinte, toate vehiculele terţe surprinse în trafic în momentul declanşării alarmei, vor fi obligate a elibera autostrăzile.

▲● Condamnare pe viaţă

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/03/06

În luna octombrie 2010, un angajat al firmei Mazda a comis nediscriminatoriu o crimă pe teritoriul fabricii din Fuchu (Hiroşima). Omul suporta greu regimul de organizare. Resimţea ca oprimant tratamentul, altminteri cu nimic deosebit de cel pe care alţi angajaţi îl primeau. Cînd a fost pus pe lista de concediere, s-a descărcat. A urcat la volan şi a acroşat orice om ce i-a ieşit în cale pe aleile fabricii. Rezultatul a fost un mort şi 11 răniţi. Victima care a murit avea 39 de ani şi o fetiţă de 10 luni.

Avocatul a încercat să îl scoată iresponsabil, însă nu i-a mers. Însuşi făptaşul a declarat în faţa instanţei că a fost inspirat de ucigaşul din Akihabara, din iunie 2008 (cu 6 crime prin înjunghiere, în plină zi, într-un loc atît de aglomerat precum cartierul din Tokio) atunci cînd a plănuit fapta.

Procesul (cu 6 juraţi) a mers relativ repede. A durat mai mult expertiza psihiatrică, în urma căreia, ucigaşul a fost declarat perfect responsabil. În luna februarie, Curtea Supremă a dat sentinţa finală: închisoare pe viaţă. Soţia victimei moarte şi-a arătat dezamăgirea faţă de verdict. Admitea însă că că nimic nu va putea întoarce visele spulberate de un incident atît de absurd.

Întrucît recentul incident similar, de omor nediscriminatoriu cu mînă armată, petrecut în Bucureşti prezintă similitudini cu cazul descris mai sus, sunt curios cum va evolua procesul. Argumente care să susţină iresponsabilitatea angajatului MAI ar fi cu mult mai firave, întrucît portul de armă prevede condiţii de acreditare mai severe decît permisul de conducere.

●▲ Muzee vii, muzee moarte

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2012/03/03

 

Zilele trecute, organizatorii reuniunii de la Bucureşti a Noii Republici s-au confruntat cu o problemă mitocănească din partea unei instituţii de cultură. Întrunirea urma să aibă loc în auditoriumul Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR). În auditorium nu se află exponate. Nu era niciun pericol de incendiu. Într-o ţară normală, cu muzeu naţional, „naţiunea” ar avea dreptul de a folosi spaţiul neutru, întrucît bunul de utilitate publică, fie el naţional sau judeţean, este întreţinut din bani publici. Pentru a reduce cheltuiala din bani publici, firesc ar fi să se primească şi bani privaţi, nu numai pe bilete. O singură condiţie ar putea fi pusă. Întrunirea să nu se abată în vreun fel de la conduita morală. Cu toate acestea, conducerea muzeului citat a respins cererea NR. A motivat că spaţiul nu poate fi „pîngărit” cu activităţi politice. Pe semne, în viziunea custodelui, a discuta despre cetate încalcă morala publică.

 

Mi-am zis că poate muzeul este suprasolicitat şi că nu ar fi fost condiţii pentru aşa ceva, deşi, personalul muzeului nu ar fi fost necesar să stea după participanţi. Asociaţia Prietenii Muzeului ar fi putut oferi asistenţa de specialitate (să apese pe întrerupătoare electrice şi să le indice participanţilor unde este toaleta).

 

Pentru a mă lămuri, am căutat un raport de activitate. Am găsit un .pdf de 52 de pagini, din care 92% din spaţiu e ocupat de fotografii. Raportul este din anul 2008, cu date din 2007. Am descoperit că 92% (!) din bani vin de la bugetul de stat. Shit!, mi-am zis. Statul dă aproape 20 milioane de lei pentru cîteva poze? Ia, să vedem cît se încasează pe bilete:…238.000 lei. Ha, 1,1%! Un muzeu naţional, în care naţiunea nu se înghesuie să intre. Neştiind cît costă biletul, caut numărul vizitatorilor…81.000 în tot anul 2007 (cu un spor de 300 în 2010). Nu e clar cîte zile pe an a fost deschis muzeul, şi nici dacă cifra reprezintă totalul pentru cele patru muzee ce compun agregatul numit MNAR.

