● Soarta băltoacei este să se împută
-De ce să merg domne la vot? N-am pe cine-alege.
-Păi, cum? Uite, ecologiştii, ţărăniştii, peremiştii…
-Mie-mi plăcea de ţărănişti, dar n-au domne nicio şansă!
sau:
-Dacă merg, îi aleg pe ăia care au furat deja, că mă aştept să fure mai puţin. S-or fi săturat…
-Dar uite, mai sunt ăia, sub care ţara s-a orientat către vest.
-Cine? Ăia? Păi cine a mai auzit de ei după ce au ieşit din Parlament? Ăia nu ia nici 2%.
De cîte ori nu aţi auzit conversaţii de acest fel? Ştiţi că ceva nu e în regulă, dar nu totdeauna realizaţi ce. S-ar putea să nu vă daţi seama, dar, de nu mergem la vot, e semn de nevroză. Iar de mergem la vot, suntem fie nevrotici/cinici – şi-i alegem pe demagogi – fie pragmatici/bovarci şi-i alegem pe cei cu şanse mai mari de 5%, fie ambele.
Cînd pragul electoral s-a ridicat în mod pragmatic la 3%, apoi la 5%, a fost din raţiuni de stabilitate şi de eficienţă. Practica a arătat că nici stabilitatea nici eficienţa nu s-au instalat. În niciun pilon al statului. Nici măcar balastul de reprezentare nu a fost eliminat din Parlament. Întotdeauna un număr semnificativ de deputaţi, fie chiulangii, fie amorfi, fie psihopaţi, fie cleptocraţi, fie plutocraţi au găsit găurica prin care să se strecoare în Parlament. Prin concurenţă neloială. E drept, toate parlamentele au o cîtime de balast. Doar regulile lui de compunere sunt diferite (vom vedea mai jos).
Aşadar, pragul electoral, deşi pragmatic şi bine intenţionat, nu şi-a atins scopul. În schimb pragul electoral ne-a pervertit nouă electorilor opţiunile. Şi este la originea unei băltiri generale în viaţa publică. O biocenoză ce pare stabilă, dar pute.
A doua învăţătură este că pot fi mai multe forme de pragmatism. Un pragmatism suplu şi unul rigid. Pragul electoral reprezintă pragmatismul rigid. El fixează, nu un ritm temporal, ci o cadenţă electorală, practic, cu aceiaşi atemporali actori politici. Nu duce la împrospătarea peisajului politic, ci, dimpotrivă, la un sentiment de disperare. Este un pragmatism ce ucide idealismul, în loc să-l însoţească. Dacă reprezentăm democraţia ca pe un pod nesfîrşit, actualul mers în cadenţă nu face decît să rupă podul prin monotonia şi amplitudinea ventrelor. E numai o chestiune de timp. Stîngul-stîngul-stîng, drept, stîngul! Pleosc!, în băltoacă.
Ce ne trebuie? Trebuie să înlocuim pragmatismul rigid cu pragmatismul suplu. Cadenţa cu ritmul. Acuma, dacă ritmul va fi tot unul de marş, nu am făcut nicio scofală. Ne trebuie un ritm de tango, dacă nu de rock’n roll.
Vă propun acum să ieşim din registrul metaforic şi să trecem la concret. Ideea pe care o aduc în discuţie propune un macro-ciclu de trei cicluri electorale. Două cu prag electoral, să zicem 7,5% şi unul fără prag electoral. Sau, mai exact, cu prag egal cu norma de reprezentare pentru 1 (unu) deputat. La 300 de deputaţi, pragul s-ar exprima procentual prin numărul 0,333. Rock’n roll. Tam-tam-buf, tam-tam-buf, tam-tam-buf! În care ciclul tam! reprezintă elecţia cu prag, iar buf!, cea fără prag. Ciclul tam! începe cu o curăţenie, în timp ce ciclul buf! cu o curăţenie generală. Dar alternanţa celor două feluri de cicluri are ca efect autocenzura acţiunii politice. Temperarea ei.
Care ar fi avantajele?
1) Le dă şansa partidelor extraparlamentare să fie active şi să spere la afirmare. Ar fi un fel de discriminare pozitivă, asemănătoare cu cea aplicată în prezent oligo-minorităţilor.
2) Le dă partidelor ieşite din Parlament speranţa ca odată-şi-odată să revină în Parlament, în mod onorabil şi transparent, iar nu strecurate precum gîndacii de bucătărie ai PC.
3) Relansează idealismul şi eliberează electorii de pragmatism şi de pesimism.
4) Lasă cale liberă ideologiilor timpului, şi şansa revenirii celor considerate la un moment dat vetuste. O dată la 12 ani, curentele ideologice minore se pot afirma fără grijă.
5) Obligă partidele parlamentare să nu doarmă, să nu se împută. Aeriseşte viaţa politică.
