Blenoragie sau sculament?
Odată cu fuziunea ce tocmai s-a consumat cu un căluş în gura Monicăi Macovei, la alegerile prezidenţiale din toamnă, poporul va avea de optat între candidatul puciştilor A şi cel al puciştilor B.
(PMP oricum a fost nuţificat şi destructurat de desantul Udrea.)
Cu atîţia gonococi de doi poli, poporul va avea de ales între blenoragie şi sculament.
Este momentul potrivit ca un candidat independent, fără vreo boală ruşinoasă, să răsară şi să ia potul cel mare.
★ Discurs la gura peşterii consiliului naţional de coordonare
Azi, Partidul Democrat Liberal a ales să urmeze ponorul de acces în mediul troglodit din care a izbucnit cu ani în urmă. Un ciopor de laşi, incapabil să raţioneze, l-a exclus pe unul dintre cei mai coerenţi doctrinar oameni politici: Cristian Preda. Un partid care nedreptăţeşte nu va putea contrasta în bine, cu nedreptăţile naţional-socialiştilor din USL.
Întrucît discursul lui CP în plenul CNC este de interes public, îl reproduc aici integral. (Pentru conformitate)
(mai jos, textul)
În reuniunea CNC a PDL de azi, am susținut următorul discurs:
“Doamnelor şi domnilor,
Pe 6 iulie 2012, o majoritate parlamentară agresivă îl suspenda pe Traian Băsescu din funcţia de preşedinte.
La fix un an de la acel moment, resimt la fel de acut nedreptatea comisă atunci. Cred că și dumneavoastră aveți aceleași sentimente.
În reuniunea de azi a CNC, sunt ameninţat eu însumi cu o suspendare.
E vorba, ce-i drept, despre o sancţiune care vizează calitatea de membru de partid, nu o înaltă demnitate publică.
Situaţiile au, totuşi, în comun ceva mai mult decât suprapunerea datelor din calendar.
E vorba şi-n cazul meu, chiar dacă la o scară mult mai modestă, tot despre un act nedrept. Cum am venit aici ca să mă apăr, voi explica această nedreptate.
Parcursul meu în PDL nu a fost lin.
Din 2009, de când am intrat în partid, am fost deseori criticat de liderii PDL.
S-a întâmplat aşa atunci când am considerat că menţinerea Monicăi Ridzi în cabinet va aduce prejudicii şi echipei guvernamentale şi partidului.
Am nemulţumit conducerea PDL şi atunci când am afirmat că nu putem combate corupţia, având lângă noi primari corupţi.
Am fost admonestat, de asemenea, atunci când am spus că politica de austeritate nu trebuie înfăţişată ca o binefacere, ci ca o grea încercare, în care rigoarea şi compasiunea trebuie să fie atent dozate.
Am stârnit furia liderilor de partid şi fiindcă am criticat desemnarea drept candidat la primăria Capitalei a unui coleg, care, la câteva luni, a plecat din formaţiunea noastră.
Mai pot da asemenea exemple. Mă opresc, totuşi, aici, fiindcă n-aş vrea să se înţeleagă, fie şi pentru o clipă, că mă consider infailibil.
Am greşit uneori, mai ales prin exagerare. Recunosc, de pildă, că am făcut câteva afirmaţii nepotrivite la adresa lui Emil Boc sau a lui Teodor Stolojan. Le-am regretat şi le regret, evident, şi acum.
Din perspectivă organizaţională, criticile la care m-am expus au conturat un drum sinuos. În aprilie 2012, eram propus pentru excludere. După câteva săptămâni, în iunie, eram ales prim-vicepreşedinte PDL. În decembrie trecut, am demisionat, considerând că, dacă ne-am propus 30 la sută în alegeri, nu ne putem mulţumi cu jumătate. Acum, BPN a propus să fiu suspendat.
Motivul fundamental e criticarea în public a lui Vasile Blaga. Toată lumea ştie asta.
În propunerea BPN, stă scris însă altceva, şi anume că am încălcat articolul 22 din Statut. Asta ar însemna, de fapt, dacă vedem ce spune articolul, că n-aş fi promovat opţiunile partidului din programele electorale, că n-aş fi pus în practică deciziile conducerii, că aş fi luat parte la acţiuni contrare intereselor PDL şi că nu aş fi susţinut candidaţii partidului.
Resping categoric toate aceste acuzaţii, ca neadevărate. Ele au fost născocite în BPN, căci nu mi-a fost dat un singur exemplu, nu mi-a fost citat vreun caz concret în care aș fi procedat astfel. Am dreptul să ştiu ce decizie nu am pus în aplicare, căror colegi le-am refuzat susţinerea şi când am acţionat împotriva intereselor PDL.
Sunt perfect conştient că e practicată, în mod deliberat, o confuzie.
Fiindcă e adevărat că am avut luări de poziţie care au contravenit – dar nu deciziilor, cum spune statutul – ci opiniilor conducerii.
Membrii BPN sunt deranjaţi că am avut vederi diferite de cele ale lui Vasile Blaga. Numai că doar bolșevicii reduceau partidul la un om. Nu fiți, vă rog, bolșevici!
Suntem, de fapt, într-un conflict de opinii.
Eu cred că am dreptate. Chiar dacă m-aş înșela, nu consider că diferendul se poate rezolva folosind o poziţie de forţă. Autoritatea unui lider nu se exprimă aşa. Blaga nu va fi mai credibil dacă mă sancţionează pe mine, cu ajutorul dvs.. Dimpotrivă.
Dacă membrii BPN nu au fost preciși atunci când m-au acuzat, eu vreau să fiu.
Aşa că voi recunoaşte că am criticat trei opinii ale şefului nostru de partid.