 

Primesc de la prieteni date comparative:

 

National Museum Australia (Canberra)
– 1,580,574 vizitatori
– Venituri 8,500,000 dolari australieni
– 266 angajati (5942 vizitatori/angajat)
Muzeul Regal (Amsterdam)
– 1.1 milioane de exponate
– 900,000 vizitatori
– Venituri ~17,000,000 Euro
– 400 angajati (2250 vizitatori/angajat)

 

Nu arată deloc rău. Dar, mi-am zis că, poate MNAR nu şi-a propus a fi chiar naţional. Nu am date despre distribuţia teritorială a vizitatorilor, însă e de presupus că foarte puţini elevi de la Băicoi merg în vizită tocmai la Bucureşti. Şi dacă tot l-am retrogradat (din claviatură), hai, să îl compar cu un muzeu judeţean. Am ales Muzeul Judeţean de Artă din Hiroşima (numit mai jos muzeul).

 

Găsesc pe net cîteva rapoarte, inclusiv cu planurile de viitor, dar cel mai consistent este un .pdf de 76 de pagini cu activitatea din anul 2010.

 

Dar să vedem cam de ce dispune muzeul. Muzeul are următoarea zestre imobiliară:

Subsol: o galerie de închiriat (pentru artiştii amatori şi artizanii din judeţ), un auditorium de 202 locuri, o parcare, closete.

Parter: (afară) piaţetă cu colonadă, (înlăuntru) lobby, ghişeu de informaţii, bibliotecă de artă, punct comercial, restaurant.

Etajul I: 4 galerii de pictură şi una de sculptură, pentru exponate din fondul propriu, două birouri (din care unul al directorului), o cameră de odihnă (pentru personal), closet.

Etajul II: trei galerii de expoziţii speciale, două camere de odihnă, un lobby de observaţie, o ceainărie, closet.

 

Am găsit şi 12 de reguli de folosire a auditoriumului. Majoritatea se referă la spaţiile dinafara incintei. În linii mari, regulile sunt de bun simţ. Nu ai voie să pavoazezi coridoarele cu flori şi bonsai, nu ai voie să lipeşti pe pereţi afişe, nu ai voie să faci zgomot care să treacă dincolo de uşile încăperii. E de la sine înţeles, în spaţiile comune, nu ai voie să încurci locul cu altceva decît trupurile participanţilor. În rest, nimeni nu se bagă în conţinutul întrunirilor.

 

Ca primă observaţie, muzeul nu are siloz de conservare a pieselor, nici ateliere de restaurare, ceea ce simplifică structura costurilor. Dar, să revenim la raport.

 

Aflu că, în 2010, 79.953 de persoane au vizitat expoziţia permanentă. Aşadar comparabil cu MNAR (81.300). Întrucît MNAR nu detaliază, consider că totalul vizitatorilor îi include şi pe cei ai expoziţiilor efemere.

În anul 2010, muzeul a găzduit 7 expoziţii efemere, cu durate între 14 şi 70 de zile, din care, cei mai mulţi vizitatori a atras o expoziţie de 28 de zile, cu obiecte de artă din zestrea Poloniei: 93.462 vizitatori (peste 3200 pe zi). În 28 de zile, mai mulţi vizitatori decît întregul MNAR într-un an. Expoziţiile efemere au adus 184.138 vizitatori. În total; 264.091vizitatori. De 3,24 ori mai mulţi decît MNAR, deşi MNAR a găzduit un număr dublu de expoziţii efemere (14).