6) Măreşte şansele de a se ameliora discursul politic, şi, treptat, rock’n roll să devină vals: n-ţa-ţa, n-ţa-ţa, n-ţa-ţa!…
Pe scurt, soluţia hibridă: prag-prag-barrier free este un compromis cu mare potenţial în dinamizarea vieţii politice.
Dezavantaje
1) Restrînge paleta de opţiuni în organizarea sistemului de reprezentare (majoritar, proporţional etc.), ceea ce nu ar fi neapărat ceva rău.
2) Permite extremiştilor să intre în Parlament. Nici aici nu aş vedea ceva rău. Mai bine extremişti la lumină decît terorişti în umbră. Mai bine discursuri ecologiste la tribună, decît pe internet. Prezenţa extremiştilor în Parlament poate duce la urma urmei chiar şi la temperarea lor.
3) Măreşte reprezentarea de balast. Şi aici aş relativiza. În sistemul japonez (foarte permisiv) au fost şi sunt posibile toate modelele parlamentare: cu partid central (monopol natural) bipartit (instaurat tot natural). Chiar şi coaliţiile se formează natural. Iar reprezentarea de balast nu depăşeşte cumulat 11%. Dacă comparăm cu cele 24% (!) obţinute de PRM în 2000, în condiţiile pragului de 5%, ne dăm seama că reprezentarea de balast nu ar fi influenţată semnificativ.
Nelămuriri? Întrebări?
● Persoanele juridice nu au buric
V-ar plăcea să trăiţi alături de o fermecătoare persoană juridică? Să mîncaţi la aceeaşi masă, să vă îmbăiaţi împreună, să mergeţi în concedii împreună, să spălaţi vasele cînd unul cînd celălalt… Ce vîrstă aţi vrea să aibă? Să fie majoră sau minoră? Să fie de sex opus, sau de acelaşi sex? Cîţi copii aţi vrea să aveţi cu ea? Presupunînd că aţi putea avea copii împreună, ei ar fi persoane fizice, sau juridice?
Întrebările sunt legitime. De ce? Pentru că legea de finanţare a partidelor (L334/2006) prevede că persoanele juridice au dreptul de a face donaţii partidelor politice. Cum ar veni, legea admite implicit că persoanele juridice au simpatii politice.
Simpatie? Păi, asta nu presupune conştiinţă, valori morale etc.? Oare SRL-urile îşi ţin conştiinţa politică şi simpatiile politice în sediul central, sau în filiale? Dar dacă o persoană juridică finanţează două sau mai multe partide politice în acelaşi timp (are dreptul legal) se cheamă că are două sau mai multe conştiinţe? Păi, pluralitatea de conştiinţe într-o singură persoană se numeşte schizofrenie. Iar schizofrenia este o boală ce nu-i dă dreptul posesorului să-şi manifeste legal opţiunile politice. O spune clar art. 36 din constituţie:
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.
Iar unei persoane ce nu are drept de vot, nu i se poate recunoaşte nici dreptul de a dona ceva din avutul propriu întru promovarea unui partid politic. Cu toate astea, „nebunatica” persoană juridică are actualmente dreptul legal de a finanţa partide politice. Şi încă baban, în limita echivalentului a 500 de salarii*.
Cu alte cuvinte, societăţile cu răspundere limitată, (SRL-urile) de plidă, au dreptul să vă influenţeze viaţa. Nu prin ceea ce vă vînd, ci prin ceea ce cumpără. SRL-urile îşi propun scopuri politice, şi le cumpără, cumpărînd partide politice, deşi scopurile politice nu fac parte din statutul SRL-urilor. O SRL este de regulă o entitate ce-şi propune profitul. Nu veţi găsi în niciun statut de organizare şi funcţionare decît referinţe la interese private, la împărţeala profitului, iar nu la morala publică. Persoanele juridice de drept privat sunt, şi trebuie considerate persoane amorale. Ironia face ca tocmai organizaţiilor religioase, persoane juridice ce îşi propun scopuri morale, le este interzis să finanţeze partide politice. De asemeni, sindicatelor le este interzis să finanţeze partide politice. Cu alte cuvinte, despărţirea statului de Biserică e garantată, aşa cum garantată este şi sudarea statului de Şpagă. Pentru că, nicio persoană juridică nu va finanţa un partd politic decît din interese pur comerciale**. Chiar fundaţie de ar fi, dacă urmărim banii în amonte, găsim şi interesele comerciale. Va să zică, conform aceleiaşi legi, pînă şi persoanele juridice sunt discriminate. Dacă aş fi persoană juridică-sindicat sau Biserică, aş fi primul care aş protesta împotriva discriminării. Nu poţi lăsa o persoană juridică de drept public (partidele) să fie finanţată de către persoane juridice de drept privat fără să pui însuşi statul în mîna intereselor private. Cînd cîteva companii influente financiar consideră că interesele lor ar fi mai bine satisfăcute de legalizarea căsătoriei monosexuate, sau de poligamie, vor cumpăra prin „finanţare” suficienţi politicieni pentru a modifica legea în sensul dorit. Ca alegători, asta vă doriţi atunci cînd vă primiţi mita electorală de pe fundul găleţii?