Am criticat, în primul rând, faptul că, în campania internă, Vasile Blaga a susţinut puncte de vedere ale USL referitoare la PDL. El a cules simpatie afirmând, în esenţă, că alegerile din decembrie au fost pierdute din pricina lui Boc şi Udrea, din pricina Robertei şi a lui Băsescu. Pentru a rămâne liderul PDL, deşi partidul a obţinut mai puţin decât la locale, preşedintele Blaga a folosit temele adversarilor. Încurajat de această orientare a PDL, un senator de-al nostru afirma deunăzi că Băsescu e un “dictator de stânga”. BPN a tăcut. Nu pot fi de acord cu aşa ceva.
A doua opinie pentru care sunt învinovăţit e afirmaţia că PDL are nevoie de consens, nu de confruntare între facţiuni. În particular, am susţinut că moţiunea Udrea trebuia să beneficieze de jumătate din locurile din BPN. Am fost, de asemenea, de părere că toţi membrii partidului trebuie să fie incluşi în strategia de opoziţie. Blaga a ales însă disputa. Penalizând pe cine nu l-a susţinut. Aşa cum ştiţi, sunt departe de a fi singurul care plăteşte nesupunerea.
În fine, am criticat faptul că nu se aplică prevederea din statut care spune că, imediat ce trecem în opoziţie, suntem obligaţi să constituim un guvern-alternativă. Ironia face ca astăzi să decideţi chiar ceea ce eu am cerut în repetate rânduri. Guvernul din umbră se face cu o întârziere de un an. Sigur, e mai bine mai târziu decât niciodată! Aş putea adăuga: dacă preţul e sacrificarea mea, îl voi plăti, fiindcă în felul acesta se va constitui o opoziţie mai solidă. Ştiu însă că nu e aşa. Faceţi ceea ce v-am cerut, în ziua în care mă pedepsiţi, pentru a-l consolida pe Blaga, nu PDL.
Eu nu retrag afirmaţiile pe care le-am făcut.
Fiindcă, dincolo de diferența de opinii, sunt în conflict cu Blaga în privinţa viziunilor despre solidaritate.
Eu sunt solidar cu cetăţenii din mijlocul cărora vin și cu pedeliștii de la bază, pornind de la crezul cu care am intrat în politică: moderaţie, luciditate, curaj.
Acestea sunt mai importante decât disciplina de cazarmă impusă de actuala conducere a PDL.
Ar trebui, de fapt, nu să mă suspendați, ci să-mi fiţi recunoscători, pentru că v-am tras de mânecă, și, în loc de vorbe meşteşugite, v-am spsu adevărul.
Vă invit și pe dvs. să luaţi în seamă adevărul şi să refuzaţi servitutea faţă de Blaga.
Dacă veţi aproba, totuși, suspendarea, nedreptatea va fi pentru mine insuportabilă.
Mi-e teamă că, într-un asemenea caz, ne despărţim şi că va dura mai mult de şase luni până să ne regăsim”.
Membrii CNC au decis suspendarea mea, cu 345 voturi pentru, 183 contra și 34 de abțineri.
Le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut.
Regret victoria spiritului cazon în fața libertății.
Reflectez la drumul pe care trebuie să-l apuc, pentru a mă exprima politic.
▲● Pastila de blogazepam – Alegerile din Japonia şi România
Deîndată ce se terminară alegerile din România, analiştii neamului, mai mult sau mai puţin principiali, blogări patrioţi, mai mult sau mai puţin oneşti, se repeziră la beregata ARD, reproşîndu-i cîte în lună şi în stele pentru eşecul de la alegerile din 9 decembrie. Le voi veşteji elanul inchizitor, şi sper să îi ajut a accepta realitatea obiectivă. Cu atît mai convingătoare, cu cît, alegerile de pe 16 decembrie din Japonia au date politice, elective, antropologice, şi nu în ultimul rînd conjuncturale, mai mult decît similare.
Azi, Partidul Democrat (PDJ sau Minshuto) a pierdut alegerile generale pentru Camera Reprezentanţilor. PDJ fost la guvernare 3 ani şi 3 luni. Cam aceeaşi durată a avut şi regimul Boc-Ungureanu, în diversele formule. Dacă comparăm cifrele, PDJ a obţinut 56 de fotolii – 11,7%, în timp ce ARD, aproape 17%. Participarea a fost de circa 44%. Cu cel puţin 10% mai slabă decît la alegerile din august 2009.
Sistemul politic japonez a fost decenii de-a rîndul unul cu partid central. Acum 20 de ani, a început să vireze înspre unul bipartit, dar cu asimetrie certă, în sensul că partidul central nu putea fi trimis în opoziţie decît de către coaliţii. La alegerile din 2009 însă, PDJ a obţinut o victorie răsunătoare. A putut constitui majoritatea în coaliţie cu un minuscul partid, Noul Partid al Poporului, constituit dintr-o dizidenţă a PLD. PDJ însuşi s-a desprins din PLD cam prin 1992. Aşadar, şi Japonia are FSN-ul său. De data asta, PLD a obţinut un rezultat zdrobitor: 297 de fotolii (peste 50%) şi 322 (pură întîmplare) împreună cu Partidul Budist (Komeito). Avea nevoie de 320 pentru a putea negocia reforma constituţională (ca în România). Ameninţarea populistă există şi în Japonia. Partidul Tuturor (Minnanoto PP-DD-ul japonez) a obţinut în 2009 6 mandate, iar la alegerile parţiale pentru Senat, 12. Era practic de patru ori mai reprezentat în Senat decît în Cameră. De data acesasta, Partidul Tuturor a fost contracarat de către noul Partid al Restauraţiei (PR sau Ishin no Kai), format din resturile Noului Partid al Poporului la care s-au alipit traseişti din PDJ. Mulţi. PR are ca personalităţi doi guvernatori de prefecturi puternic urbanizate: Tokio şi Osaka. Temutul Ishihara Shintaro, demisionarul guvernator de Tokio, un conservator convins, împreună cu energicul guvernator de Osaka, Hashimoto, şi cu eternul Kamei Shizuka, la al 12-lea mandat, au smuls 55 de fotolii (pînă la ora aceasta, cînd mai sunt 5 mandate încă nerepartizate), ajungînd a treia forţă politică. Partidul Tuturor nu a reuşit mai mult de 12 mandate, ceea ce, în termeni reali, înseamnă 1/2 din cît obţinuse în 2010 la alegerile parţiale pentru Senat. Comuniştii au obţinut 4 mandate, toate prin redistribuire, cu speranţa de a mai căpăta unul pînă la sfîrşitul numărătorii. Iar social-democraţii au adjudecat uninominal 1 mandat în Okinawa şi probabil vor mai primi unul prin redistribuire.