 

În activitaea muzeului, o serie de alte evenimente (studii, simpozioane) pentru elevi. Mă rog, şedinţe de instruire asupra felului în care trebuie receptată arta. Participanţii au fost de ordinul miilor (găsiţi totul defalcat, la pagina 55). În lobby au avut loc şi 11 concerte, ce au însumat 1710 spectatori.

 

În galeria pentru artiştii amatori şi artizani (de la subsol) au avut loc 74 de expoziţii de profile diferite (pictură, sculptură, fotografie, design etc.), din care doar 5 cu plată (500-600yen/vizitator), iar restul gratuite. Cum ar veni, totul pe cheltuiala expozanţilor. Limitele tarifelor la expunere, precum şi ale taxelor de intrare sunt stabilite printr-un ordin al guvernatorului. Ele pot fi găsite la pagina 69. Aşadar, în regie privată, un vernisaj la 5 zile. Oare cîte expoziţii organizate de naţiune a găzduit MNAR?

 

Clubul prietenilor muzeului (Tomo no kai)

 

Sunt înregistraţi 945 de prieteni. Cu toţii, voluntari. 295 dintre ei au intrat cu întreaga familie. Prietenii editează şi o revistă trimestrială. Strict pe teritoriul muzeului, volumul lor de muncă a fost de 1.115 zile-om, în 312 zile. Cu o medie de circa 3-4 voluntari/zi. Dar activi au fost doar 146. Compar cu clubul omolog al MNAR din 2007: 11 membri, din care vreo doi străini. Dacă nu o fi murit careva între timp, s-ar putea ca azi să fie tot 11.

 

Indici de utilizare

 

Extensiv: muzeul a fost deschis 322 de zile pentru expoziţiile permanente şi alte 244 pentru expoziţiile efemere. Nu am inclus cele 74 de expoziţii de amatori şi artizani. Aşadar, un total de 566 de zile-expoziţie. Anul are 365 de zile.

 

La expoziţiile permanente, vizitatorii cu plată au fost doar 5.905, iar 74.048 au intrat gratis, cu invitaţii (92,6%). Să nu credeţi că invitaţiile sunt gratuite. Cineva plăteşte, dar acela nu este vizitatorul.

La expoziţiile efemere, 153.068 de vizitatori au plătit între 100 yen (elevi) şi 1200 yen, iar 31.070 (16,8%) au intrat gratuit, cu invitaţii.

 

Vizitatori, pe categorii: elevi de şcoală: primară, secundară, liceu, studenţi, nespecificat. Nu mai stau să detaliez. Cine doreşte, poate lua la puricat documentul.

 

Raportul cuprinde, pe două pagini, lista exponatelor propri, trimise în turneu (ce? şi unde?).

 

Monitorizarea apariţiei în presă şi media figurează la pagina 12.

În rest, raportul detaliază fiecare eveniment public (workshop, simpozion, experiment etc.)

 

Dinamica indicatorilor

 

Muzeul a fost în renovare între 1992 şi 1996. Judecînd după ţîrîita şantierului, prefectura a plătit renovarea. De atunci, pentru expoziţiile efemere, bilanţul contabil arată aşa:

1996 a plecat cu 100 milioane yen (cca 900.000 euro) pierderi, pentru ca în trei ani să ajungă la cifre pozitive. Nu prea mari, dar în linii mari, curba este caracteristică oricărei organizaţii nonprofit. Cele mai tari „tunuri” au fost în 1999 şi 2003, cînd numărul vizitatorilor la expoziţiile efemere a depăşit un sfert de milion.

 

Mi se pare la fel de interesant să aflăm care sunt ţintele în viitor. Pentru anul în curs, se prevăd 205.000 de vizitatori la expoziţiile efemere, iar pentru 2013, 229.000.

 

Muzeul are actualmente 4530 de piese, însă în 2010 nu a fost în stare să achiziţioneze decît o lucrare, după ce, în 2009 inventarul sporise cu 191. În anul în curs, sunt planificate două achiziţii, iar anul viitor alte două. Criza se simte şi în artă. MNAR însă, tot primeşte donaţii de nu ştie unde să mai pună piesele. Oare care ţară e mai săracă?