Un stat al persoanelor, sau un stat al cetăţenilor? Sunt persoanele juridice cetăţeni?
Altă serie importantă de întrebări, pentru că de răspunsul la ele depinde felul în care vom pune problema în curăţirea partidelor de interese private. În Constituţie, referinţa la persoane este relativ rară. Cele mai multe referinţe sunt la CETĂŢEAN. Persoanele juridice sunt pomenite numai în art. 35 (3)
Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.
Alte locuri în care cuvîntul persoană apare, se referă la drepturi economice (art.45), la ocrotirea persoanelor cu handicap (art.50) şi la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică (ar. 52). În linii mari, putem spune că statul este un stat al cetăţenilor. Şi totuşi, persoanele juridice au naţionalitate; vor spune cîrcotaşii. Da, aşa e, dar nu au cetăţenie. Şi nici stare civilă.
Răspundere limitată înseamnă drepturi limitate
În concluzie, persoanele juridice nu sunt cetăţeni, nu au răspundere integrală, nu au vîrstă de majorat, nu pot fi prezumate ca avînd simţ moral. Aşadar, persoanele juridice sunt persoane cu handicap sever. Şi atunci, trebuie să le ajutăm. Iar reforma statului trebuie să înceapă cu interdicţia aplicată persoanelor juridice de a mai finanţa partide politice. Orice subscripţie publică va putea fi făcută numai de către persoane fizice în deplinătatea facultăţilor mintale, şi în nume propriu. Iar dacă este nevoie, subvenţionarea suplimentară a partidelor, o va putea face numai statul, persoană juridică de drept public, deci de aceeaşi natură.
––––––––
* limita a fost revizuită în 2008 de administraţia Tăriceanu-PNL-PSD la echivalentul a 1000 de salarii.
** Pe vremea Marilor Descoperiri Geografice, un gulden investit în expediţii de comerţ/jaf, returna în medie 80. Sunt lucruri cunoscute. Acuma, nu are nicio persoană juridică de media, sau vreun ONG preocupat de igienizarea vieţii politice, vreo statistică a rentabilităţii investiţiilor făcute de persoane juridice de drept privat în partidele politice? Hai, curaj, băieţi! Alistar, Ioniţă, Ilie Şerbănescu, Adrian Vasilescu? Unde sunteţi?… Cel puţin estimativ. Cîţi lei aduce în buzunare private, direct şi prin ricoşeu, un leu investit în PNL? Dar în PSD? Dar în PDL?
Bancuri de probă în terato-ginecologia media
Că media-trusturile lui Nuşulică nasc monştri cu certificate obstetrice, nu e un secret. Recent, unul din bancurile răsuflate colportate de Realitatea TV s-a referit la contabilitatea unui europarlamentar, în termeni cît se poate de amatoristici, dacă nu de-a dreptul răuvoitori. RTV acredita, nici mai mult nici mai puţin, ideea că deputatul Traian Ungureanu s-ar fi pricopsit pe căi oculte. Cu alte cuvinte, trepăduşii de la RTV aplicau aceleaşi criterii de pricopseală pe care ei înşişi le fructifică atunci cînd îşi ridică roabele de bani negri din puşculiţa lăuzei Sorin Ovidiu Vîntu.
Acuma, oricine a trăit în capitalism ştie că, fie că desfăşori o activitate lucrativă, fie că nu, atunci cînd ai o interfaţă publică, ai şi nişte bani de care nu te poţi atinge fără să te bazezi pe un purcoi de chitanţe şi acte justificative. Cu alte cuvinte, ai bani la dispoziţia ta, dar şi bani aflaţi de jure şi de facto în custodie. Aşa de pildă, TVA şi taxa regională figurează în actele mele contabile ca bani în custodie, pînă la vărsarea lor către stat. Tot aşa, şi bugetul la dispoziţia deputatului are o parte intangibilă.
Trustul RTV a acreditat ideea că Traian Ungureanu s-ar fi pricopsit la Bruxelles cu suma globală, cînd de fapt, mai puţin de 30% îi aparţine. Restul, nu. Restul sunt bani pentru care dă socoteală la biroul de contabilitate al Parlamentului European.
Pentru demontarea făcăturii media suspomenite, vă invit să citiţi dezminţirea dată de TrU. Bineînţeles, RTV nu-i va fi publicat-o niciodată, din moment ce bazele mafiote ale organizării postului TV nu i-o permit.
Alin Fumurescu
Fără buletin 
4 comments