Sistemul electoral japonez are multe puncte comune cu cel românesc: majoritar într-un tur, cu deosebirea că numărul deputaţilor e fix (480), iar redistribuirea nu se face pe ţară, ci pe regiuni. Şi sistemul japonez dă rezultate perverse. De pildă, în colegiul 6 Hiroşima, un candidat al Partidului Liberal-Democrat (PLD sau Jiminto) a obţinut 91.000 de voturi şi a cîştigat colegiul. Sub el era candidatul PDJ cu 56.000 de voturi şi cel al unei noi formaţiuni pe care o numim Partidul Restauraţiei (PR sau Ishin no Kai) cu 36.000 de voturi. La redistribuire a promovat candidatul PR.
Instituţional, şi în Japonia, reformele au venit întotdeauna de sus. Poporul este docil şi credul. Reacţionează cam ca cel din România. Pînă şi nivelul de lehamite este cam tot pe acolo. (participare slabă la scrutin) Şi în Japonia populaţia îmbătrîneşte, cheltuielile publice cresc de la an la an, iar în sistemul de pensii a fost nevoie de o reformă prin care, o parte din taxa pe consum (ce va creşte la 8% de la anul, şi la 10% pînă în 2015) va merge direct în fondul de pensii.
Aşadar, atît premizele cît şi rezultatul sunt comparabile.
Ce lipseşte din Japonia e numai multitudinea de surse de mînie şi ură.
În Japonia, partidele se pot forma fără nemernica restricţie de 25.000 de membri. De asemeni, nu există prag electoral. Partidele minuscule sunt reprezentate atît cît pot scoate (Partidul Viitorului 1 loc) Ba, chiar şi 6 independenţi au promovat în Cameră. Reprezentarea de balast, în care includem: comuniştii, social-democraţii, partidele ciudate şi independenţii, nu trece de 5%. (În 2009 se cifra la 11%).
Pentru a nu stîrni mînia, demisia este de asemeni o instituţie onorabilă. Premierul Noda a anunţat deja că demisionează din conducerea PDJ. În replică, Ishihara Shintaro (PR) a salutat amical gestul.
Reformele vor merge în continuare, cu mici ajustări, după calendar. Fuziunea Pensii-TVA se va face, iar PDJ a declarat deja că PLD are în el un susţinător.
De asemeni, modificarea Constituţiei (neamendată de 66 de ani) devine posibilă.
Mass-media sunt corect strunite, în aşa fel încît să nu slăbească încrederea poporului în instituţii. Nu există linşaje mediatice. Judecînd după scorul PDL, comparativ cu cel al PDJ, antenele şi realităţile TV au mîncat căcat de pomană. Scorul nu putea fi mai bun. Ba, ca să fim niţel răutăcioşi, oficinele vînt-voiculeşti i-au băgat în buzunar alianţei ARD, cel puţin 5% mandate în plus.
Un singur element diferit va aduce PLD: va repune în funcţiune o parte din reactoarele nucleare şi va amîna programul de denuclearizare civilă, întrucît multe din centralele ce ard combustibil fosil sunt bătrîne şi nu vor face faţă unei exploatări intense pentru mult timp.
★★★ Ghid de lichidare a iobăgiei electorale
După cum ştiţi deja, la alegerile generale din 9 decembrie, cîteva categorii de cetăţeni români vor fi (cu premeditare) lipsiţi de exerciţiul dreptului de a alege. Enumăr: rezidenţi în străinătate, rezidenţi ilegali în străinătate, persoanele cu documentele de identitate expirate, persoanele care, prin natura profesiei sunt în mişcare (şoferi, comis-voiajori, muncitori feroviari, geologi, jurnalişti, avocaţi ş.a.m.d.), persoane ce, din motive familiale, de sănătate sau turistice (îngrijirea bătrînilor, persoane aflate în staţiuni, sanatorii etc.) se află în alte localităţi.
După cum vedeţi, la o primă ochire, între 5 şi 6 milioane de oameni au, într-un fel sau altul, cel puţin o problemă cu exercitarea dreptului de vot. Din motive geografice şi administrative. Aşadar, unul din trei electori este scos pe linie moartă de către un stat nemernic.
Nu e nevoie de prea multă sofisticare intelectuală pentru a remarca faptul că alegerile teritorializate (locale şi generale uninominale) cer în mod necesar o procedură de vot adaptată mobilităţii secolului al XXI-lea. Procedură pe care nevrednicii parlamentari nu au avut-o în vedere. Iar atunci cînd ea a fost propusă, formaţiunile politice: PNL, PSD, UDMR, PC, s-au opus cu ghearele şi cu dinţii.
Nici PDL nu pare să fi avut prea mare chef să o introducă. Dacă l-ar fi avut, ar fi jucat tare. În primul rînd, PDL a făcut eroarea de a o numi pompos lege a votului prin corespondenţă, lege distinctă de legea cadru (L35/2008) cînd de fapt nu era nevoie decît de o lege de amendare a legii 35/2008, în conformitate cu cerinţele ce decurg natural din ea.
În al doilea rînd, PDL a preferat compromisul „mucles”, de teama să nu i se trîntească guvernul. Pînă la urmă, ambele guverne coaliţiei conduse de PDL au fost trîntite. Acuma, chiar şi strategic, e mai onorant să cazi pentru promovarea unui drept negativ, decît pentru unul pozitiv (legea sănătăţii).
Să revenim. Alegerile sunt un bun public nepatrimonial, ce se exercită printr-un schimb simplu de informaţii. Organizarea lor statică este bunul de utilitate publică. Încă din secolul al XIX-lea, statele au rezolvat problema transferului de informaţii la distanţă, prin serviciile de telecomunicaţii (poştă, telegraf, telefon etc.). Nu e nicio scofală să încarci un bun public (alegerile) pe un bun de utilitate publică, menit să acopere distanţele (poşta).
Aşadar, legiuitorul nu are nicio scuză pentru reaua credinţă cu care a întocmit legea 35/2008.
Ce putem face?
Le recomand tuturor celor ce, dintr-un motiv sau altul nu se află „pe moşie” la data alegerilor, să meargă la cea mai apropiată secţie de votare, fie ea din ţară, fie din străinătate. Chiar şi cei aflaţi ilegal pe teritoriul altor state. Chiar şi celor aflaţi în localitate, dar care au documentele de identitate exprirate. Pentru cei cu documentele expirate, fie că sunt în ţară, fie că au domiciliul în străinătate, am o „procedură” specială.
Cum ziceam, mergeţi la cea mai apropiată secţie de votare, avînd în şubă un aparat de prelevare a suntetelor, pus pe poziţia [REC]. Pretindeţi că nu sunteţi la curent cu iobăgia electorală legală, şi insistaţi să votaţi. Veţi fi refuzaţi. Pasul următor este să îi cereţi preşedintelui secţiei de votare o dovadă că aţi încercat să votaţi, hîrtie în care să vă motiveze refuzul. Probabil, nu o veţi primi. Cereţi-i preşedintelui secţiei de votare să vă spună numele în clar. Dacă are ecuson, citiţi voi numele lui. Aveţi grijă să se înregistreze clar numele secţiei de votare, deoarece el e important în întocmirea plîngerii penale. Va fi o plîngere, iar nu un denunţ. Baza legală va fi articolul 385CP, foarte inclusiv, cînd vine vorba de tulburarea dreptului de vot.
Cu cît mai multe plîngeri vor fi, cu atît mai mare va fi probabilitatea ca cel puţin o plîngere să ajungă în instanţă. Unde ridicaţi, voi sau pîrîtul, excepţia de neconstituţionalitate, arătînd că legea 35/2008 şi toate ordonanţele ulterioare de organizare a alegerilor, sunt neconstituţionale, pe următoarele temeiuri:
1) discriminează crunt, pe criterii de ocupaţie şi adminsitrative*).
2) pedepseşte exercitarea dreptului de a călători liber.
3) acreditează ideea că cetăţenii îşi datorează existenţa statului, iar nu invers.
4) tulbură dreptul cetăţeanului de a dispune de corpul său.
Nu vă fie teamă, nimeni nu va fi condamnat pe temeiul art. 385. În schimb, cîştigaţi şansa de a pune legea 35/2008 şi ordonanţele ulterioare, pe masa CCR, care va constata îngrădirea nepermisă a drepturilor politice.
Reţineţi: dacă nu veţi lupta pentru abolirea iobăgiei electorale, iobăgia propriu-zisă e colea.
Extraball: sper ca resentimentarii, ce pînă mai ieri urlau împotriva votului prin corespondenţă, să descopere binefacerile lui intrateritoriale. Ei înşişi pot deveni niţel mai liberi în raport cu statul.
––––––––-
*) expirarea unui document de identitate nu este faptă penală. Vezi şi link-ul din text.
● Despre tirania majorităţii în PDL
În urma unei şedinţe a BPN, conducerea „medulară” a PDL a decis că Cristian Preda nu mai merită să fie membru al partidului. Decizia urmează a fi examinată de CNC, adică, de conducerea „cerebrală” a PDL.
Am frunzărit statutul PDL şi am constatat că, într-adevăr, BPN a încălcat procedural art.29 din statut. Dar nu numai procedural ci şi principial. Înseşi clauzele din preambulul statutului, precum şi articolele despre drepturile membrilor sunt încălcate flagrant. E drept, tot în statut, la articolele despre disciplina de partid sunt prevăzute obligaţii de mucles, referitoare la chestiunile gata-decise. Dar ce te faci cînd înseşi deciziile, cum ar fi cea de tabloidizare a candidaturii la primăria Bucureştilor, sunt strîmbe? Ai de ales între a te compromite prin consimţirea tacită la primadonismul lui Progoană, sau a „compromite” imaginea partidului prin opoziţia strict verbală, dar făţişă la o decizie atît de strîmbă; cel puţin principial, dacă nu şi tactic. În urma exprimării opoziţiei, pe termen scurt e posibil ca partidul să piardă electoral, însă pe termen lung, vorbirea în contracurent face ca partidul să aibă resurse de primenire. Dl. Prigoană ştie mai bine ca oricine că gunoiul unanim lăsat în soare se împute unanim.
După cum au evoluat lurcurile pînă acum, se pot desprinde cîteva concluzii:
- Numărul mare de „uituci” ai dreptului la apărare, din BPN (30 de membri din 33) este semn că loialităţile lor sunt faţă de persoane, iar nu faţă de principii. Dacă ar fi fost faţă de principii, cei 30 nu ar fi citit unilateral statutul, ci cel puţin unul ar fi ridicat problema dreptului la apărare.
- Sancţionarea exprimării publice în cotracurent nu ţine de disciplina de partid, ci reprezintă o atitudine jignitoare faţă de electori. Mircea Toader ne consideră tîmpiţi, uşor de „confuzat” de către un oponent explicit, precum Cristian Preda. Nu este deloc aşa. Cristian Preda a vorbit în răspăr, dar, din fericire, a vorbit drept. Dojana venită de la Mircea Toader nu poate şterge cabotinismul candidatului. A acoperi o loialitate faţă de persoane nu poate înăbuşi nici loialitatea vorbitorului, nici loialitatea receptorului pentru de idei, principii şi valori. E bine ca şi Emil Boc să renunţe la sofisme dacă vrea să îl mai asculte cineva.
- A „citi aerul” şi a urma turma nu este o virtute, ci o cale sigură spre catastrofă. Personală şi colectivă, totodată. De exemplu, catastrofa de la Fukushima ar fi putut fi evitată dacă mai multe persoane ar fi renunţat să mai „citească aerul” şi ar fi ridicat ferm problema siguranţei nucleare, în baza datelor stratigrafice pe care le prelevaseră cu ani în urmă. Sper că Teodor Baconschi să înţeleagă că a fi plătit de către o companie nu îţi impune obligaţia de a tăcea mîlc atunci cînd găseşti pe teren cote istorice mari de ţunami, ci dimpotrivă, salvezi compania dacă alertezi în timp util. Spus direct, sprijinul din trecut al partidului pentru Cristian Preda nu poate fi invocat întru încăluşarea titularului. Nu toate cauzele sunt atît de „superioare” pentru a impune autocenzura.
- Partidul Democrat Liberal a fost golit de conţinut odată cu decizia BPN de excludere a lui Cristian Preda. Tirania majorităţii nu este nici democrată nici liberală.
- Prigoană senior ar avea de nutrit oarece recunoştinţă pentru Cristian Preda. Mai bine un opozant loial valorilor şi principiilor partidului, decît un prieten loial persoanelor, dar care să te mai şi saboteze din interiorul echipei de campanie. Mircea Geoană ştie ce vreau să spun.
- Problema tuturor partidelor din România este proasta înţelegere a ideii de loialitate. Dacă DNA, ANI, DIICOT şi alte instituţii ale statului nu îşi văd capul de cît au de anchetat, este pentru că loialităţile de gaşcă au produs prea multe confrerii interlope. Dacă diferitele consilii, agenţii, Avocaţi ai Poporului sunt edentate, este pentru că loialităţile sunt faţă de persoane, iar nu faţă de cetăţean.
- Loialităţile personale sunt şi cele ce duc la decizii paradoxale. Un inculpat membru PDL nu este exclus. În schimb, un membru ce îşi exprimă în baza dreptului constituţional, opinia, este.
- Candidatul PDL la primăria Bucureştilor nu ştie să identifice problemele oraşului. Dacă, cu două luni înainte de alegeri, Cristian Preda este singurul obstacol în calea planului de dezvoltare a Bucureştilor, înseamnă că planul este prost sau inexistent.
Toate acestea se văd de la zece mii de kilometri.
● Cu CNP, sau fără CNP?
Cu bască, sau fără bască? S-a tot bătut apa în piuă pe tema „divulgării” CNP la recensămînt. Într-adevăr, măsura cu～, trădează gîndirea poliţienească a legiuitorului. Însă ultimii care ar fi avut căderea morală să protesteze verbos faţă de cerinţa CNP din protocolul de recenzare, ar fi fost Ion Iliescu şi Adrian Năstase, adică exponenţii şi respectiv continuatorii statului poliţienesc. Adică, tu, legiuitor, mă obligi să port „numărul matrix” în toate circumstanţele, mi-l iei şi mi-l publici de cîte ori ai ocazia, şi tot tu faci garagaţă?
Domnii cu chestiunea nu au decît să caute pe Google alăturarea „preşedinteleANDcamereiANDCNP”, „primANDministruANDCNP” pentru a-şi inventaria normele promulgate, şi respectiv adoptate, cu propriile lor mînuţe, norme ce provoacă şi la această oră scurgeri masive de date personale în Natură, mai ceva ca drobul de cianură de la Roşia Montană. După cum vă puteţi da seama, domnii şi respectiv tovarăşii cu obiecţia şi-au doborît propriile recorduri de ipocrizie.
Iată un exemplu luat la întîmplare:
Reprezentantii spitalelor clujene nu aveau habar de faptul ca CNP-ul le este publicat pe site-ul Ministerului Sanatatii,…(…)
Argumentul trompeţilor şi trombonilor USL ar fi că PDL ar vrea să fraudeze nici mai mult nici mai puţin decît alegerile. Pe lîngă că afirmaţia e un proces de intenţie, un joc de gleznă, nu e clar cum ar putea CNP ajuta ipotetica fraudă. Dacă domnii Iliescu-Năstase s-au gîndit că CNP-urile căpşunarilor ar fi cele vizate, ar putea să afle acum că persoanele lipsă la apel au plecat cu tot cu CNP din ţară, iar recensămîntul este pentru „soldul” demografic, iar nu pentru „expaţi”; ca să folosesc o expresie stîngist-resentimentară.
Cum ar putea fi folosit la fraudare un CNP, cînd nu ai controlul participării la scrutin? Cine ar fi atît de tîmpit să fraudeze în scripte, cînd acelaşi CNP, apărut în două locuri, l-ar putea da în gît şi băga în puşcărie?
Bine, USL a jucat la plezneală, pentru că ştie că „pulimea” pune botul la toate trăznăile mediatice. Însă inepta ieşire a USL, mie îmi foloseşte în demersurile individuale de modernizare a statului. USL îşi va fi tăiat craca logică şi contraargumentele în viitor. De acum înainte, eu însumi mă pot folosi de frica semănată de tromboanele USL, pentru a avansa tactic. 😀
Le-aş propune eventualilor specialişti IT ce vor trece pe aici, să întocmească un recoltor informatic de date personale din flora internetă. Nu e greu. Cu un generator logic de CNP, în care primele 7 cifre sunt oricum semnificative (sexul şi data naşterii), ar putea strînge datele personale a cel puţin 11 milioane de locuitori, adică, exact lista celor care, într-un fel sau altul au primit ajutoare de la stat. Başca CNP publicate în deciziile judecătoreşti, în contracte, tranzacţii, sau chiar (in)voluntar, de către titulari. Le propun să scoată la imprimantă listele şi să trimită coletele pe adresa PSD (ca să moară de ciudă PNL) cu menţiunea: pentru contrafaraudare. Asta ar fi o măsură de backup, pentru cazul în care PSD a pierdut CD-urile sustrase de la Evidenţa Populaţiei, în timpul mandatului Nica.
Revenind la procedura de recenzare, există şi CNP 100% public. El se numeşte număr de telefon, şi poate fi comun mai multor persoane, fără să îi facă pe miliţieni să se scarpine în creştet.
Spre deosebire de CNP administrativ, numărul de telefon are avantajul că poate fi folosit ex post, la lămurirea rapidă şi telefonică a confuziilor şi inadvertenţelor din formularele de recensămînt.
Nu încetez să mă minunez de cît de troglodit sunt gîndite normele de aplicare ale legilor ce se referă la relaţia dintre stat şi cetăţean.
● Ţara cartoanelor
Cartonul a însoţit întreaga noastră istorie posbelică. În anii 50-60 ai secolului trecut, cartelele de hrană şi îmbrăcăminte regulau întreaga viaţă a oamenilor. Cum te mutai în alt oraş fără viză de flotant, erai agăţat fie pe baza cartonului numit biroul populaţiei, fie nu aveai dreptul de a cumpăra pîine pentru că îţi lipsea celălalt carton vital: cartela de alimente. Pe la anul 1981, cartonul de alimente a reintrat în uz, desigur, după ce întreaga societate mai trecu peste o culme, două, de cultură şi civilizaţie.
Paşapoartele erau cartoane de lux, pe care poporul le primea numai la ocazii speciale: misiuni de spionaj şi de exterminare a exialţilor, sau după caz, cînd rahatul nerespectării drepturilor omului se întindea peste graniţe. Excepţia o făceau paşapoartele contracost, pentru emigrarea saşilor şi a evreilor, dar se cheamă că acelea erau licenţe pentru exportul cetăţenilor în viu.
Exploatatorii tradiţionali ai cartonului scris sunt socialiştii cu funcţii de răspundere. După ce au basculat ideologia care le împiedica grasele neveste să îşi poarte blănurile dincolo de zidurile vilelor, socialiştii scăpaţi de legea 18 au democratizat cartonul. L-au democratizat prin monopolizare peri-statală. Au înfiinţat noua ramură a economiei: cartonicultura. Cea mai importantă resursă de înavuţire a cleptocraţiei contemporane este cartonul scris.
● Primele cartoane postrevoluţionare şi bănoase au fost certificatele de revoluţionar ce i-au făcut oameni pe toţi pîrliţii agramaţi şi post-bacalaureaţi, cu conexiuni şi complicităţi în eşalonul II şi III al PCR.
● Cuponiada a avut ca materie primă tot cartonul. A generat şi miliardarii de carton, din care unul se răsfaţă cu ochii în televizor şi cu batista-n hidrant.
● Însuşi liderul socialist Ponta, aplică în prezent o schemă de evaziune fiscală pe bază de cartoane.
● Judeţul Argeş, şi alte cîteva judeţe din Moldova, fiefuri ale socialiştilor, sunt centre ilegale de eliberare a permiselor de conducere auto. O categorie aparte de cartoane, a căror eliberare are întotdeauna ca sfînt protector ministrul de interne. E de notat că cea mai mare producţie de morţi şi buşiţi la hectar o dau şoferii cu pile socialiste şi permise false.
● Cartoanele universitare spiru-harete reprezintă de asemeni o afacere profitabilă, în special pentru reţeaua patronată de alde Bondrea&Impostorii.
Se mai îndoieşte cineva că, pentru socialişti, cel mai preţios capital este lova/ paraua/ euroiul şi că îi doare în cur şi la inimă de voi, pulimea? Socialiştii vă blagoslovesc cu cît mai multe drepturi pozitive, pentru a vă fura cît mai mulţi bani în baza lor. Pentru că, nu-i aşa, orice drept pozitiv trebuie atestat cu carton. Iar scriitorul de cartoane este tocmai socialistul ce le-a făcut obligatorii „spre binele poporului”. Cuplul de forţe la reproducţia sistemului (prin conraselecţie) este cel format din carton şi mîndria de a da şi primi şpagă pentru carton.
Ziele trecute, maşinăria de alimentare a cooperativei de cartoane universitare se gripă. Bacalaureatul de sub ministeriatul lui Daniel Funeriu încetă să mai furnizeze guvizi agramaţi pentru cooperativa lui Bondrea.
E de aşteptat ca socialiştii să sară de cur în sus. O resursă de pricopseală şi în celaşi timp de pervertire a moravurilor, (cu etica şi echitatea socialistă de şpagă) se reduse la 40%. Vînzoleală mare. Reacţia socialiştilor, a liberalilor de carton şi a conservatorilor de carton asfaltat este una previzibilă. Dizgraţioasă. Totuşi…
În funcţie de cum se vor poziţiona liderii PDL faţă de canciocul de nisip turnat de ministrul Funeriu în angrenajul corupţiei din învăţămînt, ne vom da seama dacă reforma din învăţămînt este una reală sau urmează a fi ajustată la una de carton ondulat şi la fel de socialist ca cel al socialiştilor.
De asemeni, un test important pentru PDL va fi reforma administrativă. Vom afla dacă PDL vrea o regionalizare adevărată, ca în Ţara Cantoanelor, sau doar o ţară a cartoanelor.
Un lucru e clar: carton vreţi, carton veţi mînca. (I’ll be back soon with another cartoon.)
● Prezumpţia de nevinovăţie nu revirginează curva notorie
Recenta dispută pe tema extinderii prezumpţiei de nevinovăţie de la individ la organizaţia cu interfaţă publică, căreia individul îi aparţine, dar organizaţie aflată în competiţie politică, a început să ia forme dintre cele mai sofistice. Nu mai departe, un reputat analist politic şi consilier prezidenţial, afirma în linii mari că albul este un fel de negru înmulţit cu acceleraţia gravitaţională, totul împărţit la radical din marţi.
O spun de la bun început, prezumpţia de nevionovăţie nu are nicio treabă cu ceea ce crede cetăţeanul despre inculpaţii solidari cu partidele şi despre partidele solidare cu inculpaţii lor de vază.
Cetăţeanul este clientul. Dacă clientul crede că în prăvălia ta e murdărie, că îţi laşi flocii să intre în mîncarea pe care i-o vinzi, i se rupe de avizele tale de funcţionare şi de toate principiile de drept. Te ocoleşte, eventual te „denigrează” (chiar şi pe bloguri). Pe scurt, te lasă să pieri.
Sumbru, nu? Dar să vedem de ce nu au dreptate cei ce invocă atît de obstinat prezumpţia de nevinovăţie.
Nu au dreptate pentru că ei invocă garanţii procedurale, de obiectivare a încrederii, acolo unde e pusă în balanţă paguba provocată de prăbuşirea încrederii subiective. Or, clientul nu are nevoie de încrederea ta obiectivă. Îi este suficientă imponderabila sa încredere subiectivă. Iar dacă întrebaţi un specialist în branding, el vă va răspunde că încrederea subiectivă este cea care dă popularitatea brandului. Nu autorizaţia de la primărie.
Care e diferenţa?, veţi zice.
Păi, încrederea obiectivă e o categorie juridică, în timp ce cea subiectivă este una psihologică, individuală, sociologică, statistică, dar nu juridică. Ea poate avea efecte juridice, cum ar fi încrederea subiectivă exprimată în mod implicit, la încheierea unei căsătorii*, dar nu este categorie juridică. Este categorie juridică violarea/manipularea încrederii subiective: înşelăciunea, falsul intelectual, abuzul de încredere, calomnia, dar nu încrederea subiectivă.
O altă diferenţă este că încrederea obiectivă are baze raţionale, normate, ponderabile, limite clare, în timp ce încrederea subiectivă este adesea iraţională. Are contururi neclare, variază intensiv şi extensiv după toanele subiectului. Mie de pildă, acum îmi e suspect Vasile Blaga. Cred că e unul din marii mafioţi de partid şi de stat. Nu aş putea spune de ce. Uite, are o mutră de ticălos. A lucrat la vamă la Oradea cînd traficul cu carburanţi contrafăcuţi era în floare. Suspect! Pentru mine e suficient. Şi nimeni nu-mi poate cere să îi acord prezumpţia de nevinovăţie. Poate să-mi aducă toate adeverinţele de cazier, certificatele de bonitate, toate diplomele şi decoraţiile, că tot îmi e suspect. Mîine, dacă mă scol mai bine dispus, sau îi uit retorica de BOB al PCR de la CNC, s-ar putea ca Blaga să îmi fie chiar simpatic.
Acuma, să luăm un caz concret: primarul Aradului, Falcă.
Cum poate Blaga să mă convingă de virginitatea primarului, cînd el e pe ţeavă să facă pîrnaie? Cum poate Blaga să îmi alunge suspiciunea că toţi primarii PSD PDL sunt asemenea lui Falcă? Poate? Teoretic, da. Practic, imposibil. De ce, da? Pentru că se poate imagina un mecanism de acreditare obiectivă.
Dacă, de pildă, Falcă le dă tuturor cetăţenilor în gaj cîte 10.000 de euro (PIB-ul României pe un an şi ceva) pînă la încheierea procesului, s-ar putea ca o parte din cetăţeni să îşi recapete încredrea în Falcă. Cealaltă parte se va întreba însă de unde are Falcă atîţia bani pentru cauţiune.
Altă cale, ceva mai lipsită de riscuri ar fi ca pentru nevinovăţia lui Falcă să garanteze în nume personal, punîndu-şi onoarea la bătaie, domnul Blaga. Şi atunci, pe unii dintre noi îi va convinge. Pe mine nu, pentru că, am spus mai sus, şi Blaga îmi e suspect. Dacă pentru Falcă ar garanta Monica Macovei, atunci poate că mi-aş atenua neîncrederea subiectivă în Falcă. Ce te faci dacă Falcă va fi condamnat? Păi, în cazul acesta, fie încrederea acordată garantorului Monica Macovei (şi prin extensie şi PDL) se va face praf, fie încrederea mea subiectivă în Justiţie se va spulbera. Aşadar, atunci cînd sunt suspiciuni, încrederea subiectivă (cea care contează) poate fi recuperată în anumite condiţii, dar cu riscuri mari în stîrnirea unei epidemii de mefienţă în cazul în care garanţia pecuniară sau „obrazuală” sunt anulate prin ricoşeu de către sentinţa de condamnare a lui Falcă.
Acum să răspundem la întrebarea: Prin solidarizarea tacită sau manifestă a unui partid, cu penalul de partid, nivelul statistic de încredere subiectivă creşte sau scade?
Vom constata că organizaţia politică cu pricina e mai bine să se dea la o parte dacă vrea să mai salveze ceva din încrederea subiectivă. Altminteri, mai devreme sau mai tîrziu va avea soarta ultimei găini din aprozar, sau, mai rău, va fi nevoită să-şi colapseze taraba politică.
Pentru spiritele mai geometrice, pot depăna o grămadă de poveşti despre falimente cauzate de prăbuşirea încrederii subiective. Vă pot spune deocamdată că suma încrederilor subiective este singura cale de obiectivare sănătoasă a încrederii faţă de jucătorii aflaţi în competiţie. De încrederea subiectivă depinde soarta unui partid politic, iar nu de sofistica prezumpţiei de virginitate.
Ştiţi care este proporţia de calificative negative pentru a fi zburat ca vînzător de pe e-Bay? 5%. Pare nedrept, şi nedemocratic, dar cu igiena nu e de joacă. Vă pot prezenta scorul încrederii mele (inevitabil subiective) receptate pe Yahoo! Auctions: 378, din care, 311 în ipostaza de cumpărător, şi 67 în cea de vînzător. Calificative negative: 0 (zero). Aş fi foarte deprimat dacă vreun partener mi-ar clica (chiar dacă numai dintr-o eroare) un calificativ „noros-ploios”. Mi s-ar face frică să mai folosesc platforma cu pricina. M-aş retrage din competiţie.
Ce e de făcut în cazul statutului PDL?
Păi, eu cred că autosuspendarea, sau, în caz de refuz, suspendarea automată să fie regula. Eventuala raţiune de solidarizare cu inculpatul să se facă numai şi numai în cazul (puţin probabil) în care DNA ar acţiona la vreo comandă politică evidentă, iar nu presupusă. Şi atunci, cîntărind foarte atent pierderea şi cîştigul în planul încrederii subiective. Dacă PDL nu va face aşa, se cheamă că garantează tacit pentru un inculpat. Şi piere.
––––––––
* Pînă în anii 50 ai secolului trecut, Codul Familiei includea şi norme de încredere obiectivă, numite instituţia dotei. Servitute clar definită juridic. A rămas drept criteriu de bonitate matrimonială, cel zootehnic-veterinar (certificatul de stare a sănătăţii). Şi pe acela l-am pus pus în discuţie în altă parte.
● Blogul şi buldogul
Motto:
Iar stejarul, Ţepeş-doamne, îl ţinem doar pentru boieri.
Oligarhii şi slugile lor executive, atunci cînd nu sunt proteici sunt tixotropici. În condiţii de calm teluric se arată fermi, dar se moaie brusc, şi îngroapă orice, chiar şi la un mic cutremur, cum ar fi cel de igienizare morală a unui partid.
S-a petrecut recent, la CNC al PDL, cu notabilităţile de viţă veche din capul PDL. Cînd cei 40 de mucenici (care pînă la urmă au fost trei) au pus problema amendării regulamentului cu clauza privind suspendarea din partid a membrilor trimişi în judecată, oligărhimea s-a făcut fleaşcă şi, cu excepţia premierului Emil Boc, a înhumat tixotrop şi unanim propunerea avansată de Monica Macovei. Surpriza vine de la mucenicul Baconschi, altminteri bine catehizat şi teologat politic. S-a lepădat precum Sf.Petru de Iisus. Bine, de la iude nu ne puteam aştepta la fermitate. Dar de la Baconschi!?… Şansele ca după o triplă lepădare să ajungi basileu/ suveran pontif sunt mai mici de 1:2000 de ani. Mă rog, n-ar fi primul ou prezidenţiabil căzut de sub cloşcă. Darwin mi-e martor.
Aşadar, legea e pentru căţei, iar nu pentru buldogi. Concluzia după şedinţa CNC este că numai oligarhii sunt cetăţeni, din moment ce ei pot rămîne în organigramă chiar dacă sunt penali, iar cetăţenii cu buletin expirat nu mai sunt cetăţeni din clipa în care le expiră buletinul. De ce nu mai sunt cetăţeni? Păi, dacă pentru oligarhii penali trebuie o mie de aprobări pentru a-i scoate din schemă, pe cetăţeanul de rînd îl poţi suspenda chiar fără să-i dai ceva la mînă. Cetăţeanul este apriori penal, atunci cînd, pe alocuri, nu de-a dreptul inexistent juridic. Şi eu am putut arăta tot experimental această nedreptate. Am mers la vot cu buletinul expirat. Şi m-au flituit ca pe muşte. Întrucît discuţia despre nemernicia normelor de organizare a alegerilor este prea lungă, puteţi face singuri comparaţia dacă urmaţi link-ul spre talanga de identitate.
Dar, să revenim. Mulţi se grăbesc să considere înfrîngerea tripletei suspomenite drept o înfrîngere definitivă. Cine cunoaşte însă valoarea unei victimizări, îşi poate da seama că războiul de-abia acum începe. Pentru a revela poziţiile inamicului nu trebuie decît să tragi o rachetă de iluminare. Monica Macovei a tras-o. Acum ştim că, filogenetic, grosul PDL nu diferă de PSD, PC, PRM şi PNL. Direcţia lui este aceeaşi. Ştim distanţa care ne separă de oligarhi. Artilerişti ca mine, ca tine, ca altul, calculează azimutul şi paralaxa. Urmează bombardamentul. Noi, cetăţenii, cu, sau fără buletin în termenul de valabilitate, suntem mai mulţi ca ei. Îi vom face prizonieri înainte de a fi noi înrobiţi cu totul de ei.
Ironic, imnul PDL conţine şi cheia. Soluţia. Loessul tixotropic a înghiţit cele trei pietre. Loessul va fi spălat de ape, iar într-o epocă geologică ulterioară, pietrele se vor ivi din nou. Noi suntem apa. La scară geologică, pietrele trec, apa rămîne. Panta rhei. Loessul trece, trovanţii rămîn. Aveţi nădejde, şi nu uitaţi cuvintele lui M.Gandhi:
“First they ignore you, then they laugh at you, then they fight you, then you win.”
Alin Fumurescu
Fără buletin 
3 comments