 

Restaurantul muzeului

 

Cu excepţia anului 2009, în mai toţi anii, s-au înregistrat peste 50.000 de clienţi-eveniment. Pentru anul în curs, sunt estimaţi 60.000 clienţi-eveniment, iar pentru anul 2013, 65.000.

 

Animarea spaţiilor libere

 

Anual au avut loc 10 şi peste 10 evenimente în spaţiile comune. În anul 2011, 40 de evenimente. Pentru anul în curs, sunt prevăzute 45, iar pentru anul 2013, 50 (unul pe săptămînă).

 

Auditoriumul

 

În auditorium, anual, peste 20 de grupuri au organizat evenimente. În anul 2008 au fost 42, iar în 2009, 35. Intensiv însă, 2007 a avut un maxim de 12.315 spectatori-eveniment, distribuiţi în 31 de grupuri (săli mai pline).

 

Indicele de utilizare extensivă a fost de 100% la galeria de amatori (cu o excepţie în anul 2009 – 99%) iar pentru anii ce vin, indicele de utilizare va fi tot de 100%.

 

Auditoriumul are, pentru 2012, un indice extensiv, estimat la 40%, iar în 2013, planul este de ridicare la 50% (un eveniment la două zile).

 

Debutanţi

 

Muzeul nu a găzduit expoziţii ale debutanţilor. Numai schimburi de experienţă (8 şi peste 8 evenimente anual). Numărul schimburilor de experienţă va creşte la 15 evenimente anual.

Anul acesta sunt planificate 10 expoziţii destinate debutanţilor. Tradiţia instituită azi va continua cu frecvenţă constantă.

 

Didactice

 

Copiii de grădiniţă şi elevii depăşesc constant 12.000 de vizitatori anual, însă cifrele sunt în scădere. Din motive mai degrabă demografice, chiar dacă pentru anul acesta sunt planificaţi 17.000 iar pentru anul 2013, 20.000.

Lecţiile de receptare a artei strîng constant peste 550 de elevi, dar cifrele s-au stabilizat la circa 1.400 anual. Pe semne, există o limită demografică şi de personal.

 

Tehnologia informaţiei

 

Lunar, media vizitatorilor paginii muzeului este de 50.000, cu un maxim de peste 80.000, în martie 2009. (datele sunt cam vechi pentru un domeniu atît de dinamic). Planul se va concentra asupra creşterii atractivităţii paginii. Pentru anul 2011 erau estimate 700.000 de accesări, iar pentru anul 2013, 800.000.

 

Expunerea media

 

Anual, muzeul apare constant, în peste 200 ocazii. Începînd cu anul 2011, numărul apariţiilor a trecut de 300, iar pentru anul 2013 se prevăd 400 de apariţii în ziare, reviste, ghiduri turistice.

Principalul partener media (electronice) este NHK. În 2010, NHK a avut ca subiect muzeul, în 10 rubrici TV şi 2 radio. De altfel, colaborarea cu NHK se concretizează şi în micro-expoziţii în holul sediului NHK din Hiroşima.

Al doilea mare partener media este un ziar regional, Cugoku-shinbun, cu o expunere de 10 articole. În rest, articole în reviste de artă şi în ghiduri turistice.

 

Originea vizitatorilor

 

Dintr-un eşantion de 696 de vizitatori intervievaţi, 442 (63,5%) veneau din oraşul Hiroşima, 29,2% din judeţul Hiroşima, şi numai 7,3% dinafara judeţului. Raportul cuprinde lista şcolilor din judeţ ce au organizat vizite la muzeu. S-ar putea ca, după pattern, MNAR să fie totuşi de talie municipală.

 

Ajutoare materiale

 

Donaţiile sunt puţine. Cel mai bogat an a fost 2004, cu puţin peste 14 milioane yen (cca 130.000 euro). Anul următor, donaţiile au fost zero/ nada/ ciuciu. În anul 2010, donaţiile au însumat numai 500.000 yen. (Echivalentul a două luni de salariu aproape mediu.) Se estimează pentru anul în curs 3 milioane yen, iar pentru anul 2013, 4 milioane.

În schimb, sunt oameni inimoşi. Peste 130 de voluntari activează în muzeu. În anul 2010, erau 146 voluntari din clubul prietenilor. Dacă socotim în zile-om (1113), volumul de muncă al voluntarilor a depăşit 9 milioane yen.

 

Cercetare

 

Pînă în acest an, în medie erau pe rol 3 teme de cercetare. În anul în curs, sunt prevăzute 7. Pentru anul 2013, 10 teme. La cercetare, MNAR pare a fi totuşi mai activ, chiar dacă, în raportul pe 2007, expoziţiile efemere sunt trecute tot la capitolul „cercetare”.

 

Observaţii

 

Rapoartele de activitate ale Muzeului Judeţean de Artă Hiroşima sunt lipsite de nume propri de personalităţi, sponsori, becali, şi de alţi Mecena de Dîmboviţa. Numai autorii de opere de artă au dreptul de a figura cu numele în documentele emise de o instituţie publică precum muzeul. Nimic din ceea ce e public nu se personalizează. Comparaţi cu listele de jupîni de tot felul de pe raportul MNAR, de nu ştii dacă ai în faţă un raport sau un acatist.

 

O diferenţă fundamentală este totuşi la întreţinerea zestrei. La MNAR, jumătate din cheltuieli sunt pentru utilităţi şi reparaţii, ceea ce nu poate fi ameliorat decît prin creşterea indicelui de utilizare intensivă. Dacă tot climatizezi, cel puţin să îţi intre mai mulţi vizitatori. Economiseşti cel puţin cu căldura, întrucît corpul unui vizitator dezvoltă circa 120W.

 

Sigur, sunt şi aspecte incomparabile, dar nu pot să nu constat totuşi un deficit de management la MNAR. Deşi cheltuielile de personal sunt mici (30%), e suficient să observăm structura personalului, pentru a vedea mucegaiul organizaţional. Figurează 7 operatori de calculator, şi aceia de fiţe. Grafica raportului o arată. Pozele color şi textul crem pe negru garantează secătuirea oricărei imprimante casnice, după primele 10 pagini, în cazul în care cineva ar face imprudenţa să îl printeze. Raportul este condamnat să rămînă pe biţi. Însăşi existenţa operatorilor reprezintă dovada certă că ceva e rînced acolo.

În locul celor 7 operatori, aş angaja 7 agenţi de vînzări. Oameni care să bombardeze toate instituţiile de învăţămînt, librăriile şi supermarketurile, cu mailuri şi vizite, apoi să traseze planul de vizitare, cursuri şi workshop-uri, pe luni bune înainte.

Lipsa unui spaţiu de convivialitate închistează şi mai mult MNAR. Pe semne, eventualii convivi ar discuta prea multă politică, ceea ce ar strica atmosfera scrobit-mortuară a MNAR.

 

La Muzeul Naţional de Artă al României aş fi preferat mai puţini jupîni nominali, mai puţine acatiste, şi mai mulţi vizitatori. Numai faptele pot fi de interes public. Nu şi numele. Aş fi preferat mai puţină aroganţă pe banii statului şi mai multă deschidere către naţiune. Către educaţia întru frumos, către descoperirea şi exhibarea talentelor native. MNAR sforăie naţional pe 20 de milioane de lei anual. Daţi un leu pentru muzeu şi primiţi în schimb un brînci.

 

Brînci la brînci. Daţi-le un brînci. Păstraţi doar restauratorii şi fochistul. Aboliţi năravul narcisiac. Să intre aer proaspăt, condiţionat doar de aspiraţia către artă. Deviza: artă pentru fiecare.

%d blogeri au apreciat asta: